Zeci de buzoieni cu un trecut politic înrândurile partidelor istorice şi aleMişcării Legionare au format rezistenţaanticomunistă din munţi, care eracoordonată de Cornel Şercăianu, medicveterinar. Ei refuzau înregimentarea înnoul cadru politic şi erau extrem devânaţi de organele represive. Oameniisperau la o răsturnare a regimuluicomunist, prin începerea de cătreamericani a unui nou război împotrivasovieticilor. Ştiri pe aceeaşi temăPrimarii vizionari ai României. NicuConstantinescu a schimbat faţa or...Şercăianu scăpase de valul arestărilorîncepute în mai 1948, însă pentruapartenenţa sa politică interbelică laMişcarea Legionară era căutat de

autorităţile comuniste. Securitatea aconsiderat că Şercăianu fusese ajutat cualimente şi bani îndeosebi de preoţii dinlocalităţi de pe Valea Buzăului. Astfel,mulţi dintre slujbaşii Bisericii au fostarestaţi în noaptea de 19 spre 20februarie 1949, într-o operaţiune deanvergură a Securităţii în sate dinjudeţul Buzău. O cercetare a arhivelor,realizată de Adrian Nicolae Petcu pentruZiarul Lumina, a scos la iveală o listănumeroasă de preoţi care au simpatizatşi chiar au ajutat rezistenţa din munţi,constituită în cea mai mare parte dinfoşti legionari. Este vorba despre: IorguCiomag, din Pietroasele-Bădeni, născutla 10 septembrie 1910, în Greceanca,licenţiat în teologie; Gabriel Cocora, din

Buzău, născut la 2 martie 1917, înGohor, judeţul Tecuci, absolvent alSeminarului din Buzău (1938) şilicenţiat în teologie la Bucureşti (1942),diacon la Bucureşti, preot la Odobasca-Vrancea (1943-1947) şi slujitor laCatedrala episcopală din Buzău;Gheorghe Popescu, din Năeni, născut la10 mai 1925, în Năeni, absolvent alSeminarului Teologic din Buzău şistudent în anul II la Facultatea deTeologie din Bucureşti; Pavel Popescu,din Văcăreasca-Glodeanu, născut la 30ianuarie 1909, în Glodeanu, licenţiat înteologie şi paroh la Văcăreasca;Constantin Sburlan, din Pogoanele,născut la 4 septembrie 1912, în Aliceni,licenţiat în teologie la Bucureşti, paroh

la Pogoanele; Ştefan Sburlan, dinAliceni, născut la 10 octombrie 1903,absolvent al Seminarului Teologic dinBuzău; Constantin Stoicescu, dinLopătari, născut la 28 ianuarie 1913, înVintilă Vodă, licenţiat în teologie şiparoh la Rostina; Iacob Tănase, dinMerei-Valea Puţului, născut la 28 mai1916, în Breaza, licenţiat în teologie laBucureşti (în 1942), hirotonit înoctombrie 1942 pentru ParohiaSofiental, Eparhia Cetăţii Albe, dupăaugust 1944 slujitor la Măxineni, Brăila,pentru ca din 1946 să fie preot la Merei;şi Ion Zugravu, din Păltineni, născut la 5ianuarie 1904, în Pănătău, licenţiat înteologie la Bucureşti şi paroh laPăltineni. Preotul Gheorghe

Dragomirescu, paroh în localitateaLopătari, judeţul Buzău, a murit anchetatşi bătut de Securitate, la nouă zile de ladata arestării Era acuzat căaprovizionează legionarii fugiţi în munţi.Născut în 1915, într-o familie de ţăranisăraci din Blăjani, judeţul Buzău,Gheorghe Dragomirescu a urmatSeminarul „Chesarie Episcopul“ dinBuzău, apoi, din salariul de cântăreţ labiserica din satul natal, cursurileFacultăţii de Teologie din Cernăuţi. La12 noiembrie 1940, a fost hirotonitpreot, după care a primit parohie încomuna Mărăcineni. A ajuns apoi lamănăstirea Barbu iar după o scurtăperioadă petrecută aici, la 4 februarie1946, s-a transferat la parohia Lopătari.

În perioada interbelică, din dragostepentru semenii săi şi credinţă, a fostanimat de curentele politice carepropagau schimbarea spirituală a ţării.Încă din 1940, a fost atras de MişcareaLegionară, care se opunea ateismuluibolşevic şi pe care o vedea ca pe oşcoală a sufletului pentru a forma bunicreştini. Părintele Dragomirescu s-aafirmat permanent împotriva utilizăriiviolenţei ca mijloc de impunere politicăîn stat, fiind un sprijin spiritual şimaterial pentru credincioşii săi. Aşa i-aţinut permanent lângă altarul parohiei încare slujea. Le spunea mereu că oameniitrebuie să fie drepţi, cinstiţi şi deonoare, să-i respecte pe funcţionariisatului şi statului. Preotul Gheorghe

Dragomirescu a avut un rol important încomunitatea din Lopătari. A înfiinţatcantine la trei şcoli, a aprovizionat satulcu porumb, în acel an fiind o secetăcumplită în regiune. Nu a participat larebeliunea legionară din ianuarie 1941,fiind achitat de Curtea Marţială.Adevăratul calvar a început dupăinstaurarea regimului comunist. Iniţial, afost acuzat că îi ajută cu provizii şi hainepe legionarii ascunşi în munţi, conduşide medicul Corneliu Şercăianu şiavocatul Nicolae Păun. La 18 februarie1949, i s-a organizat un flagrant, momentîn care a fost arestat de Securitate şianchetat prin metodele specifice vremii.La 6 februarie 1950, Tribunalul MilitarBraşov l-a condamnat la un an de

închisoare. Revenit în Lopătari, dupămulte intervenţii la Ministerul Cultelor,a fost repus în drepturi la 15 decembrie1953. Şase ani mai târziu, a fost din nouarestat de Securitate, la 19 august 1959,împreună cu mai mulţi credincioşiapropiaţi, fiind suspectat de „uneltirecontra ordinii sociale“. Informatorul cunume conspirativ Iorgu a precizat căpreotul Dragomirescu a răspândit printrecredincioşi discuţii cu caracterduşmănos contra regimului dinRepublica Populară Română. În urmaloviturilor primite în anchetele dinsediul Securităţii din Buzău, în noapteade 27 spre 28 august 1959 preotulGheorghe Dragomirescu a murit. ÎnOrdonanţa de încetare a procesului

penal, din 31 august, s-a precizat căinculpatul Gheorghe Dragomirescu s-asinucis prin strangulare, în timpulanchetei. Petre Grigorescu a fostcoordonator al Frăţiilor de Cruce de peValea Buzăului Într-un interviu acordatunei publicaţii din Cluj, Napoca News,buzoianul de 93 de ani a descris aspectedin viaţa de legionar. Petre Grigorescumărturiseşte că primul contact culegionarii l-a avut la vârsta copilăriei.„Terminasem 7 clase primare în comunaPleşcoi, jud Buzău, şi am plecat săcuceresc Bucureştiul. Aveam pe cinevaacolo, un buzoian, profesor universitarela Facultatea de Medicină Veterinară, şim-am dus la el. El mi-a fost gazdă câttimp am stat la Bucureşti. M-am înscris

la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti.Asta era chiar în anul 1936, toamna, iarîn ianuarie ’37 a fost înmormântarea luiMoţa şi Marin. Din curiozitatecopilărească m-am dus şi eu la BisericaIlie Gorgani din Bucureşti şi am văzutsicriele, l-am văzut pe Corneliu ZeleaCodreanu. Pe ei nu i-am văzut că aveausicriele sigilate, dar am urmărit şi adoua zi evenimentul, când a dostînmormântarea, tot din curiozitate – darmai mult decât atât, am avut ocazia săcunosc acolo un student legionar de lafacultatea din Cluj. (...) Băiatul acestafăcea parte din Garda de Onoare. Amers cu mine şi în loc să dormim, amstat de vorbă până la ziuă. Nu puteam eudormi, copil fiind – că atunci mi se

schimbase vocea. L-am ascultat cu atâtaardoare, că am spus că eu niciodată numă mai despart de Mişcarea Legionară”,a povestit Petre Grigorescu. PetreGrigorescu, la 92 de ani FOTOnapocanews.ro Buzoianul făcea partedintr-o familie numeroasă, cu 12 copii.Nu a mers la război din cauza unei bolişi astfel a avut timp să se dediceactivităţilor legionare. „Deci nu suntveteran de război, dar m-am ţinut deMişcarea Legionară că în 1940, cândaveam 19 ani, am fost invitat la sediul laBuzău, când mi s-a înmânat CărticicaŞefului de Cuib şi am primit gradul delegionar. Iată, aşa am ajuns legionaradevărat”, a spus Petre Grigorescu. Înanul 1937, Grigorescu a fost curierul

unui cuib de legionari din comuna sa.„Eram un om care puteam să mă strecor,foarte curios, şi mai mult de atât,tindeam să ajung un omîn viaţă, cinstit,pentru că aşa m-au învăţat părinţii, cucredinţă în Dumnezeu, cu dragoste deaproapele – din toate astea am ciupitcâte un pic şi a trebuit să-i învăţ şi pealţii, mai departe, pentru că MişcareaLegionară nu a fost un partid politic, ci afost o şcoală de educaţie pe planspiritual-cultural mai mult, cu multeelemente luate din religie”, a povestitfostul legionar pentru publicaţiaclujeană. Petre Grigorescu a fostcoordonator al Frăţiilor de Cruce dinzona de munte, începând cu 1940, iarnoua sa calitate l-a transformat într-un

trofeu preţios pentru autorităţi. El a fostarestat pentru prima oară în anul 1942.„Aveam funcţie şi eram bine-cunoscut.Mă ştia şi poliţia, pentru că jandarmii aurămas în sat la noi, dar şi aşa ei sepurtaseră urât cu noi deşi eu nu măpurtasem niciodată urât cu ei, ba chiarcu şeful lor eram prieten, mai ales pentrucă îmi plăcea să stau de vorbă cu copiiilui. Aşa m-a lăsat în pace până în 1942,când Antonescu dăduse ordinele care săîi ia pe toţi. M-a arestat o dată şi atrebuit să fac un act mai dur. M-amîntors la jandarmul care mă conducea, i-am pus o piedică, l-am trântit jos, el ascăpat arma şi am luat-o la fugă. Înspatele nostru, la vreo 10 metri, eraşeful de post al jandarmilor – era

noaptea -, care a scos pistolul şi aînceput să tragă. Eram la o răspântie deuliţi, am fugit pe una dintre ele şi mi-aupierdut urma. Am dispărut de acolo…pentru un timp”, a povestit bătrânul. Adoua arestare a fost din cauza unui fularpurtat la gât. „Era un fular cu dungi, aveaîntr-adevăr şi una sau două dungi verzi,şi m-au legat chiar cu fularul meu. M-audus şi am petrecut reţinut sărbătorileCrăciunului”, a spus Grigorescu. Dupăvenirea comuniştilor, fostul legionar afost pedepsit cu şase ani de temniţă grea.„Am stat la Securitate, pe urmă laînchisoarea din Buzău, apoi laînchisoarea din Braşov, 1 an şi jumătatecu pieptul sfărâmat, şi nu m-a văzut undoctor. Acolo am avut şansa să fiu într-

un final consultat pentru că aveam dincauza bătăii o coastă ieşită la suprafaţapielii. Pe urmă au început operaţiile,care au fost foarte grave, dar doctorul afost unul bun şi am rămas sănătos”, aspus Grigorescu.