Conf . Dr. Laura Gheucă Solovăstru

CURS II

Structura pielii

Chimia pielii

Funcţiile pielii

Structura anexelor pielii

– organ conjunctivo-epitelial protector, ce mediază relaţiile dintre ansamblul de aparate, sisteme şi organe ce alcătuiesc corpul omenesc şi mediul extern.

Pielea este organul cu importanţă majoră în comunicarea socio-sexuală.

suprafaţa cutanată - 1,5 – 1,8 m2 la un adult de talie

medie

fiecare segment al corpului = procent din suprafaţa

cutanată → regula “multiplului lui 9” a lui Wallace:

9% - fiecare membru superior

18% - fiecare membru inferior

36% - trunchi

9% - cap şi gât

1% - organele genitale.

Variază cu regiunea anatomică, sexul, vârsta:

• pielea palmelor şi tălpilor – până la 5 mm

• la nivelul pleoapelor şi prepuţului - doar 0,2-0,5 mm

• copii, bătrâni şi femei - mai subţire.

Greutatea pielii

aproximativ 1/15 din greutatea totală a corpului - 4-5 kg la adult

împreună cu hipodermul - 20 kg.

Culoarea normală a pielii depinde de:

• dispersia luminii prin epidermul keratinizat

• cantitatea de melanină produsă de melanocite şi diferenţele legate de proprietăţile şi numărul melanosomilor

• vascularizaţia dermului şi concentraţia sângelui în oxihemoglobină şi hemoglobină redusă

• cantitatea de caroten din stratul cornos şi hipoderm.

Variaţii funcţie de rasă, sex, vârstă, regiune topografică:

rasele umane – denumite după culoarea pielii

microscopie electronică - melanosomii din pielea neagră sunt mai

mari şi mai dispersaţi decât cei din pielea albă

la rasa albă , femeile şi copiii – piele mai deschisă la culoare

anumite zone topografice (areole mamare, perineu, părţile

descoperite) - mai închisă.

Suprafaţa pielii: proeminenţe, depresiuni şi orificii.

Proeminenţe:• tranzitorii (contracţia muşchilor arectori ai părului)• permanente (produse de marile piuri de flexie, de pliurile

secundare; acestea sunt liniile de tensiune elastică cutanată şi crestele papilare)

• crestele papilare => dermatoglife (palme, tălpi) specificefiecărui individ

Depresiuni/ şanturi ale pielii:• structurale: adânci (inghino-crurale, submamare, interfesiere)• superficiale, fine scurte şi numeroase (cadrilajul normal)• depresiuni de locomoţie (în jurul articulaţiilor)

Orificiile cutanate sau porii sunt depresiuni infundibularereprezentând locul de deschidere a foliculilor pilosebacei sau a glandelor sudoripare; la nivelul marilor orificii naturale, pielea se continuă cu semimucoasele şi mucoasele.

piele: glabră/ păroasărol esteticpână la pubertate: peri la nivelul scalpului, sprâncenelor şi genelordupă pubertate: la ambele sexe axilar şi pubian, iar la bărbatşi la nivelul feţei şi pieptuluipe restul suprafeţei cutanate sunt peri fini, cu excepţia:palmelor, tălpilor, glandului penisului, feţelor dorsale ale ultimelor falange, joncţiunilor muco-cutanate (complet glabre).

Apă

Substanţe minerale

Substanţe organice

Enzime

Vitamine

desmolaze - glucide → CO2 + H2Ohidrolaze → hidroliză în prezenţa apeiperoxidaze → procese de oxidareproteinazecatalaze - descompun apa oxigenatăesteraze:

fosfataza,

lipaza,

colinesteraza,

hialuronidaza,

tirozinaza ş.a.

