Comerțul Electronic

Vintila Constantin

IE, Anul III, Gr. 50301

1

CuprinsCAPITOLUL I. COMERTUL ELECTRONIC – FORMA MODERNA A AFACERILOR 3

1.1. DEFINIREA ŞI CONŢINUTUL COMERŢULUI ELECTRONIC................................................................................31.2. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE COMERŢULUI ELECTRONIC.......................................................................61.3. IMPACTUL COMERŢULUI ELECTRONIC ASUPRA SOCIETĂŢII...........................................................................81.4. TENDINŢELE DE DEZVOLTARE A COMERŢULUI ELECTRONIC.......................................................................10

CAPITOLUL II. MODELELE COMERTULUI ELECTRONIC...........................11

2.1. MODELUL B2C............................................................................................................................................122.2. MODELUL B2B............................................................................................................................................142.3. MODELUL COLABORATIV............................................................................................................................162.4. DOMENIILE COMERŢULUI ELECTRONIC.......................................................................................................16

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................19

2

CAPITOLUL I. COMERTUL ELECTRONIC – FORMA MODERNA A

AFACERILOR

1.1. Definirea şi conţinutul comerţului electronic

Într-un sens foarte larg, comerţul electronic este un concept care desemnează procesul

de cumpărare şi vânzare sau schimb de produse, servicii, informaţii, utilizând o reţea de

calculatoare, inclusiv Internet-ul. În sens restrâns, comerţul electronic poate fi privit din patru

perspective, şi anume:

1. din perspectiva comunicaţiilor - reprezintă furnizarea de informaţii, produse,

servicii, plăţi, utilizând linii telefonice, reţele de calculatoare sau alte mijloace electronice;

2. din perspectiva proceselor de afaceri - reprezintă o aplicaţie tehnologică îndreptată

spre automatizarea proceselor de afaceri şi a fluxului de lucru;

3. din perspectiva serviciilor - este un instrument care se adresează dorinţelor

societăţilor, consumatorilor şi managementului în vederea reducerii costurilor şi creşterii

calităţii bunurilor şi a vitezei de servire.

4. din perspectiva on-line - reprezintă capacitatea de a cumpăra şi de a vinde

produse, informaţii pe Internet sau utilizând alte servicii on-line.

Din punct de vedere teoretic, comerţul electronic este definit ca „o tehnologie modernă de a

face afaceri, ce se adresează nevoilor organizaţiilor, comercianţilor şi consumatorilor de a

reduce costurile tranzacţiilor o dată cu îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor şi creşterea

vitezei de livrare.”(Revista Internet Computing)

„Un termen larg care descrie activităţile comerciale şi transferul electronic de date ce le

sunt asociate cu scopul comerţului electronic este de a contopi reţeaua vastă a întreprinderilor

mici, agenţiilor guvernamentale, corporaţiilor mari şi a distribuitorilor independenţi într-o

şingură comunitate, dispunând de capacitatea de a intercomunica fără erori prin intermediul

oricărei platforme de calcul" (Centrul pentru Resursele Comerţului Electronic, Universitatea

Tehnică Georgia).

Componentele comerţului electronic:

1. Aplicaţii de comerţ electronic (stocuri, on-line banking, cumpărături şi vînzări on-line,

mall-uri virtuale, home shoping, publicitate şi marketing on-line, călătorii, cumpărări de acţiuni,

căutătri de job-uri, conducere de licitaţii,colaborări electronice în cercetare)

2. -Utilizatori (cumpărători, vânzători, intermediari, servicii, management),

3

-Politici publice (taxe, aspecte de legislaţie şi securitate),

-Standarde tehnice (pentru documente de securitate, protocoale de reţea),

-Organizaţii (parteneri, competitori, asociaţii, servicii guvernamentale).

3. Infrastuctura: serviciilor de afaceri comune (plăţi electronice, cataloage electronice);

distribuţia informaţiilor şi mesageriilor (EDI, poştă electronică, HTTP); publicării pe reţea şi a

conţinutului multimedia (HTML, Java, WWW, VRLM); de reţea (telefonie, cablu, sateliţi, TV,

VAN, LAN, intranet, internet, exatranet); intefeţelor(cu bazele de date, cu clienţi, cu

aplicaţiile).

4. Managementul comerţului electronic.

Aplicaţiile de comerţ electronic sunt dependente şi susţinute de patru mari domenii

(piloni ai piramidei): utilizatorii, politicile publice, protocoalele şi standardele tehnice, alte

organizaţii. Managementul comerţului electronic stă la baza piramidei şi coordonează

aplicaţiile, infrastructurile şi bazele de date.

Similar comerţului clasic, realizarea celui electronic presupune parcurgerea aceloraşi etape

principale:

I. Atragerea cumpărătorilor, care poate fi asigurată prin diverse mijloace: reclame (banner-e)

în pagini Web, mesaje de e-mail, televiziune etc. Această faza este orientată pe conţinut şi

presupune furnizarea informaţiilor necesare potenţialilor cumpărători cu privire la

produsele sau serviciile pe care le oferă comerciantul.

II. Derularea comenzii, proces care presupune existenţa unor mecanisme pentru crearea

comenzii, transmiterea la comerciant, procesarea plăţii şi alte aspecte ale managementului unei

comenzi.

III. Efectuarea plăţii. Ca şi în comerţul obişnuit, în cel electronic există mijloace variate de

plata. Unele dintre ele sunt virtuale (pe Internet) şi reprezintă analogul celor din lumea reală:

cărţi de credit, ordine de plată etc. Altele sunt specifice comerţului pe Internet, utilizând

tehnologii proiectate special pentru acesta.

