"Tehnici speciale de investigare a criminalitatii organizate"

"Tehnici speciale de investigare a criminalitatii organizate" CRIMINALISTICA

Notiunea, obiectul, metodele si principiile criminalisticii

1. NOTIUNEA

Apararea ordinii de drept presupune nemilocit combaterea eficienta prin metode stiintifice, pe baza si in spiritul legii, a faptelor antisociale, cu prioritate a celor pe care societatea a inteles sa le sanctioneze prin normele sale penale.

O prima forma de protectie a societatii a reprezentat-o initierea unui sistem de legi prin care se arata si se sanctioneaza ceea ce nu este permis sau considerat periculos.

Nu numai normele de drept sunt suficiente in acest sens dar si conceperea unui mod de actiune in vederea descoperirii actului ilicit si a celor implicati in incalcarea legii.

Pornind de la forme empirice de lupta cu criminalitatea, concepute de catre Vidoq reprezentand siguranta publica pariziana pe timpul lui Napoleon, au urmat treptat aparitie primelor elemente ale stiintei ce trebuia sa slujeasca adevarului.

Astfel, o serie de profesionisti ai dreptului au inteles ca pentru solutionarea cauzelor penale numai simpla aplicare a regulilor de drept este insuficienta. Penalistii dreptului modern au argumentat cu succes ca trebuie sa se recurga la diverse metode stiintifice de investigare a realitatii precum si la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale. Astfel a devenit necesar crearea unui sistem stiintific coerent, destinat investigarii faptelor penale.Fondatorul noii stiinte judiciare este judecatorul austriac de instructie HANS GROSS care in anul 1893, Manualul judecatorului de instructie, reeditat in scurt timp sub denumirea Manualul judecatorului de instructie in sistemul criminalisticii.

In acest sens si-a facut aparitia pe langa stiinta investigarii faptelor penale si CRIMINALISTICA. Intemeietorul ei a definit-o ca o stiinta a starilor de fapt in procesul penal.Din analiza majoritatii punctelor de vedere exprimate in literatura de specialitate, continutul notiunii de criminalistica poate fi definit astfel:Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar care insumeaza un ansamblu de cunostiinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor identificarii persoanelor implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.Criminalistica este privita ca o stiinta care este intr-un continuu progres, punand la indemna instantelor civile si penale deopotriva mijloace noi pentru aflarea adevarului, mijloace pe care justitia le foloseste din plin Ilie Stoenescu si Savelly Zilberstein Tratat de drept procesual civil

2. OBIECTUL CRIMINALISTICII

Conturarea obiectului propriu criminalisticii prezinta importanta pe cel putin 2 planuri:

evidentierea aportului sau particular in aflarea adevarului;

a sublinia unitatea si autonomia sa fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice, dar aflate in slujba justitiei si anume medicina legala, psihologia judiciara, fizica, chimia si biologia judiciara.

Principalele directii in care actioneaza criminalistica sunt urmatoarele:

initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiuni, incepand cu urmele specifice omului si continuand cu cele ale armelor sau instrumentelor, mijloacelor de transport, ale fenomenelor fizico-chimice in vederea identificarii persoanelor sau obiectelor;

studierea si adaptarea la necesitatiile proprii criminalisticii a unor metode din alte domenii ale stiintei cum sunt cele proprii fizicii, chimiei, biologiei si matematicii, pentru aplicarea lor la specificul activitatii de prevenire si combatere a infractiunilor;

elaborarea de reguli si procedee tactice in vederea efectuarii unor acte de urmarire penala;

studierea practicii judiciare in vederea valorificarii stiintifice si generalizarii experientei pozitive rezultate din activitatea organelor de urmarire penala pe linia investigarii infractiunilor;

analiza evolutiei modului de savarsire a faptelor penale pentru stabilirea celor mai adecvate procedee de combatere si de prevenire a lor, inclusiv de identificare a autorilor acestora;

perfectionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infractiuni, cu preponderenta a celor care aduc atingere unor valori sociale deosebite, cele care sunt savarsite cu violenta si in general a faptelor penale care prezinta dificultati de investigare;

elaborarea de metode si prefigurarea de masuri destinate prevenirii infractiunilor sau altor fapte cu caracter antisocial.

3. METODELE CRIMINALISTICII

Avand in vedere obiectul propriu de cercetare a acestei stiinte, criminalistica are metode specifice de cunoastere, unele dintre ele tipice stiintei respective, altele comune mai multor stiinte dar aplicate in mod particular,potrivit obiectului sau:

La baza metodologiei criminalistice se situeaza modalitati generale de cunoastere cum sunt observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia, comparatia, adaptate la specificul obiectului criminalisticii. De ex., metoda comparativa este fundamentala in procesul de identificare a persoanelor si obiectelor, ea constituind baza metodologica a activitatii de expertiza criminalistica.

Metodele adaptate la specificul criminalisticii din alte domenii stiintifice, metode de analiza fizico-chimica a urmelor si microurmelor, metodele biologice de examinare a urmelor de secretii, tesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optica in radiatii vizibile sau invizibile, etc.

Metode de examinare proprii Criminalisticii care tin de particularitatiile obiectului sau de cercetare: metode destinate descoperirii si examinarii urmelor sau mijloacelor de proba, metode de identificare a persoanelor si cadavrelor semnalmente exterioare ori dupa resturi osoase, metode de cercetare a inscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafacute, etc.

Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala,elaborate atat pe baza generalizarii experientei organelor judiciare cat si prin adaptarea unor elemente de cunoastere apartinand psiholodiei;

Metode tehnice de prevenire a infractiunilor, cum sunt cele vizand prevenirea falsului, a furtului, etc.

4. CARACTERELE CRIMINALISTICII

Raportata la alte stiinte chemate sa participe la activitatea judiciara, medicina legala, drept penal si procesual penal, drept civil, criminalisticii ii sunt specifice anumite caractere:

i. Caracterul judiciar are in vedere legatura criminalisticii cu activitatile de cercetare si urmarire penala. In foarte multe situatii activitatea consacrata solutionarii cauzelor penale este precedata de un proces laborios destinat strangerii probelor, clarificarii imprejurarilor in care a fost savarsita fapta ilicita, identificarii autorului si cateodata chiar a victimei. Astfe, acest proces incepe deseori cu cercetarea la fata locului si continua cu activitatile de investigare, analiza, verificare in laborator a urmelor sau mijloacelor materiale de proba, cat si cu alte acte de urmarire penala.

ii. Caracterul autonom obiectul criminalisticii este deosebit de cel al altor stiinte juridice. Astfel nici una dintre acestea nu-si propune sa elaboreze metode si mijloace tehnico-stiintifice de descoperire, ridicare si examinare a urmelor infractiunii sau de identificare a infractorilor. In domeniul prevenirii savarsirii de fapte antisociale, prezent in politica penala si comun tuturor ramurilor dreptului nostru, modalitatile de realizare se paticularizeaza in procedee sau masuri cu totul specifice criminalisticii.

