CAPITOLUL I

CINE SUNT CEI ÎNZESTRAŢI ŞI TALENTAŢI ?CARE SUNT INDICATORII ABILITĂŢILOR EXTRAORDINARE ?

Există oare vreun părinte care să nu îşi fi considerat copilul ca fiind înzestrat şi/sau talentat, având bineînţeles şi dovezi „obiective” în acest sens ? Dacă este un părinte care îşi iubeşte copilul, probabil că nu. Este o încântare să urmărim cum se dezvoltă capacităţile oricărui copil. Toţi copiii oferă satisfacţii adulţilor pe măsură ce produc cuvinte şi concepte noi, sau pe măsură ce demonstrează noi abilităţi prin realizări de natură fizică, mentală sau estetică.

Unii adulţi, inclusiv unii educatori, au contestat faptul că toţi copiii sunt înzestraţi. Într-un anumit sens acest lucru este adevărat. Dar tot ceea ce ştim este că indivizii sunt diferiţi, şi diferenţa se regăseşte în realizări. Unii copii înzestraţi ating nivele de realizare care nu vor putea fi niciodată atinse de alţii de vârsta lor. Alţii demonstrează doar potenţial deosebit pentru grupa lor de vârstă. Atât potenţialul înzestrării cât şi dovezile sale efective reprezintă promisiunea unor realizări viitoare deosebite.

Realizările indivizilor înzestraţi sunt adesea descrise în biografiile acestora. Amănunte interesante se desprind şi din povestirile despre performanţele realizate de aceste persoane în perioada copilăriei. Marea lor parte au trăit într-o epocă în care nu existau marile şcoli de astăzi. Educaţia acestora, deseori primită într-un sătuc sau într-o şcoală particulară, i-a îndrumat şi i-a adaptat ca indivizi. Pentru ca sistemul educaţional modern sa poată oferi condiţiile de care aceştia au beneficiat pe perioada copilăriei, ar fi necesare modificări şi adaptări majore.

Experienţa educaţională a trei sute de oameni de geniu a fost descrisă de către Catherine Cox care a remarcat numeroase dovezi ale realizărilor neobişnuite. De exemplu, Mozart a transcris aproape perfect „Allegri Miserere” din Capela Sixtină după doar o singură audiţie. Velasquez a fost un copil ale cărui realizări din perioada şcolii au fost cu siguranţă superioare. Joshua Reynolds citea cu avidă plăcere lucrarea „Perspectiva Iezuită” la vârsta de numai 8 ani. Voltaire îşi petrecea timpul la şcoală plimbându-se şi discutând cu profesorii săi în timp ce ceilalţi copii se jucau, iar Coleridge povesteşte despre memoria şi capacitatea sa de înţelegere neobişnuit de dezvoltate, precum şi de abilităţile sale de a citi şi a silabisi la o vârstă deosebit de fragedă.

Cei care şi-au adus contribuţia ca adulţi în diverse domenii şi-au dovedit încă de timpuriu talentele, după cum a precizat Sidney Presley. Aceşti copii aduceau deja contribuţii serioase la vârste la care, raportat la perioada prezentă, ar fi urmat cursurile şcolii primare, sau chiar grădiniţă sau creşă. De exemplu, Hayden a interpretat şi a compus la vârsta de şase ani. Mozart, care compunea la patru ani, realiza deja turnee la şase ani. Chopin a cântat în public la opt ani, Mendelssohn la nouă iar Schubert pe când avea doisprezece ani. Verdi, Debussy, Dvorak şi Wagner au compus, interpretat şi dirijat propriile lucrări la vârste cuprinse între şase şi şaptesprezece ani. Aceste exemple din domeniul muzicii pot fi duplicate de exemple din oricare alt domeniu.

Bineînţeles că nu toate persoanele dotate reuşesc sa atingă nivele de distincţie precum au făcut-o cei menţionaţi anterior. Dar printre indivizii înzestraţi se găsesc mii

1

care sunt capabili de contribuţii remarcabile. Dezvoltarea completă a abilităţilor acestora depinde într-o mare măsură de oportunităţile educaţionale de care beneficiază.

Experienţele personajelor citate de Cox şi Presley poartă implicaţii profunde pentru şcolile din zilele noastre. Pentru fiecare dintre ei, condiţiile asemănătoare de învăţare au fost decisive. „Abilităţile le-au fost remarcate de la o vârstă foarte fragedă, talentele le-au fost cultivate cu grijă şi li s-au adus toate încurajările pentru a-şi dezvolta abilităţile speciale pe care le deţineau.” Nu există nici un exemplu de părinţi care să îşi fi descurajat copiii înzestraţi să îşi urmeze propriile interese pentru că le-ar fi fost frică ca acestea le vor limita dezvoltarea socială. Copiilor li s-a permis să se concentreze intensiv fără recomandarea adulţilor în privinţa conţinutului studiilor sau a orarului, iar aceasta a avut ca rezultat un angajament de durată în domeniul lor de interes. Ar fi interesant să speculăm despre adaptarea probabilă a unui tânăr Bizet sau Mozart, sau a unor tineri Gauss şi Galileo, în cadrul unei şcoli moderne, cu setul său de materii de studiu, cu orarul încărcat şi clasele sale mari. Ne-am putea întreba dacă Gauss şi-ar mai fi adus creativele sale contribuţii în domeniul matematicii, sau Galileo în cel al ştiinţei, sau dacă Bizet sau Mozart ar mai fi produs contribuţiilor lor muzicale, în toate cazurile acestea realizându-se înaintea vârstei absolvirii liceului.

Istoria omenirii abundă în povestiri despre contribuţii aduse de oamenii înzestraţi. Fără existenţa unor indivizi ca Michelangelo, Thomas Jefferson, Pasteur, Madame Curie, Gandhi si nenumăraţi alţii, însăşi structura societăţii şi existenţa umană ar fi astăzi radical diferită.

Toate personalităţile menţionate s-au remarcat prin realizări a căror valoare a rămas recunoscută vreme îndelungată. Talente ca ale lor ar trebui să se regăsească în număr chiar mai mare în cadrul vastităţii societăţii moderne. Şi într-adevăr pot fi regăsite. Întrebarea care se pune nu este dacă talentele pot fi încurajate şi cultivate, ci dacă publicul doreşte cu adevărat să vadă că ele există. Fiecare adult, părinte sau profesor care contribuie la educaţia copiilor ar trebui să se nu se mulţumească cu nimic mai puţin decât oferirea tuturor oportunităţilor copiilor cu potenţial ieşit din comun.

Putem să identificăm copiii înzestraţi şi talentaţi ?*

Răspunsul este „Da”, atât timp cât există dorinţa de a o face. Înzestrarea nu este o calitate miraculoasă care nu poate fi identificată. Problema care se pune nu cea a imposibilităţii identificării copiilor înzestraţi, ci mai degrabă una de priorităţi. Cea mai mare partea timpului psihologilor din şcoli (atunci când aceştia există) este dedicat copiilor cu handicap sau cu probleme de comportament. Foarte puţin timp este alocat copiilor înzestraţi. Majoritatea sistemelor educaţionale se bazează în totalitate pe teste de grup datorită costurilor, şi din moment ce testele de grup nu reuşesc să evidenţieze copiii dotaţi şi în mod particular pe cei cu capacităţi deosebite, cel puţin jumătate dintre aceştia

* Părinţilor şi educatorilor interesaţi să citească mai multe despre identificare le-ar putea fi utilă următoarea lucrare : Martison, R.A., „The Identification of the Gifted and Talented”, Ventura, California, Ventura County Superintendent of Schools, 1974. Manualul respectiv cuprinde secţiuni despre problemele acestor copii, testele de inteligenţă şi de creativitate, identificarea copiilor dezavantajaţi din punct de vedere economic şi multe alte subiecte. Biografia unui copil înzestrat scrisă de mama acestuia aduce informaţii despre trăsăturile comune copiilor dotaţi.

2

rămân necunoscuţi. Testele de grup sunt chiar mai inutile în identificarea copiilor cu talente deosebite în perioada ciclului primar deoarece mulţi dintre copii nu au mai avut experienţa altor teste. La acest nivel în mod special, clasicul test de grup nu testează corespunzător copii înzestraţi. În multe şcoli, testele nu sunt nici măcar utilizate până în clasa a treia. Profesorii ar putea nominaliza anumiţi copii pentru testare individuală, dar în mod frecvent cererile de acest tip sunt refuzate. Iar dacă părinţii cer testări individuale pentru copiii lor, ar putea fi consideraţi ca fiind prea insistenţi. Totuşi părinţii au responsabilitatea de a avertiza şcoala asupra acestui aspect. Aşa cum a arătat Jacobs, în primele etape ale sistemului de şcolarizare părinţii sunt mai în măsură să identifice copiii talentaţi decât profesorii acestora.

Multe studii au arătat că testele de grup sau profesorii care utilizează liste ale caracteristicilor copiilor înzestraţi identifică cu succes doar jumătate dintre aceia care pot fi identificaţi atunci când se utilizează teste individuale, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul copiilor cu punctaje deosebit de mari la testele de creativitate.

Cea mai adecvată măsură a potenţialului este testul individual sau studiul individual. Dar testele individuale sunt costisitoare. Atunci când părinţii solicită aceste teste, este util pentru şcoală dacă aceştia specifică dovezi concrete ale înzestrării, aşa cum ar fi observaţii despre însuşirea cititului în perioada preşcolară, utilizarea unor cuvinte şi întrebări neobişnuite, talent muzical, abilităţi matematice avansate, însoţite de specimene de producţii artistice avansate sau de interese neobişnuit de avansate. Copilul care a fost interesat de speciile de fluturi la vârsta de trei ani şi cel de cinci ani care este fascinat de dinozauri şi a citit despre ei sunt astfel de exemple. Există posibilitatea ca personalul didactic să fie receptiv atunci când sunt furnizate detalii şi să furnizeze copilului posibilitatea studiului individual adecvat necesităţilor sale.

Mare parte din scepticismul referitor la identificarea copiilor înzestraţi şi talentaţi a fost generat de articole cunoscute despre diferenţele dintre testele de inteligenţă şi cele de creativitate. Această controversă a scăzut în intensitate odată cu realizarea faptului că adevărata creativitate necesită abilităţi deosebite şi că cele două nu sunt în mod necesar separate. Deşi ce testele de creativitate pentru copii sunt încă în stadiu de cercetare totuşi creativitatea poate fi identificată în realizările copiilor. Aceia care creează poezii frumoase, scriu piese de teatru deosebit de mature, pictează desene deosebite din punct de vedere estetic si imaginativ, aduc raţionamente filosofice avansate, inventează, construiesc computere sau se gândesc la metode excelente de a rezolva probleme vechi ale comunităţii sunt doar câteva exemple de nivele înalte de creativitate.

Copiii înzestraţi provin din cadrul tuturor raselor, religiilor şi circumstanţelor economice. Talentele nu sunt limitate de suburbii, în ciuda faptului că unii considera că aşa ar fi. Dar trebuie doar să considerăm câteva dintre personalităţile eminente pentru a ne convinge că nu este adevărat. Mai multe detalii despre acest aspect se regăsesc în Capitolul III.

Înzestrarea este un termen care defineşte o dezvoltare neobişnuit de avansată în diferite faţete ale dezvoltării umane. Studiile majore de cercetare ne-au furnizat suficiente detalii despre trăsăturile indivizilor înzestraţi pentru a putea să descriem populaţia înzestrată în termeni academici, psihologici, fizici şi sociali. Deoarece descrierea se referă la întreaga populaţie, fiecare individ înzestrat va fi diferit sub anumite aspecte. Cu toate acestea, descrierea pune la dispoziţie mijloace de realizare a unei comparaţii între

3

populaţia înzestrată şi populaţia generală. În cele ce urmează ne vom opri asupra unora dintre aceste descrieri.

La ce să ne aşteptăm din punct de vedere şcolar ?

Numeroase studii au arata ca aceşti copii înzestraţi, consideraţi ca grup, devin maturi în domeniile intelectuale şi academice mult mai devreme decât cei cu intelect mediu. Deşi nu toţi copii înzestraţi învaţă să citească înainte de începerea şcolii, totuşi mai mult de jumătate reuşesc acest lucru, iar unii o fac la vârste foarte fragede, chiar şi de doi ani. Deseori părinţii recunosc primele semne ale interesului in ceea ce priveşte cititul atunci când copiii întreabă ce semnificaţie au anumite litere sau identifică similitudini între sunete. Mulţi copii înzestraţi încep cursurile şcolare fără a mai avea nevoie de instruire formală în ceea ce priveşte cititul şi sunt de fapt stânjeniţi de acest mod de a învăţa.

Înzestrarea, fiind un fenomen comparabil cu creşterea, nu apare la o anumită vârstă. Atunci când unui copil înzestrat i se oferă oportunitatea de a învăţa, el va (sau ar trebui) acumula în mod consecvent mai multe cunoştinţe şi îşi va dezvolta mai mult abilităţile decât copilul cu aptitudini medii şi în consecinţă va fi din ce în ce mai diferit faţă de ceilalţi copii din grupul său de vârstă pe măsură ce progresează. Acest lucru s-a constatat chiar şi în cadrul grupurilor unde nu s-a acordat nu s-a acordat atenţie deosebită copiilor înzestraţi din cauza că mulţi dintre aceştia citesc şi învaţă independent. Astfel, dacă în grupurile de copii cu vârsta de şase ani s-a constatat un nivel academic specific vârstei de opt-nouă ani, jumătate dintre copiii înzestraţi de zece-unsprezece ani s-au ridicat la nivelul academic de şaptesprezece ani, şi aşa mai departe.

Nivelul academic al copiilor înzestraţi nu este complet relevant în ceea ce priveşte potenţialul acestora, sau pentru diversitatea intereselor lor. Chiar la copiii foarte tineri găsim dovezi ale abilităţilor speciale şi ale intereselor lor.

-Eric, care era la grădiniţă, iubea muzica şi avea propria sa colecţie de muzică clasică. Deoarece numele compozitorilor, ca de exemplu Shostakovich, Moussorgsky, sau Villa Lobos, erau dificil de pronunţat, copilul şi-a catalogat discurile utilizând numere şi se referea la acestea în acest mod. Într-o seară familia era la cumpărături când Eric, auzind muzica dintr-un magazin, exclamă cu încântare : „Este numărul 40 !”

-Wayne, de asemenea când era la grădiniţă, i-a fost recomandat psihologului şcolar ca fiind un copil problemă. Nu era interesat de activităţile din clasă şi refuza să ia parte la acestea. Psihologul l-a observat de câteva ori în clasă şi apoi l-a invitat în birou pentru a-l testa, sau după cum s-a exprimat atunci, „pentru a juca un joc”. Intrând în birou a agăţat un semn pe care scria de mână „Testare, vă rog nu deranjaţi !”. Wayne a privit semnul şi a spus indignat : „Dacă urmează să facem teste, de ce mi-aţi spus că ne vom juca ?”

-Katherine era testată de psiholog, care nu a utilizat nici un fel de precauţii speciale pentru a ascunde manualul de testare de pe masă deoarece copilul era la grădiniţă. În cele din urmă, când copilului i s-a prezentat un item care presupunea repetarea unor serii de cifre, acesta a spus : „Cred că ar trebui să vă spun că pot citi invers ...”

4

-Wendy, în vârstă de şase ani, era interesată de foarte multe lucruri. Ii plăcea să citească librete de operă şi ca favorite în mod deosebit considera a fi Turandot şi Tosca. Deşi plănuia să devină cântăreaţă de operă, ea iubea de asemenea şi istoria, magia şi geografia. Ii plăcea să realizeze descrieri locuri îndepărtate, să localizeze ţări pe hartă pentru colegii săi şi să le povestească despre animale şi obiceiuri bizare.

-Kenny a fost descris de către profesorul său din clasa întâia ca fiind un copil remarcabil, un lider înnăscut, entuziast şi extrem de interesat de diverse domenii, căruia îi plăcea muzica şi avea o curiozitate nestăpânită fără margini despre orice. Vocabularul său era excelent, memoria remarcabilă. Abilitatea sa principală era rezolvarea problemelor : aplicarea cunoştinţelor însuşite şi obţinerea unei soluţii.

Deşi toţi aceşti copii erau foarte tineri şi au urmat cursurile şcolii pentru foarte puţin timp, ei învăţau deja cu un grad considerabil de independenţă, erau cu mult mai avansaţi decât colegii lor de clasă în ceea ce priveşte o multitudine de realizări, prezentau interese largi şi în câteva cazuri deja aprofundau domenii de interes speciale.

Dovezile timpurii ale competenţei individuale se materializează în cadrul testelor de evaluare a performanţelor de grup. În cadrul unei populaţii de mai mult de o sută de copii înzestraţi de clasa întâi performanţa la citit era de nivelul mijlocului clasei a treia – începutul clasei a patra pentru două secţiuni din cadrul unui test standardizat binecunoscut.* Rezultate similare s-au obţinut în urma susţinerii unui test de aritmetică.

Dovezi şi mai relevante ale performanţelor neobişnuite provin din studiul celor care obţin cele mai bune rezultate. Toţi cei din primele 25 de procente dintre elevii de clasa întâi au obţinut rezultate egale la nivelul mijlocului clasei a patra, iar unii dintre aceştia au obţinut performanţe echivalente chiar şi cu nivelul clasei a opta. Pentru toţi aceşti copii conţinutul obişnuit al programei de clasa întâi este inutil.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la nivelul altor clase. Trei sferturi dintre copiii înzestraţi din clasele a cincea şi a şasea depăşesc nivelul clasei a zecea; trei sferturi dintre copiii înzestraţi din clasa a opta depăşeau nivelul unui student la facultate în anul întâi iar aproape toţi elevii înzestraţi din clasele a unsprezecea şi a doisprezecea depăşesc nivelul unui student de anul doi.* Când unui grup de elevi în ultimul an de liceu i s-a aplicat o baterie de teste de examinare destinată admiterii la cursuri postuniversitare aceştia au depăşit performanţele studenţilor din ultimul an de facultate la toate materiile. În cazul uneia dintre materii au depăşit media studenţilor de ultimul an care îşi obţinuseră diploma în acea specializare.

Abilităţile academice ale copiilor înzestraţi sunt evidenţiate în mod clar de astfel de dovezi, dar adevărata versatilitate şi lărgime a intereselor se regăseşte în studiul domeniilor speciale de interes ale fiecăruia. Pe măsură ce copiii înzestraţi înaintează în vârstă, în mod frecvent îşi satisfac curiozitatea nemărginită urmărind cu aviditate aceste domenii de interes. Acest lucru este exemplificat in următoare relatare a unui profesor :

„Greg era interesat în mod deosebit de matematică şi ştiinţă pe când era în clasa a cincea. A realizat studii individuale despre formele geometrice şi a ilustrat cu grijă descoperirile sale despre dimensiunile cercului, triunghiului, trapezoidului, şi cilindrului. Într-un studiu special despre viaţa unui rozător din deşert denumit „gerbil” a ţinut evidenţa greutăţii, lungimii acestora, a realizat fotografii în diferite stadii de dezvoltare,

* Gates, Primary Reading Test.* Testele utilizate pentru copiii din clasele V-XII au fost „Sequential Tests of Educational Progress”. Pentru elevii din ultima clasă de liceu s-a utilizat testul „The Graduate Record Examination”.

5

analizând efectele hranei asupra creşterii, a studiat efectele temperaturii asupra comportamentului şi a citit tot ce a putut comanda sau obţine de la bibliotecă despre aceste animale. Şi-a ilustrat proiectul cu diagrame si grafice speciale, toate etichetate cu grija.