IV. Livrarea bunurilor sau serviciilor, care pot fi fizice sau digitale. În funcţie de tipul lor,

livrarea poate fi on-line sau off-line.

V. Rezolvarea cererilor ulterioare ale cumpărătorilor. După ce procesul de vânzare s-a

terminat, cumpărătorul poate avea unele întrebări sau probleme privind obiectul tranzacţiei.

4

Paralel cu conceptul de comerţ electronic (e-commerce), s-au dezvoltat şi altele, cum ar fi

afacerile electronice (e-business) şi comerţul bazat pe echipamentele electronice mobile (m-

commerce).

Conceptul e-business a fost introdus de compania IBM. El extinde noţiunea de comerţ

electronic prin integrarea unor game variate de servicii, cum ar fi: servirea clienţilor,

colaborarea cu alţi parteneri de afaceri, tranzacţionarea electronică în interiorul organizaţiei. Prin

acest concept se reunesc totodată facilităţile locale ale Intranet-ului (schimburile interne de

date, administrarea, lucrul în grup, integrarea la scara organizaţiei) cu beneficiile globale ale

lui (e-mail, canale de ştiri şi prognoze, servicii pentru clienţi etc). Politica IBM prevede

implementarea e-business pas cu pas, oferta sa fiind structurată în două componente majore: e-

mail/e-collaboration şi e-commerce.

Mobile-commerce sau, pe scurt, m-commerce reprezintă o nouă formă de comerţ

electronic care foloseşte dispozitive hardware inteligente, de mici dimensiuni, mobile (agende

notebook, PDA - Personal Digital Assistant, terminale de telefonie mobilă) conectate la

Internet.

M-commerce a apărut din necesitatea satisfacerii cerinţelor oamenilor de afaceri, care

călătoresc mult şi care au nevoie să facă cumpărături rapide, oriunde s-ar afla. După domeniul

de activitate şi funcţiile îndeplinite, aplicaţiile de m-commerce pot fi grupate în următoarele

categorii:

a)Aplicaţiile de acces la servicii financiare. Includ serviciile mobile banking (accesul la

cursuri valutare, dobânzi, consultarea situaţiei financiare, efectuarea plăţilor şi transferul de

fonduri), mobile broking (obţinerea informaţiilor despre preţurile acţiunilor) mobile cash

(transferul de bani dintr-un cont bancar pe un cârd prin utilizarea unui terminal mobil) şi mobile

payment (ataşarea la telefoanele mobile a unor cititoare de cartele inteligente în scopul

autorizării efectuării unor tranzacţii de pe cardul bancar pentru plata unor produse/servicii de

valori reduse.

b)Aplicaţiile pentru comerţul cu produse şi servicii, grupă care reuneşte aplicaţiile mobile

retailing (serviciile de vânzări cu amănuntul, plata produsului efectuându-se prin intermediul

cărţii de credit), mobile ticketing (cumpărarea sau rezervarea cale electronică prin telefonul

mobil a biletelor), mobile auctions (participarea la licitaţii) şi mobile reservation (selectarea,

de exemplu, din portalul mobil a capitolului restaurante, de unde se pot alege localul şi

meniul dorit).

5

c)Aplicaţiile pentru promovarea produselor şi serviciilor reprezintă o gamă de servicii

bazate pe transmiterea unor reclame sau informaţii personalizate utilizatorilor (ca urmare a

creării profilului acestora de către operatorul de telefonie mobilă). Furnizarea acestor servicii

este strâns legată de utilizarea terminalelor mobile din generaţia 2,5 (şi în perspectivă 3G), care

dispun de capacităţi superiore de transmitere a sunetelor, imaginilor şi secvenţelor video.

d)Aplicaţiile de acces la divertisment, care reunesc servicii precum mobile gaming(prin

intermediul telefonului mobil se poate participa la o mare varietate de jocuri ), mobile music

(audierea melodiei dorite - presupune descărcarea fişierelor în format streaming audio de la

posturile de radio, casele de discuri sau de pe site-urile web în sistem „pay per hear") şi mobile

video (au în vedere descărcarea şi vizionarea secvenţele video la cerere, prin

intermediul unui videotelefon).

Telefonia mobilă a intrat foarte puternic pe piaţa mondială; inclusiv în România, Moldova.

S-a estimat că în anul 2004 existau în lume peste un miliard de telefoane celulare, din care

jumătate puteau să acceseze Internet-ul. Totodată, marile companii tind să-şi diversifice

oferta şi pentru segmentul de piaţa al a clienţilor „mobili" . Spre această nouă formă de

atragere a clienţilor se îndreaptă şi sistemul bancar, prin dezvoltarea serviciilor de m-banking,

componentă a serviciilor bancare on-line oferite de peste 94% din băncile europene încă din

anul 1998.

Pentru a fi on-line pentru m-commerce, o companie trebuie să îndeplinească anumite cerinţe

tehnice, precum: site Web care să suporte WAP (Wireless Application Protocol), pagini scrise

în limbajul WML (Wireless Markup Language), infrastructură de telecomunicaţii mobile. De

asemenea, clienţii trebuie să deţină telefoane mobile cu suport WAP.

