Buletinul Clubului Român din

ChattanoogaNumărul 78 (șaptezeci și opt) Aprilie 2018

www.romclub.wordpress.com

Tema lunii:Banii, băncile,

bancherii

1

Istoria banilorPrima formă a tranzacțiilor comerciale a fost trocul: schimbarea unei mărfi cu altă marfă. Acest schimb era lent, limitat de găsirea a două persoane interesate în schimbul respectiv: miere contra brânză, lână contra carne, etc.Banii, sau echivalentul lor, au mărit rapiditatea cu care se puteau face schimburile și au fost în același timp un instrument universal de schimb și un instrument care simboliza încrederea în valoarea respectivă.

Primii bani au fost folosiți în mileniul cinci î.e.n în Mesopotamia, sub forma unor tăblițe de lut, pe care era scrisă confirmarea unui anumit schimb: de exemplu treizeci de măsuri de grâu contra a douăsprezece cornute. De fapt nu erau monede, ci troc confirmat prin scris.

Între 1500 și 1200 î.e.n, fenicienii au introdus banii de metal. Până atunci, principalele articole pentru comerț erau animalele, greu de transportat la distanță. Fenicienii, care descoperiseră navigația și comerțul, au căutat o formă mai ușoară de făcut schimburi și de călătorit.

Primele monede din metale prețioase (lidiene) au fost produse dintr-un aliaj de aur și argint numit electrum Ele datează din anul 600 î.e.n și au fost

2

descoperite printre ruinele templului lui Artemis, din Ephesus, lângă orașul Izmir din Turcia contemporană. Apoi au fost monedele ateniene de argint tetradrahmele, urmate de cele romane aureus (din aur), denarius (din argint) și sestertius (din bronz).

În Roma Antică, fabricarea de monede era realizată în templul Iunonei Monetal, de unde şi originea cuvântului „monedă”, cu familia de cuvinte monetar, monetal, monetărie, etc. Monedele au două fețe: avers (sau obvers) - pe care sunt înscrise valoarea, țara de origine și anul de emisie și revers, colocvial numită "pajura", cu un simbol al monedei (dragon, blazon, leu, pajură, etc).

Primele monede chineze, din bronz, au apărut în timpul primului imperiu al Chinei unificate sub împăratul Quin, la anul 221 î.e.n.Tot în China, în vremea dinastiei Tang (618-901 e.n) au fost produse primele bancnote de hârtie, dar din cauza că după o perioadă, prin punerea excesivă

în circulație a bancnotelor, acestea s-au devalorizat, ele au fost interzise până în anul 1455.

Bancnotele au apărut în Europa abia în secolul XVII și primele au fost hârtiile emise de o bancă suedeză la 1661.

Banii au fost de o importanță capitală în dezvoltarea economiei, mai ales după ce băncile au inventat instrumentele de plată și de credit.

După Niall Ferguson (The ascent of money. Penguin Books 2008) revoluția financiară a precedat revoluția industrială, care n-ar fi putut avea loc fără ajutorul banilor și al băncilor.

Prin apariția națiunilor-stat fiecare dintre acestea a emis propria monedă, așa cum a stabilit și propria politică financiară.După inventarea băncilor centrale ale fiecărui stat, acestea au devenit garantoarele valorii banilor emiși de acel stat, pentru multă vreme respectând principiul etalonului aur: în fiecare bancă centrală era obligată să păstreze în

3

depozite o cantitate de aur a cărei valoare trebuia să fie cel puțin egală cu întreaga valoare a masei monetare puse în circulație.Etalonul aur a fost abandonat azi de toate țările; Statele Unite au renunțat la el în anul 1971, sub președintele Richard Nixon.

Când o monedă este folosită într-o largă arie geografică, sau chiar în întreaga lume, ea devine monedă de referință. În zilele noastre, monedele de referință cele mai folosite sunt dolarul american, euro, lira engleză, yuanul chinezesc și mai puțin francul elvețian, dolarul australian și bitcoin-ul.

Istoric, monedele de referință care au avut o folosire globală sau extinsă au reflectat puterea economică a statelor dominante. În Europa antică prima monedă de referință a fost drahma grecească, apoi monedele romane (aureus și dinarii).Florinul emis de Florența a dominat în secolul XIII, apoi a apărut ducatul, scos de republica venețiană în secolul XV.Când puterea economică și financiară a Olandei a dominat Europa, ducații olandezi și guldenii au devenit banii de referință, iar între anii 1860 și primul război mondial, care au fost anii de supremație a economiei imperiului britanic, lira sterlină a dominat piața financiară.Numai după unirea Germaniei într-o confederație, monedele diferite au fost înlocuite cu reichsmark. Marca germană a rămas monedă de referință până la introducerea Euro, în 1999.Creșterea economiei americane după 1900 a dus la un rol internațional crescând al US dollar, care a devenit - după 1920 (acordul Bretton-Woods) un standard de schimb și cea mai respectată și folosită monedă din lume.Economiile competitive contemporane contestă rolul dominant al dolarului american și fac aranjamente, asociații și chiar conspirații pentru a introduce alternative: yuan-ul, renminbi chinezesc, bitcoin, terra, DEY (dollar-euro-yuan), alte monede virtuale... (MSM)

Istoria banilor românești:Istoria banilor pe teritoriul țării noastre începe cu primele monede bătute în coloniile antice grecești de la Marea Neagră, care aveau o vastă activitate comercială. In secolul al IV-lea înainte de Christos existau ateliere la Histria,

4

Callatis (Mangalia), Tomis (Constanța) și Dyonisopolis (Balcic), unde se băteau tetradrahme din argint și subdiviziuni de bronz ale acestora. Pe teritoriul Daciei au circulat monedele macedonene ale lui Filip al II-lea, iar, după cucerirea Macedoniei de către romani, dinarii republicani. Și dacii au început să bată monede în atelierele proprii. Prin 280 i.H. apar monede dacice din argint, ale căror desene le imitau pe cele de pe banii macedoneni sau romani. Baterea de monede în atelierele dacilor a încetat în perioada care a urmat cuceririi teritoriului de către romani (anul 106 dupa Christos), treptat fiind introduse monedele care circulau în Imperiul Roman. Acestea s-au folosit si după retragerea aureliană, utilizarea lor continuând chiar pana la caderea Romei (anul 476).

ORIGINEA CUVANTULUI BAN. In perioada care a urmat a revenit in actualitate trocul, circulatia monetara fiind redusă. Mai târziu, în spațiul vechii Dacii au apărut monede bizantine, fiind înlocuite apoi treptat, in secolul al XII-lea, cu monedele statelor care se formau in jur - Ungaria, Serbia, Polonia și Bulgaria. Năvălirea tătară din 1241 a favorizat pătrunderea unor monede germane și englezești, înlocuite, la rândul lor, de dinarii banali din Slavonia si Ungaria. Probabil ca denarii banales - moneda curentă de argint a regilor unguri - a fost originea cuvântelor ban/ bani.

Intemeierea principatelor Moldovei și Valahiei a însemnat un nou pas în istoria banilor românești, în perioada imediat următoare fiind înființate primele monetării. In Țara Romanească, Vlaicu Vodă (1364-1377) a bătut, începând cu 1365, ducați de argint (18-21 mm diametru, 1,05 grame), similari cu groșii bulgărești și sârbești și cu ducații bizantini, dar și dinari și bani din argint, după sistemul unguresc, potrivit informațiilor de la Monetăria Statului. Pe teritoriul Moldovei, la Suceava s-au bătut groși și semigroși după modelul celor polonezi, emiși sub domnia lui Petru Musat (1375-1391), dar și pe timpul lui Stefan cel Mare. Banii bătuți pe teritoriul Transilvaniei de regele Carol Robert de Anjou (1308-1342) și apoi de urmașul său Ludovic cel Mare (1342-1382) erau după modelul celor de la Praga și dinarii banali, dupa modelul slavon.

În Țara Romanească au circulat până în secolul al XVI-lea diverse monede, în mare parte aduse de negustorii străini. Cele mai importante dintre acestea erau: fertunul (moneda de socoteală, care era un sfert de marcă germană), perperul (emis în Muntenegru, a circulat mai mult in sudul Dunarii),

5

ducatul (imperial, austriac), asprul (bizantin), banul și florinul (emis în Florența). In Moldova erau folosite zlotul (polonez), rubla de argint (rusească) și grosul (prima monedă din Moldova emisă sub Petru Mușat).

Banii de aur "galbenii" au fost ducați de aur olandezi sau austrieci.

După ce domnii pământeni au încetat să mai bată monede proprii, teritoriul Tării Românești a fost invadat de monede străine, în special cele din Imperiul Otoman, din Rusia și din Austria. Numărul monedelor străine, circa 20 în secolul al XVII-lea, a ajuns la peste 90, la jumătatea secolului al XIX-lea. De la sfârșitul secolului al XVII-lea, asprii - moneda predominanta până atunci - au fost înlocuiți treptat cu talerii-lei olandezi (leeuwendaalder). Aceasta monedă din argint, cu un leu pe avers, s-a impus rapid în sud-estul Europei, în Tările Române pastrându-se ca monedă de calcul chiar și după scoaterea ei. De la leul (dragonul) de pe acești taleri provine și numele monedei noastre naționale, leii, cuvântul regăsindu-se și în denumirea altor monede ale unor țări din regiune, precum leva - Bulgaria sau leka - Albania.

Taler olandez cu imaginea leului (leeuwoendhaler)

De la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până după prima jumătate a celui următor, în principate au circulat în special monede turcești, rusești și austriece. Cursul acestor monede a fost reglementat prin Regulamentul Organic, care stabilea o baza de calcul legală raportata la valoarea intrinseca a unei valute forte - ducatul olandez.

Cuza a încercat să facă o reformă monetară, având în centru o monedă numită romanat, după modelul francului francez, cu decima (sau banul) si centima ca subdiviziuni. Proiectul a cazut însă, nefiind aprobat de Inalta Poartă, dar s-a concretizat în timpul lui Carol I, când guvernul turc a fost în

6

final de acord cu baterea unei monede românești. In aprilie 1867 se votează prima lege monetară a României prin care se stabilește ca moneda nationala leul. Potrivit legii, urmau sa se bata monede din aur (20, 10 si 5 lei), argint (2 lei, 1 leu si 50 bani) și bronz. În 1870 se înființează la București prima monetărie, unde se bate primul leu românesc.

Primul leu românescÎn anul 1945, Banca României a emis o ediție jubiliară de monede de aur, după modelul monedei de 20 de franci a Fanței. Fiindcă pe revers era înfățișat cocoșul galic, românii au numit aceste monede "cocoșei". Ele au fost foarte populare, fiindcă au fost privite ca o investiție de siguranță, neinfluențată de război, inflație și stabilizări. Odată regimul comunist instaurat, acesta a decretat că deținerea de valută și aur de către cetățenii români este ilegală, cocoșeii au fost confiscați și mulți oameni au intrat în pușcării fiindcă dețineau cocoșei. (MSM)

Istoria banilor americaniÎn perioada colonială exista o mare confuzie în privința banilor și moneda britanică se găsea greu, chiar în coloniile engleze. Aceasta se datora, cel puțin în parte, faptului că plata taxelor anuale care trebuiau să fie plătite de

7

coloniști către regatul britanic trebuia făcută în bani englezești. Coloniștii economiseau banii pentru taxele care urmau să fie plătite.Un al doilea motiv a fost acela că englezii nu au făcut o monetărie în colonii.

În fața crizei de monedă circulantă, mai multe colonii au tipărit propriile echivalente de bani, sub forma unor note de bancă pentru diferite valori.

Bancnotă de 3 pennies tipărită în 1764 de colonia Pennsylvania în tipografia lui Benjamin Franklin

Bancnotă de 12 șilingi tipărită în 1709 de colonia New Jersey

La declararea Statelor Unite, pe teritoriul țării circulau mai multe monede, dar cea mai populară era moneda spaniolă de opt reali, Real de a Ocho, care era numită "dolarul spaniol". El era făcut din argint și era asemănător, ca valoare și greutate, cu talerul olandez Leeuwendaaler, din care se trage leul românesc, care devine astfel un fel de văr al dolarului american.

