Extracția reactivă

2013-1014

1

I.Introducere

Dupa cum indică și denumirea procesului, extracția reactivă implică existența unei reacții

chimice, respectiv reacția dintre solut și un reactant, și a procesului de difuzie și solubilizare a

compusului format în urma reacției chimice. Dacă în extracția fizică L-L este necesar

utilizarea unor solvenți a căror solubilitate, reciprocă cu solventul inițial să fie cât mai mică și

care să prezinte selectivitate mare și inerție chimică față de solut, în extracția reactivă este

necesar adăugarea în solvent a unui agent de extracție (extractant) capabil să reacționeze

reversibil cu solutul, formând un compus miscibil cu solventul. În acest mod se poate mări fie

capacitatea de reținere a solventului fie selectivitatea separării.

Inițial, extracția reactivă a fost utilizată doar pentru separarea unor compuși de natură

anorganică. După cel de-al doilea razboi mondial, datorită intensificării cercetarilor din

domeniul energiei nucleare, acest procedeu s-a aplicat la separarea metalelor din deșeurile

radioactive și din apele reziduale. După 1960, studiile asupra extracției reactive s-au orientat

într-o măsură din ce în ce mai mare spre stabilirea condițiilor de separare a compușilor de

biosonteză: acizi organici, aminoacizi, antibiotice.[1.93]

I.1 Clasificarea sistemelor de extracție reactivă

O clasificare strictă a sisitemelor de extracție reactivă nu este posibilă datorită diversității și a

faptului că aceste sisteme nu prezintă deosebiri nete în ceea ce privește mecanismul reacțiilor

impilicate sau condițiile de lucru. Totuși necesitatea unei clasificări a condus la considerarea

unor criterii de clasificare. Acestea sunt:

Natura compușilor care se extrag ;

Natura extractantului utilizat.

Agenții de extracție utilizați în aceste sisteme de extractie pot fi:

Extractanți de chelatizare;

Extractanți de tipul acizilor organofosforici;

Extractanti de solvatare – derivați organofosforici neutri;

2

- alcooli, cetone, eteri, esteri, sulfoxizi;

Amine cu masă moleculară mare și derivați ai acestora;

Extractanți cu structură macrociclică;

Alți derivați.

Compușii supuți extracție reactivă pot fi de natură:

Solut nemodificat chimic;

Chelați;

Compuși obținuți prin solvatare;

Compuși acizi sau bazici;

Săruri;

Perechi de ioni.

I.2 Mecanismul general al extracției reactive

Fiecare sistem de extracție reactivă prezintă particularități specifice, însă toate sistemele

au la bază un mecanismn general. Acesta poate fi redat schematic conform fig. 1, în care :

S-solvent; A- agent de extracție.

3

Figura.1 Mecanismul general al extracției reactive (a) extracție, (b) reextracție

Etapele unui poces de extracție reactivă sunt:

Difuzia extractantului din volumul fazei organice către interfață

Difuzia solutului din volumul fazei organice către interfață

Reacția intre solut și extractant la interfață

Difuzia produsului de reacție de la interfață către faza organică.

Fiecare etapă ce intervine în proces are o viteză de desfașurare proprie.Viteza procesului

global de extracție reactivă este dictată de viteza celui mai lent proces elementar: difuzia

solventului, difuzia extractantului sau reacția chimică. Dacă viteza reacției chimice este mai

mică decît viteza proceselor elementare de difuzie ( determinantă de viteză) atunci reacția

chimică va fi etapa determinantă de viteză , procesul fiind controlat cinetic. Dacă dimpotrivă,

unul dintre procesele de difuzie are viteza de desfășurare cea mai mică, procesul va fi

controlat dinamic, etapa respectivă fiind determinantă de viteză (etapă limitativă).