1.2. Avantajele şi dezavantajele comerţului electronic

Primele forme de comerţ electronic existente de câteva decenii se bazau pe reţele private,

telefonice şi reţelele între companii. Etapa următoare a comerţului electronic datează din anii

'95-'96 şi reprezintă vânzarea cu amănuntul către consumatori. Din 1995, companii cu nume

de rezonanţă precum Dell, Cisco şi Amazon au pornit o campanie agresivă de utilizare

comercială a Internet-ului. Au apărut primele site-uri Web comerciale care ofereau acces rapid

şi facil la informaţii despre produse, dar nimic mai mult, fiind doar nişte vitrine mobile, fără

legătură, din cyberspaţiu. Un alt val al evoluţiei comerţului electronic a adus posibilitatea de

a trimite comenzi sigure, utilizând cărţi de credit. In această perioadă au fost integrate aplicaţiile

de reţea cu bazele de date, oferind consumatorilor posibilitatea de a accesa o cantitate

6

considerabilă de informaţii şi de a furniza opţiuni convenabile pentru achiziţii. Nivelul actual al

comerţului electronic a devenit posibil datorită dezvoltării produselor software, a marilor

producători de baze de date care şi-au orientat produsele spre Web, a legăturilor din ce în ce

mai performante dintre browser-e şi bazele de date, precum şi a perfecţionării protocoalelor

de securitate.

Avantajele utilizării comerţului electronic pot fi evaluate din perspectiva celor trei

participanţi implicaţi: compania, consumatorul şi societatea.

Din punctul de vedere al companiei vânzătoare, avantajele utilizării comerţului electronic

sunt:

• Extinderea zonelor de activitate pentru pieţele naţionale şi internaţionale; cu un capital

minim, o companie poate rapid şi uşor să-şi localizeze clienţii, furnizorii potriviţi şi cei mai

buni parteneri de afaceri din lume.

• Creşterea vitezei de comunicare.

• Îmbunătăţirea eficienţei.

• Reducerea efortului de inventariere şi al managementului stocurilor.

• Reducerea timpului dintre cheltuirea capitalului şi încasarea contravalorii produselor şi

serviciilor.

• Reducerea unor costuri de creaţie, procesare, distribuţie, stocare şi regăsire a

informaţiilor bazate pe hârtie.

• Întărirea relaţiilor cu furnizorii şi clienţii.

• Asigurarea unor căi rapide şi moderne de furnizare a informaţiilor despre

companie.

• Asigurarea unor canale alternative de vânzare (prin Web).

• Posibilitatea întreprinderilor mici de a concura cu cele mari.

• Facilitarea intrării pe pieţele internaţionale.

• Scăderea costurilor de funcţionare prin automatizarea procesului de comandă.

Din punctul de vedere al consumatorului, avantajele sunt: efectuarea rapidă a

cumpărăturilor sau altor tranzacţii la orice oră, în orice zi; căutarea rapidă a produselor şi

serviciilor, cu posibilitatea comparării tehnice şi economice a ofertelor; transportul rapid al

produselor şi serviciilor, mai ales ale celor digitale; posibilitatea participării la licitaţii

virtuale, la reuniuni electronice din comunităţile virtuale, unde au loc schimburi de idei şi de

experienţe; facilitarea competiţiei, având ca rezultat reduceri substanţiale de preţuri.

7

Avantajele societăţii sunt următoarele: permite mai multor persoane să lucreze şi să facă

cumpărături de acasă, reducându-se astfel traficul şi poluarea; face posibilă vânzarea unor

mărfuri la preţuri mai mici, astfel încât şi oamenii cu venituri mici să poată cumpăra mai mult,

ridicându-le standardul de viaţă; asigură oamenilor din „lumea a treia" şi a celor din zonele

rurale accesul la produse şi servicii care altfel nu le-ar fi fost accesibile; facilitează furnizarea

serviciilor publice, cum ar fi sănătatea, educaţia, distribuirea serviciilor sociale ale

guvernelor, la un cost redus şi cu o calitate îmbunătăţită.

Limitările şi dezavantajele comerţului electronic pot fi grupate în două mari

categorii: tehnice şi nontehnice. Dintre dezavantajele tehnice se pot distinge: lipsa unor

sisteme de securitate ieftine, a unor standarde adecvate şi a unor protocoale de comunicaţie de

mare eficienţă; insuficienţa lărgimii de bandă; instrumentele de dezvoltare sunt în

transformare şi se schimbă rapid; dificultatea de integrare a accesului Internet şi a

sistemelor software de comerţ electronic cu unele aplicaţii existente şi sisteme de baze de date;

vânzătorii au nevoie de server-e Web speciale şi alte infrastructuri; unele sisteme software de

comerţ electronic nu sunt compatibile cu unele sisteme hardware şi sisteme de operare etc.

În categoria dezavantajelor nontehnice se includ: costul şi justificarea (dezvoltarea unui

sistem propriu este destul de scumpă şi poate ridica probleme datorită lipsei de experienţă);

securitatea şi anonimatul; lipsa încrederii şi mentalitatea utilizatorului, fapt care determină o

încetinire a trecerii de la magazinele obişnuite la cele virtuale; imposibilitatea clienţilor de a

avea un contact fizic prin şimţuri cu obiectele; lipsurile cadrului legal, a reglementarilor şi

standardelor; adaptarea atât a vânzătorilor, cât şi a cumpărătorilor; în multe domenii de

activitate nu sunt suficienţi cumpărători şi ofertanţi; o anumită degradare a relaţiilor

interumane; inaccesibilîtatea unor clienţi potenţiali la Internet, care este încă scump etc.

