of 34 /34
Nu pot face obiectul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor drepturile patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate. Inserarea in obiectul contractului a unor astfel de drepturi atrage nulitatea absoluta a acestei clauze sau a insusi contractului de cesiune, daca acesta are ca singur obiect drepturile privind operele viitoare. Prof. univ. dr. Ligia Catuna, Drept civil. Proprietatea intelectuala, Editura C.H.Beck, 2013 In temeiul art. 41 alin. 2 nu pot fi cesionate drepturile patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate in contract. Per a contrario , pot fi cesionate drepturile patrimoniale privind numai unele opere viitoare. Bodoasca, T., Dreptul proprietatii intelectuale , Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006 , p. 64-65 Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia II civila, Decizia nr. 3052 din 31-mai- 2013 Asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 1733 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 44056/3/2010, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâtele SC S.C. SRL, SC R.E. SRL. A fost obligată pârâta SC R.E. SRL să înceteze folosirea logo-ului principal „R.”, a cărui reprezentare grafică constă în semnul „R.”, scris cu tipul de literă M.B. (cu majuscule îngroşate), de culoare gri-bleu în degrade pe verticală de la nuanţe deschis la nuanţe mai închise, alături de o formă grafică complexă situată deasupra finalului semnului „R.”, constând dintr-un ansamblu de 6 forme geometrice

Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

Citation preview

Page 1: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

Nu pot face obiectul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor drepturile patrimoniale privind totalitatea

operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate. Inserarea in obiectul contractului a unor astfel de drepturi

atrage nulitatea absoluta a acestei clauze sau a insusi contractului de cesiune, daca acesta are ca singur obiect drepturile

privind operele viitoare.

Prof. univ. dr. Ligia Catuna, Drept civil. Proprietatea intelectuala, Editura C.H.Beck, 2013

In temeiul art. 41 alin. 2 nu pot fi cesionate drepturile patrimoniale privind totalitatea operelor

viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate in contract. Per a contrario , pot fi cesionate

drepturile patrimoniale privind numai unele opere viitoare.

Bodoasca, T., Dreptul proprietatii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucuresti,2006, p. 64-65

Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia II civila, Decizia nr. 3052 din 31-mai-2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1733 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a

civilă, în Dosarul nr. 44056/3/2010, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.P., în

contradictoriu cu pârâtele SC S.C. SRL, SC R.E. SRL.

A fost obligată pârâta SC R.E. SRL să înceteze folosirea logo-ului principal „R.”, a cărui reprezentare

grafică constă în semnul „R.”, scris cu tipul de literă M.B. (cu majuscule îngroşate), de culoare gri-

bleu în degrade pe verticală de la nuanţe deschis la nuanţe mai închise, alături de o formă grafică

complexă situată deasupra finalului semnului „R.”, constând dintr-un ansamblu de 6 forme

geometrice triunghiulare cu laturi curbe, de arii diferite dispuse în sens crescător/descrescător faţă

de orizontală, a căror reprezentare de ansamblu dă imaginea unui dreptunghi ce tocmai se

deformează la mediană, reprezentând imaginea stilizată a unei flamuri fluturând în vânt, primele trei

forme triunghiulare fiind de aceeaşi culoare gri în degrade ca şi semnul „R.”, ultimele trei forme

având culoarea bleu-turcoaz, precum şi a logo-urilor derivate din cel principal, formate prin

adăugarea la logo-ul principal a semnelor „L.”, „M.” şi, respectiv, „E.”, toate scrise în aceeaşi poziţie,

dreaptă jos, faţă de semnul „R.”, cu tipul de literă M.R. (majuscule mai mici şi mai subţiri decât

acesta), fiecare în altă culoare - gri închis, verde fistic şi portocaliu - în aceeaşi culoare fiind desenate

şi ultimele trei forme triunghiulare din compunerea flamurii.

Page 2: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

A fost obligată pârâta SC S.C. SRL la plata către reclamant a sumei de 1.000 euro - despăgubiri

pentru prejudicii materiale şi 3.000 euro - despăgubiri pentru prejudicii morale (în echivalent în RON

la cursul BNR din data plăţii efective).

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei SC R.E. SRL la plata de despăgubiri.

A fost obligată pârâta SC S.C. SRL să publice dispozitivul hotărârii în trei cotidiene naţionale.

A fost obligată pârâta SC S.C. SRL la plata către reclamant a sumei de 4.164 RON, cheltuieli de

judecată.

ogo-ul principal „R.”, precum şi logo-urile derivate din cel principal (formate prin adăugarea la logo-ul

principal a semnelor „L.”, „M.” şi „E.”) fac obiectul protecţiei oferite de Legea nr. 8/1996, întrucât

îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 7 (îmbracă o formă concretă de exprimare prin combinarea

numelui brandului cu un simbol grafic, sunt susceptibile de aducere la cunoştinţa publicului, dat fiind

scopul utilizării lor în prezent şi reprezintă o creaţie originală decurgând din combinaţia caracterelor

literelor, a culorilor, a poziţiei literelor şi simbolurilor şi a figurilor grafice folosite).

În aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, protecţia operei este asigurată, independent de

aducerea la cunoştinţă publică, prin simplu fapt al realizării sale, chiar în formă nefinalizată.

Titularul dreptului de autor asupra acestor creaţii este reclamantul C.P., care a fost contactat de S.

pentru crearea identităţii de brand „R.” (astfel cum rezultă din corespondenţa electronică

necontestată de părţi).

Reclamantul a formulat mai multe propuneri, în urma solicitărilor repetate ale beneficiarului final,

ultima sa propunere transmisă către S. fiind modificată neesenţial (culori şi fonturi), aspect confirmat

de martorul D.D. Din mail-ul trimis de reclamant martorului D.D. la data de 10 decembrie 2007,

rezultă că iniţiativa semnului grafic reprezentând o dublă flamură a aparţinut reclamantului.

Între părţi nu a fost încheiat un contract, deşi s-au purtat discuţii cu privire la acest aspect. Din mail-

ul din data de 29 mai 2008, rezultă că reprezentantul S. confirmă o remuneraţie de 1.000 euro, din

care 500 euro pentru finalizarea logo-ului şi restul pentru finalizarea integrală a proiectului R. De

asemenea, în mail-ul din 10 octombrie 2008, reprezentantul S. afirmă că va încheia cu reclamantul

contractul solicitat de acesta, cu rezerva că va achita banii la cursul valutar al lunii iulie când fusese

achitat contractul S.R.

Deşi între părţi a existat o colaborare anterioară, pentru alte proiecte, de care ambele părţi au fost

mulţumite, în cadrul proiectului R., ca urmare a perioadei îndelungate de timp generate în parte de

pretenţiile beneficiarului şi ca urmare a neîncheierii unui contract ferm, au apărut neînţelegeri între

reclamant şi reprezentanţii S.

Page 3: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

Prin urmare, deşi nu a fost încheiat între părţi un contract în formă scrisă, tribunalul a constat că

reclamantul a realizat un logo la comanda directă a S.

Este corectă susţinerea reclamantului în combaterea apărărilor pârâtelor, privind obligativitatea

încheierii contractului în formă scrisă în raport de art. 41 - 42 din Legea nr. 8/1996, precum şi

susţinerea că, dacă în situaţia existenţei unui asemenea contract de comandă a unei opere viitoare,

potrivit art. 46 alin. (1), drepturile patrimoniale rămân ale autorului, în lipsa unei clauze de cesiune,

cu atât mai mult în situaţia inexistenţei unui contract (şi deci a unei potenţiale răspunderi delictuale),

drepturile asupra operei nefinalizate rămân în beneficiul autorului acestei opere.

Sub aspectul condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale, tribunalul a constatat că pârâta S. a

săvârşit o faptă ilicită constând în însuşirea şi folosirea nelegitimă a logo-ului creat de reclamant,

inclusiv prin obţinerea de profit din vânzarea sa către R. (potrivit menţiunilor contractului aflat la

dosar), intenţia directă rezultând din cunoaşterea faptului că reclamantul este autorul logo-ului.

Această faptă a produs un prejudiciu reclamantului (atât moral, cât şi material), constând în

încălcarea drepturilor nepatrimoniale prevăzute de art. 12 şi art. 10 lit. a) şi b) din Legea nr.

8/1996 şi în lipsa oricărei remuneraţii pentru activitatea creativă desfăşurată.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale, tribunalul a reţinut că a existat o înţelegere

între părţi, confirmată de către reprezentantul S., cu privire la o remuneraţie în cuantum de 1.000

euro, totodată, că suma de 5.100 euro prevăzută în contractul S. - R. acoperă o sferă mai largă de

servicii decât crearea logo-ului, iar după predarea logo-ului de către reclamant au fost aduse

modificări neesenţiale (fapt ce rezultă şi din depoziţia martorului şi din contractul de cesiune încheiat

cu A.L. pentru servicii specifice de grafician, tehnoredactor şi textier).

Prin urmare, având în vedere şi faptul că părţile au colaborat anterior în situaţii similare pentru

remuneraţii în cuantum de 1.000 de euro, tribunalul a apreciat că cererea de despăgubire materială

trebuie admisă în parte pentru această sumă, iar nu pentru cea de 5.100 euro care acoperă şi alte

servicii oferite de S. către R. într-un contract faţă de care reclamantul este terţ şi care nici nu îi poate

dăuna, dar nici nu îi poate profita.