8

La rândul lui, talerul olandez are originea în talerul german, care a însemnat "moneda din vale" (thal). Istoria spune că în secolul XVI contele Hieronymus Schlick din Boemia a promovat moneda de argint turnată într-o regiune numită Valea lui Joachim (Joachimsthaler), unde erau minele de argint. Numele a fost scurtat în taler și exportat în multe țări: țările scandinave - daler, Olanda daaler, Rusia -taler, Cehia - tolar, Ungaria- taller, Italia - tallero, Grecia - taliro, Spania - talero.

Pronunția olandeză pentru thaler este daaler și de acolo vine numele de dolar al monedei americane.Istoria circulației talerilor acoperă cel puțin patru secole.

În anul 1775, Congresul Continental (strămoșul Congresului American) a emis o monedă continentală, sub formă tipărită, cu o scală largă de valori: de la o șesime de dolar până la $ 80.

Bancnotă americană "continentală" în valoare de o treime de dolar emisă în anul 1775.Abia în anul 1857 Statele Unite legiferează propria monedă: dolarul american cu subdiviziunile de jumătate de dolar, sfert (quarter), dime (10 cenți), nickel (5 cenți). Tot atunci, Statele Unite au introdus banii pe sistem decimal.Abraham Lincoln a semnat în anul 1863 Legea Băncii Naționale, prin care se interziceau toate monedele străine pe teritoriul Statelor Unite.Designul primului dolar a fost făcut de Solomon Chase, care era ministru de finanțe în anul 1862.Pentru toate bancnotele americane a fost aleasă culoarea verde, ca să împiedice falsificarea lor prin fotografiere, în epoca în care nu existau fotografii color.Bancnota de 1 dolar este cea mai veche și cea mai complexă.

9

Ea are pe față (averse) portretul lui George Washington, reprodus după o pictură, cifrele de unu, numărul de înregistrare și semnăturile secretarului de tezaur (ministru de finanțe) și ale guvernatorului băncii.

Pe revers, bancnota are cuvântul "one" în centru și două imagini cu semnificații simbolice.

În dreapta este simbolul național vulturul pleșuv, cu corpul acoperit de un scut pe care sunt 13 dungi albe și roșii, care semnifică cele treisprezece state inițiale. În ghiarele de la piciorul drept, vulturul ține un ram de măslin, cu 13 măsline și 13 frunze, iar în ghiarele de la piciorul stâng este ținut un mănunchi de 13 săgeți. Deasupra vulturului este o decorație cu 13 stele. Vulturul ține în cioc o eșarfă pe care scrie E Pluribus Unum (Cu toții facem doar unul) și sub el este inscripția of the United States.

10

Imaginea din stânga este a unei piramide de model egiptean (sugerează soliditate, durată), cu 13 rânduri de blocuri de piatră și care pare neterminată la vârf, ca anticipare a altor state care se vor alipi uniunii americane. Ochiul binevoitor al Providenței, într-un triunghi înconjurat de raze de lumină, privește aprobator construcția oamenilor din Statele Unite, iar inscripția Annuit Coeptis se traduce cu "El este de acord cu facerea noastră".Sub piramidă este scris Novus Ordo Seclorum ("greșeala" seclorum în loc de seculorum este voită), adică "Noua ordine a vremurilor". Amândouă citatele sunt din Virgiliu.Mai jos, sub imaginea din stânga, este scris The Great Seal (Marele sigiliu).Cele două imagini sunt legate de marginile laterale ale bancnotei cu câte un șir de 13 perle.In centru, deasupra cuvântului unu este scris In God we Trust (Ne încredem în Dumnezeu), motto-ul național scris pe toate bancnotele și monedele.

Poreclele dolarului sunt: single, one, buck, cabbage leaf, looner, paper, one-note, peso. În argou, $5 este fiver, lincoln, fivespots, $ 10 a tener (or tenor sau Pavarotti din cauza asemănării sunetului tener/tenor) sau sawtooth, $100 este benjamin, benji, franklin, yard sau C-note.

Pe celelalte bancnote americane apar:

Avers Revers_____________________________________________________________$ 5 Abraham Lincoln Memorialul Lincoln din Washington

$ 10 Alexander Hamilton Clădirea Tezaurului

$ 20 Andrew Jackson Casa Albă

$ 50 Ulysses Grant Capitoliul

$ 100 Benjamin Franklin Independence Hall din Philadelphia

De mai mulți ani se discută schimbarea bancnotei de $ 10, cu scoaterea imaginii lui Hamilton și înlocuirea ei cu una de femeie sau femei. Sugestia cea mai favorizată este cea care propune un grup de sufragete. Mai puțin populare sunt propunerile de a tipări imaginea Helenei Roosevelt sau a Rosei

11

Parks (militantă de culoare pentru drepturile civile). Propunerea de schimbare este generată de mișcarea feministă americană, tot mai agresivă.

Banii virtualiÎntr-o definiție foarte largă, banii virtuali sunt sumele care circulă, se transferă, se folosesc la plăți dar nu apar fizic și sunt puși în mișcare doar de documente scrise și vehiculate între părți.Așa sunt transferurile dintre conturile bancare, operațiile făcute cu cărți de credit, cu cărți de cadou (gift cards) sau prin cupoane (de companii aeriene, restaurante, librării, orice fel de magazine, etc).O altă variantă sunt banii sub forma de mărfuri (commodity money), care pot fi transferați ca valori, sau schimbați la bursele de mărfuri (grâu, petrol, cafea, produse agricole, vinuri, etc).Banii virtuali care circulă doar prin scripte se referă la monedele clasice, deobicei cele de referință și - prin aceasta - sunt confirmați de băncile centrale. Aceasta se numește forma de bani centralizați.

Banii digitali sunt diferiți. Ei sunt bani virtuali apăruți după introducerea comunicării digitale, există numai sub formă electronică (fără să aibă undeva un echivalent în bani fizici, cum ar fi contul de bancă) și a căror condiție este variabilă. Clasificarea lor începe cu încriptarea, prezentă sau nu: banii digitali încriptați (cryptocurrency) sau ne-încriptați (non-cryptocurrency). Acești bani nu sunt centralizați, adică nu sunt confirmați de o bancă centrală sau de o autoritate financiară recunoscută.Ca urmare, banii virtuali digitali sunt foarte expuși la fraude de către hackeri.În plus, ei au o mare volatilitate: acum doar câteva luni, Bitcoin valora $ 20.000, ca să cadă în prezent la $ 7.000.

Există o complicată relație între diferitele forme de bani: fizici sau virtuali, centralizați sau nu, încriptați sau nu, cash sau commodity money, așa cum rezultă din schema de mai jos.Exemple de monede virtuale și de fondatori ai lor sunt Bitcoin (Satoshi Nakamoto), Ethereum (Vitalik Buterin), Litecoin (Charlie Lee), Namecoin (Vincent Durham), Neo (Da Hangfei s1i Erik Zang), Stellar (Jed McCaleb).

12

Începând cu decada a 9-a a secolului trecut, multe firme s-au înființat pentru a asigura plățile electronice, așa cum au fost DigiCash, Liberty Reserve, Digital Wallet, Google Wallet și multe au dispărut prin faliment. Persistă și prosperă Pay Pal și mai puțin Cayan, Square, BitPay.Ca o concluzie, în faza actuală sunt forme sigure de a face plăți prin mecanisme electronice, dar când vine vorba de investiții este nevoie de prudență în alegerea cumpărării de monede digitale.

Istoria monedei EuroEste moneda folosită de 22 de țări europene, care cumulează o populație de 338 de milioane. 19 dintre aceste țări sunt membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Suedia) și 3 nu sunt membre ale Uniunii Europene (Vatican, Muntenegru, Monaco).Este a doua cea mai folosită monedă din lume, după dolarul american.

13

Euro a fost introdusă în anul 1999, la început numai pentru plățile electronice, dar a trecut la propriile bancnote și monede în anul 2002. Pentru a fi mebră a zonei monetare Euro, o țară trebuie să îndeplinească criteriile tratatului de la Maastricht, dintre care cele două mai importante sunt:

- să aibă și să mențină un deficit bugertar mai mic de 3% din produsul național brut (GDP);

- să aibă un raport deficit/produs național brut (GDP) mai mic de 0.6 (adică un defict de maximum 60% din produsul național brut.

Avantajele țărilor mici din UE de a fi în zona monetară Euro este acela că, fiind susținute de celelalte țări, pot lua împrumuturi cu dobânzi mici și sunt atractive pentru investițiile de capital străine.Dezavantajul este că nu pot manevra moneda, care nu le aparține, astfel că nu au măsuri eficiente de a lupta împotriva inflației (devalorizarea monedei, limitarea cantității de mnedă pusă în circulație). Acesta a fost cazul crizei prelungite a Greciei, încă nerezolvate.

Euro este controlat de Banca Europeană Centrală, dar posibilitățile acesteia sunt limitate de faptul că cele 19 țări participante au politici fiscale diferite. Uniunea Europeană este în curs de negocieri cu țările din zona euro pentru un proiect de unificare politicilor financiare. Acest lucru poate fi extrem de avantajos țărilor UE cu economii puternice, dar nu și celor care se zbat cu instabilități financiare, șomaj ridicat și productivitate redusă, așa cum sunt Italia, Spania și Portugalia.

Opinii: Cât de dezirabilă este moneda Euro?

Polonia refuză să treacă la euro pentru a nu deveni o economie „de periferie”: Cei care cred că Vestul este plin de unchiași buni, care au grijă de interesele tale, nu ar trebui să se implice în politicăDE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ ; www.activenews.ro; 17 martie 2017

14

 Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare în Polonia, a anunțat că țara nu va adopta moneda unică europeană în următorii 10 până la 20 de ani. Argumentul acestui refuz  este acela că o trecere la euro mai devreme ar priva țara de libertatea de a-și decide politicile și ar putea să o transforme definitiv într-o „economie de periferie”.

Deși opoziția cere trecerea la euro, oficialii partidului aflat la putere spun că cea mai mare economie estică din UE are nevoie de mai mult timp pentru a atinge nivelul de trai din Germania.

Liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, a declarat că aderarea la zona euro ar afecta fie exportatorii, fie nivelul de trai al cetățenilor. „Cei care cred că Vestul este plin de unchiași buni care au grijă de interesele tale nu ar trebui să se implice în politică", a declarat Kaczynski. „Putem adera la zona euro când PIB-ul nostru va atinge 85% din cel al Germaniei". 

Ministrul Mateusz Morawiecki, care administrează politicile economice, susține că renunțarea la o serie de instrumente, printre care și moneda zlot care fluctuează față de euro și dolar, ar elimina instrumentele de care Polonia are nevoie pentru a se apropia economic de statele mai bogate. Deși Polonia crește peste media UE, PIB-ul său pe cap de locuitor în termeni ai puterii de cumpărare s-a situat la 69% din media blocului, scrie Mediafax.

Vast majority in Czech Republic reject euro in favor of national currencywww.rt.com; 17 Oct, 2017 Over 85 percent of Czechs are against the idea of replacing the koruna with the euro, according to a poll by Datamar before parliamentary elections.

“In Czech society, a negative outlook on the republic's entry into the eurozone prevails. A total of 85.2 percent of respondents said they were against, while 51.2 percent of them expressed their categorical reluctance.

15

The adoption of euro is supported by 14.8 percent of respondents, but only 4.6 percent of them are absolutely sure about that,” said the pollsters, who carried out the survey in October ahead of the parliamentary elections.The Czech koruna has become the world’s top performing currency against the US dollar, strengthening over 10 percent against the greenback in the last 52 weeks. The koruna has appreciated more than four percent year-to-date, the most of all currencies in the world, ahead of the Russian ruble, Polish zloty and Swedish krona.Danske Bank predicted in September the koruna would extend its rally, “based on robust Czech economic fundamentals and relative monetary policy divergence.”

