CAPITOLUL 2 Organizarea Si Conducerea Contabilitatii IC

8/19/2019 CAPITOLUL 2 Organizarea Si Conducerea Contabilitatii IC

1/18

© Lect. drd. Iustin Haliga – 2014 1

CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREACONTABILITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

CuprinsObiectivele capitolului 2

2.1. Organizarea şi conducerea compartimentului de contabilitate

2.2. Aspecte normative privind organizarea contabilit ăţ ii institu ţ iilor de credit

2.3. Particularit ăţ ile planului de conturi al institu ţ iilor de credit

2.4. Documenta ţ ia contabil ă a institu ţ iilor de credit şi circuitul documentelor

2.5. Analiza şi managementul riscurilor bancare

Obiectivele capitolului 2

Tematica acestui capitolul îşi propune atingerea următoarelor obiective specifice:• Precizarea modului de organizare şi conducere a compartimentului de

contabilitate;• Prezentarea principalelor acte legislative privind organizarea contabilităţii la

instituţiile de credit;• Cunoaşterea principalelor particularităţi ale planului de conturi;• Prezentarea principalelor aspecte aferente documentaţiei contabile şi circuitului

documentelor;


2/18


Sarcinile contabilităţii instituţiilor de credit sunt legate de specificul activităţilordesf ăşurate de aceşti agenţi, la nivel central, şi în funcţie de competenţele delegate structurilorsubordonate.

Prin contabilitatea instituţiilor de credit, în general, înţelegem atât contabilitatea Băncii Naţionale a României cât şi contabilitatea societăţilor comerciale bancare şi a celorlalte

instituţii de credit, între acestea existând atât asemănări dar şi deosebiri.Una din asemănările celor două tipuri de instituţii este faptul că toate operează cu semnemonetare pe care le pun în circulaţie, respectiv efectuează operaţiuni de finanţare, creditare şidecontare privind propria clientelă şi alte servicii şi produse cu specific bancar [14, p. 10].Însă, în timp ce clientela băncilor comerciale o constituie agenţii economici, alte persoane

juridice, precum şi persoane fizice, pentru care se efectuează operaţiuni adecvate activităţiloracestora, clientela BNR o formează instituţiile de credit, asupra cărora se desf ăşoar ă operaţiuni de control şi supraveghere, la care se adaugă operaţiuni de emisiune monetar ă, deretragere a numerarului din circulaţie, şi altele.

O altă asemănare o constituie organizarea contabilităţii. În toate tipurile de băncicontabilitatea este descentralizată la nivelul sucursalelor şi agenţiilor bancare. Dar aprobarea

descentralizării este variată. Astfel la sucursale contabilitatea se conduce până la balanţa deverificare, adică aceste unităţi operative reflectă în contabilitatea lor toate operaţiunile privindserviciile prestate şi produsele efectuate clientelei, precum şi operaţiunile de gospodărire şi deinteres general propriu. Balanţele de verificare se transmit centralei instituţiei de credit, care

printr-o însumare specifică realizează contabilitatea centralizatoare. Printre tr ăsăturilespecifice ale descentralizării contabilităţii societăţilor bancare se menţionează faptul că soldurile conturilor curente ale băncilor comerciale, deschise la sucursalele BNR, debitoaresau creditoare, se transmit zilnic centralelor bancare (adică aceste conturi se soldează lasfâr şitul fiecărei zile). De aici rezultă că centralele societăţilor bancare exercită, printre altele,şi un control zilnic asupra sumelor încasărilor şi plăţilor efectuate de subunităţi.

În afara remiterii zilnice a soldurilor conturilor curente, sucursalele bancare raportează centralelor proprii periodic (să ptămânal, decadal, chenzinal) şi alţi indicatori stabiliţi defiecare instituţie de credit, toate acestea încheindu-se cu remiterea balanţelor lunare aleconturilor şi a altor raportări lunare, trimestriale şi anuale.

2.1. Organizarea şi conducerea compartimentului decontabilitate

Conform prevederilor legale, contabilitatea instituţiilor de credit se organizează încompartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul şef sau altă

persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. R ăspunderea pentru organizarea şi

ţinerea contabilităţii revine acestora împreună cu personalul din subordine.Atribuţiile directorului economic, ale contabilului şef sau altei persoane împuternicite pentru îndeplinirea acestei funcţii, precum şi a personalului din subordinea acestora, sestabilesc de către administrator şi fac obiectul regulamentelor privind organizarea şifuncţionarea instituţiilor bancare. Întreaga activitate privind organizarea şi îndrumarea munciide evidenţă operativă şi contabilă, tehnicile de lucru, circuitul documentelor, controlul bancaretc., revine direcţiei sau departamentului contabilităţii generale şi de informatică din cadrulinstituţiilor centrale. Funcţional, aceste obiective se realizează prin aparatul propriu dincentrală (care are şi sarcini de coordonare şi control în întreaga reţea din subordine), princompartimentele, serviciile sau birourile de contabilitate şi informatică ale sucursalelor,agenţiilor şi punctelor de lucru ale instituţiilor de credit.

La nivelul centralelor instituţiilor de credit sunt organizate direcţii ale contabilităţiigenerale care funcţionează prin intermediul unor servicii specializate (planificare şi


3/18


profitabilitate, bilanţ, decontări intrabancare şi interbancare, contabilitate proprie,metodologie şi îndrumare contabilă). La nivelul unităţilor teritoriale, în cadrul serviciilor şi

birourilor de contabilitate, se înfiinţează grupe operative, care în funcţie de naturaoperaţiunilor efectuate, pot fi:

- grupe operative de credite şi vir ări de sume prin conturi, în competenţa cărora intr ă

evidenţa creditelor acordate de instituţiile de credit şi a vir ărilor de sume din conturile plătitorilor în conturile beneficiarilor;- grupe de operaţii între sedii privind vir ări de sume între unităţile aceleiaşi instituţii de

credit sau între instituţii diferite;- grupe de evidenţe contabile necesitate de desf ăşurarea operaţiunilor proprii.Organizarea raţională a instituţiilor de credit operative [10, p. 19], inclusiv a serviciilor

sau birourilor de contabilitate şi informatică, face necesar ă încadrarea acestora cu personal despecialitate, la nivelul sarcinilor şi volumului de operaţii ce le sunt atribuite, şi care esteconstituit din administratori de cont, economişti, operatori calculator, informaticieni, şefi de

birou, toţi subordonaţi şefului serviciului. Administratorii de cont au o dublă calitate, pe de o parte de operatori executanţi, iar pe de altă parte ca organe de control, pe care trebuie să-l

efectueze din momentul primirii documentelor la ghişeu. Şeful de serviciu sau de birour ăspunde de efectuarea în timp util şi de calitate a tuturor lucr ărilor şi situaţiilor cu caractercontabil şi statistic ce intr ă în atribuţiile sale. Pe linie administrativă şi de specialitate el sesubordonează contabilului şef al instituţiei de credit respective.

Dualismul contabil, ca modalitatea specifică de structurare a contabilităţii, consacratodată cu implementarea actualei legi, a impus şi la instituţiile de credit organizarea acesteia pedouă paliere intercondiţionate, astfel:

- contabilitatea generală (financiară), care are la bază norme unitare, cu caracterobligatoriu, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor necesare instituţiilorde credit atât pentru interesele proprii cât şi în relaţiile acestora cu acţionarii sauasociaţii, clienţii, furnizorii, organisme financiar-bancare, organe fiscale şi alte

persoane juridice şi fizice ca utilizatori externi;- contabilitatea de gestiune (managerială), care se organizează de fiecare instituţie

de credit în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii, oferindinformaţii relevante diferitelor niveluri de conducere din interiorul unităţii; asemeneadate şi informaţii confidenţiale se refer ă la stabilirea cheltuielilor, veniturilor şirezultatelor pe fiecare subunitate, determinarea rentabilităţii produselor şi serviciilorinstituţiilor de credit, întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe subunităţi şi peactivităţi, urmărirea şi controlul execuţiei acestora în scopul cunoaşterii rezultatelorefective, furnizarea datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestiuneainstituţiilor de credit, şi altele.