iii. CARACTERUL UNITAR criminalistica este o stiinta cu o structura complexa, impusa de necesitatea rezolvarii unor probleme dintre cele mai diverse. Pornind de la particularitatile si specificul domeniilor de cercetare, criminalistica poate fi structurata in urmatoarele parti principale:

Tehnica criminalistica cuprinzand ansamblul metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice destinate descoperirii, fixarii, ridicarii si examinarii urmelor sau mijloacelor materiale de proba; Tactica criminalistica insumand totalitatea procedeelor si regulilor altele decat cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor de urmarire penale si in general de ancheta; Metodologia criminalistica vizand cercetarea unor categorii de infractiuni cum sunt infractiunile impotriva vietii, furturile, accidentele rutiere, navele sau aeriene, etc.iv. CARACTERUL PLURIDISCIPLINAR in activitatea complexa de prevenire a fenomenului infractional, in lupta dusa de organele judiciare pentru descoperirea infractiunilor si identificarea autorilor este necesar a se recurge la mijloace, metode si procedee din ce in ce mai perfectionate si eficiente. Toate acestea nu pot reprezenta decat fie rezultatul cercetarii stiintifice criminalistice fie rezultatul celor mai noi cuceriri din quasitotalitatea domeniilor stiintei si tehnicii.

5. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE CRIMINALISTICII

NOTIUNEA

A analiza principiile fundamentale ale criminalisticii presupune in primul rand conturarea acestui sistem avandu-se in vedere specificul obiectului Criminalisticii si in al doilea rand rolul pe care il joaca aceasta stiinta in stabilirea adevarului.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE

1) PRICIPIUL LEGALITATII fundamental pentru sistemul de drept. Acest principiu este stipulat atat in legea fundamentala cat si in normele penale. In acest sens dispozitiile codului penal art. 2 si dispozitiile codului de procedura penala art. 2 prevad ca intreaga activitate procesual penala, in consecinta, si aceea proprie investigarii infractiunilor, se desfasoara in stricta conformitate cu prevederile legii. Art. 2 cod penal prevede ca : Legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte. Avand in vedere dispozitiile legale, totalitatea activitatilor de cercetare criminalistica trebuie sa se desfasoare in deplina concordanta cu dispozitiile legii, cu respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, etc.

2) PRINCIPIUL AFLARII ADEVARULUI Conform dispoz. Art. 3 cod proc. Pen. in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele cauzei precum si cu privire la persoana faptuitorului. Aflarea adevarului este rezultatul unei activitati complexe de investigare a faptelor si imprejurarilor concrete, obiective referitor la o anumita cauza. Criminalistica pune la dispozitie justitiei mijloace de cunoastere stiintifica a adevarului, descoperirea autorului faptei ilicite si strangerea probelor necesare in acest sens.

3) PREZUMTIA DE NEVINOVATIE este o regula fundamentala ce guverneaza desfasurarea procesului penal. Astfel, orice persoana impotriva careia a fost pornit un proces penal este prezumata nevinovata, numai organelor judiciare revenindu-le obligatia de a administra probele necesare dovedirii vinovatiei. In activitatea complexa de cercetare si analiza a urmelor unei infractiuni sau a mijloacelor materiale de proba, specialistii criminalisti trebuie sa caute elemente care pot stabili vinovatia dar si elemente de dovedire a nevinovatiei. Organele judiciare au datoria de a analiza cu atentie si responsabilitate probele puse la dispozitie, in scopul stabilirii vinovatiei sau nevinovatiei.

4) STABILIREA UNEI INFRACTIUNI DETERMINA MODIFICARI MATERIALE IN MEDIUL INCONJURATOR potrivit acestui principiu toate faptele ilicite ale omului, ca de altfel toate activitatile sale produc modificari care din punct de vedere criminalistic se obiectivizeaza in urme ale infractiunii. Este unanim admisa teza conform careia nu exista infractiune fara urme, dar in practica pot fi intalnite si asa-numitele crime perfecte. Trebuie sa definim cateva notiuni.

Astfel, prin urma a infractiunii se intelege orice modificare materiala care intervine in conditiile savarsirii unei fapte prevazute de legea penala. Este necesar sa existe un raport cauzal intre fapta autorului si modificarea intervenita. Urma este interpretata nu numai ca o modificare materiala produsa de autorului faptei ci si ca o modificare determinata de victima unei agresiuni, dar ca o consecinta a infractiunii, ca de exemplu: muscaturile, zgarieturile, petele de sange de pe corpul sau imbracamintea agresorului, etc.

Notiunea de urma trebuie privita intr-un sens foarte larg , deoarece intelegem nu numai urma formata prin contactul direct a doua corpuri (urmele de maini, picioare, de dinti, de buze, de pneuri, ale instrumentelor de spargere) ci si urmele formate din resturi materiale (urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc, microurme diverse, etc)

PRINCIPIUL IDENTITATII

Printre activitatile pe care organele judiciare le desfasoara in cadrul procesului penal, aflam activitatea de identificare a persoanelor, obiectelor sau fenomenelor aflate in legatura directa, cauzala cu faptele incriminate de legea penala.

Identificarea reprezinta activitatea de cautare si valorificare stiintifica a probelor necesare descoperirii infractorului si solutionarii cauzei penale. La baza acestei activitati sta principiul identitatii definit ca fiind o activitate prin care se stabileste identitatea persoanelor sau obiectelor pe baza trasaturilor si particularitatilor dinainte cunoscute.

Acest principiu capata anumite valente proprii determinate de natura scopului urmarit prin identificarea subiectilor infractiunii fie activi fie pasivi, cat si prin stabilirea exacta a tuturor faptelor si imprejurarilor in care a fost savarsita o anumita fapta penala.

PRINCIPIUL URGENTEI SAU OPARATIVITATII IN EFECTUAREA INVESTIGATIEI PENALE

Necesitatile practice impun celeritate in activitatea de investigare a infractiunilor, in vederea constatarii la timp si in mod complet a faptelor prevazute de legea penala cat si la identificarea infractorilor.

Cercetarea la fata locului se desfasoara cu maxima urgenta pentru prevenirea disparitiei urmelor toate categoriile de urme biologice, pozitionale, etc.

Urgenta este impusa in conditiile efectuarii de constatari tehnico-stiintifice sau expertize destinate identificarii unor obiecte ale caror caracteristici exterioare se pot modifica datorita uzurii sau degradarii in timp.

Subliniem importanta ascultarii operative a martorului si invinuitului, martorul putand sa uite anumite elemente semnificative pentru aflarea adevarului sau sa fie influentat iar invinuitul sa isi pregateasca raspunsurile la acuzatiile ce i se aduc.

