Curs 8_incinerarea Deseurilor

Eliminarea deşeurilor periculoase și a

deșeurilor nepericuloase prin incinerare

Incinerarea deşeurilor

Definiţii. Categorii de deşeuri eliminate

prin incinerare

Incinerarea este o metodă de reducere a volumului de deşeuri industriale sau menajere prin combustia acestora.

Definiţiile referitoare la incinerarea deşeurilor industriale variază, dar în general se poate considera că acest proces include toate deşeurile chimice de provenienţă non-menajeră, deşeurile periculoase şi deşeurile dificile şi toate deşeurile industriale care nu pot fi eliminate într-un alt mod.

O altă categorie de deşeuri eliminate prin incinerare o reprezintă deşeurile spitaliceşti.

Şi o altă categorie sunt nămolurile provenite de la epurarea apelor uzate.

Scopul incinerării deşeurilor Incinerarea este utilizată pentru o gamă vastă a deşeurilor.

Incinerarea în sine este doar o parte a unui sistem vast de tratare al deşeurilor, rezultate din multitudinea sectoarelor economice.

Incinerarea deşeurilor este un proces care a avut o dezvoltare rapidă în ultimii 10 -15 ani. Multe schimbări au fost induse de legislaţia specifică din industrie şi aceasta a însemnat, în particular reducerea emisiilor în atmosferă de la instalaţiile individuale.

Procesele continue de dezvoltare sunt acţionate de sectorul noilor tehnici de dezvoltate care înseamnă costuri, cu menţinerea ori îmbunătăţirea performanţelor de mediu.

Obiectivele incinerării deşeurilor

Metoda de tratare a deşeurilor lor prin:

reducerea volumului şi a periculozităţii deşeurilor,

concentrarea şi reţinerea sau distrugerea substanţelor

periculoase care ar putea fi emise în timpul incinerării.

modalitate de recuperare al energiei conţinute în deşeuri.

Incinerarea reprezintă o soluţie alternativă la depozitarea deşeurilor;

Incinerarea este o oxidare a materialelor combustibile din deşeuri pentru

producerea de căldură, vapori de apă, azot, CO2 şi oxigen. Funcţie de

compoziţia deşeurilor, se pot forma şi alte emisii, cum ar fi: CO, HCl,

HF, NOx, SO2, COV, dioxine, furani, alte PCB, metale grele etc.

(European Commission, 2004).

Eliminarea poluanţilor din emisiile de gaz de la incinerator, implică, însă,

sisteme de filtrare a gazelor vaste, complexe şi scumpe.

Ţinând cont de legislaţia europeană, se impune un control riguros al

emisiilor rezultate de la incinerator şi, în plus, există o opoziţie publică

pentru incinerarea deşeurilor, chiar dacă este o metodă de tratare

aplicabilă unei largi categorii de deşeuri.

Incinerarea deşeurilor prezintă o serie de avantaje, faţă de simpla depozitare:

• incinerarea poate fi realizată în vecinătatea punctelor de colectare a deşeurilor.

În unele oraşe, depozitele de deşeuri situate în vecinătatea punctelor de colectare

sunt extrem de reduse, ceea ce implică şi costuri pentru transportul deşeurilor

pe distanţe lungi;

• prin incinerare deşeurile devin inerte dpdv biologic, iar cenuşa formată din

arderea MSW reprezintă cca. 10 % din volumul iniţial şi cca. 33% din greutatea

iniţială;

• incinerarea nu produce CH4 ca şi depozitarea, iar CH4 este un gaz cu efect de

seră ce contribuie semnificativ la încălzirea globală;

• incinerarea deşeurilor poate fi utilizată ca sursă ieftină de energie pentru

producerea aburului pentru centralele electrice, căldurii pt unele procese

industriale, apă fierbinte pentru încăzire rezidenţială, conservând, în acelaşi

timp, combustibilii primari.

• cenuşa de vatră poate fi utilizată ca agregat secundar în lucrările de construcţii;

• incinerarea este cea mai bună opţiune de mediu pentru multe dintre deşeurile

periculoase, cum sunt cele inflamabile, volatile, toxice şi infecţioase.

Dezavantajele incinerării:

• investiţii mari de capital iniţial şi durată de amortizare mai mare pentru

echipamantele utilizate / necesare.