1.3. Impactul comerţului electronic asupra societăţii

Comerţul electronic devine rapid o componentă spectaculoasă a globalizării,

expansiunea tranzacţiilor electronice putând constitui o oportunitate majoră pentru comerţ şi

dezvoltare. Totodată, acest proces poate fi sursa unui important număr de istorii de succes

prin care ţările în curs de dezvoltare şi întreprinderile lor pot atinge noi niveluri de competitivitate

internaţională şi participa în mod activ la economia informaţională globală.

Comerţul electronic a devenit o realitate şi, pentru mulţi, o provocare. Performării actuale al

domeniului îşi îndreaptă atenţia către dezvoltarea dimensiunilor comerţului electronic şi a

8

mijloacelor prin care organizaţiile internaţionale, precum UNCTAD, pot ajuta la perfecţionarea

lui. Această formă de comerţ reprezintă cheia care permite evadarea din cercul vicios al

subdezvoltării. În acest sens, cea mai mare provocare nu este de natură economică sau

politică, ci psihologică şi conceptuală.

Evidenţierea avantajelor comerţului electronic pentru întreprinderi, administraţie şi

persoane poate contribui la construirea climatului de încredere necesar. Încrederea este

elementul vital ce va permite comerţului electronic să crească rapid şi sănătos, devenind

adevărat motor pentru dezvoltarea globală.

Rolul şi impactul comerţului electronic asupra societăţii reprezintă o realitate de

necontestat. El acţionează ca un catalizator al activităţii economico-sociale, determină reforme

legislative, aduce stabilitate legăturilor electronice dintre partenerii de afaceri, conduce la

globalizarea activităţii economice, impune un nivel ridicat al cunoştinţelor angajaţilor. Alt efect

va fi cel al dezvoltării altor sectoare legate de comerţul electronic, cum ar fi: electronic banking,

rezervările on-line, marketingul unu-la-unu. Aceste impacturi nu sunt noi, dar sunt accelerate

şi răspândite în toată comunitatea de pe Internet.

În timp ce comerţul electronic reduce puternic anumite costuri, generează altele,

îndeosebi pentru asigurarea securităţii sistemelor. Reducerea costului nu se reflectă automat

în reducerea preţului de vânzare, până în prezent înregistrându-se scăderi ale preţului doar în

câteva sectoare (tranzacţiile cu acţiuni). Comerţul electronic va modica structura, şi nu nivelul

preţului, şi va reflecta abilitatea de a măsura schimbările şi exactitatea inflaţiei. Comerţul

electronic va scoate la lumină diferenţele care există între produse, industrii şi ţări, accelerând

adoptarea reformelor economico-sociale.

Sugestiv în această privinţă este un raport al organizaţiei de cercetare pe Internet, Giga

Informaţion Group Inc., care relevă faptul că vânzările business-to-consumer (B2C) au atins

152 miliarde de dolari în 2002, faţă de 25 miliarde de dolari în anul 2000. Cu toate acestea,

vânzările on-line către consumator vor reprezenta doar 32% din totalul cheltuielilor populaţiei

în următorii patru ani. Cei care vor domina vânzările în reţeaua mondială vor fi comercianţii

care vor folosi mai multe canale: Internet-ul, magazinele convenţionale sau comenzile prin

cataloage electronice. În 2002, peste 60% din cele 125 miliarde de dolari au provenit de la

companii,care pot opera atât în lumea reală cîi şi în cea virtuală, în timp ce 26% au venit numai

de la comercianţii on-line. Companiile tradiţionale care vând on-line au deţinut, în 1999, o

cotă de 33% din totalul vânzărilor către consumatori. Aceşti retailer-i vor domina comerţul on-

line şi vor ocupa două treimi din piaţă (92 miliarde dolari). Pentru comercianţii tradiţionali

9

aceasta reprezintă o perspectivă deosebită, demonstrând că jocul nu s-a terminat, iar

magazinele reale încă mai contează. De asemenea, structura vânzărilor business-to-consumer se

va modifica. Anii trecuţi, peste 75% din vânzările on-line se petreceau în cinci domenii:

calculatoare şi echipamente, călătorii, brokeraj, licitaţii, cărţi şi muzică. In prezent, cele cinci

domenii reprezintă doar jumătate din cumpărăturile on-line. Noi domenii de vânzare şi-au făcut

debutul în lumea comercială virtuală: automobilele, produsele alimentare, jucăriile, cadourile,

asigurările, afacerile imobiliare etc. Astfel, în următorii ani, vânzările automobilelor şi

produselor alimentare le vor depăşi pe cele de calculatoare sau călătorii.

În timp ce toate studiile efectuate indică clar succesul pe care îl va avea comerţul pe

Internet, există temerea ca întreprinderile de comerţ electronic vor profita de poziţiile de

monopol pe care le deţin, pentru a practica preţuri mari. Autorităţile din întreaga lume, care

reglementează competiţia, se confruntă cu o nouă provocare: asigurarea mediului

competitiv în care să se dezvolte comerţul electronic. Consumatorii trebuie protejaţi fără a

îngrădi însă inovaţia. Costurile unei afaceri pe Internet sunt relativ mici, ceea ce ar trebui să

stimuleze competiţia, dar societăţile care au avantajul de a fi primele în acest domeniu pot

profita de poziţia lor privilegiată. Se apreciază că în mediul Internet, reputaţia, numele mărcii

sau loialitatea consumatorilor vor deveni din ce în ce mai importante şi vor oferi avantaje

semnificative.

