SUBSIDIARITATE, DECONCENTRARE, DESCENTRALIZARE

GLOBALIZARE I DESCENTRALIZARE

CURS 1

Cum orice aciune nate reaciune, globalizarea este nsoit de un proces contrar de regionalizare, de localizare, de organizare a vieii economico-sociale ct mai aproape de individ i de nevoile sale, proces ce poate lua uneori chiar forme extreme de tribalizare, degenernd n naionalisme i fundamentalisme de tot soiul. Fr s fie fenomene noi, globalizarea i regionalizarea cunosc astzi forme accentuate de evoluie. Din intersecia lor deriv o serie de implicaii importante pe multiple planuri: economic, social, moral, politic, cultural-filosofc, apariia de noi mentaliti, de unde necesitatea unor noi aciuni, a unui cadru instituional reformat, a unor noi categorii de gndire, politici i legiferri, care s dea contur unei noi ordini internaionale.

Economia reprezint locomotiva globalizrii, ea a devenit global ntr-un sens n care politica nc nu e, obligndu-ne s ne actualizm n egal msur conceptele i comportamentele. Globalizarea conduce la o polarizare accentuat a bogiei, la apariia bogiei fr naiuni i a naiunilor fr bogie. Urmare a acestor evoluii, n special a dereglementrii, liberalizarea pieelor i circulaiei capitalurilor, ncet dar sigur, dispare legtura dintre stat, teritoriu, populaie i avuie, de unde o erodare semnificativ a suveranitii naionale, a fundamentelor fiscalitii, a politicilor economice i sociale. Cel puin din punct de vedere economic, rzboiul cu spaiul a fost ctigat. Graie i unui suport tehnic deosebit, tranzaciile se desfoar la mari distane cu viteze tot mai accelerate. Dinamicitatea a devenit spiritul lumii actuale i unul dintre aspectele cele mai semnificative care ilustreaz paradigma globalizrii, factor de dezechilibru i, n acelai timp, de trecere spre un nou echilibru.

Creterea complexitii organizaiilor internaionale, a rolului i forei acestora, a venit pe cale de consecin. Dei vorbesc mult despre flexibilitate, ele au adoptat tipare de lucru oarecum standardizate, uniformizate, pentru toate rile, pe care le aplic cu ajutorul puterii i centralizrii sistemului informaional, susinnd hegemonia celor puternici pe piaa mondial. Astfel a crescut fr precedent fora i dominaia firmelor multinaionale, a marilor concerne i conglomerate economice. Globalizarea semnaleaz deci apariia unei noi economii.Sistemul tradiional al economiilor naionale relativ nchise, sau cel puin protejate, entiti care stabilesc ntre ele relaii economice prin comer i investiii strine, las locul unor forme de integrare-cooperare tot mai extinse, unor specializri noi i unor interdependene crescute, ntreprinderile i modific strategiile internaionale, dezvoltnd reele extinse la scar global, ce utilizeaz resursele, capacitile i potenialitile de pia ale diferitelor ri sau zone geografice, absorbindu-le n interiorul unei strategii globale unice.

Vremea unei lumi unipolare a trecut. Doar pre de o generaie au dominat SUA lumea ca unica putere globala. Viitorul va aparine blocurilor continentale, regionale i concurenei acestora. In ultimii ani s-a produs o regionalizare i o internaionalizare crescnd a produciei si a finanelor, deci att a economiei reale ct i a celei monetare. Echilibrul puterii economice s-a deplasat n mod semnificativ, fiind repuse n discuie suveranitatea naional si chiar legitimitatea statelor-naiune, autonomia guvernamental i rolul Statului.

Au aprut ali actori importani sub- sau supranaionali, cum snt FMI, Banca Mondiala, Organizaia Mondial a Comerului, precum i numeroi actori regionali i locali, actori aparent disparai, dar legai prin fire nevzute ntr-o reea de interdependene i potenialiti. Aceasta a fcut s se vorbeasc despre un nou medievalism, o nou organizare politic, fragmentar si descentralizat, similar celei din Evul mediu i opus sistemului statal westfalian, ce a dominat epoca modern, mai precis ultimele trei sute de ani.Acest "nou medievalism" nu este dect o metafor ce vrea s evidenieze mai bine faptul c Statul nu mai are acelai rol n sistemul internaional, c el se confrunt cu emergena autoritilor concurente la nivel local, regional, mondial, cu redefiniri de identiti comunitare.Mondializarea i regionalizarea nu snt procese i fenomene contradictorii, ci complementare, ele se susin mutual.