A manifestat de asemenea talent considerabil în domeniul artelor, în special al graficii. Desenele sale erau considerate remarcabile de către profesorul său de desen care le-a descris ca fiind originale şi creative. Cânta la oboi cu un talent neobişnuit şi în câteva ocazii a interpretat în rol de solist în faţa şcolii şi a unor grupuri de adulţi.

Greg a fost un bun atlet şi era plăcut de toţi ceilalţi. I-a plăcut în mod deosebit baseball-ul şi era un bun prinzător.

În clasă era un elev excelent la toate materiile. Lucra bine cu ceilalţi şi era plăcut în cadrul grupului, lucru demonstrat de faptul că a fost ales şeful clasei.

Varietatea informaţiilor pe care le deţinea era incredibilă, extinzându-se in multe domenii. Alţi copii apelau deseori la el pentru ajutor pentru subiecte pentru care aveau nevoie de ajutor în mod special.

Interesul deosebit al unora dintre copii poate fi îngrijorător, considerându-se că sunt lipsiţi de profunzime şi că se extind prea mult sau se surmenează. Perioada de mijloc a şcolarizării este considerată însă a fi una care include o gamă largă de activităţi, şi dacă copilul îşi alege singur activităţile în loc ca acestea să îi fie organizate de un adult, pericolul de surmenaj este minim. Ceea ce poate părea muncă dificilă pentru adult poate însemna o activitate distractivă pentru copil. Mulţi copii înzestraţi îşi construiesc orare detaliate de activităţi, pentru a-şi satisface propriile dorinţe şi se implică într-un număr considerabil de activităţi fără a da vreun semn de oboseală sau saturaţie.

Deseori aceşti copii se centrează pe un anumit subiect pe care îl studiază intensiv, până la excluderea a orice altceva pentru o perioadă de timp îndelungată. Spre exemplu, dinozaurii au fost subiectul de interes pentru un copil; doi ani mai târziu acesta a abandonat subiectul în favoarea mecanicii auto. Mai târziu s-a implicat în studiul aviaticii iar mai apoi interesul său de a învăţa să cânte la cimpoi a condus la un avid interes pentru istoria Scoţiei.

Unii copii înzestraţi urmează un anumit interes consecvent şi aprofundat, în acelaşi timp achiziţionând un repertoriu bogat de abilităţi şi cunoştinţe din alte domenii. Roger, de exemplu, era cunoscut ca un bun matematician pe perioada şcolarizării. Pe când împlinea doisprezece ani deja absorbise tot ceea ce se preda în domeniu, nu numai în gimnaziu ci şi la liceu. A mai primit îndrumare şi de la şeful catedrei de matematică a universităţii locale, a absolvit toate cursurile facultăţii cu brio şi a continuat cu studiile prin corespondenţă. El a mai urmat şi absolvit şi multe alte cursuri de liceu dincolo de cerinţele de bază, a fost admis de timpuriu la universitate unde s-a specializat în matematică teoretică.

Copiii înzestraţi îşi aleg deseori cariera încă de la o vârstă fragedă. Nu este neobişnuit pentru copiii înzestraţi ca în primii ani de şcoală să discute deja despre planurile lor de facultate şi carieră. Un astfel de copil de clasa întâi ar putea să spună că economiseşte sistematic bani pentru a putea urma facultatea şi a deveni medic, de exemplu.

Deseori alegerea carierei decurge din grija pentru societate. Un elev în ultimele clase de liceu şi-a stabilit un orar de riguros pentru studiul independent a ştiinţelor politice pentru că era convins că se puteau aduce îmbunătăţiri sistemului de guvernământ,

6

şi intenţiona să se pregătească cu rigurozitate pentru ca în cele din urmă să candideze pentru senatul Statelor Unite ale Americii. Un alt elev în primele clase de liceu era suficient de instruit în tehnologia calculatoarelor încât preda un curs pe această temă unor studenţi foarte capabili în anul al doilea de facultate. Interesul său în domeniul procesării informaţiei era legat de scopul său academic de a-şi da în cele din urmă doctoratul în Stiinţele Educaţiei. Scopul carierei sale era acela de a crea o şcoală cu un mediu liber de învăţământ, care să le permită studenţilor să înveţe fără nici un fel de restricţii.

În concluzie, învăţarea avansată a copiilor înzestraţi înseamnă achiziţia de informaţii din diferite domenii. Deseori ei urmează interesul primar cu un zel care nu este întâlnit la ceilalţi copii de vârsta lor. Rezultatul este obţinerea unor rezultate academice deosebite şi a unui fond remarcabil de informaţii. De asemenea concluzia este că astfel de copii au nevoie de condiţii speciale de învăţare.

Ce se poate spune despre creşterea fizică ?

Un număr de studii pe scară largă, începând cu cel al lui Terman, au confirmat pattern-ul creşterii fizice avansate la copiii înzestraţi. Unele studii recente au pus problema dacă creşterea avansată este sau nu rezultatul privilegiilor economice, dar au confirmat în mare măsură rezultatele anterioare. Astfel de rezultate sunt de un larg interes, dar nu sunt deosebit de utile pentru părinţii copilului înzestrat, care sunt mai degrabă îngrijoraţi de excepţiile individuale şi de problemele comune de ordin fizic cu care se confruntă copiii înzestraţi.

O problemă majoră este cea a disproporţiei între creşterea fizică şi cea mentală. Un copil care este superior în ceea ce priveşte activităţile fizice poate să simtă că este exact opusul, datorită diferenţelor dintre performanţele sale mentale şi fizice, lucru care poate genera un grad ridicat de frustrare, sau „incompetenţă” după cum ar putea să o considere. Un astfel de copil are nevoie să i se interpreteze adevăratele sale performanţe şi să fie ajutat în ceea ce priveşte abilităţile sale de un adult.

Copii înzestraţi de vârste mici tind în mod special să se confrunte cu critici din partea celorlalţi datorită înclinaţiei lor de a trata pe ceilalţi de sus şi de a fi nerăbdători cu privire la reguli. Mulţi dintre ei preferă jocurile individuale sau în grupuri mici celor care decurg în grupuri mari, din cauza inevitabilelor conflicte cu privire la reguli.

Pe măsură ce cresc, mulţi tind să aleagă sporturi individuale în defavoarea celor care presupun contactul cu grupul, deşi se descurcă bine la sporturile de grup. Unul din multele exemple este Byron White, jucător de fotbal, profesor şi membru al Curţii Supreme de Justiţie.

Din moment ce copiii înzestraţi sunt de obicei cei mai tineri din clasele lor, pot fi dezavantajaţi din punct de vedere competiţional. Acest lucru este în mod special verificat în cazul băieţilor la nivelul primei clase de liceu. De foarte multe ori mediile obţinute de băieţii şi fetele înzestrate sunt afectate de notele mici primite la educaţie fizică. Este posibil ca profesorii să nu ia în considerare vârsta elevilor, sau îi evalueze cu note mici pentru a îi convinge pe ceilalţi în legătură cu rigoarea academică a disciplinei. Astfel de comportamente nu ar trebui încurajate şi ar trebui să fie puse sub semnul întrebării,

7

deoarece notele afectează atitudinea şi moralul elevului precum şi calificarea pentru bursele de studii.

Care sunt caracteristicile din perspectiva psihologic ?

Din acest punct de vedere ne confruntăm cu un domeniu al creşterii care a fost de cele mai multe ori ignorat sau neînţeles. Neînţelegerile provin cel mai adesea din presupunerea că avem de a face cu o lege naturală a compensării, care spune că un copil care este avansat într-un domeniu trebuie să se situeze la nivel mediu sau sub medie în oricare altul. Din acest motiv suntem confruntaţi cu teama comună că un copil înzestrat este „imatur” şi că va avea de suferit dacă îi este permis să îşi urmeze înclinaţiile academice şi să nu mai urmeze una-două clase.

Într-un studiu extins realizat de către unul dintre autori acu două decenii în urmă s-a constatat că directorii şcolilor exprimau o opoziţie aproape totală faţă de studiul accelerat al copiilor înzestraţi, menţionând ca motivaţie faptul că aceşti copii înzestraţi s-ar simţi mai bine printre copii de aceeaşi vârstă.

În timp ce opoziţia faţă de accelerarea studiilor a mai scăzut în intensitate, bazele adevăratei empatii s-ar putea găsi în alţi factori decât vârsta, cum ar fi interesele comune, abilitatea comună de conceptualizare, uşurinţa în învăţare şi aşa mai departe. Personalul din şcoli este încă prea conservator în privinţa avansării în clasele superioare sau a utilizării unui conţinut avansat pe măsura acestor copii. Studiile accelerate erau încă privite cu reţinere în peste 80% dintre şcolile din Statele Unite în 1972. În mod obişnuit se practica avansarea unui copil într-un grup cu un an mai în vârstă sau i se permitea să studieze materia destinată celor cu un an mai avansaţi. Nici unul din aceste aranjamente nu este satisfăcător.

Deşi din punct de vedere al creşterii psihologice, ca şi în cazul creşterii academice, există diferenţe vaste la nivel individual între copiii înzestraţi, totuşi putem distinge un tipar general al creşterii avansate. Este adevărat că unii dintre copiii înzestraţi pot fi imaturi din punct de vedere psihologic, dar acest lucru nu se verifică pentru copiii înzestraţi în general. Copilul înzestrat este de obicei avansat atât academic cât şi psihologic.

Care sunt dovezile ? Persoanele care au lucrat cu copii înzestraţi la nivel profesional îi descriu de obicei în următorii termeni : Independenţi în gândire, înţeleg rapid, îi interesează adevărul, insistenţi, conştiincioşi, devotaţi ţelurilor îndepărtate, pun multe întrebări, sunt curioşi, interesaţi despre lucrurile neobişnuite, au o gândire critică, sunt inventivi, au o putere intensă de concentrare, atenţie prelungită, sensibili, empatici în relaţiile cu ceilalţi, idealişti, individualişti în privinţa muncii, se bazează pe ei înşişi, flexibili. Aceste atribute nu pot caracteriza o persoană imatură psihologic, ci dimpotrivă. Mulţi dintre aceşti termeni, deşi descriu o persoană originală, creativă, nu caracterizează persoane care se înscriu confortabil în pattern-ul obişnuit de grup. După cum a precizat Drevdahl, copiii înzestraţi, creativi, nu posedă trăsăturile care i-ar face agenţi de vânzări de succes.

Trăsăturile menţionate anterior apar în mod consecvent în studiile asupra copiilor înzestraţi din licee, facultăţi şi a adulţilor. Studii pe scală largă au arătat că populaţia

8

înzestrată, în comparaţie cu cei cu abilităţi medii, posedă o imaginaţie mai bogată, inventivitate, pun accent pe aspectul teoretic şi estetic decât pe cel utilitar, sunt idealişti, independenţi, au o imagine despre sine pozitivă, sunt mai puţin preocupaţi de convenţii şi mai creativi. Anne Roe, într-un studiu exhaustiv despre oamenii de ştiinţă eminenţi i-a caracterizat ca fiind independenţi, autonomi şi complet satisfăcuţi cu privire la urmarea propriilor interese.

Portretul general al adultului înzestrat este al unei persoane bine adaptate, auto motivate, creativă, orientată pe sarcini, independentă, idealistă şi preocupată de binele societăţii, care respinge conformismul destinat câştigării popularităţii, care posedă idealuri şi valori sociale deosebit de înalte.

Mai puţine s-au scris despre trăsăturile psihologice ale copiilor înzestraţi de nivel preşcolar, probabil datorită lipsei de teste standardizate potrivite pentru determinarea trăsăturilor psihologice. Probabil datorită lipsei de informaţii publicate nu au fost aplicate descoperirile despre calităţile psihologice ale adulţilor înzestraţi şi la copii. Totuşi trăsăturile psihologice evoluează, nu apar brusc la momentul testării psihologice sau al studiului personal. Persoana înzestrată care este consecventă în urmărirea scopurilor, generatoare de idei neobişnuite, originală, creativă şi curioasă a fost fără îndoială o astfel de persoană şi în perioada copilăriei, când a fost desigur substanţial diferită de colegii săi de aceeaşi vârstă.

Capacitatea timpurie a celor înzestraţi de auto orientare a fost observată deseori de către profesori. Ei au descris copiii înzestraţi din primii ani de şcoală ca fiind productivi şi insistenţi, creativi , capabil de a cerceta autonom, cu o capacitate de atenţie prelungită. Capacitatea timpurie de a fi autonomi poate fi dedusă de asemenea din proiecţiile rezultatelor testelor. În studiul de cercetare la care ne-am referit anterior s-a utilizat un test de personalitate destinat adulţilor pentru a testa copii înzestraţi de clasa a opta.*

Compararea rezultatelor a dezvăluit o sumă de aspecte interesante. Fetele şi băieţii înzestraţi erau mult mai asemănători cu copiii înzestraţi de liceu şi facultate decât cu copiii din grupa lor de vârstă. Au atins aceleaşi nivele de maturitate ca şi cele atinse de elevi şi studenţi cu câţiva ani mai mari, pe scale care măsoară toleranţa, acceptarea de sine, autocontrolul, starea generală, preocuparea pentru ceilalţi, flexibilitatea, independenţa, prezenţa socială, responsabilitatea şi altele. Pe scala de responsabilitate copiii înzestraţi de clasa a opta au depăşit un grup de directori economici de succes. S-au dovedit a fi complet diferiţi de ceilalţi copii de vârsta lor.

Pentru că aceşti copii sunt atât de maturi din punct de vedere psihologic, mulţi din ei pot face faţă responsabilităţilor şi independenţei încă de timpuriu. Este rezonabil deci să acceptăm dorinţa chiar a celor mai tineri dintre cei înzestraţi de a urma interese speciale şi de durată. Atât timp cât un copil îşi exprimă dorinţa de a aprofunda un subiect de interes, acesta trebuie încurajat, indiferent de vârstă.

Copiii înzestraţi vor fi inadaptaţi ?

Trăsăturile menţionate anterior de independenţă în gândire, insistenţă în interese şi posibilitatea nonconformismului pot devenit trăsături inconfortabile social – deranjate

* California Psychological Inventory

9

în contexte unde se urmăreşte ajungerea la un consens în grup. Pentru că interesele persoanelor înzestrate de obicei sunt diferite de ale celorlalţi, aceştia pot fi priviţi ca inadaptaţi social sau inacceptabili pentru anumite grupuri. Această viziune este susţinută de generalizările făcute în legătură cu persoanele înzestrate faimoase care au refuzat implicările sociale obişnuite. Einstein a fost subiectul multor povestiri de acest fel. Un altul a fost Bernard Shaw.

Generalizări care pleacă de la exemplele individuale pot fi făcute şi în alte direcţii. Multe exemple ale unei mari sensibilităţi sociale şi personale se regăsesc în povestirile despre Eleanor Roosevelt de exemplu. Când observăm comportamentul persoanelor foarte înzestrate rămânem impresionaţi de faptul că foarte adesea aceştia se adaptează la alte persoane şi problemele acestora. Persoanele înzestrate pot discuta subiecte de interes pentru alţii mai degrabă decât despre propriile interese speciale, pentru a pune bazele comunicării. Aceste persoane îşi asumă de obicei responsabilitatea relaţionării cu ceilalţi şi rareori se verifică situaţia opusă, cu excepţia grupurilor selecţionate. Abilitatea caracteristică persoanelor înzestrate prin care acestea stabilesc relaţii cu ceilalţi este un indicator tipic ale empatiei şi sensibilităţii sociale.

De cele mai multe ori, cei înzestraţi sunt populari în cadrul grupului social. Faptul că sunt bine acceptaţi şi adaptaţi chiar şi în situaţii când nu au la dispoziţie oportunităţi speciale indică capacitatea de a identifica o situaţie dată şi a se adapta la ea. Problema reală constă în faptul că societatea nu şi-a acceptat încă responsabilitatea de a se adapta celor înzestraţi.

Diverse studii realizate despre adaptarea socială a celor înzestraţi la nivelul şcolar au arătat că sunt mai bine acceptaţi decât cei cu abilităţi medii, ca grup. Sunt de obicei aleşi şefi de clasă sau şcoală şi îşi asumă roluri responsabilă în cadrul activităţilor. Deşi profesorii consideră copiii înzestraţi la nivelul grădiniţei ca având mai multe probleme decât cei înzestraţi de vârste mai mari, totuşi îi consideră ca fiind mai bine adaptaţi decât copilul cu abilităţi medii de grădiniţă. Există probabilitatea ca un copil înzestrat de grădiniţă nu a învăţat să se adapteze încă realităţilor vieţii în şcoală sau să utilizeze substitute acceptabile ca mijloace de eliberare a frustrărilor. Când activităţile de la grădiniţă devin neinteresante, este mult mai probabil ca un copil înzestrat dă dea glas nemulţumirilor sale şi să reziste prin modalităţi directe decât să se retragă pentru a citi o carte.

Adevărata adaptare socială trebuie estimată cu ajutorul altor criterii decât larga popularitate în cadrul unui grup dat. Indivizii înzestraţi deseori au nevoie de relativ puţine contacte sociale; de fapt ei ar putea să preţuiască mai mult contactul cu copii de vârste mai mari sau chiar adulţi care au valori şi interese similare cu ale lor. Adevăratele lor prietenii ar putea fi cu acei puţini care le împărtăşesc interesele, iar dacă un adult cuantifică popularitatea prin intermediul numărului de prieteni, ar putea fi tulburat despre interesul social relativ limitat al unora dintre copiii înzestrat. Adevărata dovadă a adaptării constă totuşi în răspunsul la întrebarea dacă un copil înzestrat are o imagine de sine sănătoasă. Dacă este prea implicat în câştigarea aprobării unui număr mare dintre colegii săi de aceeaşi vârstă cronologică, este mult mai probabil că îi lipseşte siguranţa de sine decât în situaţia în care este liber să dezvolte relaţii cu o gama variată de persoane pe baza intereselor comune.

Ca să adăugăm un comentariu, ocazional copilul înzestrat întâlneşte dificultăţi datorită implicării sale în problemele sociale şi etice. Cei înzestraţi, ca grup, trec mai

10

devreme de la preocuparea de sine la preocuparea pentru alţii. Ei tind să fie idealişti şi deseori insistă pentru a obţine răspunsuri la întrebări incomode. Copilul foarte mic care doreşte să afle de ce companiilor petrolifere le este permis să foreze pe platforma continentală dacă păsările mor, sau întreabă de ce încă se mai trimit materiale de război dacă acestea sunt utilizate pentru a ucide oameni lipsiţi de apărare, doreşte un răspuns real, nu unul evaziv. El ar putea pune în discuţie convingerile religioase ale părinţilor şi ar putea dori să exploreze alte convingeri. Ar putea dori să afle de ce unui politician i se acordă o sentinţă cu suspendare pentru luare de mită în timp ce un hoţ membru al unei minorităţi etnice primeşte câţiva ani de închisoare pentru jaf armat. Acest copil nu va accepta replica „Pentru că aşa spun eu.”. El va aştepta răspunsuri serioase, chiar dacă întrebările sale nu sunt tipice pentru categoria sa de vârstă. Întotdeauna ar trebui furnizat un răspuns sincer.

Scopul corect nu este de a integra un copil într-un grup, devenind un membru fără întrebări şi plin de compromisuri, ci să încurajam copilul să se dezvolte ca un potenţial contribuabil valoros pentru societate. Copiii înzestraţi cu adevărat adaptaţi social sunt cei care îşi folosesc în mod liber capacităţile pentru analizarea şi soluţionarea problemelor şi nu cei care le reprimă pretinzând că acestea nu există.