Conexiunile cu stiintele juridice si judiciare

Dintre stiintele juridice Criminalistica are cele mai stranse legaturi cu dreptul penal, dretul procesula penal, si criminologia. Legaturile nu se reduc numai la stiintele penale ci si la alte ramuri de drept si anume: dreptul muncii, dreptul transporturilor, dreptul civil etc. De exemplu cercetarea la fata locului in cazurile unor accidente de munca, stabilirea autenticitatii unui testament olograf, etc.

Conexiunea cu dreptul penal- avand in vedere faptul ca dreptul penal apara valorile si relatiile sociale esentiale ale societatii, constatam o relatie stransa intre cele 2 stiinte, criminalistica avand rolul specific de descoperire a faptelor prevazute de legea penala, de cercetare si interpretare a urmelor acestora precum si de identificare a autorilor infractiunilor. Practic criminalistica serveste la clarificarea si conturarea elementelor constitutive ale infractiunii obiect, subiect, latura obiectiva, latura subiectiva.

Conexiunea cu dreptul Procesual Penal dreptul Procesual Penal priveste studiul normelor juridice procesual penale si al raporturilor juridice reglementate de acestea. Legatura dintre cele 2 stiinte se concretizeaza in domeniul luptei impotriva fenomenului infractional, activitatea criminalisticii servind scopul procesului penal prin descoperirea si punerea in evidenta a probelor necesare aflarii adevarului. Normele de dr.proc.penal au o preponderenta deosebita in intreaga activitate de cercetare criminalistica -initierea si aplicarea regulilor sau metodelor tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala cum sunt perchezitia si reconstituirea sau ascultarea martorilor si invinuitului se fac numai cu respectarea normelor procesual penale. Codul de procedura penala instituie normele juridice care sumt respectate la derularea oricarei activitati specifice criminalisticii incepand cu cerecetara la fata locului si continuand cu celelalte acte de ancheta , cu intocmirea rapoartelor de expertiza sau de constatare tehnico-stiintifica.Conexiunea cu criminologia este determinata de scopul general al celor 2 stiinte respectiv combaterea si prevenirea fenomenului infractional. Diferenta dintre cele 2 stiinte consta in specificitatea obiectului fiecareia si anume: criminologia studiaza starea dinamica si cauzele criminalitatii in scopul initierii de masuri destinate prevenirii sau combaterii faptelor ilicite in timp ce criminalistica elaboreaza metode si procedee tehnico-stiintifice si tactice de descoperire si cercetare a infractiunilor, a urmelor acestora precum si de identificare a infractorilor.

Conexiunile cu stiintele judiciare legatura cu medicina legala, cu psihologia judiciara, conexiunea cu stiintele naturii.

ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA PRIVIND PROCEDURA DE EFECTUARE A CONSTATARII TEHNICO-STIINTIFICE SI A EXPERTIZEI CRIMINALISTICE

Solutionarea in mod legal si temeinic a unui proces presupune in primul rand clarificarea tuturor imprejurarilor de fapt privind cauza penala sau civila. O mare parte din expertizele sau constatarile tehnico-stiintifice solicitate in procesele penale apartin domeniului criminalisticii si medicinei legale.

CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA; ASPECTE PROCESUAL PENALE.

Constatarea tehnico-stiintifica se inscrie printre mijloacele de proba specifice legislatiei procesual penale. Potrivit dispozitiilor Cod proc. pen. constatarea tehnico-stiintifica are un caracter de urgenta, valorificarea stiintifica a urmelor fiind impusa de existenta pericolului disparitiei unor mijloacelor materiale de proba sau de schimbarea unor situatii de fapt.

Constatarea tehnico-stiintifica este efectuata de catre specialisti tehnicieni criminalisti care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de cercetare sau de urmarire penala, fara ca acestia sa-si insuseasca atributii de organ de urmarire penala.

In conformitate cu dispozitiile codului de procedura penala constatarea tehnico-stiintifica se dispune numai in cursul urmaririi penale, exceptand cazul refacerii sau completarii acesteia , cand poate fi dispusa si de instanta de judecata.

EXPERTIZA CRIMINALISTICA. ASPECTE PROCESUAL- PENALE

Expertiza criminalistica face parte din categoria expertizelor judiciare, reprezinta un mijloc de proba prin care pe baza unei cercetari fundamentate pe date si metode stiintifice, se ajunge de catre expert la concluzii motivate stiintific privitor la fapte a caror lamurire solicita cunostiinte specializate.Expertiza criminalistica reprezinta o cercetare stiintifica a probelor materiale in vederea identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta, stabilirii proprietatilor acestora si modificarilor de forma, continut sau structura.

Efectuarea expertizei, in conformitate cu dispozitile art. 116 C pr. Pen. este dispusa de organul de urmarire penala sau o instanta de judecata, in situatia in care pentru lamurirea unor imprejurari sau fapte ale cauzei pentru stabilirea adevarului sunt necesare cunostiintele unui expert. In ipoteza savarsirii unei infractiuni de omor deosebit de grav ori a existentei unor dubii asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului, expertiza psihiatrica in baza lui 117 c.proc.pen. este obligatorie.Spre deosebire de constatarea tehnico-stiintifica, la efectuarea expertizei poate participa alaturi de expertul numit de organele judiciare si un expert recomandat de parti.

Expertiza se poate efectua numai dupa punerea in miscare a actiunii penale.

Mijloacele si metodele de efectuare sunt aceleasi atat pentru constatarea tehnico-stiintifica cat si pentru expertiza, asemanatoare fiind si regulile de efectuare, modalitatile de dispunere si interpretare a rezultatelor lor.

Constatarile tehnico-stiintifice ( sublinierea calitatii stiintifice a examinarii) efectuate de catre experti ai organelor de cercetare penala nu sunt incluse in categoria expertizelor criminalistice asa cum sunt ele definite de legea procesuala.

Conturarea domeniului de cercetare al fiecarei categorii de expertize judiciare se face in functie de obiectul cercetarii si de metodele proprii de investigare. Avem astfel o expertiza simpla, dar sunt situatii extrem de frecvente cand nu se mai poate vorbi de o simpla expertiza criminalistica, medico-legala tehnica sau artistica, deoarece imprejurarile cauzei reclama o cercetare multidisciplinara cu participarea expertilor din mai multe domenii.

Astfel de situatii se intalnesc in cazul savarsirii infractiunilor impotriva persoanei, al accidentelor auto sau de munca, al expertizelor operelor de arta, etcREGULI TACTICE LA DISPUNEREA EFECTUARII CONSTATARILOR TEHNICO-STIINTIFICE SI A EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE

In efectuarea constarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice trebuie sa fie respectate cerintele legale cat si reguli privind oportunitatea si stabilirea obiectului supus expertizei, formularea clara a intrebarilor adresate expertului, asigurarea calitatii materialelor trimise expertului, toate aceste elemente fiind de natura sa influenteze direct rezultatele expertizelor.

