CUPRINS

CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA TEMEI STUDIATE………..2

CAPITOLUL II CADRUL TEORETIC AL TEMEI…………………………………….8

2.1. Perioade de dezvoltare ale copilului…………………………………………..8

2.2.Secrete ale metabolismului pentru menţinerea greutăţii corporale........22

2.3. Obezitatea – definiţii, caracteristici…………………………………………..27

2.4. Factori de risc şi cauze în apariţia obezităţii………………………………..34

2.5. Rolul kinetoterapiei în combaterea obezităţii……………………………....38

CAPITOLUL III STUDIU APLICATIV - CONSELING GENETIC SI PLANIFICARE

FAMILIALA............................................................................................................43

3.1.Rolul cabinetelor medicale de conseling – în planificarea familială.........43

3.2.Pregatirea psihoprofilactică a gravidei prin conselling si cabinetele de

planificare familială..............................................................................................48

112099806563

PUNCT DE VEDERE AL AUTORULUI

Lucrarea certifică un mod de abordare convenţională, a multiplelor noţiuni

pe care aceasta se fundamentează şi îşi centrează întreaga cercetare aplicată

unei etape fundamentale pentru sexul feminin şi implicit nou –născutului prin

viziunea holistică şi alte tehnici de kinetoterapie, menite să optimizeze complexele

de metabolisme ca să ofere un aport substanţial de energie pentru susţinerea unei

etape covârşitoare a vieţii pentru subiecţii amintiţi, sarcina şi evitarea unei

inadeverenţe adesea intervenite pentru ambele părţi, obezitatea.

Cercetările trebuie privite printr-o multitudine de concepte şi aplicaţii care la

prima vedere par a fi sinonime însă prin tehnicile şi mijloacele acestora, se

conturează evident distincţia planificării familiale şi a consilierii adecvate

metabolismului fiecărei individe aflată în perioada sarcinii.

Planificarea familială necesită o abordate globală şi socială, chiar

instituţională, condiţionată de voinţa Statului prin Constituţie şi alte reglementări

instituţionale, menite să indice tehnicile şi metodologiile prin care familia poate fi

susţinută într-o direcţie armonioasă atat pentru Stat cât şi pentru ea însăşi. Pe

când tehnicile de conselling familial sunt aspecte ale mai multor ştiinţe, care

studiază reacţia organismului uman prin aporturile şi schimbările energetice

impuse la nivel de metabolisme, printr-o alimentaţie adecvată, prin tehnici de

masaj şi alte forme de exerciţii de susţinere a bioenergiei umane la nevoie prin

medicaţie cât mai puţin dăunătoare atât gravidei cât şi nou născutului. Acestea

având obiectivul de a pregătii organismul uman să satisfacă toate cerinţele

biologice de susţinere a sarcinii in condiţii metabolice adecvate fără afecţiuni

asupra propriei persoane cât şi a etapelor care urmează ulterior, alături de nou –

născut, adică o perioadă favorabilă de nutriţie şi îngrijire adecvată prin propriul

organism dedicat noului născut, care să susţină crearea adecvată a

metabolismului micuţului care pretinde să se dezvolte adecvat în etapele

ulterioare de vârstă ale vieţii. De aceea este important ca în această perioadă

persoanele în cauză să beneficieze de informaţii care să le satisfacă aceste nevoi

fizico- biologice, nutriţionale şi chiar spiritual – materiale.

112099806563

Mintea controleaza atitudinea, gândurile si judecata oricărei persoane astfel

încât, componentele organismului uman produc sub influenţa trăirilor psihice

anumite substante chimice pe care specialiştii le numesc mediatorii chimici. Acesti

mediatori chimici sunt cei care fac legătura dintre fizic si psihic, adica între minte si

trupul nostru. Aceasta este legătura magica pe care mintea o are cu corpul nostru.

Lucrând cu gândurile pozitive, putem elimina cauzele mentale şi

emoţionale ale obezităţii creem astfel, stări de conştiinţă dimensionale de relaxare.

Acestea se traduc la nivelul celulelor din corp ca reacţia unei unde de lumină ce

vibrează pe o frecvenţă specifică apparthi-lor (receptorii de frecvenţă din ADN)

care sunt meninţi să traducă la limbaj de celulă, schimbările ce se comunică prin

mental către trupul care luptă cu obezitatea. Valurile de sunet, traduc interrelaţiile

dintre sabloanele celulare, programate la nivel de celulă să reînnoiască, nivelul de

vibraţie naturală de la nivelul sistemului celular şi al întregii reţele energetice

meridionale.

Acum aminoacizii sunt folosiţi pentru a produce proteinele, supranumite şi

moleculele vieţii care ajung la receptorii nucleari de unde se mediază legătura cu

celule şi activitatea hormonilor cât şi a altor substanţe cum ar fi vitaminele.

În acest proces, gândul crează frecvenţa care mişcă toate procesele

metabolice, ajungând până la nivel de celulă unde spin-ul de rotaţie se racordează

la tiparele vibratorii multidimensionale de radiaţie, de energie electromagnetică

biploară, care formează modelele specifice de frecvenţă scalară în interiorul

tiparului de manifestare personală, capabile de transmutaţie energetică

corespunzătoare, cu niveluri mai înalte de conştiinţă ale Sinelui.

112099806563

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA TEMEI STUDIATE

Una din problemele actuale ale contemporaneităţii este şi obezitatea. Ea

reprezintă o mare ameninţare pentru sănătatea noastră. Pe lângă efectul estetic şi

afectarea vieţii sociale, obezitatea are o mare influenţă asupra funcţionării

organismului nostru ca întreg şi asupra unor anumite organe în mod special.

Efectele sunt cu atât mai importante şi impresionante cu cât obezitatea

debutează mai devreme, astfel că trebuie să conştientizăm pericolul, să ştim

efectele şi să încercăm cu orice preţ să restabilim greutatea normală.

Obezitatea este in multe locuri din lume o problemă a intregii societăţi,

"globale" am putea spune, o adevarată problemă socială.

În anul 1980, la nivel global, 4.8% dintre bărbaţi şi 7.9% dintre femei erau

obezi pentru ca în anul 2008, cifrele să crească la 9.8% pentru bărbaţi şi 13.8%

pentru femei, practic, în mai puţin de 30 de ani, nivelul obezităţii pe plan global s-a

dublat.

Cele mai grase popoare din lume sunt cele din Oceania (insulele Oceanului

Pacific) cu un BMI de 35-36 (normal fiind între 20 şi 25) cu până la 70% mai mare

decât cel din unele ţări subsahariene sau din Asia de Sud-Est.

Dintre țările bogate, locul fruntaș în ceea ce privește obezitate este ocupat,

de Statele Unite ale Americii înregistrând un (BMI de peste 28 la ambele sexe); la

polul opus se află Japonia, cu un BMI de doar 22 (bărbați) și 24 (femei)1.

În Europa, femeile din Cehia şi din Turcia au cel mai mare BMI (28), iar

elveţiencele cel mai mic BMI (24), românii au un BMI mediu de 25-42. Singura

țară din lume care nu a înregistrat vreo creștere în ceea ce privește procentul

populației obeze este Congo, aceasta datorită sărăciei excesive cu care se

confruntă această ţară.

Pentru copiii obezi situaţia este cu atât mai dificilă mai ales dacă la naştere

un copil are 12% din greutate sub formă de grăsime, la 4 luni ajunge la 20% iar la

1 www.thelancet.com.

112099806563

1 an la 1/3 din greutatea corpului. Ceea ce presupune depăşirea a 30% din

greutatea corpului şi deci atingerea stadiului de obezitate.

Calitatea alimentaţiei dată în primele luni de viaţă este cea de care depinde

creşterea rapidă şi uşoară a ţesutului adipos. S-a observat că în cazul copiilor

hrăniţi artificial în timpul primelor 6 săptămâni cu cantităţi mari de lapte, greutatea

este depăşită cu 80 – 90% la peste 60% dintre copii.

Dintre copiii, obezi din primul an de viaţă, se recrutează cei mai mulţi obezi

în rândul adolescenţilor. S-a constatat că 40% dintre obezii adulţi au fost obezi şi

în copilărie şi peste 80% dintre copiii obezi vor fi deci supraponderali ca adulţi.

Aceasta ne face să afirmăm că obezitatea este determinată de cele mai

multe ori de alimentaţia şi obiceiurile alimentare din copilărie. Numărul de celule

adipoase formate rămân definitive şi va marca ulterior întreaga existenţă viitoare a

individului.

Există posibilitatea ca numărul de celule să fie în unele cazuri transmis şi

ereditar. Unii specialişti leagă aceasta de supraalimentaţia mamei în perioada de

sarcină care ar putea influenţa ulterior numărul de celule adipoase ale copilului la

naştere. În alte cazuri, mama copilului este obeză sau diabetică, în acest caz un

copil are 40% riscul de a deveni obez în cazul în care unul dintre părinţi este el

însuşi mult prea gras. Dacă ambii părinţi au probleme grave de greutate, riscul se

dublează şi se apropie de 80%. Experienţa a dovedit că, odată identificat riscul, o

corectare precoce a alimentaţiei copilului permite adesea neutralizarea acestei

predispoziţii.

S-a demonstrat că, pe termen lung, modul de hrănire al oamenilor

determină modificarea formei genelor, ceea ce se traduce printr-o adevărată

reprogramare a metabolismului. De exemplu, hiperstimularea permanentă a

pancreasului, printr-un exces de glucide cu indice glicemic ridicat, ar putea activa

copia genei insulinei. Iar în prezenţa unui exces de glucoză (hiperglicemie), o

parte a acesteia din urmă va fi mai uşor transformată în grăsime (lipogeneză). La

fel şi în cazul glicemiilor postprandiale crescute, de la 2 la 3 g/l, sunt capabile să

activeze genele ligazei, acizilor graşi, ceea ce explică o orientare metabolică

îndreptată mai mult către lipogeneză (crearea grăsimii de rezervă), cu multiplicare

definitivă asupra celulelor grăsoase.

De asemenea, este posibil ca obiceiurile alimentare defectuoase ale femeii

să poată induce sensibilităţi speciale viitorului copil: gust pronunţat, chiar dorinţă

112099806563

irezistibilă pentru anumite alimente (zahăr, glucide cu indice glicemic ridicat), care

vor avea efecte incontestabile asupra greutăţii copilului.

Studiile au mai arătat că alăptarea copiilor la sân prezintă mult mai puţine

riscuri de a deveni în adolescenţă obezi. De exemplu, în Germania în urma unui

studiu întreprins pe 10 000 de copii în vârstă de 6 ani, s-a dovedit că dintre cei

hrăniţi cu lapte artificial în prima vârstă, 17% erau prea graşi şi aproape 5% erau

obezi, în vreme ce 12% dintre copiii alăptaţi de mama lor (dintre care 2,8% obeze)

aveau o greutate excesivă. Explicaţiile din această constatare au arătat că copilul

când primeşte sân, suge la cerere cât doreşte şi mai ales după nevoi. Hrănit cu

biberonul, i se dau cantităţi exacte prescrise de pediatru sau indicate pe cutia de

lapte. Fie că bebeluşul este sau nu mâncăcios, că-i este foame sau nu, nu

contează. Copilul hrănit la sân beneficiază de un lapte a cărui compoziţie şi

echilibru sunt perfecte şi răspund tuturor nevoilor lui. Laptele de la sân este sărac

în proteine (1,3g la 100 g) şi bogat în grăsimi polinesaturate. S-a considerat că

laptele maternesc din punct de vedere psihologic este „evolutiv”. Pe când laptele

maternizat industrial are, o compoziţie definită, oricare ar fi el. Este, deci deosebit

de bogat în proteine (1,7% până la 3,5g pentru 100 g în laptele industrial pentru

primele luni) şi sărac în grăsimi. Mai mult proteinele din laptele de vacă

favorizează îngrăşarea dacă ţinem seama că un viţel îşi triplează greutatea în trei

luni, în vreme ce un sugar are nevoie de doi ani ca să o facă.

Deci un exces relativ de proteine din laptele de vacă, accelerează

maturizarea sugarului, care, ca urmare, începe mult prea devreme saltul de

adipozitate. Cum aceasta este perioada în care se fabrică cele mai multe celule

grăsoase (adipocite), sugarul pune astfel bazele viitoarei sale obezităţi. Laptele

pentru primele luni ale sugarului conţine, maltodextrină şi/sau amidon de porumb

(care nu există în laptele matern), întrebuinţat în scopul de a procura sugarului o

senzaţie rapidă de saţietate. Or, maltodextrina şi amidonul de porumb sunt glucide

cu indice glicemic foarte ridicat. Amândouă sunt de natură să inducă

hiperinsulismul, care este un alt factor de creştere în greutate. Şi cu cât alăptatul

la sân se prelungeşte, cu atât există riscul copilului de a fi obez la intrarea în

şcoală.

În altă ordine de idei, dacă laptele pentru vârsta a doua este înlocuit prea

devreme cu laptele de vacă semidegresat, dezechilibrul alimentar poate fi atât

cantitativ cât şi calitativ. Se ştie că laptele de vacă semidegresat conţine cu 50%

112099806563

mai multe proteine decât laptele pentru copii, de trei ori mai mult sodiu, de trei ori

mai mult calciu, de cinci ori mai mult fosfor, de treizeci şi cinci ori mai mult

magneziu, de cinci ori mai mult mangan. Paradoxal, s-a observat că, din laptele de

vacă, calciu este mai puţin absorbit (din cauza excesului de fosfaţi) ceea ce

determină ca copiii hrăniţi cu laptele de vacă, să aibă o hipocalcemie paradoxală.

În condiţiile în care, începând de la cinci luni, aportul de proteine al sugarului este

de două ori mai mare decât normal. Majoritatea cercetărilor alimentare au arătat

că un copil mic, între şase luni şi doi ani, consumă în medie 4 – 5 g de proteină pe

kilogram/corp şi pe zi. Cum recomandarea este de aproximativ 1,5 g pe

kilogram/corp şi pe zi, există motive de îngrijorare. În mod clar aportul de lipide

este clar insuficient. El este totuşi necesar pentru a continua să ofere copilului de

această vârstă acizii graşi esenţiali (acidul linoleic şi acidul alfa – linoleic). Aceşia

sunt indispensabili formării creierului copilului, aceşti doi acizi graşi intră în

compoziţia laptelui pentru vârsta a doua, dar lipsesc din laptele de vacă.

Deci concluzia este că un consum excesiv, atât de proteine din lapte de

vacă, cât şi de glucide cu indice glicemic ridicat sunt cauza majoră a răspândirii

obezităţii în rândul adolescenţilor de astăzi.

Dacă mai luăm în calcul şi dieta părinţilor în zilele noastre profund

dezechilibrată. Strămoşii noştri aveau diete sărace în sodiu şi bogate în potasiu. Ei

aveau un raport sănătos dintre sodiu şi potasiu şi anume 1 la 4, ceea ce

reprezenta rezultatul consumului unor cantităţi importante de fructe şi legume

bogate în potasiu.

În zilele noastre, raportul este invers, adică 4 la 1 pentru că mâncăm

alimente procesate, bogate în sodiu şi insuficiente fructe şi verdeţuri. Iar celulele

noastre funcţionează ca nişte baterii electrice, a căror încărcătură electrică este

creată de diferenţa dintre cantitatea de potasiu din interiorul celulei şi cantitatea de

sodiu din exteriorul celulei. Bateriile celulelor furnizează electricitatea care

determină inima să bată şi creierul să funcţioneze. Un consum excesiv de sodiu

modifică raportul sodiu/potasiu din celulele noastre şi ne va face să ne simţim

obosiţi şi epuizaţi.

În medie, organismul uman are nevoie de aproximativ 220 de miligrame de

sodiu pe zi. Pe când o linguriţă de sare rafinată conţine aproximativ 2300 de mg

de sodiu. Pentru organismul uman este recomandată nu mai mult de 1000 mg de

Calitatea proteinelor din laptele de vacă nu este adaptată nevoilor umane.

112099806563

sodiu pe zi adică mai puţin de jumătate de sare. Pentru reducerea acestuia va

trebui să scoatem din alimentaţia noastră măncărurile procesate, întrucât 10% din

sodiul prezent în dieta noastră se găseşte natural în alimente, în jur de 10 % -

15% se adaugă prin sarea de masă iar restul de 75 % - 80% provine din

alimentele procesate şi semipreparate.

Datorită consumului alimentelor procesate, majoritatea persoanelor

ingerează de la 4000 mg la 7000 mg de sodiu pe zi, iar multe dintre ele sunt

expuse până la 10 000 – 20 000 mg de sodiu pe zi.

În acest context se impune echilibrarea chimiei celulelor cu potasiu. Dacă

consumul de sodiu continuă să fie mai mare în organismul nostru, oasele pot să

slăbească iar la fiecare 2000 mg sare consumată se pierde aproximativ 23 mg de

calciu prin urină. Deci trebuie înlocuit calciul pierdut, în condiţiile în care se

continuă cu un consum mediu de 5000 mg de sodiu pe zi, poate să ducă la o

pierdere mai mare de 2,5 % /an din masa osoasă, rezultând un total de 25% în

doar 10 ani, acesta fiind şi unul din motivele pentru care persoanele în vârstă au

oasele atât de firave şi suferă de osteoporoză.

De asemenea, sodiul ajută la reglarea cantităţii de apă atât în interiorul, cât

şi în exteriorul celulelor, iar excesul duce la reţinerea apei care, la rândul ei, duce

la creşterea în greutate.

Pe lângă raportul sodiul - potasiu prezentat mai sus, care am văzut este

total defavorabil în zillele noastre datorită mâncărilor porcesate şi semipreparate,

deficienţa continuă şi la nivelul raportului de vitamine omega 3 şi omega 6. Motivul

principal al acestei deficienţe omega – 3 este datorată de trecerea masivă, în

secolul XX, de la grăsimi şi uleiuri tradiţionale la uleiuri vegetale procesate şi

hidrogenate.

În mod tradiţional, vitele erau hrănite cu iarbă, pe când cele din fermele

industriale din ziua de astăzi sunt hrănite cu cereale pentru a le creşte cantitatea

de grăsime şi greutate. Vitele hrănite cu iarbă aveau un raport între omega 3 şi

omega 6 de aproximativ 3 la 1, în timp ce vitele hrănite cu cereale au un raport de

20 la 1 şi chiar mai mult. Concluzia este că, vitele care sunt hrănite cu iarbă au

mai puţină grăsime corporală şi mai puţine grăsimi saturate. Aproape 10% din

grăsimea lor va fi saturată în comparaţie cu 50% pentru cele hrănite cu cereale.

Celulele noastre au nevoie de un minim de trei grame de grăsimi omega –

3 pe zi, cantitate care se poate obţine în caz de deficit din jumătate de lingură de

112099806563

ulei de in sau o lingură de untură de peşte. Cercetările recente au arătat că

raportul dintre omega – 6 şi omega – 3 se dezechilibrează existând prea mult

omega – 6, şi poate dura ani de zile până când se va putea restabili un raport

corespunzător.

Deci motivele pentru care ne îngrăşăm sunt diverse dar în realitate patru

joacă un rol important şi anume2:

Raportul între sodiu şi potasiu din celule;

Echilibrul dintre mediul acid şi cel alcalin din organism;

Consumul adecvat de acizi graşi esenţiali;

Nivelul inflamaţiei din organism.

Raporturile cât mai echilibrate ale acestora sunt fundamentale pentru

menţinerea sănătăţii celulare şi pentru a evita bolile, inclusiv

supraponderabilitatea.

Raportul dintre sodiu şi potasiu, echilibrul acido – bazic, acizii graşi esenţiali

şi inflamaţiile sunt fundamentale pentru că previne bolile de inimă, cancer, diabet

zaharat, artrită, osteoporoză, boala Alzheimer şi alte boli cronice.

2 Raymond, Francis Niciodată nu vei mai fi obez, Editura All, Bucureşti, 2007, p. 100.

112099806563

CAPITOLUL II Cadrul teoretic al temei

2.1. Perioadele de dezvoltare ale copilului

Copiii sunt consideraţi resursa viitorului. Diverse discipline ca psihologia,

sociologia, antropologia şi medicina au contribuit la promovarea înţelegerii creşterii

şi dezvoltării copiilor.

Termenul de creştere se referă la modificarea parametrilor fizici, iar

dezvoltarea la creşterea funcţiilor şi capacităţii fizice şi mentale. Aşadar,

dezvoltarea este rezultatul a doi factori: maturarea şi învăţarea. Maturarea se

transmite genetic, şi constituie capacitatea normală de dezvoltare sub toate

aspectele: fizic, mintal, emoţional. Însă învăţarea este dobândită ca rezultat al

experienţei şi educaţiei, dovada acesteia fiind schimbarea comportamentului.

Cunoaşterea principiilor de creştere şi dezvoltare permit înţelegerea

acestora, o mai bună înţelegere a copilului precum şi modul de raportare al

acestuia la mediul înconjurător.

Încă de la începutul sarcinii, trebuie să ştie să ştie cum se dezvoltă copilul

lor pentru a-şi da seama dacă acesta creşte armonios şi în mod corespunzător

vârstei. Astfel, fiecare copil, în dezvoltarea sa, parcurge mai multe perioade3:

Perioada intrauterină (corespunde lunilor de sarcină petrecute în uterul

mamei);

Perioada de nou-născut (de la naştere până la 28 de zile postpartum);

Perioada de sugar (28 de zile - 1 an);

Perioada de copil mic sau de antepreşcolar (1-3 ani);

Perioada de preşcolar (3-6 ani);

Perioada de scolar mic (de la 6-7 ani până la pubertate);

Pubertatea (10- 14 ani);

Adolescenţa.

3 Elena Chiţimia, Vladimir Mihăilescu, Letiţia Popovici Puericultură şi pediatrie, Editura Info – Team, 1997, pp. 42 – 50.

112099806563

Perioada intrauterină4 (prenatală) corespunde celor nouă luni de sarcină

şi este perioada care precede actul sexual propriu – zis în care cei doi,

bărbatul şi femeia, , celulele reproducătoare s-au unit formând spermatozoidul

printr-o spriralare centrifugală, în cazul organelor masculine, respectiv ovulul

printr-o spiralare centripetă, în cazul organelor feminine. Spermatozoidul dar şi

ovulul au trimis vibraţii spre mediul înconjurător sub formă de şabloane

spiralate, pe măsură ce s-au atras reciproc unul spre celălalt în uterul feminin,

iar mişcarea lor urmează acelaşi şablon, amplificat de propria rotaţie.

Din momentul concepţiei până în cel al naşterii, ovulul însămânţat creşte,

trecând prin patru perioade majore. Fiecare perioadă se dezvoltă spre următoarea

conform unei funcţii logaritmice de timp cu rotaţia 3. În această perioadă fătul

creşte cel mai mult în comparaţie cu celelălte perioade, deoarece pe parcursul

celor 9 luni, din numai două celule (ovulul şi spermatozoidul) dă naştere unui

întreg organism. Potrivit unei opinii de specialitate5 se poate distinge

următoarele etape:

Prima perioadă 7 zile din momentul fertilizării se petrece în adâncurile cele

mai profunde ale uterului. În această perioadă, ovulul fertilizat îşi sporeşte

diviziunea celulară după un şablon logaritmic: de la 1 la 2, de la 2 la 4, de la 4 la 8,

şi de 8 la 16, această creştere urmând mişcarea de creştere a celulei după un

şablon spiralat, determinată o dată cu rotaţia ovulului şi cu mişcările de deplasare

ale axei sale de rotaţie.

