„ Biblioteca pentru toţi”

Proiectul „ Biblioteca pentru toţi” porneşte de la premisa că marile opere nu sunt create doar pentru a fi contemplate, interpretate, ci şi pentru „a naşte alte opere mari, sau măcar de a modela omenescul ” din noi. (Constantin Noica – Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti). Lectura creează opera, o face să existe, să se destăinuie ca sensuri, ca finalitate, reprezentând totodată o posibilă cale de descifrare şi cunoaştere a lumii şi a sinelui.

Bucuria de a citi, plăcerea pe care ţi-o poate da lectura este darul tuturor celor aleşi: „Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede. ”(Mircea Eliade). Prin lectură, lor li se revelează singura călătorie adevărată, aceea pe care omul o face în interiorul lui însuşi, dar şi sensurile ascunse şi simbolurile camuflate în pânza creaţiilor.

Primul abordat în cadrul proiectului „ Biblioteca pentru toţi” este chiar simbolul bibliotecii. Una dintre obsesiile lumii antice, biblioteca a bântuit imaginaţia scriitorilor, istoricilor, a învăţaţilor în general, transformându-se astăzi într-un mit supus reevaluării continue în opere celebre precum: Biblioteca Babel (J.L.Borges), Cartea iad (Carlo Frabetti ), Numele trandafirului( Umberto Eco), Orbirea (Elias Canetti) sau Umbra vântului (Carlos Ruiz Zafon).

„Biblioteca Babel” (J.L.Borges)“Universul (pe care unii îl numesc bibliotecă) se compune dintr-un număr infinit şi poate nedefinit de coridoare hexagonale, cu largi puţuri de ventilaţie în mijloc”.

„Biblioteca Babel” este textul unde universul apare ca un turn bibliotecă ce adăposteşte toate cărţile obţinute prin permutarea în toate combinaţiile a celor 25 de simboluri ortografice şi în toate limbile pământului. Aşadar, Biblioteca ar cuprinde nu doar cărţile care au fost scrise, ci toate volumele care vor fi scrise în viitor şi, ceea ce e şi mai important, toate cele care ar putea fi scrise. Biblioteca nu se restrânge doar la creaţiile în limbile existente, ci şi în toate limbile care au dispărut şi care vor veni. Rătăcirea omului prin viaţă, căutarea cunoaşterii, divinităţii sau măcar a unui sens al lucrurilor este transpusă de Borges sub forma bâjbâielii bibliotecarilor, generaţie după generaţie, prin nesfârşitele coridoare, în încercarea de a înţelege secretele bibliotecii. Aici sunt toate cărţile şi toate negaţiile lor, aici sunt toate răspunsurile la toate întrebările doar că nu se ştie exact în ce raft, din ce hol, aşa încât, cu toate posibilităţile la îndemână, oamenii nu pot găsi decât soluţii limitate şi răspunsuri care sunt adesea erezii. Există, se zvoneşte, şi o carte totală, care e rezumatul tuturor cărţilor şi care l-ar face pe cel ce ar citi-o asemeni zeilor. Universul e o bibliotecă în care omul sau mai degrabă omenirea nu găseşte răspunsuri, ci doar noi întrebări, în care rătăceşte adesea, sperând că va descoperi, în aparenta dezordine, un pattern care să indice “o ordine: Ordinea“. “Singurătatea mea se mulţumeşte cu această elegantă speranţă”, oftează bibliotecarul Borges.

Biblioteca Iad imaginată de Carlo Frabetti în „Cartea iad” “Nu m-a surprins că iadul era o bibliotecă. Să ai acces la cuvinte şi nu la ceea ce desemnează ele este cea mai rafinată versiune a chinurilor lui Tantal”. Iadul ca bibliotecă e organizat pe modelul Infernului lui Dante Alighieri, cu nouă săli de lectură în locul celor nouă bolgii infernale: nouă – a trădătorilor, adică a cărţilor cu erori, opt – a operelor plagiate ş.a.m.d. Pentru a ieşi din iad, vizitatorul trebuie să treacă o serie de încercări: să ceară demonului o carte care nu există, să compună cea mai completă fişă a unei cărţi, să completeze biblioteca adăugându-i noi achiziţii etc. Probe pe care eroul le trece cu ajutorul logicii şi ingeniozităţii, într-un mod care aminteşte de deducţiile bibliotecarului lui Borges.

Biblioteca Abaţiei din “Numele trandafirului” a lui Umberto Eco Un loc în care accesul străinilor este interzis, care conţine cărţi rare, pentru care se ucide, biblioteca lui Eco este un tărâm întunecat şi straniu, fascinant nu numai prin secretele pe care le adăposteşte cât şi prin patimile pe care le provoacă, făcând preoţii să cadă în păcat, şi demonstrând că păcatele minţii pot fi la fel de intens trăite ca acelea ale cărnii. Este un labirint prin care se rătăcesc doi călugări detectivi (într-un omagiu adus lui Borges).

Biblioteca lui Kien din „Orbirea” de Elias Canetti O bibliotecă întinsă pe un întreg apartament, plină de cărţi rare, care devine mărul discordiei între Kien, proprietarul ei şi soţia sa incultă, vulgară şi materialistă care ajunge la concluzia absurdă că toate cărţile i s-ar cuveni. O bibliotecă pe care, abandonând-o în urmă alungat de soţie, Kien va fi convins că o are în cap, aşa încât o va despacheta înainte de culcare, în fiecare seară, şi o va aranja în camera de hotel unde a ajus să trăiască. Biblioteca este tot universul lui Kien, acesta trăieşte în interiorul ei până acolo încât nu reuşeşte să mai distingă lumea reală şi să-i înţeleagă corect motivaţiile, orbit cum e de obsesia sa faţă de cărţi.

Cimitirul Cărţilor Uitate născocit de Carlos Ruiz Zafon în „Umbra vântului”“În locul acesta, cărţile de care nimeni nu-şi mai aminteşte, cărţile care s-au pierdut în timp trăiesc pentru totdeauna, aşteptând să ajungă într-o bună zi în mâinile unui nou cititor”.

Acţiunea se petrece în Barcelona anului 1945. Într-o dimineaţă ceţoasă, domnul Sempere, proprietar al unui anticariat din inima oraşului vechi, îşi duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cărţilor Uitate, o clădire impunătoare, plină de volume ale unor autori necunoscuţi sau uitaţi, cărţi aduse de oameni care au ţinut să le ferească de părăsire, de indiferenţă sau de dispariţie. Potrivit tradiţiei, cine intră pentru prima oară trebuie să adopte o carte. Dintre miile de tomuri prezente, Daniel se simte atras de „Umbra vântului” de Julian Carax. În anii următori, Daniel se pomeneşte implicat într-o serie de intrigi şi de crime, trecând prin numeroase primejdii pentru a salva cartea de anumite persoane. În acelasi timp, el se lansează în cercetarea amănunţită a biografiei autorului, cel puţin la fel de enigmatică şi de stranie ca şi romanele sale.

Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului urmăresc surprinderea reacţiei sensibile, emoţionale a elevilor la contactul cu cărţile ce se brodează pe acest simbol şi care determină armonizarea sau, dimpotrivă, conflictul cititorului cu lumea dez-văluită prin lectură şi cu sine, cu evenimentele prezente, dar şi cu cele reamintite sau imaginate.