Nu exist o definiie unanim acceptat a regiunii. In mod tradiional, ns, ea se definete prin vecinti i printr-o serie de caracteristici istorice, lingvistice, culturale, religioase comune ce fac din regiuni entiti socialmente constituite, ce se afirm acum i politic. Se distinge ntre un regionalism "deschis" i unul "nchis". Cel "deschis" propune i promoveaz o integrare economic regional fr discriminri fa de teri. (Ex.: Forumul de Cooperare Economic Asia-Pacific) cel "nchis", dimpotriv, susine un model discriminatoriu, foarte bine structurat i reglementat n interiorul su (Ex.: Uniunea European).

Tendina spre regionalizare trebuie considerat ca un stadiu intermediar ntre state i economia mondial. De facto, ea rezult din creterea comerului, a investiiilor, a cooperrii economice intraregionale; de jure, ea capt forme multiple de cooperare instituional, acorduri i convenii mai mult sau mai puin constrngtoare. Ca i mondializarea, ea propune un alt mod de gestiune economic, ce modific reguli consacrate ale jocului n materie de concuren pe pieele lumii. S-ar putea spune chiar c mondializarea incit la regionalizare, att actorii publici ct i cei privai cutnd s se integreze n diferite formule noi, pentru a deveni mai credibili pe pia, mai puternici n lupta de concuren i mai atrgtori pentru poteniale investiii sau plasamente ale capitalului .

Modele ale regionalizriimodelul european, ca mod de guvernare regional, organizat la nivele multiple, modelul nord-american, bazat pe o diviziune a muncii n cercuri concentrice n jurul SUA modelul asiatic (Asia-Pacific), ca sistem de cooperare regional fondat pe pia, deci mai puin reglementat, formalizat.

Exacerbarea regionalismului, chiar a separatismului, este un fenomen ce poate fi ntlnit chiar n ri dintre cele mai implicate n procesul mondializrii: Canada, Spania, Belgia, Italia, Irlanda s.a. Fenomenul a condus, dup cderea comunismului, la dezintegrarea U.R. S. S .-ului, Yugoslaviei i Cehoslovaciei, cazuri diferite i extrem de interesante pentru analiti.Aceast tendin de regrupare sau separare a regiunilor are, n principal, cauze de natur economic. Astfel, integrarea supranaional permite actorilor n cauz accesul la o pia mai vastpermite o structur mai diversificat a produciei, deschis diferitelor compensri sau complementariti ntre provincii i ntre diferitele sectoare economiceasemenea entiti sau reele pot furniza avantaje superioare n materie de bunuri colective, infrastructur i ameliorarea raporturilor de for cu exteriorul.

Centralizare, descentralizare, deconcentrareSub aspectul organizarii politice a puterii, doctrina de drept public opereaza cu trei mari concepte: Statul unitar Constituie o singura formatiune statala Are un regim constitutional unic Isi constituie un singur rand de organe de varf (legiuitoare, administrative, judecatoresti) Statul federal- Constituit din doua sau mai multe state membre - federate - care, in limitele si conditiile precizate prin constitutia federatiei, transferandu-si o parte dintre atributele lor suverane in favoarea statului compus, dau astfel nastere unui nou stat, distinct de statele care il alcatuiesc. Asociatii de state (confederatia) si ierarhii de stateSunt forme agregative asemanatoare federatiilor Se deosebesc totusi de acestea prin faptul ca nu dau nastere unui stat nou

Din punct de vedere administrativ se poate vorbi de mai multe regimuri juridice, determinate de relatiile existente intre centru (puterea centrala) si teritoriu (puterile locale): Regim de centralizare administrativa Regim de deconcentrare administrativa Regim de descentralizare administrativa (autonomie locala)ATENTIE: Aceste concepte se folosesc pentru a descrie relatiile care se stabilesc intre centrul si periferia sistemului administrativ in cadrul statului unitar sau al statelor federate care compun statul federal In nici un caz ele nu descriu relatiile care exista intre statele federate si statul federal

Centralizarea administrativa (definitie): - Organizarea si functionarea unui sistem administrativ in cadrul caruia exercitarea atributiilor administrative este efectuata numai de organele statului Caracteristici: Autoritatea si puterea de decizie se afla in mana guvernului central si a reprezentantilor sai Nu exista sau exista foarte putine organe alese Sfera atributiilor care revine organelor locale este foarte restransa Intre organele centrale si cele locale exista raporturi de subordonare IMPORTANT: Intr-un regim de centralizare administrativa, unitatile administrativ-teritoriale (de ex. orasele) nu au personalitate juridica si raman in stricta dependenta fata de puterea centrala, marginindu-se sa ii execute instructiunile Nu se recunoaste de asemenea colectivitatilor locale dreptul de a se administra (autonomia locala)

Acest sistem a cunoscut o lunga istorie: Promovat de doctrinele etatiste care au cunoscut o larga raspandire mai ales in cea de a doua jumatate a sec. XIX, impunandu-se in tari ca Franta, Germania, Rusia. Exemple de doctrine etatiste: socialismul de stat (Schumacher, Germania), doctrina solidarista (Leon Burgeois), doctrinele socialiste si comuniste Au avut ca element comun teza potrivit careai activitatea izolata a unui individ este inferioara activitatii sofisticate si coordonate a mai multora, combatand astfel doctrina individualista (numita si liberala) Dupa cel de al doielea razboi mondial - in statele Europei Centrale si de Est - au fost instaurate regimuri comuniste, care au cunoscut experienta unor sisteme administrative supercentralizate, in care toate autoritatile administrative erau supuse ierarhic statului-partid In cazul fostelor tari comuniste centralizarea administrativa a fost legitimata si de ideologia partidului unic care era singura putere conducatoare Se pot vedea cel mai bine implicatiile pe care alegerea unui anumit tip de sisdtem administrativ le are asupra diferitelor aspecte ale vietii sociale (de ex. economia)

Dezavantaje: Interesele locale nu pot fi satisfacute in mod corespunzator deoarece puterea centrala nu are posibilitati si timpul suficient pentru a cunoaste in mod real problemele locale, mai ales daca ele difera de la o zona la alta Autoritatile administratiei publice centrale sunt supraincarcate cu problemele administratiei locale, ceea ce duce la tergiversari in solutionarea acestora si acordarea unui timp insuficient chestiunilor majore ce privesc conducerea administratiei publice pe plan central Cetatenii nu participa la administratia publica, ceea ce face ca interesul lor pentru problemele locale sa fie sensibil diminuat Avantaje (mult limitate in opozitie cu dezavantajele): Exercitarea controlului de catre mai multe grade ierarhice poate constitui o garantie pentru apararea intereselor cetatenilor Serviciile publice nationale organizate pe baza principiului centralizarii pot fi girate in conditii mai bune

Descentralizarea administrativa (definitie): - Transmiterea sau transferul unei parti insemnate din atributiile, competentele si responsabilitatile guvernului si celorlalte organe ale administratiei publice centrale catre autoritatile administratiei publice locale- Trebuie facuta diferenta intre descentralizare teritoriala si pe servicii

Caracteristici: Statul inceteaza a mai fi singura colectivitate teritoriala recunoscuta si unica persoana juridica de drept public Colectivitatile teritoriale locale au personalitate juridica si interese publice proprii, distincte de cele ale statului Colectivitatile locale dispun de autoritati administrative proprii pentru satisfacerea intereselor publice locale precum si de mijloace materiale, financiare si umane necesare Autoritatile reprezentative de la nivelul colectivitatilor locale sunt alese prin vot universal; asadar puterea si legitimitatea acestora nu vine de la centru ci de la corpul electoral care le-a ales Controlul ierarhic exercitat de puterea centrala dispare; exista doar o tutela administrativa care presupune existenta unui control de legalitate de catre instantele judecatoresti

Conceptul de descentralizare nu este o inventie recenta Revolutia franceza din 1789 si cele care i-au urmat in sec. XIX au deschis calea trecerii de la centralizare la descentralizarea administrativa a statelor europene Motivatia din spatele acestui proces: colectivitatile locale de baza de ex. comuna- sunt anterioare din punct de vedere logic i cronologic statului; aparitia vietii administrative locale cu nevoile, interesele si problemele sale specifice a precedat aparitia vietii administrative centrale Incepand cu Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului si cu aparitia teoriei separatiei puterilor in stat au condus la separarea executivului de puterea legislativa si cea judecatoreasca- s-a declansat procesul de constituire a unei administratii publice descentralizate In Romania principiul descentralizarii este anterior anului 1989; el se regaseste in organizarea asdministratiei publice locale intr-o forma incipienta, inca incepand cu Regulamentele Organice (consacr dreptul orasenilor de a-si chivernisi interesele lor, prin sfaturi orasenesti alese) Au urmat atat constitutii cat si legi organice care au consacrat organizarea administratiei publice locale pe baza principiilor descentralizarii si autonomiei locale

Avantajele descentralizarii: Solutionarea mai rapida, in functie de specificul si resursele locale, a problemelor din fiecare unitate administrativ-teritoriala Resursele materiale, umane, si financiare pot fi utilizate cu mai mare eficienta si ghidate spre a raspunde unor nevoi prioritare, pe care autoritatile locale le cunosc mai bine decat autoritatile centrale Serviciile publice locale sunt organizate, coordonate si conduse de autoritatile locale in concordanta cu nevoile locale Operativitatea deciziei care nu mai necesita aprobari de la centru Alesii raspund in mod direct in fata corpului electoral Permite promovarea managementului participativ in gestionarea intereselor fiecarei colectivitati locale Dezavantaje (minore in comparatie cu avantajele): Descentralizarea poate diminua forta puterii centrale si poate sa stanjeneasca actiunea ei Interesele locale au uneori un caracter mult mai ingust decat interesele generale ale tarii