4 Seminţele neviciate ale celor doi părinţi dau naştere unei individualităţi psihice aflată în căutarea unei noi încarnaţii, împinsă de efectele actelor sale anterioare (karman) şi îmbinarea celor cinci elemente. Deci karma părinţilor trebuie să fie de aceeaşi natură pentru a putea da naştere. Dar dacă meritele părinţilor sunt mari şi cele ale individualităţii spihice sunt mici, şi invers, sau dacă cei doi, părinţii şi viitorul foetus (au aceleaşi merite), fără se se fi acumulat karma din întâlnirea lor, nu poate avea loc concepţia. Nimic nu se întâlneşte fără elementul pământ, de asemenea, reunirea nu se poate fără apă, şi nu există maturizare fără foc, nu există dezvoltare fără vânt, iar dezvoltarea nu poate avea loc fără spaţiu. Sperma normală este albă, grea, dulce şi abundentă. În cazul femeii calitatea ovulelor se determină în funcţie de nromalitatea sângelui menstrual, care în mod normal trebuie să se asemuiască cu sângele de iepure, adică uşor negru. Menstruaţia are loc, în primele 15 zile ale lunii, fiind determinată de elementul lunar care creşte şi cel solar care descreşte. Deci există o relaţie strânsă între macrocosmos şi corpul uman: sângele mestrual adună în această perioadă în timp ce în cea de a doua perioadă a lunii (echivalentul cosmic al elementului alb , sperma, scade, iar soarele, (echivalentul cosmic al roşului), creşte. Deci în prima perioadă a lunii, creşte sperma, însoşeşte de partea cealaltă trecerea sângelui în uter, şi apoi scurgerea lui spre bază. În primele trei zile, raporturile sexcuale sunt contraindicate, din motivele expuse imediat mai sus şi apoi datorită că sunt nefaste vieţii şi corpului partenerului masculin. De asemenea, în a – 11 zi, nu poate fi conceput un băiat, ci numai o fată. Dacă raportul sexual are loc a 4 a , a 6 a, a 8 a, a 10 a, şi a 12 a zi, se naşte un băiat, iar în a 5 a zi, a 7 a , a 9 a, si a 11 a va fi o fată. Dupa a 12 zi, deschiderea uterului este ca o floare de lotus. Sperma este importantă pentru că din ea ia naştere: oasele, creierul si măduva spinării. Iar din sângele mestrual iau naştere carnea, organele pline şi cavităţile. – Amchi Kunsang „Miracolul sănătăţii prin medicina tibetană”, Ed. Antet, p. 123.5 Michio Kushi Do – In, Dezvoltarea fizică şi spirituală, Ed. Teora, 2004, p. 56.

112099806563

A doua perioadă, 21 de zile din momentul însămânţării şi până la momentul

formării sistemului general, este perioada în care se formează sistemul intern, prin

care ulterior se va dezvolta funcţiile digestive şi respiratorie, sistemul periferic,

care se va dezvolta în sistemul nervos, şi sistemul central, care se va dezvolta în

funcţiile circulatorie şi excretoare.

Sistemele interne digestiv şi respirator cresc în şabloane spiralate ce se

extind centrifugal, iar sistemul periferic nervos creşte întrun şablon spiralat

guvernat mai degrabă de forţa centripetă, de contracţie. Astfel sistemele centrale

circulator şi excretor sunt formate în continuare de mişcarea în spirală, între

primele două sisteme principale. Nu numai că fiecare sistem este format în mod

spiralat, ci, de asemenea, în decursul acestei perioade, cele trei sisteme majore –

intern, periferic şi central, sunt alcătuite ca un tot, în straturi în spirală, conectându-

se între ele la ambele capete.

A treia perioadă, este perioada de 63 de zile în care se formează organele,

glandele şi alte structuri importante, acestea se formează în cadrul celor 3

sisteme. Toate cresc în configuraţii spiralate, fie datorită forţei centrifuge, fie

datorită celei centripete. Cea dintâi forţă formează structuri preponderent cave şi

capabile de mişcări, aşa cum sunt: intestinul gros şi cel subţire, stomacul, vezica

urinară şi vezica biliară, iar a doua forţă formează structuri mai compacte, ca:

plămânii, inima, splina, ficatul şi rinichii. Deoarece apar ca urmare a mişcării în

spirală a energiei a câmpurilor morfogenetice sau biofizice care asigură

comutarea pe genele specifice şi renunţarea la altele, în funcţie de poziţia lor în

blastocist din uter. Dacă aceste câmpuri se află lângă axă în vârf, devin celulele

ochiului şi ale esofagului. Dacă sunt în partea de jos vor deveni anus, iar dacă

sunt în centrul blastocistului vor deveni tubul digestiv. Dacă sunt la suprafaţă vor

deveni celulele pielii.

Acum intervine şi o insulinorezistenţă maternă, adică insulina secretată nu

mai este la fel de eficientă şi îi este greu să facă glicemia să scadă. Acest fapt

permite trimiterea cantităţii maxime de glucoză spre făt, pentru a-i asigura

creşterea optimă. La nevoie, mama îşi va găsi energia în rezervele de grăsime.

Acest hiperinsulism suplimentar este cu totul nedorit, pentru că el există deja

spontan la femeia însărcinată. Deci un consum excesiv de glucide cu indice

glicemic (IG) ridicat la femeia însărcinată poate fi de natură nu numai să

112099806563

favorizeze o creştere în greutate a femeii, dar şi să declanşeze apariţia unui diabet

de sarcină.

A patra perioadă, este de 189 de zile şi până în momentul naşterii. În

decursul acestei perioade, sistemele, organele, glandele şi toate celelalte

componente şi funcţii auxiliare continuă să crească şi devin complete spre sfârşitul

celor 280 de zile ale etapei embrionare.

Acum, embrionul alternează între mişcarea activă şi mişcarea lentă. În plus,

el de deplasează în spirală, printr-o combinare de rotaţie şi schimbări ale axei de

rotaţie. Pe tot parcursul acestor mişcări în spirală, embrionul realizează echilibrul

între cap şi corp, stânga şi dreapta, faţă şi spate, interior şi exterior, ca şi între

sisteme, organe, glande, şi circulaţia diverselor fluide corporale. Aceste

fluide, cunoscute în doctrina de specialitate ca yin şi yang, sunt bine

echilibrate, pregătindu-se ca un tot pentru naştere. De exemplu, regiunea

capului se compactează, în vreme ce regiunea corpului se extinde. Partea

ventrală a corpului devine mai moale, în timp ce partea dorsală devine mai tare.

Muşchii şi ţesuturile acumulează acum mai multe proteine şi grăsimi, pe

când oasele acumulează mai multe minerale.

Femeia însărcinată trebuie să evite în mod obligatoriu consumul de glucide

cu indice glicemic ridicat (superior lui 60). Repartiţia glucidelor cu IG mediu sau

scăzut rămâne esenţială şi trebuie să se distribuie pe parcursul celor trei mese.

Aportul este deosebit de important la micul dejun (40 până la 50 g) sub

formă de pâine integrală, cereale brute fără zahăr, dulceaţă fără zahăr6.

Femeia însărcinată suportă tranformări metabolice care o fac foarte

vulnerabilă dacă stă nemâncată. De aceia ea nu trebuie să se abţină de la micul

dejun, căci ar putea să-i provoce tulburări metabolice importante ( hipoglicemie,

apariţia corpurilor cetonice în urină, ca dovadă a detonificării masei musculare).

Pentru femeia însărcinată o jumătate de zi nemâncată echivalează din punct de

vedere al urmărilor fiziologice, cu un post de o săptămână ca pentru o femeie care

nu aşteaptă un copil.

Pentru femeia însărcinată nu se pune problema raţionalizării grăsimilor,

unele îi sunt chiar necesare. Fătul are nevoie pentru constituirea propririlor

rezerve, dar şi nevoi particulare, fosfolipidice, pentru dezvoltarea creierului.

6 Michel Montignac Obezitatea la copii, metode de prevenţie şi tratament. Editura Litera, Bucureşti, 2010, p.93.

112099806563

Pentru dezvoltarea sarcinii în condiţii normale trebuie să consume apă

minerală, în special toate acele ape bogate în săruri minerale şi în primul rând

calciu. Acestea vor completa aporturile în lichide.

Apa de la robinet, mai ales cea care trece prin instalaţia veche şi care

eventual are ţevi din plumb, face ca fătul să sufere de saturnism, ceea ce poate

declanşa o naştere prematură şi o alterare a viitoarelor performanţe intelectuale

ale copilului.

Conţinutul în nitraţi al apei de la robinet trebuie să fie sub 50 mg/l, ceea ce,

din nefericire este greu de atins în zilele noastre, de aceea se recomandă apa

filtrată.

Sucurile de fructe sunt deosebit de indicate datorită aportului lor de

vitamina C, cu condiţia să fie proaspete şi stoarse pe loc. Sunt contraindicate toate

cele care conţin inlocuitori de zahăr (polioli), îndulcitori şi alţi aditivi. În acest sens

sunt de evitat coca -cola, care conţine, între elemente nocive, multă cofeină şi acid

fosforic care perturbă metabolismul calciului. Ceaiul este total nerecomandat

femeii însărcinate, şi asta din două motive:

- conţine prea multă cofeină;

- duce la o carenţă de fier, ca urmare a acţiunii acizilor tanici.

Perioada prunciei durează din momentul naşterii şi până la momentul

dobândirii poziţiei verticale. În acest răstimp, omul reproduce evoluţia străveche a

speciilor animale care s-a petrecut pe uscat după formarea continentelor, până la

epocile recente, când a apărut rasa umană.

În această perioadă de repetare de aproximativ 400 de milioane de ani

biologici, ne dezvoltăm percepţiile mecanice, în următoarele 12 săptămâni,

creşterea percepţiilor senzoriale se dezvoltă o dată cu funcţiile mecanice, iar în

următoarele aproximativ 36 de săptămâni, conştiinţa noastră senzorială

continuă să crească. În acest timp, alături de precedentele reacţii mecanice şi

senzoriale, mărim logaritmic dimensiunile spaţiului înconjurător, în vreme ce

poziţia se îndreaptă spre verticală, trecând prin etapele de amfibian, reptilă,

mamifer şi maimuţă. Mişcările corpului aflat în creştere reflectă, de asemenea

mişcarea în spirală, atunci când se aplecăm în faţă, alcătuieşte spirala corpului;

când se întinde, descompunem spirala corpului. În mod similar, atunci când

îndoim braţele, formăm spirale, iar când le întindem descompunem spirale.

112099806563

În respiraţia noastră, inspiraţia şi expiraţia determină mişcări în spirală

opuse ale aerului care trece prin cavităţi nazale. Atunci când înghiţim alimentele şi

băuturi, mişcarea lor de coborâre descrie o spirală opusă celei a mişcării de

eliminare a urinei şi fecalelor.

În primele luni de viaţă sugarul mic se bizuie nutriţional pe un singur

aliment, care dacă este insuficient calitativ nu poate fi compensat de un alt

aliment, laptele matern în care există toţi factorii nutritivi necesari sugarului în

primele 4 – 6 luni de viaţă. Laptele matern este ideal pentru nutriţia sugarului, mai

ales în primele 4 – 6 luni de viaţă, având compoziţia nutritivă optimă necesară

creşterii, dezvoltării şi maturării. Compoziţia laptelui matern variază funcţie de

nevoia individuală extragestaţională a sugarului, posibil de o bază genetică sau ca

rezultat al unor mecanisme feedback, pe care mama şi le însuşeşte în cursul

gestaţiei. Laptele uman nu este, aşadar, o entitate standardizată, aşa încât nu

poate fi imitat perfect de nici o formulă de lapte adaptat. S-a apreciat că sugarul la

sân, primeşte o raţie care înregistrează, în cursul aceleiaşi zile şi chiar în cursul

aceluiaşi supt, variaţii importante, concordante cu nevoile sale, sugarul hrănit

artificial primeşte formule mecanice şi constante din punct de vedere cantitativ şi

calitativ. De exemplu, cantitatea de grăsimi din laptele matern este mult mai

redusă la începutul suptului şi creşte în cursul aceluiaşi supt. Conţinutul mai mare

de grăsimi de la sfârşitul suptului ţine de secreţia de prolactină indusă chiar de

subt şi are un efect de control asupra apetitului (senzaţia de saţietate pe care o

produce conţinutul mai mare de grăsimi îl face pe sugar să înceteze a mai suge).7

În această perioadă are loc:

creştere rapidă în lungime şi greutate;

anticorpii sunt transmisi prin laptele matern;

bebeluşul doarme mult, având faţa inexpresivă;

apariţia unor fenomene fiziologice: icterul fiziologic al nou-

născutului, meconiul, erupţii cutanate şi iritaţii, scădere în greutate;

apariţia reflexelor necondiţionate (cu care bebeluşul s-a născut) şi

a celor condiţionate (învăţate) legate în principal de actul suptului la

sânul mamei.

7 Victor Duţă Cum să scăpăm de obezitate: metode eficiente de slăbire pentru copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni. Editura Andreas Print, Bucureşti, p. 139.

112099806563

Alimentaţia naturală cu late uman a reprezentat modul principal de

alimentaţie a sugarului de la începutul istoriei omului, până în secolul al XX –lea,

dacă mama nu putea alăpta, nu exista în mod obişnuit altă alternativă decât

donarea laptelui de către o altă femeie (doică).

Alimentaţia la sân oferă alimentul specific (adaptat speciei), ea fiind

recomandată tuturor sugarilor chiar şi celor născuţi înainte de termen, pentru că

laptele uman este complet şi favorizează interrelaţia mamă – copil.

Aşadar, această perioadă se caracterizează prin :

creşterea rapidă în lungime şi greutate;

apariţia dentiţiei de lapte;

datorită dentiţiei de lapte şi a dezvoltării corespunzătoare a sistemului

digestiv, alimentaţia poate fi diversificată;

organismul îşi dezvoltă propria imunitate, astfel că anticorpii nu mai

provin exclusiv din laptele mamei;

apare somnul de lungă durată;

spre sfârşitul perioadei începe să meargă, să vorbească şi să îşi

formeze personalitatea;

principalele afecţiuni ce pot apărea sunt: diaree, infecţii respiratorii, otite,

erupţii cutanate etc.

Studiile au demonstrat că sugarii hrăniţi cu biberonul au o creştere în

greutate mai rapidă decât copiii hrăniţi la sân. Compoziţia de proteine a fiecărei

formule ar fi unul dintre motivele acestei diferenţe8.

Rolul protector al laptelui matern (în termeni de prevenire a obezităţii) a fost

subliniat mai ales de un studiu german făcut pe 10 000 de copii cu vârsta cuprinsă

între cinci şi şase ani. S-a constatat că copiii care beneficiază de un timp de

alăptare mai mare de şase luni, riscul de a fi supraponderali era mai mic cu 30% şi

riscul de obezitate, redus cu 40%. Mai mult, studiul arată că, cu cât se prelungea

timpul de alăptare maternă, cu atât riscul de obezitate a copilului se reducea9.

Laptele matern conţine numeroase substanţe cu proprietăţi extrem de

benefice pentru copil:

8Paula Kelly Îngrijirea copilului în primul an de viaţă - Ghid ilustrat pas cu pas pentru tinerii

părinţi, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2007, p. 56. 9 Michel Montignac Op. Cit., Editura Litera, Bucureşti, 2010, p. 111.

112099806563

imunoglobuline (IgA), care asigură o imunitate naturală. Apără

împotriva infecţiilor şi împiedică pătrunderea intestinală a proteinelor

străine;

imunoglobuline (IgM, IgC şi IgD, active împotriva antigenilor infecţioşi

şi alimentari;

lactoferine, care împiedică proliferarea bacterilor (colibacili) a

micozelor;

bacillus bifidus care combate flora patogenă;

laptele matern conţine un aport proteic mai bogat în complexuri

minerale valoroase (fosfat, citrat, calciu, magneziu), mai dispune şi

de un aport insolubil care corespunde cazeinei, şi reprezintă 20% din

aportul total proteic faţă de 80% în laptele de vacă.;

forma solubilă a proteinelor din lactoserum din laptele de mamă

include:

- alfalactoalbumină cu rol covârşitor în sinteza lactozei;

- lactotransferina care serveşte la transportul fierului şi al zincului în

intestin şi exercită o acţiune antibacteriană;

- imuglobinele( IgG, IgM şi IgA) nu există în laptele de vacă. Anticorpi

de IgA îmbracă mucoasa intestinală a sugarului pentru a împiedica păstrunderea

proteinelor străine, bacteriene şi virale, în circulaţia generală.

Toate aceste proteine, în afară de proprietăţiile specifice, oferă copilului,

prin laptele matern, diverşi aminoacizi esenţiali, ceea ce nu este evident în cazul

laptelui de vacă.

Mai mult studiile au arătat că sugarii hrăniţi la sân prezintă mult mai puţine

riscuri de a deveni obezi în adolescenţă şi că acest risc este cu atât mai mic, cu

cât timpul de alăptare este prelungit. În acest sens, este evident că cantitatea mai

mică de proteine din laptele matern este un factor preventiv important pentru

obezitatea la copil. Din această cauză, majoritatea specialiştilor în pediatrie sunt

înclinaţi să recomande o reducere a aporturilor proteice la sugar, mai ales atunci

când acesta nu este hrănit la sân. Faptul este deosebit de important odată cu

diversificarea alimentaţiei, la patru – cinci luni, când multe mame sunt tentate să

completeze alimentaţia bebeluşului lor dându-i lapte de vacă, obişnuit, degresat.

S-a demonstrat că, în aceste cazuri, e mai bine să se continue cu laptele

pentru copii de vârsta a doua, care, deşi conţine mai multe proteine decât laptele

112099806563

matern, conţine mult mai puţine decât laptele de vacă degresat. Astfel, reducerea

aporturilor proteice la sugarul între 12 şi 18 luni nu afectează creşterea, în schimb

reducea riscul de exces ponderal. Laptele de mamă rămâne hrana cea mai

indicată nou născutului. Un supt timpuriu, chiar imediat după naştere, favorizează

un început bun pentru lactaţie. El permite copilului să sugă colostrul, acel lichid

galben care produce laptele, foarte dens şi deosebit de bogat în anticorpi (IgA).

Colostrul este prima secreţie a glandei mamare. Pentru a beneficia de el,

nou – născutul trebuie să fie pus la sân cel târziu la o oră după naştere. Ideal ar fi

să se înceapă suptul chiar în sala de naştere, întrucât colostrul este deosebit de

bogat în minerale şi anticorpi materni şi în proteine. Este extrem de benefic pentru

nou – născut. Mai întâi pentru că este foarte hrănitor şi în acelaşi timp favorizează

rezistenţa imunitară şi motricitatea intestinală a copilului. Astfel se faciliteată

evacuarea meconiului, primele scaune (verzui) ale nou – născutului. Apoi,

colostrul favorizează apariţia treptată a laptelui, ceea ce diminuează riscul de

angorjare mamară. În final, colostrul pregăteşte laptele de tranziţie. Laptele de

tranziţie începe să curgă odată cu „apariţia laptelui”, care se produce la circa trei

zile după naştere. Mai puţin bogat în anticorpi şi în proteine, conţine în schimb mai

multă lactoză şi calciu. Este secretat din ziua a opta până în ziua a douăzecea.

Laptele matern furnizează astfel nou – născutului un formidabil arsenal

imunitar pe plan intestinal şi pulmonar, îl apără împotriva infecţiilor ORL şi

împotriva gastroenteritelor, încă multă vreme după perioada alăptatului.

Printre altele, laptele matern este uşor de digerat şi, datorită lui, practic nu

există riscul intoleranţei. În cele din urmă, alăptarea maternă îl apără nu numai pe

sugar, ci şi pe copilul şi pe viitorul adult de:

alergii, atunci cân există antecedente de alergie în familie. Un studiu

a arătat că alăptarea exclusiv la sân timp de cel puţin patru luni este

un factor preventiv pentru prevenirea astmului;

obezitate,

diabet de tip I. Apariţia acestei boli imunologice este favorizată de

consumul de proteine din laptele de vacă în timpul alăptării în

fragedă copilărie. În Japonia preponderenţa acestui tip de diabet

este foarte scăzută deoarece consumul de lapte de vacă

nefermentat este foarte redus, mai puţin de 3 g/zi, în timp ce

112099806563

răspândirea acestei boli este cea mai crescută din lume în Filnanda,

unde consumul de lapte de vacă la copii este de 28 g /zi.

Perioada de copil mic sau de antepreşcolar (1-3 ani)

Din punct de vedere psihic, în această perioadă este momentul

adoptării poziţiei verticale, astfel încât, mişcarea devine fizică şi mai activă,

urmând un şablon spiralat, între mărire şi micşorare. Copilul când stă în picioare

în timpul zilei, tinde să întindă la maximum spiralele corpului, păstrând corpul în

general drept, însă când doarme, în timpul nopţii, tinde să micşoreze spirala

corpului, capul şi picioarele fiind îndoite spre interior. Dacă copilul se mişcă

rapid, ca în alergare, se formează spirala într-o formă îndoită, însă când se

odihneşte, de asemenea, se măreşte spirala, întrucât picioarele, braţele şi

întregul corp sunt întinse, într-o stare relaxată. Iar când articulează sunete,

aerul părăseşte corpul, formând un şablon spiralat în extindere, însă când

expiră, aerul circulă spre interior, formând o spirală mai strânsă.

Astfel, funcţiile senzoriale sunt îndeplinite prin mişcarea în spirală a

capului, care identifică intensitatea, direcţia şi distanţa impulsurilor senzoriale.

Funcţiile psihologice şi dezvoltarea diverselor gânduri au loc după un

şablon spiralat. Deci în perioada prunciei, ne dezvoltăm conştiinţa senzorială

şi emoţională în decursul celei de a cincea perioadă, continuăm să ne

dezvoltăm conştiinţa intelectuală, care creşte şi se manifestă în spirală, spre

dimensiunile mari ale mediului exterior, sub forma imaginaţiei, speculaţiei,

calculului, ipotezei şi a altor funcţii pe care, în general le denumin, cunoaştere.

Din punct de vedere fizic, în această perioadă, se înregistrează o încetinire

a ritmului de creştere în lungime şi greutate. De asemenea, se dezvoltă

perimetrele capului, membrelor, trunchiului şi se modifică astfel proporţia dintre

ele.

Prin urmare, această perioadă este caracterizată de următoarele aspecte:

aspectul organismului se schimbă, deoarece proporţia între

elementele corpului se modifică;

copilul începe să meargă şi să vorbească;

îmbolnăvirile frecvente sunt cauzate de: intoxicatii, accidente in

casă sau pe stradă datorate neglijentei părinţilor (inec,

electrocutare), boli ale tractului respirator, otite, tulburări de

comportament etc.

112099806563

Copilul îşi exersează vocabularul şi începe să-l îmbogăţească. Propoziţiile

lui sunt scurte, de doar 2-3 cuvinte, dar înţelege mai mult decât poate vorbi.

La 1 an, copiii cunosc câteva cuvinte scurte (mama, tata, papa, caca), însă

în jurul vârstei de 2 ani, unii copii pot cunoaşte în jur de 100-150 de cuvinte. Se

spune că dacă la sfârşitul perioadei de copil mic (după 3 ani) nu cunoaşte mai

mult de 50 de cuvinte, este indicat să se consulte un pediatru pentru a vedea dacă

ceva este în neregulă.

Perioada de preşcolar (3-6 ani)

Această perioadă se caracterizează printr-o dezvoltare complexă şi cu

influenţe asupra evoluţiei biopsihice ulterioare. Expresia celor 7 ani (6 ani) de

acasă pe care "omul îi are sau nu îi are" reflectă tocmai importanţa constituirii

bazelor activităţii psihice şi conturarea trăsăturilor de permeabilitatea ce îşi pun

pecetea pe comportamentele viitoare.

Între 3 şi 6 ani are loc creşterea de la +/- 92cm la +/-116 cm ca statură şi o

creştere de la +/-14kg la +/-22kg ponderal. Concomitent are loc o schimbare şi

dezvoltare a structurii muşchilor, descreşte ponderea ţesutului adipos, pielea

devine mai elastică, mai densă, procesul de osificare este intens la nivelul

epifizelor oaselor lungi, a celor toracice şi claviculare, dantura provizorie începe să

se deterioreze şi mugurii danturii definitive se înăresc. Organismul în întregime

devine mai elastic, iar mişcările mai suple şi sigure.

În această perioadă se observă o agitaţie mai mare la băieţi, şi o cooperare

mai dezvoltată la fetiţe însoţită de o activate verbală mai bogată.