În privinţa cuantumului despăgubirilor morale, tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin.

(2) din Legea nr. 8/1996, constatând că despăgubirile pentru prejudiciile morale sunt triple faţă de

despăgubirile materiale, respectiv 3.000 euro.

În privinţa acţiunii formulate împotriva pârâtei R., sub aspectul cerinţelor antrenării răspunderii sale

delictuale, tribunalul a constat că această pârâtă beneficiază de o cauză exoneratoare de răspundere

- lipsa oricărei culpe generată de fapta unei terţe persoane - pârâta S. Astfel, R. nu a cunoscut faptul

că pârâta S. a sub-contactat o terţă persoană pentru realizarea logo-ului comandat de beneficiar,

Page 4: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

ceea ce înseamnă că fapta pârâtei S. întrerupe raportul de cauzalitate între fapta R. (beneficiarul

logo-ului) şi prejudiciul cauzat reclamantului şi înlătură culpa sa în săvârşirea propriei fapte.

Lipsa culpei exonerează pârâta de răspundere civilă delictuală pentru folosirea până în prezent a

logo-ului creat de reclamant şi pentru prejudiciul suferit de acesta. În ceea ce priveşte folosirea pe

viitor a logo-urilor R., cererea reclamantului a fost admisă deoarece numai aşa se poate realiza

repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant.

A fost admisă cererea de publicare a dispozitivului sentinţei ca măsură suplimentară de reparare a

prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

În privinţa cheltuielilor de judecată, acestea trebuie suportate de pârâta S., în măsura admiterii

pretenţiilor reclamantului (lipsa culpei pârâtei S. pe planul răspunderii delictuale răsfrângându-se şi

asupra culpei sale procesuale).

respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S.C. SRL, a admis apelul formulat de

către apelantul - pârât SC S.C. SRL împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul obligării pârâtei SC S.C. SRL la plata către reclamant a sumei de 500 euro despăgubiri pentru

prejudiciul material, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Prin aceeaşi decizie, au fost respinse apelurile formulate de către SC R.E. SRL şi C.P., ca nefondate.

excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi cea a lipsei calităţii procesuale a pârâtei SC S.C. SRL (S.)

- invocate de pârâta SC S.C. SRL ca motiv de apel şi respectiv, pe cale separată -, că reclamantul este

autorul operei neterminate constând în logo-ul principal „R.”, precum şi logo-urile derivate din cel

principal, realizate la comanda pârâtei SC R.E. SRL (R.), în calitate de beneficiar al operei, comandă

transmisă pârâtei S. în temeiul contractului pentru consultanţa de publicitate încheiat între pârâţi şi,

prin intermediul acestuia din urmă, reclamantului, în calitate de autor.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, a rezultat că, potrivit contractului cadru de servicii

publicitare nr. 10 din 01 noiembrie 2006, societatea SC S.D. SRL (S.D.) asigura prestarea de servicii

de creaţie în materie de servicii de publicitate pentru pârâta S., în calitate de beneficiar (client),

prestatorul de servicii de publicitate SC S.D. SRL urmând a adapta orice material publicitar conceput

sau furnizat de pârâtă sau în numele acesteia, servicii constând în editarea, revizuirea, sau adaptarea

unor astfel de materiale publicitare în scopul de a le face compatibile cu articolele cu articolele

publicitare concepute de prestator pentru beneficiar şi să le adapteze conform indicaţiilor

beneficiarului.

Curtea a mai reţinut că reclamantul a avut calitatea de salariat al societăţii, director de creaţie al SC

S.D. SRL în perioada 1 ianuarie 2004 - 1 octombrie 2007, conform contractului individual de muncă

înregistrat la I.T.M.B. sub nr. 125/2004, actului adiţional nr. 1 din 05 ianuarie 2004 şi deciziei nr. 3 din

Page 5: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

01 octombrie 2007 a SC S.D. SRL, depuse ca înscrisuri noi în faza apelului, însă raporturile de muncă

dintre apelant cu SC S.D. SRL au încetat prin acordul părţilor la data de 1 octombrie 2007.

În ceea ce priveşte comanda şi realizarea logo-urilor în discuţie, Curtea a reţinut, însă, că, după cum

arată explicit însuşi pârâta S. prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, în anul 2006, S.,

prin directorul său general D.D., l-a contactat pe reclamant în nume propriu (în calitate de fost coleg

în cadrul unei alte agenţii de publicitate şi de partener cu care anterior colaborase la realizarea altor

proiecte de publicitate, însă ca reprezentanţi ai firmelor S.D. şi respectiv S.), adresându-i comanda de

realizare a unei opere viitoare, reprezentate de identitatea vizuală a clientului S., societatea R. Pârâta

a arătat explicit în întâmpinare că a transmis reclamantului comanda în care se arătau modalităţile

de realizare a identităţii vizuale a R., de asemenea, că în comandă erau cuprinse cerinţele mărimii

logoului şi recomandările de aplicare, fonturile recomandate, cărţile de vizită, mapa, antetul şi

celelalte condiţii; totodată, se menţionează că reclamantul era cel care trebuia să finalizeze comanda

prin întocmirea unui manual de identitate a mărcii „R.”, iar referirile la calitatea reclamantului de

adresant al comenzii operei viitoare sunt numeroase pe tot parcursul întâmpinării.

De asemenea, şi din coroborarea corespondenţei electronice derulate între S. şi reclamant rezultă că,

atât în perioada în perioada octombrie 2006 - septembrie 2007, însă şi ulterior pierderii de către

reclamant a calităţii de salariat al S.D., respectiv în perioada octombrie 2007-iunie 2009, adresantul

şi realizatorul comenzii operei viitoare, cu care pârâta S. a stabilit condiţiile de realizare a operei

viitoare comandate, este reclamantul în nume personal, iar nu societatea S.D., cu care reclamantul

încetase, de altfel, raporturile juridice de muncă încă de la data de 1 octombrie 2007, chiar dacă a

continuat şi după această dată să folosească o adresă de poştă electronică ce cuprindea denumirea

fostului angajator.

Mai mult, comanda operei viitoare, contrar susţinerilor fără fond ale pârâtei S., a fost nu doar

acceptată, ci şi realizată de către reclamant în nume propriu, după cum rezultă din coroborarea

întregului probatoriu, respectiv a corespondenţei electronice derulate între S. şi reclamant din

perioada octombrie 2006 - iunie 2009, cu răspunsurile la întrebările 2, 3, 4 şi 5 din răspunsurile la

interogatoriul luat de către reclamant reprezentatului legal al pârâtei S. şi cu declaraţia martorului

D.D. Este relevant că, la întrebările nr. 3 şi 5 din interogatoriu, pârâta S. a arătat că s-a încheiat

comanda operei viitoare cu reclamantul în nume propriu, ca urmare a solicitării acestuia de a nu mai

colabora prin intermediul societăţii S.D.

De altfel, cele mai multe dintre detaliile realizării operei neterminate în discuţie şi stabilirii condiţiilor

de plată au fost stabilite, respectiv negociate de către pârâta S., în calitate de beneficiar cu

reclamantul, în calitate de autor în perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă ale acestuia cu

Page 6: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

S.D., respectiv în perioada octombrie 2007 - iunie 2009, cea ce infirmă categoric susţinerile pârâtei

că realizatorul operei şi persoană prejudiciată ar fi S.D.

Curtea a mai reţinut, în ceea ce priveşte raporturile juridice statornicite între părţi, că între pârâta R.,

în calitate de beneficiar şi pârâta S., firmă de consultanţă în afaceri, specializată în domeniile de

marketing, reclamă, promovare şi relaţii publice, în calitate de consultant, s-a încheiat contractul

pentru consultanţă în publicitate nr. P1. din 03 iulie 2006, în vederea înnoirii identităţii societăţii

beneficiare. Potrivit art. 2 din contract, consultantul se obliga faţă de beneficiar să-i furnizeze

următoarelor servicii: realizarea arhitecturii brandului „R.”; ghid de utilizare vizuală, incluzând un

logo cu particularizare pe culori sau orice altă modalitate de distincţie pentru trei direcţii de

activitate, carte de vizită, mapă, foaie cu antet, şablon de prezentare P.P., copertă CD, mărimea logo-

ului şi recomandări de aplicare, fonturile recomandate, homepage de website - creaţia template-ului,

ca imagine; recomandări creative, incluzând card de complimente, model de fax, model de memo,

model de status report, plic de corespondenţă, modul în care societatea să îşi plaseze logo-ul pe

diverse materiale ocazionale (maşina, plăcuţa de semnalizare, format general de poster);

recomandări de comunicare relaţii publice. Totodată, potrivit art. 3 din contract, beneficiarul se obliga

faţă de prestatorul de servicii să achite suma de 5.100 euro plus TVA, reprezentând remunerare

consultanţă de branding.

Potrivit art. 9 din contract, părţile s-au înţeles ca, după plata în totalitate a sumelor datorate pârâtei

S., R. devine proprietarul tuturor conceptelor de marketing, reclamă şi promovare, precum şi a

tuturor planurilor şi elementelor, acestea incluzând materialul original înregistrat pentru reclame de

TV sau radio, elemente de tipărire, text, fotografii, machete, imagini şi concepte, denumiri, logo-uri,

mărci înregistrate, mesaje, teme şi toate materialele de reclamă în orice formă, indiferent cum sunt

legate de pregătirea şi producţia conceptelor de marketing şi reclamă, iar potrivit art. 10 din

contract, părţile s-au înţeles ca pârâta R. să dobândească „toate drepturile de autor în conformitate

cu condiţiile prezentului contract, pe teritoriul României”.

