ANALIZA DISCURSULUI POLITIC

Curs 1 (16 octombrie 2013)

Limbajul politic – caracterizare generală. Tipologia discursului

politic

1. Limbaj, discurs, politică1. Limbaj, discurs, politică2. Caracteristici ale discursului politic

Caracterul intrinsec argumentativ/persuasiv al DPRelaţia cu ideologiaCaracterul instituţionalApelul la implicitEufemizareaAccesibilitatea şi clişeizareaLexicul evaluativ; cuvintele-embleme

3. Tipuri de discurs politicAnexa – limbajul politic românesc

 

1. Limbaj, discurs, politică

• Discurs politic = totalitatea formelor de comunicare (verbală) din sfera politicii

„practici discursive” – alcătuiesc realitatea socială (Foucault) • Politica – activitate de limbaj: dezbatere, deliberare,

negociere, apel, îndemn etc.- nu numai limbaj: acţiune politică

Edelman (1985: 10): „political language is political reality”.Bayley (2005) “politics and language are inextricably linked”;

“Politics is one of those spheres of institutional life in which language is largely, although not exclusively, constitutive of its actions”

- risc de devalorizare- risc al relativismului extrem

• Politica: competiţie pentru putere, dominaţie vs. artă a negocierii între interese divergente şi a guvernării

• Limbaj politic• - inventar de trăsături stabile

Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică• - funcţia conativă (persuasivă): vizează să modifice

opinia sau /şi să determine acţiunea unui destinatar (grup)

• - emiţătorul = reprezentantul unui grup (> preferinţa pentru persoana I plural: noi)

• - destinatarul – foarte larg• - nu este un stil foarte individualizat din punct de vedere

lingvistic: este totuşi definit prin domeniu (politica – o activitate de limbaj)

• Limbajul politic nu are, din perspectiva stilisticii funcţionale, o

individualitate clar marcată: se identifică în bună măsură cu limbajul standard, seamănă foarte mult cu limbajul jurnalistic – care îl preia, dar îl şi influenţează –, utilizează un inventar de termeni specifici, dar nu o terminologie riguroasă, interferează cu limbajul juridic (mai ales în activitatea parlamentară) şi cu cel administrativ (în guvernare, în administraţie). Greu de definit printr-o listă de trăsături pur lingvistice (lexicale şi morfosintactice), limbajul politic este totuşi uşor de identificat prin raportare la domeniul de utilizare şi la situaţia de comunicare, care determină asocierea unui vocabular specific cu o serie de strategii discursive.

• Situaţia comunicativă prototipică presupune un locutor individualizat, dar care nu vorbeşte în nume propriu, ci ca reprezentant al unui grup şi care se adresează unui public cât mai larg. Între funcţiile limbajului, funcţia conativă este cu siguranţă decisivă.

2. Caracteristici ale discursului politic2.1. Caracterul intrinsec

argumentativ/persuasiv al DP • modificarea opiniiilor, a atitudinilor > acţiune• argumentare / persuasiune• mijloace raţionale + emoţionale • persuasiune / manipulare (distorsiune, duplicitate,

propagandă, minciună)•  Sălăvăstru 1999: caracter imperativ

caracter polemic Caracter conflictual. Violenţa.

• dificultatea studierii obiective

Soluţii:• contextualizare• neutralitate a tonului• multiplicarea punctelor de vedere

2.2. Relaţia cu ideologia

• - mai multe accepţii ale ideologiei (sens restrâns, sens larg)

- evaluare negativă sau neutră.- - avantaje şi dezavantaje • Utilizarea curentă: negativă, polemică (ideologia ca

sistem articulat, simplificator, impus prin propagandă şi/sau prin forţă)

• - conceptul neutru şi descriptiv (ideologia ca ansamblu de idei, opinii, valori din sfera politică; concepţie, viziune asupra realităţii sociale şi politice).  

• set de idei şi credinţe relativ stabile, împărtăşite de anumite grupuri

sociale (excluzându-se deci opiniile strict individuale), care acţionează în domeniul social şi politic şi au un caracter explicit, articulat (dar nu neapărat logic şi coerent).

În anumite momente istorice şi contexte politice, ideologia se consolidează şi se rigidizează, devenind în mod programatic obiect al propagandei şi al îndoctrinării.

„The concept of ideology is often used in the media and the social sciences, but it is notoriously vague. Its everyday usage is largerly negative, and typically refers to the rigid, misguided, or partisan ideas of others: we have the truth, and they have ideologies” T. A. van Dijk, “Politics, ideology and discourse”, în Keith Brown (ed.), Encyclopedia of Language and Linguistics, ed. a II-a, Oxford, Elsevier, 2005, p. 728.

Relaţia limbaj-gândire

ipoteza Sapir-Whorf (principiul relativităţii lingvistice)

• limbajul influenţează gândirea • diferenţele de limbaj > diferenţe în gândire prin influenţarea limbajului – influenţarea

gândirii + a comportamentului

• - gândirea – total dependentă de limbaj?• - e posibilă condiţionarea/modificarea gândirii prin

modificarea limbajului? 

Edward Sapir (1884 – 1939), Benjamin Lee Whorf (1897-1941)

argumente contra:

• universaliile cognitive• traducerea• creativitatea

George Orwell (1903 – 1950)

Nineteen Eighty-Four (1949)• - Newspeak, Doublethink• Ministry of Truth (Minitrue),

thoughtcrime• Ministry of Peace (Minipax)• Ministry of Love (Miniluv)• - anexa: principiile de alcătuire a

“Nouvorbei” Politics and the English Language

(1946)• - metafore clişeizate – cuvinte lungi

– cuvinte inutile – pasivul – jargon ştiinţific

N. Chomsky

• “problema orwelliană a limbajului” = cum putem şti atât de puţin când avem atâtea dovezi –

• metoda disputei aparente

2.3. Caracterul instituţional

- autoritate, reguli- legitimitate

- Ex.: discursul parlamentar 

2.4. Apelul la implicit

- aluziv, subînţeles, dependent de context• Sălăvăstru 1999: ambiguitate intenţionată; caracter

disimulat

• 21 martie 2007 • Traian Basescu: Domnule presedinte, doamnelor si domnilor (rade), ca e o

doamna! Temele de interes au fost comunicate prin adresa prin care s-a facut invitatia. M-ar interesa o viziune a dvs. asupra situatiei politice, eventuale solutii, daca este sau nu criza, pentru ca sunt abordari diferite in spectrul politic.

• Dan Voiculescu: Da.• Traian Basescu: Niste prioritati in raport cu discutiile de acum doua

saptamani, daca sunt evolutii in problema modificarii legii electorale. Va rog, domn' profesor.

• Dan Voiculescu: Domnule presedinte, noi consideram ca Romania parcurge o criza politica si daca ne referim numai la faptul ca nu avem ministru de Externe, ca nu avem ambasadori numiti in capitale importante.

• Traian Basescu: Ambasadorii sunt la Parlament, domnule Voiculescu!

• Dan Voiculescu: Nu, vorbeam de criza politica, nu acuzam pe nimeni. • Traian Basescu: Nu, va spuneam unde sunt ambasadorii (rade). Sunt

trimisi la Parlament, zece ambasadori, asteapta sa fie...• Dan Voiculescu: Da... Deci, noi consideram ca in Romania exista la ora

actuala o criza politica si am discutat in Biroul Politic, am analizat care sunt toate aspectele, variantele posibile pentru a iesi din criza politica, pentru ca pornim de la ideea ca aceasta criza politica nu poate face bine nimanui. Chiar daca, temporar sau pe termen scurt, unii castiga, altii pierd, pe termen mediu si per total Romania pierde. Analiza noi am luat-o un pic din urma, din momentul in care solutia imorala a permis formarea Guvernului in ianuarie 2005, moment cand noi am anuntat ca intram in aceasta guvernare pentru ca suntem hotarati ca Romania sa intre in Uniunea Europeana in 2007. Si tot atunci am spus ca dupa 1 ianuarie 2007 ne vom retrage din guvern, si atunci ne-am retras din guvern. Sigur ca am tinut cont si de recomandarea dvs. facuta public, cand ati spus ca daca Partidul Conservator vrea sa creasca, trebuie sa treaca in opozitie.

• Traian Basescu: Orice partid care vrea sa creasca trebuie sa treaca in opozitie.

• Dan Voiculescu: Asa este, numai ca unii inteleg, unii nu. Noi am inteles si am trecut in opozitie.

• Traian Basescu: (rade) Ar mai fi unu' care stiu eu ca ar trebui sa treaca in opozitie (rade).

• Dan Voiculescu: Din pacate, acolo noi nu avem nimic de spus. Eventual, dvs.

• Traian Basescu:• Nici eu nu am de spus nimic acolo, domnu'...

2.5. EufemizareaSălăvăstru 1999:

• - recurge mult la eufemism: pacificare, raid aerian, disponibilizare, defavorizat, remaniat, reaşezarea preţurilor etc.

 Când i se vorbeşte frumos, românul mediu acceptă reaşezarea preţului la carburanţi, îmbunătăţirea preţurilor la alimente, recalcularea preţurilor la îmbrăcăminte şi corelarea chiriilor cu impozitul pe salariul ameliorat. Ce nu acceptă, în niciun caz, e scumpirea bruscă a biletelor la tramvai (AC, 43, 1995).

 

2.6. Accesibilitatea şi clişeizarea

• „Cercetările subdomeniului pot contura traiectorii multi-nivel şi multiparametriale sensibil îmbunătăţite cu privire la dezvoltarea socio-economică marcată de coeziunea multinivel în logica triunghiului oportunităţi – provocări – efecte pozitive reale”

• „Principalele disfuncţionalităţi privind coeziunea socio-economică şi cultural educaţională pot reprezenta oportunităţi de redefinire a provocărilor actuale a inovaţiilor pe axele sustenabilităţii şi eficienţei”.

2.7. Lexicul evaluativ; cuvinte-embleme

• - e folosit în mod predominant lexicul standard – chiar cu elemente colocviale (limbajul politic vizează accesibilitatea, cel puţin în unele dintre manifestările sale

• - are o terminologie proprie (globalizare, integrare, democraţie etc.), dar e folosită adesea (în discursul public) în mod imprecis

• - marea majoritate a termenilor au o puternică componentă evaluativă, ideologică (pozitiv / negativ), chiar afectivă, devenind simboluri, embleme: fascist / comunist; linişte / schimbare

• - simboluri, mituri, emoţii

termeni consensuali: terorişti european

- cuvinte pozitive: deschidere, transparenţă, credibilitate, charismă

- cuvinte negative: deliberat, sofisticat, cosmetizare, nostalgie

• „Răspândirea secretelor militare – un act deliberat de compromitere a României” (Gândul, 22.02.2006).

• „Puterea nu se poate lepăda de cea mai grea poate din moştenirile sale – obişnuinţa de a cosmetiza realitatea, de a minţi în beneficiul imaginii Guvernului” (Ş.P., Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21.06.2002).

• „nostalgicii încrâncenaţi” (RL, 1062, 1993).

cuvinte-emblemă: schimbare // linişte roşu // portocaliu // verde[25 de ani / 45 de ani]; [13 iunie / 12-13 iunie]- în 1990, cuvinte ale puterii (consens, emanaţie, linişte // destabilizare, neautorizat,legionar) vs. cuvinte ale opoziţiei (schimbare / nomenclatură)

“evenimentele din decembrie” „dogoarea din decembrie” (Adevărul,

82, 1990), „viforniţa din decembrie” (Naţiunea, 50, 1994), „vânzoleala din decembrie” (Cuvântul, 34, 1992), „învălmăşeala din decembrie” (AC, 45, 1992), „tiribomba din decembrie” (AC, 27, 1992), „aglomeraţia din decembrie” (RL, 1089, 1993), „zăpăceala din decembrie” (RL, 1868, 1996), „vâjâiala din decembrie” (RL, 1854, 1996), „Marea Revoluţie Socialistă din... Decembrie” (Phoenix, 37, 1990), „«marea aglomeraţie» din decembrie” (RL, 1025, 1993), „Măreţul Paricid din Decembrie” (AC, 45, 1992)

evenimentele din decembrie 1989 / Revoluţia din 1989 (polemici)

• „micul potop din Decembrie” (p. 47),

• „marele dopaj din decembrie” (p. 59)

• „digestia din decembrie” (p. 94)

• „marea înghesuială din decembrie” (p. 84) etc.

Mircea Dinescu (Pamflete vesele şi triste, 1996):

• Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 decembrie 2005:

• - Revoluţie • - „mişcarea

revoluţionară românească din decembrie 1989, pornită dintr-o revoltă transformată într-o revoluţie” (R. Theodorescu)

• – „ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989” (Crin Antonescu).

• - „revoluţie, lovitură de stat, loviluţie” (id.).

• http://www.cdep.ro/CAMERA DEPUTAŢILOR

Actorii politici şi ierarhia socială

• Puterea Opoziţia• cetăţeanul de rând poporul Nea

Gheorghe • săraci sărăntoci amărâţi

amărăşteni sărmani defavorizaţi• ştabi baroni moguli mai-mari

VIP-uri lumea-bună

• Lexicul politic constituie o terminologie atipică, destul de ambiguă şi imprecisă, în care termenii sunt interpretaţi prin grilele valorice specifice unor anumite grupări. Diferenţa esenţială dintre terminologiile propriu-zise ale limbajelor speciale (ştiinţifice, juridic, administrativ) şi cea politică stă în faptul că în aceasta din urmă conotaţiile pozitive sau negative ale cuvintelor joacă rolul esenţial. Desigur, ştiinţele politice urmăresc, ca orice alte ştiinţe, precizia; dar pentru discursul politic prototipic mult mai importantă este componenta evaluativă (uneori chiar afectivă) a lexicului. În lexicul politic sunt încorporate adesea mituri populare, cuvintele funcţionând ca simple embleme ale unor atitudini şi afilieri.

 • Cuvintele politicii încorporează mituri populare, aşa cum a dovedit-o

Edelman 1964 (cf. şi Geis 1987): „duşmanul care conspiră”, „conducătorul viteaz”, „uniţi vom câştiga” etc. Miturile politice asociază o explicaţie simplă cu o componentă evaluativă. Discursul politic cu largă adresabilitate face apel la valori general umane, cu o încărcătură afectivă ridicată: viaţa, familia, religia etc.

•  

Semeniuc (2011): „cine-a tras în noi după 22?”, „ne trebuie 20 de ani ca să ştim ce e democraţia”, „ce-ai făcut în ultimii 5 ani?”, „măi dragă”, „măi animalule”, „sinergia faptelor”, „meandrele concretului”, „pariul cu agricultura”, „luminiţa de la capătul tunelului”, „iarna nu-i ca vara”, „baron local”, „capitalism de cumetrie”, „să îmi numere ouăle”, „sistem ticăloşit”, „almanahe”, „care este”, „goagal”, „Năstase-patru-case”, „Mătuşa Tamara”, „Să trăiţi bine!”, „prostănac”, „ciocu’ mic”, „Felix”, „păsărică”, „mogul”, „tonomat” etc.

- soluţia imorală- parşivel- politicieni, clasa politică; oficialităţi, guvern, guvernanţi- diversiune, decredibilizare - control, - obedient / disciplinat

3. Tipuri de discurs politic

• Limbajul politic prototipic este cel al discursurilor publice şi al dezbaterilor parlamentare; discursul campaniilor electorale se apropie de cel publicitar; există discurs politic publicistic, dar şi un limbaj al ştiinţelor politice. În studiile consacrate comunicării politice, discursul politic este clasificat în funcţie de rolurile politice ale protagoniştilor şi de situaţia de comunicare: se vorbeşte, de exemplu, de comunicarea prezidenţială, guvernamentală, de partid, de comunicarea politică locală, internaţională, electorală (Beciu 2002: 23–47). Diferenţele dintre aceste tipuri de comunicare ţin mai ales de inventarul de teme şi strategii specifice, fără a presupune obligatoriu diferenţe de limbaj.

• - limbaj diplomatic

• Sunt importante şi stilurile personale ale politicienilor: concis sau prolix, raţional sau emoţional, precis sau vag, simplu sau pretenţios, arhaizant sau modern, tensionat sau monoton etc.  

• - limbajul politic românesc s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea în forma sa modernă (faze: Regulamentul organic, influenţă franceză, germană); probabil exista şi înainte, dar lipsesc atestări concludente

Anexa: istoria limbajului politic românesc

limba administraţiei, a Curţii, a diplomaţiei secolul al XIX-lea: constituirea limbajului politic moderna) La 1832, discursul oficial greoi, formal, ceremonios, împănat de slavonisme şi grecisme, calcuri semantice şi sintactice:Prea cinstiţi Dumneavoastră boieri simpatrioţi,Însărcinat fiind a prezidui în această Adunare, alcătuită de iubiţi boieri simpatrioţi, am cinste a-i face înpărtăşire de tălmăcirea predlojeniei cu No. 4.109, precum şi de alăturata instrucţie povăţuitoare de chipul alegerei a şeasesprezece boieri spre a fi mădulari a gheneralnicei Obicinuitei Adunări (Adunarea Obştească, anul 1832).

• b) discursul revoluţionar, profetic, retoric, afectiv al momentului 1848:

Fraţilor români,Timpul mântuirii noastre a

venit: popolul român se deşteaptă la glasul trâmbiţei îngerului mântuirii şi îşi cunoaşte dreptul său de suveran. Pace vouă, pentru că vi se vesteşte libertate vouă! (Proclamaţia de la Islaz, anul 1848)