Copiii înzestraţi şi experienţele lor în şcoală

Experienţele copiilor în şcoli sunt deosebit de variate, dar unele sunt reprezentative pentru cei înzestraţi. Relatarea care urmează ilustrează aceste experienţe şi furnizează mai multe informaţii despre trăsăturile celor înzestraţi. Persoanele implicate sunt reale. Numele au fost modificate dar informaţia nu a fost denaturată. Chiar dacă părinţii nu vor regăsi o identificare absolut exactă cu propriul lor copil, vor putea totuşi descoperi întâmplări şi comportamente similare la cele pe care le-au trăit ei înşişi. Dacă aceste studii sunt utilizate în discuţii de grup, ar putea fi interesant să se utilizeze trăsăturile enunţate la pagina 9 sau cele de la pagina 8 ca bază de comparaţie şi/sau adnotări.

Karla

Pe când era mică, Karla a fost atât de norocoasă încât a mers la o şcoală de ţară, una din acele şcoli din ce în ce mai rar întâlnite care sunt mici şi au mai multe clase. A avut de asemenea şansa să aibă un profesor în vârstă dar dinamic, care se pensionase din funcţia de director regional al şcolilor. Kate, cum era numită de părinţi şi atunci când nu era de faţă şi de copii, era oarecum formală în ceea ce privea modul de abordare al învăţării dar destul de flexibilă pentru a le permite copiilor să înveţe fără a ţine cont de barierele impuse de clase.

În prima zi de şcoală, Karla putea deja citi din pre-abecedar, abecedar şi din cărţile de clasa întâi care erau disponibile şi le-a îndepărtat. Când Kate a întrebat-o de ce pusese cărţile jos, ea a răspuns : „Le-am citit pe toate !”. Kate a verificat şi a stabilit că nu numai că era capabilă să citească aceste cărţi dar şi pe cele ale copiilor din clasele medii şi superioare. Din acea zi Karla a luat parte la toate activităţile de grup. Ea „audia”

11

materiile din toate cele opt clase, citea liber şi diversificat, lua parte la activităţile de joacă de toate vârstele, experimenta cu artele şi se simţea în general foarte bine.

Atunci când a intrat la o şcoală de nivelul al doilea de la oraş însă lucrurile au început să se schimbe. Nu mai avea la dispoziţie opţiuni vaste, şi a început să participe la activităţi de grup care nu îi permiteau să îşi utilizeze aproape deloc abilităţile. Deşi citise textele cu multă vreme în urmă, ea le citi din nou. A predat lucrări de aritmetică şi ortografie pentru că îi fuseseră cerute şi pentru că voia să îi facă pe plac profesorului.

Profesorul i-a spus mândru mamei Karlei la Open House că fiica ei este în grupul fruntaş la citit. Deşi mama Karlei ar fi trebuit să comunice profesorului că fiica sa citea Kipling şi cărţi la nivelul adulţilor acasă, s-a abţinut. Ea însăşi profesoară, a exagerat în intenţia sa de a nu interveni şi nu a furnizat informaţiile necesare profesorului.

Pe parcursul anilor de şcoală primară, Karla a fost privită ca una din cele mai bune eleve, dar nici un fel de măsuri speciale nu au fost luate pentru ea. Adevărata sa educaţie provenea de fapt din cărţile pe care le citea cu aviditate. Unele din primele sale probleme au provenit tocmai din acest interes intens; deşi şcoala lui Kate era situată la o distanţă foarte mică de casă, Karla întârzia totuşi în fiecare zi. Se cufunda deseori în cărţi de ştiinţă şi pleca în fugă spre şcoală când începea să sune clopoţelul. Din fericire Kate cunoştea motivele şi a modificat puţin regulile în acest caz.

În clasa a şaptea, Karla, care devenise o pianistă excelentă, a cerut să înveţe să cânte la acordeon. În câteva zile deja dezvoltase o pricepere considerabilă. Voia să înveţe acest lucru.

12

CAPITOLUL III

CAUZELE NEGLIJĂRII ŞI REZULTATELE SALE

DE CE NU REUŞIM SĂ IDENTIFICĂM COPIII ÎNZESTRAŢI?

Copiii înzestraţi pot să înceapă şcoala, să realizeze performanţe foarte satisfăcătoare pentru profesori şi pe parcursul tranziţiei lor dintr-o clasă în alta să nu le fie niciodată recunoscut adevăratul potenţial. Ei fac faţă cu uşurinţă cerinţelor, îşi termină munca, se conformează aşteptărilor, toate acestea în timp ce funcţionează la un nivel academic scăzut comparativ cu posibilităţile lor. Doi factori contribuie la nivelul acesta nesatisfăcător de realizare : unul este dorinţa foarte reală a copiilor înzestraţi să le facă pe plac profesorilor iar celălalt este lipsa oportunităţilor de a se manifesta sau de a utiliza material suficient de avansat pentru a-şi descoperi adevăratele abilităţi.

Pe măsură ce aceşti copii avansează de la o clasă la alta, ei învaţă să se aştepte la materii larg adaptate normelor, şi astfel şi funcţionarea lor se adaptează acestui nivel. Dacă acceptă sarcinile şi le duc la bun sfârşit cu conştiinciozitate, de obicei sunt lăudaţi ca fiind elevi buni. Dacă se revoltă datorită frustrării, sunt priviţi ca nişte copii problemă şi este posibil ca profesorul să nu recunoască cauza frustrării ca fiind nevoia de o muncă mai provocatoare. Există chiar şi posibilitatea ca un astfel de elev să fie considerat un elev slab şi în timp să se considere şi el ca fiind „prost”.

Este posibil ca profesorii să îi considere înzestraţi pe aceia care au rezultate bune, se conformează, se îmbracă frumos şi sunt în conformitate cu aşteptările clasei. Aşa cum am menţionat mai devreme, mijloacele obişnuite de a identifica copiii înzestraţi utilizaţi în toată ţara (nominalizarea de către profesor şi testele de grup) ne fac să pierdem jumătate dintre ei. Rata de succes ar fi mult mai mare dacă în cazul studiilor individuale atente şi a testelor individuale, dar foarte puţine şcoli sunt capabile sau doresc sa investească fondurile necesare.

Programele de identificare timpurie sunt rare. Totuşi, momentul logic în care copiii înzestraţi ar trebui să fie identificaţi şi ar trebui să li se îndeplinească nevoile este începutul şcolii. Ei primesc anticipează cu nerăbdare începutul şcolii. Din păcate de cele mai multe ori copilul înzestrat deja a progresat la un nivel la care este aproape sigur că va întâlni dificultăţi. Dacă ştie să citească, nu mai are nevoie de un program pregătitor în acest sens; dacă ştie matematică, nu mai are nevoie să i se predea conceptele de început ale numerelor. Este vulnerabil în mod deosebit pentru că încă nu a învăţat să utilizeze activităţi substituente care să îi ascundă frustrările sau să amâne exprimarea sentimentelor, şi de aceea este foarte probabil că se va exprima în mod mai deschis şi mai direct decât copiii înzestraţi de vârste mai mari. Pentru că îi place şi are capacitatea de a învăţa, frustrarea sa atunci când învăţarea este înfrânată este foarte mare. Şi din cauză că îşi doreşte aprobarea profesorului, sentimentele şi acţiunile sale ambivalente pot cauza probleme atât pentru el cât şi pentru profesor.

Unii copii care îşi rezolvă problemele prin adaptare şi retragere se retrag din activităţile de învăţare la vârste foarte mici. Şi deşi mulţi continuă să înveţe în afara

13

cadrului şcolii pe măsură ce avansează în vârstă, obiceiurile şi pattern-urile realizărilor minime le afectează performanţele pentru toată viaţa.

Efortul de a identifica şi a ne ocupa de cei înzestraţi ar trebui să continue nivelul tuturor claselor. Mulţi copii urmează mai multe şcoli, şi mobilitatea este mai degrabă o regulă decât o excepţie pentru cei mai mulţi dintre ei. Pentru că programele de identificare sunt deseori limitate şi dosarele copiilor nu sunt întotdeauna transferate, părinţii şi profesorii ar trebui să colaboreze în ceea ce priveşte transferul de informaţii despre abilităţile copiilor. Părinţii în mod special ar trebui să se asigure că acest transfer are loc.

Eşecul identificării celor înzestraţi şi talentaţi s-ar putea datora pur şi simplu lipsei de informaţii. Persoana care nu este conştientă de realizări s-ar putea să nu realizeze adevăratele abilităţi ale copilului. Un profesor s-ar putea să nu ştie că un copil de zece ani preferă literatura destinată adulţilor, lucrează cu concepte matematice avansate, că a învăţat foarte multe despre fizică şi chimie prin studiu independent şi experimental, sau că acesta compune muzică serioasă; de aceea el ar putea presupune că materia care este cu una-două clase mai avansată ar putea oferi îmbogăţirea cunoştinţelor. Din păcate această materie s-ar putea dovedi la fel de plictisitoare ca şi cea a clasei curente şi timpul suplimentar pe care profesorul şi-l petrece în căutarea materialelor este pierdut.

Unele persoane cred sincer că se acordă prea multă atenţie celor înzestraţi şi că educatorii ar trebui să îşi petreacă timpul cu ceilalţi copii. Aceste persoane consideră că cei înzestraţi au deja toate avantajele şi că se vor descurca oricum. Acest punct de vedere va fi susţinut adesea de persoane care cuantifică succesul prin câştig economic.

Un număr necunoscut de copii înzestraţi şi talentaţi sunt neglijaţi datorită presupunerilor care se fac despre anumite grupuri etnice şi economice. Înzestrarea poate apărea în orice culoare şi provine din toate nivelele societăţii. Adulţi care au surmontat dificultăţi enorme, incluzând sărăcie, prejudecăţi, educaţie sumară şi adesea ostilitate au reuşit în multe cazuri să devină mari eminenţe. Realizările unor persoane ca Ralph Bunche, Mary Bethune, Martin Luther King, Maria Martinez şi ale multor altora într-o epocă în care nu se acorda nici o atenţie drepturilor omului ar trebui să fie o dovadă că abilităţi şi talente neobişnuite sunt prezente şi la copiii negri sau hispanici. Acest lucru este valabil la nivelul general al oricărui grup etnic. Prea des, presupunerea nerostită că în anumite zone nu se pot găsi copii înzestraţi a devenit o profeţie care s-a autoîmplinit. De multe ori copiii sunt descurajaţi de adulţi care le consideră interesele ca fiind nerealiste şi de propriile lor percepţii despre rolurile adulţilor.

De ce există ostilitate faţă de copiii înzestraţi ?

Neglijarea celor înzestraţi şi talentaţi poate proveni şi din ostilitatea manifestată de cei care văd viaţa ca pe o arenă de competiţie. Astfel de oameni îi percep pe cei înzestraţi ca fiind o ameninţare pentru poziţiile pe care le deţin şi nu reuşesc să realizeze că valorificarea întregii productivităţi a acestora de cele mai multe ori va produce dimpotrivă mai multe oportunităţi pentru ceilalţi. O persoană care creează este în acelaşi timp şi generatoare de pieţe de distribuţie pentru produsele alte produse. Persoana care face o nouă descoperire în domeniul ştiinţei poate genera locuri de muncă, chiar în

14

numere de ordinul miilor. Televiziunea este un exemplu remarcabil. O viziune corectă asupra celor mai talentaţi dintre noi este cea de potenţiali creatori de oportunităţi pentru ceilalţi şi nu de competitori.

Frica de „elitism” se manifestă în toate domeniile vieţii, inclusiv în politică, iar această frică este de lungă durată. Cu aproximativ 50 de ani în urmă, William Bagley îşi exprima ostilitatea faţă de cei înzestraţi din posturile de conducere şi recomanda ca majoritatea oamenilor cu abilităţi medii să îi pună la locul lor. Mai recent, indivizi care au emis teorii în ştiinţă, medicină, politică sau comportament au fost consideraţi a fi nepractici. Chiar şi atunci când este în folosul societăţii, schimbarea este dificilă, pentru că alterează un obicei împământenit într-o manieră sau alta.

O parte din ostilitatea faţă de cei înzestraţi poate fi şi rezultatul diferenţelor faţă de majoritate. Ca adulţi tindem să înţelegem şi să dezvoltăm relaţii mai apropiate cu cei care sunt întrucâtva similari nouă în privinţa intereselor şi abilităţilor. Se fac asocieri şi cu persoane care nu ne sunt similare, bineînţeles, dar aceste contacte tind să fie mai rare şi de durată mai scurtă. Omul de ştiinţă înzestrat adult care se asociază şi socializează cu multe persoane în mod superficial ar putea lege prieteniile apropiate într-un cerc de cercetători, de exemplu. Prietenii intimi ai unui artist de exemplu sunt probabil persoane care sunt implicate în artă. În mod similar, copilul înzestrat ar putea lega prieteniile adevărate cu cei de vârsta sa implicaţi în domeniul său de interes sau cu copii de vârste mai mari. Din păcate, copiii înzestraţi şi talentaţi au mai puţine opţiuni dintre care să alegă decât le sunt disponibile adulţilor înzestraţi. Tipic, copilul este plasat într-un grup eterogen cu mulţi copii care sunt foarte diferiţi de el sub toate aspectele mai puţin vârsta. De obicei, acest lucru se face pentru că aşa este tradiţional. De asemenea, se face datorită credinţei adânc înrădăcinate că aşa este democratic. Apărătorii unor grupuri complet diferite argumentează în mod obişnuit că aceşti copii trebuie să se asocieze cu persoane cu toate nivelele de abilitate şi cu interese cât mai diversificate şi diferite pentru a învăţa să fie toleranţi. Aceste persoane nu realizează că afilierea cu ceilalţi este mai facilă atunci când interesele sunt similare.

Dacă diversificarea abilităţilor generată de gruparea după vârstă ar fi secondată de o diversitate similară a materiilor predate şi a oportunităţilor, atunci diversificarea grupurilor nu ar fi deloc un lucru greşit. Totuşi administrarea unei astfel de diversităţi în învăţare este extrem de dificilă pentru un profesor obişnuit. Rezultatul previzibil este o varietate limitată sau care lipseşte în totalitate.

În sala de clasă tipică, copilul înzestrat este diferit de ceilalţi membri ai clasei la nivelul realizărilor, în cea ce privesc interesele, abilitatea de a aplica cunoaşterea şi a înţelege implicaţiile ideilor şi de cele mai multe ori în vocabularul pe care îl utilizează. Cu cât este mai mare nivelul de înzestrare şi mai neobişnuit talentul, cu atât este mai mare golul creat între el şi colegii săi de clasă. Cei cu abilităţi rare sunt cei mai vulnerabili. Astfel ce copii sunt cei mai susceptibili la a fi criticaţi şi ridiculizaţi datorită diferenţelor evidente dintre ei şi ceilalţi copii de vârsta lor.

Care este impactul neglijării şi ostilităţii asupra copiilor înzestraţi ?

15

În mod regretabil, deseori cei înzestraţi îşi rezolvă problemele cedând presiunilor sociale. Adaptarea este o problemă în mod special pentru fetele înzestrate care îşi ascund interesele în domenii prin tradiţie masculine, cum sunt matematica şi ştiinţele exacte, şi care evită obţinerea unor rezultate şcolare prea bune datorită fricii de a nu fi etichetate ca fiind „deştepte”. Şi pentru băieţii foarte înzestraţi pentru domenii ca pictura sau compoziţia muzicală ar putea apărea presiuni din partea părinţilor, care văd afacerile sau ingineria ca fiind mai acceptabile şi mai sigure. Presiunile academice provin în mod constant de la cei cărora le displac rezultatele remarcabile obţinute de cei înzestraţi; acest fapt se verifică în mod special când toţi lucrează având aceleaşi cerinţe aşa cum este de obicei cazul în majoritatea claselor.

Adevărata presiune exercitată asupra celor înzestraţi nu este de a obţine rezultate bune, ci de a se conforma şi de a obţine rezultate mai slabe. Chiar aşteptările legate de o producţie academică mai ridicată poate genera rezultate mai slabe din partea celor înzestraţi care învaţă repede că productivitatea crescută duce la mai multe sarcini şi nu la sarcini de o calitate mai ridicată. Aceasta este dilema copilului înzestrat care îşi înfrânează modalitatea sa preferată de relaxare, cititul, pentru că ştie că mai multe cărţi citite înseamnă automat şi mai multe referate cerute.

Elevul înzestrat de nivel secundar evită de multe ori clasele speciale pentru copii înzestraţi pentru că ştie că aceste clase presupun o investiţie de timp care nu este rezonabilă pentru realizarea lucrărilor lungi şi că notele mari sunt mai dificil de obţinut decât clasele obişnuite. Opţiunea logică, care este bine înţeleasă de cei înzestraţi este de a urma clase obişnuite si a primi note remarcabile în schimbul unui efort neglijabil, calificându-se astfel pentru admiterea la facultate sau pentru burse.

Mulţi copii înzestraţi urmează şcoală fără a fi identificaţi. Deseori aceştia nu au noţiunea abilităţilor pe care le posedă şi datorită unor vagi sentimente că ar fi diferiţi faţă de ceilalţi , învaţă să se considere ciudaţi sau chiar proşti. Autorii au avut ocazii de mai multe ori să discute cu copii care nu fuseseră încă identificaţi ca fiind înzestraţi, care aveau serioase avea dubii serioase în legătură cu abilităţile lor de a avea succes în şcoală sau a obţine burse. Aceste dubii sunt deseori produsul comentariilor negândite şi a criticismului celorlalţi pe care îi deranjează ideile celor înzestraţi sau nu le înţeleg.

Îndoiala de sine poate fi ranforsată de notele acordate elevilor înzestraţi care tratează cu nerăbdare sarcinile irelevante. În loc să răspundă la toate întrebările ordonat şi complet acesta ar putea să răspundă la una sau două care să le acopere pe toate celelalte şi să primească o notă insuficientă pentru promovare şi nu confirmarea sinceră că are dreptate. Elevul este deranjat pe bună dreptate când trebuie să lucreze probleme repetitive, din moment ce el poate demonstra că a înţeles după doar câteva, dar notele mici primite pentru că nu a predat sarcina completă îl informează că este un elev slab. În timp acesta va ajunge să creadă că aşa şi este.

Cerinţele pot avea ca rezultat evitarea prin activităţi substitut sau chiar inactivitate. Copilul înzestrat care nu face nimic poate apărea celorlalţi ca fiind incapabil. Odată ce ajunge la această concluzie este greu de convins profesorul că răspunsul la această problemă este de fapt materie din clase superioare faţă de cea cu care elevul refuză să lucreze.

Elevii înzestraţi care intră în joc şi se conformează aşteptărilor clasei s-ar putea amuza manipulându-i pe ceilalţi. Aceşti elevi îşi vor face un obicei din a îndrepta discuţia într-o direcţie care să îi avantajeze. Diversiunile deliberate din cadrul activităţilor vor

16

deveni un joc pentru ei şi astfel învăţarea are loc doar în mică măsură. Mai mult, elevii ar putea să dezvolte atitudini eronate faţă de ei înşişi şi relaţiile lor cu cei din jur ar putea avea de suferit datorită aroganţei sau atitudinilor de superioritate.

Toate aceste modalităţi nesatisfăcătoare de a rezolva problemele sunt mai degrabă excepţii decât reguli. Marea majoritate a copiilor înzestraţi îşi asumă povara conformării şi adaptării şi o fac bine. Sensibilitatea faţă de ceilalţi îi ajută să înţeleagă situaţiile cu care sunt confruntaţi. Mulţi dintre ei sunt destul de maturi pentru a înţelege că, de multe ori, pe măsură ce avansează în vârstă independenţa în alegere şi opţiuni va creşte. Toleranţa copiilor înzestraţi faţă de o societate care de multe ori nu se dovedeşte tolerantă este uimitoare.