Totodată, după cum rezultă din corespondenţa dintre părţi, răspunsurile pârâtei S. la interogatoriul

luat de reclamant şi depoziţia martorului D.D., că între pârâta S., în calitate de împuternicit al

beneficiarului, şi reclamant, în calitate de autor, s-a încheiat un contract de comandă a unei opere

viitoare, ca urmare a ofertei transmise de către pârâtă şi acceptată de către reclamant, părţile

înţelegându-se ca reclamantul să contribuie potrivit cerinţelor formulate de client şi adaptate de

către S. la proiectul privind crearea identităţii de brand a R., în schimbul unei remuneraţii de 1.000

euro, dintre care 500 de euro pentru realizarea logo-ului „R.” (după cum rezultă din transcrierea

corespondenţei electronice dintre S. şi reclamant din 29 mai 2008 şi cum a arătat şi martorul D.) şi

500 de euro pentru realizarea manualului creativ; comanda S. intitulată „brief” a detaliat identitatea

Page 7: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

clientului, logo-ul existent, culorile şi dorinţa de modificare a logo-ului clientului, iar în realizarea

acestei comenzi reclamantul a realizat mai multe propuneri de logo, ca parte de început a proiectului

negociat între părţi, pe care le-a transmis pârâtei, iar schiţelor logo-urilor astfel realizate le-au fost

aduse modificări pe parcursul realizării comenzii corespunzător cerinţelor clientului R., părţile

contractului de comandă urmând să încheie un contract de cesiune a drepturilor de autor.

Tot din coroborarea probatoriului administrat în cauză, Curtea, a constatat că logo-urile realizate de

către reclamant şi care sunt în prezent folosite de R. sunt cele concepute de către reclamant şi care

au suferit mici modificări aduse de către alţi specialişti (după cum rezultă din simpla confruntare

vizuală a logou-rilor realizate de către reclamant cu cele folosite de către R. în prezent), aceştia din

urmă realizând şi manualul de identitate vizuală al apelantei R.

După cum corect a considerat şi Tribunalul, opera comandată, deşi nu a fost finalizată de către

autorul ei, reprezintă, contrar susţinerilor R., o operă neterminată, al cărei autor este reclamantul, şi

care este recunoscută şi protejată potrivit prevederilor coroborate ale art. 1 alin. (2) şi art. 7 al Legii

nr. 8/1996, iar nu „lucrări pregătitoare” ale unei opere comandate. Mai mult, în cauză cel ce a

comandat opera nu a denunţat contractul de comandă în sensul prevederilor art. 46 alin. (3) din

Legea nr. 8/1996, astfel că în cauză logo-urile reprezintă o opera neterminată de către reclamant,

finalizată cu modificările aduse ulterior şi care este folosită în prezent de către R.

Finalizarea operei în discuţie şi încheierea contractului de cesiune a drepturilor de autor dintre

reclamant, în calitate de autor al operei constând în logo-urile în discuţie şi pârâtă, nu s-au mai

realizat, datorită neînţelegerilor dintre autor şi S. referitor la data plăţii operei constând în logo-urile

şi la încheierea contractului de cesiune.

Din interpretarea art. 46 din Legea nr. 8/1996, precum şi din prevederile art. 41 şi 42 din lege, s-a

apreciat, contrar susţinerilor apelantei R., că, prin contractul de operă viitoare, autorul se obligă să

realizeze opera viitoare, în termenul şi în condiţiile convenite prin contractul de comandă, şi să o

pună la dispoziţia celui care a comandat-o, iar în situaţia în care opera este acceptată de acesta din

urmă, părţile de comun acord încheie contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale asupra operei

comandate acceptate, iar nu după cum susţine apelantul prin contractul de comandă a operei

viitoare autorul şi-ar asuma şi obligaţia de a ceda opera celui care a comandat-o, după finalizarea ei,

iar transferul drepturilor patrimoniale de autor ar opera în temeiul contractului de comandă.

Opera, creaţie a autorului, chiar dacă este realizată la comanda unui beneficiar, poate fi valorificată

de cel ce a comandat-o doar prin încheierea unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de

autor, rezultat al acordului expres şi ulterior al autorului, contract ce trebuie să menţioneze

explicit transferul drepturilor de autor, aşa cum rezultă din întreaga economie a prevederilor

art. 39 şi următoarele ale Legii nr. 8/1996, iar nu prin simpla încheiere a contractului de comandă.

Page 8: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

contractul pentru consultanţă în publicitate nr. P1. din 03 iulie 2006, încheiat între R. şi S., datorită,

pe de-o parte, faptului că, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta nu poate

conduce la naşterea de drepturi sau obligaţii în favoarea, respectiv în sarcina persoanelor ce nu au

participat la încheierea lor, iar pe de altă parte, S. nu dobândise drepturile patrimoniale de autor prin

încheierea unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor cu autorul operei, fiind

aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate transfera mai multe drepturi decât are el însuşi.

În ceea ce priveşte susţinerea R. potrivit căreia, la finalizarea operei cu contribuţia S., aceasta din

urmă ar fi dobândit calitatea de autor al întregii opere comandate, şi aceasta este nefondată

deoarece, după cum corect a reţinut prima instanţă, logo-urile comandate de către R. şi folosite de

aceasta în activitatea curentă, au fost modificate nesemnificativ în raport de cele realizate de

reclamant, care, astfel, a rămas autorul operei în discuţie, chiar dacă nu a finalizat-o, caracterul

neterminat al operei având relevanţă doar sub aspectul întinderii despăgubirilor datorate pentru

utilizarea nelicită a operei.

Drepturile de creaţie intelectuală sunt o categorie intermediară între drepturile reale şi cele de

creanţă, şi se află la graniţa drepturilor patrimoniale şi a celor personal nepatrimoniale, autorul având

drepturi personale nepatrimoniale legate de creaţie, respectiv dreptul de a decide dacă, în ce mod şi

când va fi adusă opera la cunoştinţa publică, de a fi recunoscut ca autor al operei, dreptul de a

decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publicului şi de a retracta opera, dreptul la

respectarea integrităţii operei; un drept real de proprietate asupra obiectului material ce

materializează opera şi un drept incorporal de natură mobiliară, respectiv un drept de natură

patrimonială ce rezultă din valorificarea creaţiei. Drepturile de creaţie intelectuală sunt aşadar

drepturi aflate la confluenţa drepturilor reale cu cele de creanţă, mai apropiate de categoria

drepturilor reale, nefiind drepturi de creanţă prin ele însele pentru că presupun exercitarea lor asupra

unui debitor determinat sau cel puţin determinabil şi conferă titularului lor posibilitatea punerii lor în

valoare în diferite moduri, iar din acest punct de vedere se apropie de drepturile reale ca drepturi

exclusive de exploatare.

contractul pentru consultanţă în publicitate nr. P1. din 03 iulie 2006. Chiar dacă apelanta R. este

beneficiar al operei comandate şi neterminate, este totuşi cea care foloseşte opera realizată de către

apelantul reclamant fără ca autorul să-i fi cesionat drepturile patrimoniale de autor, fiindu-i încălcat

reclamantului dreptul moral la divulgarea operei, reglementat de art. 10 lit. a) din Legea nr.

8/1996 şi dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, în

condiţiile în care acesta nu a consimţit la utilizarea ei, drept reglementat de prevederile art. 12 din

Legea nr. 8/1996.

Page 9: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

Cererea prin care reclamantul, în calitate de autor, a solicitat încetarea utilizării operei de către

apelanta R. fără acordul său, are natura juridică a unei acţiuni reale tocmai în considerarea dreptului

invocat de reclamant, respectiv dreptul de autor şi în ciuda faptului că subiectul pasiv al raportului

juridic dedus judecăţii este cel ce a comandat opera, însă nu i s-au transmis drepturile patrimoniale

de autor, respectiv posibilitatea de a exploata creaţia, iar nu natura unei cereri personale, deoarece

prin intermediul acesteia nu se solicită despăgubiri de la cel ce a comandat opera, deoarece a

denunţat contractul şi nici nu se invocă faptul că acesta nu a achitat preţul comenzii, ci faptul că prin

încălcarea dreptului său de autor şi utilizarea nelicită a operei i s-au creat prejudicii.

Nefondate sunt şi susţinerile reclamantului potrivit cărora prima instanţă, în mod greşit, ar fi respins

cererea de obligare a pârâtei R. la plata de despăgubiri, deoarece, chiar dacă acţiunea în interzicerea

continuării încălcării dreptului de autor este întemeiată pe dispoziţiile art. 10, art. 12 şi  art. 13 din

Legea nr. 8/1996iar nu pe dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală, nu este mai puţin

adevărat că cererea de obligare a pârâtei R. la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului de

autor se întemeiază pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., după cum corect a reţinut Tribunalul.