Determinarea importanței celor două etape se face prin studierea efectului intensificării

amestecării fazelor asupra gradului de extracție sau asupra vitezei transferului de masă al

solutului. Procesul elementar limitativ depinde de condițiile de operare: daca procesul este

controlat difuzional, prin intensificarea agitării masei de reacție se poate mări viteza difuziei,

astfel încît procesul să devina controlat cinetic.

4

Figura.2 Modificarea naturii etapelor limitative cu intensificarea amestecării fazelor

II. Sisteme de extracție reactivă

II.1. Extracția reactivă cu derivați organofosforici

Derivații organofosforici sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a realiza extracția cu viteze

și randamente ridicate. Aceștia sunt folosiți fie individual, fie în amestec cu alți extractanți

pentru separarea metalelor, compușilor organici și a compușilor anorganici.

În funcție de structura chimică, derivații organofosforici pot fi: acizi organofosforici, esteri

neutri ai acidului fosforic, fosfinoxizi. De asemenea ca agenți de extracție sunt folosiți și:

derivați ai acizilor fosfonici sau fosfinici. Structura agentului de extracție determină

mecanismul reacțiilor implicate.

Figura.3 Structura generală a extractanților organofosforici

Cele mai importante aplicații ale extractanților organofosforici constă în extracția metalelor,

insă tot mai multe studii prezintă posibilitatea utilizării acestor compuși pentru extracția unor

compuși organici obținuți prin biosinteză.

Mecanismul extracției cu compuși organofosforici este similar cazului general, însă reacția

chimică interfacială prezintă particularități în funcție de extractantul utilizat și natura

compusului extras.

Aminoacizii reprezintă una dintre cele mai studiate clase de compuși organici separte prin

extracție reactivă. Datorită structurii lor amfionice, aminoacizii în soluții apoase se găsesc sub

5

diferite forme ionice (amfion, cation, anion) în funcție de valoarea pH-ului. Extracția acestor

compuși nu poate fi realizată decât prin utilizarea unor extractanți, cei mai utilizați fi ind

derivații acizilor organofosforici.

De exemplu, pentru realizarea extracției aminoacizilor cu D2EHPA ( Di-(2-ethylhexyl)

phosphoric acid) aceștia trebuie sa se găsească sub formă de cationi, formă existentă la un pH

inferior pH-ului izoelectric. pH-ul procesului trebuie foarte atent controlat deoarece o scădere

prea mare a acestuia poate conduce la protonarea extractantului. În afară de pH, extracția

aminoacizilor este influiențată și de concentrația extractantului, a substanțelor tensioactive

existente ăn sistem, de intensitatea amestecării, etc. [1.101]

În cazul extracției acizilor carboxilici cu compusi organofosforici este necesar stabilirea unui

echilibru la interfața de separare a fazelor. Acest echilibru poate fi stabilit pe baza constantei

de echilibru (constanta de extracție). S-a dovedit o dependenta puternică a constantei de

echilibru de hidrofobicitatea acizilor extrași, precum și o importanță deosebită a bazicității

extractantului, în cazul extracției acizilor carboxilici cu TOPO dizolvat in hexan. (conf. Haso

s.a.1990).

TBP este unul dintre reprezentantii acestei clase.Extracția reactivă a acizilor mono si

dicarboxilici cu TBP decurge cu randamente superioare extracției acizilor minerali, în condiții

experimentale identice. La extracția acizilor carboxilici cu TBP coeficientul de distribuție

crește semnificativ. Utilizarea TBP-ului prezintă și o serie de dezavantaje, cum ar fi

vâscozitatea ridicată și tendința de hidroliză în mediu acid la dibutilfosfat care este un

puternic agent de complexare.

II.2. Extracția reactivă cu amine cu masă moleculară mare și cu săruri ale acestora

Aminele alifatice cu catenă lungă și sărurile acestora sunt utilizate pe scară largă ca

extractanți pentru metale, acizi minerali, acizi carboxilici, aminoacizi, antibiotice din

următoarele motive:

Performanțe superioare comparativ cu alți extractanți;

Gamă larg de compuși chimici ce pot fi separați;

6

Mecanism de reacție similar cu cel al separării pe schimbători de ioni (se poate

prevedea comportarea sistemului de extracție).