Cel puţin o parte din toleranţă şi înţelegere trebuie recunoscută ca fiind datorată autoeducării şi maturizării lor timpurii. Această maturitate este observată în grupurile de copii înzestraţi, în contrast cu valorile celorlalţi copii de vârsta lor. Observăm că aceşti copii, chiar la nivelul şcolii primare, idolatrizează pe cei care lucrează spre a ameliora omenirea şi deseori aleg drept eroi pe cei care îşi aduc contribuţia în ciuda dificultăţilor foarte mari. Eroul tipic al copilului înzestrat este o persoană care lucrează pentru ceilalţi, în contrast cu eroul copilului cu abilităţi medii care îi oferă satisfacţie personală. Implicaţiile acestor valori diferite sunt evidente.

Adevărata tragedie a eşecului nostru de a ne ocupa de cei înzestraţi constă în restricţionarea abilităţilor acestora. Nu sunt lăsaţi să îţi folosească minţile şi talentele într-o manieră într-adevăr satisfăcătoare capacitatea lor de a face acest lucru se atrofiază prin neutilizare. Oricare dintre noi îşi poate aminti realizări din trecut care ne-au adus satisfacţii mari. Fără îndoială că munca a fost îndeplinită doar după o utilizare completă a abilităţilor noastre cele mai bune. E posibil să nu fi durat foarte mult dar a fost necesar mare parte din abilităţile şi cunoaşterea pe care le-am acumulat. Rezultatul a oferit satisfacţie pentru că reprezintă tot ceea ce putem noi da mai bun. Alte realizări pe cale le-am uitat au fost îndeplinite pentru a satisface anumite cerinţe dar nu a au presupus aceeaşi dedicaţie. Exercitarea satisfăcătoare a abilităţilor mentale şi a talentelor este obligatorie, la fel ca în cazul abilităţilor fizice. Copilul înzestrat are nevoie de toate oportunităţile pentru a-şi utiliza talentul.

17

CAPITOLUL IV

PĂRINŢII VORBESC

Pentru a testa reacţiile unor părinţi reprezentativi ai copiilor înzestraţi, am trimis o sută de chestionare către mai multe zone ale ţării. Acestea au fost distribuite părinţilor prin intermediul educatorilor care lucrează cu copii înzestraţi şi ne-au fost returnate anonim. Mai mult de jumătate (64 %) ne-au fost înapoiate. Deşi aproape toate regiunile ţării au fost reprezentate, s-au putut distinge similarităţi evident în reacţiile părinţilor. Problemele sunt universale.

Deşi testarea este limitativă, este opinia noastră că răspunsurile reflectă cu destulă acurateţe problemele, viziunile şi satisfacţiile părinţilor care s-ar regăsi şi grupuri mult mai mari. Această concluzie pe experienţa acumulată de-a lungul anilor de lucru cu copiii înzestraţi şi părinţii acestora precum şi cu grupuri de părinţi.

Iată întrebările pe care le-am selecţionat :

1. Care sunt vârsta, sexul şi clasa în care învaţă copilul ?2. Tipul clasei (normală, nediferenţiată; clasă specială, program complet ; grup part-

time; grup de interes întrunit după ore)3. Care sunt talentele şi domeniile speciale de interes ale copilului ?4. Sunt acestea dezvoltate prin intermediul programului şcolar ? Vă rugăm

comentaţi răspunsul.5. Ce probleme speciale a întâmpinat copilul dumneavoastră la şcoală ? 6. Cum a rezolvat aceste probleme ?7. A avut probleme deosebite în cadrul comunităţii ? Dacă da, care ?8. Dacă a avut probleme, cum le-a făcut faţă ?9. În ce clasă era copilul dumneavoastră atunci când a fost identificat ca fiind

deosebit de capabil de către şcoală ? Comentarii.10. A avut experienţe deosebit de satisfăcătoare la şcoală ? Dacă da, vă rugăm să le

descrieţi.11. Copilul dumneavoastră este bine motivat pentru e învăţa ?12. Şi-a modificat atitudinea în perioada de când merge la şcoală ?13. Sunteţi satisfăcuţi de educaţia copilului dumneavoastră ? Vă rugăm să explicaţi.14. S-a schimbat relaţia dumneavoastră cu copilul de când aţi aflat că are abilităţi

neobişnuite ? Dacă da, în ce mod ?15. Ce recomandări aveţi pentru profesori ?16. Ce recomandări aveţi pentru ceilalţi părinţi ?

Unii itemi vor fi raportaţi la nivel factual. Numerele şi intervalele nu sunt prea expresive. Câţiva itemi vor şi relataţi în detaliu totuşi; aceştia se referă la restricţiile la nivel personal referitor la talentul şi interesele copilului, la experienţele din şcoală, atât cele satisfăcătoare cât şi cele nesatisfăcătoare, precum şi la recomandările către profesori şi părinţi. Mulţi dintre părinţi au predat sau au lucrat în domenii apropiate de cel al educaţiei. Marea majoritate au furnizat sugestii constructive.

18

Primii doi itemi au arătat că intervalul de vârstă a copiilor a fost unul vast, variind de la patru ani la şaisprezece. Cea mai mare a grupului s-a situat în ultimele clase primare dar totuşi aproape fiecare clasă a fost reprezentată. Copiii au fost înscrişi în clase variind de la preşcolari la clasa a zecea. Pentru majoritatea cea mai mare parte a educaţiei s-a desfăşurat în clase obişnuite, sau într-o combinaţie de clase obişnuite şi grupuri part-time. Doar opt dintre copiii din grup erau înscrişi în clase speciale. Întrebările următoare vor fi descrise prin citate direct şi relatarea pe scurt a comentariilor.

1. CARE SUNT TALENTELE ŞI INTERESELE SPECIALE ALE COPIILOR ÎNZESTRAŢI ?

Interesele şi talentele speciale au acoperit multe domenii. Mulţi dintre copii erau talentaţi în domeniile artei şi muzicii, la fel cum s-a constatat prin intermediul câtorva studii la scară mare ale populaţiei celor înzestraţi. Descrierile realizate de părinţi portretizează versatilitatea şi interesele vaste ale copiilor mai eficient decât este necesar. În câteva rânduri, mulţi dintre părinţi au descris unicitatea propriilor copii în modul următor :

- Scriere creativă : posedă o cunoaştere deosebită a limbajului, creşte animale şi păsări, se ocupă de grădinărit şi în general adoră să crească lucruri; urmăreşte piaţa bursei, preferă avioanele de jucărie radio-controlate.(băiat, doisprezece ani)

- Muzică ; scriere creativă ; dresarea, deţinerea şi îngrijirea animalelor de casă ; sporturi. (fetiţă, nouă ani).

- Nici un talent special - interesată de totul. (fetiţă, nouă ani).- Muzică (vioară, violă, voce), matematică, ştiinţe exacte, coduri, predarea

intereselor sale speciale copiilor de vârste mai mici.(băiat, unsprezece ani şi jumătate).

- Matematică, sport, jucător excelent de bridge şi cribbage, abilitatea de a relaţiona cu ceilalţi copii. (băiat, unsprezece ani şi jumătate).

- David este avocatul nostru ! Analizează, prinde rapid ideile, îşi aminteşte cu uşurinţă. Îl interesează ştiinţele naturale, lucrurile vii. De asemenea colecţionează timbre, participă la competiţii sportive şi la teatrul pentru copii (activităţi extraşcolare).

- Citit, caii, ştiinţele naturale, abilităţi deosebite pentru ştiinţă şi logică. (Fetiţă, unsprezece ani).

- Citeşte fluent. Interesele sale speciale sunt spaţiul cosmic (luna, stelele, gravitaţia, etc) şi anatomia. (Preşcolar, patru ani).

- Astronomia, computerele, fotografia sunt interesele curente. Întotdeauna a fost pasionat de anumite aspecte ale ştiinţei. De asemenea îi place muzica şi scrie profund. (Clasele de ştiinţe exact oferă aceeaşi materie pentru toţi şi i s-a cerut să înveţe la un nivel care era potrivit pentru el pe vremea când avea opt ani). (băiat, doisprezece ani).

Multe dintre interesele descrise nu fac parte din programele obişnuite, iar unele dintre ele, aşa cum este de exemplu jocul de bridge, ar putea fi dificil de justificat ca

19

activitate şcolară. Multe dintre ele totuşi ar putea fi urmate dacă copiilor li s-ar oferi timpul şi resursele pentru a o face.

Bineînţeles că scrisul creativ într-un mediu corect ar trebui să fie o oportunitate continuă, studiul criptografiei este fascinant pentru mulţi dintre copiii înzestraţi şi nu este deranjant pentru nici unul din ei. Interesul pentru matematică şi ştiinţă ar trebui să fie dezvoltat la nivelul corespunzător şi în domeniul special de interes, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru interesele speciale din domeniul artelor. Ar putea deveni necesar să le oferim consultanţi individuali pentru tinerii „experţi”, dar grupurile de părinţi ar putea sprijini de multe ori profesorii în acest sens prin intermediul chiar a unora dintre ei sau a unor cunoştinţe din cadrul comunităţii. Chiar timpul liber dedicat lecturii este preţios pentru cei înzestraţi care prin aceasta se autoeducă.

Este important ca părinţii şi profesorii să discute aranjamente convenabile pentru indivizii înzestraţi astfel încât aceştia să aibă ocazia să înveţe şi să creeze fără nici o piedică. Acest lucru este deosebit de important mai ales dacă copilul este cu câţiva ani mai avansat din punct de vedere academic sau deţine talente creative avansate. Acordul asupra faptului că timpul liber este justificat poate fi pus în discuţie în sensul întrebării dacă copilul are nevoie de o anumită parte a materiei predate sau este suficient de avansat încât această materie ar însemna o pierdere de vreme. Se întâmplă uneori, în special în cazul copiilor de vârste mici, ca aceştia dă nu acorde atenţie subiectelor repetitive şi plictisitoare. Aşa a fost cazul lui Eric. Profesorul ar putea să nu fie conştient de adevăratul nivel al cunoştinţelor de citire, sau despre performanţele sale în alte domenii, şi profesorii în general apreciază astfel de informaţii. Părinţii nu ar trebui să ezite a-i informa despre acest fapt. Mama lui Malie a ezitat, şi abilităţile fiicei au fost ignorate. Părinţii lui Eric vor continua să menţină un contact strâns cu profesorii, aşa cum este dreptul şi datoria lor. Este foarte probabil în consecinţă că Eric va primi mult mai multe oportunităţi individuale.

2. AU AVUT EXPERIENŢE NEOBIŞNUIT DE SATISFĂCĂTOARE ÎN ŞCOALĂ ?

Unii dintre copii au avut astfel de experienţe, deşi unul din patru părinţi a răspuns nu. Unii au menţionat clasele avansate, premiile şi onorurile. Alţii au amintit proiectele şi excursiile speciale. Unul singur a vorbit despre profesori excelenţi. Câţiva au pomenit despre şcoala de vară şi despre grupurile de interes. Comentariile specifice care urmează sunt reprezentative pentru întreg grupul şi ne permit o înţelegere a diverselor posibilităţi :

- Mai multe excursii la observator, la templul budist, etc. I s-a oferit mână liberă în cel puţin două proiecte de cercetare în privinţa resurselor şi a prezentării. Toate acestea i-au plăcut foarte mult şi a realizat cele mai bune lucrări ale sale, de asemenea a învăţat foarte multe lucruri.

- Membru intermediar al orchestrei. De asemenea în clasa a patra a avut şansa să aibă un profesor foarte înzestrat. Încă mai merge să o vadă şi să o ajute să îşi predea orele în zilele libere. I-a stimulat interesul în privinţa scrisului, matematicii şi ştiinţei.

- Profesori excelenţi care i-au permis să progreseze în ritmul ei. I s-au oferit oportunităţi de participare în activităţi extraşcolare.

20

- A fost plasat în clasa a treia de matematică la vârsta de cinci ani şi jumătate şi i s-a permis să înveţe în ritmul său.

- A avut mai multe satisfacţii pe parcursul orelor de gramatică. I-a plăcut foarte mult clasa a patra care presupunea foarte multe compuneri, clasa a cincea când au lucrat foarte mult la punerea în scenă a unor piese de Shakespeare, şi clasa a şasea când clasa a publicat o carte şi ea a avut un întreg articol publicat.

- În opinia mea, centrul de ştiinţă este un model pentru ceea ce ar trebui să însemne programele pentru copiii înzestraţi. Sunt profesori deosebiţi, implicaţi în ştiinţele pe care le predau, care tratează copiii ca pe nişte egali cu mai puţină experienţă.* Nici o abilitatea sau instrument nu este restricţionat dacă copilul doreşte să îl aprofundeze. Fiecare copil lucrează pentru ţelurile sale. Singura nemulţumire pe care am auzit-o este următoarea : „Avem doar trei ore ! Mi-aş dori să putem sta toată ziua”. (Comentariul altui părinte despre acelaşi centru : „Aici are loc stimularea adevărată a acestor copii. Nu la şcoală.”).

- O şcoală specială de vară pentru copiii dotaţi la finalul clasei a cincea, unde au studiat oceanografie şi limba şi cultura germană. Ambii profesori au fost deosebit de talentaţi. Puteţi crede că un copil de zece ani a privit ceasul şi a decis că nu ar strica dacă ar pleca cu cinci minute mai devreme spre şcoală ? Aceasta s-a întâmplat.

Cei înzestraţi sunt satisfăcuţi atunci când le este permis să funcţioneze în propriul ritm urmându-şi interesele speciale. Oportunităţile de luare a deciziilor, cum ar fi alegerea diferitelor modalităţi de a cerceta anumite descoperiri, sau alegerea unui subiect special pentru studiu fără restricţii sunt practici excelente. Cum ar putea să înveţe să funcţioneze independent şi să facă alegeri înţelepte dacă nu i se oferă oportunităţile necesare ? Maturitatea copiilor înzestraţi a fost recunoscută de către acei înţelepţi profesori ai centrului de ştiinţe care îi tratau ca pe nişte egali cu mai puţină experienţă. În multe feluri, rolului adultului este cel al unei persoane mai în vârstă care să închege o relaţie, să ajute şi să dezvolte interesele copilului. Acestea sunt valabile atât pentru părinţi cât şi pentru profesori. Ocazional, atunci când copilul şi adultul împărtăşesc un interes comun, acest lucru devine baza pentru relaţie mai apropiată şi o înţelegere mai bună. Părinţii care s-au implicat brusc în studiul geologiei sau arheologiei datorită interesului exprimat de copil au descoperit că sunt mult mai buni prieteni cu acesta ca rezultat. După cum a spus tatăl unui copil de doisprezece ani : „A fost pentru prima dată când am vorbit cu adevărat cu fiica mea”.

3. CE PROBLEME AU ÎNTÂLNIT ?

Problemele celor înzestraţi au loc mai mult în cadrul şcolii decât în cadrul comunităţii. Acest fapt este datorat fără îndoială opţiunilor mult mai diversificate din cadrul comunităţii. Cele mai multe plângeri ale părinţilor au fost despre plictiseală şi animozitate faţă de ceilalţi. Aceste plângeri au fost înregistrate în mai mult de jumătate din răspunsuri. Câţiva s-au plâns despre predarea defectuoasă şi despre comportamentul * Caracterele speciale ne aparţin. Acest tip de relaţie este extrem de dezirabilă în lucrul cu tinerii înzestraţi. Adulţii care obţin cele mai mari succese în lucrul cu cei înzestraţi îi respectă şi lasă la latitudinea lor să planifice, să testeze ipoteze, să efectueze experimente şi să facă erori fără nici un fel de cenzură, şi să îşi asume responsabilitatea în a se ridica la înălţimea aptitudinilor pe care le deţin.

21

negativist al copiilor. Doar câte un comentariu a avut ca subiect abuzul, conformismul, temele excesive, probleme la anumite materii şi imaturitatea. Doar cinci dintre părinţi au răspuns că nu au fost probleme speciale pentru copiii lor în şcoală.

Comentariile părinţilor descriu foarte bine plângerile copiilor lor. Au fost de asemenea indicaţii asupra necesităţii ca părinţii să insiste pentru o educaţie potrivită pentru copiii lor şi alţii cu aceleaşi abilităţi, pentru a reduce unele dintre problemele care persistă an după an. Mai mult, comentariile au indicat necesitatea ca părinţii să intervină pentru oportunităţi substituente de învăţare pentru copil.

Multe dintre comentarii descriu profesorii care au oferit prea puţin celor cu capacitate mare de învăţare, sau chiar mai rău, care i-au pedepsit pentru abilităţile lor :

- Profesorul ei de anul acesta se simte confortabil într-o situaţie de clasă standardizată. S-a demonstrat că nu s-a familiarizat cu dosarele copiilor din anii trecuţi. Este preocupată doar de un comportament adecvat al copiilor în clasă şi orice este prea complicat şi dificil nu îşi găseşte locul în materia predată; de aceea există prea puţine ocazii pentru implicarea elevilor.

- I-a cerut profesorului de matematică să lucreze mai mult decât ceilalţi şi a fost refuzată.

- A avut un educator foarte slab, profesori foarte buni în clasele întâi, a doua şi a treia, şi acum se află la un nivel absolut mediocru. El este conştient că nu învaţă absolut nimic cu excepţia matematicii. Este încă interesat să înveţe (la vârsta de nouă ani) şi capabil să lucreze independent acasă dar acum nu mai vrea să meargă la şcoală. A dezvoltat dureri de cap după-amiaza la şcoală.

- Profesorii, în special bărbaţii, l-au ridiculizat pentru a-l pune la punct atunci când a introdus noţiuni şi provocări din lecturile sale. Alţii i-au dat note nemeritat de mici şi l-au forţat să îşi justifice îndelung răspunsurile. A devenit cinic în privinţa şcolii ca loc de învăţare şi despre respectul pentru învăţare în rândul colegilor săi. Acum încearcă să obţină aprobarea ca expert în maşini, aparatură hi-fi, camere de fotografiat, etc. Se simte mai sigur printre copii de vârste mai mare sau printre adulţi.

- I-a plăcut întotdeauna şcoala. Anul acesta însă şi-a exprimat disconfortul în legătură cu un profesor, o femeie în vârstă despre care spune : „Zâmbeşte doar atunci când se supără pe unul dintre copii.” (Interesant comentariu despre dragostea faţă de predare şi faţă de copii, nu-i aşa ?)

- Se utilizează doar manualul de engleză al lui Robert. Prea multă lectură, prea puţină libertate.

- A fost clasificat ca fiind hiperactiv de către profesor şi director în primele două clase şi de aceea nu a fost acceptat în programul pentru copii înzestraţi până nu i s-a făcut o EEG. Doctorul a spus că era doar plictisit şi că nu primea suficiente provocări, şi că nu era hiperactiv. Dar ei totuşi încă nu plasat nici până acum în cadrul vreunui program.(Comentariu adiţional al părintelui : lucrează cu microscopul două – trei ore pe zi, citeşte multe cărţi despre chimie, plante, roci, evoluţie, etc).

- Nu s-a făcut şi nu se face nimic în cadrul programului şcolar.(Comentariul unui părinte care este educator de meserie).... sentimente pronunţate că este inadecvată. Spune că este cel mai prost copil din clasă. Aceasta este o fetiţă

22

care este deosebit de talentată artistic, interesată de toate artele frumoase, muzică, dans, dramă şi vulcani.

- Simte că şcoala este o irosire a timpului...- După o experienţă excelentă în şcoala primară, gimnaziul nu îi oferă nimic

special.- Uneori găseşte că activităţile din clasă sunt plictisitoare. Când era în clase mai

mici, uneori colegii de clasă s-au plâns în legătură cu vocabularul său.- Sistemul public de şcolarizarea nu este echipat pentru a satisface nevoile

individuale ale copiilor înzestraţi. În şcoala noastră prioritatea este doar de natură „recuperativă” şi de ajustare a nivelului celor care învaţă mai greu. Orice cerere de a satisface nevoile speciale ale elevilor avansaţi este catalogată drept rasism. Este o atmosferă politică nesănătoasă.