Public support for the euro Felix Roth, Lars Jonung, Felicitas Nowak-Lehmann  11 November 2016www.voxeuro.org

The euro as a common currency has recently been the subject of harsh criticism by economists from both sides of the Atlantic, including claims that citizens in some Eurozone countries are turning against it. This column argues that, in fact, the euro currently enjoys comfortable popular support in each of the 12 original member states of the Eurozone and that potential upcoming referenda in any of these countries do not appear to pose a threat to the currency. In contrast, popular support for the euro has declined sharply in non-Eurozone EU member states since the recent crisis, with the UK standing out as the country with the most negative view. 

Recently the euro as a common currency has been the subject of strong criticism by economists from both sides of the Atlantic (e.g. Stiglitz 2016, Sinn 2014). This criticism has been inspired by the financial and economic crisis in some Eurozone countries and by the slow recovery in the region after the Global Crisis of 2008. Scholars claim that a majority of citizens have turned against the euro in large member states of the Eurozone, such as Germany (Stiglitz 2016: 314) and Italy (Guiso et al. 2016: 292, Sinn in Kaiser 2016a).

In the wake of the vote for Brexit in the UK referendum in June this year, it is argued that knock-on effects in the form of potential upcoming referenda on the euro in the Eurozone (e.g. in Italy) might lead to its break-up (Feldstein 2016, Stiglitz in Martin 2016, Stiglitz in Kaiser 2016b). In

16

addition, it has been postulated that animosity amongst EU member states is at a high (Alesina 2015: 78). This suggests a rising threat to the European project, including the common currency.

These claims concerning the standing of the euro raise the question: How does the public in EU member states actually look upon the common currency at this stage? We are able to provide an answer based on survey data on the popularity of the single currency, which are available from its creation, as polled by TNS-opinion (European Commission 2016). These data are provided through the Eurobarometer (EB). The euro is a unique currency in the sense that similar time series evidence does not exist for any other currency.

Moneda unică?De câțiva ani circulă ideea schimbării sistemului mondial financiar prin adoptarea unei monede unice. Printre primii care au fost în favoarea unei astfel de schimbări a fost celebrul economist englez John Maynard Keynes, care a fost influent în abandonarea etalonului aur și care a teoretizat intervenția guvernului în manipularea masei monetare.

Dacă s-ar trece la o monedă unică, ar fi nevoie de o bancă centrală mondială, de monetării care să acopere nevoia de monedă pentru întreaga lume și de mecanisme de control internaționale. Costul ar fi semnificativ.

Unele țări, mai ales cele cu economii puternice și stabile, ar profita, dar altele ar fi dezavantajate de sistemul unic, care ar suprima potențialul lor de a contracara inflația prin manevrarea masei monetare și măsuri de devalorizare.

Se poate anticipa că ar fi și țări care nu s-ar putea califica să intre în uniunea monetară mondială.

O variantă este ca o monedă internațională să fie emisă de Fondul Monetar Internațional și adoptată numai de țările membre ale FMI.

17

Numele propuse pentru moneda unică ar fi terra, earth, mundo, global, DEY (dollar-euro-yuan)...

Deocamdată nu sunt perspective imediate pentru o astfel de măsură.

O lume fără bani?Profeți religioși, adepții comunităților de tip falanster, utopiștii și mai ales comuniștii și anarhiștii au teoretizat o lume fără bani, dar ea nu a fost realizată și teoriile care au susținut-o pierd credit din cauza evoluției lumii.Istoria modernă arată că banii și instituțiile financiare sunt vitale pentru dezvoltarea economică și că țările unde acestea întârzie să apară nu trec de stagiile primitive ale dezvoltării socio-economice.

Dar, cum ideea socialistă nu dispare, iată texte ca cel de mai jos tipărit în 1979 în Socialist Standard:

Banii vor dispărea...Aurul, după exprimarea lui Lenin, va fi folosit la fabricarea toaletelor publice...În comunism, bunurile societății vor fi accesibile gratuit...Întreaga organizare a societății va fi fără bani.

Tradiția vine de la clasicii comunismului. Iată textul lui Engels din 1847 (Principiile comunismului. Secțiunea 18):

În final, când intregul capital, toată producția și toate schimburile vor fi în mâna poporului, proprietatea privată va dispărea și banii vor deveni nenecesari.

Tom Wetzel (Quora/Socialism/Economics/Society 1973) scrie:În socialism nu vor exista state și nici salarii, din moment ce nu vor

mai fi patroni care să plătească angajații. Banii vor juca un rol diferit în societate și nu se va permite ca ei să ducă la formarea banului-capital.

Până în prezent, toate statele lumii, inclusiv cele mai rigid comuniste, nu au renunțat la bani și nu au introdus distribuirea gratuită a bunurilor, nelimitat și după necesități, așa cum promite ideologia utopică a comunismului.

18

Istoria băncilor

Iisus alungându-i pe zarafii din Templu: Giotto di Bondone 1306

Bancher din Peruggia, secolul XIV

19

Germenii băncilor, zarafii și creditorii, au apărut aproape simultan cu banii și circulația lor.După intrarea în era Evului Mediu reînvigorat de Renaștere, băncile au devenit firme cu clădiri, salariați și sisteme ramificate, iar bancherii au părăsit strada și piețele și au format o elită a lumii, cu mare influență în politică, comerț și producție.Primele operațiuni bancare au fost schimbarea banilor și creditul cu notele (scrisorile) de împrumut - cambium per literas. Amândouă generau un coeficient de profit pentru bancher și au dus la dezvoltarea rapidă a comerțului cu bani. În paralel, bancherii au inventat registrele de socoteli, contabilitatea financiară și metodele de debit-credit, transfer și primele forme de cecuri, scrisori de valoare foarte utile negustorilor care călătoreau pentru afaceri în țări cu monede diferite.Se poate spune că debutul industriei bancare europene este secolul XIV, iar țările de origine au fost Italia, urmată de Olanda, Anglia și Suedia, cu centre la Amsterdam, Londra și Stockholm.La început, băncile foloseau pentru împrumuturi numai profitul realizat din alte împrumuturi sau schimburi, dar treptat au adoptat regula fracțiunii de rezervă, care se aplică și azi. Conform ei, o bancă ține în depozite sub formă de monedă doar 6-10% din capitalul ei, atât cât să poată acoperi cererile de bani lichizi ale clienților care îi solicită la un moment dat, folosind restul la împrumuturi și - din epoca modernă - la investiții, care aduc, la rândul lor un al doilea val de profituri. Fracțiunea de rezervă este insuficientă în cazurile și în care un număr mare de oameni cer banii lichizi în același timp.

Treptat, la început bancherii, apoi băncile, au devenit creditorii șefilor de stat, a prinților, regilor și împăraților, apoi ai guvernelor. Din această fază, bancherii au format o elită a societății, cu multiple contacte, putere și influență.În paralel, băncile au dezvoltat treptat un sistem de împrumut pentru clasa de mijloc și apoi lumea modestă, cu plate în rate. Curând, băncile și-au format o clientelă care acoperă aproape întreaga națiune.A urmat formarea de conglomerate bancare, deschiderea de ramuri în alte țări decât cea de origine și astfel s-a ajuns la băncile transnaționale.În secolul XX evoluția expansivă a sistemului bancar a atins cote fără precedent. S-au format instituțiile de bursă cu comercializarea de acțiuni, au apărut bonurile (bonds), apoi asigurările și - mai târziu - derivatele, fondurile mutuale și conturile cu destinație specială (sănătate, educația copiilor, îngrijri la bătrânețe).

20

În anul 2006, suma totală a producției economice a lumii se cifra la 48,6 trilioane de dolari. În același an, suma tuturor acțiunilor de bursă din lume era de 50,6 trilioane și cea a bonurilor de 67,9 trilioane. Economia financiară a ajuns să depășească economia clasică industrialo-agrară.

Cu toate acestea, băncile, cu toate variantele lor (de depunere, de investiție, comerciale, centrale) sunt primele victime ale marilor crize economice, care zguduie periodic lumea. Ultima mare amenințare a avut loc între anii 2007-2013 și a debutat ca o criză financiară, cu lipsă acută de capital, nu una de supraproducție și limitare a piețelor.Niall Ferguson crede că evoluția ne-lineară a lumii economice, inclusiv a celei financiare, conține în sânul ei sămânța crizelor periodice, de neevitat și greu de anticipat. El crede că la originea crizelor economice sunt trei factori principali:

- imposibilitatea de a prevedea viitorul, chiar apropiat, de unde apar investițiile greșite;

- schimbările permanente din lumea economică și- comportamentul ilogic, dominat de emoții, al ființelor umane.

Istoria marilor bancheri

Banchieri din Florența medievală

21

Ca și strămoșii lor din antichitate, zarafii italieni medievali - care schimbau bani și acordau împrumuturi - făceau operațiunile lor în piețele publice, sau pe străzi, folosind o mică tejghea (banca), de unde cuvintele de banchiero, banchieri. Interdicțiile religioase creștine, care condmanau obținerea de venituri prin dobândă ca pe un păcat, au făcut ca cei care au luat controlul manevrării banilor să fie evreii. Și Vechiul Testament condamnă luarea de dobânzi, dar numai când acestea erau percepute de la cei din același neam, de la coreligionari. Așa se face că industria bancară europeană și - mai târziu - cea americană să fie dominate de familii de evrei.Sunt și excepții, ca aceea a familiei Medici din Florența, care a controlat finanțele în Italia pentru secole (XII-XVIII) și a dat patru papi și două regine. Medici au jucat un rol mare în Renaștere, investind în construcții și opere de artă și jucând rolul de mecena protectori pentru mulți artiști de geniu.Un alt italian care a contribuit la dezvoltarea finanțelor europene a fost Fibonacci, matematician de geniu care a trăit în secolele XII-XIII. Fiu al unui vameș dintr-un oraș din Algeria de azi, el a cunoscut și studiat numerele indiene-arabe, apoi s-a stabilit la Pisa. Formulele lui de calcul matematic au ajutat dezvoltarea evidenței banilor

Printre cei mai mari bancheri din istoria lumii se numără:Nathan Rotschild (1777-1836), pionier al activității bancare

transnaționale, el a devenit creditorul regilor europeni și a format un imperiu bancar puternic, folosind membrii familiei implantați în orașele europene cele mai active.

Junius (tatăl) și JP Morgan (fiul 1837-1913) mari bancheri americani, a căror bancă a jucat un rol de bancă centrală și a fost embrionul Băncii de Rezervă Federală.

Paul Warburg (1868-1932) imigrant german care a modernizat sistemul bancar american.

Amadeo P. Giannini (1870-1949) bancher american care a inițiat atragerea lumii modeste către bănci, lărgind mult clientela industriei financiare.

Charles Merrill (1885-1956) unul din cei care au creat marele centru economic Wall Street. A introdus componenta de investiții a băncilor.

Se apreciază că 13 familii controlează astăzi finanțele mondiale: Rotschild, Bruce, Cavendish (Kennedy), De Medici, Hanover, Hapsburg, Krupp, Plantagenet, Rockefeler, Romanov, Sinclair, Warburg și Windsor (Saxa-

22

Coburg-Gothe). Periodic, ziarele de senzație publică articole care "dovedesc" că aceste familii sunt conectate cu organizații secrete ca Iluminatti, că formează un guvern mondial neoficial și că sunt - în generația de azi - adepții Noii Ordini a Lumii.

