Creditul - Principalul Produs Al Bancilor Comerciale

CREDITUL – PRINCIPALUL PRODUS

AL BĂNCILOR COMERCIALE

(Lucrare fundamentată pe modelul Băncii

Comerciale „Ion Ţiriac” )

Creditul – principalul produs al băncilor comerciale

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………..………...…….…...pag. 2

CAPITOLUL 1 Creditul – element cheie al sectorului bancar în economia

de piaţă………………………………..……………………………....…pag. 3

1.1 Definiţia şi conţinutul creditului……………………………..…………...pag. 3

1.2 Forme ale creditului…………………………...…………………………..pag. 6

1.3 Trăsăturile şi funcţiile creditului…………….………………...……..…..pag.11

1.4 Locul şi evoluţia creditului în cadrul activităţii economico-financiare din

România…………………………………………………...…..……...….pag. 14

CAPITOLUL 2 Coordonatele activităţii de creditare desfăşurate de băncile

comerciale din România……………………………..………..…...…..pag. 21

2.1 Principii şi reglementări ale activităţii de creditare desfăşurate de băncile

comerciale………………………………………………………………..…..………pag. 21

2.2 Managementul riscului în activitatea de creditare bancară…...………pag. 26

2.3 Costul creditului: dobânzi, taxe şi comisioane aferente activităţii de

creditare………………………………………………….…………………..…..…...pag. 29

2.4 Adaptarea activităţii de creditare la cerinţele economiei de piaţă funcţionale şi

ale procesului de integrare europeană…………………………………….…...……pag. 32

CAPITOLUL 3 Analiza portofoliului de credite pe exemplul Băncii

Comerciale „Ion Ţiriac”………………………………………….…....pag. 41

3.1 Delimitări privind locul Băncii Comerciale „Ion Ţiriac” pe piaţa bancară şi

pe piaţa creditului din România………………………………………….……….…pag. 41

3.2 Analiza în structură şi dinamică a portofoliului de credite al Băncii

Comerciale „Ion Ţiriac”……………………………………………...……...………pag. 46

3.3 Analiza perspectivelor activităţii de creditare ale Băncii „Ion Ţiriac” ..pag. 57

CONCLUZII ŞI PROPUNERI…………………………………….….pag. 61

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………pag. 69

1


ANEXE

2


INTRODUCERE

Stabilirea coordonatelor de reformă economică în procesul de tranziţie la economia

de piaţă implică, în mod firesc, importante mutaţii în sistemul bancar românesc, căruia îi

revine un rol major în promovarea reformei, în strânsă legătură cu această calitate a

băncilor de intermediar principal în relaţia economii – investiţii, relaţie hotărâtoare în

creşterea economică.

În această etapă de relansare economică, sectorul bancar românesc a fost însoţit de

schimbări profunde, în principalele sale domenii: capitalizare, privatizare, informatizare,

pregătirea personalului, cooperarea cu băncile din străinătate, la care se adaugă dezvoltarea

fără precedent a produselor şi serviciilor oferite. Dintre acestea se detaşează creditul, ce

rămâne în continuare produsul principal al băncilor comerciale, produs cu potenţial

deosebit în procesul de adaptare rapidă la noile cerinţe ale pieţei.

Decizia de a aborda un domeniu atât de vast şi intens analizat a izvorât din dorinţa

de a surprinde într-un mod cât mai relevant valenţele actuale ale activităţii de creditare, în

concordanţă cu inovaţiile apărute în domeniu şi cu realităţile mediului economic, ale cărui

caracteristici influenţează semnificativ elementele procedurale legate de creditare.

Cercetarea desfăşurată în vederea realizării studiului de faţă mi-a atras atenţia

asupra unor elemente cheie legate de credit, pe care o bancă trebuie să le analizeze atent în

procesul decizional privind organizarea şi managementul activităţii de creditare. Pot fi

astfel generate atât credite performante, cat şi, datorită gestiunii greşite a riscului, credite

problemă sau neperformante. Diminuarea nivelului creditelor neperformante şi a

impactului acestora asupra profitabilităţii se poate realiza printr-o politică prudentă şi

eficientă din partea băncii, care să conducă atât la prevenirea apariţiei acestor credite, cât şi

la sporirea şanselor de recuperare a lor.

A pătrunde în esenţa fenomenului creditării, aşa cum se manifestă el în economia

actuală, reprezintă o adevărată provocare dar şi mare responsabilitate, având în vedere

abordarea sa intensă şi uneori controversată, eşuând astfel încercarea de a încadra acest

fenomen în anumite tipare.

Lucrarea de faţă îşi propune să realizeze o abordare cât mai realistă a sistemului

bancar românesc actual, prin prisma analizei creditului, care rămâne astăzi cel mai

important produs bancar, cu o pondere mare în activul bilanţier, de calitatea portofoliului

de credite depinzând, în ultimă instanţă, stabilitatea băncilor şi eficienţa activităţii acestora.

3


CAPITOLUL 1

CREDITUL - ELEMENT CHEIE AL SECTORULUI BANCAR

ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1 Definiţia şi conţinutul creditului

Implicarea creditului, în proporţie ridicată la finanţarea economiei şi impactul său

asupra creşterii economice şi asigurării echilibrului monetar, dublate de evoluţia continuă a

acestuia în decursul timpului de la forme simple la categorii complexe, au determinat

intense abordări ale fenomenului creditării şi uneori controverse în privinţa delimitării

conţinutului creditului şi definirii acestuia.

Creditul reprezintă „orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei

sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la

rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate

de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o

creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani”1.

Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi

curente. Fondurile disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp,

precum şi fondurile rezultate din vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, pot fi folosite pentru

acordarea de împrumuturi în economia unei ţări. Creditul reprezintă, astfel unul din

motoarele principale ale întregului mecanism economico – social şi se concretizează în

schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. Utilizarea

raţională a creditului sporeşte puterea productivă şi asigură un volum mare al producţiei. El

a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri, corelată cu intensificarea schimburilor

(vânzarea pe credit), din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici,

proces căruia moneda lichidă nu-i putea face faţă.

În acest context, un rol deosebit îl au băncile, persoane juridice autorizate să

desfăşoare in principal activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în sume şi

în cont propriu. În această calitate de intermediari în relaţia economii – investiţii, băncile

mobilizează economiile monetare disponibile şi distribuie credite pe termen mediu şi lung

beneficiarilor (pentru investiţii, ipotecă, comerţ exterior, consum, etc.).

1 Legea bancară nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată în M. O.partea I nr. 78 din 24.01.2005

4


Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi, angajând modalităţi diferite, pe

termen scurt, pe termen mediu şi lung, privind operaţiunile bazate pe înscrisuri sau fără,

garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.2

Deşi există numeroase surse de împrumut în economia actuală, sunt preferate în

continuare băncile în scopul creditării. Abilitatea acestora de a acoperi nevoile de finanţare

a mediului de afaceri, a guvernului şi a consumatorilor, este vitală pentru prosperitatea

economiei. Acordând împrumuturi şi creditând activitatea diferiţilor agenţi economici,

băncile sunt direct responsabile de crearea monedei, influenţând direct oferta naţională de

monedă.

Interesul crescut al literaturii de specialitate faţă de fenomenul creditării au

determinat existenţa mai multor accepţiuni ale acestuia. Studiile reprezentative în domeniu

consideră creditul ca desemnând:

a. „operaţiunea prin care o persoană fizică sau juridică (debitor) obţine fonduri sau

bunuri de la o altă persoană fizică sau juridică (creditor), asumându-şi obligaţia

de a le restitui sau de a le plăti la termen (scadenţă)”3.

b. „Suma de bani acordată de creditor unei persoane (debitor) cu obligaţia de a fi

restituită la un termen scadent”.4

c. „Relaţia bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor care

acordă altei persoane numită debitor un împrumut în bani sau care vinde

mărfuri/servicii pe datorie, în general cu o dobândă stabilită în funcţie de riscul

pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului.”5

d. „Operaţiunile de finanţare care pun în legătură directă un organism financiar

(bancă sau altă instituţie financiară) şi un debitor.”6

e. „Operaţiunea prin care sa iau în stăpânire imediată resurse în schimbul unei

promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobânzi

ce remunerează pe împrumutător.”7

f. Într-un mod simplificat, „forma specială de mişcare a valorilor: vânzare de

mărfuri cu plata amânată sau cu transferare de monedă cu titlul de împrumut”.8

2 Aurel O. Berea & Emilia C. Stoica, Creditul bancar – coordonate actuale şi perspective, Ed Expert bucureşti 2003, pag. 73 Nicolae Dobrotă coord., Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 1454 C. Niţă, M. Popescu, Dicţionar de marketing şi afaceri, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 775 C. Kiriţescu, E. Dobrescu, Băncile – Mica Enciclopedie, Editura Expert, Bucureşti, 1998, pag. 786 Silviu Cerna, Moneda şi teoria monetară, Editura Mirton, Timişoara, 2000, pag. 1727C. Basno, N.Dardac, C. Floricel, Monedă, credit, bănci, Editura Didactică şi Pedagogică, 2001, pag. 1268 Gh. Manolescu, Moneda şi ipostazele ei, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 212.

5


Concomitent cu evoluţia societăţii şi cu dezvoltarea economică, se îmbogăţeşte şi

conţinutul conceptului de credit, acesta interferând cu cele de capital, bani, finanţe, într-o

formă extinsă creditul fiind considerat ca reprezentând circulaţia capitalului de împrumut.

Sistematizând ampla abordare a creditului, se pot sintetiza, din numeroasele

definiţii şi accepţiuni atribuite acestuia, trei direcţii de analiză a conceptului de credit, aşa

cum este relevat şi în lucrarea „Monedă şi credit”, coordonată de domnii Prof. Dr. Vasile

Turliuc şi Prof. Dr.Vasile Cocriş :

Creditul ca încredere. Această concepţie subliniază importanţa încrederii în

desfăşurarea relaţiilor de credit, încadrându-l astfel într-o categorie subiectivă,

psihologică. O condiţie esenţială pentru manifestarea relaţiilor de credit o reprezintă

existenţa încrederii pe care creditorul trebuie sa o aibă faţă de moralitatea

debitorului, fiind în acelaşi timp convins de bonitatea acestuia, de capacitatea sa

financiară de a face plata la scadenţă, de solvabilitatea debitorului.

Creditul ca schimb. Unii specialişti consideră creditul ca fiind o formă particulară

a schimbului ce prezintă acea particularitate că un interval de timp apreciabil separă

efectuarea prestaţiunii de efectuarea contraprestaţiunii. Aceasta teză este însă una

controversată deoarece se argumentează, în literatura de specialitate, deosebirea

dintre credit şi alte forme ale schimbului prin aceea că scopul creditului nu este

înlocuirea unei valori de întrebuinţare printr-o altă valoare de întrebuinţare, ci

mărimea valorii.

Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire. Conform acestei concepţii,

creditul este considerat o componentă a relaţiilor de repartiţie, o formă particulară a

acestor relaţii cu caracter temporar, însa, spre deosebire de relaţiile de redistribuire

din domeniul fiscal – bugetar, cărora le sunt proprii redistribuirile valorice cu

caracter definitiv.9

Deşi este bine reprezentat de relaţiile de repartiţie, cele trei coordonate de definire a

creditului – încredere, formă specifică a schimbului, formă particulară a relaţiilor de

redistribuire – se corelează între ele şi doar analizate împreună configurează relaţiile de

credit în ansamblul lor.

În concluzie, din multitudinea de abordări ale conceptului de credit, se poate afirma ca

acesta este expresia relaţiilor de redistribuire a resurselor băneşti latente din economie,

aparţinând atât agenţilor nefinanciari cât şi celor financiari, prin înlocuirea monedei

9 Vasile Turliuc, Vasile Cocriş ş. a. , Monedă şi credit, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 122, 123

6


temporar pasive cu moneda activă, ca şi prin consolidarea şi amplificarea disponibilităţilor

de capital bănesc şi creşterea masei monetare aflate în circulaţie.

1.2 Forme ale creditului

Pentru o mai bună cunoaştere şi pentru o analiză mai atentă, în literatura de specialitate

s-au conturat mai multe criterii după care poate structurat creditul. Deşi au fost formulate

mai multe criterii de delimitare, cele mai importante ar fi10:

Natura economică şi participanţi;

Destinaţia dată creditului;

Persoana creditorului;

Tipul debitorului;

Termenul la care trebuie rambursat;

Fermitatea scadenţei;

Modul de stingere a obligaţiilor de plată;

Natura garanţiilor ce servesc ca acoperire;

Natura ratei dobânzii;

Calitatea creditelor.

Raporturile de credit sunt multiple şi variate de aceea se impune existenţa acestor de

structurare a acestora. Dintre toate se detaşează delimitarea creditului după natura sa

economică şi participanţi. Se disting, în acest sens, următoarele forme ale creditului:

creditul comercial, obligatar (public), bancar, ipotecar, de consum.

Creditul comercial a constituit prima formă a relaţiilor de credit iar în prezent

deţine o pondere importantă a resurselor financiare ale întreprinderilor. El se manifestă sub

forma amânării plăţilor la vânzarea mărfurilor. Datorită creditului comercial,

întreprinzătorii îşi pot desfăşura activitatea de producţie şi desfacere fără a aştepta până

când cumpărătorii vor dispune de mijloacele de plată necesare.

Creditul obligatar (public) reprezintă un segment al relaţiilor de credit în care

partenerii sunt instituţiile statale sau întreprinderile economice în calitate de debitori, care

emit obligaţiuni în această calitate şi creditorii, subscrişi şi deţinători ai acestor obligaţiuni,

care-şi angajează astfel capitalurile, în vederea obţinerii unui venit sigur sub formă de

dobânzi. În economiile moderne, mărimea procentuală a datoriei publice este cea care

10 Vasile Turliuc, Vasile Cocriş, op. citată, pag. 130 C. Kiriţescu, Moneda – Mică Enciclopedie, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, 1992, pag. 75

7


reflectă dimensiunile creditului public. Deficitele bugetare provocate de diverşi factori

dintre care nivelul ridicat al cheltuielilor neproductive au determinat o creştere fără

precedent a datoriei publice, care odată angajată, prin practicarea unor dobânzi ridicate

suportate prin anuităţi, duce la o creştere a cheltuielilor bugetare şi la o accentuare a

fiscalităţii.

Creditul bancar este operaţiunea prin care cel împrumutat (debitorul) obţine

resurse (bani) în schimbul unei promisiuni – angajament de rambursare viitoare, însoţite de

plata unei dobânzi ce remunerează banca.11

Într-un sens restrâns, creditul bancar este forma de credit acordat de bănci

persoanelor juridice sau fizice, în diferite scopuri, considerate realizabile de către bănci.

Într-o alta accepţiune, creditul bancar este considerat acel împrumut acordat de o bancă

unui client pentru acoperirea unor nevoi de finanţare, cu titlu rambursabil şi condiţionat de

plata unei dobânzi.

Într-o viziune mai amplă, creditul bancar reprezintă acordarea de împrumuturi din

sistemul bancar printr-o serie de mijloace: avansuri bancare, scontarea cambiilor sau

cumpărarea de titluri de valoare.

Creditul ipotecar este destinat activităţii imobiliare şi de bazează, în principiu, pe

proprietatea privată. Acesta reprezintă una din cele mai importante categorii de credit în

cadrul economiei de piaţă şi presupune o convenţie între creditor şi împrumutat ce prevede,

în esenţă12:

o Proprietatea ce serveşte ca garanţie a rambursării împrumutului;

o Condiţiile de remunerare şi scadenţele de rambursare;

o Penalităţile în caz de rambursare anticipată, parţială sau completă, sau de

nerambursare la termenele stipulate în contractul de împrumut;

o Circumstanţele în care debitorul poate pierde respectiva proprietate, prin

nerespectarea condiţiilor de împrumut.

Creditul de consum reprezintă creditul acordat persoanelor individuale, pe termen

scurt şi mediu, pentru acoperirea costului bunurilor şi serviciilor procurate din comerţ, sau

pentru recreditarea creanţelor contractate în acest scop. Între creditul de consum şi creditul

bancar se manifestă raporturi de determinare. Pentru a dezvolta vânzarea de mărfuri cu

plata în rate, agenţii din reţeaua de comercializare şi servicii recurg la creditul bancar.

Acest tip de credit suportă o serie de elemente caracteristice şi anume:

11 Vasile Dedu, Gestiune bancară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag. 6412 C. Basno, N.Dardac, C. Floricel, op. citată, pag. 62

8


Se acordă în cadrul unei convenţii stabilite între părţi;

Permite consumatorului să efectueze cumpărăturile sau să obţină

împrumuturi, fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin intermediul

cărţilor de credit;

Consumatorul are posibilitatea de a efectua plăţi, fie în totalitate pentru

creditul în curs, fie prin plăţi parţiale periodice.

În economia românească actuală se constată o creştere spectaculoasă a creditului de

consum. Împrumuturile fără avans, fără giranţi, sau doar pe bază de buletin par să

determine această evoluţie explozivă a acestui tip de credite. Persoanele care îl

contractează sunt atrase de beneficiile imediate ale ofertelor de cumpărare pe credit, dar

mai târziu se dovedesc a fi incapabile de a rambursa la timp sumele datorate, crescând

astfel numărul creditelor neperformante.

Literatura de specialitate ia în considerare şi alte criterii de delimitare a tipurilor de

credit. Acestea pot fi structurate astfel:

După destinaţia dată creditului, se disting:

Creditele productive destinate finanţării activităţii de producţie:

Creditele neproductive ce au ca destinaţie consumul individual.

Luând în considerare tipul debitorului, există13:

Credite acordate persoanelor fizice;

Credite acordate persoanelor juridice;

Credite acordate altor bănci;

Credite acordate statului.

După termenul la care trebuie rambursate, creditele pot fi:

Credite cu termen, care trebuie rambursate la o dată stabilită. Acestea pot fi

credite pe termen scurt, cu scadenţă la 1 an, credite pe termen mediu, între 1

şi 5 ani si credite pe termen lung ce depăşesc 5 ani;

Credite fără termen, în cazul cărora nu se stipulează în contract data

lichidării obligaţiei de credit. Acesta este cazul creditelor de cont curent, ce

presupun relaţii continue şi curente.

Fermitatea scadenţei determină existenţa următoarelor tipuri de credite:

Credite denunţabile, ce intervin atunci când creditorul îşi rezervă dreptul de

a cere debitorului să plătească suma datorată înaintea termenului de scadenţă

fixat, pe baza unui preaviz;

13 Aurel O. Berea &Emilia C. Stoica, op. citată, pag. 23

9


Credite nedenunţabile, reprezentative pentru situaţia în care creditorul nu-şi

rezervă dreptul de a cere restituirea anticipată a împrumutului acordat.

După modul de stingere a obligaţiilor de plată, se disting14:

Credite amortizabile, de regulă cele pe termen mediu sau lung, la care suma

din credit ce trebuie restituită periodic poartă numele de amortizare sau

amortisment, această amortizare a creditului realizându-se în cadrul

anuităţilor ce includ şi dobânda;

Credite neamortizabile, de regulă cele mici sau pe termen scurt, pentru care

condiţiile de rambursare pot fi stabilite în sensul unei achitări globale sau a

unei plăţi eşalonate, altfel decât anual.