- Nu s-a făcut nimic pe parcursul şcolii, decât că ni s-a recomandat o şcoală privată. Mare lucru !

- Ni s-a spus să ne mutăm din zonă în interesul lui...pentru a se proteja a trebuit să internalizeze o parte din sentimentele sale pentru că nu putea înţelege de ce orice persoană ar dori să facă rău altei fiinţe umane verbal sau fizic.

- A pierdut o mulţime de prieteni de când a fost identificată ca fiind înzestrată. Copiii cu abilităţi medii sunt foarte răi cu cei înzestraţi.

- Consider că şcolile publice nu sunt sensibile la problemele copiilor înzestraţi...- Plictiseală, lipsa provocărilor, abuz în sistem (a fost folosit ca tutore pentru

colegii mai slab pregătiţi).- Regulile l-au împiedicat să urmeze mai multe cursuri de lucru cu

electricitatea.- Sper că măcar în liceu va apărea un profesor care o va putea motiva şi o fa

determina să fie din nou interesată în tot ceea ce o priveşte şi apoi de un anumit interes pentru viaţa ei profesională. În prezent consideră şcoala ca fiind „atât de idioată” şi abia aşteaptă să se termine, neavând nici un fel de intenţie de a urma facultatea.(paisprezece ani).

În mod surprinzător, în ciuda frustrărilor aparente, părinţii recunosc problemele cu care se confruntă profesorii în a satisface nevoile elevilor şi deseori spun ca ei nu ştiu cum ar putea să facă faţă. Câţiva au menţionat că profesorii petrec câteva minute, chiar şi odată pe săptămână, discutând faţă – în - faţă cu copilul despre interesele sale. Din moment ce aceşti copii au interese foarte intense şi de lungă durată, şi din cauză că şi cei mai tineri dintre ei care ştiu să citească sunt capabili de muncă independentă, aceste sfaturi sunt preţioase. Este de asemenea practic în sensul că profesorul nu mai simte contactul zilnic ca pe o obligaţie iar copilul nu se mai simte supravegheat, lucru care ar putea dăuna muncii sale.

Faptul că totuşi profesorii sunt motivaţi în a se întâlni cu copiii decurge din aceea că majoritatea părinţilor (mai puţin şase) au menţionat că copiii lor sunt bine motivaţi pentru a învăţa. Şi copiii sunt sensibili la problemele profesorilor şi de multe ori încearcă să găsească soluţii proprii. De prea multe ori se adaptează la situaţia dată şi adevărata învăţare are loc în afara cadrului şcolii. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple.

4. CE RECOMANDĂ PĂRINŢII PROFESORILOR ?

23

Sugestiile părinţilor pentru profesori au fost solicitate pentru că autorii sunt foarte conştienţi că părinţii celor înzestraţi tind să fie foarte bine educaţi şi de multe ori sunt educatori sau profesori ei înşişi. Chiar dacă nu sunt în domeniul educaţiei sau în alt domeniu apropiat, ei cunosc abilităţile copiilor lor şi oferă adesea idei pentru a le satisface nevoile care sunt utile chiar şi în cadrul obişnuit al şcolii. Mai mult, părinţii vor ca înainte de toate experienţele educaţionale ale copiilor lor să fie fericite şi nu vor sugera aranjamente care vor crea probleme pentru aceştia. Cei care nu sunt direct implicaţi în predare sunt în măsură să ofere soluţii mai noi decât cei care lucrează în cadrul structurii tradiţionale.

Părinţii, atât cei care predau cât şi ceilalţi, au emis o serie de sugestii demne de luat în considerare care merită tratate cu atenţie. Autorii consideră că acestea ar putea fi citite, evaluate şi dezvoltate în mod profitabil într-un studiu de grup părinţi-profesori. Cele citate în continuare sunt reprezentative :

- Clasele omogene şi programele flexibile nu au fost satisfăcătoare. Este nevoie de profesori siguri pe ei din punct de vedere intelectual care îşi pot admite propria ignoranţă şi cărora le place învăţarea oriunde ar duce.

- Să încurajeze proiectele speciale şi să lucreze mai îndeaproape cu părinţii interesaţi.

- Să se simtă destul de siguri pe ei ca să le poată spună copiilor de acest fel „Nu ştiu, hai sa vedem cum putem găsi răspunsul împreună.” Cu alte cuvinte să acţioneze ca un catalizator şi să determine de ce sunt capabili a produce şi crea aceşti copii. Cred cu fermitate că aşteptările profesorilor joacă un rol important în realizările copiilor. Această idee provine din lectura lucrării „Pygmalion in the classroom”. Cred că are aceleaşi implicaţii şi pentru părinţi.

- Să deţină o listă de referinţe, resurse, cărţi, persoane, materiale, programe pe care să le pună la dispoziţie copiilor şi părinţilor pentru a-i ghida spre un program mai bogat dacă timpul şi fondurile nu permit şcolii să facă acest lucru.

- Amintiţi-vă că părinţii celor înzestraţi (ca grup) nu sunt mai mult sau mai puţin insistenţi şi/sau preocupaţi şi/sau îngrijoraţi decât ceilalţi părinţi. Ne iubim copiii şi vrem să îi vedem crescând şi devenind persoane întregi, împlinite. Şi „întregi” este un cuvânt mare. Pentru a fi obţine întregul încercăm să evaluăm care sunt părţile care lipsesc şi încercăm să le completăm.

- Să realizeze că aceşti copii înzestraţi trebuie să fie stimulaţi, ca există posibilitatea ca să nu aibă nevoie de muncă continuă şi că în mod sigur nu are nevoie de suplimentară. Ceea ce îi sunt necesare sunt experienţele diferite şi provocatoare.

- În domeniul matematicii, consider că este necesară o clasă specială sau un club în afara orelor de curs. Ar introduce elevul care este interesat în domeniile matematicii, gândirii şi logicii şi apoi ar face legătura dintre matematică şi celelalte ştiinţe, oferindu-le istoria matematicii ca subiect de interes.

24

- Să demonstreze că au cel puţin o relaţie de afecţiune cu altă fiinţă umană înainte de a fii angajaţi de vreo instituţie de învăţământ; acestea pot include şi soţul sau soţia.

- Dacă nu puteţi pune la dispoziţie un program special, încercaţi măcar să permiteţi copiilor să evalueze, să utilizeze logica, nu numai să muncească mai mult şi mai rapid. Lăsaţi copiii să aleagă dintre mai multe subiecte pe cel pe care doresc să îl studieze. Grupaţi copiii care sunt de nivele apropiate de inteligenţă.

- Aceşti profesori ar trebui să posede un simţ dezvoltat al umorului precum şi alte calităţi suplimentare pentru a se descurca cu ei şi a le preda în mod corespunzător.

- Să urmeze cursurile disponibile pentru educarea copiilor înzestraţi.- Să citească cărţi, să participe la conversaţii, să asculte ceea ce au de spus

părinţii.

Aceste comentarii sunt rezonabile. Din multe puncte de vedere părinţii şi-au exprimat dorinţa de a întâlni aceleaşi calităţi la profesori ca şi cele declarate importante în urma studiilor asupra trăsăturilor profesorilor de succes ai elevilor înzestraţi. Aceste trăsături sunt : siguranţă intelectuală, interesul pentru învăţare, siguranţă de sine (capacitatea de a admite că nu întotdeauna avem toate răspunsurile), plăcerea de a preda şi simpatia pentru copiii înzestraţi, simţul umorului, flexibilitate (deschidere spre utilizarea diferitelor materiale şi metode de predare). Profesorii de succes ai celor înzestraţi tind ei înşişi să posede o inteligenţă superioară, să aibă orizonturi de interese largi, să fie profund interesaţi de a învăţa, să fie maturi, siguri şi având simţul umorului.

Recomandările ca profesorii să fie mai disponibili în a învăţa despre copiii înzestraţi sunt înţelepte. Profesorii care au participat la măcar o singură întâlnire cu privire la copiii înzestraţi şi nevoile acestora sunt mai înţelegători decât cei care nu au făcut acest lucru. Numai datorită faptului că nevoile copiilor sunt diferite înseamnă că materia pusă la dispoziţia lor trebuie să difere la rândul său atât cantitativ cât şi calitativ. Multe dintre problemele copiilor înzestraţi provin din aceea că profesorilor le lipsesc informaţiile despre alternativele dezirabile. A fost demonstrat pe larg că orice profesor este capabil de a-şi însuşi modalităţi eficiente de a lucra cu copiii înzestraţi.

5. CE RECOMANĂ PĂRINŢII ALTOR PĂRINŢI ?

Pentru autori este evident că un contact apropiat şi comunicarea cu copilul sunt preocupările ele mai mari ale părinţilor. Încă o dată ei susţin ca părinţii să asculte, să comunice, să se implice şi să aducă opţiuni suplimentare alături de cele oferite de şcoală. Ei susţin că părinţii trebuie să trateze copilul ca pe unul „normal”. Impresia generală este că adulţii pun accentul pe relaţii calde, pline de afecţiune. Din întreg grupul, doar doi au recomandat disciplină, doi au sugerat bunele maniere în cadrul şcolii şi unul singur a cerut ţeluri înalte – toate acestea fiind rezonabile atât timp cât se află în armonie cu nivelul de dezvoltare la care se află copilul. Un părinte, al cărui copil este înscris într-un program unde copiilor li s-a făcut publicitate ce nu era bine gândită si nu era necesară şi unde au fost subiectul ostilităţilor, a recomandat ca părinţii să nu îşi implice copiii în

25

astfel de programe. Acest lucru este trist, pentru că vina rezidă de fapt în practici incorecte care pot fi cu uşurinţă prevenite sau remediate.

Părinţii pun accent pe relaţii părinte-copil apropiate şi care susţin copiii, evidenţiind importanţa participării active la dezvoltarea, finanţarea şi îmbunătăţirea programelor. Atitudinile şi preocupările lor despre proprii copii şi despre alţi copii înzestraţi au fost cel mai bine surprinse în următoarele răspunsuri :

- Învăţaţi copilul să înţeleagă că odată cu abilităţile mai mari vin şi responsabilităţi mai mari.

- Răspundeţi întrebărilor copilului dumneavoastră – la toate - , includeţi-i în viaţa dumneavoastră şi duceţi-i în cât mai multe locuri cu putinţă – iar dacă programul oferit de şcoală este nesatisfăcător, îl puteţi substitui cu al dumneavoastră oferindu-le puţin timp şi demonstrând că vă pasă.

- Unii părinţi rămân puţin nedumeriţi când li se aduce la cunoştinţă că copilul lor a fost identificat ca fiind înzestrat. Aceşti copii ar trebui iubiţi, îngrijiţi şi sprijiniţi la fel ca în cazul oricărui alt copil. Cu siguranţă nu ar trebui aşezaţi pe un piedestal şi nici nu ar trebui să inspire teamă părinţilor.

- Iubiţi-vă copiii, ascultaţi-i.- Experienţa mea cu copiii „talentaţi intelectul” se rezumă doar la vârsta de

patru ani şi jumătate, mă bucur pentru ceea ce este şi recomand şi celorlalţi să facă la fel. Este capabil să realizez multe lucruri înainte de vreme : abilitatea de a purta discuţii adulte, de a se întreţine citind, de a rezolva singur probleme, de a înţelege de ce anumite lucruri sunt făcute în anumite feluri. Ne-am mutat deja din zona Tampa în vest. Locaţia noastră este determinată de locul de muncă al soţului. Bineînţeles că sper ca şcolile să aibă ceva de oferit pentru fiul meu. Dacă totuşi nu vor avea, va trebui să mă lupt cu sistemul pentru a-i oferi ceva mai bun. Între timp îmi fac mereu planuri pentru a-i extinde interesele prin proiecte de familie.

- Consideraţi-vă copilul ca pe un individ responsabil cât mai curând cu putinţă. Implicaţi-vă destul în interesele sale speciale pentru a face posibil ca măcar să „vi se vorbească” despre ele. Oferiţi copilului să îşi urmeze interesele sale. Vorbiţi cu copilul, cunoaşteţi-l atât de bine încât să fiţi capabili să îi oferiţi o perspectivă adultă asupra unora dintre problemele sale – generate de înzestrare sau datorate avansării în vârstă. Tot ce vă este necesar este timpul şi acceptarea.

- Începeţi să comunicaţi cu copilul dumneavoastră încă de la naştere. Nu îi gânguriţi. Răspundeţi-i la toate întrebările cât de sincer este posibil şi fiţi disponibili să îi oferiţi răspunsuri din orice domeniu atât timp cât copilul se dovedeşte interesat, indiferent cât de plictisitor s-ar dovedi subiectul pentru dumneavoastră. Considerăm că utilizarea acestei tehnici va duce la scăderea problemelor de comunicare din perioada adolescenţei şi de mai târziu. La vârsta de doisprezece ani acest băiat se simte destul de sigur încât pune întrebări mamei despre practici sexuale neobişnuite despre care a citit, acasă la unul din prietenii săi, în cartea „The Sensuous Woman”. Fiţi capabili să spuneţi : „Nu ştiu, hai să aflăm împreună.”. Să aveţi mereu în minte că , în ciuda faptului că aceşti copii pot comunica cu voi la nivel de adult, totuşi la nivel emoţional sunt la acelaşi nivel cu semenii lor de aceeaşi vârstă.

26

- Depinde de sistemul dumneavoastră de valori. Dacă doriţi un tip uşor integrabil într-o companie, ar trebui să îl învăţaţi să îşi ascundă nemulţumirile în majoritatea situaţiilor şi ca atunci când le expune în situaţii aprobatoare să treacă uşor peste ele. Acestea îl vor feri de ostilitate şi îl vor face o persoană mai plăcută în general. Dacă doriţi să îi încurajaţi creativitatea nu cred că veţi putea evita problemele din relaţiile sociale. Onestitatea, integritatea şi capacitatea de a spune lucrurilor pe nume sunt atât de neobişnuite în majoritatea şcolilor încât copilul va ajunge să irite persoanele cu care va intra în contact. Trebuie să îi insuflaţi încredere în propriile percepţii chiar daca acestea intră uneori în conflict cu toţi cei din jurul său. Cred că este deosebit de important să îl expuneţi la cât mai multe experienţe cu putinţă – oameni, cărţi, călătorii, şi să îi permiteţi să urmeze independent orice acţiune de care se consideră capabil. (Spuneţi „da” de mai multe ori decât „nu”, cu excepţia cazurilor când siguranţa devine o problemă reală.)

- Nu utilizaţi termenul „înzestrat”.*

- Formaţi grupuri. Discutaţi probleme. Încercaţi să influenţaţi conducerea şcolii, directorii şi profesorii.

- Implicaţi-vă în activităţile şcolare ale copilului, prin intermediul comitetului de părinţi, programe pentru copiii înzestraţi, etc. În particular, cunoscând profesorii şi metodele de predare ale acestora vă va fi de real folos atunci când vi se va cere ajutorul ...

- Relaxaţi-vă. Lucraţi pentru legislaţia şi programele pentru cei înzestraţi. Oferiţi acasă copilului cât mai multă stimulare şi provocări în cât mai multe domenii cu putinţă.

- Sunt câteva probleme : 1. Clasele sunt prea mari. 2. Programele pentru copii înzestraţi nu sunt bine împărţite. 3. Sunt prea puţini profesori creativi. Având în vedere aceste probleme care nu vor fi rezolvate prea curând, aş sugera ca părinţii din grupurile active să suplimenteze educaţia copiilor lor.

- Am lucrat din greu cinci ani în regiunea noastră pentru programe şcolare, şi abia acum începem să vedem rezultatele. Fiţi consecvenţi şi eficienţi ! La nivel local şi naţional. Aceşti copii sunt foarte importanţi şi trebuie să acordăm cea mai mare prioritate educaţiei lor. Pierdem prea mulţi dintre ei care ar putea deveni gânditori sau creatori.

Pe scurt, părinţii sunt aliaţii copiilor încă de la naştere, susţinându-i drepturile de a fi el însuşi ca persoană. Sinceritatea şi integritatea sunt prezente într-o relaţie bună, precum şi dreptul copilului de a şti că interesele sale sunt cele care dictează, în limitele siguranţei fizice. Evitarea etichetelor în contactele avute cu copilul este o idee bună, cu excepţia nivelului de interpretare pe măsură ce copilul avansează în vârstă. Nici un copil nu îşi doreşte ca alte persoane să se refere la el prin intermediul unei etichete şi nu este necesar să o faceţi când vă ocupaţi de el. Astfel de referinţe sunt în principiu valide şi folositoare între adulţi. Copilul doreşte să fie văzut ca o persoană şi să fie preţuit în primul rând pentru el însuşi, nu pentru inteligenţa sau talentul său.

* Mulţi dintre termenii substituenţi şi acronimele existente au provenit din frica de critici la adresa termenului „înzestrat”. Autorii îl privesc ca pe un termen plin de înţeles, care nu face rău nimănui dacă este utilizat corect de către adulţi. Problemele survin atunci când termenul este utilizat pentru a eticheta copiii sau pentru a implica superioritate faţă de ceilalţi.

27

Argumentul pentru activităţile în cadrul programelor de susţinere este important şi mai multe despre acest subiect vor fi spuse în cele ce urmează. Dacă părinţii înşişi nu sunt militanţi, este puţin probabil că alţii vor fi. Personalul şcolilor reacţionează cel mai bine atunci când părinţii insistă pentru a se acorda atenţie abilităţilor speciale ale copiilor lor. Iar personalul din şcoli care sunt interesaţi de binele celor înzestraţi vor avea oportunităţi crescute de a fi eficienţi atunci când părinţii vor fi comunicativi, susţinându-le eforturile.

COMENTARIILE UNUI PĂRINTE

Am selectat unul din chestionare pentru a-l prezenta aici, în parte pentru că băiatul are vârsta cea mai mare din grup şi pentru că a luat parte la diferite programe pe perioade mai lungi, dar mai ales părinţii au răspuns cu reacţii extinse şi înţelepte la întrebările noastre. Comentariile mamei prezintă în mod evident problemele cu care se confruntă un copil înzestrat, modalităţile în care le face faţă, atitudinea profesorilor precum şi recomandările pentru profesori şi alţi părinţi.

Copilul a urmat şcoala în cadrul unui sistem cu unul dintre cele mai bine cunoscute programe pentru cei înzestraţi din ţară; chiar şi aici, nevoia de îmbunătăţire este evidentă. La fel ca şi altele, sistemul se confruntă cu probleme suportului limitat. Băiatul, în clasa a zecea, face doar educaţie fizică şi limba germană în clase obişnuite; restul programului constă în studiu independent. În continuare, itemii din chestionar şi răspunsurile părintelui apar verbatim :

Care sunt talentele şi interesele sale speciale ?

Talente – abilitatea dea se înţelege bine cu multe feluri şi tipuri de persoane de toate vârstele. Aptitudini pentru ştiinţele exacte. O dispoziţie buna, blândă şi totuşi plină de umor.

Sunt aceste talente dezvoltate de către şcoală ?

Absolut NU.

Vă rugăm să comentaţi.

După trei ani grei la liceu, programul de acum este mult mai bun dar până la un punct. Programul de studiu independent are încă o foarte slabă finanţare iar profesorii sunt prea puţini şi au prea mult de lucru. Lipsa îngrădirii şi a plictiselii sunt avantajele cele mai importante. Cred că noţiunile de bază sunt neglijate (şi nu sunt o persoana de tip 3R – respectuoasă, responsabilă, reflexivă) şi cred că nu există destulă disciplină în privinţa celor care nu sunt foarte interesaţi de drepturile altora. Învaţă la o şcoală WASP şi sunt prea puţine probleme legate de minorităţi. Lui John îi plac elevii dar consideră că sunt superficiali şi nu foarte implicaţi în problemele serioase.

