Dr. Roman 29.04.2014

Curs 9

La origine, cesiunea de creante s-a realizat prin novatiunea cu schimbare de creditor. Dar, in acest caz nu se realizeaza propriu-zis o cesiune, o transmitere a dreptului de creanta, de vreme ce prin novatiune o obligatie veche este inlocuita cu o obligatie noua. Astfel incat, cesionarul nu dobandeste acelasi drept, ci un drept nou, decurgand din noua obligatie.

In al doilea rand, prin novatiune accesoriile vechii obligatii se sting, adica se sting si garantiile si exceptiunile. Astfel, cesionarul dobandeste o creanta mai putin sigura.

In al treilea rand, novatiunea cu schimbare de creditor nu se poate realiza fara consimtamantul debitorului care trebuie sa se oblige fata de noul creditor. Fata de aceste inconveniente, romanii au recurs la mandatul judiciar pe care l-au adaptat de asa maniera incat sa poata fi utilizat si in vederea realizarii cesiunii de creante. Avem in vedere faptul ca la mandatul judiciar obisnuit, mandantul il imputerniceste pe mandatar sa-l cheme in justitie pe debitor si sa valorifice prin proces dreptul de creanta. Dupa care,mandatarul are obligatia de a transmite valoarea acelei creante asupra mandantului, ceea ce inseamna ca mandatul judiciar obisnuit se incheie in interesul mandantului.

Pentru a se realiza cesiune de creanta prin mandatul judiciar, romanii au creat un mandat judiciar in interesul mandatarului, pe care la-u denumit mandatul in rem suam, adica mandatul in propriul interes, caci la mandatul in rem suam, mandatarul nu mai are obligatia de a transmite valoarea creantei asupra mandantului,ci o pastreaza pt sine. Acea creanta intra in patrimoniul mandatarului. La mandatul in rem suam , mandantul are calitatea de cedant, iar mandatarul este cesionar.

Mandatul in rem suam a cunoscut o evolutie in 3 faze distincte:

1) Sistemul cesiunii de actiuni – cedantul il imputerniceste pe cesionar (mandatar) sa intenteze actiunea impotriva debitorului, ceea ce inseamna ca in acest stadiu nu se face propriu-zis o cesiune a dreptului de creanta, ci numai o cesiune a actiunii in justitie. Dreptul cesionarului de a intenta acea actiune izvoraste din contractul de mandat care este prin excelenta revocabil. Iar daca cedantul revoca mandatul, cesionarul nu mai are temei juridic pt a intenta actiunea in justitie. De aceea, s-a trecut la faza a 2 a. In faza a 2 a, din momentul incheierii contractiului de mandat, cesionarul dobandeste o actiune proprie, care nu mai depinde de soarta mandatului si pe care o denumim actiune utila. In acest stadiu, debitorul are 2 creditori : si pe cedant si pe cesionar, caci cedantul poate intenta impotriva debitorului actiunea directa, izvorata din contractul pe care cedantul l-a incheiat cu debitorulș iar cesionarul are la dispozitie o actiune utila. Insa, daca cedantul intenteaza actiunea directa si valorifica dreptul de creanta, actiunea utila a cesionarului ramane fara obiect. De aceea s-a trecut la faza a 3a , marcata de reforma imparatului Justinian, conform careia din momentul in care cesionarul il someaza pe debitor sa faca plata, datoria debitorului se va stinge numai daca ii plateste cesionarul. Daca ii plateste cedantului, ramane in continuare obligat. Din acel moment, mandatul in rem suam a devenit perfect elaborat in vederea realizarii cesiunii de creanta.

2) Sistemul actiunilor utile3) Sistemul perfectionat prin reforma imparatului Justinian

1

Dr. Roman 29.04.2014

Garantii/ Sigurante

Garantiile sunt procedee juridice pe care romanii le-au creat pt a-i pune la adapost pe creditori fata de consecintele eventualei insolvabilitati a debitorilor, si sunt de 2 feluri: garantii personale si garantii reale.

1) Grantiile personale sunt procedee juridice prin care un debitor accesor denumit garant se alatura debitorului principal, promitandu-i creditorului ceea ce i-a promis si debitorul principal. Iar daca debitorul principal se dovedeste insolvabil, creditorul isi valorifica dreptul de creanta pe seama debitorului accesor. Cea mai veche garantie personala este o aplicatiune a contractelor in forma verbala si poarta denumirea de sponsio deoarece la intrebarea creditorului garantul raspunde prin verbul spondeo ( =promit), caci dupa ce se incheie contractul dintre creditor si debitorul principal, se mai incheie un alt contract intre debitor si garant, ocazie cu care creditorul il intreaba pe garant :idem dari spondes? (promiti acelasi lucru), iar garantul raspunde: spondeo!