A – intervine în keratinizare

B1 – rol în metabolismul grăsimilor, Cu, Mg

B2 – rol trofic pentru mucoase

B6 – rol în metabolismul triptofanului

B12 – rol în metabolismul acizilor nucleici,

sinteza metioninei

PP – fotoprotectoare

C – oxidorectoare – protecţia faţă de

radicalii liberi

D2 – metabolismul Ca şi PE – antitoxicăH – intervine în metabolismul glucidelor

K – redoxicatalizator

integritate anatomică

impermeabilitate

protecţie antibacteriană şi antifungică

protecţie fotonică

protecţie termică

1. EPIDERMULUI

2. DERMULUI

HIPODERMULUI

+ STRUCTURA ANEXELOR PIELII

Epiteliu stratificat pavimentos keratinizat,

cu reînnoire continuă.

Celula de bază: keratinocitul.

Organizarea keratinocitelor în straturi denumite după

proprietăţile structurale sau după activitatea

funcţională a celulelor incluse.

Straturile reprezintă diferite stadii de diferenţiere.

STRATUL CORNOS

STRATUL GRANULOS

STRATUL MALPIGHIAN

STRATUL GERMINATIV

Integritatea anatomică semnifică absenţa oricărei soluţii de continuitate

STRATUL CORNOSSTRATUL GRANULOS

STRATUL MALPIGHIAN

STRATUL GERMINATIV

derm

Pielea funcţionează ca o barieră cu 2 sensuri în prevenirea pătrunderii sau ieşirii apei şi electroliţilor.

Epidermul este cel care asigură în totalitate impermeabilitatea pielii, îndepărtarea sa făcând dermul aproape complet permeabil.

Stratul cornos constituie prin structura sa componenta esenţială în bariera cutanată (celule mari, plate, poliedrice – corneocite aşezate pe 8-9 straturi şi constituite în proporţie de 60% din keratină, 10 % din alte proteine, 10-20% din lipide (80% din aceste lipide întră în componenţa membranelor celulare; restul fiind reprezentat de matricea de keratină).

Proprietăţile de barieră ale startului cornos se corelează cu materialul cornificat al corneocitelor (keratina) cât şi cu materialul intercelular reprezentat în speţă de lipide.

ceramide =

ciment intercelular

Aceste lipide intercelulare sunt lipide neutre, sfingolipide mai ales ceramide, şi într-o măsură mai mică sulfat de colesterol; ele sunt organizate în dispozitive sub formă de discuri sau lamele aplatizate

ce se numesc liposomi.

De existenţa acestor liposomi se leagă pe de o parte diferenţele regionale de permeabilitate cutanată (şi nu de grosimea stratului cornos), pe de altă parte capacitatea de absorbţie a substanţelor aplicate pe piele şi de rezevor pentru diferite substanţe (capacitate de stocaj-foarte important în practica medicală mai ales pentru corticosteroizi)

liposom

Este format din celule turtite, lamelare, în 4-10 rânduri.Celulele au pierdut nucleul şi organitele, iar limitele intercelulare sunt vizibile doar la microscopul electronic. Membrana celulară este groasă, rezistentă.Sunt legate prin desmosomi modificaţi.Tonofilamentele sunt în pachete, dispuse orizontal şi înglobate într-o substanţă interfibrilară densă.Keratinele reprezintă 80% din celula cornoasă (forme cu greutate moleculară mare).

Arhitectura în coloane verticale a stratului cornos.

Stratul conjunctum (profund) şi

Stratul disjunctum (superficial, cu celule care se

detaşează).

În procesul de absorbţie percutanată mai sunt implicate

• în afara stratului cornos (10 microni),• epidermul viabil (100 microni) • şi stratul papilar al dermului (100-200 microni).

Pielea normală adultă permite o oarecare permeaţie aproape pentru orice substanţă;

• este slab permeabilă pentru apă, • este impermeabilă pentru Na , K şi alţi ioni în soluţie apoasă;

Prezenţa unui solvent nu este strict necesară, materiile uscate solide putând penetra pielea şi după evaporarea vehiculului volatil; vaporii, gazele penetrează de asemenea pielea.

Permeabilitatea pielii diferă faţă de zona anatomică:• scrotul foarte permeabil, • faţa, fruntea, faţa dorsală a mâinilor - sunt mai permeabile

pentru apă decât trunchiul, braţele, membrele , inferioare• palmele sunt impermeabile pentru aproape toate

moleculele cu excepţia apei.