În ceea ce priveşte condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a apelantei R., prima instanţă a

reţinut corect împrejurarea că fapta ilicită a pârâtei S., ca terţ, înlătură vinovăţia apelantei R. şi o

exonerează pe aceasta din urmă de răspundere deoarece, potrivit probatoriului administrat, prima nu

a cunoscut faptul că S. a subcontractat realizarea logo-ului pe care l-a comandat, iar fapta proprie a

apelantei S. întrerupe raportul de cauzalitate dintre fapta apelantei R. şi prejudiciul cauzat

reclamantului şi înlătură culpa sa.

Prin urmare, lipsa culpei o exonerează de răspundere pentru folosirea până în prezent a operei şi

pentru prejudiciul suferit de reclamant deoarece, în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta

proprie, distincţia dintre cazul fortuit şi forţa majoră nu prezintă o importanţă deosebită, ambele

având aceleaşi efecte exoneratoare, neavând deci relevanţă împrejurarea că fapta terţului, respectiv,

respectiv interpunerea apelantei S. era doar relativ şi nu în mod absolut imprevizibilă şi irezistibilă.

Nu se poate considera nici că R., în condiţiile în care a fost de bună credinţă la încheierea contractului

cu S., ar fi trebuit să facă demersuri suplimentare pentru a se asigura, când a decis să înceapă

folosirea operei de care o comandase şi pentru care achitase preţul, că autorul logo-urilor este chiar

S.

Nu pot fi primite nici susţinerile reclamantului potrivit cărora prima instanţă, în mod greşit, ar fi

acordat doar cheltuielile de judecată parţiale de 4.164 RON din cuantumul solicitat de 16.032,63

RON, deoarece, pe de-o parte, cererea reclamatului a avut trei capete de cerere, iar aceasta a fost

admisă doar parţial. Suma de bani acordată este justificată prin raportarea proporţiei în care cererea

a fost admisă la pretenţiile cu care instanţa a fost învestită, respectiv: două capete de cerere au fost

Page 10: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

admise, iar din pretenţiile reprezentate de cel de-al doilea capăt de cerere proporţia de admitere a

fost doar o zecime şi doar parţială, şi nu de 50%, după cum susţine apelantul; de asemenea, cererea

de despăgubiri îndreptată împotriva pârâtei R., în solidar cu cealaltă pârâtă, a fost respinsă.

În ceea ce priveşte daunele materiale acordate, Curtea a reţinut, din coroborarea probatoriului

administrat în cauză, că prin convenţia de comandă dintre reclamant şi S., părţile s-au înţeles la plata

unei remuneraţii în cuantum de 1.000 de euro, care se referea atât la realizarea logo-urilor care fac

obiectul cauzei, cât şi la realizarea unui ghid de identitate vizuală, ghid care nu a mai fost realizat,

din care remuneraţia corespunzătoare logo-rilor a fost stabilită la 500 de euro, valoare pe care însuşi

reclamantul a recunoscut-o prin răspunsul dat la întrebarea 18 a interogatoriului în probatoriul

administrat în faţa instanţei de fond, iar 500 euro pentru ghidul de identitate.

fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile

realizate pe nedrept de făptuitor şi atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor

economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului, fie, în cazul în care nu se pot aplica

criteriile menţionate, se acordă despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate

pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.

pentru însuşirea şi folosirea pe nedrept a operei pot fi cuantificate la 500 euro.

Chiar dacă, după cum susţine reclamantul, potrivit prevederilor legale menţionate, instanţa de

judecată are în vedere la acordarea despăgubirilor materiale şi folosirea până în prezent a operei pe

diverse materiale care ajung la public, cuantumul daunelor materiale nu pot fi superioare sumei de

500 euro şi nu pot însuma 5.000 euro, sumă reprezentând preţul contractului dintre S. şi R., valoare

estimată a creaţiei potrivit uzanţelor de piaţă pentru un asemenea gen de operă şi ore lucrate,

deoarece nu pot fi pierdute din vedere circumstanţele în care s-a realizat încălcarea drepturilor

reclamantului şi atitudinea părţilor, precum şi gravitatea încălcării drepturilor de autor în speţă, unde

finalizarea transferului drepturilor de proprietate nu s-a mai realizat din cauza neînţelegerilor dintre

părţi.

În ceea ce priveşte critica apelantului R. referitoare la pretinsa aplicarea greşită a prevederilor art.

139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, la stabilirea prejudiciului moral, s-a apreciat că este

parţial fondată, deoarece criteriile sunt prevăzute de lege alternativ, şi nu cumulativ. Astfel, în

situaţia în care prejudiciul material poate fi cuantificat prin raportare la criteriile prevăzute de lit. a),

nu se mai poate acorda cel cuantificat de art. 139 alin. (2) lit. b), ce se acordă doar în situaţia în

care criteriile precum consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile

realizate pe nedrept de făptuitor şi daunele morale nu se pot determina.

Page 11: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

art. 139 alin. (2) lit. a), iar cel moral este determinabil prin raportare la experienţa profesională

semnificativă şi la prestigiul dovedit al reclamantului, care, potrivit înscrisurilor din dosarul primei

instanţe, a realizat proiecte precum rebrandingul şi designul T., Banca C., F.R.R. şi alte proiecte

semnificative şi are o deosebită recunoaştere şi numeroase premii pentru activitatea pe care o

desfăşoară, sens în care, în virtutea rolului devolutiv al apelului, Curtea a apreciat că prejudiciul

moral suferit de reclamant, în cuantum de 3.000 euro, decurge din prevederile art. 139 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 8/1996.

Contrar susţinerilor apelantei S., suferinţa morală a reclamantului a fost dovedită, rezultând cu

evidenţă din coroborarea mesajelor de corespondenţă electronică dintre reclamant şi S., derulată pe

o lungă perioadă de timp, prin care primul solicită în mod repetat fără succes însă, să-i fie

recunoscute drepturile de autor asupra logo-urilor „R.” şi să se încheie convenţia de cesiune a

acestor drepturi.

Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul C.P., cât şi pârâta

SC S.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamantul C.P. a arătat, în esenţă, următoarele:

- În mod greşit, a fost înlăturată răspunderea SC R.E. SRL (R.), deoarece răspunderea se angajează în

mod obiectiv pentru actele de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, neputând a se

invoca buna-credinţă pentru a justifica încălcarea unui drept de proprietate intelectuală. De

asemenea, profesionistul nu se poate prevala de existenţa unei clauze de evicţiune faţă de cel de la

care a cumpărat, acesta trebuind să deducă din simpla lui calitate de profesionist faptul că prin acele

produse sunt încălcate nişte drepturi de proprietate intelectuală. Prezumţia existenţei unei bune

credinţe, respectiv a erorii scuzabile este greu de acceptat în cazul profesioniştilor, adică a

societăţilor comerciale.

Simpla atingere a dreptului privat, independent de orice exploatare comercială, constituie un

prejudiciu în sine, ce se impune a fi reparat.

Motivarea instanţei de apel pe aspectul înlăturării răspunderii R. vine în contradicţie cu reţinerea în

sarcina acesteia a faptei ilicite şi interzicerii folosirii operei pe viitor, această dispoziţie a primei

instanţe fiind menţinută prin hotărârea recurată. Aşadar, deşi se reţine că în cazul intimatei R. a

intervenit o cauză exoneratoare de răspundere, aceasta este considerată prin aceeaşi hotărâre

autoarea unui fapt ilicit, fiind obligată la abstenţiune pe viitor.

În ceea ce priveşte vinovăţia pentru angajarea răspunderii unei persoane, Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor nu prevede o anumită formă de vinovăţie, astfel încât, fiind vorba despre o

Page 12: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

răspundere civilă delictuală, răspunderea operează pentru cea mai uşoară culpă, indiferent de

gravitatea vinovăţiei, iar obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat este integral, cuantumul

despăgubirii depinzând de întinderea prejudiciului, şi nu de gravitatea vinovăţiei. Buna sau reaua-

credinţă stabilesc dacă autorul faptei ilicite va fi ţinut sau nu să acopere şi prejudiciul care nu era

previzibil la momentul săvârşirii faptului ilicit.

Acestea fiind condiţiile atragerii răspunderii pârâtei R., instanţa ar fi trebuit să pronunţe o soluţie de

obligare a acesteia la repararea prejudiciului, rămânând celei din urmă dreptul de regres împotriva S.

pentru fapta sa, ori altă formă de garantare contractuală după caz. Calitatea de comerciant a

intimatei R. atrage în sarcina acesteia o răspundere obiectivă pentru prejudiciile create prin acte

ilicite săvârşite în desfăşurarea comerţului său, vinovăţia sa fiind determinată în raport cu diligenţa

unui profesionist.

Pe de altă parte, argumentul instanţei de apel privind înlăturarea răspunderii R. ca urmare a faptei

terţului S. este nelegal şi pentru faptul că terţul este o persoană juridică, adică o personalitate bazată

pe ficţiune, incapabilă prin natura sa să creeze opere.

În cazul de faţă, nu se poate invoca faptul că intervenţia - interpunerea societăţii S. ar fi un fapt

imprevizibil şi irezistibil având în vedere lipsa de diligenţă a pârâtei R. când a decis începerea folosirii

Operei în activitatea comercială, aceasta fiind conştientă că o persoană juridică nu poate crea o

operă.

Încrederea bazată pe garanţii contractuale sau pe vreo prezumţie ori pe bună-credinţă a co-

contractantului nu are ca efect înlăturarea răspunderii R. pentru fapta proprie de încălcare a dreptului

unui terţ, ci poate fi un motiv contractual sau de drept comun de regres împotriva S.

