Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, TimișoaraFacultatea de Horticultură

Disciplina: Ecologie

RESURSELE NATURALE ȘI CALITATEA MEDIULUI ÎN ORAȘUL JIMBOLIA DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Student: Tinei Valentin

Cuprins

1. Așezarea geografică a localității2. Date istorice, populație, localități aparținătoare3. Fondul funciar al localității4. Condițiile naturale

4.1. Relieful4.2. Hidrografia și hidrologia4.3. Clima4.4. Solurile 4.5. Vegetația spontană și cultivată4.6. Fauna

5. Resursele naturale ale teritoriului5.1. Resursele de apă5.2. Resurse ale subsolului5.3. Terenurile cu folosință agricolă5.4. Fondul silvic

6. Activități economice desfășurate în zonă/teritoriu6.1. Agricultura6.2. Exploatarea resurselor subsolului și a apelor6.3. Alte activități cu impact asupra mediului

7. Conservarea calității mediului în localitate/zonă7.1. Calitatea aerului7.2. Calitatea apei7.3. Calitatea solurilor7.4. Conservarea naturii7.5. Gestionarea deșeurilor

8. Concluzii asupra modului de conservare a calității mediului și măsuri propuse

9. Bibliografie

1. Așezarea geografică a localității

Oraşul Jimbolia se află situat în partea de vest a României, la 572 km distanţă faţă de Bucureşti pe calea ferată şi 600 km pe şosea, fiind străbătut de meridianul de 20˚38’ longitudine estică şi de paralela de 45˚46’ latitudine nordică. În cadrul judeţului Timiş se află în extremitateavestică, la 39 km distanţă (pe calea ferată) de reşedinţa acestuia, municipiul Timişoara. Ca poziţie geografică, oraşul Jimbolia este situat în Câmpia Banatului, la contactul dintre Câmpia Timişului şi Câmpia Mureşului.

Se află la intersecţia unor importante axe de comunicaţie ce fac legătura dintre România şi spaţiul ex-iugoslav, fiind un important punct de trecere a frontierei, feroviar şi rutier, la graniţa dintre România şi Serbia

2. Date istorice, populație, localități aparținătoare

Date istoriceNumită odinioară „Perla Banatului”, mai rar „Micul Weimar al şvabilor

bănăţeni”, Jimbolia are o istorie şi un profil socio-economic care îi conferă statut de unicitate pe harta de Vest a României. Un nume trecut prin numeroase

metamorfoze: Chombol, Csomboly, Csomboi, Zsombay, Schumbul, Sombola, Czombol, Zsombolya, Djomboy şi, în sfârşit, Jimbolia.

Următoarele date istorice, autentificate prin documente specifice stau la baza isoriei orașului:1332 - localitatea este atestata documentar sub numele de "Chumbul"1766 - se fac colonizari masive cu germani care intemeiaza doua localitati distincte: Hatzfeld si Landestrau (in 1768 are loc contopirea celor doua localitati sub numele de Hatzfeld).1823 - obtinerea drepturilor de construire a breslelor mestesugaresti.1857 - se da în folosinta prima cale ferata publica pentru marfuri si calatori de pe teritoriul Romaniei, care leaga Jimbolia de Timisoara.1864 - incepe activitatea la Fabrica de tigla si caramida "Bohn".1868 - se deschide prima banca.1870 - se deschide "Moara cilindrica cu aburi".1872 - ia fiinta "Asociatia agricultorilor" din Jimbolia - prima de acest fel din Banat.1887 - apare primul ziar al Jimboliei "Hatzfelder Zeitung" (pana în 1941).1895 - se deschide Abatorul orasenesc (de tip societate pe actiuni).1909 - se da în folosinta centrala termoelectrica oraseneasca.1910 - pictorul svab Stefan Jager se stabileste în Jimbolia.1921 - începe activitatea la Fabrica de piepteni si nasturi S.C. "Venus" S.A.1948 -are loc nationalizarea urmatoarelor intreprinderi:* Fabrica de tigla "Bohn" in "Fabrica Ceramica"* Fabrica de nasturi "Venus" in fabrica "Szabo Arpad"* Fabrica de palarii "Union" in fabrica "Schmidt Matei"* Fabrica de incaltaminte "Decker" se afiliaza la fabrica "Schmidt Matei"* Fabrica de incaltaminte "Schmidt" si "Merky" in "Horia"* "Topitoria de canepa Trailescu" in "Topitoria Jimbolia"* "Farmacia Dr. Bizek" in "Farmacia de stat"* "Farmacia Holz" in "Farmacia spitalului"* "Moara Prohaszka" in "Moara Jimbolia"

Populație și localități aparținătoareÎn sistemul urban românesc, Jimbolia face parte din categoria oraşelor mici, sub 20.000 de locuitori. În cadrul judeţului Timiş, oraşul Jimbolia ocupă locul IV ca număr de locuitori (11.812 locuitori în 2010) după oraşele Timişoara, Lugoj şi Sânnicolau Mare, deţinând 1,5% din populaţia totală a judeţului şi 2,5% din populaţia urbană a acestuia.

În tabelul de mai jos s-au completat datele absolute şi relative (%) ale principalilor indicatori pentru a scoate în evidenţă unele aspecte privind evoluţia populaţiei din orașul Jimbolia.

Populaţie 2002 2008 Evoluţie/regresie

Sub 20 ani2008

Peste 60 ani2008

Populaţie activă2008

Şomaj31.12.2008

Jimbolia 11113 13570 Evoluţie 2882 2117 8571 161Sursa de date: Consiliul Judeţean Timiş - www.cjtimis.ro - Baza de date a judeţului Timiş.

În anul 2010 situația se prezintă astfel:

Anul de eferință 2008 2010 Evoluţie/regresie

Populaţie (nr.locuitori) 13570 11812 Regres

Caracteristicile de bază ale populaţiei oraşului sunt date de o dinamică naturală în general pozitivă, un bilanţ migratoriu excedentar în perioada 1966-1990 şi de o structură etnică şi confesională marcată de o tradiţională diversitate.Evoluţia numerică a populaţiei oraşului a fost marcată de mai multe faze. Până la începutul secolului XX, populaţia aşezării creşte de la 1543 locuitori în 1766 la 10.150 locuitori în 1902, pe fondul unei natalităţi relativ ridicate şi a unui spor migratoriu însemnat. Până la mijlocul secolului XX, ritmul de creştere se mai atenuează. Sporul natural se reduce de la 10‰ la 6‰ în anul 1960. În acelaşi an Jimbolia ajunge la un număr de 12.400 locuitori. Începând din 1960 şi până în 1989 ritmul de creştere al populaţiei este puternic influenţat şi de sporul migratoriu din alte zone ale ţării. Acest spor migratoriu a fost impus de necesitatea asigurării forţei de muncă, pentru industria mereu în creştere a oraşului din acea perioadă. Urmare a acestui fapt, în anul 1981 Jimbolia atinge cea mai mare populaţie din istoria sa, peste 15.000 locuitori, ajungând al treilea oraş ca mărime din judeţul Timiş (după Timişoara şi Lugoj). Anul 1990 marchează începutul unei perioade de descreştere demografică pe fondul reducerii natalităţii, dar şi al plecării masive a populaţiei de etnie germană. Faţă de recensământul din 1992 populaţia oraşului a scăzut până în anul 2003 cu circa 500 de locuitori, diminuare demografică specifică, pentru această perioadă, majorităţii oraşelor româneşti. Densitatea populaţiei a scăzut de la 180 loc./km² în 1981, la 148loc./km² în anul 1992, la 139 loc./km în 2002, la 126 loc./km² în 2008.Structura etnică a populaţiei

O caracteristică importantă a populaţiei orașului Jimbolia este multi-etnicitatea. La nivelul anului 2010, locuitorii orașului erau structuraţi astfel:

Etnie Unitate de măsură

Valoare De unde provin datele

Români locuitori 10137Maghiari locuitori 891Germani locuitori 121Sârbi locuitori 63Rromi locuitori 564

Direcţia de Statistică TimişAlte etnii locuitori 36Populaţie totală locuitori 11812