• o oarecare lipsă de flexibilitate în alegerea opţiunilor de depozitare odată ce a

fost aleasă soluţia incinerării; mai ales datorită capitalului ridicat investit,

incinerarea trebuie să fie strâns legată de anumite contracte privind gestionarea

deşeurilor.

• incineratorul este proiectat pentru o putere calorifică a deşeurilor prestabilită.

Prin îndepărtarea unor deşeuri, cum ar fi hârtia şi plasticul în vederea reciclării,

puterea calorifică a deşeurilor se poate reduce, cu consecinţe nedorite asupra

performanţelor incineratorului.

• chiar dacă incineratoarele moderne se conformează cu legislaţia de emisii

existentă în UE, impresia generală este că nivelul emsisiilor poate avea efecte

adverse asupra sănătăţii.

• procesul de incinerare produce şi deşeuri solide care solicită un management

adecvat.

Incineratoarele moderne au o combustie eficientă cu sisteme sofisticate

de epurarea a gazelor, producând în acelaşi timp şi energie, dar şi

reducând deşeurile la o formă inertă cu potenţial poluator minim.

Uzinele de incinerare pot fi clasificate după criterii diverse: capacitate,

natura deşeurilor ce urmează a fi incinerate, tipul sitemului. O

clasificare generală poate fi realizată funcţie de masa deşeurilor :

Incinerare pe scară largă a MSW într-o singură treaptă – cameră

unică unde are loc şi combustia completă şi oxidarea, utilizată în general

pentru incinerarea unor cantităţi de deşeuri de 10 – 50 tone pe oră.

Alte tipuri de incinerare ce implică o cantitate mai mică de deşeuri de cca

1-2 tone pe oră utilizată pentru deşeuri spitaliceşti, alte deşeuri periculoase,

nămoluri de la staţia de epurare.

Sistemele tipice pentru acest tip de incinerare sunt cuptoare cu pat fluidizat,

ciclonice, pirolitice, cuptoare rotative, cuptoare de ciment şi incineratoare

pentru faze lichide sau gazoase.

În esenţă, incinerarea este reacţia chimică dintre oxigen şi un material combustibil (oxidare).

Deşeurile, în general, sunt materiale pronunţat eterogene, constituite din substanţe organice, minerale, metale şi apă. În timpul incinerării fluxul de gaze poate crea energie termică, la fel ca şi un combustibil.

Substanţele organice combustibile conţinute în deşeuri ard când ating temperatura de aprindere necesară şi vin în contact cu oxigenul. Procesele actuale de combustie au loc în fază gazoasă, după sau concomitent cu eliberarea de energie, acolo unde valoarea calorifică a deşeurilor şi aportul suplimentar de oxigen este suficient, aceasta conducând la reacţia termică în lanţ şi combustia independenta, ca de exemplu acolo unde nu este necesar adaosul de combustibil.

Funcţie de temperatura de combustie în timpul principalelor

etape ale incinerării, metalele grele sub formă volatilă şi

compuşii anorganici (de ex. sărurile) se evaporă parţial sau

total.

Aceste substanţe sunt transferate din deşeuri, atât în gazele

emise, cât şi în cenuşa zburătoare pe care o conţin.

Reziduurile minerale apar sub formă de cenuşă zburătoare

(praf) şi cenuşa solidă (depusă pe vatra cuptorului).

În incineratoarele de deşeuri municipale, cenuşa de vatră reprezintă aproximativ 10 % din volumul de cenuşă total. Cantitatea de cenuşă zburătoare este mult mai mică, în general câteva procente din cantitatea iniţială a deşeurilor.

Proporţia reziduurilor solide variază în general funcţie de tipul deşeurilor şi în particular de tipul procesului de ardere.

Pentru o bună combustie, aportul de oxigen este esenţial. Proporţia de aer „n” necesară se deduce din calcule stoechiometrice fiind de 1,2 – 2,5, funcţie de sistemul cuptorului.