2.2. Aspecte normative privind organizarea contabilit ăţ iiinstitu ţ iilor de credit

Obiectivul de bază al contabilităţii, de asigurare a unei imagini fidele asupra poziţieifinanciare, performanţei financiare şi fluxurilor de trezorerie, se realizează pe seama unorreguli, metode şi proceduri contabile care se fundamentează şi concretizează prin intermediulanumitor principii şi convenţii general acceptate. Credibilitatea, relevanţa şi comparabilitateainformaţiilor contabile sunt de o deosebită importanţă pentru investitori şi creditori îninterpretarea situaţiilor financiare, mai ales în cazul companiilor şi instituţiilor de credit ceoperează concomitent în mai multe ţări. Aceste principii sunt aceleaşi cu cele ale contabilităţii

agenţilor economici, iar Legea nr. 82/1991 le consacr ă şi le impune Ministerului Finanţelor şi


4/18


BNR, care trebuie să elaboreze norme metodologice privind contabilitatea instituţiilor decredit.

În acest context, legislaţia contabilă aplicabilă instituţiilor de credit a avut un drumdestul de sinuos după cum rezultă din următoarele:

1. Ordinul ministrului finan ţ elor şi al guvernatorului BNR nr. 1.418/344 din 1997

privind aprobarea Planului de conturi pentru societ ăţ ile bancare şi a normelormetodologice de utilizare a acestuia, publicat în Monitorul oficial al României nr.189/1997 şi 212 bis/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Acest ordin afost abrogat prin Ordinul ministrului finan ţ elor publice şi al guvernatorului BNRnr.102/1 din 2009 privind abrogarea unor acte normative, publicat în Monitoruloficial al României nr. 45/2009.

2. Ordinul ministrului finan ţ elor şi al guvernatorului BNR nr. 1.524/362 din 1998 privind aprobarea modelelor situa ţ iilor financiar-contabile pentru bănci şi a

normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, publicat înMonitorul oficial al României nr. 343/1998, cu modificările şi completărileulterioare. Şi acest ordin a fost abrogat prin Ordinul ministrului finan ţ elor publice

şi al guvernatorului BNR nr.102/1 din 2009 privind abrogarea unor actenormative, publicat în Monitorul oficial al României nr. 45/2009.

3. Consolidarea pieţei bancare din ţara noastr ă implică şi existenţa unui sistemrelevant de informare şi decizie în domeniu. Acest proces a fost avut în vedere laemiterea de către Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României aOrdinului nr. 1982/5/2001 pentru aprobarea Reglement ărilor contabile armonizatecu Directiva Comunit ăţ ilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu

Standardele Interna ţ ionale de Contabilitate aplicabile institu ţ iilor de credit , publicat în Monitorul oficial al României nr. 694/2001, cu modificările şicompletările ulterioare. Acest ordin s-a aplicat împreună cu Legea contabilităţii,Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat deComitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate şi cu StandardeleInternaţionale de Contabilitate (IAS). Reglementările au fost valabile începând cusituaţiile financiare anuale întocmite pentru exerciţiul financiar al anului 2001 decătre băncile, persoane juridice române, cotate la Bursa de Valori Bucureşti(conform Ordinului Ministerului Finan ţ elor Publice nr. 94/2001 pentru aprobarea

Reglement ărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunit ăţ ilor

Economice Europene şi cu Standardele Interna ţ ionale de Contabilitate, publicateîn Monitorul oficial al României nr. 85/2001), adică Banca Română pentruDezvoltare – Groupe Societe Generale şi Banca Transilvania, şi de un eşantionreprezentativ de bănci româneşti şi sucursale din ţara noastr ă a băncilor str ăine

(Banca Comercială Română, Banc Post, Alpha Bank Romania, Citibank România,HVB Bank Romania, Banque Franco Roumaine Paris – Sucursala Bucureşti şi Naţional Bank of Greece – Sucursala Bucureşti). Începând cu situaţiile financiareale exerciţiului financiar al anului 2002 reglementările s-au aplicat tuturor

băncilor, persoane juridice române şi sucursalelor din România ale băncilorstr ăine, iar din anul 2003 aplicabilitatea acestor norme s-a extins la toate instituţiilede credit. Şi acest ordin a fost abrogat prin Ordinul ministrului finan ţ elor publice şi al guvernatorului BNR nr.102/1 din 2009 privind abrogarea unor acte

normative, publicat în Monitorul oficial al României nr. 45/2009.4. Ordinul guvernatorului BNR nr. 2/2003 privind aprobarea Modelelor situa ţ iilor

financiare periodice şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea

acestora pentru institu ţ iile de credit care aplică Reglement ările contabilearmonizate cu Directiva Comunit ăţ ilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu


5/18


Standardele Interna ţ ionale de Contabilitate aplicabile institu ţ iilor de credit,

aprobate prin Ordinul ministrului finan ţ elor publice şi al guvernatorului Băncii

Na ţ ionale a României nr. 1.982/5/2001, publicat în Monitorul oficial al Românieinr. 228/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Acest ordin a fost abrogat

prin Ordinul guvernatorului BNR nr. 6/2005.

5.

De la începutul anului 2006 toate instituţiile de credit au aplicat şi prevederileOrdinului guvernatorului BNR nr. 5/2005 pentru aprobarea Reglement ărilor

contabile conforme cu directivele europene, aplicabile institu ţ iilor de credit , publicat în Monitorul oficial al României nr. 1.182/2005. Aceste norme au fostmodificate şi completate prin Ordinul guvernatorului BNR nr. 24/2006 (publicat înMonitorul oficial al României nr. 1.042/2006), care a intrat în vigoare la începutulanului 2007, prin Ordinul guvernatorului BNR nr. 11/2007 (publicat în Monitoruloficial al României nr. 546/2007), prin Ordinul guvernatorului BNR nr. 1/2008(publicat în Monitorul oficial al României nr. 52/2008) şi prin Ordinul

guvernatorului BNR nr. 7/2008 (publicat în Monitorul oficial al României nr.620/2008). În final acesta a fost abrogat prin Ordinul guvernatorului BNR nr.

13/2008. 6. Tot de la începutul anului 2006 toate instituţiile de credit au aplicat şi prevederile

Ordinului guvernatorului BNR nr. 6/2005 pentru aprobarea Modelelor situa ţ iilor


acestora, aplicabile institu ţ iilor de credit , publicat în Monitorul oficial alRomâniei nr. 1.182/2005. Acest ordin a fost abrogat prin Ordinul guvernatorului

BNR nr. 3/2007. 7. Ordinul guvernatorului BNR nr. 3/2006 pentru aprobarea modelelor situa ţ iilor


acestora, aplicabile institu ţ iilor financiare nebancare, publicat în Monitoruloficial al României nr. 643/2006. Şi acest ordin a fost abrogat prin Ordinul

guvernatorului BNR nr. 3/2007. 8. Ordinul guvernatorului BNR nr. 3/2007 pentru aprobarea modelelor situa ţ iilor


acestora, aplicabile institu ţ iilor de credit şi institu ţ iilor financiare nebancare, publicat în Monitorul oficial al României nr. 100/2007, cu modificările ulterioare. Normal şi acest ordin a fost abrogat prin Ordinul guvernatorului BNR nr. 18/2007 .