Structura populaţiei pe sectoare de activitate. Cele trei sectoare de activitate – primar (agricultura), secundar (industrie, construcţii) şi terţiar (servicii) – au avut evoluţii diferite în funcţie de coordonatele dezvoltării economice a oraşului. Sectorul primar descreşte de la 98% în 1766, la 61,5% în 1938, la 14% din populaţia activă a oraşului în 2010. Sectorul secundar creşte de la 34% în 1938, la 75 % în 1971 (când atinge valoarea maximă), pentru a ajunge în anul 2010 la 48% din populaţia activă. Sectorul serviciilor (terţiar), esenţial în dezvoltarea urbană creşte de la 10% în 1971 la 38% în 2010, dar rămâne încă insuficient dezvoltat, ţinând cont că, în orice oraş dezvoltat echilibrat, el trebuie să fie preponderent. Analiza structurii pe sectoare de activitate în perioada 1971-2010 arată că evoluţia acesteia este una echilibrată şi în conformitate cu cerinţele de dezvoltare viitoare a oraşului. Cu tot reculul sever al industriei după anul 1989, sectorul primar nu a crescut, excedentul de angajaţi din sectorul secundar fiind preluat aproape în totalitate de servicii. Diminuarea uşoară a sectorului agricol este un element pozitiv care arată că oraşul nu se află într-un proces de re-ruralizare, fenomen specific multor oraşe mici din România, după 1989.

3. Fondul funciar al localității

Fondul funciar cuprinde 9778 ha teren agricol din care 97% teren arabil şi 3% păşuni şi fâneţe.

4. Condițiile naturale4.1. Relieful

Oraşul Jimbolia se încadrează, din punct de vedere al reliefului în zona Câmpiei Jimboliei (Gr. Posea, 1997). Aceasta este o subdiviziune a Câmpiei Mureşului ce alcătuieşte partea nordică a Câmpiei Banatului. Câmpia Jimboliei este situată pe stânga Mureşului, la sud-vest de Câmpia Vingăi şi în continuarea ei, dar şi în diagonală cu Câmpia Aradului. Pârâul Galaţca, fost afluent al Mureşului, se află absolut în continuarea acestui sector anomalic al Mureşului

care desparte Câmpia Nădlacului de cea a Vingăi. Câmpia Jimbolia are două nivele, repartizate pe două fâşii, una în nord-vest – Câmpia Galaţca, uşor mai înaltă şi cu depozite löessoide ceva mai groase (3-5 m) şi Câmpia Grabaţului, puţin mai joasă. Pe ansamblu, Câmpia Jimboliei este foarte netedă, având totuşi crovuri şi unele dune, sau vechi grinduri fluviatile. În privinţa crovurilor, acestea s-au format pe löessuri, nisipuri sau aluviuni. Pot avea formă rotundă, elipsoidală, alungită sau aspect de văiugi.

În zona Jimboliei au adâncimi de 1-3 m, diametre de de câţiva zeci de metri şi în ele stagnează zăpada şi apa de ploaie.

Sunt prezente şi forme de relief antropic, reprezentate de excavaţiile rezultate în urma scoaterii argilei necesare fabricării cărămizilor. Unele dintre ele au devenit cuvete lacustre prin ridicarea nivelului freatic („bălţile” din partea de nord-vest a oraşului Jimbolia). Acest areal de câmpie joasă, cu frecvente fenomene de înmlăştinire şi ascensiune spre suprafaţă a nivelului freatic, a pus de-a lungul timpul serioase restricţii antropizării şi au constituit factori defavorabili în evoluţia şi dezvoltarea aşezării. Abia în secolul al XVIII-lea, amplele lucrări de canalizare, efectuate sub administraţia austriacă, vor scoate această zona de sub dominanţa factorilor de relief restrictivi.

4.2. Hidrografia și hidrogeologia

Apele curgătoare. Teritoriul oraşului Jimbolia nu este străbătut de nici o apă curgătoare. Cea mai apropiată apă curgătoare se află la circa 20 km distanţă şi este Bega Veche, ce curge în apropierea localităţii Beregsău Mare. În ciuda faptului că oraşul nu este traversat de nici un râu, pericolul de inundaţii există şi el este legat de râul Mureş. În istoria localităţii au fost situaţii în care apa provenită din revărsarea Mureşului a ajuns până în dreptul oraşului, inundând zona situată în proximitatea Căii Moţilor.Apele freatice au o adâncime de 3-5 m, relativ aproape de suprafaţă deoarece drenarea lor se face greu. Există canale de drenaj, dar, faţă de alte zone din Câmpia Banatului, într-o densitate mai mică.Apele de adâncime. O parte din ele au caracter ascensional şi geotermal. Termalitatea acestora este explicată de anomalia gravimetrică ce se suprapune pe Depresiunea Panonică şi are formă elipsoidală cu axa pe Tisa şi flancul estic spre România (Gr. Posea, 1997, p. 76). Aici scoarţa terestră este mai subţire, iar stratul granitic urcă spre suprafaţă.Adâncimile variază între 250-350 m, debitele sunt de circa 5-30 l/s, iar temperaturile variază între 30-90ºC. Problema alimentării cu apă a localităţii, deloc simplă datoritălipsei de potabilitate a apelor freatice, s-a rezolvat prin captarea apelor de adîncime în 10 puţuri subterane ce colectează apa de la adâncimi între 60 şi 240 m. Ca în toată Câmpia Banatului, calitatea organoleptică este scăzută, datorită mineralizării accentuate (3-7 g/l). În partea de nord-vest a oraşului s-au format lacuri antropice datorită argilei extrase pentru fabricarea cărămizilor. Au suprafeţe de până la 4-5 hectare şi adâncimi ce ating 25-30 m.

4.3. Clima

Climatul Jimboliei se încadrează sectorului climatic bănăţean în care domină circulaţia vestică, dar în care se resimt şi puternice influenţe mediteraneene.

Poziţia geografică şi adăpostul oferit de Carpaţi feresc acest areal faţă de masele de aer rece din nord şinord-est. Radiaţia solară are valori de 118 Kcal/cm² în semestrul cald. Regimul termic este moderat, datorită influenţelor oceanice şi mediteraneene. Iernile sunt blânde şi scurte (media temperaturilor este pozitivă + 0,1ºC). Verile sunt mai călduroase şi mai lungi faţă de alte zone de câmpie (media termică + 20,5ºC).Temperatura medie anuală este de 10,7ºC. Luna iulie, luna cea mai caldă a anului, are o medie termică de 21,4ºC, iar luna ianuarie, luna cea mai rece a anului, de –1,5ºC.Precipitaţiile medii anuale ating valoarea de 570 mm (l/m²) pe an, mai scăzute faţă de Timişoara (cu 631 mm pe an). Cele mai multe precipitaţii cad vara (circa 30%), urmată de primăvară, toamnă şi iarnă (circa 20%). Se remarcă diferenţieri nu prea mari între anotimpuri, un maxim pluviometric în iunie (67,6 mm) şi un maxim mult mai slab înoctombrie, de influenţă mediteraneană.Numărul de zile cu strat de zăpadă este în jur de 50, iar grosime medie a stratului de zăpadă este redusă, în jur de 5 cm.Vânturile diferă mult faţă de circulaţia generală vestică de altitudine. Dominante sunt vânturile din direcţiile sud-est şi nord-vest. Dintre vânturile locale se resimt mai mult austrul, vântul Coşava şi Ruşcovăţul. Din punct de vedere agroclimatic sunt semnalaţi anumiţi factori restrictivi în ceea ce priveşte cantitatea insuficientă de precipitaţii, în special în sezonul cald, şi frecvenţa relativ mare a secetelor.

4.4. Solurile

Solurile sunt în general foarte fertile, făcând parte din categoria molisolurilor. Sunt soluri de culoare brun spre brun-închis şi negru.Sunt prezente două tipuri principale: cernoziomul gleizat cu intercalări de cernoziomuri carbonatice, freatic-umede şi vermice şi cernoziomul levigat (cambic) asociat adesea cu psamosolurile. Lăcoviştile şi soloneţurile sunt foarte rare.Situaţia pe clase de calitate a terenurilor (ha)

Tip statistica haClasa de calitate I 2,497.00

Clasa de calitate II 3,650.00

Clasa de calitate III 2,028.00Clasa de calitate IV 627.00Clasa de calitate V 178.00

Sursa de date: – www.cjtimis.ro - Baza de date a judeţului Timiş, Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Timiş.