Etapa de combustie este etapa globală de incinerare a instalaţiei. Incineratoarele în mod

uzual cuprind un set complex de componente tehnice condiţionate reciproc şi care

funcţionează împreună având ca efect tratamentul general al deşeurilor. Fiecare din

aceste componente are un scop specific:

Obiectiv Responsabilitate

-distrugerea substanţelor organice

-evaporarea metalelor grele volatile şi a sărurilor anorganice

-producerea zgurii parţial exploatabilă

-minimizarea volumului reziduurilor

Cuptorul

- recuperarea energiei utilizabile Sistemul de recuperare al energiei

-transportarea şi concentrarea metalelor grele volatile şi a subst anorganice în reziduu solid (exemplu reţinerea noxelor din gazele de emisie, şi a nămolurilor din tratarea apelor uzate)

Sistemul de purificare a gazelor de emisie

Incinerator ecologic

Incinerator pentru carcase animale

Incineratorul

funcţionează în flux

continuu;

Poate fi utilizat şi

pentru deşeuri

menajere;

Umiditatea

deşeurilor animale

este de cca. 70 %;

Umiditatea

deşeurilor menajere

este de max. 25 %;

Exploatarea, urmărirea şi controlul instalaţiilor

şi proceselor de incinerare a deşeurilor

Predarea şi recepţia deşeurilor;

Condiţii de lucru:

monitorizarea procesului de ardere,

controlul temperaturii,

aportul de oxigen;

Valori limită pentru emisiile în aer;

Valori limită pentru emisiile în apă;

Reziduuri provenite de la incinerare;

Controlul şi monitorizarea;

Condiţii de măsurare ale poluanţilor rezultaţi.

Panouri de comandă pentru

controlul arderii

Predarea şi recepţia deşeurilor

Operatorul instalaţiei de incinerare ia toate măsurile necesare privind predarea şi recepţia deşeurilor pentru a preveni sau a limita efectele negative asupra mediului, în special poluarea aerului, solului, apei de suprafaţă şi subterane, precum şi mirosurile, zgomotele şi riscurile directe asupra sănătăţii populaţiei.

Înainte de a accepta deşeurile în instalaţia de incinerare operatorul determină, dacă este posibil, masa fiecărei categorii de deşeuri, categoriile de deşeuri pentru introducerea evidenţei gestiunii deşeurilor şi a Catalogului European al Deşeurilor.


Înainte de a accepta deşeuri periculoase la instalaţia de incinerare sau coincinerare operatorul trebuie să dispună de informaţii asupra deşeurilor pentru a verifica, între altele, conformitatea cu cerinţele din autorizaţia de mediu. Aceste informaţii cuprind:

a) toate datele utile asupra procesului de generare, conţinute în documentele cerute;

b) compoziţia fizică şi, pe cât posibil, chimică a deşeurilor şi toate informaţiile necesare pentru a evalua comportarea lor în procesul de incinerare;

c) caracteristicile periculoase ale deşeurilor, substanţele cu care nu pot fi amestecate şi precauţiile ce trebuie luate de operator în manipularea acestora.


Proceduri de recepţie înaintea acceptării deşeurilor periculoase la instalaţia de incinerare:

a) verificarea documentelor care însoţesc deşeul şi, acolo unde este cazul, a celor cerute prin actele normative care controlează transporturile de deşeuri şi de reglementările pentru transportul mărfurilor periculoase;

b) prelevarea de probe reprezentative, înainte de descărcare, cu excepţia cazurilor în care nu este posibil, de exemplu pentru deşeuri clinice infecţioase, pentru a verifica conformitatea, efectuând controale şi permiţând autorităţilor competente pentru protecţia mediului să identifice natura deşeurilor supuse incinerării. Aceste probe sunt păstrate cel puţin o lună după incinerare.


Autorităţile competente pentru protecţia mediului pot

acorda derogări de la prevederile anterioare pentru

instalaţiile industriale şi întreprinderile care incinerează sau

coincinerează doar propriile deşeuri la locul de producere,

cu condiţia de a se respecta cerinţele de protecţia mediului.

Macheta unui incinerator ecologic

http://www.jeag.com/eng/incin plant/animal/animal layout_big.jpg

Fiecare incinerator trebuie să aibă câteva cuptoare . De ex:. Un incinerator

tipic de 50 t/h trebuie să aibă 5 cuptoare de 10 t/h. Acest lucru permite şi

lucările de întreţinere şi reparaţii periodice.

La începutul arderii cuptoarele auxiliare sunt utilizate pentru creşetrea

temperaturii gazelor în vederea iniţierii combustiei.

Alimentarea cu deşeuri a cuptoarelor este independentă.