Garantul care se obliga prin pronuntarea vb spondeo este denumit sponsor. Daca in conceptia vechilor romani verbul spondere avea vocatia speciala de a atrage favoarea zeilor Romei, si prin urmare putea fi pronuntat numai de cetatenii romani, nu si de peregrini, fiindaca peregrinii veneau din alte cetati si aveau alti zei. Cu timpul, o data cu dezvoltarea economiei de schimb, romanii au avut interesul ca si peregrinii sa poate deveni garanti. Si de accea s-a creat o noua garantie personala formata tot prin intrebare si raspuns, cu deosebirea ca la intrebarea creditorului garantul raspundea prin verbul fide promito ( promit cu loialitate), verb care era accesibil si peregrinilor . Aceasta noua garantie a fost denumita fidepromisio, iar garantul fidepromiso. Dar multa vreme situatia garantilor, a sponsorilor si a fideipromisului a fost ingrata. In primul rand, creditorul putea sa-l urmareasca mai intai pe garant, iar daca garanul platea, nu dispunea de mijloace juridice pt a se intoarce impotriva debitorului principal. Si prin urmare, nu se putea despagubi pt plata facuta.

In al doilea rand, daca erau mai multi garanti, oricare dintre ei putea fi urmarit pt intreaga datorie si daca platea nu se putea intoarce impotriva garantilor si nu le putea cere partea contributiva din datorie . de aceea, garantii au protestat in mod vehement pana cand, spre sfarsitul republicii, romanii au adoptat 4 legi favorabile garantilor, dintre care 2 sunt mai importante: legea publilia si legea furia de sponsu. Prin legea publilia , garantul care a platit datoria se poate intoarce impotriva debitorului principal pt a se despagubi, iar legea furia de sponsu cuprinde 2 dispozitii. Potrivit primei dispozitii, daca sunt mai multi garanti, datoria se imparte de drept in momentul scadentei intre toti garantii, indiferent daca sunt sau nu sunt solvabili. Spre exemplu, daca exista 3 garanti dintre care 2 sunt solvabili si unul insolvabil, in momentul scadentei datoria se va imparti automat la 3. Astfel incat creditorul valorifica numai 2/3 din creanta, de unde rezulta ca sistemul legii furia de sponsu, consecintele insolvabilitatii unor garanti nu sunt suportate de garantii insolvabili, ci de creditor. Iar potrivit celei de-a doua dispozitii, datoriile contractate de sponsor si de fiidepromiso in Italia se sting, daca nu sunt valorificate in 2 ani de la scadenta. Si aceasta dispozitie este favorabila grantilor deoarece creditorii aveau interesul sa-si valorifice creantele cat mai repede si astfel se prevenea acumularea de dovezi prin trecerea timpului.

2

Dr. Roman 29.04.2014

Fata de avantajele create de cele 4 legi a venit randul creditorilor sa protesteze. De aceea a fost creata o noua garantie personala formata tot prin intrebare si raspuns, cu particularitatea ca la intrebarea creditorului garantul raspundea prin verbul fideiudeo ( consimte cuvantul meu). Aceasta noua garantie a fost denumita fideiusio, iar garantul fideiuso. Fireste, intre fideiusio si vechile garantii personale exista anumite deosebiri. In primul rand, prin sponsio si prin fidecomisio puteau fi garantate numai obligatiile izvorate din contracte verbale , pe cand prin fideiusio se putea garanta orice obligatie. In al doilea rand, obligatiile lui sponsor si a lui fidepromisor nu treceau la mostenitori, pe cand obligatiile lui fideiuso erau transmisibile .

In al treilea rand, intrucat fideiusio a aparut dupa adoptarea celor 4 legi, dispozitiile acelor legi nu se aplicau, incat garantul care platea nu se putea intoarce impotriva debitorului principal, iar daca erau mai multi garanti, cel care platea tot nu se putea intoarce impotriva cogarantilor, ca inainte de cele 4 legi. De aceea, fideiuso au cerut sa li se aplice si lor dispozitiile din acele legi, ceea ce nu s-a intamplat. Totusi, in decursul timpului au fost create 3 beneficii pt fideiuso (beneficiile sunt drepturi acordate in mod exceptional). Este vorba despre beneficiul de cesiune de actiuni, beneficiul de diviziune si beneficiul de discutiune.

Beneficiul de cesiune de actiuni este creatia jurisprudentei. Potrivit acestui beneficiu, garantul care declara in fata pretorului ca este dispus sa faca plata are dreptul de a-i cere creditorului sa ii transmita toate actiunile pe care le are impotriva debitorului principal pt ca intentand acele actiuni impotriva debitorului principal, sa se poata despagubi. Daca creditorul ii ceda garantului acele actiuni, atunci garantul platea, iar litigiul se stingea, urmad ca garantul sa se despagubeasaca prin alte procese. Daca insa creditorul nu vroia sa-i desemneze garantului acele actiuni, atunci garantul ii cerea creditorului sa introduca in formula o exceptiune de dol, intrucat creditorul vrea sa-l insele. Pretorul introduce exceptiunea in formula, dupa care se trecea la faza a doua in care judecatorul verifica daca exceptiunea este intemeiata si constatand ca exceptiunea este intemeiata, pronunta sentinta de absolvire.