Solurile evoluate în condiţiile existenţei materialelor aluvionare şi coluviale sunt acelea din gama solurilor cernoziomice, umede şi freatice, dominând cernoziomul freatic umed. În aceste soluri nivelul apei freatice este aproape de suprafaţă şi corespunde cu acumularea periodică a apelor din precipitaţii, creând în locurile mai joase condiţii de înmlăştinare. Trebuie să menţionăm că

influenţa apei freatice este uneori atât de mare încât creează diferenţieri mari în cadrul aceluiaşi tip genetic.

S-a stabilit că solul reprezintă un tip genetic intermediar între cernoziomul ciocolatiu şi cernoziomul castaniu. Solul are la suprafaţă o culoare brună spre brună-închis.

În profilul solului se disting trei orizonturi: A, B şi C. Orizontul A are o grosime de 40-55 cm, de culoare brună, brun-închisă şi chiar negricioasă. Pe prima porţiune de 10-15 cm de la suprafaţă, culoarea este puţin mai deschisă.

Structura acestui strat este aproape peste tot pulverulentă. Analiza mecanică texturală a orizontului A a dat următoarele rezultate:

până la 20 cm:a) nisip grosier 0,65%b) nisip fin 39,50%c) mâl+argilă 59,85%

de la 20 – 40 cm:a) nisip grosier 0,45%b) nisip fin 39,65%c) mâl+argilă 59,90%

Din aceste date rezultă că solul are o textură argilo-lutoasă şi face parte din categoria solurilor mijlocii spre grele. Se apreciază că solul este permeabil, afânat, cu o suficientă capacitate de înmagazinare şi de reţinere a apei infiltrate.

Solul face efervescenţă chiar de la suprafaţă, iar pe măsură ce coborâm mai adânc, efervescenţa creşte în intensitate. Analiza structurală şi stabilitatea agregatelor este următoarea:

Analiza structurală a orizontului A în localitatea Jimbolia

Mărimea agregatelor Adâncimea 0 – 20 cm Adâncimea 20 – 40 cm

4 mm 3,50% 15,35%

4 – 3 mm 2,83% 10,85%

3 – 2 mm 4,10% 10,50%

2 – 1 mm 4,10% 6,33%

1 – 0,50 mm 8,28% 5,10%

0,50 – 0,25 mm 4,25% 5,50%

0,25 mm 72,94% 46,37%

Agregatele stabilite până la 1 mm se găsesc în proporţie de 14,53% până la 20 cm adâncime şi în proporţie de 43,03% pe adâncimea de 20 – 40 cm. De aici rezultă că orizontul A în stratul de la suprafaţă este complet lipsit de structură. Analiza chimică a orizontului A a dat următoarele rezultate:

Rezultatele obţinute la analiza chimică a orizontului A în localitatea Jimbolia

Indicii Adâncimea 0-20 cm Adâncimea 20 – 40 cm

pH 7,2% 7%

conţinut în carbonaţi 3,0% 4,35%

conţinut în humus 5,84% 5,83%

Din aceste date rezultă că solul este slab alcalin pe o adâncime de 20 cm şi neutru de la 20 – 40 cm. Bogăţia în carbonaţi este mare până la 20 cm şi foarte mare de la 20 – 40 cm. Analiza ne mai arată că solul este bogat în humus.

Orizontul B este slab diferenţiat şi cu o grosime foarte mică. Uneori este contopit cu orizontul A. Acest orizont este mai compact, de culoare brună cu o slabă nuanţă spre roşcat şi cu structura aproape prismatică.

Orizontul C apare brusc şi ajunge în adâncime până la 130 cm. Este foarte bogat în carbonat de calciu. La adâncime mai mare întâlnim straturi aluvionare, straturi care ne arată felul în care a luat naştere această câmpie în urma unor depuneri sedimentare. Până la adâncimea de 70 m se întâlneşte la fiecare metru un strat aluvionar, o altă culoare cu o altă textură, după cum se poate vedea din probele colectate cu ocazia forării unei fântâni în centrul orașului.

În general, se apreciază că gradul de aprovizionare cu elemente fertilizante al solurilor de pe suprafaţa orașului Jimbolia, este corespunzătoare şi permite aproape în fiecare an obţinerea unor recolte bogate.

Producţii medii la porumb obţinute pe soluri freatic umede în ani cu precipitaţii bogate şi în ani cu precipitaţii deficitare în sezonul de vegetaţie la fostele unităţi socialiste de pe raza orașului Jimbolia:

În concluzie, se poate arăta că solul determină în cea mai mare măsură producţia vegetală, la care se adaugă condiţiile favorabile de climă şi precipitaţii. Prin folosirea unei agrotehnici raţionale, făcându-se o organizare judicioasă şi corespunzătoare a teritoriului şi introducerea unor soiuri de cea mai

înaltă productivitate, se va putea ajunge în viitor la producţii mult mai mari decât în prezent.

4.5. Vegetația spontană și cultivată

Este cunoscut că pe raza orașului Jimbolia vegetaţia este bogată datorită unor condiţii favorabile de climă şi sol. Bogăţia în humus a solului face ca vegetaţia ierboasă să fie larg răspândită, iar buruienele să se dezvolte viguros. Regiunea descrisă este situată într-o zonă de stepă spre limita ei cu silvostepa, ceea ce favorizează dezvoltarea în cea mai mare măsură a vegetaţiei ierboase. Caracteristic acestei zone, vegetaţia spontană se dezvoltă viguros primăvara şi la începutul verii.

În timpul lunilor de vară, datorită unor călduri excesive, vegetaţia spontană începe să se usuce pentru a se dezvolta din nou în lunile de toamnă. Vegetaţia spontană este aproape aceeaşi pe întreaga suprafaţă a orașului, cu excepţia unor mici depresiuni şi a unor sărături şi lăcovişte solonetizate. Plantele pe care le întâlnim în această zonă fac parte din diferite categorii de elemente floristice, predominând cel european central cu puternice influenţe mediteraneene. Dacă în trecut desişurile de trestie şi papură ocupau suprafeţe întinse, astăzi trestia şi papura sunt puţin răspândite. La baza construirii caselor stătea materia primă de natură vegetală. În legătură cu aceasta, G r i s e l i n i ne arată tehnica de acum peste 200 de ani în construirea locuinţelor: „Pereţi caselor sunt făcuţi din nuiele împletite, lipite pe ambele părţi cu lut… Acoperişurile sunt parţial din paie, parţial din tulpini de secară turcească…”.

În anul 1880 în partea de N-V a localităţii Jimbolia se găsea o pădure de stejar care se întindea pe mai multe zeci de hectare şi care aparţinea erariului. Acesta a vândut-o şi a fost tăiată în întregime, iar locul a fost transformat în teren arabil. În documentele vremii se menţionează această pădure. Este posibil ca parcul din localitatea Lovrin, cu stejarii seculari pe care îi are, să fie o rămăşiţă a acestei întinse păduri. După observaţiile făcute se constată că stejarul (Quercus robur) poate creşte în condiţii optime în zona noastră şi are o mare longevitate. Dispariţia pădurilor seculare din trecut a făcut să se simtă necesitatea înlocuirii acestora cu mici fileuri de plantaţii de salcâm în special pe marginea islazurilor, deşi o mare parte dintre ei au fost tăiaţi în anii din urmă. În viitor va trebui găsită posibilitatea plantării unor noi suprafeţe dintre cele mai puţin productive cu salcâm.

Sistematizarea localităţilor a dus la plantarea pe marginea drumurilor care fac legătura între sate, a dudului alb şi negru (Morus alba şi Morus nigra), a plopului alb (Populus alba), a arţarului (Acer platanoides) şi a salcâmului (Robinia pseudacacia). În cursul lunii noiembrie 1973 a fost iniţiată pe plan

judeţean o vastă campanie de plantare a duzilor pitici, care să asigure frunza necesară pentru creşterea larvelor fluturelui de mătase.

Pe străzile din oraș, pe lângă speciile arborescente amintite, se mai pot întâlni: teiul comun şi argintiu (Tilia cordata şi Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea), salcâmul japonez (Sophora japonica), castanul (Aesculus hippocastanum), platanul (Platanus orientalis), glădiţa (Gleditschia triacanthos), plop piramidal (Populus italica), precum şi diferite alte specii de arbori. În anul 1972, pe străzile centrale din Jimbolia au fost plantaţi salcâmi decorativi, gard viu din lemn câinesc (Ligustrum vulgare), tuia (Thuja orientalis L) şi hibiscus (Hibiscus syriacus L).

Coniferele sunt răspândite în mică măsură. Se întâlnesc totuşi exemplare de molid (Picea excelsa), brad alb (Abies alba), brad argintiu (Abies concolor), duglas verde (Pseudotsuga douglasi), diferite specii de pin (Pinus strobus, nigra şi silvestris), iar parcul şcolii din Jimbolia exemplare mici de zadă (Larix decidua), tisă (Taxus baccata) şi ienupăr (Juniperus communis L). Tot aici mai pot fi întâlnite exemplare de mesteacăn (Betula verrucosa), arin (Alnus incana), salcie plângătoare (Salix fragilis), plop de munte (Populus tremula), fag (Fagus sylvatica L), frasin (Fraxinus excelsior L), catalpă (Bignonia catalpa), magnolia (Magnolia L), precum şi alte specii de plante.

Deşi nu este o regiune pomicolă, se întâlnesc totuşi numeroase specii de pomi fructiferi: mărul, părul, gutuiul, zarzărul, caisul, corcoduşul, prunul, piersicul, nucul, vişinul, cireşul, iar dintre speciile mediteraneene, smochinul şi migdalul. Longevitatea pomilor fructiferi este în general mică, datorită în mare măsură apei freatice de suprafaţă. Astfel, piersicul şi cireşul se usucă după 5–10 ani iar gutuiul, părul şi caisul ating 10–15 ani şi numai mărul, prunul şi nucul, peste 15 ani.

Arboretul este răspândit în cea mai mare măsură pe traseul căii ferate, pe marginea drumurilor şi a bălţilor şi în mică măsură în grădinile oamenilor. Este întâlnit alunul (Corylus avellana), socul (Sambucus nigra L), măceşul (Rosa canina), porumbarul (Prunus spinosa), răchita roşie (Salix purpurea L), hameiul (Humulus lupulus L), liliacul (Syringa vulgaris), dracila (Berberis vulgaris), şi numeroase alte specii de arbuşti şi semiarbuşti. Se pare că liliacul este unul dintre arbuştii floriferi cei mai îndrăgiţi de locuitorii din Jimbolia, deoarece majoritatea dintre aceştia au în faţa casei câte un liliac pe care-l îngrijesc cu multă dragoste.

Plantele de cultură reprezintă cu adevărat bogăţia vegetală a acestor locuri. Cernoziomul bogat care acoperă în întregime teritoriul acestei comune, condiţiile deosebite de climă şi munca neobosită a oamenilor face ca să se obţină recolte deosebite la toate plantele de cultură. Printre acestea, în ordinea importanţei şi întinderea suprafeţelor cultivate, amintim: grâul, porumbul, sfecla

de zahăr, cânepa, orzul, ovăzul, soia, floarea soarelui, mazărea, tutunul, rapiţa, iar dintre plantele furajere: trifoiul, lucerna, borceagul, ciolomada, sfecla furajeră, etc. S-a încercat şi cultura bumbacului, dar nefiind rentabilă a fost abandonată.

În sectorul legumicol al asociaţilor agricole, precum şi în grădinile oamenilor, sunt cultivate diferite legume şi zarzavaturi, printre care putem aminti: cartoful, fasolea, tomatele, vinetele, morcovul, pătrunjelul, ţelina, păstârnacul, ardeiul, castravetele, dovleacul, ceapa, usturoiul, varza, conopida, gulia, şi în mai mică măsură pepenele verde şi galben, bamele, lintea şi sparanghelul. Înainte de 1989, pe mari suprafeţe se cultivau tomatele. În fiecare an s-au încasat de către cultivatorii de tomate de pe raza orașului, sume ce variau între 8 – 10 milioane lei.

A fost încercată şi cultura ciupercilor de câmp, dar această cultură a dat greş din lipsă de experienţă. Ciuperca este întâlnită în anii ploioşi pe terenurile îngrăşate, în jurul sectoarelor zootehnice şi în locul fostelor stâne de oi. Se întâlneşte, de asemenea, în iernile mai blânde, sub formă de ciorchini, bureţii negri. De obicei aceştia cresc pe tulpinile de fag, dar la noi au fost semnalaţi în luna februarie 1974 pe tulpini de plop, fiind comestibili. Alte ciuperci comestibile nu au fost semnalate până în prezent.

Solul orașului Jimbolia este infestat cu seminţe de buruieni din care în anii ploioşi se dezvoltă tot felul de buruieni, atât în locurile cultivate, dar mai ales în cele necultivate. Împotriva acestora, începând de primăvara şi până toamna târziu se duce o luptă necruţătoare, folosindu-se metode mecanice şi chimice. Cele mai frecvente buruieni sunt următoarele: pirul (Agropyrum repens), pălămida (Cirsium arvense), aliorul (Euphorbia cyparissias), macul roşu (Papaver rhoess), cicoarea (Cichorium inthybus), volbura (Convolvulus arvensis), ştirul (Amaranthus retroflexus L), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), mohorul (Setaria verticillata), muştarul de câmp (Sinapis arvensis), precum şi laurul (Datura stramonium), mătrăguna (Atropa belladona) şi măselariţa (Hyoscyamus niger).

În lanurile de grâu apare uneori macul roşu, nemţişorul (Delphinium consolida), neghina (Agrostemma L) şi albăstrelele (Centaurea cyanus), care dau impresia unei lumi de basm, scoţând în evidenţă prin multitudinea culorilor întreaga măreţie a naturii. La toate aceste culori vine să se asorteze galbenul însorit al florilor de rapiţă şi albastrul senin al celor de cicoare.

La marginea drumurilor şi a căilor ferate, pe lângă multe din plantele amintite până acum, pot fi întâlnite şi alte specii. Printre acestea se remarcă: urzica (Urtica dioica), păpădia (Taraxacum officinale), cucuta (Conium maculatum), troscotul (Polygonum aviculare), bozul (Sambucus ebulus), diferite specii de spini (Carduus L), patlagină (Plantago L), cocoşei de câmp (Adonis

aestivalis) cu flori de un roşu aprins, mărul lupului (Aristolochia clematitis), piciorul cocoşului (Ranunculus arvensis), lăptuca (Lactuca virosa), brusturi (Arctium lappa L), coada calului (Equisetum L), jaleş (Stachyx L), murul (Rubus coesius), etc.

Plantele de apă sunt puţin răspândite datorită lipsei unor ape curgătoare şi a unor zone mlăştinoase de mai mare întindere. Întâlnim totuşi mici suprafeţe acoperite cu o vegetaţie acvatică destul de bogată formată din trestie şi papură, pipirig, rogoz, iar în apele bălţilor lintiţă şi mătasea broaştei.

Sărăturile deşi acoperă suprafeţe foarte mici au o asociaţie vegetală caracteristică cu plante mărunte şi mai slab dezvoltate decât în împrejurimi. Sărăturile sunt locurile unde muşeţelul (Matricaria chamomilla) şi coada şoricelului (Achillea millefolium), valoroase plante medicinale, cresc în voie.

Fâneţele naturale sunt aproape inexistente în această zonă, iar islazurile au iarbă săracă care nu ajunge să fructifice. Doar pe marginea drumurilor, sub forma unor fâşii înguste, întâlnim o vegetaţie ierboasă ceva mai bogată, vegetaţie formată din pir, zâzanie, ovăz sălbatic, ovăscior, păiuş de livadă, obsigă, golomăţ, timoftică, trifoi alb, la care se adaugă morcovul sălbatic (Daucus carota), sânzienele (Galium verum L), guşa porumbelului (Silene vulgaris), lintea (Lathyrus pratensis) etc.

Fân cosit pentru hrana animalelor nu se poate obţine. În schimb se obţin cantităţi mari de lucernă, trifoi şi ciolomadă de pe terenurile cultivate, care asigură hrana necesară pentru animalele locuitorilor în perioada de iarnă.

Vorbind despre flora spontană a zonei în care este cuprinsă orașul Jimbolia, nu putem trece cu vederea numeroasele plante medicinale răspândite pretutindeni. Deşi acest şes a fost transformat într-o „mare verde“, multe plante medicinale găsesc teren prielnic pentru a creşte şi a se dezvolta.

După unele studii se apreciază că în această parte a Banatului se găsesc peste 100 de plante medicinale din cele circa 300 care se folosesc astăzi în medicină. Sunt şi astăzi bătrâni care cunosc numeroasele plante medicinale, precum şi întrebuinţarea lor, dar în trecut folosirea acestora era larg răspândită, după cum scoate în evidenţă F r . G r i s e l i n i în cartea „Istoria Banatului Timişean“.

Iată câteva dintre aceste plante pe care le întâlnim în flora spontan, dintre care unele sunt intens folosite în scopuri medicinale: muşeţelul, coada şoricelului, pojarniţa (Hypericum perforatum), iarba şarpelui (Echium vulgare), menta (Mentha piperita), cicoarea, hameiul (Humulus lupulus), lemnul dulce (Glycyrhiza glabra), pătlagina îngustă (Plantago lanceolata) şi păpădia.

Se mai întâlnesc de asemenea: lânariţa (Linaria vulgaris), măceşul (Rosa canina), lumânărica (Verbascum sp.) cu portul înalt şi frumoase flori galbene, macul roşu, mărul lupului, volbura, urzica, unguraşul (Marrubium vulgare), turiţa mare (Agrimonia eupatoria), trei fraţi pătaţi (Viola tricolor), nalba (Malva neglecta) şi piperul de baltă (Polygonum hidropiper). Nu putem trece cu vederea nici podalbul (Tussilago farfara), pirul, volbura, gălbenelele (Calendula officinalis), socul, teiul, salcâmul japonez, saschiul (Vinca minor), roiniţa (Melissa officinalis), măselariţa, laurul, lăcrămioara (Convallaria majalis), levănţica (Levandula officinalis), vişinul şi cireşul, precum şi alte numeroase plante mai puţin cunoscute.

Multe dintre acestea sunt buruieni comune prin locuri necultivate şi prin semănături şi sunt adunate de puţini cunoscători ai plantelor medicinale, care le folosesc la tratarea diferitelor afecţiuni. Iată câteva reţete locale, care, deşi nu sunt generalizate, se folosesc cu succes de unii locuitori mai bătrâni:

fiertura de urzică (Urtica dioica) este folosită în tratarea anemiei şi ca întăritoare a organismului. Tratamentul îndelungat dă rezultate bune, afirmă cei care au folosit această plantă şi au consumat zeamă de urzici în loc de apă.

ceaiul de frunze de ştevie şi în mod deosebit din tulpini cu fructificaţii se recomandă în afecţiuni stomacale şi intestinale. Reumatismul este tratat cu un număr sporit de plante medicinale. În acest scop se folosesc tulpinile uscate de tomate care se fierb în apă, iar cu apa rezultată se fac băi ale părţilor dureroase. Seminţele de laur se ţin timp de o lună în spirt sanitar şi cu soluţia rezultată se ung locurile unde se manifestă durerile reumatice.Tot în acest scop se foloseşte următorul medicament:

11 castane curăţite de coajă se rad şi se amestecă cu ½ kg spirt sanitar şi cu 50 grame petrol. Cu acest preparat se ung locurile dureroase. Din castane se mai face şi o tinctură cu spirt, în raport de 1:5. După o săptămână, amestecul se stoarce şi se foloseşte ca unguent la locurile atinse de reumatism şi chiar în cazuri de degerături. Dacă dizolvarea castanelor se face în spirt alimentar, tinctura obţinută poate fi folosită cu efecte pozitive împotriva hemo-roizilor interni, luându-se câte 10 picături de 2-3 ori pe zi, un timp mai îndelungat.

pentru tuse se foloseşte un sirop de ceapă. Ceapa întreagă se fierbe împreună cu anason sau fenicul şi apoi se adaugă zahăr ars şi se poate lua de trei ori pe zi câte o lingură. Din coada calului (Equisetum arvense) se face un ceai care este folosit cu succes în oprirea hemoragiei nazale şi în tratarea rănilor vechi. Împotriva înţepăturilor de albine şi viespi se folosesc foi de ceapă şi bucăţi de castraveţi tăiaţi, care se aplică pe locul înţepăturii.

pentru calmarea durerilor de urechi se foloseşte cu succes zeama de ceapă crudă, după următoarea reţetă: se ia ceapa crudă şi se curăţă de foile uscate exterioare şi apoi se pisează şi se strecoară. Se obţine un suc uleios din care se pun cu o pipetă câteva picături în urechea care doare, durerea dispărând la scurt timp după aplicarea acestui tratament. Tot sucul de ceapă proaspătă, obţinut prin presare şi stoarcere, se foloseşte împotriva mătreţei şi pentru întărirea rădăcinii părului. Se unge capul cu această soluţie folosindu-se

puţină vată şi tratamentul se repetă de mai multe ori. Rezultatele obţinute sunt considerate satisfăcătoare.

în vederea tratării rănilor la oameni şi animale se prepară o alifie din petale de crin. Acestea se fierb în untură de porc şi apoi se strecoară şi se păstrează în borcane mici. Cu această alifie se ung rănile cu puroi. Tot pentru răni, dar şi pentru arsuri se foloseşte altă alifie, folosindu-se de această dată florile de gălbenele (Calendula officinalis), preparatul având o frumoasă culoare galbenă.

la fel şi rostopasca are numeroase întrebuinţări: în special sucul portocaliu-roşcat se foloseşte la vindecarea rănilor, tăieturilor, negilor, bătăturilor, etc.

Din cele expuse putem să ne dăm seama de marele număr de plante medicinale existente în această zonă şi chiar de urmele unei tradiţii bogate în folosirea plantelor de leac în scopuri medicinale.

Specificul cerealier al acestei regiuni, în care se caută să se însămânţeze şi ultima suprafaţă de teren, nu împiedică dezvoltarea unui număr impresionant de plante. Datorită unor adaptări speciale, un mare număr de plante sălbatice rezistă totuşi unei agriculturi intensive în care mecanizarea tinde să se generalizeze la toate culturile şi în care chimizarea este tot mai pronunţată.

Înfigându-şi rădăcinile printre bolovanii clisoşi ai sărăturilor, în şanţurile drumurilor şi pe marginea canalelor de asanare, răspândind un număr impresionant de seminţe, vegetaţia ruderală continuă să se dezvolte viguros şi chiar să mai apară noi specii. În ultimul timp a început să se răspândească podbalul, scaiul, scaiul vânăt, cimbrişorul, calcea calului, clopoţeii albaştri, coada calului, etc.

După cum se vede, deşi este influenţată în mare măsură de oameni şi animale, vegetaţia spontană este încă bogată, întâlnindu-se uneori specii noi de plante caracteristice altor zone.

Cele trei sate au îmbrăcat şi ele o haină floricolă nouă. Numeroase specii de flori au venit în anii din urmă să îmbogăţească patrimoniul floristic existent şi să împodobească grădinile locuitorilor şi spaţiile verzi din zona centrală a localităţilor. Covorul multicolor al florilor începe primăvara timpuriu odată cu înfloritul ghioceilor (Galanthus nivalis), viorelelor (Scilla bifolia) şi toporaşilor (Viola odorata) şi continuă cu alte specii în tot timpul anului.

În grădini înfloresc în continuare panseluţele, lalelele (Tulipa gesneriana L), crinul (Lilium nartagon, L. candidum, L. tigritum), Fritillaria imperialis, ceapa ciorii (Muscari comosum), lăcrămioarele (Convalaria majalis), pecetea lui Solomon (Polygonatum officinale), narcisele (Narcissus pseudonarcissus, N. poeticus), tuberozele (Polyanthes tuberosa), zambilele (Hyacinthus orientalis), stânjenelul (Iris germanica), gladiolele (Gladiolus imbricatus), florile de nu-mă-uita (Myosotis L.), etc.

Ceva mai târziu, în plină vară, numeroase alte specii floricole vin să-şi etaleze coloritul frumos al florilor şi să împodobească grădinile. Îţi încântă privirile trandafirii (Rosa L.) cu numeroasele lor soiuri, petunia (Petunia hibrida), gura leului (Antirrhinium majus), bănuţeii (Bellis perennis), diferitele soiuri de begonii (Begonia L.), în special B. semperflores, brumărele (Phlox paniculata), bujorul (Paeonia officinalis) care este răspândit în mai multe specii, căldăruşa (Aquilegia vulgaris), nemţişorul (Delphinium L.), canele (Canna indica), cafeluţa (Lupinus varius), zorelele (Ipomoca purpurea), urzicuţa (Verbena hybrida), nalbă mare (Allthaea rosea), precum şi numeroasele soiuri de muşcate (Pelargonium zonale L.).

Se mai întâlnesc prin grădini moţul curcanului (Amaranthus cauolatus), micsandrele (Matthiola incana), lipicioasa (Viscaria vulgaris), leandrul (Nerium oleander), hortensia (Hydrangea opuloides), garoafele (Dianthus L), dalia (Dahlia variabilis), florile de pai (Nelichrysum bracteatum), crăiţele (Tagetes patula), călţunaşii sau condurii doamnei (Tropaeolum majus), păianjenul sau negruşca (Nigella damaseena), creasta cocoşului (Celosia cristata), florile de piatră (Portulaca grandiflora), regina nopţii (Nicotiana silvestris), Datura arborea, salvia (Salvia splendens) şi multe alte plante decorative.

Frigul toamnei şi primele îngheţuri prind în plină înflorire numeroasele soiuri de crizanteme (Chrysanthemum L.).

Locuitorii orașului îndrăgesc în mod deosebit şi plantele decorative de interior. Locuinţele confortabile realizate în anii din urmă solicită un bogat sortiment de flori care să creeze o ambianţă plăcută în spaţiul de locuit.

În holuri, coridoare, ferestre, verande, etc. la majoritatea locuitorilor iubitori de flori se pot întâlni următoarele specii: muşcata, telegraful, cerceluşul, ciclama, begonia, filodendronul, hortensia, sansevieria, peperonia, primula, saxifraga, Ciperus, Aspidistra, Aloe, Amarylis, Ficus, Elivia, voalul miresei, Asparagus, urzicuţe, etc.

Mulţi iubitori ai plantelor ornamentale de interior au început să prefere cactuşii deoarece sunt puţin pretenţioşi şi folosesc bine unele spaţii unde nu pot creşte alte plante. Mult întâlnit este crăciunelul (Epiphyllum) care decorează plăcut interioarele în timpul iernii, Phillocactus-ul, Mamilaria, Echinocactus, Cereus, Opunţia, Echinopsis şi multe alte specii.

Ca rarităţi se pot aminti câteva exemplare de Ginkgo biloba, un exemplar de fag, două de mesteacăn şi două de Pavlovnia imperialis, apoi Maclura, Pinus strobus, Magnolia, brad (Abies sp.), molid (Picea abies), Pseudotsuga douglasi, etc., precum şi plante mai rar întâlnite: ghimpele (Ruscus aculeatus), bujorul românesc de stepă (Paeonia sp.), ruscuţa de primăvară, laleaua pestriţă, crucea voinicului, etc.

Se remarcă o diversitate deosebită a lumii vegetale, diversitate datorată unor condiţii favorabile de climă şi sol. Deşi influenţată în mod hotărâtor de activitatea omului, vegetaţia destul de bogată a acestei zone mai poate oferi şi unele surprize.

Răspândirea unor noi plante, aclimatizarea altora, sunt câteva din aceste surprize. Poate în viitor satele noastre transformate în mici orăşele vor trebui să se înconjoare de plantaţii care vor avea un rol hotărâtor în viaţa locuitorilor. Parcurile vor trebui să fie mai numeroase iar grădinile să fie replantate cu pomi fructiferi. O atenţie deosebită va trebui să se acorde ocrotirii naturii prin înlăturarea oricărei surse de poluare pentru a păstra nealterată întreaga haină vegetală existentă în momentul de faţă.

Avem încredere că în anii care urmează, partea centrală a localităţii se va transforma într-un adevărat parc, iar ocrotirea naturii să meargă mână-n mână cu dezvoltarea unei agriculturi moderne.

4.6. FaunaFauna este de tip central-european, cu pătrunderi şi amestec de specii

venite din nordul, sudul şi vestul Europei. Se remarcă rozătoarele(popândăul, hârciogul, căţelul pământului, iepurele), mamiferele mari (căprioara), carnivorele (dihorul, vulpea, viezurele). Dintre păsări se întâlnesc: ciocârlia, potârnichea, dropia (foarte rar), barza, graurul, uliul.

Dezvoltarea intensivă a agriculturii, tăierea pădurii de stejar din apropierea localităţii, iar mai recent a lizierelor de salcâmi şi a pâlcurilor de sălcii pletoase şi plopi, a dus la limitarea speciilor de animale care populau această regiune.

Au dispărut dropia şi spurcaciul, barza neagră, iar cocoşul şi gâsca cu gât roşu sunt păsări de pasaj (în trecere). În timpul migraţiei, cocorul se odihneşte şi se hrăneşte în apropierea localităţii, iar în 1975 au fost vânate mai multe exemplare.

În iernile mai blânde apar unele specii de păsări care nu se întâlnesc în mod obişnuit în localitate şi în împrejurimi, este vorba despre stârcul pitic, boul de baltă (Botaurus stellaris), ţigănuşul, nagâţul, cristeiul de baltă (Rallus aquaticus), ciocănitoarea verde şi neagră, etc.

Dacă până în anul 1938 guguştiucul (Streptopelia decaocto) era semnalat ca o nouă specie pe meleaguri bănăţene, după 1950 numărul lor a crescut în mod considerabil. În prezent este o pasăre sedentară, răspândită în mii de exemplare în toate localităţile din împrejurimi, dar numai în cadrul aşezărilor omeneşti. Îşi construieşte un cuib foarte simplu din crenguţe uscate şi nu se îngrijeşte prea mult de consolidarea lui.

Printre alte specii de păsări amintim: cioara (Corvus sp.), cioara de semănătură, cioara grivă şi stăncuţa, apoi rândunica (Hirundo rustica), lăstunul (Hirundo urbica), vrabia (Passer domesticus), piţigoiul mare şi mic, ghimparul, cucul, pupăza, ciocănitoarea pestriţă şi mai rar cea verde, barza albă şi mai rar cea neagră, precum şi păsările răpitoare de zi şi de noapte: şoricarul, uliul găinilor, eretele, bufniţa, cucuveaua şi huhurezul. Nu putem să trecem cu vede-rea răspândirea unei specii foarte dăunătoare – graurul – care în afara perioadei de hrănire a puilor, ca adult se hrăneşte cu toate fructele existente în grădini: cireşe, vişine, prune, pere, gutui, dar în mod deosebit struguri, aducând mari pagube. Ca păsări de vânat sunt cunoscute: fazanul, prepeliţa şi potârnichea.

Dintre mamifere amintim: căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Canis vulpes), iepurele (Lepus timidus), hârciogul, popândăul, şoarecele de câmp, unele dintre acestea fiind dăunătoare pentru culturile agricole. Pe raza orașului se mai întâlnesc dihorul (Mustella putorius), nevăstuica, cârtiţa şi ariciul.

Dintre reptile se pot aminti: şopârla cenuşie (Lacerta vivipara) şi şopârla verde (Lacerta viridis). Şarpele de casă lipseşte.

Batracienii sunt reprezentaţi prin broasca de lac, broasca râioasă şi brotăcelul, dar în ultimul timp au fost semnalate tritonul şi salamandra.

Insectele sunt destul de numeroase: albine, viespi, coropişniţa, lăcuste, greieri, furnici, buburuze, cărăbuşi, carabi aurii, calosoma, gândacul de Colorado, etc., precum şi numeroşi fluturi. Unele dintre acestea sunt insecte polenizatoare şi folositoare, iar altele sunt dăunătoare. Documentele anului 1849 semnalează o invazie masivă de insecte care au făcut mari pagube.

Dintre moluşte amintim: melcul şi limaxul.

Fauna piscicolă prezentă în lacurile antropice din jurul oraşului este reprezentată de crap, caras, albişoară, ştiucă, somn etc.

Restrângerea ariei de răspândire a vieţuitoarelor din Jimbolia se datorează lipsei pădurilor, a terenurilor care să ofere adăpost acestor animale şi a folosirii intense a erbicidelor, insecticidelor şi a unor substanţe toxice care nu selectează vieţuitoarele ce urmează a fi combătute.

S-a restrâns creşterea albinelor şi a fluturelui de mătase, dar se încearcă creşterea potârnichilor, a fazanilor şi chiar a struţilor.

În general, fondul de vânătoare este destul de sărac. Această situaţie se datorează păşunatului intensiv, lipsei pădurilor şi a apelor curgătoare şi, în mare măsură, a folosirii substanţelor chimice în agricultură.

5. Resursele naturale ale teritoriului5.1. Resursele de apă

Apele curgătoare. Teritoriul oraşului Jimbolia nu este străbătut de nici o apă curgătoare. Cea mai apropiată apă curgătoare se află la circa 20 km distanţă şi este Bega Veche, ce curge în apropierea localităţii Beregsău Mare. În ciuda faptului că oraşul nu este traversat de nici un râu, pericolul de inundaţii există şi el este legat de râul Mureş. În istoria localităţii au fost situaţii în care apa provenită din revărsarea Mureşului a ajuns până în dreptul oraşului, inundând zona situată în proximitatea Căii Moţilor.Apele freatice au o adâncime de 3-5 m, relativ aproape de suprafaţă deoarece drenarea lor se face greu. Există canale de drenaj, dar, faţă de alte zone din Câmpia Banatului, într-o densitate mai mică.Apele de adâncime. O parte din ele au caracter ascensional şi geotermal. Termalitatea acestora este explicată de anomalia gravimetrică ce se suprapune pe Depresiunea Panonică şi are formă elipsoidală cu axa pe Tisa şi flancul estic spre România (Gr. Posea, 1997, p. 76). Aici scoarţa terestră este mai subţire, iar stratul granitic urcă spre suprafaţă.Adâncimile variază între 250-350 m, debitele sunt de circa 5-30 l/s, iar temperaturile variază între 30-90ºC. Problema alimentării cu apă a localităţii, deloc simplă datoritălipsei de potabilitate a apelor freatice, s-a rezolvat prin captarea apelor de adîncime în 10 puţuri subterane ce colectează apa de la adâncimi între 60 şi 240 m. Ca în toată Câmpia Banatului, calitatea organoleptică este scăzută, datorită mineralizării accentuate (3-7 g/l). În partea de nord-vest a oraşului s-au format lacuri antropice datorită argilei extrase pentru fabricarea cărămizilor. Au suprafeţe de până la 4-5 hectare şi adâncimi ce ating 25-30 m.

5.2. Resurse ale subsolului

Substratul geologic şi tectonic al oraşului face parte integrantă din cel al Câmpiei de Vest. Fundamentul carpatic aflat la adâncimi de peste 2000 m este alcătuit din roci magmatice mezozoice cu intruziuni granitice şi este puternic fracturat. Acest sistem complex de fracturi este evidenţiat de unele falii majore precum: Lugoj-Zărand, Buziaş Arad, Nădlac-Jimbolia cu orientare nord-vest şi sud-est. Peste acest fundament se suprapune un strat gros de depozite neogene (cu grosimi ce ajung în zona Jimbolia-Sânnicolau Mare la peste 2000 m grosime) reprezentat prin nisipuri, pietrişuri, argile, calcare şi gresii în partea inferioară şi nisipuri argiloase, marne şi argile pannoniene în partea superioară.

Formaţiunile cuaternare au în general caracter lacustru în bază şi aluvio-proluvial în partea superioară. Întreaga unitate se caracterizează printr-o mare mobilitate tectonică manifestată tot timpul cuaternarului până în prezent. Cele mai evidente sunt mişcările de subsidenţă (de „lăsare”) care, pentru întreaga câmpie a Nădlacului, Arancăi şi Jimboliei este mai mare de 1 mm/an, la vest de Sânnicolau Mare valorile ajungând la peste 2,5 mm/an. Mişcările de subsidenţă se traduc în peisaj prin despletirea râurilor, divagarea cursurilor de apă, existenţa unor întinse suprafeţe mlăştinoase.

5.3. Terenurile cu folosință agricole

Suprafeţe cultivate

Tip producţie Ha

Grâu şi secară 3365Porumb 3137Cartofi 20Floarea soarelui 510Sfeclă de zahăr 5Legume 110Total suprafaţă cultivată

7147

Structura terenurilor agricole în anul 2010

Sursa de date: – www.cjtimis.ro - Baza de date a judeţului Timiş, Direcţia de Statistică Timiş, 2002.

Din totalul suprafeţei arabile de 9778 ha, 7147 ha, reprezentând 72,06% este cultivată, un procent considerabil.

Producţia agricolăTip producţie Tone

Grâu şi secară 12039Porumb boabe 9492Cartofi 300Floarea soarelui 835Sfeclă de zahăr 100Legume 1429Struguri 27Fructe 62

Sursa de date: – www.cjtimis.ro - Baza de date a judeţului Timiş, Direcţia de Statistică Timiş, 2002.

Teren agricol HaArabil 9023Păşuni 724Fâneţe 12Vii 9Livezi 10Teren agricol total 9778

Suprafeţe cultivate

3137

20

510

5 110

3365

0

Grâu şisecară

Porumb Cartofi Floareasoarelui

Sfeclă dezahăr

Legume

Tip producţie (ha)

TOTAL

Efectivul de animale

Efectiv animale(capete)

Porcine 1580din care în gospodăriile populaţiei 1500

Bovine 748din care în gospodăriile populaţiei 300

Ovine 1500din care în gospodăriile populaţiei 1500

Păsări 10000din care în gospodăriile populaţiei 10000Sursa de date: – www.cjtimis.ro - Baza de date a judeţului Timiş, Direcţia de Statistică Timiş, 2002.

5.4. Fondul silvic

În prezent, în Jimbolia nu există fond silvic. Primăria orașului implementează un proiect în colaborare cu primăria din Kikinda, Serbia, de împădurie a 47,7 ha.

6. Activități economice desfășurate în zonă/teritoriu

Din punct de vedere economic, în prezent oraşul polarizează o zonă relativ mică. Aria de recrutare a forţei de muncă nu depăşeşte zona strict locală şi câteva comune din imediata vecinătate. Dacă înainte de 1989, oraşul Jimbolia reprezenta un pol de atracţie inclusiv pentru forţa de muncă din zone mai îndepărtate, în prezent, forţa atractivă a oraşului s-a redus, în principal, datorită reculului industrial din ultimii 10-15 ani.Cu toate că numărul investitorilor economici a crescut sensibil în ultimii cinci ani, oraşul Jimbolia nu a reuşit, încă, să-şi reia rolul economic important pe care l-a avut pe plan local înainte de 1989.Sectorul primar (agricultura) ocupă în cadrul oraşului o pondere însemnată. Fondul funciar cuprinde 9735 ha teren agricol din care 92% teren arabil şi 8% păşuni şi fâneţe. Solurile sunt de mare fertilitate, din categoriacernoziomurilor cu un înalt potenţial productiv. Predomină cultura porumbului, urmată de cea a grâului, cu producţii peste media naţională. În domeniul creşterii animalelor primul loc îl ocupă porcinele. În domeniul industriei alimentare reprezentative sunt ramurile morărit şi panificaţie (S.C. CAN-LEO) şi prelucrarea cărnii. Alte

firme care activează în acest sector sunt: AGRICOLA SAN GIORGIO, AGRI ELEN, ABELDA, VAIOVA, FAUST, noul COMTIM, GEMÜSE GARTEN.Prin finanţarea Guvernului landului german Renania de Nord – Westfalia, Primăria a construit şi a dat în folosinţă în primăvara anului 2004 cincisprezece solarii din folie de polietilenă, pe o suprafaţă de 1 hectar şi o seră de sticlă de 200 m² încălzită cu apă geotermală. Sectorul secundar. Industria este concentrată în 11 societăţi comerciale. Profilul industrial al oraşului rămâne dominat de industria uşoară (încălţăminte, confecţii, textile) după care urmează industria electrotehnică şi electronică (Vogt România), industria mecanică (CRH, HALM), industria maselor plastice (“Venus” S.A.). În industria oraşului lucrează 48% din populaţia activă a oraşului. Cele mai mari firme industriale ale oraşului sunt: VOGT ROMÂNIA – componente electronice, Ciocanul ProdimpexPRODIMPEX – încălţăminte, HALM – pompe hidraulice, FAULHABER – micromotoare, KABEL SYSTEME–HATZFELD – cabluri pentru sisteme audio şi video, CRH – subansamble auto, ANI-FASHION – confecţii, îmbrăcaminte, HERTZOG – corturi şi Cooperativa „Viitorul”.Sectorul terţiar, care cuprinde toată gama serviciilor, are o pondere de 38%. În domeniul transporturilor feroviare, Jimbolia dispune de acces la căile ferate secundare: Timişoara – Jimbolia – Kikinda Serbia) şi Jimbolia – Lovrin. În domeniul rutier, Jimbolia are acces la drumurile naţionale 59A, Timişoara – Jimbolia – Srbska-Crnja (Serbia)şi 59C, Jimbolia – Sânnicolau Mare. Legătura cu localitatea Lovrin se face pe drumul judeţean DJ 594. Aceste trei drumuri sunt modernizate, însă calitatea infrastructurii aşteaptă încă a fi ameliorată. Proiecte importante în acest domeniu au fost elaborate în cadrul Euroregiunii DCMT , din care şi Jimbolia face parte. Acestea prevăd modernizareainfrastructurilor existente şi realizarea unor legături feroviare şi rutieremai directe între principalele centre urbane ale euroregiunii.

6.1. Agricultura

Per total economie locală sectorul agricol se prezintă, în anul 2010, astfel:

ANUL 2007Nr SC Nr angajati

Cifra afaceri [lei]

Profit [lei]

AGRICULTURĂ 75 807 91.686.384 9.272.826

PROCENT DIN ECONOMIE 10,47% 15,92% 20,75% 39,12%

6.2. Exploatarea resurselor subsolului și a apelor

„Bălţile” Jimboliei. Se află situate la ieşirea din Jimbolia, pe şoseaua ce duce spre localitatea Comloşu Mare. Sunt de fapt lacuri de origine antropică rezultate în urma excavaţiilor de argilă necesară fabricării cărămizilor efectuate de fosta întreprindere „Ceramica”. Au suprafeţe de până la 7 ha şi adâncimi de până la 25-30 de metri. Deşi nu sunt amenajate din punct de vedere turistic, ele constituie un loc preferat pentru amatorii de pescuit (lacurile sunt populate cu specii valoroase de crap, ştiucă, somn) şi un loc ideal de recreere în zilele călduroase de vară.Ştrandul termal. Reprezintă o veritabilă alternativă la canicula din timpul verilor. Este dotat cu trei bazine de înot, dintre care unul de dimensiuni olimpice, iar altul cu apă termală, terenuri de volei şi baschet, puncte alimentare, un spaţiu amenajat pentru picnic. Cât despre apele termale, acestea sunt indicate pentru efectele benefice pe care le au asupra următoarelor afecţiuni: spondiloză, gonartroză, coxartroză,reumatism articular cronic, discopatie lombară, lombalgie, lombosciatică,poliartroze, nevralgii intercostale, insuficienţă circulatorie, osteoporoză, afecţiuni ginecologice.

6.3. Alte activități cu impact asupra mediului

În jurul Jimboliei există o serie de bălți create artificial în urma săpăturilor efectuate de către fabrica de cărămidă. Actualmente, aceste bălți sunt folosite în scop recreativ. În una dintre aceste bălți au fost deversate substanțe chimice care au poluat puternic apa, ucigând fauna. În prezent, fabrica respectivă nu mai funcționează, dar ecosistemul respectivei bălți încă se află în faza de refacere7. Conservarea calității mediului în localitate/zonă

7.1. Calitatea aerului

Orașul Jimbolia nu este foarte puternic industrializat, astfel ca sursele de poluare ale aerului sunt relativ puține (fermele de creștere a porcilor, gazele de eșapament, emisiile centralelor termice de apartament), încadrându-se în limite normale. Pe de altă parte, spațiile verzi existente în oraș filtrează aerul, conferindu-i calități superioare.

7.2. Calitatea apei

7.3. Calitatea solurilor

Datorită caracteristicilor enumarate la capitolul 4.4, solul din regiunea Jimboliei se pretează pentru activități agricole. Este bogat în humus și poate susține o mare diversitate florală.

7.4. Conservarea naturiiPrin proiectele implementate de primăria orașului, se are în vedere

refacerea fondului forestier, amenajarea bălților și întreținerea pășunilor.

7.5. Gestionarea deșeurilorÎn Jimbolia s-a implementat tipul de colectare duală a deșeurilor, dar există

o problemă cu depozitarea lor, deoarece gunoiul menajer este depus tot la groapa de gunoi veche de la marginea orașului.

Pentru gunoiul de grajd s-au amenajat platforme de depozitare, de unde va fi împrăștiat pe câmp.

8. Concluzii asupra modului de conservare a calității mediului și măsuri propuse

Mediul natural din zonă nu este afectat semnificativ de poluare, activităţile industriale dezvoltate anterior în Jimbolia neavând un impact negativ asupra mediului.

Indici analitici

Adâncime cm

0 - 20 21 - 37 38 - 55 56 - 75 76 – 100 101 – 130

pH apă 8,05 8,20 8,25 8,30 8,35 8,40

CaCO3 % 4,48 9,06 12,0 15,3 16,0 16,8

Humus % 3,76 3,26 2,70 1,54

N – total 0,168 0,168 0,133 0,070

PAL(ppm)

KAL (ppm) 250,0 247,0

Argilă (0,002) % 29,7 26,1 25,0 25,2 23,6 24,7

Baze schimbabile 1,70 1,85 1,63 1,78 2,56 3,50

Pentru îmbunătățirea calității aerului ar trebui plantate în jurul fermelor de creștere a porcinelor perdele de vegetație care să reducă din mirosul neplăcut care uneori se simte pregnant în oraș.

9. Bibliografie

AQUATIM S.A. – Buletin analiză calitate apă potabilă, Oraș Jimbolia ianuarie 2012;

Bejan A., - Banatul în secolele IV-XII, Editura de Vest, Timişoara;

Birou V., - Drumuri şi popasuri bănăţene, Editura Pentru Literatură, Bucureşti 1962;

Consiliul Judeţean Timiş - www.cjtimis.ro - Baza de date a judeţului Timiş

Cotoşman Gh., - Din trecutul Banatului, Cartea I, Timişoara 1934

Direcţia de Statistică Timiş

Drinovan Gh., - Micromonografia judeţului Timiş, 1973;

Ehrler I. Iakob – Banatul de la origini şi până acum – 1774, Editura Facla, Timişoara 1982;

Grădinaru E., - Ghidul Banatului;

Lotreanu I., - Monografia Banatului 1935;

Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Timiş.

Simu Traian – Colonizarea şvabilor în Banat 1924 Biblioteca regională de documentare;

Vastag J., Vastag H., - Monografia oraşului Jimbolia Editura Kabor, Jimbolia 1995;