În incinerator deşeurile suferă 3 stagii de incinerare:

1. Uscare şi devolatilizare;

2. Combustia volatilelor şi funingine;

3. Combustia reziduurilor solide carbonatice.

În practică aceste stadii se suprapun, diferenţa fiind dată de conţinutul de

umiditate al reziduurilor, temperatura de degradare, compoziţia de subst.

volatile şi procesul de combustie, temperatura procesului şi conţinutul de

carbon (fix) din reziduuri.

Odată ce deşeurile se găsesc în camera fierbinte a cuptorului, sunt arse prin

contact cu combustia fierbinte.

Instalație cu cuptor rotativ

Focarul cu tunel oscilant

Instalații mari de ardere

Instalația

INCREST pt

arderea

deșeurilor

menajere

cu

umiditate

ridicată

Condiţii de lucru la incinerator

Instalaţiile de incinerare trebuie să funcţioneze astfel încât să se atingă un nivel de incinerare care să asigure un nivel total de carbon organic (TOC) al zgurii şi cenuşii de vatră, sub 3%, sau pierderea lor la calcinare să fie sub 5% din substanţa uscată a materialului.

Dacă este necesar, se folosesc tehnici adecvate de pretratare a deşeurilor.

Toate instalaţiile de incinerare vor fi proiectate, echipate, construite şi exploatate astfel încât gazul rezultat din proces să ajungă în mod controlat şi omogen după ultima injectare de aer de combustie, chiar şi în cele mai nefavorabile condiţii, la o temperatură de cel puţin 8500C timp de două secunde, măsurată lângă peretele interior al camerei de combustie sau în oricare punct reprezentativ al camerei, autorizat de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.


Dacă se incinerează deşeuri periculoase cu un conţinut de peste 1% substanţe organice halogenate, exprimate ca şi clor total, temperatura trebuie ridicată la cel puţin 1.1000C pentru o perioadă de minimum două secunde.

Fiecare linie a instalaţiei de incinerare se echipează cu cel puţin un arzător auxiliar. Acest arzător trebuie pornit automat atunci când temperatura gazelor de combustie după ultima injectare de aer de combustie scade sub 8500C sau 1.1000C, după caz. De asemenea, el trebuie folosit la pornirea şi oprirea instalaţiei, pentru a se asigura că temperatura de 8500C, respectiv de 1.1000C, după caz, este menţinută permanent în timpul acestor operaţiuni şi atâta vreme cât există deşeuri nearse în camera de combustie.

În cursul porniri sau opririi ori când temperatura gazului de ardere scade sub 8500C sau sub 1.1000C, după caz, arzătoarele auxiliare nu trebuie alimentate cu combustibili care pot provoca emisii mai mari decât cele rezultate prin arderea motorinei, gazului lichefiat sau a gazului natural.


Instalaţiile de incinerare şi coincinerare trebuie să aibă şi să folosească un sistem automat de întrerupere a alimentării cu deşeuri:

a) la pornire, până când temperatura ajunge la 8500C sau la 1.1000C, după caz;

b) de câte ori nu este menţinută temperatura de 8500C sau 1.1000C;

c) ori de câte ori măsurătorile continue impuse arată că este depăşită oricare dintre valorile limită din cauza unor perturbări sau defecţiuni ale echipamentelor de depoluare.


Schimbarea condiţiilor de lucru nu trebuie să genereze

mai multe reziduuri sau reziduuri cu un conţinut mai

mare de poluanţi organici în comparaţie cu cele care ar fi

de aşteptat în condiţiile stabilite anterior.

Autorizarea de mediu trebuie condiţionată cel puţin de

respectarea prevederilor pentru valorile limită de emisii

stabilite în legislaţia in vigoare pentru carbonul organic

total (TOC) şi monoxidul de carbon (CO).


Toate instalaţiile de incinerare şi coincinerare trebuie proiectate, echipate, construite şi exploatate astfel încât să se prevină emisii în atmosferă care să genereze creşterea semnificativă a poluării aerului la nivelul solului;

În particular gazele de ardere trebuie evacuate, într-o manieră controlată şi în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale privind calitatea aerului, prin intermediul unui coş a cărui înălţime este astfel calculată încât să asigure, cel puţin la limita primei zone locuite, o dispersie corespunzătoare a unor emisii sub valorile normate ale indicatorilor de poluare, în orice condiţii atmosferice.


