Dreptul constituţional în sistemul de drept al Republicii MoldovaObiective :- Dreptul constituţional ca ştiinţă;- Dreptul constituţional ca ramură de drept;- Obiectul dreptului constituţional;- Raporturile şi normele dreptului constituţional;- Instituţiile politice.§ 1. Dreptul constituţional ca ştiinţă.În comparaţie cu alte ramuri ale dreptului, de exemplu, dreptul civil,dreptul comercial, dreptul penal, dreptul familiei, etc., dreptul constituţional estecu mult mai tanăr, de origine italiană, format sub influenţa ideilor franceze,inceput şi fundamentat in perioada apariţiei primelor constituţii.Prima catedră de drept constituţional s-a creat in 1796 la Ferrara, apoidupă un timp scurt la Pavia şi la Bologna, iar in 1834 şi la Paris.Ştiinţa dreptului constituţional, treptat, a pătruns şi in alte ţări, iar inGermania, Austria, Rusia sub denumirea de drept de stat. Şi sistemul juridicsocialist a păstrat denumirea de drept de stat care a fost predat inclisiv şi laUniversitatea de Stat din Chişinău pană la destrămarea imperiului sovietic.Deosebirea dintre disciplina dreptul de stat şi dreptul constituţional estesemnificativă. Prima, era fondată pe teoria marxist-leninistă a luptei de clasă,dispariţiei treptate a statului, şi negarea principiului separării puterilor in stat,legea fiind declarată ca suprastuructură generată de economie era declarată bazasocietăţii. Ştiinţa dreptului constituţional are sarcina de a studia toate fenomenelepolitico-statale, şi juridice, prin prisma normelor de drept care le conţine,demonstrand poziţia deosebită a acestor norme in sistemul de drept al republicii.De aici putem formula dreptul constituţional ca ştiinţă care studiază

anumite fenomene politice, relaţiile sociale fundamentale din domeniulinstaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii şi normelor juridice care lereglementează norme ce sunt privite atât prin prisma determinării lor, amodului în care au fost adoptate şi a cerinţelor care au determinat apariţia lor,2cât şi prin prisma realizării lor, a atingerii obiectivelor urmărite de legiuitorprin reglementare9.In ce priveşte metodologia studierii dreptului constituţional, ea semanifestă printr-un număr sufucieint de mare de metode, factori ce au ca obiectraporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc intre diferite metode in procesulcunoaşterii. Vom enumera printre acestea:metoda logică care reprezintă argumentarea pe calea deductivă;metoda comparativă, extrem de utilă in compararea trăsăturilor ramurilor,instituţiilor şi normelor de drept ale altor state;metoda istorică care are la bază dezvăluirea sensului evenimentelortrecute, determinand astfel modificarea şi ameliorarea sistemului actual;metoda sociologică care cuprinde: observaţii, sondaje de opinie, anchetăsociologică, chestionarul, interviul;metoda cantitativă care contribuie la sistematizarea şi evidenţalegislativă, stocarea şi sistematizarea informaţiei ştiinţifice juridice.§ 2. Dreptul constituţional ca ramură de drept.Pentru o mai bună inţelegere a locului pe care il ocupă dreptulconstituţional in sistemul de drept al republicii vom explica unele noţiunielementare din teoria dreptului.Dreptul este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat, careau ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalelerelaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor,

apărării drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei, sociale10. Din aceastădefiniţie desprindem două concluzii importante :*0dreptul este un ansamblu de reguli;*1dreptul serveşte reglementării relaţiilor sociale.Norma juridică este o regulă generală şi obligatorie de conduită, al căruiscop este de a asigura ordinea socială, regula ce poate fi adusă la îndeplinire pecale statală, în caz de nevoie prin constrângere.De aici putem trage concluzia că ansamblul de reguli ce constituie dreptuleste de fapt un ansamblu de norme juridice.Sistemul dreptului evocă unitatea dreptului şi diferenţierea sa, adicăîmpărţirea sa pe ramuri şi instituţii juridice.Ramura de drept este un ansamblu distinct de norme juridice, legateorganic între ele, clasificate după obiectul reglementării juridice şi al metodelorde reglementare şi care reglementează relaţii sociale într-un anumit domeniu.9 A se vedea Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii plitice , Ed. ACTAMI, Bucureşti, 1977, p. 17-20;Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane, Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1993, p. 24-33.10 Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, 1992, p. 57, 100, 106, 155.3Instituţia juridică se defineşte ca o totalitate de norme juridice organiclegate, aparţinând unei ramuri de drept, şi care reglementează un grup derelaţii sociale înrudite, după metoda de reglementare specifică ramuriirespective.In virtutea celor expuse vom defini sistemul de drept al RepubliciiMoldova ca un ansamblu de norme juridice divizate conform obiectului şimetodelor de reglementare in ramuri de drept cum ar fi: dreptul constituţional,dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul financiar, dreptul muncii, dreptulpenal, dreptul familiei, dreptul agrar, dreptul procesual, dreptul internaţional etc.,etc.

In această lumină a inţelegerii corecte a conţinutului sistemului de drept aRepublicii Moldova, vom identifica şi dreptul constituţional ca o totalitateunitară de norme juridice, fie că sunt cuprinse în constituţie sau în alte actenormative prin care se reglementează relaţii sociale fundamentale ce apar înprocesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii11.§ 3. Obiectul dreptului constituţional.Din definiţia dată dreptului constituţional putem desprinde şi obiectul dereglementare al acestuia. Insă, deoarece, formula instaurare, menţinere şiexercitare a puterii, este o concluzie generală, conţinand şi unele elementeintegratoare, sunt necesare unele explicaţii.Vom menţiona că in identificarea obiectului de reglementare a dreptuluiconstituţional sunt mai multe opinii unii autori ajungand pană la negareaexistenţei acestuia.In primul rand, din cele expuse pană acum, putem face o diferenţiere intreconstituţie, ca lege fundamentală a statului, şi dreptul constituţional ca unansamblu de norme juridice cuprinse atat in constituţie cat şi in alte actenormative. Cat priveşte definirea obiectului de reglementare al constituţiei şi aldreptului constituţional, numai la prima vedere pare a fi identic dacă ne-amconduce numai de formula că dreptul constituţional este ansamblul de regulirelative la organizarea statului, la desemnarea persoanelor care exercită puterea,la competenţele acestora şi raporturile lor mutuale12.Evident, ţinand cont că constituţia este legea fundamentală a statului,investită cu forţă juridică supremă, serveşte in calitate de izvor a tuturorramurilor de drept, este dificil de a identifica pentru dreptul constituţional un

obiect de reglementare care s-ar deosebi radical de cel al constituţiei.Totuşi, pentru dreptul constituţional, care deja am demonstrat că este odisciplină juridică, obiectul de reglementare are unele particularităţi specificefaţă de obiectul de reglementare al constituţiei pentru că, dacă am admite semnul11 Ioan Muraru, op. cit. p.19.12 Georges Burdeau, Francis Hamon, Michel Troper, Droit constitutionnel, L.G.D.J., Paris, 1993, p. 26.4egalităţi intre ele, ar trebui să recunoaştem identitatea constituţiei cu dreptulconstituţional.Nu punem la indoială definiţia dată de Ioan Muraru pentru că intradevăr,in ultima instanţă, dreptul constituţional reglementează relaţii socialefundamentale ce apar in procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale aputerii, definiţiei care integrează şi alte elemente cum ar fi: norme juridice carereglementează forma statului, organizarea, funcţionarea şi raporturile dintreputerile publice, limitele puterilor publice, organizarea politică a statului etc.Este adevărat, fundamentul de bază al dreptului constituţional il constituieconstituţia, de unde-i provine şi denumirea, şi denumirea relaţii socialefundamentale, provine tot de la legea fundamentală care le reglementează insă,in afară de normele constituţionale fundamentale in ansamblul normelor dedrept constituţional sunt cuprinse şi cele din Codul electoral, Legea cu privire lacetăţenie, Legea cu privire la referendum şi altele.Din aceste considerente, credem că obiectul de reglementare al dreptuluiconstituţional, intr-o definiţie descriptivă, il constituie cele mai importanterelaţii sociale, relaţiile ce apar in procesul organizării societăţii in stat, instituirii

şi exercitării puterii de stat, garantării drepturilor şi libertăţilor individuale alecetăţenelor, exprimării suveranităţii poporului, determinării trăsăturilorfundamentale ale sistemului social-economic şi ale organizării politice alesocietăţii.Intr-o formulare generală, prin prisma caracteristicilor esenţiale alerelaţiilor reglementate de normele dreptului constituţional considerăm corectădefiniţia: reglementează cele mai importante relaţii sociale in procesul instituirii,menţinerii şi exercitării puterii statale.§ 4. Raporturile şi normele dreptului constituţional.R aportul juridic se defineşte ca acea legătură socială, reglementată denorma juridică, conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţideterminaţi, legătură ce este susceptibilă a fi apărută pe calea coerciţiuniistatale.Cunoscand definiţia normei juridice şi a raportului juridic putemconcluziona că relaţiile sociale care sunt reglementate prin normă juridică setransformă in raporturi juridice.Este important să identificăm raporturile juridice de drept constituţionaldeoarece şi aici există unele dificultăţi generate de opinii diferite privindintinderea dreptului constituţional.Există opinia precum că nu toate normele din constituţie sunt norme dedrept constituţional, că ea ar cuprinde şi norme de drept civil ( cele care se referăla proprietate), drept administrativ (cele care se referă la administrareadomeniului public) şi etc.5Noi impărtăşim opinia că toate normele incluse in constituţie sunt normede drept constituţional. In explicarea acestei probleme trebuie corect inţeles

