ASPECTE ALE CONVERSIUNII - MIJLOACE SINTACTICE DE RECUNOAsTERE A CLASELOR MORFOLOGICE

În limba româna, date fiind particularitatile flexionare ale acestei limbi (flexiune bogata, categorii gramaticale specifice sau manifestari proprii ale acestor categorii pentru fiecare parte de vorbire, selectia unor marci specifice), clasele morfologice (partile de vorbire) se disting neechivoc prin indici morfologici, exceptând clasele mai putin numeroase (prin numarul de clase si inventarul fiecarei clase) ale partilor de vorbire neflexibile.

Caracteristicilor morfologice de recunoastere a claselor li se asociaza, ca mijloace suplimentare, caracteristicile sintactice anumite disponibilitati combinatorii (sau valente), ca si functiile sintactice caracteristice. si chiar daca unele posibilitati combinatorii sunt comune mai multor clase, exista si valente proprii unei clase si, în aceeasi masura, functii sintactice proprii unor clase sau unui grup si, mai adesea, apar incompatibilitati de functii : functii imposibil de realizat de catre o clasa morfologica sau un grup de clase. Astfel, adjectivul are ca functii caracteristice pe cea de atribut adjectival, de nume predicativ si de element predicativ suplimentar si este imposibila aparitia în pozitiile sintactice de subiect si de complement direct. Adverbul are ca functie caracteristica pe cea de complement circumstantial, neputând aparea in pozitia de subiect sau de complement necircumstantial.

Putine sunt situatiile în limba româna în care criteriile sintactice sunt singurele relevante în recunoasterea claselor. Ele intervin pentru delimitarea claselor cu rol de instrumente sintactice (prepozitia si conjunctia), în anumite cazuri de conversiune sau pentru forme din paradigma cu statut dublu (de exemplu : forme d supin cu statut de verb sau nume), apartenenta la clasa verbului sau numelui fiind evidentiata in exclusivitate sintactic. În cele mai multe situatii, însa, criteriile sintactice se adauga celor morfologice oferind marci suplimentare de recunoastere.

Conversiunea sau schimbarea clasei morfologice este un procedeu gramatical (morfologic si sintactic) de trecere de la o parte de vorbire la alta, deci un procedeu gramatical de formare de cuvinte noi din cuvinte existente în limba. Spre deosebire de derivare, unde este posibila, de asemenea, trecerea la alta clasa morfologica, în cazul conversiunii, aceasta trecere se face în absenta afixelor derivative.

În operatia de conversiune, trecerea la o noua parte de vorbire este marcata morfologic prin selectia marcilor flexionare proprii clasei la care s-a trecut, iar sintactic prin ocurenta în contextele specifice noii clase, contexte, în care realizeaza functii caracteristice acestei clase. Astfel, daca are loc trecerea de la clasa adverbului la substantiv, cuvântul nou format , devenit acum flexibil, primeste desinente si articol, ca marci ale numarului, cazului si determinarii, iar sintactic poate aparea într-un context adjectival -ca regent pentru un adjectiv- Si î pozitiile sintactice de subiect si de complement necircumstantial (situatii în care nu poate aparea adverbul).

În mod curent, caracteristicile morfologice si sintactice ale noii clase se manifesta simultan.

În exemplele :

(1)              "Caci astazi daca mai ascult

Nimicurile-aceste."

(Eminescu, P.143)

(2)              "Caci mie mi-a dat soarta amara mîngîiere

O piatra sa ador.

Muribundului speranta, turbarii razbunarea. "

(ib. 14),

substantivizarea s-a realizat simultan prin particularitati morfologice : includerea cuvântului în opozitiile substantivului de numar, caz, determinare si selectia marcilor flexionare ale acestuia (articol, desinente) si prin particularitati sintactice : aparitia într-o pozitie sintactica proprie numelui, dar improprie gerunziului, de complement indirect în dativ (în 2); absenta contextului negativ, specific pronumelui negativ (în 1).

Mai rar, trecerea se realizeaza în exclusivitate sintactic : în absenta unor marci morfologice specifice, identitatea gramaticala a noului cuvânt se releva prin aparitia în contexte si cu functii necunoscute clasei initiale.

În exemplele :

(3)              "Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sîmburul luminii de viata datator,

Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeauna

Caci unul erau toate si totul era una."

(Eminescu, P. 88)

(4) "Din sînul vecinicului ieri

Traieste azi ce moare,

Un soare de s-ar stinge-n cer

S-aprinde iarasi soare." (ib. 137)

(5) "Cînd e o-namorare de tot ce e al tau,

De-un zîmbet, de-un cutremur, de bine si de rau."

(ib. 172)

(6)              "Averea sa le-o aperi, marirea s-a lor bine;

Ei bratul tau înarma ca sa lovesti în tine"

(ib. 44)

(7)              "Cît rau a facut aceasta conceptie -nu se poate spune îndeajuns"

(Iorga, P.A. 2, 130)

Cuvintele subliniate apar în pozitia de:

    subiect în (3) si al doilea vers din (4);

    atribut genitival in primul vers din (4);

    apozitie acordata în (5) unde reia constructia regentului pronominal tot;

    complement direct în (6) si (7).

Apar pozitii sintactice imposibile în cazul adverbului, constituind semne indiscutabile ale trecerii adverbului în clasa substantivului.

Dificila, în analiza gramaticala, este conversiunea exclusiv sintactica. Greselile constau în nerecunoasterea noilor clase (confundarea cu clasa din care provine cuvântul) si, implicit nerecunoasterea determinantului acestor cuvinte. În (6) si (7), cuvintele subliniate, devenite substantive, primesc determinanti specifici noii clase :

    genitivul : a lor bine

    adjectivul relativ cât (cât rau)

Clasificarea lui cât ca adjectiv si, sintactic, ca atribut adjectival este total dependenta de recunoasterea corecta a calitatii substantivale a regentului (cât rau).

Dupa clasa morfologica în care se încadreaza noul cuvânt, se produc prin conversiune :

    substantivizari - trecerea la clasa substantivului

    adjectivizari - trecerea la clasa adjectivului

    adverbializari - trecerea la clasa adverbului

Dupa clasa morfologica de origine, distingem mai multe tipuri de substantivizari : a adjectivului, a participiului, a gerunziului, a supinului, a pronumelui, a numeralului, a adverbului, a interjectiei, mai multe tipuri de adverbializari, de adjectivizari etc.