Căldura generată prin procesul de incinerare sau coincinerare trebuie recuperată pe cât posibil.

Deşeurile infecţioase rezultate din activitatea medicală, comerţ, transport şi din alte activităţi trebuie plasate direct în camera de ardere, fără a fi mai întâi amestecate cu alte categorii de deşeuri şi fără manipulare directă.

Conducerea instalaţiei de incinerare sau coincinerare trebuie să fie asigurată de o persoană fizică cu pregătire adecvată pentru această activitate.

Valori limită pentru emisiile în aer

Instalaţiile de incinerare trebuie proiectate, echipate,

construite şi exploatate astfel încât în gazele de ardere să nu

fie depăşite valorile limită de emisie stabilite în legislaţia în

vigoare.

Dacă într-o instalaţie de coincinerare peste 40% din căldura

rezultată provine de la deşeuri periculoase, trebuie aplicate

valorile limită de emisie stabilite în legislaţie.

Rezultatele măsurătorilor făcute pentru a verifica

conformitatea cu valorile limită de emisie trebuie

recalculate la condiţiile standard stabilite.

Valori limită pentru emisiile în aer

Valoarea limită pentru fiecare poluant relevant şi pentru monoxid de carbon în gazul de ardere de la o instalaţie de coincinerare se calculează astfel:

C =

Vdeşeuri - volumul de gaze de ardere rezultate exclusiv din incinerarea deşeurilor, determ. pe baza deşeurilor cu cea mai mică putere calorică.

Cdeşeuri - valorile limită de emisie stabilite pentru instalaţiile cu destinaţia de incinerare a deşeurilor, pentru poluanţi relevanţi şi monoxid de carbon.

Vproc - volumul gazelor de ardere rezultate din proces;

Cproc - valori limită de emisie, cum sunt stabilite în legislaţie. C - valori limită ale emisiilor totale şi conţinutul de oxigen, aşa cum sunt stabilite în

legislaţie.

procdeseuri

procprocdeseurideseuri

VV

CVCV

Contribuţia la emisiile totale: O parte a deşeurilor industriale sunt incinerate în

incineratoare mari, specializate. Altă parte sunt incinerate în incineratoare proprii, existente chiar în incinta unor unităţi industriale care produc deşeuri chimice.

Proporţiile emisiilor variază funcţie de o serie de factori, în special de conţinutul chimic al deşeurilor.

Emisiile de CO2, COV şi HCl provenite din incinerarea deşeurilor industriale sunt mai puţin semnificative decât cele produse prin alte surse (de ex surse industriale).

Contribuţia la emisiile totale

Însă, incineratoarele deşeurilor industriale sunt surse semnificative de dioxine, cadmiu, mercur, de asemenea depinzând de tipul deşeurilor, eficienţa combustiei şi de temperatura de ardere.

Compoziţia deşeurilor industriale variază considerabil.

Deşeurile industriale cuprind orice deşeuri chimice sau periculoase, cum ar fi: acizi şi baze, compuşi halogenaţi şi alti compuşi parţial toxici, combustibili, uleiuri şi grăsimi, materiale filtrante uzate, deşeuri animaliere şi unele deşeuri provenite din industria alimentară.

Sursele de deşeuri industriale sunt: uzinele chimice, rafinăriile, industria constructoare de maşini etc.

Contribuţia la emisiile totale

Deşeurile spitaliceşti includ: rămăşiţe anatomice umane, deşeuri ce pot fi contaminate cu microbi, bacterii, viruşi şi alt tip de deşeuri din spitale: plastic, textile contaminate.

Deşeurile industriale şi spitaliceşti sunt incinerate pentru a reduce costurile de depozitare şi pentru a preveni răspândirea substanţelor chimice şi toxice în mediu. În unele cazuri energia provenită din combustia deşeurilor poate fi reutilizată pentru generarea de căldură sau electricitate.

Sunt multe tipuri de cuptoare utilizate pentru incinerarea deşeurilor industriale în Europa. Se utilizează adesea cuptoarele cu pat fluidizat, dar designul cuptorului depinde în mare măsură de tipul deşeurilor arse, de compoziţia lor şi de felul în care se face efectiv incinerarea.

Sisteme de depoluare a) uscat b) umed

c) combinat

Scruber umed

Scruber uscat

Sistem de îndepărtare a NOx

Valori limită pentru emisiile în apă

Orice deversare de apă de spălare a gazelor de ardere de

la o instalaţie de incinerare sau coincinerare se realizează

cu respectarea condiţiilor autorizaţiei de mediu.