Creditorul pierdea si procesul si dreptul de creanta. Procesul il pierdea prin efectul exceptiunii de dol, iar creanta o pierdea prin efectul extinctiv al lui litis contestatio. De aceea, ori de cate ori garantul declara ca este dispus sa faca pata, creditorul avea tot interesul sa-i cedeze actiunile pe care le avea impotriva debitorului principal. Insa, unele complicatii puteau sa apara atunci cand creditorul isi garanta creanta si printr-o garantie personala si printr-o ipoteca. Si daca prefera sa valorifice garantia personala, garantul ii cerea sa-i transmita actiunea ipotecara pt ca intentand actiunea ipotecara impotriva debitorului principal sa se poata despagubi. Dar in practica, dupa ce garantul platea constata ca actiunea ipotecara a ramas fara obiect deoarece cum vom vedea, ipoteca este un drept accesor care se stinge odata cu creanta pe care o garanteaza. Ori, in ipoteza noastra, ipoteca s-a stins prin plata facuta de garant. Iata de ce spuneau juristconsultii, in aceste cazuri garantul nu fac o plata ci cumpara dreptul de ipoteca de la creditor, incat suma de bani remisa de garant creditorului nu era obiectul unei parti, ci era pretul dreptului de ipoteca. Garantul putea intenta cu succes actiunea ipotecara impotriva debitorului principal.

Beneficiul de diviziune – a fost creat de imparatul Hadrian printr-o constitutiune imperiala. Potrivit acestui beneficiu, daca sunt mai mult garanti, garantul care este urmarit in justitie are dreptul de a-i cere creditorului sa imparta datoria intre toti garantii solvabili in momentul lui litis contestatio, de unde rezulta ca intre sistemul legii furia de sponsu si sistemul beneficiului de diviziune exista mai multe deosebiri. In primul rand, potrivit legii furia de sponsu, datoria se impartea de drept intre garanti, pe cand, in sistemul

3

Dr. Roman 29.04.2014

beneficiului de diviziune datoria se impartea numai la cererea garantului urmarit in justitie. Iar daca garantul o vindea sa ceara diviziunea datoriei, era somat sa plateasca intreaga datorie, iar dupa ce platea nu se putea intoarce impotriva garantilor, nu le putea cere partea contributiva din datorie. In al treilea rand, potrivit legii furia de sponsu, datoria se impartea intre toti garantii, pe cand la beneficiul de diviziune, ea se impartea numai intre garanti solvabili si astfel, potrivit legii furia de sponsu, consecintele insolvabilitatii unor garanti erau suportate de creditor, iar la beneficiul de diviziune acele consecinte erau suportate de garantii solvababili care plateau si pt cei insolvabili.

In sist furia de sponsu datoria se impartea in momentul scadentei, pe cand la beneficiul de diviziune, se impartea in momentul lui litis contestatio.

Intre momentul scadentei si momentul lui litis contestatio puteau trece luni de zile, timp in care puteau deveni insolvabili si alti garanti, in paguba celor care ramaneau insolvabili.

Potrivit beneficiului de discutiune, garantul care era urmarit in justitie avea dreptul de a-i cere creditorului sa se indrepte mai intai impotriva debitorului principal si numai daca debitorul principalse dovedestee insolvabil sa intenteze o alta actiune impotriva sa.

Insa acest beneficiu a fost mai mult o pacaleala, nu avea decat valoare teoretica. El nu putea fi valorificat in practica deoarece se opunea efectul extinctiv al lui litis contestatio, intrucat daca creditorul, la cererea garantului il chema in justitie pe debitorul principal, iar acesta devenea insolvabil prin efectul extinctiv al lui litis contestatio, intrucat actiunea impotriva garantului nu mai avea obiect. De aceea, jursitconsultii au sugerat partilor sa incheie o conventie de buna-credinta, prin care garantul promitea ca nu se va prevala de efectul extinctiv al lui litis contestatio daca debitorul principal se va dovedi insolvabil, in sensul ca va accepta sa se judece si daca va pierde, va plati. Ins aceasta conventie de buna-credinta nu era sanctionata juridic, iar respectarea ei depindea de buna-credinta a garantului. De aceea, imparatul Justinian a desfiintat in mod expres efectul extinctiv al lui litis contestatio, astfel incat beneficiul de discutiune putea fi valorificat in practica. Iar mai tarziu, /justinian a stabilit ca creditorul e obligat sa-l urmareasca mai intai pe debitorul principal.

Garantiile personale, formate prin intrebare si raspuns presupun respecatera unor forme solemne si de aceea ele sunt denumite garantii personale formale/ solemne. Insa, pe langa garantiile personale solemne, romanii au creat si 3 garantii personale nesolemne, care se aplica numai in 3 cazuri si nu prezinta un interes deosebit.

Pe langa garantiile personale, romanii au cunoascut si garantii reale.

4