STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI. Sinteza_Caracteristicile... · 2014. 6. 19. · 4 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 17. CARACTERISTICILE LOCALITĂŢILOR URBANE ŞI RURALE Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Raport de sinteză. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 17

2

Caracteristicile localităților urbane şi rurale Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 17. Caracteristicile localităţilor urbane şi rurale

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 5. Reţeaua de localităţi Studiul 17. Caracteristicile localităţilor urbane şi rurale

I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

Raport de sinteză

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Şerban POPESCU‐CRIVEANU, arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, urb. arh. Ana PETRESCU, urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU, urb. Alexandra HAJNŠEK Colaboratori: dr. arh. Horia MOLDOVAN, , dr. arh. urb. Toader POPESCU, urb. Alina MARINESCU, urb. Ramona UNGUREANU Cartografie, GIS: dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU, dr. geogr. Sorin BĂNICĂ

I.4. Cuprinsul raportului

V. Raport de sinteză V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare V.2. Diagnostic

V.3. Tendinţe de evoluţie V.4. Priorităţi de dezvoltare V.5. Sinteza strategică şi operaţională

Tabelul 17.1. Suprafeţe de teren pe categorii de folosinţă, România – sinteză, 2012 Tabelul 17.2. România, Municipiul București şi Judeţul Ilfov – Evoluţia populaţiei, a spaţiilor construite şi a densităţii

populaţiei 2002‐2012 Tabelul 17.3. Ponderea suprafetelor de teren aflate in teritoriul intravilan în raport cu suprafața totală a teritoriului

administrativ. Studiu de caz – localitățile vecine Municipiului București Tabelul 17.4. Ipotezele de creştere ale teritoriilor intravilane 2012‐2020

Graficul 17.1. Evoluţia suprafeţelor construite în România Graficul 17.2. Evoluţia suprafeţelor construite în Municipiul Bucureşti Graficul 17.3. Suprafaţa de teren aferentă unui locuitor Graficul 17.4. Suprafaţa de teren aferentă unui locuitor, pe categorii de folosinţă Graficul 17.5. Evoluţia suprafeţelor construite în Judeţul Ilfov Graficul 17.6. Evoluţia procentului de ocupare a teritoriului administrativ al zonelor metropolitane Graficul 17.7. Tipuri de țesuturi urbane în localitățile din România Graficul 17.8. Evoluţia teritoriului de dezvoltare a oraşului Bucureşti: perimetrul construibil (până în 1990) şi teritoriul

intravilan (după 1990) Graficul 17.9. Ipoteză de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării, perioada 2012‐2020 – rata anuală de

creștere Graficul 17.10. Ipotezele de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării, perioada 2012‐2020‐ indicele PITA maxim

Harta 17.1. Suprafaţa terenurilor neproductive pe UAT (2011) Harta 17.2. Procentul terenului neproductiv din suprafaţa UAT (2011) Harta 17.3. Teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti conform PUG 2000 Harta 17.4. UAT situate pe Coasta Mării Negre (teritoriul PATZ Zona costieră)

I.5. Anexă

Cuprinsul raportului final

4


4

V. Raport de sinteză

V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare

Scopul studiului este precizarea modurilor specifice de structurare internă a localităţilor şi, în legătură cu aceasta, a tendinţelor de evoluţie la nivel teritorial în orizontul de timp al cercetării în mod diferenţiat în mediile urban şi rural.

„Dezvoltarea echilibrată a reţelei de localităţi vizează realizarea unei relaţii armonioase între localitate şi teritoriu pe baza principiilor privind dezvoltarea durabilă, echilibrarea internă, deschiderea spre exterior, valorificarea potenţialului existent, complementaritatea funcţională şi sporirea autonomiei locale. Toate acestea presupun mobilizarea de parteneriate multiple între actorii teritoriali pentru promovarea unei structuri elastice şi dinamice de organizare a reţelei de localităţi prin formarea, consolidarea şi distribuţia echilibrată a unor poli de dezvoltare, în relaţie cu funcţiunile economico‐ sociale şi cu rolul lor teritorial”1.

Studiul tratează problemele interne ale localităţilor, problematică determinată geografic, politic, istoric, cultural. Studiul pune accent pe o problemă de mare actualitate şi relevanţă pentru situaţia din România şi pentru SDTR: stabilirea consumului de teren în oraşe, stabilirea „consumatorilor” din teritoriul ţării şi a evoluţiei previzibile a acestui tip de consum, în condiţiile în care economia de resurse trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar al SDTR. De asemenea, obiectivele de creştere a calității locuirii (şi a calităţii factorilor de mediu în localităţi) impun o politică prudentă de consum de teren.

În acest sens, s‐a urmărit stabilirea următoarelor probleme cu impact major în teritoriu: funcţiunile urbanistice din localităţile actuale; modul de construire în teritoriul UAT; elementele noi de structură din localităţi; legătura dintre localităţi şi noile infrastructuri de transport (autostrăzi, artere de ocolire, poduri, aeroporturi).

Cercetarea a avut la bază următoarele ipoteze: Apariţia, ca urmare a procesului de dezvoltare, a unor funcţiuni urbane noi, cu tendinţa de a mări suprafeţele urbanizate și

dependența extinderilor spațiului urban de mijloacele de transport motorizate; Accentul pus pe dezvoltarea producţiei agricole, pe acţiunile legate de protecţia și valorificarea durabilă a mediului şi a

patrimoniului cultural vor deveni factori de atenuare a măririi suprafeţelor urbanizate; Scăderea populaţiei stabile şi depopularea totală a unor localităţi vor corecta tendinţele de expansiune ale localităţilor

urbane și vor încuraja cooperarea între localități.

Obiectivele studiului au constat în: Stabilirea unor politici de dezvoltare teritorială cu luarea în considerare a elementelor specifice ale localităţilor din România; Stabilirea principalelor efecte ale dezvoltării asupra structurii interne a localităţilor; Avantajele noii economii urbane şi a scăderii demografice în ceea ce priveşte compensarea efectelor nocive ale dezvoltării

asupra mediului, peisajului, calităţii vieţii.

V.2. Diagnostic

Principalele tendinţe care s‐au manifestat în ultimii 20 de ani şi care au condus la transformări notabile ale teritoriului şi ale localităţilor, sunt următoarele2: a. Înfiinţarea unor localităţi urbane şi reorganizarea sistemului de legături în teritoriu şi în localităţi; b. Reaşezarea în teritoriu a populaţiei, cu dispersia locuirii către periferia localităţilor urbane şi către localităţile învecinate; Dispersia locuirii către periferia localităţilor urbane existente şi în localităţile din vecinătatea acestora Dezvoltarea zonelor de activităţi în periferia localităţilor urbane şi dezvoltarea de activităţi de‐a lungul axelor de

circulaţie dintre localităţi; Dezurbanizarea unei părţi din locuitorii oraşelor şi, implicit, creşterea suprafeţei construite din anumite localităţi rurale;

emigrarea sau plecarea temporară în alte ţări a unei părţi din adulţii apţi de muncă; c. Implantarea sau dezvoltarea unor infrastructuri turistice majore şi organizarea turismului rural; d. Delăsarea (sau uneori reconversia) zonelor industriale, militare, a altor zone de activităţi de mari dimensiuni3. e. Modificări funcţionale în interiorul localităţilor: În zone urbane şi în vecinătatea acestora, creşterea cererii de spaţii pentru locuinţe individuale, pentru spaţii

comerciale, pentru alte activităţi şi modificarea modului de viaţă urbană, cu următoarele consecinţe: Apariţia cartierelor de locuinţe în periferiile localităţilor urbane, în locul pepinierelor, a zonelor forestiere şi agricole; Construirea de spaţii pentru locuinţe şi servicii în zonele ocupate anterior de unităţi industriale, militare, parcuri şi

scuaruri; 1 Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030‐ Document supus consultării publice, octombrie 2008, Cap. 3.‐ Prezentarea Conceptului Strategic de

Dezvoltare Teritorială a României, pct. 3.4. Obiective strategice, p. 44. 2 Rostrada, Quattro Design, Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în vederea codificării, beneficiar: MTCT, Faza I – Documentare, februarie

2007, Cap. 1.4.1.3. 3 Vezi Studiul 15. Reţeaua de localităţi după rang şi importanţă şi vezi Rostrada, Quattro Design, Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în

vederea codificării, beneficiar: MTCT, Faza I – Documentare, februarie 2007, Cap. 1.4.1.3.


5

Modificarea apartamentelor din blocuri prin transformarea în spaţii comerciale sau birouri; Apariţia funcţiunilor din sectorul terţiar în periferiile orașelor, în zonele de vad comercial şi de‐a lungul axelor de

legătură între localităţi; Apariţia chioşcurilor, tonetelor, comerţului ambulant şi dezvoltarea sau improvizarea unor spaţii pentru târguri; Delăsarea, într‐o primă etapă, a zonelor comerciale centrale şi reconversia acestora, într‐a doua etapă, în zone de

atracţie turistică şi de loisir, cu restrângerea locuirii din aceste zone. Începutul procesului de reabilitare a parcurilor, scuarurilor şi spaţiilor de agrement, cu artificializarea masivă a

suprafeţelor acestora; Înlocuirea clădirilor vetuste cu clădiri noi, fără respectarea legislaţiei de protejare a patrimoniului construit, într‐o

primă etapă şi, într‐o a doua etapă, acţiuni de restaurare a monumentelor istorice şi a unor zone istorice de mai mari dimensiuni (Sibiu, Alba Iulia ş.a.).

