1

Poluarea mediului. Conceptul de dezvoltare durabila.

Dezvoltarea economica a societatii umane in secolul XX s-a produs cu pretul unui

dezastru ecologic ale carui proportii si consecinte sunt de multe ori greu de evaluat:

· O mare parte a suprafetelor de sol (39-50%) au fost transformate sau degradate

· Fata de anul 1850 concentratia de CO2 a crescut cu 40%

· Resursele de apa potabila sunt utilizate neeficient sau sunt contaminate

· Fenomenul poluarii a avut un impact deosbit de mare asupra faunei si florei ( mai

mult de 20% din speciile de pasari au disparut iar 20% din resursele piscicole sunt

epuizate).

Cunoasterea aprofundata a proceselor chimice care au loc in mediu este necesara

pentru a putea contracara efectele daunatoare ale poluarii.

Pentru combaterea eficienta a poluarii este necesar sa se cunoasca sursele de

poluare precum si receptorii asupra carora actioneaza poluantii (oameni, animale, plante).

Aceste informatii pot conduce la elaborarea unor strategi adecvate care sa conduca la

limitarea efectelor poluarii.

Activitatile din domeniul prevenirii poluarii s-au nascut odata cu omul si s-au

dezvoltat in concordanta cu raporturile acestuia cu mediul inconjurator. Unii arheologi

afirma ca multe asezari antice au disparut ca ca urmare a diminuarii resurselor de apa

fenomen care s-a produs in principal din cauza poluarii. Incepand cu jumatatea secolului al

XIV documentele istorice arata ca unele activitati erau percepute ca fiind foarte daunatoare

pentru sanatatea oamenilor deoarece poluau resursele de apa: topirea canepii, tabacariile,

abatoarele si vopsitoriile. Sfarsitul secolului al XVIII – lea marcheaza inceputul dezvoltarii

Poluarea reprezinta orice alterare a calitatii factorilor de mediu prin actiunea asupra lor a unor substante numite poluanti.

Poluantii reprezinta orice substanta solida, lichida sau gazoasa care introdusa in mediu modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii avand o actiune daunatoare.

2

industriale ceea ce conduce la aparitia multor intreprinderi (inclusiv cu profil chimic) cu un

impact extrem de negativ asupra factorilor de mediu.

Incapand cu anul 1960 tot mai multe tari au adoptat legislatii cu privire la protectia

mediului inconjurator. Daca pana in prezent se adoptau masuri de combatere a poluarii si

corectare a efectelor daunatoare de produse de acest fenomen tendinta actuala este

aceea de a preveni poluarea astfel incat pentru realizarea unui obiectiv economic trebuie

respectata strict legislatia de mediu.

Constientizarea de catre opinia publica internationala a pericolului pe care-l prezinta

fenomenul poluarii pentru intreaga omenire a condus la aparitia conceptului de dezvoltare

durabila care pune bazele unei cooperari globale in scopul gasirii unor metode mai

eficiente de gestionare si exploatare a resurselor de materie prima precum si o reducere

drastica a cantitatilor de deseuri eliberate in urma diverselor activitati umane.

Aceasta definitie a fost enuntata in 1987 de catre Comisia Internationala pentru

Dezvoltare si Mediu si a pavat drumul pentru actiuni de implementare a unor politici de

dezvoltare economica care sa respecte principiile protectiei mediului.

In 1992 Conferinta de la Rio a pus bazele unui plan global de dezvoltare durabila

(Agenda 21) care cuprinde peste 100 de programe precum si o declaratie care contine 27

de principii generale constituind bazele pentru integrarea politicilor de dezvoltare

economica si protectie a mediului.

Pentru ca activitatile industriale sa fie in concordanta cu principiile dezvoltarii

durabile este necesar sa se respecte urmatoarele reguli:

· Reducerea drastica a consumului sau risipei de resurse ne-regenerative. Un exemplu

poate fi reducerea utilizarii de combustibili fosili pentru producerea de energie existand o

tendinta de trecere de la combustibili cu care contin un procent mare de carbon la

combustibili care contin cu preponderenta hidrogen (figura 2).

· Utilizarea ponderata a resurselor regenerative (apa, sol, fond forestier) pentru a se

respecta viteza naturala de refacere.

Dezvoltarea durabila reprezinta un nou cadru de dezvoltare care permite generatiilor actuale sa atinga si sa-si mentina standardele economice si sociale dorite fara a compromite sansa generatiilor viitoare de a-si atinge propriile lor standarde economice si

sociale.

3

· Evacuarea de deseuri in mediul inconjurator sa se realizeze la un nivel care sa nu

depaseasca capacitatea acestuia de a le absorbi.

Figura 2. Tendinta de utilizare a combustibililor care permite

respectarea principiilor dezvoltarii durabile

Pentru a fi in acord cu aceste corolarii conceptul de dezvoltare durabila presupune

imbunatatirea proceselor industriale existente si/sau elaborarea altora noi prin care sa se

diminueze cat mai mult nivelul poluarii si consumul de resurse. In acest nou context

industria chimica poate deveni din principala sursa de poluare si degradare a mediului

motorul noii tendinte de armonizare a industriei cu mediul inconjurator. Tehnologiile care

pot fi integrate in politicile de dezvoltare durabila se cunosc sub numele generic de

“tehnologii curate” deoarece au la baza metode moderne si ecologice de prelucrare a

materiilor prime iar produsele rezultate au un impact minim asupra mediului la sfarsitul

ciclului lor de viata.

Procesele industriale traditionale sunt in general independente unul de celalalt iar

materiile prime si produsele principale si secundare rezultate sunt net diferentiate. Acest tip

de dezvoltare industriala a pornit de la premiza ca resursele naturale sunt inepuizabile iar

protectia mediului nu joaca un rol important in cadrul economiei procesului. Acumularea de

Hidrogen

Carbon

Hidrogen

Gaze naturale

Petrol

Carbune

Lemn

Tehnologiile curate sunt acele procese care utilizeaza resursele de materii prime cat mai eficient posibil, care produc cantitati minime de poluanti si in urma carora rezulta produse durabile pentru care exista posibilitarea reciclarii si recuperarii la sfarsitul ciclului lor de viata.

4

cantitati uriase de poluanti in mediu precum si reducerea drastica a rezervelor de materii

prime a demonstrat ineficienta acestui model si a dus la aparitia conceptului de ecologie

industriala.

Ecologia industriala are la baza procese care sunt aproape in intregime ciclice iar

diferentele dintre materii prime si deseuri sunt deseori greu de stabilit deoarece deseurile

dintr-un proces pot fi utilizate ca materie prima pentru alt proces (figura 3).

a) Tehnologie clasica

b) Tehnologie curata

Figura 3. Prezentare comparativa a tehnologiilor clasice si a celor ecologice

Depozit deseuri

Proces tehnologic

Utilizare produse

Energie Energie

Materie Prima

Deseuri Deseuri

Proces tehnologic

Utilizare produse

Materie prima

Utilizare eficienta a energiei

Reducerea cantitati de deseuri si depozitarea lor in conditii

sigure pentru mediu

Reciclare, reintroducere in circuitul de productie

Reutilizare Reciclare

Utilizare eficienta a energiei

5

Perfectionarile proceselor tehnologice si extinderea conceptului de dezvoltare

durabila a industriei conduc la reducerea semnificativa a cheltuielilor legate de protectia

mediului deoarece masurile preventive sunt mult mai eficiente economic decat cele care au

drept scop combaterea si controlul poluarii (figura 4).

Figura 4. Impactul asupra mediului si costurile pentru diverse masuri de

eliminare a poluarii

Gradul in care tehnologiile curente sau cele in curs de elaborare corespund

principiilor ecologiei industriale se determina prin diverse metode de evaluare a

ciclului de viata al produselor care rezulta in urma fabricatiei. Aceste metode au la

baza un set de reguli cu ajutorul carora se analizeaza comparativ tehnologiile

similare pentru a le selecta pe cele cu cel mai redus impact asupra mediului:

· Eliminarea sau inlocuirea produselor care rezulta in urma unor procese poluante;

· Eliminarea sau reducerea gradului de utilizare a substantelor toxice

· Diminuarea consumului de energie pe parcursul desfasurarii proceselor

· Obtinerea unor produse multifunctionale

· Reducerea cantitati de ambalaje sau utilizarea unor amblaje reciclabile.

· Designul produselor sa permita repararea cu usurinta precum si reintroducerea in

circuitul de

fabricatie.

Restaurare a mediului

Remediere

Tratare la sursa

Modalitati de reducere a fenomenului de poluare

Masuri de prevenire

Masuri de depoluare

Cost

uri s

i im

pact

ul a

supra

mediu

lui

6

· Pretul de cost al produsului sa reflecte cheltuielile legate de protectia mediului

La momentul actual conditiile necesare derularii unor programe de

industrializare durabila sunt rareori intrunite atat datorita complexitatii procesului (care

presupune implicarea tuturor componentelor societatii) (figura 5) cat si datorita

dificultatii transformarii industriei actuale intr-o industrie ecologica.

Figura 5. Conditiile necesare pentru ca un proiect sa respecte principiile dezvoltarii

durabile

Cu toate acestea s-au realizat progrese majore in diverse domenii ale industriei

chimice care permit accelerarea procesului de dezvoltare durabila.

Astfel, s-au descoperit noi tipuri de sisteme catalitice care permit o mai buna

ecologizare a proceselor chimice:

In ceea ce priveste mediile de reactie s-au realizat diverse aplicatii in domeniul fluidelor

supercritice: extractii, microprecipitari, separari, reactii etc. Utilizarea fluidelor supercritice

prezinta avantajul micsorarii instalatiilor industriale cu un ordin de marime si, poate cel mai

important aspect, eliminarea din procesele tehnologice a solventilor pe baza de compusi

organoclorurati (extrem de daunatori pentru toti factorii de mediu). Un exemplu de fluid

supercritic este CO2 care poate fi utilizat pentru solubilizarea unor polimeri, protetine, oxizi

metalici etc.

Studiile recente demonstreaza ca electrochimia si sonochimia reprezinta alternative

viabile la metodele clasice de activare a reactiilor chimice. Ultrasunetele pot accelera

viteza de reactie, pot marii randamentul reactiilor chimice, maresc activitatea catalizatorilor

si, in unele cazuri, procesele sunt mult simplificate (de exemplu se lucreaza la presiune

atmosferica in locul presiunilor inalte).

Necesar pentru societatea umana

Fezabil economic Ecologic

DEZVOLTARE

DURABILA

7

Insa, la ora actuala, biotehnologiile prin enormul lor potential, reprezinta metoda cea

mai sigura si mai economica de transformare a industriei traditionale intr-o industrie

ecologica.

Deja in majoritatea industriilor: chimica, celulozei si hartiei, textila si pielarie,

alimentara, metalurgica, energetica etc. biotehnologiile sunt la stadiul de maturitate si

inlocuiesc principalele procese tehnogice nedurabile.

Impactul deseurilor asupra mediului.

Dezvoltarea oraselor duce implicit si la cresterea importantei sectorului de

salubritate, atat datorita cresterii lungimilor cailor de circulatie publica cat si cantitatii totale

de deseuri menajere.

In ceea ce priveste deseurile, se apreciaza ca intre ritmul cresterii economice si cel

al volumului de deseuri exista o legatura directa, proportionala.

Problema colectarii si evacuarii reziduurilor se pune astazi cu mare acuitate in

special in marile centre urbane, unde cantitatile de produse ating valori importante. Exista

preocupari in toata lumea atat pentru gasirea unor noi tehnologii de eliminare si valorificare

a deseurilor eficiente cat si pentru imbunatatirea celor existente.

Deseurile nu constituie o amenintare doar la adresa mediului ci reprezinta un

potential pericol asupra sanatatii umane si a modului nostru de viata. O gestiune eficienta,

durabila a deseurilor are in vedere prevenirea si restringerea pe cat posibil a impactului lor

negativ asupra mediului inconjurator.

Din puct de vedere a cantitatilor de deseuri generate, situatia in Municipiul Bucuresti

nu este diferita fata de cea existenta in marile centre urbane europene.

In tarile comunitare producatorii au obligatia de a stabili un sistem de colectare al

ambalajelor reciclabile si sa imparta costul colectarii si reciclarii prin volumul de vanzari ,

costul de colectare fiind adaugat la costul produsului.

In consecinta o baza legislativa ce defineste responsabilitatea producatorului si

sistemului de colectare si reciclare va fi necesara pentru un membru al Uniunii Europene

Regimul deseurilor refolosibile este stabilit prin Ordonanta guvernului Romaniei

nr.33/1995 prin care agentii economici sunt obligati sa stranga, sa depoziteze si sa predea

de indata deseurile refolosibile rezultate din activitatea lor centrelor de colectare sau sa

valorifice direct diversi componenti pentru a evita degradarea acestora.

8

Problemele de mediu au reprezentat o sursa inepuizabila de coduri si masuri noi. Cu toate

acestea, implementarea lor cere timp, este gradata si se confrunta cu numeroase

probleme conceptuale si practice. Textele de lege sunt adesea incomplete si insuficient de

detaliate in privinţa definiţiilor, domeniului de aplicare si execuţiei practice. Exemple tipice

in acest sens sunt definiţiile de "deseu" si de "deseu toxic si periculos", metodele de

probare si analiza sau de evaluare a (eco-)toxicitatii si a altor daune (de mediu) si multe

altele pe care le vom aminti in acest capitol.

RReessuurrssee ddee mmaatteerriiii pprriimmee

Saracirea resurselor naturale - analiza:

n fizic - cantitatilor disponibile,

n tehnologic - tehnici de exploatare a resurselor;

n economic - costuri de exploatare a resurselor.

Timpul de viata estimat pentru cateva din resursele critice (Bradshaw et al, 1992) la nivelul

1988-1990 pentru vitezele actuale de consum si pentru 2030 la o populatie de circa 10

miliarde

* Resurse - depozitele rezervele cunoscute si depozitele estimate** Rezerva - resurse cunoscute si

considerate exploatabile din punct de vedere economic si tehnologic.

n Cantităţile de deşeuri = pierdere enormă de resurse materiale cât şi energetice =

indicatori ai eficienţei de utilizare a resurselor materiale de către societate.

Cantităţi excesive de deşeuri

n procese de producţie ineficiente

n fiabilitate redusa produselor

9

n utilizăre neraţionala a resurselor.

Cantitatea de deşeuri solide a crescut în ultimele decenii şi ca urmare a încercărilor de

rezolvare a unor probleme de protecţie a mediului ca de exemplu poluarea aerului şi

apelor.

Impactul deseurilor asupra mediului

n levigarea nutrienţilor, a metalelor grele şi a altor compuşi toxici din depozitele de

deşeuri;

n dezafectarea unor suprafeţe mari de teren pentru depozitarea deşeurilor;

n poluarea aerului şi formarea de subproduse toxice ca urmare a incinerării deşeurilor

n formarea gazelor cu efect de seră în urma depozitării şi a compostării deşeurilor;

n poluarea aerului şi a apelor în urma reciclării;

n intensificarea transportului deşeurilor cu camioanele.

n "deşeu" = lipsa valorii, resturi fără utilitate pentru detinator

n recuperare dificila in din amestecuri, sau din compoziţii necunoscute.

n separarea compuşilor din deşeuri conferă valoare dacă aceştia pot fi valorificaţi.

n DAR...

Ø costuri suplimentare

Ø consum suplimentar de resurse

Ø poluare suplimemtara

10 tone resurse

1 tona produs + 9 tone deseuri

10

Procese industriale vs. ecosistem natural

Gestionarea de deseurilor in Romania

LEGISLATIE / POLITICI / PROGRAME

TEHNOLOGII / RESURSE DISPONIBILE / PROGRES STIINTIFIC

CONSTIINTA CIVICA / EDUCATIE / GRAD DE DEZVOLTARE

POTENTIAL ECONOMIC

LEGISLATIE / POLITICI / PROGRAME Transpunere

Implementare

Aplicare

Directiva nr. 2008/98/CE privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive

Legislaţie românească: Este în curs de transpunere

Directiva Cadru privind deşeurile nr. 2006/12/EEC

Directiva nr. 91/689/EEC privind deşeurile periculoase, care înlocuieşte Directiva

78/319/CEE privind deşeurile toxice şi periculoase, modificată prin Directiva Consiliului

94/31/CE Legislaţie românească

11

· Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor (M.Of. nr. 283 din

22 iunie 2000) aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001 pentru

aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul

deşeurilor (M.Of. nr. 411 din 25 iulie 2001); modificată şi completată prin

Ordonanţa de Urgenţă nr. 61/2006, aprobată cu modificări şi completări prin

Legea nr. 27/2007 (M.Of. nr. 38/18.01.2007);

· H.G. nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a

deşeurilor şi a Planului naţional de gestionare a deşeurilor (M.Of. nr. 954 din 18

octombrie 2004), modificată şi completată prin H.G. nr. 358/11.04.2007 (M.Of. nr.

271/24.04.2007);

· OM nr. 1364 / 1499 / 2006 privind aprobarea planurilor regionale de gestionare

a deşeurilor (M.Of. nr. 232/04.04.2007, iar anexele 1-8 în nr. 232bis din aceeaşi

dată);

· OM nr. 1385/29.12.2006 privind aprobarea Procedurii de participare a publicului

la elaborarea, modificarea sau revizuirea planurilor de gestionare a deşeurilor,

adoptate sau aprobate la nivel naţional, regional şi judeţean (M.Of. nr.

66/29.01.2007);

· OM nr. 951/06.06.2007 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor

regionale şi judeţene de gestionare a deşeurilor (M.Of. nr. 497 şi

497bis/25.07.2007);

Directiva nr. 75/439/EEC privind uleiurile uzate, amendată de Directiva nr. 87/101/EEC,

de Directiva nr. 91/692/EEC şi Directiva 2000/76 Legislaţie românească

· H.G nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate - abrogă HG nr. 662/2001

(M.Of. nr. 199/ 22.03.2007)

Directiva nr. 2006/66/EC privind bateriile şi acumulatorii precum şi deşeurile bateriilor şi

acumulatorilor care conţin anumite substanţe periculoase Decizia Consiliului nr.

2008/763/EC de stabilire a unei metodologii comune pentru calcularea vânzărilor anuale a

bateriilor şi acumulatorilor portabili către utilizatorii finali Legislaţie românească

12

· HG nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de

baterii şi acumulatori

· OM nr. 669/1304/30.06.2009 privind procedura de înregistrare a producătorilor

de baterii şi acumulatori

Directiva Consiliului nr. 1999/31/EC privind depozitarea deşeurilor Decizia Consiliului

2003/33/CE privind stabilirea criteriilor şi procedurilor pentru acceptarea deşeurilor la

depozite ca urmare a art. 16 şi anexei II la Directiva 1999/31/CE Legislaţie românească

· H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor (M.Of. nr. 394 din 10 mai

2005), completată prin HG nr. 210/28.02.2007 pentru modificarea şi completarea

unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei

mediului;

· Ordin nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea

deşeurilor (M.Of. nr. 86 din 26 ianuarie 2005) modificat de Ordin nr. 1230 din 30

noiembrie 2005 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului şi

gospodăririi apelor nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind

depozitarea deşeurilor (M.Of. nr. 1101 din 7 decembrie 2005);

· Ordin nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor

preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri

acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri (M.Of. nr. 194 din 8 martie 2005);

· Ordin nr. 775/2006 pentru aprobarea Listei localităţilor izolate care pot depozita

deşeurile municipale în depozitele existente ce sunt exceptate de la respectarea

unor prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor

(M.Of. nr. 675/07 iulie 2006) completat de Ordinul 27/2007 pentru modificarea şi

completarea unor ordine care transpun acquis-ul comunitar de mediu (M.Of. nr. 194

din 21 martie 2007)

Directiva nr. 2000/76/EC privind incinerarea deseurilor abrogă Directivele 89/369/EEC,

89/429/EEC, privind incinerarea deşeurilor municipale şi Directiva 94/67/EC privind

incinerarea deşeurilor periculoase Legislaţie românească

13

· H.G nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor (M.Of. nr. 160 din 6 martie

2002) modificată şi completată prin HG nr. 268/2005 (M.Of. nr. 332 din 20 aprilie

2005);

· Ordin nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea

deşeurilor (M.Of. nr. 86 din 26 ianuarie 2005, publicat în M.Of. nr. 86bis din 26

ianuarie 2005);

· Ordin 1274/2005 privind emiterea avizului de mediu la încetarea activităţilor de

eliminare a deşeurilor, respectiv depozitare şi incinerare (M.Of. nr. 1180 din 28

decembrie 2005), completat prin Ordinul MMDD nr. 636/2008 (M.Of. nr. 425 din 6

iunie 2008)

Directiva Consiliului nr. 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje,

modificată prin Directiva 2004/12/CE şi de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 Legislaţie

românească

· HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje

(M.Of. nr. 639 din 20 iulie 2005) ambalaje modificată şi completată prin HG nr.