Niciun raport juridic dintre S. şi R. nu poate fi opus titularului de drept care va rămâne terţ, nefiindu-i

opozabile nici drepturile sau obligaţiile izvorâte din acel contract, dar nici reprezentarea subiectivă

asupra faptei pe care autorul faptului ilicit a avut-o ca urmare a încrederii date în realitatea conturată

de contract. Toate aceste realităţi factuale sau juridice au relevanţă doar între părţile contractante

pentru a stabili răspunderea şi întinderea răspunderii uneia faţă de cealaltă.

R., deşi ştia că o persoană juridică nu creează opere, nu a solicitat ca lucrările comunicate să poarte

semnătura autorului, a creatorului propriu-zis, ca o dovadă că opera a fost transmisă cu ştiinţa şi

acordul autorului, bazându-se exclusiv pe garanţiile oferite de S. şi renunţând la orice diligenţă

proprie.

Astfel, R. a acţionat nu în considerarea respectării dreptului unor terţe persoane, ci cu pasivitatea

oferită de garanţii contractuale, garanţii care trebuie să îşi limiteze efectele doar între părţi în mod

corelativ şi nu trebuie să afecteze terţii. Aceştia nu trebuie să fie vătămaţi de înţelegerile dintre două

Page 13: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

părţi cu privire la partajarea obligaţiilor de diligentă, garanţie şi răspundere. Pentru terţi, toţi răspund

de fapta proprie ca şi când acel contract nu ar fi existat.

Fapta S. nu echivalează cu un caz fortuit, care înlătură răspunderea R., deoarece S. nu a acţionat

împotriva R. şi fără ştiinţa sa, ci au acţionat în condiţiile şi limitele stabilite de contract. Chiar şi

încălcarea contractului cu privire la drepturile transmise rămâne tot o faptă guvernată de contract şi

nu poate fi un fapt juridic pentru părţi, precum fapta ilicită sau cazul fortuit. Atât timp cât pârâta R. a

încheiat un contract cu S., în baza căruia a renunţat la obligaţia de a se asigura că dreptul asupra

operei este legal dobândit şi nu a făcut nicio diligenţă în acest fel, R. şi-a asumat riscul răspunderii

faţă de terţi întemeindu-se pe dreptul de regres oferit de răspunderea contractuală.

- În mod greşit, instanţa de apel a cenzurat daunele materiale la suma de 500 euro, făcând nelegal o

echivalare între noţiunea de preţ şi cea de prejudiciu.

Recurentul reclamant nu a solicitat preţul unui contract, ci acordarea de despăgubiri pentru

încălcarea unui drept care nu a fost transmis niciodată, iar faptul că din probe a rezultat că între părţi

s-a discutat că în cazul intervenirii unei cesiuni preţul ar fi urmat să fie de 1.000 de euro, este

nerelevant pentru că între noţiunea de preţ şi cea de prejudiciu există diferenţe esenţiale care

conduc la valori diferite.

Preţul cuprinde adesea o componentă comercială de adaptare la piaţă şi client existând discount-uri

şi tratamente preferenţiale pentru anumiţi clienţi cum e cazul intermediarilor. Cel care comandă nu

este client final, ci doar o agenţie intermediară. Sunt relevante şi numărul şi volumul comenzilor

anterioare sau perspectivele viitoare. În stabilirea preţului pot interveni alte motive personale sau de

circumstanţă.

Prejudiciul se referă strict la paguba suferită de recurent pentru încălcarea dreptului său de

proprietate intelectuală asupra operei şi vizează aspectele aflate în strânsă legătură cu activitatea

creativă. Tipărirea de cărţi, manuale de identitate, cărţi de vizită, nu implică o activitate creativă, ci

reprezintă o aplicare a operei deja create pe anumite materiale, această activitate nu este parte din

valoarea unei creaţii şi nu diminuează prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului de autor asupra

operei.

Directivă 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală

transpusă prin Ordonanţa nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate

intelectuală cere ca despăgubirile acordate să aibă un caracter descurajator.

Or, caracterul descurajator al măsurilor dispare cu desăvârşire prin acordarea, pentru furtul unui

drept de autor, doar a preţului pe care l-ar fi achitat în condiţii contractuale.

Page 14: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

Prejudiciul este şi trebuie să fie cel puţin egal cu valoarea maximă pe care autorul ar fi obţinut-o pe

piaţa liberă la un client final, respectiv, în speţă, 5.000 de euro cu titlu de daune materiale,

reprezentând valoarea creaţiei potrivit uzanţelor de piaţă pentru un asemenea gen de operă şi în

raport de orele efectiv lucrate, şi 15.000 euro, cu titlu de daune morale, astfel cum permite legea

privind drepturile de autor.

- Menţinerea dispoziţiei primei instanţe de acordare a cheltuielilor de judecată încalcă

prevederile art. 274 C. proc. civ.

Atât timp cât şi în sarcina R. s-a stabilit o obligaţie de abstenţiune pentru viitor, aceasta trebuia

obligată la plata de cheltuieli de judecată.

Ambele pârâte au căzut în pretenţii faţă de reclamant, instanţa stabilind justeţea pretenţiei, respectiv

încălcarea dreptului de autor asupra operei, neavând relevanţă modul de reparare a prejudiciului

material şi moral, care fac obiectul secundar al cererii.

Aprecierea instanţei că cererea reclamantului nu a fost admisă în proporţie de 50% este greşită,

singurul aspect respins fiind obligarea pârâtei R. la plata de despăgubiri. Obiectul principal al cererii a

fost respectarea dreptului de autor prin încetarea actelor vătămătoare, respectiv interzicerea folosirii

neautorizate a operei, iar în raport cu obiectul principal al cererii, R. a căzut în pretenţii.

Pe de altă parte, atât timp cât instanţa de judecată a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtei R. la plata de daune, dar a admis capătul de cerere privind obligarea acesteia de a mai folosi

logo-ul, potrivit principiului proporţionalităţii, cheltuielile de judecată din fond trebuiau să fie în

cuantum de cel puţin 8.016 RON, adică măcar jumătate din suma totală şi nu 4.164 RON.

În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc.

civ., pârâta SC S.C. SRL a arătat, în esenţă, următoarele:

- În mod greşit, instanţa de apel a constatat calitatea reclamantului de autor al operei în discuţie, în

condiţiile în care a reţinut că, la data comenzii realizării logo-ului - cel mai târziu la data de 19 iunie

2007 -, reclamantul încă mai era salariat al societăţii SC S.D. SRL (raporturile de muncă încetând la

data de 1 octombrie 2007), iar între pârâta SC S.C. SRL şi SC S.D. SRL exista Contractul servicii

publicitare nr. P1. din 1 noiembrie 2006, comanda fiind trimisă de reprezentantul legal al recurentei-

pârâte către adresa de poştă electronică pe care intimatul-reclamant o folosea în calitatea sa de

salariat.

Punerea în executare a comenzii de realizarea a logo-ului semnifica, în conformitate cu art. 36 C.

com., acceptarea comenzii şi, deci, încheierea unui nou raport contractual în cadrul mai larg al

Contractului servicii publicitare nr. P1. din 01 noiembrie 2006.

Page 15: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

În această situaţie, condiţiile acestuia nu mai puteau fi modificate în mod unilateral nici de către SC

S.D. SRL, nici de salariatul/directorul de creaţie al acesteia, respectiv intimatul-reclamant.

Faptul că, pe parcursul executării comenzii, a încetat prin demisie contractul individual de muncă cu

SC S.D. SRL nu este opozabil faţă de pârâtă, deoarece: raportul contractual dintre pârâtă şi SC S.D.

SRL nu era condiţionat de calitatea reclamantului de director, acesta continuând indiferent cine ar fi

fost noul director de creaţie; încetarea contratului individual de muncă dintre SC S.D. SRL şi

reclamant nu a fost adusă la cunoştinţa recurentei-pârâte; contractul individual de muncă al

intimatului-reclamant a încetat în data de 1 octombrie 2007, deci ulterior primirii, de către recurenta-

pârâtă, primele versiuni ale logo-ului, pe care, ulterior, le-a finalizat prin intermediul unui terţ autor,

versiuni trimise de la adresa de poştă electronică de la societatea SC S.D. SRL; intimatul-reclamant a

continuat să comunice cu recurenta-pârâtă folosind aceeaşi adresă electronică, ceea ce a fost de

natură să o inducă pe aceasta în eroare cu privire la continuitatea legăturii între reclamant şi SC S.D.

SRL.

Instanţa de apel a reţinut în mod eronat faptul că recurenta-pârâtă ar fi fost de acord ca logo-ul să fie

realizat de către intimatul-reclamant în calitatea sa de autor liber profesionist, un asemenea acord

nefiind exprimat.

Drept urmare, chiar în situaţia în care s-ar considera că recurenta-pârâtă a utilizat logo-ul înainte de a

fi executat plata corespunzătoare către SC S.D. SRL, sunt aplicabile principiile răspunderii

contractuale, în sensul că nu reclamantul poate pretinde că a suferit un prejudiciu prin fapta pârâtei,

ci SC S.D. SRL.

Mai mult, eventualul raport juridic delictual dintre intimatul-reclamant şi recurenta-pârâtă este

urmarea înfăptuirii de către intimatul-reclamant a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 260

alin. (1), (2) şi (3) din  C. pen.  faţă de recurenta-pârâtă, prin inducerea şi menţinerea acesteia în

eroare cu privire la calitatea sa de reprezentant al SC S.D. SRL, pentru obţinerea unui folos material

injust prin clamarea unui pretins prejudiciu suferit prin exploatarea de către pârâtă şi clienta acesteia

a unei opere asupra căreia nu reclamantul are drepturi patrimoniale.

- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 139 alin. (2) din

Legea nr. 8/1996, atât în ce priveşte daunele patrimoniale, cât şi în ce priveşte daunele morale.

În ceea ce priveşte daunele patrimoniale, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că este incident

art. 139 alin. (2) lit. a) teza I din lege, iar remuneraţia corespunzătoare logo-ului este în cuantum de

500 euro.

Cu toate acestea şi în ciuda faptului că a admis faptul că logo-ul realizat de intimatul-reclamant

constituie o operă nefinalizată (pentru a cărei finalizare recurenta-pârâtă a contractat şi plătit alţi

Page 16: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

autori), instanţa de apel a decis ca recurenta-pârâtă să plătească intimatul-reclamant despăgubiri

patrimoniale în cuantumul pe care acesta ar fi trebuit să îl primească dacă îşi finaliza opera.

Or, „consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat” la se face referire în art. 139

alin. (2) lit. a) teza întâi din lege, înseamnă câştigul corespunzător operei efectiv realizate, astfel

încât daunele patrimoniale ar fi trebuit acordate în mod proporţional cu gradul de realizare/finalizare

al operei (logo-ului).

În ceea ce priveşte daunele morale, în mod greşit s-a apreciat că simpla utilizare fără drept a unei

opere dă naştere, în mod automat, unui prejudiciu moral, care nu ar trebui dovedit. Doar

cuantificarea prejudiciului moral rămâne în puterea deplină a instanţei, daunele morale neputând fi

acordate fără a se proba existenţa prejudiciului, potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii

civile delictuale.

Existenţa prejudiciului nu poate fi prezumată, chiar dacă este vorba de un prejudiciu moral, pentru

că, în caz contrar, orice persoană interesată ar putea obţine o reparaţie (inclusiv patrimonială) din

simpla afirmaţie nedovedită că ar fi fost prejudiciată, ceea ce este inacceptabil.

Eventualele performanţe profesionale ori nivelul educaţiei intimatului-reclamant nu au legătură cu

posibilitatea existenţei prejudiciului moral şi nu îl dovedesc doar prin ele însele.

La termenul de judecată din 31 mai 2013, recurentul reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului

pârâtei SC S.C. SRL pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.,

arătând că, prin motivele invocate, se tinde la reinterpretarea probelor şi la modificarea situaţiei de

fapt reţinute de instanţa de apel, ceea ce nu este posibil în recurs.

Înalta Curte urmează a analiza în primul rând recursul pârâtei, atât în considerarea excepţiei

invocate, ce se impune a fi analizată cu prioritate, cât şi faţă de motivele de recurs formulate, ce pun

în discuţie însuşi dreptul la despăgubiri al reclamantului, în calitate de autor, în timp ce criticile

reclamantului vizează legalitatea deciziei recurate pe aspectul despăgubirilor solicitate şi neacordate.

Or, pentru a se răspunde acestor din urmă critici, trebuie verificate în prealabil motivul de recurs

vizând îndreptăţirea reclamantului la despăgubiri.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei SC S.C. SRL (S.), Înalta Curte apreciază, din dezvoltarea motivelor

de recurs formulate, că, într-adevăr, o parte dintre critici, respectiv cele privind îndreptăţirea

reclamantului la despăgubiri, vizează temeinicia, şi nu legalitatea deciziei recurate, însă criticile

referitoare la modul de aplicare, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 139 alin. (2) lit. a) teza I

din Legea nr. 8/1996, pot fi analizate din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Page 17: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

Neîncadrarea unora dintre motivele de recurs în cazurile expres şi limitativ descrise de art. 304 C.

proc. civ. nu conduce la nulitatea recursului, în condiţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., deoarece

atare sancţiune operează doar dacă niciuna dintre critici nu poate fi analizat prin prisma vreunuia

dintre cazurile de casare sau de modificare din art. 304, pentru a se considera că recursul este

nemotivat.

Atât timp cât este posibilă cercetarea legalităţii deciziei recurate în raport de unele dintre criticile

formulate, inadmisibilitatea celorlalte critici conduce doar la înlăturarea lor din analiza instanţei de

recurs, fără ca recursul să fie nul, astfel încât excepţia cu acest obiect nu este întemeiată şi va fi

respinsă ca atare.

Analizând motivele de recurs, se reţine că pârâta a susţinut, în primul rând, că reclamantul, în

calitate de autor al operei în discuţie, nu este îndreptăţit la despăgubiri, deoarece drepturile

patrimoniale aferente acestui statut juridic aparţin unităţii angajatoare.

Astfel formulate, criticile pe acest aspect vizează modul de apreciere, de către instanţa de apel, a

excepţiei lipsei calităţii procesuale active, respinsă de prima instanţă şi reiterată prin motivele de

apel, instanţa de apel reţinând, pe baza probelor administrate, că opera a fost realizată de către

reclamant independent de calitatea de salariat la SC S.D. SRL.

Criticând această apreciere, recurenta - pârâtă reiterează, în fapt, susţinerile formulate în cursul

procesului pe excepţia lipsei calităţii procesuale active şi tinde la reevaluarea elementelor faptice

reţinute de către instanţa de apel, respectiv: contactarea directă a reclamantului de către

reprezentantul S., în considerarea relaţiilor profesionale anterioare; stabilirea de raporturi juridice

directe între reclamant şi pârâtă, ce au implicat comanda de realizare a operei viitoare şi executarea

acesteia de către reclamant, în condiţiile convenite; lipsa de relevanţă a contractului de servicii

publicitare dintre pârâtă şi SC S.D. SRL, a raporturilor de muncă dintre reclamant şi SC S.D. SRL,

precum şi a încetării acestora pe parcursul derulării raporturilor juridice decurgând din comanda

operei viitoare.

Această instanţă de recurs nu poate proceda la reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor

administrate, întrucât atare finalitate urmărită de către recurentă excede cazurilor de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care vizează exclusiv nelegalitatea, nu şi temeinicia deciziei

recurate.

În lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

precizate în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparţin autorului operei create. În

acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terţi, numai cu consimţământul

angajatorului şi cu recompensarea acestuia pentru contribuţia la costurile creaţiei (...)”.

Page 18: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

Pentru ca norma să fie aplicabilă în speţă, ar fi trebuit ca opera în legătură cu care sunt disputate

drepturile patrimoniale să fi fost creată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Or, după cum s-a arătat, instanţa de apel, pe baza probelor administrate, a exclus o atare ipoteză,

reţinând că opera a fost realizată de către reclamant fără nicio legătură cu contractul său de muncă

şi cu contractul de servicii de publicitate dintre pârâtă şi SC S.D. SRL, fără ca această situaţie de fapt

să poată fi reapreciată în prezentul recurs.

creată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, drepturile patrimoniale asupra acesteia ar aparţine tot

reclamantului, în calitate de autor, cât timp pârâta nu s-a prevalat de existenţa unei clauze contrare

în contractul de muncă al acestuia.

În acest caz, eventuala utilizare a operei de către angajat fără consimţământul angajatorului

interesează exclusiv desocotirea acestora, în condiţiile legii, fără a infirma dreptul autorului la

remuneraţia cuvenită pentru utilizarea operei de către terţ, independent de raporturile juridice dintre

angajat şi angajator, autorul operei beneficiind de drepturile patrimoniale chiar în ipoteza art. 44 alin.

(1) din lege.

criticile referitoare la inexistenţa dreptului reclamantului la despăgubiri pentru utilizarea neautorizată

a operei de către pârâta S.

În ceea ce priveşte motivele de recurs vizând modul de aplicare, de către instanţa de apel, a

dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la daunele materiale acordate în cuantum de 500 euro, recurenta - pârâtă reproşează

instanţei de apel faptul că, deşi a stabilit în mod corect incidenţa acestei norme, nu a făcut, în

realitate, aplicarea criteriului menţionat în considerentele deciziei, respectiv „câştigul nerealizat” de

către reclamant.

Or, rezultă din considerentele deciziei recurate că instanţa a făcut aplicarea acestui criteriu, însă

acordarea cu titlu de despăgubiri a unei sume de bani ce corespunde cuantumului remuneraţiei

cuvenite în cazul în care reclamantul finaliza opera a fost justificată prin aplicarea mai multor criterii

dintre cele prevăzute în art. 139 alin. (2) lit. a), instanţa raportându-se la circumstanţele concrete ale

derulării raporturilor juridice dintre părţi.

Întrucât elementele factuale reţinute de către instanţa de apel nu pot fi reanalizate în cadrul

prezentului recurs, urmează ca motivul de recurs pe aspectul daunelor materiale să fie respins ca

nefondat.

Cu privire la daunele morale menţinute de către instanţa de apel în cuantumul acordat de către

prima instanţă, se constată că susţinerile recurentei sunt, de asemenea, nefondate, în condiţiile în

Page 19: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

care instanţa nu a prezumat producerea unui prejudiciu moral din utilizarea neautorizată a operei, ci

a apreciat că acesta a fost dovedit de către reclamant.

Producerea unui prejudiciu decurgând din încălcarea drepturilor morale ale autorului, prevăzute

de art. 10 din Legea nr. 8/1996, poate deriva, contrar susţinerilor recurentei, din atingerea adusă

onoarei sau reputaţiei autorului, ca valori morale lezate prin fapta de încălcare a drepturilor asupra

operei. Astfel, experienţa profesională şi prestigiul dovedit al reclamantului, la care s-a făcut referire

prin decizia recurată, reprezintă elemente pertinente în raport de care se poate reţine existenţa unui

prejudiciu moral suferit de către autor.

Evaluarea potenţialului prejudiciabil al atingerii, în raport de valorile morale pretins lezate, este la

latitudinea instanţei de judecată, avându-se în vedere că, deşi autoaprecierea autorului este

importantă, impactul faptei prejudiciabile asupra reputaţiei şi prestigiului profesional este, în egală

măsură, un element obiectiv, pe care instanţa îl poate evalua pe baza probatoriului administrat.

Aprecierea instanţei de apel pe acest aspect nu poate fi cenzurată în această fază procesuală,

deoarece nu reprezintă o chestiune de legalitate a deciziei, ci de temeinicie, ce excede atribuţiilor

acestei instanţe de control judiciar, circumscrise cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei SC S.C. SRL, în

aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul reclamantului, se constată că şi acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Instanţa de apel a confirmat hotărârea primei instanţe în legătură cu existenţa, în patrimoniul

reclamantului, a prerogativelor morale şi patrimoniale asupra operei reprezentate de logo-urile „R.”,

utilizate în prezent de către pârâta SC R.E. SRL, deoarece drepturile patrimoniale asupra operei nu s-

au transmis de la reclamant către pârâta SC S.C. SRL prin încheierea unui contract de cesiune, iar

constatările instanţei pe acest aspect reprezintă premisa de analiză a motivelor de recurs formulate

de către reclamant (s-au arătat deja considerentele pentru care această instanţă de recurs a înlăturat

criticile recurentei - pârâte SC S.C. SRL privind neîntrunirea calităţii reclamantului de titular al

drepturilor patrimoniale asupra operei).

Criticile recurentului - reclamant au vizat cuantumul daunelor materiale acordate (constatările

instanţei de apel privind întrunirea cerinţelor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei SC S.C.

SRL intrând în puterea lucrului judecat, nefăcând obiectul criticilor acestei pârâte în recurs), iar, pe de

altă parte, legalitatea menţinerii de către instanţa de apel a dispoziţiei primei instanţe de respingere

a cererii în despăgubiri împotriva pârâtei SC R.E. SRL, soluţie argumentată prin existenţa unei cauze

Page 20: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

exoneratoare de răspundere a acestei pârâte. Totodată, a fost criticată menţinerea cuantumului

cheltuielilor de judecată acordate în primă instanţă.

În ceea ce priveşte prejudiciul material suferit de către reclamant prin încălcarea drepturilor

patrimoniale asupra operei reprezentate de logo-urile „R.”, nu sunt fondate susţinerile recurentului -

reclamant în sensul că instanţa de apel ar fi făcut confuzie între daunele - interese, reprezentând

contravaloarea prejudiciului produs, şi preţul cesiunii drepturilor patrimoniale asupra operei.

Chiar dacă despăgubirile acordate cu titlu de daune materiale coincid în privinţa cuantumului cu

suma de bani reţinută de instanţă, pe baza probelor administrate, ca fiind convenită de către

reclamant, în calitate de autor, şi pârâta SC S.C. SRL, ca beneficiar al comenzii operei viitoare, ca preţ

al cesiunii drepturilor asupra operei (logo-urile „R.”), instanţa de apel a acordat aceste despăgubiri pe

temeiul răspunderii civile delictuale, şi nu în virtutea răspunderii contractuale, deoarece nu a fost

încheiat un contract de cesiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 şi 43 din Legea nr. 8/1996.

În acest sens, instanţa de apel a analizat cerinţele răspunderii desprinse din art. 998, 999  C.

civ. 1864, raportându-se la criteriile de stabilire a despăgubirilor prevăzute de art. 139 din Legea

nr. 8/1996 şi argumentând atât modul de calcul al daunelor materiale, cât şi înlăturarea criteriului

propus de către reclamant pentru evaluarea acestora.

Astfel, instanţa a luat în considerare paguba efectiv suferită de către autorul operei, precum şi

beneficiul realizat prin utilizarea fără drept a operei, însă a ţinut cont de circumstanţele concrete ale

cauzei, respectiv: cuantumul remuneraţiei convenite între reclamant şi pârâta SC S.C. SRL pentru

realizarea logo-urilor, caracterul neterminat al operei, gravitatea încălcării dreptului de autor, dar şi

atitudinea părţilor.

Criteriile reţinute se regăsesc printre cele enumerate neexhaustiv în art. 139 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 8/1996 şi a căror aplicare a fost solicitată chiar de către reclamant, astfel încât nu se

poate reproşa instanţei de apel, în contextul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea normei

incidente în cauză.

Partea a susţinut, însă, că suma de bani de care a fost lipsit şi încasată pe nedrept de către pârâta S.

corespunde valorii estimate a creaţiei potrivit uzanţelor de piaţă pentru un asemenea gen de operă,

susţineri reiterate prin motivele de apel, respectiv de recurs, cu diminuarea cuantumului daunelor

solicitate la 5.000 euro, reclamantul făcând referire la preţul convenit între pârâte prin contractul de

publicitate datat 3 iulie 2006.

Din contractul menţionat, rezultă că preţul de 5.100 euro plus TVA nu a fost convenit pentru crearea

logo-urilor „R.”, ci pentru un complex de servicii de consultanţă în probleme de publicitate privind re-

branding-ul companiei R., motiv pentru care nu se poate considera că suma de bani reprezintă preţul

Page 21: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

practicat în mod obişnuit pentru acest gen de operă şi pe care autorul l-ar fi obţinut dacă ar fi

contractat el însuşi cu beneficiarul final.

În absenţa unor contracte din care să reiasă preţul obişnuit pe care creatorul unui logo îl obţine prin

cesionarea drepturilor patrimoniale asupra operei ori pe care reclamantul însuşi îl percepea în acest

fel - dovezi ce ar fi trebuit depuse la dosar chiar de către reclamant, căruia îi revenea sarcina probei

pe atare aspect -, în mod corect, instanţa de apel s-a raportat, în aplicarea criteriului propus de către

reclamant, la suma de bani pe care reclamantul a pretins-o de la pârâtă drept contraprestaţie,

acceptată ca atare. S-a considerat, astfel, în mod justificat, în absenţa unor dovezi contrare, că

această sumă reflectă o autoevaluare a propriei creaţii.

Ţinându-se cont şi de faptul că, în cuantificarea daunelor materiale, instanţa de apel a avut în vedere

elemente faptice considerate relevante, ce nu pot fi reapreciate de către această instanţă de recurs,

întrucât vizează temeinicia, şi nu legalitatea deciziei, urmează a fi înlăturate criticile reclamantului

referitoare la modul de evaluare a prejudiciului material.

În ceea ce priveşte legalitatea menţinerii dispoziţiei primei instanţe de respingere a cererii în

despăgubiri în contradictoriu cu pârâta SC R.E. SRL, criticile recurentului sunt, de asemenea,

nefondate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, pe lângă obligarea SC R.E. SRL la

încetarea folosirii creaţiei reclamantului, şi obligarea ambelor pârâte, în solidar, la despăgubiri pentru

prejudiciul material (10.000 euro) şi moral (30.000 euro) cauzat reclamantului prin folosirea fără

drept a operei acestuia.

S-a considerat, aşadar, că pârâtele sunt coautoare ale prejudiciului suferit de către reclamant, prin

fapte delictuale distincte, urmărindu-se tragerea la răspundere în solidar a acestora, în condiţiile art.

1003 C. civ., ceea ce înseamnă că suportarea aceluiaşi prejudiciu urma a fi stabilită de către

instanţă proporţional cu gravitatea vinovăţiei, potrivit principiilor generale ce guvernează repararea

prejudiciului produs printr-o faptă ilicită.

Pornindu-se de la premisa că prejudiciul material este cel stabilit de către instanţa de apel, faţă de

considerentele expuse anterior în legătură cu primul motiv de recurs al reclamantului, se constată că,

în ipoteza în care s-ar da eficienţă susţinerilor din motivarea recursului privind întrunirea condiţiilor

răspunderii civile delictuale şi în persoana pârâtei SC R.E. SRL în ceea ce priveşte cererea în pretenţii,

consecinţa ar fi aceea a obligării în solidar a ambelor pârâte la plata sumei de 500 euro, eventual cu

stabilirea distinctă a sumei în sarcina fiecărei pârâte, proporţional cu vinovăţia fiecăreia.

Ar urma să se procedeze în mod similar şi în privinţa daunelor morale stabilite de către instanţele de

fond, ţinându-se cont de faptul că reclamantul nu a criticat în recurs cuantumul daunelor morale deja

Page 22: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

acordate, referirea la prejudiciul moral fiind făcută exclusiv în contextul susţinerilor referitoare la

răspunderea pârâtei SC R.E. SRL.

În condiţiile în care, prin promovarea recursului, reclamantul a urmărit în principal majorarea

despăgubirilor acordate, iar aceste critici au fost înlăturate, criticile referitoare la obligarea la

despăgubiri a pârâtei SC R.E. SRL au rămas fără o finalitate reală, în contextul în care nu s-ar ajunge

oricum la obligarea distinctă a acesteia la o altă sumă de bani cu titlu de despăgubiri, ci, eventual,

doar la participarea pârâtei la plata creanţei de 500 euro. Lipsa de finalitate este cu atât mai

evidentă cu cât prejudiciul constatat în cauză a fost integral reparat, atât prin repararea în natură

(pârâta a fost obligată să înceteze folosirea operei), cât şi în echivalent bănesc.

Cu toate acestea, pentru a se răspunde tuturor motivelor de recurs, urmează a se analiza şi

susţinerile referitoare la răspunderea pârâtei SC R.E. SRL.

Menţinând dispoziţia din sentinţă de respingere a cererii în pretenţii în contradictoriu cu această

pârâtă, instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită a pârâtei S. reprezintă o împrejurare care înlătură

vinovăţia pârâtei SC R.E. SRL, iar această apreciere este fondată.

Sunt corecte susţinerile reclamantului în sensul că răspunderea pentru încălcarea drepturilor de

proprietate intelectuală este angajată, ca regulă, pentru culpa cea mai uşoară (culpa levissima),

aşadar, indiferent de gravitatea vinovăţiei, prin aceste susţineri recurentul - reclamant acceptând că

răspunderea nu poate fi, totuşi, antrenată independent de vinovăţia autorului faptei ilicite, deoarece

sunt aplicabile, în absenţa unei prevederi legale contrare, cerinţele răspunderii civile delictuale

pentru fapta proprie, inclusiv în privinţa împrejurărilor care înlătură vinovăţia.

Potrivit regulilor generale, existenţa vinovăţiei trebuie probată de către persoana vătămată, în sensul

dovedirii numai a elementelor exterioare de comportament, legate de persoana autorului şi a

circumstanţelor faptei de încălcare a dreptului subiectiv.

În acest context, nu pot fi ignorate aspectele învederate prin motivele de recurs, precum calitatea de

profesionist a pârâtei SC R.E. SRL, care trebuie să acţioneze cu diligenţa cerută acestui statut şi să

facă verificări, înainte de folosirea operei, în legătură cu calitatea de autor a acesteia, cu atât mai

mult cu cât nu a contractat drepturile asupra operei cu o persoană fizică, ce ar fi beneficiat de

prezumţia calităţii de autor în condiţiile art. 3 din Legea nr. 8/1996, ci cu o persoană juridică,

incapabilă, prin natura sa, să creeze opere, astfel cum, în mod corect, s-a susţinut în motivarea

recursului.

Aceste elemente reprezintă, însă, simple prezumţii, care pot fi combătute de către autorul faptei

ilicite prin dovedirea fie a efectuării diligenţelor în vederea stabilirii calităţii de autor a operei, fie a

existenţei unei erori de fapt scuzabile, determinate de fapta unui terţ (pentru care autorul faptei nu

Page 23: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

este ţinut a răspunde), în circumstanţe particulare care i-au creat convingerea că terţul deţine

drepturile patrimoniale asupra operei şi este în măsură să i le transmită.

Această din urmă ipoteză este întrunită în cauză, în condiţiile în care aparenţa calităţii de titular al

drepturilor patrimoniale opera în favoarea pârâtei SC S.C. SRL, care beneficia de serviciile de creaţie

ale SC S.D. SRL, în baza contractului de servicii publicitare nr. 10 din 1 noiembrie 2006. Acest

contract prevedea transmiterea drepturilor către SC S.C. SRL asupra oricărei opere create de către

angajaţii SC S.D. SRL (pârâta S. a susţinut, de altfel, calitatea SC S.D. SRL de titular al drepturilor

patrimoniale asupra operei chiar pe parcursul acestui proces).

Aşadar, chiar dacă ar fi cunoscut calitatea reclamantului de autor al operei, pârâta SC R.E. SRL era

îndreptăţită să creadă că acesta a acţionat în calitate de angajat al SC S.D. SRL, iar circumstanţele

factuale concrete în care a fost realizată opera din cauză (reclamantul nu a contractat opera în

calitate de salariat, încetarea calităţii de salariat la SC S.D. SRL, derularea contractului de comandă a

operei etc.) depăşesc limitele diligenţei cerute unui profesionist în desfăşurarea activităţii sale

comerciale, în mare măsură stabilirea acestora depinzând de informaţiile ce i-ar fi putut fi furnizate

de către pârâta S., neavând caracter public. De altfel, situaţia de fapt privind realizarea operei a fost

stabilită abia în cadrul prezentului proces, pe baza întregului probatoriu administrat, fiind excesiv a

se cere pârâtei SC R.E. SRL să efectueze un demers similar înainte de folosirea operei.

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de apel că fapta pârâtei S. (terţ faţă de raportul

juridic dintre reclamant şi pârâta R.) constituie o împrejurare ce înlătură vinovăţia pârâtei SC R.E. SRL

în privinţa cererii în pretenţii.

Obligaţia de garanţie pentru evicţiune din contractul încheiat între pârâte, la care se face referire prin

motivele de recurs, nu are relevanţă în soluţionarea cererii în despăgubiri, evicţiunea reprezentând

pierderea proprietăţii lucrului sau tulburarea cumpărătorului (cesionarului drepturilor patrimoniale) în

exercitarea prerogativelor de proprietar. Cel mult, garanţia pentru evicţiune s-ar putea reţine în

legătură cu dispoziţia primei instanţe de obligare a pârâtei R. la încetarea folosirii operei, ca urmare a

stabilirii calităţii reclamantului de titular al drepturilor patrimoniale asupra operei, însă acest aspect

excede cadrului procesual fixat în cauză, interesând eventuala desocotire între pârâte ulterior

prezentului proces.

Nu este fondată nici susţinerea recurentului în sensul existenţei unei contradicţii între dispoziţiile

adoptate de către instanţă în cauză, din perspectiva întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale

în persoana pârâtei SC R.E. SRL.

Cauza exoneratoare analizată anterior şi-a încetat efectele abia la momentul la care pârâtei i-a fost

adusă la cunoştinţă calitatea reclamantului de titular al drepturilor patrimoniale asupra operei,

Page 24: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

respectiv prin notificarea adresată de către reclamant la data de 2 iunie 2010, aşadar, cu 3 luni

anterior formulării cererii de chemare în judecată din prezenta cauză (15 septembrie 2010). Întrucât

pârâta a continuat şi după această dată să folosească opera (această împrejurare neputând fi

reanalizată de către această instanţă, în absenţa unui recurs promovat de către pârâta R.), dispoziţia

instanţei de încetare a folosirii operei a fost adoptată pentru viitor, or pentru perioada anterioară, în

legătură cu care s-a formulat cererea în pretenţii, vinovăţia pârâtei a fost înlăturată, pentru

considerentele deja expuse.

În consecinţă, urmează a fi respinse criticile recurentului - reclamant privind răspunderea pârâtei SC

R.E. SRL.

Sunt nefondate şi criticile referitoare la aplicarea art. 274 C. proc. civ., în ceea ce priveşte

cheltuielile de judecată acordate în faza judecăţii în primă instanţă.

Este adevărat că primul capăt de cerere a fost admis în contradictoriu cu pârâta SC R.E. SRL, care nu

a fost obligată la cheltuieli de judecată către reclamant, însă, astfel cum a fost justificat cuantumul

cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina celeilalte pârâte SC S.C. SRL, aceste cheltuieli au fost

acordate în considerarea tuturor capetelor de cerere, proporţional cu admiterea pretenţiilor

(respectiv primul capăt de cerere în totalitate şi 10% din cel de-al doilea).

Ca atare, interesul pentru contestarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată cuvenite pentru

primul capăt de cerere aparţinea părţii care nu a căzut în pretenţii în legătură cu acest petit, dar a

fost obligată la plată, respectiv pârâtei SC S.C. SRL, şi nu reclamantului, căruia i s-a recunoscut

dreptul la aceste cheltuieli. Or, pârâta SC S.C. SRL nu a formulat motive de recurs pe atare aspect,

astfel încât nu se poate dispune schimbarea dispoziţiei primei instanţe.

Pe de altă parte, cheltuielile de judecată au fost solicitate de către reclamant pentru integralitatea

pretenţiilor formulată în cauză, fără o defalcare pentru fiecare capăt de cerere, reclamantul urmărind

obligarea în solidar a pârâtelor, iar proporţia stabilită de către instanţele de fond ca reflectând

admiterea pretenţiilor reclamantului (pornindu-se de la premisa că reclamantul nu a contestat că

cererea de chemare în judecată a fost admisă doar în parte) reprezintă o chestiune de apreciere,

astfel încât verificarea sa excede atribuţiilor acestei instanţe de recurs, circumscrise cercetării

legalităţii deciziei prin prisma cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

Page 25: Cesiune Privind Totalitatea Operelor Viitoare Ale Autorului

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului pârâtei.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.P. şi de pârâta SC S.C. SRL împotriva

deciziei nr. 98A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2013.

Sursa: www.scj.ro