În zone rurale: Retrocedarea terenurilor agricole şi reconfigurarea, în mod implicit, a zonelor şi tipurilor de activităţi; Dezvoltarea unor zone de activităţi din sectoarele secundar şi terţiar pe terenuri agricole, altădată neconstruite; Restrângerea activităţilor agricole şi forestiere în zonele cu potenţial turistic, construirea masivă şi modificarea

structurală a acestor zone; În interiorul unora dintre localităţile rurale, procese similare cu cele din mediul urban, dar de mai mică anvergură..

Tendinţele care pot fi observate în teritoriul naţional sunt legate de lipsa unei planificări teritoriale în ultimele decenii care, alături de modificarea necesităţilor funcţionale ale localităţilor, continuă aspectele negative constatate mai sus. Dezvoltarea extensivă şi nestructurată a localităţilor (în special în areale turistice, în jurul marilor aglomerări urbane şi de‐a lungul axelor de transport) conduce la diminuarea suprafeţelor fertile, la scăderea calităţii factorilor de mediu, la creşterea costurilor sociale ale deplasărilor şi ale infrastructurilor edilitare şi de transport precum şi la alterarea ireversibilă a peisajului.

Inadecvarea tramei stradale din zonele de extindere a localităţilor la necesităţile populaţiei din aceste zone implică costuri sociale mari şi, în viitor, necesitatea cheltuirii unor fonduri importante pentru reconfigurarea urbanistică a localităţilor. În acelaşi timp, dezvoltarea zonelor centrale ale localităţilor s‐a realizat cu sacrificarea patrimoniului construit şi a caracteristicilor tradiționale ale locuirii, construirea realizându‐se cu materiale, forme şi gabarite inadecvate, contribuind la alterarea calităţilor urbane şi rurale şi, implicit, reducând atractivitatea localităţilor.

1. Evoluţia suprafeţelor construite ‐ generalităţi

1.a. Suprafeţe ocupate de localităţi şi infrastructuri După anul 1990, suprafeţele construite s‐au mărit, cu precădere prin extinderea suprafeţelor localităţilor urbane. Datele statistice avute la dispoziţie nu reflectă cu claritate acest proces de dezvoltare extensivă, deoarece categoria statistică „Alte suprafeţe”, conţinută în tabelele care prezintă structura fondului funciar cumulează suprafeţele construite ale localităţilor cu infrastructurile de transport şi cu terenurile neproductive (numai din anul 2001 sunt prezentare datele defalcate şi pe aceste trei subcategorii).

Prezentarea succintă a evoluţiei suprafeţelor construite este realizată în funcţie de intensitatea creşterii în anumite teritorii, urmărind patru subcapitole: A. România; B. Municipiul Bucureşti; C. Judeţul Ilfov; D. Zonele metropolitane ale polilor de creştere.

A. România Suprafeţele de teren ocupate de construcţii, infrastructuri de transport, terenuri degradate şi neproductive au crescut de la cca 14.810 kmp la sfârșitul anului 1990 (6,21% din totalul suprafeţei României) la cca 16.403 kmp la sfârşitul anului 2012 (6,89% din totalul suprafeţei României). Creşterea totală de cca 1.593 kmp în 22 de ani, cu o medie anuală de cca 72 kmp, a avut însă o pantă mai accentuată în perioada 2002‐2012 când terenurile ocupate de „alte suprafeţe” au crescut cu cca 1.526 kmp (media este cca 153 kmp/an).

Suprafeţele terenurilor ocupate efectiv de construcţii (în localităţi) şi de căile de comunicaţie sunt înscrise în Anuarul Statistic al României începând cu situaţia din 2002. Între anii 2002 şi 2012 (10 ani), aceste suprafeţe au crescut de la cca 10.259 kmp la cca 11.406 kmp. Diferenţa de 1147 kmp (sau 114.700 ha) conduce la o medie a creşterii suprafeţelor construite de 11.474 ha/an; pentru comparaţie, în ultimii 10 ani creşterea suprafeţei construite a localităţilor ţării a acoperit la fiecare 2 ani suprafaţa teritoriului Municipiului Bucureşti.

6


6

Graficul 17.1. Evoluţia suprafeţelor construite în România Graficul 17.2. Evoluţia suprafeţelor construite în Bucureşti

Situaţia folosirii spaţiului, pe categorii de folosinţă, examinată prin media spaţiului total al ţării raportat la numărul de locuitori, duce la concluzia că, din cca 1,1 ha de teren care îi revin unui locuitor, 534 mp reprezintă construcţii (localităţi), căi de comunicație şi căi ferate (352 mp în localităţi şi 182 în căi de comunicaţie). Aceşti indici sunt deja neliniştitori: consumul de spaţiu pentru construcţii este relativ mare și poate creşte în viitor; în teritoriul ţării sunt atât zone de congestionare a suprafeţelor construite, cât şi de rarefiere a acestora, în care indicii sunt total diferiţi.

Teritoriul aferent unui locuitor se diminuează în funcţie de poziţia în ţară a unităţii administrative: în judeţul Ilfov, 4649mp/locuitor, adică cca 41% din media pe ţară; în municipiul Bucureşti, 124 mp/locuitor, adică cca 1% din media pe ţară.

Graficul 17.3. Suprafaţa de teren aferentă unui locuitor Graficul 17.4. Idem, pe categorii de folosinţă


7

Graficul 17.5. Evoluţia suprafeţelor construite în Judeţul Ilfov

B. Municipiul Bucureşti Municipiul Bucureşti, cu teritoriul administrativ de cca 238 kmp, a avut o creştere a suprafeţei construite de la 16.914 ha în anul 2002, la 19.123 ha în anul 2012; creşterea totală de 2.209 ha în 10 ani, cu o rată anuală de cca 221 ha, este caracteristică pentru o dezvoltare extensivă şi necontrolată a oraşului, în condiţiile în care populaţia acestuia începe să scadă.

Este foarte important de semnalat faptul că dimensiunea populației oraşului este prezentată în cifre contradictorii: 1.944.451 loc. în 2010, 1.677.985 loc. în 2011 (RPL), 1.924.299 loc. în 2012; în aceste condiţii, mediile pe care le‐am calculat se bazează pe populația comunicată de INS pentru anul 2012. Este de prevăzut că în noile documentaţii de urbanism – în curs de elaborare – se vor găsi măsurile necesare pentru stabilizarea procesului de creştere necontrolată a suprafeţei construite oraşului București.

C. Judeţul Ilfov Judeţul Ilfov prezintă cele mai mari creşteri ale spaţiului construit faţă de cele înregistrate în întreaga ţară. Deşi acest judeţ este singurul din ţară care a înregistrat creşteri de populaţie în intervalul 2002‐2012, creşterile suprafeţelor construite nu sunt justificate de creșterea populaţiei4.

Dublarea suprafeţelor construite, de la 13.907 ha în anul 2002, la 25.162 ha în anul 2012, reprezintă o creştere totală de 11.255 ha şi o rată anuală de creştere 1.125 ha (rata anuală de creştere teritorială de 5 ori mai mare decât cea din Municipiul Bucureşti). Această creştere a fost determinată de mărirea suprafeţelor ocupate de căile de comunicaţii şi, în mult mai mare măsură, de mărirea suprafeţelor ocupate de localităţi; în acelaşi timp creşterea zonelor construite a implicat mărirea suprafeţei terenurilor degradate, diminuarea cu puţin a suprafeţelor de apă şi a pădurilor, precum şi diminuarea substanţială, cu 9,9% din suprafaţă, a terenurilor agricole. Altfel spus, creșterea suprafeţelor construite – în principiu benefică pentru dezvoltare a condus la diminuarea potenţialului agricol şi forestier, la degradarea mai puternică a terenurilor, la înrăutăţirea condiţiilor de mediu şi la deteriorarea în unele zone a peisajului natural.

4 Populaţia judeţului Ilfov în anul 2012 reprezintă de 1,23 ori populaţia din anul 2002, cu o creștere totală de 63.508 locuitori, adică 23% din populaţia anului 2002.

8


8

Graficul 17.6. Evoluţia procentului de ocupare a teritoriului administrativ al zonelor metropolitane

Fără date statistice amănunţite, dar pe baza observaţiilor subiective, se poate formula o conjectură: acţiunile de dezvoltare mai puternice şi, deci, diminuarea terenurilor agricole şi deteriorarea peisajului sunt cele mai evidente în apropierea Municipiului Bucureşti şi de‐a lungul DN care străbat judeţul. În afara situaţiei din spaţiu, care este evidentă, argumentele care susţin această afirmaţie sunt: creşterea populaţiei UAT care se învecinează cu municipiul Bucureşti (Municipiul București are limite cu 16 UAT); transformarea în oraşe a 7 comune vecine cu municipiul Bucureşti în perioada 2000‐2005.