În ceea ce priveşte natura garanţiilor ce servesc ca acoperire, creditul poate fi:

Credit real, acordat pe baza unor garanţii materiale certe, ce acoperă

întreaga valoare e creditului, protejând creditorul de risc;

Credit personal, ce are la bază încrederea de care se bucură debitorul,

reputaţia lui de a-şi îndeplini prompt obligaţia însă şi situaţia sa materială.

Conform naturii ratei dobânzii, există15:

Credite cu rată a dobânzii formată în mod liber pe piaţă, rată stabilită de

organismele care distribuie creditul, fie în funcţie de evoluţia dorită de

autorităţile monetare, fie în mod individual de instituţiile de credit, în

funcţie de rata de bază publicată de Asociaţia Băncilor;

Credite bancare cu rata dobânzii privilegiată, ce vizează acordarea unor

credite cu dobânzi reduse, stimulative, unor sectoare economice considerate

prioritare, practicându-se o politică de credite selective. Acţiunea asupra

ratei dobânzii este fie directă (prime, bonificaţii la rata dobânzii distribuite

de stat), fie indirectă (exonerarea de rezerve obligatorii sau excluderea de la

normele de plafonare a creditelor.)

În funcţie de respectarea termenelor de rambursare se poate determina şi calitatea

portofoliului de credite astfel16:

Credite performante (cu risc redus), reprezentate de acele credite în curs de

execuţie, a căror durată de acordare nu este expirată, iar debitorii şi-au

achitat, la data convenită în contract, toate datoriile faţă de bancă conform

contractului de credit;14 Vasile Turliuc, Vasile Cocriş, op. citată, pag. 15215 Florenţa Tecuşan, Monedă şi credit între teorie şi practică, Editura Mirton, Timişoara, 2003, pag. 58 16 C. Basno, N. Dardac, Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 118

10


Credite în observaţie, ce au fost acordate clienţilor cu rezultate economico –

financiare foarte bune, dar care în perioade scurte de timp întâmpină

dificultăţi în rambursarea ratelor scadente şi a dobânzilor aferente;

Credite sub standard, reprezentate de acele plasamente ce afişează

deficienţe şi riscuri clare, ce periclitează lichiditatea datoriei, fiind

insuficient protejate de capacitatea de plată a beneficiarului de împrumut;

Credite cu risc major – sunt acele credite pentru care rambursarea pe baza

condiţiilor şi garanţiilor existente este foarte incertă, fiind practic protejate

într-o mică măsură de valoarea realizabilă a garanţiei lor;

Credite clasificate drept pierderi, la care obligaţiile contractuale de plată ale

debitorului nu au fost onorate, aceste credite ne mai putând fi restituite

băncii.

Delimitarea creditelor acordate în funcţie de respectarea termenelor de rambursare

stabilite prin contract şi de calitatea portofoliului de credite poate fi sintetizată astfel:

Tabelul 1.1 Reprezentare sinoptică a calităţii portofoliului de credite

Categoria împrumutatului

Împrumutcurent

Împrumut cu scadenţă întârziată

Împrumut restant

1. Împrumut categoria A Credite performante

Credite în observaţie Credite restante

2. Împrumut categoria B Credite în observaţie

Credite sub standard Credite incerte

3. Împrumut categoria C Credite sub standard

Credite incerte Credite cu pierderi

4. Împrumut categoria D Credite incerte

Credite cu pierderi Credite cu pierderi

5. Împrumut categoria E Credite cu pierderi

Credite cu pierderi Credite cu pierderi

Sursa: Cezar Basno, N. Dardac, Management bancar, Editura Economică Bucureşti 2002

Această clasificare a creditelor în funcţie de calităţile şi potenţialul economico –

financiar al debitorului are urmări semnificative În ceea ce priveşte regimul dobânzilor şi al

provizioanelor ce reprezintă costuri suplimentare pentru bănci, cu un sistem specific de

evidenţiere şi acoperire.

1.3. Trăsăturile şi funcţiile creditului

Creditul reprezintă acea operaţiune, prin care se realizează un transfer temporar de

fonduri de la deţinătorii de disponibilităţi băneşti la agenţii deficitari, în schimbul unei

11


promisiuni de rambursare viitoare, însoţită de plata unei dobânzi ce remunerează pe

împrumutător.

În cadrul oricărei operaţiuni de creditare intervin cei doi subiecţi ai raportului de

credit, respectiv creditorul – cel care acordă împrumutul şi debitorul – cel care ia în

folosinţă resursele băneşti. Se detaşează astfel o primă trăsătură a creditului şi anume

faptul că are loc o separare a proprietăţii asupra capitalului de împrumut de folosirea lui17,

în sensul că suma de bani ce face obiectul creditului nu este utilizată de agentul căruia îi

aparţine ci de agentul care o primeşte cu titlu de împrumut. Se remarcă, totodată, şi

separarea în timp a momentului cedării sumei de bani de cel al rambursării acesteia de

către debitor creditorului, de aici rezultând o altă trăsătura a creditului, şi anume schimbul

în timp.

Specifică operaţiunilor de credit este şi rambursarea creditului la o anumită dată

reciproc convenită, denumită scadenţă (momentul sau momentele stabilite pentru

rambursarea creditelor, ratele parţiale care se rambursează eşalonat la anumite termene,

conform înţelegerii stipulate în contractul de credit). Rambursarea, element esenţial al

raportului de credit, se dovedeşte a fi, de multe ori, incertă, de aceea apare problema

riscurilor probabile aferente activităţii de creditare şi anume: riscul de nerambursare şi

riscul de imobilizare.

O trăsătură pregnantă a creditului este plata dobânzii concretizată în suma de bani

pe care beneficiarul creditului o plăteşte creditorului său, ca preţ pentru utilizarea

împrumutului. Rata dobânzii reprezintă preţul plătit pentru a dispune timp de un an de o

anumită cantitate de monedă.

Datorită faptului că, de multe ori, rambursarea creditelor este incertă, în relaţiile de

credit este necesară angajarea unor garanţii. Garanţia poate fi: personală, reală, gajul,

ipoteca şi privilegiul. Perioada de graţie reprezintă acel interval cuprins între momentul

angajării creditului şi începerea rambursării sale.

Negocierea sau acordarea creditului constituie o altă caracteristică a creditului.

Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii de mică întindere, cum ar fi acordarea

unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit.

Analiza solicitării de împrumut, respectiv acordarea creditului necesită o bună

informare şi documentare din partea creditorului pentru evitarea riscului. În acest scop,

băncile îşi creează un cadru propriu de informare şi documentare sau apelează la ajutor

specializat în vederea studierii capacităţii de plată şi a potenţialului economic al firmei.

17 Vasile Turliuc, Vasile Cocriş, op. citată, pag. 124

12


Consemnarea şi transferabilitatea sunt, de asemenea, caracteristici ale creditului.

Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumente

de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple şi diferenţiate. Implicit, prin

intermediul transferului instrumentului de credit, se realizează cesiunea creanţei, respectiv

a dreptului de a încasa valoarea înscrisă în instrumentele de credit, precum şi alte venituri

adiacente.

Transferabilitatea instrumentelor de credit şi deci transferul acordurilor de credit de

la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) sunt o expresie a lichidităţii portofoliului

de credite, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma creanţa în bani, potrivit unei

necesităţi sau unei noi opţiuni18.

În economiile moderne, la activităţile de finanţare a agenţilor economici, creditul

participă alături de alte surse de finanţare. Astfel, se constată un „avânt” al finanţării

directe, dezintermediate, prin care fondurile băneşti ale agenţilor excedentari sunt puse la

dispoziţia celor care le necesită pe piaţa monetară deschisă şi pe piaţa de capital, la o

dobândă stabilită în funcţie de cerea şi oferta de disponibilităţi.

Pe măsura dezvoltării economico–sociale, rolul şi importanţa creditului în

economia fiecărei ţări au marcat o creştere considerabilă, evidenţiate fiind de diversificarea

funcţiilor pe care acesta le îndeplineşte.

În primul rând, creditul îndeplineşte o funcţie distributivă, prin faptul că

redistribuie rezervele băneşti disponibile la un moment dat In economie sub forma

împrumuturilor acordate anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie

de mijloace de finanţare.

O altă funcţie importantă a creditului este cea de emisiune monetară, ce constă în

crearea de noi mijloace de plată în economie, a unei mase monetare suplimentare.

Emisiunea monetară nu se poate realiza în mod arbitrar, ci numai în corelaţie cu realităţile

economice, atât supracreditarea cât şi subcreditarea având efecte perturbatoare pentru

economie.

Reglând dimensiunile cererii şi ofertei de mărfuri tocmai prin creditarea

consumului, pe de-o parte şi creditarea stocurilor, pe de altă parte, creditul contribuie,

alături de alţi factori, la stabilitatea preţurilor.

Ca urmare a naturii sale, creditul influenţează viteza de rotaţie a banilor, contribuie

la multiplicarea monedei scripturale, la rularea continuă a fondurilor. Un rol deosebit îl

18 Aurel O. Berea & Emilia C. Stoica, op. citată, pag. 20

13


are creditul în promovarea relaţiilor economice internaţionale prin creditarea activităţilor

de comerţ exterior, cel mai frecvent cu avantaje deosebite pentru producător.

Aferentă creditului este şi funcţia acestuia de reflectare şi stimulare a eficienţei

activităţii agenţilor economici. Situaţia financiară a acestora reflectă în mod direct eficienţa

cu care îşi desfăşoară activitatea, constatându-se existenţa unui raport invers între eficienţa

în activitatea economică şi necesarul de fonduri.

În cadrul economiei de piaţă, creditul are o mare utilizare, el reprezentând un mod

frecvent de finanţare a necesarului de resurse în completarea celor proprii, iar în anumite

cazuri poate constitui chiar sursa unică de finanţare.

Sintetizând abordările privind creditul, se pot surprinde următoarele aspecte legate

de manifestarea funcţiilor sale în economie:

Înlesneşte sporirea capitalului real, printr-o mai bună utilizare a factorilor de

producţie existenţi;

Generează sporirea puterii productive a întreprinderilor prin redistribuirea

capitalului;

Facilitează distribuirea resurselor băneşti între diferitele întreprinderi şi

ramuri bine situate pe piaţă, creditul contribuind la concentrarea capitalului

întreprinderilor;

Accelerează tranzacţiile comerciale, ameliorând procesul de desfacere a

mărfurilor pe scară largă;

Sporeşte viteza de rotaţie a monedei şi contribuie la dimensionarea ei,

asigurând in acelaşi timp şi o reducere a cheltuielilor în circulaţia banilor;

Contribuie, prin reglarea ratei dobânzii, la stăvilirea fenomenului de inflaţie;

Exercită o influenţă pozitivă asupra consumului în cazul acordării de credite

pentru consum;

Contribuie la apariţia de noi firme, care adesea sunt promotoare de inovaţii,

ceea ce favorizează amplificarea concurenţei, factor al creşterii economice.

1.4 Locul şi evoluţia creditului în cadrul activităţiieconomico – financiare din România

14


Creditul „nu este doar un seismograf al eficienţei economice, ci şi un instrument de

influenţare în direcţia stimulării unei activităţi calitativ superioare.”19, aceasta realizându-se

prin acordarea de credite, cu sau fără restricţii, în funcţie de performanţele agenţilor

economici şi de capacitatea acestora de a rambursa creditele.

Procesele de creditare reprezintă o preocupare permanentă pentru managerii de

bancă. Pe de-o parte, creditul reprezintă mijlocul prin care excedentul de resurse dintr-o

anumită zonă economică (delimitată fie geografic, fie din punct de vedere al ramurii

economice) se transferă către entităţile economice aflate în deficit de resurse, în vederea

realizării unor proiecte ce decurg din activitatea proprie. Procesul intermedierii financiare

având ca obiect creditul este încă principala formă de finanţare a investiţiilor într-o

economie. Mutaţiile care au avut loc şi care se înregistrează în continuare pe piaţa

financiară şi monetară, prin dezvoltarea fenomenului dezintermedierii, nu au minimalizat

rolul acestui produs bancar, a cărui importanţă pentru economie este fundamentală.

În cadrul economiei de piaţă, creditul are un rol deosebit, acesta fiind unul din

motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea raţională a

creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi asigură un volum mare de produse.

Creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici,


Din punct de vedere al activităţii bancare, operaţiunile de creditare reprezintă

componenta primordială a operaţiunilor de plasament, atât în ceea ce priveşte volumul de

activitate, cât şi al participării acestor categorii de operaţiuni la realizarea profitului băncii.

Creditul bancar reprezintă încă soluţia de bază pentru investiţiile agenţilor

economici, fiind, în esenţă, la nivelul economiei româneşti de tranziţie, calea de realizare a

restructurării economice şi a relansării activităţii întreprinderilor româneşti.

Pe lângă efecte favorabile, creditul presupune şi o serie de riscuri, generate în

principal de abuzul de credit. Fenomenul supracreditării economiei determină, inevitabil,

procese de deteriorare a puterii de cumpărare a banilor, inflaţie.

În ţările cu economie centralizată, s-a pus accent pe funcţia de control a creditului

exercitată de bănci în numele statului, ca şi pe măsurile administrative cu caracter de

obligativitate, pe care acestea le aplicau întreprinderilor. Însă, în aceste ţări, controlul s-a

dovedit a fi adesea formal, ineficient, datorită faptului că băncile au tolerat nerambursarea

la termen a sumelor împrumutate şi au continuat să acorde noi posibile credite

neperformante.

19 Vasile Turliuc, Vasile Cocriş, op. citată, pag. 129

15


În cadrul economiilor în tranziţie, procesul de restructurare a sistemului bancar s-a

derulat în paralel cu procesul de construcţie al acestuia. A fost, deci, o adaptare din mers a

vechiului sistem bancar rigid şi inactiv la noile cerinţe ale pieţei în formare.

În România s-a optat, în materie de finanţare a economiei naţionale, pentru

finanţarea indirectă, intermediarii bancari şi nebancari realizând interfaţa dintre agenţii cu

excedent de resurse şi cei ce necesită resurse băneşti.

Cu toate acestea, „nu se poate vorbi de o polarizare a metodelor directe şi indirecte

de finanţare a economiei, în fapt, organizarea financiară presupunând o combinaţie între

piaţa de capital, şi sistemul bancar, a pieţei de valori şi a pieţei creditului”20.

Calitatea de finanţator de bază al economiei naţionale, conferită sistemului bancar

de către autorii reformei, impune consolidarea şi restructurarea permanentă, cu un pas

înainte faţă de sectorul real, a sectorului bancar. Un prim aspect al consolidării şi

restructurării este cel financiar. În acest sens, asigurarea calităţii activelor bancare, în

special a creditelor, este o condiţie de bază în menţinerea echilibrului financiar al băncilor.

Creditul este un important factor al creşterii economice. Prin urmărirea şi

verificarea atentă a modului de utilizare a sumelor primite, creditul joacă un rol de

diminuare a iniţiativelor nerentabile, care provoacă pierderi. Un întreprinzător care prezintă

iniţiative riguros fundamentate şi însoţite de garanţii reale acoperitoare poate să obţină un

credit. Astfel, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, adesea

promotoare ale inovaţiei, ceea ce favorizează concurenţa, ce efectele sale pozitive asupra

economiei în ansamblu.

Un rol deosebit îl are creditul în promovarea relaţiilor economice internaţionale

prin creditarea activităţilor de comerţ exterior, generator frecvent de avantaje deosebite

pentru producător. Creditul exercită, de asemenea, o influenţă benefică asupra consumului,

prin facilitarea cumpărării cu plata în rate a unor produse de folosinţă îndelungată.

Pe acest fond, rolul şi amploarea creditului au crescut considerabil, odată cu

dezvoltarea economico-socială, acesta devenind un element cheie al activităţii economice.

Este considerată oportun, ca pentru realizarea unei creşteri economice să se apeleze la

credit decât să se aştepte o perioadă îndelungată până la mobilizarea unor fonduri proprii,

pe seama capitalizării beneficiilor.

Pe parcursul perioadei de tranziţie, sistemul bancar românesc a fost supus unor

mutaţii profunde, reflectând, în linii mari, traiectoria parcursă de economia naţională în

20 Vasile Lăzărescu, Băncile comerciale în economia de piaţă din România, Editura Agora, Bacău, 1998, pag. 127

16


ansamblu. De la etapa iniţială, de creare a sistemului bancar cu cele două paliere – Banca

Naţională a României şi băncile comerciale – a urmat un întreg proces de consolidare şi

expansiune, pentru ca în prezent sistemul bancar să fie un organism capabil să-şi

îndeplinească funcţiile multiple în cadrul economiei naţionale şi să răspundă cerinţelor din

ce în ce mai complexe ale contextului economic actual.

Dacă la începutul perioadei de tranziţie climatul macroeconomic a acţionat ca factor

restrictiv în dezvoltarea activităţii bancare, evoluţiile ultimilor ani transmit semnale

încurajatoare pentru instaurarea unui trend de creştere economică şi de dezinflaţie, ca o

condiţie primordială pentru un mediu economic intern propice dezvoltării afacerilor în

general şi operaţiunilor bancare, în mod special.

Nivelul creşterii economice depinde, în mare măsură, de evoluţia şi performanţele

sectorului financiar, existând o permanentă relaţie de interdependenţă între dezvoltarea

economiei reale, sistemul financiar-bancar şi creşterea economică. O sinteză a

interdependenţelor existente în plan macroeconomic poate fi structurată astfel:

Schema 1.1 Relaţia economie reală- sistem financiar-bancar - creştere economicăProcesul evolutiv al economiei româneşti din ultimii ani confirmă faptul că numai

într-un mediu economic stabil mecanismele de piaţă şi pârghiile financiar-monetare îşi

demonstrează eficienţa, conducând la stimularea unei creşteri economice echilibrate şi

durabile, în concordanţă cu modelul de dezvoltare oferit de Uniunea Europeană.

17

ECONOMIE REALĂ

PLASAMENTELE INSTITUŢIILOR

FINANCIAR-BANCARECREŞTERE ECONOMICĂ

SISTEM FINANCIAR BANCAR

CERERE INTERNĂ

CONSUMUL POPULAŢIEI

INVESTIŢII

CREŞTEREA DISPONIBILITĂŢILOR

BĂNEŞTI

RESURSE ALE INSTITUŢIILOR

FINANCIAR-BANCARE

PROFIT INVESTITORI


Privită în ansamblu, evoluţia sistemului bancar nu poate fi analizată separat de

situaţia globală a economiei naţionale, cu fluctuaţiile acesteia, atât la nivel microeconomic,

cât şi macroeconomic.

Progresul sistemului bancar înregistrat de ţara noastră pe fundalul adaptării la

economia de piaţă şi în perspectiva integrării în Uniunea Europeană conturează locul şi

amploarea activităţii de creditare, cu impact semnificativ asupra vieţii social-economice

româneşti.

