Buletinul Clubului Român din

ChattanoogaNumărul (optzeci și opt) Februarie 2019

www.romclubwordpress.com

Tema lunii:Muzica

înregistrată

1

Informație: pentru a asculta piesele muzicale citate, copiați linkul în căsuța de adrese de la youtube.com

____________Pentru multe secole, muzica a putut fi transmisă grație notației cu semnele care reprezentau sunetele, timpii, ritmul și tonalitatea melodiilor. Deși instrumentele muzicale au fost inventate cu mii de ani înainte de descoperirea notelor (instrumentele de percuție erau cunoscute din epoca primitivă; flautele și harpele au fost inventate în Egiptul antic 3.500-4.000 î.e.n; ghitara a fost descoperită de hitiți în anii 1.500 î.e.n), elementele notației sunetelor au venit mult mai târziu.Filozoful și matematicianul grec Pitagora (570-495 î.e.n) a descris octava muzicală, iar Aristotel a formulat un sistem de note muzicale în anul 350 î.e.n.În lumea vest- europeană Boethius (Anicius Manlius Severinus Boethius - senator roman din secolul VI, filozof, logician, teolog și muzician) este creditat cu introducerea notelor (521 e.n). El a scris manualul De institutione musica, prima lucrare dedicată teoriei muzicale. Din anul 600 înainte muzica medievală a fost aproape exclusiv dezvoltată și practicată în biserici și mânăstiri.La Renaștere, muzica laicizată capătă o mare dezvoltare și se răspândește în

2

lume datorită formei sale scrise. Notele au permis transmiterea muzicii, dar redarea ei era accesibilă doar instrumentiștilor care știau să descifreze alfabetul muzical.

Până spre sfârșitul secolului XIX cea mai mare parte a omenirii nu avea acces la muzică decât ocazional. Existau fanfarele din parcuri publice, existau concertele și operele, exista muzica bisericească, erau orchestre și cântăreți în localuri de toate felurile, erau și orchestre de școli, cluburi sau organizații, dar producția acestora era destinată doar unei minorități și muzica lor era sortită să dispară, odată ce performanța spectacolului înceta. Au trecut mai bine de douăsprezece secole până când muzica a putut fi reprodusă, în forma ei originală.

Ideea de a înregistra și reproduce sunetele și mai apoi muzica a apărut în secolul XIX.Primele fonografe au fost cele ale francezului Edouard-Leon Scott de Martinville (1857) și americanului Thomas Edison (1877), iar Alexander Graham Bell a adus lumii primul telefon (1920).

Fonograful lui Thomas Edison

Înregistrarea și reproducerea muzicii a trecut prin patru faze istorice:

1. Faza acustică (1877 - 1925) - în prima revoluție industrială;2. Faza electrică (1926 - 1945) - în a doua revoluție industrială;3. Faza magnetică (1946 - 1975) - în a doua revoluție industrială;4. Faza digitală (1976 - ) - în a treia revoluție industrială.

În prima fază a epocii acustice, fonografele mecanice înregistrau cu un ac vibrațiile sunetelor, transmise de la o membrană care se afla în partea terminală a unei pâlnii receptoare, un mediu moale (ceară, metal moale, hârtie), aplicat pe un cilindru. Aceste urme deveneau astfel imprimate permanent și puteau fi "citite" ulterior.

3

Abia către sfârșitul perioadei acustice cilindrul a fost înlocuit cu discul din ebonit (cauciuc dur). Aparatele din epoca acustică erau capabile să înregistreze sunetele a căror frecvență era între 250 și 2.500 de herți (Hz).

Germanul Emile Berliner modifică sistemul fonografelor: el schimbă imprimarea din planul vertical al cilindrilor cu cea prin striuri care progresează lateral, pe un disc aplatizat. Aparatul nou este numit gramofon și el înlocuiește fonograful. Prin aceasta discurile plate devin depozitul sunetelor imprimate, mult mai ușor de folosit.

Odată cu apariția discurilor, a fost inventat aparatul destinat numai reproducerii muzicii, patefonul mecanic, a cărei mișcare de rotire a platanului (turntable) era asigurată de un mecanism cu arc, foarte asemănător celui al ceasurilor.Cu aceasta, producția de muzică înregistrată a devenit un fenomen de masă și muzica de operă, de amuzament, de dans și de concerte a ajuns să fie larg accesibilă unui public mare.

O clasă specială de invenții ale epocii acustice este cea constituită din automatele muzicale. Instrumentul cel mai larg folosit a fost pianul, care era pilonul pentru viața muzicală de familie.Dispozitive mecanice ingenioase făceau ca - la intervalele calculate - clapele pianului să fie activate de rotoare cu dințișori. Vechile piane automate puteau cânta doar o melodie, pe care o puteau relua continuu. Ele au fost mult folosite în localurile din regiunile unde muzicienii pianiști erau greu de găsit. Azi, pianele automate funcționează cu mecanisme electronice și pot avea un repertoriu destul de mare.

4

Dedicaţie - de George Topârceanu

Lira spânzurată-n cuiCam de mult am părăsit-o,De urâtul tău, iubito,Şi de dragul nimănui.

Degetele-mi amorţiteDe-abia lunecă pe strune.Toate coardele sunt bune,Doar a' inimii-s plesnite.

Pentru tine, adorato,Vreau să-mi cânt de azi încoloBucuriile-n tremoloŞi tristeţea-n pizzicato.

Şi de s-o-ntâmpla ca tonulOri măsura să nu-ţi placă,Vom întoarce patefonulŞi vom pune altă placă.

5

Înregistrarea unei orchestre în studioul Victor în epoca acustică- 1907. Victor a fost prima casă de discuri care a înregistrat muzică de jazz.

Epoca electrică a adus progresul soldat cu o netă ameliorare a calității sunetelor înregistrate. Au fost inventate microfoanele sensibile, aparatele de amplificare, difuzoarele cu putere mare, au apărut marile studiouri de înregistrare și calitatea muzicii înregistrate a devenit net superioară.Prin înlocuirea vibrațiilor mecanice cu semnalul electric, mult mai sensibil, s-au putut înregistra sunete dintr-o gamă de frecvență mai mare 60- 6.000 Hz.Transmiterea muzicii prin mediile de comunicare (radio, televiziune, film) ca și prin discurile înregistrate au mărit accesul publicului la muzică, iar aparatura de amplificare (stații, difuzoare, sisteme polifonice, mai târziu stereofonia, quadrofonia, home theater) au ridicat mult calitatea spectacolelor și au permis instalarea de sisteme de sunet în locuințele individuale.În această fază a istoriei muzicale, sunetele încep să fie înregistrate pe celuloidul filmului de cinematograf și astfel apar producțiile de cinema vorbitoare (talkies de la talking movies).

Cu anul 1946 începe era magnetică, cu prototipul ei magnetofonul. Imprimarea pe bandă magnetică a fost inventată în Germania, în anii 1930's și a rămas acolo până după sfârșitul celui de al doilea război mondial.

6

Cu banda electromagnetică s-a făcut un mare salt înainte în domeniul fidelității audio și magnetofoane de toate felurile (mari, performante, folosite în studiouri, de dimensiuni reduse pentru folosire individuală, magnetofoane portabile, magnetofoane cu multiple piste, walkman-urile, etc) inundă piața muzicală. Pe lângă alte lucruri, magnetofoanele au adus scoaterea muzicii din casă (walkman). În paralel se perfecționează discurile, care elimină ebonita în favoarea vinilului, apar discurile de dimensiuni mici pentru cântece individuale (singles), apoi cele mari (12 inches long play LP), care aduc în viața muzicală albumele

Înregistrator cu bandă mmagnetică 1932

Visul meu e un magnetofon   de Mircea Cărtărescu cât de puțin îți trebuie să fii fericit -când am terminat cu meditațiile despre infinitcând mi s-a resorbit delirul de grandoarecând mi s-a șters marca de pe oase și lănțișoarecând nu m-am mai crezut

deodată Iisus, Bob Dylan, Gauss și Vonnegut

7

(jr.), cânda căpătat pentru mine sens cuvântul curând

și-o mai zic o dată: când am înțelescă norii nu iau niciodată formă de chitară, strung, carusel, cutie de nesriglă de calcul, claviculă și molar,când mi-am dat seama că n-am ce face decât să umblucu mâinile-n buzunarprintre culori în ruine,când am știut că nu gândesc cu creierul meu și că nimic nu depinde de mine,

și nu mă opresc nici aici:când am fost silit să am apartament și servicideși crezusem că viața n-o să mă-ncapăcând m-am umplut de alunițe și tumorile benigne mă sapăcând citesc dostoievski și nu mai tresarcând eu, minunea lumii, stau la coadă la aprozar,

m-am gândit să-mi cumpăr un magnetofonKashtan, de nouă mii de lei,pentru că mai mult decât orice îmi place să ascult muzicăși pentru că îmi place așa de mult să am lucruri frumoasecare să asculte de mine

adeseacând plec de la școală mă opresc la electrocasnicela Doamna Ghicași mă uit la frumosul, făgăduitul meu magnetofonla figura lui simpatică, pătrățoasăla rolele lui inteligente și blândela pâlpâitoarele lui leduri verzi -stă acolo, -n vitrinăîntre două boxe negre și delicateși el e visul meu, acum, când s-a terminat orice vis.

ah rolele lui de plexiglas hipnoticrotirea lor inegală, liniștitoare…

Epoca digitală a muzicii se asociază cu dezvoltarea computerelor și a comunicării digitale. Sunetele sunt convertite în simboluri numerice,

8

discurile "vechi" dispar (ca să reapară din nou în ultimii ani, cu moda nostalgică a revenirii la vinil) și sunt înlocuite de CD-urile (compact discs), mult mai fidele, dar destul de vulnerabile.Tehnologia digitală permite refacerea comorilor muzicale ale trecutului, "curățate" de impurități și reproduse pe noile suporturi, cu producția a multor serii integrale de simfonii, opere, spectacole de muzică pop, colecții, etc.Apar și cărțile audio, al căror mare avantaj este acela că inventează noi ore de citit, în timpul călătoriilor, al ocupațiilor rutiniere (grădinărit, gătit, servicii monotone, etc).