Perioada de şcolar mic (de la 6-12 ani până la pubertate)

Această perioadă este apreciată de unii autori ca fiind sfârşitul copilariei şi

un început primar al pubertăţii. Este perioada caracterizată de o creştere fizică mai

redusă dar foarte intensă din punct de vedere al dezvoltării emoţionale şi sociale.

Familia nu mai reprezintă unica sursă de influenţă a copilului, şcoala are acum un

rol important în influenţarea şi dezvoltarea comportamentului.

Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea şcolară şi de învăţare.

În jurul vârstei de 6-7 ani, în viaţa copilului se petrece un eveniment cu totul

deosebit, acela al intrării în şcoală. Întreaga sa dezvoltare fizică şi psihică este

influenţată de acest nou factor. Învăţarea devine tipul fundamental de activitate,

solicitând intens intelectul şi determinând dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de

112099806563

învăţare. Paralel cu acest proces,  copilul face achiziţii importante, deprinderile de

scris-citit, devin condiţia şi instrumentul însuşirii celorlalte achiziţii.

Aspectele cele mai importante ale dezvoltării fizice sunt următoarele:

• creşterea în înălţime este uşor încetinită între 6 şi 7 ani dar apoi ritmul

este mai mare şi la sfârşitul stadiului înălţimea medie este la băieţi de 132 cm iar

la fete de 131 cm. Există însă tendinţa ca fetele să aibă pentru prima dată un uşor

avans faţă de băieţi;

• creşterea în greutate este relativ constantă şi se ajunge, în medie, la 29 kg

la băieţi şi 28 kg la fete;

• osificările cele mai importante din acest stadiu se petrec în următoarele

zone: la nivelul coloanei vertebrale dar curbura lombară este încă instabilă şi în

pericol de a se deforma dacă şcolarii au poziţie proastă la scris sau duc greutăţi

mari; în zona bazinului, la mâini (carpiene şi falange); continuarea schimbului

dentiţiei provizorii. Se întăresc articulaţiile şi creşte rezistenţa generală a

sistemului osos;

• cele mai importante perfecţionări ale sistemului muscular sunt la nivelul

mâinii, a acelor grupuri musculare implicate în scriere;

• la nivelul sistemului nervos sunt importante următoarele schimburi:

a) creşte masa creierului pâna la 1200-1300 g;

b) din punctul de vedere al structurii neuronilor creierul şcolarilor mici

este aproape ca al adultului;

c) se dezvoltă în mod deosebit, sub raport funcţional lobii frontali;

d) creşte viteza de formare a legăturilor dintre neuroni;

Se dezvoltă şi se perfecţionează activitatea motorie generală, mai ales

autocontrolul. Abilităţile motorii se dezvoltă şi ca urmare a exerciţiului fizic din

orele de educaţie fizică. Copilul între 6-7 ani/10-11 ani poate învăţa orice sport:

mersul pe bicicletă, înot, patinaj, handbal etc., cu condiţia ca el să fie susţinut şi

stimulat în acest sens.

S-a considerat că între 5 şi 15 ani, copiii cresc de trei ori: greutatea

corporală, volumul plămânilor, inimii şi consumul maxim de oxigen.

Frecvenţa cardiacă înregistrează următoarele caracteristici:

frecvenţa cardiacă de repaus este în medie peste 80 b/minut în

copilărie;

112099806563

frecvenţa cardiacă de repaus ajunge la valoarea vârstei adulte la

pubertate;

maximul frecvenţei cardiace este în funcţie de vârstă (220);

Volumul sistolic

volumul sistolic este strâns legat de mărimea inimii;

copiii între 5 şi 16 ani au un volum sistolic de 30 până la 40 ml.

Debitul cardiac

debitul cardiac este legat de mărime;

creşterea debitului cardiac este direct proporţională cu creşterea

volumului sistolic;

creşterea debitului cardiac pentru o anumită creştere a consumului

de oxigen este constantă pe tot parcursul vieţii, este aceeaşi în

copilărie ca şi la vârsta adultă;

Respiraţia

frecvenţa respiratorie este de 12 – 15 respiraţii/minut în copilărie şi

ajungând la 16 respiraţii /minut la vârsta de 17 – 18 ani;

capacitatea vitală şi maximul ventilaţiei voluntare corelată cu

înălţimea, cu toate că este mai mare la băieţi decât la fete la

pubertate, poate fi datorată unei creşteri a ţesutului pulmonar.

Pubertatea (12- 14 ani)

Pubertatea este perioada de dezvoltare a corpului de la copilărie spre

maturitate. Este marcată de mari modificări fizice, cea mai importantă fiind

maturizarea din punct de vedere sexual al băieţilor şi a fetelor, care face posibilă

reproducerea.

În jurul vârstei de 10 ani la fete şi între 12-13 ani la băieţi are loc un salt de

creştere. Rata de creştere se diminuează semnificativ în jurul vârstei de 14-15 ani

la fete şi 16-17 ani la băieţi. În acest moment, corpul este aproape adult, şi matur

din punct de vedere sexual. Pubertatea începe la orice vârstă cuprinsă între

aproximativ 11 şi 16 ani, media fiind de 13 ani. De obicei, la fete începe cu un an

mai devreme decât la băieţi. S-a constata în ultimii 150 de ani, că în ţările

dezvoltate, copiii ajung la pubertate la o vârstă din ce în ce mai mică.

Aceste aspecte fizice sunt controlate de variaţiile rapide ale hormonilor,

mesagerii chimici ai corpului. Aceste schimbări includ creşterea rapidă şi

112099806563

dezvoltarea muşchilor, împlinirea corpului, creşterea sânilor la fete, îngroşarea

vocii şi creşterea părului pe corp la băieţi etc.

Modificările fizice care se produc în timpul pubertăţii sunt declanşate de

diferiţi hormoni. Aceştia sunt mesagerii chimici ai corpului şi circulă prin

intermediul sângelui. Fiecare este produs de către un organ, o glandă şi are efecte

asupra altor organe sau a anumitor ţesuturi altundeva în organism. Hormonii

asociaţi cu pubertatea sunt produşi de glanda pituitară de la baza creierului, de

testicule sau de ovare şi de glandele suprarenale poziţionate deasupra rinichilor.

Lobul anterior al glandei pituitare acţionează primul.

Sunt puse în mişcare de mesajele nervoase ale hipotalamusului din creier,

care se manifestă ca un ceas biologic, ce porneşte doar la vârsta potrivită. Primul

hormon secretat de lobul anterior al glandei pituitare este hormonul somatotrop

sau hormonul de creştere. Acesta actionează direct asupra ţesuturilor corpului

(anatomic numite somatice) determinând creşterea şi multiplicarea celulelor.

Rezultatul este, mărirea oaselor şi a muşchilor.

Adolescenţa

Spre deosebire de pubertate, adolescenţa este perioada de trecere de la

copilărie la vârsta adultă, funcţiile organismului fiind perfecţionate la maximum,

adolescenţa fiind perioada de definitivare a caracterului viitorului adult, întregul

organism are un echilibru bine definit. Tânărul trece de la o stare de dependenţă

social – economică totală, în care şcoala şi familia îi călăuzeau activitatea şi

comportamentul, la o independenţă relativă. El încearcă să îşi formeze o

personalitate stabilă, manifestând interes pentru valorificarea forţelor proprii.10

Prietenia este privită cu alţi ochi şi este mai durabilă. Tinerii de ambele sexe

se simt, în această perioadă, atraşi între ei, relaţiile lor dobândind tot mai mult o

motivaţie interioară.

Adolescentul are o labilitate crescută şi este preocupat de el însuşi. Acest

lucru se simte mai mult la băieţi decât la fete. Băiatul nu face o selecţie riguroasă

a partenerei, ci se mulţumeşte cu satisfacerea rapidă a impulsurilor sexuale. Fata

are instinctul sexual mai slab dezvoltat, deşi din punct de vedere morfo –

funcţional el este mult mai precoce. Pe fondul unei afectivităţi crescute, alegerea

partenerului se realizează cu mult discernământ.

10 Vasile Niţescu Adolescenţa, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. 1985, p. 47.

112099806563

Prin urmare, adolescenţa este perioada cea mai importantă a dezvoltării

umane, perioadă de numeroase şi profunde schimbări biologice, fizice, psihice,

morale, etc, perioadă a dezvoltării, în care dispar trăsăturile copilăriei, cedând

locul unor particularităţi complexe şi foarte bogate, unor manifestări psihice

individuale specifice.

2.2. Secrete ale metabolismului pentru menţinerea greutăţii corporale

Metabolismul înseamnă procesele prin care organismul nostru utilizează

mâncarea digerată pentru creştere şi pentru obţinerea energiei functionarii

eficiente a organismului uman. Majoritatea alimentelor pe care le ingerăm sunt

descompuse până la glucoză, care este forma sub care există zahărul în sânge.

Aşadar, glucoza este principala sursă de combustibil pentru organism.

După digestie, glucoza trece în fluxul sangvin, acolo unde este folosită de

către celule pentru creştere şi pentru obţinerea energiei. Pentru ca glucoza să

poată pătrunde în interiorul celulelor este nevoie de prezenţa insulinei. Insulina

este un hormon produs de pancreas, care este o glandă de dimensiuni mari aflată

în spatele stomacului.

Atunci când mâncăm, pancreasul produce în mod automat cantitatea

adecvată de insulină pentru a deplasa glucoza aflată în sânge, în interiorul

celulelor noastre.

Sintetizând, metabolismul reprezintă procesul prin care au loc

transformările diferitelor substanţe în organism, procesul de transformare care se

realizează în două etape11:

prin anabolism, care înseamnă asimilare, construcţie (reprezentat de

digestie, absorbţie şi metabolismul intermediar, tradus prin

schimburile ce au loc continuu între sânge şi celulă prin intermediul

peretelui capilar);

catabolismul (dezasimilare, distrucţie celulară).

11Barry, Atkinson Obezitatea între a fi sau a nu fi, Editura Alex – Alex, Bucureşti, 2001, p. 66.

112099806563

Pentru ca procesele metabolice care întreţin viaţa şi care generează

energia necesară tuturor activităţilor să se desfăşoare la parametrii normali, este

necesar ca atât cantitatea nutrienţilor cât şi raportul dintre ei, să se afle la nivele

optime. Deoarece metabolismul se desfăşoară în interiorul celulelor, este necesar

ca substanţele importante care provin din alimente să ajungă din tubul digestiv în

sânge, şi de aici în spaţiul interstiţial şi mai departe, trecând de membrane, în

interiorul celulelor.

Se poate conchide deci, că nutrienţii din alimente reprezintă acei compuşi

exogeni (ce provin dinafara organismului), care, după o prealabilă digestie şi

absorbţie, participă la metabolism, proces indispensabil vieţii, precum şi la nutriţia

celulară.

   Cale parcursă de un principiu alimentar cu valoare de nutrient, este

următoarea:

ALIMENT → DIGESTIE → ABSORBŢIE DIGESTIVĂ → CIRCULAŢIE

→ABSORBŢIE CELULARĂ → NUTRIŢIE CELULARĂ.

Studiul organismului uman pe ideea combaterii obezitatii poate fi abordata

numai pe etape ale varstei fie ca ne adresam sexului maxculin sau feminin pentru

că in aceste etape se produc reajustari hormonale. Iar schimbarile hormonale si

chimice din organismul uman actioneaza pentru creier, ca un semnal – spectru

frecvential, prin care i spune individului sa intre in modul de conservare a

grasimilor. Specialistii in nutritie, au considerat ca dietele urmeaza un tipar –

similar, si cam toate transmit mentalului nostru, mesajul foamei catre organism,

mesaj care impune activarea unor programe genetice. Este vorba de programele

genetice de supravietuire si conservare, cunoscute si ca programele FAT.12

Programele genetice transmit profilului metabolic al organismului,

semnalandu-i acestuia ca intr-o alta etapa a vietii are nevoie sa fie mai gras din

motive de autoconservare si supravietuire. Iar daca organismul lucreaza impotriva

acestor simuli dictati automat prin declansarea programelor genetice, apare asa –

zisa senzatie de foame continua atunci cand tinem o dieta. De aceea este

recomandata realizarea unei diete adecvate varstei, care sa nu transmita

mentalului nostru, aceasta senzatie de foame, ca urmare a administrarii unui

program la dieta. Cu cat programul dietei este mai armonios cu atat stimuli de o

12 Jon Gabriel „Metoda Grabriel” – calea revoluţionară de transformare a corpului fără dietă.

112099806563

asemenea maniera sunt transmisi tiroidei. Spre exemplu, daca programul dieta

este doar partial adecvat organismului uman, tiroida va transmite mesajul de

incetinire a metaboismului generat, traducandu-i reactia ca nu trebuie numai sa

slabeasca daca mananca putin ci si activarea unui program energetic de

depozitare a grasimii, ceea ce ne face sa devenim mai eficienti in depozitarea

grasimii si pierderea abilitatii de a o arde.

Studiile au indicat că nu este recomandată impunerea unei diete la

adolescenti pentru că există o probabilitate foarte mare ca acestia să se îngraşe

în următorii 5 ani. Cea mai indicată modalitate de slăbire este o măncare

cumpătată, bogată în diverse vitamine şi fibre care să ne păstreze din punct de

vedere mental în spectrele de frecvenţe care nu solicită şi impune tipuri variabile

de stresuri.

Femeile gravide dispun şi ele de programele FAT care pot fi activate, cu

scopul de a le face să ajungă la greutatea corporală necesară să hrănească

corespunzător fetusul în creştere. Aceste programe la om nu sunt comune ca la

toate animalele - mamiferele. De exemplu, la animalele care hibernează,

programele FAT incep sa fie activate în lunile dinaintea iernii, cu scopul de a le

forţa să câştige în greutate cât mai mult posibil.

Atunci când Programele genetice FAT sunt active, în organism au loc

anumite schimbări hormonale şi chimice subtile, menite să ne dirijeze o anumită

senzaţie de stare a organismului nostru.

Prin acestea organismul este programat inca de la inceputurile omenirii să

fie protejat de pericolele şi nesiguranţele unei lumi vechi, în care ameninţările

zilnice împotriva vieţii se reduceau la trei aspecte principale: foamea, frigul si alte

intemperii ale naturii. In zilele noastre organismele umane sunt obligate sa

restarteze vechile programe genetice si sa treaca pe frecventele de vibratii care

sunt emanate de cosmos in prezent cu mult superioare instinctelor de

supravietuire care au existat in vechime. Oamenii sunt pusi fata in fata cu o

realitate care ne obliga sa stim, sa evidentiem propriile nevoi biologice pentru a ne

putea dezvolta armonios pentru satisfacerea cu eficienta si randament optim

activitatiile cotidiene.

În fond şi la urma urmei, toate se rezumă la capabilitatea organismului de a

absorbi şi sintetiza din alimentaţia zilnică dar şi din mediul înconjurător energia

112099806563

degajată din proteine şi aminoacizii cu care interferează organismul în buna sa

funcţionare.

În continuare vom aborda mecanismul de sinteză şi eliberare a hormonilor

de creştere din glanda hipofizară, care pune în legătură toţi amonoacizii şi

proteinele din organism, unii fiind eliminaţi şi prin piele cu prilejul efectuării

exerciţilor de gimnastică în sala de fitness. Aşadar, putem considera că prin efortul

fizic – gimnastica în cazul sexului feminin şi, efortului muscular, în cazul sexului

masculin, întreprins, organismul uman efectuează o eliberare naturală a unor

cantităţi importante de hormoni de creştere, care vor mări forţa şi rezistenţa

organismului la intemperiile mediului ambiant. Mai ştim că hormonii de creştere

sunt asimilaţi elementelor nutritive depozitate în glanda pituitară, cu rolul esenţial

în eliberarea hormonilor de creştere, ca răspuns la stimulii de genul: exerciţilor

fizice, o anumită dietă adecvată şi chiar prin odihna periodică a organismului, prin

somn.

Combinând exerciţiile fizice cu administrarea de proteine şi aminoacizi, vom

reuşi să producem biochimismul adecvat organismului uman, împreună vor

stimula impulsurile electrice de natură să elibereze, cantitatea de hormoni de

creştere. Acum, creierul uman perfect racordat la neurotransmiţători, va sesiza

schimbările de impuls electric, generat de metabolismul neuronilor, care se

comportă asemenea unui sistem electric propagator de impulsuri ce descriu, două

faze funcţionale: o fază neexcitată în care stimulii nu depăşesc un anumit prag de

intensitate şi deci nu descarcă informaţie în organism, şi o fază excitată când se

descarcă impulsuri, semnale de comandă prin axon (fir – canal). Deci neuronul

asigură circulaţia energetică şi bio-informaţională prin corelarea cu informaţiile

energetice, provenite din mediul înconjurător, după un cod simplu astfel:

descărcări rare pentru o intensitate simultană mică, şi descărcări dese pentru o

intensitate mare a excitaţiei. Astfel, neuronul îşi croieşte propriul sistem de

telecomunicaţii nervoase prin sinapse, care sunt reprezentate ca un sistem chimic

de forma unei joncţiuni cu două membrane, cea a butonului axional (presinaptică)

si cea dendritică (postsinaptică) prin care se realizează deschiderea şi închiderea

trecerii impulsurilor electrice, sosite prin axon în membrana presinaptică, unde se

formează un flux energetic ca urmare a moleculelor de acetilcolină, cunoscut şi ca

mediator chimic. Moleculele de mediator chimic se epuizează prin intervenţia unei

112099806563

enzime specifice, prin care tot sistemul telecomunicaţional nervos este readus la

starea de repaus.

Când molecula de acetilcolină este suficientă ca să dezvolte în membrana

postsinaptică o diferenţă de potential electric, asemenea celui propagat prin axon,

membrana presinaptică va începe să se comporte ca un traductor al frecvenţei de

repetiţie a impulsurilor, în fluxul de mediator chimic. Iar sinapsa se va comporta ca

un filtru de prelucrare a informaţiei bioenergetice cerebrale în momentul când

aceasta intră în sistemul neurotransmiţător. Impulsurile electrice sunt transportate

de ionii care se deplasează cu zeci de metri pe secundă, prin nervi în relee mai

ample ale neuronilor care sunt cu milioanele şi sunt dispuse asemenea unor

dispozitive analogice. Toate aceste sisteme prelucrează informaţia energetică din

creier, pe care o utilizează ca impulsuri numerice ce decurg din numărul lor, în

zecimea de secundă. Aşadar, neuronii cerebrali controlează neîncetat informaţiile

din mediu (prin legături inverse şi procese de inhibiţie), excluzând semnalele

lipsite de o semnificaţie imediată şi importantă, care doar ar surmena sistemul

nervos. Prin căile olfative se efectuează procesul de transformare a influxului

nervos – electric, în informaţii osmice de natură chimică, conversia realizându-se

la nivelul corpului neuronal receptor (bipolar), care este asemenea unui sistem

electric ce codifică, elaborează şi transmite apoi semnalele sau impulsurile

electrice spre o scoarţă înregistratoare printr-un proces centrifug (activ), la care se

adaptează proceselor de analiză chimică ce trebuie să aibă loc exclusiv în cili

olfativi. Acum cilii olfativi reţin substanţele odorante - un fel de coloid degajat prin

procesul de suprafaţă, datorat fenomenului de absorţie din mediu ambiant – de la

nivelul solului, unde se produce un schimb de ioni. Particulele coloidale din sol

reţin electrostatic ionii pe suprafaţa lor, care nu sunt prea tare legaţi, fapt ce le

permit trecerea cu cei din suprafaţa firişorului din axon, care înlocuieşte

permanent, ionii de hidrogen, care trec pe particulele din sol. În acest proces

organul vederii, receptorul neuroepitelial este legat de un suport pigment-epitelial,

pigmentul indinspensabil prinderii luminii incidente la fel de indinspensabilă

prinderii moleculelor odorante.

Deci conversia proceselor neurocerebrale – electrice din creierul uman în

conversia osmică de natură chimică, concură de acum inclusiv cu mecanismul

distribuţiei apei în organismul uman, menită să transporte proteinele şi aminoacizii

prin vasele capilare. Aici mecanismul este influenţat şi de presiunea din mediul

112099806563

înconjurător, care se va reflecta asupra circulaţiei plasmatice si permeabilităţii

capilare, care cu cât aceasta se menţine crescută cu atât circulaţia lichidului prin

vasele interstiţiale este mai mare şi va fi însoţită şi de o cantitatea de proteine şi

aminoacizi necesari. Când presiunea vaselor interstiţiale scade, circulaţia apei în

organismul uman, se realizează fără transportul de proteine şi aminoacizi şi deci

glanda hipofizară nu mai poate activa neurotransmiţătorii esenţiali prin aminoacizii

şi proteinele asimilate, menite să elibereze hormonii de creştere.

Acum ca printr-un instinct natural, organismul este forţat, să consume o

alimentaţie bogată în sodiu, întrucât acesta dispune de ionul cu cantitatea cea mai

mare care se găşeşte în plasmă, şi care la rândul său, premite stabilirea constantă

a presiunii osmotice, care face posibilă transferul aminoacizilor şi proteinelor prin

vase şi spaţiul lacunar. Dacă se va declanşa o creştere a presiunii extracelulare

atunci apa va trece din celulă în spaţiul lacunar. Înregistrarea unor mici variaţii în

presiunea osmotică, va permite o distribuţie armonioasă a apei în organismul

uman, însoţită de proteinele şi aminoacizii absorbiţi prin stimulii exercitaţi, iar cu

cât proprietăţiile fizico-chimice ale apei sunt mai ideale, cu atât procesul celular va

asigura o temperatură constantă şi uniformă în întregul organism, permiţând ca

viaţa celulară şi activitatea diverselor sisteme enzimale să se poată desfăşura

nestingherite.

Adesea realitatea a relevat că procesul celular este mult îmbunătăţit prin

administrarea aminoacizilor care devin lipsă sau deficitari, ei repornesc sau fac

posibilă, funcţionarea normală a neurotransmiţătorilor din glanda pituitară –

hipofiza deci îmbunătăţesc acţiunea neurologică a funcţiilor din creier.

Administrarea aminoaciziilor adecvaţi, precum arginina şi ornitina luaţi fie sub

formă de tablete, în doze de 2 gr /zi sau din alimentaţia vegetală precum: nuci,

floricele de porumb, dulciuri pe bază de gelatină, orezul brun, stafide, seminţe de

susan şi floarea soarelui, pâinea integrală din grâu etc vor alimenta procesele

osmice care mai apoi fac conversiile în impulsuri electrice necesare scoarţei

cerebrale să menţină diferenţele de potenţial şi polaritate electrică, impuse pentru

funcţionarea armonioasă a organismului uman. Aminoacizi pot îmbunătăţi chiar

procesul de ardere a grăsimilor prin conversia acestora în energie şi fibre

musculare, îmbunătăţesc rezistenţa la boală şi accelerează vindecarea rănilor,

prin refacerea ţesuturilor conjunctive, întărind tendoanele şi ligamentele,

îmbunătăţeşte cantitatea de spermă la bărbaţi şi în cele din urmă, asigură

112099806563

voiciunea fizică şi mentală, toate concordă o înaltă performanţă creierului, care

permite schimuri de informaţii osmice şi electrice cu alţi aminoacizi, cum ar fi

glutamina, cistina şi cisteina.

Acestea vor funcţiona, prin conversia simultană a uneia în alta, iar prin

metabolizare, cistina va elibera acidul sulfuric, care reacţionează cu alte substanţe

din organismul uman, care împreună vor contribui la întreprinderea unui proces

natural de detoxifiere periodică a acestuia. Şi enumerarea aminoacizilor încă mai

poate continua, însă doar câţiva au rolul de nerotransmiţători de primă clasă, care

trebuie activaţi în permanenţă pentru stimularea şi îmbunătăţirea activităţii

cerebrale. Putem ajuta îmbunătăţirea acestui proces cu activarea sau

administrarea aminoacidului tirosinei. Acesta are rol de neurotransmiţător, ce

permite conversia aminoacidului fenilalaninei care este esenţial în apariţia stărilor

de spirit superioare iar prin revenirea la tirosină, se reduce pofta de mâncare,

menţinând silueta organismului.