În condiţiile de revigorare economică, creşterea creditelor o devansează pe cea a

produsului intern brut. Un factor de creştere cu o contribuţie importantă îl reprezintă

creditarea populaţiei, aşa numitul segment de retail-banking, ce susţine consumul şi

investiţiile personale.

Se constată, în ultima perioadă, în România, o creştere de peste trei ori a creditelor

acordate populaţiei, în timp ce salariul net mediu, la nivelul economiei s-a majorat cu

aproximativ 10%. Aceste evoluţii au alimentat temerile că persoanele fizice s-ar putea

împrumuta dincolo de posibilităţile de rambursare, ceea ce ar avea efecte grave asupra

calităţii portofoliilor băncilor.

Prin raportarea volumului creditelor la veniturile anuale din salarii obţinute de

populaţie, se constată că gradul de îndatorare se situa, la nivelul anului 2003 doar la 23 %,

unul dintre cele mai mici niveluri înregistrate în Europa Centrală şi de Est, după cum este

relevat şi în graficul 1.1.

Prin comparaţie, acest indicator ajungea la 58% în Cehia, 66% în Ungaria şi chiar

până la 80% în Croaţia, ţară în care segmentul de retail cunoaşte cea mai puternică

dezvoltare la nivel regional (creditele pentru populaţie reprezintă 25% din PIB).

În acelaşi timp trebuie semnalat că gradul de îndatorare din România este

supraevaluat, deoarece o bună parte din venituri nu este raportată la fisc. Pentru a evita

plata unor impozite foarte mari, fie nu se declară, fie se încasează sub formă de venituri din

activităţi independente, fie se apelează la alte modalităţi.

18


Graficul 1.1 Gradul de îndatorare al populaţiei

Sursa: Revista Piaţa Financiară nr.3, martie 2004

În anul 2004, băncile şi-au îndreptat atenţia, în egală măsură spre plasamente fără

risc şi creditare. Depozitele la banca centrală au constituit, şi de această dată, o prioritate

pentru instituţiile de credit, care au profitat de nivelul ridicat al dobânzii de intervenţie.

Creşterea plasamentelor la BNR nu s-a produs însă în detrimentul creditării, ci în

defavoarea Ministerului finanţelor, care a obţinut tot mai puţine resurse de la bănci pentru

finanţarea deficitului bugetar.

În partea a doua a anului, creditul guvernamental a înregistrat o accelerare

semnificativă a ritmului de creştere, majorându-se cu 7,4% în termeni reali21. Un aspect

pozitiv este şi faptul că activitatea de intermediere financiară a ieşit din faza de lentă

creştere apărută în primul trimestru, ca efect al introducerii normelor speciale de creditare

pentru populaţie. În urma unei dinamici de 6,5% în termeni reali, ponderea creditului

neguvernamental în totalul activelor a urcat la 48,8% la finele lunii iunie faţă de 48,1% în

martie.

Tabelul 1.1. şi graficul 1.2 sintetizează evoluţia creditului intern, cu cele două

componente: creditul guvernamental şi neguvernamental în intervalul 2001- 2004, 21 Alin Iacob, Marius Şerban, Profit de zile mari, „Piaţa Financiară”, septembrie 2004

19


evidenţiind trendul ascendent al creditului intern în ansamblu, pe parcursul perioadei

analizate. (miliarde ROL)

Indicatori 2001 2002 2003 20042004/2002

(%)2004/2003

(%)Creditul intern 143.244 200.221 301.060 365.602 82,59 21,43

Creditul neguvernamental

118.254 179.626 305.482 418.031 132,72 36,84

Creditul guvernamental

24.990 20.597 -4.422 52.429 -300,54 -1180,63

Tabelul 1.1 Evoluţia creditului intern cu cele două componente: creditul guvernamental şi

cel neguvernamental

Graficul 1.2 Evoluţia creditului intern pe cele două componente le sale: creditul

guvernamental şi cel neguvernamental

Extinderea portofoliului de credite la nivelul băncilor comerciale, asigurată de

intensificare activităţii segmentului de retail este unul din factorii ce au determinat

dinamica ascendentă a creditului intern, în ansamblu şi a celui neguvernamental, în

20


particular, constatându-se astfel, o creştere cu 21,43% a primei categorii în anul 2004 faţă

de anul anterior, cu 82,59% faţă de anul 2002 şi cu 155,23% comparativ cu anul 2001.

În ceea ce priveşte structura creditului intern, se observă o creştere a creditului

neguvernamental cu 36,84% faţă de anul 2003, cu 132,72% comparativ cu anul 2002 şi cu

253,5% faţă de anul 2001. Creditul guvernamental, însă, a înregistrat o scădere pe perioada

2001-2004, ajungând, la nivelul anului 2004, la valoarea de -52.429 mld ROL, de 11 ori

mai mică decât cea din anul 2003.

Rata de creştere a împrumuturilor pentru persoanele fizice s-a triplat anul trecut în

semestrul al II-lea faţă de cel anterior, în condiţiile în care gradul de îndatorare a populaţiei

rămâne încă foarte scăzut. Potenţialul ridicat de dezvoltare a segmentului de retail este

reflectat şi de fluctuaţia foarte mare a ritmului de creştere de la un trimestru la altul, ceea ce

arată că piaţa este încă departe de a se stabiliza.

Din perspectiva creditelor de consum, cel mai profitabil produs din arsenalul

băncilor, se constată o temperare a acestora, cauzată de normele introduse de BNR, de

menţinere dobânzilor la un nivel apropiat de 30% şi de faptul că cererea este parţial

saturată de explozia împrumuturilor din perioada anterioară.

O tendinţă importantă, care s-a manifestat în ultimul timp, o reprezintă şi reluarea

creşterii creditelor pentru investiţii, după regresul înregistrat în prima parte a anului trecut.

Împrumuturile pe termen lung sa-au majorat cu 6,8% în semestrul al doilea al anului 2004,

dinamica fiind însă cu mult inferioară celei atinse în 2003, când s-a constatat o dublare a

acestor tipuri de credite.

Analiza evoluţiei creditului intern în România, în special a celui neguvernamental

implicat în majoritatea sectoarelor de activitate (a se vedea Anexa 1), relevă o creştere

semnificativă a acestuia în ultimii ani, a cărei ritm a fost criticat de reprezentanţii FMI, care

au apreciat că în spatele cifrelor este posibil să se ascundă şi împrumuturi neperformante.

În acest sens, ţinând cont de potenţialele pericole, BNR a recomandat băncilor mai multă

prudenţă, iar datorită noilor norme de creditare impuse de aceasta se constată o uşoară

încetinire a ritmului de creştere a creditului neguvernamental în perioada curentă.

CAPITOLUL 2

21


COORDONATELE ACTIVITĂŢII DE CREDITARE DESFĂŞURATE

DE BĂNCILE COMERCIALE DIN ROMÂNIA

2.1 Principii şi reglementări ale activităţii de creditare desfăşurate de

băncile comerciale

Îndeplinirea rolului şi funcţiilor creditului în economie ,,este condiţionată şi de

existenţa unor condiţii obiective favorabile de funcţionare de natură legislativă şi

normativă."22

În România s-a creat un cadru legislativ care are la baza prevederile Legii nr.

33/1991 privind activitatea bancară şi nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a

României, în calitatea sa de bancă centrală cu atribuţii de reglementare în domeniul

monetar, de credit valutar etc. La rândul lor, băncile comerciale şi-au creat propriul

sistem de norme şi instrucţiuni elaborate cu respectarea legislaţiei în domeniu.

Potrivit Normelor metodologice privind activitatea de creditare elaborate de

băncile comerciale, operaţiunile de aprobare şi acordare a creditelor au la bază

prudenţa bancară, ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii.

Conform prevederilor Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară, ,,la

acordarea creditelor, societăţile bancare vor urmări ca solicitanţii să prezinte

credibilitate" şi toate operaţiunile de credit si de garanţie ale societăţilor bancare vor

trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toţi termenii şi toate

condiţiile respectivelor tranzacţii". Deci un alt principiu de baza al activităţii de

creditare este principiul contractualităţii, ce constă în consemnarea în documente

contractuale a operaţiunilor de credit şi de garanţie a societăţilor bancare.

Rambursabilitatea creditului este un alt principiu ce guvernează activitatea de

creditare. Conform acestui principiu împrumutatul are obligaţia de a rambursa la

scadenţa suma împrumutată, împreună cu dobânzile aferente.

Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilităţii şi

realismului afacerilor în vederea identificării şi evaluării capacităţii de plată a clienţilor,

respectiv de a genera venituri si lichidităţi ca principală sursă de rambursare a

creditului şi de plată a dobânzii. Determinarea capacităţii de plata a clienţilor se face

22 Vasile Lăzărescu, op citată, pag. 135

22


prin analiza aspectelor financiare si nefinanciare ale afacerilor, atât din perioadele expirate

cat şi din cele prognozate.

Acordarea creditelor trebuie sa fie avantajoasă atât pentru banca, deoarece

prin extinderea şi diversificarea portofoliului de credite, poate obţine profit suplimentar,

cât şi pentru clienţi, care pe seama creditelor pot să-şi dezvolte afacerile, să obţină profit şi,

pe această bază, să ramburseze împrumuturile şi să-şi achite dobânzile.23

Analiza şi acordarea creditelor trebuie să aibă în vedere influenţa factorilor externi

asupra proiectelor propuse de clienţi, respectiv aspectele nefinanciare care pot avea

efecte neprevăzute asupra desfăşurării afacerilor şi rambursării creditelor.

Banca are obligaţia să analizeze şi să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziţie

toate documentele şi actele din care să rezulte natura activităţilor desfăşurate, credibilitatea,

situaţia patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitatea managerială şi

orice alte documente şi date care să permită evaluarea potenţialului economic,

organizatoric şi financiar al clientului.

Creditele sau scrisorile de garanţie solicitate, indiferent de suma sau durata

de rambursare, respectiv de valabilitate, se acordă pentru destinaţia stabilită prin

contracte, aceasta fiind obligatorie pentru împrumutaţi. Utilizarea creditului aprobat

pentru o altă destinaţie stabilită, dă dreptul băncii să intrerupă creditarea şi să retragă

împrumutul acordat.

La creditele acordate şi scrisorile de garanţie eliberate, banca percepe dobânzi

şi comisioane, precum şi penalităţi stabilite conform prevederilor legale în vigoare, in

cazul nerambursării la scadenţă a creditelor şi neachitării dobânzilor datorate.

Creditele trebuie sa fie în toate cazurile garantate, iar volumul minim al

garanţiilor constituite trebuie sa acopere datoria maxima a împrumutatului către bancă,

formată din credite şi dobânzi.

Banca are dreptul să verifice la clienţii săi existenţa permanentă şi integritatea

garanţiilor asiguratorii pe toată perioada creditării, respectarea condiţiilor în care s-a

acordat creditul, modul cum acesta este utilizat, iar în cazul în care se constată

încălcarea prevederilor contractuale, să retragă creditele înainte de scadenţa stabilită sau,

în lipsă de disponibilităţi, să le treacă la credite restante şi/sau îndoielnice şi să urmărească

rambursarea acestora în ordinea stabilită prin lege.

23 Angela Boariu, Creditarea bancară a activităţii de exploatare a întreprinderii, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,2003 pag. 169

23


Creditele se acorda la cererea agenţilor economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

Sunt constituiţi potrivit legii;

Posedă capital social vărsat potrivit statutului;

Desfăşoară activităţi legale şi eficiente potrivit actului de infiinţare şi

statutului de funcţionare ;

Pot beneficia de credite şi agentii economici ale căror activităţi sunt

subvenţionate, cu condiţia ca rezultatele financiare să se încadreze în

subvenţia cuvenită;

Indeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;

Din analiza fluxurilor de lichidităţi rezultă că există posibilităţi reale de

rambursare la scadenţă a ratelor din credit şi plata dobânzilor aferente

Prezintă garanţii materiale şi morale pentru utilizarea cu eficienţă a

împrumutului, rambursarea integrală la scadentă a creditului şi achitarea

dobânzilor aferente;

Valoarea garanţiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puţin la

nivelul creditelor solicitate şi a dobânzilor aferente, calculate pe

întreaga perioada de creditare;

Au deschise conturi la una din unităţile teritoriale ale băncii;

Prezintă situaţia angajamentelor din conturile deschise la alte societăţi

bancare şi a garanţiilor aferente;

Acceptă clauzele din contractul de credite.

Potrivit normelor metodologice privind activitatea de creditare, persoanele fizice

pot beneficia de credite, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii

fundamentale : Realizează venituri certe şi cu caracter permanent, pe întreaga perioadă de

creditare;

Constituie şi utilizează surse proprii de finanţare;

Garantează rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le realizează,

precum şi cu garanţii reale;

Nu înregistrează debite sau alte obligaţii neachitate la scadenţa către bancă şi

terţi la data solicitării împrumutului.

După aprobarea unui credit, banca nu poate anula sau reduce cuantumul acestuia decât

în cazuri justificate, determinate de constatarea furnizării de către client a unor date

24


nereale şi numai după expirarea unui termen de preaviz de minimum 5 zile calendaristice,

care va fi comunicat în scris acestuia.

Banca va întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea de către client a unui credit

aprobat, în cazul în care acesta a încălcat condiţiile contractului de credit privind

destinaţia, utilizarea, garanţiile, termenele etc., sau în cazul în care situaţia economică şi

financiară a acestuia nu mai asigură condiţii de garanţie şi rambursare.

Intre încasarea ratelor din credite la scadenta şi a dobânzilor la termenele

stabilite, prioritate are încasarea dobânzilor, dacă prin acte bilaterale încheiate între

bancă şi împrumutat nu s-a convenit altfel. Rambursarea anticipată a oricăror sume

datorate în cadrul creditului, se poate efectua numai cu acordul prealabil al băncii, şi se

va face începând cu ultima scadenţă, pentru a nu influenţa calculul de dobândă, dacă prin

contractul de împrumut sau actele adiţionale la acesta nu s-a stabilit altfel.

Pentru creditele acordate şi nerecuperate încă de la clienţii supuşi regimului de

lichidare judiciară, banca va sista calculul dobânzilor şi penalităţilor, începând cu ziua

primirii de la organele judecătoreşti a notificărilor de intrare în lichidare judiciară a

debitorului conform prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi

lichidării judiciare. Sistarea calculului dobânzilor şi penalităţilor se va efectua numai

pentru creditele, dobânzile şi alte creanţe negarantate sau ramase fără garanţii, total sau

parţial, în urma obţinerii aprobării în acest sens de la Centrala Băncii.

In vederea administrării riscului şi acoperirii eventualelor pierderi din credite si

dobânzi, banca constituie rezerva generală pentru riscul de credite şi dobânzi, potrivit legii.

Potrivit Normelor Metodologice privind activitatea de creditare, băncile comerciale acordă

credite pe termen scurt, mediu şi lung, in lei şi valută, pe seama resurselor proprii şi a celor

atrase, în conformitate cu prevederile din planul de credite şi resursele de acoperire ale

acestora, aprobat de organele competente.

Deşi activitatea de creditare a unei bănci este atributul acesteia, conform

prevederii art. 26, alin.2 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul BNR , banca centrală

este împuternicită să emită reglementări, să ia măsuri pentru asigurarea unei politici24

monetare şi de credit sănătoase, cât şi pentru funcţionarea normală a sistemului

bancar, fiind în măsură să aplice sancţiuni legale în cazurile de nerespectare a direcţiilor

impuse de aceasta în activitatea bancară din România.

24 *** Legea nr. 101/1998 privind Statutul BNR, art. 26, alin. 2

25


In această postură de autoritate cu responsabilităţi în coordonarea activităţii

bancare româneşti şi implicit a celei de creditare, BNR a emis norme obligatorii pentru

societăţile bancare, ce se referă la clasificarea creditelor ţinând cont de performanţele

financiare ale debitorilor, precum şi de capacitatea acestora de a-şi onora la timp

datoria. (a se vedea tabelul 1.2.1).Totodată, potrivit HG. nr.544/ 8.08.1999, băncile vor

constitui provizioane specifice de risc de credit, deductibile la calculul profitului

impozabil, atât pentru fiecare categorie de credit rezultată din clasificare, cât şi pentru

dobânzile neîncasate la scadenţă de cel mult 90 de zile.

Potrivit prevederilor Normei nr.8 a BNR publicată în M.O. nr.245/ 1.06.1999,

băncile comerciale sunt obligate să raporteze băncii centrale nivelul indicatorilor de

solvabilitate. Limita minimă a acestui indicator calculat ca raport între nivelul

fondurilor proprii şi expunerea netă este de 12%, iar solvabilitatea calculată ca raport

între capitalul propriu şi expunerea netă trebuie să fie de minim 8%. Aceeaşi normă,

pentru a se evita incapacitatea de plată a băncilor, prevede limitarea expunerilor mari

(pe un client) la 20% din fondurile proprii ale băncii, iar suma totală a expunerilor mari

nu va depăşi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii. 25

Datorită dezvoltării fără precedent a creditului de consum, BNR a emis noi

norme privind creditarea persoanelor fizice, acestea intrând în vigoare pe 1 februarie

2004. Potrivit noilor norme orice persoană care va dori să cumpere în rate aparatură

electronică sau electrocasnică va trebui sa plătească un avans de 25% din valoarea bunului

achiziţionat, iar în cazul în care nu poate plăti avansul, va trebui sa aibă un girant care să

garanteze plata ratelor în cazul în care împrumutatul devine insolvabil.

Potrivit noilor norme de creditare, rata lunară nu va putea depăşi 30% din salariu, fată

de 50% anterior. La creditul ipotecar, unde nu sunt necesare garanţii în cazul unui

împrumut solicitat unei bănci comerciale, împrumutatul va trebui sa dea un avans de 35%

din valoarea creditului. Noile norme privind creditarea persoanelor fizice au fost

aprobate la sfârşitul anului 2003, după o creştere puternică a deficitului de cont curent,

care a fost pusă pe seama creşterii creditului de consum. La acea dată a fost decisă şi

constituirea Biroului Roman de Credit, institute care monitorizează riscul creditării

persoanelor fizice.

25 Marcel Anghel, Managementul creditului bancar, Ed Matrix Rom, Bucureşti, 2001, pag. 106

26


2.2 Managementul riscului în activitatea de creditare bancară

În orice domeniu al activităţii bancare există posibilitatea apariţiei riscului. În

principiu, această noţiune poate fi definită drept probabilitatea ca o pierdere să aibă loc.

Caracterul probabilistic al creditului indică o potenţialitate negativă pe care anumite

măsurători o pot face. Acţiunile şi măsurile de protecţie împotriva riscurilor sunt elemente

comune oricărei politici manageriale.

Conform ultimelor studii în domeniu, băncile plasează riscul de credit pe primul loc

în topul riscurilor specifice activităţii lor.

Riscul de credit reprezintă riscul la care se supune o bancă în momentul în care

aceasta intră în relaţii de credit cu un client. Prin acordarea unui împrumut, banca trebuie să

ia în calcul posibilitatea înregistrării unor pierderi datorate nerambursării la scadenţă a

sumelor acordate sub formă de credit.