OPORTUNITATEA EXPERTIZEI reprezinta o prima cerinta ce trebuie respectata de organele judiciare. Avandu-se in vedere probele, datele sau materialele existente in cauza se va stabili oportunitatea unei expertize, utilitatea acesteia. Oportunitatea expertizei se raporteaza si la momentul in care s-a dispus efectuarea acesteia, deoarece consecinte negative pot fi atat in cazul intarzierii efectuarii ei (in aceasta situatie materialele trimise expertului pot suferi modificari, degradari) cat si in cazul efectuarii ei premature (situatie in care datele sunt insuficiente pentru realizarea cercetarii).

STABILIREA CORECTA A OBIECTULUI EXPERTIZEI are consecinte directe asupra modalitatii de valorificare judiciara a acestui mijloc de proba. Obiectul expertizei judiciare consta in lamurirea unor fapte sau imprejurari ce necesita cunostiinte speciale din diverse domenii vezi art. 116 cod. Proc. Pen., in care se arata ca instanta de judecata poate apela la parerea unor specialisti pentru lamurirea unor imprejurari de fapt. Obiectul expertizei judiciare se limiteaza numai la ceea ce inseamna fapte sau imprejurari si nu la probleme de drept, si anume stabilirea vinovatiei sau nevinovatiei unei persoane, stabilirea naturii juridice a unei fapte, etc ( omor sau sinucidere, delapidare sau abuz in serviciu).

FORMULAREA CLARA A INTREBARILOR ADRESATE EXPERTULUI intrebarile adresate circumstantiaza in mod direct obiectul expertizei si trebuie sa fie formulate cu claritate, concis si precis, evitandu-se exprimari echivoce, neclare, confuze si gresite.

ASIGURAREA CALITATII MATERIALELOR TRIMISE SPRE EXPERTIZA constituie premisa de baza a obtinerii rezultatelor cele mai corecte si fundamentate stiintific. Expertul va trebui sa aiba la dispozitie urmele, obiectele ce constituie mijloacele materiale de proba cat si modele de comparatie sau obiecte presupuse a fi creat urmele descoperite la locul savarsirii infractiunii. In legatura cu mijloacele materiale de proba si cu modelele tip ori obiectele suspecte trimise expertului trebuie sa se cunoasca cu certitudine de unde provin iar aceste materiale trebuie sa contina sau sa reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza carora sa se faca identificarea.

Expertului i se vor trimite mijloacele materiale de proba insotite de modelele de comparatie sau de obiectele presupuse a fi format urmele la fata locului, mentionandu-se carei categorii ii apartine fiecare obiect. La expedierea materialelor trebuie sa se tina cont de factorii care le pot deteriora sau care pot determina distrugerea elementelor caracteristice de identificare.

METODE SI MIJLOACE TEHNICO - STIINTIFICE DESTINATE INVESTIGATIILOR CRIMINALISTICE

Mijloace tehnico-stiintifice folosite la cercetarea la fata locului.

Investigarea locului faptei reprezinta actul initial de urmarire penala si presupune cunoasterea imediata, directa si completa a locului in care a fost savarsita infractiunea sau acolo unde au fost descoperite urmele sau consecintele infractiunii.

In conformitate cu dispozitiilor codului de procedura penala cercetarea la fata locului este necesara in vederea efectuarii de constatari cu privire la situatia locului savarsirii infractiunii, descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor infractiunii, stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba precum si a imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea.

Fata locului sau loc al savarsirii faptei reprezinta atat locul efectiv al savarsirii infractiunii cat si zonele apropiate sau alte locuri unde exista date cu privire la pregatirea, comiterea si rezultatul faptei.

Locul savarsirii unei fapte este zona in care se gasesc cele mai multe urme si date referitoare la actul infractional si la autor.

Din punct de vedere tactico-criminalistic cercetarea la fata locului se realizeaza in 2 faze:

1. faza statica;

2. faza dinamica.Cele 2 faze sunt sunt anticipate de actiuni premergatoare, preliminare respectiv:

stabilirea locului savarsirii infractiunii si paza lui in vederea conservarii si protejarii urmelor;

acordarea primuliu ajutor victimei si inlaturarea pericolelor iminente;

fixarea tuturor imprejurarilor care se pot schimba sau modifica (retinerea unor imprejurari si date care sunt trecatoare sau perisabile respectiv temperatura, miros, caracterul iluminarii).

Faza statica cercetarea la fata locului incepe cu luarea primelor masuri si anume inlaturarea eventualelor pericole, delimitarea locului, contatarea mortii victimei, selectionarea martorilor asistenti si retinerea persoanelor suspecte, examinarea la modul general al locului faptei, stabilirea modificarilor intervenite in campul infractional, etc.

Nici un obiect nu trebuie atins sau miscat de la locul sau; se fixeaza pozitia obiectelor principale, a victimei, in scopul formarii unei imagini asupra naturii faptei, modalitatii in are s-a savarsit si a momentului savarsirii.

Fixarea se realizeaza prin fotografiere, filmare, se executa masuratori pentru stabilirea distantei dintre obiectele principale asa cum au fost gasite.

Faza dinamica faza complexa a cercetarii. In aceasta faza are loc cautarea, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor, microurmelor sau mijloacelor materiale de proba, se executa fotografii de detaliu sau masuratori fotografice la scara.

Obiectele se pot deplasa in vederea examinarii lor.

In aceasta etapa trebuie a fi clarificate imprejurarile negative reprezentate de neconcordantele dintre starea si pozitia victimei sau a unor obiecte si situatia de fapt ca de exemplu descoperirea unui cadavru care prezinta plagi taiate profund fara ca in jur da existe urme de sange. Imprejurarile negative pot ascunde intentia autorilor de a ascunde fapta sau de a directiona cercetarile pe o pista gresita.

Cercetarea la faza locului presupune folosirea unor mijloace tehnico-stiintifice foarte diverse si variate:

1. Trusele criminalistice universale: sunt formate dintr-un instrumentar divers; se pot efectua cu ajutorul lor operatiuni principale de cercetare la fata locului. Trusele criminalistice universale sunt impartite in mai multe compartimente astfel: Compartimentul traseologic care este destinat descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor de maini, de picioare, de dinti, ale instrumentelor de spargere. Contine: substante pulverulente, pensula magnetica, pulverizatoare, plicuri cu folii adezive pentru transferarea urmelor papilare, sursele de lumina vizibila si ultravioleta, etc.

Compartimentul pentru executarea masurilor si marcare marcarea obiectelor principale si a zonei cercetate. Avem ruleta, banda metrica colorata alternativ alb-negru, jetoane.

Compartimentul necesar executarii desenelor si schitei locului faptei si avem rigla gradata, busola, hartie milimetrica, hartie de calc, creioane colorate, etc.

De asemenea, trusa contine instrumentarul de amprentare a persoanelor si cadavrelor la fata locului cat si alte instrumente ajutatoare si anume; diamant pentru taiat geamul, magnet, surubelnite, ciocan, dalta, claste, patent, eprubete pentru ambalarea urmelor biologice, materiale, microurmelor, aparatura foto.