De o aşa manieră se impune administrarea dietelor celor mai adecvate şi

efectuarea de activităţi fizice de natură să întreprindă aceste conversii şi recţii

electrice si osmice în creier şi în întregul organism uman care traduc la nivel de

nerotransmiţători, stările de spirit şi vitalitatea adecvată vârstei individului.

Scopul interventiei noastre in celulele arhivate secret in receptorii

metabolismelor umane, trebuie sa trezeasca, mai multa informatie genetica,

generata din enzimele specifice care coexista in ADN-ul fiecaruia dintre noi.

Aceasta se poate realiza numai prin producerea substantei chimice adecvate

receptorilor din ADN, care trebuie sa faca transmisia catre celula specifica, care va

lucra ca un imens laborator ce va produce reactiile biochimice si energetice in

serie, transmitand stimulii declansati de influxurile nervoase in senzatiile prielnice

organismului uman sa faca, receptia moleculelor fundamentale din mediul

inconjurator. Ca si cum verdele frunzei, adica clorofila compusa din (porfirina cu

magneziu) capteaza lumina solara prin care isi va sintetiza glucidele, prin

mecanismul de fotopila, un element instabil din punct de vedere energetic -

electronic, deoarece fluctueaza sub fluxul de fotoni.

Asemenea, in organismul uman, rosul din sangele ce alcatuieste

hemoglobina, care nu este decat porfirina cu fier, capteaza printr-un program

metabolic indus, oxigenul cel mai rarefiat din mediul inconjuator, care concura la

producerea fluctuatiilor chimice. Pentru ca receptia oxigenului sa fie de cea mai

112099806563

inalta calitate, la nivelul tegumentelor pielii trebuie sa existe cantitatea de melanina

care da si culoarea brun a pielii noastre si ne apara totodata impotriva radiatiilor

diversificate si nocive din mediul inconjurator. Melanina ca si culoarea acesteia din

piele (brun – maron) se mentine din punct de vedere metabolic, prin receptia

corespunzatoare a culorilor vitale din mediu – a spectrelor de unda asimilate, care

traduc senzatiilor olfative, culorile vietii, totodata undele energetice din mediul

inconjurator, care proceseaza energiile cromatice corespondente prin influx

luminos, in flux nervos, iar de aici se realizeaza printr-un laborator osmic, chima

adecvata care fabrica, enzimele specifice din noi, ce definesc parametrii

metabolismului care vor fi induse anumitor organe din noi.

De exemplu, carotenoidele, cunoscute ca si hidrocarburile vietii, extrase din

alimentele portocali, precum morcovi, dovleac de toamna, combinate cu cele de o

alta culoare, cum ar fi, porfirinele, care dispun de piroli legati de un metal, ca

verdele frunzei si rosul sangelui. Aceste asimilate din hrana cu cele receptate din

lumina zamislita corpuscular in picuri (cuante) numite fotoni, care se imprastie

vibrand energia ondulatorie, vor comunica la nivelul metabolismelor, schimbul de

informatii cu semnificatii vitale pentru organism.

In mecanismul informational al luminii, culoarea semnal – si semnalul

formelor in miscare apar explicite si direct sesizabile. Receptorii din enzimele

celulare vor traduce energia primita, asemenea unui fotoelement – fotosensibil,

care prolifereaza cresterea celulara din noi si totodata imbunatatirea

metabolismului energetic prin fabricarea enzimelor naturale. Din momentul in care

organismul si-a facut plinul de substante energetice, receptorii din celulele ADN si

celulele specifice care au procesat informatia energetica din mediu, de exemplu

cele de la nivelul porilor pielii, pigmentepiteliu ce formeaza celulele plate,

hexagonale umplându-se cu melanina, transmit, senzatia de deplinatate, prin

receptorii alungiti, neuroepiteliului din extremitatea receptoare, închizând practic

canalele de procesare a enzimelor suplimentare ce vin din corpusculii de lumină.

Acestă tipologie de metabolism energetic, se va procesa la nivelul retinei

cristalinului, care comunică informaţia neuronilor, la nivelul receptorului bastonaş

capabil să îşi modifice rezistibilitatea în funcţie de lumina primită, graţie structurii

cristaline de seleniu. Pe mozaicul conurilor maculare se înfiripă şi alunecă

imaginile reale şi nuanţate în tonuri cromatice ce criptează valoarea energetică a

realităţii din jurul nostru printr-o diferenţă de potenţial electric în cadrul membranei

112099806563

neuronale. Aceasta va determina disponibilitatea de răspuns a fiecărui neuron, în

sensul de eliberare a neurotransmiţătorilor adecvaţi. Capacitatea de răspuns a

fiecărui neuron este direct proportională cu echilibrul dintre transmiţătorii excitatori

si inhibitori, care actionează asupra membranei celulare in apropierea sinapsei, în

fiecare moment.

Prin modificările mediului de câmp energetic al celulelor periferice, sistemul

de meridiane este de acum, capabil să directioneze sistemele bioelectronice de

crestere si reparare a celulelor enzimatice, iar după ce procesul de refacere s-a

încheiat, senzaţia corespunzătoare se comunică prin, lentila cristalinului,

suspendată de inelul muscular (ciliar), care modifică curburile şi implicit puterea

de răsfrângere, a frecvenţelor oscilaţiilor vizibile, ce osicilează în secunde, vor

reda astfel lungimea de undă energetică, exprimată prin diferenţa de potenţial

electric adecvată neuronilor din scoarta cerebrală. Acum influxul luminos, convertit

in flux nervos va transmite mai departe, senzatiile osmice care redau biochimismul

adecvat fiecărui receptor enzimatic, ce efectuează metabolismul energetic prin

intermediul întregii reţele meridionale. Energiile vitale din cadrul acestora sunt

transformate şi receptate prin modificările curentului continuu care le străbat, şi

mai apoi sunt transmise lent de a lungul traseelor perineurale care străbat reţeau

periferică.

Toate aceste mecanisme energetice se traduc la nivelul creierului printr-o

diferenţă de potenţial a curentului continuu, care sunt asociate cu mecanismele

neurochimice, care pot preceda sau pot coincide cu modificările potenţialului de

acţiune suferite de neuronii individuali şi pot impune o hemostază specifică

organismului uman, în care curgerea energiei urmează un tipar biochimic specific.

Grilele planetare accelerate în prezent de noile energii cosmice, traduc

aceste semnale la nivelul interacţiunii care are loc între structura fizică celulară

umană şi frecvenţele vibratorii mai înalte sau mai joase.  Interacţiunea biologică a

omului cu energiile de frecvenţă superioară se produce de-a lungul sistemului de

meridiane, care se întrepătrund cu sistemul de grile şi linii axiotonale.

Energia absorbită de meridiane este transmisă sistemului nervos, asupra

căruia actionează modificând voltajul curentilor care functionează în sistem

continuu si care fac parte din mediul electric înconjurător în care actionează

neuronii.

112099806563

Sistemele meridionale asigură alimentarea cu energie vitală a tuturor

organelor din dreapta cât şi a celor din stânga corpului prin organele pereche.

Energia vitală intră în meridiane prin partea stângă şi iese prin partea dreaptă în

prezent. Însă trecerea pe noile tipologii de grile planetare care încep tot mai des a

se activa pe structura cristalină, eterică a Fiinţei Pământ, energia vitală va intra

prin partea stângă meridională şi va urma un proces de convertire a acesteia prin

partea dreaptă deci energia vitală va continua să rămână în meridianele umane,

ea urmând a fi amplificată atunci când scade prin intermediul celulei nervoasă

aflată într-o continuă stare de stand-by şi totodată de activitate, îi va permite să

răspundă la stimuli, şi diferenţele de potenţiale de curent continuu într-o

milisecundă.

Celulele nervoase vor elibera în mod constant, cantităţile de

neurotransmiţători, care păstrează sistemul într-o stare de activitate tăcută sau

intr-un anumit bioritmic adecvat.  Procesul eliberării de neurotransmiţători acum

prin grilele cristaline va fi condiţionat de cantitatea şi de viteza potenţialelor de

acţiune, corespunzătoare frecvenţelor înalte generate de grilele cristaline, care

ajung la membrana presinaptică, în afară de factorii care tin de membrana locală.

Prin modificările mediului de câmp energetic al celulelor periferice, sistemul

de meridiane este capabil să direcţioneze acum sistemele bioelectronice de

crestere, reparare si adaptare la noile bioritmuri de menţinere a vitalităţii şi

sănătăţii adecvate organismului uman generate de structura de grile cristalină a

Terrei.

Grilele energetice cristaline planetare emit şi recepţionează în mediu şi

către indivizii situaţi în preajma grilelor cristaline, vibraţiile din aer pe frecvenţe

mult mai mari, oridinul decibelilor ajungând să fie între 120 – 140 db/secundă. În

aceste condiţii metabolismul actual al celulei nervoase este depăşit prin structura

şi configuraţia lui sa facă recepţia şi să funcţioneze adecvat în preajma noilor

energii ce se transmit. Prin urmare, se impune adaptarea metabolismului celulei

nervoase la frecvenţele înalte ale grilelor cristaline, unde mecanismul auditic

constituit din membrana ferestrei ovale, vibrează cu frecvenţe asemănătoare şi ia

amploarea transmisă de oscioare. De aici, ea propagă aceeaşi oscilaţie lichidului

din melc.

112099806563

Dispozitivului receptor va concentra, vibraţia de aer prin (cornetul acustic),

efectiv o culege (pe membrana vibratorie, de aici o converteşte în tensiune

reglabilă specifică), o amplifică (prin angrenajul de oscioare) şi apoi o

transformă în vibraţie de lichid (prin membrana ferestrei ovale), apoi culege

unda lichidului (pe o harpă de rezonatori) şi o transformă în impulsuri nervoase

prin (fonoreceptori).

Urechea are proprietatea de a localiza spaţial sursa sunetelor ce se

propagă, putând recunoaşte direcţia sunetului aservit, punând în valoare un

decalaj în timp, de o diferenţă adecvată de 10 milisecunde între o ureche şi alta,

care va permite capului să lucreze de acum cu umbrele sonore de intensităţi mult

mai mici decât undele propriu – zise, provenite în preajma vortexurilor.

Complexul sonor (vibrator) al umbrelor sonore va fi proiectat pe corzile

membranei bazilare şi desfăcut, sunet cu sunet. Acest complex sonor de unde va

fi transmis celor 24 000 de corzi de lungimi progresive crescânde (de la bază, spre

vârful melcului) de unde rezonatorii acordaţi fiecare pentru un anumit ton (luând o

frecvenţă proprie de vibraţie, de la cel mai salb, până la cel mai înalt).

Fonoreceptorii aşezaţi pe fiecare coardă descarcă în răstimpul vibrării

semnalul propriei lor corzi. Aşadar, fiecare coardă dispune de o linie de conducţie

(spre centrii nervosi) proprii. Iar dispozitivul receptor efectuează astfel, prima

analiză periferică a complexelor sonore, prin mii de fibre acustice, în conducţie

individuală, codificând-o printr-o succesiune de impulsuri modulate în frecvenţă.

Impulsurile mai dese pentru sunetele puternice sau mai rare pentru sunetele

slabe, ale corzilor ce corespund suntelor, acute sau grave, le vor procesa mai apoi

în complexul fonic.

Harpa de rezonatori prin care se transmit undele de lichid (asemenea celor

ale aerului) vor fi transmise corzilor membranei bazilare, vibraţii care constituie

stimulii mecanici, pentru cilii fonoreceptorilor, care la rândul lor le transformă în

salve de impulsuri nervoase.

Acesta reprezintă principalul mecanism metabolic de procesare şi adaptare

a undelor înalte provenite din grilele cristaline care intensifică în preajma acestora,

particulele eterice din aer, acestea vor transmite cu aceeasi intensitate curentilor

turbionari din apele curgâtoare, schimbând vibraţia plantelor şi vieţuitoarelor din

mediu, inclusiv bioritmul organismelor umane care vor fi solicitate să se adapteze

prin procesarea corespunzătoare metabolică la nivelul celulei nervoase, a undelor

112099806563

sonore care se propagă de reţelele cristaline care se vor activa în număr tot mai

mare.

De acum intensitate curentilor turbionari din apele curgătoare sau orice alte

ape potabile prin absorţia intestinală realizează un metabolism specific efectuat

sub controlul ficatului, care izotonizează lichidele în circulaţia lor. După

izotonizare, apa este vărsată în circulaţia generală care este reglată de arhitectura

musculară a vaselor suprahepatice. Prin jocul său, sfincterul suprahepatic lasă să

treacă în circulaţia generală o cantitate de lichid variabilă. Acum sfincterul vaselor

suprahepatice este relaxat de simpatic şi intră în tonusul muscular prin acţiunea

parasimpaticului.

Mediatorii chimici precum (acetilcolina şi adrenalina) lucrează la nivelul

acestui metabolism asemănător cu sistemul vegetativ. Astfel încât, când nevoile

circulatorii necesită o mare cantitate de lichid, tonusul simpatico – adrenal creşte.

Iar prin cantitatea de sânge trimisă de ficat în circulaţie se satisfac nevoile

circulatorii la nivelul întregului organism. În repartiţia apei în organism, ficatul

exercită rolul de organ depozitar. În acest proces metabolic, ficatul sintetizează

corespunzător serinele, care exercită funcţia de intervenţie în metabolismul apei şi

permite hipofizei să secrete hormonul antidiuretic prin reabsorţia apei la nivelul

tubului rebal – ansa Henle. Dacă se produce un dezechilibru al hormonului

antidiuretic, va determina o creştere sau o scădere a lichidului reţinut în ţesuturi,

când hormonul antidiuretic funcţionează normal, el va fi dizolvat în proporţie de

58% în ficat.

În situaţia femeilor însărcinate, acest metabolism realizează vascularizaţia

corespunzătoare a organelor genitale întrucât hormonii degajaţi sunt agenţii

principali în reglarea reţelei capilare care exercită principala legătură a motilităţii

uterului şi circulaţiei sangvine, făcând ca hormonii estrogeni să acţioneze direct

asupra capilarelor sau indirect prin modificarea activităţii metabolice a muşchiului

uterin.

Vascularizaţia peretelui uterin îşi exercită rolul şi asupra organelor din jur

până la nivelul vezicii unde comunică printr-o anastază cu arterele uterine dar şi

cu vezicalele superioare şi vezicalele inferioare, asigurându-se o intercomunicare

atât longitudinală cât şi circulară. Aceasta va permite asigurarea bunei

vascularizaţii atunci când apare o rezistenţă la scurgerea sanguină în reţeaua

vasculară, în acest caz circulaţia va fi suplinită prin canalele de anastamază cu

112099806563

efectele exercitate asupra caracterelor drenajului limfatic al endometrului care

produce menstruaţia şi modificările vasculare. Toate aceste procese asigură

nutriţia şi funcţia de vascularizare a vaselor uterine, ovariene cât şi a altora.

Vasele uterine asigură peste 90% din sângele de care are nevoie uterul în afara

sarcinii şi în timpul gestaţiei, exercitând funcţia primară a circulaţiei uterine

alimentând creşterea uterină în timpul gestaţiei. Aceste mecanisme metabolice

specifice satisfac cererile sarcinii impuse temporar organismului comparativ cu

ciclul estrogen sau menstrual care necesită o creştere extensivă cum ar fi

creşterea în lungime şi grosime a arterelor ovariene, o creştere relativ mică în

comparaţie cu cea a arterelor uterine, aportul lor în evoluţia sarcinii fiind, să

asigură creşterea progresivă până în luna a treia producând totodată şi o orientare

nouă a vascularizaţiei uterine pentru a putea gâzdui armonios, produsul de

concepţie.

Din punct de vedere al dezvoltării biologice, adolescentul tinde spre

echilibru şi spre adoptarea unei conformaţii apropiată de cea a adultului.

În această etapă are loc procesul de trecere spre organismul adult. Unele

măsurători pun în evidenţă faptul că între 14 şi 20 de ani creierul atinge

aproximativ greutatea maximă şi se apropie de finalizare, are loc osificarea

diferitelor părţi ale craniului. Procesul de osificare al scheletului se realizează însă

progresiv, încheindu-se între 20 şi 25 de ani.

Concomitent, se dezvoltă volumul muşchilor şi se măreşte forţa musculară.

La începutul perioadei adolescenţei se înregistrează o dezvoltare mai intensă la

nivelul muşchilor mari, iar apoi procesul se extinde şi la nivelul muşchilor mici,

ceea ce influenţează perfecţionarea şi coordonarea mişcărilor fine. Pe la mijlocul

perioadei, se constată şi o stabilizare relativă a creşterii adolescenţilor în înălţime

şi greutate.

Corpul adolescentului câştigă în înălţime între 20 – 30 cm, iar în greutate

câte 4 – 5kg anual. Creşterea în talie şi greutate dă corpului proporţia, vigoarea,

graţia şi frumuseţea care îl caracterizează pe adolescent13.

13Emil, Căpraru Mama si copilul. Editia a VI-a (revizuita), Editura Medicală, Bucureşti, 2010, p. 87.

112099806563

Maturizarea treptată a aparatului circulator asigură o funcţionare normală a

inimii. Ca urmare a creşterii suprafeţei plămânilor, volumul de aer introdus prin

inspiraţie este mai mare.

Dintre factorii care influenţează procesele de creştere un rol deosebit îl au

glandele cu secreţie internă. Astfel hipofiza secretă mai mulţi hormoni. Unii din

aceştia influenţează creşterea, alţii stimulează şi reglează funcţia altor glande

endocrine. Glanda tiroidă exercită, de asemenea, acţiune asupra sistemului

nervos central, asupra funcţiilor organismului, precum şi asupra dezvoltării psihice.

Cercetările efectuate au demonstrat existenţa unor diferenţe, ce sunt

specifice sexului. Adolescentele capătă o înfăţişare generală feminină,

concretizată în proeminenţa bustului şi conformaţia bazinului, dezvoltarea

şoldurilor etc.

Aşadar, dezvoltarea biologică a întregului organism tinde la această vârstă,

spre un anumit echilibru şi stabilizare, în timp ce evoluţia psihică se realizează prin

tensiuni şi conflicte. Totuşi, se constată un anumit paralelism între dezvoltarea

biologică (sexuală mai ales) şi cea psihică, cu o evoluţie pertinentă spre

maturizarea socială, ce determină implicarea adolescenţilor în rezolvarea

complicatelor probleme ale lumii contemporane.

Aşadar, alimentaţia are un roi esenţial la vârsta adolescenţei întrucât

contribuie la prevenirea anumitor afecţiuni, îmbunătăţeşte starea generală de

sănătate şi ajută la creşterea şi dezvoltarea normală a organismului. Asimilarea

adecvată de vitamine şi minerale este poate cel mai important segment al

alimentaţiei. Vitaminele sunt substanţe organice prezente în organism. Organismul

necesită cantităţi mici de vitamine, deoarece rolul acestora este de a regla

metabolismul şi de a asigura dezvoltarea şi funcţionarea normală a organismului.

Mineralele sunt substanţe vitale pentru organism, acestea fiind considerate nişte

"cărămizi" cu ajutorul cărora se construiesc: sistemul muscular, articulaţiile şi

oasele. De asemenea, acestea sunt esenţiale şi pentru activitatea altor sisteme

din organism, cum ar fi: hormonii, transportul de oxigen, sistemul enzimatic.

Fiecare grupă de alimente consumate furnizează cel puţin un nutrient vital

pentru buna funcţionara a organismului. De exemplu, cerealele integrale din ovaz

furnizează organismului fibre şi mineralul numit magneziu.

112099806563

Adolescenţii trebuie să înţeleagă că alimentaţia sănătoasă este vitală

deoarece asigură necesarul de substanţe nutritive şi, astfel, nu trebuie să urmeze

tratamente cu vitamine şi suplimente nutritive, care de altfel nu sunt recomandate.

Administrarea suplimentelor nutritive se administrează numai la indicaţia şi

sub supravegherea personalului medical. De asemenea, adolescenţii ar trebui să

înţeleagă că cea mai bună metodă pentru menţinerea greutăţii corporale este

adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care presupune o alimentaţie diversificată şi

echilibrată, la care se adauga un program regulat de exerciţii fizice.

Factorii care conduc la creşterea în greutate sunt: alimentaţia tip fast-food,

administrarea drogurilor şi a suplimentelor sau adoptarea unor diete neadecvate.

În cazul adolescenţilor, un program alimentar deficitar conduce la apariţia

problemelor de creştere şi dezvoltare, iar pe termen lung pot apărea complicaţii

precum: obezitatea sau osteoporoza. Totodată, tulburările de alimentaţie pot

conduce la apariţia unor complicaţii grave în rândul tinerilor, cum ar fi: malnutriţia,

boli cardiovasculare, diabet, hemoragie gastro-intestinală, depresie şi chiar suicid.

O altă tendinţă în rândul adolescenţilor a fost sesizată şi din adoptarea

dietelor vegetariene, însă ca urmare a faptului că nu se face sub sfatul mediului

nutriţionist, efectele dietei sunt de cele mai multe ori negative.

Potrivit studiilor, adolescenţii cu precădere tinerele fete, în urma adoptării

dietei vegetariene de multe ori necorespunzătoare încep să prezinte simptome

precum: fragilitate osoasă, stres din cauza deficitului de vitamine şi minerale,

dezvoltarea nearmonioasă a trupului etc.

Prin calcularea corectă a numărului de calorii asimilate în urma servirii unei

mese dar şi prin evitarea consumării alimentelor cu un conţinut exagerat de mare

în zahar şi grăsimi, adolescentii îşi pot menţine greutatea corporală.

Utilizând noua piramidă a alimentaţiei, prezentată în Ghidul alimentaţiei din

anul 2005, regimul alimentar al adolescenţilor poate fi particularizat, astfel încât

alimentaţia să le asigure substanţele nutritive necesare pentru creşterea şi

dezvoltarea adecvată dar şi energia necesară pentru desfăşurarea tuturor

activităţilor zilnice.

Cei mai mulţi dintre adolescenţi ignoră rolul lichidelor în nutriţie. Este foarte

important să se limiteze consumul băuturilor răcoritoare cu un conţinut ridicat de

zahăr şi a sucului de fructe mai ales între mese.

112099806563

Cafeina din băuturile carbogazoase şi cafeaua conduce la apariţia

tulburărilor de somn, mai ales dacă acestea sunt consumate seara, ceea ce

conduce la apariţia diferitor probleme de sănătate şi la scăderea performanţelor la

învăţătură. Potrivit, ghidurilor alimentare, adolescenţi trebuie să evite consumul

băuturilor alcoolice, organismul acestora necesitând cantităţi semnificative de apă,

pentru a evita deshidratarea.

Adolescenţii care zilnic sunt supuşi unor activităţi fizice intense sau care

practică un sport de performanţă au nevoie de o alimentaţie diferită spre deosebire

de ceilalţi tineri de aceeaşi vârstă. De axemplu, adolescenţii sportivi au nevoie de

o cantitate mai mare de lichide în timpul exerciţiilor, dar şi de o cantitate mai mare

de carbohidraţi, aceştia fiind principala sursă de energie. Pentru ca sănătatea să

nu aibă de suferit carbohidraţii trebuie asimilaţi din cereale integrale şi din fructe, şi

nu din produse cu un continut ridicat de zahar rafinat.

Un regim alimentar echilibrat în alimentaţia adolescenţilor este dat de fibrele

alimentare care se găseşte în alimentaţia organică, alimentaţie în care predomină

cu precădere legumele şi fructele şi mai puţin carnea şi alte preparate din ea.

Acestă alimentaţie conţine mai multe nutrimente, inclusiv minerale cum ar fi fierul,

potasiu şi magneziul. Alimentele organice conţin mai puţine toxine.

Studiile au arătat că dietele bogate în cereale integrale şi fibre alimentare

pot fi o componentă cheie în reducerea şi prevenirea obezităţii.

Un stil de viaţă sănătos al adolescentului include o cantitate mare de

alimente bogate în acizi graşi esenţiali cum ar fi : ulei de in, nuci, seminţe de

susan, avocado, legume verzi (varză, spanac, muştar verde, lobădă) ca şi uleiurile

de peşte şi peşte. Iar când adolescentul doreşte să scadă în greutate este foarte

mult facilitată de evitarea uleiurilor încălzite de orice fel. Ca alternativă se poate

folosi ulei de măsline extravirgin, ulei de nucă de cocos crud, sau ulei de unt

organic încălzit moderat.