În literatura de specialitate privind activitatea de creditare se vehiculează existenţa

mai multor tipuri de risc. Astfel, se vorbeşte de riscuri subiective, determinate de

superficialitatea analizei dosarului de creditare, evaluarea necorespunzătoare a garanţiilor

aduse de client, etc. dar chiar şi de riscuri obiective, în cazul unor incendii, inundaţii sau

fraude ce au la bază reaua credinţă a clientului şi chiar riscuri politice. Tot în categoria

riscurilor obiective poate fi trecut şi riscul de garanţie, datorat deprecierii morale a

bunurilor luate în garanţie.26

La acordarea unui credit atât unei persoane fizice cât şi unui agent economic banca

trebuie să aibă în vedere evaluarea riscului. Astfel, aceasta trebuie să analizeze, după caz,

aspecte caracteristice debitorului privind caracterul său, activitatea economică şi

performanţele sale financiare, stabilind un profil al potenţialului debitor şi anume dacă

acesta va fi sau nu capabil să ramburseze împrumutul la scadenţă.

Caracterul ce reprezintă dorinţa debitorului de a lua împrumutul dar şi hotărârea lui

de a acoperi obligaţiile derivate din necesitatea obţinerii creditului. Informaţii în

acest sens se obţin analizând reputaţia persoanei, istoricul creditării anterioare,

competenţa managerială şi structura proprietăţii firmei, în cazul unui agent

economic;

Capitalul propriu al întreprinzătorului, urmărindu-se indicatorii de performanţă

financiară a acestuia: lichiditatea, solvabilitatea şi structura globală a debitelor,

precum şi tendinţele situaţiei financiare pe perioada creditării;

26 Marcel Anghel, op citată, pag. 105

27


Capacitatea împrumutatului de a rambursa creditul, ceea ce reprezintă factorul cel

mai important de risc bancar. Pentru a stabili acest atribut al debitorului, banca are

în vedere profitul înregistrat, tendinţele producţiei precum şi perspectivele

economice ale firmei.

Condiţiile în care se vor acorda sumele în conformitate cu politica bancară (acordul

de credit, limitele de termen sau de sumă, concordanţa cu alte acorduri anterioare),

urmărindu-se situaţia curentă şi de perspectivă a ramurii sau sectorului din care face

parte firma debitorului;

Colateralul, ce reprezintă garanţia angajată de beneficiarul creditului

(întreprinzătorul) pentru a compensa unul sau mai multe puncte slabe din cele

prezentate anterior. Aici se au în vedere: reducerea la minimum a riscului prin

garanţii solide (scrisori de garanţie, ipoteci), existenţa unor raporturi de evaluare

corectă, giranţii din afara afacerii.

Schema 2.1 Interdependenţe între acordarea creditului şi sistemul celor 5 C-uri

În perioada actuală, creşterea foarte rapidă a creditului a atras în repetate rânduri

criticile băncii centrale şi ale FMI, care atenţionau asupra pericolelor pe care această

evoluţie le poate avea asupra calităţii portofoliilor. Astfel, modul în care băncile

monitorizează în prezent riscul de credit şi direcţiile în care urmează să-şi îmbunătăţească

această activitate au devenit subiecte de interes ale studiilor privind activitatea de creditare.

Managementul riscului de credit reprezintă un element de bază din activitatea

28

COLATERALUL

Garanţia angajată în realizarea

afacerii

CAPITALULDorinţa de a contribui la

realizarea afacerii

CAPACITATEAAbilitatea de a

produce numerar

CARACTERUL

Bunăvoinţa clientului de a

rambursa creditul

CONDIŢIIRelaţia şi

reputaţia pe piaţă a

întreprinzătorului

ACORDAREACREDITULUI


fiecărei bănci. La nivelul băncilor comerciale româneşti au apărut noi abordări referitoare

la monitorizarea şi evaluarea riscului de credit. Un exemplu ar constitui înfiinţarea unei

linii funcţionale de riscuri, ce cuprinde o direcţie separată de management al riscurilor, fără

atribuţii în planul realizării performanţelor comerciale ale băncilor. Această direcţie

funcţionează independent, stabileşte limite pentru expunerea băncii şi monitorizează

riscurile aferente portofoliului de credite.

La nivel individual, riscul de credit se evaluează, în principal, pe baza unui set de

indicatori financiari şi nonfinanciari, agregaţi în ratinguri de credit pentru persoanele

juridice , respectiv scoringuri pe segmentul persoanelor fizice.

Monitorizarea riscului se realizează atât la nivel individual, cât şi pe ansamblul

portofoliului, cu ajutorul unor analiza complexe ale creditelor pe sectoare economice,

regiuni geografice, în funcţie de care se stabilesc limite de expunere la risc. De cele mai

multe ori, în activitatea de monitorizare a riscurilor – realizată prin limitele impuse de

politica de creditare pe diverse tipuri de acţiuni – se utilizează principiul celor patru ochi:

orice credit venit de la personalul de vânzări este revăzut de partea de analiză a riscului din

bancă. Monitorizarea se desfăşoară conform normelor BNR, cu provizioane pentru fiecare

categorie de clienţi, clasă financiară şi tipuri de garanţii.

Legat de posibilităţile de limitare a riscului de credit, se evidenţiază unul dintre

principiile de bază ale practicii internaţionale în domeniu şi anume dispersia creditului pe

un număr cât mai mare de sectoare de activitate. În acest sens, în paralel cu creşterea

creditelor pentru populaţie, băncile comerciale acordă credite şi întreprinderilor mici şi

mijlocii, comunităţilor locale, astfel că, riscul de credit va tinde să se reducă pe ansamblul

activităţii. Un alt mijloc de diminuare a riscului de credit îl constituie corelarea tipului de

produs cu genul de activitate al companiei finanţate. Pentru întreprinderile cu situaţii

financiare mai slabe, împrumuturile se pot acorda prin structurarea de facilităţi, care să

coreleze rambursarea creditului cu o tranzacţie specifică desfăşurată sub controlul băncii.27

Problematica riscului de credit reprezintă un punct de mare interes pentru

specialişti, pentru ca perspectiva creşterii portofoliului de credite să nu genereze o

expunere la riscuri mai mari. Astfel, expansiunea creditelor trebuie să aibă loc în mod

controlat, pe baza unei politici de creditare stricte şi a unui management al portofoliului

care asigură analiza periodică a creditelor acordate.

27 Alin Iacob, Marius Şerban, Creditul prins în ace de siguranţă, Piaţa Financiară, iulie-august 2004

29


Pentru a desfăşura o activitate de succes şi pentru a-şi îmbunătăţi performanţele,

băncile trebuie să se asigure că activitatea de management al riscului se realizează în

condiţii şi la standarde bine stabilite, ceea ce face ca monitorizarea şi controlul continuu al

activităţii de creditare să constituie o preocupare majoră şi permanentă.

Este de asemenea necesar ca băncile să dezvolte un portofoliu sănătos de credite, iar

un element important în acest sens îl reprezintă stabilirea unui profil de risc pentru fiecare

produs şi al elementelor menite să diminueze acest risc.

2.3 Costul creditului: dobânzi, taxe şi comisioane aferente

activităţii de creditare

Una din principalele componente ale sistemului financiar bancar, cu adânci

implicaţii în economia de piaţa este dobânda. Dacă in succesiunea logica, creditul

deţine o poziţie primară, dobânda constituie o condiţie fundamentală a oportunităţii şi

eficienţei lui.

Dobânda trebuie privită deopotrivă în ipostaza de efect şi în cea de cauză, cu

multitudinea de funcţii ce i se atribuie în prefacerile monetare şi financiar - economice.

Dobânda este ,,preţul plătit pentru utilizarea banilor şi capitalului împrumutat

pentru o anumită perioadă de timp"28. Ea reprezintă preţul banilor. Mărimea ei depinde de

creditul avansat, perioada de timp cât a fost folosit acest capital şi de nivelul ratei dobânzii.

Stabilirea unui anumit nivel al dobânzilor este un act de mare răspundere pentru

colectivul care ia deciziile in domeniu, decizii care condiţionează buna funcţionare a

băncii, evoluţia veniturilor şi cheltuielilor şi, în final, profitul realizat.

Rata dobânzii exprimă nivelul preţului la care poate fi dobândit împrumutul

acceptat de solicitant. În mod concret, rata dobânzii se determină ca un raport procentual

între marimea dobânzii totale şi capitalul împrumutat.

Dobânda reprezintă o formă deosebit de importantă a veniturilor specifice

economiei de piaţa. Rata dobânzii reprezintă o sursă de venit pentru cei care acordă credite

şi un cost pentru cei care apelează la credite, fiind deseori principalul instrument al

Băncii Naţionale a României pentru controlarea masei monetare şi pentru lupta contra

inflaţiei sau recesiunii.

28 Vasile Dedu, op citată, pag. 97

30


Evoluţia ratei dobânzii pe piaţa monetară este influenţată de numeroşi factori,

dintre care o importanţă deosebită o au raportul dintre cererea şi oferta de fonduri băneşti

(pe termen scurt), nivelul prezent şi anticipat al ratei inflaţiei, politica monetară

promovată de banca centrală (restrictivă sau relaxată), emisiunile de obligaţiuni de stat (în

contul datoriei publice).

Cererea de capital variază invers proporţional cu nivelul ratei dobânzii. Cu cât

rata dobânzii va fi mai redusă, cu atât mai mare va fi volumul creditelor pe care le vor

contracta populaţia sau agenţii economici.

Ponderea relativ redusă a veniturilor din serviciile prestate de către băncile

comerciale româneşti fac ca veniturile din dobânzi să alimenteze cea mai mare parte din

veniturile băncii. Corespunzător şi cheltuielile cu dobânzile plătite deţin ponderea cea mai

mare în cheltuielile totale. Această pondere mare a dobânzilor atât în venituri cât şi în

cheltuieli reprezintă un motiv în plus pentru managerii unei bănci de a acorda o foarte mare

atenţie acestui aspect.

Nivelul dobânzilor active ,,trebuie să fie rezonabil pentru a putea fi suportat de către

cei ce iau cu împrumut de la bancă, după cum nivelul dobânzilor pasive aferente

operaţiunilor de atragere a fondurilor trebuie sa fie atractive pentru cei ce dau cu împrumut

băncii"29 . Aceste două activităţi privite la un loc determină natura de intermediar financiar

a unei bănci. Nu se poate vorbi de plasamente fară resurse, după cum resursele pot fi

inutile dacă nu există posibilitatea de a le fructifica.

La baza profitului unei bănci nu se află nivelul nominal al dobânzilor, ci marja

rezultată (spread), ca diferenţă între dobânzile medii active încasate şi dobânzile medii

pasive plătite. Marja dobânzii este destinată atât acoperirii cheltuielilor băncii cât şi

realizării unui profit. Această marjă este influenţată fie de modificarea dobânzilor, fie de

modificarea structurii activelor sau pasivelor.

29 Vasile Lăzărescu, op citată, pag. 188

31


Graficul nr.2.1 Evoluţia ratelor de dobândă practicate de bănci în perioada

2001- 2004

Sursa: Raport lunar BNR, decembrie 2004

Costul creditului depinde în primul rând de mărimea dobânzii convenită în

contractul de credit. Un alt element al costului îl reprezinta primele de asigurare, al căror

nivel depinde de mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind :

- situaţia cumpărătorului şi a vânzătorului;

- situaţia economică şi politică din interior;

- durata şi valoarea creditului acordat, pentru care trebuie constituită garanţia;

- natura mărfurilor, serviciilor, investiţiilor care fac obiectul creditului;

- natura riscurilor la care se expune banca ce creditează etc.30

Pe lângă dobânda şi prima de asigurare, în costul creditului se mai adaugă

comisionul pentru acordarea creditului de către bancă, spezele bancare aferente,

eventualele penalizări cauzate de întârzierile de rambursare a ratelor de credit sau a

creditului integral în special a creditului pe termen scurt etc.(a se vedea anexa nr.4 ce

evidenţiază relaţia dintre valoarea împrumutului şi ratele şi comisioanele aferente).

Nivelul ridicat al dobânzilor pe partea de retail - segmentul cel mai important în

cadrul creditului neguvernamental – părea să nu fi temperat avântul populaţiei de a

contracta credite. Astfel, deşi ratele dobânzilor la creditele de consum au depaşit în

2003 procentul de 30%, populaţia a continuat să se împrumute, aceasta şi pentru că rata

dobânzii nu este întotdeauna ceea ce pare la prima vedere, deoarece, pe lângă tradiţionala

dobânda care se aplică la soldul creditelor, au aparut si ,,inovatiile de marketing". Un

exemplu ar fi creditele cu rata dobânzii ,,flat" aplicată nu la sold ci la suma împrumutată,

ceea ce permita băncilor să afişeze o rată a dobânzii mai scazută decât competitorii, rată

pe care clientul o compară cu celelalte existente pe piaţă, fiind indus în eroare în procesul

de luare a deciziei.În acest context, Legea creditului de consum care a intrat în vigoare la 1 februarie

2004, obligă băncile să afişeze dobânda anuală efectivă (DAE), care va include dobânda,

taxele şi comisioanele asociate, cu alte cuvinte costul total al creditului la consumator,

exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat.

30 Aurel O. Berea, op citată, pag. 51

32


Deşi informaţiile privind dobânda efectivă au ajuns să fie afişate în cele mai mari bănci,

asta nu înseamnă că instituţiile de credit care obţin venituri mari din creditarea persoanelor

fizice, adăugând comisioane mari la dobânzile practicate, nu vor ridica bariere pentru cei

care vor sa afle DEA. Astfel, în loc să-şi informeze clienţii asupra costurilor creditelor de

consum, funcţionarii băncilor apelează în continuare la vechea variantă: dobânzi +

comisioane + taxe, care fac practic imposibilă compararea condiţiilor de creditare oferite de

două bănci. Însă, chiar si aşa, s-a progresat considerabil în aplicarea Legii creditului de

consum faţa de primele zile după intrarea acesteia in vigoare. Totuşi, va mai trece timp

până când toţi românii vor putea compara costurile creditelor de consum fără să realizeze

calcule complicate.

2.4 Adaptarea activităţii de creditare la cerinţele economiei de piaţă

funcţionale şi ale procesului de integrare europeană

Economiile actuale, ca economii băneşti, presupun desfăşurarea unui amplu proces

de creditare, ca o latură semnificativă a activităţii bancare. Fără îndoială, există o

interdependenţă între credit şi performanţele financiare ale agenţilor economici. Situaţia

creditelor reflectă starea financiară a oricărui întreprinzător angajat în relaţia de creditare.

Totodată, o bună susţinere financiară va genera condiţii favorabile pentru obţinerea de noi

credite. În condiţiile economiei de piaţă, băncile nu îşi pot permite să susţină prin credite

agenţii economici neperformanţi, pentru a nu-ţi asuma riscul fatal al stării de încetare a

plăţilor, al falimentului.

În ceea ce priveşte practica bancară românească, preocuparea constantă a băncii

centrale de realizare a unui sistem bancar sigur, modern şi competitiv, care să asigure o

bună intermediere şi să genereze încredere publicului, se concretizează, între altele, în

monitorizarea sistematică a pieţei interne a produselor şi serviciilor bancare şi a tendinţelor

înregistrate în sectorul bancar european.

Informaţiile astfel obţinute sunt valorificate prin elaborarea de studii şi analize ce au

ca principal obiectiv impulsionarea dezvoltării produselor şi serviciilor bancare pentru care

nivelurile înregistrate în prezent pe piaţă sunt net inferioare în raport cu cele ale pieţei

potenţiale.

33


Având în vedere ireversibilitatea procesului de integrare a pieţei financiare

româneşti în circuitul internaţional, accelerat de obiectivul de aderare a României la

Uniunea Europeană, un aspect important îl constituie şi o analiză comparativă privind

gradul de dezvoltare a respectivelor produse şi servicii bancare în ţări ce se află în curs de

definitivare a procesului de integrare în structurile UE, precum Polonia, Cehia şi Ungaria.

Experienţa acestor ţări şi rezultatele înregistrate de ele au servit ca punct de

referinţă la stabilirea unor obiective pe termen mediu pentru piaţa bancară românească şi au

condus la elaborarea unor propuneri concrete privind măsurile necesare eliminării

restricţiilor administrative sau de altă natură care constituie un impediment în exploatarea

nişelor de piaţă vizate.

Studiile realizate asupra nivelului evolutiv al activităţii bancare româneşti, în etapa

actuală, subliniază existenţa unor factori ce frânează dezvoltarea anumitor produse şi

servicii bancare. Dintre aceştia, instabilitatea mediului macroeconomic constituie un

impediment pentru buna desfăşurare a activităţii agenţilor economici (în special în cazul

întreprinderilor nou înfiinţate), dar şi a băncilor, prin faptul că în condiţii mult prea puţin

predictibile, planurile de afaceri ce stau la baza creditării au un grad scăzut de credibilitate

din punctul de vedere al finanţatorului. De asemenea, ponderea încă semnificativă a

întreprinderilor ineficiente diminuează gradul de siguranţă a activităţii de creditare. Astfel,

întârzierile înregistrate în restructurarea sectorului real fac ca o mare parte dintre agenţii

economici să nu fie eligibil pentru acordarea de credite.

În vederea impulsionării activităţii bancare şi, implicit, a activităţii de creditare,

potrivit cerinţelor economiei actuale, se impun o serie de măsuri, unele având caracter

general dar şi câteva măsuri specifice pe tipuri de credite. Este important de precizat faptul

că, în condiţiile eforturilor tuturor factorilor de decizie pentru crearea unei economii de

piaţă funcţionale, evoluţia activităţii bancare, implicit a produselor insuficient utilizate va

depinde exclusiv de dorinţa operatorilor de a dezvolta aceste pieţe.

Din categoria măsurilor cu caracter general, se remarcă accelerarea restructurării

sectorului real al economiei (eficientizarea întreprinderilor cu pierderi, accelerarea

privatizării, implementarea/ consolidarea standardelor de conducere corporativă etc.) astfel

încât să crească ponderea părţii sănătoase a economiei, singura pe care băncile o pot credita

în condiţii de siguranţă.

34


Alte măsuri de stimulare a utilizării unor tipuri de credite mai puţin exploatate ar

putea fi31 :

Modificarea cadrului legislativ în vederea protejării într-o mai mare măsură a

drepturilor creditorilor;

Instituirea unor măsuri mai aspre de sancţionare a fraudelor bancare, având în

vedere puternicul impact negativ pe care acestea îl au asupra gradului de încredere

în sistemul bancar;

Îmbunătăţirea fluxului de informaţii între participanţii la piaţă;

Intensificarea concurenţei în sectorul bancar; finalizarea procesului de privatizare a

băncilor cu capital de stat;

Consolidarea pieţelor financiare prin asigurarea accesului direct al băncilor pe piaţa

de capital;

Creşterea gradului de economică a solicitantului de credite, spre exemplu prin

dezvoltarea centrelor de pregătire pentru întreprinzători sau derularea de programe

prin care se oferă consultanţă acestora la întocmirea planurilor de afaceri în vederea

contractării de credite;

Standardizarea metodelor de analiză şi a conţinutului contractelor de credit la

nivelul sistemului bancar, astfel încât contractele să poată fi cesionate cu uşurinţă

altor bănci;

Continuarea îmbunătăţirii cadrului macroeconomic, în condiţii previzibile, astfel

încât gradul de credibilitate a planurilor de afaceri să crească atât din punctul de

vedere al finanţatorului, cât şi al beneficiarului, iar finanţarea să se deruleze în

condiţii de siguranţă sporită;

Creşterea rolului Centralei Riscurilor Bancare şi al Centralei Incidentelor de Plăţi în

procesul analizei solicitărilor de credit, prin îmbunătăţirea informaţiilor furnizate şi

creşterea gradului de utilizare a acestora de către bănci.