1872/2006 (M.Of. nr. 15/10.01.2007);

· Ordin nr. 927/2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la

ambalaje şi deşeuri de ambalaje (M.Of. nr. 929 din 18 octombrie 2005);

· Ordin nr. 1281 /1121/2005 privind stabilirea modalităţilor de identificare a

containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective

(M.Of. nr. 51 din 19 ianuarie 2006);

· Ordinul nr. 1229 /731/1095/2005 pentru aprobarea Procedurii şi criteriilor de

autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilităţii privind

realizarea obiectivelor anuale de valorificare, şi reciclare a deşeurilor de ambalaje

(M.Of. nr. 27 din 12 ianuarie 2006), modificat prin Ordinul 194/360/1395/2006

(M.Of. nr. 499 din 08 iunie 2006) si Ordinul nr. 968/2006 (M.Of. nr. 836 din 11

octombrie 2006) şi Ordinul nr. 1207/2007 (M.Of. nr. 740 din 01.11.2007);

· Ordin nr. 493/2006 privind constituirea Comisiei de evaluare şi autorizare a

operatorilor economici în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea

14

obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje (M.Of. nr.

456/25 mai 2006) modificat prin Ordinul nr. 1140/2006 (M.Of. nr. 888/31 oct. 2006)

şi Ordinul nr. 978/2009 (M.Of. nr. 978/10 iulie 2009)

Directiva nr. 96/59/EC privind eliminarea bifenililor şi terfenililor policloruraţi (PCB şi

PCT) înlocuieşte Directiva 76/403/CEE) Legislaţie românească

· HG nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi

controlul bifenililor policlorurati şi ale altor compuşi similari (M.Of. nr. 131 din 28

martie 2000), modificată prin HG nr. 291/2005 (M.Of. nr. 330 din 19 aprilie 2005) şi

prin HG nr. 975/2007 (M.Of. nr. 598 din 30 august 2007), completată prin HG nr.

210/28.02.2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care

transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului;

· Ordin nr. 1018 din 19 octombrie 2005 (abrogă Ordinul nr. 279/2002), privind

înfiinţarea în cadrul Direcţiei deşeuri şi substanţe chimice periculoase a

Secretariatului pentru compuşi desemnaţi (M.Of. nr. 966 din 1 noiembrie 2005);

· Ordinul nr. 257 din 2006 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul

nr. 1018/2005 privind înfiinţarea în cadrul Direcţiei deşeuri şi substanţe chimice

periculoase a Secretariatului pentru compuşi desemnaţi;

· Ordinul nr. 1349 din 03.09.2007 privind abrogarea prevederilor articolelor 21 -

23 ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Secretariatului pentru compuşi

desemnaţi, aprobat prin Ordinul MMGA nr. 1018/2005 privind înfiinţarea în cadrul

Direcţiei deşeuri şi substanţe periculoase a Secretariatului pentru compuşi

desemnaţi, cu modificările şi completările ulterioare. (publicat în M.Of. nr. 629 din 13

septembrie 2007)

Decizia nr. 2000/532/CE privind lista deseurilor, amendată de Decizia nr. 2001/119, (ce

înlocuieşte Decizia nr. 94/3/CE privind lista deşeurilor şi Decizia nr. 94/904/CE privind lista

deşeurilor periculoase) Legislaţie românească

· HG nr. 856 /2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei

cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase (M.Of. nr. 659 din 5 septembrie

2002) modificat prin HG nr. 210/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte

15

normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului (M.Of.

nr. 187 din 19 martie 2007)

Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14

iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare.

Acest regulament a intrat în vigoare incepând cu data de 15 iulie 2007, înlocuind

Regulamentul nr. 259/93/CEE pentru supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri

în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană Legislaţie românească

· HG nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului

Parlamentului Euppropean şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de

deşeuri - abrogă HG nr. 895/2006 pentru aplicarea Regulamentului CEE 259/93,

(M.Of. nr. 255/02.08.2007 modificată şi completată prin HG 1453/2008 (M.Of. nr.

783 din 24 noiembrie 2008);

· HG nr. 1061/10.09.2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi

nepericuloase pe teritoriul României (M.Of. nr. 672/30.09.2008);

· Ordin nr. 1119/2005 privind delegarea catre Agenţia Naţională pentru Protecţia

Mediului a atribuţiilor ce revin Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor în

domeniul exportului deşeurilor periculoase şi al transportului deşeurilor

nepericuloase în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului (M.Of. nr.

1024 din 18 noiembrie 2005)

Directiva nr. 86/278/EEC privind protecţia mediului şi în particular a solului, atunci

cand namolul de la staţiile de epurare este utilizat în agricultură, modificată prin

Directiva 91/692/CEE şi Regulamentul (CE) nr. 807/2003 Legislaţie românească

· Ordin comun nr. 344 /708/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind

protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare

în agricultură (M.Of. nr. 959 din 19 octombrie 2004)

Directiva Consiliului nr. 2000/53/EEC privind vehiculele scoase din uz, modificată prin

Deciziile Comisiei 2002/525/CE, 2005/438/CE şi 2005/673/CE care modifică şi

completează Anexa II a Directivei 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz Decizia

Comisiei 2002/151/CE privind cerinţele minime pentru certificatul de distrugere eliberat în

conformitate cu art. 5 alin (3) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului

16

2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz Decizia Comisiei 2003/138/CE care stabileţte

standardele de codificare pentru materiale şi componente ale vehiculelor ca urmare a

Directivei 2000/53/CE Decizia Comisiei 2005/293/CE, care stabileşte reguli detaliate cu

privire la monitorizarea ţintelor de reutilizare/valorificare şi reutilizare/reciclare prevăzute în

Directiva 2000/53/CE Legislaţie românească

· HG nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz (M.Of. nr. 32

din 11 ianuarie 2005);

· HG nr. 1313/2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.

2406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz (M.Of. nr. 829 din 9

octombrie 2006);

· Ordin nr. 87 /527/411/2005 privind aprobarea modelului şi a condiţiilor de

emitere a certificatului de distrugere la preluarea vehiculelor scoase din uz (M.Of.

nr. 295 din 8 aprilie 2005);

· Ordin nr. 1224 /722/2005 pentru aprobarea Procedurii şi condiţiilor de

autorizare a persoanelor juridice în vederea preluării responsabilităţii privind

realizarea obiectivelor anuale de reutilizare, reciclare şi valorificare energetică a

vehiculelor scoase din uz (M.Of. nr. 1178 din 27 decembrie 2005) modificat şi

completat prin Ordin nr. 985/1726/2007 (M.Of. nr. 561/15.08.2007);

· Ordin nr. 816/2006 privind constituirea Comisiei de evaluare şi autorizare a

persoanelor juridice în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea

obiectivelor anuale de reutilizare, reciclare şi valorificare energetică a vehiculelor

scoase din uz (M.Of. nr. 724 din 24 august 2006), modificat şi completat prin Ordin

nr. 979/2006 (M.Of. nr. 806/26.09.2006);

· Ordin nr. 625/2007 privind aprobarea Metodologiei pentru urmărirea realizării

de către operatorii economici a obiectivelor prevăzute la art. 15 alin. (1) si (2) din

HG nr. 2406/2004 (M.Of. nr. 252/ 16.04.2007)

Directiva nr. 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice,

modificată prin Directiva 2003/108/EC Legislaţie românească

17

· HG nr. 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (M.O.

nr. 491 din 10 iunie 2005)

· Ordin nr. 901/2005 privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea

deşeurilor de echipamente electrice şi electronice care prezintă riscuri prin

contaminare pentru securitatea şi sănătatea personalului din punctele de colectare

(M.Of. nr. 910 din 12 octombrie 2005);

· Ordin nr. 1225 /721/2005 privind aprobarea Procedurii şi criteriilor de evaluare

şi autorizare a organizaţiilor colective în vederea preluării responsabilităţii privind

realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a

deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (M.Of. nr. 1161 din 21 decembrie

2005), modificat şi completat prin OM nr. 910/2007 (M.Of. nr. 428 din 27 iunie

2007);

· Ordin nr. 66/20 ianuarie 2006 privind Privind constituirea Comisiei de evaluare

şi autorizare a organizaţiilor colective în vederea preluării responsabilităţii privind

realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a

deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, M.Of. nr. 353 din 19 aprilie 2006

modificat şi completat prin OM nr. 1099/2007 (ordin intern), Ordinul nr. 262/2009;

· Ordin nr. 1223 /715/2005 privind procedura de înregistrare a producătorilor,

modul de evidenţă şi raportare a datelor privind echipamentele electrice şi

electronice şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice (M.Of. nr. 1 din 3

ianuarie 2006) modificat şi completat prin Ordinul nr. 706/2007 (M.Of. nr. 307 din

9.05.2007);

· Odinul 556 /435/191 din 5 iunie 2006 privind marcajul specific aplicat

echipamentelor electrice şi electronice introduse pe piaţă după data de 31

decembrie 2006 (M.Of. nr. 608 din 13 iulie 2006);

Directiva nr. 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe

periculoase în echipamente electrice şi electronice, amendată prin:

18

· Decizia Comisiei 2005/618/CE, în scopul stabilirii valorilor maxime ale

concentraţiilor anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi

electronice,

· modificată prin Decizia Comisiei 2005/717/CE de modificare, în scopul adaptării

la progresul tehnic, a anexei Directivei 2002/95/CE privind limitarea utilizării

anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, şi

· Decizia Comisiei 2005/747/CE de modificare, în scopul adaptării la progresul

tehnic, a anexei Directivei 2002/95/CE privind limitarea utilizării anumitor substanţe

periculoase în echipamentele electrice şi electronice

Legislaţie românească

· Hotărâre nr. 992/2005 (M.Of. nr. 822 din 12 septembrie 2005) privind limitarea

utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

(M.Of. nr. 822 din 12 septembrie 2005), modificată prin HG nr. 816 din 21 iunie

2006 (M.Of. nr. 588 din 7 iulie 2006). Anexa la HG a fost modificată prin Ordinul

MMDD nr. 1226/1771/2007 (M.Of. nr. 626 din 12 septembrie 2007), şi Ordinul

1771/2007 (M.Of. nr. 626 din 12 septembrie 2007), completată prin Ordinul nr.

344/2009 (M.Of. nr. 291 din 5 mai 2009) şi prin Ordinul 732/2009 (M.Of. nr. 291 din

5 mai 2009)

Directiva 78/176/CEE privind deşeurile din industria dioxidului de titan

Directiva nr. 82/883/CEE privind procedeele pentru supravegherea şi monitorizarea

mediului datorită deşeurilor din industria de dioxid de titan şi eventual eliminarea poluării

cauzate titan

Directiva nr. 92/112/CEE privind procedeele pentru armonizarea programelor pentru

reducerea de deşeuri din industria dioxidului de titan Legislaţie românească

· Ordin nr. 751 /870/2004 privind gestionarea deşeurilor din industria dioxidului

de titan (M.Of. nr. 10 din 5 ianuarie 2005)

Directiva 87/217/CEE privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cauzată de azbest

Legislaţie românească

19

· HG 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu

azbest modificat prin HG nr. 734/2006 (M.Of. nr. 519 din 15 iun. 2006)

Directiva Consiliului nr.2006/21/CE a parlamentului European şi a Consiliului din 15

martie 2006 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive şi de modificare

a Directivei 2004/35/CE Legislaţie românească

· Hotărârea Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deşeurilor din

industriile extractive, publicată în Monitorul Oficial nr. 624 din 27 august 2008

Politici/Programme

· Strategia Nationala pentru Protectia mediului

· Planul National de Actiune pentru protectia Mediului

· Strategia Nationala de Gestiune A Deseurilor

· Strategia si Planul de Actiune privind gestiunea deseurilor Periculoase (Studiu

JICA – MAPPN)

20

STRATEGIA NATIONALA DE GESTIUNE A DESEURILOR

Principii generale de gestionare a deşeurilor Legea nr. 426 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

78/2000 privind regimul deşeurilor

a) principiul utilizării cu exclusivitate a acelor activităţi de gestionare a deşeurilor care nu aduc prejudicii

sănătăţii şi mediului;

b) principiul «poluatorul plăteşte»;

c) principiul responsabilităţii producătorului;

d) principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile, fără antrenarea unor costuri excesive;

e) principiul proximităţii, care presupune ca deşeurile să fie valorificate şi eliminate cât mai aproape de locul

de generare;

f) principiile nediscriminării, consimţământului şi permisiunii transportului de deşeuri periculoase numai în

acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare, care trebuie respectate în comerţul internaţional

cu deşeuri.

L426/2001 se aplica

a) deşeurilor menajere;

b) deşeurilor de producţie;

c) deşeurilor de construcţie şi demolări;

d) deşeurilor periculoase.

NU deşeurilor lichide

ANEXA Nr. I A SEMNIFICAŢIA unor termeni în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă

ANEXA Nr. I B CATEGORII de deşeuri

ANEXA Nr. I C CATEGORII SAU TIPURI GENERICE de deşeuri periculoase

ANEXA Nr. I D CONSTITUENŢI ai deşeurilor cuprinse la lit. B din anexa nr. I C, care fac

ca aceste deşeuri să fie periculoase atunci când au proprietăţile descrise în anexa nr. I E

ANEXA Nr. I E PROPRIETĂŢI ale deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase

ANEXA Nr. II A OPERAŢIUNI de eliminare a deşeurilor

ANEXA Nr. II B OPERAŢIUNI de valorificare a deşeurilor

21

Anexa 1A Definitii • ciclu de viaţă al produsului - intervalul de timp cuprins între data de fabricaţie a unui produs şi data când

acesta devine deşeu;

• colectare - strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea temporară) a deşeurilor, în vederea

transportului lor;

• deponii - material rezultat prin decopertarea solului în urma excavaţiilor;

• deşeu - orice substanţă sau orice obiect din categoriile stabilite în anexa nr. I B, pe care deţinătorul le

aruncă, are intenţia sau obligaţia de a le arunca;

• deşeuri menajere - deşeuri provenite din activităţi casnice sau asimilabile cu acestea şi care pot fi preluate

cu sistemele de precolectare curente din localităţi;

• deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere - deşeuri provenite din industrie, din comerţ, din sectorul public

sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate,

transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea;

• deşeuri periculoase - deşeurile menţionate la art. 181 alin. (1), care se încadrează la categoriile sau

tipurile generice de deşeuri periculoase, prezentate în anexa nr. I C, şi constituenţii acestor deşeuri,

prezentaţi în anexa nr. I D, constituenţi care fac ca aceste deşeuri să fie periculoase atunci când au una sau

mai multe dintre proprietăţile descrise în anexa nr. I E;

• deţinător - producătorul de deşeuri sau persoana fizică, persoana fizică autorizată să desfăşoare activităţi

independente ori persoana juridică care are deşeuri în posesia sa. Se consideră deţinător şi persoana care

transportă deşeuri, pe toată durata transportului, până la livrarea lor, pentru tratare ulterioară, unei alte

persoane;

• eliminare - orice operaţiune prevăzută în anexa nr. II A;

• gestionare - colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea zonelor

de depozitare după închiderea acestora;

• operator - orice persoană fizică sau juridică învestită cu atribuţii şi responsabilităţi în activităţi autorizate în

domeniul gestiunii deşeurilor;

• producător - orice persoană fizică, persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi independente sau

persoană juridică din a cărei activitate rezultă deşeuri (producător iniţial) şi/sau care a efectuat operaţiuni de

pretratare, de amestecare sau alte operaţiuni care generează schimbarea naturii ori a compoziţiei acestor

deşeuri;

• reutilizare - orice operaţiune prin care ambalajul care a fost conceput şi proiectat pentru a realiza în cadrul

ciclului său de viaţă un număr minim de parcursuri sau rotaţii este reumplut sau reutilizat pentru acelaşi scop

pentru care a fost conceput;

• reciclare - operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor pentru scopul original sau

pentru alte scopuri; • titularul proprietăţii - administratorul sau deţinătorul cu titlu al unei proprietăţi ori arendaşul care deţine

proprietatea în urma unui contract de arendare sau de locaţie. Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă cu

privire la deţinătorii proprietăţii se vor aplica în egală măsură responsabililor cu întreţinerea drumurilor

publice, proprietarilor căilor ferate, deţinătorilor micilor porturi şi ai zonelor de recreare în aer liber;

22

• tranzit - transportul pe teritoriul naţional de la o graniţă la alta, cu staţionări de scurtă durată, exclusiv cu

caracter tehnic şi fără modificarea cantităţii confirmate prin sigiliul vamal;

• tratare - totalitatea proceselor fizice, chimice şi biologice care schimbă caracteristicile deşeurilor, în scopul

reducerii volumului şi caracterului periculos al acestora, facilitând manipularea sau valorificarea lor;

• valorificare - orice operaţiune menţionată în anexa nr. II B;

• zonă construibilă - suprafaţă pentru care s-a elaborat şi s-a aprobat un plan de urbanizare, un plan de

construcţie pentru o clădire sau un magazin, dar şi o suprafaţă în perimetrul căreia construcţiile sunt sistate

pe durata elaborării planului de urbanizare sau a planului de construcţie."

Anexa nr. IB

Categorii de deşeuri 1. reziduuri de producţie sau de consum nespecificate la poziţiile următoare;

2. produse în afara specificaţiilor tehnice;

3. produse cu termenul de valabilitate expirat;

4. materiale împrăştiate sau distruse într-un accident, inclusiv orice material, echipament etc., contaminat în

urma accidentului;

5. materiale provenite de la construcţii, demolări, amenajări în spaţii construite etc.;

6. materiale contaminate sau impurificate în urma unei acţiuni voluntare (de exemplu: reziduuri de la

operaţiunile de curăţare, materiale de ambalare, containere etc.);

7. obiecte consumabile şi părţi ale acestora (de exemplu: baterii consumate, catalizatori epuizaţi etc.);

8. substanţe devenite improprii utilizării (de exemplu: acizi contaminaţi, solvenţi contaminaţi, amestec de

săruri epuizate etc.);

9. reziduuri de la procesele industriale (de exemplu: zguri, blazuri etc.);

10. reziduuri de la procesele de combatere a poluării (nămoluri de scruber, pulberi din filtrele de desprăfuire,

filtre uzate etc.);

11. reziduuri de fabricaţie/finisare (de exemplu: aşchii de la strunjire sau frezare etc.);

12. reziduuri de la extracţia şi prelucrarea materiilor prime (de exemplu: reziduurile de la exploatările miniere

sau petroliere etc.);

13. materiale contaminate (de exemplu: uleiuri contaminate cu PCB etc.);

14. toate materialele, substanţele sau produsele a căror utilizare este interzisă de lege;

15. produse pe care deţinătorul nu le mai utilizează (de exemplu: reziduuri din agricultură, menajere, din

birouri, activităţi comerciale etc.);

16. materiale, substanţe sau produse contaminate care rezultă din acţiunile de remediere a solului;

17. toate materialele, substanţele sau produsele incluse în categoriile de mai sus."

