4
Respectul faţă de fiinţa umană Originea şi perspectiva vieţii şi fiinţei omului descoperă caracterul lui sacru. Desconsiderarea omului, dominantă în zilele noastre, este direct legată de desconsiderarea obârşiei existenţei lui, care este Dumnezeu, şi a perspectivei lui, care este părtăşia de viaţa veşnică. Respectul faţă de om se arată întâi de toate ca respect faţă de viaţa lui, iar acest aspect se manifestă în mod pozitiv şi negativ. În epoca noastră ameninţările împotriva vieţii umane s-au înmulţit şi s-au intensificat. Chiar reacţiile care au loc pentru apărarea vieţii nu se întemeiază de regulă pe viziunea integrală asupra acesteia, adică este înţeleasă independent de natura spirituală şi perspectiva omului. Această viziune asupra vieţii nu este creştină, nici umană, deoarece valoarea lui se găseşte în calitatea lui de persoană. Conform cu învăţătura creştină, valoarea omului stă în aceea că este creat „după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu. Omul este răspunzător înaintea lui Dumnezeu de modul în care trăieşte şi se comportă. Pe această bază este aşezată şi grija pentru animale, plante şi mediul înconjurător neînsufleţit, deci de stăpânire înlăuntrul lumii. Când adevărul acesta este dat uitării sunt cultivate situaţii contradictorii, care oscilează de la antropocentrismul trufaş până la naturalism. În acest cadru apare şi fenomenul interesului exagerat pentru animale, cu paralela de desconsiderare a omului. Fenomenele acestea nu apar pentru prima dată astăzi, ci au existat totdeauna astfel de cazuri de desconsiderare a omului şi de jignire a onoarei şi demnităţii lui. Însă, prin mijloacele actuale, toate au căpătat noi dimensiuni, 1

Respectul Faţă de Fiinţa Umană

Embed Size (px)

DESCRIPTION

morala crestina

Citation preview

Page 1: Respectul Faţă de Fiinţa Umană

Respectul faţă de fiinţa umană

Originea şi perspectiva vieţii şi fiinţei omului descoperă caracterul lui sacru. Desconsiderarea

omului, dominantă în zilele noastre, este direct legată de desconsiderarea obârşiei existenţei lui, care

este Dumnezeu, şi a perspectivei lui, care este părtăşia de viaţa veşnică. Respectul faţă de om se arată

întâi de toate ca respect faţă de viaţa lui, iar acest aspect se manifestă în mod pozitiv şi negativ.

În epoca noastră ameninţările împotriva vieţii umane s-au înmulţit şi s-au intensificat. Chiar

reacţiile care au loc pentru apărarea vieţii nu se întemeiază de regulă pe viziunea integrală asupra

acesteia, adică este înţeleasă independent de natura spirituală şi perspectiva omului. Această viziune

asupra vieţii nu este creştină, nici umană, deoarece valoarea lui se găseşte în calitatea lui de

persoană.

Conform cu învăţătura creştină, valoarea omului stă în aceea că este creat „după chipul şi

asemănarea” lui Dumnezeu. Omul este răspunzător înaintea lui Dumnezeu de modul în care trăieşte

şi se comportă. Pe această bază este aşezată şi grija pentru animale, plante şi mediul înconjurător

neînsufleţit, deci de stăpânire înlăuntrul lumii. Când adevărul acesta este dat uitării sunt cultivate

situaţii contradictorii, care oscilează de la antropocentrismul trufaş până la naturalism. În acest cadru

apare şi fenomenul interesului exagerat pentru animale, cu paralela de desconsiderare a omului.

Fenomenele acestea nu apar pentru prima dată astăzi, ci au existat totdeauna astfel de cazuri de

desconsiderare a omului şi de jignire a onoarei şi demnităţii lui. Însă, prin mijloacele actuale, toate au

căpătat noi dimensiuni, necunoscute în trecut, referitoare nu doar la amploarea ei, ci şi la

profunzimea ei.

Citirea codului genetic al omului creează posibilitatea intervenţiei directe şi modificării lui.

Folosirea acestor metode în scopuri terapeutice nu atenuează câtuşi de puţin caracterul critic al gravei

ameninţări pe care o comportă faţă de om. Pentru prima dată se proiectează intervenţia în codul

genetic al omului, ceea ce poate duce la recombinarea materialului genetic şi la transformarea naturii

lui. Omul devine obiectul experienţei şi prelucrării, fiind promovată totala lui subordonare faţă de

mijloacele ştiinţei şi tehnologiei.

O problemă extrem de acută, cu uriaşe proporţii morale şi sociale, o creează avorturile. Caracterul

acut al problemei se datorează faptului că hotărârea întreruperii sarcinii se ia de obicei în pripă,

iresponsabilităţii cu care se face întreruperea de sarcină şi superficialităţii care duce la aprobarea ei

morală de către diverşi factori ai vieţii sociale şi politice. Aprobarea aceasta se face de regulă în

numele libertăţii şi al drepturilor omului. Avorturile, precum se ştie, au fost legalizate în multe ţări ale

lumii.

1

Page 2: Respectul Faţă de Fiinţa Umană

Părerea susţinută de multe ori, cum că femeia are dreptul de-a hotărî ea însăşi asupra trupului

ei şi asupra embrionului din pântecele ei, este inacceptabilă nu doar din punct de vedere moral, dar şi

din punct de vedere logic. Trebuie să menţionăm că embrionul nu provine doar de la mamă, ci şi de

la bărbatul care a contribuit la apariţia lui. Putem spune chiar că, embrionul nu aparţine nici femeii şi

nici bărbatului care au contribuit la crearea lui, ci constituie o fiinţă vie distinctă. Acestei fiinţe i se

face o nedreptate când este ucisă de proprii părinţi, în special de mama care provizoriu o poartă. Nu

este drept şi nici logic să fie numit «drept al omului» ceva ce implică privarea de viaţă a fiinţei

umane care a început deja să se formeze. Diversele raţiuni sociale, economice, psihologice sau de

altă natură, care sunt invocate în favoarea întreruperii sarcinii nu pot fi considerate suficiente. Ne

gândim aici şi la raţiunile preventive care apar prin aplicarea controlului prenatal. Biserica a

considerat cazurile de de avort şi întrerupere de sarcină, cazuri de omor, iar colaborarea la avort

colaborare la omor (Canonul 2 al Sf. Vasile cel Mare şi Canonul 91 al Sinodului Trulan). Omul nu

devine om după un anumit moment al dezvoltării sale corporale, ci este om în fiecare etapă a vieţii

lui, începând cu momentul conceperii lui. Pentru Biserică omul se încadrează în perspectiva veşniciei

din momentul zămislirii lui, fiind o fiinţă irepetabilă şi nepreţuită, chemată spre asemănarea cu

Creatorul ei. De aceea şi aşa-numitul «avort terapeutic», adică avortarea embrionilor nesănătoşi, dar

şi distrugerea embrionilor în cazul aplicării fecundării artificiale, se consideră inacceptabile din punct

de vedere moral. Când Dumnezeu şi ordinea naturală sunt înlocuite de om şi bunul lui plac, toate

acestea devin logice şi permise.

În epoca noastră a ajuns endemică şi atacarea onoarei şi demnităţii omului, fără a ameninţa

existenţa lui biologică sau a sănătăţii lui. Menţionăm regimurile şi sistemele sociale nelibere,

mijloacele inumane de instruire şi corecţie, dar şi pregătirile sistematice ce se fac în vederea

exploatării, denaturării şi pervertirii morale a oamenilor, îndeosebi a tinerilor. Prin mijloacele de

informare – radio, televiziune, internet – se întreprinde sistematic denaturarea omului. Sunt incitate

instinctele inferioare, sunt facilitate abaterile de la normalitate şi este alimentată imaginaţia

bolnăvicioasă. Toate acestea sunt propice pentru cultivarea violenţei, crimei, desfrânării, precum şi

pentru mai generala exploatare a indivizilor, îndeosebi a minorilor.

Modul în care se realizează informarea societăţii, criteriile care direcţionează opţiunile acestei

informări, dar şi prezentarea mijloacelor ei ca mijloace de informare în masă, servesc unei vădite

deprecieri a persoanei umane şi atacului împotriva societăţii. Toate acestea trebuiesc regândite şi

puse în legătură cu viziunea integrală creştină, dar şi umană, de a privi omul în ansamblul său

dihotomic, de a-l vedea ca o persoană ce transcede biologicul şi se înalţă spre veşnicie.

Pr. Dumitru Stelian-Alin

2