D. Zonele metropolitane ale polilor de creştere În zonele metropolitane ale polilor de creştere se manifestă acelaşi proces de mărire a suprafeţelor ocupate de construcţii: după datele existente pentru 4 zone metropolitane (Braşov, Cluj Napoca, Constanţa, Ploieşti) între anii 1992‐2012 creşterea medie a indicelui POTA5 a fost de 1,37% (de la 9,67% la 11,04%). Evoluţia nivelului de ocupare cu construcţii a teritoriului administrativ (POTA) este prezentată în Graficul 17.6. Concluzii: Din datele existente rezultă că suprafeţele ocupate de infrastructurile de transport au fost oarecum constante în perioada 1992‐ 2012; această informaţie nu pare a fi în concordanţă cu realitatea. Suprafeţele ocupate de localităţi (de construcţii) au avut creşteri în proporţii diferite, în funcţie de poziţia lor în ţară; dimensiunea anuală a acestei creşteri medii anuale este următoarea: Total România‐22 ani (1992‐2012)‐ 11470 ha/an; Municipiul Bucureşti‐10 ani (2002‐2012)‐ 221 ha/an (cca 2% din creşterea medie din ţară); Judeţul Ilfov‐10 ani (2002‐2012)‐ 1125 ha/an (cca 10% din creşterea medie din ţară); 4 zone metropolitane (Braşov, Cluj‐Napoca, Constanţa, Ploieşti)‐20 ani (1992‐2012)‐308 ha/an (cca 3% din creşterea

medie din ţară).

Această constatare dovedeşte necesitatea reglementării procesului de creştere a localităţilor, în special în zonele care cuprind marile oraşe ale ţării.

1.b. Suprafeţele plantate din oraşe şi municipii Datele statistice existente nu precizează modul de calcul al suprafeţei spaţiilor plantate din municipii şi oraşe (de exemplu, suprafaţa spaţiilor plantate din municipiul Bucureşti prezentată de INS este mai mare decât cea a spaţiilor plantate publice existente). Suprafaţa totală a spaţiilor plantate din municipiile şi oraşele ţării în anul 2011 este de 22 451 ha, ceea ce conduce la indicele global de 22,3 mp / locuitor. Se constată din datele globale că în perioada 1993‐2002 s‐au diminuat spaţiile plantate în localităţile urbane, fapt care este vizibil şi în realitate; diminuările s‐au datorat unor operaţii urbane realizate cu acordul şi prin autorizarea primăriilor UAT. Situația aceasta este caracteristică şi pentru municipiul Bucureşti, chiar dacă cifrele prezentate în statistică oferă o imagine liniştitoare (28,7 mp/loc. în anul 2011).

5 POTA (%) – Indicele de ocupare cu construcţii a teritoriului administrativ al UAT, reprezentând: (Suprafaţa ocupată cu construcţii/Suprafaţa teritoriului

administrativ) x 100 (indice introdus de prezentul studiu).


9

Legislaţia actuală referitoare la spaţiile plantate din localităţi: OUG nr. 114/2007 şi Legea nr. 24/2007 prevăd în principal următoarele: Interzicerea diminuării spaţiilor plantate existente; Realizarea de spaţii verzi în toate localităţile, până la atingerea indicelui minim de 20 mp / loc. până în anul 2010 şi a

indicelui minim de 26 mp/loc. până la sfârşitul anului 2013; Elaborarea în fiecare UAT a Registrului Spaţiilor Verzi.

Această legislaţie, care dă sarcini greu de realizat în scurtele termene stabilite, fără a preciza modul de finanţare a acţiunilor prevăzute, nu a fost respectată până în momentul de faţă: spaţiile plantate au continuat să se diminueze6; Registrul Spaţiilor Verzi nu se execută în toate municipiile şi oraşele.

OUG nr. 59/2007 instituie Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, care are ca scop îmbunătățirea factorilor de mediu și a calității vieții în localități prin creșterea suprafețelor spațiilor plantate din localitățile urbane și rurale, protejarea și gestionarea durabilă a acestora și implicit prin aducerea la standardele europene a indicelui de suprafaţă de spații verzi/locuitor.

Pe baza acestui program, în perioada 2007‐2010, au fost selectate pentru aprobare și finanțare 183 de proiecte de reabilitare, extindere și înființare de parcuri în municipii, orașe și comune. Din analiza proiectelor aprobate se remarcă un procent foarte mare de proiecte aprobate în mediul rural, fapt ce subliniază necesitatea elaborării unor studii care să demonstreze importanţa creșterii substanțiale a spațiilor publice plantate în mediul rural. În urma finalizării procesului de finanțare nu au fost realizate date de sinteză care să ilustreze suprafețele totale de parcuri amenajate, măsura în care a crescut suprafața de spații verzi/locuitor și modul de îmbunătățire a calității spațiului urban și rural. În absenţa registrelor spaţiilor verzi, datele avute la dispoziţie sunt cele din statisticile oficiale; conform acestor date, în municipiile și oraşele din ţară ar fi necesară creşterea suprafeţelor spaţiilor plantate cu 3 500‐4 000 ha. Pentru localităţile rurale, indicele stabilit prin lege – 26 mp / loc. – pare exagerat de mare (acest indice conduce la necesitatea realizării a cca 25 000 ha de spaţii plantate în satele din ţară). Se consideră că este necesară elaborarea unor studii care să stabilească: situația spațiilor plantate pe mediul urban și cel rural (în funcție de numărul de locuitori); necesităţile de realizare a spaţiilor plantate în fiecare localitate urbană în parte; standardele de spaţii plantate pentru localităţile rurale, luând în consideraţie caracteristicile geografice și economice ale acestor localităţi.

1.c. Suprafeţele agricole şi forestiere Datele statistice referitoare la evoluţia suprafeţelor agricole şi forestiere în întreaga ţară sunt următoarele:

România suprafaţa totală (ha) Categoria de folosinţă

1990 2012 Diferenţa I2012I – I1990I

(ha)

Suprafaţă agricolă 14.769.028 14.615.057 ‐153.971 Păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră

6.685.371 6.746.906 +61.535

Tabelul 17.1. Suprafeţe de teren pe categorii de folosinţă, România ‐ sinteză, 2012; Sursă: INS ‐ ASR. Constatări: În 22 de ani suprafaţa agricolă a ţării s‐a diminuat cu cca 1.540 kmp (o suprafaţă aproape egală cu cea a judeţului Ilfov);

diminuarea cu 1,04% a suprafeţei agricole înregistrate în anul 1990 a avut o rată medie anuală îngrijorătoare, de cca 7.000 ha. Procesul de diminuare continuă a suprafeţei agricole trebuie să fie controlat şi redus la minimum, pentru ca în ţara noastră să se înregistreze cu adevărat o dezvoltare durabilă.

În acelaşi interval de timp, suprafaţa pădurilor a crescut, prin împăduriri cu cca 615 kmp; credem însă că situaţia pădurilor nu este bine reflectată de aceste statistici care arată că în fiecare an s‐au împădurit în medie cca 2.800 ha de teren fără a evidenţia şi suprafeţele de pădure defrişate fără înlocuire de arbori.

Diminuarea fondului agricol se datorează în primul rând unor acţiuni umane (extinderea localităţilor, realizarea marilor infrastructuri de toate categoriile, amenajarea infrastructurilor sportive extraurbane, exploatarea resurselor naturale mai ales prin cariere, realizarea echipamentelor energetice de toate categoriile, amenajările hidrotehnice şi de apărare contra inundaţiilor, împăduriri şi refaceri ecologice ale terenurilor degradate, perdele de protecţie ş.a.) şi, în al doilea rând, unor calamităţi şi procese naturale (inundaţii, alunecări de teren, deşertificare, sărăturare, eroziunea solului şi altele).

Diminuarea fondului forestier se produce prin acţiuni de construire a infrastructurilor de circulaţie şi energetice, prin realizarea infrastructurilor sportive extraurbane, prin tăieri ilegale fără înlocuirea arborilor, prin incendii și prin acţiunea factorilor naturali (vânturi puternice, îmbolnăviri ale arborilor, acţiunile dăunătorilor naturali, alunecări de teren, variaţii ale nivelului apelor freatice ş.a.).

6 De exemplu: scuarul din Cetatea Alba Carolina de la Alba Iulia; scuarul din Piața Libertății din Cuj‐Napoca; construcțiile din parcul început pe Calea Văcăreștilor ‐

lacul Văcărești din București ș.a. Există, de asemenea, proiecte care prevăd și construirea pe terenuri care fac parte din spații plantate urbane.

10


10

1.d. Suprafeţele industriale Datele statistice avute la dispoziţie nu evidenţiază suprafeţele terenurilor cu folosinţă industrială; niciun minister nu are în evidenţele sale date relevante în acest sens. Din experienţă se poate reţine observaţia că folosinţele industriale ocupă în localităţi între 5% şi 20% din suprafaţa teritoriului intravilan; variaţia suprafeţelor este direct proporţională cu tehnologia şi capacitatea unităţilor industriale şi este invers proporţională cu mărimea populaţiei din localitatea respectivă (populaţie mică –monofuncţionalitate– suprafeţe industriale cu pondere mare în suprafaţa teritoriului localităţii; populaţie mare – polifuncţionalitate – suprafaţă industrială cu pondere mai mică în suprafaţa teritoriului localităţii). Până în 1990, unităţile urbanistice denumite „zone industriale” cumulau unităţile industriale principale din localităţi, erau organizate cu atenţie pentru folosirea terenului şi constituiau centre de atracţie pentru salariaţii din localitate şi împrejurimi. Densitatea muncitorilor era mare, între 50‐100 salariaţi/ha, motiv pentru care sistemul de lucrări edilitare şi sistemul de transport în comun din localitate erau organizate astfel încât să deservească zona industrială.