Ce probleme speciale a întâmpinat copilul dumneavoastră la şcoală ?

28

Profesori care nu îl plac (nu ne plac) sau care văd în el propriile ambiţii. Profesorul de arte a văzut în el un „copil artist – nu om de ştiinţă”, în timp ce exact opusul s-a întâmplat în cazul profesorului de ştiinţe exacte. Alteori era ambele. A participat la un seminar de două ore îngrozitor pe când era în clasa a şaptea, datorită unui profesor paranoic. Ea era (este) ultra conservatoare până acolo că vedea comunişti sub pat, sunt sigură. Din nefericire avea elevi conştienţi de politică (jumătate din clasă avea mamele în Liga Femeilor cu Drept de Vot, etc.) într-un an în care s-a supus la vot problema florurilor din apă. A fost chiar culmea ! Studenţii erau mereu ridiculizaţi în alte clase de profesorii care le spuneau : „Bine, dacă este atât de deştept (sau geniu, sau creier mare) de ce nu ridici primul mâna ? sau cum poţi să greşeşti ? „. Cei mai buni profesori au fost cei care au respectat studenţii în general şi le-au cerut să lucreze, să se poate civilizat, să înveţe şi să le placă subiectele. Materiile sale preferate în prima parte a liceului erau matematica şi ştiinţele exacte. Aceeaşi profesori au respectat tiparele. Cel mai bun dintre ei a fost bărbat – clasa a şasea. Al doilea ca valoare în timpul liceului a fost o femeie – profesoara de ştiinţe. A plăcut-o foarte mult şi pe ea.

Cum a făcut faţă acestor probleme ?

John nu pierde vremea cu regrete sau ură. A fost învăţat că „şi asta va trece”, „fă faţă”, „vei supravieţui”. Şi asta a făcut.

A avut probleme deosebite în cadrul comunităţii ?

Nu chiar. Şi dacă ar fi avut ? Există întotdeauna oameni (chiar şi prieteni) care nu vor sau nu pot trata un astfel de copil ca pe un „simplu copil”. Câţiva au făcut remarci negândite sau jenante pentru el.

Cum s-a descurcat cu aceste probleme ?

A ignorat remarcile rău intenţionate şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a se înţelege bine cu ceilalţi. A avut întotdeauna o mulţime de prieteni buni – băieţi, fete şi adulţi.

În ce clasă a fost identificat copilul ca fiind deosebit de capabil de către şcoală ?

La vârsta de şapte ani într-o clasă fără nivele în cadrul unei şcoli experimentale.

A avut experienţe deosebit de satisfăcătoare în cadrul şcolii ? Dacă da, descrieţi-le.

Unele au fost descrise anterior (cei mai buni profesori). I-a plăcut simularea de tribunal din clasa a şasea. Profesorul a câştigat un premiu Freedom Foundation pentru asta. Excursiile cu universitatea în clasa a şaptea iar în prezent adoră ca după-amiaza o dată pe săptămână laboratorul de cercetare ştiinţifică (biomedicală). Îi place că are doar profesori bărbaţi anul acesta.

Este motivat pentru învăţare copilul dumneavoastră ?

29

Către învăţare atunci când îl interesează subiectul da, dar către studiu în van, nu. În trecut se simţea ruşinat dacă trebuia să studieze ceva. Studiază şi acum.

I s-a modificat atitudinea de când frecventează şcoala ?

Da.

Vă rugăm să explicaţi.

Cele mai multe studii le-a făcut fără prea mult efort. Scrisul şi compunerile au fost cele mai dificile. Vorbeşte bine, compune bine pe un reportofon, etc dar metoda manualului nu îi place.

Sunteţi satisfăcută de educaţia copilului dumneavoastră ?

Nu.

Vă rugăm să explicaţi.

Aş vrea să precizez că nu sunt satisfăcută de educaţie în general şi de a sa în particular. Cel care gândeşte creativ, elevul diferit, integru, are de pierdut în clasă. Nu sunt sigură că mai multe fonduri pentru fiecare elev ar fi răspunsul. Nu sunt adepta concepţiei că în afară de unele excepţii un copil ar trebui împins înainte sau prea mult dincolo de nivelul grupului său de vârstă.* Am văzut această concepţie dând rezultate slabe în aproape toate cazurile deşi marea majoritate a educatorilor neagă acest fapt. Cred că aceşti elevi au nevoie de studii mai aprofundate (nu doar mult de muncă), şi de o implicare mai incitantă şi mai provocatoare în cadrul comunităţii. Cred de asemenea că au nevoie de timp liber pe parcursul anului. Au nevoie de timp când să scape şi de cea mai mică potrivită de rutină. Cred că avem nevoie de un nou tip de profesor. Prea puţini dintre cei „tipici” se pot descurca. Avem nevoie de oameni de ştiinţă, artişti, de oameni calificaţi şi manufacturieri care să lucreze în cadrul şcolilor. Avem nevoie de paraprofesionişti care să elibereze profesorul creativ de activităţile sale rutiniere. Trebuie să integrăm aceşti elevi cu „potenţial intelectul ridicat” determinându-i să lucreze (ezit să spun în clasă ) cu elevi cu abilităţi mai scăzute. Am văzut prea mulţi elevi cu prea puţin sau deloc interese pentru altcineva decât ei înşişi atunci când sunt izolaţi premanent de ceilalţi.

Ce le-aţi recomanda profesorilor ?

Mai întâi, să respecte atât copilul cât şi părintele. Părăsiţi meseria dacă nu vă simţiţi destul de siguri ca adulţi şi pe plan profesional pentru a putea avea o perspectivă obiectivă asupra copilului precum şi asupra părintelui. Nu consideraţi că unui copil înzestrat trebuie să i se permită să fie „puşti”. Întâlnim doar rareori profesori care doresc

* Observaţi că termenul utilizat a fost prea mult dincolo de nivel. Suntem de acord, mai puţin în cazuri deosebite. Accelerarea moderată nu reprezintă o problemă pentru copiii înzestraţi, după cum au demonstrat-o mai multe studii.

30

într-adevăr să coopereze şi să discute despre dezvoltare în mod obiectiv. Băiatul a fost întotdeauna cel „cu cel mai mare potenţial din clasă şi a luat cele mai bune note” dar pe undeva profesorul consideră că nu ar trebui să îşi depăşească rezultatele de fiecare dată. Când a ajuns la _________ am cerut să cerut să fie repartizat cu colegi de vârsta sa. Am vrut să fie mai întâi un copil şi bărbat mai târziu.

Ce le-aţi recomanda altor părinţi ?

Nu daţi copilul la şcoală prea devreme, în special nu cinci zile pe săptămână. Chiar şi cele mai bune şcoli forţează într-o anumită măsură conformismul şi nu mai rămâne niciodată destul timp liber pentru copil. Am observat cum creativitatea în mod special, dar şi alte direcţii de dezvoltare au încetinit cu fiecare etapă a şcolii, chiar în cadrul şcolii experimentale. Disciplina trebuie să fie fermă. Fiţi siguri pe voi ca adulţi, nu „purtaţi” copilul dumneavoastră ca pe un simbol deosebit. Credeţi în voi înşivă şi în copiii dumneavoastră. Şi mai mult decât orice, iubiţi-i douăzeci şi patru de ore pe zi. Oferiţi-le ce aveţi mai bun Nu vă aşteptaţi ca şcoala să facă ceva.

Acesta este un băiat descris de către mama sa ca fiind interesat de o carieră în medicină, de asemenea de microbiologie, oceanografie, antropologie, genetică, handbal, surfing, chitară, vioară, tenis, oameni, ciclism, excursii, drept şi limba germană.

31

CAPITOLUL V

ÎNTREBĂRI TIPICE ŞI RĂSPUNSURI SCURTE

CADRU DE REFERINŢĂ

Părinţii copiilor înzestraţi, ca şi oricare alţi părinţi, în mod constant se confruntă cu întrebări privind şcoala şi studiul acasă. Multe dintre întrebările lor provin din încercarea de a decide dacă o anumită şcoală care li se oferă va aduce beneficii copilului lor sau dimpotrivă. Adesea, acestea au adus multe dificultăţi datorită deciziilor pe care le-au luat. Întrebările privesc faptul de a încuraja sau descuraja anumite activităţi, cum se vor descurca cu abilităţile inegale în cadrul familiei, şi modul în care alţii îi necăjesc. Adesea acţiunile nu pot fi amânate.

Întrebările care urmează au fost spicuite din contactele avute cu mai mulţi părinţi, atât individual cât şi în grup. Acestea reprezintă cele mai comune întrebări. Răspunsurile scurte sunt date mai degrabă ca sugestii decât ca răspunsuri complete, de vreme ce răspunsurile care să acopere toate ramificaţiile posibile ar fi extrem de extinse, dacă nu imposibile. Întrebările sunt văzute ca şi cadre de discuţie şi explicaţii ulterioare, posibil realizate în grupuri de studiu cu părinţii.

1. Cum îmi pot da seama dacă un program este bun?

Un program bun va determina copilul să dorească să meargă la şcoală zilnic. El ar trebui să îşi exprime interesele şi acasă prin căutare voluntară de informaţii cu un vădit entuziasm. Conţinutul pe care îl accesează ar trebui să fie provocator. Temele trebuie să se bazeze pe idei cheie ori tematici şi nu pe fapte izolate. Volumul temelor ce îi sunt destinate nu înseamnă nimic; o temă voluminoasă nu este mai semnificativă decât una mai mică. Programul ar trebui să extindă talentele, abilităţile şi interesele copilului în arii mai largi sau noi.

2. Cum să îl antrenez ca să îşi termine temele şi nu să le lase până în ultimul minut? Părinţii ar trebui să impună perioade determinate de studiu?

Mai întâi, încercaţi să determinaţi dacă temele sunt legitime. Dacă acestea se repetă, sunt greoaie şi presupun fapte izolate, rezistenţa copilului este asigurată. În acest caz, vei putea avea o discuţie cu învăţătorul. Dacă temele par interesante şi merită efortul şi timpul alocat, o perioadă de lucru care să fie aceeaşi şi un loc liniştit sunt importante. Dar, este de asemenea important ca părinţii, prin propriul lor exemplul, să manifeste respect pentru scopurile intelectuale sau estetice. Părintele care doreşte ca, copilul său să îşi facă temele astfel încât acesta să nu fie deranjat de la televizor constituie un exemplu incorect şi este un model decăzut totodată. Părintele care solicită copilului să îşi facă

32

temele trebuie să aibă, de asemenea, în vedere faptul că acestuia i se cere să îşi petreacă două, trei ore în plus pentru a-şi face temele, zi de zi.

3. Cum ne descurcăm cu copii mai în vârstă atunci când copilul înzestrat ştie mai mult decât restul copiilor?

Evitaţi comparaţiile. Formularea de comparaţii invită la competiţie. Recunoaştere, afecţiune şi dragoste la fel de amplu şi în mod egal distribuită privind diverse realizări de diferite tipuri, le va permite fiecăruia dintre ei să vadă că este preţuit. Dacă apar întrebări, discutaţi-le cu fiecare în parte, făcând referire la calitatea acelei persoane de a se pricepe, de a fi bun într-un anumit domeniu; unui copil îi plac cărţile, altuia arta, un altul este bun la sport sau la muzică, ori la gătit ori să îi ajute pe alţii sau orice contribuţie aparte de care este capabil fiecare. Unii învaţă mai uşor, alţii ai greu, rolul pe care îl are învăţarea într-un anumit domeniu este cel mai important lucru.

4. Cum îi ferim de „a nu deveni mai isteţi”?

Evitaţi să vă centraţi pe talentul copiilor. Copilul care este ţinut deoparte de orice atribuţii poate uşor să dezvolte atitudini eronate faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Acest lucru se aplică atât în cazul persoanelor cu deficienţe, cât şi în cazul celor înzestraţi. În cazul celor înzestraţii, copiii pot dezvolta un simţ nerealist al importanţei sale şi să devină chiar dezagreabili. Apoi, adesea ajută să se ceară copilului să aprecieze impactul pe care îl are comportamentul său asupra altora precum şi să vadă cum ar putea schimba relaţiile cu ceilalţi în mai bine. Discuţia trebuie să aibă loc în particular, faţă în faţă, într-o manieră analitică în care copilul să furnizeze analiza.

Un conflict poate să apară atunci când adulţii devin nerăbdători în ce priveşte perspectivele tinerilor, interzicându-le acestora să le exprime. Este important pentru copii ca aceştia să aibă ocazia de a discuta despre mişcările de pace, politică, etică, valori, temeri, discriminare ori sentimentele puternice pe care la au asupra oricărui subiect de discuţie cu adulţii care îi respectă şi care îi înţeleg. Căminul ar trebui să asigure o bază sigură care să permită copilului posibilitatea de a-şi exprima sentimentele şi de a le examina în mod sincer cu ceilalţi. Orice întrebare, la orice vârstă merită un răspuns pe bine gândit.

5. Îi încurajăm pe copii să urmeze cursuri de tip servicii?

Cursurile de tip servicii sunt în mod obişnuit înţelese ca fiind cursuri de atelier, lucru acasă şi dactilografie. Răspunsul este „Da”. Un motiv este acela că unele dintre tehnici sunt instrumente utile în învăţare. Rapiditatea dactilografierii ajută copilul în multe privinţe şi atelierul de unelte poate fi util în producerea echipamentului necesar în fizică, spre exemplu. Un alt motiv este acela că, prin ajutorul unui profesor bun, studiul unor asemenea subiecte precum mâncarea, îmbrăcămintea, pot fi astfel mânuite încât elevii să aibă de-a face cu probleme şi teme interesante din economie, istorie, politică, estetică etc.

33

6. Cum poate fi rezolvată problema entuziasmului unor profesori într-un anume departament ce are drept rezultat supraîncărcarea copiilor cu informaţii?

Această problemă poate fi cel mai bine rezolvată într-o întâlnire de grup a părinţilor cu departamentul de conducere pentru gimnaziu. Elevii de această vârstă nu doresc ca părinţiilor să contacteze profesori individuali pentru problemele lor particulare. Adesea profesorii nu realizează povara care s-a acumulat şi consideră că odată problema adusă în atenţia lor, va fi suficient. Este de folos dacă părinţii se pregătesc pentru asemenea discuţii, documentându-se asupra cantităţii temelor pentru copii pentru o perioadă specifică de timp, spre exemplu, pentru două săptămâni.

7. Este bine să lăsăm copiii mai isteţi să îi ajute pe copiii mai puţin isteţi?

Nu şi dacă se face în baza unei obişnuinţe. Asta îi răpeşte din timpul copilului mai isteţe ce îl are la dispoziţie pentru a se instrui şi copilul munceşte ca un înlocuitor al profesorului pe cheltuiala propriei sale educaţii. Un pericol adiţional, în legătură cu ajutorul acorda copiilor mai puţin isteţi este acela că ceilalţi copii din clasă pot reacţiona faţă de „ favoritul profesorului”. Dacă ajutorul este ocazional şi pentru o nevoie specifică, atunci acesta este permis. Experienţa este mult mai valoroasă dacă copilul isteţ planifică experienţa de învăţare, o duce la bun sfârşit şi o evaluează cu profesorul la sfârşit.

8. Cum ne descurcăm cu un copil care este perfecţionist şi se descurajează?

Adesea copiii înzestraţi vor ataca probleme care sunt atât de generale încât nu le pot face faţă. Apoi devin frustraţi pe măsură ce încearcă să-şi îmbogăţească studiile. Părinţii îi pot ajuta discutând cu aceştia planurile lor şi ajutându-i să aleagă în mod realist. Spre exemplu, când un copil anunţă că are de gând să studieze Războiul Civil şi face un referat asupra acestuia, părintele îl poate întreba ce aspect particular al acestui război va studia? Ori îi poate sugera să scaneze o carte despre Războiul Civil pentru a alege unul dintre subiectele şi temele din carte. Oricum, copilul este cel care face alegerea. Încurajarea, sprijinul şi aşteptările realiste din partea părinţilor sunt de folos.

9. Programul pentru copiii înzestraţi trebuie să fie unul general sau e valabil numai pentru copiii cu interese ştiinţifice?

Un bun program trebuie să fie suficient de flexibil astfel încât să întâmpine nevoile copiilor talentaţi şi înzestraţi. Orice grup de copii dotaţi este extrem de divers în ceea ce priveşte interesele., abilităţile şi talentele. Această populaţie este cea mai complexă dintre toate. Planul educaţional trebuie să fie unul puternic individualizat pentru a îmbrăţişa abilităţile diverse ale celor talentaţi fie vorbim de domeniul artei, ştiinţei, ori ştiinţelor sociale etc.

Mulţi copii talentaţi sunt, de fapt, interesaţi de ştiinţă şi matematică datorită atracţiei lor pentru sisteme şi logică, şi dacă interesul lor este acesta, ar trebui să fie încurajaţi. Însă nici copiii cu interese primare şi talente de orice natură nu trebuie să fie constrânşi să se concentreze atenţia spre ştiinţă.

34

10. Acest program poate afecta negativ şansele unui elev de a obţine o bursă?

Ar trebui să îi îmbunătăţească şansele dacă notele nu sunt acordate în mod punitiv. În acest caz, părinţii trebuie să contacteze (preferabil în grup) conducerea şcolii pentru departamentul respectiv. Părinţii nu trebuie să accepte note punitive pentru copii lor. Am auzit de prea multe cazuri în care părinţii erau uluiţi de notele foarte mici primite de copii lor, în situaţii în care părinţii erau informaţi că, copilul lor funcţionează la un nivel mai mare cu patru ani decât cei de vârsta sa. Părinţii au dorit să afle imediat cum se poate întâmpla un astfel de lucru. Răspunsurile le găsim în cerinţele excesive şi plictisitoare, în practicile punitive, în relaţiile negative dintre profesor şi elev ori în problemele de lungă durată ale elevului. Dar dacă plângerea este comună la nivelul clasei, ar trebui să fie adusă în discuţie într-o şedinţă prin care să se urmărească rezolvarea acesteia. Mulţi copii înzestraţi trebuie să obţină o bursă pentru a-şi putea permite să urmeze o facultate, iar acest program nu ar trebui să îi penalizeze. Cunoaştem cazuri ale unor elevi care deşi au dorit să urmeze anumite cursuri pe care şi le-ar fi dorit, le-au evitat deoarece ştiau că notele sa dau în silă chiar dacă le-ar fi meritat.

11. Ce putem face cu copii slab dotaţi?

Întrebarea este dificilă şi a fost subiectul unor intense studii. Problema poate fi una de educaţie, psihologică, sau fizică. Desigur, o examinare fizică completă trebuie realizată. Dacă problemele fiziologice sunt îndepărtate, cunoaşterea unor alţi factori implicaţi ar putea ajuta părinţii să evite această problemă. Copiii slab dotaţi sunt identificaţi până la sfârşitul claselor primare prin urmare, primii ani de şcoală au un efect profund.

Profesorii de pe acest nivel au un impact puternic asupra copiilor. Atitudinea lor asupra unui copil ale cărui performanţe sunt sub nivel faţă de ceilalţi, îi transmite elevului ceea ce, deseori această persoană mult admirată, aprobă. În cazul copiilor mai mari, aprobarea colegilor creşte în importanţă şi reacţiile lor sunt semnificative, mai ales pentru fete.

Copii ai căror părinţi sau fraţi mai mari au aşteptări foarte mari de la aceştia, se pot simţi incapabili de a face faţă acestor aşteptări şi pur şi simplu renunţă. Această situaţie apare când, deşi părinţii sunt bine educaţi, le lipsesc informaţiile despre dezvoltarea copilului.