Criterii clasificare DP

n Tipul de deseu de prezinta una din proprietatile periculoase sau contine unul din

constituentii cuprinsi in lista compusilor cu proprietati periculoase

23

n Componentul periculos continut

n Proprietatile ce fac deseul periculos

ANEXA Nr. I C

Categorii sau tipuri generice de deşeuri periculoase

A. Deşeuri care prezintă una dintre proprietăţile descrise în anexa nr. I E

B. Deşeuri care conţin unul dintre constituenţii cuprinşi în anexa nr. I D

ANEXA Nr. I E

Proprietăţi ale deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase

H1. explozive - substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai

sensibile la foc ori la frecare decât dinitrobenzenul;

H2. oxidante - substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în contact cu alte

substanţe, mai ales cu cele inflamabile;

REACTIVE(USA): Unstable and explodes under certain conditions such

as heat and pressure.

24

ANEXA Nr. I E

Proprietăţi ale deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase

H3.A. foarte inflamabile:

substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere

< 21oC (inclusiv lichide extrem de inflamabile);

- substanţe şi preparate care se pot încălzi şi apoi se pot aprinde în

contact cu aerul la temperatura mediului ambiant, fără adaos de energie suplimentară;

- substanţe solide şi preparate care iau foc cu uşurinţă la contactul cu o sursă de aprindere

şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei de aprindere;

- substanţe gazoase şi preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală;

- substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze uşor

inflamabile în cantităţi periculoase;

H3.B. inflamabile - substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere ˘Ă21oC şi

˘Â 55oC;

H4. iritante - substanţe şi preparate necorosive care, prin contact imediat, prelungit sau

repetat cu pielea sau cu mucoasele, pot cauza inflamaţii;

H5. nocive - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă

penetrează pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate;

H6. toxice - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau dacă penetrează pielea,

pot provoca vătămări serioase, acute sau cronice ale sănătăţii

şi chiar moartea;

H7. cancerigene - substanţe şi preparate care, dacă sunt

inhalate sau ingerate ori dacă penetrează pielea, pot induce

cancer sau un risc crescut de incidenţă a acestuia;

H8. corosive - substanţe şi preparate care pot distruge

ţesuturile vii la contactul cu acestea;

H9. infecţioase - substanţe cu conţinut de microorganisme viabile sau toxinele acestora,

care sunt cunoscute ca producând boli omului sau altor organisme vii;

H10. teratogene - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă

penetrează pielea, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei

acestora;

25

H11. mutagene - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă

penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei

acestora;

H12. substanţe şi preparate care, în contact cu apa, cu aerul sau cu un acid, produc gaze

toxice sau foarte toxice;

H13. substanţe şi preparate capabile ca, după depozitare, să producă pe diferite căi altă

substanţă (de exemplu, levigat), care posedă una dintre caracteristicile prezentate mai sus;

H14. ecotoxice - substanţe şi preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau

întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului.

ANEXA Nr. I D

Constituenţi ai deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase atunci când au proprietăţile

descrise în anexa nr. I E

1. beriliu; compuşi ai beriliului;

2. compuşi ai vanadiului;

3. compuşi ai cromului hexavalent;

4. compuşi ai cobaltului;

5. compuşi ai nichelului;

6. compuşi ai cuprului;

7. compuşi ai zincului;

8. arseniu; compuşi ai arseniului;

9. seleniu; compuşi ai seleniului;

10. compuşi ai argintului;

11. cadmiu; compuşi ai cadmiului;

12. compuşi ai staniului;

13. antimoniu; compuşi ai antimoniului;

14. teluriu; compuşi ai teluriului;

15. compuşi ai bariului, cu excepţia sulfatului de bariu;

16. mercur; compuşi ai mercurului;

17. taliu; compuşi ai taliului;

18. plumb; compuşi ai plumbului;

19. sulfuri anorganice;

20. compuşi anorganici ai fluorului, cu excepţia fluorurii de calciu;

26

21. cianuri anorganice;

22. următoarele metale alcaline sau alcalino-pământoase: litiu, sodiu, potasiu, calciu,

magneziu în formă necombinată;

23. soluţii acide sau acizi în formă solidă;

24. soluţii bazice sau baze în formă solidă;

25. azbest (praf şi fibre);

26. fosfor; compuşi ai fosforului, cu excepţia fosfaţilor minerali;

27. carbonili ai metalelor;

28. peroxizi;

29. cloraţi;

30. percloraţi;

31. azide;

32. PCB (bifenilpolicloruraţi) şi/sau PCT (trifenilpolicloruraţi);

33. compuşi farmaceutici sau veterinari;

34. biocide şi substanţe fitofarmaceutice;

35. substanţe infecţioase;

36. creozoturi;

37. izocianaţi; tiocianaţi;

38. cianuri organice;

39. fenoli; compuşi ai fenolului;

40. solvenţi halogenaţi;

41. solvenţi organici, cu excepţia solvenţilor halogenaţi;

42. compuşi organohalogenaţi, cu excepţia materialelor polimerizate inerte şi a altor

substanţe care sunt cuprinse în prezenta anexă;

43. compuşi aromatici; compuşi organici policiclici şi heterociclici;

44. amine alifatice;

45. amine aromatice;

46. eteri;

47. substanţe cu caracter exploziv, cu excepţia celor cuprinse în alt punct din anexă;

48. compuşi organici cu sulf;

49. orice compus din familia dibenzofuranilor policloruraţi;

50. orice compus din familia dibenzo-para-dioxinelor policlorurate;

27

51. hidrocarburi şi compuşi ai acestora cu oxigen, azot sau sulf, care nu au fost cuprinşi la

alt punct din prezenta anexă.

Anexa IC: A. Deşeuri care prezintă una dintre proprietăţile descrise în anexa nr. I E

1. deşeuri anatomice, deşeuri spitaliceşti sau alte deşeuri clinice;

2. componente farmaceutice, medicinale sau veterinare;

3. conservanţi pentru lemn;

4. biocide şi substanţe fitofarmaceutice;

5. reziduuri de substanţe refolosite ca solvenţi;

6. substanţe organice halogenate, neutilizate ca solvenţi, cu excepţia materialelor

polimerizate inerte;

7. amestecuri de săruri ce conţin cianuri;

8. uleiuri minerale şi substanţe uleioase;

9. amestecuri sau emulsii de uleiuri şi hidrocarburi, cu/în apă;

10. substanţe conţinând PCB (bifenilpolicloruraţi) sau PCT (trifenilpolicloruraţi);

11. gudroane rezultate de la rafinare, distilare sau de la orice alt tratament pirolitic;

12. cerneluri, coloranţi, pigmenţi, vopsele, grunduri, lacuri;

13. răşini, latex, plastifianţi, cleiuri/adezivi;

14. substanţe chimice rezultate din activităţi de cercetare, dezvoltare sau învăţământ, care

nu sunt identificate sau/şi sunt noi şi ale căror efecte asupra omului sau mediului nu sunt

cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), dar se presupune că sunt periculoase;

15. materiale pirotehnice sau alte materiale explozibile;

16. substanţe sau materiale folosite la procesarea filmelor fotografice;

17. orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzofuranilor policloruraţi;

18. orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzo-para-dioxinelor policlorurate.

Anexa IC: B. Deşeuri care conţin unul dintre constituenţii cuprinşi în anexa nr. I D şi care

au proprietăţile descrise în anexa nr. I E

19. săpun, grăsimi, ceară de natură animală sau vegetală;

20. substanţe organice nehalogenate, neutilizabile ca solvenţi;

21. substanţe anorganice, fără metale sau compuşi metalici;

22. cenuşă şi/sau zgură;

23. sol, nisip, argilă, inclusiv material din dragare;

28

24. amestecuri de săruri fără cianuri;

25. prafuri şi pulberi metalice;

26. catalizatori uzaţi;

27. lichide sau nămoluri conţinând metale ori compuşi metalici;

28. reziduuri rezultate din tehnologiile de reducere a poluării (praful reţinut în sacii filtrelor

de aer), cu excepţia celor prevăzute la pct. 29, 30 şi 33;

29. nămoluri de la scrubere;

30. nămoluri de la staţiile de tratare a apei;

31. reziduuri de decarbonatare;

32. reziduuri de schimbători de ioni;

33. nămoluri de la staţiile de epurare, netratate sau improprii pentru folosinţă agricolă;

34. reziduuri de la spălarea/curăţarea rezervoarelor şi/sau a echipamentelor;

35. echipamente contaminate;

36. containere contaminate (de exemplu, butelii de gaz) al căror conţinut include unul sau

mai multe componente cuprinse în anexa nr. I D;

37. acumulatori, baterii sau alte tipuri de celule electrice;

38. uleiuri vegetale;

39. materiale rezultate din colectarea selectivă a deşeurilor menajere şi care prezintă una

dintre caracteristicile menţionate în anexa nr. I E;

40. orice alte deşeuri care conţin unul dintre constituenţii cuprinşi în anexa nr. I D şi oricare

dintre proprietăţile înscrise în anexa nr. I E."

Art. 54. În scopul aplicării eficiente a măsurilor de gestionare a deşeurilor prevăzute în prezenta

ordonanţă de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale

competente, se reglementează:

1. modalităţile de gestionare pentru următoarele categorii speciale de deşeuri:

a) uleiuri uzate;

b) deşeuri cu conţinut sau contaminate cu compuşi bifenilpolicloruraţi şi

trifenilpolicloruraţi - PCB, PCT;

c) baterii şi acumulatori uzaţi;

d) deşeuri de la producerea dioxidului de titan;

e) ambalaje şi deşeuri din ambalaje;

29

f) alte categorii speciale de deşeuri;

2. condiţiile de funcţionare a instalaţiilor de tratare şi eliminare a deşeurilor:

a) condiţii de funcţionare a incineratoarelor de deşeuri şi deşeuri periculoase;

b) eliminarea deşeurilor prin depozitarea finală;

c) condiţii privind protecţia mediului şi în special a solurilor la utilizarea în agricultură

a

nămolurilor de la staţiile de epurare a apelor uzate;

d) alte condiţii speciale de funcţionare.

3. condiţiile pentru transportul deşeurilor."

ANEXA Nr. II A

Operaţiuni de eliminare a deşeurilor

1. depozitarea pe sol şi în subsol (de exemplu: depunerea în depozite de gunoi);

2. tratarea prin contact cu solul (de exemplu: biodegradarea deşeurilor lichide sau a

nămolurilor depozitate pe sol);

3. injectarea în subteran (de exemplu: injectarea deşeurilor pompabile în puţuri, saline sau

în straturi geologice);

4. descărcarea pe suprafeţe (de exemplu: descărcarea de deşeuri lichide sau de nămoluri

în depresiuni, iazuri sau lagune);

5. depozitarea pe teren special amenajat (de exemplu: dispunerea în celule etanşe

separate, acoperite şi izolate unele de celelalte şi de mediu);

6. evacuarea deşeurilor solide în apele interioare de suprafaţă şi subterane;

7. evacuarea în mări/oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin;

8. tratament biologic nespecificat la alt punct din prezenta anexă, din care rezultă în final

compuşi sau amestecuri care sunt eliminate prin intermediul oricărei operaţiuni enumerate

la pct. 1-12;

9. tratament fizico-chimic nespecificat la alt punct din prezenta anexă, din care rezultă în

final compuşi sau amestecuri care sunt eliminate prin intermediul oricărei operaţiuni

enumerate la pct. 1-12 (de exemplu: evaporare, uscare, calcinare etc.);

10. incinerare pe sol;

11. incinerare pe mare;

12. stocare permanentă (de exemplu, introducerea de containere cu deşeuri într-o mină);

30

13. amestecare, înainte de a se încadra în oricare dintre operaţiunile menţionate la pct. 1-

12;

14. reambalare înainte de a se încadra în oricare dintre operaţiunile menţionate la pct. 1-

13;

15. stocarea înainte de efectuarea oricărei operaţiuni menţionate la pct. 1-14, cu excepţia

depozitării temporare, înaintea colectării, pe zona de producere."

ANEXA Nr. II B

Operaţiuni de valorificare a deşeurilor

1. utilizarea ca material combustibil sau ca mijloc de producere a energiei;

2. reciclarea sau recuperarea substanţelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi;

3. reciclarea sau recuperarea metalelor sau compuşilor metalici;

4. reciclarea sau recuperarea altor materiale anorganice;

5. regenerarea acizilor sau bazelor;

6. valorificarea produselor folosite la captarea poluanţilor;

7. valorificarea produselor din catalizatori;

8. rerafinarea uleiurilor uzate sau alte reutilizări ale acestora;

9. recuperarea sau regenerarea solvenţilor;

10. împrăştierea pe sol, în beneficiul agriculturii sau pentru reconstrucţie ecologică, inclusiv

operaţiunile de compostare şi alte procese de transformare biologică;

11. utilizarea deşeurilor obţinute în urma oricărei operaţiuni menţionate la pct. 1-10;

12. schimb de deşeuri între deţinători, pentru a fi supuse uneia dintre operaţiunile

menţionate la pct. 1-11;

13. stocarea de deşeuri în scopul de a fi supuse uneia dintre operaţiunile menţionate la pct.

1-12, exclusiv depozitarea temporară înaintea colectării, în zona de producere."

31

Situatia deseurilor in Romania

Cantitatea totala de deseuri generata anual in Romania

Structura cantitatii totale de deseuri

Raportul deseuri de productie/deseuri municipale in cateva tari Central si Est Europene –

1998

32

GESTIUNEA DESEURILOR URBANE n ROMANIA = 293 kg/locuitor.an ( 0,80 kg/locuitor.zi)

Evolutia compozitiei deseurilor menajere

Gestionare deseuri municipale

33

Gestionarea deseurilor industriale

34

Principalele categorii de deseuri industriale generate :

* steril minier

* cenusa si zgura de termocentrala

* deseuri metalurgice

* namoluri reziduale

* deseuri chimice

* deseuri feroase

* deseuri din constructii

Activitatile economice mari generatoare de deseuri :

* industria extractiva

* producerea energiei

* metalurgie

* rafinarea titeiului

* industria chimica

* industria de masini, produse metalice

* agricultura, zootehnie

* industria alimentara

Deşeurile periculoase.

Principalele tipuri de deşeuri periculoase generate:

ndeşeuri de soda calcinata (leşii caustice)

nfosfogips

ndeşeuri petroliere

nzguri din metalurgia neferoasa (a plumbului)

nreziduuri halogenate din chimia organica

nnamoluri cianurate cu metale grele

nbaterii uzate cu plumb

ndeseuri de la epurarea gazelor

namestecuri de grasimi si uleiuri de la separarea grasimilor din apele uzate

35

Gestiune deseuri industriale

ASPECTE SPECIFICE DEPOZITARII DESEURILOR INDUSTRIALE IN

ROMANIA

n depozitarea pe teren descoperit

n depozitele existente sunt uneori amplasate in locuri sensibile (in apropierea locuinţelor, a apelor

de suprafaţa sau subterane, a zonelor de agrement);

n depozitele de deşeuri nu sunt amenajate corespunzător pentru protecţia mediului,

n depozitele actuale de deşeuri, in special cele orăşeneşti, nu sunt operate corespunzător

n terenurile ocupate de depozitele de deşeuri sunt considerate terenuri degradate, ( peste 12000

ha de teren)

n colectarea deşeurilor menajere de la populaţie se efectuează neselectiv;

n foarte slaba monitorizare a impactului asupra mediului

n cantităţile de deşeuri eliminate = pierderi de materiale si energie care contravin principiilor unei

dezvoltări durabile

n deficientele organizatorice

n costurile implicate - foarte mari - nu pot fi suportate de agenţii economici si nici de o parte a

populaţiei cu venituri reduse

n date insuficiente privind cantităţi si conţinut

n depozite “istorice”

36

Cauze

n Conştientizare insuficienta a consecinţelor

n Legislaţia existenta prevede foarte puţine instrumente economice

n Organizare deficitara sau chiar absenta a gestiunii deşeurilor in mediul rural.

n Lipsa unor sisteme organizate pentru colectarea selectiva a ambalajelor si a altor deşeuri

reciclabile din deşeurile menajere.

n Instalaţiile de tratare / eliminare existente sunt inadecvate

n Nu se aplica tehnologii de tratare / denocivizare a deşeurilor in vederea eliminării;

n Depozitarea in condiţii necontrolate sau coincinerare in instalaţii industriale neechipate cu

mijloace de reţinere a noxelor.

n Resurse financiare limitate.

n Control – capacitatea organelor de control, ca personal si eficienta in a impune aplicarea legilor

este redusa.

n Educaţia ecologica

Clasificarea deşeurilor. Compoziţia deşeurilor menajere. Colectarea

separată

Clasificari:

după sursă

după impactul asupra mediului

Municipale

Urbane

Menajere

Comerciale

Birouri

Stradale

Din parcuri

Rurale

Clasificare după conţinutul chimic

37

Clasificare după gradul de pericol – periculoase (de producţie, din municipale)

– nepericuloase (municipale, de producţie)

– inerte (unele din minerit, construcţii)

Conţinutul deşeurilor municipale colectate in Londra în 1892

Cenuşa 83%

Legume, materiale putrescibile, oase 8%

Metal 1%

Hârtie si ţesături 5%

Sticla 2%

Diverse 1%

Factori care influenţează compoziţia deşeurilor municipale

–tipul zonei (urbană sau rurală);

–gradul mediu de dezvoltare al regiunii ( ţară, regiune);

38

–perioada anului în care se face colectarea;

–tipul de încălzire specific zonei;

–practicarea colectării selective în scopul reciclării;

–gradul de conştiinţă civică a populaţiei.

Compoziţia medie a deşeurilor municipale

din Germania Federală în 1970

Compoziţia medie a deşeurilor municipale din Roma,

Italia în 1962,

Hârtie, carton 28 % Hârtie, carton 12 %

Sticlă 9 % Sticlă 3 %

Metale 7 % Metale feroase 4 %

Materiale plastice 3 % Materiale plastice -

Textile 3 % Textile 2 %

Resturi organice de

bucătărie

15 % Resturi organice de

bucătărie

45 %

Gunoaie fine sub 8 mm 28 % Gunoaie fine sub 1 inch 28 %

Alte resturi 7 % Diverse (neclasificate) 14 %

39

Component Tări slab dezvoltate

Tări mediu dezvoltate

Tări dezvoltate România

(1995) % % % %

Materii organice

Resturi de mâncare 40 - 85 20 - 65 6 - 30

Hârtie 1 - 10 8 - 30 20 - 45 13.5

Ca rton 1 - 10 8 - 30 5 - 15

Materiale plastice 1 - 5 2 - 6 2 - 8 5.5

Textile 1 - 5 2 - 10 2 - 6 5

Cauciuc 1 - 5 1 - 4 0 - 2

Piele 0 - 2

Resturi de gradină 1 - 5 1 - 10 10 - 20

Lemn 1 - 4

Materii anorganice

Sticlă 1 - 10 1 - 10 4 - 12 5.3

Recipienţi metalici 2 - 8 5.3

Aluminiu 1 - 5 1 - 5 0 - 1

Alte metale 1 - 4

Tărână, cenuşă, etc 1 - 40 1 - 30 0 - 10

Alte 65.4

40

Date neunitare

n –Modul de analiza

n –Modul de raportare

Perioada de evaluare a compoziţiei (deceniul)

Tara Cantitate totală, tone

Cantitate kg / persoană

Australia 10.000.000 680 Belgia 3.082.000 313 Canada 12.600.000 525 Danemarca 2.046.000 399 Elveţia 2.146.000 336 Finlanda 1.200.000 399 Franţa 15.500.000 288 Germania 20.780.000 337 Italia 14.041.000 246 Japonia 40.225.000 288 Marea Britanie 15.816.000 282 Noua Zeelandă 1.528.000 488 Norvegia 1.700.000 415 Olanda 5.400.000 214 România 6.845.000 297 Spania 8.028.000 214 Suedia 2.500.000 300 Statele Unite 200.000.000 875

41

Principalele obiective ale separării deşeurilor pentru reciclare

lrecuperarea materialelor reciclabile sau combustibile în scopul valorificării;

pentru compostare

lreducerea conţinutului de materiale inerte (sticlă, mase plastice);

lreducerea conţinutului de compuşi periculoşi şi metale grele.

pentru (co)incinerare

lcreşterea puterii calorifica

lreducerea conţinutului in metale grele

lreducerea umidităţii

reutilizare - orice operaţiune prin care ambalajul care a fost conceput şi proiectat

pentru a realiza în cadrul ciclului său de viaţă un număr minim de parcursuri sau rotaţii este

reumplut sau reutilizat pentru acelaşi scop pentru care a fost conceput;

reciclare - operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor pentru

scopul original sau pentru alte scopuri;

valorificare - orice operaţiune menţionată în anexa nr. II B;

ANEXA Nr. II B (L426/2001)

Operaţiuni de valorificare a deşeurilor

1. utilizarea ca material combustibil sau ca mijloc de producere a energiei; 2. reciclarea sau recuperarea substanţelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi; 3. reciclarea sau recuperarea metalelor sau compuşilor metalici; 4. reciclarea sau recuperarea altor materiale anorganice; 5. regenerarea acizilor sau bazelor; 6. valorificarea produselor folosite la captarea poluanţilor; 7. valorificarea produselor din catalizatori; 8. rerafinarea uleiurilor uzate sau alte reutilizări ale acestora; 9. recuperarea sau regenerarea solvenţilor; 10. împrăştierea pe sol, în beneficiul agriculturii sau pentru reconstrucţie ecologică, inclusiv operaţiunile de compostare şi alte procese de transformare biologică; 11. utilizarea deşeurilor obţinute în urma oricărei operaţiuni menţionate la pct. 1-10; 12. schimb de deşeuri între deţinători, pentru a fi supuse uneia dintre operaţiunile menţionate la pct. 1-11; 13. stocarea de deşeuri în scopul de a fi supuse uneia dintre operaţiunile menţionate la pct. 1-12, exclusiv depozitarea temporară înaintea colectării, în zona de producere."

Factori de care depinde eficienta colectării (separate) n mărimea zonei de colectare; n structura economică a zonei; n stilul de viaţă al populaţiei rezidente în zonă;

42

n legislaţia locală în domeniul colectării deşeurilor; n alegerea unui sistem adecvat de colectare; n existenţa instalaţiilor de reciclare a materialelor recuperate.

Separarea materialelor reciclabile l colectare separata – diverse scheme

– la sursa l in containere speciale l in saci speciali (prepay)

– in centre de colectare destinate unor localităţi sau cartiere – puncte care deservesc mai multe locuinţe (stradale sau pentru un grup de

apartamente)

l din deşeurile mixte l reducerea dimensiunilor l separarea pe baza dimensiunilor l separarea pe baza densităţii l separarea magnetica a deşeurilor feroase l compactarea

43

Managementul deseurilor menajere

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

56

57

Situatia generarii deseurilor in Bucuresti

58

59

60

61

62

Locurile prevazute a fi utilizate ca gropi de gunoi in Bucuresti

63

Procedee termice de tratare a deseurilor

Principalele procedee termice utilizate in tratarea deseurilor sunt:

· Incinerarea

· Piroliza

· Hidrogenarea

· Hidroliza

· Uscarea

Aceste procedee, dintre care cel mai des intalnit este incinerarea, au urmatoarele

obiective:

· Transformarea reziduurilor periculoase in substante inerte care pot fi stocate in

conditii de siguranta (in acelasi timp se cauta sa se mentina un nivel scazut al

emisiilor de noxe in apa si atmosfera).

· Distrugerea substantelor oganice si concentrarea celor anorganice in scopul

diminuarii cantitatilor de deseuri care urmeaza a fi stocate in gropile ecologice de

gunoi.

· Recuperarea de energie din deseurile care au o capacitate calorica ridicata pentru

micsorarea consumului de resurselor de energetice conventionale.

· Transformarea deseurilor in produse care se pot folosi ca materie prima in diverse

procese industriale.

Alegerea unuia dintre procedeele mentionate se face in functie de modul in care

acestea raspund obiectivelor enumerate dar, principalul obiectiv care trebuie indeplinit

trebuie sa fie acela al transformarii deseurilor in substante inerte.

In afara de aceste cerinte care trebuie luate in considerare cand se alege un

procedeu este necesar sa se tina cont si de alte criterii care pot influenta semnificativ

economia procesului:

64

· Siguranta in exploatare;

· Investitiile de capital;

· Spatiul necesar pentru construirea instalatiilor

Incinerarea

Procesul de incinerare este destul de raspandit in intreaga lume in special in statele

dezvoltate, tarile in curs de dezvoltare avand mai putine facilitati de acest tip. Dintre tarile

dezvoltate Germania se situeaza printre primele locuri avand 48 de incineratoare care

proceseaza 9 milioane de tone de deseuri reprezentand 30 % din cantitatea totala de

deseuri. Instalatiile de incinerare au suferit transformari continue datorita faptului ca

emisiile de noxe in atmosfera si in apa trebuie sa fie minime.

Instalatia de incinerare

Instalatia de incinerare este prezentata in figura 6 si este alcatuita din urmatoarele

zone functionale:

· Primirea deseului

· Stocare si preprocesare

· Incarcare si incinerare

· Eliminarea cenusii, tratarea reziduurilor, stocare

· Sisteme de control a poluarii aerului

· Cos pentru eliminarea gazelor.

65

Figura 6. Schema generala a unei instalatii de incinerare

1- descarcare, 2 - stocare, 3 – zona de alimentare, 4 – camera de incinerare, 5 – gratar, 6

– dispozitiv de eliminare a cenusii, 7 – generator de abur, 8 - filtru electrostatic, 9 –

absorber, 10 - cos pentru evacuarea gazelor

1. Primirea deseurilor

Deseul care este adus la statia de incinerare este in prealabil cantarit pentru a se

determina cantitatea totala. Cantarirea se realizeaza in primul rand pentru a se

cunoaste costurile pe care trebuie sa le plateasca cei care livreaza deseurile precum si

in scopul efectuarii un statistici ulterioare. In faza de primire a deseurilor se efectueaza

operatia de sortare preliminara pentru a se elimina materialele necombustibile care ar

putea sa provoace perturbari serioase procesului de incinerare.

2. Stocarea si preprocesarea

In cadrul instalatiei de incinerare este necesara o zona de stocare cu rol de

“tampon” deoarece livrarea deseurilor se realizeaza de regula in sarje si neregulat dar

alimentarea instalatiei trebuie sa fie continua pentru o exploatare economica,

independent de modul in care se realizeaza livrarile de deseu. In plus, in aceasta zona

66

se realizeaza o presortare ceea ce permite eliminarea materialelor nedorite si o

omogenizarea mai buna a deseurilor.

Preprocesarea este operatia in care in principal se realizeaza diminuarea volumului

deseurilor care sunt aduse pentru a fi incinerate.

3. Incarcarea si incinerarea

Incarcarea deseului in camera de ardere se realizeaza printr-un dispozitiv special

(figura 7) care permite dozarea eficienta astfel incat instalatia sa aiba o functionarea

continua.

Figura 7. Dispozitiv de alimentare a camerei de combustie

Camera de incinerare (indiferent de tip) este alcatuita dintr-un gratar de constructie

speciala, camera de combustie propriu-zisa si un boiler pentru recuperarea caldurii la

partea superioara.

Procesul de ardere al deseului decurge in mai multe faze (figura 8) in functie de zona

din camera in care se produce:

67

Figura 8. Cele cinci faze care alcatuiesc procesul de combustie in camera de incinerare

1. Uscarea: la partea superioara a gratarului deseul este incalzit la peste 100 oC cand se

produce eliminarea umiditatii

2. Degazarea: In aceasta zona sunt eliminate diverse substante gazoase din deseu.

3. Piroliza: are loc incalzirea deseului la peste 250 oC cand se elimina compusii volatili

4. Combustia finala: se produce in partea inferioara a gratarului

5. Gazeificarea: produsii rezultati din procesul de piroliza sunt supusi unui proces de

gazeificare in prezenta de oxigen in partea superioara a zonei de piroliza (temperatura

ajunge la 1000 oC).

Usurinta cu care se realizeaza procesul de combustie al deseului depinde considerabil

de compozitia acestuia. Interdependenta dintre cele trei componente principale ale

deseurilor (substante combustibile, cenusa sau diverse substante anorganice

necombustibile si apa) este evidentiata in diagrama din figura . Daca se cunoaste

compozitia deseului se poate determina zona de pe diagrama in care se situeaza si astfel

putem estima daca este necesara adaugarea de combustibil suplimentar pentru ca

procesul de incinerare sa fie complet. Triunghiul din interiorul diagramei reprezinta

compozitia uzuala a deseului menajer.

Gaze de ardere

Deseu

Cenusa

68

Gratarele din camerele de combustie care sunt de mai multe tipuri (figura 10) au un rol

foarte important pe parcursul procesului deoarece, prin piesele mobile care intra in

componenta lor, produc deplasarea uniforma a deseului de-a lungul camerei si eliminarea

cenusii.

Figura 9. Diagrama de compozitie a deseurilor din care se pot determina

proprietatile combustibile ale acestora

Figura 10. Sistem de gratare care transporta deseul prin camera de combustie

O alta varianta de constructie a camerelor de combustie care elimina sistemul de

gratare este camera de combustie in pat fluidizat (figura 11). Sistemul cu strat fluidizat

prezinta unele avantaje fata de sistemul cu gratare (de ex. uniformitatea combustiei) dar si

dezavantaje (necesita o preprocesare avansata pentru eliminarea cat mai completa a

obiectelor necombustibile)

69

Perfectionarea camerelor de combustie presupune si modificarea lor astfel incat cenusa

sa ajunga la temperatura de topire pentru ca particolele care ar putea fi eliminate in

atmosfera odata cu gazele de ardere sa fie retinute in cenusa topita. Acest aspect este

important deoarece particolele care pot fi evacuate in atmosfera contin cantitati ridicate de

metale grele care sunt daunatoare pentru mediu. Au fost elaborate mai multe procedee

care sunt mult mai eficiente decat incineratoarele clasice. Un exemplu este procedeul

“Thermoselect” care reprezentat schematic in figura .

Figura 11. Prezentarea schematica a camerei de incinerare in pat fluidizat

In cadrul acestui procedeu deseul este compactat pana la 10 % din volumul sau original

dupa care este incalzit pana la 400 – 600 oC intr-un cuptor special. Deseul si substantele

volatilele care se dezvolta din acesta sunt arse incomplet pentru formarea gazului de

sinteza care se raceste rapid. Racirea rapida are drept scop evitarea formarii dioxinelor si

furanilor. Gazele sunt introduse apoi in scrubere pentru a se retine HCl, HF si SO2.

Gaze arse

Arzator

Alimentare cu ulei greu

Eliminarea cenusii Aer proaspat

Gratar

Alimentare cu deseu

Aer secundar pentru terminarea arderii

70

Figura 11. Procedeul Thermoselect utilizat pentru incinerarea deseurilor

Dupa trecerea prin scruber gazele sunt racite pana la 10 oC dupa care sunt trecute

peste un material adsorbant pentru retinerea avansata a metalelor grele si a dioxinelor.

Gazele astfel purificate sunt introduse in instalatia de producere a energiei deoarece au o

capacitate calorica ridicata. Cenusa care ajunge la 2000 oC se vitrifiaza (se transforma in

zgura) si se elimina pe la partea inferioara a cuptorului.

O alta componenta a camerei de combustie sunt boilerele care sunt utilizate pentru

racirea gazelor de ardere. Racirea este necesara din doua motive: normele de protectie a

mediului prevad ca nu se pot elimina gaze fierbinti in atmosfera si pentru ca sistemele de

depoluare a gazelor care sunt situate la iesirea din camera de combustie nu pot functiona

la temperaturi ridicate.

Recuperarea eficienta a caldurii este utila deoarece instalatiile actuale pot produce

electricitate pe baza gazelor arse care ies din camerele de combustie. In timpul combustiei

rezulta intre 4000 si 6000 m3 gaze pe tona de deseu la o temperatura de 1000 oC si care

se racesc la 350 oC. Caldura recuperata se poate tranforma in electricitate sau se poate

utiliza in scopuri industriale.

Compactare Cuptor de cocsificare

(carbonizare) la

temperatura joasa

Camera de

combustie

Oxigen

Deseu

Racire

Zgura

Ape

uzate

Retinere poluanti gazosi in scrubere

Gaz de sinteza

71

Fenomene de eroziune si coroziune care au loc in instalatiile de

incinerare

Temperaturile ridicate, diversele substante agresive din punct de vedere chimic precum

si viteza cu care circula gazele si particolele antrenate prin camera de combustie produc

fenomene de coroziune si eroziune asupra utilajelor si peretilor camerelor de combustie.

Fenomenul de coroziune se produce in doua moduri:

Coroziune la temperatura inalta - are loc in absenta umiditatii si se datoreaza in principal

acidului clorhidric, clor liber si sulfatilor.

Coroziune la temperatura joasa - are loc in prezenta umidiatii in anumite zone cu

temperatura mai coborata a camerei.

Prevenirea poluarii secundare

Cantitatile mari de gaze care se formeaza sunt purtatoare de substante care nu

trebuie sa ajunga in atmosfera: particole si gaze toxice (CO, SO2, NOx, dioxina etc)

Figura 12. Difuzia gazelor de ardere ce contin dioxina in jurul unei instalatii de incinerare

72

Colectarea particolelor

Este necesar sa se colecteze particolele solide care se formeaza in camera de

combustie deoarece ulterior gazele sunt introduse in dispozitive numite scrubere iar in

aceste aparate nu se pot introduce gaze cu incarcare mare de substante solide. Particolele

au diverse dimensiuni cuprinse intre 1 mm si 1 mm si se formeaza conform urmatorului

mecanism (figura 13).

Figura 13. Formarea particolelor solide in camera de ardere

Formarea particolelor se datoreaza fenomenului de nucleatie care implica

transformarea vaporilor de oxizi metalici in particole de diverse dimensiuni datorita trecerii

gazelor arse din zone cu temperaturi mari in zone cu temperauri mai scazute. Nucleatia

poate fi de doua tipuri:

Ø Omogena cand particola se formeaza din condensarea si solidificarea unor

vapori de oxizi metalici

Ø Eterogena cand particola se formeaza prin condensarea vaporilor pe o particola

care se deplaseaza in curentul de gaz.

Incluziuni

minerale

Particola de deseu

Mediu

reducator

Vapori de substante anorganice

Suboxizi metalici

Oxidare Nucleatie

Aglomerare

Cenusa

formata

73

Pentru separarea particolelor se pot utiliza urmatoarele dispozitive

· Cicloane

· Filtre cu saci

· Filtre electrostatice

Cicloanele

Gazele intra tangential intr-un cilindru care are o forma conica in partea inferioara si

un tub interior (figura 14). Datorita fortei centrifuge particolele avand masa mai mare sunt

dispuse pe peretii ciclonului si sunt apoi evacuate pe la partea inferioara a ciclonului iar

gazele sunt eliminate prin tubul interior. Dimensionarea cicloanelor se realizeaza in functie

de caracteristicile sistemului gaz-solid. Cicloanele nu sunt in general suficiente pentru o

eliminare avansata a particolelor astfel ca se recurge la alte doua dispozitive filtrele cu saci

sau filtre electrostatice.

Figura 14. Prezentare schematica si modul de operare al unui separator de tip

ciclon

Pentru a se marii eficienta acestor dispozitive se utilizeaza o baterie de cicloane prezentate

in figura 15.

Gaz purificat

Tub interior

Particole de cenusa

cilindru Gaze de ardere

con

74

Figura 15. Baterii de cicloane utilizate pentru epurarea avansata a gazelor

Filtrele cu saci

Gazele cu particole sunt trecute printr-un strat poros tip tesatura confectionat din

diverse materiale (fibre de sticla, metalice, din material plastic etc.) adaptate compozitiei si

temperaturii gazelor. Filtrele sunt periodic scuturate cu dispozitive speciale iar particolele

sunt colectate la baza lor.

Figura 16. Imagine obtinuta prin microscopie electronica a filtrului utilizat pentru purificarea

gazelor

material filtrant

Particole de cenusa

75

Filtrele electrostatice

Sunt alcatuite din tuburi metalice in interiorul carora se afla un fir metalic care este

legat la o sura de curent iar tubul exterior este legat la impamantare. In figura 17 sunt

evidentiate fenomenele care se produc asupra particolelor intre cei doi electrozi.

Figura 17. Procesul de ionizarea a particolelor aflate in fluxul de gaz

Zona a: accelerarea electronilor liberi care sunt emisi de electrodul interior

Zona b: electronii liberi ionizeaza moleculele neutre ale gazelor

Zona c: electronii se ataseaza de moleculele neutre sau de particole formand specii

chimice cu sarcini negative

Zona d: particolele ionizate negativ sunt accelerate catre electrodul de precipitare

Filtrele electrostatice produc rezultate foarte bune in eliminarea particolelor din

fluxurile gazoase dar a fost observata cresterea cantitatilor de dioxina cand se opereaza

intr-un interval de temperatura cuprins intre 200-400 oC ceea ce a diminuat utilizarea lor in

astfel de instalatii fiind preferate filtrele cu saci.

76

Eliminarea gazelor toxice din gazele de ardere

Dupa ce au fost separate particolele din fluxurile gazoase este necesara eliminarea

compusilor gazosi toxici pentru mediu: SOx, NOx, CO, dioxine etc. Aceste operatiuni

decurg in principal in doua tipuri de dispozitive absorbere (scrubere) si adsorbere.

Absorbtia

Reprezinta dizolvarea componentelor gazoase ce trebuie eliminate in solventi selectivi care

le retin. Procesul si configurarea instalatiei depind mult de tipul si concentratia

componentei care sunt retinute.

Adsorbtia

Reprezinta retinerea compusilor gazosi toxici pe diverse solide cu suprafata

specifica mare.

Incineratoare pentru substante periculoase

Anual sute de mii de tone de substante periculoase sunt incinerate in instalatii

speciale care sunt diferite constructiv de cele uzuale datorita caracterului toxic al deseurilor

care se proceseaza.

Incineratoarele pentru substante periculoase sunt in general parte componenta dintr-o

instalatie mai complexa care cuprinde urmatoarele zone:

· Zona de control – unde se produce inregistrarea , colectarea datelor si testarea in

laborator.

· Zona de stocare – care este prevazuta cu instalatii specifice de depozitare.

· Zona de preprocesare – de cele mai multe ori deseurile periculoase nu se introduc ca

atare in incineratore si sunt tratare anterior pentru a se diminua caracterul lor toxic

· Zona de incinerare – care contine instalatia de incinerare sau de piroliza. Incinerarea

fara o preprocesare prealabila este permisa numai pentru deseuri sub forma de pasta

sau lichide (daca aceastea au o capacitate calorica suficient de mare ca in cazul

solventilor uzati, uleiurilor uzate si namolurilor uleioase). Tratamentul termic se mai

77

aplica direct si unor deseuri lichide cu caracter necombustibil care nu au putut fi

denocivizate printr-un procedeu fizico-chimic.

Deseurile periculoase nu se pot incinera in instalatiile clasice cu gratar datorita

pericolului ridicat de contaminare a mediului astfel incat se prefera utilizarea unor

incineratoare modificate care asigura o separare completa a deseurilor de mediul

inconjurator. Acestea sunt:

· Cuptor rotativ

· Cuptor multietajat

· Cuptor in strat fluidizat

· Camera de combustie

Cuptorul rotativ

Acest tip de cuptor se utilizeaza cu precadere pentru incinerarea deseurilor toxice

deoarece se pot asigura temperaturi de operare mari, timp de rezidenta mare ceea ce

implica posibilitatea neutralizarii complete a deseurilor si necostisitor in operare datorita

sistemului de ardere care este relativ simplu.

In acest tip de cuptor se pot incinera urmatoarele tipuri de substante:

· Substante lichide (de exemplu solventi uzati);

· Diverse tipuri de namoluri;

· Materiale sub forma de paste;

· Solide al caror punct de topire este sub punctul de inflamabilitate.

Schema de principiu a instalatiei care contine cuptorul de tip rotativ este prezentata

in figura 18

Instalatia contine in pricipiu aceleasi elemente pe care le contine si instalatia de

incinerare cu gratar:

78

Figura 18. Instalatia de incinerare cu cuptor rotativ

1- cuptor

2- camera pentru finalizarea

arderii

3- boiler

4- filtru pentru particole

5- absorber

6- separator de picaturi

7- cos de evacuare gaze

8- zgura

9- cenusa

10- colectare deseuri solide pentru depozitare

la deponie

11- ape de spalare si condensare

12- tratament secundar al apelor uzate

13- apa tratata trimisa in reteaua de

canalizare

14- namol

1 2 3 4 5 6

7

8 9

10

11

12 13

14

79

Cuptor multietajat

Cuptorul multietajat (figura 19) se utilizeaza in principal pentru deseuri cu continut

mare de apa. Gazele fierbinti si materialul solid circula in contracurent astfel ca pentru

primele 5 etaje ale cuptorului namolul se usuca pana ajunge la un continut de materie

solida de circa 90-95 % dupa care temperatura creste pana la 600 oC datorita gazelor care

intra la nivelul 6 si care au temperatura de 800 – 900 oC. Temperatura gazelor fierbinti este

mentinuta in acest domeniu deoarece trebuie sa se evite topirea cenusii pe paletele mobile

ale cuptorului. Incepand cu nivelul 7 si pana la ultimul nivel temperatura materialului solid

(care este alcatuit acum din cenusa) scade treptat.

Figura 19. Cuptorul multietajat

Cuptoarele in strat fluidizat

Se utilizeaza in special pentru deseurile lichide sau gazoase

80

Camera de combustie

Este un cilindru (figura 20) in care se injecteaza deseul si aerul de combustie. Acest

tip de incinerator este cel mai utilizat pentru deseurile lichide si gazoase industriale.

Deseurile lichide cu capacitate calorica mai mare de 12000 kJ/kg sunt incinerate

complet la temperaturi mai mari de 1300 oC intr-o fractiune de secunda. Deseurile cu

capacitate calorica mai mica decat 12000 kJ/kg pot fi incinerate numai in prezenta unui

combustibil auxiliar. Pentru o combustie completa sunt astfel necesare temperaturi

cuprinse intre 800 – 1300 oC. Valori mari ale temperaturii de combustie sunt necesare in

general cand sunt introduse in proces substante refractare la ardere cum ar fi poli-cloro-

bifenili (PCB).

In camera A deseurile sunt introduse impreuna cu combustibilul auxiliar si, in functie

de componenta deseului se lucreaza cu deficit sau cu exces de aer (oxigen). Daca deseul

contine compusi cu azot in cantitate mare se prefera sa se lucreze in deficit de aer

deoarece se pot forma mari cantitati de oxizi de azot ceea ce ar conduce la aparitia unei

poluari secundare. In camera B se introduce aer suplimentar pentru producerea unei arderi

complete.

Figura 20. Camera de combustie

Piroliza si gazeificarea deseurilor

Piroliza si gazeificarea sunt procedee foarte utilizate in industria petrochimica si

cocso-chimica. Similitudinea dintre materiile prime care sunt supuse pirolizei sau

gazeificarii si unele deseuri cu componenta predominant organica a condus la o

reorientare a procedeeleor termice de tratare a deseurilor spre aceste doua procese:

81

Principalele avantaje care decurg in utilizarea pirolizei si gazeificarii sunt:

· Posibilitatea utilizarii unor fluxuri variabile de materii prime;

· Posibilitatea recuperarii unei cantitati mari din energia stocata in deseuri;

· Flexibilitate in ceea ce priveste tipul de deseuri care se pot utiliza precum si la

schimbarea compozitiei acestora;

· Permite eliminarea aproape completa a poluarii secundare a mediului.

In plus, aceste doua procedee permit atingerea acelorasi obiective ca si in cazul

incinerarii: diminuarea volumului deseurilor si posibilitatea stocarii lor in conditii de

siguranta pentru mediu.

In tabelul 1 se prezinta etapele de tratament termic a deseurilor si locul in care se

produce piroliza si gazeificarea:

Tabelul 1. Clasificarea diferitelor procedee de tratare termica

Etapa Proces

Etapa 1 Uscare Uscare Uscare Uscare

Etapa 2 Piroliza Piroliza Piroliza

Etapa 3 Gazeificare Gazeificare

Etapa 4 Ardere

Se observa astfel ca procesul termic nu este condus pana la incinerare completa

astfel ca produsele rezultate fie din piroliza fie din gazeificare se pot utiliza in alte procedee

chimice.

Piroliza deseurilor

Procesul de piroliza se defineşte ca un ansamblu de reacţii de descompunere

termică a macromoleculelor care intră în compoziţia masei organice, în absenţa aerului, la

temperaturi cuprinse între 900–1200 o C.

82

La începutul procesului de carbonizare se formează compuşi chimici cu mase

moleculare mai mici, compuşi gazoşi iar pe măsură ce temperatura creşte se formează

substanţe cu mase moleculare mai mari care se transformă printr–un proces de cracare în

compuşi lichizi sau gazoşi, (în condiţii normale de temperatură şi presiune). Paralel cu

reacţiile de descompunere şi formare a produşilor cu mase moleculare mici se produc

reacţii de condensare şi polimerizare urmate de alte reacţii de cracare la temperaturi mai

mari al căror rezultat final îl constituie formarea unui produs solid – cocsul.

Evoluţia structurii materialului organic în procesul de formare a cocsului este

similară procesului natural de încarbonizare care constă în realizarea unei succesiuni de

structuri macromoleculare cu grad de aromatizare din ce în ce mai pronunţat, paralel cu

creşterea temperaturii.

Astfel, pe lângă cocs (produsul principal) rezultă gudroane cu un conţinut mai mic

de fenoli şi mai mare de hidrocarburi aromatice, mono şi polinucleare, ape amoniacale şi

gaze mai bogate în hidrogen şi metan.

Procesul de piroliza decurge astfel:

· la 100 – 350 oC se evaporă apa higroscopică şi se evacuează gazele din deseu;

· peste 350 oC începe descompunerea termică a masei organice;

· la 600 – 750 oC se produce cimentarea (solidificarea) masei cărbunoase când se

formează structura omogenă a cocsului.

· peste 600 oC au loc transformări din care rezultă baze piridinice, chinoleinice, şi

se degajă amoniac sau chiar azot elementar.

Gazeificarea este un proces de oxidare a deseurilor care are loc în sistem eterogen

gaz – solid cu obţinerea gazului de sinteză .

Spre deosebire de piroliza, gazeificarea are loc în prezenţa agenţilor de gazeificare

(gazoşi) cu transformarea părţii combustibile în produse gazoase.

Agenţii de gazeificare (care furnizează oxigenul necesar procesului) utilizaţi în mod

curent sunt: oxigen, aer, apă, dioxid de carbon sau amestecuri ale acestora.

După sursa de oxigen rezultă diverse varietăţi de gaz de sinteză şi anume:

· gaz de aer (oxigen din aer);

· gaz de apă (oxigen din apă);

· gaz mixt (oxigen din aer şi apă).

83

Gazeificarea totală a unui deseu solid se poate realiza în aparate denumite

gazogeneratoare, gazogene sau gazeificatoare, în care combustibilul este supus treptat

încălzirii în urma căreia se degajă substanţe volatile şi deseul este transformat în cocs; prin

contactul continuu al cocsului cu oxigenul se realizează gazeificarea cu formarea

amestecului gazos (gaz de sinteză).

S–au emis mai multe ipoteze asupra reacţiei dintre carbon şi oxigen în cazul

formării gazului de aer. În primul rând s–a considerat că dioxidul de carbon este produsul

principal al reacţiei. Acesta reacţionează apoi cu carbonul formând CO, care este prezent

întotdeauna în gazele finale.

După alte ipoteze se consideră că reacţia primară este formarea CO care se

oxidează apoi la CO2.

Cercetările efectuate au arătat că se formează atât CO cât şi CO2 iar raportul lor

depinde de parametrii procesului, în primul rând de temperatura şi de grosimea stratului de

cărbune supuse gazeificării (figura 21).

Figura 21. Compoziţia gazului de sinteză în funcţie de agentul de

gazeificare şi grosimea stratului de cărbune

Se consideră un proces chimic simplu în gazeificator când pe grătar se găseşte un

strat subţire de cărbune sau cocs (a) compus numai din carbon şi steril.

În cazul (a) figura 108 au loc următoarele reacţii:

O2 + N2 O2 + N2 H2O O2 + N2 + H2O

CO2 + N2 CO + N2 CO + H2 CO + H2 + CO2 + N2

(a) (b) (c) (d)

84

Ecuaţia totală:

Deasupra stratului de cocs va rezulta un gaz format din CO2, N2 şi exces de aer.

Mărind stratul de cocs, şi menţinând debitul de aer introdus prin grătar cazul (b),

adică menţinând concentraţia de O2 constantă, în partea superioară a stratului de cărbune

se va produce reacţia:

Reacţia (3) este o reacţie endotermă şi se produce pe bază căldurii dezvoltate în

reacţiile (1) şi (2) şi este o reacţie de echilibru.

Creşterea presiunii va favoriza reacţia spre stânga, în timp ce creşterea temperaturii

măreşte randamentul în CO.

Gazul de aer conţine şi o cantitate de azot corespunzătoare proporţiei de 21 % O2,

79 % N2 (raport de 1/4). Reacţia completă a gazului de aer va fi

Gazul de aer va avea deci compoziţia: 33,4 % CO şi 66,6 % N2.

În cazul (c) când printr–un strat de cocs incandescent se introduc vapori de apă are

loc reacţia:

Deasupra cocsului se obţine un gaz format în principal din CO şi H2 (gaz de apă)

Mai sunt posibile reacţiile:

În cazul (d) gazeificarea cu amestec de aer sau O2 şi vapori de apă duce la

formarea gazului mixt.

(1) C + 1/2O2 CO DH = – 121,4 kJ/mol (2) CO + 1/2O2 CO2 DH = – 284,7 kJ/mol

C + O2 CO2 DH = – 406,1kJ/mol

(3) CO2 + C 2CO DH = + 159,09 kJ/mol

(5) H2O (v) + C H2 + CO DH = + 125,6 kJ/mol

(4) 2C + O2 + 4N2 2CO + 4N2 DH = – 242,8 kJ/mol

(6) C + 2H2O (v) 2H2 + CO2 DH = + 79,5 kJ/mol

(7) CO + 2H2O (v) H2 + CO2 DH = – 41,03 kJ/mol

85

Pentru a realiza în condiţii optime reacţia (5) care este o reacţie endotermă, va

trebui:

· să se deplaseze echilibrul spre dreapta prin ridicarea temperaturii şi micşorarea

presiunii

· să se dozeze cantitatea de vapori de apă introdusă

· să se împiedice formarea CO2 care ar impurifica gazele

Prin reacţii secundare se produce şi metan:

Reacţia (8) este favorizată de temperaturi scăzute şi presiuni ridicate.

Gazul combustibil rezultat are o putere calorică mai ridicată.

Reactorul în care are loc gazeificarea (figura 22) este construit dintr–o cuvă de

cărămida refractară învelită într–o manta cilindrică. Părţile componente sunt: 1 – buncăr de

alimentare cu cărbune, 2 – sistem de închidere şi deschidere a buncărului; 3 – o conductă

pentru intrarea aerului şi a vaporilor de apă, 4 – grătarul, o închidere hidraulică 5 şi

conducta de evacuare a gazelor 6.

În timpul procesului de gazeificare se pot distinge cinci zone ale stratului de cărbune,

semicocs sau cocs în care au loc următoarele transformări:

· în zona superioară I se evaporă apă, producându–se uscarea combustibilului solid;

· în zona II se degajă substanţele volatile şi se produce carbonizarea combustibilului;

· în zona III cocsul rezultat coboară şi se produce gazeificarea parţială conform reacţiei

3;

· în zona IV are loc arderea completă a carbonului, după reacţiile 1, 2 iar dacă se

introduc vapori de apă are loc şi reacţia 5;

· în zona V se elimină cenuşa sau zgura din gazogen prin închiderea hidraulică 5.

Gazele produse sunt evacuate continuu prin conducta 6.

(8) CO + 3H2 CH4 + H2O DH = – 205,15 kJ/mol

(9) 2CO + 2H2 CH4 + CO2 DH = – 252,89 kJ/mol

86

Figura 22. Schema de principiu a unui reactor de gazeificare

Hidrogenarea deseurilor

Procedeul de hidrogenare a deseurilor este similar celui utilizat in industrie unde se

hidrogeneaza diferite sortimente de carbune pentru obtinerea petrolului sintetic si este

cunoscut sub numele de Procedeul Bergius - Pierre. Tratarea deseurilor prin acest

procedeu a inceput sa fie studiata inca din anii 1950 urmatoarele tipuri de deseuri fiind

luate in consideratie ca potentiale materii prime:

- Reziduuri de la procesele de distilare din petrochimie;

- Uleiuri uzate care eventual pot contine PCB;

- Solventi uzati

- Carbune activ uzat;

- Resturi de mase plastice;

1

2

4

5

3

6 I II III

IV

V

87

Hidrogenarea are loc la temperaturi cuprinse intre 400 si 480 oC si la presiuni de

300 de atmosfere in prezenta de hidrogen. Legaturile C-C din macromolecule se rup dand

nastere la molecule cu dimensiuni mai mici sau la radicali hidrocarbonati de diverse tipuri.

Hidrocarburile nesaturate astfel obtinute sunt hidrogenate astfel incat din proces rezulta un

lichid cu prorietati similare petrolului brut. Datorita prezentei hidrogenului, concomitent cu

formarea unor hidrocarburi cu masa moleculara mai mica, se produce si eliminarea

heteroatomilor care se gasesc in moleculele initiale ale deseului (Cl, S, N, O) eliminarea

realizandu-se sub forma de apa, acid clorhidric, amoniac sau hidrogen sulfurat.

In cazul in care deseul este alcatuit din resturi de materiale plastice in procesul de

hidrogenare se utilizeaza instalatia din figura 23.

Figura 23. Instalatie de hidrogenare a deseurilor

Deseurile din material plastic sunt topite si dizolvate intr-un solvent cu punct de

fierbere ridicat la 400 oC. In aceste conditii macromoleculele sunt partial cracate. Masa de

reactie este introdusa impreuna cu hidrogenul intr-un reactor unde are loc saturarea

resturilor de molecule hidrogcarbonate. Dupa hidrogenare amestecul de reactie este

introdus intr-un separator unde se separa un amestec de gaze si vapori dde materie

Reziduu de la instalatiile de

distilare la vid

Aditivi

Agent de neutralizare

Mase plastice

Hidrogen

Apa

Deseuri industriale

Preincalzitor

Reactor

Separator Reactor

Distilare la vid

Bitum

Apa uzata

Petrol sintetic

Stabilizator

Separator

Scruber

Gaze la tratare

Gaze la recirculare

88

organica (din care se recircula hidrogenul nereactionat) si partea lichida amestecata cu

solidul care nu s-a transformat. Gazele care ies din separator sunt introduse in alt reactor

unde se definitiveaza procesul de hidrogenare. Masa de reactie nou formata se introduce

in alt separator unde se separa faza lichida care are o componenta echivalenta cu a

petrolului. Stabilizarea este un proces care presupune eliminarea compusilor volatili din

petrolul sintetic. Gazele respective sunt trimise in zona de tratare.

Reziduul lichid-solid rezultat de la prima separare este supus distilarii in vid de unde

rezulta un ulei greu care se reintroduce in reactorul initial de hidrogenare iar reziduul care

ramane de la aceasta distilare este trimis in cuptoarele de cocsificare ca agent de liere.

Componenta gazoasa care iese din coloana de distilare la vid este introdusa in reactorul al

doilea unde impreuna cu componenta gazoasa de la primul reactor se continua procesul

de hidrogenare.

Prin comparatie cu piroliza si gazeificarea hidrogenarea reziduurilor implica un

capital de investitie foarte mare deoarece necesita presiuni ridicate dar, produsul final, este

de calitate mai buna decat cele care se obtin din piroliza sau gazeificare.

In figura 24 se prezinta un ciclu complet de recuperare a produselor utile din

deseuri.

Figura 24. Inchiderea ciclului de reciclare si recuperare a materialelor plastice

Colectare Sortare

Curatare

Instalatie de hidrogenare

Petrol sintetic

Reziduuri de la instalatia de vid

Petrol

Rafinarie Combustibil

Fabricare

mase plastice

Procesare mase plastice

Consumatori

89

Metode biologice de tratare a deseurilor.

Tratarea biologica a deseurilor reprezinta degradarea substantelor organice prin

intermediul a diferite tipuri de microorganisme si, se poate produce, in prezenta aerului

(aeroba) sau in absenta aerului (anaeroba). In cazul proceselor aerobe se obtine o masa

organica numita compost care poate fi utilizata ca ingrasamant sau aditiv pentru soluri. In

cazul proceselor anaerobe se obtine pe langa compost si biogaz.

Aceste procedee se aplica in situatia in care materialul organic este biodegradabil si

este preferabila utilizarii procesului de incinerare. De altfel compostarea reprezinta o

alternativa viabila si complementara cu metodele de tratare termica.

Prin aceste procedee pot fi tranformate si reintroduse in circuitul economic cantitati

mari de deseuri menajere.

Utilizarea compostului ca ingrasamant poate aduce urmatoarelee beneficii:

Ø Imbunatateste structura solului;

Ø Contribuie la dezvoltarea microorganismelor din sol;

Ø Ajuta la dizolvarea si distribuita mai buna a mineralelor in sol;

Ø Joaca rol de tampon pentru solurile cu diferite valori de pH.

90

Materiale utilizate in procesul de compostare

Deseurile supuse compostarii trebuie sa fie in principal de natura organica si sa

contina cantitati foarte mici (deloc daca este posibil) de contaminanti. Deseurile care sunt

utilizate pentru compostare sunt:

· Biodeseuri (resturi alimentare si diverse materii vegetale);

· Deseuri care se colecteaza de pe spatiile verzi;

· Reziduuri organice rezultate din industria alimentara

· Namol colectat de la canalizare

Deseurile organice nu au o compozitie uniforma unele componente fiind mai mult

sau mai putin biodegradabile. In tabelul 2 sunt prezentate procentele relative din diversele

tipuri de materiale organice care sunt prezente in deseurile menajere si gradul lor de

biodegradabilitate.

Tabelul 2. Biodegradabilitatea si compozitia deseului menajer

Tip de deseu Biodegradabilitate %

Hidrocarburi Nebiodegradabile In urme

Carbohidrati:

· Amidon (zaharuri) Foarte buna 11

· Hemicellulose Foarte buna 63

· Celuloza Buna

· Lignina Dificil de degradat 19

Grasimi, Uleiuri, Ceruri Buna 3

Proteine

Solubile Foarte buna 4

Insolubile Dificil de degradat

91

Parametrii procesului

Raportul nutrientilor

Realizarea in bune conditii a procesului de compostare necesita o alegere

judicioasa a materialelor organice care se supun degradarii biologice (tabel 3) deoarece

unele din nu pot fi utilizate in acest scop.

Tabelul 3. Unele din materialele organice care se pot sau nu se pot supune

procesului de compostare.

Materiale compostabile

Coji de banana, piele, pene, faina expirata, cereale, resturi vegetale de la curatarea

gradinilor, balegar, bucati de lemn, rumgus, fibre naturale (lana, bumbac), tuplina de

porumb, zat de cafea, flori, carton, hartie, etc.

Materiale necompostabile

Carne, lemn tratat, hartie colorata, grasimi, produse lactate, etc.

Descompunerea substantelor organice se realizeaza prin intermediul

microorganismelor care utilizeaza deseul pentru metabolismul lor astfel incat este necesar

ca substantele din deseu sa pastreze un anumit bilant nutritiv si anume raportul dintre

cantitatea de carbon si cea de azot sa fie de 30. Pentru diferitele materii organice care intra

in componenta deseurilor se cunoaste care este raportul de carbon si azot (tabelul 4) cele

care au un continut mai mare de carbon fiind denumite generic “maro” iar cele care contin

mai mult azot sunt denumite in mod generic “verzi” (tabelul 5). Masa de substante organice

care se supune compostarii se obtine din amestecarea diverselor deseuri astfel incat sa se

atinga un raport C/N cat mai aproape de cel optim.

92

Tabelul 4. Raportul C/N pentru unele din materiile organice care se pot supune

procesului de compostare

Materie organica Raport C/N

Zat de cafea 20:1

Tulpini de porumb 60:1

Balegar de vaca 20:1

Resturi de fructe 35:1

Resuri vegetale din gradina 20:1

Balegar de vaca 60:1

Frunze 60:1

Ziare 50-200:1

Muschi de padure 58:1

Ace de pin 60-110:1

Balegar fermentat 20:1

Rumegus 600:1

Rumegus umezit 325:1

Paie 80-100:1

Tabelul 5. Exemple de materii “verzi” sau “maro” care se pot composta

Materii “verzi” Materii “maro”

Balegar, resturi menajere, resturi

vegetale din gradina, fertilizatori

bogati in azot

Frunze, lemn, paie,

rumegus

Dupa ce procesul de compostare a fost terminat este de asemenea necesar ca

raportul C / N sa fie intre 15 si 20 deoarece daca C/N este sub 15 compostul obtinut poate

sa aiba un efect toxic asupra plantelor iar daca este mai mare inseamna ca procesul de

compostare nu a fost terminat.

93

pH-ul

pH – ul este un parametru important de monitorizat in decursul realizarii procesului

de compostare deoarece el trebuie pastrat intr-un interval de 7-9 care este optim pentru

dezvoltarea microorganismelor. Pe parcursul procesului de biodegradare pH –ul poate sa

scada mai ales in primele faze cand se formeaza acizi grasi si CO2 dar de regula creste in

etapele ulterioare de evolutie a microorganismelor.

Continutul de apa

La inceputul procesului materialul supus compostarii trebuie sa contina aproximativ

55 % apa deoarece microorganismele absorb nutrientii in forma solubila. Daca procentul

de apa este sub 20 % procesele biologice practic inceteaza. In general continutul de apa al

deseurilor menajere este in intervalul 20 – 40 % ceea ce implica adaugarea unei cantitati

de apa inaintea inceperii compostarii.

Porozitatea

Materialul supus compostarii nu trebuie sa aiba o textura compacta fiind necesar sa

aiba o structura afinata pentru a permite aerului sa treaca prin masa solida. Aceasta este

necesar deoarece procesul este aerob iar microorganismele care se dezvolta in interiorul

deseului supus compostarii au nevoiede o sursa constanta de aer. Pentru aceasta, solidul

este permanent supus aerarii si se amesteca continuu.

Caracteristici biologice ale procesului de compostare

In procesul de compostare participa urmatoarele categorii de microorganisme:

- Bacterii aerobe

- Actinomicete

- Ciuperci

- Alge si protozoare

94

In general nu este necesara inocularea masei de compostare cu microorganisme

deoarece ele deja exista in anumite cantitati in deseurile respective.

Metabolism

Microorganismele utilizeaza 20 % din carbonul organic pentru constructia celulelor

(anabolism) si 80 % pentru producerea de energie (catabolism).

Biodegradare si curba de temperatura

Microorganismele care se gasesc in masa de compost se pot clasifica dupa

temperatura la care ele se dezvolta in conditii optime astfel:

· Criofile – care se dezvolta la temperaturi relativ joase: - 4 – 30 oC;

· Mezofile – care se dezvolta la temperaturi medii: 10 – 45 oC;

· Termofile – care se dezvolta la temperaturi inalte: 45 – 75 oC.

Deasupra temperaturii de 75 de grade nici o bacterie nu se mai poate dezvolta

deoarece toate procesele biologice inceteaza peste aceasta temperatura. Figura 25 ne

arata valoarea temperaturilor din masa de compost pentru diverse etape ale procesului.

Figura 25. Evolutia temperaturii in masa de compost.

95

Faza initiala dureaza intre 12 si 24 de ore timp in care se dezvolta puternic bacteriile

mezofile pana cand temperatura ajunge la 45 oC. Intre 45 si 55 oC se dezvolta cu

precadere bacteriile termofile iar daca temperatura creste mult peste aceasta temperatura

(pot apare zone cu temperaturi mai ridicate) procesele biologice vor fi incetinite. Dupa ce

temperatura compostului incepe sa scada apar din nou bacteriile mezofile in numar foarte

mare ceea ce poate constitui momentul terminarii procesului. Procesul de compostare se

termina cand toate materiile organice care s-au putut descompune au fost transformate.

Procesul de compostare are loc in instalatii specifice schema bloc a uneia din

acestea fiind prezentata in figura 25. Materia organica este introdusa in buncar unde este

stocata temporar. Dupa ce are loc o verificare vizuala a deseului se elimina materialele

neorganice cat si cele nebiodegradabile printr-o sortare manuala. Deseul este supus

operatiei de maruntire si omogenizare si, dupa adaugarea de aditivi, este introdus in incinta

de compostare. La sfarsitul procesului compostul este sitat obtinandu-se materialul de tip

ingrasamant care se poate utiliza in diverse activitati.

Considerand ca toata cantitatea de deseu este 100 % se observa din figura 26 ca in

final raman circa 30 – 40 % din materia initiala cea mai mare parte descompunanadu-se.

Figura 25. Schema bloc a instalatiei de compostare.

Buncar

Inspectie vizuala

Sortare manuala

Maruntire

Reziduu

Amestecare

Aditivi

Descompunere

Sitare

Compost

96

Figura 26. Bilantul de materiale in procesul de compostare

Obtinerea compostului prin procese anaerobe

In cadrul procedelor anaerobe se poate obtine atat compost cat si biogaz. Incepand

din anii 1980 au inceput sa fie construite instalatii anaerobe de producere a compostului

deoarece prezinta unele avantaje comparativ cu cele aerobe:

- Producere de energie (biogaz)

- Nu sunt emise in atmosfera diverse mirosuri neplacute

- Instalatia necesita mai putin spatiu si prezinta flexibilitate in constructie si

operare.

Aspecte teoretice ale proceselor anaerobe.

In natura bacteriile care produc metan sunt intalnite in mediile in care oxigenul este

absent ca: mlastini, stomacul rumegatoarelor, etc.

Bacteriile anaerobe care formeaza metan traiesc in simbioza cu alte bacterii astfel

incat formarea metanului prin procedee de descompunerea anaeroba este divizata in trei

etape (figura 27):

Deseu

Reziduuri de la sitare, 2-3 %

Descompunerea substantelor organice, 55-60 %

Compost, 30-40 %

Reziduuri de la sitare, 1-2 %

97

Hidroliza - este prima etapa in care carbohidratii, grasimile si proteinele sunt

transformate in zaharuri, acizi grasi si aminoacizi;

Formarea acizilor – produsii rezultati de la hidroliza sunt transformati in acizi

organici cu masa moleculara mica (acid propionic, butiric), hidrogen, CO2 si alcooli cu

masa moleculara mica.

Formarea metanului – bacteriile metanifere consuma la formarea metanului

hidrogenul rezultat in etapa anterioara astfel ca ele protejeaza bacteriile care formeaza

acizi organici deoarece acestea din urma sunt inhibate in dezvoltarea lor de catre propriul

metabolit (hidrogen). Deoarece cresterea si dezvoltarea bacteriilor metanifere se face

foarte incet aceasta etapa este si cea determinata de viteza.

O instalatie care proceseaza circa 55 000 t deseu / an este prezentata in figura 28.

Deseul impreuna cu unele adaosuri este introdus intr-un container unde stationeaza pana

cand este complet procesat de cate microorganisme. Gazele ies din container pe la partea

superioara si sunt arse sau procesate iar pe la partea inferioara este eliminat compostul.

Figura 27. Procesele biologice care se desfasoara in procesul de compostare anaeroba

DESEU

Bacterii fermentative Hidroliza

Bacterii fermentative

Bacterii acetogenice

Bacterii metanogene

Metan

Acid acetic Hidrogen si CO2

Acizi organici si alcooli

Aminoacizi si

zaharuri Acizi grasi

Formarea acizilor

Formarea acidului acetic

98

Figura 28. Instalatie de producere a compostului prin procedee anaerobe

Tehnici de tratare mecanica

Tehnici de maruntire a deseurilor

Maruntirea reprezinta trecerea unui material intr-o granulatie mai fina. Fiecare

maruntire serveste extinderii suprafetei exterioare specifice. Pentru alegerea masinii de

maruntire potrivite sunt necesare urmatoarele informatii:

proprietatile fizice ale materialului care trebuie maruntit precum granulatia initiala,

consistenta, duritatea, fragilitatea si fisionabilitatea

scopul maruntirii, ca de exemplu, procesele fizice sau chimice la care va fi supus

materialul maruntit;

caracteristicile necesare ale materialului maruntit precum marimea si distributia

particulelor maruntite, marimea medie a particulelor sau marimea specifica a

particulelor.

DESEU

Pompa

Lichid pentru procesare

Presa

Compost

Reactor

Compresor de gaz

Gaz pentru procesare

99

Maruntirea este cel mai des utilizata pentru marirea suprafetei specifice a

componentelor deseurilor biodegradabile, in vederea grabirii procesului de tratare

biologica. Prin acest procedeu materialul se prepara pentru descompunerea microbiana,

iar preluarea cantitatii necesare de apa este imbunatatita. Pentru maruntire se pot utiliza:

mori rapide cu ciocane, mori rapide sau lente de taiere, mori cu bile, tamburi rotativi, mori

raspel si mori spiralate.

Masinile de maruntire, care au fost testate in domeniul gestionarii deseurilor si care

de-a lungul celor 20 de ani s-au dezvoltat la un nivel extrem de ridicat, sunt

prezentate mai jos, precizandu-se avantajele si dezavantajele lor legate de instalatia de

reciclare.

moara cu ciocane moara de taiere cu cutite

Figura 29. Tipuri de mori:

Pregatirea prin maruntire a deseurilor biodegradabile in scopul compostarii

presupune in special o destramare a materialului, de aceea sunt preferate morile rapide de

taiere cu cutite.

In ceea ce priveste maruntirea altor tipuri de deseuri casante, cum ar fi deseurile din

sticla si deseurile din lemn sunt preferate morile cu ciocane.

100

Maruntire prin lovire

Morile cu ciocane

Pentru maruntirea deseurilor municipale si de productie, precum deseurile din lemn

si sticla morile cu ciocane s-au dovedit a fi foarte eficiente. Ele se deosebesc, in principial,

doar dupa tipul rotorului. Exista mori orizontale si verticale cu ciocane montate flexibil. In

figura 30 este prezentata o moara orizontala cu ciocane.

Dupa acest principiu de baza se folosesc o serie de mori in instalatiile de reciclare a

deseurilor sau in depozitele de deseuri, astfel ca s-a obtinut o experienta vasta in cazul

diferitelor compozitii de deseuri.

Versiunea verticala a morii cu ciocane este caracterizata de un rotor vertical

prevazut cu ciocane de lovire. Acest tip de moara a fost conceput la sfarsitul anilor 50

special pentru prepararea deseurilor menajere. Pentru a creste debitul acestei mori, care la

inceput era scazut, se aspira aerul din interiorul morii prin orificiul de evacuare. Astfel se

pot maruntii si partile din deseuri foarte usoare precum hartia sau masele plastice.

Datorita faptului ca morile verticale cu ciocane nu au o limitare a granulatiei printr-

un gratar, distributia granulatiei se poate varia prin modificarea numarului de ciocane. Prin

marirea numarului de ciocane rezulta o granulatie mai fina si un debit mai mic pe unitatea

de timp.

Figura 30. Vederea unei instalatii cu moara orizontala cu ciocane

101

Figura 31. Vedere de sus a unor mori cu ciocane:

cu arbore dublu cu arbore simplu

Concasoare percutante

Concasorul percutant consta dintr-o carcasa sudata din mai multe parti din tabla sau

profiluri din otel, al carei interior este captusit cu placi de percutie. Arborele, care se roteste

cu aproximativ 500-1000 rot/min este prevazut cu mai multe ciocane preschimbabile din

otel rezistent la uzura. Arborele se roteste intr-un lagar montat pe carcasa. Placile de

percutie sunt asezate reglabil cu ajutorul unor pivoti. Atat distanta dintre placile de percutie

si ciocane, cat si inclinatia placilor sunt reglabile. La intrarea unor componente care nu se

pot marunti in spatiul de percutie placile de percutie pot fi ridicate iar materialele

nemaruntite sunt eliminate prin partea inferioara.

102

Figura 32. Sectiune a unui concasor percutant

Concasoarele percutante se alimenteza prin partea superioara cu ajutorul benzilor

transportoare, in timp ce materialele maruntite se elimina prin partea inferioara. Materialul

este preluat in concasor de catre ciocane cu o viteza de aproximativ 25-40 m/s, si sunt

lovite de placile de percutie de deasupra arborelui. Placile de percutie sunt astfel aranjate,

incat materialul sa fie adus inapoi in circuitul de lovire. Acest proces se repeta pana cand

materialul este maruntit in asa masura incat sa poata trece prin spatiul dintre arbore si

placile de percutie, spatiu ce este reglat in functie de dimensiunea dorita a particulelor.

In cazul concasoarelor percutante trebuie avut in vedere, de exemplu, la

prelucrarea deseurilor din constructii si demolari sa nu fie introdus beton cu armaturi de

otel prea lungi, pentru ca acestea s-ar putea invarti in jurul rotorului si ar duce la blocarea

instalatiei.

Maruntire prin taiere

Mori cu cutite sau tocatoare

Moara poate fi cu arbore orizontal simplu sau dublu. Prin rotatia in sensuri diferite a

arborilor dubli prevazuti cu cutite materialul este atras intre cutite. Maruntirea are loc

intre uneltele de taiere indiferent de tipul materialului: moale, elastic sau dur.

103

Gradul de maruntire se fixeaza prin alegerea distantei dintre cutite respectiv prin

latimea dintilor la arborele cu cutite. Pentru maruntirea deseurilor menajere distanta dorita

dintre cutitele arborelui este de 0,1 mm si pentru a garanta succesul procesului de tocare,

nu trebuie sa depaseasca 0,8 mm. Daca gradul de maruntire nu este corespunzator, sau

daca distributia granulatiei este neuniforma, instalatiile pot fi reglate in mai multe trepte

pana cand rezultatul final este cel dorit.

Pentru a realiza un debit mare in cazul deseurilor voluminoase acestea ar trebui in

prealabil presate cu ajutorul unei prese hidraulice inaintea umplerii morii cu cutite. In cazul

in care bucati grele din metal sau alte parti componente care nu pot fi maruntite ajung in

moara, arborele cu cutite dispune de un sistem de siguranta automat, care actioneaza

arborele in sens invers pentru a debloca materialul respectiv si apoi il opreste. In acest caz

materialul trebuie indepartat manual. Practica a demonstrat ca, in instalatiile de maruntire

cu arbore cu cutite, este mai convenabil daca se indeparteaza manual materiale dure

precum metalele inainte de a fi admise in moara.

Figura 33. Vederea unui arbore cu cutite

In functie de marirmea dintilor, debitul de materiale maruntite se situeaza in jurul

valorii de 3 t/h. Materialul maruntit este caracterizat de margini taiate curat si un

interval destul de mic al dimensiunilor particulelor. Acest tip de moara se foloseste cel

mai des pentru maruntirea deseurilor din plastic, deseurilor din lemn, etc.

104

Figura 34. Vederea unui tocator de deseuri din lemn

Figura 35. Vederea unui arbore cu cutite ce trebuie curatat si refacut

Raspel cu sita

Acest tip de moara s-a dezvoltat special pentru prepararea deseurilor in unitati de

compostare. Modul de actionare a unui raspel cu sita poate fi comparat cu cel al unei site

din bucatarie. Deasupra bazei dispozitivului care partial este prevazut cu segmente cu

orificii de cernere de diametre intre 22 si 45 mm si cu segmente cu dinti de rupere ficsi, se

misca bratele raspelului, care imping si fac deseurile sa alunece cu viteze intre 8 si 10

rot/min printre dintii de rupere si prin site.

105

Figura 36. Schema unui raspel cu sita

Materialele greu de maruntit, textilele, metalele, materialele plastice sau materialele

dure se aduna in raspelul cu sita si pot fi evacuate printr-o clapa laterala a bratelor

raspelului.

Raspelul cu sita se utilizeaza insa din ce in ce mai rar in tehnica de prelucrare a

deseurilor, datorita fapului ca:

efectul de maruntire in cazul acestor dispozitive este mai mic decat in cazul morilor

cu ciocane sau cu cutite;

faptul ca raspelul cu sita lucreaza discontinuu.

Tehnici de sortare a deseurilor

Sortarea reprezinta procesul de separare si clasare a deseurilor in functie de

diferentele dintre caracteristicile lor fizice. In principiu exista sortarea dimensionala,

sortarea densimetrica, sortarea optica, sortarea magnetica, flotarea si sortarea manuala.

106

Sortarea dimensionala

Prin cernere se separa materiale de granulatie diferita, in diverse clase

granulometrice propuse. Acest proces se mai denumeste si clasare. Prin cernerea cu sita

se realizeaza separarea in functie de dimensiunea caracteristica a granulelor, cu ajutorul

unei suprafete de separatie, prevazuta cu orificii asezate geometric. Granulele care, la

alunecarea peste sita, sunt intr-o pozitie potrivita si au dimensiuni mai mici decat

orificiile sitei, cad prin aceasta si formeaza astfel materialul cu granulatie fina. Restul

granulelor raman in sita si formeaza materialul cu granulatie mare.

Materialele cu granulatie fina, umede, fibroase si lipicioase obtureaza usor

sitele. Astfel, se micsoreaza suprafata de cernere, iar debitul de cernere scade. Pentru a

evita obturarea sitelor, sunt folosite pentru materiale greu de cernut sisteme de site

speciale sau ajutoare pentru site. Cele mai importante ajutoare pentru site sunt periile,

lanturile, incalzitoarele de site, jeturile de aer si apa suplimentara pentru anularea fortelor

dintre particulele lipite una de cealalta.

Sunt folosite, in special, doua tipuri de site pentru sortarea dimensionala: site

cilindrice si site cu vibratie. O sita este considerata eficienta daca 70% din materialele cu

dimensiunea particulelor mai mica decat ochiurile plasei pot trece prin acestea.

Sita tambur

Sita tambur este o sita cilindrica; aceasta reprezinta un agregat de clasare verificat

care poate fi utilizat intr-o instalatie de preparare a deseurilor, atat in prima treapta de

preparare, cat si dupa procesul de maruntire. Debitul si performantele la separare ale unei

site tambur sunt determinate de marimea orificiilor, diametrul, turatia, elementele

interiorului tamburului si inclinatia acestuia.

Dat fiind faptul ca suprafata de cernere a unei site tambur este relativ mica, se

incearca prin diferite constructii ale peretelui interior (sita poligonala) ridicarea cat mai mult

a materialului de cernut pe peretele tamburului rotativ, pentru a obtine o cernere mai

eficienta.

107

Figura 37: Vedere si sectiune schematica a unei site tambur

Figura 38: Vedere in interiorul unei site tambur (cutite pentru desfacerea sacilor de deseuri)

Pentru a reduce si mai mult timpul de prelucrare a deseurilor, sita tambur poate

avea pe peretii interiori diferite accesorii cu ajutorul carora sa taie sacii in care sunt

colectate deseurile. Astfel, sacii de deseuri menajere colectati de agentii de salubritate pot

fi desfacuti si sortati rapid si automat cu ajutorul sitei tambur.

108

Sita cu vibratie

Aceasta sita face parte din categoria masinilor de cernere dinamice si s-a dovedit

a fi eficienta ca agregat de cernere a deseurilor care nu se infunda.

Pentru acest gen de cernere se folosesc site maleabile din cauciuc sau materiale

plastice, montate pe un sistem de bare care basculeaza in contratimp. Aceasta miscare de

basculare antreneaza sita intr-o miscare de tip unda, cu o amplitudine considerabila de 30

pana la 50 mm pentru frecvente de oscilatie de 600 pana la 800 /min si imprima

materialului de cernut acceleratii considerabile.

Figura 39: Vedere laterala sita cu vibratie

Separator balistic

Acest mecanism a fost realizat pentru separarea deseurilor municipale in trei fractii:

grea, usoara si fina. Separatorul balistic este format din palnia de incarcare si puntea

formata din mai multe benzi metalice perforate si care vibreaza in contrasens una fata de

cealalta. Puntea are o mica inclinatie pentru a imprima fractiei grele o anumita

acceleratie.

109

Figura 40. Schema de functionare a unui separator balistic

Deseurile maruntite, in functie de forma si gravitatea specifica fiecarei particule se

deplaseaza in susul sau in josul puntei. Particulele mai grele au tendinta sa se deplaseze

in jos odata cu miscarea benzilor si astfel se separa fractia grea. Datorita miscarii de

vibratie si de rearanjare continua a deseurilor pe puntea separatorului, particulele usoare

cum ar fi hartia, cartonul si foliile de plastic se deplaseaza catre marginea superioara a

separatorului, astfel formandu-se fractia usoara. Iar fractia fina reprezinta particulele care

au trecut prin orificiile benzilor metalice.

Procentajul de fractie grea si fractie usoara se determina prin modificarea inclinatiei

puntei. Inclinatia se afla, in general, intre 15-20%; aceasta inclinatie este proiectata pentru

o rata de incarcare de aproximativ 10 tone/h sau 90 m3/h.

Sita plata cu disc

O sita cu disc este un aparat de clasare in cascada care consta dintr-un gratar de

clasare cu mai multe site partiale asezate in trepte formate dintr-o multitudine de arbori

paraleli plasati la distante egale unul de altul cu discuri de antrenare hexagonale. Fiecare

dintre aceste discuri de antrenare se roteste in golul dintre doua corpuri de discuri

invecinate.

110

Figura 41. Schema de functionare a unei site cu disc

Distantele dintre aceste discuri determina marimea orificiilor de cernere ale fiecarui

nivel de cernere. De exemplu, deseurile presortate din constructii se introduc printr-un

dispozitiv de incarcare catre primul nivel de separare si sunt accelerate si separate in

procesul de cernere prin asezarea discurilor de antrenare pe arbori precum si prin

cresterea turatiei arborilor pe fiecare nivel in directia de antrenare a materialului catre

celelalte nivele de separare. Arborii rotunjiti dintre discurile de antrenare si colturile

rotunjite impiedica intepenirea materialului de separat.

Sortarea densimetrica

Sortarea densimetrica este o metoda de clasare care se bazeaza pe echivalenta

specifica a materialelor asemanatoare intr-un curent de aer ascendent. Acest proces se

mai denumeste si clasare. Echivalenta inseamna ca diferite particule vor atinge

aceeasi viteza finala de cadere. Daca particulele sunt echivalente, atunci acestea ar

trebui sa aiba in aceleasi conditii initiale aceeasi traiectorie, respectiv aceeasi viteza de

coborare. Sortarea densimetrica se poate realiza si cu ajutorul apei (vezi

hidrociclonul).

Separarea se realizeaza in functie de viteza de cadere a particulelor. Viteza de

cadere depinde de forma granulei si de greutatea specifica a fiecarui material. Debitul

111

este influentat de masa volumetrica, de umiditate, de compozitia deseurilor si de

maruntirea prealabila a deseurilor de sortat.

O serie de tipuri de separatoare cu ajutorul curentului de aer s-au testat in Uniunea

Europeana. Din multitudinea de instalatii de separare existente, in prelucrarea deseurilor

se folosesc cu precadere 2 tipuri: separatorul cu aer rotativ si instalatia de aspirare.

Separatorul rotativ cu curent de aer

Separatorul rotativ cu curent de aer are trei elemente principale: un tambur rotativ, o

camera de separare si decantare si un sistem de aer comprimat. Tamburul rotativ este

inclinat cu aproximativ 15 grade fata de orizontala si are forma conica cu baza mare in sus

(vezi figura 14).

Deseurile maruntite si deja cernute sunt transportate cu ajutorul unei benzi rulante

catre partea superioara a tamburului. Prin duze de aer comprimat se sufla aerul, paralel cu

axa tamburului. In acest fel materialele usoare sunt antrenate in sus catre camera de

decantare. Materialul greu este transportat prin tambur in continuare si iese prin baza mica

a tamburului.

Figura 42: Vederea unui separator rotativ cu curent de aer

Pentru a asigura un curent de aer continuu de-a lungul intregului tambur, se sufla

aer suplimentar prin baza mica a tamburului. Marimea granulatiei si selectivitatea pot fi

variate prin schimbarea volumului de aer, schimbarea presiunii aerului comprimat, prin

112

modificarea unghiului de inclinatie al tamburului si prin modificarea modului de incarcare a

materialului maruntit.

Instalatia de aspirare

Componentele usoare din deseuri sunt aspirate de obicei de pe o banda

transportoare, de pe o sita cu vibratie sau dintr-o sita tambur si sunt eliminate printr-un

ciclon. Componentele usoare pot fi: bucati de hartie, pungi de plastic, bucati de plastic, etc.

Figura 43: Vederea unei instalatii de aspirare

Hidrociclonul

Separarea diferitelor fractiuni de materiale plastice dintr-un amestec de granule se

realizeaza in cazul hidrociclonului intr-un camp de forte centrifugal. Geometria ciclonului

realizeaza un vartej interior ascendent prin care este eliminata fractiunea usoara a

amestecului si un vartej exterior descendent cu ajutorul caruia se elimina fractiunea grea.

Hidrociclonul a fost proiectat special pentru separarea diferitelor tipuri de

deseuri din plastic. Calitatea separarii tipurilor de materiale cu ajutorul hidrociclonului

sunt determinate de tipul si calitatea maruntirii in prealabil a deseurilor din plastic.

113

Figura 44. Vederea unei instalatii cu hidrociclon

In cadrul testarilor facute s-a utilizat un hidrociclon cu capacitate de 1 tona/h.

Materialele plastice folosite au fost sortate din deseurile menajere. Impuritatile au fost de 1

pana la 5 % (hartie, metal, nisip). Compozitia medie era de 80 - 85 % PE, 2-10 % PS si 8

-15 % PVC. Testele au condus la eliminarea 100 % a polietilenei cu impuritati de 2-3 %

PS. Impuritati de PVC nu au fost gasite in PE. Prin sortarea ulterioara a fractiunii grele

formata din PS si PVC care a rezultat din hidrociclon s-a obtinut o concentratie de 100%

PVC, pentru PS s-a obtinut o concentratie de aprox. 95%, impuritatile au fost din PVC si

PE. Majoritatea impuritatilor au fost eliminate impreuna cu PVC-ul in fractiunea grea.

Sortarea magnetica

O sortare magnetica eficienta se realizeaza atunci cand elementele feromagnetice

sunt preluate de magneti in urma unei maruntiri a deseurilor si a unei afanari, eliberandu-

se astfel, de alte impuritati.

Marimea elementelor feroase nu este limitata, dat fiind faptul ca magnetii pot

atrage orice fel de greutati. Acest tip de magneti sunt utilizati in principal pentru presortarea

magnetica grosiera a deseurilor maruntite sau nemaruntite.

114

Separator magnetic

Sortarea magnetica se face in mare masura cu magneti asezati deasupra benzilor

rulante de transport a deseurilor care sorteaza materialele feroase din curentul de deseuri

si le elimina, ori perpendicular, ori paralel cu directia transportorului de deseuri.

Sortarea magnetica s-a dovedit a fi eficienta dupa maruntire. Pana acum au esuat

toate incercarile de obtinere a unui produs feromagnetic de buna calitate prin sortarea

metalelor feroase inainte de a utiliza un agregat de maruntire. In cazul sortarii magnetice a

deseurilor casnice, marimea optima a elementelor este in jur de 10 pana la 100 mm.

Figura 45: Vedere separator magnetic

Separator cu curenti turbionari

Tehnologia de separare consta in inducerea unor curenti turbionari in corpuri

care conduc electricitatea, care prin acestea dezvolta forte intr-un camp magnetic.

In acest domeniu sunt mai cunoscute efectele secundare nedorite ale curentilor

turbionari: franarea datorita curentilor turbionari, levitarea sau suspensia magnetica, sau

pierderile datorate curentilor turbionari din transformatoare. Dar in cazul separarii cu

ajutorul curentilor turbionari, rezultatele sunt la fel de eficiente ca si in cazul separarii

metalelor feroase cu ajutorul magnetilor.

Curentii turbionari se formeaza atunci cand un conductor electric se afla intr-un

camp magnetic care se modifica in timp si spatiu sau se misca in acest camp magnetic.

Curentii turbionari curg in interiorul conductorului pe traiectorii inchise si forma lor nu este

legata de forma conductorului.

115

Conform legilor lui Lenz acesti curenti formeaza la randul lor un camp magnetic in

sens invers celui care i-a creat. Din aceasta rezulta o forta care actioneaza asupra

conductorului, accelerandu-l sa iasa din campul magnetic initial. Prin scaderea

conductibilitatii, forta asupra conductorului este mai mica. Cu cresterea densitatii (la volum

constant aceasta inseamna masa mai mare) trebuie aplicata o forta mai mare pentru a

invinge inertia masei si a devia particula respectiva.

Sortare optica

Sortarea optica are rolul de a separa materialele valorificabile in functie de culoare,

iar cu ajutorul echipamentelor cu infrarosu se pot sorta si in functie de tipul de material din

care este confectionat.

Lumina care trece prin materialul reciclabil este preluata de un senzor. Un conductor

de lumina din materialul plastic conduce semnalul catre unitatea de evaluare. Semnalul

luminos este descompus in culorile rosu, verde si albastru iar separarea se face dupa

culoare.

De exemplu, cu ajutorul unei instalatii de sortare a sticlei se obtine o puritate de

aproximativ 99,7%.

Cu ajutorul echipamentelor cu infrarosu se realizeaza forma curbei caracteristice

pentru fiecare tip de material, iar dupa evaluarea cu ajutorul unui program urmeaza

activarea mecanismului de comanda al clapetelor de evacuare, iar deseurile carora nu le

sunt recunoscute curbele caracteristice sunt eliminate din circuit. Aceasta sortare este, in

principal utilizata pentru separarea diferitelor tipuri de materiale plastice: PET, PS, PP,

HDPE, LDPE, PVC, etc.

Sortarea manuala

La ora actuala, sortarea manuala este totusi cea mai de incredere metoda de

separare voita si de foarte buna calitate a produselor secundare dintr-un amestec de

deseuri (vezi figura 46 si 47).

Din deseurile casnice sau din mica industrie, comert si institutii, dar si din fractiunile

de deseuri colectate separat, personalul de sortare poate separa diferite calitati de hartie

116

recuperata, sticle de diferite culori sau amestecate, folii din polietilena alba sau

colorata etc, dar poate indeparta si impuritati sau componente daunatoare.

Prin conducerea directionata a sortarii manuale se poate actiona rapid si fara

interventii tehnice asupra fluctuatiilor preturilor de pe piata a materiilor prime secundare.

Datorita faptului ca sortarea manuala este foarte costisitoare, trebuie marit

randamentul de selectare cu ajutorul utilajelor speciale. Pentru a mari productivitatea

sortarii manuale, materialele cu granulatie mica sunt indepartate prin sitare. Separatoare

magnetice, suflatoare, benzi inclinate, masini de impins, au toate scopul de a pregati

deseurile pentru sortarea manuala si de a mari productivitatea personalului de

sortare. Exista doua tipuri de sortare: negativa si pozitiva.

In cazul sortarii pozitive este extras materialul recuperabil din fluxul de deseuri si

este aruncat in sertarele corespunzatoare.

In cazul sortarii negative materialele care sunt considerate impuritati care

deranjeaza sunt extrase din fluxul de materiale, pe banda transportoare ramanand doar

fractiunea dorita.

Prin sortare negativa se obtin productivitati mai mari, dar de calitate mai scazuta, in

timp ce in cazul sortarii pozitive se obtine calitate foarte buna cu productivitate insa mult

mai mica. Colectarea separata a materialelor recuperabile creste considerabil

randamentul operatiunii de sortare.

117

Figura 46: Schema unei statii de sortare manuala

Flotarea

Sortarea prin flotatie este avuta in vedere cand densitatile specifice ale unui

amestec de materiale sunt foarte apropiate.

Flotatia se foloseste la indepartarea impuritatilor din carbuni, minereuri, barita,

zgura, cernelurile negre de tipar, deseurile din materiale plastice si multe altele. Domeniul

principal de utilizare este cel al fabricarii de hartie, in care se prelucreaza prin flotatie

hartia tiparita recuperata, obtinandu-se o hartie grafica deschisa la culoare.

Tehnici de curatare a deseurilor

In general curatarea deseurilor se realizeaza pentru deseurile care pot ajunge

materie prima secundara intr-un proces de fabricare a ambalajelor alimentare. Astfel, in

118

procesele de reciclare a deseurilor din plastic si optional si pentru deseurile din sticla

regasim si o etapa de curatare a deseurilor. Pentru obtinerea unor granule din plastic

de calitate ridicata este absolut necesara curatarea acestora. Curatarea poate fi

realizata cu apa sau fara apa, astfel intalnim purifcarea mecanica si spalarea in tamburi

speciali.

Purificare mecanica

Aceasta metoda de tratare mecanica a deseurilor din plastic permite indepartarea

deseurilor de hartie, carton si alte reziduuri fara apa.

Ambalajele colectate de la populatie sunt presate pentru a se elimina continutul

ramas in acestea si sunt apoi tocate sub forma de fulgi. Materialul tocat este apoi supus

intr-o centrifuga unor actiuni si deformari mecanice semnificative. Ca urmare a acestui

proces de centrifugare hartia este descompusa in celuloza, alte reziduuri aderente

fulgilor de plastic si aluminiul fiind indepartate mecanic si pneumatic. Jeturi de aer sub

forte mecanice ridicate imping aceste impuritati printr-o sita. Hartia ajuta la absorbtia

grasimilor si umiditatii de pe fulgii de plastic, iar materialul rezultat din procesul de

purificare mecanica este de o calitate foarte ridicata.

Spalare in tamburi

Acest proces are doua avantaje, spalarea fulgilor de plastic si sortarea prin flotare a

diferitelor tipuri de plastic. Instalatiile de curatare a deseurilor pot fi usor integrate in orice

tip de instalatie de reciclare a deseurilor de ambalaje.

Tehnici de compactare si balotare a deseurilor

Compactarea deseurilor se realizeaza in vederea reducerii volumului deseurilor, in

special pentru transportul acestora sau pentru stocare. Prin compactare se reduc, astfel,

costurile de transport si dimensiunile spatiului de stocare necesar.

In functie de tipurile de deseuri prelucrate au fost dezvoltate diferite echipamente de

compactare a acestora. De exemplu, pentru deseurile de ambalaje din plastic sunt

119

recomandati tamburii cu tepi, care perforeaza deseurile de ambalaje din plastic si usureaza

compactarea lor.

Compactarea poate fi realizata cu prese operate mecanic sau hidraulic. Presele pot

f i dotate si cu un mecanism de balotare a deseurilor compactate pentru usurarea

transportarii lor.

Compactarea poate fi intalnita, de asemenea si in autovehiculele de colectare sau in

autovehiculele de transport cu mecanisme speciale. In acest caz, exista containere

prevazute cu mecanisme de compactare a deseurilor. In cazul autovehiculelor fara astfel

de mecanisme, compactarea poate fi realizata intr-o statie de transfer, inainte de

transbordarea deseurilor intr-un container de capacitate mai mare.

Compactarea mai este utilizata in cazul presarii deseurilor ce pot fi utilizate

ca si combustibil alternativ intr-o forma mai densa, si anume pelete sau brichete. Presele

de pelete au fost preferate fata de cele pentru brichete, datorita cantitatii mult mai mare

de procesare si a gradului de compactare mult mai ridicat. Prin aceasta compactare a

deseurilor pentru combustitibil alternativ, pe langa avantajele mentionate mai sus, se

poate obtine si o crestere a energiei termice dezvoltate de acestea.

Depozitarea deseurilor in gropi de gunoi ecologice (deponii)

Managementul deseurilor este o activitate complexa si de o mare importanta pentru

desfasurarea in bune conditii a activitatii oamenilor.

Un management adecvat al deseurilor trebuie sa indeplineasca insa doua obiective

foarte clare:

· Deseurile menajere si de orice alta provenienta si natura produse de oameni trebuiesc

eliminate din proximitatea asezarilor urbane.

· Deseul colectat trebuie depozitat astfel incat sa nu reprezinte un pericol pentru

ecosistemele din zona de depozitare.

Depozitarea deseurilor in gropile de gunoi se poate realiza in conditii acceptabile

pentru mediu cu conditia ca volumul sau sa fie cat mai mult redus fata de faza initiala si sa

nu mai fie posibila nici o prelucrare suplimentara prin procedee termice sau biologice.

Aceste cerinte sunt de data relativ recenta deoarece in trecut (in majoritatea tarilor)

depozitatea deseurilor fara o prelucrare prealabila a reprezentat principala modalitate de

120

eliminare a lor in primul rand datorita faptului ca era o solutie foarte ieftina. In figura 48

prezinta compozitia uzuala a deseului depus in gropile de gunoi neecologice.

Figura 48. Compozitia deseului ddin gropile de gunoi neecologice.

Prezenta gropilor de gunoi neecologice in apropierea asezarilor umane a provocat o

poluare amediului in toate tarile inclusiv in Romania. Depunerea unor cantitati mari de

gunoi menajer si industrial in locuri deschise a permis ca acesta sa se transforme si sa

evolueze ca urmare a diverse procese biologice si chimice care au loc in mod necontrolat.

Ca urmare a acestor procese se produc emanatii de gaze ce pot fi toxice (hidrogen

sulfurat, monoxid de carbon) sau explozive (metan, hidrogen), pot apare surse de infectie

sau exista posibilitatea producerii de incendii. Cel mai important impact il produc insa apele

de inflitratii care pot dizolva poluantii organici si anorganici din masa de gunoi patrunzand

apoi in panza freatica contaminand-o (figura 49).

Altele Sticla

Alimente

Lemn

Metal

Plastic

Resturi din amenajarea gradinilor

Hartie

121

Figura 49. Impactul gropilor de gunoi neecologice asupra mediului.

Acest mod de abordare a managementului deseurilor a condus la o contaminare

grava a multor situri din apropierea asezarilor urbane din intreaga lume. In trecut fiind si

unica solutie de eliminare a deseurilor numarul acestor gropi de gunoi a fost foate mare

creand astfel de probleme pe suprafete considerabile si provocand daune economice si de

mediu majore.

In tabelul 6 se observa raportul mare intre gropile de gunoi si celelalte forme de

eliminare a deseurilor cu tendinta de scadere pentru gropile de gunoi si de crestere pentru

celelalte metode.

In figura 50 se arata evolutia gropilor de gunoi in Germania cu evolutia lor de la

gropi de gunoi neecologice la gropi de gunoi sanitare. Se observa ca numarul gropilor de

gunoi a scazut de la peste 50000 in 1963 la putin peste 100 in 1980 dupa care au inceput

sa apara numai gropile de gunoi ecologice care, la randul lor, sunt din ce in ce mai putin

numeroase datorita celorlalte mijloace de gestionare a deseurilor.

Groapa de gunoi neecologica

metan

Panza de apa freatica

Infiltratii de apa reziduala

122

Tabel 6. Evolutia in timp a diferitelor tipuri de gestionare a deseurilor

Figura 50. Evolutia in timp a tipului si numarului de gropi de gunoi.

Gropile de gunoi ecologice permit depozitarea in conditii de siguranta a deseurilor

care au fost in prealabil tratate in mod corespunzator si aduse intr-o forma cat mai

compacta. Gropile de gunoi ecologice (figura 51) izoleaza in mod etans desul de restul

mediului prin intermediul unor straturi impermeabile atat la partea superioara cat mai ales

la partea inferioara a amplasarii respective. De asemenea constructia respectiva este

Metoda de gestionare

Gropi de gunoi

Incinerare Compostare Piroliza Reciclare

Intr

oduc

erea

pri

mei

gro

pi d

e gu

noi

ecolo

gic

e

Int

rodu

cere

a le

gisl

atie

i de

med

iu

Intr

oduc

erea

com

pact

oare

lor

123

prevazuta cu sisteme de evacuare controlata a apelor de infiltratii si a gazelor rezultate in

urma proceselor fermentative.

Figura 51. Reprezentare schematica a gropilor de gunoi ecologice

Evacuare gaze Acoperire impermeabila

Membrana de argila

Membrana sintetica

Pompa pentru colectarea

apei

Sistem pentru colectarea apei

124

Factorii principali care trebuie avuţi în vedere la proiectarea unei gropi de gunoi sunt:

– capacitatea instalaţiei;

– sindromul NIMBY (not in my back yard = "nu în spatele ogrăzii mele");

– hidrogeologia amplasamentului propus;

– costul amenajării;

– folosirea terenului după închiderea gropii.

Capacitatea instalaţiei se referă la:

-volum;

-suprafaţă în decursul duratei de serviciu a

amenajării.

• Ea depinde de:

-ritmul preconizat de generare a deşeurilor;

-ritmul de creştere a populaţiei în zona deservită de

groapa de gunoi;

-densitatea la care sunt compactate deşeurile în groapă;

-elevaţia locală maximă permisă a deşeurilor ş i a materialului de acoperire în

amplasament.

NIMBY se referă la opoziţia comunităţii faţă de amplasarea şi exploatarea

amenajărilor de gospodărire a deşeurilor în apropierea cartierului lor.

• Rezidenţii exprimă o serie de îngrijorări faţă de prezenţa unor astfel de amenajări în

vecinătatea lor.

• Aceste îngrijorări se referă la:

– riscurile pentru sănătate şi pentru mediu produse de amenajare;

– impactul negativ asupra esteticii zonei şi mirosurile neplăcute;

– efectul de reducere a valorii proprietăţilor;

– traficul sporit, zgomotul şi praful specifice amenajării;

125

– inechitatea produsă prin depozitarea deşeurilor altora în vecinătatea lor.

Hidrogeologia reuneşte factorii hidrologici, geologici şi climatici.

• Aceasta înseamnă nivelul apelor subterane, conductivitatea hidrologică a solului,

caracteristicile apelor de suprafaţă, prezenţa zonelor umede şi a terenurilor inundabile,

precipitaţiile anuale, prezenţa faliilor geologice şi gradului de activitate seismică din

zona.

• În mod ideal, groapa de gunoi trebuie amplasată întro zonă cu conductivitate

geologică redusă, cu un nivel scăzut al pânzei freatice, care la punctul său sezonier

maxim nu ameninţă să atingă fundul unei gropi noi.

• Practica sănătoasă recomandă ca gropile de gunoi să nu fie amplasate pe zone

umede pentru a evita poluarea unor astfel de zone sensibile ecologic.

• Gropile de gunoi nu trebuie amplasate în terenuri inundabile pentru a minimiza

riscul spălării (antrenării) deşeurilor îngropate în timpul inundaţiilor.

• Un astfel de eveniment poate crea pericole semnificative pentru sănătatea publică. •

Considerente asemănătoare de securitate şi sănătate exclud amplasarea gropilor de

gunoi în zone sensibile seismic.

• Costurile sunt, desigur, legate de toate etapele existenţei gropii de gunoi, începând

cu amplasarea iniţială şi proiectarea, până la exploatare şi închidere finală.

• Aceste costuri pot fi împărţite în costuri de investiţii şi costuri de exploatare.

• Costurile de investiţii sunt cele care determină de obicei tipul de amenajare care

poate fi construită.

• Odată realizată, există o varietate de mecanisme prin care pot fi recuperate costurile

de exploatare ale amenajării.

• La proiectarea unei gropi de gunoi este important să se aibă în vedere folosirea

terenului prevăzută după închiderea gropilor.

• Folosirea după închidere va avea un impact asupra modului în care este amenajat

terenul în timpul folosirii ca groapă de gunoi.

126

• Astfel, planificarea după închiderea gropii a unor construcţii grele, va impune

folosirea de utilaje de compactare la densitate mare şi amplasarea de ancoraje pe

amplasament în vederea acestei amenajări.

• Dacă se preconizează utilizări de agrement, cum ar fi terenurile de golf sau parcuri,

atunci terenul trebuie nivelat în acest scop, iar pe zonele închise ale amenajării se va

replanta vegetaţie.

• Depozitarea controlată folosită din este ce în ce mai mult în lume şi rămâne încă

sistemul principal de depozitare şi neutralizare a deşeurilor menajere până când

sistemele de prelucrare a deşeurilor menajere, în scopul selectării şi valorificării

materialelor şi a energiei potenţiale, se vor dezvolta şi vor câştiga prioritate în

aplicarea lor.

• Orice depozit de deşeuri trebuie să asigure:

– Fluxuri tehnologice bine organizate şi igienice, atât în interior cât şi în afara

amplasamentului;

– Colectarea / drenarea infiltraţiilor provenite din umiditatea proprie şi a

precipitaţiilor atmosferice pentru a împiedica pătrunderea lor în pânzele freatice;

– Colectarea şi arderea gazelor rezultate din procesul de descompunere a deşeurilor cu

pondere de materiale organice;

– Dacă suprafaţa depozitului permite se va asigura preluarea şi evacuarea

precipitaţiilor la nivelul părţii superioare a depozitului (acoperişului), evitându-se

creşterea volumului de infiltraţii către corpul depozitului;

– Încadrarea civilizată în contextul general al mediului ambiant.

• Exploatarea sigură şi eficientă a depozitelor de deşeuri depinde de proiectarea,

administrarea şi gospodărirea sănătoasă a întregului sistem de gospodărire a acestora.

• Acesta începe cu un mediu instituţional şi de politică care priveşte gestionarea

deşeurilor şi materialelor orăşeneşti ca pe o componentă importantă a planurilor de

dezvoltare durabilă a unui oraş sau a unei ţări.

127

• Acest sistem trebuie să asigure un serviciu public vital fără compromiterea sănătăţii

umane şi a mediului.

• După natura deşeurilor depozitate:

– menajere sau asimilabile acestora;

– speciale;

– inerte;

• După conţinutul în substanţe organice:

– clasa I, când materialele (reziduurile) depozitate sunt de natură exclusiv minerală,

sau cu un conţinut foarte redus de materii organice. Au o influenţă redusă prin

substanţe poluante pentru factorii ambientali;

– clasa a ll-a, când deşeurile depozitate sunt cu un conţinut majoritar în substanţe

organice şi care în procesul de descompunere poluează factorii de mediu. Necesită

măsuri speciale de izolare / etanşare.

• După permeabilitatea stratului superficial (acoperişului) depozitului:

– deschise, dacă stratul de acoperire este pe toată suprafaţa sau pe anumite porţiuni,

permeabil pentru apele meteorice (precipitaţii) şi gaze emanate din corpul acestora; –

închise, dacă a fost asigurată etanşarea faţă de precipitaţii şi gaze. Post utilizare

• După încheierea exploatării depozitelor de deşeuri, adică atingerea cotelor finale ale

depunerilor de materiale reziduale, acestea sunt în continuare obiectul unei

supravegheri complete şi atente, până se constată că sunt complet stabilizate şi nu mai

prezintă nici un pericol de contaminare a mediului, adică, de la câţiva ani până la zeci

de ani.

Depozite deschise

• Comportă cele mai scăzute costuri de investiţie şi de exploatare (costurile de acest

fel pot cuprinde achiziţia amplasamentului şi unele activităţi efectuate de funcţionarii

municipali).

• În afară de aceasta, multe depozite deschise încep ca depozite controlate şi apoi se

degradează din lipsa de gospodărire şi de alte resurse.

128

• În aceste cazuri resursele cheltuite pe o groapă controlată pot conduce doar la o

groapă deschisă.

• Datorită costurilor iniţiale scăzute ale depozitelor deschise din cauza lipsei de

competenţe şi utilaje, aceste amplasamente sunt obişnuite în ţările în curs de

dezvoltare.

• Ele comportă riscuri semnificative pentru sănătatea oamenilor şi pentru mediu, mai

ales pe măsură ce compoziţia deşeurilor devine mai complexă în ţările în curs de

industrializare.

• Costurile de remediere ale acestor amplasamente pot depăşi cu uşurinţă costurile lor

totale de investiţii şi exploatare pe toată durata de serviciu.

• Apele subterane impurificate nu mai pot fi readuse vreodată la starea lor iniţială

pentru a putea fi utilizate, iar alte efecte dăunătoare asupra mediului pot necesita

decenii pentru a fi reduse.

• Depozitele deschise atrag numeroase păsări care se hrănesc din deşeuri, aceste păsări

devenind vectori de boli mai importanţi decât muştele şi rozătoarele.

• Practica depozitelor deschise de gunoaie constituie o dilemă pentru oraşele şi

localităţile mai sărace şi mai mici din ţările în curs de dezvoltare: neîndoielnic,

această metodă nu este o practică sănătoasă.

• Adeseori managerii sunt puşi în situaţia să închidă depozitele deschise şi să

construiască gropi de gunoi amenajate.

• Lipsa resurselor tehnice şi manageriale din multe locuri presupun ca managerii de

deşeuri solide să încerce să amelioreze practicile eliminării în depozite deschise şi să

îmbunătăţească treptat amplasamentele.

• În prezent, într-o serie de ţări există o experienţă considerabilă referitoare la

metodele cu cost redus pentru astfel de îmbunătăţiri. Depozite închise

• La proiectarea unui depozit închis este indicat ca amenajarea să fie văzută prin

prisma a patru faze cheie, începând de la conceperea iniţială până la închiderea finală.

• Aceste faze sunt:

129

– Amplasarea

– Proiectarea

– Construcţia, exploatarea şi monitorizarea mediului

– Închiderea şi post-închiderea

O astfel de gospodărire sănătoasă poate fi favorizată de folosirea judicioasă a

resurselor în fiecare fază de dezvoltare a gropii de gunoi.

Amplasarea

• Amplasarea poate fi una dintre cele mai dificile acţiuni în realizarea gropii de gunoi.

• Principalele considerente sunt:

– capacitatea

– participarea (implicarea) populaţiei în

procesul de amplasare

– hidrogeologia / materialul de acoperire

– accesul

Capacitatea

• În procesul de amplasare, suprafaţa de teren disponibilă este un considerent cheie.

• Pentru minimizarea costurilor de tranzacţionare legate de concepţie, autorizare,

amplasare, închidere şi post-închidere, este de dorit ca amenajarea să funcţioneze cel

puţin 20 ani.

• În practică multe din amenajările pe termen scurt se transformă în amenajări pe

termen lung; aşadar este important să se ţină seama de toateaspectele procesului de

amplasare.

Materiale utilizate in constructia depozitelor ecologice de deşeuri

Daca avem in vedere gradul ridicat al agresivitatii chimice ale unor deseuri sau

potentialul poluator al altora, de pe o parte, si rolurile functionale necesare a fi

indeplinite de elementele componente ale depozitelor ecologice, pe de alta parte, se

130

poate ajunge lesne la concluzia ca materialele si instalatiile necesare realizarii

constructiei acestora trebuie sa aiba rezistente si caracteristici specifice, sensibil

diferite de cele destinate altor tipuri de constructii (civile, industriale, hidrotehnice,

hidroedilitare etc). Elasticitate, etanseitate, rezistenta la tasari diferentiate, la

agresivitate chimica si biologica, masa si volum redus etc. sunt caracteristici evident

necesare unei bune comportari in timp a constructiei si concomitent pentru protejarea

(nepoluarea) factorilor mediului ambiant.

In acest context, asa dupa cum se va putea constata in continuare, materialele care

raspund cel mai bine cerintelor mentionate sunt materialele geosintetice si instalatiile

fabricate din polimeri.

Materialele geosintetice, elemente introductive, clasificari

Geosinteticele sunt materiale obtinute din polimeri, cu o larga utilizare in lucrarile de

constructii, in general, si in cele de terasamente si filtrare-drenaj in special. Debutul

utilizarii acestor materiale in constructii s-a produs in anul 1950.

Proprietatile materialelor geosintetice, avantajele pe care acestea le au, prin

comparatie cu materialele clasice, le-au dat o larga aplicabilitate (fig. 52) in lucrari de:

• terasamente la consolidari de taluze, maluri, diguri, baraje de pamant (armari);

• drenaj;

• filtratie si filtratie - drenaj;

• infrastructuri de drumuri si piste;

• depozite de deseuri industriale si menajere.

Principalele avantaje ale geosinteticelor fata de materialele clasice (materialele

granulare, betonul, fierul beton etc), sunt urmatoarele:

1.inlocuiesc mari volume si mase de materiale clasice, la performante egale;

131

2.aduc importante economii de materiale si energie;

3. uniformitatea proprietatilor garantate, pe intreaga suprafata a acestora;

4. reduc impactul lucrarilor de constructii asupra mediului ambiant;

5. sunt usor de pus in opera, cu tehnologii simple, costuri si manopere reduse,

fara utilaje speciale;

6. pot fi puse sub sarcina imediat dupa instalare;

7. pretul lor de cost este comparabil cu cel al materialelor clasice.

Figura 52. Roluri functionale ale materialelor geosintetice (GS)

Dintre dezavantajele materialelor geosintetice se pot aminti:

1. nu pot indeplini decat rolul constructiv pentru care au fost concepute, solicitate sau

incercate, in caz contrar putand fi usor deteriorate, datorita structurii specializate;

132

2. sunt materiale subtiri, cu masa redusa in general si sensibile la contactul cu

materialele clasice (grele si dure);

3. sunt, cel mai adesea, sensibile la radiatiile ultraviolete;

4. sunt mai expuse fenomenului de imbatranire decat materialele clasice (in

conformitate cu cercetarile fiabilitatea materialelor GS este de aproximativ 100 de

ani).

Materialul de baza pentru realizarea geosinteticelor il constituie polimerii, sau pentru

diversificarea caracteristicilor si proprietatilor, din polimeri aditivati cu diversi

componenti. Principalii polimeri folositi pentru obtinerea GS, sunt:

• polietilena (PE) de joasa, medie si inalta densitate (HDPE);

• polipropilena (PP);

• poliesterul (PS);

• poliamida (PA);

• policlorura de vinii (PVC). Ţinand seama de cea mai importanta funcţiune ce poate

fi indeplinita, geosinteticele se clasifica in urmatoarele categorii:

1. Geotextile (GT), care au drept principala funcţiune filtrarea si drenajul; pentru

folosinţe speciale exista si GT biodegradabile, deci cu durata de viaţa limitata;

2. Geomembranele (GM), care prin principala lor proprietate pot asigura o etansare

avansata;

3. Geogrilele (GG) geo reţelele (GR), utilizate cu prioritate pentru armare si

consolidare (ranforsare);

4. Geocompositele (GC), care pot indeplini una sau mai multe funcţiuni, fiind in

consecinţa, combinaţii intre primele trei grupe, sau cu alte materiale.

Amploarea utilizarii si consacrarea utilizarii acestor materiale pe plan mondial, a

determinat nomenclaturizarea lor in grupe de standarde. In Romania nu exista

133

standarde pentru utilizarea GS, ci doar norme ("Norme tehnice privind utilizarea

geotextilelor si geomembranelor la lucrarile de construcţii", indicativ C - 227 - 88,

publicat in Buletinul Construcţiilor vol.3/1989.

In paragrafele urmatoare se prezinta caracteristicile si domeniile de utilizare ale celor

patru tipuri de GS menţionate anterior.

Geotextilele (GT)

Geotextilele sunt materiale textile permeabile realizate din polipropilena sau poliesteri

si mai rar din poliamida si polipropilena. Sunt prezentate sub forma de paturi sau

straturi textile simple si rezistente cu grosimi de pana la 8 = 1 cm, laţimi de I =

(3/6/10) m si lungimi mari. in consecinţa sunt livrate in baloturi.

Materia prima (PP, PES) in procesul de fabricaţie este prelucrata, sub forma de:

• filamente (fire continui obţinute prin extinderea directa a polimerului adus prin

topire sau dizolvare in stare de fluid vascos, urmata de solidificare prin racire in aer)

folosite independent pentru fabricarea geotextilelor neţesute;

• fibre, obţinute din taierea filamentelor la lungimi de (40... 100) mm si diametre <D

= (13...30) (im; sunt folosite pentru producerea GT neţesute sau pentru realizarea firelor

prin filare (toarcere);

• fire, obţinute prin asocierea filamentelor sau prelucrarea fibrelor; au grosimi <D =

(10...20) fim.

Geomembranele (GM)

Geomembranele sunt materiale geosintetice impermeabile (etanse) obtinute cu

prioritate din polietilena (PE). Principala lor proprietate le confera aplicabilitate

practica ca elementele constructive de etansare. in consecinta principalele proprietati

ale GM sunt urmatoarele:

• etanseitate practic absoluta;

• se pot aplica pe orice forme de suprafete;

134

• rezistenta chimica ridicata fata de acizi si baze;

• rezistente mecanice mari;

• masa specifica redusa (ms = 0,75...5,0 kg/m2).

Sunt fabricate din polietilena de inalta densitate sub forma de folii, cu grosimi 5

= (0,50...5,00) mm, latimi I = (5,0...10,0) m si lungimi cat mai mari L = (100...200)

m. In consecinta, sunt livrate, ca si GT, in baloturi rulate.

Constructiv, principalele tipuri de geomembrane sunt urmatoarele:

1. GM-HDPE clasice (HDPE - polietilena de inalta densitate), care au ca

principala calitate, etanseitatea ridicata (de 100 de ori mai ridicata decat cea oferita de

folia realizata din policlorura de vinil)

2. GM-HDPE cu rugozitate (pe una din fete sau pe ambele); sunt concepute

pentru marirea aderentei foliei GM pe taluzele protejate; prezenta rugozitatii permite

marirea unghiului (a) taluzului protejat de la valori ai = 20 Q...25 Q (pentru cazul

foliei lise) la cc2 = 3O9...35g, si in consecinta, realizarea diminuarii suprafetei

necesare de protejat si a volumului de terasamente (vezi fig.3.5.)

3. GM-HDPE, cu strat conductiv electric, astfel concepute incat dupa

instalare (punere in opera), sa permita depistarea eventualelor zone cu defectiuni

(perforatii sau lipiri imperfecte intre folii), deci a zonelor de intrerupere a etanseitatii

(monitorizarea calitatii lucrarii); aceasta calitate este conferita de amplasarea pe fata

inferioara a GM a unui strat electric conductiv (vezi fig.3.6); depistarea este realizata

cu ajutorul unui dispozitiv (masurarea diferentei de potential) simplu de utilizat si

rapid in obtinerea rezultatelor (viteza de testare v - 500 m2/h);

4. GM-HDPE cu strat reflectorizant, realizata din doua straturi, unul

inferior propriu-zis evident de culoare neagra si celalalt deasupra de culoare alba

pentru reflectarea razelor solare; se realizeaza astfel o diminuare a supraincalzirii

datorate radiatiei solare.

Principala prioritate a geomembranelor, adica etanseitatea absoluta, le

recomanda ca eficient utilizabile pentru lucrarile de etansare-izolare. intre acestea,

135

radierele si acoperisurile depozitelor de deseuri industriale si menajere, se detaseaza

prin marile lor suprafete de dezvoltare.

Cum latimea maxima de productie a foliilor de GM este de 10 m, se pune

problema imbinarii acestora si evident asigurarea etanseitatii in aceste zone.

imbinarea foliilor se poate realiza prin:

• simpla suprapunere, metoda care pentru asigurarea unei minime

etanseitati conduce la consumuri nejustificate de material;

• coasere locala, metoda ce elimina dezavantajul metodei anterioare si in

plus confera continuitate mecanica; este totusi necorespunzatoare, caci nu asigura

gradul de etan sare cerut;

• lipire cu adezivi, ofera continuitatea si etanseitatea, dar prezinta

dezavantajul riscului dezlipirii in timp sau al dizolvarii;

• sudare prin procedee termice (incalzire), care desi mai scumpa exclude

toate dezavantajele metodelor anterioare; in plus ofera avantajul sigurantei etanseitatii

continue si al unei productivitati de realizare mult ridicata, productivitate asigurata de

utilaje (dispozitive) performante din punct de vedere tehnologic; sudarea are doua

variante de realizare:

=> simpla sudare;

=> sudare plus extrudare.