Apoi vine marea revoluție a streaming-ului, noua tehnică de difuzare și comercializare a muzicii, filmelor și programelor TV, care e pe cale să schimbe radical industria de resort. Stocarea și transmiterea muzicii este facilitată de sistemele de comprimare Mp3 (termenul este derivat de la originalul MPEG -3, care însemna Moving Pictures Experts Group 3).Odată cu streaming-ul accesul la muzică a devenit total. Pentru un abonament lunar, mai multe companii on line (Spotify, Pandora, Amazon Music Unlimited, Apple Music Review, Google Play Music, etc) îți furnizează instantaneu orice piesă muzicală care a fost compusă vreodată.

Ca în orice alt domeniu, ipotezele despre schimbările care se vor produce în muzică în viitorul apropiat sunt interesante și surprinzătoare.John Le Grou, fondatorul companiei Millenia Music and Media Systems, a pezentat de curând câteva din ideile a ce crede el că se va schimba în muzica înregistrată.De câteva decenii, este acceptat în cibernetică principiul că la intervale de 2-3 ani numărul de tranzistori inserați în circuite integrate din ce în ce mai mici crește de cel puțin două ori și dublarea lor face o creștere corespunzătoare a puterii computerelor. Progresul computerelor va condiționa și schimbările din domeniul muzicii.

Muzica deceniilor următoare va fi, în cea mai mare parte virtuală: imaginile artiștilor vor fi artificiale, deasemeni vocile lor și sunetele instrumentelor. Ca urmare, producerea unei piese muzicale nu va mai avea nevoie de microfoane, nici de camere de luat vederi, mese de mixaj sau laboratoare de prelucrare a filmului și sunetului. O altă categorie de victime vor fi difuzoarele, de care nu va mai fi nevoie nici în spațiile de spectacol, nici în mediu de familie: sunetele vor fi emise

9

de aparate care au capacitatea de a le face să fie egal difuzate în "sfere" de muzică înconjurătoare, pentru perceperea cărora nici căștile nu vor mai fi necesare. Ascultătorul va fi tot timpul în centrul acestei bule de muzică, oriunde ar merge.În anii 2050 tehnologia va fi și mai mult legată de entertainment: jocuri, muzică, filme, prezentări de subiecte în modelul audio-video.

Le Grou admite că schimbarea sistemelor de audio-video și petrecerea unui timp mult mai mare cu aceste medii va aduce schimbări psihologice și psihoacustice și va reduce timpul de comunicare directă dintre indivizii umani. Deci, singurătate și mai mare, dar cu muzică bună.dacă

Tehnologia secolului 21, cu integrarea inteligenței artificiale în producție, va schimba radical modul de funcționare al caselor de discuri. Nu e sigur dacă suportul material al muzicii (discuri, benzi) va supraviețui, sau difuzarea lor se va face rapid prin streaming, folosind uriașele depozite de muzică și acestea localizate "în nori", nu pe serverele de mare capacitate.

Iar cele mai mari schimbări în muzică sunt anticipate să fie compozițiile noi, făcute de computerele cu IA (inteligență artificială), care vor fi capabile să "scrie" noi lucrări în stilul Beethowen, Bach or Beatles, ori a oircărui compozitor din istorie. Pregătiți-vă pentru Simfonia Nr. 10 de Beethowen..

10

Muzica înregistrată - tezaur național Încă din faza primelor aparate de înregistrare a muzicii, a apărut domeniul muzicologiei (știința care studiază sistematic muzica și care are mai multe ramuri distincte: muzicologia istorică, analiza muzicii și compoziției, psihologia muzicală, teoria muzicii, etnomuzicologia) cu ramura destinată muzicii folclorice și tradiționale etnomuzicologia, care înregistrează și stochează producțiile muzicale folclorice, prevenind dispariția lor.

Muzicologi români culegători de folclor:

Un pionier empiric al muzicologiei române a fost Anton Pann (Antonie Panteleon Petroveanu 1790- 1854), născut în Rumelia (Bulgaria), după unii țigan cu sânge grecesc din breasla căldărarilor, folclorist, poet, muzician,

11

profesor și autor de cărți de muzică ca Teoria și baza pracică a muzicii bisericești, Versuri muzicești și Gramatica muzicii.Cum în vremea lui nu exista nici un fel de aparat de înregistrare a muzicii, Pann a învățat melodiile și le-a transmis altora. El a publicat peste 200 de cântece lumești (nereligioase). Mai jos link-ul pentru cântecul Bordeiaș, bordei, bordei cântat de Formația de Muzică Veche Anton Pann.https://www.youtube.com/watch?v=UEHXTG0tYX8

Gavriil Musicescu (1847-1903) s-a născut la Izmail, în Basarabia. A studiat muzica la Iași și Sankt Petersburg. A fost un culegător pasionat de muzică românească populară, pe care a publicat-o în aranjamente pentru pian. El a fost bunicul scriitorilor Ionel și Păstorel Teodoreanu.Piesa Vine știuca de la baltă (aranjament de Gavriil Musicescu) interpretată de copilul Ștefan Cristian Georgescu:

https://www.youtube.com/watch?v=BnVYTMkOal8

Etnomuzicologi din epoca modernă: Constantin Brăiloiu (considerat părintele etnomuzicologiei române), Emilia Comișel, Iosif Herțea, Constantin A. Ionescu, Traian Mîrza, Speranța Rădulescu.

În anii '60, muzicologul Alan Lomax de la universitatea Columbia, fiul celebrului John Avery Lomax care a inițiat înregistrările pentru Biblioteca Congresului, a făcut o vizită în România și a înregistrat numeroase piese folclorice. Se pare că autoritățile române i-au făcut multiple dificultăți, inclusiv condiționarea de sume mari pentru dreptul de reproducere, motiv pentru care nici una dintre aceste melodii nu a intrat pe Discul de Aur, trimis cu nava spațială Voyager în spațiu în anul 1977. Alături de piese de Bach, Beethowen și Mozart, Alan Lomax a introdus melodii folclorice din Rusia, China, Peru, Germania și Bulgaria, dar nu din România.

Muzicologi americani culegători de folclor  

John Avery Lomax (1867-1948) a cutreierat Statele Unite și a înregistrat enorme cantități de muzică populară, de jazz, blues, country pe care le-a colectat în anexa muzicală a Bibliotecii Congresului, ulterior devenită Secția de Muzică a Congresului și Societatea Americană de Muzicologie.Lomax a avut un interes deosebit în folclorul muzical afro-american și lui i

12

se datorează prezervarea unor extraordinare piese cântate de mari muzicieni negri, între care Huddy William Ledbetter -Leadbelly (condamnat pentru crimă; Lomax a obținut aprobarea să-i înregistreze muzica în penitenciarul din Alabama)

1916 - înregistrarea șefului de trib indian Blackfoot Chief în studioul Biroului American de Etnologie (ramură a Congresului Federal).

13

John Lomax cu muzicianul rural "Unchiul" Rich Brown în anul 1940; cântecul Alabama bound interpretat de Uncle Rich Brown: https://www.youtube.com/watch?v=tEqZ0ud-Mzk

Charles Seeger (1886 -1979), a fost un muzician și muzicolog american cu un special interes în teoria muzicală. A predat muzicologia la diverse universități și a contribuit la colectarea de muzică americană de diverse stiluri. El a fost tatăl cântărețului folk Pete Seeger.

14

Colecțiile (Portofoliile) caselor de discuri:De câte ori se transmite o piesă muzicală la radio sau televiziune, se percepe o taxă (royalty) care ajunge la compozitor sau urmașii lui. La fel când piese muzicale sunt folosite în filme.Contractele dintre casele de discuri și artiști sunt foarte diferite și ele pot fi vândute și revândute la indivizi sau firme care nu au nimic de a face cu producerea lor. Frecvent apar probleme legale legate de proprietatea muzicii și o categorie de avocați se specializează în a părarea intereselor financiare ale companiilor muzicale.În portofoliile caselor de imprimări sunt mari depozite de muzică finalizată, ca și multe înregistrări de studio care nu au fost niciodată publicate.Există un corp de profesioniști care se ocupă de păstrarea, îngrijirea și ameliorarea muzicii înregistrate: angajații de A&R (artists and repertoire).Fondul de muzică adunat în anii de funcționare permite caselor înregistrare să producă albume retrospective, reeditări de muzică "remastered" și filme despre artiști, orchestre sau epoci.