1.4. Tendinţele de dezvoltare a comerţului electronic

Comerţul electronic mondial cunoaşte o dinamică ascendentă, pe măsură ce tot mai mulţi

consumatori şi tot mai multe afaceri se conectează la Web. Statele Unite se delimitează de restul

regiunilor lumii prin valoarea tranzacţiilor electronice: 510 miliarde în 2000 şi 3.456 în 2004,

dinamica fiind însă mai mica faţă de cea din alte regiuni. Totuşi, America de Nord îşi va lua

„partea leului", dar dominaţia ei va scădea, pe fondul creşterii mai pronunţate a ţărilor din Aşia şi

Europa de Vest.

Din totalul comerţului din Asia-Pacific, în 2004, 8% constituia cel electronic, însă

regiunea nu se va dezvolta uniform datorită diferenţelor politice şi de infrastructură.

Ţările din Europa de Vest s-au înrolat la o „hiperereştere" începând din anul 2001, ca urmare a

eforturilor agreşive ale giganţilor din industrie şi a dezvoltării afacerilor on-line. Dar în prezent

doar o mică proporţie din europeni cumpără on-line. După cum reflectă un raport al eMarketer,

efectuat de către societatea de cercetări de marketing Gallup Europe la cererea Comisei

10

Europene, în prezent doar 35% din utilizatorii de Internet din Uniunea Europeană

efectuează cumpărături de bunuri on-line pentru uz personal.

Conform estimărilor cercetătorilor de la Forrester Research, comerţul pe Internet a ajuns

în 2004 la 6.800 miliarde $, adică circa 8.6% din totalul vânzărilor. Pe plan mondial, aceasta

înseamnă destul de puţin, dar ţinând cont că doar 10% (conform Media Metrix) din populaţia

globului foloseşte Internet-ul, valoarea este importantă.

Dintre ţările europene, aflate pe primele patru locuri ca putere economică, cea mai rapidă

dezvoltare a sectorului Internet se va înregistra în Franţa, cu o rată anuală compusă de

creştere, de 99%, urmată de Italia, cu 95% şi de Marea Britanic, cu 82%.

Internet-ul se extinde cu rapiditate şi în Europa Centrală şi de Est. Provocările cu care se

confruntă comerţul electronic din această zonă sunt: diversitatea lingvistică; infrastructura şi

pieţele financiare slab dezvoltate; pieţele locale mici; investiţiile scăzute; costul relativ mare

de conectare la Internet faţă de salariile mici; gradul mic de penetrare a telefoanelor şi

calculatoarelor proprii; telefonia fixă nu este liberalizată în totalitate; lipsa protecţiei împotriva

fraudei pe Internet. Principalele forţe continuă sa fie Cehia, Ungaria şi Polonia, care împreună

ocupă 90% din totalul valorii pieţei de comerţ electronic din zonă.

CAPITOLUL II. MODELELE COMERTULUI ELECTRONIC

Comerţul electronic este răspândit astăzi în diferite forme, una dintre cele mai

semnificative modalităţi de grupare fiind în funcţie de natura tranzacţiei. Corespunzător

acestui criteriu, se disting următoarele modele de comerţ electronic:

• Companie-la-companie (B2B: Business-to-business). Reprezintă forma cea mai

răspândită a comerţului electronic şi include tranzacţiile electronice între organizaţii. Există mai

multe tipuri de sisteme inter-organizaţii: interschirnbarea electronică a datelor (EDI -

Electronic Data Interchange) prin reţele cu valoare adăugată (VAN - Value Added Network);

transferul electronic de fonduri (EFT); poşta electronică şi formularele electronice, bazele de date

partajate între Extranet-uri,

• Companie-la-client (B2C: Business-to-consumer). Se referă la tranzacţiile cu

amănuntul către cumpărători individuali .

• Consumator-la-consumator (C2C: Consumer-to-consumer). Este un model în

care consumatorii vând direct consumatorilor. De exemplu, persoane care vând proprietăţi, case,

maşini, alte bunuri, reclame pe Internet, expertize, licitaţii individuale.

• Consumator-la-companie (C2B: Consumer-to-business). În această categorie sunt

11

incluse persoanele care vând produse sau servicii unor organizaţii, precum şi cei care caută

vânzători, negociază cu ei şi, în final, are loc o tranzacţie;

• Afacerile organizaţiilor nonprofit (Non-business). Se referă la activităţile

organizaţiilor nonprofit, instituţii academice, religioase, sociale, agenţii guverna mentale, care

folosesc diverse forme ale comerţului electronic în vederea reducerii cheltuielilor,

îmbunătăţirii activităţilor sau a serviciilor prestate. Implicarea guvernelor în activităţile

economice au creat modele particulare, de tip guvern-la-cetăţean (G2C), guvern-la-guvern

(G2G) .

• Afaceri intraorganizaţionale (Intra-business). Conţin activităţile interne, care de

obicei au loc într-un Intranet şi care implică schimburi de bunuri, servicii, informaţii.

Activităţile pot varia de la vânzarea produselor corporaţiei către angajaţi, până la instruirea

on-line a lor.

• Colaborativ. Reprezintă un model în plină ascensiune. El se bazează pe

colaborarea mai multor societăţi - chiar concurente - în producerea şi vânzarea produselor şi

serviciilor.

2.1. Modelul B2C

Pentru comerţul B2C există o serie de produse specifice: călătorii, hardware şi software,cărţi,

îmbrăcăminte şi accesorii, bilete, cadouri, muzică, video, jucării etc.

Pentru ca un produs să poată fi bine vândut într-o piaţă electronică, trebuie îndeplinească

următoarele condiţii: să aibă marcă recunoscută; să asigure garanţi provenind de la producători

de încredere; să aibă un preţ acceptabil; să fie o marfă cu specificaţii standard; să fie

cumpărat frecvent; să aibă proceduri de utilizare simple difuzabile prin mijloace

audiovizuale.

Pentru ca o companie să reziste şi să aibă succes în zona comerţului electronic , trebuie să

controleze trei elemente de bază: competiţia, clienţii şi schimbare .Competiţia are în vedere

calitatea produselor sale, schimbarea ţine de managementul companiei, iar clienţii se câştigă cu

greu şi se menţin şi mai greu. Pentru a-şi asigura loialitatea clienţilor, compania trebuie să-i

înţeleagă, să le cunoască cerinţele şi preferinţele. In acest scop se recomandă un site interactiv, din

care să rezulte aceste lucruri, precum şi urmărirea comportamentului clienţilor. Cercetarea tuturor

acestor factori a condus la identificarea următoarelor modele de afaceri care determină poziţia

unei companii pe piaţa electronică orientată spre consumator:

Marketing-ul

12

Marketing-ul poate fi direct şi indirect, global şi regional. Marketing-ul direct se

referă la faptul că producătorii se ocupă atât cu reclama, cât şi cu distribuţia propriilor

produse către consumatori, utilizând un magazin electronic pe Internet sau alte medii de

telemarketing, fără intervenţia intermediarilor. În marketing-ul indirect, produsele sunt

distrubuite prin intermediul unor intermediari sau al unor terţe părţi,cum ar fi e-mall-urile.

Producătorii pot vinde direct, dacă sunt recunoscuţi şi site-ul lor este vizitat.Chiar daca

Internet-ul „acoperă” întreaga planetă, unele produse şi servicii nu pot fi furnizate global.

Costul transportului pentru distanţele mari, aspectele legislative pot limita aria de acoperire a

unui serviciu, creând regiuni sau marketing regional.

Distribuitorii şi broker-ii electronici

Utilizînd Internet-ul ,producătorii pot vinde direct clienţilor,fără a mai fi nevoie de

intermediari.Acest lucru este posibil dacă producătorii comercializează mărci standardizate,

recunoscute,iar site-urile lor sunt renumite.În cazul în care un site nu este suficient de

cunoscut, atunci el are nevoie de publicitate,fiind înscris într-un ghid eletronic sau folosind

un serviciu asemănător al unui site intermediar .Distribiutorii electronici se ocupă cu

expedierea comenzii . Brocker-ii electronici oferă o mulţime de servicii care adaugă valoare

informaţiilor disponibile în reţelele deschise sau provenind din sistemele de afaceri integrate, cum

ar fi furnizarea de cataloage de clienţi clasificaţi pe profile, vânzarea de oportunităţi de afaceri,

sfaturi pentru investiţii, consultanţă în domenii specializate. O categorie specială o constituie

serviciile de încredere furnizate de autorităţile de certificare sau de notariatele electronice (de

exemplu, www.openmarket.com, www.imall.com, www.lnternet-mall.com, BestBuy.com,

Compare.net etc).

Magazinul electronic (e-shop, e-store)

Magazinul electronic este gestionat de o companie pentru marketingul şi vânzările

propriilor produse sau servicii. În mod minimal conţine catalogul de produse/servicii, cu

descrieri tehnice şi comerciale pentru fiecare poziţie de catalog. Varianta minimă a unui

magazin electronic include facilităţi pentru preluarea comenzilor (prin e-mail sau formulare

interactive), iar varianta extinsă cuprinde şi posibilitatea efectuării on-line a plăţii (prin

metode electronice). Câştigurile provin din reducerea costurilor de promovare şi vânzare,

precum şi din creşterea volumului vânzărilor.

Magazinul universal electronic (e-mall)

Magazinul universal electronic reprezintă o colecţie de magazine electronice, reunite sub o

„umbrelă" comună, de exemplu o marcă bine cunoscută. În general, acceptă o metodă de

13

plată comună, garantată. Un exemplu este Electronic Mall Bodense (www.emb.ch), care

oferă intrare în fiecare magazin individual.

Vânzări de produse cu servicii sau de servicii

Site-urile unor companii sunt destinate nu doar comercializării produselor, ci şi asigurării de

consultanţă şi alte servicii necesare clienţilor. Unele companii au două site-uri, unul pentru vânzări

şi altul pentru service. De exemplu, Intel şi-a deschis, încă din 1998 un site special pentru

service-ul clienţilor. De asemenea, există societăţi specializate pentru oferte de servicii on-line.

Acestea sunt folosite atât în B2C, cât şi în B2B şi se referă la servicii de turism, călătorii,

plasare de forţă de munca, comerţul cu stocuri, servicii bancare electronice, asigurări, licitaţii.

2.2. Modelul B2B

Modelul business-to-business este cel mai răspândit pe Internet. Partenerii de afaceri sunt

corporaţii, întreprinderi, societăţi, alte organizaţii comerciale. Internet-ul este cadrul cel mai

economic pentru B2B, permiţând companiilor să se conecteze, fără implementări adiţionale de

reţea. B2B contribuie la scăderea costurilor mărfurilor, reducerea inventarelor, creşterea

eficienţei logisticii, creşterea vânzărilor, scăderea costurilor de vânzare şi de marketing.

Produsele care se prestează cel mai mult comerţului de tip B2B, în ordinea folosirii lor,

sunt: calculatoare, componente de calculatoare, electronice de consum (17,5%); servicii publice

(5,7%); transport şi depozitare de marfă (2%), vehicule cu motor (2%), produse petrochimice

(2%); hârtie şi produse de birotică (0,7%); produse alimentare şi pentru agricultură (0,4%).

Modelul B2B acoperă o gamă largă de aplicaţii, care oferă întreprinzătorilor acces la o

serie de informaţii utile, din următoarele categorii: produsele; aprovizionarea; procesul de

producţie; transportul ; stocurile; alianţele privind lanţul de aprovizionare; concurenţii;

vânzările şi marketing-ul; procesul lanţului de aprovizionare şi performanţele.

Entităţile-cheie ale comerţului B2B sunt următoarele: compania care vinde; compania

care cumpără; intermediarii electronici; livrarea; platforma de reţea; protocolul de comunicaţie;

sistemele de informaţii back-end, implementate cu ajutorul Intranet-ului, sistemelor de baze de

date, pachetelor de aplicaţii şi al sistemelor de planificare a resurselor întreprinderii (ERP -

Enterprise Resource Planning).

Cele mai răspândite forme de comerţ B2B sunt orientate spre compania vânzătoare,

cumpărătoare sau spre cea intermediară.

Pieţe orientate spre compania care vinde (supplier-oriented)

14

Reprezintă forma cea mai răspândită a modelului B2B. În această formă, atât

cumpărătorii individuali, cât şi companiile care cumpără utilizează aceeaşi piaţă (supplier-

provider). Arhitectura acestei forme este, în mare măsură, aceeaşi ca în B2C, iar procesul de

cumpărare este similar. Singurele diferenţe faţă de B2C cu amănuntul sunt: consumatorii

sunt companii, pentru care integrarea informaţiilor despre comenzi cu sistemele de

management ale procurărilor este determinantă; fiecare companie-cumpărător poate avea

propriul său catalog şi politică de preţuri; comportamentul companiei-cumpărător diferă de

comportamentul unui cumpărător cu amănuntul.

De asemenea, platforma B2B diferă de B2C, fiindcă informaţiile ordinelor de plată ale

companiei client sunt stocate în server-ele companiei ofertante şi nu se integrează uşor cu

sistemul informatic al companiei-client(Dell, Ford, Cisco, IBM).

Pieţe orientate spre compania care cumpără (e-procurement)

Au ca efect reducerea preţurilor de cumpărare şi a duratei ciclului de achiziţie. Compania

cumpărătoare deschide o piaţă electronică pe propriul său server şi invită potenţialii vânzători

să liciteze ofertele lor şi autorităţile publice organizează licitaţii electronice de

cumpărare.Creşterea considerabilă a numărului de societăţi care iau cunoştinţă în timp util

despre licitaţie conduce în final la mărirea concurenţei şi, în consecinţă la scăderea preţului.

Exemple de companii sunt: General Electric, Boeing Inc. şa.

Pieţe orientate spre intermediari

Pieţele orientate către terţi se bazează pe o interfaţă electronică între vânzător şi

cumpărător. Interfaţa unică pentru mai mulţi producători de bunuri devine cunoscută

cumpărătorilor, fiind ataşată unor canale de informaţii accesate frecvent. Exemple de mari

companii care implimentează acest model sunt:

PART (Boeing) are legături aeriene cu 300 de furnizori ai părţii de întreţinere de la Boeing;

ProcureNet, lansat de Fisher Technology Group în Pittsburg; lndustry.net are aproape

275.000 de membri în cadrul a 36.000 de organizaţii. Participanţii vânzători plătesc taxe

cuprinse între 2.000 şi 250.000 $ pentru a fi prezenţi în catalogul de produse on-line şi pentru a

avea link-uri la potenţialele companii cumpărătoare. Cumpărătorii care au relaţii contractuale pot

trimite comenzile lor prin e-mail.

Pe acest tip de piaţă activează şi furnizorii de servicii adăugate pentru canalele de comerţ

electronic (value chain service provider). Furnizorii de servicii sunt specializaţi pe funcţii

specifice, cum ar fi asigurarea logisticii, plata electronică sau expertiza în managementul

15

producţiei şi stocurilor. Plata acestor servicii se face pe baza unor tarife sau a unei cote

procentuale.

2.3. Modelul colaborativ

Modelul colaborativ poate fi implementat în platforme, companii sau comunităţi

virtuale. Platformele cuprind instrumente şi medii informaţionale pentru colaborarea între

companii. Acestea pot viza funcţii specifice, cum ar fi concepţia sau proiectarea în

colaborare(de exemplu, proiectanţii unui nou autoturism din compania A colaborează cu

proiectanţii de motoare din compania B şi cu proiectanţii de cabluri de acceleraţie din

compania C). Câştigurile provin din managementul platformei (taxa de membru sau de

utilizare) şi din vânzări de instrumente specializate (pentru design, workflow sau

management de documente).