După anul 1990 a început procesul de „dezindustrializare”, caracterizat prin diminuarea sau oprirea producţiei industriale, micşorarea numărului de muncitori, trecerea platformelor industriale în proprietate mixtă sau privată. Din cauza acestui proces toate oraşele ţării au început să resimtă lipsa locurilor de muncă, ceea ce a condus la pauperizarea mai accentuată a populaţiei, la mărirea numărului de şomeri, la părăsirea oraşului de către unii dintre locuitorii săi, la diminuarea navetismului industrial. Oraşele monoindustriale au decăzut puternic. Procesul, început în anul 1990, a condus la situaţia actuală a infrastructurilor industriale care poate fi caracterizată prin: Restrângerea activităţii industriale în oraşe; Retehnologizarea unor unităţi industriale, păstrând profilul producţiei din epoca anterioară; Reorientarea ramurilor industriale din ţară şi a repartiţiei teritoriale a industriei; Extinderea unor oraşe, prin dezvoltarea unor unități industriale noi, construite pe amplasamente din afara oraşelor; Organizarea unor parcuri tehnologice, industriale şi ştiinţifice, forme noi de coordonare a activităţilor în teritorii specializate; Refuncţionalizarea terenurilor unor unităţi industriale situate în părţile mijlocii ale oraşelor: desfiinţarea clădirilor şi

instalaţiilor, construirea clădirilor necesare unor funcţiuni noi, folosirea la maximum a terenurilor; Existenţa în oraşe a unor spaţii construite părăsite: unităţile industriale care nu mai funcţionează şi care constituie factori

de regres economic, de poluare şi de infracţionalitate. Este necesar ca reglementările şi strategia de dezvoltare să cuprindă capitole speciale referitoare la unitățile industriale, ca părți componente esenţiale ale localităţilor.

1.e. Indici de densitate şi de ocupare a teritoriului Studiile de amenajare a teritoriului utilizează în mod curent indici de densitate teritorială a populaţiei. Calculul ocupării efective a teritoriului administrativ cu construcții și căi de comunicație se exprimă prin indicele POTA (Procentul din suprafața teritoriului administrativ pe care îl reprezintă suprafața ocupată de construcții și căi de comunicație7).

Densitatea populației în anul 2012, calculată pe totalul teritoriului administrativ și pe teritoriul ocupat de construcții și căi de comunicație (inclusiv căile ferate), evidențiază poziția singulară a județului Ilfov, care are densitatea populației pe suprafața construită situată sub media pe țară. Județul Ilfov are un indice POTA de trei ori mai mare decât indicele pe totalul țării, ca urmare a situației Municipiului București care are multe funcțiuni amplasate în teritoriul care înconjoară orașul (aeroportul internațional, aerodromul sportiv, stația de tratare a apei potabile, stația de epurare a apelor uzate, depozitul de deșeuri menajere, artere de circulație, căi ferate, unități de cercetare, unități militare, marile mănăstiri ș.a.).8

Principalii indicatori şi indici care exprimă ocuparea teritoriului administrativ: România Judeţul Ilfov Mun. BucureştiNr.

crt. Categorii de folosinţă şi indici

2002 2012 2002 2012 2002 2012Suprafeţele construcţiilor, căilor de comunicaţie şi căilor ferate (ha) 1025879 1140623 16914 19123 13907 25162 1 Procente suprafeţe 100% 100% 1,65% 1,68% 1,34% 2,20% Populaţia (nr. locuitori) 21680974 21355849 1926134 1924299 277058 340566 2 Procente populaţie 100% 100% 8,89% 9,01% 1,28% 1,60% Spaţiul construit pentru un locuitor (mp/ loc) [1/2] 473 534 88 99 501 738 3 Procente spaţiu construit 100% 100% 18,60% 18,54% 105% 138.00% Suprafaţa teritoriului (ha) 23839071 158328 23787 4 Procente suprafaţa teritoriului 100% 0,66% 0,10%

5 Densitatea teritorială a populaţiei (loc/ ha) [2/4] 0,91 0,90 80,97 80,90 1,74 2,15 6 Densitatea populaţiei pe suprafeţele construite (loc/ ha) [2/1] 21,13 18,72 113,88 100,63 19,92 13,53 7 Procentul de ocupare a teritoriului administrativ POTA [1/4] 4,30% 4,79% 71,11% 80,39% 8,78% 15,89%

Tabelul 17.2. România, Jud. Ilfov şi Mun. București. Evoluţia populaţiei, a spaţiilor construite şi a densităţii populaţiei 2002‐2012 Sursă: INS – Tempo Online

7 Indicele POTA este adoptat prin acest studiu și este folosit pentru prima dată într‐o documentație de amenajare a teritoriului; calculele se bazează pe date oferite

de INS. Denumirea indicelui este stabilită prin analogie cu indicele POT (Procentul de ocupare a terenului) folosit în documentațiile de urbanism. 8 Cf. ATU și Quattro Design, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011, mss.


11

Harta 17.1. Suprafaţa terenurilor neproductive pe UAT (2011) Sursa datelor: MDRAP, 2013

Harta 17.2. Procentul terenului neproductiv din suprafaţa UAT (2011) Sursa datelor: MDRAP, 2013

12


12

2. Caracteristicile şi structura localităţilor

2.1. Tipurile localităţilor după criterii structurante

Tipurile de acţiuni publice trebuie să fie adecvate caracteristicilor aşezărilor sau părţilor constitutive ale acestora. Multiple tipologii pot fi realizate; din acestea sunt de reţinut cele operaţionale, legate de cazul României. Acestea se pot constitui în matrici care stau la baza priorităţii acordate unui anume tip de acţiune publică şi vor fi definitivate prin studii de detaliu ulterioare, realizate pe principalele probleme rezultate din strategia actuală. 1. După amplasarea în provincii istorice şi ţări (vezi Studiul 16) Dobrogea, Moldova (Moldova de Jos, Moldova de Sus – Bucovina), Ţara Românească, Oltenia, Banat, Transilvania

(Ardeal, Crişana, Maramureş); Ţara Haţegului, Ţara Vrancei, Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Ţara Loviştei, Ocolul Câmpulungului etc.;

2. După amplasarea geografică şi altitudine (vezi Studiul 9) Zonă de luncă, de câmpie, de podiş, de deal, de munte; Zonă joasă, medie, înaltă (sub 800 m, 800‐1000 m, peste 1000 m ş.a.); Aşezări de vale, de versant, de culme; Tipuri de aşezări după amplasare: de câmpie, subcarpatic, montan;

3. După grupul etnic majoritar (vezi Studiul 1) Românesc, săsesc, german, şvăbesc, secuiesc, unguresc, polonez, tătăresc, lipovenesc, ţigănesc; Localităţi cu comunităti mixte;

4. După statut administrativ; dimensiune şi populatie (vezi Studiul 16) Crâng, cătun, sat, oraş; Comună, oraş, municipiu; Suprafaţă mică, medie, mare; Populaţie mică, medie, mare;

5. După funcţiuni principale (vezi Studiul 16) Agricultură, pomicultură, viticultură, piscicultură, industrie ş.a.; Comercial, administrativ, religios ş.a.;

6. După perioadă şi mod de constituire (vezi Studiul 16) Antic, medieval, premodern, modern, contemporan; Feudal, capitalist, socialist, postsocialist; Programat (slobozie, împroprietărire de orice tip); neprogramat, necunoscut; Tipuri de aşezări după perioada constituirii: Regulamentul Organic, Principatele Unite, Regat ş.a.;

7. După organizarea proprietăţii (vezi Studiul 16) Proprietate istorică moşnenească, boierească, mănăstirească, domnească, composesorat; Proprietate modernă;

8. După modul şi gradul de ocupare a terenurilor (vezi Studiul 16) Aşezări cu densitate mare, medie, mică; Aşezări compacte; aşezări adunate, răsfirate, risipite; Aşezări neregularizate, regularizate, restructurate trase la linie ş.a.;

9. După starea economică şi socială şi stabilitate (vezi Studiile 16 și 18) Aşezări sărace, medii, prospere; Aşezări permanente, temporare [aşezări informale];

10. După specificul geografic (vezi Studiul 23) Aşezări urbane, rurale, metropolitane, frontaliere, costiere, montane, depărtate, izolate; Aşezări în creştere, în stagnare, în declin etc..