Bibliotecile muzicale:Variantele clasice ale bibliotecilor muzicale sunt de trei feluri: biblioteci de muzică înregistrată (în diverse forme de audio și video), biblioteci de partituri și biblioteci de carte muzicală (teorie, compoziție, biografii, istorie, critică, etc).Cele mai mari biblioteci muzicale sunt legate de universități, conservatoare, societăți filarmonice, edituri și cluburi.Așa cum se întâmplă cu bibliotecile de cărți și cele muzicale sunt în curs de a fi înlocuite de formele virtuale. Ele asigură un acces rapid și o largă selecție de muzică de diverse genuri: clasică, pop (ulară), country, jazz, blues, rhythm and blues, rock, etno, latino, afro, caraibeană, asiatică, progresivă, techno, disco, muzică de film, sunetele naturii, hip-hop, folk, ballad, soul, funk, (heavy) metal, alternative, corporate, industrial, etc.Câteva adrese online pentru informații muzicale și înregistrări:

www.classicalarchives.com: cea mai mare colecție din lume de muzică clasică. Pentru cei mai mulți compozitori există și informații biografice;

www.musicalamerica.com: informații, documente și fotografii despre muzicieni;

www.rockheim-musical-archives.no: informații și întegistrări ale marilor albume de rock trase pe discuri de vinil;

15

foarte numeroase site-uri de muzică de vânzare sau de posturi de radio clasificate după genul de muzică, care pot fi ascultate online.

Colecțiile caselor de filme:

Muzica de film: este de multă vreme o categorie independentă de creație muzicală și sunt mulți compozitori care i se dedică în excusivitate. Muzica de film cea mai reușită este înregistrată pe discuri și intră în comerțul de muzică la fel cu celelalte genuri.

Există premii pentru muzica de film la multe festivaluri faimoase, inclusiv Oscar (premiile academiei Americane de film), Cannes, Veneția, Berlin, etc. La festivalurile filmelor mai sunt premiate aranjamentele muzicale și calitatea sunetului.Între cele mai celebre compoziții de muzică de film sunt Vrăjitorul din Oz (1939 Herbert Stothart), Psycho (1959 Bernard Hermann), Pentru un pumn de dolari (Enio Morricone), Alexandr Nevski (1938 Serghei Prokofiev), High Noon (1952 Dimitri Tiomkin), Nașul (1972 Nino Rota), Cântând în ploaie (1925 Arthur Freed și Nacio Herb Brown), Blade Runner (1982 Vangelis), The graduate (1968 Simon & Garfunkel), Dr. Jivago (1965 Maurice Jarre), Podul peste râul Kwai (1963 Malcolm Arnold).

Muzica din filmul Pentru un pumn de dolari de Enio Morricone: https://www.youtube.com/watch?v=CpZjvbSC9_M

Cei mai premiați compozitori de muzică de film sunt Bernard Hermann (a colaborat cu Alfred Hitchcock la filmele Vertigo, Psycho, Omul care știa prea multe, Nord spre Nord-Vest, Marnie și cu Orson Welles la Citizen Kane), Nino Rota (a scris muzică pentru filmele lui Federico Fellini La strada, La dolce vita, pentru filmul Romeo și Julieta de Franco Zefirelli și pentru Nașul de Francis Ford Copolla), Dimitri Tiomkin (a compus pentru mai multe westernuri celebre, inclusiv High Noon și pentru Bătrânul și marea de Fred Zinnemann, Ultimul tren din Gunhill, Luptă la OK Coral de John Sturges, Gigantul de George Stevens, Rio Bravo de Howard Hawks și Dl. Smith merge la Washington de Frank Capra) și ultracelebrul John Williams (compozitorul muzicii din filmele Cum să furi un milion de William Wyler, Scripcarul de pe acoperiș de Norman Jewison, Jaws, ET,

16

Indiana Jones, Lista lui Shindler de Steven Spielberg, Războiul stelelor de George Lucas și alte câteva zeci).Printre cei mai celebri compozitori de film din secolul 21 sunt John Williams, Angelo Badalamenti (Twin Peaks, Mulholland Drive, Stalingrad, Dominion) și Alan Silvestri, fiul dirijorului româno-american Constantin Silvestri (Forest Gump, Romancing the stone, Back to the future, Overbord, Avengers și alte zeci de filme și seriale de televiziune).

Tema muzicală din serialul Twin Peaks (regia David Lynch) de Angelo Badalamentihttps://www.youtube.com/watch?v=pXrjMaVoTy0

Filmele muzicale: sunt de două feluri: filme cu scenariu și muzică originale și adaptările după opere, operete, muzicaluri de succes.În prima categorie intră filmele biografice ale unor mari muzicieni, unele intrate în antologia filmelor de mare succes, cum sunt Amadeus de Milos Forman, Miles ahead (viața lui Miles Davis) de Don Cheadle, Walk the line (biografia lui Johnny Cash) de James Mangold, Ray (viața lui Ray Charles) de Taylor Hackford și Bohemian Rhapsody (viața lui Freddie Mercury) de Bryan Singer.

Filmările de concerte, orchestre, spectacole, turnee: unele sunt simple înregistrări ale spectacolului, altele sunt filme de montaj făcute de mari regizori: Ultimul vals de Martin Scorsese (cu formația The Band), Zidul de Alan Parker (cu Pink Floyd), Bad de Martin Scorsese (Michael Jackson), Dancing in the Dark de Brian de Palma (Bruce Springsteen), Vogue de David Fincher (Madona).

Muzica înregistrată - instrument de educațieE ușor de înțeles ce diferență există între un sistem de educație muzicală care poate cel mult exemplifica prin muzica pe care o cunoaște și o poate reproduce profesorul și cel care dispune de toate înregistrările din lume, din care poate folosi piese întregi, fragmente, diferite interpretări, etc.

17

Pe de altă parte, elevul câștigă dacă își înregistrează propriile interpretări și ulterior le ascultă și le analizează.

Artiștii care înregistrează în studiouri ascultă, refac, modifică, repetă, corectează interpretările lor, pe care le pot deasemeni compara cu înregistrările altor artiști.

Muzica înregistrată - creatoarea starurilor muzicale

De la celebritatea locală, cu admitratori dintre cei care puteau asculta performanțele, muzicienii au fost proiectați pe platformele naționale și internaționale de difuzare, când muzica a putut fi înregistrată și reprodusă.Așa au apărut starurile muzicale, celebrități care ating o notorietate extinsă în spațiu și timp.

Primul mare star al muzicii înregistrate a fost cântărețul italian Enrico Caruso. Am explicat mai sus

cum acest succes s-a datorat, cel puțin în parte,felului în care vocea lui Caruso "s-a potrivit" cu imprimările pentru fonograf.

https://www.youtube.com/watch?v=t936rzOt3ZcEnrico Caruso - Una furtiva lagrima (1904)

Prima orchestră de jazz înregistrată pe disc a fost Original Dixieland Jass Band, care a imprimat la compania Victor Talking Machine Company.https://www.youtube.com/watch?v=5WojNaU4-kI

18

Original Dixieland Jass Band - Livery Stable Blues (1917)

Între 1900 și 1960, starurile muzicale preferate de casele de imprimări au fost cântăreții de operă și muzicienii (soliști și orchestre) de jazz.

După 1960, muzica pop invadează lumea și face să apară megastarurile, cei care vând milioane de discuri și câștigă rapid faimă și bogăție. February

În clasificarea după numărul de discuri vândute conduc The Beatles — 600 million units, urmați de Michael Jackson, Elvis Presley, Led Zeppelin, Eagles, Rihanna, etc.

La albume, cei mai de succes artiști sunt Michael Jacson 110 milioane, Pink Floyd 50, AC/DC 49, Whiytney Houston 42.

Ordinea de succes a vedetelor muzicii este permanent monitorizată și toate stațiile radio, emisunile de divertisment TV și publicațiile specializate publică topuri săptămânale, sunt mai multe festivaluri anuale de muzică, iar la sfârșitul fiecărui an se face cunoscut cine a avut Discul Anului. Este interesant de urmărit cum au evoluat preferințele publicului dealungul timpului: 1940 Woodie Guthrie - Dust Bowl Ballads, 1950 orchestra Benny Goodman - Concertul de la Carnegie Hall, 1960 Miles Davis - Sketches of Spain, 1970 Black Sabbath - Paranoid, 1980 Talking Heads - Remain in light, 1990 Depeche Mode - Violator, 2000 Radiohead - Kid, 2010 The Suburbs - Arcade Fire.

Ca și celebritățile din industria filmului, din sport, sau din lumea celor ultrabogați, megastarurile muzicale se fac adesea cunoscute prin comportamentul excentric și prin exhibarea trăsăturilor "personalității de star": egoism, stil provocator, înclinație spre consumul exagerat de alcool, fumat, droguri, adesea manifestări de deprimare, sexualitate deviantă, costumație șocantă, bizarerii, divorțuri multiple, repetate internări pentru dezintoxicare, decese prin supradozare de droguri sau sinucideri

19

Elton John

DiscjockeyingulJock este echivalentul scoțian al numelui englez Jack, iar jockey este folosit pentru a desemna pe cineva care știe, "este meșterul" unui mecanism, al unui domeniu (călăritul cailor de curse), al unei ocupații."Meșterul discurilor" (disc jockey- DJ) a devenit un termen foarte popular după ce a fost inventat de Walter Winchell în anul 1935.De la studiourile de radio, unde prezentau discurile selectate de ei pentru un anumit program, DJ's s-au extins la cluburile de dans (Club DJ's), unde au devenit și parțial interpreți: acompaniatori vocali ai muzicii, intervenții de stop, schimbare de ritm, efecte de ecou sau "hârșâitul" discurilor pe pick-up, folosit ca instrument de percuție, lumini, imagini, combinații de piese muzicale, etc.Unii dintre cei care au îmbrățișat această profesiune au devenit personalități ale radioului, televiziunii sau filmelor și au intrat în istoria muzicii.Willis Conover (1920-1996) a fost unul din cei mai cunoscuți DJ de jazz; el prezenta piesele muzicale și dădea o mulțime de informații despre interpreți, componența orchestrei, stil, importanță. A produs programe muzicale pentru Vocea Americii (Jazz Hour), pentru Casa Albă, pentru numeroase festivaluri inclusiv festivalul anual de la Newport, ca și pentru filme. A rămas legendar

20

pentru multiplele cunoștințe care au contribuit la propagarea muzicii de jazz americane și pentru vocea deosebită, expresivă și cu un ton particular.Casey Kasem (1932-2014) a prezentat pentru mulți ani topurile muzicale cele mai populare: America's Top 40, America's Hot 20, Topul săptămânii, etc.

În zilele noastre, printre cei mai faimoși DJ's de club, deveniți megastaruri, sunt Martin Garrix, Skrillex (Sonny Moore), Diplo (Thomas Wesley Pentz), Kygo (Kyree Gorvell Dahill), Fatboy Slim (Norman Cook), etc.

Viitorul disc jockey-lor este amenințat, ca numeroase alte profesiuni, de IA: computere capabile să învețe și să memoreze vor face selecția topurilor și a programelor muzicale.

Istoric - Societatea Română de RadiodifuziuneLa 1 noiembrie 1928 se difuza prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, aşa cum era denumit serviciul public de radiodifuziune în actul oficial de constituire. Atunci, românii au putut auzi pentru prima dată pe post cuvintele „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti!”. Încă de la înfiinţare, radioul public s-a afirmat ca promotor şi susţinător al culturii şi civilizaţiei româneşti, vector important în formarea spiritului civic şi al coeziunii comunitare.

De-a lungul timpului, denumirea instituţiei a înregistrat numeroase modificări datorate evoluţiei radioului public, dar şi regimurilor politice care au condus ţara.

1928 – 15 august 1936: Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România; 15 august 1936 – 11 iunie 1948: Societatea Română de Radiodifuziune;11 iunie 1948 – 23 mai 1949: Societatea Română de Radiodifuziune Naţională; 23 mai 1949 – 31 octombrie 1953: Comitetul pentru Radioficare şi Radiodifuziune; 31 octombrie 1953 – 17 august 1954: Direcţia Generală Radio din Ministerul Culturii; 17 august 1954 – 5 martie 1958: Direcţia Generală a Radiodifuziunii de pe lângă Consiliul de Miniştri;5 martie 1958 – 28 decembrie 1973: Comitetul de Radiodifuziune şi

21

Televiziune;Ianuarie 1990 – 18 iunie 1994:  Radioteleviziunea Română; 18 iunie 1994- prezent: Societatea Română de Radiodifuziune (cunoscută sub numele de brand Radio România)

În acord cu misiunea sa de promotor al culturii, şi pentru a răspunde cerinţelor muzicale ale recent înfiinţatei Radiodifuziuni Române, dirijorul Mihai Jora înfiinţează Orchestra Radio, care va intra în circuitul stagiunilor publice în 1932. Prima emisie de teatru radiofonic a avut loc la 18 februarie 1929, când s-a transmis, în direct, piesa într-un act “Ce ştia satul” de V. Al. Jean, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional Maria Filotti şi Romald Bulfinski.

Tot în 1929 vor fi transmise:„Ora copiilor” - prima emisiune pentru copii (12 ianuarie) Prima transmisiune directă de la Opera Română cu „Aida” de Giuseppe Verdi (14 aprilie) Prima transmisiunea în direct de la Ateneul Român (28 octombrie)

Conform „Programului de dezvoltare a reţelei naţionale de radiodifuziune”, aprobat de Consiliul de Miniştri în martie 1933, Radiodifuziunea începe planificarea unei reţele de posturi regionale, primul fiind cel de la Chişinău, care-şi începe emisia la 8 octombrie 1939. „Radio Basarabia”, cum se numea postul de la Chişinău, avea ca scop combaterea propagandei sovietice de la graniţa nord-estică a ţării. Postul a funcţionat până în 1940 când, la 28 iunie, odată cu invadarea Basarabiei de către armatele sovietice, atât clădirea cât şi aparatura au fost distruse de bombardamente.

În 1941, sub conducerea dirijorului si compozitorului Ion Croitoru, se înfiinţează Corul Radio, prima formaţie corală a radioului public.

După izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi mai ales după intrarea României în război, radiodifuziunea şi-a luat măsuri de precauţie referitoare la eventuala distrugere a posturilor principale. În acest sens, s-a creat o reţea de posturi experimentale pe unde scurte de 75 w în diferite puncte ale ţării. Primul dintre acestea, intitulat „Dobrogea” fusese instalat la Constanţa, postul „Carpaţi” se afla la Sinaia, postul „Argeş” la Bucureşti, „Moldoviţa” la Iaşi, iar „Gloria” în Crimeea.

Postul „Radio Moldova” de la Iaşi, cu o putere de emisie de 100 w şi înfiinţat la 2 noiembrie 1941, denumit „Radio Moldoviţa” în 1944, a fost singurul post teritorial care a funcţionat în timpul regimului antonescian, funcţionând ca principal post de propagandă românească şi anti-propagandă sovietică. La 18 martie 1944, postul „Moldoviţa” este evacuat la Bod, unde a

22

continuat să emită până la 23 august. „Radio Moldova” a fost desfiinţat în cadrul unei acţiuni de restituire a materialelor radiofonice către U.R.S.S. prevăzută în acordul de armistiţiu, la 19 aprilie 1945.

Sediul central din Str. General Berthelot nr. 60 a fost bombardat şi distrus în întregime. Emisiunea a continuat să fie transmisă din studiourile de ajutor din zona Bod – Braşov până la 28 august când un atac de 20 de avioane, care au aruncat 70 de tone de bombe, a scos din funcţiune postul Radio România. Emisiunea a continuat prin punerea în funcţiune a posturilor pe unde scurte Bucegi (Sinaia – vila generalului Ghe. Rasoviceanu), Carpaţi (Palatul Regal Peleş) şi Piatra (în spatele vilei lui Antonescu de la Predeal). Emisiunile erau lucrate şi transmise dintr-un studio improvizat aflat într-un local din Str. Gral Berthelot, nr. 71. Cele 3 posturi vor funcţiona până-n data de 31 august.

Până la construirea noului sediu, dat în folosinţă parţial în 1947, Radio România îşi va continua activitatea din studiourile improvizate în:

Etajul II al Liceului Sfântul Sava Imobilul din strada General Berthelot 41 Apartamentul cu 6 camere din Ştirbei Vodă 108

În perioada 1945 – 1955, are loc construirea sediului actual al Radiodifuziunii. Inaugurarea oficială a avut loc în 1952, însă ansamblul de clădiri a fost terminat abia în 1960, ultima fiind dată în folosinţă Sala de Concerte.

După război, se reiau discuţiile referitoare la extinderea teritorială a postului public de radio. Astfel, în 1954, încep să emită posturile teritoriale din Cluj şi Craiova. Tot în 1954, la Bucureşti, îşi începe emisia Programul II. Următoarele posturi teritoriale vor fi Timişoara în 1955, Iaşi în 1956 , Târgul Mureş în 1958 şi Radio Vacanţa în 1967.

În 1956 apare Televiziunea Română, cu care Radio România fuzionează, formând împreună instituţia numită Radioteleviziunea Română.În anii '60 se inaugurează primele emisiuni pe unde ultrascurte – banda est, prima oară pe frecvenţele de sunet ale Televiziunii şi apoi pe frecvenţe proprii. Radiodifuziunea iniţiază astfel un al treilea program, experimental. Se difuzau în general emisiuni de muzică clasică. La 12 martie 1973 emisiunile sporadice de pe unde scurte se transformă în postul de radio pentru tineret - Programul III.

În 1990 a fost înfiinţat studioul regional Constanţa. În acelaşi an începe să emită şi Antena Bucureştilor,devenită mai târziu, în 1998, Radio Bucureşti.

23

Ia fiinţă Centru de Informare şi Sinteză, devenit ulterior Agenţia de presă RADOR. În 1992 începe să emită Antena Satelor, singurul post exclusiv pentru mediul rural din Europa.

În 1993 Societatea Română de Radiodifuziune obţine licenţa de emisie din partea CNA. În acelaşi an, Radio România devine membru cu drepturi depline al EBU (European Broadcasting Union).

În 1994, conform Legii nr. 41 din 17 iunie, Radioteleviziunea Română se scindează în Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune care devin servicii publice autonome, de interes naţional şi independente editorial.

Tot în 1994, Radiodifuziunea organizează prima ediţie a Târgului de carte „Gaudeamus”, târg care figurează astăzi în Catalogul Târgurilor de Carte de la Frankfurt.

La 15 februarie 2007 se inaugurează postul de radio „Antena Sibiului”. În acelaşi ani, Radio Cluj şi Radio Reşiţa trec la program propriu de emisie 24 / 24. Un an mai târziu este elaborat şi aprobat documentul

Producția de muzicăUn rol foarte important în industria muzicii îl joacă producătorii.Ei cumpără compoziții, apoi caută cei mai potriviți interpreți, selectează orchestrele de acompaniament, alcătuiesc structura discurilor, lucrează cu designerii și graficienii la toate componentele unui disc: husă, texte, materiale publicitare, aranjează datele și condițiile lansărilor. Nu rareori, producătorii sunt cei mai importanți descoperitori de talente.Unii din ei sunt compozitori, sau buni muzicieni.

În jazz, producători faimoși au fost Duke Ellington, Quincy Jones, Miles Davis, Herbie Hancock, George Avakian.

În muzica pop/rock, mulți artiști sunt propriii lor producători: Prince, Madonna, Kanye West, Jay Z, George Harrison.

24

Mai multe nume au rămas în istorie pentru performanța de a descoperi un mare număr de amatori talentați, sau abilitatea de a-i influența și de a contribui la formarea stilului și personalității lor.

Aș au fost Sam Phillips, care a înființat firma Sun Records în Memphis statul Tennessee și a lansat artiști ca Elvis Presley, Johnny Cash, Carl Perkins, Jerry Lee Lewis, Howling Wolf, BB King și alții.

Ahmet Ertegan, de la firma Atlantic, a fost compozitor, aranjor și producător. El a scris piese pentru Pat Boone, Ray Charles și alți artiști și a contribuit la lansarea multor muzicieni de jazz, Rhythm and Blues și Soul. Ertegan este larg menționat în cartea biografică Brother Ray și a fost înfățișat în filmul Ray, i1n care rolul lui a fost jucat de Paul Giamatti.

Inginer de sunet, muzician cu fler și bun gust, George Martin a lucrat pentru formația The Beatles și a contribuit la multe din succesele lor. El a influențat forma finală a unor cântece, s-a ocupat îndeaproape de orchestrație, a avut ideea să adauge instrumente din muzica clasică (harpă, cello, viori, orgă, trompetă) și a aranjat ca artiști de primă mână să colaboreze cu Beatles la înregistrarea în studio a pieselor scrise și cântate de ei.

O legendă muzicală: Muscle ShoalsGranița de sud a statului Tennessee, care ne separă de Georgia și Alabama, merge în multe locuri paralel cu râul de la care se trage numele statului. Pe parcursul lui sunt numeroase lacuri naturale, sau unele care au rezultat din stăvilare ridicate în special pentru reglarea cursului apei și prevenirii inundațiilor și care au creat locuri foarte pitorești.

Prima mențiune a numelui care va deveni Tennessee, care - în limbajul Cherokee - înseamnă râul șerpuit, a fost făcută într-o notă a exlporatorului spaniol Căpitanul Juan Pedro, în anul 1567 El menționa o așezare din ținutul Cherokee cu numele Tanasqui. Ulterior în hărți, jurnale de călătorie, documente și scrisori, numele a apărut, de multe ori cu ortografie schimbată: Tanassy, Tenassee, Tunasee, Tanase, Tinace, Tenecy. Într-un act

25

al guvernatorului Carolinei de Sud, redactat în anul 1750, numele care se folosește și astăzi a fost scris pentru prima dată Tennessee și așa a rămas.   

Într-o zonă foarte pitorească din colțul de nord vest al statului Alabama, pe malul de sud al râului Tennessee, este o mică așezare de care nu știu mulți: orășelul Muscle Shoals, al cărui nume derivă de la cuvintele shoals (dune de nisip) și mussels (scoici bivalvulate comestibile, midii), ultimul alterat prin pronunțare incorectă.

Acestui orășel i-a fost dat să joace un rol major în istoria muzicii americane pop, începând cu 1960.

Acolo s-au înregistrat multe cântece de mare succes și pe acolo s-au perindat ceea ce Bono a numit cele mai mari voci pe care le-ai putea auzi.

Orașul a devenit o legendă, care a crescut pe măsură ce înregistrări făcute acolo au avut un succes deosebit. Superfaimosul ghitarist de la Rolling Stones, Keith Richards, a spus că la Muscle Shoals este ceva...magnetic. Asta ar fi, după el, cauza că muzica făcută la Muscle Shoals iese altfel.

Alți muzicieni celebri, care au înregistrat în micile studiouri din orășelul uitat din nordul Alabamei, au confirmat că au avut acolo șansa unor interpretări mult mai bune decât cele făcute în alte părți.

Cei din studio îți povestesc cum, în anul 1967, a venit acolo Aretha Franklin, care era la vremea aceea o cântăreață bună, cu câteva discuri înregistrate, dar nu era o vedetă. A stat și a lucrat aici câteva zile și la plecare era regina muzicii soul, se mândresc cei de la Fame.

Muzica produsă la Muscle Shoals a fost în principal country, rhythm & blues și rock and roll și în lista incompletă a celor care au înregistrat acolo sunt incluși: Wilson Pickett, Percy Sledge, Aretha Franklin, Etta James, Otis Reding, Lynyrd Skynyrd, Rolling Stones, Eric Clapton, Elton John, Rod Stewart, Paul Simon, Bob Dylan, Allman Brothers, Cher, Carrie Underwood, Alicia Keys, George Michael și mulți alții.

Mitologia succesului aproape garantat pentru cei care imprimă la Muscle Shoals a generat porecla de Capitala mondială a înregistrărilor hit. Faima a crescut după ce PBS (Public Broadcasting Station) a produs și difuzat un documentar legat de fenomenul Shoals, film care a fost regizat de Greg „Freddy" Camalier (se poate găsi pe Netflix).

26

Este ceva la Muscle Shoals care te face să faci lucrurile altfel, a spus Mick Jager, ...Totul este foarte funky și chiar asta este ideea.

Orașul Muscle Shoals, cu o populație care a atins astăzi 13.000 de locuitori, nu s-a distins cu nimic după ce, urmând multor ani de conflict între coloniștii europeni și localnicii din triburile Creek și Cherokee, s-a stabilit pacea. Pentru multă vreme Muscle Shoals a rămas un somnolent oraș de provincie, un fel de „locul unde nu se întâmplă nimic". Până la deșteptarea lui muzicală.

Un fermier local cu înclinații muzicale, Rick Hall, a înființat o orchetsră, care a fost botezată The Swampers (Locuitorii mlaștinilor) și un mic studio de înregistrări (Fame). Swamperșii (Pete Carr-ghitară solo, Jimmy Johnson-ghitară, Roger Hawkins-tobe, David Hood-ghitară bas, Barry Beckett-clape) au acompaniat cântăreții veniți să imprime și au arătat o neobișnuită capacitate de a se adapta la stiluri muzicale diferite, de la gospel la rock și de la country la rhythm and blues, dar și la soliști cât se poate de distanțați ca voce, stil și personalitate.

Cu succesul au venit și conflictele și membrii orchestrei s-au desprins de Hall și au fondat un alt studio Muscle Shoals Sound Studio. Amândouă casele de înregistrări au avut succes și ele au alternat perioadele de competiție ostilă cu cele de colaborare.

Deasupra ușii de la camera de înregistrare din studioul Fame scrie: Pe aici au trecut cei mai buni muzicieni, compozitori, artiști și producători de muzică din lume. Afirmația este corectă, fiindcă în anii cei mai buni cele două companii muzicale din Muscle Shoals au concurat, de la egal la egal, cu marile firme din New York, Los Angeles și Londra.

Întreaga regiune este foarte muzicală și în alt mic oraș de peste râu, Florence, s-au născut Sam Phillips, care a deschis studioul Sun din Memphis, unde s-au lansat mari muzicieni, începând cu Elvis Presley, Johnny Cash și Jerry Lee Lewis și tot acolo s-a născut W.C.Handy „părintele bluesului", care a compus în anul 1914 celebrul Saint Louis Blues. Dar despre muzica din Memphis ne trebuie mult mai mult spațiu.

27

Efectele muzicii înregistrate asupra societății

Compozițiile muzicale, formele de muzică preferate și stilul de interpretare diferă de la o epocă la alta și caracterizează epocile așa cum personalitatea lor este influențată de vestimentație, felul de a vorbi, tipul de literatură și teatru sau inovațiile tehnice.Apariția fonografelor a fost o revoluție și efectele lor s-au accentuat pe măsură ce alte aparate de reproducere a sunetelor și muzicii au devenit accesibile, impunându-se prin calități superioare.Mai întâi merită amintit faptul că invenția fonografului nu a fost un rezultat al căutării unui instrument de reproducere a muzicii. Edison era preocupat să pună la punct un instrument care să elimine nevoia de secretare, stenografe și copiști, în primul rând pentru că multe erori erau introduse în textele prelucrate de aceștia. Acest lucru era privit ca un pericol pentru business și fonograful urma să facă dictările originale și reproducerea lor un mijloc perfect și rapid de a comunica mesajele de business.Nu a fost așa: cele mai populare aplicații ale fonografelor au fost - încă din prima lor fază - reproducerea muzicii.

John Philip Sousa (1854-1932) a fost un compozitor și dirijor american, cunoscut în special pentru compozițiile lui de tip marșuri militare și pentru spectacolele date în turneele cu fanfara pe care o conducea. El a afirmat că fonografele vor duce la distrugerea muzicii, mai ales prin faptul că vor diminua interesul de a învăța notația și citirea muzicii. Prezicerile pesimiste au însoțit majoritatea invențiilor și fonografele nu au făcut excepție.Contrar părerilor lui Sousa, fonografele au mărit interesul pentru muzică și - mai ales - au permis accesul la muzică al persoanelor care nu aveau educație muzicală și nu puteau să o reproducă în alt fel, decât cel mult fredonarea ei.Alți muzicieni elitiști au afirmat că muzica lui Beethowen nu va putea fi niciodată ascultată la valoarea ei decât în sălile de concert, când este reprodusă "pe viu".Timpul a arătat că și această afirmație este incorectă: azi, oricine își poate face o cultură muzicală vastă folosind muzica înregistrată pe discuri și CD,

28

prin care ajunge să asculte cei mai mari muzicieni ai lumii, inclusiv cei dispăruți demult.

Muzica înregistrată își pune amprenta pe etapa istorică, așa cum epoca influențează muzica înregistrată a generației care o trăiește.

Pe măsură ce înregistrările de muzică au avansat, a apărut un lucru neașteptat: nu toate vocile umane "dau la fel de bine" când sunt înregistrate, așa cum anumite instrumente sunt mai bine redate după înregistrare decât altele. Este un fenomen asemănător cu fotogenia, care a demonstrat că o persoană cu adevărat frumoasă poate apărea mai puțin atractivă și mult mai neexpresivă în fotografii sau filme decât o alta, judecată că ar fi mai puțin frumoasă decât prima.Comentatorii explică marele succes al lui Enrico Carusso, imprimat într-o fază timpurie a înregistrărilor muzicale, ca fiind efectul unui "ping" (claritate la notele înalte, rezonanță) deosebit care îl caracteriza pe artist.Când au început înregistrările de jazz, a devenit evident că trompeta lui Louis Armstrong este un exemplu perfect de instrument "înregistrabil", în timp ce alte instrumente dădeau copii pale, neexpresive a muzicii lor.Deveniți conștienți de acest tip de diferențe, compozitorii au început să scrie "muzică pentru gramofon", cu orchestre mai puțin numeroase, folosind mai mult instrumentele cele mai potrivite și scriind partituri care evitau notele joase, părțile pianissimo. Muzicienii care cântau pe instrumente de coarde au început să folosească mai mult vibrato când înregistrau muzică, decât când cântau "pe viu".Înregistrarea a influențat felul de a compune și interpreta muzica. Toate aceste selecții de interpreți, instrumente și piese muzicale au fost numite efectele fonografului.

În producția de muzică înregistrată, magnetofonul a produs o revoluție, permițând editarea, mixajul, adăugarea de efecte sonore, combinarea mai multor înregistrări, suprapunerea vocilor, înlocuirea unor fragmente, etc. Prin aceasta, muzica de studio a devenit mult diferită de muzica de scneă, unde nu se puteau folosi toate efectele tehnice de modificare a interpretărilor.Contrar previziunilor din trecut, înregistrarea muzicii a oferit variante de interpretare mult superioare celor din sălile de concerte.

29

Cel mai important efect social al înregistrărilor a fost transformarea muzicii dintr-un eveniment izolat și infrecvent într-o prezență ubicuitară, fără limitări și oricând disponibilă.

Numai după introducerea producției de discuri pe scară largă a apărut șansa ca oricine, indiferent de zona în care trăiește, să-și facă o vastă cultură muzicală, să înjghebeze propria colecție de muzică și să facă din consumul de muzică o parte importantă a existenței lui.

"Trasul" muzicii pe bandă de magnetofon, formă de protest anticomunistÎn anii comunismului, cu izolarea țării de restul lumii, cu publicațiile periodice, cărțile, spectacolele și transmisiunile radio-tv strict controlate de comisiile ideologice (cenzura), accesul tineretului la muzica occidentală era foarte dificil, riscant și cerea un mare efort.

Odată cu apariția magnetofoanelor, la sfârșitul anilor '50, modelul cel mai popular a devenit aparatul Tesla, care s-a răspândit rapid și a creat clasa de pasionați colecționari de muzică jazz, blues, country, rock, etc. Zile și nopți de înregistrări, cu copiatul muzicii de pe discuri sau de la alte magnetofoane, îți dădeau șansa să pui la punct comoara de câteva zeci de benzi, cu muzica ordonată, cu titlurile, artiștii și durata fiecărei piese scrise în cataloage.

Apoi deveneai cel mai căutat membru al unui grup particular de tineri, care se întâlneau fie pentru petreceri dansante, fie numai pentru a asculta muzică.Cei mai pasionați intrau în cercurile de schimbat muzică formate în București și în care - dacă îți dovedeai corectitudinea și punctualitatea - deveneai un membru de încredere și te bucurai de sursa de muzică de calitate.Cercurile astea erau de mai multe feluri.Mai întâi era cercul celor care aveau magnetofoane scumpe (Grundig,

30

Phillips, Uher) și care nu îți împrumutau discuri decât dacă le "cântai" pe pick-up-uri bune, cu doze perfecționate, care nu stricau striurile de LP.Din această categorie făceau parte în primul rând copiii de ștabi, diplomații, oamenii care călătoreau mult, artiștii cu turnee în străinătate, străinii care locuiau pentru multă vreme în România, tipii căsătoriți cu stewardese. Apoi venea grupul sărăntocilor ca mine, cu magnetofoane Tesla, dar riguroși la imprimări: numai de pe discuri, pe benzi folosite o singură dată, grijulii să curețe des capetele magnetofoanelor (sau să le schimbe). Aștia eram și cei mai energici participanți la circulația neîntreruptă a discurilor, gata să sărim din pat la orice oră din noapte, când erai sunat să ți se spună că poți avea discul cutare, dar numai între 2 și 4 dimineața.Noi foloseam mai mult benzi ORWO (RDG) și mai puțin BASF (RFG) și de multe ori rămâneam fără nici un bănuț sau ne împrumutam ca să nu pierdem ocazia de a "trage" un disc rar.Dar noi aveam colecțiile cele mai bune, cu cataloage scrise ordonat și ne pricepeam să alegem discurile și să triem muzica de valoare de cea "comercială". Disprețuiam nepricepuții care se omorau după Barbara Streisand și Connie Francis, dar nu aveau habar de John Lee Hooker sau Muddy Waters, de Grateful Dead și de Bob Dylan.Pe urmă veneau electroniștii pasionați de muzică, ingineri și tehnicieni, cu multe legături în oraș cu cei care aveau nevoie de diferite operații de întreținere și reparare a aparatelor lor.În fine, veneau cei care erau adevărate autorități în materie, muzicologi empirici, cei care au făcut să progreseze muzica de jazz și rock în perioada ostilității oficiale față de această muzică: frații Camil și Octavian Petrescu (fiii scriitorului Camil Petrescu), Cornel Chiriac, frații Florin Silviu și Octavian Ursulescu, Horia Moculescu, membrii grupului Mondial, Metronom, Sfinx, Olimpic '64, cei din Clubul A de la facultatea de Arhitectură, Genu Vasiliu, Gelu Grofșoreanu, Dr. Ticu Petrescu, Dorin Liviu Zaharia și mulți alții. Lor li se datorează Clubul de Jazz de la Casa Studenților, emisunea Metronom de la Radio, primele rubrici din publicațiile vremii cu topuri și articole de informații, cluburile de muzică de la Costinești, prima generație de DJ's.Ca să intri în contact cu astfel de oameni și să primești de la ei muzică trebuie să "vii pe piață cu ceva capital", adică să aduci discuri bune, în condiție bună, pe care cei despre care vorbesc nu le aveau.Țin minte că am avut (primite cadou din străinătate) discuri cu Leonard Cohen, Mahavishnu, Santana când doar puțin știau cine sunt acești artiști și că am adus de la Viena, în 1980, primul exemplar văzut în București al celebrisimului LP al grupului Pink Floyd The Wall.

31

Această lume a maniacilor muzicii occidentale trăia - prin muzică - o evadare din realitatea înconjurătoare și folosea prețioasa lor muzică, adevărată comoară, ca o formă de terapie care te vindeca de rănile zilnice produse de viața în lumea cenușie a controlului și interdicțiilor.

____________Evenimente în luna februarie

2 februarie 1848: sfârșitul războiului dintre Statele Unite și Mexic. Plătind 15 milioane de dolari Mexicului, USA a achiziționat California, Nevada, Utah, Arizona, New Mexico, Wyoming și Texas.

3 februarie 1870: a fost votat al 15-lea amendament al constituției americane: dreptul universal de vot fără restricții legate de rasă, culoare, condiție preexistentă de sclav.

3 februarie 1913: s-a votat legea care autoriza congresul american să colecteze taxe.

12 februarie 1999: președintele Bill Clinton a fost pus sub acuzare pentru declarație falsă sub jurământ și obstrucționarea justiției.

12 februarie 1809: S-a născut Abraham Lincoln.13 februarie 1852: S-a născut Ion Luca Caragiale.14 februarie: Valentine Day22 februarie 1732: S-a născut George Washington.26 februarie 1848: a fost publicat Manifestul Partidului Comunist

de Karl Marx și Frederich Engels.28 februarie 1866: In revista Familia din Oradea s-a publicat

poezia De-aș avea...debutul literar al lui Mihai Eminescu.

De-ș avea și eu o floareMândră, dulce, răpitoare, 

32

Ca și florile din mai, Fiice dulce-a unui plai, 

Plai râzând cu iarba verde, Ce se leagăna se pierde, 

Undoind încetișor, Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o floricicăGingașă și tinerică, 

Ca și floarea crinului, Alb ca neaua sânului, 

Amalgam de-o roz-albieȘi de una purpurie, 

Cântând vesel și ușor, Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o porumbițăCu chip alb de copiliță, 

Copilița blândișoarăCa o zi de primavară, 

Câtu-ti ține ziulițaI-aș cânta doina, doinița, 

I-asș cânta-o-ncetișor, Șoptind șoapte de amor.

Luna februarie are numele derivat de la cuvântul latin februa, februaris, care înseamnă curățenie, purificare și era dedicată de romani împărăției subpământene Februs.În calendarul popular românesc, cea de a doua lună a anului se numește luna lui Faur, sau Făurar, fiindcă este luna în care se repară și se înoiesc uneltele agricole: plug, coase, secere, furci, grape, săpăligi, sape, greble pregătite pentru lunile de munci agricole.     Una din sarbatorile traditionale romanesti, celebrata luna februarie, este Dragobetele, care marcheaza inceputul primaverii si a anului agricol, a momentului in care natura se trezeste la viata.     Aceasta sarbatoare are radacini foarte vechi, fiind celebrata chiar de pe

33

timpul dacilor, pentru care acesta era o divinitate asemeni lui Cupidon al romanilor sau Eros al vechilor greci. Dragobete mai este numit si Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor, fecior chipes si puternic care aduce iubirea in casa si in suflet.     La tara exista obiceiul ca fetele si baietii, de Dragobete, sa se imbrace in haine curate de sarbatoare si sa porneasca cu voie buna inspre padure, pentru a culege ghiocei, viorele, tamaioasa, pe care le asezau la icoane si le foloseau la diverse farmece de dragoste. Inspre ora pranzului, fetele porneau in goana inspre sat, fuga fiecareia atragand dupa sine cate un baiat, si nu unul oarecare, ci acela care le indragea. De isi prindea aleasa, acesta ii fura o sarutare in vazul lumii, sarutare ce simboliza legamantul lor de dragoste pe intregul an de zile. De aici si celebra zicala "Dragobetele saruta fetele!", mult indragita de fetele nerabdatoare, ce purtau in suflet speranta primirii a cat mai multor sarutari, ce erau menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor. La 14 februarie se sărbătorește în Statele Unite Valentine Day, zi care are tradiția în istoria romană. Mai multe legende au ca subiect un preot creștin care a fost martirizat în ziua de 14 februarie, pentru rezistența sa de a se dezice de religia creștină, la vremea aceea interzisă în imperiul roman (270 î.e.n).Alții cred că această zi a fost inserată de preoții creștini pe o tradiție mai veche, precreștină, numită Lupercalia, care era un festival al fertilității combinat cu un cult al lupilor.

În anii în care Paștele cade devreme, în luna februarie începe postul mare de șapte săptămâni. În ultima zi "de dulce" dinaintea postului se sărbătorește Lăsatul de sec (Lăsata secului), care la catolici este ziua de Mardi Gras.

Subiectul lunii:Venezuela

Venezuela este situată în partea de nord a Americii de Sud. Are o suprafață de 916.445 km2 și o populație de 32 de milioane. Capitala este în orașul Caracas.

34

Descoperită de spanioli în secolul XV, regiunea care este astăzi Venezuela a devenit parte a regatului spaniol pentru mai multe secole. Se spune că exploratorul Amerigo Vespucci a comparat o regiune locuită cu Veneția europeană și a numit-o Veneziola (mica Veneție), de unde ar deriva numele țării. Mai multe revoluții de eliberare au avut loc după 1810 și țara și-a câștigat deplina independență în anul 1830. Eroul național Simon Bolivar (El Libertador) este creditat cu mișcările de eliberare din mai multe țări din America Latină.Până în anii '50, Venezuela era o țară nedezvoltată, predominant agrară, exportatoare de cafea și cacao. Descoperirea petrolului a fost asociată cu mai multe conflicte sociale, cu acte de corupție, cu scandaluri și schimbări de guvernare.În anul 1998 un fost ofițer Hugo Chavez a luat puterea printr-o lovitură de stat și a instituit un regim de tip socialist în țara al cărei nume a fost schimbat în Republica Bolivariană a Venezuelei. După moartea lui Chavez, fostul vicepreședinte Nicolas Maduro a devenit șeful statului. El a devenit cunoscut pentru un regim dictatorial, combaterea opoziției, legislație nedemocratică și conducere economică incompetentă. Țara trece printr-o criză prelungită, cu șomaj ridicat, inflație de 1,37 milioane %, lipsa bunurile de bază, prăbușirea sistemului medical și emigrație masivă (peste 3 milioane). Situația economică s-a deteriorat și mai mult după introducerea sancțiunilor impuse de USA, de la care se speră că ar putea grăbi demiterea lui Maduro.Maduro a fost acuzat de fraudarea alegerilor din mai 2018, prin care el s-a declarat învingător pentru un al doilea mandat prezidențial și alegerile nu au fost recunoscute de mai multe state.

Cum încearcă Washington Post să salveze socialismul după experimentul falimentar al Venezuelei - Robert G. CiobanuJANUARY 31ST, 2019; www.marginaliaetc.ro

Washington Post face lumină în cazul Venezuelei: Maduro nu e un președinte socialist, într-o țară socialistă, sărăcită de un regim socialist. E

35

doar un băiat rău din aceeași categorie cu Putin, Erdogan și Orban.Eșecul Venezuelei nu discreditează socialismul, ci numai omul. Maduro, nu socialismul, este responsabil pentru dezastrul economic din țară. Maduro, nu socialismul, a distrus sănătatea și a lăsat milioane de oameni fără alimente și medicamente. Maduro, nu socialismul, a creat condițiile emigrării în masă.Analiza Washington Post nu diferită cu nimic de discursurile lui Ion Iliescu: Ceaușescu, nu regimul comunist, a sărăcit poporul și a înfometat milioane de oameni.

Două explicații posibile pentru analiza demnă de Pravda pe care Washington Post a publicat-o ieri:1. Ignoranță. Gândire politică rudimentară. Absența înțelegerii fenomenelor politice, dată de absența unor instrumente teoretice de analiză politică.2. Washington Post, unul din centrele propagandei de stânga din mainstreamul occidental, încearcă să salveze socialismul. Deși istoria recentă înregistrează eșecul ideii socialiste, Washington Post și restul intelectualilor și jurnaliștilor din spațiul american și european nu dau înapoi. Interese ascunse? Absența voinței și a puterii de a recunoaște că au greșit? Nici nu contează, atât timp cât rezultatul este același.De ce socialismul, și nu omul Maduro, este responsabil pentru situația din Venezuela (sau Estul Europei sau o bună parte din Asia)?1. Pentru că indivizii operează într-un cadru instituțional care le constrânge anumite acțiuni și le oferă stimulente pentru altele (de exemplu, cadrul instituțional liberal-capitalist oferă stimulente pentru competiție și constrânge practicile anti-liberale prin mecanismul domniei legii).2. Pentru că socialismul este un aranjament instituțional care permite, favorizează și întreține practicile de tipul celor folosite de dictatorii socialiști, de la Stalin și Ceușescu până la Chavez și Maduro.3. Pentru că nu putem înțelege și explica acțiunile indivizilor, indiferent de poziția socială și funcția politică, în absența înțelegerii cadrului instituțional în care aceștia trăiesc și acționează.4. Pentru că ordinea economică pe care socialismul o întemeiază conduce la sărăcie, iar cadrul politic și legal încurajează corupția și permite oligarhia de partid.5. Pentru că la baza unui aranjament politic și economic stă o teorie sau ideologie politică. Și este o prostie să spui că analiza ideologică nu are sens.

36

În capcana aceasta pot cădea numai mințile rudimentare, fie ei analiști politici sau jurnaliști.

Criza din Venezuela și doctrina Monroe - Martin S. MartinJANUARY 30TH, 2019; www.marginaliaetc.ro

După douăzeci de ani de socialism, Venezuela, țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume (statistica 2017: Venezuela 300,9 miliarde de barili, Arabia Saudită 266,5, Canada 169,7, Iran 158,4…), trece printr-o criză economică și social-politică majoră.Situația economică este dezastruoasă, inflația este de necontrolat, lipsesc bunurile de bază și medicamentele, peste 3 milioane de oameni au emigrat, starea de sănătate a populației se degradează și numărul și amplitudinea protestelor de stradă au crescut continuu.Numărul victimelor civile ale manifestațiilor de protest s-ar cifra la 26, după informațiile din presă.Anul 2018 a fost asociat cu mai multe evenimente politice care au creat instabilitate.Alegerile prezidențiale, inițial programate pentru luna decembrie, au fost devansate de guvern pentru luna mai. Cu toate rapoartele de fraudă electorală, Nicolas Maduro a fost declarat câștigător pentru un nou mandat, dar alegerile nu au fost recunoscute de multe state.

La 23 ianuarie 2019, Juan Guaido, liderul opoziției și speakerul adunării naționale s-a declarat președinte interimar, conform constituției.El a fost recunoscut de multe țări, inclusiv Statele Unite ale Americii,

Argentina, Brazilia, Canada, Marea Britanie, majoritatea statelor din America Latină, Australia și Israel.

37

Uniunea Europeană i-a cerut lui Maduro să organizeze alegeri generale în termen de opt zile, cu avertismentul că – dacă nu vor avea loc alegerile cerute – va recunoaște președintele interimar.Mai multe state, printre care Cuba, Mexic, Rusia, Turcia, Bolivia și Iran, au declarat că îl consideră pe Maduro președintele legitim al Venezuelei.Rusia a avertizat Statele Unite să se abțină de la orice intervenție militară în țara pe care o consideră “un partener strategic”.China se păstrează neutră în problema competiției dintre cei doi președinți venezuelieni, dar se pronunță pentru evitarea oricăror acțiuni agresive.În mai 2018, când au fost multiple demonstrații de protest legate de alegeri, un contingent de angajați ai firmei PMC Wagner a fost trimis de Rusia pentru a asigura protecția lui Maduro. Alți 400 de membri ai organizației militare profesioniste, folosite de Rusia ca “proxi” în Crimea, Ucraina, Siria și Sudan, au apărut în Venezuela în luna ianuarie 2019.În decembrie 2018, două bombardiere rusești de mare performanță (Tu-160 Lebedele Albe) au fost transferate în Venezuela, odată cu mai multe avioane de transport pentru personal tehnic și militar. Aceste bombardiere au potențialul de a transporta rachete nucleare.În ultimii 10 ani, Venezuela a fost un client constant al Rusiei și a cumpărat arme și echipament militar în valoare de peste 12 miliarde de dolari.Climatul politico-diplomatic și circumstanțele militare amintesc de o altă mare criză, considerată cea mai mare criză dintre cele două supraputeri ale războiului rece: criza rachetelor din Cuba din anul 1962.Rachete sovietice cu potențialul de a transporta încărcături nucleare fuseseră instalate în secret în Cuba și ele ar fi putut lovi orice țintă din USA. După ce președintele JF Kennedy a adresat un avertisment categoric URSS, secretarul general al PCUS Nichita Hrușciov a dat ordinul de demontare și evacuare a rachetelor din Cuba.Și astăzi se crede că atunci lumea a fost la un pas de un război nuclear.La una din ședințele bicamerale ale congresului american la care se prezintă raportul anual despre Starea Națiunii din anul 1823, cel de al cincilea președinte american James Monroe a prezentat punctele de bază a ceea ce a devenit un stâlp al politicii externe americane.Principiile denumite de atunci Doctrina Monroe enunțau cu claritate opoziția la orice intervenție a unui stat străin în emisfera vestică, care ar avea ca intenție inducerea unuei dominații de tip de colonialism, sau extinderea sistemului acelor țări la unul din statele din cele două Americi.Mai mulți președinți americani, între care Ulysses Grant (Santo Domingo/ Republica Dominicană 1869), Theodore Roosevelt (Venezuela 1904), John F. Kennedy (Cuba 1962) și Ronald Reagan (Nicaragua 1980), au invocat

38

Doctrina Monroe în situații acute, în care interesele americane au fost amenințate de națiuni străine.În toate situațiile, folosirea în argumentația negocierilor a binecunoscutei doctrine, pe care diplomații o numesc cu porecla “marele ciomag”, a lucrat și disputa s-a rezolvat într-un mod satisfăcător pentru Statele Unite.Rezolvarea situației de criză din Venezuela (suprafață 916.440 km2, populație 32 de milioane) depinde de poziția pe care o va adopta armata țării (550.000 personal activ), care – în momentul de față – îl sprijină pe dictatorul Nicolas Maduro.Administrația Trump are de făcut față unei situații critice cu potențial exploziv, în care sunt deja implicate puteri străine și care apare ca cel mai periculos moment de confruntare ruso-americană din secolul 21.La ultima conferință de presă de acum două zile, John Bolton, consilierul pentru securitate națională a președintelui, a spus că situația din Venezuela este monitorizată cu cea mai mare atenție și că toate opțiunile pentru rezolvare sunt considerate. El a evitat însă să răspundă la întrebarea directă a unui ziarist despre o posibilă intervenție militară.Dar, în timp ce răspundea la întrebări, Bolton a ținut tot timpul în mână un blocnotes pe care era o notă scrisă de mână “5.000 de militari în Columbia”.A fost lăsarea notei la vedere o scăpare neglijentă, sau o șireată dezvăluire a unui mesaj adresat presei, dar nerostit?

Venezuela. Un test pentru Trump şi o dilemă pentru UEValentin Naumescu ianuarie 31, 2019; www.contributors.ro 

Contestarea externă şi înlăturarea de la putere a lui Maduro deveniseră demult o chestiune de timp, în opinia mea absolut justificată, umanitară (o spun direct, ca să nu căutaţi până la sfârşitul articolului), iar semnalele Statelor Unite din ultimele săptămâni sugerau apropierea „cutremurului”; Acum, că lovitura de imagine a recunoşterii tânărului preşedinte al

Parlamentului, Juan Guaido, drept preşedinte al Venezuelei, vine după eşecul anunţului formal al retragerii din Siria şi, practic, al înfrângerii în faţa Rusiei (obiectivul înlăturării lui al-Assad fusese iniţial formulat de Obama), şi asta este adevărat, însă este limpede că Trump şi strategii

39

săi au gândit o contrabalansare a percepţiei publice în an pre-electoral, folosind o situaţie evidentă, de bun simţ, care nu mai poate fi negată decât de cvadrilaterala regimurilor autocratice, rivală Occidentului, Rusia-China-Iran-Turcia;

Pentru Trump, este un test autoasumat. Dacă Rusia îl menţine până la urmă şi pe Maduro, cum l-a menţinut pe Bashar al-Assad, SUA şi Occidentul îşi pot lua Adio de la supremaţia ordinii occidentale. Vom intra într-o nouă epocă a regimurilor dictatoriale acceptate;

Probleme în a stabili cu acurateţe poziţia de politică externă a avut însă, din păcate, din nou Uniunea Europeană. Candidatul PPE la Preşedinţia Comisiei Europene, germanul Manfred Weber, a avut dreptate: „Răspunsul UE a fost o tragedie. UE nu a fost capabilă să reacţioneze rapid şi adecvat”;

Dilema şi ezitările UE sunt mai mult decât evidente. În fond, şi în UE sunt guverne „suveraniste”, care nu ar fi fost de acord cu recunoaşterea directă a lui Guaido, dar şi reticenţe de a merge din prima fază pe poziţia tranşantă a lui Trump, din cauza fracturii relaţiei transatlantice, a unei stupide competiţii de imagine şi prestigiu în lumea occidentală actuală şi a ostilităţii vest-europenilor faţă de Trump;

Ce ocazie pentru Preşedinţia Română a Consiliului UE de a fi inspirată şi curajoasă! Dar va fi?

*

Intervenţie militară a SUA, război civil sau negociere şi cedare din partea unuia dintre cei doi preşedinţi ai Venezuelei? Nu e o exagerare, Venezuela chiar are în acest moment doi preşedinţi, fiecare cu argumentele şi recunoaşterea lui internaţională. Venezuela ar putea să nu pară o miză importantă în sistemul relaţiilor internaţionale (dincolo de

rezervele imense de petrol), dar finalitatea acestei crize va atârna greu în politica lumii. Este ultima mare înfruntare între Occident şi lumea întunecată a regimurilor opresive înainte de a intra într-un nou capitol al istoriei şi într-o nouă ordine mondială. Paradoxal, dar tocmai „iliberalul” Trump ar avea acum şansa să salveze valorile liberale ale lumii occidentale

40

şi supremaţia ordinii internaţionale inspirate după 1945 de Marile Puteri apusene. Ironia istoriei…Cele trei variante de mai sus sunt posibilele continuări ale crizei în fierbere de la Caracas. Sunt destul de sceptic că lucrurile se pot rezolva paşnic, prin simpla organizare de către Maduro a unui scrutin prezidenţial corect şi cu asta gata, aşa cum cere acum Uniunea Europeană, cu o splendidă ingenuitate.

Pe de altă parte, sunt destul de convins că Trump şi SUA vor duce până la capăt demersul de înlocuire a lui Maduro, indiferent de mijloace. Mai devreme sau mai târziu. Oricum, înainte de următoarele alegeri prezidenţiale.Rămâne de văzut dacă UE va reuşi să se smulgă din ezitări şi din prelungirea suspansului privind o alegere clară a unei opţiuni strategice sau va rămâne blocată în dileme şi principii contradictorii. Se pare că da, chiar dacă va mai dura câteva zile.

De data aceasta, poziţia lui Trump este corectă şi oportună. Suveranitatea naţională şi aşa-zisele alegeri (contestate la vremea respectivă în Venezuela şi pe plan internaţional) nu sunt argumente suficient de puternice pentru a contrabalansa libertăţile, statul de drept, demnitatea umană şi şansa oamenilor de a trăi o viaţă decentă. Avem destule exemple în istoria secolului XX când dictatorii nu au putut fi înlăturaţi de la putere de cetăţenii de rând, prin alegeri (din tot felul de motive) iar atitudinea responsabilă a Marilor Puteri a fost necesară şi obligatorie. 

41