Citate despre bani Banii nu pot cumpăra fericirea, dar nici sărăcia – Leo Rosten Cheltuitorii mari sunt proşti creditori– Benjamin Franklin Nu am fost niciodata într-o situaţie care să se înrăutaţească pentru

că am avut bani la mine. – Clinton Jones Dacă împrumuţi cuiva 20 de dolari şi nu mai vezi niciodata acea

persoană, probabil ca atât valoreaza ea. – Anonim Un om este mai atent la banii lui decât la principiile sale. – Ralph

Waldo Emerson Banii îți aduc medicamente, dar nu-ți aduc sănătate; cunoștințe,

nu și prieteni; servitori, nu și fidelitate. — Henrik Ibsen Când e voba de bani, toți sunt de aceeași religie. — Voltaire Vă voi spune secretul îmbogățirii pe Wall Street. Incearca să fii

lacom când ceilalți sunt înfricoșați și iîncearcă să fii înfricoșat când ceilalți sunt lacomi – Warren Buffett

Oricine spune că banii nu pot cumpăra fericirea , pur și simplu nu știe unde să își facă cumpărăturile. - Gertrude Stein

Un om bogat nu este altceva decât un om sărac care are bani. - W.C. Fields

Exista un fel de snobism spiritual care îi face pe oameni să gândească că pot fi fericiți fără bani.- Albert Camus

Sărăcia nu este o umilință, dar nici o mare onoare.- Proverb Yiddish

Când eram tânăr , credeam că banii sunt cel mai important lucru din viață; acum , când am îmbătrânit , știu sigur că așa este.- Oscar Wilde

23

Pecunia non olet" / " Banii nu au miros. Vespasianus (cel care a inventat taxele pentru closetele publice din Roma)

Banii sunt asemeni celui de-al șaselea simț , fără de care nu îți poți folosi complet celelalte cinci simțuri.- W.Somerset Maugham

Cei care au bani pot mânca înghețată și in iad.- Proverb libanez Daca vrei sa înveți despre valoarea banilor , împrumută-te.-

Benjamin Franklin Banii înseamnă putere , libertate , siguranță , rădăcina tuturor

relelor și totalitatea binecuvântărilor.- Carl Sandburg Când ai bani în buzunar , ești înțelept , arătos, și cânți

nemaipomenit de frumos.- Proverb Yiddish Banii nu pot cumpăra fericirea , dar pot cumpăra felul de

nefericire pe care ți-o dorești.- Anonim O banca este un loc în care ți se împrumută o umbrelă când

vremea este frumoasă și în care ti se cere umbrela înapoi atunci când plouă.- Robert Frost

Nimeni nu își va aminti de un bun samaritean numai datorită intențiilor lui bune ; nu acesta este cazul atunci cand are și bani.- Margaret Thatcher

Semper inpos quicumque cupit." / " Oricine râvnește este mereu sărac.- Claudian

Mi-ar place să mor ca un om sărac cu o mulțime de bani.- Pablo Picasso

Cu bani poţi face morţii să vorbească, fără bani poţi face muţii să tacă (proverb chinez)

Când câinele are bani, i se spune: “Domnule câine! (proverb arab).

Cu bani ai și mamă și tată (proverb românesc) Avarul strânge bani pentru rege, hoţi şi foc (proverb indian).

24

Trivia De ce au monedele margine zimțată. Din două motive:

- când monedele se făceau în întregime din metale prețioase (aur, argint, aliaje de aur), oamenii scrijelau cu cuțitul metalul de pe margine ca să-l valorifice;

- după ce banii s-au făcut din metale obișnuite (nichel, bronz, zinc, aramă), marginea cu zimți a îngreunat falsificarea monezilor.

originea cuvântului cash: de la monedele chineze de bronz, cu gaură centrală, din perioada dinastiei Tang (618-901 e.n), numite kai-yuang (pronunțat keiș).

sinonime românești și nume argotice pentru bani: parale, firfirici, gologani, parai, franci, sfanți, pițule, arginți, mardei, lovele, crăițari, verzi (dolari), biștari, boabe, mălai, pitaci, țechini, albi, albiori, mangoți, copeici, denghi.

sinonime englezești și nume argotice pentru bani: bread (pâine), buck (țap), dosh, dough (aluat), loot (pradă), lucre (profit), moolah (hoge, preot musulman), readies (pregătiți), cabbage (varză), broccoli, clams, pesos, dineros, shekeli.

Serviciul Secret American a fost înființat pentru prima dată ca o secție a Departamentului de Tezaur, în anul 1865, cu misunea de a depista falsificatorii de bani. Ulterior, US Secret Service a primit misiunea de a proteja liderii naționali (președinți și vicepreședinți în funcție sau pensionați, soțiile lor și familiile lor imediate, candidații la alegeri prezidențiale și familiile lor, alte personalități). Din 2003, Serviciul Secret a devenit parte a Departamentului pentru Securitatea Tării (DHS - Department of Homeland Security).

Numele de argou "buck", folosit pentru dolar, vine de la tradiția comerțului din America de Nord din sec. XVII. Pieile de animale (urși, lupi, vulpi, veverițe, racooni, vidre, bizoni, etc) erau folosite pentru troc și una dintre cele mai frecvente mărfuri era pielea de căprior (buck).

25

Copii numărând bani - Murillo 1850

Cea mai mare bancnotă emisă de monetăria americană a fost cea de $ 100.000 și avea imaginea lui Salmon P. Chase, secretarul tezurului din timpul lui Abraham Lincoln. A fost tipărită în anul 1934.

26

Bancnotele, banii de hârtie, nu sunt făcuți din hârtie. Pentru a le mări rezistența, bancnotele de dolari sunt fabricate din bumbac (75%), țesături și fibre sintetice.

Bancnotele de 1 dolar se deteriorează cel mai repede: ele au o durată de viață de 11/2 ani.

Suprafața banilor, mai ales a bancnotelor, este populată cu mulți microbi. Pe 1 cm2 de suprafață a bancnotelor se găsesc mai mulți microbi decât pe aceeași suprafață a scaunelor de closet.

Toate bancnotele americane, indiferent de valoare, au aceeași greutate - 1 gr.

In fiecare an, trezoreria americană tipărește peste 8 miliarde de bancnote.

Dolarii sunt folosiți în întreaga lume: în SUA, cele mai populare bancnote sunt cele de 1 dolar (cu portretul lui George Washington) și

27

20 de dolari (cu imaginea lui Andrew Jackson), în străinătate cele de o sută (cu imaginea lui Benjamin Franklin).

Monedele penny (a suta parte din dolar) au fost la început fabricate din cupru; astăzi se folosește zincul (95%) acoperit cu o folie subțire de cupru. Când cineva are grădina invadată de melci fără cochilie (slugs), care sunt foarte distrugători pentru plante, pune în pământ monedele de 1 penny, care omoară melcii prin electrocutare.

Cerneala cu care se tipăresc dolarii este specială, are calități birefringente, este identificabilă și este foarte greu de lasificat.

În ultimii 20 de ani au fost cinci cazuri de falsificare a dolarilor pe scară mare și campionul lor a fost Francois Bourassa. El a reușit să sustragă hârtia originală de la fabrici din Germania și Elveția și a produs peste 250 de milioane de dolari falși. Mai mult, el a fost capabil să schimbe pe dolari adevărați o sumă de 50 de milioane și - prin avocați foarte buni - a scăpat cu o pedeapsă minimă. Bourassa s-a născut în Canada și a fost arestat de poliția canadiană.

28

Dolarii - Andy Warhol

29

Drinkology: Old Money Cocktail

Combinație de 50 mL bourbon, 15 mL de Aperol (aperitiv italian alcoolic cu arome de cinconă, rubarb--revent,

gențiană și portocală amară), două linguri de lichior de nuci (Nux Alpine Walnut Liqueur), 10 picături de bitter (Angostura), sucul de la o felie de coajă de portocală stoarsă (ulei de portocală) și trei picături de Jamaica Pimento (extras de fructe de pădure foarte puternic condimentat). Totul amestecat peste gheață, servit în pahar cu gura largă.

Rubrica gastronomică: mâncare pe bani puțini/ mâncare pe bani mulțiBani puținiÎn vremuri de restriște, oamenii inventează feluri de mâncare modeste, puțin costisitoare.Așa afost epoca marii crize economice americane (1929-1934), când cina devenise o masă cu un singur fel de mâncare și desertul se limita la un măr copt sau o bomboană.Oamenii mâncau supe făcute cu 1-2 cartofi, salată de păpădie, un fel de papară (pâine uscată, înmuiată cu apă fierbinte, sfărâmată și amestecată cu sare, piper și puțin ulei) și un fel devenit foarte popular, numit "cina săracului".

Într-o tigaie cu puțin ulei încins se prăjeau cartofi tăiați și ceapă, apoi se adăugau felii din 1-2 hotdogs (cel mai ieftin mezel).

30

Zaraf bătrân - Jusepe de Ribera

31

O variantă cu varză acră în loc de cartofi era deasemeni frecvent prezentă pe masa familiilor.În timpul crizei americane industria alimentară a inventat SPAM (conserve de carne de porc fiartă, amestecată cu sare, apă, amidon - fabricată de Hormel pentru comerțul din țară și pentru comenzile armatei), biscuiții Ritz, macaroanele cu brânză Kraft, supele la conservă Campbell, gogoșile Krispy Kream, praful de sirop cu arome artificiale Kool-Aid și alte feluri de mâncare cu preț redus.

În România copilăriei mele, pentru mulți ani am trăit experiența ciorbelor și mâncărurilor fără carne (varză, fasole, cartofi, spanac, mazăre, salată, ștevie, ciulama, macaroane cu brânză, sau doar puțin zahăr sau marmeladă), supa de chimen cu pâine prăjită, "puțișoarele de îngeri" (cilindri de aluat de făină cu cartofi, fierți și tăvăliți în pesmet), ceaiul cu pâine prăjită unsă cu untură, tăiței cu varză, mămăliga cu lapte dulce sau acru, mămăliga rece prăjită (puricei), sau coaptă (turtoi).

Bani mulțiPrintre cele mai scumpe mâncăruri din lume sunt:

Trufele: circa $ 2.000/kg Ciupercile chinezești Matsutaki Icrele negre : $ 1.000 sau mai mult pentru 200 gr. Icrele caviar alb: $ 9.000 pe kg. Stridiile: cele din Coffin Bay (Australia) ajung la $ 100 bucata Carnea de vită specială: în special carnea japoneză de vită Kobe sau

Wagyu. Un burger cu astfel de carne ajunge la $ 400.00

Frrrozen Chocolate făcută din 14 feluri de cacao rare. Servită cu aur comestibil poate face o cupă de desert să coste peste $ 1.000.

32

Music: Money - Pink Floyd from the Dark Side of the moon Money Get away You get a good job with good pay and you're okay Money It's a gas Grab that cash with both hands and make a stash New car, caviar, four star daydream Think I'll buy me a football team Money Well, get back I'm all right Jack Keep your hands off of my stack Money It's a hit Don't give me that do goody good bullshit I'm in the high-fidelity first class travelling set I think I need a Lear jet Money It's a crime Share it fairly But don't take a slice of my pie Money So they say Is the root of all evil today But if you ask for a raise It's no surprise that they're giving none away "HuHuh! I was in the right!" "Yes, absolutely in the right!" "I certainly was in the right!" "You was definitely in the right. That geezer was cruising for a bruising!" "Yeah!" "Why does anyone do anything?" "I don't know, I was really drunk at the time!" "I was just telling him, he couldn't get into number 2. He was asking why he wasn't coming up on freely, after I was yelling and screaming and telling him why he wasn't coming up on freely. It came as a heavy blow, but we sorted the matter out"

https://www.youtube.com/watch?v=cpbbuaIA3Ds

33

Istorie prezidențială americană: Președinții americani și banii

În anul 2016 s-a făcut o clasificare după bogăție a celor 45 de președinți americani, a căror avere a fost estimată în echivalentul 2016 al dolarilor.

Cei mai bogați președinți:

1. Donald Trump: el a declarat în repetate rânduri că are o avere de 10 miliarde de dolari, dar revista Forbes a estimat averea lui Trump la "numai" 3,7 miliarde.2. John Fitzgerald Kennedy: 1 miliard de dolari.3. George Washington: 580 de milioane.4. Thomas Jefferson: 234 de milioane.5. Theodore Roosevelt: 138 de milioane.

Cei mai "săraci" președinți:

Henry Truman, Calvin Coolidge, Woodrow Wilson, Andrew Johnson, Ulsses Grant, Abraham Lincoln, James Garfield, Chester Arthur: toți sub 1 milion de dolari.

34

Zarafii - Marinus Van Reymerswaele

35

Moartea și bogătașul - Hans Holbein cel tânăr

36

________________________Poeta lunii: Constanța Buzea29 martie 1941 - 31 august 2012Constanța Buzea (1941-2012) a debutat publicistic la puțină vreme după moartea lui Nicolae Labiș, încă liceancă, în 1957, iar primul său volum de poezie, De pe pământ, a apărut în 1963. Una dintre puținele poete de reținut ale anilor de înflorire șaizecistă (deși interesul ține azi strict de istoria literară, din aceeași promoție mai pot fi citate Ana Blandiana și Gabriela Melinescu), Constanța Buzea devine în anii următori una dintre prezențele cele mai active din literatura generației sale.Autoare a numeroase volume de poezie și cărți pentru copii, C.B. publică într-un ritm susținut (totuși nu chiar cu frenezia lui Adrian Păunescu, ce-i va fi soț până în 1977): La ritmul naturii (1966), Norii (1968), Agonice (1970), Coline (1970), Sala nervilor (1971), Leac pentru îngeri (antologie, 1972), Răsad de spini (1973), Pasteluri (1974), Limanul orei (1976), Poeme (antologie, 1977), Ploi de piatră (1979), Umbră pentru cer (1981), Cină bogată în viscol (1983), Planta memoria (1985), Cheia închisă (antologie, 1985), Pietre sălbatice (1988), Ultima Thule (1990). După 1997, când apare Pelerinaj, publică mai mult

antologii, cea mai cunoscută (și cumva definitivă) fiind Roua plural, apărută în trei ediții (1999, 2007, 2010). Redactor, mai bine de 35 de ani, al revistelor „Amfiteatru” și „România literară”

37

(unde a și ținut o rubrică importantă pentru tinerii aspiranți, „post-restant”), a primit Premiul Național de Poezie Opera Omnia în 2001.Ultimele cărți publicate, în afară de Creștetul ghețarului: jurnal 1969-1971 (2009), au fost Netrăitele (I) (2004) și Netrăitele (II) (2008), în care e mai confesivă și mai puțin interesată să facă poezie decât oricând în trecut, acest testament care amestecă poemul și notația jurnalieră convertind experiența poetică în căutare spirituală (aparent resemnată, dar de fapt gravă și mistuitoare ca la toți credincioșii autentici) și, în cele din urmă, în rugăciune.

Claudiu Komartin

Aprilie

În aplecare, tâmplă după tâmplăOchii albaştri, ochii mei ca mierea.Aprilie ne dăruie vederea, Ceea ce am uitat, din nou se-ntâmplă.

Frazele, visul, sufletele numaCa de potop salvate simt că sunt.Se face zi de mugure măruntAdăpostit în mintea mea de-acuma.

Nici nu mă tem, nici bucuria nu stăMai mult decât stătuse la-nceput.Vine mereu o pasăre şi gustăRănind vicleană timpul meu trecut, 

Şi-n mare taină puiul de lăcustăCiopleşte la vioara lui de lut.

38

Ceara

De-as fi lasata sa ma molipsescDe-o zi bolnava, de un poem al tau!

Toamna contempla gândul meu lumescPlin de otrava si de rau.

De ce-l mai sun! El tot n-o sa ne doara.Rabdarea-i ca o rana care-asteapta.

Cuvântul bun si mirosind a cearaSe va-nchega arzându-ti mâna dreapta.

Mai alb decât paloarea care treceSi amintirile-ntre noi le strânge, 

Purtam la gât acelasi sarpe receÎmbolnavit de dor de sânge. 

Acolo unde cred că ești

Acolo unde cred ca estiNici trenurile nu strabatAcolo ca de sticla parPadurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taciAdaugat la rest mereuSi nu mai pot inaintaDecat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drumSi alb respira-ntregul timpNici nu te-as recunoaste-acumDesperecheat si fara nimb.

39

Mi-e mila si sa-mi amintescDar nici sa uit nu ma indurCata parere-i in destinCata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adunCa sub un sal inzapezindSufletul nostru inca bunMiscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opriSi fi-vor brazii ingraditiAcolo unde cred ca estiPrintre barbari meteoriti.

In fiecare an asteptSa ninga, sa te pot vedeaDaca privesti, daca ascultiDaca mai intelegi ceva. 

În locul unde ne vom fi retras

Sunt ostenită când te simt aproapeDe grija ta m-aş lepăda un ceasUn greier mare nopţilor dă glasMărunte flori visează să-l îngroape.

Neliniştită viaţa mea încapeÎn umbra fără ghimpi de la popas.Ce vom avea din ce ne-a mai rămas?Nici un cuvânt nespus să nu ne scape.

În voia lor vei crede că te lasŞi vor fi nori ca-n preajma unor apeÎn locul unde ne vom fi retras.

Sufletul tău se sparge ca un vasLa care vin prea multe să se adapeSălbăticiuni şi vite de pripas. 

40

Triptic

Norocul tău în resemnare, Că nu te naşti de două ori.Paloarea umbrei migratoareSpuneai că vine de la mori.Odihna ta, în versul strânsCa moartea ocrotind pe criştiÎn ochii părăsiţi de plânsŞi de părerea că exişti.

IISe va-ntâmpla tărziu un focPe care apele-l vor stinge-nNeliniştea aestui loc, Şi vom pluti printre funingeni, Şi nici atunci nu ne vom pierde, Străini cum ne-am născut, şi orbi, Vom sta închişi în iarna verdeCu nervii asurziţi de corbi.

IIIPrintre răniţi suferitoriVânaţi de vrednicii lor sorţi, Te uiţi la clipe ca la noriŞi ca la duhul celor morţi.În cerul lacrimei răsfrântCrezi ca soldatul fără za.Dacă te plângi că eşti pământ, Ţie pământ ţi se va da. 

Agora, Punktul sensibil; www.LaPunkt.ro; 9 martie 2018

41

Originile intelectuale ale ordinii constituționale americane - de Robert Gabriel Ciobanu

Constituția Statelor Unite ale Americii reprezintă pentru majoritatea gânditorilor politici documentul care încununează eforturile filozofilor politici de a modela un regim al libertății. Finalizată la 17 septembrie 1787, Constituția Statelor Unite este adoptată oficial la 4 martie 1789. În numai șapte articole, ea încorporează o teorie politică compactă, ale cărei origini și influențe pot fi găsite în întreaga istorie a gândirii și practicii politice europene, începând cu Antichitatea clasică și terminând cu secolul XVIII.  De una singură însă teoria politică pe care sistemul constituțional american se construiește nu poate explica reușita experimentului social și politic început în cele treisprezece colonii. Celălalt element care, de cele mai multe ori, nu este pomenit în discuțiile despre sistemul american de guvernământ este originea religioasă, protestantă, a credințelor și valorilor viitorilor cetățeni ai Statelor Unite.  Dincolo de diversitatea convingerilor religioase ale coloniștilor veniți din Lumea Veche, elementele centrale ale sistemului lor de credințe erau aceleași. Asemănătoare în cele mai multe privințe era și experiența lor istorică: un lung șir de persecuții religioase la care au fost supuși timp de aproape un secol în Europa.Dacă teoria politică a Părinților Fondatori a modelat o constituție clară și a creat un sistem instituțional în care puterea este distribuită între executiv, legislativ și judecătoresc, astfel încât arbitrarul sau despotismul să nu fie posibile, ceea ce a pus în mișcare acest proiect și i-a asigurat funcționalitatea a fost sistemul de credințe împărtășit de aproape toți coloniștii americani[1]. Altfel spus, Constituția americană și sistemul de guvernământ pe care ea îl determină sunt rezultatul unei suprapuneri a teoriei politice și a sistemului de credințe răspândit în cele treisprezece colonii. În cele ce urmează ne vom ocupa de teoria politică pe care Constituția se construiește. În mod obișnuit, sunt recunoscute trei surse filozofice din combinarea cărora a rezultat filozofia politică descrisă în The Federalist Papers. Teoria drepturilor naturale, republicanismul clasic și constituționalismul alcătuiesc împreună filozofia politică pe care Părinții Fondatori au folosit-o în modelarea Constituției. Desigur că folosind aceeași teorie

42

politică s-ar fi putut realiza un model constituțional diferit. Autorii Anti-Federalist Papers împărtășeau aceeași filozofie politică cu Thomas Jefferson sau James Madison, însă modelul lor constituțional diferea de cel care a fost adoptat în final. Să revenim însă la sursele teoriei politice din The Federalist Papers.Teoria drepturilor naturale            John Locke este, cel mai probabil, filozoful care a influențat în cea mai mare măsură designul instituțional american. În The Second Treatise of Civil Government, publicat în 1689, Locke își propune să demonstreze în ce mod guvernarea poate fi legitimă. Să ne imaginăm o stare de natură anterioară statului în care oamenii nu se află sub nicio autoritate, în afară de Legea Naturii. Cum însă nimeni nu are forța de a impune celorlalți Legea Naturii, fiecare om este propriul său judecător. Altfel spus, fiecare individ poate acționa conform cu propria sa voință, fără să țină seamă de Legea Naturii. Aceasta produce insecuritate și teamă în rândul celorlalți oameni pentru că oricând pot fi deposedați de dreptul de proprietate asupra vieți și pământului lor. Drepturile lor naturale, pe care le dobândesc prin simplul fapt că sunt ființe umane, sunt permanent amenințate. Comunitatea nu are întotdeauna capacitatea și dorința de a îi pedepsi pe aceia care, acționând conform propriei lor judecăți, nu respectă drepturile naturale ale semenilor lor. Iar de unii singuri, indivizii nu se pot întotdeauna apăra. Apare astfel necesitatea statului, a unei guvernări care să asigure fiecărui om inviolabilitatea drepturilor sale naturale. Această guvernare se naște în urma unui consens între membrii comunității care renunță la o parte a libertății lor (posibilitatea de a acționa mereu conform cu propria lor judecată) în schimbul protecției pe care aceasta o oferă. Acest contract inițial este cel care stabilește limitele guvernării și îi oferă legitimitate. Prin urmare, statul se naște pentru a asigura drepturile naturale ale indivizilor. Când guvernarea încalcă termenii inițiali ai contractului, oameni au nu doar dreptul, ci chiar datoria de a se revolta.Aceasta este în linii generale teoria drepturilor naturale. Originile ei se găsesc atât în gândirea Antichității clasice, cât și în gândirea medievală sau puritană. John Locke a deschis astfel calea Epocii Iluministe, din care o bună parte a Părinților Fondatori s-au inspirat. În Declarația de Independență, care precede cu mai bine de zece ani Constituția, Thomas Jefferson spune: „We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are

43

Life, Liberty and the pursuit of Happiness. That to secure these rights, Governments are instituted among Men, deriving their just powers from the consent of the governed”. Regăsim în această frază de la începutului Declarației sintetizată întreaga filozofiei a lui John Locke. Mai departe, Constituția Statelor Unite stabilește pe această bază separația puterilor în stat, singurul mecanism prin care absolutismul poate fi evitat.2 Republicanismul clasicTeoretizarea regimurilor politice începe în Antichitatea greacă, la Atena. În Republica, Platon descrie ciclicitatea regimurilor politice și motivele decadenței lor. Aristotel, în Politica, demonstrează că nu există regimuri pure, în varianta în care Platon le prezentase; în realitate, un regim politic combină elemente care aparțin și celorlalte regimuri. Cel mai bun regim politic este politeia, adică republica. Polybius, un istoric grec al perioadei elenistice, consideră că republica, așa cum a fost prezentată de Aristotel, se potrivește cel mai bine Republicii Romane. De aici Părinții Fondatori se vor inspira în alegerea formei de guvernământ americane.Desigur că nici republica nu este însă o formă de guvernământ perfectă. Departe de a pretinde aceasta, Părinții Fondatori au împărtășit multe din temerile pe care autorii greci și romani,  în special Polybius, Plutarch și Sallust, le aveau. Republica necesită o serie de condiții, printre care cea mai importantă fiind devotamentul cetățenilor, patriotismul lor și practicarea virtuților civice. Republica este un bun comun pe care cetățenii sunt chemați să îl apere de fiecare dată când acesta se află în pericol. Pentru a rezista, republica are nevoie de cetățeni activi și virtuoși. Corupția, decadența, luxul și libertinajul sunt principalele motive care au dus la căderea Republicii Romane. De aceste vicii, care încep să apară odată cu prosperitatea Republicii, se temeau Părinții Fondatori.