2. Trusele criminalistice specializate

Avand in vedere infractiunile cercetate avem urmatoarele categorii de truse:

Truse pentru testarea stupefiantelor unde avem tuburi cu reactivi ce permit identificarea substantelor stupefiante ca: hasis, marijuana, LSD, alte substante din grupa opiaceelor, amfetaminelor. Se introduce o cantitate din substanta respectiva intr-un tub de cauciuc sau plastic, tub ce contine fiola cu reactiv. Prin presarea peretilor tubului se sparge fiola iar reactivul intra in reactie cu substanta suspecta. Categoria stupefiantului se determina in functie de modul de colorare a reactivului. Truse pentru marcarea unor obiecte se folosesc substante fluorescente sau chimice. De exemplu pentru prinderea in flagrant in cazul savarsirii infractiunii de dare de mita. Identificarea persoanelor care vin in contact cu obiectele marcate se face fie datorita aderarii prafului fluorescent la mainile sau imbracamintea persoanei (pus in evidenta numai cu radiatii ultraviolete) fie datorita reactiei dintre substantele chimice si elementele din compozitia transpiratiei ce determina o culoare specifica a pielii. Substantele din trusa necesita respectarea unor reguli stricte de conservare si transport deoarece contin elemente toxice. Se vor pastra in vase inchise ermetic, ferite de lumina puternica si caldura. Truse pentru revelarea urmelor papilare latente cu radiatia de tip laser folosite pentru descoperirea urmelor si fixarii lor prin fotografiere; trusa este portabila. Alte categorii de truse cu destinatie speciala astfel avem truse destinate investigarii accidentelor de circulatie, exploziilor si incendiilor, pentru examinarea cadavrelor neidentificate, pentru cercetarea falsurilor in inscrisuri.PRINCIPALELE TEHNICI SI METODE FOLOSITE IN EXAMINAREA URMELOR SI MIJLOACELOR MATERIALE DE PROBA

1. Metode de examinare microscopica.

Instrumente optice de examinare Marea parte a investigatiilor criminalistice de laborator impun folosirea de metode si tehnici stiintifice in scopul vizualizarii sau revelarii unor detalii caracteristice in vederea identificarii obiectelor si efectuarii determinarii din punct de vedere cantitativ si calitatii.

Astfel in vederea examinarii unor categorii de urme si microurme sau a diverselor mijloace materiale de proba ce poarta elemente caracteristice de identificare se va apela la mijloace electronice sau optice de examinare.

Din punct de vedere stiintific se apeleaza la instrumente care sa permita vizualizarea caracteristicilor existente dincolo de anumite limite deoarece se cunoaste faptul ca in situatia vederii monoculare puterea de separare sau de rezolutie a ochiului este de cca. 0,075mm iar in ipoteza vederii binoculare nu mai pot fi percepute spatial obiecte sau detalii situate la un interval mai mic de 0,1mm.

LUPA este un instrument optic de marit. Este folosita pentru descoperirea urmelor la fata locului si pentru examinarea initiala a mijloacelor materiale de proba.

Exista lupele simple formate dintr-o singura lentile convergenta si lupele compuse formate dintr-un sistem convergent de lentile.

Puterea de marire a lupelor se calculeaza in dioptrii si este invers proportionala cu distanta focala. Puterea de marire denumita grosisment ajunge la de 40x.

Alte categorii de lupe folosite: lupele cu piedestal care sunt folosite in examinarile dactiloscopice, lupe de masurat, lupe cu dispozitiv propriu de iluminare, lupe binoculare.

MICROSCOPUL OPTIC este un instrument optic, de cercetare, folosit in examinarea urmelor si in desfasurarea procesului de identificare.

Este folosit in examinarile traseologice in vederea identificarii persoanelor, armelor, instrumentelor de spargere, descoperirii falsului in inscrisuri, examinarii probelor biologice, a microurmelor, etc

Se compune din 2 parti si anume:

partea optica

partea mecanica

la care se adauga dispopzitivele accesorii de iluminare si microfotografiere.

Partea optica este formata dintr-un obiectiv si un ocular fiecare definindu-se prin anumite caracteristici. In acest sens obiectivul are urmatoarele caracteristici:

grosismentul sau puterea de marire a obiectivului care poate ajunge la 120x;

puterea de rezolutie care exprima capacitatea de distingere unui numar cat mai mare de detalii indicata prin numar zecimal si anume 0,15; 0,30;

claritatea care este direct proportionala cu luminozitatea obiectivului.

Partea mecanica se compune din tubul mecanic care sustine ocularul, revolverul in care se monteaza obiectivele, un stativ si o masa cu dispozitive de deplasare, talpa de sustinere a microscopului, etc.

Sistemele de iluminare pentru iluminare se folosesc trei sisteme principale si anume:

iluminarea laterala;

iluminarea prin obiectivul microscopului;

iluminarea prin lumina transmisa.

Se folosesc pe langa radiatii vizibile, radiatii infrarosii si ultraviolete.

Metode curente de cercetare in microscopie

Principalele metode sunt:

vizualizarea in camp luminos a obiectelor opace si transparente, ale urmelor biologice, ale altor urme de natura organica sau anorganica;

vizualizarea in camp intunecat pentru observarea bacteriilor vii, celulelor care nu pot fi colorate;

ultramicroscopia pot fi depistate substante de dimensiuni foarte fine;

contrastul de faza folosit in cercetarea micropreparatelor fara structura care se cerceteaza in vitro, respectiv urme de natura organica;

polarizarea in vederea examinarii unor substante optice active de tipul celor care contin nicotina, zaharuri, unele elemente de natura toxica (au proprietatea sa roteasca plan ul de polarizare a luminii).

Tipuri de microscoape optice folosite in laboratoarele criminalistice

Tipurile de microscoape si microscopii folosite in criminalistica sunt:

STEREOMICROSCOPUL sau LUPA STERICA are utilizare in examinarea optica a mijloacelor materiale de proba; permite examinarea in relief a suprafetei obiectului. Putereade marire este mai mica decat a microscopului clasic dar permite o cercetare a unei suprafete mai intinse de la o distanta mai mare decat aceea a microscopului simplu.

Este format dintr-o platina care culiseaza in toate unghiurile pe care se aseaza proba ce trebuie examinata; lateral exista o sursa de lumina obisnuita iar deasupra acestei platine se gaseste un dispozitiv optic maritor care mareste de 1,5 pana la de 3x dar acest sistem optic maritor(lupa maritoare) se amplifica gratie a 2 oculare care se pun in continuarea acestuia.

MICROSCOPUL OPTIC CU SURSA DE LUMINA OBISNUITA este folosit atat in domeniul traseologiei cat si in cercetarea unor urme materiale cum ar fi firele de par, resturi de imbracaminte, etc. Are o putere de marire de pana la 2000x.

MICROSCOPUL DE POLARIZARE se foloseste pentru a observa cu ajutorul luminii polarizate a acelor structuri care au puncte de difractie diferita adica structuri bio-chimice diferite.