Extractanții de tip aminic se pot clasifica în amine și săruri ale aminelor. Aminele la rândul

său se pot clasifica în funcție de numarul de atomo de hidrogen substituiți în:

Amine primare: n-octilamină, n-dicilamină, n-dodecilamină;

Amine secundare: di-n-octilamină, di- laurilamină, di- tridecilamină;

Amine terțiare: tri-n-hexilamină, tri-n-octiamină, tridodecilamină.

și în funcție de natura radicalului hidrocarbonat:

Alifatice (cu catenă normală sau ramificată);

Aromatice.

Pentru ca o amină să poată fi utilizată în extracția reactivă trbuie să îndeplinească următoarele

condiții:

Capacitate ridicată de extracție

Hidrofobicitate ridicată (conferită de cel puțin o catenă cu 6-8 atomi de carbon)

Solubilitate ridicată în solvenți organici

Să formeze cu solutul compuși puternic hidrofobi

Separare rapidă a fazelor

Stabilitate chimică, în special la agenți oxidanți și radiații (necesară în cazul unor

regenerări repetate). [1.106]

II.2.1 Extracția reactivă a acizilor carboxilici

Întrucât acizii carboxilici au valori reduse a coeficienților de distribuție în solvenți organici,nu

este posibilă separarea lor prin extracție L-L, ci numai prin extracție reactivă. În ciuda acestor

aspecte, aplicatiile industriale a extracției reactive pentru acizii carboxilici sunt aproape

inexistente.

7

În cazul extracției cu amine, mecanismul extracției depinde si de numarul de grupări carboxil

din structura acidului.

La extracția acizilor monocarboxilici cu un extractant de tip aminic, Q, în sistem se formează

următoarele echilibre succesive:

1. Disocierea acidului carboxilic în fază apoasă

2.Extracția fizică aacidului carboxilic nedisociat

3. Extracția reactivă a acidului carboxilic prin formarea unei complex cu amina la

interfață

4. Extracția reactivă cu formarea unor aducți aminici la interfață

5. Extracția reactivă cu formarea unor aducți acizi la interfață

6. În unele cazuri, dimerizarea complexului în fază organică

La extracția acizilor dicarboxilici au loc reacții similare, expresia generală a echilibrului la

interfață putându-se scrie sub forma:

În funcție de raportul molar solut-extractant se disting trei tipuri de reacție prin care se

stabilesște echilibrul interfacial.

1. Pentru un raport mola mai mic de 1 (m<<p) are loc formarea de saruri în faza organică

2. In cazul unui raport apropiat de 1 , la formarea complexului hidrofob , vor paricipa

solutul și extractantul în proporții echimoleculare

8

3. La valori m>>p , există posibilitatea formarii unei a treia faze care este insolubila atât

în faza organică cât și în cea apoasă.

În scopul separării rapide a emulsiei formate se adaugă un modificator de fază cu scopul de a

mări solubilitatea complexului în faza de extract.

În cazul acizilor policarboxilici au loc aceleași reacții interfaciale ca la acizii dicarboxilici.

Dacă structura acidului este voluminoasă atunci , in faza organică, se vor forma cu precaderea

săruri de amoniu.

Regenerarea extractantului se face prin utilizarea prin tratarea fazei organice cu o solutie

apoasă bazica, de obicei se folosește: NaOH, KOH, Na2CO3, K2CO3.