Deconcentrarea administrativa (definitie): O varianta a sistemului de centralizare administrativa Este superioara acesteia sub aspectul eficacitatii activitatii administratiei Caracteristici:Se mentin caracteristicile centralizarii administrative cu o exceptie: in teritoriu nu mai exista simplii agenti ai centrului ci autoritati administrative propriu-zise, care dispun de competente proprii Aceste structuri sunt numite si revocate de centru, fata de care sunt subordonate si raspunzatoare Autoritatile desconcentrate pot adapta la specificul local masurile si ordinele transmise de la centru

Deconcentrarea poate imbraca 2 forme:Pe verticala: sporesc competentele serviciilor exterioare ale ministerelor si/sau a celorlalte organe ale administratiei centralePe orizontala: se amplifica competentele conducatorului serviciilor deconcentrate dintr-o circumscriptie administrativa cum ar fi de ex. prefectul

IMPORTANT Aceste modalitati de organizare a administratiei publice trebuie intelese sub forma unui continuum; centralizarea si descentralizarea pot cunoaste diferite grade Descentralizarea si deconcentrarea nu sunt modalitati exclusive de organizare a administratiei publice Aceste doua forme convietuiesc in numeroase sisteme administrative moderne democratice: Romania In tara noastra, pe langa autoritatile alese ale administratiei publice locale, exista in unitatile administrativ-teritoriale si servicii sau institutii deconcentrate Ele sunt reprezentate de serviciilor exterioare ale ministerelor si/sau a celorlalte organe ale administratiei publice centrale

Autonomie locala: contextul european Exista in prezent 2 tendinte conturate in acest domeniu: Preocuparea statelor de a integra autonomia locala in contextul mai general al principiilor democratice, al participarii comunitatilor locale la afirmarea propriilor interese Conturarea conceptului de autonomie locala, dupa deceniul sase al secolului XX, culminand cu adoptarea Cartei europene a autonomiei loale la Strasbourg, in anul 1985 Reglementarea autonomiei locale la nivel constitutional Trebuie facuta o distinctie intre tarile care au constitutii adoptate inainte de anii 1960 si state care au adoptat constitutii ulterior acestui moment Constitutii precum cele ale Regatului Belgiei, Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, nu utilizeaza expres termenul de autonomie locala Constitutiile adoptate mai recent cum sunt cele ale Regatului Spaniei, Republicii Grecia, Republicii Portugalia, au consacrat in mod expres aceasta terminologie Exista si tari care nu utilizeaza in mod expres o atare terminologie dar care dispun de o legislatie interna ce contine conceptul de autonomie locala - Franta

Carta europeana reprezinta:Un document politic si juridic deopotriva O sursa de inspiratie pentru legislatia interna (exista autori care considera ca legiuitorul roman din 1991 s-a inspirat din aceasta Carta in reglementarea principiului autonomiei locale in Legea nr. 69/1991a administratiei publice locale Art 3. al Cartei defineste autonomia locala: 1. Prin autonomie locala intelegem dreptul si capacitatea efectiva pentru colectivitatile locale sa reglementeze si sa administreze, in cadrul legii, pe propia lor raspundere si in profitul populatiei respective, o parte importanta a treburilor publice.2. Acest drept este exercitat de consilii sau adunari compuse din membrii alesi prin sufragiu liber, secret, egal, direct, si universal, care pot dispune de organe executive responsabile fata de ei. Aceasta dispozitie nu prejudiciaza recurgerea adunarilor cetatenesti la referendum sau la orice alta forma de participare directa a cetatenilor, acolo unde ea este permisa de lege.

Autonomia locala: Romania Cateva prevederi legale majore care mentioneaza acest conceptConstitutia Romaniei, art.120 Administraia public din unitile administrativ-teritoriale se ntemeiaz pe principiile descentralizrii, autonomiei locale i deconcentrrii serviciilor publiceA se compara cu art 119 din Constitutia din 1991 care prevedea: Administraia public din unitile administrativ-teritoriale se ntemeiaz pe principiul autonomiei locale i descentralizarii serviciilor publice.

Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 (cu modificarile ulterioare)Art. 2. - (1) Administraia public n unitile administrativ-teritoriale se organizeaz i funcioneaz n temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizrii serviciilor publice, eligibilitii autoritilor administraiei publice locale, legalitii i al consultrii cetenilor n soluionarea problemelor locale de interes deosebit. Art. 3. - (1) Prin autonomie local se nelege dreptul i capacitatea efectiv a autoritilor administraiei publice locale de a soluiona i de a gestiona, n numele i n interesul colectivitilor locale pe care le reprezint, treburile publice, n condiiile legii. (4) Prin colectivitate local se nelege totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorial.

Art. 4. - (1) Autonomia local este numai administrativ i financiar, fiind exercitat pe baza i n limitele prevzute de lege

(2) Autonomia local privete organizarea, funcionarea, competenele i atribuiile, precum i gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparin comunei, oraului sau judeului, dup caz

Autonomia locala presupune ca intre diferitele paliere ale administratiei publice locale precum si intre administratia publica locala si cea centrala nu exista raporturi de subordonare

Prevederi ale Legii 215/2001 care atesta acest fapt: Art. 6. - (1) Raporturile dintre autoritile administraiei publice locale din comune i orae i autoritile administraiei publice de la nivel judeean se bazeaz pe principiile autonomiei, legalitii, responsabilitii, cooperrii i solidaritii n rezolvarea problemelor ntregului jude. (2) n relaiile dintre autoritile administraiei publice locale i consiliul judeean, pe de o parte, precum i ntre consiliul local i primar, pe de alt parte, nu exist raporturi de subordonare. Art 7. - (3) Autoritile administraiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabiliti autoritilor administraiei publice locale n procesul de descentralizare a unor servicii publice ori al crerii de noi servicii publice, fr asigurarea mijloacelor financiare corespunztoare pentru realizarea respectivelor responsabiliti.

Autonomia locala presupune 3 dimensiuni majore: Organizatoricaalegerea autoritatilor administratiei publice locale de catre populatia cu drept de vot din respectiva unitate administrativ-teritoriala; posibilitatea recunoscuta consiliilor locale de a adopta statutul localitatii, organigramele si numarul de personalFunctionalacompetenta consiliilor locale si a primarilor in rezolvarea problemelor de interes local, fara interventia altor autoritati - plenitudinea de competenta in solutionarea afacerilor publice de interes localGestionaraautonomia locala, prin continutul sau, depaseste sfera de cuprindere a notiunii de gestionare a patrimoniului localitatii; autoritatile de la nivel local trebuie sa promoveze interesele comunitatilor pe care le reprezinta

PRINCIPIUL SUBSIDIARITATIIOriginea cuvantului: lb. latina subsidium inseamna o rezerva sau o trupa de rezerva; in sens mai larg un sprijin in caz de nevoieOriginile principiului subsidiaritatii sunt legate de biserica si teologia catolica:Tratatul Minor al lui Marc Aureliu care se referea la relatiile dintre biserica de la Roma si alte biserici si prin care se facea cunoscuta cererea bisericii africane de autonomie legitima in cadrul unei comunitati universale.

Enciclica pontificala a Papei Pius al Xi din anul 1931 acum principiul capata o forma clara: Nu se poate nici schimba si nici zdruncina acest principiu atat de important de filosofie sociala: asa cum nu se pot ridica indivizilor pentru a transfera comunitatii puterile pe care ei sunt in masura sa le exercite din propirie intiativa si pentru care au mijloace proprii; tot astfel s-ar comite o injustitie si in acelasi timp s-ar zdruncina de o maniera foarte daunatoare ordinea sociala daca s-ar retrage grupurilor aflate pe o pozitie infereioara, pentru a incredinta unei comunitati mai vaste si cu un rang mai inalt, functii pe care sunt in masura sa le indeplineasca. Obiectul natural al oricarei interventii in materie sociala este acela de a ajuta membrii corpului social si nu acela de a-i distruge sau de a-i absorbi. Filosofia politica a federalismului dezvoltata in Germania in sec. XIXTeoriile personaliste ale lui Emmanuel Mousnier care aseaza persoana umana in centrul actiunii politice de distribuire a puterilor

Principiul subsidiaritatii poate fi analizat dintr-o perspectiva filosofica, juridica si tehnica. Dintr-o perspectiva filosofica subsidiaritatea poate fi inteleasa ca un principiu de organizare institutionala, aplicandu-se raporturilor dintre: - individ-societate - societate-institutii - ducand in final la realizarea unei repartitii de competente de-a lungul scarii institutionale, intre baza si varf

Din perspectiva filosofica subsidiaritatea priveste rolul oricarei autoritati si nu numai a autoritatii statului. Exista 3 mari dimensiuni ale acestui concept:- autoritatea este secunda prin faptul ca necesitatea ei nu decurge decat din nevoia unei alte instante; secund nu inseamna insa ca te poti dispensa de ea- autoritatea este supletiva, deoarece rolul sau prim este de a remedia insuficientele societatii fara sa actioneze in locul sau, in domeniile in care aceasta este suficienta- autoritatea joaca un rol subsidiar in sensul de ajutor pozitiv, care poate merge dincolo de insuficientele stricte; autoritatea se preocupa nu numai de garantarea bunastarii fiecaruia ci si de contributia la plenitudinea societatii inteleasa ca o comunitateATENTIE: 2 si 3 se contrazic aparent; este insa un paradox care este inglobat in conceptul de subsidiaritate; liniile de demarcatie sunt greu de definit

La nivelul Comunitatilor Europene subsidiaritatea este consacrata ca si principiu/instrument juridic guvernand repartitia competentelor intre Uniune si statele membre Exista 3 tipuri de competente:- exclusive: transferate de statele membre Uniunii in mod definitiv- partajate: majoritatea competentelor; e posibila fie interventia Uniunii fie a statelor membre- nationale rezervate: apartin in continuare doar statelor membre Subsidiaritatea intra in discutie numai cand e vorba de competente partajate intre Uniune si statele membre Introdus prin tratatul de la MaastrichtComunitatea actioneaza in limitele competentelor ce ii sunt conferite prin tratat; in domenii care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine decat daca si in masura in care obiectivele actiunii in cauza nu pot fi realizate in mod satisfacator de statele membre si pot, deci, datorita dimensiunilor sau efectelor actiunii in cauza, sa fie realizate mai bine la nivel comunitar

Subsidiaritatea poate fi interpretata in doua sensuri:- ca argument ce sprijina extinderea competentelor structurilor comunitare in detrimentul celor nationale- ca argument impotriva extinderii competentelor comunitare si localizarea lor la nivel national sau al comunitatilor regionale/locale In timp ce unii autori critica aceasta ambiguitate, altii afirma ca ea tine de insasi esenta subsidiaritatii Asa cum se poate vedea si din prezentarea fundamentului filosofic al subsidiaritatii, necesitatea interventiei unei autoritati superioare trebuie decisa de la caz la caz, prin urm,are este nevoiie de flexibilitate

Subsidiaritatea principiu juridic de repartizare a competentelor intre colectivitatile locale si stat Trebuie recunoscuta in primul rand sorgintea federala a principiului In Franta Consiliul Constitutional printr-o decizie din 9 aprilie 1992 a considerat acest principiu ca nefiind pertinent si nici compatibil cu ordinea juridica franceza Principalul argument, relevant si in cazul tarii noastre, a fost urmatorul: repartizarea competentelor intre centru si localitati (colectivitati locale) nu se face de insasi structurile implicate, ci de legiuitor In statele unitare el ar putea sa vizeze raportul dintre competenta centrala si cea locala sau dintre competenta nivelului local de baza si a a celui intermediar (regional)

In Romania Legea nr. 215/2001 contine o prevedere care face trimitere la acest principiu Art. 7. - (1) Exercitarea competenelor i atribuiilor stabilite prin lege revine autoritilor administraiei publice locale care se gsesc cel mai aproape de cetean - Nu este insa clar care e aplicabilitatea acestui principiu in conditiile in care aceeasi lege reglementeaza plenitudinea de competenta a autoritatilor administratiei publice locale (art.5) Implementarea principiului subsidiaritatii ar insemna cantonarea acestor competente la nivel local dar si posibilitatea transferarii acestora la nivel superior, in functie de eficienta actiunii locale

Legea cadru a descentralizarii administrative nr. 195/2006

Principiul subsidiaritatii este consacrat in mod explicitArt. 3 - Principiile pe baza crora se desfoar procesul de descentralizare sunt urmtoarele:a) principiul subsidiaritii, care const n exercitarea competenelor de ctre autoritatea administraiei publice locale situat la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetean i care dispune de capacitate administrativ necesar

In cazul in care se constata ca autoritatile administratiei publice de la nivel local nu dispun de capacitatea administrativa necesara, aceste competente vor fi transferate nivelului judetean pe perioada determinata pana in momentul in care se dezvolta capacitatea administrativa necesara

Putem vorbi in acest caz de principiul subsidiaritatii?

Legea nr. 195/2006 vorbeste in mod explicit si despre competente partajate - o conditie necesara pentru aplicarea principiului subsidiaritatiicompetenele exercitate de ctre autoritile administraiei publice locale, mpreun cu alte niveluri ale administraiei publice (judeean sau central), cu o separare clar a finanrii i a puterii de decizie pentru fiecare responsabil n parte

Subsidiaritatea instituie juridic fundamental a UEn cadrul competenelor partajate ntre Comunitate i statele membre, principiul subsidiaritii consacrat de ctre Tratatul de instituire a Comunitii Europene, definete condiiile n care Comunitatea dispune de o prioritate de aciune n raport cu statele membre.

TEMEIUL JURIDIC

Art. 5 par. (2) CE coroborat cu considerentul (12) din preambulul Tratatului privind Uniunea European i cu art. 2 par. (2) UE.

OBIECTIVE

n afara domeniilor n care Comunitatea European are competene exclusive, principiul subsidiaritii urmrete, pe o parte, protejarea capacitii de a lua decizii i de a aciona a statelor membre i, pe de alt parte, autorizarea interveniei Comunitii, atunci cnd obiectivele unei aciuni nu pot fi ndeplinite n mod satisfctor de ctre statele membre din cauza dimensiunilor sau efectelor aciunii preconizate. Introducerea sa n tratatele europene vizeaz i asigurarea exercitrii puterilor la un nivel ct mai apropiat posibil de ceteni.

n art. 5 CECO (1951), n sensul cruia, Comunitatea ntreprinde o aciune direct n ceea ce privete producia i funcionarea pieei doar atunci cnd circumstanele o impun Actul Unic European din 1987 a introdus regula subsidiaritii n domeniul mediului (art. 130 R CEE), fr, ns, a o meniona ca atare.

DefiniieSensul i finalitatea generale ale principiului subsidiaritii rezid n acordarea unui anumit grad de independen unei autoriti subordonate fa de o autoritate de nivel superior, n special unei autoriti locale fa de puterea central. Exist, prin urmare, o mprire a competenelor ntre diversele niveluri ale puterii, principiu care constituie fundamentul instituional al statelor cu structur federal.

Aplicat ntr-un context comunitar, principiul subsidiaritii servete drept criteriu ce reglementeaz exercitarea competenelor partajate ntre Comunitate i statele membre. Pe de o parte, el exclude intervenia Comunitii atunci cnd o materie poate fi reglementat n mod eficace de ctre statele membre la nivel central, regional sau local. Pe de alt parte, Comunitatea i exercit puterile atunci cnd statele membre nu sunt capabile s ndeplineasc n mod satisfctor obiectivele tratatelor.

n sensul art. 5 par. (2) CE, intervenia instituiilor Uniunii prin principiul subsidiaritii presupune ndeplinirea a trei condiii:nu trebuie s fie un domeniu aflat n competena exclusiv a Comunitii;obiectivele aciunii avute n vedere nu pot fi atinse n mod satisfctor de ctre statele membre;aciunea poate fi realizat mai bine, date fiind dimensiunile sau efectele sale, printr- o intervenie a Comunitii.

Domeniu de aplicarePrincipiul de aplicaren sens general, aplicarea principiului subsidiaritii poate fi avut n vedere din dou perspective diferite. n domenii n care tratatul acord Comunitii o competen partajat cu statele membre, principiul subsidiaritii servete drept criteriu de nelegere a acestei competene (limite privind exercitarea competenelor). n domeniile n care tratatul nu recunoate vreo competen Comunitii Europene, principiul subsidiaritii nu creeaz competene complementare (fr atribuire de competene).

Probleme de delimitarePrincipiul subsidiaritii se aplic doar n domenii partajate ntre Comunitate i statele membre. Prin urmare, nu se aplic competenelor exclusive ale Comunitii sau competenelor naionale exclusive. Totui, linia de separare este fluctuant, din cauz c, domeniile de competen ale Comunitii pot fi extinse n virtutea art. 308 CE, dac o aciune a acesteia din urm apare ca necesar pentru realizarea unor obiective ale tratatului. Delimitarea competenelor exclusive ale Comunitii rmne problematic, n special, deoarece ea opereaz n tratate nu prin referire la domenii specifice, ci prin descrierea funciilor.

De asemenea, Curtea de Justiie a Comunitilor Europene a pronunat o serie de hotrri prin care a definit i a recunoscut anumite competene drept exclusive (care rezult din tratate, dar fr a fi reglementate de ctre acestea), fr ns a stabili o list exhaustiv a acestor competene.

Domeniul de aplicare al principiului subsidiaritii nu a fost delimitat n mod clar, el continund s conduc la divergene de interpretare. Totui, Comunitatea are ca scop clar limitarea aciunii sale la obiectivele tratatelor i asigurarea adoptrii unor noi msuri la un nivel ct mai apropiat posibil de ceteni. De asemenea, n preambulul Tratatului UE exist un accent special asupra acestei legturi ntre principiul subsidiaritii i regula apropierii fa de cetean.

Tratatul de la Lisabona, clarificatorArt. 4 alin. (2) TFUE conine lista urmtoare aparinnd Competenelor partajate: piaa intern; politica social; coeziunea economic, social i teritorial; agricultur i pescuit, excluznd conservarea resurselor biologice ale mrii; mediul; protecia consumatorului; transporturi; reele trans-europene; energie; spaiul de libertate, securitate i justiie; obiectivele comune de securitate n materie de sntate public.

Destinatarii principiului subsidiaritiiPrincipiul subsidiaritii se aplic tuturor instituiilor UE. Regula are semnificaie practic, n special, pentru Consiliu, Parlament i Comisie. Tratatul de la Lisabona sporete att rolul parlamentelor naionale, ct i pe cel al Curii de Justiie n controlul respectrii principiului subsidiaritii.

Controlul efectuat de ctre parlamentele naionaleProtocolul, introdus prin Tratatul de la Amsterdam, prevede deja respectarea anumitor obligaii, chiar pe parcursul elaborrii proiectelor legislative. Astfel, nainte de a propune un act legislativ, Comisia trebuie s elaboreze o carte verde. Crile verzi constau n consultri publice. Acestea permit Comisiei s obin avizul instituiilor naionale i locale i ale societii civile privind oportunitatea unei propuneri legislative, n special n privina principiului subsidiaritii.n plus, protocolul adaug obligaia Comisiei de a nsoi proiectele de acte legislative de o fi prin care s se demonstreze respectarea principiilor subsidiaritii i proporionalitii.

Controlul efectuat de ctre parlamentele naionaleTratatul de la Lisabona introduce un mecanism de avertizare timpurie, potrivit cruia parlamentele naionale au la dispoziie opt sptmni pentru a prezenta Comisiei avize asupra proiectelor de acte legislative, care le sunt trimise acestora n mod obligatoriu n acelai timp cu Parlamentul European i Consiliul. Dac o treime din parlamentele naionale contest conformitatea unui proiect de act legislativ cu principiul subsidiaritii, prin avize motivate, atunci Comisia trebuie s reexamineze proiectul su i s motiveze eventuala sa meninere (procedura cartonaului galbene).

Acest prag trebuie s fie de un sfert din parlamentele naionale, dac este vorba despre un proiect de act legislativ referitor la spaiul de libertate, securitate i justiie. n plus, dac o majoritate simpl a parlamentelor naionale contest conformitatea unei proiect de act legislativ cu principiul subsidiaritii (cartonaul portocaliu) i Comisia i menine propunerea, chestiunea este trimis Consiliului i Parlamentului European, care se pronun ntr-o prim lectur. Dac acestea apreciaz c propunerea legislativ nu este compatibil cu principiul subsidiaritii, o pot respinge cu o majoritate de 55% a Consiliului sau cu majoritatea voturilor exprimate n Parlamentul European. Acest drept de avertizare este acordat tuturor parlamentelor naionale.

Controlul judectorescPrincipiul subsidiaritii este susceptibil de un control jurisdicional. Cu toate acestea, punerea sa n aplicare acord instituiilor UE o marj ampl de apreciere, care trebuie respectat de ctre Curtea de Justiie. n termeni generali, se poate afirma c intensitatea controlului ncredinat Curii de Justiie este invers proporional cu msura n care statele membre sunt implicate n mod efectiv ntr-o decizie privind coninutul i ntinderea aciunii avute n vedere, necesitatea acestei aciuni fiind examinat cu luarea n considerare a intereselor n cauz, iar organele i subiectele de drept interesate (inclusiv la niveluri inferioare ale statelor membre) fiind consultate n mod adecvat.

Tratatul de la Lisabona, n Protocolul su privind aplicarea principiului subsidiaritii i proporionalitii, menioneaz c, n cadrul controlului de legalitate al actelor legislative, Curtea de Justiie este competent s se pronune asupra aciunilor privind nclcarea principiului subsidiaritii. O astfel de aciune poate fi introdus de ctre un stat membru, eventual n numele parlamentului su, dac ordinea sa constituional intern permite aceasta.

COMPLEMENTARITATEA CU PRINCIPIILE ATRIBUIRII I PROPORIONALITIIArticolul5din Tratatul privind UE delimiteaz competenele partajate ntre Uniune i statele membre. n primul rnd, acesta face referire la principiul atribuirii, conform cruia Uniunea dispune numai de competenele care i sunt atribuite prin tratate.Subsidiaritatea i proporionalitatea sunt principii conexe principiului atribuirii. Ele stabilesc n ce msur UE i poate exercita competenele care i sunt atribuite prin intermediul tratatelor. n temeiul principiului proporionalitii, mijloacele la care recurge UE pentru a realiza obiectivele stabilite prin tratate nu pot depi strictul necesar.

Astfel, Uniunea nu va putea aciona ntr-un domeniu politic dect dac:aceast aciune face parte din competenele care sunt conferite UE prin intermediul tratatelor (principiul atribuirii);n cadrul competenelor partajate cu statele membre, nivelul european este cel mai adecvat pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul subsidiaritii);coninutul i forma aciunii nu depesc strictul necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul proporionalitii).