1
Donează sâng e! ÎN PERIOADA 31 octombrie-11 NOIEMBRIE, ÎNTRE ORELE 9.00-13.00 „CENTRUL REGIONAL DE TRANSFUZII SANGUINE” IAȘI Criterii minimale n ecesar e Vârsta cuprinsă între 18 - 65 de ani, însă peste vârsta de 50 ani se va solicita OBLIGATORIU donatorului o adeverintă de boli cronice (de la medicul de familie), și/sau investigatii medicale suplimentare. Greutatea minimă de 60 kg la femei și 58 kg la bărbati, dar greu- tatea donatorului se va corela și cu înăltimea acestuia. Inexistenta oricăror afectiuni medicale recente sau cronice: fără tuberculoză, fără afectiuni cardiace, fără epilepsie, fără afectiuni psihice, fără ulcere gastrice, fără hepatite cronice de orice tip, fără afectiuni tiroidiene, fără diabet zaharat, fără pancreatite, fără miopie forte etc . Donatorul să nu se afle în timpul nici unui tratament medicamentos , fără consum de droguri (inclusiv rec- reative), fără operatii recente (minim 6 luni), fără transfuzii re- cente, fără tatuaje sau acupunctură recentă (minim 6 luni). Femeile să nu se afle în perioada menstruală, să nu alăpteze, iar de la ultima naștere să fi trecut minim 12 luni. Nu se va consuma alcool cu minim 48 h înaintea donării, și nici alimente bogate în grăsimi cu minim 12 h înaintea donării. În dimineata donării se va consuma obligatoriu micul dejun (produse patiserie, fructe) și cât mai multe lichide (minim 800 ml și până la 1,5 l), evitând excesul de cafea sau băuturi ener- gizante (fără Cola sau Pepsi), dar nu se va renunta la cafea în cazul persoanelor consumatoare obișnuit. Intervalul minim între două donări succesive este de 3 luni pentru bărbati și 4 luni în cazul femeilor. Nu pot dona sânge persoanele ai căror parteneri intimi au fost diagnosticati cu hepatite virale cronice tip B, C, D. Doar triajul medical COMPLET, incluzând și alte criterii extinse, va stabili dacă o persoană este aptă sau nu să doneze sânge. Este obligatoriu ca donatorul să aibă asupra sa cartea de identi- tate (buletin) sau pașaport valabile, altfel nu se poate efectua donarea și trasabilitatea donării. Beneficiile donării de sânge Prevenirea și/sau întârzierea aparitiei afectiunilor cardiovasculare, a dislipidemiilor și accidentelor vasculare (mai ales în cazul genului masculin). Creșterea rezervelor de sânge necesare întrajutorării semenilor noștri, întrucât PREA DES ÎN ROMÂNIA doar o pungă de sânge face diferenta dintre viată și moarte. Recompensele donatorul ui Analize gratuite, obligatorii pentru testarea sângelui donat, eliberate la 72 h. post-donare, care se vor înmâna DOAR donatorului, după legitimarea acestuia, la sediul CRTS IAȘI sau, după caz, la sediul colectei mobile prin reprezentant împuternicit al CRTS IAȘI. Tichete valorice de masă, în cuantum de 65 lei per donare. Reducere de 50% pentru o lună pe o linie de transport în comun. Scutire de la serviciu/facultate în ziua donării. Facultatea de Teologie Ortodoxă te invită fii donator, deci salvator de vieți.

„CENTRUL REGIONAL DE TRANSFUZII SANGUINE” IAȘIteologie.uaic.ro/teologieAdmin/documente/afis donare noiembrie 2016... · Donează sânge! ÎN PERIOADA 31 octombrie-11 NOIEMBRIE,

  • Upload
    buitu

  • View
    217

  • Download
    2

Embed Size (px)

Citation preview

Donează sânge!

ÎN PERIOADA 31 octombrie-11 NOIEMBRIE,

ÎNTRE ORELE 9.00-13.00

„CENTRUL REGIONAL DE

TRANSFUZII SANGUINE” IAȘI

Criterii minimale necesare

Vârsta cuprinsă între 18 - 65 de ani, însă peste vârsta de 50 ani

se va solicita OBLIGATORIU donatorului o adeverintă de boli

cronice (de la medicul de familie), și/sau investigatii medicale

suplimentare.

Greutatea minimă de 60 kg la femei și 58 kg la bărbati, dar greu-

tatea donatorului se va corela și cu înăltimea acestuia.

Inexistenta oricăror afectiuni medicale recente sau cronice: fără

tuberculoză, fără afectiuni cardiace, fără epilepsie, fără afectiuni

psihice, fără ulcere gastrice, fără hepatite cronice de orice tip, fără

afectiuni tiroidiene, fără diabet zaharat, fără pancreatite, fără

miopie forte etc . Donatorul să nu se afle în timpul nici unui

tratament medicamentos , fără consum de droguri (inclusiv rec-

reative), fără operatii recente (minim 6 luni), fără transfuzii re-

cente, fără tatuaje sau acupunctură recentă (minim 6 luni).

Femeile să nu se afle în perioada menstruală, să nu alăpteze, iar

de la ultima naștere să fi trecut minim 12 luni.

Nu se va consuma alcool cu minim 48 h înaintea donării, și nici

alimente bogate în grăsimi cu minim 12 h înaintea donării.

În dimineata donării se va consuma obligatoriu micul dejun

(produse patiserie, fructe) și cât mai multe lichide (minim 800

ml și până la 1,5 l), evitând excesul de cafea sau băuturi ener-

gizante (fără Cola sau Pepsi), dar nu se va renunta la cafea în

cazul persoanelor consumatoare obișnuit.

Intervalul minim între două donări succesive este de 3 luni

pentru bărbati și 4 luni în cazul femeilor.

Nu pot dona sânge persoanele ai căror parteneri intimi au fost

diagnosticati cu hepatite virale cronice tip B, C, D.

Doar triajul medical COMPLET, incluzând și alte criterii

extinse, va stabili dacă o persoană este aptă sau nu să doneze

sânge.

Este obligatoriu ca donatorul să aibă asupra sa cartea de identi-

tate (buletin) sau pașaport valabile, altfel nu se poate efectua

donarea și trasabilitatea donării.

Beneficiile donării de sânge

Prevenirea și/sau întârzierea aparitiei afectiunilor cardiovasculare, a

dislipidemiilor și accidentelor vasculare (mai ales în cazul genului

masculin).

Creșterea rezervelor de sânge necesare întrajutorării semenilor noștri,

întrucât PREA DES ÎN ROMÂNIA doar o pungă de sânge face

diferenta dintre viată și moarte.

Recompensele donatorului

Analize gratuite, obligatorii pentru testarea sângelui donat, eliberate la

72 h. post-donare, care se vor înmâna DOAR donatorului, după

legitimarea acestuia, la sediul CRTS IAȘI sau, după caz, la sediul

colectei mobile prin reprezentant împuternicit al CRTS IAȘI.

Tichete valorice de masă, în cuantum de 65 lei per donare.

Reducere de 50% pentru o lună pe o linie de transport în comun.

Scutire de la serviciu/facultate în ziua donării.

Facultatea de Teologie Ortodoxă

te invită fii donator, deci salvator de vieți.