Permeabilitatea pielii este influenţată de vârstă, condiţiile mediul ambiental, traumele fizice.

Filmul hidrolipidic de suprafaţă = ansamblu complex de substanţe ce provin din sudoare şi sebum , asociate cu agregate celulare provenind din startul cornos şi cu alte componente a căror origine este încă necunoscută.

Filmul hidrolipidic este etalat pe suprafaţa pielii în manieră aproape continuă. ph 4,5 - 7.

• elemente celulare keratinizate

• fracţiuni hidrosolubile: săruri minerale ce provin din sudoare: NaCl, lactaţi, citraţisubstanţe organice: compuşi azotaţi (aminoacizi ce provin pare-se din starturi profunde ale epidermului şi care intervin în menţinerea ph-ului acid al pielii prin capacitatea lor tampon, foarte puternică)

• fracţiune liposolubilă : în proporţie de 95% cu sursă în sebum, şi în proporţie de 5 % având ca sursă procesul de degenerescenţă a celulelor epidermice în cursul keratinizării:

gliceride şi acizi graşi (60%), raportul lor variind de la un individ la altul funcţie de activitatea lipazică a propionibacteriumului acnes prezent în cantităţi diferite la diferiţi indivizi (lipazele scindează trigliceridele sebumului în acizi graşi liberi şi eliberează mono şi bigliceride)squaleni.

• împotriva pătrunderii substanţelor străine

• împotriva excesului de umidificare sau desicare (fracţiunea lipidică contribuie la menţinerea apei în stratul cornos alături de componenta lipidică a membranelor celulare)

• împotriva agresiunii microbiene sau

micotice .

lipidele din secreţia sebacee posedă proprietăţi antibacteriene,

iar glicofosfolipidele şi acizii graşi liberi din stratul cornos au acţiune bacteriostatică selectivă pentru microorganismele patogene.

• ph-ul acid• capacitatea de tampon• nivelul de hidratare al stratului cornos• flora naturală rezidentă a pielii

• este expresia concentraţiei în ioni de H+

elementelor constitutive ale sudorii şi sebumului

substanţelor hidrosolubile existente în startul cornos

acidului carbonic provenit din straturile profunde şi difuzat spre suprafaţa pielii

• variază funcţie de :aria anatomică (ariile cutanate mai puţin aerisite ca plicile axilare, inghinale, interdigitale au un ph mai puţin acid decât faţa şi sunt expuse mai frecvent unor îmbolnăviri, apărarea antimicrobiană scăzând odată cu creşterea ph-ului peste 6,5 – exemplu: hidrosadenita)

sex vârstăsudoraţiaexpunerea la radiaţiile ultravioletealimentaţie, digestiefolosirea de produse cosmetice şi de igienă neadecvate ( spălarea cu săpun de toaletă obişnuit determină o creştere a ph-ului de la 5,5 până la 8, o degresare excesivă prin acţiunea detergentă asupra lipidelor cutanate; efortul pielii de a reface ph-ul acid se soldează cu îmbătrânirea pieli)

Este capacitatea pielii de a reacţiona la variaţiile ph-ului şi de a restabilii ph-ul iniţial

• ph alcalin expune la dermatoze veziculoase (eczeme)

• ph-ul acid predispune la atrofie, tulburări descuamative, infecţii levurice

În mod fiziologic startul cornos conţine 5-15% apă şi spre deosebire de derm, care conţine în mod fiziologic 70% apă, nu tolerează abateri ale hidratării sale faţă de valoarea de echilibru reprezentată de valoarea raportului dintre :

Viteza de difuziune a apei din starturile dermului şi epidermice profunde spre startul cornos (difuziune răspunzătoare de transpiraţia uşoară sau perspiraţia insensibilă)

Viteza de evaporare a apei de la suprafaţa pielii sub influenţa factorilor ambientali

hiperhidratare

deshidrataresau

(baie prelungită) determină iniţial o tumefiere a startului cornos apoi macerare şi facilitarea pătrunderii substanţelor străine, a germenilor patogeni (bacili, fungi), scăderea rezistenţei mecanice la rupere;