9. Ordinul guvernatorului BNR nr. 18/2007 pentru aprobarea modelelor situa ţ iilor financiare periodice şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizareaacestora, aplicabile institu ţ iilor financiare nebancare, publicat în Monitoruloficial al României nr. 15/2008, cu modificările ulterioare.

10.

Banca Naţională a României, cu consultarea organismelor profesionale de profil,actualizează permanent Reglementările contabile conforme cu directiveleeuropene, în funcţie de normativele ce se adoptă pe parcurs şi în conformitate cu

prevederile Legii contabilităţii, pe care le supune avizării Ministerului Finanţelor,în vederea aplicării lor. Astfel, de la 1 ianuarie 2009 a intrat în vigoare Ordinul

guvernatorului BNR nr. 13/2008 pentru aprobarea Reglement ărilor contabile

conforme cu directivele europene, aplicabile institu ţ iilor de credit, institu ţ iilor

financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar , publicat în Monitorul oficial al României nr. 879/2008, cu modificările şicompletările ulterioare. Şi acesta a fost abrogat prin Ordinul guvernatorului BNRnr. 27/2011 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele

europene.


6/18


11. Ordinul guvernatorului BNR nr. 27/2010 pentru aprobarea Reglement ărilorcontabile conforme cu Standardele Interna ţ ionale de Raportare Financiar ă ,aplicabile institu ţ iilor de credit , publicat în Monitorul oficial al României nr.890/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Acesta se aplică băncilor,

persoane juridice române; organizaţiilor cooperatiste de credit; băncilor de

economisire şi creditare în domeniul locativ; băncilor de credit ipotecar;sucursalelor din România ale instituţiilor de credit str ăine şi sucursalelor dinstr ăinătate ale instituţiilor de credit, persoane juridice române.

12. Ordinul guvernatorului BNR nr. 27/2011 pentru aprobarea Reglement ărilorcontabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul oficial alRomâniei nr. 930/2011. Acesta se aplică instituţiilor financiare nebancare;instituţiilor de platã care acordã credite legate de serviciile de platã şi a cãroractivitate este limitatã la prestarea de servicii de platã; instituţiilor emitente demonedã electronicã ce acordã credite legate de serviciile de platã şi a cãroractivitate este limitatã la emiterea de monedã electronicã şi prestarea de servicii de

platã; sucursalelor din România ale instituţiilor strãine de mai sus; sucursalelor din

strãinãtate ale instituţiilor menţionate mai sus, persoane juridice române; şiFondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Şi acestea cuprind doar principalele norme legale în privinţa contabilităţii aplicabileinstituţiilor de credit. După cum se observă a fost o adevărată „furtună” legislativă în perioada2005 – 2007. Se pare că prin anul 2008, BNR a realizat „nebunia” legislativă şi a încercat oanumită stabilitate, deşi normele sunt în continuare perfectibile.

Documentul oficial de gestiune al instituţiei de credit îl constituie bilanţul contabil care,în condiţiile procesului de armonizare contabilă europeană şi influenţei normalizăriiinternaţionale, trebuie să respecte regulile privind evaluarea din bilanţ şi celelalte norme şi

principii contabile.Evaluarea reprezintã procesul prin care se determinã valoarea la care elementele

situaţiilor financiare sunt recunoscute în contabilitate şi prezentate în bilanţ şi contul de profitşi pierdere.

Pentru atingerea obiectivului său contabilitatea instituţiilor de credit trebuie să respecte,cu bună-credinţă, următoarele principii:

a) Principiul continuitã ţ ii activitã ţ ii . Trebuie sã se prezume cã instituţia îşi desfãşoarãactivitatea pe baza principiului continuitãţii activitãţii. Acest principiu presupune cã instituţiaîşi continuã în mod normal funcţionarea, fãrã a intra în stare de lichidare sau reduceresemnificativã a activitãţii. Dacã administratorii unei instituţii au luat cunoştinţã de uneleelemente de nesiguranţã legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteiade a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul

în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuitãţii, aceastãinformaţie trebuie prezentatã, împreunã cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şimotivele care au stat la baza deciziei conform cãreia instituţia nu îşi mai poate continuaactivitatea. Evenimentele sau condiţiile ce necesitã prezentãri de informaţii pot apãrea şiulterior datei bilanţului.

b) Principiul permanen ţ ei metodelor . Metodele de evaluare şi politicile contabile, îngeneral, trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.

c) Principiul pruden ţ ei . La întocmirea situaţiilor financiare anuale, evaluarea trebuiefãcutã pe o bazã prudentã şi, în special:

în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului; trebuie sã se ţinã cont de toate datoriile apãrute în cursul exerciţiului financiar curent

sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacã acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;


7/18


trebuie sã se ţinã cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apãrute încursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiardacã acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia. Înacest scop sunt avute în vedere şi eventualele provizioane, precum şi datoriilerezultate din clauze contractuale;

trebuie sã se ţinã cont de toate deprecierile, indiferent dacã rezultatul exerciţiuluifinanciar este pierdere sau profit. Înregistrarea ajustãrilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectueazã pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent deimpactul acestora asupra contului de profit şi pierdere.

Ca urmare, activele şi veniturile nu trebuie sã fie supraevaluate, iar datoriile şicheltuielile nu trebuie sã fie subevaluate. Totuşi, exercitarea prudenţei nu permite, deexemplu, constituirea de provizioane excesive, subevaluarea deliberatã a activelor sauveniturilor, dar nici supraevaluarea deliberatã a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situaţiilefinanciare nu ar mai fi neutre şi nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.

d) Principiul independen ţ ei exerci ţ iului . Trebuie sã se ţinã cont de veniturile şicheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasãrii sau plãţii acestor

venituri şi cheltuieli.e) Principiul evaluãrii separate a elementelor de activ şi de datorii . Conform acestui

principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat. f) Principiul intangibilitã ţ ii . Conform acestui principiu bilanţul de deschidere pentru

fiecare exerciţiu financiar trebuie sã corespundã cu bilanţul de închidere al exerciţiuluifinanciar precedent, cu excepţia cazurilor prevãzute de legislaţia în vigoare.

g) Principiul necompensãrii. Orice compensare între elementele de active şi datorii sauîntre elementele de venituri şi cheltuieli este interzisã. Toate creanţele şi datoriile trebuieînregistrate distinct în contabilitate, pe bazã de documente justificative. Eventualelecompensãri între creanţe şi datorii faţã de aceeaşi instituţie efectuate cu respectarea

prevederilor legale, pot fi înregistrate numai dupã contabilizarea veniturilor şi cheltuielilorcorespunzãtoare.

În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidenţiazã distinct operaţiunea devânzare/scoatere din evidenţã şi cea de cumpãrare/intrare în evidenţã, pe baza documentelor

justificative, cu înregistrarea tuturor veniturilor si cheltuielilor aferente operaţiunilor.Tratamentul contabil este similar şi în cazul prestãrilor reciproce de servicii.

h) Principiul prevalen ţ ei economicului asupra juridicului . Prezentarea valorilor dincadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fonduleconomic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridicã a acestora.Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate şi prezentarea fidelãa operaţiunilor economico-fmanciare, în conformitate cu realitatea economicã, punând în

evidenţã drepturile şi obligaţiile, precum şi riscurile asociate acestor operaţiuni. Evenimenteleşi operaţiunile economico-fmanciare trebuie evidenţiate în contabilitate aşa cum acestea se produc, în baza documentelor justificative. Documentele care stau la baza înregistrãrii încontabilitate a operaţiunilor economico-fmanciare trebuie sã reflecte întocmai modul cumacestea se produc, respectiv sã fie în concordanţã cu realitatea.

i) Principiul pragului de semnifica ţ ie. Valoarea elementelor de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere care sunt indicate cu litere mici poate fi combinatã dacã:

acestea reprezintã o sumã nesemnificativã; sau• astfel de combinare oferã un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele

astfel combinate sã fie prezentate separat în notele explicative.Abateri de la principiile contabile generale prevãzute în prezenta sec ţiune pot fi

efectuate în cazuri excepţionale. Orice astfel de abateri trebuie prezentate în notele


8/18


explicative, precum şi motivele care le-au determinat, împreunã cu o evaluare a efectuluiacestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii.

Fiecare instituţie de credit are obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale. Întocmirea situa ţ iilor financiare anuale de către institu ţ iile de credit se va face în

conformitate cu cerin ţ ele IFRS. Caracteristicile calitative sunt atributele care determinã utilitatea informaţiei oferite desituaţiile financiare. Cele patru caracteristici calitative principale sunt inteligibilitatea,relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea.

a) Inteligibilitatea. O calitate esenţialã a informaţiilor furnizate de situaţiile financiareeste aceea cã ele trebuie sã fie uşor înţelese de utilizatori. În acest scop, se presupune cãutilizatorii dispun de cunoştinţe suficiente privind desfãşurarea afacerilor şi a activitãţiloreconomice, de noţiuni de contabilitate şi au dorinţa de a studia informaţiile prezentate, cuatenţia cuvenitã. Totuşi, informaţiile asupra unor probleme complexe, care ar trebui incluse însituaţiile financiare datoritã relevanţei lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui exclusedoar pe motivul cã ar putea fi prea dificil de înţeles pentru anumiţi utilizatori.

b) Relevan ţ a. Pentru a fi utile, informaţiile trebuie sã fie relevante pentru luareadeciziilor de cãtre utilizatori. Informaţiile sunt relevante atunci când influenţeazã deciziileeconomice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceştia sã evalueze evenimente trecute, prezentesau viitoare, sã confirme sau sã corecteze evaluãrile lor anterioare. Relevanţa informaţiei esteinfluenţatã de natura sa şi de pragul, de semnificaţie. În anumite cazuri, natura informaţiei estesuficientã, prin ea însãşi, pentru a determina relevanţa sa. În alte cazuri, atât natura, cât şi

pragul de semnificaţie sunt importante.Se considerã cã o informaţie este semnificativã dacã omisiunea sau prezentarea sa

eronatã poate influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilorfinanciare anuale. În analiza semnificaţiei unui element sunt luate în considerare mãrimeaşi/sau natura omisiunii sau a declaraţiei eronate judecate în contextul dat.

c) Credibilitatea. Pentru a fi utilã, informaţia trebuie sã fie şi credibilã. Informaţia estecredibilã atunci când nu conţine erori semnificative, nu este pãrtinitoare, iar utilizatorii potavea încredere cã reprezintã corect ceea ce şi-a propus sã reprezinte sau ceea ce se aşteaptã, înmod rezonabil, sã reprezinte. Pentru a fi credibilã, informaţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• sã reprezinte cu fidelitate tranzacţiile şi alte evenimente pe care aceasta fie şi-a propus sã le reprezinte, fie este de aşteptat, în mod rezonabil, sã le reprezinte.

• sã prezinte credibil evenimentele şi tranzacţiile pe care îşi propune sã le reprezinte,este necesar ca acestea sã fie contabilizate şi prezentate în concordanţã cu fondul şirealitatea lor economicã, şi nu doar cu forma lor juridicã.

•

sã fie neutrã, adicã lipsitã de influenţe. Situaţiile financiare nu sunt neutre dacã, prinselectarea şi prezentarea informaţiei, influenţeazã luarea unei decizii sau formulareaunui raţionament pentru a realiza un rezultat sau un obiectiv predeterminat.

• sã fie completã. O omisiune poate face ca informaţia sã fie falsã sau sã inducã îneroare şi astfel sã nu mai aibã caracter credibil şi sã devinã defectuoasã din punct devedere al relevanţei.

d) Comparabilitatea. Utilizatorii trebuie sã poatã compara situaţiile financiare ale uneiinstituţii în timp, pentru a identifica tendinţele în poziţia financiarã şi performanţele sale.Utilizatorii trebuie sã poatã compara situaţiile financiare ale diverselor instituţii, pentru a leevalua poziţia financiarã şi performanţa. Astfel, mãsurarea şi prezentarea efectului financiar alaceloraşi tranzacţii şi evenimente trebuie efectuate într-o manierã consecventã în cadrul unei

instituţii şi de-a lungul timpului pentru acea instituţie şi într-o manierã consecventã pentrudiferite instituţii.


9/18


O consecinţã importantã a calitãţii informaţiei de a fi comparabilã este ca utilizatorii sãfie informaţi despre politicile contabile utilizate în elaborarea situaţiilor financiare şi despreorice modificare a acestor politici, precum şi despre efectele unor astfel de modificãri.Utilizatorii trebuie sã fie în mãsurã sã identifice diferenţele între politicile contabile pentrutranzacţii şi alte evenimente asemãnãtoare utilizate de aceeaşi instituţie de la o perioadã la

alta, cât şi de diferite instituţii. Nevoia de comparabilitate nu trebuie confundatã cu simplauniformitate şi nu trebuie sã devinã un impediment în introducerea de politici contabileîmbunãtãţite. Nu este indicat pentru o instituţie sã continue sã evidenţieze în contabilitate, înaceeaşi manierã, o tranzacţie sau un alt eveniment dacã politica adoptatã nu menţinecaracteristicile calitative de relevanţã şi credibilitate. Nu este indicat pentru o instituţie sã-şilase politicile contabile neschimbate atunci când existã alternative mai relevante şi maicredibile.

Este, de asemenea, important ca situaţiile financiare sã prezinte informaţiicorespunzãtoare pentru perioadele precedente. Pentru ca informaţia sã fie relevantã şicredibilã, sunt necesare urmãtoarele:

a) informaţia sã fie oportunã pentru luarea deciziilor de cãtre utilizatori;

b) beneficiile de pe urma informaţiei sã depãşeascã costul acesteia;c) sã se stabileascã un echilibru între caracteristicile calitative ale informaţiei financiare.

Instituţiile de credit au obligaţia să întocmească situaţii financiare la nivel individualcare trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei şi performanţei financiare a instituţiilor decredit pentru respectiva perioadă de timp.

Situaţiile financiare la nivel individual, solicitate instituţiilor de credit în scopuri desupraveghere prudenţială, cuprind două seturi de informaţii, respectiv informaţii de bază şiinformaţii, altele decât cele de bază. Instituţiile de credit depun/ transmit situaţiile financiarela nivel individual lunar, trimestrial, semestrial sau anual, după caz, structura şi periodicitateade raportare a acestora fiind următoarele1:

a) Informaţii de bază:

(1) - Bilanţul - lunar(2) - Contul de profit sau pierdere - lunarb) Informaţii, altele decât cele de bază, care furnizează informaţii suplimentare şi detalieri ale

indicatorilor din informaţiile de bază:(1) - Instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării - trimestrial(2) – Instrumente derivate – contabilitatea de acoperire [informaţii cantitative cuprinzând

valoarea contabilă şi valoarea noţionalului] - trimestrial(3) - Clasificarea activelor financiare - lunar, având următoarea structur ă:

A - Clasificarea depozitelor la vedere şi a echivalentelor de numerarB - Active financiare deţinute în vederea tranzacţionării

C - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdereD - Active financiare disponibile în vederea vânzăriiE - Împrumuturi şi creanţe, precum şi investiţii păstrate până la scadenţă

(4) - Clasificarea creditelor şi creanţelor - lunar, având următoarea structur ă:A - Clasificarea creditelor şi creanţelor pe tipuri de produsB - Clasificarea creditelor şi creanţelor după colaterale şi garanţii

(5) - Informaţii referitoare la active depreciate şi restante - lunar

1 ***, Norma metodologică privind întocmirea situa ţ iilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cuStandardele Interna ţ ionale de Raportare Financiar ă , aplicabile institu ţ iilor de credit în scopuri de supraveghere pruden ţ ial ă, aprobată prin Ordin B.N.R. nr. 3/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea

situaţiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiar ă,aplicabile instituţiilor de credit în scopuri de supraveghere prudenţială, publicat în M.O. nr. 418/2011, capitolul2.


10/18


(6) - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere:informaţii privind riscul de credit - trimestrial

(7) - Informaţii privind riscul de credit şi deprecierile, având următoarea structur ă:A - Informaţii generale referitoare la depreciere - lunarB - Variaţia ajustărilor pentru depreciere şi deprecierea instrumentelor de capitaluri proprii -

lunarC - Colaterale deţinute care pot fi vândute sau redate în garanţie - semestrialD - Active obţinute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanţiilor reale deţinute -

semestrialE - Executări de garanţii – valoarea cumulată [imobilizări corporale] - semestrial

(8) - Datorii financiare - lunar, având următoarea structur ă:A - Datorii financiare: clasificare pe tipuri de produse şi în funcţie de contrapartidă B - Datorii subordonate

(9) - Informaţii privind valoarea justă, având următoarea structur ă:A - Informaţii privind valoarea justă a instrumentelor financiare - semestrialB - Informaţii privind valoarea justă a instrumentelor financiare: Împrumuturi şi creanţe,

precum şi datorii financiare la cost amortizat - lunar

(10) - Imobilizări corporale şi necorporale:valoarea contabilă - anual(11) – Provizioane - trimestrial(12) – Planuri de beneficii determinate şi beneficiile angajaţilor – anual, având următoarea

structur ă:A – Componente ale activelor şi datoriilor planului de beneficii determinateB – Modificări ale obligaţiilor privind beneficiile determinateC – Elemente legate de cheltuielile cu personalul

(13) - Angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente - lunar(14) – Venituri şi cheltuieli cu taxe şi comisioane - trimestrial(15) - Defalcarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere – lunar, având următoarea

structur ă A – Venituri şi cheltuieli cu dobânzile

B – Câştiguri şi pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare care nu sunt evaluate lavaloare justă prin profit sau pierdereC – Câştiguri şi pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare deţinute în vederea

tranzacţionăriiD – Câştiguri şi pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare clasificate la valoare justă

prin profit sau pierdereE – Câştiguri şi pierderi din contabilitatea de acoperireF – Câştiguri şi pierderi din derecunoaşterea activelor, altele decât cele deţinute pentru

vânzareG – Alte venituri şi cheltuieli de exploatare

(16) - Situaţia modificărilor în capitalurile proprii - trimestrial(17) - Sume de plată către păr ţile afiliate şi sume de încasat de la acestea - anual

(18) – Alte informaţii - lunar, având următoarea structur ă:A – Active la valoarea brută B - Depozite atrase de la clientela nebancar ă C – Rezerve pentru riscuri bancareD - Alte active şi datorii contingenteE – Număr de clienţi

Situaţiile financiare la nivel individual se depun, într-un exemplar, la DirecţiaSupraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, la termenele prevăzute în normelegislative. Situaţiile financiare la nivel individual cu termen de depunere trimestrial,semestrial sau anual vor fi însoţite de o copie de pe balanţa de verificare a conturilor sinteticesemnată de către persoanele autorizate.


11/18


2.3. Particularit ăţ ile planului de conturi al institu ţ iilor decredit

Legea contabilităţii impune ca pentru instituţiile de credit, Banca Naţională a Românieisă elaboreze, împreună cu acestea, şi cu aprobarea Ministerului Finanţelor:

- planul de conturi şi normele metodologice privind utilizarea acestuia;- modelele bilanţurilor contabile şi formularelor comune folosite în activitatea

instituţiilor de credit, precum şi instrucţiunile privind întocmirea şi utilizarea lor.Planul de conturi al instituţiilor de credit are structura aliniată la cadrul general al

planului de conturi pentru economie. Separat de acesta există un plan de conturi al BNR,adaptat specificului atribuţiilor şi funcţiilor îndeplinite de banca centrală în economia ţăriinoastre.

Elaborarea actualului plan de conturi – aprobat prin Ordinul Ministerului Finan ţ elor şi Băncii Na ţ ionale a României nr. 1418/344/1997 , publicat în Monitorul oficial al României nr.212 bis/1997, cu modificările ulterioare, şi completat prin Ordinul BNR nr. 5/2005 pentruaprobarea Reglement ărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile

institu ţ iilor de credit, publicat în Monitorul oficial al României nr. 1.182/2005, cumodificările şi completările ulterioare, dar abrogat şi înlocuit prin Ordinul nr. 13/2008 a BNR

pentru aprobarea Reglement ărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile

institu ţ iilor de credit, institu ţ iilor financiare nebancare şi Fondului de garantare a

depozitelor în sistemul bancar, apărut în Monitorul oficial al României nr. 879/2008, darabrogat şi înlocuit prin Ordinul guvernatorului BNR nr. 27/2010 pentru aprobarea

Reglement ărilor contabile conforme cu Standardele Interna ţ ionale de Raportare Financiar ă ,

aplicabile institu ţ iilor de credit – a vizat realizarea următoarelor deziderate, care se înscriu pelinia armonizării cu structurile contabile europene şi internaţionale:

- gruparea conturilor astfel încât să permită o bună cunoaştere, cuprindere, urmărire şi

control a tuturor operaţiunilor instituţiilor de credit şi titularilor de conturi, pe principaleledomenii ale vieţii economico-financiare;- ansamblul de conturi să fie orientat spre întocmirea cu uşurinţă a documentelor

contabile de sinteză;- uşurarea prelucr ării automate a datelor, în vederea centralizărilor operative necesare

activităţilor de conducere;- crearea poziţiilor disponibile în structura zecimală de codificare a conturilor, în

vederea oper ării schimbărilor ce intervin în activitatea instituţiilor de credit şi a clienţilor lor;- permiterea determinării unor indicatori sintetici, pe baza cărora să se poată analiza

activitatea instituţiilor de credit şi a titularilor de conturi;- reflectarea noilor structuri aferente sistemelor de finanţare, creditare şi decontare,

generate de diversele forme de proprietate;- evaluarea corespunzătoare a elementelor din bilanţul instituţiilor de credit, inclusiv prin mecanismul amortizărilor şi ajustărilor, pentru determinarea mărimii reale a diferiteloractive şi pasive;

- utilizarea unor instrumente de decontare care să asigure o parcurgere mai rapidă aciclurilor economice;

- diversificarea instrumentelor matematicii financiare, corespunzătoare economiei de piaţă;

- reflectarea operativă a elementelor fiscale, prin furnizarea informaţiilor necesareorganelor competente etc.

Clasificarea conturilor respectă linia codificării zecimale, în care prima cifr ă reprezintă

clasa, a doua grupa, iar următoarele două caractere sunt rezervate conturilor sintetice de


12/18


gradul I şi II. Unele conturi sintetice de gradul II sunt dezvoltate în subconturi (au cincicaractere).

Succesiunea claselor de conturi urmează, în linii mari, formarea şi fluxul mijloacelor şiresurselor necesare desf ăşur ării activităţilor instituţiilor de credit şi utilizarea lor, corelate cumodalităţile de prezentare a activelor şi pasivelor în bilanţul contabil. Sunt evidenţiate nouă

clase de conturi, din care primele opt, simbolizate de la 1 la 8, privesc conturile de bilan ţ, iarultima clasă, simbolizată cu 9, este rezervată conturilor în afara bilanţului. Conturile dinclasele 1 – 7 şi 9 se utilizează de către toate instituţiile de credit, iar cele din clasa 8 numai decătre instituţiile de credit mandatate să efectueze operaţiuni privind trezoreria statului.

Planul de conturi al societăţilor bancare prezintă următoarea structur ă:Clasa 1 – Opera ţ iuni de trezorerie şi opera ţ iuni interbancare – cuprinde conturile din

evidenţa centralei instituţiei de credit, conturile care reflectă lichidităţile laalte instituţii de credit şi conturile folosite în relaţiile cu unitatea centrală.

Clasa 2 – Opera ţ iuni cu clientela – grupează conturile utilizate pentru evidenţierearelaţiilor dintre instituţia de credit şi clienţii săi, persoane juridice şi

persoane fizice.

Clasa 3 – Opera ţ iuni cu titluri şi alte instrumente financiare – conţine conturilefolosite pentru reflectarea contabilă a operaţiunilor cu titluri de valoare şiconturile utilizate în gestiunea internă a instituţiei de credit.

Clasa 4 – Active imobilizate – cuprinde conturile care înregistrează bunurile şi valorilecaracterizate ca imobilizări financiare, în curs, corporale şi necorporale dinactivul instituţiei de credit.

Clasa 5 – Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane – grupează conturile carereflectă capitalul propriu sau împrumutat al instituţiei de credit, precum şi

provizioanele şi fondurile de risc.Clasa 6 – Cheltuieli – conţine conturile pentru evidenţierea cheltuielilor instituţiilor de

credit structurate în funcţie de specificul activităţilor acestora.Clasa 7 – Venituri – cuprinde conturile necesare înregistr ării veniturilor instituţiilor de

credit structurate după aceleaşi criterii ca şi cheltuielile.Clasa 9 – Opera ţ iuni în afara bilan ţ ului – conţine conturile care reflectă

angajamentele instituţiei de credit în relaţiile cu alte instituţii de credit saucu clienţii.

Instituţiile de credit, în funcţie de necesităţile proprii şi de performanţele sistemuluiinformatic utilizat, îşi vor organiza contabilitatea analitică. Criteriile (atributele) folosite

pentru codificarea conturilor analitice sunt diverse, precum:- unitatea monetar ă în care se exprimă operaţiunile (lei sau devize);- categoria de clienţi deserviţi (clientelă financiar ă sau nefinanciar ă, persoane juridice

sau fizice);- natura şi statutul clientului agent economic (regie autonomă, societate naţională,societate comercială, asociaţie familială, întreprinzător individual etc.);

- durata operaţiunilor (pe termen scurt, mediu sau lung);- structura teritorială a unităţii (centrală, sucursală, agenţie) etc.Banca Naţională a României împreună cu instituţiile de credit, persoane juridice

române, pot actualiza periodic planul de conturi, în funcţie de reglementările adoptate, cuaprobarea Ministerului Finanţelor Publice, în vederea perfecţionării metodologiei contabile şiaplicării acesteia de către instituţiile de credit.


13/18


2.4. Documentaţ ia contabil ă a institu ţ iilor de credit şicircuitul documentelor

În activitatea lor de execuţie, pentru efectuarea operaţiilor proprii sau ale titularilor deconturi, instituţiile de credit utilizează o documentaţie contabilă specifică. Necesitatea

înregistr ării zilnice a unui volum important de operaţiuni şi imperativul exercitării unuicontrol operativ şi eficient, au determinat tipizarea, uniformizarea şi standardizareadocumentelor instituţiilor de credit. Concomitent se manifestă preocupări pentru simplificareaşi raţionalizarea acestora, cu scopul de eliminare a paralelismelor, de mărire a perioadelor deîntocmire şi de raportare a informaţiilor statistice, de reducere a numărului de exemplare, derenunţare la unele date nesemnificative etc.

Pentru ca documentele să fie acceptate, trebuie să fie legale, adică să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă [9, p. 127]. Condiţiile de fond vizează conţinutuleconomic şi financiar, adică legalitatea şi realitatea proceselor şi fenomenelor pe caredocumentele le conţin, descriu şi reflectă. Din punct de vedere al formei, documentele trebuiesă conţină elementele necesare identificării lor (denumire, număr, data întocmirii etc.),elementele privind titularii de conturi (denumirea exctă şi alte elemente de indivizualizare a

plătitorului şi a beneficiarului sumei), instituţiile de credit ale clienţilor, conturile implicate,suma (în cifre şi litere), semnăturile şi ştampila etc.

Volumul mare şi diversificat al acestor documente impun o structurare după mai multecriterii:

a – după locul unde se întocmesc, există:- documente interne – întocmite în cadrul instituţiilor de credit, precum ordinele de plată

sau de încasare, notele contabile, situaţiile statistice, registrul-jurnal, registrul-inventar,registrul cartea mare, jurnalul operaţiunilor, recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiuniloretc.;

- documente externe – întocmite în afara sediului instituţiei de credit, de regulă de cătretitularii de conturi, cum sunt ordinele de plată, ordinele de încasare, cecurile pentru numerarsau pentru decontări, documentele necesare deschiderii conturilor etc.;

- documentele ini ţ iate de ambii parteneri – au scopul măririi operativităţii operaţiunilor,şi se refer ă la foile de vărsământ cu chitanţă, ordinele de plată pentru virarea la termen adatoriilor la buget etc.

b – după natura operaţiunilor efectuate pe baza documentelor, distingem:- documente de casă – privesc operaţiunile de încasări şi plăţi cu numerar, ca foile de

vărsământ, cecurile de numerar, ordinele de încasare, ordinele de plată etc.;- documente de decontare – privesc vir ările de sume dintr-un cont în altul, şi deţin

ponderea cea mai mare între documentele întocmite de clienţii instituţiilor de credit; intr ă în

această categorie ordinul de plată, cecul de decontare, biletul la ordin, cambia etc., la care seadaugă şi documentele emise de instituţiile de credit precum avizele privind operaţiunileinterbancare, notele de contabilitate, diverse borderouri etc.;

- documente diverse – care nu servesc direct la înregistr ările în contabilitatea instituţiilorde credit, ci constituie suportul anumitor operaţiuni, cum ar fi situaţiile de verificare agaranţiei creditelor, documentele necesare deschiderii conturilor, dările de seamă etc.

c – după momentul întocmirii şi al volumului de operaţiuni pe care le conţin [10, p.5], avem:

- documente primare – întocmite pentru fiecare operaţiune atunci când aceasta are loc,dintre care menţionăm: foaia de vărsământ, ordinul de încasare, ordinul de plată, cecul etc.;

- documente centralizatoare – care preiau informaţii din mai multe documente primare,

printre care: registrul-jurnal, borderourile, specificaţiile, centralizatoarele etc.d – din punctul de vedere al evidenţei în care se înscriu documentele, există:


14/18


- documente utilizate în cadrul eviden ţ ei analitice – cum sunt: extrasele de cont,conturile analitice, jurnalele operative etc.;

- documente aferente eviden ţ ei sintetice – precum: balanţa de verificare, situaţiaconturilor, bilanţul contabil, fişele centralizatoare etc.;

- documente folosite în eviden ţ a statistică – se refer ă la structura viramentelor, situaţia

creditelor angajate, volumul încasărilor şi plăţilor în numerar, structura operaţiunilor valutareetc.Circuitul acestor documente reflectă organizarea fluxului informaţional la nivelul

întregului sistem al instituţiilor de credit, al fiecărei instituţii de credit în parte şi al tuturorunităţilor subordonate lor. Prin circuitul documentelor instituţiilor de credit se înţelegemişcarea lor succesivă, din momentul întocmirii sau prezentării la ghişeu de către titularii deconturi, în scopul efectuării şi înregistr ării operaţiunilor în conturile analitice şi sintetice, şi

până în momentul arhivării, în vederea păstr ării lor, sau al expedierii acestora partenerilorinstituţiilor de credit sau clienţilor.

Această mişcare succesivă a documentelor în cadrul instituţiilor de credit operative presupune parcurgerea mai multor faze, astfel:

- primirea documentelor la ghişeu sau întocmirea acestora de către personalul instituţieide credit, şi efectuarea asupra lor a controlului privind respectarea condiţiilor de formă şi deconţinut;

- gruparea documentelor, în funcţie de unitatea beneficiar ă, pe documente locale (carer ămân în cadrul instituţiei de credit), documente interbancare (se refer ă la operaţiuni întreinstituţii de credit diferite) şi documente intrabancare (au ca obiect operaţiuni între unităţileaceleiaşi instituţii de credit);

- înregistrarea – de regulă automatizată – a documentelor în contabilitatea analitică şicontabilitatea sintetică, şi confruntarea datelor din cele două evidenţe pentru urmărireaexactităţii operaţiilor efectuate;

- clasarea şi păstrarea documentelor la sfâr şitul fiecărei zile, în locuri speciale amenajateîn acest scop;

- remiterea documentelor titularilor de conturi.În ceea ce priveşte clasarea şi păstrarea documentelor instituţiilor de credit, aceasta se

efectuează separat, în funcţie de natura operaţiunilor pe care le reflectă. Astfel, documentelede casă se păstrează în dosare, pe zile, timp de un an, în arhiva curentă a instituţiei de credit.

Documentele de decontare se clasează pe zile, în ordinea simbolurilor conturilor sinteticedebitoare, şi se păstrează timp de o lună în arhiva curentă. Documentele privind opera ţ iunile

proprii ale institu ţ iei de credit se clasează în dosare separate. În funcţie de durata de păstrare amaterialelor de arhivă, documentele se depun apoi la arhiva generală.

În activitatea instituţiilor de credit circuitul documentelor se desf ăşoar ă cu respectarea

unor principii sau reguli bine determinate, şi anume:- înregistrarea în aceeaşi zi a tuturor documenetelor primite (prin poştă sau la ghişeu) până la sfâr şitul zilei operative;

- folosirea în aceeaşi zi a disponibilului creat în conturile titularilor pentru încasarea cu prioritate a dobânzilor şi a împrumuturilor scadente şi pentru efectuarea plăţilor dispuse detitularii conturilor;

- încasările în numerar presupun primirea mai întâi a sumelor de către casieri, şi numaiapoi, înregistrarea lor în conturile depunătorilor; se evită astfel riscul înregistr ării unor sumenedepuse, sau solicitările ulterioare de anulări, stornări sau corectări de operaţiuni;

- plăţile în numerar se operează mai întâi în conturile solicitanţilor, în limiteledisponibilităţilor existente, şi numai după aceea se eliberează sumele de către caserie; se

înlătur ă astfel eventualele cazuri de efectuare a unor plăţi în condiţii de incapacitate de plată;


15/18


- virarea sumelor din unele conturi în altele se evidenţiază cu prioritate în debitulcontului plătitorului şi apoi în creditul contului beneficiarului, pentru ca operaţiunile să sederuleze în limita disponibilităţilor din conturi sau a plafonului de credite aprobate;

- toate documentele bancare de încasări şi de plăţi se înregistrează mai întâi încontabilitatea analitică şi după aceea în contabilitatea sintetică; se evită astfel corecţiile

ulterioare pentru operaţiunile reflectate de documente care nu pot fi înregistrate în evidenţaanalitică;- contabilitatea analitică se confruntă cu cea sintetică în aceeaşi zi cu efectuarea

operaţiunilor, iar întocmirea balanţei de verificare, în vederea sesizării eventualelor erori, areloc, de regulă, în dimineaţa zilei următoare.

O bună organizare a circuitului documentelor facilitează prelucrarea automatizată ainformaţiilor instituţiilor de credit şi exercitarea unui control intern eficient.

2.5. Analiza şi managementul riscurilor bancare

Noţiunea de risc este opusă celei de siguranţă. Din punct de vedere formal se consider ă

că starea de nesiguranţă desemnează cazurile în care anticipările sunt unice sau limitate într-omarjă foarte restrânsă. În realitate agenţii economici realizează anticipări care acoper ă marjelargi de valori, cu grade de probabilitate foarte diferite. Termenul de risc este utilizat pentru adescrie tocmai asemenea situaţii, în care anticipările nu sunt unice, dar se pot aprecia

probabilităţile fiecărei valori posibile. În fapt, selecţia pe care o operează mecanismele pieţeiîntre agenţii competitivi şi cei necompetitivi asociază oricărei activităţi economice risculesecului.

Numeroase evenimente au ar ătat că problemele principale cu care se confruntă băncilerezultă din accentuarea riscurilor, aceasta deoarece viitoarea evoluţie a activelor ca şi cea acostului pasivelor nu poate fi prevăzută cu acurateţe.

Pe parcursul desf ăsur ării activităţii lor, băncile sunt supuse unei game largi de riscuri. Îngeneral riscurile riscurile bancare se încadrează în 4 categorii2:

1. riscuri financiare cuprind la rândul lor alte două tipuri de riscuri: Riscurile pure care înglobează riscul de lichiditate, riscul de credit, riscul de

solvabilitate, putând avea ca efect o pierdere pentru bancă dacă nu sunt corectgestionate.

Riscurile speculative, bazate pe arbitrajul financiar pot avea drept rezultat un profit, în cazul în care arbitrajul este corect, sau o pierdere dacă arbitrajul esteincorect. Expunerea la aceste riscuri este determinată de încercarea de aobţine profit cât mai mare.Din această categorie fac parte:• riscul ratei dobânzii,•

riscul valutar• riscul preţului (poziţiei) de piaţă.

2. riscuri opera ţ ionale sunt asociate organizării şi funcţionării interne a bănciiincluzând sistemele computerizate şi alte tehnologii. Acestea mai sunt asociate şiconformităţii cu politicile şi procedurile bancare, precum şi cu măsurile îndreptateîmpotriva managementului necorespunzător şi fraudei.

3. riscuri ale afacerii sunt asociate mediului în care activează o bancă, inclusiv a preocupărilor macroeconomice şi de politici, a factorilor legali şi de reglementare, precum şi a infrastructurii şi sistemului de plăţi existente la nivelul întreguluisector financiar.

2 Hennie van Greuning, Sonja Brajovic Bratanovic, Analiza şi managementul riscului bancar , p. 5.


16/18


4. riscuri ale apari ţ iei de evenimente includ toate tipurile de riscuri exogene care,dacă s-ar materializa, ar putea pune în pericol operaţiunile unei bănci sau ar puteadăuna condiţiei financiare.

Managementul riscului necesită un parteneriat din care fac parte regulatorii şisupraveghetorii bancari, acţionarii, consiliul de administraţie, conducerea executivă, comitetul

de audit si auditori interni, auditorii externi.Fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de strategii şi procese interne formalizate,solide, eficiente şi complete de evaluare şi menţinere în permanenţă a nivelului, structurii şidistribuţiei capitalului, care, din perspectiva instituţiei de credit, sunt considerate adecvate

pentru acoperirea tuturor riscurilor la care aceasta este sau poate fi expusă, într-un modcorespunzător naturii şi nivelului acestor riscuri. Aceste procese şi strategii trebuie să fiesupuse unor revizuiri interne regulate de către instituţia de credit, astfel încât să se asigure că ele r ămân în permanenţă cuprinzătoare şi propor ţionale în raport cu natura, extinderea sicomplexitatea activităţilor desf ăsurate de respectiva instituţie de credit. Instituţiile de creditsunt responsabile pentru procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la profilul de risc

propriu [25, art. 148-149].

Banca Naţională a României poate stabili prin reglementări si alte cerinţe de natur ă prudenţială, precum şi nivelul de aplicare al acestora la instituţiile de credit. Aceste cerinţe potviza, f ăr ă a fi limitative, următoarele [25, art. 50]:

a) riscul de lichiditate; b) operaţiunile instituţiei de credit cu persoanele aflate în relaţii speciale cu aceasta;c) externalizarea activităţilor instituţiei de credit;d) ajustările prudenţiale de valoare;e) modificările operate la nivelul instituţiei de credit faţă de condiţiile care au stat la

baza autorizării acesteia.În mod concret, se pot individualiza urmatoarele riscuri:1. riscul de credit – numit şi risc de contrapartidă sau risc de insolvabilitate a

clientului este cel mai important risc cu care se confruntă banca. El consta în probabilitatea de a pierde din nerespectarea de către clientul debitor a clauzelorcontractuale. Pierderea poate să fie totală sau par ţială. Acest risc creşte odată cunumărul de clienţi, cu volumul creditului acordat şi cu nivelul ratei dobânzii. Îngestiunea acestui risc, băncile urmăresc întocmirea şi analizarea unui dosar decreditare, stabilesc reguli de diviziune a riscului şi caută să-şi diversifice portofoliulde credite.

2. riscul de lichiditate – reprezintă riscul de a nu putea onora cererile de plată şi deretragere ale clienţilor. Problema lichidităţii se poate pune pe mai multe niveluri. Învarianta cea mai acceptabilă lichiditatea este legata de imposibilitatea de a face rost

de resurse la un cost normal. În varianta extremă ea poate duce chiar la falimentul băncii. Gestiunea acestui risc se bazază pe crearea de rezerve uşor lichidabile, lacare banca să poata apela în caz de nevoie şi pe o corectă previzionare a nevoilor definanţare în ceea ce priveşte amploarea şi regularitatea acestora.

3. riscul de dobândă – reprezintă riscul de depreciere a rezultatelor băncii în urmavariaţiei ratelor dobânzii. Acesta este un risc important în activitatea bancar ă,deoarece veniturile şi cheltuielile sunt în cea mai mare parte rezultatul unor dobânziîncasate sau plătite de către bancă. Pentru a se proteja de astfel de posibile pierderi,

băncile utilizează rate de dobândă variabile şi urmăresc o echilibrare a activului bilanţier cu pasivul, din punct de vedere al ratei dobânzii. Astfel, în cazul uneimodificări de rată a dobânzii de piaţă, clauzele contractuale să-i permită

modificarea dobânzilor, iar eventualele pierderi să se compenseze cu câştiguri.


17/18


4. riscul valutar – acesta este asemanator cu riscul de dobânda, însă pierderile suntdeterminate de variaţia ratei de schimb. El se poate întîlnii în mare măsur ă şi lasocietăţile nebancare cu activitate internaţională. În cazul băncii riscul valutar estecu atât mai mare cu cât bilanţul său cuprinde mai multe valori exprimate în monedestr ăine. Mai mult chiar, riscul se poate extinde şi în afara bilanţului prin

angajamentele extrabilanţiere acceptate sau acordate de bancă. Gestiunea saurmareşte menţinerea unui echilibru între active şi pasive, respectiv întreangajamentele primite şi acordate de bancă, astfel încât pierderile datoratemodificării cursului de schimb să se compenseze cu câştigurile din partea cealaltă a

bilanţului. Este bine ca acest echilibru să se realizeze pentru fiecare valută în parte.5. riscul de piaţă – este rezultatul activităţii băncii pe pieţele de capital şi presupune

eventuale pierderi înregistrate în urma evoluţiei nefavorabile a angajamentelorasupra diferitelor active nelichidate. El creşte odată cu instabilitatea parametrilor de

piaţă (rata dobânzii, indici bursieri, curs valutar), instabilitate ce se exprimă prinnoţiunea de volatilitate a pieţei. Pentru a controla acest risc, banca trebuie să aleagă o structur ă adecvată a portofoliului de active, care să permită menţinerea valorii

acestui portofoliu cât mai constantă.6. riscul de solvabilitate – numit şi risc de faliment, reprezintă riscul de a nu dispune

de fonduri proprii suficiente pentru a acoperii eventualele pierderi. Acest risc poatefi rezultatul unor fonduri proprii insuficiente, dar şi al asumării unor riscuri preamari. Pentru evitarea lui este necesar să se găsească un optim între aceşti doi factori,optim sintetizat sub noţiunea de adecvare a capitalului. Un rol important îl joacă, înacest caz, reglementările prudenţiale bancare, care obligă băncile să deţină unminim de fonduri proprii în funcţie de riscurile asumate. În plus, fiecare bancă esteliber ă să stabilească dacă acest minim îi este suficient sau nu.

7. riscul de ţară – reprezintă posibilitatea de a înregistra pierderi dintr-o relaţie cu un partener str ăin, datorită unor evenimente ce depind, total sau par ţial, de controlulguvernului str ăin. Aceste evenimente sunt legate, în general, de factori politici(r ăzboi, revolte pe motive ideologice, revendicări teritoriale), factori sociali (revoltecu substrat etnic sau religios, acţiuni sindicale generale) sau factori de natur ă economică (ca rezultat al aplicării unor politici economice eronate saudezavantajoase). În unele cazuri pot fi incluse aici şi catastrofe naturale care se

produc cu o anumită regularitate.8. riscul de produs nou – apare în condiţiile în care banca ofer ă pe piaţă un produs

nou, adică o inovaţie financiar ă, şi acest produs se dovedeşte a fi nerentabil. Se poate, de exemplu, ca cererea să fie atât de mică încât produsul să nu-şi atingă pragul de rentabilitate. Două cauze importante pot determina o astfel de situaţie:

produsul nu este atractiv sau politicile comerciale de promovare a acestuia suntgreşite.9. riscul de fraudă - este un risc intern băncii şi constă în probabilitatea comiterii

unor furturi sau unor acţiuni contrare intereselor băncii. Personalul băncii este directimplicat în manifestarea acestui risc. De multe ori, conducerea băncii consider ă acest risc ca unul minor, prin mărimea sumelor ce pot fi furate. El are tendinţa să seaccentueze în condiţiile în care nu este depistat la timp. Frauda prin computer esterelativ nouă şi constă în efectuarea de transferuri electronice de fonduri în folos

propriu. De cele mai multe ori, astfel de pierderi nu sunt raportate de bancă dindorinţa de a nu le face publice şi de a nu crea neîncredere asupra sistemului decontrol al operaţiunilor bancare. Corupţia este, de asemenea, generatoare de risc de

fraudă. Prin coruperea unor persoane cu drept de decizie, se pot face alegeri care să nu fie în avantajul băncii. Cea mai întâlnită situaţie poate să apar ă la creditarea unor


18/18

Documents

CAPITOLUL 2 Organizarea Si Conducerea Contabilitatii IC