Înfiinţarea birourilor de credit private, lucru realizat la sfârşitul anului 2003.

Măsurile specifice pe tipuri de credite se referă la cele cinci categorii de credite, pentru

care nivelurile înregistrate în prezent pe piaţă sunt net inferioare în raport cu cele ale pieţei

potenţiale şi anume: credite pentru investiţii, credite ipotecare, credite agricole, credite

pentru Administraţia Publică Locală şi credite pentru IMM-uri. În ultima perioadă se

31 *** Studiu realizat de Banca Naţională a României privind produsele şi serviciile bancare, anul 2003, pag. 4

35


constată un trend ascendent al acestor tipuri de credite, în special a celui ipotecar şi a celui

destinat IMM-urilor.

În ceea ce priveşte creditele pentru investiţii, câteva din măsurile specifice luate în

vederea impulsionării activităţii bancare şi adaptării la economia de piaţă sunt:

Creşterea stabilităţii cadrului legal şi instituţional şi evitarea inconsecvenţei

legislative în ceea ce priveşte regimul investiţiilor străine;

Diminuarea fiscalităţii exagerate;

Simplificarea procedurilor administrative impuse la înfiinţarea unei noi afaceri.

Referitor la creditele ipotecare, măsurile de stimulare ar putea fi32:

Acordarea de facilităţi fiscale beneficiarilor de credite ipotecare în domeniul

impozitului pe venitul global, respectiv deductibilitatea fiscală a ratei şi a dobânzii

achitate pentru rambursarea creditului ipotecar, într-o primă fază până la un anumit

procent sau până la un anumit nivel absolut din cuantumul plăţii lunare; de astfel de

facilităţi ar trebui să beneficieze într-o măsură mai mare tinerii căsătoriţi sau

solicitanţii de credit care se află la prima achiziţionare a unei proprietăţi;

Asigurarea cadrului legal necesar creării pieţei obligaţiunilor ipotecare;

Crearea premiselor necesare asigurării lichidităţii pieţei creanţelor ipotecare prin

adoptarea legislaţiei care să permită titularizarea acestora şi prin înfiinţarea unui

fond ipotecar, care să achiziţioneze creanţele ipotecare şi privilegiate deţinute de

bănci şi să emită titluri de valoare în baza acestora;

Constituirea unor baze de date electronice pentru înregistrarea şi evidenţa

garanţiilor imobiliare;

Înfiinţarea unui fond de garantare a creditului ipotecar, care să participe la

împărţirea riscului de nerambursare a creditului de către client.

Creditele agricole vor fi mai bine acordate dacă se va urmări:

Accelerarea finalizării reformelor structurale pentru întărirea proprietăţii private

prin eliberarea tuturor titlurilor de proprietate asupra terenurilor

agricole,retrocedarea către proprietarii de drept a terenurilor agricole şi forestiere şi

privatizarea întreprinderilor agricole cu capital majoritar de stat;

Stimularea competiţiei în industria agenţilor economici de depozitare, sector

dominat încă de stat, astfel încât calitatea serviciilor oferite şi preţurile practicate să

stimuleze producătorii agricoli să apeleze la serviciile acestora;

32 Idem 22, pag. 6

36


Derularea, cu sprijin din partea statului, a unei acţiuni de informare a populaţiei din

mediul rural asupra necesităţii încheierii de contracte de asigurare a producţiei

agricole;

Acordarea de sprijin guvernamental pentru stimularea implicării băncilor private în

finanţarea sectorului rural.

Măsurile principale aplicabile în cazul creditelor pentru Administraţia Publică Locală

(APL) sunt reprezentate de:

Înlocuirea sistemului actual de raportări financiare ale APL cu unul care să

faciliteze realizarea de către bănci a unei analize de credit.

Crearea unui cadru legal care să reglementeze modul de soluţionare a cazurilor de

insolvabilitate a APL.

În legătură cu creditele pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), o măsură

semnificativă ar fi creşterea gradului de atractivitate pentru bănci a garanţiilor oferite de

Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii,

respectiv extinderea garanţiilor şi asupra dobânzilor, existenţa unei garanţii explicite din

partea statului şi modificarea procedurii actuale de valorificare a acestor garanţii.

Începând cu anul 2004, Banca Naţională a României a introdus măsuri sporite de

prudenţialitate la acordarea creditelor pentru populaţie, ca răspuns la ritmul alert în care

acestea s-au majorat (149% în termeni reali) pe parcursul primelor două trimestre ale

anului 2003.

În urma introducerii, de către BNR, a regulamentului nr. 7/ 2002 privind clasificarea

creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor

specifice ale riscului de credit, s-a considerat că activitatea de creditare va fi optimizată.

Prin acest regulament se pune accent pe calitatea portofoliilor de credit, care, în final, va

determina capitalizarea agenţilor economici, a băncilor şi a întregii economii naţionale.

Un alt progres înregistrat, vizavi de adaptarea activităţii de creditare la cerinţele

economiei de piaţă, îl constituie înfiinţarea Biroului de Credit SA, ce reprezintă a doua

mare realizare comună a membrilor comunităţii bancare, după constituirea TransFond în

anul 2000.

Biroul de Credit SA s-a înfiinţat la sfârşitul anului 2003, prin voinţa sistemului bancar

românesc. Această iniţiativă dă posibilitatea băncilor să gestioneze mai bine riscul

de credit, atât în avantajul propriu, cât şi al clienţilor33.

33 *** Buletin informativ SIVECO România – septembrie 2004

37


Obiectul principal de activitate îl reprezintă colectarea de date şi informaţii privind

portofoliul de clienţi - persoane fizice al băncilor participante, pentru a pune la dispoziţia

acestora informaţii, date şi studii corespunzătoare, în scopul creşterii calităţii creditelor în

sistemul bancar românesc şi al diminuării riscului de fraudă.

În luna august 2004, Biroul de Credit a început să funcţioneze. Punctul de plecare îl

constituie transmiterea de către bănci la Biroul Român de Credit şi prelucrarea de

către acesta a datelor referitoare la debitori - persoane fizice care au contractat credite

înaintea datei de 16 august 2004 şi care înregistrează restanţe mai mari de 30 de zile,

precum si a datelor referitoare la infracţiuni sau contravenţii săvârşite de persoane fizice în

relaţia cu băncile, conform evidenţelor acestora.

Conform legii, Biroul de Credit SA asigura persoanelor vizate dreptul de acces, dreptul

de intervenţie asupra datelor, precum si dreptul de opoziţie. Situaţia înscrierilor

persoanelor fizice la Biroul de Credit SA se poate obţine prin adresarea unei cereri în formă

scrisă, datată si semnată de solicitant, la sediul acestei instituţii.

Pe plan mondial funcţionează structuri similare. Cele mai importante au fost înfiinţate

în SUA, Canada şi Australia, iar pe continentul european funcţionează birouri de credit

private în Germania, Elveţia, Austria, Italia, Spania, Belgia, Olanda, Marea Britanie,

Danemarca, Norvegia, Suedia, Cehia, Polonia şi Finlanda.

Un rol însemnat în dezvoltarea susţinută a unei economii funcţionale îl constituie şi

stimularea intensificării schimburilor internaţionale, acestea determinând, împreună cu

programele de dezvoltare economică şi cu progresul tehnic, o participare însemnată a

creditului în relaţiile economice internaţionale.

Creditul internaţional reprezintă, aşadar, un important mecanism de mobilizarea a

resurselor financiare necesare schimburilor internaţionale, cooperării şi dezvoltării

economice a ţărilor34.

Din punct de vedere al părţilor care le perfectează, în cadrul creditelor

internaţionale, alături de creditele guvernamentale acordate statelor şi de cele comerciale,

se remarcă şi creditele bancare, pe care aceste instituţii le acordă pentru dezvoltarea

comerţului exterior, a serviciilor sau a unor ramuri economice.

În acest context, băncile acordă, în principal, credite de import, credite de

prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung.

34 Gheorghe M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale ,Editura Sedcom Libris, Iaşi 2003, pag. 179

38


Creditele de import sau creditele-cumpărător sunt cele acordate de bancă

importatorului, atunci când acesta nu deţine suficiente resurse pentru o finanţare

corespunzătoare a importurilor. Exportatorul încasează contravaloarea mărfurilor după

livrarea lor şi prezentarea documentelor de expediţie. Creditele de import sunt cunoscute

sub denumirea de credite financiare, deoarece cu ajutorul resurselor împrumutate de la

bancă se achită contravaloarea produselor importate.

Pe seama creditelor de prefinanţare se achiziţionează bunuri, echipamente şi alte

servicii necesare realizării producţiei pentru export. Creditele de prefinanţare a exporturilor

se acordă sub forma creditelor bancare directe, a avansurilor destinate firmelor solvabile, a

creditelor în cont sub forma unui plafon şi a creditelor necesare fabricării şi pregătirii

exporturilor de produse cu ciclu lung de fabricaţie.

Creditele pe termen scurt se regăsesc sub forma avansurilor acordate de bănci

exportatorilor, pe baza documentelor de export, a creditelor de mobilizare a creanţelor

comerciale, a creditelor destinate dezvoltării exporturilor.

În România, în activitatea de creditare a agenţilor economici în relaţiile lor de

schimb cu străinătatea, sunt implicate organisme specifice cu responsabilităţi în acest scop.

Dintre acestea, un rol important îl deţine Comitetul interministerial de Garanţii şi Credite

de Comerţ Exterior, creat pentru a sprijini dezvoltarea comerţului exterior şi promovarea

exporturilor, prin analiza şi aprobarea, în numele şi în contul statului, a operaţiilor de

finanţare, a dobânzilor la creditele pentru export şi a condiţiilor garantării creditelor de

export.

O altă instituţie cu rol în susţinerea comerţului exterior, este şi Banca de Export -

Import a României (EXIMBANK SA), înfiinţată în vederea dezvoltării exporturilor

româneşti, prin operaţiunile realizate în nume propriu şi în calitate de agent al statului.

II.

Pe lângă adaptarea la cerinţele economiei de piaţă, activitatea de creditare din

România trebuie să facă faţă şi unei alte provocări, aceea de racordare la prevederile în

domeniu, existente în Uniunea Europeană, în perspectiva aderării.

În activitatea de creditare desfăşurată la nivelul ţării noastre, se constată o tendinţă

de creştere a prudenţialităţii în privinţa clasificării creditelor şi a constituirii

provizioanelor specifice de risc, aspecte prevăzute , de altfel, şi în Regulamentul nr.5/2002

al BNR.

39


Băncile comerciale vor realiza o selecţie mai riguroasă a clienţilor eligibili pentru

creditare, performanţa financiară a acestora fiind unul din factorii care determină categoria

de clasificare a creditului respectiv (standard, în observaţie, substandard, îndoielnic şi

pierdere), şi implicit volumul provizioanelor constituite.

Cu toate că aceste prevederi par restrictive, ele au rolul de a contribui la

însănătoşirea portofoliului de credite al băncilor, condiţie esenţială a performanţei

sectorului bancar în perspectiva integrării europene35.

Tot din această perspectivă, sistemul bancar românesc trebuie să facă faţă

provocărilor majore legate de adoptarea Basel II, printre care se numără implementarea

soluţiilor tehnice pentru dezvoltarea bazelor statistice, fundamentarea modelelor interne,

precum şi specializarea personalului, toate acestea presupunând investiţii semnificative. În

plus, creşterea creditării ar putea fi limitată de cerinţele suplimentare de capital, în special

în cazul instituţiilor de credit mai slab capitalizate. În acest cadru, apare necesitatea

dezvoltării unor portofolii de credite echilibrate, pe segmentele corporate, retail şi

finanţarea administraţiilor locale. În caz contrar, băncile, mai ales cele de dimensiuni mai

mici, s-ar putea vedea obligate să-şi majoreze masiv capitalurile, ceea ce le-ar afecta

rentabilitatea.

Potrivit unui sondaj realizat de Banca Naţională, aproximativ 20% dintre băncile

româneşti ar fi de acord să aplice prevederile acordului Basel II cu un an mai devreme

decât termenul limită. În acelaşi timp, majoritatea instituţiilor de credit (peste 80%) ar opta,

începând din 2007, pentru utilizarea metodelor standard de evaluare a riscului – palierul cel

mai blând al acordului. O singură bancă intenţionează să aplice un model intern de calcul al

capitalului minim.

Acest model (sintetizat în schema 2.2) presupune evaluarea riscului cu ajutorul

unor tehnici şi proceduri complexe, care trebuie autorizate în prealabil de banca centrală.

35 Ovidiu Stoica (coordonator), Efecte ale integrării europene asupra sistemului bancar românesc, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi 2005, pag.108

40


Schema 2.2 Riscul de credit-abordarea bazată pe modele interne

Sursa: Studiu privind evoluţia creditării în România, aprilie 2005

Introducerea Basel II va avea ca efect, pe de altă parte, expansiunea activităţii

băncilor pe segmentul retail, întrucât diversitatea portofoliului de credite conduce la un

nivel global de risc mai redus, normele acestui acord contribuind la stimularea

performanţei şi a disciplinei financiare, acestea fiind condiţii esenţiale pentru a beneficia de

costuri mai scăzute de finanţare.

CAPITOLUL 3

ANALIZA PORTOFOLIULUI DE CREDITE PE EXEMPLUL BĂNCII

COMERCIALE „ION ŢIRIAC”

41


3.1. Delimitări privind locul Băncii Comerciale „Ion Ţiriac” pe piaţa

bancară şi pe piaţa creditului din România

Dezvoltarea mediului economic pe care ţara noastră a înregistrat-o în ultima

perioadă a avut un impact considerabil asupra activităţii desfăşurate în sistemul bancar, în

sensul stimulării instituţiilor de credit de a-şi diversifica portofoliul de produse şi servicii,

de a-şi îmbunătăţii performanţele financiare, într-un cuvânt, de a face faţa la cele mai înalte

standarde concurenţei ce caracterizează un sistem bancar românesc mai bine conturat şi

mai puternic.

În acest context, mediul bancar este marcat de o continuă luptă a băncilor de a se

impune pe piaţă, de a-şi lărgi portofoliul de clienţi si de credite sau de a accelera ritmul de

creştere al profitului. Toţi aceşti indicatori studiaţi în dinamică, alături de alte aspecte de

analiză surprind modul şi viteza cu care instituţiile de credit româneşti se adaptează la noile

cerinţe ale pieţei bancare, satisfăcând în cel mai înalt grad, nevoile clienţilor- atât pe latura

de retail cât şi pe cea de corporate.

Deşi activând în acest mediu concurenţial, Banca Comercială „Ion Ţiriac” a reuşit

în ultima perioadă să se impună pe piaţa bancară românească prin îmbunătăţirea

performanţelor vizavi de toţi indicatori de analiză a activităţii desfăşurate.

Astfel, în luna septembrie 2004, agenţia internaţională de evaluare financiară

Fitch IBCA a modificat, în sens pozitiv, calificativul pe termen lung acordat Băncii Ţiriac,

de la „B minus” la „B” , menţionând perspectiva stabilă a acestuia.36

Banca Termen

scurt

Termen Lung Rating

individual

Rating de

sprijin

Perspectivă

BCR B BB- D 4T Stabilă

BRD-GSG B BB- 3T Stabilă

UniCredit B BB- D 3T Stabilă

Banca Ţiriac B B(îmbunătăţit D (îmbunaţit 5T Stabilă

36 *** Comunicat de presă al Băncii Comerciale Ion Ţiriac , decembrie 2004

42


de la B-) de la D/E)Tabelul nr.3.1 Calificative acordate de agenţia de evaluare financiară Fitch IBCA

Sursa: Comunicat de presă al Băncii „Ion Ţiriac”, decembrie 2004

De asemenea, agenţia Fitch IBCA a îmbunătăţit ratingul individual al băncii de la

„D/E” la „D”. Pe de altă parte, agenţia de evaluare financiară a ridicat calificativul pe

termen scurt al Băncii Ţiriac de la „B minus” la „B”şi a reafirmat ratingul de sprijin

„5T”.

Din punct de vedere al profitului net pe sistem, Banca Comercială „Ion Ţiriac” îşi

consolidează poziţia pe piaţă, situându-se, conform Raportului Anual al băncii, pe locul al

treilea România, vizavi de acest indicator.

Tabelul nr.3.2 Topul băncilor din România privind profitul net pe sistem

Banca Anul 2002 Anul 2003 Anul 2004

BCR 43,02% 39,82% 38,32%

BRG - GSG 17,58% 18,64% 16,33%

Banca „Ion Ţiriac” 4,15% 6,1% 6,7%

Banc Post n.a. 2,70% 4,92%

CEC 1,84% 2,81% 4,7%

Sursa: Băncile comerciale, Piaţa Financiară

Pe fondul majorării volumului de activitate şi al atragerii de noi clienţi, Banca „Ion

Ţiriac” a înregistrat, în comparaţie cu anul 2003, conform standardelor internaţionale de

contabilitate IAS, un profit net cu 40% mai mare, ajungând la 17 milioane de euro. Anul

2003 a marcat la rândul său o evoluţie a profitului net cu 57% faţă de cele 7,9 milioane de

euro obţinute în 2002.

43


Graficul nr.3.1 Evoluţia profitului net al Băncii „Ion Ţiriac” în perioada 2002 – 2004

În primele două luni ale anului 2005 profitul net a fost de peste 4 milioane de euro,

ceea ce confirmă evoluţia pozitivă a băncii.

Banca Comercială Ion Ţiriac se află în primele 10 bănci din România în ceea ce

priveşte cota de piaţă cu peste 1% din active în ansamblul sistemului bancar românesc37.

Acest indicator prezintă interes din perspectiva analizei activităţii de creditare, creditul

fiind cel mai însemnat activ al unei bănci comerciale. Tabelul nr.3.3 surprinde poziţionarea

băncii analizate pe piaţa bancară din România.

Tabelul nr.3.3 Poziţia pe piaţă a Băncii Comerciale Ion Ţiriac privind activele deţinute

Nr.

crt

Banca Anul 2002 (%) Anul 2003 (%) Anul 2004 (%)

1. BCR 31,51 31,63 28,73

2. BRD-GSG 13,66 13,24 13,27

3. Raiffeisen Bank 5,04 5,83 8,36

… …. … … …

10. Banca „Ion Ţiriac” 2,85 2,95 3,12

Sursa: BNR şi băncile comerciale; estimare

Se observă o creştere a cotei de piaţă în ceea ce priveşte activele băncii analizate,

lucru relevat şi de graficul nr.3.2 ce surprinde evoluţiile acestor cote de piaţă pe intervalul

2002-2004.