MICROSCOAPE DE CERCETARE IN RADIATII INVIZIBILE ULTRAVIOLETE, INFRAROSII pentru cercetarea falsurilor in inscrisuri, a urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc, categorii de urme biologice.

MICROSCOAPE CU CONTRAST DE FAZA SIMPLU , INTERFERENTIAL, CU CAMP INTUNECAT cel din urma pune in evidenta o serie intrega de microbi.

Microscoapele electronice se impart in :

1. microscop electronic de transmisie care permite examinarea specimenului dupa o prealabila pregatire prin intermediul bombardamentului electronic a specimenului. Electronii sunt emisi de relatia catod-anod si au proprietatea de a penetra specimenul de examinat. In final se realizeaza imaginea specimenului pe o placa fotografica avand mariri de pana la un milion de ori.

2. microscopul electronic cu baleiaj sau scanning este un alt tip de microscop care foloseste vizualizarea specimenului pe o placa fotografica gratie emisiei de electroni secundari care sunt realizati prin bombardarea primara cu electroni emisi de catod deasupra specimenului care in prealabil a fost acoperit cu metal pe suport de grafit. Concomitent cu bombardarea de electroni primari a suprafetei metalizate secundar se smulg alti electroni din structura metalului. Acestia ajung pe pelicula fotografica si avem desenul specimenului care se analizeaza de ex. firul de par. Puterea de marire este de 100.000x.

In timp ce in microscopia electronica de transmisie avem imagine fixa cu imagine unidimensionala sau plana, microscopia electronica de baleiaj imaginea se face prin scanare adica maturare (adica imaginea apare punct de punct si se misca) si imaginea este bidimensionala sau pseudodimensionala.

De exemplu, avem de analizat un fir de par. In acelasi timp se solicita un examen comparativ. Examenul firului de par se face prin microscopia electronica de baleiaj deoarece fiecare fir de par al fiecarui om are o arhitectura particulara a cuticulei. (zona de invelis a tijei firului de par) un fir de par practic are o arhitectura si o structura. Arhitectura este de invelis si structura este de interior.

Cuticula nu poate sa fie examinata prin transmisie deoarece transmisia rezolva toate problemele de structura nu de arhitectura. Baleiajul rezolva numai problemele de arhitectura si nu de structura.

Citirea prin baleiaj a firului de par are aceeasi valoare cu testul de dactiloscopie, de ADN, etc.

ADN = o structura care se gaseste in nucleu si foarte putin in mitocondrie care este un organism citoplasmatic. Mitocondria este plamanul celulei si este furnizorul energiei celulei.

ADN este o structura prezenta in nucleu si care alcatuieste genomul celulei. El este o structura dublu helicoidala adica dublu spiralata care este alcatuita dintr-o multisecventa de baze purinice si pirimidinice si anume adenina, guanina, citozina si timina. Sunt stabilizate prin legaturi de hidrogen de slaba energie.

Secventialitatea celor 4 baze este specifica fiecarui individ. Un individ intotdeauna are secventa celor 4 baze ale parintilor.

ELEMENTE DE FOTOGRAFIE JUDICIARA

ROLUL FOTOGRAFIEI JUDICIARE IN INVESTIGAREA INFRACTIUNILOR.

Autorii de specialitate considera ca fotografia judiciara sta la baza majoritatii activitatilor specifice criminalistice.

Principalele avantaje ale fotografiei judiciare sunt:

fidelitatea in fixarea si redarea imaginii locului faptei, a urmelor infractiunii, etc;

obiectivitatea in prezentarea datelor obtinute prin mijloace criminalistice in ceea ce priveste fapta si persoana infractorului;

rapiditatea si simplitatea executarii fotografiilor, permitandu-se astfel urgentarea anchetei si rezolvarea pe cale de consecinta a anchetei;

evidenta probatorie a fotografiei cat si a imaginilor video;

influenta psihologica pe care o poate avea asupra invinuitului sau inculpatului. Se afirma in literatura de specialitate ca un raport, oricat de documentat, nu va putea reda niciodata oroarea unui asasinat ca o fotografie.

METODELE FOTOGRAFICE APLICATE INVESTIGATIILOR JUDICIARE.

Fotografia judiciara reprezinta un ansamblu de procedee tehnico-stiintifice necesare investigarii, fixarii, si redarii rezultatelor cercetarilor criminalistice sub forma imaginilor fotografice.

Fotografia judiciara cuprinde 2 mari categorii de metode si anume:

1. Fotografia judiciara operativa din care fac parte fotografiile executate la locul faptei, incepand cu fotografia de ansamblu si continuand cu procedee speciale de fotografiere a urmelor, fotografia semnalmentelor, fotografia de reconstituire, alte fotografii care sunt destinate fixarii rezultatelor unor activitati de urmarire penala.

2. Fotografia judiciara de examinare unde sunt incluse fotografiile executate in laboratoarele criminalistice si anume fotografia de ilustrare, fotografia in radiatii invizibile, etc.

Trebuie sa retinem urmatoarele aspecte importante ale necesitatii cunoasterii fotografiei judiciare de catre magistrati si avocati:

1. organele de urmarire penala supravegheaza sau conduc direct anumite activitati procedurale unde este nevoie de executarea unor fotografii, de exemplu in cazul omorului sunt ele insele obligate sa execute fotografii in interesul propriei anchete.

2. instantele de judecata ca si avocatii trebuie sa cunoasca si sa se pronunte asupra rezultatelor cercetarii criminalistice care majoritatea sunt redate prin imagini fotografice. Aceasta apreciere, insusire sau respingere a concluziilor poate fi facuta numai daca se cunosc limitele de executare a fotografiilor judiciare.

TEHNICI DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPA URMELE LASATE DE CORPUL UMAN

NOTIUNEA DE URMA A INFRACTIUNII orice actiune a oamenilor se reflecta prin transformarile produse in mediul in care se desfasoara la fel cum orice fapta ilicita produce transformari obiective, sub raport criminalistic, in urme ale infractiunii.Prin urma a infractiunii intelegem orice modificare materiala intervenita in conditiile savarsirii unei fapte penale, intre fapta si modificarea produsa existand un raport de cauzalitate.

Producerea unei modificari nu este limitata la persoana autorului faptei, ea putand apartine si subiectului pasiv al infractiunii. Astfel, petele de sange sau firele de par ale victimei gasite pe imbracamintea agresorului sunt urme pretioase care fac dovada contactului dintre cei 2, imprejurare de natura sa conduca la implicarea persoanei suspecte in cauza cercetata sau la includerea in cercul de banuiti.

CRITERII DE CLASIFICARE A URMELOR INFRACITUNII

Clasificarea urmelor in fucntie de diferite criterii are drept scop cresterea gradului de precizie si claritate al formularii concluziilor cercetarilor criminalistice in solutionarea cauzelor penale.

Avem in vedere urmatoarele criterii:

1. Factorul creator de urma factorii care au determinat aparitia urmei pot fi diversi: corpul omului, obiecte sau instrumente, animale, fenomene cum sunt incediul, explozia.

2. Tipul sau natura armei avem: urme care reproduc forma suprafetei de contact a obiectului creator, de ex urmele de maini, de picioare, urmele instrumentelor de spargere, etc; urme sub forma de pete sau resturi de materii organice si anorganice inclusive resturi sau fragmente de obiecte ce sunt denumite generic si urme materiale (petele de sange, firul de par, praful, ciobul, pilitura, pelicula de vopsea, resturi vegetale, etc.); urme sonore vocea, vorbirea, zgomotele obiectelor, care sunt conditionate de prezenta la locul faptei de un mijloc de inregistrare sau un martor de auditu capabil sa retina anumite caracteristici ale vocii sau ale modului de vorbire, situatie in care nu mai putem vorbi de urme; urme vizibile si urme latente ultimile invizibile cu ochiul liber sau foarte putin vizibile, ceea ce impune revelarea lor prin diferite metode; macro si microurmele.3. Modul de formare a urmelor avem in vedere raportul de miscare in care se afla la un moment dat obiectul creator si obiectul primitor de urma, iar pe de alta parte, locul in care se fixeaza urma pe obiectul primitor (la suprafata sau in adancime). Din acest punct de vedere deosebim: urme statice create prin atingere, apasare sau lovire, fara ca suprafetele de contact sa se afle in miscare una fata de cealalta in momentul contactului (urmele de maini, buze, picioare,etc); urme dinamice formate ca rezultat al miscarii de translatie, de alunecare a unei suprafete una peste alta. Un exemplu tipic il constituie urma de franare a unui autovehicul sau urma lasata de un cleste in momentul taierii unui belciug; urme de suprafata- de ex atingerea cu mana a unei suprafete prafuite, etc; urme de adancime specifice suporturilor sau obiectelor primitoare de urma cu un anumit grad de plasticitate, in care se imprima suprafata obiectului ce a format urma (urma de picior in pamantul moale).

CERCETAREA CRIMINALISTICA A URMELOR DE MAINI

Cercetarile intreprinse asupra desenelor papilare si a utilitatii lor in identificarea persoanelor au pus bazele unei ramuri importante a criminalsiticii si anume dactiloscopia (dactilos=deget, scopia=prin care se poate privi, cerceta).

Dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea desenelor papilare in vederea identificarii persoanei.

Desenele papilare, specifice pielii corpului omenesc, aflate la nivelul degetelor, palmei si talpii piciorului cunoscute sub denumirea de dermatoglife, sunt formate din sistemul liniilor paralele ale crestelor papilare, separate intre ele de santuri papilare. Crestele papilare redau relieful neregulat al papilelor dermice, aflate la linia de legatura dintre cele 2 straturi principale ale pielii, derma si epiderma, dintre care ultimul, aflat la suprafata, cunoaste un permanent proces de descuamare.

In varful crestelor papilare se gasesc orificiile sudoripare sau porii prin care este secretata sudoarea. Formata din apa, saruri minerale si substante organice, sudoarea reprezinta unul din elementele importante de formare a urmelor pe suprafetele cu care pielea intra in contact.

Nu numai desenul papilar, dar si crestele papilare si porii prezinta elemente de specificitate, puncte caracteristice de natura sa deosebeasca un individ de altul.

Proprietatile desenului papilar

1. Unicitatea desenului papilar se deosebesc intre ele prin forma si prin detalii caracteristice, al caror numar si varietate fac practic imposibila intalnirea a 2 amprente identice. Pornindu-se de la un numar de 4 caracteristici, posibilitatea repetarii a 2 desene papilare cu aceleasi puncte coincidente ar exista teoretic numai la 64 milioane de amprente. Daca numarul detaliilor caracteristice creste rezultatul calculului ajunge la cifre astronomice.

2. Fixitatea desenului papilar consta in mentinerea formei si detaliilor caracteristice ale desenului papilar de la formarea sa in luna a 6 a de viata intrauterina si pana la moartea persoanei. Singura modificare, fara implicatii in procesul identificarii, o reprezinta cresterea in dimensiuni a amprentei. Pe masura dezvoltarii corpului, fara influenta asupra caracteristicilor crestelor papilare.

3. Inalterabilitatea in mod normal un desen papilar nu poate fi modificat sau inlaturat. Numai ranile adanci care afecteaza in adancime stratul dermic, distrugand papilele, precum si unele boli de tipul leprei, pot duce la alterarea involuntara a desenului.

Clasificarea desenului papilar:

Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate. Astfel, s-a impus impartirea lor pe categorii, grupe sau tipuri.

Primul criteriu il reprezinta regiunea anatomica a corpului pe care o ocupa, respectiv regiunea digitala, palmara sau plantara.

Desenele papilare ale mainii sunt impartite astfel:

regiunea digitala cu zonele falangetei, falanginei si falangei, despartite de santurile flexorale;

regiunea palmara cu zonele palmara, tenara si hipotenara.

Indiferent de regiunea sau zona in care se gasesc desenele papilare au o importanta aproape egala in identificare. Dintre acestea se disting desenele de pe falangete ale caror urme raman cel mai frecvent la fata locului.

Crestele papilare formeaza de regula trei zone:

zona bazala dispusa intre santul flexoral si centrul desenului;

zona centrala sau nucleara, zona ce detine ponderea cea mai mare in clasificare;

zona marginala alcatuita din crestele aflate la exteriorul desenului.

Locul de intalnire al celor trei zone poarta denumirea conventionala de DELTA.

Al doilea criteriu este impus de forma desenului din zona centrala si de pozitia si numarul deltelor astfel:

desenele adeltice sau de tip arc lipsite de zona centrala;

desenele monodeltice sau de tip lat in care zona centrala are forma unui lat pornind din dreapta sau din stanga desenului, de unde avem clasificarea in dextrodeltice si sinistrodeltice; desene bideltice sau de tip cerc zona centrala fiind sub forma de cerc, de spirala, de laturi gemene, etc;

desene polideltice sau de tip combinat majoritatea prezen tand trei delte si foarte rar patru delte;

desene exceptionale sau amorfe care nu se apropie de desenele papilare obisnuite.

Identificarea persoanelor dupa semnalmente, dupa voce si prin alte metode criminalistice

Identificarea persoanelor si cadavrelor dupa semnalmentele exterioare.

Pentru ca o persoana sa poata fi deosebita de o alta sub raport criminalistic si identificata este necesar ca descrierea caracteristicilor sale anatomice sa se faca dupa metode riguros stiintifice. Descrierea semnalmentelor cunoscuta in literature de specialitate sub denumirea de metoda portretului vorbit are in vedere caracteristicile intregului corp, accentul fiind pus pe particularitatile anatomice ale fetei.

In esenta, identificarea se face cu ajutorul unor metode si tehnici specializate, in cadrul unor activitati de urmarire penala desfasurate potrivit unor reguli tactice specifice ascultarii martorilor sau victimilor infractiunii.

METODE CRIMINALISTICE DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPA SEMNALMENTELE EXTERIOARE

Imprejurarile in care sunt savarsite infractiunile impugn in mod frecvent identifcarea autorilor unor infractiuni, a victimelor acestora prin metode destinate exploatarii imaginilor fixate memorial, majoritatea acestora fiind aplicabile si in cazul cadavrelor necunoscute descoperite intr-o stare care permite o astfel de identificare.

METODA PORTRETULUI VORBIT

Porteretul vorbit este o metoda stiintifica care seveste la identificarea persoanelor pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora de catre o alta persoana.

DESCRIEREA FORMELOR STATICE vizeaza elemente caracteristice privind talia, constitutia fizica sub aspectul general al perosanei, forma capului si a fetei, eventuale infirmitati, etc.

Talia poate fi scunda, mijlocie si inalta. In acest sens avem 3 gradatii: 160 cm pentru talia scunda, 160-175 cm pentru talia mijlocie si peste 175 cm pentru talia inalta, urmand ca aceste aprecieri sa se modifice avand in vedere conditiile de crestere a mediei inaltimii.

Constitutia fizica sau corpolenta este apreciata ca robusta sau solida, mijlocie, slaba sau uscativa, in functie de marimea sistemului osos si de masa musculara a individului. De asemenea, intereseaza si forma umerilor, lungimea gatului, particularitati ale mainilor si picioarelor, etc.

Aspectul general sau tinuta unei persoane poate fi evaluata ca sportiva, eleganta, atletica, greoaie, ori asociata unor profesiuni cum ar fi cele de ofiter, balerin, functionar, marinar, intellectual, student, etc.

CAPUL PERSOANEI detine locul principal in descrierea portretului vorbit, astfel:

forma capului privit din fata poate fi alungita, ovala, dreptunghiulara, triunghiulara, cu baza in sus sau in jos, patrata, colturoasa, romboidala. Din profil capul poate avea un contur normal sau regulat, tuguiat, etc. Forma capului trebuie raportata la conturul fetei si la conturul profilului;

fata se imparte de regula in 3 zone ; frontala, nazala si bucala. Zona frontala cuprinde regiunea dintre baza nasului si baza acestuia; zona bucala cuprinde regiunea dintre baza nasului si varful acestuia;

fiecare element component al fetei se descrie separate astfel:

PARUL se descrie dupa culoare, forma carliiontata, intins, ondulat, calvitie, lungime, mod de pieptanare;

FRUNTEA se descrie dupa inaltime, latime, contur, inclinare, particularitati, mod de ridare;

OCHII se descriu dupa forma, pozitie, culoare, spatiu interocular, particularitatile pleoapelor, genelor, adancimea in orbite, etc;

NASUL are caracteristica radacina, linia dorsala sau muchia, inaltimea, latimea, baza, conformatia narilor, culoarea;

GURA SI BUZELE se descriu dupa marime, contur, culoare, pozitie, grosime, proeminenta;

BARBIA se descrie potrivit profilului ei, latimii, inaltimii, particularitatilor sale si anume plata, ascutita, ingropata, Barbie dubla, etc;

URECHEA intereseaza atat in privinta aspectului general, pozitia fata de cap cat si sub aspectul elemntelor sale componente lob, tragus, antetragus, helis, etc;

RIDURILE sunt apreciate in functie de zona in care se gasesc , dupa forma si numarul lor.

SEMNELE PARTICULARE fac parte din elementele pretioase pentru identificarea persoanelor si cadavrelor. Tatuajul ocupa un loc important in suita semnelor particulare; el poate fi gasit pe toata suprafata corpului cu exceptia palmelor, talpilor si pielii de pe cap, de regula pentru tatuajul ornamental se prefera pieptul, spetele si bratele. Daca eventual s-a incercat inlaturarea lui chirurgicala, cu ajutorul fotografiei sub radiatii infrarosii i se poate observa forma initiala, datorita resturilor de pigment ramase in tesut.

IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPA VOCE SI VORBIRE

Metoda moderna in slujba aflarii adevarului si descoperirii autorului infractiunii.

Individualitatea vocii si vorbirii determinate de diverse particularitati anatomice si fiziologice permite identificarea neta a unei perosane de alta pe baza unor caracteristici de natura diferita.

Pentru a putea initia un astfel de proces de identificare este necesara descoperirea de urme specifice respective cele denumite urme sonore ale vocii si vorbirii a caror existenta este determinate de raspandirea pe scara larga a mijloacelor electronice de inregistrare fonica.

Particularitatile care determina individualitatea vocii fiecarei persoane sunt urmatoarele:

particularitatile de constructie ale aparatului fonorespirator ale fiecaruia dintre componentele sale (plamiani, trahee, laringe, coarde vocale, cavitate bucala, etc) servesc la diferentierea neta a unei personae de alta.

Particularitatile functiei fonatorii determinate de fiziologia specifica a actului respirator si de modul de comportare a coardelor vocale. Aceste particularitati se reflecta in cele 3 caracteristici principale ale vocii: timbru, frecventa, intensitate, unde primele 2 sunt foarte importante pentru identificarea persoanei deoarece scapa controlului constient al acesteia;

Particularitati determinate de modificari ale aparatului fonorespirator aparute ca urmare a unor maladii.

De remarcat ca vocea prezinta o alta proprietate esentiala si anume stabilitatea. Din momentul schimbarii vocii la pubertate aceasta ramane relative stabile pe intreaga durata a vietii.

Expertiza criminalistica a vocii si vorbirii

Ea nu se rezuma numai la identificarea persoanei, ea incearca sa resolve si probleme cum ar fi:

stabilirea autenticitatii fonogramei in litigiu;

identificarea persoanei vorbitorului ;

stabilirea eventualei deghizari a vocii si vorbirii;

Inregistrarea penala

Privita in ansamblu inregistrarea penala consta in esenta in urmatoarele:

identificarea persoanelor care au mai savarsit infractiuni pe baza inregistrarii penale nomminale si dactiloscopice;

identificarea autorilor unor fapte penale pe baza inregistrarii dactiloscopice monodactilare si dupa modul de operare;

identificarea persoanelor disparute si a cadavrelor cu identitate necunoscuta potrivit semnalmentelor exterioare ori a altor date antropologice;

identificarea unor obiecte corp delict ari stabilirea apartenentei lor de grup, pe baza datelor din cartoteci sau diverse colectii.

Importanta inregistrarii penale trebuie privita in dublu sens si anume: combaterea infractiunilor prin identificarea autorilor lor , inclusive a celor cu antecedente penale precum si a unor mijloace materiale de proba si al doilea sens priveste scopul preventiv al activitatii judiciare , inregistrarea celor condamnati penal, servind la o supraveghere a modului lor de reeducare si de reinsertie sociala pentru a nu mai comite alte infractiuni.

Bibliografie: