Click here to load reader

ECOLOGIE UMANĂ · PDF file 2018. 10. 18. · CAPITOLUL I Noţiune despre ecologie, ecologie umană şi ecologie medicală. Problemele metodologice, direcţiile ştiinţifice. Relaţiile

  • View
    0

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of ECOLOGIE UMANĂ · PDF file 2018. 10. 18. · CAPITOLUL I Noţiune despre ecologie,...

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICIN I FARMACIE NICOLAE TESTEMIANU
Grigore FRIPTULEAC
ECOLOGIE UMAN
Chiinu 2006
Aprobat de Consiliul metodic central al USMF Nicolae Testemianu, procesul-verbal nr. 5 din 14.04.2005
Autor: Grigore Friptuleac, ef catedr Igien, dr.hab.med., profesor universitar
Recenzeni: N. Opopol, dr.hab.med., profesor universitar, membru-corespondent al A RM Ion Dediu, dr.hab.biolog., profesor universitar, academician Teodor îrdea, dr.hab.filosof., profesor universitar, academician
Manualul prezint o totalizare logic a celor mai actuale probleme ale ecologiei umane, o sintez bazat pe cele mai moderne i ample materiale direcionate spre formarea gândirii ecologice la viitorii medici. Sunt incluse elementele ecologiei generale, caracteristica ecosistemelor naturale i umane, caracteristica factorilor abiotici i biotici ai mediului i acele compartimente ecologice, care, direct sau indirect, determin sntatea uman. Considerm c compartimentele noi incluse aici (dezvoltarea durabil, calitatea existenei umane, problemele ecologice globale ale mediului etc.) vor îmbogi cunotinele studenilor cu materiale contemporane.
Este destinat studenilor tuturor facultilor Universitii de Stat de Medicin i Farmacie “Nicolae Testemianu”, rezidenilor i medicilor la etapa de instruire postuniversitar. Sperm ca materialul expus s fie util, de asemenea, studenilor i specialitilor din domeniul ecologiei, urbanisticii, pedagogiei, industriei i altor ramuri ale economiei naionale.
Redactor-coordonator: Lidia Ciobanii Redactor: Lidia Cssa Corector: Nicolae Btrânu Machetare computerizat: Veronica Istrati
Descrierea CIP a Camerei Naionale a Crii Friptuleac, Grigore
Ecologie uman / USMF Nicolae Testemianu. - Ch.: CEP Medicina, 2006. - 276 p.
Bibliogr. p. 275 (30 tit.) ISBN 978-9975-918-55-8 200 ex.
SD4 7S IT)7S S'!
CUPRINS
1.1. Noiune despre ecologie........................................... 1.2. Ecologia - tiin pluridisciplinar, direciile tiin­
ifice........................................................................... 1.3. Noiune de biosfer i noosfer............................... 1.4. Ecologia uman. Clasificarea problemelor ecologice... 1.5. Principiile i metodele de investigaie în ecologia
Capitolul 2. Caracteristica factorilor ecologici 2.1. Mediul natural. Noiune de ecosfer i componentele
e i ................................................................................ 2.2. Factorii ecologici. Noiuni i clasificri.................. 2.3. Caracteristica i aciunea factorilor abiotici.......... 2.4. Factorii biotici...........................................................
Capitolul 3. Ecosisteme naturale.......................................... 3.1. Noiune de sistem i ecosistem. Tipuri de ecosis-tem, structura
ecosistemelor.................................... 3.2. Relaii între componentele ecosistemului............... 3.3. Evoluia ecosistemelor............................................. 3.4. Interrelaiile categoriilor sociale i biologice......... 3.5. Axiomele antropoecologice....................................
Capitolul 4. Ecosisteme umane............................................. 4.1. Caracteristica ecosistemului individual.................. 4.2. Caracteristica ecosistemului familial i de grup..... 4.3. Caracteristica ecosistemului comunal (local)......... 4.4. Caracteristica ecosistemului regional...................... 4.5. Caracteristica ecosistemului naional...................... 4.6. Caracteristica ecosistemului continental................. 4.7. Caracteristica ecosistemului planetar......................
Capitolul 5. Ecologia uman - tiina despre antropoeco-sisteme, structura i funcionarea lor......................................
5.1. Cercetrile antropoecologice i specificul lor........ 5.2. Structura i funcionarea antropoecosistemelor..... 5.3. Particularitile ecosistemelor antropizate.............. 5.4. Lanurile trofice i piramidele Elton la om.............
Capitolul 6. Potenialul demografic, de reproducere i for-mare a ecosistemelor antropizate..........................................
6.1. Structura demografic............................................. 6.2. Mortalitatea i longevitatea medie.......................... 6.3. Reproducerea populaiei i comportamentul demo­
grafic.......................................................................... Capitolul 7. Stilul de via i calitatea existenei umane.....
7.1. Unele elemente ale stilului de via i calitii vieii umane........................................................................
Capitolul 8 . Dezvoltarea durabil - opiune pentru secolul XXI..............................................................................’.............
8.1. Principii i obiective ale dezvoltrii durabile......... 8.2. Direcii strategice ale dezvoltrii durabile..............
Capitolul 9. Problemele ecologice ale comunitilor........... 9.1. Comunitile rurale.................................................. 9.2. Comunitile urbane.................................................
Capitolul 10. Probleme ecologice globale ale mediului...... 10.1. Schimbarea climei................................................... 10.2. Diversitatea biologic............................................ 10.3. Deertificarea.......................................................... 10.4. Stratul de ozon - problem global....................... 10.5. Fenomenul de globalizare i problemele de sn­
tate............................................................................ Capitolul 11. Ecologia nutriiei.............................................
Capitolul 13. Starea de sntate a populaiei umane în eco-sistemele contemporane..........................................................
13.1 Profilul general al strii de sntate a populaiei contemporane..........................................................
13.2. Influena agenilor fizici asupra strii de sntate a populaiei..............................................................
13.3. Influena agenilor chimici asupra strii de sn-tate a populaiei.......................................................
13.4. Influena agenilor biotici (biologici i psiho-so-ciali) asupra strii de sntate a populaiei............
13.5. Problemele ecologice i medicale ale provinciilor biogeochimice naturale i tehnogene....................
Capitolul 14. Principiile i metodele studierii sntii po-pulaiei în ecologia uman.......................................................
14.1. Principiile studierii sntii în ecologia uman... 14.2. Metodele de studiere a sntii populaiei în eco-logia
uman............................................................. 14.3. Indicii strii de sntate.........................................
protecie a ecosistemelor umane....... 16.5. Antrenarea publicului i accesul la informaie..... 16.6. Pregtirea populaiei i a specialitilor în dome-niul
ecologiei........................................................... Bibliografie...............................................................................
CUVÂNT ÎNAINTE
Problema ecosistemelor contemporane constituie o prioritate mon-dial i naional, care vizeaz în mod direct condiiile de via i s-ntate a populaiei, relaiile complexe ale omului cu semenii si, con-comitent i cu întregul ansamblu de factori ai mediului înconjurtor: fizici, chimici, biologici, sociali. Asistând la o “ecologizare” a mai multor domenii, prin extinderea preocuprilor savanilor asupra in-teraciunilor sistemelor cercetate cu mediul lor înconjurtor biotic i abiotic, ne dm bine seama despre importana cunoaterii lor pentru medicii actuali i cei viitori. Astzi este imposibil asigurarea sn-tii oamenilor fr cunoaterea poziiilor de baz ale ecologiei umane, ale condiiilor de existen uman, ale posibilitilor de dirijare a fac-torilor de mediu pentru cea mai mare valoare a caracteristicii omului - sntatea.
Creterea economic a rii, industrializarea, urbanizarea, dez-voltarea agriculturii condiioneaz poluarea mediului, înrutirea condiiilor de trai i a sntii populaiei. Deci este absolut necesar un management ecologic adecvat, far de care poate avea loc deg-radarea ireversibil a componentelor naturii sau a întregului mediu înconjurtor, ceea ce poate s se reflecte nu numai asupra sntii populaiei actuale, dar i a generaiei viitoare.
Lucrarea prezint un manual structurat într-un mod cât mai accesibil pentru însuirea i înelegerea relaiilor existente în viaa de toate zilele, a consecinelor lor i a metodelor de preîntâmpinare a situaiilor ecologice nefavorabile.
Fr a avea pretenii c am epuizat vasta problematic a eco-logiei umane în aceast lucrare, voi fi recunosctor pentru opiniile critice corespunztoare ale specialitilor în domeniu.
CAPITOLUL I
dintre ecologie i alte discipline medicale
1.1. Noiune despre ecologie
Ecologia (din grec. „oikos” - cas, locuin; „logos” - tiin) este tiina biologic despre interrelaiile dintre organismele vii i me-diul lor înconjurtor. Ecologia general ca tiin a aprut în a doua jumtate a secolului XIX, s-a dezvoltat destul de repede, perfecio-nându-i metodele de investigaie de la simple observaii la determi-nri cantitative, care astzi permit verificri directe ale legilor eco-logice.
Definiia prezentat a termenului “ecologie” este cea clasic, ref-lectat în mai multe lucrri tiiinifice, didactice i populare. îns, în opinia multor savani, definiia aceasta nu este determinat defmi-tiv, are imprecizii i se propun diverse modificri ale ei.
Ecologul american E. Macfedien a scris: “Ecologia este con-sacrat studierii raporturilor dintre fiinele vii (vegetale sau animale) i mediul ambiant; ea are ca scop de a evidenia principiile care dirijeaz aceste raporturi”. Ecologul în activitatea sa se bazeaz pe ipoteza existenei unor astfel de principii.
Una dintre reuitele definiii ale ecologiei aparine profesorului universitar, academicianului Ion Dediu: “Ecologia este o tiin sin-tetic biologic despre interrelaiile dintre organismele vii i mediul lor de existen”.
Autorul termenului “ecologie” este biologul german Ernst Haeckel (fig. 1).
Fig.l. Ernst Haeckel.
Obiectele de studiu ale ecologului includ: varietatea ampl a condiiilor de via ale plantelor i animalelor; poziia lor sistemic; reacia lor la influena mediului i la interrelaiile dintre ele, precum i studierea factorilor care formeaz mediul abiotic.
Ecologia face parte din compartimentele de baz ale biologiei, care studiaz proprietile fundamentale ale vieii la nivelul supra-organismic al asociaiilor.
Principalul obiect al ecologiei este studierea asociaiilor de or-ganisme vii care interacioneaz unul cu altul i cu mediul ambiant formeaz o unitate (adic un sistem), în limitele cruia se efectueaz procesul de transformare a energiei i substanei organice. Astfel, sarcina de baz a ecologiei este studierea i cunoaterea interaciunii energiei i materiei în ecositem. Vietile în parte, populaiile, spe-ciile, organismele i interrelaiile lor cu mediul ambiant constituie obiectele de studiu ale ecologiei, îns ele sunt nespecifice pentru ecologie, deoarece sunt studiate i de alte tiine biologice - bota-nica, zoologia, microbiologia, fiziologia, sistematica, genetica, bio-geografia etc.
Din punctul de vedere al ecologiei, organismele, populaiile sunt considerate elemente de interaciune între ele; în asociaiile organis-melor, care interacioneaz între ele i cu mediul ambiant al popula-iilor, în cazul dac ele fac parte din aceeai specie, se creeaz o populaie (viaa organismelor este imposibil în afara populaiei). îns populaiile nu pot exista de sine stttor, ele intr obligator în raporturi alimentare i alte relaii spaiale ambientale cu alte popu­ laii, cu care, integrându-se, formeaz o integritate (comunitate, bio-cenoz).
Conform autorilor români Constantin Budeanu i Emanoil C-linescu, în ecologie se disting 3 subdiviziuni:
- autecologia (Schrötter, 1896), care se preocup de relaiile unei singure specii cu mediul i aciunea acestuia asupra morfologiei, fiziologiei i etologiei speciei respective;
- demecologia (Schwerfeger, 1963), care stabilete legile pri-vitoare la dinamica populaiilor (natalitate, mortalitate, structuri, den-sitate etc.);
- sinecologia (Schrötter, 1902), care studiaz relaiile dintre or-ganismele diferitelor specii i ale acestora cu mediul lor înconjurtor.
Dup I. Dediu, ecologia ca disciplin didactic se divizeaz în 4 compartimente principale: 1 ) autecologia sau ecologia factorial (tiin despre factorii ecologici); 2 ) ecologia populaiilor sau deme-cologia; 3) ecologia familiilor (asociaiilor i a ecosistemelor); 4) ba-zele tiinifice ale biosferei.
Ecologia se studiaz la facultile: biologie, biologie terestr, chimie biologic, geografie biologic, tiine naturale etc. ale uni-versitilor umanitare, iar actualmente i în cele medicale sau spe-ciale, la facultile universitilor de medicin din Occident i Orient. Cea mai veche revist “Ecology” se editeaz în SUA din 1920, în fosta URSS, Academia de tiine editeaz revista “” din 1970. în Republica Moldova activeaz “Micarea ecologist din Mol­ dova”, se editeaz revistele „Mediul ambiant”, “Motenire”, “Natura”, “Terra Noastr” “Buletinul informativ REC Moldova” etc. Pentru monitorizarea problemelor ecologice în Republica Moldova exist Ministerul Ecologiei i Resurselor Naturale. Problemele tiinifice se soluioneaz de Institutul Naional de Ecologie, care dispune de mai multe laboratoare specializate. Activitile de protecie ecolo-gic a mediului sunt armonizate cu concepiile organizaiilor ecolo-gice mondiale i susinute de ele: Asociaia mondial a ecologilor, Organizaia Naiunilor Unite, UNESCO. Sarcina acestor organizaii const în propagarea cunotinelor ecologice i aplicarea lor în di-ferite domenii de activitate ale omului pe arena mondial.
1.2. Ecologia - tiin pluridisciplinar, direciile tiinifice
Ecologia, fiind o tiin vast, este pluridisciplinar, deoarece ea nu exist separat, mai mult decât atât, ea nu are o simpl legtur cu alte tiine, problemele ei includ în sine multe aspecte ale tiin-elor naturii i se soluioneaz aceste probleme prin intermediul altor tiine. Cunoaterea ecologiei formeaz modul sistemic de gândire, adevrat instrument de lucru pentru dezvoltarea
celor mai diferite domenii. Concepia tiinific actual în ecologie favorizeaz integ-rri complexe între diverse domenii ale tiinei. în special, ecologia uman prezint o tiin multidisciplinar, caracterizându-se prin multiplele arii de interaciune ale omului cu sistemele fizice, chi-mice, biologice i sociale. Ecologia utilizeaz cunotinele din do-meniile tiinelor tehnice (fizic, chimie, agricultur, silvicultur, teh-nologii industriale), tiinelor socio-politice (sociologie, tiine econo-mice) i tiinelor naturii (astronomie, geologie, biologie, medicin) etc.
Pentru a înelege relaiile extrem de complexe dintre “viu” i “neviu” sunt necesare multiple investigaii monodisciplinare, urmate de numeroase cercetri i abordri multidisciplinare. Acestea se realizeaz prin valoroase interferri dintre ecologie i altele nume-roase disciplini. De exemplu, luând în considerare atributele me-diului înconjurtor, diversitatea geografic i mobilitatea condiiilor naturale de via, reliefam existena raporturilor dintre ecologie i geografie. Inseparabilitatea sistemelor biologice de mediul lor fizic justific relaiile mari existente dintre ecologie i geografie.
însui conceptul de baz al ecologiei - ecosistemul - prezint un concept interdisciplinar, deoarece el exprim un ecosistem com-plex cu elemente de mai multe forme inseparabile i confluente de organizare sistemic a materiei. Sunt implicate în acest proces i ramurile de baz ale geografiei - geografia fizic, geografia econo-mic, antropogeografia.
Ecologia împrumut un material informaional bogat, privitor la specia uman din antropologie, graie relaiilor strânse între ele. Domeniile principale implicate în aceste interferene sunt antropo-geneza, problemele taxonomice-paleontologice i ale variabilitii în spaiu i timp, antropobiometria (privind rezultatele studiilor mor-fologice i biometrice) i antroposociologia (problemele legate de dialectica biologicului i socialului în viaa uman).
O legtur strâns are ecologia i cu sociologia, deoarece faptul se refer la organizarea i dezvoltarea comunitilor, relaiile dintre fenomenele sociale i spaiale, la problemele urbanizrii i migraiei populaiilor.
Actualmente exist tendina de apropiere a ecologiei, econo-miei i sociologiei, realizat prin relaii interdisciplinare.
Barry Commoner (1980), subliniind caracterul interdisciplinar al ecologiei umane, scrie c ecologul trebuie s se ocupe nu numai de activitile obinuite legate de tiinele fizice, biologice, dar i de inginerie, tehnologie, dedicându-se chiar i unor domenii mai con-troversate ale economiei i economiei politice.
Astfel, ecologia general i cea uman este considerat o tiin fundamental deosebit de complex, biomedical i interdisciplinar.
O serie de tiine umaniste, cum ar fi sociologia, psihologia i altele, se afl în variate raporturi de interdependen i interaciune cu lumea înconjurtoare. Cercetrile ecologice noi scot din izolare aceste tiine. Prin aspectele sale biotice i abiotice, sociale, cultu-rale, mentale, ecologia uman impune cooperarea nu numai a biolo-gilor, medicilor, sociologilor, psihologilor, culturologilor, dar i a eco-nomitilor, tehnologilor, politologilor etc. Se realizeaz investigaii multidisciplinare i interdisciplinare, sarcina principal fiind dez-voltarea ecologiei pân la cerinele actuale.
Direciile tiinifice ale ecologiei la etapa actual includ nu numai studiul relaiilor dintre organisme i al legilor de funcionare a siste-melor supraindividuale, dar i fundamentarea formelor raionale de relaii dintre natur i societatea uman.
Dezvoltarea cercetrilor fundamentale ale ecologiei este deter-minat de problemele economiei naionale, în special de necesitatea intensificrii produciei i sporirii eficienei economice a utilizrii resurselor naturale, pstrând concomitent starea bun a mediului am-biant. în acest context, pe prim plan stau problemele productivitii biologice i stabilitii comunitilor naturale i artificiale. Direciile acestea de activitate pot fi realizate exclusiv prin eforturile comune ale ecologilor din toate rile, fapt care argumenteaz colaborrile internaionale existente i cele de perspectiv în domeniul ecologiei globale.
Una dintre direciile tiinifice ale ecologiei este prevenirea crizei ecologice posibile prin aplicarea în practic a cunotinelor respec-tive pentru exploatarea corect a resurselor naturale, dirijarea popu-laiilor, contribuia la realizarea tehnologiilor noi în industrie i agri-cultur.
Actualmente ecologia prezint un sistem de domenii tiinifice: ecologia general i direcii particulare. Ecologia general studiaz legitile relaiei tuturor grupurilor de organisme cu natura. Direc-iile particulare ale ecologiei cuprind specificul diferitelor grupe de organisme (ecologia insectelor, microorganismelor, mamiferelor, p-srilor, petilor, plantelor etc.), ecologia biochimic, ecologia fizio-logic, paleoecologia. Ecologia biochimic studiaz mecanismele moleculare ale transformrilor adaptive din organisme ce apar în re-zultatul schimbrii mediului. Ecologia fiziologic studiaz legitile modificrilor fiziologice, ce stau la baza adaptrii organismelor. Eco-logia evolutiv studiaz mecanismele ecologice ale transformrilor populaiilor. Paleoecologia se ocup de relaiile ecologice ale grup-rilor disprute, ecologia morfologic - de structura organelor i e-suturilor în funcie de condiiile de via. Cunoatem astfel de tiine ecologice, cum ar fi hidrobiologia, geobotanica (legitile sumrii i repartizrii fitocenozelor), ecologia ecosistemelor terestre, ecologia landafturilor, ecologia matematic etc.
1.3. Noiune de biosfer i noosfer
Realizarea programelor de cercetri tiinifice în domeniul eco-logiei umane i în perspectiv, în domeniul ecologiei constructive necesit crearea “nucleului” teoretic, concepional al acestor tiine de sintez, care permite efectuarea investigaiilor dup un sistem unic.
Pentru formularea în viitor a unei astfel de baze ar putea servi drept fundaie teoria de biosfer i noosfer propus de V.I. Ver-nadski. Genialul savant a creat tabloul unic, dinamic de dezvoltare a substanelor vii de pe pmânt - al biosferei. Dup Vernadski (1977): “Substana vie ocup toat biosfera, o creeaz i o schimb, îns dup greutate i volum ea constituie o parte mic. Substana paralel, moart prevaleaz brusc, dup volum prevaleaz gazele, iar dup greutate - rocile solide muntoase i mai puin cele lichide - aburi, apa de mare a oceanului mondial. Substana vie doar în cazuri excepionale con-stituie zeci de procente din substana biosferei, dar în principal con-stituie doar 0 ,0 1 - 0 ,0 2 % dup greutate. îns, din punct de vedere geo-logic, ea prezint puterea cea mai mare în biosfer, determin toate procesele ce au loc în ea, dezvolt o energie liber foarte mare”.
Astfel, substana vie a planetei i substana moart (migrarea compuilor i elementelor chimice) constituie un sistem unitar al planetei i cosmosului care are o direcie progresiv i este irever-sibil (fig. 2).
Mecanismul de dezvoltare a vieii i de complicare a organi-zrii lui a fost formulat în anii 30, paralel de Vernadski i de Bauer, specificat ulterior cu denumirea de legile lui Vernadski i Bauer. V.Ver-nadski a evideniat 2 principii biogeochimice: 1) energia biogen
Fig. 2. Dinamica proceselor neghentropice pe Pmânt în diferite faze ale planetogenezei (dup .. 1983):
1-1 - evoluia substanei moarte naturale a planetei în condiiile hipotetice de absen pe Pmânt a biosferei i noosferei; 3-7 - evoluia substanei vii a planetei pân la apariia raiunii; 3-8 - evoluia substanei moarte naturale a planetei în condiiile dezvoltrii biosferei (formarea structurilor biotice necesit distrugerea structurilor paralele, moarte); 3-2 - evoluia substanei moarte naturale a planetei pe fondul dezvoltrii biosferei în condiiile hipotetice de lips pe Pmânt a biosferei; 3-3 - evoluia subs­ tanei vii a planetei în condiiile hipotetice de lips pe Pmânt a noosferei; 7-6 - evoluia noosferei planetei; 8-5 - evoluia substanei moarte natu-rale a planetei pe fondul dezvoltrii biosferei i noosferei; 7-4 - evoluia substanei vii a planetei în condiiile de dezvoltare a noosferei (formarea elementelor noosferei necesit distrugerea structurilor biotice).
geochimic în biosfer tinde spre manifestarea sa maxim; 2 ) pe parcursul evoluiei speciilor supravieuiesc organismele care prin activitatea lor vital mresc pân la maxim energia biogen geochi-mic. Concomitent, E. Bauer a atras atenia la existena diferenei dintre sistemele fizice (care constau din substanele moarte) i cele vii, biologice. Primele tind permanent spre echilibru stabil, cele de a doilea niciodat nu sunt în echilibru i exercit un lucru permanent contra unui astfel de echilibru. Pe baza aceasta E. Bauer stabilete mai departe c evoluia biosistemelor este rezultatul mririi efec-tului lucrului lor exterior (influena asupra mediului), ca rspuns la asimilarea unei cantiti de energie din mediul ambiant.
Deci legile lui Vernadski-Bauer susin urmtoarele: Legea 1: Exist starea neechilibrat stabil a sistemelor biologice. Legea 2: Exist efectul maxim al lucrului extern al biosistemelor. Vernadski adaug la termenul “biosfer”, propus de Lamark, un nou coninut. în închipuirea
lui biosfera prezint înveliul P-mântului, în care exist via. Substana biosferei este strpuns de energie, a crei surs se afl în afara biosferei, în spaiul cosmic. Dup Vernadski biosfera poate fi privit ca zon a scoarei Pmân-tului, ocupat de transformatori, ce transform razele cosmice în energie pmânteasc activ - electric, chimic, mecanic, termic etc.
Din punct de vedere al concepiei contemporane despre fizica biosferei, substana vie este considerat mecanism (sistem), care se autoorganizeaz spre transformarea energiei cosmice.
Substana biosferei const din 7 pri naturale diferite: 1) comu-nitatea organismelor vii, substanei vii; 2 ) substana creat i transfor-mat de via, substana biogen înzestrat cu un potenial puternic de energie, îns neactiv din punct de vedere biologic; 3) substana, în formarea creia substana vie nu particip, substana moart; 4) substana biologic moart, format concomitent de organismele vii i procesele fizico-chimice paralele, care prezint sisteme dina-mice echilibrate (aproape toat apa biosferei, petrolul, solul, scoara ventilat etc.); organismele joac aici rolul de frunte; 5) substana, care se afl în stare de dezintegrare radioactiv; 6 ) atomii dispersai, care se formeaz din substana pmântului sub influena razelor cos-mice; 7) substana de provenien cosmic.
Concomitent, se deosebesc 9 funcii ale substanei vii în bios-fer: de gaz, oxigen, oxidare, calciu, reducere, de concentrare, de neu-tralizare a substanelor organice, de scindare (putrefacie) reductiv, metabolism i respiraie a organismelor. în corespundere cu datele contemporane, aceste funcii pot fi regrupate în: energetic, des-tructiv, medie formatoare, de transportare.
O etap nou în dinamica biosferei este noosfer. Cu apariia omului pe Pmânt, care face parte din substana vie, înveliul spe-cific al Pmântului - biosfera - începe a se transforma. Intensitatea transformrii crete pe parcursul acumulrii cunotinelor tiinifice. De subliniat continuitatea evoluiei biosferice i noosferice. Sub influena gândirii tiinifice i muncii omului, biosfera trece într-o stare nou, în noosfer .
tiina despre noosfer ca stare de trecere a biosferei într-o faz nou de evoluie a suprafeei planetei, despre ieirea omului în cos-mos, naterea urmtoarei etape de dezvoltare a planetei - noocos-mogeneza - aceasta i este etapa nou a cunotinelor tiinifice ob-inute de Vernadski.
Dintre funciile noosferei se evideniaz cele ce servesc pentru pstrarea i îmbuntirea sntii, pentru bunstarea omului. Aceste funcii se realizeaz anume în asemenea tiine integrale cum este ecologia uman.
tiina despre noosfer exprim necesitatea coordonrii scrilor temporare a proceselor cosmice, geologice i biologice ale mediului planetei cu nivelul social-istoric al timpului, în care se dezvolt so-cietatea uman.
Deci,…

Search related