2.3. Obezitatea – definiţii, caracteristici

Etimologic, cuvântul obezitate derivă din latinescul „obesus” traducere care

defineşte într-o manieră convingătoare, un aspect al bolii. Însă noţiunea de

112099806563

obezitate a variat în funcţie de loc şi de timp. Din cele mai vechi timpuri obezitatea

a fost considerată o boală.

Hippocrate vorbeşte de indivizi graşi care sunt mai expusi unor boli grave

decât cei slabi. Aceeaşi constatare o întâlnim la Aristot, pentru care oamenii graşi

îmbătrânesc mai de timpuriu. În tot cursul istoriei întâlnim observaţiile medicilor

sau ale altor diversi cercetători, care atrag atenţia asupra tulburărilor întâlnite la

obezi.

Un aspect mai ştiinţific al problemei apare în secolul al XVIII-lea şi al XlX-

lea, în care au fost emise diferite concepţii asupra cauzelor şi mecanismului de

producere a obezităţii.

Obezitatea a devenit mai frecventă în epoca noastră, şi, după datele

statistice, este în creştere.

În zilele noastre, obezitatea este abordată sub următoarele aspecte14:

Din punct de vedere fiziologic, obezitatea reprezintă o acumulare excesivă

a ţesutului adipos. În mod obişnuit un subiect când devine obez nu câştigă numai

grăsime, ci şi ţesuturi moi sub piele, 80% din greutatea acestui ţesut adipos este

grăsime, 2% proteine şi restul apă.

Această obezitate se determină prin partea pe care o ocupă în corpul uman

ţesutul adipos prin densimetrie, tehnici radiologice, măsurători de pliu cutanat,

disecţii izotopice. În realitate aceste tehnice de determinare a obezităţii fiziologice

au fost criticabile deoarece rezultatele variază cu vârsta şi morfologia, iar pe de

altă parte referinţele se fac obligatoriu cu ajutorul unor tabele (care sunt

discutabile) în funcţie de grosimea subiectului, de morfologie şi de rasă. Aceste

tehnici descriu cel mai elocvent interesul în aprecierea stării de nutriţie (pliu

cutanat) a unui grup omogen de populaţie, comparativ cu un alt grup sau în lucrări

de cercetare (disecţii izotopice).

Din punct de medical, se consideră obez orice subiect la care o pierdere

ponderală (ce priveşte ţesutul gros) este susceptibilă de a aduce ameliorarea stării

generale, a unei funcţii vitale compromise sau alte funcţii vitale. În acestă situaţie

obezitatea priveşte bolnavii supraponderali ce prezintă insuficienţă respiratorie

cronică, insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială, artroze, diabet zaharat,

varice ale membrelor inferioare, complicaţii ginecologice şi obstetricale, complicaţii

14D. Lacatîş, Gh. Creţeanu Obezitatea, Editura Junimea, Iaşi, 1978, pp. 15 – 18.

112099806563

hepatice şi biliare, afecţiuni ale sistemului muscular şi osos, eventraţii, risc

chirurgical crescut etc.

Pentru medicul practician, acest grup de obezi medicali reprezintă cazurile

cele mai nobile, adică bolnavi supuşi sub tratament pentru vindecarea afecţiunilor

menţionate.

Din punct de vedere statistic, un subiect este obez atunci când el

cântăreşte mai mult decât greutatea socotită ideală sau recomandabilă pentru

talia, sexul şi vârsta sa.

Aceasta se poate evidentia prin verificarea periodica a indicelui de masa

corporala, care este simbolizat IMC.

IMC = greutatea (Kg) : Inaltimea in metri a individului2

Verificti-va apoi indicele de masa corporala functie de datele expuse in tabel si

vedeti unde va situati.

Inaltimea (m)

Gr 1,45 1,50 1,55 1,60 1,65 1,70 1,75 1,80 1,85 1,90 1,95 2,00

42 20,2 18,9 17,7 16,6 15,6 14,7 13,9

45 21,4 20 18,7 17,6 16,5 15,6 14,7 13,9

47 22,6 21,1 19,8 18,6 17,4 16,4 15,5 14,7

50 23,8 22,2 20,8 19,5 18,4 17,3 16,3 15,4 14,6

52 25 23,3 21,9 20,5 19,3 18,2 17,1 16,2 15,3 14,5

55 26,2 24,4 22,9 21,5 20,2 19 18 17 16,1 15,2 14,5

57 27,3 25,6 23,9 22,5 21,1 19,9 18,8 17,7 16,8 15,9 15,1 14,4

60 28,5 26,7 25 23,4 22 20,8 19,6 18,5 17,5 16,6 15,8 15

62 29,7 27,8 26 24,4 23 21,6 20,4 19,3 18,3 17,3 16,4 15,6

67 32,1 30 28,1 26,4 24,8 23,4 22 20,8 19,7 18,7 17,8 16,9

70 33,3 31,1 29,1 27,3 25,7 24,2 22,9 21,6 20,5 19,4 18,4 17,5

72 34,5 32,2 30,2 28,3 26,6 25,1 23,7 22,4 21,2 20,1 19,1 18,1

75 35,7 33,3 31,2 29,3 27,5 26 24,5 23,1 21,9 20,8 19,7 18,8

77 36,9 34,4 32,3 30,3 28,5 26,8 25,3 23,9 22,6 21,5 20,4 19,4

80 38 35,6 33,3 31,3 29,4 27,7 26,1 24,7 23,4 22,2 21 20

82 39,2 36,7 34,3 32,2 30,3 28,5 26,9 25,5 24,1 22,9 21,7 20,6

85 40,4 37,8 35,4 33,2 31,2 29,4 27,8 26,2 24,8 23,5 22,4 21,3

112099806563

87 41,6 38,9 36,4 34,2 32,1 30,3 28,6 27 25,6 24,2 23 21,9

90 42,8 40 37,5 35,2 33,1 31,1 29,4 27,8 26,3 24,9 23,7 22,5

92 44 41,1 38,5 36,1 34 32 30,2 28,5 27 25,6 24,3 23,8

95 45,2 42,2 39,5 37,1 34,9 32,9 31 29,3 27,8 26,3 25 23,8

97 46,4 43,3 40,6 38,1 35,8 33,7 31,8 30,1 28,5 27 25,6 24,4

100 47,6 44,4 41,6 39,1 36,7 34,6 32,7 30,9 29,2 27,7 26,3 25

102 48,8 45,6 42,7 40 37,6 35,5 33,5 31,6 29,9 28,4 27 25,6

105 49,9 46,7 43,7 41 38,6 36,3 34,3 32,4 30,7 29,1 27,6 26,3

107 51,1 47,8 44,7 42 39,5 37,2 35,1 33,2 31,4 29,8 28,3 26,9

110 52,3 48,9 45,8 43 40,4 38,1 35,9 34 32,1 30,5 28,9 27,5

112 53,5 50 46,8 43,9 41,3 38,9 36,7 34,7 32,9 31,2 29,6 28,1

115 54,7 51,1 47,9 44,9 42,2 39,8 37,6 35,5 33,6 31,9 30,2 28,8

117 55,9 52,2 48,9 45,9 43,2 40,7 38,4 36,3 34,3 32,5 30,9 29,4

120 57,1 53,3 49,9 46,9 44,1 41,5 39,2 37 35,1 33,2 31,6 30

122 58,3 54,4 51 47,9 45 42,4 40 37,8 35,8 33,9 32,2 30,6

Sursa: Jack Goldberg, Karen O'Mara, Gretchen Becker Sa slabim mancand sanatos, Ed. Paralela 45, 2005, p. 40.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a definit drept un IMC normal valoarea de

25 sau mai putin. Daca aveti un IMC intre 25 si 30, sunteti considerat

supraponderal, iar peste 30, este evidenta starea de obezitate.

Din punct de vedere estetic se consideră obeză orice persoană care crede

că prin slăbire îşi poate modifica într-un mod avantajos forma sa fizică, fizionomia,

şansele sale în viaţă, comportamentul său afectiv, viaţa sa intimă etc.

Realitatea a demonstrat că majoritatea femeilor (căci ele reprezintă

procemtajul cel mai mare de obezitate estetică sau psiho – socială), se găsesc

confruntate cu o imagine corporală exterioară care nu ar fi cea fiziologică. Această

obezitate se regăseşte pentru anumite profesii şi medii, în care a cântări greutatea

medie a vârstei, taliei sale, constituie o formă de obezitate care jenează viaţa

socială.

Această obezitate s-a dovedit dificilă de a se stabili pe plan individual

momentul în care această acumulare poate fi considerată ca excesivă, deci

patologic.

La adolescent obezitatea este datorată unei discrepanţe între aportul

caloric şi cheltuielile de energie ale individului, în etiologia sa elementul

112099806563

predominant îl reprezintă excesul caloric prelungit al dietei, pe fondul unei

perturbări a mecanismelor fiziologice de reglare a aportului alimentar, condiţionată

cel mai des de practici nutriţionale deficitare, de factori de mediu familial şi

psihologic inadecvaţi. Din punct de vedere al datelor antropometrice se

caracterizează prin exces de greutate faţă de talie sau raportat la vârstă (o

depăşire egală sau mai mare de 20% a greutăţii ideale a vârstei sau raportată la

talie15). Deci se constată o depunere de grăsime generalizată, simetrică; se

remarcă mărirea de volum şi distensia abdomenului.

La adolescenţi depunerea accentuată de grăsime se notează şi în regiunea

pectorală ( ginecomastie la băieţi) şi pe fese şi coapse (la fetiţe).

Din punct de vedere al simptomatologiei, obezitatea la adolescent se

manifestă prin:

probleme psihologice, constituie o categorie importantă de tulburări la

copil şi adolescentul obez şi sunt în general secundare obezităţii şi

atitudinii obişnuite a populaţiei de aceeaşi vârstă faţă de copilul obez

ca şi prejudecăţii adulţilor din anturaj16. Studiile psihologice descriu

frecvent o imagine proastă referitoare la propria persoanaă sentimente

de inferioritate şi respingere din partea colectivităţii de copii de aceeaşi

vârstă, frustrare, depresiune.

Deseori se instalează un cere vicios: frustrarea şi izolarea crescândă pe

care le resimte copilul şi adolescentul obez conduc la hiperfagie ca element de

compensaţie pentru inferioritatea sa în cadrul familiei si/sau colectivităţii de copii,

contribuind la întreţinerea şi agravarea obezităţii.

Simptome legate de supraîncărcarea mecanică reprezentată de

excesul ponderal:

- dezadaptarea cardiocirculatorie ;

- oboseala, polipneea şi dispneea la eforturi moderate;

- edemele prezente in ortostatism la nivelul membrelor inferioare;

- piciorul plat, durerile articulare.

Modificările cutanate. Sunt datorate depunerii în exces de grăsime

la nivelul plicilor {fricţiune, hipersudaţie), intertrigo, prurit, abcese (cu

localizare la plici sau pe feţele interne ale coapselor) ;

15Greutatea actuală depăşeşte datele pentru percentilul 97 al vârstei şi sexului respectiv pe tabelele actuale de creştere şi dezvoltare somatică, sau + 2 deviaţii standard (3, 7). 16 Impune diagnosticul diferenţial cu simdromul adipozo – genital.

112099806563

Tulburări nespecifice : cefalee, astenie, tulburări menstruale

prezentate la adolescente (hipomenoree, flux menstrual neregulat),

aspectul uscat al tegumentelor, acneea, meteorismul, constipaţia,

digestia dificilă.

Din punct de vedere al cauzelor, obezităţiile mai pot fi de două feluri :

Obezitate exogenă sau simplă, apare datorită supraalimentaţiei şi

lipsei de efort fizic, cheltuielile energetice ale organismului fiind prea

scăzute. Cei care trec de la efort fizic intens la o viaţă comodă, sau

cei care trăiesc în condiţii de macro şi microclimat cu pierderi

scăzute de calorii (gros îmbrăcaţi, staţionaţi în încăperi prea

încălzite, cei imobilizaţi de boală etc) sunt predispuşi la obezitate.

Obezitatea endogenă este provocată de unele tulburări nervoase

sau de un dezechilibru glandular (endocrino – metabolic).

De cele mai multe ori, cauzele obezităţii nu sunt evidente, fapt ce

îngreunează diagnosticul etiologic. Şi nu se poate face cu uşurinţă o demarcaţie

între obezitatea exogenă şi cea endogenă. Totuşi, printr-o analiză minuţioasă a

modului de viaţă şi de muncă a celui consultat, se poate stabili factorul exogen, iar

cel endogen se poate găsi cu ajutorul unor semne discrete neuroendocrine.

Frecventă este obezitatea obişnuită sau simplă. Ea poate beneficia de un

tratament sigur, dacă acesta este complex şi instituit la timp, şi dacă cel în cauză

înţelege să se ajute singur, respectând indicaţiile prescrise. Această obezitate, de

natură exogenă, creşte ca frecvenţă cu vârsta, existând chiar predispoziţii

familiale. În obezitatea comună excesul de greutate apare în majoritatea cazurilor

fără alte modificări în starea de sănătate.

Se consideră obezitate uşoară, depăşirea greutăţii ideale cu 10%,

depăşirea cu 20% indică o obezitate mijlocie, iar cu 30% o obezitate mare. Aceste

clasificări sunt aproximative şi corespund, după unii autori, următoarelor grade de

obezitate : obezitate mică sub 90 de kg, obezitate medie de la 90 – 120 de kg,

obezitate mare de la 120 – 160 kg, monstruoasă peste 200 kg.

În ceea ce priveşte repartiţia, grăsimea poate fi distribuită uniform sau

segmentar. După clasici, repartiţia grăsimii pe regiuni corporale poate indica o

obezitate de tip superior, de tip mijlociu sau de tip inferior.

La tipul superior ţesutul adipos predomină la faţă, ceafă, trunchi, abdomen

şi foarte puţin la membre, care sunt în discordanţă cu restul corpului. Această

112099806563

obezitate este mai frecventă la bărbaţi, mai ales după 40 de ani. Ţesutul gras al

acestor obezi are o consecinţă fermă.

La femei, depunerea grăsimilor în exces se face de obicei în partea mijlocie

şi inferioară a corpului, sub nivelul primei vertebre lombare, cuprinzând abdomenul

(sub ombilic), şoldurile, fesele şi coapsele până la genunchi. La aceste tipuri

ţesutul adipos este elastic. Această descriere corespunde tipului de obezitate

mijlocie.

La tipul inferior grăsimea în exces cuprinde regiunea bazinului şi membrele

inferioare în întregime, dând naştere aşa – numitei obezităţi în formă de pantalon.

Unii autori consideră că pot pune cauzele acestor obezităţi pe seama

tulburărilor anumitor glande endocrine. Astfel, tulburările hipofizare, au

repercursiuni asupra glandelor sexuale, determină la femei depunerea ţesutului

adipos în exces.

La bărbat tulburarea diencefalohipofizară ar determina repartizarea

ţesutului adipos după tipul mediu feminin.

Distribuţia grăsimii la tipul inferior ar fi legată de o insuficienţă tiroidiană,

sau de tulburare hipofizară. Intervenţia hipofizei ar mai putea fi bănuită şi în

cazurile în care depozitele adipoase ar predomina în regiunea bazinului şi

glandelor mamare, ca în cazul distrofiei adiposogenitale.

După Ebstein formele obezităţii, stadiul de evoluţie, felul de comportare şi

aspectul obezilor sunt diferite. Astfel, în primul stadiu când obezul este invidiat, el

pare jovial, euforic, cu pomeţii îmbujoraţi etc. În obezitatea constituţională, când

greutatea ideală este depăşită cu 10%, scăderea poate duce la o stare maladivă

sau chiar la reducerea capacităţii de producţie când este mai accentuată. Bolnavul

pare obosit, este rău dispus, are insomnii etc. Acelaşi tablou clinic se întâlneşte şi

la cei aflaţi în stadiul de obezitate mijlocie, când greutatea ideală este depăşită cu

20% şi apar tulburări funcţionale. Aceştia sunt dispneici la cel mai mic efort, merg

greu, transpiră abundent, sunt iritabili etc. Despre ei se spune că au atins „stadiul

comic”.

În stadiul avansat al obezităţii, când greutatea ideală depăşeşte cu 30%,

complicaţiile sunt evidente şi avem de a face cu o adevărată boală, cel în cauză

inspirând milă.

Printre formele clasice de obezitate localizată se întâlneşte aşa – numita

„maladie a lui Dercum”, caracterizată prin formaţii adipoase dureroase, dispuse

112099806563

mai ales pe trunchi şi la rădăcina membrelor, prin hipotonie musculară, dereglări

senzitive şi psihice, iritabilitate, instabilitate, tendinţă la depresiuni melancolice şi

manifestări delirante. Ea este specifică sexului feminin, persoanele suferinde

prezentând glande mamare voluminoase, iar peretele abdominal formând pluri sun

formă de şorţ. Netratarea acestei forme duce la complicaţii grave.

Obezitatea pe care o întâlnim în sindromul Cushing este de asemenea,

specifică sexului feminin. În acest caz, ţesuturile adipoase se depun mai ales pe

trenul superior, respectându-se extremităţile şi rădăcina membrelor. Bolnavele

prezintă o faţă rotundă de „lună plină”, gât voluminos, ceafă de bizon, abdomen

enorm, căzut în şorţuri, cu vergeturi, fese proeminente, cifoze cervico – toracale şi

mult ţesut adipos în regiunea mamară. La bărbaţi se însoţeşte cu impotenţă

sexuală, iar la femei de amenoree, frigiditate şi hirsutism. Adesea, apar complicaţii

ca: tulburări cardio-vasculare , tensiunea maximă urcând la 18 – 23, iar minima

variind între 10 – 13, diabet, litiază renală, osteoporoză etc.

Obezitatea la adolescenţi, ca şi la adulţi, poate fi endogenă şi exogenă

după cum cauzele care o produc sunt extrene sau interne.

Formelor, cauzelor, mecanismelor de producere a simptomelor,

complicaţiilor şi mai ales tratamentului ei trebuie să li se acorde acelaşi interes,

dacă nu chiar mai mare decât obezităţii adulţilor.

Mai jos este redat un tabel cu greutatea acceptată la băieţi şi la fete în

funcţie de înălţimea acestora.

Greutatea normală la adolescent

Tabelul 2.1.

VârstaBăieţii Fete

greutate în kg Înălţime în cm greutate în kg Înălţime în cm0 3,5 50,5 3,25 501 9,7 75,2 9,1 742 12,3 85,7 11,6 84,53 14 93,4 13,5 91,94 15,7 100 15,3 98,35 17,4 106,9 17 110,56 19,1 112,5 18,5 104,47 20,9 117,8 20,5 115,88 22,7 122,4 22,5 120,99 24,7 126,9 25,2 125,810 27,2 130,6 28,6 130,711 29,7 134,5 32,1 135,7

112099806563

VârstaBăieţii Fete

greutate în kg Înălţime în cm greutate în kg Înălţime în cm12 32,2 138,9 35,6 14113 35,1 143,5 39 14614 40,2 148,5 42,2 150,515 44,7 155,1 45,3 15416 49,2 159,6 48 155,817 54 163,2 50,2 157,118 58 166,2 51,8 157,819 60,5 167,1 52,9 15820 62,1 168 53,5 158

Sursa: Constantin Arion, Dimitrie Dragomir Obezitatea la sugar, copil şi adolescent, Editura Medicală, Bucureşti, 1983, p. 10

Unele statistici arată că există cauze familiale care favorizează instalarea

obezităţii la copii. Astfel, dacă ambii părinţi sunt obezi, circa 80% din copii vor

suferi de această boală. În cazurile când un singur părinte prezintă această

afecţiune, cca 50% dintre copii vor suferi de obezitate. Copiii din părinţi normali

sunt predispuşi doar în proporţie de 10%.

În cazurile de obezitate exogenă, tratamentul aplicat la timp poate scuti

copilul de complicaţiile obezităţii infantile. Netratată la timp, sau tratată incorect şi

incomplet, ea poate genera o stare de labilitate a mecanismelor de reglare a

echilibrului energetic.

Copiii stimulaţi de părinţi să mănânce peste măsură şi cu predilecţii pentru

ocupaţiile sedentare au toate şansele să îngroaşe rândurile celor obezi.

Simptomele obezităţii infantile sunt uşor vizibile: greutatea corporală mărită,

dezvoltarea musculară slabă, înclinarea spre sedentarism, comoditate, lipsă de

interes şi iniţiativă pentru activităţi practice, tendinţa de a rămâne mereu sub scutul

mamei etc.

În caz de tulburări nervoase şi endocrine poate să se instaleze fie obezitate

hipotalamică, fie obezitate hipotalamo – hipofizară. La prima formă întâlnim

depuneri masive de grăsime pe trunchi şi membre, în mod uniform. Ea este

însoţită de o stare de somnolenţă, de tulburări în termoreglare, de tulburări

nervoase, dureri de cap etc.

Cea de a doua formă, hipotalamo – hipofizară, mai este cunoscută şi sub

denumirea de distrofie adiposogenitală, se caracterizează prin obezitate şi

insuficienţă genitală. Grăsimea se depune mai ales la nivelul trunchiului şi la

rădăcina membrelor. Musculatura este slab dezvoltată, iar ligamentele laxe.

112099806563

Deseori apare piciorul plat şi genunchii în vlag, făcând imposibilă apropierea

gambelor în poziţia de drepţi.

La băieţi organele sexuale prezintă o dezvoltare insuficientă, uneori

testiculele nefiind coborâte în scrot. Aceşti copii prezintă lipsuri în dezvoltarea

sistemului nervos central şi uneori chiar deficienţe mentale. Frecvente sunt şi

tulburările de creştere a staturii, copiii rămânând mici de statură.

Această obezitate se poate confunda uneori cu o alta, de origine cortico –

suprarenală. Deosebirile nu se pot deduce din aspectul somatic, ci mai curând din

comportament. Astfel, băieţii manifestă tendinţe feminizate, caută continuu

protecţia mamei, au înclinări spre jocuri de fetiţe. Fetiţele în schimb, pozează în

domnişoare mari, etalând o feminitate precoce.

S-a stabilit, că formele de obezitate endogenă pot compromite dezvoltarea

normală a copilului, în cazul în care nu sunt diagnosticate şi tratate la timp.

2.4. Factori de risc şi cauze în apariţia obezităţii

Datele etiologice sugerează că aportul caloric excesiv al dietei în raport cu

cheltuielile de energie constituie factorul etiopatogenic predominant al majorităţii

cazurilor de obezitate care apar în stadiul de dezvoltare: sugar, copil, adolescent

şi la adult.

S-a considerat că factorii care sunt responsabili de întreţinerea stării de

obezitate instalate sunt:

Factorii psihologici implicaţi în modificarea comportamentului alimentar

(inducerea hiperfagiei), care sunt consideraţi explicaţia cea mai

importantă a perpetuării obezităţii copilului şi adolescentului la adult;

Modificările metabolice locale şi generale, sunt determinate de

creşterea aportului caloric al dietei, pozitivitatea persistentă a balanţei

energetice şi creşterea proporţiei ţesutului adipos. Aceste modificări,

constituie cauza perpetuării stării de obezitate (faza staţionară a

obezităţii) şi una din explicaţiile rezistenţei la terapia dietetică

(reducerea aportului caloric al dietei).

Modificările metabolice analizate generează senzaţia de foame între

mese care menţine hiperfagia la aporturi calorice mari ale dietei.

112099806563

Deci în stadiul actual, etiologia obezităţii apare a fi legată de modificarea

balanţei energetice, în sensul unui import de calorii superior cheltuielilor bazale şi

pentru creştere şi activitate.

Instalarea obezităţii mai depinde şi de creşterea grăsimii din corp. Aceste

grăsimi sunt compuse din trigliceridele stocate în celulele adipoase iar volumul

adipocitului adult depinde de trigliceridele înmagazinate care formează picăturile

de grăsime, fără nici un fel de structură. Cu cât numărul de celule este mai mare

cu atât obezitatea se constituie mai repede17.