Graficul nr.3.2 Evoluţia cotelor de piaţă a băncilor cu peste 1% din active.

37 Alin Iacob, Marius Şerban, Profit de zile mari, Piaţa Financiară, septembrie 2004

44


Stabilirea coordonatelor Băncii Comerciale „Ion Ţiriac” pe piaţa bancară din

România ia în considerare şi lărgirea portofoliului de clienţi ce beneficiază de produsele şi

serviciile oferite de această societate bancară. Astfel, banca prin reţeaua teritorială de care

dispune, formată din 59 de unităţi situate în centrele economice ale ţării, a reuşit să atragă

în anul 2004 un număr de 100.000 de clienţi noi, persoane fizice şi juridice, ajungând ca la

31.12.2004 banca să deţină un portofoliu de clienţi de 681.000 de persoane din care

648.000 persoane fizice şi 33.000 de companii. Aceasta reprezintă o creştere cu 17,21% a

numărului de clienţi în anul 2004 comparativ cu anul 2003, care la rândul său a marcat o

evoluţie cu 68% faţă de anul 2002, portofoliul lărgindu-se de la 348.000 de persoane la cele

581.000 înregistrate în anul 2003 din care 555.000 de persoane fizice şi 26.000 de

companii.

Tabelul nr.3.4 Portofoliul de clienţi al Băncii „Ion Ţiriac” în perioada 2002-2004

Portofoliul de clienţi

Anul 2002 Anul 2003 Anul 2004 (% 2003/2002) (% 2004/2003)

Nr total de clienţi

348.000 581.000 681.000 66,95 17,21

Persoane fizice

324.600 555.000 648.000 71,29 16,75

Persoane juridice

23.400 26.000 33.000 11,11 26,92

Sursa datelor: Rapoarte anuale ale Băncii „Ion Ţiriac”

Graficul 1.3 evidenţiază structura portofoliului de clienţi şi modul cum acesta a

evoluat în perioada 2002-2004

45


Graficul nr.3.3 Structura portofoliului de clienţi şi modul cum acesta a evoluat în perioada

2002-2004

Un aspect important legat de îmbunătăţirea performanţelor Băncii „Ion Ţiriac” este

şi faptul că nivelul înalt de profitabilitate, precum şi celelalte obiective financiare atinse de

bancă în ultima perioadă, au fost îndeplinite concomitent cu observarea şi respectarea

tuturor prevederilor formulate de autorităţi legate de expunerea la risc şi de menţinerea

activităţii în limitele de prudenţialitate impuse.

Restrângând aria de analiză a activităţii Băncii „Ion Ţiriac” la activitatea de

creditare, se poate aprecia că această societate ocupă locul cinci în clasamentul băncilor

din România care au acordat peste 1% din creditele pe sistem. Acest fapt subliniază

amploarea creditării la nivelul băncii datorată creşterii atractivităţii produselor din

portofoliul de credite, volumul total al creditelor acordate ajungând la peste 330 milioane

de euro.

Tabelul nr.3.5 Clasamentul băncilor cu peste 1% din creditele pe sistem

Banca Anul 2002 (%) Anul 2003 (%) Anul 2004 (%)

BCR 28,65 29,48 25,56

BRD-GSG 17,07 17,88 15,72

Raiffeisen Bank 5,23 5,82 10,05

Alpha Bank

România

5,00 5,28 na

Banca Ion Ţiriac 3,74 4,02 3,6

Sursa: Băncile comerciale

Graficul nr.3.4 Băncile ce deţin peste 1% din totalul creditelor pe sistem

46


Creşterea volumului de credite acordate de Banca „Ion Ţiriac” se înscrie pe

fundalul unei dezvoltări generale la nivel naţional a activităţii de creditare determinate de

îmbunătăţirea cadrului macroeconomic în care consumul a luat avânt iar băncile şi-au mărit

potenţialul de creştere şi la fel şi cel de profitabilitate.

Deşi ignorat pentru o bună perioadă de timp, creditul pe latura de retail a

înregistrat un real boom, împrumuturile acordate persoanelor fizice realizând o creştere

impresionantă de aproape 260% ajungând la o valoare de 25% din totalul creditului

neguvernamental . Acest tip de credit, deşi a luat o amploare considerabilă, reprezintă doar

4% din PIB.

În acest context, Banca Comercială Ion Ţiriac este printre pionerii care au pus

bazele dezvoltării afacerilor de retail în România, ocupând locul al patrulea în ceea ce

priveşte cota de piaţă în sectorul de retail.

3.2. Analiza în structură şi dinamică a portofoliului de credite

al Băncii Comerciale „Ion Ţiriac”

Pe o piaţă din ce în ce mai competitivă, în care majoritatea băncilor se concentrează

în special asupra operaţiunilor adresate persoanelor fizice, Banca „Ion Ţiriac” a reuşit

obţină o cotă de piaţă importantă şi să fie recunoscuta o bancă eficientă şi cu servicii de

calitate. Acest lucru se confirmă în principal prin creşterea volumului de credite acordate

precum şi a numărului de clienţi persoane fizice.

Urmând strategiile stabilite privind dezvoltarea activităţii de creditare în

concordanţă cu normele de prudenţialitate legate de expunerea la risc, banca a reuşit să-şi

atingă obiectivele prevăzute în planul de acţiune, să lărgească şi să diversifice portofoliul

de credite consolidându-şi poziţia pe piaţa creditului din România cu o cotă de piaţă de

3,6% din totalul creditelor acordate pe sistem în anul 2004.

Intensificarea activităţii de creditare in scopul menţinerii rentabilităţii pe o piaţă cu

marje de câştig din ce în ce mai mici este evidenţiată de indicatorii ce o caracterizează

aferenţi ultimilor ani şi care arată o creştere spectaculoasă în procesul de creditare cu

54,7% în anul 2002 faţă de anul 2001, apoi o extindere de 65,3% a creditării în anul 2003

47


comparativ cu anul 2002, şi un progres de 15% în anul 2004 faţă de volumul creditelor

acordate în 200338.

Graficul nr.3.5 Evoluţia creditării la Banca „Ion Ţiriac” pe intervalul 2002-2005

Valorile absolute aferente volumului de credite nete acordate se situează la nivelul

sumelor de 290 de milioane de euro pentru anul 2003 şi 330 de milioane de euro în anul

2004, cu perspective de a atinge un volum al creditării de 400 de milioane de euro aşa cum

arată graficul.

Evoluţia activităţii de creditare s-a bazat în special pe îmbogăţirea portofoliului de

credite cu un număr mare de produse destinate persoanelor fizice. Anul 2003 a marcat o

adevărată explozie a creditului de retail care a crescut în anul respectiv cu aproape 239%

faţă de anul anterior.

Pe fundalul dezvoltării fără precedent a creditului pentru persoane fizice la nivelul

întregii economii, acesta crescând cu aproape 260% la nivel naţional şi reprezentând 25%

din totalul creditului neguvernamental, segmentul din portofoliul de credite al Băncii „Ion

Ţiriac” destinat sectorului de retail a făcut ca banca să deţină o pondere de 10% din totalul

creditelor în lei acordate persoanelor fizice pe ansamblul sistemului bancar românesc, faţă

de 3% cât înregistra în perioadele anterioare.

La nivelul structurii portofoliului de credite al Băncii „Ion Ţiriac” se constată clar

amploarea pe care au luat-o creditele din sectorul de retail în intervalul 2002-2004, pentru

38 *** Raport anual al Băncii Ion Ţiriac 2003

48


anul 2005 previzionându-se acelaşi fenomen de extindere a activităţii de creditare a

persoanelor fizice.

Astfel, dacă la nivelul anului 2001 ponderea acestui tip de credite era doar de 6,3%,

anul 2002 aduce un procent de 23% din totalul portofoliului, anul 2003 reprezintă o

creştere până la nivelul de 35% din ansamblul portofoliului iar în anul 2004 creditele de

retail au ajuns să deţină o pondere de 50% din totalul portofoliului de credite, egalând ca

pondere creditele acordate pe segmentul de corporate, cu tendinţa de a depăşi nivelul de

50% în anii următori.

Grupul de grafice nr.3.6 Structura portofoliului de credite al Băncii „Ion Ţiriac” în

intervalul 2002-2004

Anul 2005 se pare că va preconiza o creştere a numărului de credite acordate

persoanelor fizice, numai în primele 4 luni ale anului în curs înregistrându-se o dublare a

volumului de credite de acest tip.

Strategia băncii, din perspectiva lărgirii portofoliului de credite de retail şi a

intensificării activităţii de creditare, este de accea de îmbunătăţire a calităţii produselor de

retail existente, banca având în vedere includerea în portofoliul de credite şi a

împrumuturilor pentru locuinţe, creditele ipotecare având o mare atractivitate pe piaţa

bancară actuală din România.

49


Analizând dinamica portofoliului de credite din perspectiva componentelor sale şi

anume creditele de retail şi creditele corporate, rezultatele analizei se pot sintetiza într-un

grafic de forma celui prezentat mai jos:

Graficul nr.3.7 Dinamica portofoliului de credite pe cele două componente: retail şi

corporate

Creşterea numărului de credite acordate persoanelor fizice bazată pe expansiunea

portofoliului în lei, a susţinut considerabil îmbunătăţirea profitabilităţii băncii, păstrându-

se totodată un nivel scăzut al creditelor neperformante fapt datorat unui management al

riscului de înaltă calitate şi de respectarea prevederilor legale cu privire la limitarea

expunerii la risc.

Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor clienţilor, Banca „Ion Ţiriac” a diversificat

portofoliul de credite destinat persoanelor fizice, adăugând o serie de produse şi servicii

inovative care au mărit atractivitatea băncii în rândul clienţilor de retail. Astfel, pe lângă

creditele pentru nevoi personale, creditele auto şi creditele overdraft, o pondere însemnată

în cadrul portofoliului de credite o are creditul de consum, care susţine dinamica afacerii

de retail, crescând performanţele financiare ale băncii.

La momentul actual, o analiză a structurii portofoliului de credite retail relevă că,

din cele 210.000 de credite acordate persoanelor fizice, creditele de consum se ridică la un

nivel de 170.000, creditele auto numără 3.000 de împrumuturi acordate, creditele pentru

nevoi personale sunt în număr de 14.500 iar facilităţile overdraft însumează 22.500 de

50


contracte39. În exprimare procentuală, ponderea creditelor de consum este de 81%, a

creditelor auto de 1,4%, procentul aferent creditelor pentru nevoi personale este de 7% iar

ponderea creditelor overdraft (descoperit de cont) este de 10,6%, aşa cu arată şi graficul 3.8

Graficul nr.3.8 Structura portofoliului de credite pe segmentul de retail

Pe lângă dezvoltarea agresivă a afacerilor de retail, Banca Comercială Ion Ţiriac

s-a focalizat şi pe susţinerea şi dezvoltarea parteneriatelor construite de-a lungul anilor cu

clienţi corporatişti aleşi din grupul ţintă al companiilor performante.

Deşi a trebuit să facă faţă unei competiţii intense, Banca „Ion Ţiriac” a reuşit în

mod constant şi susţinut să-şi lărgească portofoliul pe segmentul corporate. Numărul

clienţilor din acest sector, reprezentaţi de companii de nivel mediu şi ridicat în ceea ce

priveşte poziţia pe piaţă, incluzând aici SME-urile, sectorul public şi alte instituţii

financiare, a ajuns la 29.000 în anul 2003 şi la 33.000 de mii în anul 2004.

Banca a continuat să ofere produse de calitate pentru clienţii corporatişti, atât prin

îmbunătăţirea celor deja existente cât şi prin lansarea unor produse inovative cu un grad

înalt de atractivitate.

Structura portofoliului de credite corporate evidenţiază faptul că facilităţile de

creditare acoperă o gamă vastă de nevoi ale companiilor: linii de credit (overdraft), credite

de trezorerie, finanţarea proiectelor, credite de import, credite de export (pre/post finanţări),

leasing, finanţări pentru echipamente medicale etc.

Banca Ţiriac asigură susţinerea activităţii IMM-urilor şi a creditelor ipotecare

prin atragerea de fonduri substanţiale, în valoare de 42 de milioane de euro anul trecut, de

39 *** Rapoarte anuale ale Băncii Ion Ţiriac 2002, 2003

51


la instituţii financiare internaţionale şi bănci de prim rang. Din acest demers, s-au

concluzionat deja fonduri în valoare de 27,5 milioane USD cu IFC (International Financial

Corporation), membru al Băncii Mondiale.

Tot în acest context, banca a acordat întreprinderilor mici şi mijlocii un volum

însemnat de credite finanţate din fonduri PHARE, destinate finanţării investiţiilor directe şi

care au atins anul trecut un nivel de 5 milioane de euro în timp ce creditele acordate pentru

proiectele SAPARD destinate dezvoltării agriculturii şi îmbunătăţirii infrastructurii rurale

au rămas la un nivel de 650.000 de euro.

Activitatea de creditare a companiilor a atins, în valoare absolută, suma de 5.900 de

miliarde ROL la finalul anului 2003, un nivel cu 7,2% mai înalt decât rezultatul obţinut în

anul 2002. Anul 2004 marchează o creştere cu 17,5 % a creditării pe segmentul corporate,

apreciindu-se un trend ascendent şi pentru perioadele următoare.

Tabelul nr.3.6 Volumul creditelor acordate persoanelor juridice în intervalul 2002-2004

(miliarde ROL)

Anul 2002

Anul 2003

Anul 2004

2003/2002(%)

2004/2002(%)

2003/2004(%)

Volumul creditelor corporate

5.500 5.900 6930 7,2 26 17,5

Sursa datelor: Raportul anual al Băncii Comerciale „Ion Ţiriac”

Deşi ritmul de creştere al creditelor corporate este mai lent decât cel aferent

creditelor de retail, ponderea creditelor acordate companiilor reducându-se de la 76% din

totalul portofoliului de credite în anul 2002 la 65% la sfârşitul anului 2003 şi doar 50% în

anul 2004, totuşi evoluţia acestui tip de credite arată că Banca „Ion Ţiriac” acordă o

importanţă semnificativă segmentului corporate, urmărind să atragă noi clienţi prin

diversificare potofoliului de produse şi servicii de acest tip, volumul creditelor înregistrând

o creştere importantă, aşa cum o arată şi graficul 3.9:

52


Graficul nr.3.9 Evoluţia portofoliului de credite corporate pe intervalul 2002-2004

La nivelul portofoliului de credite al Băncii „Ion Ţiriac” se constată o tendinţă de

creştere accentuată pentru împrumuturile acordate în euro al cărei ritm depăşeşte avântul

creditelor în monedă naţională. Acest fapt se justifică prin prisma tendinţei de depreciere a

monedei europene în raport cu leul, clienţii băncii solicitând produse de creditare în valută

de genul creditelor imobiliare, credite auto sau pentru nevoi personale.

Fenomenul acesta de creştere a numărului de împrumuturi în valută este

caracteristic nu doar Băncii Ţiriac, ci întregului sistem bancar românesc, volumul creditelor

contractate de populatie si de firme a crescut in luna mai cu 5,7% la imprumuturile în

valută şi cu 1,5% la cele în lei.

Informaţiile de mai sus date publicităţii de Banca Naţională a României (BNR)

arată că populaţia şi firmele preferă să se împrumute în euro. Volumul creditelor de

consum acordate în lei de bănci a cunoscut o scădere spectaculoasă de 279 miliarde lei in

luna februarie pentru prima data dupa un an, în timp ce creditele in valuta au crescut

constant.

Astfel, în ciuda scăderii destul de abrupte a dobânzilor la creditele in lei,

contractarea unui împrumut în valută este percepută drept o posibilitate mai ieftină si mai

avantajoasă. O contribuţie importantă a avut, se pare, succesul creditelor pentru nevoi

personale, pentru care nu trebuie justificată destinaţia banilor, precum şi creditul auto şi de

consum.

Acestea nu au promovat in ofertele lor creditele in valută, preferând sisteme de

creditare in lei cât mai atragatoare (precum creditul doar cu buletinul). Majoritatea

creditelor în lei au dobanzi fixe pe toată perioada creditului, fără a exista şi alternativa

53


dobânzii variabile, care ar putea scadea in ton cu evoluţia pieţei. Clienţii vor plăti, astfel,

peste câţiva ani, rate cu dobânzi care ar putea rămane cu mult peste cele existente în acel

moment pe piaţa.

Inconveniente probabile vor avea şi cei care, la contracterea unui credit în valută s-

au bazat pe slabiciunea euro si pe atractivitatea creditelor in valută ar putea sa fie date

peste cap. Există riscul ca aceştia să aibă de plătit dobânzi mai mari, din cauza regulilor

dictate de Banca Naţională Română. Conform acestora, băncile care deţin sume in valută -

fie din depozitele atrase de la romani, fie din împrumuturi contractate de pe pieţele

internaţionale - trebuie să pună deoparte cantităţi de valută tot mai mari la Banca Centrală.

În perioada actuală structura portofoliului de credite al Băncii « Ion Ţiriac » din

perspectiva monedei în care se acordă împrumuturile arată evoluţia pozitivă a creditării în

valută, care deţine o pondere de 54% faţă de creditele în lei al căror volum reprezintă un

procent de 46% din totalul portofoliului de credite, aşa cum indică şi graficul 3.10.

Graficul nr.3.10 Structura portofoliului de credite din perspectiva monedei de denominare

După unele previziuni, se pare că in perioada următoare va avea loc o dezvoltare

accelerată a creditului in lei, de 35-40%, în timp ce nivelul împrumuturilor în valută va

creşte cu 20-25%, anticipându-se o majorare a dobânzilor la creditele in euro şi dolari.

Analiza portofoliului de credite al Băncii Ion Ţiriac se poate realiza şi din

perspectiva sectoarelor economiei naţionale pe care banca le finanţează prin intermediul

creditelor acordate. Astfel, se observă ponderea ridicată pe care o deţin creditele acordate

segmentului de retail (persoane fizice) şi care reprezintă mai mult de jumătate din totalul

împrumuturilor (50,1%), urmează apoi finanţarea intreprinderilor cu un procent de 21,3%

şi creditele acordate sectorului comercial şi financiar cu o pondere de 17,7%, aşa cum arată

şi graficul 3.11 :

54


Graficul nr.3.11 Structura portofoliului de credite prin prisma finanţării diferitelor

sectoare ale economiei naţionale

Deşi activitatea de creditare la nivelul Băncii „Ion Ţiriac” a cunoscut o amplă

dezvoltare, în concordanţă cu situaţia existentă în întreg sistemul bancar românesc,

ponderea creditelor neperformante în ansamblul portofoliului de credite este una de nivel

relativ mic, banca fiind permanent preocupată de a practica un management al riscurilor la

cel mai înalt standard şi să desfăşoare un proces sigur şi eficient de creditare care să-i aducă

profitabilitate şi nu pierderi.