Pe baza tipologiei localităţilor, SDTR stabileşte direcţiile de acţiune care vor fi preluate în studii sectoriale ulterioare. Unul dintre aceste studii este Studiul de Fundamentare în vederea actualizării PATN‐ Reţeaua de localităţi, studiu care trebuie să aibă în vedere următoarele direcţii principale: Luarea în considerare a tuturor localităţilor din ţară ( cca 13 000 localităţi), ierarhizarea acestora şi determinarea unor

statute juridice corespunzătoare, în conformitate cu noua conformare a structurii reţelei de localităţi; Stabilirea sistemului de cooperare între localităţi cu relaţiile juridice (drepturi şi obligaţii) care decurg din formele noi de

cooperare legale; Stabilirea unor niveluri de echipare a localităţilor care să determine pentru locuitori nivelul de viaţă corespunzătoare,

precum şi drepturi şi obligaţii în consecință.


13

2.2. Tipuri de ţesuturi urbane formate în timp şi agregarea lor în localităţi

În funcţie de criteriile structurante ale localităţilor ţesuturile urbane care le sunt caracteristice prezintă o foarte mare diversitate. Analiza acestora scoate în evidenţă specificul vieţii sociale şi economice din localitate, precum şi modul în care trebuie acţionat pentru păstrarea acestui specific. Tipurile de ţesut urban pot fi sintetizate astfel:

Graficul 17.7. Tipuri de țesuturi urbane în localitățile din România (arh. Șerban Popescu‐Criveanu, urb. Alexandra Hajnšek, Quattro Design)

14


14

Concluzia prezentării tipurilor de ţesuturi urbane este aceea că în localităţile din România există o multitudine de agregări a elementelor construite, varietate care este mai mare decât în multe ţări europene. Păstrarea acestor ţesuturi constituie o parte importantă a definirii specificului de viaţă a locuitorilor așezărilor, sursă a coeziunii teritoriale şi a competitivităţii regiunilor ţării. Pentru păstrarea specificităţii locale sunt necesare studii ulterioare care să determine în detaliu modul de intervenţie în diferite tipuri de localităţi şi reglementările care să permită aceasta.

2.3. Intravilan şi extravilan. Cazul special al Municipiului Bucureşti După cum s‐a arătat în capitolele anterioare, extinderea în teritoriu a localităţilor reprezintă o problemă de foarte mare importanţă pentru viaţa locuitorilor, pentru economia agricolă şi pentru protecţia mediului în ansamblul său.

Până în momentul de faţă s‐a manifestat tendinţa generală de extindere maximă a localităţilor, prin prevederea unor suprafeţe mărite ale teritoriilor intravilane (conform Legii nr.50/1991 şi a completărilor ulterioare, prin documentaţii de urbanism aprobate de Consiliile Locale se stabileşte teritoriul intravilan din UAT). Această atitudine s‐a manifestat în majoritatea cazurilor, cu precădere în oraşe şi în UAT din zonele periurbane.

Rezultatele politicii de construire fără nicio limită au fost pe de o parte, creşterea foarte mare a investiţiilor în sectorul imobiliar şi, pe de altă parte, extinderea localităţilor prin fragmente de ţesut urban formate pe terenuri cu folosinţă agricolă sau forestieră, adesea fără legătură cu trupurile principale ale localităţilor.

Pentru estimarea raportului intravilan/extravilan, se introduce în prezentul studiu un indice denumit Procentul Teritoriului Intravilan din Teritoriul Administrativ (%) – PITA, care se calculează astfel: STI/STA x 100, unde STI este suprafaţa teritoriului intravilan şi STA este suprafaţa teritoriului administrativ ale UAT respective.

Cazurile relevante la nivel naţional prezentate în continuare sunt următoarele: A. Municipiul Bucureşti; B. Localităţile vecine Municipiului Bucureşti; C. UAT situate pe coasta Mării Negre.

A. Municipiul Bucureşti

Extinderea teritoriului intravilan a fost următoarea:

1990‐1994: 79,6% din suprafaţa teritoriului administrativ (238 kmp); 1995‐2000: 86% din suprafaţa teritoriului administrativ; Începând cu anul 2000: 98% din suprafaţa teritoriului administrativ, adică 23318 ha, cf. PUG Municipiul Bucureşti 20009. Se constată că singurele suprafeţe de teren care nu fac parte din teritoriul intravilan sunt pădurile (suprafaţă 482 ha, adică 2% din suprafaţa teritoriului administrativ al Municipiului Bucureşti).

Graficul 17.8. Evoluţia teritoriului de dezvoltare a oraşului Bucureşti: perimetrul construibil (până în 1990) şi teritoriul intravilan (după 1990). Sursa: ATU, QD, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011

9 ATU, Quattro Design, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011, pp. 169‐177


15

Harta 17.3. Teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti conform PUG 2000 Sursa: ATU, Quattro Design, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011

16


16

B. Localităţile vecine Municipiului Bucureşti Datele disponibile provin din mai multe surse, ceea ce face discutabile unele cifre; se remarcă însă tendinţa generală de mărire a teritoriului intravilan în unele UAT cu populaţie mică, mărire care nu are o justificare funcţională.

Nr. Crt. UAT

Cod SIRUTA Nume UAT Populatia totală RPL 20111

Suprafața Teritoriului administrativ (ha)2

Suprafața Teritoriului Intravilan(ha)3

Indicele PITA4 (%) [6]/[5]x100

[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7]1 179221 Oraș Otopeni 13861 3182 2724 862 105570 Comuna Tunari 5336 3539 3387 963 179551 Oraș Voluntari 42944 3776 2840 754 179310 Comuna Dobroești 9325 1115 ? ‐5 179515 Oras Pantelimon 25596 7060 2714 386 101742 Comuna Cernica 10886 3784 ? ‐7 179347 Comuna Glina 8592 2879 1680 588 179533 Oraș Popești Leordeni 21895 5552 970 179 179383 Comuna Jilava 12223 2561 ? ‐10 179409 Oraș Măgurele 4749 4411 4017 9111 179221 Oraș Bragadiru 3969 2101 1866 8912 102035 Comuna Clinceni 6808 2507 ? ‐13 102570 Comuna Domnești 8682 3655 ? ‐14 179249 Comuna Chiajna 14259 1604 ? ‐15 179285 Oraș Chitila 14184 1113 687 6216 179463 Comuna Mogoșoaia 7625 2611 ? ‐VALORI TOTALE (pentru 9 UAT) 33613 141126 20885 ‐VALORI MEDII (pentru 9 UAT) 3734 15680 2320 62%

Tabelul 17.3. Ponderea suprafetelor de teren aflate in teritoriul intravilan în raport cu suprafața totală a teritoriului administrativ. Studiu de caz ‐ localitățile vecine Municipiului București

C. UAT situate pe coasta Mării Negre În afara datelor incerte, constatările care pot fi făcute examinând dezvoltarea propusă pentru localităţile situate pe fâşia de ţărm a Mării Negre sunt neliniştitoare: Municipiul Constanţa va putea ocupa cca 50% din teritoriul său administrativ; Municipiul Mangalia şi oraşul Năvodari vor putea ocupa cca 40% din teritoriile administrative respective; Oraşul Eforie are teritoriul intravilan întins pe întregul teritoriu administrativ; Oraşele mai modeste şi fără „ieşire la mare” vor ocupa cca 10% din teritoriile administrative respective; Comunele prezintă variaţii ale indicelui PITA între 90% (comuna 23 August) şi 3% (comuna Corbu). Este de semnalat însă

intenţia de a ocupa cu construcţii întreaga bandă de teren situată de‐a lungul ţărmului Mării Negre (vezi PUG Comuna Limanu).

Concluzia celor 3 cazuri relevante la nivel naţional este că în teritoriu se constată diferenţe majore ale nivelului PITA: Zona costieră a Mării Negre (media UAT, 35%); UAT vecine municipiului Bucureşti – 62% media UAT, însă în multe UAT indicele depăşeşte 75%; Municipiul Bucureşti – aproape 100%. Aceste constatări trebuie să conducă la soluţii active de limitare creşterii teritoriului intravilan, în favoarea conservării zonelor cu potenţial natural.


17

Harta 17.4. UAT situate pe Coasta Mării Negre (teritoriul PATZ Zona costieră) Sursa: Șerban Popescu‐Criveanu et al., Caracteristicile teritoriale și dezvoltarea așezărilor în România (secolele XVI‐XX), mss. 2012

3. Organizare internă şi zone majore de activităţi:

3.1. Moduri specifice de organizare internă a localităţilor şi grad de coeziune internă Organizarea internă a localităţilor este adaptată activităților pe care le au locuitorii acestora, acivități care se desfăşoară în construcţii și amenajări corespunzătoare scopului. Astfel se organizează în localităţi zone cu funcţiuni urbanistice diferenţiate şi care, prin combinare, formează structura funcţională a localităţii respective. Structura funcţională a localităţii, formată în timp, este în evoluţie continuă şi determină procese de transformare internă şi procese de extindere teritorială.

Prezentarea funcţiunilor majore este necesară pentru evaluarea cauzelor care au determinat în timp expansiunile localităţilor şi a cauzelor care vor determina în viitor această expansiune. Prezentarea schematică evidențiază faptul că după anul 1990 extinderile localităților se datorează unor funcțiuni noi, rezultate din evoluția socială și economică: locuințe pentru anumite categorii de populație, unități industriale private, infrastructuri de servicii (în special comerțul în unități mari), unele echipamente sportive și de agrement (în special private), infrastructuri tehnice majore publice.