- hiperpermebilizarea stă la baza pansamentelor ocluzive în dermatologie

- spălarea repetată , hiperhidratarea prin purtarea vestimentaţiei umede determină evaporarea apei în exces ce antrenează şi apa din starturile superficiale ale pielii, deci uscare –principiul terapiei prin comprese umede a ariilor cutanate inflamate şi exudative, zemuinde

de cauză externă: uscăciunea mediului ambiant

încălzirea centrală ( uscarea pielii iarna) aerul condiţionat (rece şi uscat)

vântulspălare frecventă repetată ce îndepărtează straul uleios al pielii (unele săpunuri au efect de uscare marcat)expunerea (ocupaţională) la detergenţi şi solvenţi

prin scăderea abilităţii pielii de a retenţiona apa :odată cu îmbătrânirea fiziologicăîn dermatita atopică, psoriazis (funcţia ceramidelor este perturbată)în deficienţe nutriţionale în hipotiroidism

• aspect uscat aspru descuamativ, cu accentuarea şanţurilor şi eventual fisurare (apar infecţii bacteriene şi fungice)

• iritabilitate

• prurit

• filmul hidrolipidic (strat ocluziv ce împiedică pierderile de apă )

• lipidele din structura membranelor celulare şi a cimentului intercelular, care prin hidrofobia lor se opun pierderilor hidrice (mai ales ceramidele)

• NMF (natural moisturising factor): complex de compuşi hidrosolubili intracelulari, protejat de lipidele membranare celulare, ce ia naştere în piele şi reţine apa în stratul cornos: uree, AHA (acid lactic, acid glicolic, acid malic, acid piruvic), fosfolipide cu săruri de acid pirolidoncarboxilic

• limitează competitiv creşterea microorganismelor străine, fiind o armă biologică defensivă extrem de importantă, şi deci trebuind să fie conservată şi refăcută:

• germeni –aerobi grami pozitivi (S. epidermidis, specii de Corinebacterium ) aerobi grami negativi (acinetobacter)

• germeni anaerobi gram pozitivi (P. acnes în foliculii piloşi ai adultului)

Pielea devine colonizată de la naştere :• la copii mai ales specii de Micrococcus şi temporar Streptococi,

bacili sporulaţi• la puberi apar specii de Propionibacterium care colonizează

ariile seboreice• la vârstnici specii de streptococ şi microorganisme enterale

(mai ales pe ariile umede)

la sexul masculin flora rezidentă este mai bogată decât la sexul feminin. Predomină bacteriile aerobe.

• în vestibulul nazal stafilococi coagulazonegativimicrococibacili coriniformistafilococ auriu : la 35% din subiecţii sănătoşi

• în conductul auditiv externstafilococi coagulazonegativibacili coriniformispecii de Proteus , E. coli

• în regiunea axilarăstafilococimicrococi corineformiP. acnesAcinetobacter

• În spaţiile interdigitale (umede , macerate) - microorganisme gram + şi floră foarte bogată

• VulvaStafilococi coagulazonegativiMicrocociCoriniformiTranzitorii: coliformi , enterococi , streptococi de grup B

• Perineu şi regiunile inghinaleStafilococi coagulazonegativiMicrocociCoriniformi aerobiTranzitorii: floră intestinală gram negativă

• Ombilicul nou născutuluiStafilococus aureus Streptococus pyogenes

Celulele implicate – melanocitele

unitatea epidermică de melanină = 1 melanocit + 36 keratinocite

transferul pigmentului prin fagocitarea dendritelor cu melanosomi de către keratinocite

• numărul melanocitelor/ cm2 în aceeaşi regiune la ambele rase ≈ asemănător

• la rasa neagră: numărulmelanosomilor este identiccu cel de la rasa albă, darmelanosomii sunt maimari şi mai dispersaţi

• diferenţe de densitate a melanocitelor pe variate regiuni ale corpului

• diferenţe ale melanocitelor individuale: în pielea neagră sunt mai mari, mai dendritice, o proporţie mai mare conţinând melanină

stadiile: I – IVrelaţia între culoarea pielii - mărimea - distribuţia melanosomilordegradarea melanosomilor de către enzime lisosomaleîn pielea închisă la culoare: melanosomi mai numeroşi, mai mari, dispersaţi, cu un conţinut mai mare de melanină, degradaţi mai încet

eumelanina: brună – neagră (melanosomi elipsoidali)phaeomelanina: galben – roşie (melanosomii sferici)

genetici;hormonali: melanotropinele (lob intermediar hipofizar);radiaţiile ultraviolete, PUVA;alţi stimuli: estrogeni, progesteron, ACTH-ul, Pg E2 şi D2, Cu, As;factori inhibitori: tiamina, acidul ascorbic, Hg, Ag, hidrochinona.

Părul

Unitatea ungheală

Glandele sudoripare

Glandele sebacee

Pilogeneza - la nivelul foliculilor specializaţi

rata de creştere: 0,1-0,4 mm/ zi;

> femei, tineri, perioada martie-octombrie

Ciclul evolutiv:

• Anagen (creştere): 3-10 ani (90% din perii scalpului)• Catagen (de involuţie): 2-3 săptămâni (9% din perii

scalpului)• Telogen (de moarte): 3-4 luni (1% din perii scalpului)

– Lanugo: la făt– Vellus: până la 6 luni– Intermediar: între 11 – 16 ani– Terminal

sănătatea generalănutriţiaclimatul (UV şi IR)Sistemul nervoshormonii:

• androgenii stimulează creşterea părului terminal pe faţă şi torace, dar cauzează formarea la nivelul scalpului de peri vellus (testosteronul, sub acţiunea 5 α-reductazei, este transformat în dihidrotestosteron)

• ACTH-ul, corticosteroizii → hipertrichoză• estrogenii stimulează indirect pilogeneza axilară şi

pubiană• hormonii tiroidieni - indispensabili creşterii normale a

păruluifactorii inhibitori: antimitoticele, bismutul, thaliul

Părul propriu-zis

medulara – un singur rând de celule

corticala – celule fuziforme, încărcate cu keratină

epidermicula – un strat de celule anucleate, intricate ca

olanele unui acoperiş (cu marginea liberă în sus)

Foliculul pilos:• Teaca epitelială internă:• cuticula: un strat ce celule lamelare intricate, dispuse invers faţă de

celulele epidermiculei (cu marginea liberă în jos)• stratul Huxley – 2-3 rânduri de celule care conţin tricohialină• stratul Henle – un rând de celule bogate în tricohialină• Teaca epitelială externă rezultată din invaginarea epidermului de

suprafaţă.• Teaca fibroasă condensare a dermului.

Segmentele foliculului pilos pe verticală:

•Porţiunea superioară: infundibulumul

•Porţiunea mijlocie: istmul

•Porţiunea joasă: bulbul

matricea ungheală patul ungheal

Repliul periungheal posterior

Repliul periungheal lateral

Marginea liberă

Cuticula Lunula

Unghia (lamă unghială, limb ungheal, tabletă ungheală) este o

anexă cutanată keratinizată specializată.Este formată dintr-un material cornos particular sau onichină care nu

evoluează spre descuamare ci spre o extensie continuă în lungime.

Unghia aparţine unităţii ungheale sau aparatului ungheal,

comparabil unităţii foliculare, care cuprinde în plus faţă de lama

ungheală 4 structuri epiteliale bine definite:

1. matricea ungheală,

2. patul ungheal,

3. repliurile periungheale şi

4. hiponichiumul.

se poate diviza în 3 zone:

• rădăcina, ascunsă de repliul proximal; iese direct din

matrice;

• lunula şi zona proximală sau rozee, care stă pe patul unghiei,

constituie partea principală a unghiei vizibile;

• marginea liberă sau marginea distală, care nu este aderentă

la ţesuturile subiacente, ceea ce îi dă culoarea albicioasă.

1. Matricea ungheală este direct în

contact cu falanga distală şi dă naştere

lamei ungheale.

2. Patul ungheal este situat înaintea

lunulei şi este constituit de un epiteliu

acoperind un derm direct în contact cu

falanga distală. Contrar epiteliului

matricei, cel al patului, în cazul unei

avulsii chirurgicale, rămâne aderent la

partea inferioară a tabletei.

3. Unghia este înconjurată pe 3 părţi prin repliuri care delimitează şanţuri ungheale în care unghia este menţinută.

• Repliul supraungheal sau proximal acoperă matricea lăsând pe unele degete, ca policele, să apară lunula. Acest repliu se termină prin cuticulă, expansiunea stratului cornos pe tableta ungheală, pe care ea aderă.

• Repliurile laterale corespund continuităţii repliului proximal pe cele două părţi ale tabletei.

4. Hiponichium-ul constituie o extensie subungheală a epidermului. Ea face joncţiunea între extremitatea distală a patului ungheal şi pulpa digitală.

tipul secreţiei: merocrin

procesul – în celulele palide ale glomerulului: stimuli chimici ca acetilcolina, calciul, prostaglandina E1 determină o creştere a permeabilităţii celulei pentru Na, Cl şi alţi electroliţi; o pompă de sodiu acţionează pe membrana plasmatică canaliculară fiind implicată în transportul activ al Na în canalicul, urmat de transportul Cl şi apei – rezultă sudoarea „precursoare”, izotonă cu plasma; ulterior aldosteronul stimulează reabsorbţia Na la nivelul ductului ecrin, în schimb parţial cu K; epiteliul este impermeabil la apă – produsul final, soluţie hipotonă

99% apă + Na, Cl, K, uree, lactat, bicarbonat, amoniac, Ca, P, Mg, I, sulfat, fier, zinc, aminoacizi, glucoză, proteine, Ig

pH: 4,5 – 5,5

800 – 1000 ml/ zi

Endogeni:• hormonali:

aldosteronul, catecolaminele adrenomedulare;

• nervoşi: stimuli emoţionali;

Exogeni:• stressul caloric;• exerciţiul fizic.

tipul secreţiei: holomerocrin, secreţie continuă, excretată discontinuu

compoziţia chimică: nu este bine cunoscută din cauza dificultăţilor de recoltare; lăptoasă, fluorescentă, mirositoare

Factori care influenţează secreţia:• hormonali• Nervoşi (catecolamine, mai puţin acetilcolină)

Glandele sudoripare atrichiale (ecrine) : 2-5 milioane,

distribuite pe aproape întreg corpul.

Glandele sudoripare epitrichiale (apocrine) : limitate în

axile, areola mamară, perineu, organe genitale, stinghie,

aria periombilicală. Sunt mai mari, se deschid în canalul

folicular.

Glandele sudoripare apo-ecrine (50% din glandele

axilare la adulţii cu hiperhidroză): conduct lung care se

deschide direct la suprafaţa cutanată.

Glande holocrine, acinoase.

Distribuite pe faţă, scalp, piept, spatele superior;

asociate foliculilor piloşi.

Structura acinului: membrană bazală, celule ovale

nediferenţiate la periferie, celule diferenţiate acidofile

centrale, nucleul mic, întunecat, citoplasmă redusă

prin acumularea de grăsimi; conduct de deschidere în

folicul.

se găsesc pe toată suprafaţa cutanată cu

excepţia palmelor, plantelor şi a dorsului

piciorului.

unitatea pilosebacee, glande sebacee

“libere”

alcătuite din acin/ acini şi ducte

tipul secreţiei: holocrin (întreaga celulă este eliminată)

sebumul: produsul terminal al diferenţierii unei populaţii de celule germinative

compoziţia chimică: trigliceride, fosfolipide, colesterol, squalen, vitamine A, D

funcţiile sebumului:• barieră de protecţie• reglarea absorbţiei cutanate• activitate antifungică şi antibacteriană• precursor al vitaminei D

• influenţe hormonale:androgenii – stimuleazăestrogenii – se opun efectului androgenilor la doze mariprogesteronul – nu are efect la bărbat la nivele fiziologicehormonii tiroidieni – stimuleazăefect indirect al hipofizei prin hormonii tropi (stimulatori)

• alimentaţia