procesul de constituţionalizare a dreptului care motivează natura juridică anormelor constituţionale.In primul rand, trebuie ţinut cont că dreptul constituţional a apărut maitarziu decat alte ramuri de drept (civil, comercial, penal) insă normele lui suntindispensabile pentru determinarea trăsăturilor fundamentate a statului, pentrumenţinerea şi exercitarea puterii, ce le dă un caracter fundamental.Pentru divizarea normelor juridice in ramuri de drept se impun douăcriterii:criteriul formei juridice a normelor, determinată de caracterul lorfundamental, care diferenţiază dreptul constituţional de restul dreptului;criteriul obiectului de reglementare care divizează in ramuri restuldreptului.13.Din acest punct de vedere, evident, toate normele din constituţie suntnorme de drept constituţional şi ocupă un loc dominant in sistemul de drept.In al doilea rand, legea fundamentală, intradevăr, reglementează şi alterelaţii sociale ce sunt specifice altor ramuri de drept (civil, administrativ, munciietc.). Aceste norme din constituţie dobandesc in acelaşi timp şi caracterul deraporturi juridice de drept constituţional, deoarece principiile fixate suntobligatorii pentru parlament atunci cand procedează la elaborarea legilor care vinsă dezvolte aceste norme fundamentale. Ioan Muraru, consideră aceste raporturica raporturi cu o dublă natură juridică14, ce permite argumentarea tezei de ceizvorul principal şi pentru alte ramuri de drept este constituţia.In concluzie, vom identifică două categorii de relaţii:relaţii cu o dublă natură juridică care devin implicit şi raporturi juridicede drept constituţional;

relaţii specifice de drept constituţional, care formează obiectul dereglementare numai pentru normele de drept constituţional, obţinand uncaracter specific de raport juridic de drept constituţional.§ 5. Instituţiile politice.In §2 al acestui capitol, intr-un sens strict, am definit instituţia juridică cao totalitate de norme juridice organic legate, aparţinand unei ramuri de drept şicare reglementează un grup de relaţii sociale inrudite. (De exemplu, in dreptulmuncii – Contractul colectiv de muncă, Salariul, Protecţia muncii, Disciplinamuncii, Litigiile de muncă etc. ).In dreptul constituţional instituţiile politice au mai multe accepţiuni şisensuri. Pierre Pactet consideră de exemplu, că aceste instituţii sunt organe13 A se vedea Ioan Muraru, op., cit., p. 25.14 Ibidem, op. cit. p. 25.6insărcinate să exercite puterea politică şi normele relative acestei exercitări15(Parlamentul, Şeful Statului, Guvernul, Organele jurisdicţionale).In acest sens, putem observa că instituţiile politice la prima vedere nu sediferenţiază prea mult de dreptul constituţional. Insă, cand vorbim de instituţiipolitice trebuie să inţelegem că ele sunt mai largi de cat dreptul constituţionaldeoarece cuprind nu numai formele organizatorice şi normele dar şi viaţaacestora şi aplicarea normelor, iar in expresia lui Ch. Debbasch inglobează şiaspectele sociologice, filozofice sau psihologice care se situiază dincolo de dreptdar nu pot fi ignorate16.In literatura de specialitate se mai intalneşte şi termenul de ştiinţăpolitică17, avandu-se in vedere că funcţionarea reală a puterii politice nu poateavea loc numai printr-o simplă aplicaţie a regulilor de drept, mai trebuiesc

ataşate şi alte cunoştinţe sociologice, politice, care ar descrie realitatea (a decrirela realite), ar explica unele fenomene politico-juridice nu numai din punct devedere al dreptului.In fond, prin aceasta se explică de ce denumirii drept constituţional i s-aataşat şi instituţii politice sau ştiinţa politică.Subiecte de evaluareDin ce considerent se aplică divizarea dreptului in public şiprivat?Care este obiectul de studii al dreptului constituţional?Explicaţi metodele utilizate in studierea dreptuluiconstituţional.După ce principii se divizează dreptul in ramuri şi care estestructura sistemului de drept al Republicii Moldova?Cum putem identifica raporturile juridice de dreptconstituţional?Ce inţelegem prin instituţii politice şi de ce această denumireeste ataşată dreptului constituţional?BIBLIOGRAFIEla Capitolul IIoan Muraru, Drept constituţional şi instituţii plitice , Ed. ACTAMI, Bucureşti, 1977.Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane, Ed. ŞtefanProcopiu, Iaşi, 1993.Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, 1992.15 Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit Constitutionnel, Masson, Paris, 1991, p. 34.16 Ch. Debbasch, Jacques Bourdon, Jean-Marie Pontier, Jean-Claude Rici, Droit constitutionnel et institutionspolitques, Economica, Paris, 1983, p. 8.17 A se vedea Georges Burdeau şi a., op. cit. p. 43