Deversările în mediul acvatic ale apelor uzate provenite

de la spălarea gazelor de ardere se limitează cât mai mult

posibil, valorile limită de emisie trebuind să se

conformeze cerinţelor prevăzute în legislaţie.


Cu condiţia unei prevederi specifice din autorizaţia de mediu, apa uzată de la spălarea gazelor de ardere poate fi deversată în mediu acvatic după epurarea separată, cu condiţia ca:

a) să fie respectate condiţiile prevederilor locale, naţionale şi internaţionale în ceea ce priveşte valorile limită de emisie;

b) concentraţiile gravimetrice ale substanţelor poluante menţionate în normativele în vigoare să nu depăşească valorile limită stabilite în aceasta.


Valorile limită de emisie se aplică la punctul unde apele uzate de la spălarea gazelor de ardere, conţinând substanţe poluante, sunt deversate din instalaţia de incinerare sau coincinerare.

Acolo unde apa uzată de la spălarea gazelor de ardere este tratată colectiv cu alte surse locale de ape uzate similare, operatorul va lua şi următoarele măsuri:

a) pe circuitul de apă uzată de la procesul de spălare a gazelor de ardere, înainte de introducerea sa în instalaţia de tratare colectivă a apelor uzate;

b) pe celălalt circuit sau celelalte circuite de apă uzată, înainte de introducerea lor în instalaţia de tratare colectivă a apelor uzate;

c) la punctul final de deversare a apelor uzate, după epurare, din instalaţia de incinerare sau coincinerare.


Operatorul va efectua calcule adecvate de bilanţ de masă

pentru a determina nivelurile de emisii de la deversarea

finală a apelor uzate care pot fi atribuite apei uzate de la

spălarea gazelor de ardere, în scopul de a verifica

conformitatea cu valorile limită de emisii stabilite pentru

fluxul de apă uzată de la procesul de spălare a gazelor de

ardere.

Este interzisă diluarea apelor uzate în scopul conformării

cu valorile limită de emisie stabilite.

Valori limită pentru emisiile în apă Când apele uzate de la spălarea gazelor de ardere, conţinând

substanţele poluante (de tip: MS, Hg, Cd, Tl, As, Pb, Cl, Cu, Ni, Zn, dioxine şi furani), sunt tratate în afara instalaţiei de incinerare sau coincinerare la o instalaţie de epurare destinată doar pentru acest tip de ape uzate, valorile limită de emisie stabilite în legislaţie se vor aplica în punctul unde apele uzate părăsesc instalaţia de tratare.


Autorizaţia de mediu a incineratorului stabileşte:

a) valorile limită de emisie pentru substanţele poluante,

la (de tip: MS, Hg, Cd, Tl, As, Pb, Cl, Cu, Ni, Zn,

dioxine şi furani), în conformitate cu legislaţia în

vigoare;

b) parametrii operaţionali de control pentru apă uzată,

cel puţin pentru pH, temperatură şi debit.


Amplasamentele pentru instalaţiile de incinerare sau coincinerare, inclusiv locurile asociate pentru depozitarea deşeurilor, trebuie proiectate astfel încât să se prevină deversarea neautorizată şi accidentală a oricăror substanţe poluante pe sol şi în apele de suprafaţă sau freatice, în conformitate cu prevederile legislaţiei de mediu în vigoare. În plus, trebuie asigurată capacitatea de stocare pentru scurgerile de apă de ploaie dinspre amplasamentul instalaţiei de incinerare sau coincinerare ori pentru apa contaminată, rezultată prin scurgeri sau operaţiuni de stingere a incendiilor.

Capacitatea de stocare trebuie să fie adecvată pentru a avea siguranţa că asemenea ape pot fi testate şi tratate înainte de a fi deversate, conform specificaţiei din autorizaţia de mediu.

Reziduuri provenite de la incinerare

Reziduurile rezultate din funcţionarea instalaţiei de incinerare sau coincinerare trebuie reduse din punct de vedere cantitativ şi al gradului de nocivitate. Reziduurile trebuie reciclate, pe cât posibil, direct sau în afara instalaţiei, în conformitate cu prevederile relevante ale legislaţiei de mediu în vigoare.

Transportul şi depozitarea intermediară a reziduurilor uscate, sub formă pulverulentă, ca cenuşa şi reziduurile uscate de la tratarea gazelor de ardere, se fac astfel încât să se prevină dispersarea în mediu (de exemplu în containere închise).

Reziduuri provenite de la incinerare

Înainte de a determina căile pentru eliminarea sau reciclarea

reziduurilor de la instalaţiile de incinerare sau coincinerare se

efectuează teste adecvate pentru a se stabili caracteristicile

fizice şi chimice şi potenţialul poluant al diferitelor reziduuri

rezultate din procesul de incinerare. Analiza priveşte în

special fracţia solubilă totală şi metalele grele din fracţia

solubilă.

Controlul şi monitorizarea

incinerării deşeurilor

Trebuie instalate echipamente de măsurare şi trebuie folosite tehnici pentru a monitoriza parametrii, condiţiile de funcţionare şi concentraţiile de masă relevante pentru procesul de incinerare şi coincinerare.

Condiţiile de măsurare trebuie stabilite în autorizaţia de mediu emisă de autorităţile competente pentru protecţia mediului.

Instalarea şi funcţionarea corespunzătoare a echipamentului automat de monitorizare a emisiilor în aer şi apă se verifică prin controale şi teste anuale de supraveghere. Calibrarea se face prin măsurători paralele cu metode de referinţă, cel puţin o dată la 3 ani.

Controlul şi monitorizarea

incinerării deşeurilor

Amplasarea punctelor de prelevare sau măsurare se realizează de comun acord cu autoritatea competentă pentru protecţia mediului.

Măsurătorile periodice ale emisiilor în aer şi apă trebuie efectuate în conformitate legiaslaţia în vigoare:

1. Măsurătorile pentru determinarea concentraţiei substanţelor poluante ale aerului şi apei trebuie să fie reprezentative.

2. Prelevarea probelor şi analiza tuturor poluanţilor, inclusiv a dioxinelor şi furanilor, precum şi metodele de măsură de referinţă pentru calibrarea sistemelor automatizate de măsură trebuie efectuate în conformitate cu standardele Comunităţii Europene CEN. În lipsa standardelor CEN se aplică standardele naţionale sau internaţionale care vor asigura furnizarea de date de o calitate ştiinţifică echivalentă.

Controlul şi monitorizarea incinerării

deşeurilor

3. La nivelul valorii limită de

emisie zilnică valorile

intervalelor de încredere de

95% ale unui singur rezultat

măsurat nu vor depăşi

următoarele procente din

valorile limită de emisie:

monoxid de carbon 10%

dioxid de sulf 20 %

dioxid de azot 20 %

pulberi totale 30 %

carbon organic total 30 %

acid clorhidric 40 %

acid fluorhidric 40 %

Condiţii de măsurare a poluanţilor

rezultaţi

Se vor efectua următoarele măsurători ale poluanţilor aerului, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la instalaţia de incinerare:

a) măsurători continue ale următoarelor substanţe: oxizi de azot (NOx), cu condiţia să fie stabilite valorile limită de emisie, monoxid de carbon (CO), pulberi totale, carbon organic total (TOC), acid clorhidric (HCI), acid fluorhidric (HF), dioxid de sulf (SO2);

b) măsurători continue ale următorilor parametri de proces: temperatura lângă peretele interior al camerei de ardere sau alt punct reprezentativ al camerei de ardere şi/sau postardere, concentraţia de oxigen, presiunea, temperatura şi conţinutul în vapori de apă în gazele de ardere;

c) cel puţin două măsurători pe an ale metalelor grele, dioxinelor şi furanilor, dar pentru primul an de funcţionare măsurătorile se vor face trimestrial. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate stabili perioade de măsurare, acolo unde s-au stabilit valorile limită de emisie, pentru hidrocarburi policiclice aromatice sau pentru alţi poluanţi.


rezultaţi Timpul de tratare, temperatura minimă şi conţinutul de

oxigen al gazelor de ardere se supun unei verificări adecvate, cel puţin o dată, când instalaţia de incinerare sau coincinerare este pusă în funcţiune şi în cele mai nefavorabile condiţii de operare anticipate.

Măsurarea continuă a acidului fluorhidric (HF) poate fi omisă dacă se folosesc etape de tratare pentru acidul clorhidric (HCI) care asigură că nu este depăşită valoarea limită a acidului clorhidric (HCI). În acest caz emisiile de HF vor fi supuse unei măsurători periodice.


rezultaţi

Măsurarea continuă a conţinutului de vapori de apă nu se impune dacă gazul de ardere prelevat este uscat înainte de a fi analizate emisiile.

Reducerea frecvenţei măsurătorilor periodice pentru metale grele, de la două ori pe an la o dată la 2 ani, şi pentru dioxine şi furani, de la de două ori pe an la o dată pe an, poate fi autorizată de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, dacă emisiile rezultate de la incinerare sau coincinerare sunt sub 50% din valorile limită de emisie şi cu condiţia să fie disponibile criteriile pentru respectarea acestor prevederi.


rezultaţi

Rezultatele măsurătorilor făcute pentru a verifica respectarea valorilor limită de emisie trebuie recalculate în condiţii standard stabilite în continuare, iar pentru oxigen, astfel:

a) temperatura 273 K, presiunea 101,3 kPa, 11% oxigen, gaz uscat, în gazele de ardere la instalaţiile de incinerare;

b) temperatura 273 K, presiunea 101,3 kPa, 3% oxigen, gaz uscat, în gazele de ardere de la incinerarea uleiului uzat;

c) când deşeurile sunt incinerate sau coincinerate într-o atmosferă îmbogăţită în oxigen, rezultatele măsurătorilor trebuie exprimate în condiţii standard, la un conţinut de oxigen stabilit de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, reflectând circumstanţele speciale ale cazului individual.


rezultaţi

Toate rezultatele măsurătorilor trebuie înregistrate, prelucrate şi

prezentate într-o formă adecvată, pentru a permite autorităţilor

competente pentru protecţia mediului să verifice conformitatea cu

condiţiile de funcţionare autorizate şi valorile limită de emisie

stabilite în prezenta hotărâre, în conformitate cu procedurile decise

de autorităţile competente pentru protecţia mediului.


rezultaţi

Valorile limită de emisie pentru aer se consideră respectate dacă:

a) nici una dintre valorile medii zilnice nu depăşeşte vreuna dintre valorile limită de emisie stabilite, şi 97% din valoarea medie zilnică pe un an nu depăşeşte valorile limită de emisie stabilite în legislaţie;

b) nici una dintre valorile medii la jumătate de oră nu depăşeşte vreuna dintre valorile limită de emisie din legislaţia corespunzătoare, iar acolo unde este relevant, 97% din valoarea medie la jumătate de oră pe un an nu depăşeşte nici una dintre valorile limită de emisie stabilite în legislaţie;

c) nici una dintre valorile medii pe perioada de prelevare stabilită pentru metale grele şi dioxine şi furani nu depăşeşte valorile limită de emisie stabilite;


rezultaţi

Următoarele măsurători trebuie efectuate în punctul de deversare a apelor uzate:

a) măsurători continue ale parametrilor relevanţi;

b) măsurători zilnice instantanee ale materiilor solide totale în suspensie; autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate prevedea alternativ măsurători pentru o probă reprezentativă proporţională cu fluxul de ape pe o perioadă de 24 de ore;

c) măsurători, cel puţin lunar pe o probă reprezentativă, ale substanţelor poluante;

d) cel puţin 6 măsurători pe an ale dioxinelor şi furanilor; în primul an de funcţionare se recomandă ca aceste măsurători să se facă trimestrial. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate fixa perioade de măsurare dacă a stabilit valori limită de emisie pentru hidrocarburi policiclice aromatice sau alţi poluanţi.


rezultaţi

Monitorizarea masei poluanţilor în apele uzate epurate trebuie făcută în conformitate cu legislaţia din domeniul apelor în vigoare şi trebuie descrisă în autorizaţia de mediu, la fel ca şi frecvenţa măsurătorilor.

Dacă măsurătorile efectuate arată că au fost depăşite valorile limită de emisie stabilite în prezenta hotărâre pentru aer sau apă, autorităţile competente pentru protecţia mediului vor fi informate fără întârziere.

Recuperarea energiei

Recuperarea energiei

produse de către

incineratoarele ecologice se

realizează:

Sub formă de energie

termică;

Sub formă de energie

electrică.

Documents

Curs 8_incinerarea Deseurilor