Procesul de extracţie reactivă a acizilor carboxilici cu amine, respectiv gradul de extracţie,

este influenţat de numeroşi factori, cei mai importanţi fiind natura şi concentraţia

extractantului, tipul diluantului, natura şi concentraţia iniţială a acidului,temperatură, pH,

precum şi o serie de condiţii de operare, cum ar fi durata şi viteza agitării, durata separării

fazelor, raportul fazic apos : organic etc. În cazul extracţiei cu săruri cuaternare de amoniu

gradul de extracţie depinde şi de dimensiunea anionului organic, care controlează

hidrofobicitatea complexului interfacial format.

Există numeroase cercetări care încearcă să elucideze multiplele aspecte ale extracţiei reactive

a acizilor carboxilici cu amine cu masă moleculară mare. Majoritatea acestora sunt efectuate

cu soluţii sintetice de acizi carboxilici, având drept scop studierea fie a echilibrului în diverse

sisteme, fie a cineticii extracţiei reactive. Alte studii se ocupă cu modelarea matematică a

procesului, în vederea stabilirii unor modele utilizabile pentru optimizarea procesului sau

pentru proiectarea echipamentelor de extracţie.

Punerea în parctică a extracției reactive a acizilor carboxilici obținuti prin biosinteză se

lovește de doua mari probleme: 1.In urma fermentației se obține un amestec de acizi ce

trebuie separați; 2. In lichidul de fermentație pe langa acizi exista și alți compuși cum ar fi

metaboliți secundari și nutrienți.

De exemplu , momentan acidul lactic se separa industrial , din lichidele de fermentație, prin

precipitare cu Ca(OH)2, CaCO3 și acidulare cu H2SO4. Dezavantajul principal al acestui

procedeu îl reprezintă formarea precipitatului de CaSO4. Din acest motiv, a fost experimentată

extracția reactivă cu TOA dizolvat în cherosen și acetat de butil.

Din seria acizilor tricabroxilici o atentie deosebită s-a acordat acidului citric. In lichidele de

fermentație alaturi de acest acid se găsesc o serie de acizi organici secundari care sunt greu de

separat și din cauza cărora crește foarte mult costul separarii.Extracția reactivă a acidului

citric cu amine oferă , pe lănga randamente superioare extracției fizice , posibilitatea reducerii

costului etapei de separare și purificare. [1.113]

9

II.2.2. Extracția reactivă a aminoacizilor

În procesele de fabricare industrială a aminoacizilor, extracţia reactivă nu s-a impus

deocamdată. Sunt folosite cu precădere procesele de separare bazate pe schimb ionic

(cromatografie de schimb ionic, cromatografie de excluziune) urmate de cristalizare

În cazul extracţiei cu amine, la interfaţă se formează perechi ionice hidrofobe, între

aminoacidul protonat, un anion din faza apoasă şi extractantul din faza organică:

Pentru ca aminoacidul să fie protonat, trebuie ca pH-ul fazei apoase să fie mai mic decât

pH-ul punctului izoelectric al aminoacidului respectiv.Reextracţia aminoacidului şi

regenerarea aminei se realizează prin tratarea fazei organice cu o soluţie de carbonat de sodiu.

Când extracţia are loc cu săruri de amoniu, aminoacidul trebuie să se găsească sub formă

anionică. Acest lucru se întâmplă atunci când pH-ul fazei apoase este mai mare decât pH-ul

punctului izoelectric al aminoacidului respectiv. Reextracţia aminoacidului se realizează prin

tratarea fazei organice cu o soluţie apoasă de acid clorhidric.

Concentraţia ionilor de hidrogen din faza apoasă este hotărâtoare pentru eficienţa extracţiei,

aceasta determinând forma ionică a aminoacidului. Astfel, acidul glutamic (pI= 3,2) poate fi

extras cu amina secundară Amberlite LA-2 doar la pH < 3,2, în timp ce acidul aspartic (pI =

2,7) poate fi extras cu o sare cuaternară de amoniu doar la pH >2,7. Se poate constata faptul

că la pH = pI extracţia aminoacizilor cu amine sau săruri cuaternare de amoniu nu este

posibilă .

II.2.3. Extracția reactiva a antibioticelor

Separarea penicilinelor de biosinteză din lichidul de fermentaţie se realizează prin extracţie

fizică, de obicei, cu acetat de butil. Datorită polarităţii reduse a solventului, penicilina trebuie

să se găsească în stare nedisociată, pentru ca gradul de extracţie să fie maxim. Acest lucru se

întâmplă la pH mai mic de 2, valoare la care viteza de inactivare a penicilinelor este foarte

ridicată. În aceste condiţii extracţia reactivă apare ca o soluţie fiabilă de separare a

penicilinelor şi a antibioticelor ß- lactamice în general.

La extracţia cu Amberlite LA-2, gradul de extracţie al penicilinelor G şi V este de 97 – 98%

chiar şi la valori pH = 5 în faza apoasă . La acest pH, timpul de semiinactivare a penicilinei G

este de 92 ore, pericolul degradării chimice fiind practic îndepărtat .

10

La extracţia reactivă, la interfaţă, se stabileşte următorul echilibru între penicilina din faza

apoasă şi amina din faza organică:

Din cauza structurii voluminoase pe care o au atât penicilinele, cât şi extractantul, în

complexul rezultat în urma reacţiei ele se vor găsi în raport molar de 1:1. Extracţia reactivă a

penicilinelor cu amine este influenţată de valoarea pH-ului fazei apoase iniţiale, concentraţia

iniţială a extractantului, concentraţia iniţială a antibioticului, timpul de contact, raportul

volumic al fazelor. Gradul de extracţie depinde puternic de structura antibioticului extras, în

special datorită solubilităţii acestuia.

Reextracţia se realizează în soluţii apoase de carbonat sau fosfat de sodiu sau potasiu. La

reextracţia cu carbonat de sodiu, de exemplu, are loc următorul proces:

În general, reextracţia decurge cu randamente mari şi fără degradare antibioticelor la pH

neutru. La reextracţia penicilinei G, la valori pH = 7,2 – 7,5, pierderile totale de antibiotic,

atât în etapa de extracţie reactivă cu Amberlite LA-2, cât şi în etapa de reextracţie, nu au

depăşit 0,3%.

Sărurile cuaternare de amoniu sunt extractanţi mai eficienţi pentru antibiotice decât aminele

secundare sau terţiare. La extracţia unor compuşi cu structură tiazolidinß- lactamică (acid

olivanic, acid clavulanic, penicilină V, amoxicilină, acid fenoxiacetic),eficienţa extracţiei

creşte în ordinea extractanţilor: Amberlite LA-2 clorhidrat < Alamine 336 clorhidrat <<

Aliquat 336 şi în ordinea solvenţilor: 1-butanol < tributilfosfat < hexan < dietileter <

diclormetan < acetat de butil

Cel mai eficient sistem de extracţie este format din Aliquat 336 în acetat de butil, gradul de

extracţie realizat fiind de peste 98,6 % .Acest sistem de extracţie s-a dovedit a fi foarte

performant şi pentru extracţia acidului 6-aminopenicilanic, compuscare reprezintă nucleul

activ al tuturor penicilinelor substituite.

O sare cuaternară de amoniu cu comportare aparte este bisulfatul de tetrabutilamoniu

(TBA+) Acest extractant este solubil în faza apoasă, echilibrul extracţiei reactive stabilindu-se

în această fază:

Utilizând TBA+ există posibilitatea separării penicilinei V de acidul fenoxiacetic, un precursor

utilizat în biosinteza acesteia , sau a altor antibiotice dintr-un amestec. Gradul de extracţie al

penicilinei V cu TBA variază foarte mult cu natura solventului .

Se poate afirma că separarea prin extracție reactivă a compușilor biosintetizați din clasa

antibioticelor β- lactamice reprezintă o alternativă extrem de avantajoasă la tehnicile actuale de

11

separare. In acest sens, Schugerl (1987) a subliniat faptul că biotehnologia de obținere a

penicilinei G, de exemplu, poate fi îmbunătățită pe două căi principale:1.cultivarea biomasei

în anumite condiții încât aceasta să existe sub formă de peleți, pentru a se reduce vâscozitatea

mediului de cultură;2.utilizarea extracțieie reactive pentru separarea antibioticului respectiv.

[1.122]

II.3 Extracția reactivă cu derivați macrociclici

Compuşii macrociclici utilizaţi ca extractanţi fac parte din categoria eterilorcoroană şi a

calixarenelor .Structurile macrociclice ale acestor compuşi delimitează cavităţi

intramoleculare de forme şi dimensiuni diverse. Astfel, diametrul cavităţilor formate variază

între 0,12 – 0,15 nm pentru eterii 14-coroană-4 şi 0,34– 0,43 nm pentru eterii-21-coroană-7.

În aceste cavităţi pot fi reţinute chimic specii ionice sau moleculare, formându-se complecşi

cu stabilitate ridicată,stabilitatecare este determinată de raportul dintre mărimea ciclului şi cea

a speciei chimice extrase .Pentru accentuarea caracterului hidrofob sau pentru creşterea

gradului de extracţie,acestor extractanţi le pot fi ataşaţi diverşi substituenţi

aromatici,carboxilici sau alchilici. Cel mai cunoscut extractant din această categorie este

eterul dibenzo-18coroană-6, cunoscut sub denumirea Comercială DBC 18 .

Figura 4 Extractanti de tipul eterilor-coroana (a) și calixarenelor (b)

Extractanţii cu structură macrociclică sunt utilizaţi la transportul printr-o membrană lichidă

organică a diferitelor specii chimice între două faze apoase cu valori diferite ale pH-ului,

proces care a avut ca model sistemele biologice. Astfel, unii ionofori naturali din categoria

antibioticelor (monesina, lascalocidul, valinomicina, nigericina – fig.aa) au capacitatea de a

transporta diverşi cationi şi anioni prin membranele celulare, în sensul sau împotriva

gradientului de concentraţie al speciilor ionice respective [1.126]

12

Figura 5 Ionofori naturali: a – monesina ,b – lascalocidul

Extractanţii macrociclici sunt utilizaţi, de regulă, pentru separarea metalelor şi

aminoacizilor.Eterii-coroană pot extrage aminoacizii din soluţii apoase acide (pH < pI), în

care aceştia se găsesc sub formă cationică. Procesul de extracţie are loc prin mecanismul

perechilor ionice (cationul aminoacidului se cuplează cu un contraion) în conformitate cu

următorul mecanism :

transferul extractantului (eterul-coroană CR) în faza apoasă:

reacţia extractantului cu cationul aminoacidului, în faza apoasă:

reacţia complexului cationic cu contraionul, în faza apoasă:

transferul perechii ionice complex cationic – contraion în faza organică:

Pentru separarea unor produse de biosinteză au fost sintetizaţi extractanţi din clasa

polisiloxanilor pe care au fost grefaţi eteri-coroană. Aceşti derivaţi au fost utilizaţi pentru

extracţia selectivă a compuşilor care conţin grupări aminice protonate, din amestecuri de

amine secundare şi terţiare (separarea norcodeinei) .

III. Extracția reactivă sinergetică

Sisitemele de extracție care conțin amestecuri de agenți de extracție ce oferă randamente

superioare sumei randamentelor obținute prin folosirea extractanților individuali sunt

denumite sisteme de extracție reactivă sinrgetică.

În anumite situaţii, capacitatea de extracţie a unui amestec de extractanţi este mai mare decât

suma capacităţilor de extracţie ale fiecărui extractant considerat separat. Fenomenul, observat

şi studiat la începutul anilor 1960, poartă denumirea de sinergism şi exprimă faptul, aparent

paradoxal, că „întregul este mai mare decât suma tuturor părţilor componente”.

Deşi încă nu este pe deplin lămurit, mecanismul extracţiei sinergice implică formarea unui

complex mixt care conţine solutul şi cei doi extractanţi. Deşi tipul reacţiilor care intervin în

proces diferă de la un sistem de extracţie la altul, efectul sinergic apare ca rezultat a două

fenomene simultane: 1. modificarea capacităţii de extracţie individuală a extractanţilor;

2.modificarea structurii speciei moleculare extrase. Astfel, unul dintre extractanţi

13

complexează solutul, iar celălat măreşte hidrofobicitatea complexului format, în condiţiile în

care configuraţia structurală a extractanţilor nu generează împiedicări sterice.

Extracţia reactivă sinergică poate fi estimată cantitativ prin intermediul coeficientului

sinergic (sau sinergetic), Cs;

în care EA şi EB reprezintă coeficienţii individuali de extracţie ai solutului cu extractanţii A şi

B, EAB reprezintă coeficientul de extracţie al solutului cu amestecul extractanţilor A și B.

EAB = EA + EB + ΔEAB

iar ΔEAB reprezintă un coeficient de amplificare. În funcţie de valoarea acestui coeficient,

extracţia reactivă sinergică poate fi pozitivă (ΔEAB > 0) sau negativă (ΔEAB <0).

Prin combinarea diferiților agenți de extracție se pot obține numeroase sisteme sinerget ice.

Patru dintre aceste sisteme au fost cele mai studiate:

Agent organofosforic + ligant neutru

Doi agenți de extracție neutri

Agent de chelatizare + ligant neutru

Doi agenți de extracție cu caracter acid.

Toate cele partu sisteme sunt eficiente în separarea metalelor. Primele doua combinații pot fi

utilizate și pentru separarea unor compuși oranici cât și a acizilor minerali. Unul dintre cele

mai eficiente sisteme, pentru extracția compușilor acizi, s-a dovedit a fi amestecul de

D2EHPA și Alamine 336(sistem de primul tip). In cazul sistemelor formate din doi agenti de

extracție neutri se utilizează eteri și cetone sau alcooli. Este de preferat să nu se utilizeze

sisteme alcătuite din perechi de eteri sau alcooli , deoarece s-a dovedit un slab efect de

sinergism în aceste cazuri.

Cu cât diferenţa de polaritate dintre extractanţi este mai mare, cu atât efectul sinergic va fi mai

puternic. Mărirea eficienţei extracţiei prin folosirea a doi extractanţi neutri cu valori foarte

diferite ale constantei dielectrice s-ar putea explica prin aceea că derivatul cu polaritate mai

redusă va solvata solutul, solubilizarea complexului format fiind favorizată de mărirea

constantei dielectrice a solventului organic prin adăugarea solventului cu polaritate mai

ridicată.

14

Bibliogarafie

1. D. Caşcaval, C. Oniscu, A. I. Galaction, Inginerie Biochimică şi biotehnologie –

Procese de separare, vol.III, Ed. Performantica. 2. Lucian Gavrila – TEHNICI DE SEPARARE SI CONCENTRARE IN

BIOTEHNOLOGII

15

CUPRINS

I.Introducere ......................................................................................................1

I.1 Clasificarea sistemelor de extracție reactivă.....................................1

I.2 Mecanismul general al extracției reactive.........................................2

II. Sisteme de extracție reactivă.........................................................................4

II.1. Extracția reactivă cu derivați organofosforici................................4

II.2. Extracția reactivă cu amine cu masă moleculară mare ..................5

II.2.1 Extracția reactivă a acizilor carboxilici............................6

II.2.2. Extracția reactivă a aminoacizilor...................................9

II.2.3. Extracția reactiva a antibioticelor...................................9

II.3 Extracția reactivă cu derivați macrociclici....................................11

III. Extracția reactivă sinergetică.....................................................................12