Copiii care sunt supuşi unor aşteptări înalte dar realiste şi cărora li se acordă de timpuriu libertate, mai ales de către părinţii de sex opus, par a deveni persoane capabile de realizări multiple. Cei care sunt răsfăţaţi, alintaţi şi trataţi cu inconsecvenţă nu ating aceste realizări. Modelele parentale sunt importante. Atunci copii sunt expuşi unor noi experienţe atunci când sunt în compania părinţilor, precum concerte, vizite la grădina zoologică, parcuri naţionale, ţinuturi istorice, şi vor să caute informaţii şi răspunsuri despre aspectele respective atunci sunt şanse să devină persoane capabile de realizări multiple. A creşte într-o atmosferă în care învăţarea apare în mod obişnuit este de mare folos. Persoanele interesante care vin în casă ca şi musafiri pot trezi copiilor curiozitatea de a afla o mulţime de lucruri despre ţările îndepărtate, politică, artă etc.

Încurajaţi spiritul de curiozitate, învăţarea şi cultivaţi copilului atitudinea de a se baza pe sine însuşi. O mamă obişnuia să îşi petreacă fiul ca de cinci ani cu binoclul cât

35

trecea trei intersecţii aglomerate, un câmp de joacă până la jumătatea drumului către şcoală, până ce acesta a decis că este destul de mare să se descurce singur. Mama sa nu îşi putea depăşi anxietatea cu privire la faptul dacă fiul ei este capabil să se descurce. Un alt copil a mers pe bicicletă 200 de mile într-o excursie cu prietenii la vârsta de zece ani. Părinţii au păstrat legătura cu ei tot timpul, psihologic vorbind, dar le-au permis acestora să se maturizeze şi să facă alegeri atunci când va veni momentul.

Sprijinirea înclinaţiilor copiilor şi a dreptului de a învăţa este important pentru cei înzestraţi, la orice vârstă. Părinţii nu trebuie să considere că timpul pentru satisfacerea nevoii de a avea un colaborator prietenos şi comunicativ a trecut.

12. Copii înzestraţi trebuie să primească note?

Notele sunt o cutumă socială practicată de foarte multă vreme chiar dacă s-a arătat în mod repetat din 1922 că notele nu ne spun prea multe lucruri despre realizările actuale ale persoanei. Cu toate acestea, dacă notele sunt folosite într-un sistem şcolar, toţi copii se aşteaptă să le primească. Copiii dotaţi dintr-o clasă obişnuită pot primi note mari cu puţin efort şi astfel să nu aibă realizări. Este mult mai de folos pentru un părinte să discute cu profesorul asupra nevoilor şi achiziţiilor pe care trebuie să le atingă copilul.

Dacă notele sunt acordate într-un grup special de copii talentaţi, atunci aceste note ar trebui raportate la întreaga populaţie şcolarizată, de vreme ce întreg conceptul acordării de note este unul relativ. Dacă copiii înzestraţi sunt evaluaţi, măsuraţi pe baza realizărilor, este probabil ca ei să primească nota 10. Dacă un program este bun şi elevii sunt interesaţi, ei ar trebui să fie productivi şi notele să le fie mari. În nici un caz acordarea notelor prin intermediul unei curbe nu este justificată în cazul unui grup special.

13. Ar trebui să las copilul să urmeze o clasă specială?

Întrebările vizează deseori teama ca, copilul să nu dezvolte sentimente de superioritate sau că va fi pedepsit de alţii din afara grupului său. Membrii unei clase speciale pot obţine beneficii din mai multe puncte de vedere. (1) În această clasă specială, conţinutul învăţării poate să fie mai relevant abilităţilor şi intereselor copilului spre deosebire de o clasă obişnuită; (2) Copilul poate afla că mai sunt şi alţii care posedă aceleaşi abilităţi sau chiar abilităţi superioare lui şi astfel, să dezvolte respectul pentru alţii precum şi sentimentul de umilinţă în ceea ce îl priveşte; (3) El poate fi capabil să lucreze cu alţii care îl înţeleg şi îl respectă; (4) Este capabil să creeze legături cu alţii ce au interese similare şi să dezvolte noi interese; (5)Există şansa de a aveau un profesor care are un interes deosebit în pregătirea şi ănvăţarea celor înzestraţi.

14. Poate o clasă specială să creeze competiţie şi resentimente?

Nu şi dacă există o bună planificare şi o bună învăţare. Claselor speciale nu trebuie să li se acorde publicitate mai multă decât în cazul claselor obişnuite; nici copii claselor speciale nu trebuie evidenţiaţi pentru a-şi expune talentul în mod public. Dacă copii creează materiale şi prezentări speciale pentru părinţii lor sau alte grupuri , aşa trebuie să se procedeze şi în alte grupuri, clasa respectivă nu trebuie denumită ca fiind

36

„înzestrată” sau profesorul să fie numit „ profesor pentru cei înzestraţi” ci pur şi simplu să fie cunoscuţi ca „ Mr. Jones” sau Mrs. Smith, aşa cum sunt numiţi şi alţi profesori. Competiţia din clasă nu va fi una problematică dacă programul este în mod adecvat individualizat; într-adevăr, copii se vor asista unii pe alţii privind probleme provocatoare comune.

Pedepsirea celor talentaţi de către alţi copii sau profesori apare atunci când resentimentele şi invidia rezultă dintr-o publicitate excesivă şi inadecvată.

15. Cum ne putem informa asupra nivelului privind abilităţile copilului?

Întrebaţi. Profesorii sunt mai dispuşi să discute despre nivelurile de achiziţie comparative decât despre coeficientul de inteligenţă (I.Q.), mai ales atunci când I.Q.-ul este derivat din testele de grup. Psihologii şcolari pot discuta despre copil în termenii abilităţilor sale ce îl plasează în procentul celor 3% subiecţi din întreaga populaţie; aceasta înseamnă că copilul va reuşi la nivel de colegiu, dacă i se vor acorda un cămin adecvat şi condiţii bune de şcoală. Dacă el se plasează între acei unul la o sută sau unul la o mie, abilităţile sale sunt desigur foarte mari. Posibilitatea de a eşua în determinarea cu acurateţe a unui anumit I.Q. este dată de rata permisă de eroare a testelor chiar şi atunci când condiţiile individuale nu sunt ideale; se consideră faptul că în cadrul acestei populaţii, şi alţi factori precum concepţia de sine, motivaţia, sănătatea şi perseverenţă pot cântări greu în ce priveşte succesul ultim.

Este bine ca părinţii să ştie că un copil de opt ani citeşte la nivelul unui copil de clasa a şasea şi este în mod deosebit interesat de anumite subiecte. De asemenea, este de folos să se discute cu copilul lectura pentru acasă precum şi alte interese cu profesorul.

16. Este periculos să exercităm de timpuriu o prea mare presiune asupra copiilor înzestraţi?

Răspunsul la o întrebare atât de încărcată este „Da”. Cu toate acestea, teama datorată acestui subiect se regăseşte în practica de a da copiilor spre studiu o cantitate mare de materiale decât a ne centra pe subiectele de interes real ale acestora, precum şi pe impunerea de către adulţi a acestor cerinţe decât utilizarea intereselor copiilor. Atunci când presiunea este auto-impusă în sensul că, copii sunt intrigaţi de o anumită problemă şi doresc să afle tot ceea ce pot, presiunea este una plăcută. Într-un studiu nepublicat pe care l-am realizat şi în care am abordat această problemă, mai mult de două sute de copii de diferite clase şcolare au raportat că le-au făcut plăcere programele speciale de studiu în care au putut să abordeze în profunzime anumite subiecte, fără restricţii şi că le-a făcut plăcere să îşi pună mintea la contribuţie pe deplin. Presiunea auto-impusă poate produce mari satisfacţii într-o sarcină bine făcută. Presiunea poate fi percepută negativ atunci când copilul este presat să se conformeze nivelului mediu şi să fie mediocru.

17. Copilul meu are mai multe teme de făcut ca înainte şi nu prea mai are timp să se relaxeze. Aşa trebuie să fie?

37

Nu. Toţi copiii trebuie să aibă timp pentru joacă şi relaxare, pentru visare, pentru un pic de leneveală etc. La fel ca şi adulţii. O problemă de asemenea natură trebuie să fie discutată cu profesorul.

18. Ce putem face ca ceilalţi să nu nutrească sentimente negative faţă de copilul nostru etichetat drept „înzestrat”?

Evitaţii discuţiile despre acest fapt cu ceilalţi. Cunoaşterea acestui fapt este importantă pentru Dvs. şi pentru profesor în înţelegerea copilului şi a lucrului cu acesta în mod adecvat. Nu se realizează nimic folositor prin mândria exagerată exprimată prin zicala „aşchia nu sare departe de trunchi”. Copiii trebuie să fie valorizaţi ca şi copii, nu ca etichete, şi nu pentru a fi utilizaţi în scopul satisfacerii nevoilor adulţilor. Părinţii care îşi laudă copiii excesiv îşi garantează resentimentul şi ostilitatea.

Dacă unele remarci sunt făcute de către adulţi este bine să răspundeţi astfel: „ Ştim că este deştept. Nu vorbim despre asta pentru că nu dorim să îşi dea seama că, coeficientul lui de inteligenţă e cauza mândriei noastre. Dorim să îl ajutăm să se ridice astfel încât să îşi folosească abilităţile în mod constructiv ca şi adult...”

Atunci când colegii sau alţi copii fac remarci, părintele se poate adresa profesorului pentru a discuta această problemă. Nici un copil nu îşi doreşte să trăiască sub o etichetă, nici măcar un copil înzestrat.

19. Este bine pentru un copil să ştie că este înzestrat?

Majoritatea copiilor înzestraţi ştiu că au realizări mai bune decât ceilalţi, deşi, ocazional, copiii se simt oarecum diferiţi şi chiar suferă de complexe de inferioritate,. De la copiii talentaţi se aşteaptă ca aceştia să îndeplinească cerinţe rezonabile şi li se poate cere să rezolve probleme reale de viaţă în relaţiile cu adulţii, cu menţiunea că sunt deştepţi şi că pot face lucrul respectiv cu competenţă. Copilul care se simte inferior poate solicita consiliere specială. În majoritatea cazurilor, copiii talentaţi nu au nevoie de interpretări sau discuţii speciale despre abilităţile lor. Orice astfel de discuţie poate fi utilă când un plan pentru un program special cu un profesor particular este pus în evidenţă (ca în cazul unui copil care are nevoie de ajutor temporar de specialitate în matematică), sau când un elev discută despre facultate sau alternative de carieră.

20. Fiica noastră se descurcă foarte bine cu cititul. Nu ar putea să se descurce la fel de bine şi cu matematica?

Deşi moravurile sociale şi culturale se schimbă şi fetele sunt capabile să muncească în domenii mai mari decât înainte, ele încă sunt supuse presiunilor. Fetele sunt în mod special supuse la comentariile colegilor şi adulţilor care le fac să creadă că eşecul în matematică şi ştiinţă este frecvent în cazul lor şi că a fi un „creier” / „geniu” este rău, sau că fetelor nu ar trebui să le placă matematica. Cititul este mai puţin supus învăţării directe decât matematica de vreme ce copii înzestraţi realizează activităţi de citire independentă în mod frecvent. În timp ce nu ne putem aştepta la realizări identice în

38

toate ariile, este posibil ca o oarecare perioadă de timp petrecută în şedinţe private cu un profesor particular şi conferinţe săptămânale realizate de către profesor cu eleva privind progresul acesteia, pot conduce la îmbunătăţirea performanţei în mod evident. Problema trebuie discutată cu profesorul în orice privinţă.

21. Am auzit că testele de calculare a coeficientului de inteligenţă nu sunt corecte, precise. Ce măsoară acestea mai exact?

Testele de calculare a coeficientului individual de inteligenţă constituie cea mai bună modalitate de măsurare de care dispunem în prezent. Testele de evaluare a coeficientului de inteligenţă per grup sunt mai puţin corecte şi sunt cel mai frecvent folosite în şcoli deoarece sunt mai puţin costisitoare. Examinarea individuală conferă o imagine corectă a modului în care copilul va evolua din punct de vedere academic prin raportare la ceilalţi de vârsta sa. Nu măsoară factori personali care sunt deopotrivă importanţi în ce priveşte realizările, performanţele copilului. De asemenea, copii care provin dintr-un mediu social defavorizat sunt dezavantajaţi.

22. Cum îmi dau seama dacă copilul munceşte pe măsura capacităţii sale?

Dacă realizările lui aşteptate şi cel actuale sunt echivalente atunci copilul munceşte pe măsura capacităţii sale. Acestea ar putea mai degrabă fi măsurate prin intermediul normelor populaţiei cu teste standardizate decât prin intermediul testelor de măsurare întocmite de profesor. Un alt indice, deşi informal, îl poate constitui tipul şi extinderea capacităţii de a citi şi a intereselor manifestate. Este bine să ne amintim că „ a munci pe măsura capacităţii” este ceva ce foarte puţini dintre adulţi realizează şi că un copil are nevoie de copilărie.

23. Doresc ca el să fie fericit şi bine adaptat. Acest program îl va transforma într-o persoană unilaterală?

Înţelesul fericirii şi al bunei adaptări variază de la om la om. Dreptul unei persoane de a fi ea însăşi este covârşitor. Un bun program de instruire va fi astfel întocmit încât copilul să extragă o mulţime de satisfacţii de pe urma intereselor sale. Dacă se specializează de timpuriu, asta nu este în mod necesar un motiv de grijă. Harvey Lehman a arătat că multe din contribuţiile aduse omenirii proveneau de la persoane aflate la vârsta adolescenţei (5). Sidney Pressey a scris foarte mult pe acelaşi subiect (11). Pentru unele persoane, munca de care sunt interesaţi este atât de fascinantă şi plină de satisfacţii încât munca în sine este recreativă iar contradicţiile sociale sau realizarea unor alte activităţi sunt o pacoste (12). Este important, de aceea, să privim un copil din prisma atitudinilor faţă de sine şi a atitudinilor sale faţă de alţii. Dacă copilul are o concepţie sănătoasă despre sine şi este capabil să lege relaţii cu ceilalţi în mod satisfăcător atunci nu trebuie să îi fie negată dorinţa de a-şi urmări interesele cu intensitate şi / sau de a se specializa de timpuriu. Copiii înzestraţi adesea procedează astfel.

24. Ce fel de informaţii vocaţionale să îi ofer?

39

Copiii supradotaţi întâmpină mai multe dificultăţi datorate problemelor de alegere vocaţională decât ceilalţi deoarece aceştia se confruntă cu arie tulburătoare de mii de ocupaţii potenţiale, o mare parte dintre acestea fiind posibil să le stăpânească foarte bine. Multe persoane înzestrate au probleme vocaţionale, în special în ce priveşte sub-plasarea acestora în slujbe care nu constituie pentru ei o provocare. Multe şcoli şi facultăţi au consilieri vocaţionali care, de asemenea, sunt specializaţi în posibilităţile de şcolarizare. Aceste persoane ar trebui consultate. Este posibil, de asemenea, prin intermediul aranjamentelor altor şcoli sau grupe de părinţi, să li se acorde tinerilor copii supradotaţi oportunităţi de a lucra cu adulţii în domeniile lor de interes. Părinţii pot fi de un ajutor deosebit copiilor lor prin a le respecta pur şi simplu dreptul la o decizie ocupaţională. Spre exemplu, dacă o persoană tânără are un talent remarcabil pentru compoziţiile muzicale şi doreşte să lucreze în acest domeniu, este mai bine să i se permită acest lucru decât să se străduiască să intre într-un domeniu „sigur” şi profitabil. Influenţa profesorilor care exploatează multiplele talente ale tinerilor înzestraţi recrutându-i în domeniile lor sau care denigrează interesele celor înzestraţi trebuie să fie contrabalansată prin discuţii acasă cu părinţii.

25. Îşi va păstra talentul pe care îl are?

Acest dar înnăscut sau talent se păstrează şi se perfecţionează dacă mediul este bogat în oportunităţi. Talentul poate să se diminueze iar evidenţa exterioară a acestuia poate să dispară într-un mediu steril. Am găsit doar o uşoară creştere în abilitatea măsurată printre copiii care au trăit într-un mediu cămin-şcoală particular. Unele studii au arătat că, copiii săraci care urmează şcoli sărace îşi pierd din abilitatea avută pe măsură ce înaintează în vârstă (8). Femeile care au avut mai puţine oportunităţi în trecut pentru a învăţa decât bărbaţii, au arătat o pierderea a abilităţii din copilărie până la vârsta medie deşi acest lucru este mai puţin adevărat în zilele noastre. Părinţii care îşi urmează interesele în a învăţa constituie exemple bune pentru copiii lor şi probabil că le sunt acestora şi nişte companioni mai buni.

26. Ce pot să fac în cazul în care cei de la şcoală nu vor recunoaşte faptul că, copilul meu este înzestrat şi prin urmare nu vor face nimic în acest sens?

Cea mai bună evidenţă (cea mai rapid acceptată de către şcoală) provine din testele individuale şi studiul unui psiholog licenţiat ori acreditat). Este mult mai probabil ca părinţii să întâmpine rezistenţă şi scepticism atunci când îşi descriu propriile observaţii, oricât de valide. Părinţii pot găsi în majoritatea domeniilor persoane calificate pentru a testa, fie prin sistemul şcolar, prin surse private, ori prin colegiu sau universitate. Părinţii nu se pot aştepta ca şcoala să facă studiile necesare în mod automat chiar şi atunci când există resurse de personal disponibil. Deseori aceştia sunt ocupaţi cu problemele celor deficienţi şi trebuie întrebaţi dacă doresc să realizeze testarea respectivă.

Dacă copilul a fost identificat şi nu au fost luate măsurile corespunzătoare, părintele poate să facă cercetările directe. Acestea pot începe cu profesorul însă se pot cere câteva întrevederi cu directorul sau cu supervisor-ul care pot da profesorului o mână de ajutor. Sugestii privind lucrul cu profesorul, atât în fapt cât şi psihologic, sunt date la pagina 59.

40

27. Cum convingem şcoala să înceapă un program pentru cei înzestraţi?

În sisteme de mărime mică sau medie, noi sprijinim discuţiile unui grup de părinţi cu Consiliul local pentru Educaţie. În sistemele mari de învăţământ, aceste discuţii pot avea loc cu unul sau doi membrii într-o şedinţă exploratorie, informală. Părinţii se pot pregăti pentru aceste şedinţe marşând pe argumente în favoarea eforturilor furnizate de surse precum cele depuse de Comisia de Educaţie pentru copiii talentaţi şi înzestraţi (6), sau din sursele din bibliografia părinţilor.

Este înţelept să se lucreze îndeaproape cu personalul din şcoală pentru a diminua ameninţările şi de a promova cooperarea. Chiar şi atunci când oamenii din şcoală sunt rezistenţi, părinţii au tot dreptul să consulte cu orice persoană cu funcţie de decizie, inclusiv membrii consiliului director.

41

CAPITOLUL VI

CE POT FACE PĂRINŢII

Aşa cum am indicat mai devreme, şi aşa cum au arătat şi mulţi dintre părinţii care au răspuns la chestionar, părinţii pot şi chiar contribuie mult la educaţia copilului, atât formal cât şi informal. Multe dintre modalităţile eficiente de comunicare, de sprijinire a intereselor şi de furnizarea a oportunităţilor de contact necesare utilizate de cei mai buni dintre profesori pot fi utilizate şi de părinţi. Părinţii care răspund întrebărilor copiilor lor, îi ajută să găsească informaţiile de care au nevoie, care le permit să îşi dezvolte abilităţile în domeniile alese de interes, vor beneficia de respect reciproc şi de o comunicare apropiată.