3.2. Zonele majore de activităţi şi grupări teritoriale ale activităţilor Activităţile umane care se desfăşoară într‐un teritoriu mai larg sau mai restrâns contribuie la formarea unor legături funcţionale care nu ţin seama de limitele administrative ale unei UAT sau ale unui judeţ. Pentru diverse interese există în teritoriu legături funcţionale multiple care pot fi clasificate după cum urmează:

A. Legături generate de funcţiuni similare, unele ducând chiar la utilizări comune: Grupări industriale amplasate în UAT vecine (Bucureşti – Popeşti Leordeni, Bucureşti – Pantelimon, Botoşani – Mihai

Eminescu, Târgovişte – Ulmi şi Aninoasa); Terenuri agricole sau forestiere cu aceleaşi calităţi care conduc la aceleaşi tipuri de culturi, la creşterea aceloraşi

animale, la exploatări comune, la sisteme de irigaţii comune ş.a.; Exploatarea aceloraşi resurse naturale: cărbune superior şi inferior, alte minerale; Zone de agrement şi turism (Lacul Snagov, Lacul Bicaz, Valea Prahovei, Şoseaua Transalpină, Transfăgărăşean (DN7C),

litoralul Mării Negre, ş.a.); Vizitarea monumentelor istorice (bisericile pictate din Bucovina, bisericile de lemn din Maramureş sau din Gorj).

18


18

B. Legături determinate de sisteme comune de utilități: Alimentări cu apă (sistemul Botoşani, sistemul Bucureşti, sistemul Cluj‐Napoca ş.a.); Epurarea apelor uzate menajere (Bucureşti – Glina); Depozitarea şi reutilizarea deşeurilor menajere şi industriale (Bucureşti – Popeşti Leordeni, Tulcea – Somova ş.a.); Producerea energiei (Constanţa – Ovidiu, Târgovişte – Doicești, Târgu Jiu – Rovinari ş.a.).

C. Legături determinate de marile infrastructuri de transport: Aeroporturi civile (Bucureşti – Otopeni, Constanţa – Mihail Kogălniceanu, Târgu Mureş – Cristeşti ş.a.); Poduri dunărene (Cernavodă – Feteşti, Giurgeni – Hârşova); Bacuri dunărene (Galaţi – I.C. Brătianu, Brăila – Măcin, Călăraşi – Ostrov); Transporturi transfrontaliere (Iaşi – Sculeni – Ungheni, Oradea – Borş, Arad – Nădlac, Huși – Albița ş.a.).

Stabilirea grupării teritoriale a activităților comune conduce la stabilirea legăturilor funcţionale existente şi la amplificarea acestora, pentru realizarea unei coeziuni mai mari a populaţiei; viitoarele PATR, PATJ, PATZIC trebuie să realizeze acest obiectiv.

4. Adaptarea localităţilor la noua economie urbană După anul 1990 a început să se formeze noua economie a ţării, care a condus la modificări importante în foarte multe dintre localităţile urbane şi în multe dintre localităţile rurale situate în apropierea oraşelor mari.

Funcţiunile majore care au apărut în această perioadă au fost prezentate în capitolul anterior. Amplasarea în teritoriu a clădirilor şi amenajările urbane care adăpostesc aceste funcţiuni a condus la modificări importante ale localităţilor; în general aceste modificări sunt următoarele: Extinderi ale localităţilor pentru zone de activităţi noi (industrie şi servicii); au început să se formeze parcuri tehnologice,

parcuri tematice, zone libere, zone comerciale pentru magazinele de mari dimensiuni ş.a.. Toate extinderile de localităţi s‐au realizat de‐a lungul arterelor de circulaţie existente, fără modificări majore ale reţelei stradale.

Extinderi ale localităţilor pentru locuire periferică (în general, locuire pavilionară) şi densificări ale localităţilor pentru locuire (în general , locuire colectivă). Extinderile localităţilor şi densificarea zonelor de locuit existente s‐au realizat fie de‐a lungul arterelor de circulaţie existente, fie în mici ansambluri care nu au legături noi cu reţeaua stradală existentă;

Arii de reconversie funcţională în interiorul localităţilor, în general pe teritoriul fostelor zone industriale şi militare; aceste modificări interne ale localităţilor nu au condus la modificarea arterelor majore de circulaţie;

Extinderea unor aeroporturi civile existente şi transformarea unor aeroporturi militare în aeroporturi civile; aceste importante schimbări funcţionale nu au condus la modificarea structurii stradale existente;

Realizarea unor artere de circulaţie noi, care asigură legăturile dintre localităţile mari şi noul sistem de circulaţie rutieră (autostrăzi, artere de ocolire a localităţilor), proces de dezvoltare care aduce noi artere de circulaţie în localităţi şi care se combină cu schimbările local ale circulaţiei interne din oraşele mari (intersecții denivelate, poduri, pasaje pietonale, zone de circulaţie pietonală ş.a.).

Aceste procese de dezvoltare au condus la unele rezultate care trebuie sa conducă la următoarele măsuri: Studierea deconcentrării populaţiei în marile oraşe (provenită din migrarea locuitorilor spre localităţile rurale sau spre

periferia oraşelor, pe fondul diminuării generale a populaţiei ţării) şi stabilirea măsurilor care trebuie luate pentru dirijarea procesului;

Studierea noilor relaţii funcţionale din localităţi (provenită din reaşezarea populaţiei şi din noua dezvoltare a zonelor de interes comunitar) şi stabilirea măsurilor de stabilizare a relaţiilor funcţionale;

Studierea intensificării circulaţiei interne din localităţi (provenită din motorizarea crescută a populaţiei şi din dezvoltarea noilor zone de interes comunitar) şi stabilirea măsurilor pentru diminuarea circulaţiei, pentru mărirea confortului urban şi pentru îmbunătăţirea mediului în localităţi.

5. Elemente de potenţial Dezvoltarea posibilă a localităţilor ţării este dificil de prognozat, pornind de la date incomplete şi în lipsa unor elemente de sprijin , cum sunt prognozele de dezvoltare în alte domenii10. Cu toate acestea, este necesară formularea unor praguri de dezvoltare care să permită discutarea unei strategii. Prognoza prezentată în acest studiu este pe termen scurt, orizontul 2020 şi are curba de pornire care rezultă din dezvoltarea localităţilor în intervalul de timp 2002‐2012 (10 ani). În acest interval de timp suprafaţa zonelor construite din ţară a evoluat de la cca 10260 kmp la cca 11400 kmp cu o creştere medie de cca 115 kmp/an.

10 Se aduce la cunoştinţă că datele statistice nu sunt analitice, deci este foarte dificil să se înţeleagă care sunt indicatorii conţinuţi în aceste date.


19

Studiul formulează 7 ipoteze de creştere a suprafeţelor construite în perioada 2012‐2020: I.1. Ipoteza stagnării totale (ipoteză extremă, catastrofală); I.2. Ipoteza bazată pe evoluţia anterioară:

A. Creştere minoră (mai mică decât cea din etapa anterioară); B. Creştere egală cu cea din etapa anterioară; C. Creştere mai mare decât cea din etapa anterioară;

I.3. Ipoteza formulării unor indici maximi de densitate a populaţiei în teritoriul intravilan11; I.4. Ipoteza formulării unor indici PITA maximi12; I.5. Ipoteza creşterii explozive (ipoteză extremă, devastatoare). Ca urmare a ipotezelor formulate mai sus, creşterea teritoriului intravilan al localităţilor ţării este următoarea:

Perioada 2002‐2012 Suprafaţa localităţilor: 10260 kmp (2002)‐11400 kmp (2012); Indicele POTA pe suprafaţa ţării: 4,31% (2002)‐4,79%(2012); Creşterea medie a suprafeţelor localităţilor: 115 kmp/an.