Pentru a conduce o activitate de creditare cu risc de nerambursare cât mai redus,

Banca Ion Ţiriac utilizează un sistem de acordare a creditelor bazat mai multe nivele de

competenţă, lanţul decizional incluzând sucursalele şi filialele, departamentul de conducere

al activităţii comerciale, Comitetul Central de Credit, Comitetul de Management, iar pentru

expunerile mai mari de 10% din fondurile proprii Boardul de Directori.40

Ponderea creditelor neperformante în totalul împrumuturilor acordate s-a menţinut

la nivel scăzut atât pe segmantul de retail unde a variat între 0,8% şi 1,4%, cât şi pe latura

de corporate, unde procentul creditelor neperformante, cele aparţinând clasei «E« conform

definiţiei BNR, s-a menţinut în jurul valorii de 0,4%, aşa cum indică şi tabelul 3.7.

Tabelul nr.3.7 Ponderea creditelor neperformante în totalul portofoliului de credite

al Băncii Ion Ţiriac în intervalul 2002-2004

Tip de credite Anul 2002 Anul 2003 Anul 2004

40 *** Comunicat de presă al Băncii Ion Ţiriac, martie 2005

55


acordate (% din volumul de credite)

(% din volumul de credite)

(% din volumul de credite)

Credite pe segmentul de retail 1,2 1,4 0,8

Credite pe segmentul corporate 0,7 0,6 0,4

Sursa datelor: Rapoarte Anuale ale “Băncii Ion Ţiriac”

Evoluţia creditelor şi extinderea activităţii de creditare la nivelul Băncii Comerciale

Ion Ţiriac este determinată în primul rând de atractivitatea produselor pe care banca le

oferă, comparativ cu societăţile bancare concurente, cu atât mai mult cu cât sectorul bancar

românesc actual este caracterizat de un înalt nivel de competitivitate.

În acest context, un element care conferă atractivitate produselor de creditare şi

poate determina lărgirea portofoliului de credite acordate este dobânda. Scăderea ratelor de

dobândă reprezintă pentru clienţii băncii plus de interes în a contracta credite, deşi acesta

nu este singurul aspect care evidenţiază avantajele sau dezavantajele unui credit.

Astfel, Banca Ţiriac a redus dobânzile nominale în lei la creditele acordate

persoanelor fizice. Pentru MultiCredit, un produs care se adresează tuturor celor care vor sa

beneficieze de achiziţionarea de produse şi servicii pentru nevoi personale, dobânda în lei a

inregistrat o scădere importantă de la 19% la 16% pe an (trei procente).

Creditul Personal este un produs de creditare in lei care oferă clienţilor persoane

fizice o rezervă personală de pana la 6 ori valoarea salariului lunar net, fara ca banca sa

solicite garanţii, indiferent de limita de creditare. Banca Ţiriac a scăzut cu patru procente

dobânda pentru Creditul Personal, aceasta ajungând la 19% pe an.

In urma ajustării dobânzilor în funcţie de cerinţele pieţei, dobânda nominala in lei

pentru Creditul Auto a înregistrat o scădere importantă de trei puncte procentuale, de la

19% pe an la 16% pe an. Pentru clienţii băncii care au deschis un Cont Central (cont de

salarii) dobânda nominală a scazut de la 18% pe an la 15% pe an.

Banca Ţiriac a diminuat de asemenea cu patru puncte procentuale dobânzile in lei

aferente creditului overdraft (descoperit de cont) si Cardului de Credit, lansat la sfârşitul

anului trecut sub sigla MasterCard. Astfel dobânda in lei la overdraft a scăzut de la 21% pe

an la 17%, iar la Cardul de Credit dobânda a ajuns la 21% pe an la contul curent si

respectiv 20% pe an la Contul Central. Dobânda la Creditul Metro pentru achizitionarea

bunurilor de folosinta indelungata in reteaua magazinelor Metro, a înregistrat o scădere de

3%, fiind in prezent de 16% pe an la contul curent si 15% la Contul Central.

56


Evoluţia dobânzilor la pricipalele categorii de credite destinate persoanelor fizice,

atât la cele în lei cât şi la cele în valută, aşa cum indică şi graficul 2.8, confirmă strategia

băncii de atragere a clienţilor din segmentul de retail, în contextul dezvoltării activităţii de

creditare în ansamblu.

Graficul nr.3.12 Evoluţia dobânzilor la creditele de retail acordate în intervalul 2002-

2005

Valorile aferente graficului de mai sus, ce înfăţişează nivelul dobânzilor la creditele

acordate pe segmentul de retail în perioada 2002-2005 sunt redate în tabelul 3.8.

Tabelul nr.3.8 Nivelul dobânzilor la creditele pentru persoane fizice în intervalul 2002

2005

Tipuri de

credite2002 2003 2004 2005

Creditul pentru nevoi personale 28% 24% 19% 16%

Creditul auto 26% 23% 19% 16%Creditul overdraft 27% 24% 21% 17%

Creditul de consum 29% 26% 19% 16%

Sursa : Comunicate lunare de presă ale Băncii Comerciale « Ion Ţiriac »

Se observă, aşadar un proces de consolidare şi maturizare al sistemului bancar. Un

prim efect este creşterea concurenţei între jucătorii din sistem, beneficiarul fiind in ultimă

instanţa clientul. De asemenea, diversificarea ofertei de produse si servicii, o permanentă

57


îmbunătăţire a condiţiilor aferente acestora, au facut ca produsele sa devină accesibile unei

categorii mai largi de clienţi.

Creşterea concurenţei combinată cu noul regulament de provizionare, cu raportările

pe standarde IAS au determinat o scădere a profitabilitaţii in sistem. Pentru a fi

competitive băncile reduc gradual marjele de dobânzi afectând în acest mod

profitabilitatea, soluţia unanim acceptată în aceste condiţii fiind creşterea volumului de

activitate.

3.3 Analiza perspectivelor activităţii de creditare ale Băncii Comerciale

„Ion Ţiriac”

Activitatea de creditare pe care Banca Ţiriac o desfăşoară va suporta intense mutaţii

în perioada următoare prin prisma fuziunii acestei societăţi bancare cu HVB Bank

România.

Această fuziune va da naştere unei noi bănci, ce va purta numele de „HVB Ţiriac”

ce va aduce succesul si creşterea dinamică, nu doar in România, ci şi pe plan internaţional.

Bank Austria Creditanstalt este prezentă pe piaţa românească încă din 1998, prin

subsidiara sa HVB Bank România, succesorul legal al Bank Austria Creditanstalt România.

In acest moment, HVB Bank România se situează pe locul 7 in topul băncilor de pe piaţa

locală, cu total active in valoare de aproximativ 1.4 miliarde EUR, 320 de angajaţi, 12

sucursale şi cu aproape 32.000 de clienti. Fuziunea celor două bănci îmbină într-un mod

ideal forţa dovedită de HVB Bank România pe segmentul corporativ, al operaţiunilor de

trezorerie şi private banking cu puternica dezvoltare a Băncii Ţiriac pe segmentul adresat

persoanelor fizice41.

Banca Ţiriac deţine o reţea de 60 de unităţi, active totale de 706 milioane EUR (la

31 martie 2005) si o cota de piaţă de 2.9%, fiind poziţionată pe locul 11 în sistemul bancar

din România, situaţie reflectată şi în tabelul 3.9, care evidenţiază indicatorii aferenţi celor

două bănci care vor fuziona, precum şi o previziune asupra activităţii noii bănci înfiinţate.

41 *** Adevărul economic, mai 2005

58


Tabelul nr.3.9 Indicatorii celor două bănci care vor fuziona

Indicatori Banca Ion Ţiriac HVB BankHVB Ţiriac(previziuni)

Profit net(milione EUR)

17 20 40

Total active (milione EUR)

706 1.400 2.000

Volumul creditelor acordate(milione EUR) 330 600 1.100

Număr de clienţi 681.000 32.000 720.000

Poziţia în clasamentul băncilor din România 11 7 4Cota de piaţă 2,9% 5% 7,5%

Bank Austria a menţionat ca unul din obiectivele pentru viitor este majorarea cotei

din piaţa bancară românească la peste 10%, in condiţiile in care cele doua bănci sunt

profitabile iar fuziunea va crea o unitate mai puternică.

Operaţiunea de fuziune este preconizată să aibă loc până la sfârşitul acestui an, cu

condiţia obţinerii aprobărilor de la autorităţile cu atribuţii in acest sens.

La sfârşitul anului trecut, Banca „Ion Ţiriac” avea active de 620 milioane de euro,

situându-se pe locul 11 in clasament, in timp ce HVB Bank România işi majorase activele

la peste un miliard de Euro, ocupând poziţia a şaptea.

Banca Ţiriac a obţinut, in 2004, un profit net de 17 milioane de Euro, în creştere cu

40% fata de 2003, conform standardelor internaţionale de contabilitate, iar profitul net al

HVB a fost de peste 20 de milioane de Euro.

Capitalurile proprii ale Băncii Ţiriac s-au ridicat, la 31 decembrie, la 100 milioane

de Euro, în creştere cu 22%. HVB deţinea capitaluri proprii de 54 milioane de Euro.

Banca Ţiriac avea la finalul anului trecut un volum de credite acordate care depăşea 330

milioane de Euro, in timp ce HVB avea în portofoliu credite de aproape 600 milioane de

Euro.

Chiar daca era previzibilă, fuziunea dintre HVB Bank şi Banca Ţiriac are un impact

major pe piaţa bancară din România. Cu puţin timp in urmă, omul de afaceri Ion Tiriac,

care deţine 92% din acţiuni ale Băncii Ţiriac, declara că înclină spre formula unei fuziuni

cu HVB Bank, in locul unei vânzări. Lucru care devine certitudine, după ce HVB Bank a

59


făcut publică informaţia încheierii unui precontract pentru fuziunea cu Banca Ţiriac.

Unirea celor două instituţii da naştere unei bănci puternice si cu pretenţii. Potrivit

informaţiilor furnizate de HVB Bank, noua bancă va ocupa locul patru pe piaţa bancară,

având 72 de unităţi, aproximativ 720.000 de clienţi si o cota de piaţa de 7,5% si urcă noua

instituţie financiară direct pe poziţia a patra42.

Deocamdată, situaţia primelor 3 poziţii în clasamentul băncilor din România,

rămâne neschimbată faţa de finele anului trecut: BCR se menţine lider, cu o 26,1% din

activele nete totale, urmat de BRD, cu 13%, şi Raiffeisen, cu 9,2%. Situaţia nu va rămâne

însă aceeaşi mult timp. Atât cea mai mare bancă romanească, BCR, cât şi Casa de

Economii si Consemnaţiuni, acum pe locul patru în piaţă, sunt de vânzare, statul urmând sa

le privatizeze anul acesta.

In ceea ce priveşte activitatea de creditare, Banca „Ion Ţiriac” va înregistra reale

creşteri ale portofoliului de credite acordate, în perspectiva fuziunii cu HVB Bank. În acest

sens, noua bancă HVB Ţiriac are previzionat un volum de credite de aproximativ 1 miliard

de euro în perioada următoare şi o cotă de piaţă în ceea ce priveşte creditarea la nivelul

întregului sistem bancar românesc de 7,5%, plasând banca pe locul 4 la nivel naţional.

Aceasta devine astfel o adevărată rivală pentru celelalte băncii performante din sistem, cu

atât mai mult cu cât, în perioada actuală s-au creat premisele intensificării competiţiei pe

piaţa bancară în ceea ce priveşte creditarea. Graficul 3.13 indică poziţia pe piaţa din

perspectiva creditării pentru principalele instituţii de credit din România, odată cu apariţia

băncii HVB Ţiriac.

42 Oana Osman, O fuziune cât un salt de trei poziţii pe piaţa bancară românească, Revista Capital, 26 mai 2005

60


Graficul nr.3.13 Cotele de piaţă în creditare previzionate pentru primele 5 bănci

româneşti din clasament

BA-CA urmăreşte şi in România, la fel ca in toate statele din regiune, obţinerea

unei cote de piaţa de cel puţin 10%, câştigând prin fuziunea cu Banca Ţiriac o cotă mai

mare decât cea obţinută în plus anul trecut de Raiffeisen (de la 7%, Raiffeisen a urcat, in

2004, la 9,2% din totalul activelor nete din sistemul bancar). Pentru a-i depăşi, este

suficient ca HVB să prea CEC, câştigarea procesului de privatizare putând însemna chiar

un avans până pe poziţia a doua în clasament, în condiţiile în care o cotă de piaţă cumulată

de 13,4% o depăşeşte chiar şi pe cea a Băncii Române pentru Dezvoltare.

61


CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Procesul evolutiv al economiei româneşti din ultimii ani bazat pe conturarea unui

mediu economic stabil în care mecanismele de piaţă şi pârghiile financiar-monetare îşi

demonstrează eficienţa, a condus la stimularea unei creşteri economice echilibrate şi

durabile, în concordanţă cu modelul de dezvoltare oferit de Uniunea Europeană.

Privită în ansamblu, evoluţia sistemului bancar nu poate fi analizată separat de

situaţia globală a economiei naţionale, cu fluctuaţiile acesteia, atât la nivel microeconomic,

cât şi macroeconomic.

Progresul sistemului bancar înregistrat de ţara noastră pe fundalul adaptării la

economia de piaţă şi în perspectiva integrării în Uniunea Europeană conturează locul şi

amploarea activităţii de creditare, cu impact semnificativ asupra vieţii social-economice

româneşti.

Deşi există numeroase modalităţi de obţinere a unor resurse de finanţare, în

economia actuală sunt în continuare preferate băncile în scopul creditării. Abilitatea

instituţiilor de credit de a acoperi nevoile băneşti ale diferitelor sectoare de activitate

(mediul de afaceri, guvernul sau consumatorii individuali) este vitală pentru prosperitatea

economiei. Acordând credite atât persoanelor fizice şi juridice cât şi sectorului public,

băncile sunt direct responsabile crearea monedei, influenţând astfel, direct, oferta naţională

de monedă.

În cadrul economiei de piaţă, creditul are un rol deosebit, acesta fiind unul din

motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea raţională a

creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi asigură un volum mare de produse.

Creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici,


Din punct de vedere al activităţii bancare, operaţiunile de creditare reprezintă

componenta primordială a operaţiunilor de plasament, atât în ceea ce priveşte volumul de

activitate, cât şi al participării acestor categorii de operaţiuni la realizarea profitului băncii.

Cercetarea legată de problematica procesului de creditare, bazată atât pe studiul

teoretic al literaturii de specialite, cât şi pe analiza practică a fenomenului creditării

realizată pe exemplul Băncii Comerciale Ion Ţiriac, a evidenţiat locul şi importanţa

acestui activ bancar ca principal produs al societăţilor bancare şi obiect al procesului de

intermediere financiară.

62


Analiza procesului de creditare, în perioada actuală, surprinde dinamica ridicată a

cestuia, creditul neguvrnamental crescând rapid odată cu cererea foarte mare venită în special

din rândul populaţiei.

În condiţiile de revigorare economică, creşterea creditelor o devansează pe cea a

produsului intern brut. Un factor de creştere cu o contribuţie importantă îl reprezintă

creditarea populaţiei, aşa numitul segment de retail-banking, ce susţine consumul şi

investiţiile personale.

Pentru a evidenţia rolul creditului in cadrul activităţii băncilor comerciale, ca şi principal

produs al acestor instituţii, analiza trebuie extinsă, fără îndoială, şi asupra rolului pe care

creditul îl are la nivelul economiei româneşti în tranziţie, reprezentând o cale de realizare

a restructurării economice si a relansării activităţii întreprinderilor româneşti.

Preocuparea speciala a managementului bancar pentru activitatea de creditare rezidă

şi din faptul că, fiind cel mai important plasament bancar, cu o pondere mare in activul

bilanţier, de calitatea portofoliului de credite depinde, in ultima instanţă, stabilitatea băncii

şi realizarea nivelurilor necesare ale indicatorilor activităţii bancare privind solvabilitatea şi

lichiditatea.Pe lângă aceste efecte favorabile, creditul presupune şi o serie de riscuri. Riscurile

creditului pot fi generate de fenomene economice individuale sau de o anumită stare

economică conjuncturală. Principalul risc este abuzul de credit. Fenomenul

supracreditării economiei generează, inevitabil, procesul de deteriorare a puterii de

cumpărare a banilor, inflaţie. Totodată, creditul poate favoriza operaţii economice ce

atentează la lichiditatea bancară, în măsura în care băncile au prea puţine posibilităţi de

selecţie a clienţilor solicitatori de credite sau aceştia sunt de rea credinţă.

Problematica riscului de credit reprezintă un punct de mare interes pentru

specialişti, pentru ca perspectiva creşterii portofoliului de credite să nu genereze o

expunere la riscuri mai mari. Astfel, expansiunea creditelor trebuie să aibă loc în mod

controlat, pe baza unei politici de creditare stricte şi a unui management al portofoliului

care asigură analiza periodică a creditelor acordate.

Pentru a desfăşura o activitate de succes şi pentru a-şi îmbunătăţi performanţele,

băncile trebuie să se asigure că activitatea de management al riscului se realizează în

condiţii şi la standarde bine stabilite, ceea ce face ca monitorizarea şi controlul continuu al

activităţii de creditare să constituie o preocupare majoră şi permanentă.

63


Calitatea de finanţator de bază al economiei naţionale conferită sistemului bancar

de către autorii reformei impune consolidarea şi restructurarea permanentă şi cu un pas

înainte faţă de sectorul real a sectorului bancar. Un prim aspect al consolidarii §i

restructurarii este cel financiar. În acest sens asigurarea calităţii activelor bancare, în

speţă a creditelor, este o condiţie de bază în asigurarea echilibrului financiar al băncilor.

Creditul reprezintă şi un important factor al creşterii economice. Prin urmărirea

şi verificarea atentă a modului de utilizare a sumelor primite, creditul joacă un rol de

diminuare a iniţiative lor nerentabile, care provoacă pierderi.

Un rol deosebit îl are creditul şi în promovarea relaţiilor economice internaţionale

prin creditarea activităţilor de comerţ exterior, cel mai frecvent cu avantaje deosebite

pentru producător. De asemenea, creditul exercita o influenţă benefică asupra

consumului, prin cumpărarea pe credit şi plata în rate a unor bunuri de folosinţă

îndelungată.

Pe acest fond se constatată ca rolul şi amploarea creditului au crescut mult, odată

cu dezvoltarea economico - socială, devenind o activitate economică deosebit de

importantă. In cadrul economiei de piaţă, creditul are o foarte mare raspandire,

reprezentand un mod de finanţare a necesarului de resurse în completarea celor proprii,

iar in anumite cazuri poate constitui chiar unica sursă de finanţare.

Deşi sistemului bancar îi revine un rol major în etapa de relansare economică,

prin utilizarea creditului ca principal produs cu potenţial deosebit in procesul de creştere

economică, în condiţiile angajării complete a resurselor, în ţara noastră se constată un

nivel scăzut al gradului de intermediere financiară datorat în principal următoarelor

fenomene:

-menţinerea unui nivel ridicat al riscurilor în procesul de creditare, ca urmare a

unui mediu economic încă inflaţionist şi gradul redus de adaptare a agenţilor economici la

cerinţele economiei de piaţă, ceea ce a condus la angajarea incompletă, de către bănci, a

resurselor in procesul de creştere economică;

-intensificarea procesului de economisire la nivelul economiei romaneşti,

concomitent cu incapacitatea acesteia de a absorbi resursele, nefiind astfel respectată

egalitatea dintre economii şi investiţii, ca regula a dezvoltării;

-valorificarea insuficientă în procesul de creditare, a disponibilităţilor şi

economiilor atrase de bănci, rolul de intermediar al acestora fiind parţial

materializat, chiar in condiţiile in care volumul creditelor neguvernamentale acordate a

64


crescut an de an. Instabilitatea mediului macroeconomic constituie un impediment pentru

buna desfăşurare a activităţii agenţilor economici, dar şi a băncilor, prin faptul că în

condiţii prea puţin predictibile, planurile de afaceri ce stau la baza creditării au un grad

scăzut de credibilitate din punctul de vedere al finanţatorului.

În acest context, ponderea încă semnificativă a intreprinderilor ineficiente

diminuează gradul de siguranţă a activităţii de creditare. Astfel, întârzierile înregistrate

în restructurarea sectorului real fac ca o mare parte dintre agenţii economici sa nu fie

eligibili pentru acordarea de credite.

Pentru impulsionarea activităţii bancare şi implicit a activităţii de creditare este

necesar să se întreprindă o serie de măsuri care pot fi cu caracter general, dar şi măsuri

speciftce pe tipuri de credite.

Măsurile cu caracter general ar putea fi: în primul rând accelerarea

restructurării sectorului real al economiei astfel încât să crească ponderea părţii

sănătoase a economiei, singura pe care băncile o pot credita in condiţii de siguranţă.

Măsurile specifice pe tipuri de credite se refera la cinci categorii de credite: credite

pentru investiţii, credite ipotecare, credite agricole, credite pentru Administraţia Publică

Locală şi credite pentru IMM-uri.

În studiul legat de activitatea de creditare, este relevantă concepţia potrivit

căreia: ,,există multe atitudini în procesul de creditare: parte tehnice, parte sunt

manageriale. Îmbinarea cu succes a acestora asigura eficienţa pe ansamblul activităţii de

creditare".

În etapa actuală, activitatea de creditare bancară manifestă o tendinţă de

accentuare a caracterului obiectiv, folosindu-se criterii de exprimare şi măsurare cât mai

precisă a calităţii şi capacităţii fiecărui virtual debitor de a face faţă exigenţelor

împrumutului acordat, inclusiv de a-1 utiliza cât mai eficient. Această noua orientare a

instituţiei bancare în activitatea de creditare are ca suport introducerea noilor tehnologii

(informatice), urmărind reducerea pe cât posibil a riscurilor specifice.

Operaţiunile de aprobare şi acordare a creditelor au la baza prudenţa bancară, ca

principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii. Activitatea de

creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilităţii şi realismului afacerilor în

vederea identificării şi evaluării capacităţii de plată a clienţilor, respectiv de a genera

venituri şi lichidităţi, ca principale surse de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii.

65


O condiţie esenţială a acordării creditelor este legată de faptul că acestea trebuie

să fie în toate cazurile garantate, iar volumul minim al garanţiilor constituite trebuie să

acopere datoria maximă a împrumutatului către bancă, formată din credite şi dobânzi.

În procesul de creditare a economiei, băncile trebuie sa filtreze afacerile şi sa

le promoveze pe cele eficiente, viabile şi legale, prin aceste masuri impulsionand

desfaşurarea unor activităţi eficiente tuturor celor care fac uz de creditul bancar.

Promovarea unor afaceri eficiente şi implicit, credite de calitate, depinde de calitatea

investigaţiei pe care banca o face privind baza de credit a solicitantului.

În cadrul procesului de creditare bonitatea clientului se stabileşte cu ajutorul

indicatorilor ce o definesc şi exprimă capacitatea acestuia de a-şi achita obligaţiile pe care

urmează sa şi le asume prin semnarea contractului de credite.

Aşadar, scopul activităţii de creditare, ca principală sursă de venituri ale băncii, este

de a asigura servicii de calitate clienţilor pentru toate solicitările de credite, care

îndeplinesc condiţiile prevăzute prin Normele metodologice de creditare şi trebuie

sa asigure profitabilitate ridicată pe termen lung, atât prin creşterea portofoliului de

credite, cat şi prin menţinerea unui nivel bun al calităţii creditelor.

Ceea ce este de remarcat şi reprezintă un aspect pozitiv in condiţiile economice

actuale este faptul ca analiza financiară a clienţilor care apelează la credite bancare a

căpătat o nouă dimensiune iar băncile iau masurile corespunzătoare pentru perfecţionarea

acestui sistem de lucru folosit in fundamentarea deciziilor în procesul creditării.

Noile orientări în activitatea bancară, în care ponderea serviciilor a crescut in

totalul ofertei unei bănci, precum şi eforturile complexe şi substanţiale pe care le face

banca in vederea implementării de noi produse şi servicii, implică şi o informatizare

generală a sistemului prin utilizare de tehnici moderne care conduc la creşterea calităţii

sistemului informaţional.

Analiza internă efectuata prin utilizarea documentelor prezentate de clienţi ajută

la identificarea riscurilor la care băncile se pot expune in procesul de creditare in

ideea soluţionării cererilor, în limitele politicii proprii de prudenţă bancară.

Analiza SWOT este una din principalele modalităţi de determinare a oportunităţilor

de creditare. Analiza factorilor interni (conducere, personal, organizare, comunicaţii,

produse, date financiare) şi a celor externi (piaţa, tehnologia, factorii economici, sociali,

legislaţia, mediul) permit concluziile de rigoare în cadrul deciziei de creditare.

66


Dacă la momentul acordării creditelor, părţile se bucura pentru avantajele pe care le

oferă tranzacţia, nu trebuie neglijate riscurile, deloc întâmplătoare care se nasc in jurul

acesteia. Nu trebuie uitat faptul ca numeroasele falimente ale băncilor au fost cauzate de

multitudinea creditelor acordate într-un mod lipsit de responsabilitate.

Pentru diminuarea nivelului creditelor neperformante şi a impactului acestora

asupra profitabilităţii este necesară o politica prudentă şi eficientă care sa conducă atât

la prevenirea apariţiei acestor credite, cat şi la posibilitatea de recuperare a lor. Fiecare

credit presupune aparitia unor evenimente neprevazute, ce fac dificila respectarea de

catre client a termenelor contractului de creditare. Unele credite neperformante sunt

inevitabile, însă pierderile suferite de bancă sunt neglijabile dacă acestea sunt

identificate la timp.

Dintre măsurile de eficientizare a creditului bancar şi a cadrului de desfăşurare a

acestuia ar putea fi considerate impunerea unor măsuri de reducere a costurilor pe care

le implică pentru persoanele fizice şi juridice, diminuarea riscurilor în afaceri, în

condiţiile creşterii volumului şi dinamicii schimburilor comerciale, accelerarea vitezei

decontărilor bancare, o perfecţionare a sistemelor informatice, a distribuţiei şi a

marketingului, stabilitatea politicilor de dobânzi la un nivel optim, favorizarea înclinaţiei de

investire.

Eficientizarea activităţii bancare din domeniul creditului ar putea viza conturarea

unei strategii bancare viabile privind politicile promovate: adoptarea deciziilor, gestionarea

creditelor, acceptarea riscurilor, comportamentul pe plan concurenţial, dezvoltarea în

perspectivă.

Chiar daca ritmul actual de creştere a economiei româneşti este relativ lent, gradul

de cultură economică este foarte scăzut, iar înclinaţia către risc şi investire nu este foarte

evidentă, perspectiva aderării la UE impune creşterea competitivităţii sistemului bancar şi

a economiei în ansamblu.Pentru a-si menţine un nivel ridicat de profitabilitate si pentru a face faţă

concurenţei, după anul 2007, băncile vor trebui sa fie pregătite să-şi asume şi să gestioneze

în mod eficient riscuri mai mari, atât in nume si cont propriu, cât şi în numele clienţilor

lor, aliniindu-se la standardele europene în domeniu impuse de Acordul Basel II.

Printre prevederile acestui acord care vor avea impact şi asupra sectorului bancar

românesc şi a activităţii de creditare, se numără implementarea soluţiilor tehnice pentru

dezvoltarea bazelor statistice, fundamentarea modelelor interne, precum şi specializarea

67


personalului, toate acestea presupunând investiţii semnificative. În plus, creşterea

creditării ar putea fi limitată de cerinţele suplimentare de capital, în special în cazul

instituţiilor de credit mai slab capitalizate. În acest cadru, apare necesitatea dezvoltării unor

portofolii de credite echilibrate, pe segmentele corporate, retail şi finanţarea

administraţiilor locale. În caz contrar, băncile, mai ales cele de dimensiuni mai mici, s-ar

putea vedea obligate să-şi majoreze masiv capitalurile, ceea ce le-ar afecta rentabilitatea.

Sintetizând, se poate afirma că situaţia creditării la nivelul României, în perioada

actuală, mai are de parcurs câteva etape de îmbunătăţiri în vederea alinierii la standardele

europene, atât din punct de vedere al gradului de intermediere financiară, cât şi în ceea ce

priveşte echilibrarea portofoliilor de credite.

Deşi creditarea şi-a continuat expansiunea într-un ritm moderat, sustenabil pe

termen lung, se pare că evoluţia creditului păstrează încă unele tendinţe riscante şi

generatoare de dezechilibre, în special prin prisma majorării componentei în valută, care

stimulează suplimentar importurile şi poate genera probleme de ordin prudenţial băncilor

şi clienţilor acestora.În ceea ce priveşte gradul de intermediere financiară în ţara noastră comparativ cu

cel existent Europei, acesta se situează la un nivel scăzut cu toate că s-au înregistrat

creşteri ale creditului neguvernamental. În ciuda acestei evoluţii pozitive a creditului

neguvernamental, în sensul împrumuturilor contractate de populaţie şi de firme, ponderea

creditului în PIB este redusă.

Gradul redus de intermediere generează existenţa unor sume imense de bani care

nu-şi găsesc utilizarea în economia românească iar intrările de capitaluri în exces faţă de

capacitatea de absorbţie necesită scoaterea din circulaţie, sute de mii de miliarde de lei,

pentru ca aceste sume sa nu aibă un impact inflaţionist. În acest context, băncile vor trebui

sa scadă in continuare marja dintre dobânzile cerute la împrumuturi şi cele acordate la

depozite.

Concurenţa de pe piaţă va obliga băncile româneşti să mizeze mai mult pe

creşterea volumului creditării decât pe diferenţa dintre dobânzile active si cele pasive.

Actuala înclinaţie a băncilor către creditarea populaţiei va conduce la o saturaţie a pieţei

de retail, pe măsură ce capacitatea de îndatorare a populaţiei va creşte. În consecinţă,

băncile vor trebui sa-si îndrepte atenţia spre creditarea agenţilor economici din producţie,

comerţ, servicii, unde există o zonă cu potenţial imens de creditare, care nu este

valorificată.

68


Concluzionând, se poate afirma că, analiza fenomenului creditării evidenţiază

impactul acestuia atât la nivel macroeconomic - creditul fiind nu doar un instrument de

influenţare a activităţii economice în sensul obţinerii unei creşteri economice stabile, ci

şi un barometru al dezvoltării unei economii – cât şi importanţa sa la nivel

microeconomic, creditul rămânând fără îndoială principalul plasament bancar, cu

ponderea cea mare în activul bilanţier şi reprezentând principala sursă de venit a

băncilor comerciale.

69


BIBLIOGRAFIE

A. Volume de specialitate:

1. Anghel Marcel, Managementul creditului bancar, Editura Matrix

Rom, Bucureşti, 2001;

2. Basno Cezar, Dardac Nicolae Management bancar, Editura Economică, Bucureşti

2002;

4. Berea Aurel, Stoica Emilia Creditul bancar – coordonate actuale şi perspective,

Editura Expert, Bucureşti, 2003;

5. Boariu Angela Creditarea bancară a activităţii de exploatare a

întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003;

6. Bucătaru Dumitru Management financiar, note de curs, Iaşi, 2005

7. Cerna Silviu Moneda şi teoria monetară, Editura Mirton,

Timişoara, 2000;

8. Ciotei Constantin Finanţe – monedă, credit – bănci, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 1999;

9. Cocriş Vasile Tehnica operaţiunilor bancare, note de curs, Iaşi

2002;

10. Cocriş Vasile Management bancar, note de curs, Iaşi 2004;

11. Cocriş Vasile ş. a Monedă şi credit, Editura Economică, Bucureşti 2005;

12. Dănilă Nicolae, Berea A. Managementul bancar – fundamente şi orientări,

Editura Economică, Bucureşti, 2000;

13. Dedu Vasile Gestiune bancară, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1996;

14. Dedu Vasile Management bancar, Editura Sildan’94, Bucureşti,

1996;

15. Dobrotă Nicolae, coord. Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti,

1999;

16. Filip Bogdan Tehnologii financiar – bancare, Editura Junimea, Iaşi,

2003;

70


17. Kiriţescu Costin Moneda, mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1992;

18. Kiriţescu Costin, Dobrescu E. Băncile – Mică enciclopedie, Editura Expert,

Bucureşti, 1998;

19. Lăzărescu Vasile Băncile Comerciale în economia de piaţă din

România, Editura Agora, Bacău, 1998;

20. Manolescu Gheorghe Moneda şi ipostazele ei, Editura Economică,

Bucureşti, 1997;

21. Mihăescu Sorin Controlul financiar în bănci, Editura Sedcom Libris,

Iaşi, 2003;

22. Niţă C., Popescu M. Dicţionar de marketing şi afaceri, Editura Economică,

Bucureşti, 1999;

23. Niţu Ion Managementul riscului bancar, Editura Expert,

Bucureşti, 1999;

24. Răduţ C. Radu Creditarea agenţilor economici, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2003;

25. Rotaru Constantin Managementul performanţei bancare, Editura Expert,

Bucureşti, 2001;

26. Stoica Ovidiu coord. Efecte ale integrării europene asupra sistemului

bancar românesc, Editura Universităţii „Alexandru

Ioan Cuza” Iaşi, 2005;

27. Tecuşan Florenţa, Pater L Monedă şi credit, între teorie şi practică, Editura

Mirton, Timişoare, 2003;

28. Tudorache Dumitru, Mihail V Monedă şi credit – operaţiuni, tehnici, elemente de

asigurări, Editura Expert, Bucureşti, 2003;

29. Turliuc Vasile Politici monetare, Editura Polirom, Iaşi, 2003;

30. Voinea Gheorghe Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare

internaţionale, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003.

71


B. Reviste şi publicaţii:

1. Iacob Alin, Şerban Marius Articolul - Profit de zile mari – Revista Piaţa

financiară, nr.9, septembrie 2004;

2. Iacob Alin, Şerban Marius Articolul – Creditul prins în ace de siguranţă –

Revista Piaţa financiară, nr.7-8, iulie – august 2004;

3. Osman Oana Articolul – O fuziune cât un salt de trei poziţii pe

piaţa bancară românească – Revista capital, mai

2005;

4. Popescu Cornelia Articolul - Termene mai mari ca să iasă rate mai mici

– Revista Adevărul economic nr.9, martie 2004;

5. Sădeanu Adina Articolul – Sistemul bancar, dominat încă de riscul

de credit – Revista Adevărul economic nr.3, ianuarie

2004;

6. Şerban Marius Articolul – Băncile vor munci mai mult pentru profit-

Revista Piaţa financiară, nr.11, noiembrie 2004;

7. Şerban Marius Articolul – Românii îşi permit mai multe credite –

Revista Piaţa Financiară, nr.3, martie 2004;

8. *** Rapoarte anuale ale Băncii Naţionale a României pe

anii 2002, 2003;

9. *** Raport lunar al Băncii Naţionale a României,

decembrie 2004, ianuarie 2005;

10. *** Studiu realizat de Banca Naţională a României

privind produsele şi serviciile bancare, anul 2003;

11. *** Raport anual al Băncii Comerciale „Ion Ţiriac”,

anul 2002;

12. *** Raport anual al Băncii Comerciale „Ion Ţiriac”,

anul 2003;

13. *** Comunicate de presă ale Băncii Comerciale „Ion

Ţiriac”, anul 2004;

72


C. Reglementări bancare:

1. *** Legea nr.58 din 5 martie 1998 privind activitatea

bancară, republicată în Monitorul Oficial al

României, nr.78 din 24 ianuarie 2005;

2. *** Legea nr.312 din 28 iunie 2004 privind statutul

Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul

Oficial al României, nr.582 din 30 iunie 2004;

3. *** Norma BNR nr.16 din 18 decembrie 2003 pentru

modificarea şi completarea Normelor metodologice

nr.3/2000 de aplicare a Legii nr.190/1999 privind

creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.940 din 29

decembrie 2003;

4. *** Norma BNR nr.15 din 18 decembrie 2003, privind

limitarea riscului de credit la creditul de consum,

publicată în Monitorul Oficial nr.920 din 22

decembrie 2003;

5. *** Norme metodologice privind activitatea de creditare

ale Băncii Comerciale „Ion Ţiriac”.

D. Site-uri web:

1. *** www.bnro.ro

2. *** www.bancatiriac.ro

3. *** www.capital.ro

4. *** www.ghiseulbancar.ro

5. *** www.efinance.ro

6. *** www.siveco.ro

73

http://www.siveco.ro/

http://www.efinance.ro/

http://www.ghiseulbancar.ro/

http://www.capital.ro/

http://www.bancatiriac.ro/

http://www.bnro.ro/


ANEXA nr.1 Situaţia creditului intern în România între anii 2000-2005

74


75


ANEXA nr.2Informaţii cu privire la riscul bancar şi la situaţia creditelor în funcţie de

calitatea lor

76


77


78


ANEXA nr.3Situaţia creditelor acordate la nivelul economiei naţionale pe diferite sectoare de activitate

79


ANEXA nr.4

Relaţia dintre valoarea totală a împrumutului şi ratele şi comisioanele

aferente

Ecuaţia de bază prin care se exprimă echivalenţa dintre împrumuturi, pe de o parte, şi rate

şi comisioane, pe de altă parte este :

unde :

K = numărul de ordine al unui împrumut

K’ = numărul de ordine al unei rate de rambursat sau al unei plăţi de comisioane

A k = valoarea împrumutului numărul k

A’k’ = valoarea împrumutului numărul k’

m = numărul de ordine ultimului împrumut

m’ = numărul de ordine al ultimei rate de rambursat sau a a ultimei plati de comisioane

tk = intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de ani, între data împrumutului nr. 1 şi data

împrumuturilor ulterioare de la nr. 2 la m

tk’ = intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de ani, între data împrumutului nr. 1 şi data

ratelor de rambursare sau a plăţilor de comisioane de la nr. 2 la m’

i = dobânda anuală efectivă care poate fi calculată (fie algebric, fie prin aproximări

succesive, fie printr-un program pe calculator) în cazul în care ceilalţi termeni ai ecuaţiei

sunt cunoscuţi prin contract sau în alt mod.

80

Documents

Creditul - Principalul Produs Al Bancilor Comerciale