În mod normal există o hemeostazie ponderală (menţinerea greutăţii la un

echilibru) datorită faptului că există un echilibru între absorţia şi cheltuiala de

energie. Individul normal ingeră sau ar trebui să ingere atât cât este nevoie să-şi

păstreze o greutate normală. La o muncă fizică mai intensă el ingeră o cantitate

de alimente mai mare care-i aduce un surplus energetic. Spre deosebire de

animale unde există în general o cheltuială de energie proporţională cu ingestia de

energie, la om nu există o reglare în acest sens.

Pentru om (mai ales odată cu creşterea în vârstă) se poate depăşi foarte

uşor necesarul caloric în raport cu consumul energetic al organismului.

Aşadar, cauzele obezităţii sunt, evident, multiple şi pot avea origini

genetice, de mediu, psihologice sau patologice. Studii recente par să confirme

ipoteze conform cărora un dezechilibru de aport nutriţional la sugar ar putea să

inducă o obezitate în timpul copilăriei şi/ sau mai târziu, la vârsta adultă.

La adolescent cauzele cele mai importante care contribuie la instalarea

obezităţii sunt:

Lipsa de activitate fizică

Diminuarea activităţii în raport cu consumul alimentar (sedentarismul)

caracteristica epocii în care trăim constituie adesea una din cauzele importante.

Abandonul sportului, schimbarea modului de viaţă, profesiunile sedentare (care

impun o alimentaţie mai diminuată cantitativ) etc. constituie cauze ale obezităţii.

Viaţa sexuală

La om tendinţa de obezitate este legată de etapele vieţii sexuale: pubertate,

mariaj, sarcină, lactaţie, menopauză etc. Schimbarea de activitate, modificarea

psihologică proprie fiecăreia din aceste etape, sunt probabil principalii intermediari.

17Victor Duţă Cum să scăpăm de obezitate: metode eficiente de slăbire pentru copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni. Editura Andreas Print, Bucureşti, Bucureşti, p. 46.

112099806563

Sarcina şi alimentaţia, în paralele cu necesităţile calorice crescute, au şi o acţiune

anabolizantă discretă (tendinţa de creştere în greutate prin reţinerea grăsimi).

Factorii psihologici

Factorii psihologici sunt în legătură cu comportamentul alimentar şi

activitatea musculară. Se ştie că senzaţia !de foame şi saţietate se găseşte sub

controlul sistemului nervos (hipotalamusul şi cortexul ). La nivelul hipotalamusului

există un nucleu lateral, punct de plecare al reflexului foamei şi un nucleu

ventromedial, unde are sediul reflexul de saţietate. Activitatea acestor doi nuclei

depinde, pe de o parte, de substanţele care le parvin pe cale sanguina, pe de altă

parte, de stimulările care vin de la cortex. Alterările lezionale ale acestor nuclei

duc la modificări ale senzaţiei de foame, (La aceasta contribuie uneori şi secreţia

hormonală patologică).

O altă cauză este conştiinţa greutăţii reale şi căutarea unei greutăţi

preferate la care intervin unii factori de modă. Este motivul pentru care la unele

popoare, obezitatea este un semn de frumuseşte feminină mult apreciat. Adesea

unele femei şi chiar bărbaţi găsesc în obezitate o protecţie simbolică împotriva

fricii.

Totuşi există şi unele perturbări fiziologice care fac din aceşti oameni nişte

nefericiţi. Cum ar fi obezul care slăbeşte dificil cu toate eforturile făcute, se plânge

real de unele stări de rău, are un randament muscular şi adesea intelectual mic.

Prin urmare, înţelegerea pe plan afectiv a acestor bolnavi trebuie făcută cu grijă.

Tot printer factorii psihologici trebuie menţionate decepţiile, fie cele de

natură sentimentală, fie acele cauzate de o nereuşită în viaţă care adesea se

găsesc la originea satisfacţiei găsită în alimente.

Obezitatea influenţată de glandele endocrine

Nu rare sunt cazurile în care obezul se consideră victima perturbării unor

funcţii ale glandelor endocrine. Mai jos enumerăm unele maladii endocrine în care

obezitatea apare ca un simptom. Cum este maladia Cushing (datorită unor

formaţiuni tumorale benigne sau maligne apărute în corticosuprarenală ceea ce

duce la o hipersecreţie de 11 – oxisteroizi) şi se manifestă prin obezitate însoţită

de hipertensiune arterială, virilism, diabet şi osteoporoză. De asemenea, cităm

sindromul adipozo – genital. În celelalte situaţii participarea endocrină este minimă

sau absentă.

112099806563

Există situaţii în care se poate instala obezitatea la femeie : la pubertate, în

cursul sarcinii şi la menopauză. Aceste obezităţi s-ar datora unei dereglări

ovariene. Absenţa funcţiei ovariene se manifestă ca o boală denumită (sindromul

Turner). Explicaţia coexistenţei obezităţii cu tulburările menstruale s-ar datora unei

dereglări hipotalamice funcţionale sau organice cu atingerea concomitentă a

centrilor foamei şi a celor care reglează ciclul secretoriu al gonado- trofinelor. .

O altă disfuncţionalitate care provoacă obezitatea este şi hiperinsulismul

care se datoreşte unei rezistenţe periferice la acţiunea insulinei. Această

rezistenţă la acţiunea insulinei de datorează celulei grase, care creşte în volum şi

împiedică acţiunea insulinei.

Hiperinsulismul (secreţia excesivă de insulină) este una dintre cele mai

evidente trăsături ale obezităţii. Este o problemă de metabolism a cărei asociere

cu creşterea în greutate a fost demonstrată de numeroase studii.

Se poate afirma că hiperinsulismul în sine este cauza obezităţii (şi a

diabetului). Acest fenomen fiind rezultanţa unei reacţii metabolice în lanţ indusă de

consmul de glucide cu indice glicemic ridicat18.

Pentru a slăbi, este suficient să se inducă o reacţie inversă, consumând

glucide cu indice glicemic scăzut.

Aşadar, hiperinsulismul este cauza primară a obezităţii, şi nu invers

determinată de ingestia de glucide cu indice glicemic ridicat inducând stocarea

anormală a grăsimilor consumate.

Există totuşi şi oameni care rămân slabi toată viaţa lor, deşi au obiceiuri

alimentare proaste. Se datorează tocmai că au avut un pagreas foarte bun la

naştere şi în pofida hiperglicemiei puternice pe care au indus-o toată viaţa

consumând glucide rele, pancreasul a fost destul de rezistent pentru a nu face

hiperinsulism.

2.5. Rolul kinetoterapiei si tehnicilor de masaj în combaterea obezităţii

Obezitatea reprezintă în zilele noastre un flagel al societăţii moderne, în

special, obezitatea care se instalează la nivelul copiilor şi adolescenţilor. In

copilarie, se stabilesc obiceiuri, se imprimă un anumit stil de viaţă privind

18Michel, Montignac Op. Cit., Editura Litera, Bucureşti, 2010, p. 71.

112099806563

alimentaţia, băutura, modul de petrecere a timpului liber, obiceiuri care vor

influenţa în mod hotărâtor tot restul vieţii.

Cercetările arată că obezitatea instalată în rândul grupelor de vârstă

menţionate este determinată în primul rând de factori, cum ar fi cei sociali şi

psihici. De aceea, pentru a asigura un viitor sănătos copiilor, este necesar să

intervenim prin mijloace şi metode adecvate vârstei lor pentru a combate acest

flagel19.

Kinetoterapia dispune de aceste mijloace şi poate să facă legătura cu alte

domenii pentru contracararea acestei afecţiuni – obezitatea. Dacă ţinem cont de

faptul că obezitatea în copilărie sau adolescenţă măreşte riscul unei sănătăţi

precare la maturitate, indiferent dacă adultul este sau nu obez. Cel mai mare risc

pe termen lung pentru obezitatea din copilărie este continuarea sa şi la maturitate,

asociată cu numeroase riscuri asupra sănătăţii şi calităţii vieţii. De aceea, este

important să se identifice obezitatea şi să se acţioneze din timp pentru înlăturarea

ei, înainte de maturizarea copiilor.

Excesul de greutate acumulat în jurul taliei la copiii şi adolescenţii obezi

poate, de asemenea, mări riscul apariţiei unor probleme cardiovasculare şi a

hipertensiunii, toleranţa anormală a glucozei şi colesterolului.

Pe langă aceste aspecte, intervin şi aspecte legate de modificări la nivelul

sferei psihologice, cum ar fi: lipsa încrederii în sine, izolare socială, scăderea

performanţelor şcolare etc.

Tratamentele kinoterapeutice impun recurgerea în prealabil la efectuarea

unor teste pentru determinarea masei de greutăţi corporale prin calcularea

greutăţii optime cu ajutorul celor 5 pliuri de ţesut adipos, indicelui de masă

corporală (IMC), evaluarea capacităţii de efort, a mobilităţii şi a forţei generale.

Greutatea corporală depinde de factori ce ţin de individualitatea fiecăruia

cum ar fi: talia, vârsta, sexul, conformaţia corporală, compoziţia corporală. Iar

calcularea ei se realizează prin metode statistice, rezultând o greutate

recomandabilă care concordă cu cea mai mare speranţă de viaţă, şi cu tipul

scheletului în funcţie de circumferinţa încheieturii pumnului. Indicatorul care

serveşte pentru cantitatea de grăsime intra-abdominală este proporţia talie –

şolduri; atunci când circumferinţa taliei o depăşeşte pe cea a şoldurilor la bărbaţii

de vârstă medie, riscul de boală creşte abrupt.

19Cordun ,M., Kinetologie medicala. Bucuresti, Editura Axxa, 1999, P. 88.

112099806563

Reducerea greutăţii corporale nu este numai o simplă chestiune de

reducere a consumului energetic prin regim alimentar hipocaloric şi de creştere a

acestuia prin practicarea regulată a activităţilor fizice.

Cunoaşterea capacităţii de efort ne permite aplicarea unuia dintre principiile

fundamentale ale kinetologiei medicale, cel al progresivităţii efortului.

Unii autori se îndoiesc de efectele exerciţiilor fizice în tratamentul obezităţii.

Dimpotrivă, experienţa a demonstrat că exerciţiul fizic, folosit cu competenţă şi

perseverenţă, constituie un factor deosebit de valoros în prevenirea şi tratarea

obezităţii. Pentru a putea înţelege mai bine valoarea exerciţiilor fizice în prevenirea

şi tratarea obezităţii, este necesară trecerea în revistă a efectelor lor asupra

organismului20.

Redăm după prof. dr. Adrian N. Ionescu principalele efecte ale exerciţilor

fizice asupra organismului.

Din punct de vedere morfogenetic, exerciţiul reprezintă un factor plastic

foarte important, îndeosebi pentru elementele componente ale aparatului

locomotor: oase, articulaţii, muşchi, tendoane şi alte ţesuturi moi.

Forma şi structura întregului corp sunt influenţate în mare măsură de efortul

fizic depus în decursul vieţii. Aspectul sedentarului diferă fundamental de cel al

unui sportiv. Primul este expresia insuficieneţelor locomotoare, al doilea este tipul

de dezvoltare armonioasă.

Efectele nu se produc însă de la o zi la alta şi mai ales nu se pot obţine la

orice vârstă.

Întratamentul obezităţii, efectele morfogenetice sunt deosebit de

spectaculoase. Prin exerciţii bine alese poate ajunge la oprirea evoluţiei şi chiar la

corectarea unor deficienţe fizice, cauzate de instalarea obezităţii. Efectele

fiziologice sunt evidente şi imediate. Respiraţia se îmbunătăţeşte, capacitatea

respiratorie se măreşte, numărul respiraţiilor pe minut scade.

Contracţiile cardiace devin mai puternice, debitul sanguin este mai mare,

pulsul se răreşte.

Funcţiile nutritive şi de eliminare se echilibrează căci exerciţiul fizic este

regulatorul natural al nutriţiei creînd necesitatea hranei, mărind puterea de

asimilare a debililor, activând combustiile, utilizând substanţele de rezervă ale

supranutriţilor şi pbezilor.

20Dorina Flora Tehnici de bază în kinetoterapie, Editura Universităţii, Oradea, 2002, p. 25

112099806563

Efectele educative ale exerciţiilor fizice se pun în evidenţă prin

îmbunătăţirea funcţiilor neuromotoare şi psihomotoare21. Exerciţiile fizice

influenţează favorabil funcţiile intelectuale, morla – volitive şi afetive, contribuind la

formarea caracterului şi la desăvârşirea personalităţii.

Efectele profilactice ale exerciţiilor fizice sunt îndeobşte cunoscute, la baza

culturii fizice stând ideea de păstrare şi întărire continuă a sănătăţii şi vigoarei, de

creştere şi perfecţionare a funcţiilor organismului, de întărire a capacităţii lui de

luptă şi de apărare împotriva îmbolnăvirilor.

Efectele terapeutice ale exerciţiilor fizice se obţin în special prin gimnastică

medicală. Acestea pot fi specifice sau nespecifice.

Dintre efectele specifice menţionăm: refacerea volumului şi îmbunătăţirea

proprietăţilor muşchilor, păstrarea sau redarea mobilităţii normale a articulaţiilor,

reeducarea neuromotoare în tulburările de coordonare şi de echilibru etc.

Efectele nespecifice se pot menţiona cele stimulatoare sau relaxatoare, de

echilibrare şi sinergie funcţională necesare în tratamentul unor tulburări.

Mijloacele şi metodele din gimnastica medicală folosite pentru combaterea

obezităţii la copii pun accentul, în special, pe exerciţiile respiratorii, exerciţiile

abdominale şi cele articulare, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a face ca

recuperarea să fie mai atractivă se insistă şi pe jocurile dinamice cu obiecte şi

aparate care impun exerciţii cu caracter aplicativ.

Gimnastica medicală are o largă aplicare în tratamentul obezităţii,

constituind un important mijloc preventiv şi curativ. Exerciţiile medicale trebuie să

respecte anumite principii: principiul accesibilităţi, principiul gradării efortului,

principiul alternării exerciţiilor după acţiunea lor.

Exerciţiile pot fi statice sau dinamice şi se vor executa fie pasiv, fie activ sau

cu rezistenţă. În mod practic musculatura abdominală lucrează static atunci când

imobilizăm trunchiul şi angrenăm membrele inferioare din articulaţia coxofemurală

prin: ridicarea, coborârea, circumducţia, abducţia sau adducţia lor. Când

imobilizăm membrele inferioare şi angrenăm trunchiul, în special din poziţia de

spate culcat, musculatura abdominală lucrează dinamic22.

21Zorca Giurculescu, Dumitru Cristea, Constanţa Constantinescu, Ştefan Costea Programe de gimnastică medicală, Editura Stadion, 1974, p. 2222Ginetta Stoenescu, Petre Radovici Obezitatea şi combaterea ei, Editura Stadion,Bucureşti, 1972, p. 45.

112099806563

În prevenirea şi trararea obezităţii, lucrul muscular static trebuie folosit cu

multă prudenţă, pentru a evita unele efecte nedorite, specifice contracţiilor

izometrice. Astfel, imobilizarea prelungită sau repetată la scurte intervale duce la

stânjenirea circulaţiei locale a sângelui şi limfei, a respiraţiei, îngreunează

schimburile metabolice locale şi favorizează apariţia timpurie a oboselii.

Satisfacerea nevoii de oxigen, în cazul efortului static, se face mai greu şi

muşchii sunt puşi să lucreze într-o măsură oareecare în lipsa oxigenului. Când

imobilitatea interesează toracele şi abdomenul, fie direct, fie indirect, respiraţia

este stânjenită, iar schimburile gazoase sunt mult reduse. Din această cauză, ori

de câte ori se execută exerciţii statice este necesar să se facă scurte pauze,

folosite pentru efectuarea exerciţiilor de respiraţie. Gimnastica abdominală

stimulează funcţiile de eliminare, intensificând activitatea energetică din organism

crescând produsele catabolice. Respiraţia se intensifică pe măsura arderilor din

muşchi şi nu se linişteşte în momentul în care excesul de bioxid de carbon a fost

eliminat.

În exerciţiile dinamice, contracţiile şi relaxările alternative ale muşchilor

acţionează ca o pompă, înlesnind circulaţia.

Rolul special al gimnasticii abdominale în tratamentul obezităţii poate fi

rezumat astfel: să tonifice musculatura pereţilor abdominali, să ajute la reglarea

neurohormonală şi circulaţia sângelui ărintr-o bună evoluţie a procesului digestiv,

să contribuie la creşterea vigoarei şi capacităţii de muncă.

Exerciţiile fizice medicale23 mai au şi cu efect lipolitic adică fac ca în timpul

acestora consumul energetic să crească, mărind astfel durata şi intensitatea

reacţiilor de oxidare de la nivelul celulelor şi ţesuturilor, consum realizat pe baza

rezervelor adipoase din vecinătatea şi din interiorul grupelor musculare solicitate.

Exerciţiile lipolitice efectuate într-un ritm alert, intercalat cu pauze de odihnă

şi relaxare, antrenează grupe de lanţuri musculare cât mai multe, cu volum cât mai

mare, determinând o schimbare permanentă a centrului de greutate al corpului.

Exerciţiile se efectuează liber, la aparate, cât şi exerciţii de respiraţie.

Prin urmare, gimnastica medicală are efecte benefice asupra întregului

organism cu rol esenţial în combaterea obezităţii la copii, dar fără un regim

23Zorca Giurculescu, Dumitru Cristea, Constanţa Constantinescu, Ştefan Costea Op. cit., Editura Stadion, 1974, p. 18.

112099806563

alimentar corespunzător metodele de gimnastică medicală nu pot oferi rezultate

bune24.

Aceste efecte sunt deosebit de eficace, dacă antrenamentul începe în

prima copilărie şi se continuă fără întrerupere pe toată durata creşterii şi

dezvoltării.

Printre metodele specifice kinetoterapiei, adăugăm şi rolul metodelor de

masaj şi tehnici complementare: masajul clasic, masajul reflexogen ale căror

efecte facilitează circulaţia sanguină impunând accelerarea transportului toxinelor

spre organele de eliminare sau de detoxifiere, îmbunătăţind astfel starea de

sănătate, presopunctura, masându-se punctele pentru diminuarea poftei de

mâncare.

Alte mijloace asociate folosite pentru combaterea obezităţii la copii şi

adolescenţi au mai fost: stretchingul, hidro-termoterapia si hidro-kinetoterapia.

Exercitiile de stretching constituie un sistem de antrenament care măresc limitele

de întindere ale muşchilor şi articulaţiilor, dezvoltă forţa şi rezistenţa muşchilor şi îi

ajută să rămână flexibili.

Asffel, schimbul de căldură între corp sau segmentele acestuia în apă prin

imersia acestora se încadrează în hidro-termoterapie iar atunci când este însoţit

de mobilizări, hidro-kinetoterapie.

Factorii mecanici ai apei cu rol în tratamentul obezităţii sunt forţa

ascensională, rezistenţa apei, presiunea hidrostatică, factorul termic şi factorul

chimic.

24Carmen Şerban Kinetoprofilaxie primară – Biologia condiţiei fizice, Editura Universităţii, Oradea,2002, p. 42

112099806563

CAPITOLUL III STUDIU APLICATIV - CONSELING GENETIC SI

PLANIFICARE FAMILIALA

3.1.Rolul cabinetelor medicale de conseling – în planificarea familială

Sarcina este un eveniment normal, fiziologic în viaţa unei femei dar uneori

poate fi complicată de procese patologice, dăunătoare pentru sănătatea mamei şi

chiar a fătului.

Oricât de normală ar fi sarcina, ea antrenează unele modificări ale

organismului matern, de obicei pentru a realiza o acomodare a necesităţilor celor

două fiinţe – mama şi fătul – modificări ce nu sunt întotdeauna lipsite de riscuri. De

aceia, cadrele sanitare din cadrul cabinetelor de specialitate, trebuie să

desfăşoare o activitate susţinută pentru urmărirea medicală a femeii pe tot

parcursul sarcinii, astfel încât trecerea prin această perioadă să se realizeze fără

urmări nedorite pentru mamă şi copil.

Această activitate, desfăşurată de personalul de ocrotire maternă se

numeşte asistenţă sau activitate de îngrijire prenatală şi cuprinde consultaţiile şi

îngrijrile acordate femeii gravide pe tot parcursul sarcinii, pentru a asigura

naşterea unui copil sănătos, dintr-o mamă sănătoasă.

Obiectivele îngrijirii prenatale în cadrul cabinetelor menţionate sunt:

supravegherea evoluţiei sarcini cu scopul de a preveni unele

complicaţii ce ţin de sarcină şi tratamentul prompt al acestora, dacă

apar;

identificarea şi tratarea gravidelor cu risc crescut încă de la începutul

sarcinii lor;

educarea femeilor gravide pentru a respecta regulile de igienă

raţională a sarcinii;

pregătirea fizică şi psihică a femeii pentru actul naşterii;

educaţia viitoarei mame.

112099806563

Activitatea de îngrijire prenatală a femeii gravide începe odată cu luarea în

evidenţele cabinetelor de îngrijire prenatală şi planificare familială. Luarea în

evidenţă a femeii gravide se va realiza în cadrul primei consultaţii prenatale. Este

indicat ca aceasta să se realizeze încă din primele 6 – 8 săptămâni de sarcină.

Orice femeie tânără cu menstruaţii regulate ar trebui să se prezinte ea

însăşi la medic, atunci când menstruaţia întârzie două săptămâni sau chiar

patru săptămâni, căci examinarea precoce este deosebit de importantă

pentru calcularea corectă a vârstei sarcinii şi a datei naşterii. Luarea în evidenţă

se va realiza de personal medical, îndeosebi cu specializări în mediul de

obstretică şi ginecologie de la cabinetul de consultanţă prenatală.

Cu prilejul acestei analize medicale este verificat diagnosticul de sarcină şi

starea aparatului genital fiind totodată evaluată şi starea de sănătate generală a

femeii gravide.

Medicul sau consultantul de specialitate înregistrează câţiva factori

importanţi pentru evoluţia sarcinii femeii pe care o examinează:

• dacă sarcina este dorită;

• mediul familial (afectivitate);

• factorii economico – sociali;

• condiţiile de viaţă şi de muncă.

Tot în cadrul acestei analize, se va realiza şi o consultaţie amănunţită

privind afecţiunile preexistente, antecedentele personale şi cele familiale,

insistându-se asupra locului de provenienţă, locului şi felului muncii prestate,

vârstei, data primei menstruaţii, data căsătoriei, numărul de sarcini

anterioare, naşteri, avorturi şi complicaţiile acestora, naşterile anterioare (cum

au decurs, greutatea nou – născutului în primele clipe după naştere, starea lor de

sănătate şi evoluţia lor ulterioară) etc.

Toate aceste date sunt consemnate de medic în fişa medicală. Iar apoi

femeia este supusă unui examen genital complet, cum ar fi:

• inspecţia regiunii vulvare;

• examenul colului uterin cu valvele;

• se întreprind prelevări pentru examenele colpo – cito –

bacteorologice şi colpo – cito – hormonale, examen Babeş Papanicolau,

colposcopie;

112099806563

• se realizează examinarea vaginală, la care se va prezenta vârsta sarcinii,

bazinul osos şi ţesuturile moi ale filierei plevigenitale.

Gravida trebuie să cunoască faptul că la prima consultaţie prenatală se

efectuează un bilanţ al stării de sănătate, iar cu această ocazie se pot descoperi

bolile ce preexistau sarcinii ca de exemplu:

• boli ale aparatului cardio – vascular: stenoză mitrală, stenoză aortică,

insuficienţă mitrală;

• boli renale: glomerulonefrite, pielonefrite, litiază renală;

• boli hepatice;

• boli endocrine: hiper sau hipotiroida, boala Cushing;

• anemii sau alte boli ale sângelui;

• afecţiuni ale aparatului respirator;

• parazitoze, în special, toxoplasmoza, fiind şi principala cauză a

avorturilor spontane repetate;

• infecţii:

- virale – rubeola;

- bacteriene – cronice: tuberculoză, lues.

Cu prilejul consultaţiilor întreprinse se identifică stările patologice specifice

stării de graviditate, cum ar fi: gestoza tardivă ce apare adesea după săptămâna a

24 – a de sarcină, izoimunizarea maternă în cazul că există incompatibilitate de

grup ABO şi de Rh, hidramnios, oligoamnios, placentă praevia.

Se identifică si eventuale complicaţii ale sarcinii provenite din anumite

medicamente care pot fi toxice atât pentru mamă cât şi pentru făt cum ar fi

(cloramfenicolul, tetraciclina, sulfamidele etc) şi pot fi responsabile de apariţia unor

malformaţii. De aceia medicamentele trebuie recomandate numai pe bază de

prescripţie medicală.

Tot cu prilejul acestei consultaţii se va mai consemna:

• înălţimea femeii şi prezenţa unor eventuale stigmate rahitice

scheletice, bazine osoase viciate;

• starea de nutriţie;

• greutatea şi evoluţia curbei ponderale;

• pulsul şi tensiunea arterială - TA, valori ale TA de 130/90 mmHg trebuie

să constituie un semnal de alarmă;

• starea psihonervoasă;

112099806563

• existenţa unor focare de infecţie.

Cu ocazia primei consultaţii, femeia va face unele analize de laborator:

• reacţia biologică de sarcină, când numai pe baza examenului clinic nu se

poate preciza diagnosticul de sarcină;

• analiza completă a sângelui, inclusiv nivelul hemoglobinei şi

hematocritului.

Dacă sunt în limite normale, acestea vor fi repetate la două luni. Dacă

Ht < 30% iar Hb < 10,5 g/ml sunt necesare analize mai amănunţite ale

parametrilor sangvini pentru a se putea determina tipul de anemie şi acordarea

tratamentului corespunzător prin:

• determinarea grupului sangvin şi Rh;

• testul serologic pentru sifilis, obligatoriu pentru prevenirea sifilisului

congenital. Sifilisul matern descoperit înainte de prima jumătate a sarcinii poate

fi tratat şi astfel poate fi împiedicată apariţia lui şi la copil:

• efectuarea de examinări bacteorologice cervicale şi rectale pentru

depistarea unei eventuale gonococii;

• analiza urinii poate depista afecţiuni ale tractului urinar sau apariţia unor

complicaţii ale sarcinii;

• glicozurii repetate pot indica existenţa unui diabet zaharat la mamă;

• gravida mai poate fi supusă unor consultaţii medicale interdisciplinare

ca: interne, nefrologice, hematologice, infecţioase, în vederea depistării

afecţiunilor chiar în stadiul preclinic la gravidele cu risc crescut. Bilanţul făcut cu

ocazia primei consultaţii prenatale este foarte important, deoarece funcţie de

acesta se stabilesc şi se apreciază posibilităţile de adaptare ale organismului

femeii în condiţiile începutului de sarcină.

Tot atât de importantă este şi cunoaşterea stării de sănătate a soţului

gravidei. Odată efectuat acest examen complet, femeia va putea fi încadrată

ca având o sarcină normală sau făcând parte din categoria gravidelor cu risc

crescut. În cazul că se ivesc complicaţii în evoluţia sarcinii, consultaţiile

ulterioare vor fi mai scurte decât prima consultaţie însă scopul va fi acelaşi:

evitarea patologiei de sarcină, şi pregătirea gravidei pentru naştere;

luarea de informaţii asupra stării generale de sănătate a femeii, a

felului cum suportă sarcina, asupra condiţiilor de viaţă şi de muncă;

verificarea modului în care femeia gravidă respectă regulile de igienă

112099806563

date;

verificarea curbei ponderale şi recomandări privind alimentaţia

raţională a femeii gravide, cunoscând faptul că o nutriţie bună a

mamei în cursul sarcinii constituie unul din factorii majori care

determină creşterea şi dezvoltarea normală a fătului;

De asemenea, există părerea că femeia care ia mult în greutate în cursul

sarcinii (peste 10 – 12 Kg) naştere unor copii mari şi sănătoşi este periclitată.

Aceste femei trebuie considerate gravide cu risc obstretical crescut. La fel de

importantă este şi starea nutriţională a femeii înainte de concepţie iar medicul nu

poate influenţă starea nutriţională a femeii gravide, însă poate modifica obiceiurile

alimentare ale viitoarei mame încă de la începutul sarcinii.

Dieta zilnică normală pentru o femeie gravidă este:

• lapte de vacă 1 - 1 litri,

• fructe 200 gr,

• ouă , carne (vită, pasăre) 100 – 160 gr,

• legume 400 gr.

Aceste alimente produc femeii gravide, vitaminele, mineralele, proteinele,

lipidele şi glucidele necesare fătului şi mamei. În cazul consultaţiei prenatale, se

controlează tensiunea arterială, se examinează dezvoltarea uterului, se repetă

analizele de laborator, se reevaluează cazurile în raport cu riscul obsterical

reieşit eventual din evoluţia sarcinii, se intensifică măsurile de prevenire a

gestozelor hipertensive tardive, se fac recomandări menite să prevină o naştere

prematură şi anume evitarea eforturilor fizice.

Spre sfârşitul sarcinii se stabileşte data concediului prenatal, şi unitatea

sanitară în care se va desfăşura naştera, se intensifică pregătirea psihologică şi

fizică pentru naştere, îndepărtarea fricii şi crearea unui comportament al femeii de

participare activă, se realizează vitaminizarea organismului gravidei (cu vitaminele

D şi facultativ A şi C) şi se mai realizează vacinarea antitetanică.

112099806563

3.2. Pregatirea psihoprofilactică a gravidei prin conselling si cabinetele de planificare familială

Pregătirea psihoprofilactică a gravidei prin conselling se va face după ce

s-a întreprins un examen general şi obstretical al gravidei, s-a efectuat anamneza

acesteia, precizându-se diversele antecedente:

examenul neuropsihic,

indicarea tipului de activitate nervoasă a gravidei.

După aceea se va căuta să se capete încrederea gravidei şi să elimine

frica pe care o are faţă de naştere (frica de durere, hemoragie).

Lecţiile de pregătire psihoprofilactică cuprind noţiuni despre anatomia

organelor genitale, fecundaţia şi nidaţia dar şi despre dezvoltarea uterului gravid şi

modificările organismului în timpul sarcinii. Se vor încredinţa noţiuni elementare

despre primele simptome ale începutului naşterii, indicându-se diverse fenomene

ca:

eliminarea dopului gelatinos,

apariţia de contracţii abdominale intermitente, eventual scurgerea de

lichid amniotic.

În lecţia a doua, se vor da noţiuni despre perioada de dilatare a colului în

travaliu. Se va insista asupra caracterelor contracţilor uterine, asupra

mecanismului dilataţiei orificiului uterin şi se va arăta, cum pot fi calmate durerile

de travaliu prin respiraţie regulată şi profundă şi prin masarea zonelor cutanate

dureroase, abdominale şi lombare. La sfârşitul lecţiei se vor face exerciţii practice

(cca 15 minute) în care gravidele fiind în decubit dorsal, vor efectua exerciţii

ritmice de respiraţie, de masaj şi de comprimare a punctelor dureroase situate la

nivelul spinelor iliace antero – superioare, postero – superioare şi la nivelul

crestelor iliace.

Lecţia a treia, constă în prezentarea perioadei de expulzie a naşterii.

Pentru aceasta se va arăta cum se produce progresiunea craniului, rolul

screamătului, rolul contracţiei voluntare a muşchilor abdominali. Se va insista

asupra faptului că parturienta va putea să-şi reducă senzaţia dureroasă stând în

decubit dorsal, cu coapsele în abducţie şi la flexiune, prin respiraţii profunde, cu

pauze de 10 – 15 secunde şi mai ales printr-o relaxare cât mai completă a tuturor

muşchilor în pauzele dintre contracţiile expulzive. Se vor realiza exerciţii practice,

112099806563

gravida fiind aşezată ca în poziţia de expulzie, indicându-i-se cum va trebui să se

„screamă” cum va trebui să obţină relaxarea musculară, făcând concomitent

exerciţii de respiraţie.

Lecţia a patra se exercită prin efectuarea de exerciţii practice de respiraţie,

relaxare şi masaj.

Lecţia a cincea presupune o scurtă seminarizare a lecţilor 2 şi 4 după care

se va indica cum trebuie să fie comportarea gravidei în timpul spitalizării ei, în

timpul naşterii şi lăuziei. Se va explica gravidei, de ce este necesar tactul vaginal

sau rectal, de ce trebuie să se practice uneori ruperea artificială a membranelor şi

realizarea de diverse injecţii. Se va atrage atenţia gravidei că aceste manopere nu

sunt dureroase doar naşterea comportă ceva dureri însă numai dacă femeii îi este

frică de naştere, aceasta chiar va mării intensitatea durerii. De aceea se

efectuează procedee analgezice pentru a-i calma durerile.

Lecţia a şasea presupune o reiterare a recţilor 2 şi 3 dar şi efectuarea de

exerciţii practice de respiraţie şi masaj, incitând gravidele să pună întrebări, la care

va trebui să se răspundă cu precizie, în scopul unei cât mai bune lămuriri a

gravidei.

La naştere, gravida trebuie să se bucure de o atenţie şi o îngrijire deosebită

din partea medicului dar şi a moaşei.

În timpul perioadei de dilataţie se va reaminti gravidei să stea în decubit

dorsal, să-şi maseze în timpul contracţiilor, zonele dureroase, să respire ritmic cu

inspiraţii adânci şi expiraţii lungi; totodată i se va indica să apese cu policele pe

coapse şi pe crestele iliace, iar când contracţiile devin mai intense, i se va arăta

cum să-şi plaseze pumnii închişi sub şale, ca să sprijine bazinul la nivelul

articulaţiilor sacro-iliace. Este bine să se administreze oxigen în timpul contracţiilor

uterine; iar în momentul expulziei propriu – zise se vor „dirija” scrementele femeii,

învăţănd-o să se apuce de nişte chingi, fixate la picioarele patului, sau la

picioarele mesei obstetricale, de care va trage în timpul eforturilor expulzive. În

acest fel, având gura închisă şi bărbia flectată pe torace, efectul screamătului va fi

puternic, ajutând expulzia fătului.

Trebuie menţionat gravidei că o bună pregătire psihoprofilactică

îndepărtează reflexele condiţionate vechi, înlătură frica şi stabileşte raporturi

normale dintre cortex şi regiunea subcorticală. Prin pregătirea psihoprofilactică,

gravida participă activ şi conştient la actul naşterii. Medicul şi moaşa îi va reaminti

112099806563

în tot timpul naşterii că trebuie să aplice exact ce s-a predat în timpul lecţiilor,

urmând succesiunea fiziologică a diferitelor fenomene ale naşterii. Medicul va

avea astfel o conduită activă la naştere, corectând la nevoie comportamentul

gravidei, prin aplicarea celor predate în şedinţele de pregătire psihoprofilactice.

Prin conduita sa activă, medicul va putea să înlăture sau să reducă anumite

anomalii funcţionale, fie că este vorba de un exces de contractilitate uterină, fie că

este vorba de o insuficienţă a contracţilor uterine, ceea ce permite să se evite

suferinţa letală. Dacă apre o stare spastică a colului, un endem sau dacă s-a

produs o rigiditate atomică a colului, un edem de col sau o rezistenţă anormală a

membranelor ovulare, se va aplica tratamentul adecvat. Numai în cazurile în care

metoda psihoprofilactică nu dă rezultate, se poate recurge la metodele de

farmacologice de analgezice. Aceste metode farmacologice se vor aplica luându-

se toate măsurile, ca şi pentru metodele strict obstetricale, pentru a evita

provocarea durerii. De altfel, în cursul diverselor metode necesare pentru

scurtarea duratei naşterii, se va explica gravidei care este scopul lor şi modul de

acţiune. Este incontestabil ca metoda psihoprofilactică să fie strâns legată de tipul

de sistem nervos al femeii, cazurile de eşec sau de efect redus observându-se la

femeile cu sistem nervos slab, neechilibrat.

Lecţia şapte se predau mamei noţiunii privind creşterea, igiena şi îngrijirea

nou – născutului. Modul de îmbăiere cum ar fi aşezarea cearşafului de baie, care

este bine să fie însemnat într-un colţ (în dreapta sus) acest semn indicând colţul

care se foloseşte exclusiv pentru uscarea părţii superioare a corpului.

Caduţa de îmbăiere trebuie igenizată în prealabil cu praf de curăţat. Se

toarnă apoi apa în baie: mai întâi apa rece, după care se adugă apa caldă. Se

potriveşte cantitatea de apă din băiţă în aşa fel încât apa să acopere umerii

copilului, în poziţie semişezândă; dacă este prea puţină apă, copilului îi este frig.

Temperatura apei din cadă trebuie să fie în jur de 36,5 – 370 fără a se urmări

depăşirea acestei temperaturi. Aprecierea temperaturii este bine să se facă cu

ajutorul unui termometru de apă introdus sub nivelul apei.

Metode de îmbăiere a micuţului:

Copilul este dezbrăcat şi introdus în cadă în felul următor: mâna stângă a

mamei cuprinde axila stângă a copilului, iar degetul mare cuprinde urmărul lui, în

timp ce gâtul şi capul se află pe antebraţul mamei; mâna dreaptă va curpinde

picioarele copilului la încheietură, cu degetul arătător între cele două glesne.

112099806563

După introducerea copilului în apă, mâna dreaptă a mamei se desprinde de

picioarele copilului, pentru a-i uda capul, mâna stângă continuând să ţină capul

copilului afară din apă. În momentul următor, copilul va fi readus pe cearşaful de

baie şi acoperit cu un colţ al acestuia.

Urmează săpunitul cu ajutorul mănuşii: nu se recomandă buretele de baie,

deoarece nu poate fi întreţinut absolut curat. Mănuşa se înmoaie bine şi se îmbină

cu săpun. Se freacă uşor tot corpul şi la urmă şezutul (funduletul) şi organele

genitale. Se va descoperi numai porţiunea care urmează să fie săpunită.

Săpunindu-l cum se cuvine, copilul se căleşte iar iritaţia care se produce pe piele

activează circulaţia sângelului. Avantajul de a săpuni copilul în afara băii constă în

faptul că se pot curăţi cu atenţie toate cutele corpului.

Se începe cu capul, care se săpuneşte dinspre frunte spre ceafă avându-se

grijă să nu intre săpun în ochii micuţului şi apoi se clăteşte. Capul copilului se

spală cel puţin de 2 ori pe săptămână. Se săpunesc apoi în ordine: gâtul, braţele,

mâinile, pieptul, abdomenul până la ombilic, spatele până la coapse, picioarele,

baza abdomenului, regiunea organelor genitale, fesele şi apoi regiunea anală. O

atenţie sporită trebuie acordată fetiţelor când se spală organele genitale aceasta

realizându-se totdeauna din faţă spre spate (niciodată invers, din cauza pericolului

de a transporta microbii din rect spre organele genitale, determinând astfel o

inflamaţie a acestora.

După ce a fost bine săpunit, copilul este reintrodus în baie pentru limpezire,

cu multă precauţie (fiind acoperită cu un strat de săpun, pielea capului devine

alunecoasă). Readus pe cearşaful de baie va fi uscat prin tamponare şi nu prin

ştergere brutală.

Se vor usca cu deosebită grijă toate cutele pielii fără teama de a produce

vreo durere copilului. Se vor tampona deci foarte atent cutele din jurul gâtului, cele

dintre picioare, în spatele urechilor, sub braţ etc. În aceste cute nu trebuie să

rămână nici umezeală, nici resturi de murdărie sau de pudră, care vor fi şetrese cu

un tampon înmuiat în ulei de masline. După ce suntem siguri că nu a mai rămas

nici o urmă de umezeală, vom pudra cu grijă toate cutele. Urmează îmbrăcarea

copilului, după care va fi înfăşat (dacă sugarul este mic). La urmă se trece la

spălatul feţei.

Vasul trebuie dinainte pregătit pentru acest scop, umplându-se cu apă

călduţă. Tampoanele din tifon sau în lipsă batistele (cu condiţia ca acestea să fie

112099806563

schimbate des şi fierte de cel puţin două ori pe săptămână), gata împăturite, ele

se află la îndemână. Se începe spălarea ochilor. În prima lună se poate folosi

pentru spălatul ochilor o infuzie de muşeţel; tamponul se înmoaie în apă (sau

infuzie de muşeţel) şi apoi fiecare ochi în parte va fi şetrs cu grijă, pornindu-se de

la unghiul extern spre cel intern. Se procedează în acest fel pentru a se împiedica

o infecţie a acestui organ preţios.

Nasul şi urechile se curăţă fie cu bucăţi de tifon steril făcute sul, fie cu

bucăţele de vată răsucite între degete. Un astfel de tampon se introduce în nas

prin mişcări de rotaţie, către spate (nu în sus). Dacă nasul este astupat de cruste,

tampoanele se înmoaie în prealabil în apă fiartă sau ceai de muşeţel.

Pentru curăţirea urechilor, se trage pavilionul urechii uşor către spate şi în

sus. În acest fel se îndreaptă unghiul pe care-l face în mod obişnuit canalul auditiv

extern şi tamponul poate pătrunde adânc. Tamponul va fi introdus, în acelaşi fel,

prin uşoare mişcări de rotaţie. Apoi se curăţă atent pavilionul urechii şi cutele pielii

din spatele acestuia. Se cere o deosebită atenţie când se curăţă partea superioară

de implantare a pavilionului urechii. Este interzisă folosirea de obiecte solide (ace

de păr sau beţe de chibrit învelite în vată sau tifon) la curăţarea nasului sau

urechilor. Mucoasa fină a acestor organe poate fi uşor rănită. La sfârşit, se spală şi

restul feţei. Nu se foloseşte săpun în acest scop. Obrajii se vor şterge cu prosopul

ud, care se va folosi numai pentru aceasta situaţie. Regiunea din jurul nasului şi

gurii se spală la sfârşit. În aceeaşi ordine se va produce şi uscarea.

O altă metodă presupune începerea îmbăierii cu spălarea feţeimicutului,

înainte de a fi dezbrăcat pentru baie. În acest caz, se procedează la fel ca în cazul

primei metode adică se spală mai întâi faţa cu un prosop destul de fin ud, fără

săpun şi apoi se şterge prin tamponare uşoară cu colţul marcat al prosopului de

baie. Urmează curăţirea nasului, urechilor, ochilor, după cum s-a descris anterior.

După aceea se dezbracă copilul,are loc operaţiunea de muiat în apă, săpunit şi

spălat în apă călduţă.

La sugarii foarte mici pentru a se evita răceala, se recomandă săpunirea şi

spălarea în cadă, după ce s-a spălat separat faţa. Este categoric contraindicat a

se spăla sau curăţi cu tampoane gura copilului. Mucoasa gurii este deosebit de

sensibilă şi rănirea ei constituie o poartă de intrare pentru infecţii.

La sfârşit, părul copilului este pieptănat şi periat; apoi se trece la tăierea

unghiilor.

112099806563

În timpul pieptănatului se încearcă desprinderea cojilor de pe pielea

capului. Pentru a le desprinde mai uşor, se va aplica cu câteva ore înainte pe

pielea capului ulei din turte de măsline cu arome frumos mirositoare. Dacă acest

procedeu este ineficient, se va aplica un unguent salic 1% după baie, care se va

spăla la baia următoare.

În ceea ce priveşte tăierea unghiilor, este indicat să se apuce vârful

degetelor unul câte unul şi să se taie cu forfecuţa capătul liber al unghiilor. Se

trece apoi la tăierea unghiilor de la picioare. Această operaţie de tăiere a unghiilor

se face o dată la săptămână.

În general, baia copilului nu trebuie să depăşească câteva minute. Este

greşit obiceiul de a lăsa copilul să se joace în cadă. După baie, toate obiectele

folosite vor fi curăţite şi puse ordonat la locul lor.

Urmează înfăşarea, care se realizează în raport cu vârsta şi gradul de

dezvoltare al sugarului. Astfel, în primele săptămâni va fi înfăşat în scutece pentru

menţinerea temperaturii corpului, pentru ca la 3 – 4 să se păstreze doar un scutec

între picioare şi nişte pantalonaşi care să permită mişcările libere ale picioarelor.

Pentru a permite mobilitate sugarului acesta poate fi introdus într-un sac de

dormit.

Orice tehnică de înfăşat s-ar folosi, trebuie evitata ca umezeala să pătrundă

în regiunile unde pielea copilului este deosebit de sensibilă şi anume: plicile

inghinale (cutele care apar deasupra coapselor, la îndoirea acestora), cutele

coapsei şi regiunea posterioară a genunchilor.

De asemenea, trebuie evitată menţinerea umezelii de către foaia

impermeabilă care se află sub corpul copilului. Rostul acesteia este doar de a

împiedica pătrunderea umezelii până la saltea şi ca mărimea să nu depăşească

30/35 cm. La înfăşatul pentru plimbare, capetele foii impermeabile nu trebuie să

se împreuneze pe abdomenul copilului, ci să ajungă cel mult până la şolduri,

pentru a permite în felul acesta respiraţia pielii.

De asemenea, nu se vor folosi în mod sistematic pantalonii cauciucaţi sau

din material plastic.

112099806563

Înfăşatul micuţului până la 4 luni se realizează astfel:

a. cămăşuţa de pânză şi pieptăraşul de bumbac, cu mânecile cămăşuţei

introduse în mânecile pieptăraşului;

b. boneţica de bumbac sau de pânză (în casă, la o temperatură de 20 – 220

se poate renunţa complet la boneţică),

c. scutece pentru înfăşat, se întind pe masă în următoarea ordine: un

scutec pătrat de finet bine întins, peste care se pune pânza cauciucată (se va

renunţa la acesta, dacă pielea sugarului este iritată sau prezintă eczemă);

deasupra se întinde scutecul pătrat din pânză; peste acesta se pune scutecul în

triunghi, iar deasupra cel dreptunghiular din material absorbant.

În timpul anotimpului rece, mai ales dacă temperatura camerei a coborât

prea mult, se mai adaugă şi o păturică de molton sau de bumbac.

Iată cum se procedează: se îmbracă micutul cu cămăşuţa şi pieptăraşul,

introducând mânuţa cu pumnul strâns în mâneca încreţită dinainte, având apoi

grijă să fie bine întinse, să nu facă nici o cută, după care se leagă şiretul pe umăr.

Se îndoaie partea inferioară, atât a cămăşuţei, cât şi a pieptăraşului peste

regiunea ombilicală. Astfel îmbrăcat, copilul este culcat peste scutecele aşezate în

ordinea indicată.

Se aplică dreptunghiul din material absorbant între picioarele copilului, în

aşa fel încât el să acopere regiunea fesieră şi organele genitale, ajungând sub

ombilic. Acest dreptunghi are rolul de a împiedica trecerea urinii spre regiunea

ombilicală. Se petrece apoi colţul din dreapta al scutecului triunghiular spre partea

stângă a copilului culcat, după care se ridică colţul inferior între picioarele copilului;

în momentul următor se petrece colţul din stânga spre partea dreaptă a copilului,

unde se fixează. Se realizează astfel un fel de pantalonaş.

Urmează scutecul de pânză şi pânza impermeabila de sub el, aceasta

panza nu trebuie sa tina rece micutului, care se înfăşoară în jurul triunghiului. În

sfârşit, se petrece partea dreaptă a scutecului mare de finet spre partea stângă a

copilului şi partea stângă peste partea dreaptă, fixându-se sus în dreapta la nivelul

toracelui. Partea de jos se întinde, se îndoaie apoi peste picioare, larg, fixându-se

la spate. Se realizează un fel de plic, care permite mişcările libere ale picioarelor.

Înfăşatul sugarului după 3 – 4 luni. După această vârstă, evident dacă

sugarul este bine dezvoltat, se simplifică metoda de înfăşat descrisă. După ce se

îmbracă sugarul cu cămăşuţa şi pieptăraşul, se păstrează numai scutecul

112099806563

triunghiular şi dreptunghiular absorbant, care se folosesc după tehnica arătată, iar

deasupra se îmbracă un pantalonaş din bumbac, scurt în anotimpul cald şi lung în

anotimpul rece. O menţiune: pantalonaşii scurţi sau lungi nu vor fi fixaţi cu elastic,

ci legaţi cu şireturi sau prinşi cu nasturi. Dacă pantalonaşii sunt scurţi, picioruşele

trebuie neapărat îmbrăcate în şosete şi botoşei de bumbac.

După baie, mai ales dacă nu este prea cald în cameră, sugarul se înfaşă tot

după metoda arătată la punctul 1, se fixează de a lungul corpului, cu ajutorul

scutecului mare de finet. Copilul se poate introduce apoi într-un sac care se leagă

la umeri.

Cum se îmbracă sugarul când este scos la plimbare. Sugarul mic se înfaşă

aşa cum am arătat, deci tehnica înfăşatului nu suferă nici o schimbare. În plus, se

adaugă o jachetă şi o bonetă de lână şi se introduce copilul într-un sac matlasat

sau de lână, când este rece afară. În lipsa sacului se poate folosi un pled de lână.

Sugarul mare este îmbrăcat într-un costumaş de lână (bonetă, jachetă şi pantalon)

şi încălţat cu botoşei de lână sau ghetuţe puse peste ciorapi.

Iar în timpul verii, când este deosebit de cald afară, sugarul mai mare va fi

îmbrăcat doar cu o jachetă cu bumbac şi pantalonaşi scurţi de bumbac prinşi în

nasturi de jacheţică. Sub pantalonaşi se va menţine scutecul triunghiular sau

dreptunghiular atâta timp cât copilul se murdăreşte şi se udă spontan. Eventual,

pentru scurt timp, se pot folosi şi pantalonaşi din material plastic.

Schimbarea acestuia este recomandată după fiecare masă deoarece

prezintă avantajul că scaunele şi urina emise în timpul mesei nu vor murdării

scutecele proaspete.

În schimb, sugarii alimentaţi la sân în poziţie şezândă nu vor fi luaţi în braţe

murdari; deci vor fi schimbaţi înainte de masă. De asemenea, vor fi schimbaţi

totdeauna înaintea mesei şi niciodată după masă, sugarii predispuşi la vărsături şi

regurgitaţii. Mişcările la care sunt supuşi în timpul desfăşatului şi înfăşatului pot

provoca vărsături acestor copii sensibili, cu stomacul plin.

Sugarul mic, cu atât mai mult cel mare, reacţionează prin plâns când este

ud saumurdar. El plânge şi din alte motive, dar ori de câte ori copilul plânge, el

este agitat din cauza umezelii din scutece.

Să presupunem că aţi desfăşat copilul şi l-aţi găsit ud. Îl veţi tampona până

la uscare cu un colţ curat al scutecului lui, după care îl veţi înfăşa cu scutece

curate.

112099806563

Veţi şterge murdăria de pe pielea copilului tot cu un colţ curat din scutecele

lui, după care îl veţi spăla cu apă călduţă şi săpun şi îl veţi tampona cu un scutec

curat. Dacă sugarul prezintă o iritaţie în regiunea fesieră nu-l veţi spăla cu apă, ci

cu ulei de măsline fiert şi răcit.

Pânza cauciucată se şterge cu un scutec curat. Din timp în timp, pânza

cauciucată se schimbă şi se splaă cu apă şi săpun, şi cu o soluţie dezinfectantă,

după care se pune la uscat.

Pudra de talc pulverizată fin prin părţile sensibile ale pielii are un efect

calmant, de prevenire a iritaţiilor. Nu este indicat a se folosi pudra de tacl decât în

măsura şi cantitatea cât să acopere pielea într-un strat foarte subţiere. Este

greşită metoda de pudrare mai întâi a scutecelor şi apoi să înfăşaţi copilul. Nu

folosiţi pudrele organice (făină, amidon), deoarece se descompun şi formează o

cocă atunci când sunt ude.

De asemenea, curatenia rufelor sugarului, a scutecelor, are un rol esential

in mentinerea sanatatii copilului. Datorita constitutiei inca fragile a copilului este

predispus la tot felul de infectii.

Scutecele murdare, in afara de efectul iritant exercitat asupra pielii,

constituie o sursa importanta de infectie. Din acest motiv, ele trebuie dezinfectate

si spalate cu atentie.

Astfel, rufele copilului trebuie spalate zilnic, deoarece produsele excretate

(urina si fecalele) se descompun si emana un miros urat si constituie o sursa de

infectii.

Lectia 8 are in vedere, prezentarea de metode de masurare si verificare a

cresterii in lungime si greutate a micutului. Pentru a pune in aplicare aceasta lectie

este nevoie in primul rand de un cantar pentru a cantarii greutatea copilului cu

regularitate, pe de o parte cat si felul cum acesta se dezvolta, pe de alta parte, in

conditiile in care ratia zilnica de lapte este suficienta pentru buna sa dezvoltare.

Daca se doreste sa se cunoasca cat a supt la un moment dat copilul, se

procedeaza astfel: se va cantari copilul infasat inainte de a-l pune sa suga, dupa

care se noteaza greutatea dupa care trebuie pus la supt. Imediat dupa ce a supt

este cantarit din nou, fara a-i schimba scutecele. Se noteaza si aceasta greutate.

Se scade dupa aceea greutatea copilului dinainte de supt din cea continuta dupa

supt si astfel se va obtine cantitatea de lapte supta de copil.

112099806563

Greutatea exacta a copilului se calculeaza dupa ce acesta a fost scos din

scutece, in prealabil se pune acesta pe cantar si se face raportarea la

greutateaanterioara. Copilul se cantareste dimineata inainte de masa sau seara

inainte de baie. Este indicat sa fie cantarit mereu la aceasi ora, niciodata dupa

masa si pe cat in aceleasi conditii.

Copilul va fi cantarit regulat (saptamanal sau lunar), cantaritul zilnic nu este

recomandat in conditiile de acasa. Specialistii recomanda tatalui micutului sa

intreprinda un grafic de crestere a copilului care sa fie pastrat in arhiva familiei.

Graficul se compune din: cateva linii orizntale intrepatrunse de niste linii

verticale. In stanga se consemneaza greutatea in grame incepand cu cea de la

nastere, iar la baza, lunile pana la un an. Se insemneaza cu un punct greutatea

din luna respectiva. Prin unirea punctelor se obtine un grafic.

O curba ideala este cea uniform ascendenta, care nu deviaza brusc nici in

sus nici in jos.

Medicii considera ca lungimea normala a copilului la nastere este in medie

de 50 cm. Baietii ceva mai mult , fetitele ceva mai putin. Viteza de crestere a

sugarului este foarte rapida pana la varsta de 1 an.

Lungimea micutului se va determina astfel: se intinde copilul pe masa in

asa fel incat labele picioarelor sa ajunga exact la marginea mesei, iar la crestet

trebuie fixata un punct de reper de la care se masoara distanta exacta de la

marginea mesei pana la obiectul plasat la crestetul copilului, astfel s-a putut afla

talia micutului.

Asadar aceste masuratori priveste cresterea micului in greutate si lungime,

pana la varsta de 1 an. Daca se urmeaza o schema de crestere a micutului dupa

anumite grafice reprezentand valorile medii si totusi micutul nu va creste dupa

aceasta schema nu trebuie ridicata o grija daca copilul este sanatos.

In general ritmul de crestere este determinat de modul de alimentatie:

copilul alimentat cu laptele de mama va inregistra o crestere regulata, o curba

uniform ascendenta, decat cel alimentat artificial.

Iata un model ipotetic de crestere in medie lunar cat mai perfect al unui

sugar sanatos:

- in primele patru luni este indicata o greutate de 700 g/luna,

- de la varsta de 4 luni si pana la 8 luni va creste cu 450 g/luna,

- de la varsta de 8 luni si pana la un an, cu 235 g/luna.

112099806563

In mod normal, un copil trebuie sa creasca zilnic in medie cu:

- 20g/zi in primul trimestru de viata,

- 15 g/zi al doilea trimestru,

- 10 g/zi in al treilea trimestru,

- 5 g/zi in al patrulea trimestru.

Greutatea de la nastere se dubleaza in luna a IV – a iar in a V a se tripleaza

in jurul varstei de 1 an. Aceste cifre reprezinta valori medii si sunt doar orientative.

Cresterea in lungime este mai mare in primele luni. Mai jos unt prezentate

cateva valori medii pentru cresterea in lungime pana la 1 an:

- in prima luna copilul va creste cu aproximativ 5 cm,

- in a doua luna cu 3 cm,

- in lunile a III a, a IV a, cu aproximativ 2 cm/luna,

- in lunile a VIII a, XII, cu aproximativ 1cm/luna.

Insa datorita alimentatiei care prezinta tot mai multe concentratii de E-uri si

alte substante artificiale, copii inregistreaza cifre medii apreciabile mult mai mari.

Deoarece cresterea copilului (atat cea ponderala cat si cea staturala), este, in

primul rand, rezultatul unei alimentatii suficiente si echilibrate.

Lecţia 9 Tehnici de alăptare a micuţului.

De obicei, copilul suge fără efort însă anumite reflexe îi permit să apuce

mamelonul în gură în orice poziţie. Odată prins, mamelonul este fixat între buze,

împreună cu o anumită porţiune din jurul lui. În primul rând se realizează în gura

copilului un spaţiu de aer rarefiat, prin închiderea gurii în faţă şi în spate (gura se

închide posterior prin apăsarea bazei limbii pe cerul gurii), coborârea maxilarului

inferior şi a planşeului bucal muşchiulos. Presiunea negativă realizată (un vid

relativ) în gură are drept consecinţă umplerea cu lapte a canalelor de excreţie ale

glandei mamare (sânului). În al doilea timp, maxilarele se apropie, exercitând o

presiune atât de mare asupra căilor de escreţie, încât laptele pe care-l conţin este

împins în gura copilului.

Urmează înghiţirea laptelului, care este legată de actul suptului şi de ritmul

respiraţiei.

Alăptarea în poziţia culcat

În prima zi de după naştere, imediat ce vi s-a încredinţat micuţul trebuie să

îl alăptaţi. Vă culcaţi într-o parte, plasând în spate o altă pernă de sprijin, apoi vă

112099806563

igienizaţi mamelonul şi regiunea înconjurătoare cu apă călduţă dar (fiartă în

prealabil), cu ajutorul unui tifon steril sau al unei batiste curate. Copilul este culcat

pe braţul dvs uşor îndoit (braţul drept dacă sunteţi pe dreapta şi braţul stâng dacă

sunteţi pe stânga). Capul copiului trebuie îndreptat, orientându-l în aşa fel încât

gura lui să se afle în faţa mamelonului. Cu mâna liberă prindeţi sânul la baza

mamelonului între degetul mijlociu şi arătător, apăsând uşor pentru a evidenţia

mamelonul. Apropiaţi apoi mamelonul de gura copilului, care se deschide la

atingerea cu acesta; odată cu mamelonul introduceţi şi o parte din areolă

(regiunea pigmentată din jurul mamelonului). Pentru a nu-i împiedica respiraţia,

apăsaţi sânul cu degetul arătător, evitând astfel astuparea nasului copilului.

Trebuie exercitată cu mare atenţie această tehnică de subt pentru că copilul, fiind

obligat să respire pe gură, va scăpa sânul.

În cazul în care copilul nu dă semne că ar vrea să apuce mamelonul,

stoarceţi puţin laptele în gura deschisă, ceea ce îi va provoca reflexul de sugere.

Alăptarea în poziţie şezândă

După încheierea perioadei de lăuzie se poate alăpta în poziţie şezândă, cât

mai comod posibil. Această poziţie solicită alcătuirea unui program zilnic, cu suptul

la ore fixe şi cu toate celelalte îngrijiri acordate copilului intercalate între mese

(plimbarea, baia, spălatul rufelor etc).

Dacă copilul s-a născut cu o greutate medie de 3000 – 3200 g este indicată

alăptarea de 6 ori pe zi, la un interval de 3 ore şi jumătate, începând de la ora 6

dimineaţa şi terminând la ora 23:30 când copilul va primi ultima masă.

Dacă copilul este mai mare şi este sănătos, i se poate administra numai 5

mese: fie prin suprimarea celei de la ora 23:30 fie, mai bine, prin mărirea distanţei

dintre mese la 4 ore (în acest ritm, ultima masă va fi la ora 22:00). La prematuri şi

la nou – născuţii la termen care prezintă dificultăţi de alăptare, cu avizul medicului,

se pot da 7 mese la interval de 3 oare (de la 6 dimineaţa până la 12 noaptea).

Este foarte important ca alăptarea copilului să se realizeze la ore fixe şi fără

deviere de la programul fixat. Deoarece respectând un anumit ritm precis se va

creea o ordine în viaţa copilului dar şi a mamei, existând astfel timp de odihnă cât

şi de alte treburi.

A alăpta la ore fixe nu înseamnă că s-ar putea întâmpla ceva deosebit dacă

copilul va aştepta 5 – 10 minute la una, două din mese. Nu trebuie renunţat nici la

pauza din noapte, deoarece această pauză care există între 6 şi 9 ore, este

112099806563

extrem de necesară pentru refacerea forţelor mamei şi copilului. Dacă veti ceda

agitaţiei copilului din primele zile după naştere şi îl veţi alăpta câteva nopţi la rând,

copilul se va obişnui să sugă noaptea şi veţi fi trezită din somn noapte după

noapte, timp de luni de zile.

Trebuie înţeleas, că necesitatea copilului de a fi alimentat din 3 în 3 ore

este fiziologică, ca o consecinţă a golirii stomacului, aşa încât, dacă sugarul

plânge şi se agită la acest interval, nu trebuie să se creadă că este vorba de o

simplă încăpăţânare. Cu cât copilul va creşte în vârstă cu atât mai rar se va semţi

această senzaţie de foame.

Unii medici prescriu o schemă „flexibilă” a meselor adică un orar cu pauze

variabile între mese. Aceasta nu înseamnă că trebuie să alimentaţi copilul ori de

câte ori plânge, deoarece sugarul plânge şi din alte motive decât de foame. Drept

consecinţă a aplicării acestui sistem ar trebui să alăptaţi copilul mai tot timpul,

neglijând celelalte ocupaţii.

Reguli de administrare a laptelui din sân copilului

a. Durata meselor trebuie să fie în jur de 10 – 15 minute şi în nici un caz să

nu depăşească 20 de minute. De asemenea, nu trebuie permis copilului să

adoarmă cu sânul în gură. Este indicat ciupirea uşoară de obraji, sau de vârful

picioarelor sau de năsuc, pentru al obliga să sugă tot timpul.

b. Dacă veţi permite copilului să doarmă cu sânul în gură, se va crea un

reflex condiţionat, adică el va dormi de fiecare dată când va avea sânul în gură.

Într-un fel, reflexul de sugere va fi, mai mult sau mai puţin, anihilat şi se va

întâmpla următorul lucru: după ce aţi pus copilul la sân va adormi după câteva

mişcări de supt, iar în momentul în care îi veţi scoate sânul din gură va ţipa de

foame.

c. Mamelonul nu trebuie morfolit în timpul perioadei de subt deoarece el

este deosebit de sensibil în această perioadă. În cazul în care mamelonul va fi

morfolit ore întregi, pe mamelon vor apare crăpături, care sunt şi foarte dureroase

şi constituie totodată o poartă de intrare pentru microbi.

Glandele mamare constituie un organ care produce cu atât mai mult lapte,

cu cât este mai solicitat. Cu cât copilul va suge mai bine şi mai mult va goli şi mai

bine sânul, cu atât glandele mamare vor secreta mai mult lapte.

Este recomandat să se ofere copilului câte un sân la fiecare masă; dacă a

supt la prima masă din cel stâng, va suge la masa următoare din cel drept şi aşa

112099806563

mai departe. În acest fel sânii vor fi bine goliţi. În primele două săptămâni de viaţă

este foarte indicat, uneori, să se pună copilul să sugă la ambii sâni la fiecare

masă, în special atunci când secreţia lactată nu s-a instalat încă din abundenţă.

Din studiile specialiştilor, s-a constatat că în mod obişnuit, în a 3 a sau a 4 a

zi după naştere are loc aşa – numita „furia laptelui” sau „suirea laptelui” care

evidenţiază umplerea sânilor însoţită de o uşoară roşeaţă. Dacă aceasta nu se

produce sau se produce insuficient, sânii rămân moi, iar secreţia de lapte este

deficitară. Instalarea secreţiei lactate este rezultatul unei transformări hormonale

foarte complicate în organismul femeii, având legături strânse cu sistemul nervos.

De aceea, este recomandat în cazul în care există o dovadă certă a unei secreţii

insuficiente, să se pună copilul să sugă concomitent la ambii sâni la aceeaşi

masă.

În cazul în care se oferă copilului ambii sâni la o masă, sânul care s-a dat

primul la supt la o masă va fi al doilea la masa următoare. Al doilea sân va fi mai

puţin golit decât primul, deoarece puterea de sugere a copilului scade cu cât el

este mai sătul, iar laptele se obţine mai uşor la începutul subtului şi mai greu pe

măsură ce sânul se goleşte. Din acest motiv, se recomandă această alternanţă la

fiecare masă.

După fiecare masă trebuie controlat dacă sânii au fost complet goliţi prin

supt, iar dacă nu au fost goliţi, îi veţi stoarce până la ultima picătură de lapte.

Atenţie, numai sânii complet goliţi fabrică lapte din abudenţă.

Sugarul nu va extrage laptele din sân conform unor indicaţii medicale ci el

îşi va lua cantitatea de lapte pe care trebuie să o sugă. Dacă mama are lapte

suficient, sugarul îşi va lua raţia necesară creşterii şi bunei dezvoltări, această

cantitate fiind reglată de cele două senzaţii instinctive: senzaţia de foame şi cea de

saţietate.

În primele zile de viaţă, cantităţile ingerate sunt foarte reduse. Însă în zilele

următoare, cantitatea de lapte suptă creşte pe măsură ce secreţia sânilor devine

mai bogată şi forţa de sugere tot mai mare. Variaţiile mari în ceea ce priveşte

cantităţiile de lapte secretate, ca şi cele ale puterii de sugere a sugarilor, au făcut

necesară stabilirea, în linii mari a unor cantităţi medii pe care trebuie să le

primească sugarul în 24 de ore, pentru buna sa dezvoltare şi pentru o creştere cât

mai armonioasă.

112099806563

Cantităţile medii de lapte de mamă, exprimate în mililitrii, pe care trebuie să

le primească un nou – născut în 24 de ore, în prima săptămână sunt următoarele:

- în a 2 – a zi după naştere: 70 ml, această cantitate fiind repartizată la 6

mese şi ar reprezenta 10 ml/masă;

- în a 3 – a zi: 120 ml, adică 20 ml/masă;

- în a 4 – a zi: 180 ml, adică 30 ml/masă;

- în a 5 – a zi: 270 ml, adică 45 ml/masă;

- în a 6 – a zi: 360 ml, adică 60 ml/masă;

- în a 7 – a zi: 420 ml, adică 80 ml/masă;

- în a 8 –a zi: 480 ml, adică 80 ml/masă.

Aceste cifre sunt relative şi trebuie evidenţiat că sugarul nu le cunoaşte

când suge şi deci nu se orientează după ele. El nu suge aceeaşi cantitate la

fiecare masă şi nici exact aceeaşi cantitate în fiecare zi. Însă mama copilului este

bine să cunoască aceste cifre pentru a-şi face o reprezentare situaţiei când se

iveşte o lipsă de creştere a copilului prin cantitatea insuficientă de lapte ingerată25.

25 Se poate stabili relativ uşor, dar ţinându-se cont de vârsta de 6 săptămâni, că un sugar sănătos are nevoie de o cantitate de lapte egală cu 1/5 din greutatea sa, iar între 6 săptămâni şi 4 luni de o cantitate egală cu 1/6 din greutatea sa, iar între 4 şi 7 luni de o cantitate egală cu 1/7 din greutatea sa. Calculul este simplu dacă se cunoaşte greutatea copilului. Spre exemplu, un sugar cântăreşte la 3 luni 5400 g, el va avea nevoie la această vârstă de o cantitate egală cu 1/6 din greutate (5400 g : 6 = 900 g). Ceea ce înseamnă că sugarul ar trebui să sugă în medie 900 ml/zi, adică 150 ml /masă.

112099806563

Cap. V. Concluzii

Lucrarea transmite cititorului multiple conştiinţe în lupta contra obezităţii,

inclusiv femeilor gravide aflate în etapa în care ele trebuie să menţină greutatea

ideală atât pentru sine cât şi pentru viitorul nou – născut.

Pentru ceilalţi cititori aflaţi într-o continuă luptă cu greutatea corporală,

lucrarea de faţă doreşte să comunice, că primul pas care trebuie făcut împotriva

obezităţii, este de natură mentală şi în acest caz cititorul va trebui avizat să

asimileze informaţia din această carte electronică recepţionând mesajul la nivel

de celulă sale, astfel reuşind să-şi reprogrameze metabolismul conform acestei

viziuni revoluţionare de slăbire prin activarea receptorilor de frecvenţă celulară

capabili mai apoi să emită si să transmită mesajul stării metabolice prin care

organismul slăbeşte de la sine.

112099806563

BIBLIOGRAFIE

Adrian N. Ionescu Gimnastica medicală, Editura All, Bucureşti,

1994

Barry, Atkinson Obezitatea între a fi sau a nu fi, Editura Alex –

Alex, Bucureşti, 2001

Carmen, Şerban Kinetoprofilaxie primară – Biologia condiţiei

fizice, Editura Universităţii, Oradea, 2002

Cordun M., Kinetologie medicală. Bucureşti, Editura

Axxa, 1999

Constantin, Arion Obezitatea la sugar, copil şi adolescent,

Dimitrie, Dragomir Editura Medicală, Bucureşti, 1983

Dan, Peretianu Echilibru energetic şi obezitatea, Editura All,

Bucureşti, 2009

Dorina, Flora Tehnici de bază în kinetoterapie, Editura

Universităţii, Oradea, 2002

D. Lacatîş, Obezitatea, Editura Junimea, Iaşi, 1978

Gh. Creţeanu

Earl, Mindel Biblia vitaminelor, Ed. Elit, Iasi, 1991

Elena, Chiţimia, Puericultură şi pediatrie, Editura Info – Team,

Vladimir, Mihăilescu, 1997

Letiţia, Popovici

112099806563

Emil, Căpraru Mama si copilul. Editia a VI-a (revizuita),

Editura Medicală, Bucureşti, 2010

Fraga, Paveliu Supraponderalitatea şi obezitatea, Editura

InfoMedica, Bucureşti, 2007

Ginetta, Stoenescu Obezitatea şi combaterea ei, Editura Stadion,

Petre, Radovici Bucureşti, 1972

Gheorghe, Dumitru Sănătatea prin sport pe înţelesul fiecăruia,

Federaţia Română pentru Toţi, Bucureşti,

1997

Michel, Montignac Obezitatea la copii, metode de prevenţie şi

tratament. Editura Litera, Bucureşti, 2010

Mircea, Geormăneanu, Pediatrie, partea I, Editura Didactică şi

Ioan, Muntean Pedagogică, Bucureşti, 1997

Paula, Kelly Îngrijirea copilului în primul an de viaţă - Ghid

ilustrat pas cu pas pentru tinerii părinţi,

Editura Meteor Press, 2007

Razvan Priscu, Ingrijirea si cresterea sugarului, Ed. Medicala,

1975

Nahum Salzberg

Raymond, Francis Niciodată nu vei mai fi obez, Editura All,

Bucureşti, 2007

Victor, Duţă Cum să scăpăm de obezitate: metode

eficiente de slăbire pentru copii, femei,

bărbaţi, tineri şi bătrâni. Editura Andreas

Print, Bucureşti, 1990

112099806563

Vasile, Niţescu Adolescenţa, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti. 1985

Zorca, Giurculescu Programe de gimnastică medicală, Editura

Dumitru, Cristea Stadion, 1974

Constanţa, Constantinescu

Ştefan, Costea

112099806563