Corporaţia virtuală este o organizaţie compusă din câţiva parteneri de afaceri care îşi

partajează costurile şi resursele, în scopul creării, producerii şi întreţinerii unor produse sau

servicii. Corporaţia virtuală este posibilă datorită platformelor de comunicaţie B2B (Internet şi

Extranet), care permit partenerilor de afaceri să utilizeze e-mail-ul, video conferinţa, partajarea

cunoştinţelor, grupurile de lucru, EDI (Electronic Data Interchange), EFT (Electronic Fund

Transfer). Un exemplu de corporaţie virtuală este IBM Ambra, care şi-a propus sa producă şi să

comercializeze un calculator-clona. Roiurile celor cinci parteneri de afaceri erau: proiectarea şi

realizarea componentelor, asamblarea calculatorului, telemarketing-ul, satisfacerea comenzii şi

livrarea, întreţinerea şi suportul tehnic pentru clienţi.

Interconectările dintre centru şi zonele secundare sunt posibile datorită platformei de comerţ

electronic B2B, care permite comunicaţii şi colaborări între părţi, prin e-mail, discuţii on-line

(chat), acces direct la date, indiferent de loc. Extranet-urile avansate pot lega zonele centrale de

cele subşidiare şi de furnizorii acceptaţi, facilitând derularea afacerilor.

2.4. Domeniile comerţului electronic

Domeniile comerţului electronic s-au diversificat în ultimii ani, multe companii fiind

implicate în ambele modele - B2C şi B2B. Pentru exemplificare, se ilustrează câteva dintre ele:

• publicitatea pe Internet (inclusiv spamming-ul),

• cererea electronică de ziare;

• serviciile bazate pe broker-i;

16

• serviciile de turism şi călătorii;

• licitaţiile de bilete de călătorie ;

• piaţa forţei de muncă, plasamentul, planificarea;

• băncile cibernetice (electronice) - on-line banking ;

• licitaţiile pe Internet ;

• anunţurile, publicaţiile on-line;

• învăţământul la distanţă şi univerşităţile;

• consultanţa on-line (realizarea asigurărilor de sănătate, pentru casă, de viaţă etc,

permiţând şi compararea între diferitele oferte);

• îngrijirea şi consultanţa medicală;

• potrivirea partenerilor (matchmaking-ul) - este un serviciu bazat pe agenţi, care are

rolul de a găşi perechea potrivită în contextul solicitat (de exemplu, www.garage.com găseşte

potenţialii investitori pentru întreprinzători, excite.coliegeedge.com găseşte potenţialilor

studenţi colegiul, univerşitatea potrivită, ţinând cont de mărime, localizare, sportul oferit;

www.match.com oferă un serviciu on-îine general de potrivire a partenerilor);

• livrarea digitală de documente;

• timbrele electronice;

17

CONCLUZII

Evoluția economiei mondiale la începutul secolului XXI este influențata de apariția

comerțului electronic care si în viitor va asigura accesul la noi piețe de desfacere devenind

astfel un instrument vital al fenomenului de globalizare.

Comerțul electronic este un concept integrativ ce desemnează o gama larga de

servicii suport pentru procesele de afaceri, incluzând posta electronica, sisteme suport

pentru comerțul cu mărfuri si servicii, preluare de comenzi, sisteme de raportare statistica

si informații necesare sistemului de management.

Prin marea sa extindere și flexibilitate, comerțul electronic devine un canal de vânzări din ce

in ce mai important pentru companiile din zilele noastre.

Din punctul de vedere al consumatorului, avantajele utilizării comerțului electronic sunt

numeroase: acces 24 ore/zi, ofertă "globală", nivel înalt de acces pe piețe diferite, costuri scăzute

ale informaţiei / comunicaţiei, acces la noi pieţe şi produse etc. Aceste avantaje sunt insoţite, insă,

şi de o serie de riscuri datorate naturii specifice acestui nou tip de comerţ: efectuarea plăţii inaintea

primirii mărfii, site-ul de e-commerce mai puţin tangibil decat magazinul tradiţional, riscul

securităţii transmiterii datelor financiare şi personale sensibile, incertitudinea posibilităţii de

revenire asupra unei tranzacţii etc.

Lipsa de incredere a fost adesea identificată drept una din principalele bariere pentru

consumatorii angajaţi in tranzacţiile on-line, motiv pentru care comerţul electronic depinde esenţial

de climatul de incredere on-line.

Formarea, construirea, dezvoltarea şi menţinerea increderii consumatorului pe Internet

reprezintă o preocupare de bază a comercianţilor on-line şi un obiect de cercetare de actualitate,

evaluarea increderii in utilizarea comerţului electronic aducand elemente esenţiale in susţinerea

dezvoltării acestuia. Modelul propus in această lucrare şi, in special, rezultatele şi concluziile care

se vor obţine din experimentare, constituie contribuţii importante la dezvoltarea comerţului

electronic.

18

Elaborarea modelului conceptual şi a metodelor de măsurare are la bază studiile şi cercetările

proprii, experienţa acumulată de membrii colectivului de realizare a proiectului din alte proiecte de

cercetare, precum şi rezultatele in domeniu publicate pe plan naţional şi internaţional.

BIBLIOGRAFIE

1. Camelia Pop – Comerțul electronic, Revista de Management si Inginerie Economica,

Vol.3, nr.2, 2004

2. Ion Gh.Roşca ,Cristina-Mihaela Bucur, Octaviu Paiu, Mirela Vişcan „Comerţul

electronic: concepte , tehnologii şi aplicaţii”, Editura Economică ,Bucureşti 2004.

3. www.afaceri.net

4. http ://www.epayment.ro-articole/comert-electronic.php

5. www.google.com

6 https://ro.wikipedia.org/

7. www.msn.com

19