O comunicare apropiată este de dorit la orice vârstă şi stadiu de dezvoltare. Totuşi tipurile de comunicaţie variază întrucâtva la diferite nivele de vârstă. Copilul foarte tânăr are nevoie şi cere o comunicare directă şi foarte apropiată cu părinţii săi. În perioada şcolii primare comunicarea este din ce în ce mai mult împărţită cu ceilalţi colegi. Dar la acest nivel şi la cele care vor urma, oportunitatea pentru comunicare totală şi deschisă este la fel de mult de dorit ca şi atunci când copilul este mic. Pe măsura creşterii reţelei de comunicare a copilului contactele dintre părinţi şi persoanele importante pentru copil şi educaţia sa ar trebui de asemenea să devină mai numeroase.

PERIOADA PREŞCOLARĂ

Aici, la fel ca în cazul celorlalte vârste, părinţii sunt cel mai bun sprijin şi aliat. Părinţii care sprijină dreptul copilului lor de a creşte în ritmul său şi vor tinde să ignore normele de creştere şi dezvoltare care apar în foarte multe cărţi. Copiii înzestraţi vor încălca normele în multe moduri, aşa cum este demonstrat în cazul lui Eric. Un anumit copil poate dovedi o memorie prodigioasă, sau ar putea să înveţe să citească foarte devreme dar ar putea să avanseze încet în ceea ce priveşte mersul sau alte abilităţi fizice. Un copil care pune întrebări neobişnuit de avansate ar fi putut fi „încet” în învăţarea vorbirii. Mulţi dintre copiii înzestraţi au învăţat să vorbească într-un ritm obişnuit, dar au arătat o fluenţă verbală deosebit mai târziu.

Normele indică că durata atenţiei unui copil de vârstă mică este limitată şi că nu ne putem aştepta ca acesta să urmeze o activitate dată pentru perioade mai mari decât câteva minute. Totuşi, copilul înzestrat, atunci când este implicat în ceva ce îl interesează, ar putea să urmeze subiectul pentru mai multe zile, săptămâni sau chiar luni. Copilul care îşi întreabă mama ce este o scrisoare şi observă apoi aceeaşi scrisoare altundeva, care cere părinţilor să i se spună denumirile obiectelor de uz curent, care citesc porţiuni din semne, care compară litere în procesul de a învăţa să citească poate da uneori bătaie de cap, dar întrebările sale sunt valide şi vitale pentru el. În mod similar, copilul care vrea să ştie ce anume creează vântul, de ce nu cade luna, sau ce se întâmplă pentru a cauza ploaia manifestă un interes iniţial, care probabil va continua, în ceea ce priveşte fenomenele naturale. Un copil înzestrat ar putea picta cu neobişnuită maturitate a detaliilor sau

42

experimenta cu orele în faţa pianului. Insistenţa intensă şi de lungă durată a celor înzestraţi atunci când sunt interesaţi de un anumit subiect sau activitate sunt caracteristice, la fel ca în cazul intereselor avansate.

Pentru a oferi copilului oportunităţi complete de dezvoltare în perioada preşcolară, părintele ar trebui să utilizeze propriile interese ale copilului drept ghid şi să le sprijine. Ar putea de asemenea încuraja noi interese oferind copilului pe cât posibil mai multe experienţe noi şi plăcute. Copilul poate fi integrat în grupuri de joacă, artă sau muzică, sau poate fi dus la grădina zoologică, la librărie pentru a alege cărţi pe care părintele şi copilul să le împartă, precum şi pentru a observa lucruri noi în cartierul în care locuieşte. Toate aceste experienţe ar trebui să fie centrate pe copil, să fie în general plăcute şi în mod logic să fie selectate în direcţia intereselor copilului şi nu în funcţie de interesele impuse de părinte. Unul dintre autori a petrecut mult timp cu un tată al cărui fiu avea probleme. Tatăl a reacţionat veştii că are un fiu înzestrat saturându-l cu „experienţe”. Familia nu mai ieşea la plimbare cu maşina ; tatăl ţinea prelegeri în timp ce conducea. Curtea casei era plină până la refuz cu jucării „educaţionale” şi nici o ocazie pentru „educaţie” nu era risipită. Ca rezultat, băiatul era extrem de hiperactiv şi agresiv în sens negativ. Atunci când tatălui i-a fost acordat ajutor, băiatul a devenit diferit şi s-a transformat într-o persoană mult mai fericită.

Una dintre întrebările care apar frecvent este dacă învăţarea timpurie a cititului îi face rău copilului. Dacă copilul a învăţat singur să citească, probabil că nu. Pattern-urile de dezvoltare în domenii fizice sunt la fel de variabile ca şi cele din domeniile mentale sau emoţionale, şi nu există un răspuns absolut care să acopere toate cazurile. Totuşi, diferitele aspecte ale dezvoltării copilului înzestrat tind să fie relaţionate şi de cele mai multe ori se constată că o dezvoltare timpurie a intelectului este secondată de o dezvoltare în toate celelalte domenii. Copiii mici ar trebui să utilizeze cărţi cu litere mari, şi multe sunt disponibile. Copilul care are acces la multe activităţi şi persoane interesante probabil că nu se va cufunda în totalitate în citit.

A opri un copil care citeşte de la a o face este la fel de nerealistic ca şi forţarea unui copil să încerce să citească înainte ca acesta să fie capabil. Şi în această privinţă copilul ne poate ghida dacă ascultăm întrebările şi interesele sale. Dacă doreşte să înveţe cu greu îi putem spune să aştepte până anul următor !

ANII DE ŞCOALĂ

Atunci când copilul începe şcoala este util atât pentru copil cât şi pentru profesor ca părintele să furnizeze informaţii complete despre copil. Profesorul care ştie că un copil deja ştie să citească, că are un talent special, că a acumulat informaţii speciale în anumite domenii şi că a beneficiat de experienţe speciale este mult mai bine înarmat pentru a realiza o planificare realistă pentru copil. Profesorul care posedă asemenea informaţii poate evita problemele adesea cauzate atunci când copii inteligenţi de vârste mici care încep şcoala şi sunt nerăbdători să înveţe sunt înfrânaţi fără voie. Părinţii nu ar trebui să ezite în a discuta cu profesorii despre abilităţile excepţionale ale copiilor lor ; profesorii buni apreciază astfel de informaţii.

Am sugerat cu diferite ocazii profesorilor că cea mai bună sursă de informaţii despre un copil este biografia scrisă de părinţi. O astfel de biografie poate furniza informaţii despre copil încă de la naştere, despre toate aspectele dezvoltării sale, talentele

43

sale, interesele, relaţiile cu ceilalţi precum şi nevoile sale speciale. Urmărind dezvoltarea copilului părinţii pot specifica când au devenit evidente abilităţile speciale precum şi oferi o estimare proprie asupra stării curente a copilului.

O altă sursă de informaţii care este mai scurtă dar preţioasă este un simplu chestionar despre lucruri cum ar fi interesele, talentele, cărţi citite recent acasă, experienţe speciale, relaţii cu ceilalţi, probleme şi nevoi speciale. Deseori copiii înzestraţi se conformează aşteptărilor clasei şi de multe ori întâlnim situaţia când un copil citeşte cuminte în grupul avansat fără ca profesorul să cunoască adevăratul său nivel. Atunci când părintele informează profesorul că el deja alege cărţi de la biblioteca publică care sunt cu câţiva ani peste ceea ce se utilizează la şcoală, este probabil să i se ofere copilului mai multe oportunităţi şi la şcoală.

Este util pentru copilul propriu precum şi eventual pentru alţi copii înzestraţi care se află în clasă ca părintele să petreacă timp asistând profesorul. Acesta ar putea ajuta în obţinerea cărţilor necesare de la bibliotecă, a materialelor necesare pentru proiectele individuale, persoane – resursă care să se întâlnească cu mici grupuri de interese speciale, să dactilografieze povestirile copiilor, creând „cărţi” din scrierile copiilor, şi multe altele. Satisfacerea nevoilor speciale ale copiilor consumă timp. Predarea în cele mai bune condiţii cere multă energie, şi câteva ore de ajutor pe săptămână din partea unuia sau a unui mic grup de părinţi poate face mult în sensul extinderii posibilităţilor copiilor.

Comunicarea apropiată cu profesorul este de asemenea utilă. Părintele care menţine o relaţie prietenoasă cu profesorul are şanse mici să constate că propriul copil este neglijat. Un astfel de contact ilustrează într-un mod pozitiv principiul „ungerii rotiţelor”. Este important să comunicăm aprecierile noastre profesorului care face eforturi suplimentare pentru copii şi să menţionăm şi directorului aprecierea noastră pentru munca profesorului. Astfel de reacţii nu numai că contribuie la moralul personalului didactic al şcolii dar cresc şi şansele acordării unei atenţii continue nevoilor speciale ale diferiţilor copii înzestraţi şi talentaţi. Într-un mod foarte real, părinţii celor înzestraţi afectează atitudinea profesorilor nu numai faţă de proprii copii ci către toţii cei talentaţi.

În vreme ce poate aduce contribuţii apreciabile al îmbunătăţirea oportunităţilor din clasă pentru copilul său, trebuie de asemenea să recunoască că şcoală nu poate fi unica responsabilă pentru educaţia acestuia Încurajarea intereselor şi hobby-lor acasă poate oferi multe oportunităţi de contact cu alţi copii care au interese similare şi pot contribui şi la ceea ce se învaţă în clasă de asemenea. De exemplu, un copil şi unul sau doi asemenea lui pot iniţia un studiu ştiinţific al unor mamifere rozătoare (gerbil) şi produce diverse grafice care să arate pattern-urile de hrănire, reproducere şi comportament. Aceste informaţii pot fi baza pentru prezentări ulterioare sau proiecte în clasă precum şi pentru câştigarea respectului şi acceptării.

EDUICAŢIA ÎN AFARA ŞCOLII

Comentariile din secţiunile anterioare presupun că este posibilă o relaţie de cooperare între cămin şi şcoală, lucru care este în general adevărat. Ştim totuşi, că există şi excepţii. Un părinte ar putea foarte bine să se confrunte cu problema de a nu se simţi binevenit şi să fie frustrat că nu este capabil să îşi ajute copilul să se descurce la şcoală. În aceste cazuri există alternative, deşi sunt consumatoare de timp şi cer eforturile unui grup

44

de părinţi. Acestea nu rezolvă problemele de bază dar cel puţin furnizează învăţare dezirabilă si contacte pentru copiii de vârste mici.

O alternativă care a fost aplicată cu succes este grup de interes special care se întruneşte în mod regulat după ore. Subiectele alese pentru astfel de grupuri pot fi selectate individual sau determinate prin consens. În cazul intereselor individuale, copiii pot fi reuniţi pentru a împărtăşi şi dezvolta hobby-uri sau pentru a lucra cu o varietate de materiale de ştiinţă şi artă, de exemplu. Un exemplu de consens de grup este dat de cazul tinerilor inteligenţi care se adună să asculte şi să discute despre muzică sau alteori să discute subiecte de tipul politicii cu unul sau mai mulţi adulţi. O altfel de persoană tânără care a beneficiat de ultima oportunitate menţionată a spus că pentru prima oară a fost capabilă să îşi exprime în întregime opiniile şi în mod liber fără cenzură din partea profesorilor sau a colegilor.

O altă alternativă este clasa specială, ce are loc pe parcursul verii sau sâmbăta şi este condusă de către părinţi sau prieteni ai acestora. Pentru că frecventarea acestor clase este facultativă testarea succesului este simplă. Dacă copiii frecventează cu încântare şi consecvenţă, clasa este excelentă. Dacă nu este, fără îndoială că va înceta să mai existe. Un mod de a face aceste clase relevante este de a începe cu alegerile copiilor ca întrebări la un chestionar simplu despre posibilele materii. Lista poate reflecta atât interesele cunoscute de părinţi cât şi posibil domenii noi disponibile prin intermediul unor adulţi specializaţi.

O altă alternativă este şcoala „călătoare” în care copiii sunt transportaţi în diferite locaţii, pentru a le satisface sau stimula interesele. O astfel de şcoală, care se desfăşoară după ore sau sâmbăta este o încercare de a utiliza comunitatea ca pe un centru de învăţare. Copiii sunt transportaţi într-o furgonetă sau un mic autobuz la resursa sau facilitatea necesară. Uneori aceasta poate fi un câmp, pentru studii botanice, alteori un ocean la reflux sau secţiunea pentru copii a unei librării, o clădire unde se pot efectua diferite tipuri de măsurători. Şantiere, pieţe, muncitori, profesori sau artişti pot servi ca resurse la diferite momente, în funcţie de subiectul studiat. Şi este posibil ca, la fel ca în orice altă alternativă citată, o resursă să înceapă să fie utilizată cu regularitate.

PATTERN-URI DIFERITE DE URMAT

Unul din domeniile în care şcoala şi căminul pot coopera în beneficiul copilului este acela al urmării unei şcoli flexibile. Chiar şi în situaţiile cele mai bune, copiii talentaţi şi înzestraţi îşi irosesc o mare parte din timp. Unul din motive este acela ce exprimă dorinţa copilului de a lua parte la activităţile de grup şi de a fi acceptat. Alte motive vizează utilizarea unor conţinuturi de care el nu are nevoie. Este foarte posibil ca un astfel de copil să sară peste anumite conţinuturi predate în timpul săptămânii la şcoală fără ca el să piardă ceva din procesul de învăţare. Dacă ar lua parte la oportunităţile speciale de învăţare din afara şcolii, aceasta ar putea să îl ajute mai mult decât dacă ar urma programul complet al şcolii.

Dacă relaţiile de colaborare între şcoală şi familie sunt bune, este posibil să se aranjeze programe speciale pentru copiii cu abilităţi şi talente care capitalizează oportunităţile în ambele situaţii. Aranjamentele speciale sunt deja o obişnuinţă în şcoli. Copiii adesea pleacă din clase pentru a practica cu orchestra, grupurile corale, pentru ajutorul de întreţinere, activităţi sportive etc. Pare la fel de echitabil şi de dorit ca anumiţi

45

copii să părăsească sălile de curs pentru câteva ore sau chiar pentru o zi astfel încât aceştia să lucreze cu un artist al comunităţii, un muzician sau cu un om de ştiinţă într-un laborator sau studio.

Programele flexibile se dezvoltă rapid şi pentru adulţi. Unii lucrează şase zile , alţii lucrează patru; unii lucrează cu program divizat, unii petrec tot timpul de lucru acasă mergând la serviciu doar în rare ocazii. Programele flexibile capătă sens pentru tinerii care sunt supradotaţi şi care au abilităţi specializate. Astfel de programe s-ar preta foarte bine atât pentru învăţământul primar cât şi pentru cel gimnazial ân funcţie de nevoile speciale ale copiilor. Părinţii şi profesorii care lucrează împreună pentru a planifica programe flexibile pot aduce o mare realizare sistemului şcolar. Oportunităţile de a învăţa alături de un specialist sunt nenumărate în orice comunitate.

CUM SE DEZVOLTĂ ASOCIAŢIILE PENTRU PĂRINŢI

Nimic nu garantează stabilitatea programelor şcolare pentru copiii talentaţi aşa cum o garantează existenţa asociaţiilor de părinţi bine organizate şi active. În acele comunităţi în care programele au existat pentru o perioadă de timp şi s-au dezvoltat, eforturile de a le asigura sprijinul au fost făcute de către părinţi. Este din nefericire adevărat faptul că programele pentru copiii talentaţi adesea sunt văzute ca fiind mai puţin importante decât cele ale altor grupuri de copii; atunci când probleme financiare apar, programul pentru copii înzestraţi este pus în pericol.

Asociaţiile de părinţia şi-au adus contribuţiile în mod direct sau indirect. Ei s-au întâlnit cu membrii consiliilor de educaţie pentru a mărturisi în favoarea necesităţii programelor şi extensiei acestora. De asemenea, s-au întâlnit cu membrii consiliilor şcolare pentru a se interesa de resursele pentru copiii talentaţi şi pentru a lua iniţiativa unor acţiuni. Ei au cerut prezentări asupra actualelor resurse şi astfel au promovat evaluarea şi îmbunătăţirea programelor de către educatori.

Grupurile de părinţi au contribuit în multe moduri la formarea prin educaţie a profesorilor şi a directorilor. Ei au participat la simpozioane pentru a discuta nevoile copiilor lor şi pentru a oferi sugestii, au aranjat întâlniri în care copiii şi-au prezentat interesele experienţele cu valoare specială, şi au adus adulţi înzestraţi care să vorbească despre perspectivele lor asupra unor experienţe şcolare bune. Ca şi sponsori ai întâlnirilor în care practicile şcolare excelente sunt evidenţiate, părinţii au furnizat forumuri de recunoaştere a profesorilor extraordinari precum şi acordarea de experienţe de formare acestora în cadrul actualei pregătiri din perspectiva propriilor lor contribuţii. Pentru a sprijini întâlnirile sponsorizate direct de către educatori, părinţii au participat şi au luat parte la discuţii. Într-o măsură mică dar importantă, au contribuit de asemenea, la succesul acestor întâlniri acţionând ca şi gazde şi ajutând la aranjamentele necesare. Interesele lor sun mutuale, iar activităţile separate nu prea au sens.

Grupurile bine organizate de părinţi, oferă programe regulate pentru tineri prin intermediul atât al facilităţilor şcolii cât şi cele ale comunităţii, contactând profesorii potenţiali, aranjând programele şi clasele, având grijă de aranjamentele financiare şi oferind publicitate. Astfel de clase pot fi organizate Sâmbăta de către rezidenţii facultăţii

46

sau de profesori de la colegiu, sau prin programele de vară oferite de comunitate şi personalul şcolar*.

Fără îndoială, cel mai importante arii în care grupurile de părinţi pot sprijini educaţia copiilor înzestraţi sunt cele aparţinând sferei politice. Un exemplu de o federaţie a părinţilor bine organizată cu un considerabil impact politic, este cea a Californiei. De-a lungul unei decade federaţia s-a extins de la câteva sute de membri la mii de membri cu mai mult de patruzeci de grupări afiliate*. Mai multe din grupările afiliate au mai mult de două mii de membri şi majoritatea au înregistrat o creştere echilibrată. În timp ce toate asociaţiile au fost active în câteva din activităţile anterior menţionate, federaţia per ansamblu a lucrat din punct de vedere politic pentru copiii talentaţi şi a susţinut programe financiare pe teritoriul statului. Deşi suportul financiar este încă sărac, acesta se realizează prin intermediul părinţilor care au condus la îmbunătăţirea acestui suport chiar dacă un pic mai modest. Părinţii şi-au utilizat resursele lor personale an după an pentru a apărea înainte de audierile legislative şi pentru a contacta legiuitorii individuali, iar de-a lungul acestui proces au câştigat respectul atât al educatorilor cât şi al politicienilor.

În sfârşit, orice asociaţie de părinţi furnizează antidotul pentru singurătate care nu este asemănătoare cu aceea trăită de copiii înzestraţi fără colgii care să-i înţeleagă. Părinţii copilului talentat poate simţi că situaţiile care creează problemele copilului său sunt unice. Atunci când se întâlneşte cu alţi părinţi, află că şi alţii au avut probleme asemănătoare şi asta poate fi încurajator. De asemenea, este probabil ca discutarea problemelor să conducă la acţiuni şi soluţii constructive. Atunci când părinţii îşi împărtăşesc informaţiilor despre copii, ei învaţă să pună dezvoltarea copiilor lor într-o nouă perspectivă.

* Sunt date informaţii specifice asupra organizaţiilor ce pot fi contactate pentru obţinerea de informaţii adiţionale privind metodele de organizare aranjamentelor şi a tipurilor de clase * Ibid.

47