În afara virtuților civice pe care fiecare cetățean trebuia să le practice, mai existau câteva condiții în stabilirea unui regim republican. Prima condiție era dimensiunea teritoriului. Aristotel, de pildă, stabilise că dimensiunea ideală a unei republici era întinderea de teritoriu care putea fi cuprinsă cu privirea din vârful unui deal. Teritoriul fiecărui stat american era mult mai mare de atât. Această primă condiție era strâns legată de a doua: numărul cetățenilor. Omogenitatea socială a unui teritoriu mic, în care cetățenii se cunosc unii pe alții, practică aceleași stil de viață și împărtășesc valori și credințe comune, asigură

44

posibilitatea guvernării. Însă nici diferențele prea mari de avere nu ajutau viața republicii. De aceea tipul ideal de cetățean american trebuia să fie omul clasei de mijloc, cu destul de multă avere astfel încât să fie independent, dar nu cu atât de multă încât să nu trebuiască a munci. Acesta este în fond tipul de cetățean dominant în statele americane.Mai exista o problemă care era chiar anterioară celor care privesc virtuțile civice ale cetățenilor, dimensiunea teritoriului, numărul locuitorilor, stilul lor de viață și averea deținută. Această problemă era inerentă naturii regimului republican. Dacă teoria drepturilor naturale legitima doar acea guvernare care proteja drepturile naturale ale indivizilor, republicanismul împingea în direcția binelui comun. Tensiunea dintre individualismul drepturilor naturale și binele comun definit colectiv pare imposibil de soluționat. Dreptul la libertate al indivizilor, care poarte merge până în direcția contestării stilului de viață comun și a loialității față de stat, trebuia împăcat cu căutarea binelui comun. În The Federalist no. 10,  Madison răspunde că existența facțiunilor nu poate fi împiedicată, dar efectele ei negative pot fi controlate. Definind binele comune ca garantarea drepturilor naturale ale tuturor indivizilor, problema este soluționată. Scopul republicii devine astfel garantarea drepturilor naturale ale cetățenilor; iar existența republicii depinde de loialitatea cetățenilor și practicarea virtuților civice.Spre deosebire de monarhie, unde suveranitatea aparține monarhului, el fiind și autorul legilor, într-o republică suveran este poporul. Poporului îi revine, prin urmare, sarcina de a alcătui legislația. Suveranitatea nelimitată însă nu poate garanta în mod absolut drepturile naturale ale indivizilor. De aceea, suveranitatea trebuia limitată de o constituție; o constituție dată însă de un popor suveran.3 ConstituționalismulPărinții Fondatori au crezut în necesitatea unei constituții scrise pe care regimul republican să se întemeieze. Pe de o parte, constituția creează o structură care limitează puterea și, pe de altă parte, impune o limită suveranității poporului. Drepturile naturale nu pot fi garantate în afara unui sistem constituțional;  exercițiul arbitrar al puterii a fost una din temerile pe care Părinții Fondatori au încercat să o înlăture complet odată cu demersul de alcătuire a Constituției.Ideea Constituției și constituționalismul își au originea de asemenea în Antichitatea clasică și în gândirea medievală. Natura normelor

45

constituționale nu este întru totul convențională. În spatele acestora există un tărâm al Legii Naturale care se descoperă prin exercițiul rațiunii. Legea Naturală, a cărei întemeiere se află în credința religioasă, este un standard prin care legile adoptate sunt judecate. Prin urmare, Constituția asigură cadrul în care legislația adoptată poate fi analizată în conformitate cu standardele Legii Naturale.Drepturile naturale, republicanismul clasic și constituționalismul sunt elementele care alcătuiesc teoria politică a ordinii constituționale americane. Această construcție teoretică complexă, ale cărei ramificații ideatice merg cu 2000 de ani în urmă, nu a fost schițată decât în linii generale mai sus. Așa cum afirmam și la începutul eseului, apariția, dezvoltarea și funcționarea sistemului instituțional american a fost susținut de sistemul de credințe al coloniștilor veniți din Lumea Veche. Structura de rezistență a ordinii constituționale americane se sprijină pe doi piloni, dintre care doar unul a fost descris în acest eseu. Cel de-al doilea, care a acționat ca un dispozitiv mental, modelând valorile, normele și comportamentele oamenilor, își are originea în mare măsură în Reformă și în teologia legământului (Covenant Theology). Tradiția legământului a fost adusă în Noua Anglie în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către John Winthrop în comunitatea puritană de pe Coasta de Nord-Est a Atlanticului. Credința în legământul pe care aceste comunități puritane îl aveau cu Dumnezeu întărea unitatea oamenilor și dădea un sens mai adânc noțiunii de comunitate. Nu știm dacă fără Reformă și teologia legământului ordinea constituțională americană secularizată ar fi arătat la fel. Nu știm nici dacă experimentul american ar fi reușit sau dacă ar fi avut loc în acest fel. Istoria tradițiilor filozofice și religioase ale experimentului american rămâne un loc al fascinației și un teren asupra căruia investigația intelectuală se poate apleca.[1] Acesta este motivul principal pentru care susțin că modelul constituțional american, în care Președintele are aproape aceleași puteri ca ale unui monarh (Anti-Federalist Papers), nu poate fi împrumutat în niciun alt stat. Arhitectura sistemului instituțional american nu este o creație exogenă, ci una endogenă; a fost construită de jos în sus, nu impusă de sus în jos, așa cum se întâmplă în statele care adoptă modelul constituțional american. Însă viitorul ne va demonstra dacă ne înșelăm sau nu. Funcționalitatea unui sistem politic, precum și a unui sistem economic, se dovedește în timp. Colapsarea poate surveni și după câteva decenii.

46

Gânduri la centenarul țării: Constituțiile României - dialog Ioan Stanomir și Cristian Pătrășconiu

Ioan Stanomir - constituţia României Mari de Cristian PătrăşconiuCristian Pătrăşconiu: De ce se schimbă aşa de repede Constituţiile în România? Sau o asemenea apreciere e doar o impresie şi nu e acoperită de fapte?

Ioan Stanomir: Da, e incontestabil că în România există o viteză a schimbării Constituţiilor, dar această viteză trebuie privită separat în cadrul fiecărei epoci istorice. De exemplu, înainte de epoca autoritaristtotalitară, noi am avut, fundamental, o Constituţie – cea din 1866, revizuită şi adăugită în raport cu noul context de după Marea Unire în 1923. Aşadar, longevitatea acelei Legi Fundamentale este chiar remarcabilă. Accelerarea s-a produs cu precădere după 1938, atunci cînd avem o succesiune de Constituţii sau de acte cu valoare constituţională, toate acestea nemaireprezentînd însă produse cu caracter constituţional, ci pseudoconstituţii destinate să legitimeze o ordine autocratică.

C.P.: Forme fără fond autentic constituţional sau cu fond, dar un fond constituţional pervertit?

I.S.:Ele nu sunt chiar forme fără fond, ele au avut utilitatea lor pentru regimurile respective. Principala lor utilitate a fost aceea de a asigura exerciţiul violenţei împotriva propriilor cetăţeni şi de a anula echilibrul şi separaţia puterilor în stat.

C.P.: Există o proiecţie publică – pe care am întîlnit-o des în ultimele două decenii. Şi ea spune, foarte pe scurt, aşa: că nu am avut o Constituţie mai suplă, mai elegantă, mai bună decît cea din 1923. Care apreciezi că

47

este adevărul unei asemenea afirmaţii, cît e mitologie (eventual, mitologie întemeietoare), în ce fel este ea, poate, exagerată?

I.S.: Constituţia din 1923 a devenit un obiect de referinţă pe măsură ce România interbelică se îndepărta de modelul parlamentar, chiar şi imperfect, pe care îl practica. Iar Constituţia din 1923, Constituţia Unificării, a fost cu adevărat un obiect important în dezbaterea publică în momentul în care sa observat că există o tendinţă de înlocuire a ei cu o Lege Fundamentală cu caracter autocratic, fapt care s-a şi consumat în 1938. Incontestabil, Constituţia din 1923 este o Constituţie remarcabilă, dar trebuie spus că ea rămîne în siajul celei din 1866. Comparată cu alte Constituţii europene postbelice, contemporane ei, ea este mai puţin inovatoare. De asemenea, detaliul care trebuie adăugat este următorul: textul Constituţiei din 1923 a fost subminat de practica aplicării acestui text constituţional, respectiv de apelul frecvent la starea de asediu. În perioada interbelică se face uz şi abuz de starea de asediu. Şi o asemenea stare, în pasul următor, are ca efect suspendarea prevederilor constituţionale.

C.P.: Să insistăm puţin, dintr-o perspectivă sintetic-analitică: pe ce formule de arhitectură constituţională stau Unirile care au loc în secolul al 19-lea şi în secolul al 20-lea? Şi să le luăm pe rînd: 1859 – ce este esenţial de spus, din această perspectivă a raportului dintre un document constituţional întemeietor şi un moment istoric/politic de cotitură?

I.S.: Anul 1859 românesc este întemeiat pe Convenţia de la Paris din 1858. Cumva împotriva textului acesteia se realizează ceea ce numim „Mica Unire“ din 1859. E o formă de uniune reală, iniţial – iar din această unire reală apare ceea ce noi numim astăzi un „stat unitar“. Este un proces care se desăvîrşeşte între 1862 şi 1864. În 1864 avem prima Constituţie, autocratică e adevărat, elaborată de români – este vorba de Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris. Iar primul act constituţional dezbătut de români în deplină libertate este Legea Fundamentală din 1866.

C.P.: Aceasta este prima noastră Constituţie, în sens deplin!

48

I.S.: Da. Da, sensul e deplin, pentru că îndeplineşte cerinţele de dezbatere publică şi de transparenţă pentru a fi calificată ca opera unui proces constituţional.

C.P.: Şi, mai apoi, Unirea din 1918 – pe ce stă ea, pe ce va sta în cîţiva ani şi ce e esenţial de spus, de asemenea, sub raport constituţional, despre aceast moment istoric?

I.S.: Întîi, că Unirea din 1918 este o succesiune de uniri, consumate prin acte juridice cu valoare constituţională. Unirea Basarabiei, Unirea Bucovinei şi, în fine, Unirea de la 1 decembrie 1918, cu Transilvania. Fiecare dintre aceste acte este rezultatul unei voinţe liber exprimate a românilor din aceste provincii. Ele au drept corolar transformarea structurii României din Vechi Regat în Românie Mare. Aceasta este, foarte simplu spus, istoria, în borne majore, pentru anul 1918 – un an al conturării unităţii naţionale pornind din martie pînă în decembrie.

C.P.:Şi, din punct de vedere constituţional, ce e aici şi imediat mai apoi?

I.S.:Imediat, constituţional, înseamnă că Vechiul Regat se extinde la nivelul întregii ţări noi constituite, ca arhitectură juridică şi ca design administrativ. Şi, de asemenea, tot imediat, mai înseamnă că mai este nevoie de unele eforturi subsecvente pentru a amenda ordinea juridică a ţării. Este vorba de extinderea la întreg teritoriul României a votului universal, este vorba de desfiinţarea Consiliului Dirigent de către Cabinetul Averescu şi este vorba, în fine, de adoptarea Constituţiei din 1923. Pe de altă parte, trebuie spus că, din punct de vedere tehnic şi simbolic, România s-a considerat ca succesoare a Vechiului Regat şi a apreciat că structurile asociate Vechiului Regat sunt unicele adaptate şi adaptabile realităţilor noi. Asta a însemnat că orice alternativă care venea din interiorul României Vechi şi din provinciile nou alipite care contrazicea această viziune a fost descurajată.

C.P.: Şi mai în detaliu: ca linii de forţă, ce avem atunci, în materie constituţionaladministrativă, după 1923?

I.S.: Avem un stat unitar centralizat. Este o formă de centralizare care o

49

continuă pe cea de la 1866, dar cu efecte încă şi mai nefaste, pentru că de această dată centralizarea nu se aplică doar asupra Vechiului Regat, ci se aplică unei ţări diverse etnic, foarte întinsă teritorial şi cu o varietate de tradiţii juridice şi politice.

C.P.: Puncte tari, puncte slabe ale acestui act constituţional?

I.S.: Punctul tare este simbolismul – aceasta este Constituţia României Mari. Slăbiciunile ei ţin de această incapacitate de a accepta diversitatea, sub raport juridic şi politic. Modelul centralizat, în modesta mea opinie, nu este un model ideal, cu atît mai puţin atunci cînd este un model al unui stat unitar-centralizat, suficient de rigid cum era România Mare. În epocă s-a considerat că acest model este unicul acceptabil, din raţiuni diverse. Pe de o parte, tradiţiile juridico-politice ale Vechiului Regat; pe de altă parte, presiunea Uniunii Sovietice şi, respectiv, a Ungariei şi Bulgariei. Se considera ca un compromis în privinţa unităţii statului este un atac direct la adresa naţiunii române.

C.P.: Dar vulnerabilităţi în legătură cu arhitectura Legii Fundamentale de la 1923?

I.S.: Este un model parlamentar teoretic bine alcătuit, dar în realitate imperfect şi disfuncţional. Pentru că, aşa cum s-a petrecut şi înainte de Unire, şi după 1923 nu există consultări autentic libere ale poporului, iar puterea executivă, odată constituită, determină configuraţia Parlamentului şi nu invers. Şi aceasta este o diferenţă fundamentală faţă de un regim parlamentar autentic şi funcţional, unde votul determină cabinetele şi nu cabinetele determină voturile.

C.P.: Faţă de acte constituţionale de acelaşi tip din imediata noastră vecinătate sau chiar şi din Vest, cum stă Constituţia României Mari?

I.S.: Teoretic, România era un regim constituţional parlamentar apropiat de ţări parlamentare ale epocii, cum ar fi fost Franţa şi Marea Britanie sau Belgia, Olanda, monarhiile scandinave. Dar, în fapt, o comparaţie cu monarhiile constituţionale europene nu se susţine din simplul motiv că în acele state rolul monarhului este cu mult mai puţin proeminent decît în România. La noi, monarhul continuă să fie un factor decisiv, pentru că

50

suveranul încredinţează mandatul de alcătuire a Cabinetului şi acest mandat este, de fapt, cheia către exercitarea puterii. Cît despre alte ţări, central-europene şi balcanice, aici lucrurile sînt încă şi mai complicate pentru că avem un declin autocratic foarte rapid pe care îl putem observa deja în anii 1930 în Bulgaria, în Iugoslavia, în Polonia, declin care era deja vizibil în anii 1920 în Ungaria lui Horty. Ca să nu mai vorbim de Uniunea Sovietică...

C.P.:Cum s-a făcut efectiv această Constituţie a Marii Uniri? Care a fost, să zic aşa, foaia de parcurs – în marile sale repere – a acestui document?

I.S.: Constituţia din 1923 a fost elaborată şi adoptată de un Parlament ales, care a avut şi valenţa de Adunare Constituantă. A fost opera, în întregime, a Partidului Naţional Liberal condus de Ionel Brătianu, o operă, de altfel, vehement contestată de partidele de opoziţie, Naţional şi Ţărănesc. E un proiect politic care poartă amprenta PNL. Nu s-a făcut nici un fel de referendum, pentru că aceste acte erau constituţii elaborate şi adoptate de către Parlament. Singurele plebiscite au fost cele convocate de Carol al II-lea pentru validarea Constituţiei sale autocratice şi au mai fost două adunări plebiscitare convocate de Ion Antonescu în timpul dictaturii sale.

C.P.: Vreau să adîncim puţin ideea centralismului – pe care o implică, o explică şi o impune (şi) Constituţia de la 1923. Ce este, de fapt, centralismul? Şi, legat de aceasta, fantoma lui bate spre zilele noastre, trece un secol şi bîntuie lumea de astăzi?

I.S.: Centralismul înseamnă, în primul rînd, acceptarea ideii că există o singură ordine legislativă care emană de la Bucureşti şi că autonomia administrativă locală este una mai degrabă limitată. Este un principiu care nu ar fi, în sine, periculos, dar care poate avea efecte perverse în cadrul unei ţări recent constituite. De ce spun aceasta? Pentru că în epocă au existat critici care au subliniat necesitatea existenţei unei ordini necentralizate, a unei ordini policentrice, dacă îi pot spune aşa, o ordine care să presupună un grad mai ridicat de autonomie, chiar şi politică, pentru provinciile existente.

C.P.: Şi mai concret: cum se traduce la noi centralismul după 1918-1923,

51

ca să iau cele două borne, una istorică, a doua constituţională?

I.S.: Centralismul înseamnă, între altele, că Bucureştiul domină şi dă direcţia şi avem o sumă de prefecţi care fac aplicarea politicii în teritoriu. De fapt, este o organizare care o replică pe aceea a Franţei din epoca lui Napoleon Bonaparte, a Franţei de până la reformele administrative îndrăzneţe din anii ’80, iar în acest model, elementul fundamental este prefectul ca reprezentant al guvernului în teritoriu. Organele autonomiei locale sînt mai puţin importante decît acest reprezentant al guvernului în teritoriu. Totul vine de la Bucureşti, totul se decide la Bucureşti şi posibilitatea de a dezvolta politici adaptate cerinţelor locale este foarte redusă.

C.P.: Şi, tot în materie de design constituţional, cum sunt puterile în stat, cum relaţionează ele?

I.S.: Sigur, se menţine modelul de la 1866 – avem o putere legislativă bicamerală, o putere executivă încredinţată Regelui şi Consiliului de Miniştri. Dar, de fapt, elementul central în această arhitectură este puterea executivă, pentru că această putere este, aşa cum am sugerat şi mai înainte, cea care determină contururile puterii legislative prin manipularea electorală pe care o practică. Scenariul este simplu: ţi se încredinţează formarea cabinetului, se dizolvă Parlamentul şi se fac alegeri pe care le controlează acest cabinet. Iar şansele de a le pierde sunt aproape nule. O singură dată se întîmplă ceva care are valoarea unei excepţii care confirma această regulă – un singur cabinet nu reuşeşte să îşi cîştige propriile alegeri, Cabinetul Tătărăscu în 1937. Dar, altfel, cel care iniţiază alegerile are şi cîştig de cauză.

C.P.: Şi cea de-a treia putere? Una care nu are pregnanţă publică mare de regulă şi care are şi o presă oscilantă dar care, în sistemul de putere, este, de fapt, foarte importantă?

I.S.: Da, puterea judecătorească. În cadrul ei există şi o competenţă de control constituţional localizat la nivelul Înaltei Curţi. Checks and ballances – ca să zicem aşa – destul de fragile pe ceea ce era atunci. Democraţia constituţională de la noi era o democraţie fragilă pentru că exista, pe de o parte, un grad relativ redus de civism, o prezenţă relativ

52

redusă a civismului, iar, pe de altă parte, proeminenţa puterii executive făcea ca partidul dominant să controleze în totalitate statul.

C.P.: Ce dihanii scot capul odată cu 1938, atunci cînd Constituţia României Mari e înlocuită?

I.S.: 1938 este punctul terminus al unei evoluţii care îşi are originile în anii 1930. Deja după restauraţia lui Carol al II-lea se făceau demersuri pentru regîndirea constituţională prin acordarea unui rol central monarhului. La 1938 nu mai putem vorbi de o monarhie constituţională, vorbim de o monarhie autoritară şi de un regim care are valenţe totalitare, pentru că este un regim care va permite şi instituirea primului partid totalitar din România, Frontul Renaşterii Naţionale.

C.P.: Şi, mai apoi?

I.S.: În primul rînd, există intervalul statului legionar şi al lui Antonescu. Un interval interesant şi tragic din mai multe perpective. În primul rînd pentru că, în particular în epoca lui Antonescu, nu mai există Parlament, dispare, şi toate puterile, cu excepţia celei judecătoreşti, sunt întrunite în persoana conducătorului statului. În al doilea rînd, problematic şi tragic, avem existenţa Holocaustului – opera de genocid pe care o întreprinde România lui Ion Antonescu. Şi cred că lucrul acesta trebuie spus foarte limpede. Statul român este un stat totalitar în perioada 1940-1944, chiar dacă lui îi lipseşte, după decapitarea partidului legionar, un partid totalitar. Ceea ce rămîne este vocaţia statului antonescian de control total asupra societăţii.

C.P.: Dar mai avem încă trei ani de viaţă – este adevărat, în condiţii speciale – pentru Constituţia României Mari...

I.S.:Este adevărat, dar detaliile fac diferenţa: e singura Constituţie din istoria noastră care stă în vigoare în două momente istorice diferite, dar pentru al doilea moment, cei trei ani 1944-1947, avem de-a face cu o repunere parţială a Constituţiei din 1923 coroborată cu Constituţia din 1866. Înaltul Decret Regal vorbeşte acolo de o repunere parţială a actului constituţional din 1923, făcînd referire şi la cel anterior, din 1866 – acesta este, tehnic şi faptic, adevărul. 

53

Ceea ce nu se repune în vigoare sunt două capitole importante: cele referitoare la puterea legislativă şi la puterea judecătorească. Pe de o parte, puterea legislativă continuă să fie exercitată de către guvern prin decrete-lege, iar în privinţa puterilor judecătoreşti, inamovibilitatea magistraţilor, suspendată la 1938, este suspendată în continuare. Coroborate, aceste dispoziţii înseamnă două lucuri: cel care conduce guvernul, respectiv Partidul Comunist Român după 6 martie 1945, are posibilitatea de a epura întreg aparatul administrativ şi, de asemenea, poate, tot prin epurări, să controleze puterea judecătoarească. Pentru că Ministrul Justiţiei, respectiv Lucreţiu Pătrăşcanu, are drept de acţiune disciplinară faţă de magistraţi.

C.P.: Şi apoi, după 31 decembrie, 1947, avem, cum se spune uneori, un vid constituţional?

I.S.: Nu chiar. Avem o republică populară care îşi are Constituţia în primele luni din 1948. Nu e propriu-zis un vid constituţional.

C.P.: Actul marcant, pentru noul regim, cel comunist, e 13 aprilie 1948. Cîteva luni este, strict constituţional, multă indistincţie?

I.S.:Oarecum. Trei-patru luni se stă atunci pe o preşedinţie colectivă – prezidiul Marii Adunări Naţionale. Aceasta nu ţine loc integral de Constituţie, ci de Preşedinţie. Ţine loc de şef de stat; noi avem atunci o transformare – e o transformare totalitară, nu trebuie să căutăm foarte multe subtilităţi juridice. Adunarea Deputaţilor, aleasă în noiembrie 1946, continuă să funcţioneze şi după 31 decembrie 1947, dar capitolele referitoare la Şeful de Stat sînt înlocuite de prevederile ce instituie o conducere colectivă. Una care va fi conturată mai precis şi, constituţional vorbind, va fi statuată de Constituţia din 1948.

C.P.: În fine, despre Constituţia României Mari: este aceasta un document actual sau este unul datat, care are nevoie, în mod decisiv, de contextul istoric în care ea a fost funcţională? Altfel şi mai simplu spus: care e actualitatea ei?

I.S.: Actualitatea Constituţiei din 1923 poate fi căutată în instituirea domniei legii şi a ideii de egalitate constituţională şi de bună guvernare.

54

Este regretabil că, nici atunci cînd era în funcţiune, nu toate principiile i-au fost aplicate, dar această Constituţie rămîne un model şi un punct culminant al unei tradiţii juridice a României de Vechi Regat. În comparaţie cu contemporaneitatea sa imediată, un model decent, fără discuţie.

C.P.: Şi ea bate pînă azi, la aproape un secol?

I.S.: Este greu de spus. Pentru că ea apare într-un context unic, irepetabil – al monarhiei constituţionale din România Mare. Iar tragedia României de după 1989 nu este că nu a pus automat în funcţiune Constituţia din 1923, ci că a ratat şansa de a gândi ceva autentic democratic şi constituţional în 1990 şi 1991. Iar aceasta s-a legat de poziţia hegemonică a Frontului Salvării Naţionale.

Combat Veteran Spurlock To Challenge Fleischmann In 3rd District House RaceWednesday, March 28, 2018

Major Bill SpurlockChattanooga-native William E. “Bill” Spurlock said he will formally announce his candidacy for the United States Congress as a Republican running in Tennessee’s 3rd District. A press conference will take place at The Westin Chattanooga next Tuesday at 10 a.m. Major Spurlock has served in the Army, Marine Corps, and the National Guard, completing five

combat tours in Iraq and Afghanistan.

He is the recipient of the Legion of Merit, two Bronze Stars, and the

55

Defense Meritorious Service Medal with a total of over 50 ribbons and medals earned before retiring earlier this week, as a Major, after 34 years of service. With his military career officially behind him, he said he has set his sights on serving this nation in the U.S. House of Representatives.   

 He said, “I’m not a career politician, I’m a concerned Tennesseean who loves this state and all of its residents and who believes in quality leadership, hard work, and integrity. District 3 has borne some exceptional leaders in the past, including Senators Baker and Brock, and I believe the residents of this district deserve strong leadership once again.” The 60-year-old Spurlock was raised on Lookout Mountain, attended The Baylor School, and earned a B.S. in Business Management from UTC. His military service allowed him to learn from some of the best leaders our country has ever produced, he said. Major Spurlock stated, “Tennessee is my home and I am so thankful to be back here with my wife, Laura, so that we can raise our son in this place that means so much to me. I literally helped build the city of Chattanooga when I laid the bricks on the Riverwalk, the Walnut Street Bridge, and the Chattanooga Discovery Museum years ago. Our government is dominated by career politicians who are disconnected from their constituents and have no clue what the average American’s life is really like. I am an average American. I am a proven leader. I am not beholden to lobbyists and corporations. And, I believe every individual resident of Tennessee District 3 is equally important and deserves equal and honest representation.” In addition to the press conference, there will be a combined Retirement & Announcement fundraiser, also on Tuesday at 6 p.m. at The Feed Co. in downtown Chattanooga. Dinner will be served, live music will be provided by the Kris Hitchcock Band, and tributes will begin at 7 p.m. The event is open to the public, a $50 minimum contribution per person is required and attendees must RSVP to LMarks@SpurlockforCongress.com. Rep Chuck Fleischmann is the incumbent..

56

Share7K

Adevăr sau defăimare: 10 realități crâncene care strică imaginea României, spre înțelesul patrioților lui Liviu Dragnea - de Raluca Ion

2018-03-15 ; www.republica.ro

(Foto: Facebook Liviu Dragnea)Ca să privești, dinăuntrul sau din afara țării, spre România și să începi să vezi bogăție, autostrăzi, spitale la standarde internaționale, școli moderne, mortalitate infantilă scăzută ar trebui să porți nu ochelari de cal, ci ochelari de realitate virtuală. Cu toate acestea, Liviu Dragnea vrea o lege antidefăimare, care să îi facă să „plătească” pe cei care strică imaginea României, vorbind despre ceea ce văd și ceea ce trăiesc într-o țară stricată cu cinism de clasa conducătoare. Înainte să acuze europarlamentari și jurnaliști „soroșiști”, șeful PSD ar trebui să se îndrepte urgent asupra celui mai feroce agent de defăimare a României: Statistica. Într-un exercițiu susținut de manipulare, cel mai votat partid din România încearcă să le inoculeze oamenilor ideea că problema este reprezentată de cuvintele celor care vorbesc despre hoție, nedreptate, lipsa de oportunități,

57

sărăcie, nu de realitățile care stau în spatele cuvintelor.Să vorbim așadar despre 10 dintre realitățile sumbre ale României de astăzi, așa cum rezultă ele din rapoarte oficiale:1. Sărăcia: Potrivit Eurostat, 38,8% din populația țării trăiește în risc de sărăcie și excluziune socială, România aflându-se pe locul doi la acest capitol după Bulgaria, unde procentul este de 40,4%. Un raport realizat de organizația World Vision arată că, în țara unde 44% din populație trăiește la țară, 1 din 10 copii din mediul rural merge seara flămând la culcare.2. România este pe primul loc din UE în ceea ce privește analfabetismul funcțional. Acest lucru înseamnă că 42% dintre elevii români de 15 ani care au dat testele internaționale PISA nu pot înțelege mesajul unui text, deși știu să citească, și nu pot face raționamente simple. Drept urmare, ei nu vor avea acces la locuri de muncă în care li se cere o calificare superioară, un lucru cu atât mai grav cu cât în viitor multe dintre job-urile de joasă calificare vor dispărea din cauza automatizării, iar România este extrem de vulnerabilă în această privință. Cu toate acestea, România alocă cel mai mic procent din PIB educației, 2,98% pe 2018, față de media europeană care este de 5,4%. 3. România are cea mai mare rată a mortalități infantile din Uniunea Europeană. Concluzia nu vine de la George Soros, ci a fost prezentată în 2017, de Institutul Național de Statistică, într-un raport ce include date Eurostat din 2015. 7,6 dintr-o mie de copii români mor înainte să împlinească un an, în timp ce în Slovenia rata mortalității infantile este de 1,6 la mie. 4. Mamele adolescente. România este pe locul al doilea din Europa în ceea ce privește nașterile în rândul adolescentelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. Cu 34 de nașteri la 1.000 de adolescente, este depășită în această privință doar de Bulgaria, cu 36,8 de nașteri la mia de adolescente. În anul 2015, 676 fete cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au devenit mame, relevă un raport al organizației Salvați Copiii.5. Morții de pe șosele. Suntem pe locul al doilea, după Bulgaria, în altă statistică persoanelor decedate în accidente rutiere: rata este de 97 de persoane la un milion de locuitori în România și doar un pic mai crescută, 99 de persoane la un milion de locuitori, în Bulgaria, conform unui comunicat al Comisiei Europene. Una dintre cauzele principale - lipsa infrastructurii.6. Invers proporțional cu numărul deceselor este cel al kilometrilor de autostradă: 747, potrivit Eurostat. Bulgaria are 740, cu șapte mai puțini, la o suprafață de două ori mai mică.7. Infecțiile nosocomiale. Tinerii de la Colectiv au fost salvați din incendiu ca să moară în urma infecțiilor contractate în spitalele care, potrivit ministrului Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu, îi tratau „ca în Germania”.

58

După tragedia de la Colectiv a început să se vorbească pentru prima dată despre infecțiile intraspitalicești și să circule în spațiul public cifre oficiale. Institutul Național de Sănătate Publică arată că în perioada 2010-2015 au existat 57.000 de cazuri de infecții nosocomiale, dintre care 12.310 în 2015, în condițiile în care foarte multe dintre aceste rămân neraportate. Supraviețuitorii de la Colectiv au vorbit despre suferința prin care au trecut din cauza bacteriilor luate din spitatele românești. Adina Apostol a avut arsuri pe 50% din suprafața corpului, a stat o lună în comă și a fost salvată în Belgia unde a ajuns cu nu mai puțin nouă bacterii luate din spitalul Elias. „Două erau rezistente la antibiotice, medicii belgieni nu mai văzuseră așa ceva”, a povestit Adina.8. Criza imunoglobulinei, cea mai recentă din sistemul sanitar, este elocventă pentru criza sănătății din România. Ca să facă rost de substanța vitală pentru pacienții cu imunodeficiențe, Ministerul Sănătății a fost nevoit să activeze mecanismul de protecție civilă prin care cere ajutor țărilor UE și NATO. A obținut o ofertă de 10.000 de doze, 50 de kilograme, din partea Austriei, însă această cantitate rezolvă problema doar pe termen scurt.9. Direcția Mari Contribuabili din cadrul ANAF nu a valorificat în anul 2016 niciun bun pus sub sechestru. „Există întârzieri semnificative între momentul sechestrării bunului, momentul evaluării de către un expert ANEVAR și,ulterior, momentul valorificării bunurilor sechestrate;- nu a fost valorificat niciun sechestru în anul 2016, astfel că sumele încasate la nivelul DGAMC din valorificarea bunurilor sechestrate sunt de 0 lei;- nu există reglementări, proceduri operaționale, instrucțiuni etc. referitoare la modul de stabilire a valorii estimate a bunului sechestrat”, se arată într-un raport al Curții de Conturi (pg. 74).10. Exodul românilor. Milioane de români au plecat din cauza greutăților și lipsei perspectivelor, iar mulți se plâng de cât de greu au dus-o în România. Oare în opinia lui Liviu Dragnea și acești cetățeni se fac vinovați de defăimare?

 

Din povestea limbii române: Cuvintele ciudate ale dobrogenilor - de Mariana Iancu

www.adevarul.ro/ 26 martie 2015

59

Dobrogenii au luat ce e mai frumos din limba turcilor, pecenegilor, bulgarilor şi cumanilor, popoarele care au năvălit pe aceste meleaguri, şi şi-au făcut propriul grai. După romani, pe aceste meleaguri au venit greci, sarmaţi, macedoneni, turci, greci, evrei, germani. Toţi cei care au ajuns pe tărâmul scăldat de soare dintre Dunăre şi mare s-au îndrăgostit de el şi nu au mai plecat. Au adus cu ei tradiţii pe care le-am asimilat.

Câţiva termeni din aceste sfere lingvistice ar fi: ATAMAN (din rusă, ucraineană) – şeful pescarilor; BAIRAM (din turcă) – sãrbãtoare, petrecere; BAISTRUC (din rusă) – neastâmpãrat; BALABAN (din turcă) – specie de şoim mic; chefal BEIZADEA (din turcă) – fiu de domn, principe; BACLAVA (din turcă) – prăjitură preparată din foi de plăcintă, nuci sau migdale şi miere ori sirop de zahăr; BUGEAC (din turcă.) – câmpie, stepă; BUHALCÃ – unealtă folositã la speriatul peştilor; CATAROI (din neogreacă) – rãceală, gripă, gută; deviaţie de sens: bolovan; CEAMUR (din turcă) – amestec de argilă şi paie, folosit la tencuitul caselor; CHERHANA (din turcă) – depozit pentru peştele proaspăt; CIUŞCĂ (din bulgară) – ardei iute; CHIOI (din turcă) – sat; CHIPCEL (CHEPCEL) (etimologie necunoscută) – plasă de pescuit în formã de lingură; CIORTAN (din turcă) – crap sub 1 kg; CIUTAN (etimologie necunoscută) – puşti, copil (posibil “ciut” – animal tânăr, căruia nu i-au crescut coarnele); CODOLÃ (etimologie necunoscută) – frânghie utilizată la confecţionarea uneltelor pescăreşti; CRIVAC (etimologie necunoscută) – nervure, coasta unei bărci; CEAIR (din turcă) – vale, păşune; GHIONDER (din turcă) – prăjină care atinge fundul apei şi serveşte la împinsul unei bãrci; LOTCÃ (din turcă) – barcă mare, de 16 – 23 de crivace; MINCIOC (din rusă, slavă) – unealtă sub forma unei plase mai mici cu coadă pentru scoaterea peştelui din apã; NALBANT (din turcă) – fierar, potcovar; SARAILIE (din turcă) – prăjitură din foi rulate de plăcintă, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. Seralie – ceea ce ţine de palatal sultanului;TALIAN (din rusă, neogreacă) – plasă de pescuit;      Sufixele de origine turcească (spre a aborda doar acest aspect) s-au dovedit ele însele productive, ne explică cadrul didactic. Astfel: Sufixele -giu, -ciu < tc. ği, či: formează substantive sau adjective, indicând meseria, îndeletnicirea, deprinderea, ocupatia (abagiu, boiangiu, cafegiu, cherestegiu, ciubucciu, conacciu, dughengiu, giuvaergiu, harabagiu, herghelegiu, iaurgiu, papugiu, pastramagiu, simigiu, tinichigiu, tutungiu, zarzavagiu etc.) sau o trăsătură negativă a personalitătii, un nărav (haramgiu, mascaragiu, tertipgiu, zorbagiu etc.).  

60

Sufixul -íu < tc. -i formează adjective, indicând nuante: conabiu, fistichiu, havaiu, limoniu, naramgiu; Sufixul -lâc, -lic < tc. –lyk, productiv, formează  mai ales nume abstracte exprimând: o stare generală (hagialâc, surghiunlâc), o calitate (caraghiozlâc, hainlâc, mucalitlâc, siretlic), o ocupaţie şi folosul/rezultatul acesteia (hamalâc, samsarlâc).

61

62