Ipotezele de creştere a teritoriului intravilan Creşterea medie

anuală (kmp/an)

Suprafaţa adiţională a teritoriului

intravilan (kmp)

Suprafaţa totală a teritoriului intravilan (kmp)

Indicele PITA pe suprafaţa ţării

1 2 3 4 5 [2]x8ani [3]+11400 [4]x100/238371

I.1. Stagnare totală ‐ ‐ 11400 4.79%

I.2.A. Creştere minoră 60 480 11880 4.98% I.2.B. Creştere egală cu perioada anterioară 115 920 12320 5.17%

I.2.C. Creştere mai mare decât în perioada anterioară 170 1360 12760 5.33%

I.3. Creştere până la densitatea maximă a populaţiei 250 2000 13400 (1) 5.62%

I.4. Creştere până la PITA maxim 450 3600 15000 (2) 6.29%

I.5. Creştere explozivă 575 4600 16000 6.72% Tabelul 17.4. Ipotezele de creştere ale teritoriilor intravilane 2012 ‐2020

Graficul 17.9. Ipoteză de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării, perioada 2012‐2020 – rata anuală de creștere

11 Indici maximi de densitate a populaţiei sunt: municipiul Bucureşti – 90 loc./ha; restul oraşelor – 25 loc./ha; satele (fără satele aparţinătoare oraşului) – 10 loc/ha. 12 Indici maximi PITA sunt: municipiul Bucureşti – 90%; restul oraşelor – 15%; satele (fără satele aparţinătoare oraşelor) – 5%

20


20

Graficul 17.10. Ipotezele de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării, perioada 2012‐2020‐ indicele PITA maxim

În legătură cu aceste ipoteze de dezvoltare se remarcă următoarele: Ipotezele extreme (I.1. şi I.5.) reprezintă o situaţie foarte puţin probabilă în orizontul prognozei; Ipoteza I.2.A. presupune un sistem de control al dezvoltării în suprafață şi o încetinire hotărâtă a acesteia, motiv pentru

care este ipoteza cea mai recomandabilă; Ipoteza I.2.B. presupune extrapolarea ritmului de creştere din deceniul trecut, presupunând absenţa unui sistem de

control al dezvoltării suprafeţelor construite; Ipoteza I.2.C. presupune o dezvoltare foarte puternică în teritoriu, în absenţa unui sistem de control; Ipoteza I.3. se bazează pe aproximarea unor cifre maxime de densitate a populaţiei, diferenţiate pe tipuri de localităţi (în

absenţa unui studiu special şi a unei prognoze a populaţiei, se prezintă cifre probabile); Ipoteza I.4. se bazează pe normarea unui indice maxim de extindere a localităţilor în teritoriul administrativ al acestora,

diferenţiat pe tipuri de localităţi (în absenţa unui studiu special, se prezintă cifre probabile).

Concluzia acestor prognoze până în anul 2020 se poate exprima în două moduri contradictorii care reies din suprafaţa la care se face raportarea: Suprafaţa totală a ţării: zonele construite şi marile infrastructuri de transport vor ocupa cca 5,0‐5,5% din suprafaţă, situaţie

care pare normală; Suprafaţa unor teritorii mai mici: zonele construite şi marile infrastructuri de transport vor fi inegal repartizate şi vor ocupa

suprafeţe diferite, în funcţie de: relieful terenului (câmpie, deal, munte); modul de folosire a resurselor; prezenţa oraşelor mari şi a zonelor funcţionale ale acestora; apropierea sau depărtarea localităţilor faţă de oraşele mari; amplasarea istorică a localităţilor de‐a lungul apelor, litoralului, drumurilor importante. Această situaţie va putea conduce la construirea excesivă în unele oraşe şi la rarefierea sau chiar dispariţia habitatului şi a zonelor construite în general în unele areale.

V.3. Tendinţe de evoluţie

Tendinţele care pot fi observate în teritoriul naţional sunt contradictorii; păstrarea echilibrului în dezvoltarea localităţilor depinde, în primul rând, de încurajarea tendinţelor pozitive prin măsuri adecvate.

Tendinţe negative Gigantismul ‐ realizarea unor amenajări de mare amploare care reclamă fonduri foarte mari de investiţii; Prevederi de dezvoltare mult peste necesar, fără justificare, care vor fi amendate de scăderea populaţiei ţării; Alterarea peisajului în majoritatea cazurilor de dezvoltare, datorată unor extinderi aparent haotice ale localităţilor; Dezvoltare nestructurată a localităţilor, fără prevederea reţelelor stradale şi edilitare, echipamentelor şi serviciilor; Dezvoltarea sistemului de localităţi urbane de‐a lungul marilor coridoare de transport rutier (DN/DE, autostrăzi); Ocuparea terenurilor de‐a lungul litoralului Mării Negre; Ocuparea terenurilor în jurul oraşelor mari (Municipiul Bucureşti, polii de creştere, gruparea urbană Galaţi – Brăila ş.a.); Tendinţe pozitive Atenuarea creşterilor urbane prin atitudinile de prezervare a teritoriului rural, de protejare a patrimoniului natural şi a

patrimoniului construit; Începutul formării exigenţelor în ceea ce priveşte respectarea dreptului la locuire civilizată şi confortabilă, de asigurare a

serviciilor publice şi a echipamentelor corespunzătoare; Formarea, la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi la nivelul cetăţenilor, a atitudinii de respectare a

spaţiului şi terenului agricol şi schimbarea prevederilor şi practicilor contrare acestei atitudini.


21

V.4. Priorităţi de dezvoltare

Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale

Documentele strategice de referinţă analizate (sau mentionate) în Cap. II.2.2., împreună cu alte documente strategice (unele recente, în curs de aprobare) stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru domeniul 5. Rețeaua de localități. Dintre acestea, cele mai relevante sunt:

În Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020 (Primul proiect, octombrie 2013) au fost formulate principii care stau la baza identificării zonelor pentru care se vor aplica acțiuni integrate de dezvoltare durabilă: promovare în funcție de tipologia așezărilor; delimitarea unor zone de intervenții în documentații de planificare urbană și stabilirea tipurilor de intervenție (inclusiv clasificarea în funcție de zonele funcționale – rezidențiale, centrale etc.); stabilirea unor criterii de selecție pentru proiectele de regenerare urbană. De asemenea, între măsurile prioritare formulate se numără și cele referitoare la îmbunătățirea calității mediului (prin creșterea eficienței energetice, mărirea suprafețelor de spații verzi ș.a.) și la creșterea calității spațiilor publice. Din punctul de vedere al creșterii conectivității localităților urbane și rurale, este considerată prioritară îmbunătățirea accesibilității între aglomerațiile urbane majore și conectarea zonelor rurale la rețeaua majoră de transport, proces prin care devine posibilă și incluziunea socială și conduce la combaterea sărăciei;

În Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020 este inclus obiectivul național de integrare a “perceptelor științifice ale planificării spațiale în programele de dezvoltare regională; modernizarea cadrului legislativ și normativ în concordanță cu orientările de coeziune teritorială a UE și cerințele dezvoltării durabile”. Între direcțiile de acțiune prioritare ale acestui obiectiv se numără următoarele: completarea legislației în așa fel încât să fie integrată viziunea strategică de planificare spațială și amenajare a teritoriului în programele de dezvoltare regională (și elaborarea planurilor strategice de dezvoltare a orașelor mari care vor stabili teme ce urmează să fie urmărite în planurile urbanistice generale); determinarea centrelor urbane care le vor polariza pe cele rurale; “limitarea prin lege a expansiunii spațiului intravilan al localităților urbane pentru o perioadă de 10 ani în favoarea restructurării (reciclării) terenurilor intravilane existente pentru noile investiții“; obligativitatea ca planurile urbanistice realizate pentru orașele mari să fie corelate cu cele ale unităților administrativ‐teritoriale adiacente; lansarea unor proiecte pentru mărirea spațiilor de parcare în orașele mari.

Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial

Eliminarea gigantismului investiţiilor; Diminuarea dezvoltării excesive a localităţilor, prin impunerea obligaţiei primăriilor de a elabora planuri şi programe şi de a

finanţa execuţia tramei stradale, a lucrărilor edilitare, a spaţiilor plantate şi a echipamentelor colective în zonele de dezvoltare;

Proiectarea infrastructurilor de transport şi execuţia ecologică a acestora, în conformitate cu obligaţiile protejării particularităţilor peisajului şi ale spaţiului rural, protejării vieţii sălbatice, a activităţilor agricole şi pastorale, a necesităţilor populaţiei;

Evitarea urbanizării continue de‐a lungul marilor coridoare naturale (cursul Dunării, cursurile râurilor, litoralul Mării Negre), în jurul lacurilor şi al pădurilor şi de‐a lungul axelor rutiere (şosele naţionale, judeţene).

V.5. Sinteza strategică şi operaţională

Obiectivul strategic în domeniul rețelei de localități este OS5. Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale, urmărind dezvoltarea unei rețele de localități urbane și rurale policentrice, cu grad crescut de atractivitate, dezvoltată omogen în teritoriu și conectată la sistemul european de localități.

a. Viziune în domeniul rețelei de localități

Stabilizarea numărului UAT și a rangurilor acestora; Orientarea formării unor relații funcționale noi către stabilizarea lor și creșterea rolului sistemelor urbane; Dezvoltarea sistemului de circulație rutieră cu crearea legăturilor necesare între acesta și orașele mari; Stabilizarea unor relaţii funcţionale între localităţi şi creşterea rolului sistemelor urbane; Dezvoltarea relaţiilor funcţionale noi între localităţi şi dezvoltarea unor noi zone funcţionale; Planificarea dezvoltării diferenţiate a localităţilor: localităţile în consolidare şi creştere, localităţi care devin oraşe,

localităţile în diminuare (unele orașe mici pot redeveni localități rurale); Planificarea formării de localităţi noi, în următoarele scopuri: cultura terenurilor agricole, extragerea resurselor naturale,

industria prelucrătoare, locuirea de vacanţă, practicarea sporturilor ş.a.

22


22

b. Viziune referitoare la studiul caracteristicilor localităților urbane și rurale

Pentru orizontul 2020, viziunea porneşte de la ameliorarea vizibilă a practicilor de gestiune a localităților și teritoriului, datorată în mod esenţial acţiunii reorganizate a statului în profil teritorial: urmăreşte direct obiectivele administrative şi cele teritoriale şi coordonează activ implementarea măsurilor care corespund obiectivelor funcţionale. Pentru orizontul 2035, viziunea se bazează pe rezultatul benefic al acţiunilor locale ale colectivităţilor care şi‐au asumat rolul de protector al propriului patrimoniu edilitar şi urban.

Teritoriul României va avea un nivel ridicat de stabilitate teritorială, de echipare şi va fi bine conectat; dezvoltarea localităţilor va respecta condiţiile de mediu, cadrul natural, construit şi peisajul; dezvoltarea localităţilor va arăta o organizare internă coerentă, care va respecta structura istorică a acestora şi particularităţile locale.

Principalele puncte ale viziunii se referă la: Extinderea moderată a localităților urbane importante, limitarea ocupării terenurilor în lungul drumurilor, al cursurilor de

apă și a litoralului, crearea sistemelor de circulație adecvate extinderii localităților; Extinderea moderată a localităților situate în jurul marilor orașe; Asigurarea terenurilor necesare dezvoltării turistice atât în interiorul localităților, cât și în afara acestora și structurarea

urbanistică a zonelor cu infrastructuri turistice; Asigurarea structurii urbanistice complete în zonele de dezvoltare deja create sau care se vor crea (zone de interes

comunitar, zone de refuncționalizare ș.a.); Asigurarea unei densificări controlate a zonelor de locuințe în orașe și în unele localități apropiate de acestea; Construirea în interiorul localităților cu respectarea structurii istorice a acestora; Creșterea suprafețelor plantate în localitățile urbane și rurale; Păstrarea terenurilor agricole și a pădurilor, oprirea degradării mediului și a peisajului, în special în zonele din apropierea

marilor orașe; Determinarea științifică, prin documentații de urbanism, a teritoriilor de dezvoltare ale localităților (prin corelarea și

normarea indicilor POTA și PITA) și adaptarea acestora la nevoile reale ale locuitorilor.

c. Viziune asupra dezvoltării teritoriilor construite Viziunea se referă la perioada 2014‐2020 și cuprinde numai elementele previzibile ale dezvoltării localităților, adică spațiile plantate și teritoriul construit în întregime. Creșterea teritoriului construit al localităților, considerat în întregime: 500‐1000 kmp Creșterea spațiilor plantate: În orașe: 35‐40 kmp; În sate: 150 kmp (în eventualitatea corectării normelor prevăzute în legislația actuală) ‐250 kmp; TOTAL: 200‐300 kmp.

Repartiția spațiilor plantate: 40% în intravilanul localităților (80‐120 kmp); 60% în exteriorul localităților (120‐180 kmp);

Total creștere estimată a teritoriului amenajat al localităților: 600‐1200 kmp (75‐150 kmp/an). Obiectivul general (linia directoare) în privinţa dezvoltării localităților urbane și rurale este Dezvoltarea durabilă urbană și rurală prin respectarea și valorificarea structurii și activităților specifice fiecărei localități și limitarea dispersării locuirii în teritoriu.

Misiunea administrației publice centrale este aceea de a asigura un suport administrativ, normativ și financiar coerent care să perimită autorităților administrației locale să implementeze strategii de dezvoltare locală, integrate în strategia națională de dezvoltare durabilă și echilibrată a teritoriului.


23

VIZIUNE Teritoriul României va avea un nivel ridicat de stabilitate teritorială, de echipare şi va fi bine conectat; dezvoltarea localităţilor va respecta condiţiile de mediu, cadrul natural, construit şi peisajul; dezvoltarea localităţilor va arăta o organizare internă coerentă, care va respecta structura istorică a acestora şi particularităţile locale. PALIERUL STRATEGIC Obiectiv strategic OS5. Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale. Obiectiv general (linie directoare) OG17. Dezvoltare durabilă urbană și rurală prin respectarea și valorificarea structurii și activităților specifice fiecărei localități; limitarea dispersării locuirii în teritoriu Obiective specifice naţionale Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020) ON17.1. Asigurarea unei structuri interne coerente a localităților prin îmbunătățirea activităților de planificare bazate pe cercetarea multicriterială a situației specifice și prin aplicarea sistematică a reglementărilor urbanistice; acest obiectiv presupune corelarea pe mai multe planuri a activității APCS și APL în teritoriu

ON17.2. Dezvoltarea controlată și echilibrată a localităților prin valorificarea resurselor de teren din interiorul acestora; respectarea zonelor de protecție ale patrimoniului natural, cultural, a coridoarelor naturale și a caracteristicilor determinante ale zonelor geografice specifice

Obiective specifice teritoriale (operaţionale) OT17.3. Dezvoltarea localităţilor urbane și rurale în conformitate cu funcţiile și situația specifică a acestora 1. Urban‐rural și zone metropolitane OT17.3.1. Dezvoltarea și reglementarea sistemelor urbane și zonelor urbane funcționale, în conformitate cu funcțiile și configurațiile specifice ale localităților implicate OT17.3.2. Controlul ocupării terenurilor și utilizării raționale a resursei funciare, în special în proximitatea marilor orașe și în zonele rurale cu sate risipite sau răsfirate OT17.3.3. Adaptarea specificului funcțional al localităților la rangul și importanța acestora: Bucureşti, Cluj‐Napoca, Iaşi, Timişoara ‐ administraţie publică, sectoare competitive, sector cuaternar; capitalele secundare ‐ sector terţiar (cu accent pe turism, învăţământ şi cultură); oraşe mici şi mijlocii ‐ sector primar, sector secundar, sector terţiar; sate ‐ sector primar, sector secundar, eventual sector terţiar. 2. Zone periferice (frontaliere) OT17.3.4. Dezvoltarea de cooperări transfrontaliere cu localități și sisteme urbane din țările vecine, în special cu cele membre UE, pentru asigurarea complementară a serviciilor în localitățile de același rang 3. Zone slab populate sau izolate OT17.3.5. Adaptarea structurii interne a localităților izolate sau slab populate pentru funcționarea coerentă în această situație OT17.3.6. Creșterea gradului de accesibilitate al localităților izolate, în special în zonele colinare și de câmpie 4. Zone în transformare sau declin OT17.3.7. Asigurarea condițiilor urbanistice pentru gestionarea în bune condiții a efectelor dezindustrializării OT17.3.8. Controlul creșterii teritoriale a localităților aflate în expansiune OT17.3.9. Conservarea și gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a zonelor verzi din interiorul localităților 5. Zone geografice OT17.3.10. Conservarea oportunităților de dezvoltare și a resurselor funciare în localitățile din zona costieră a Mării Negre prin limitarea creșterii necontrolate OT17.3.11. Preluarea și dirijarea în sensul dezvoltării durabile a presiunilor de alterare structurii tradiționale a localităților în zonele montane și în Delta Dunării PALIERUL OPERAŢIONAL Politici Dezvoltarea integrată a rețelei de localități urbane și rurale, urmărind valorificarea echilibrată a resurselor localităților și dezvoltarea durabilă a acestora. Măsuri MI17.1. Crearea sistemului de monitorizare a dezvoltării localităţilor rurale şi urbane și stabilirea setului de indicatori şi indici necesari acestuia, colaborare cu INS MI17.2. Program de studii pentru ierarhizarea localităţilor şi pentru studierea organizării teritoriale (PATN) MI17.3. Program de stabilire a condiţiilor de folosire a teritoriului pentru construcții pentru realizarea marilor infrastructuri, condițiilor diferențiate pe zone geografice și pe tipuri de localități MI17.4. Elaborarea actelor normative pentru folosirea durabilă a întregului teritoriu, pentru asigurarea coerenţei funcţionale în localităţile rurale şi urbane, cu accent pe stabilizarea populaţiei rurale; actualizarea normativelor pentru elaborarea studiilor și documentațiilor cu introducerea indicatorilor şi indicilor de control. MI17.5. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a IV‐a a PATN – Rețeaua de localități.

24


24

Programe Pachetul 1 Ameliorarea activităților administrative și de planificare (aferent ON17.1) Programe de coordonare a intervențiilor în localități ale administrației publice centrale și locale în scopul promovării și aplicării unei activități coerente de planificare PT17.1. Program de reformulare a normelor referitoare la suprafețelor construite, a condiţiilor de folosire a teritoriului pentru realizarea marilor infrastructuri, a suprafeţelor necesare de spaţii plantate din teritoriul administrativ al UAT, în mod diferenţiat după tipurile ierarhice de localităţi și după tipul acestora, zona geografică de apartenență. PT17.2. Program de reconsiderare a teritoriilor intravilane prevăzute prin documentaţiile de urbanism aprobate, pentru diminuarea efectului asupra mediului generat de dezvoltarea excesivă a localităţilor. PT17.3. Program de sprijinire a planificării UAT (de realizare a documentațiilor de urbanism) după caracteristicile și problemele specifice la nivel teritorial. PT17.4. Program de evidenţă prin statistică locală a formelor de proprietate nou create (domeniile public şi privat ale colectivităţilor din UAT, proprietăţile mixte, composesoratele, condominiile, proprietăţile obsteşti, proprietăţile persoanelor străine ş.a.) PT17.5. Program de revizuire a ierarhiilo

Documents

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI. Sinteza_Caracteristicile... · 2014. 6. 19. · 4 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul