Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu – Jiu

Facultatea de Ṣiințe ale Educației și Management Public

Sociologie

BAZELE TEORETICE ALE CONSILIERII VOCAŢIONALE

Student: Ṣoiogea Claudia Ioana

Prof. coord. : Popescu Olivia

Târgu – Jiu

2016

Literatura de specialitate grupează teoriile şi concepţiile teoretice care stau la baza

consilierii vocaţionale/consilierii carierei în două categorii: teorii nepsihologice şi teorii

psihologice, care încearcă să răspundă la câteva întrebări fundamentale:”Ce factori determină o

persoană să-şi aleagă o meserie sau alta?”, „Ce fel de factori sunt: interni/externi persoanei?”,

„Sunt de preferat planificările resurselor umane şi ale carierei în particular, în detrimentul

libertăţii de opţiune a persoanei referitor la cariera sa?”

În general, teoriile şi abordările referitoare la activitatea de consiliere şi orientare

vizează:

- factorii care influenţează alegerea profesiei/ocupaţiei;

- structura personalităţii;

- motivele alegerii profesiei;

- tipuri de relaţii şi comportamente ale consilierilor faţă de client;

- mecanismele dinamicii carierei.

Teorii nepsihologice privind alegerea profesiei

Aceste teorii pornesc de la premisa că mediul socio-cultural şi educaţional marchează

fundamental şi chiar determină cariera unei persoane. Cererea şi oferta de forţă de muncă,

diferite instituţii (familia – condiţii materiale, ocupaţia părinţilor, statutul educaţional - şcoala,

organizaţii de diverse tipuri) şi mentalităţi vizând prestigiul social oferit de anumite profesii,

veniturile, calificări profesionale necesare condiţionează alegerea profesiei şi a ocupaţiilor.

Procesele de socializare şi educare induc persoanei anumite valori care vor constitui

baza opţiunilor şi alegerilor sale. Aceste idei sunt dezvoltate de C. Miller în cadrul teoriilor

situaţionale ca teorii sociologice asupra carierei (C. Miller, W. H. Form, 1951, T. Caplow, 1954,

M. Harmany, 1964, W. H. Sewell şi R. M. Hauser, 1975).

Teoriile învăţării sociale susţin influenţa a 4 factori în luarea deciziei privind cariera :

aptitudini, condiţii de mediu, experienţă de învăţare, stil de raportare la sarcini. Se au în vedere,

aşadar, atât condiţiile externe, dar şi interne ale alegerii profesiei.

Teorii psihologice privind alegerea profesiei

Aceste teorii sunt inspirate din psihologia personalităţii, psihologia dezvoltării, psihologia

cognitivă, a proceselor decizionale, având în centru persoana şi particularităţile sale psihologice

cu rol decisiv în alegerea carierei.

Teorii bazate pe psihologia personalitatii (L. Meadow, Anne Roe, J. L. Holland)

Aceste teorii susţin că particularităţile psihoindividuale ale omului stau la baza alegerii

profesionale. Mai exact, tipul de personalitate, trăsăturile-factorii de personalitate influenţează

opţiunile unei persoane privind profesia şi cariera.

Relaţia dintre tipul de personalitate şi alegerea carierei (L. Meadow, 1955)

L. Meadow precizează, alături de alţi reprezentanţi ai psihologiei personalităţii, că

trăsăturile de personalitate ale unei persoane, idealurile şi aspiraţiile sale, interesele şi

aptitudinile sale sunt esenţiale în procesul alegerii şi dezvoltării carierei. În sprijinul acestei

concepţii, Meadow formulează mai multe ipoteze de sorginte psihanalitică :

- persoanele independente preferă şi aleg profesii şi ocupaţii care le dau posibilitatea să aibă

iniţiativă, să conducă (ex. domeniul afacerilor, politică) ; persoanele dependente preferă şi aleg

acele profesii şi ocupaţii care presupun subordonare şi dirijare (secretar, contabil etc.) ;

- persoanele înclinate spre agresivitate aleg profesii ce presupun competiţie ;

- persoanele reactive caută profesii ce presupun un anumit gen de constrângeri ;

- persoanele supuse obţin mai puţine succese în munca lor decât cele agresive ;

- persoanele cu un autocontrol ridicat sunt mai puţin mulţumite de alegerea profesiunii decât

cele cu un autocontrol mai scăzut.

Alegerea profesiei şi satisfacţia în muncă (Anne Roe)

Pornind de la teoria trebuinţelor umane (Maslow), de la unele principii şi idei de factură

psihanalitică, Anne Roe a construit o concepţie privind alegerea profesiei, centrată pe câteva

postulate:

-existenţa unei relaţii semnificative între structura personalităţii unui individ (ca rezultat al

influenţei mediului familial, sociocultural şi educaţional) şi profesiile/ocupaţiile alese de acesta ;

autoarea consideră că există o anumită relaţie între trecutul familial al unei persoane, educaţia

şi situaţia ei profesională/ocupaţională. Astfel, unele nerealizări, insatisfacţii, frustrări din

perioada copilăriei pot fi compensate prin munca pe care o desfăşurăm, alegând tocmai acele

profesii şi ocupaţii care să satisfacă anumite nevoi de prestigiu, respect, acceptare socială,

încurajare/laudă, de care nu am beneficiat în copilărie ;

-un mediu familial protectiv, afectuos în care a crescut copilul determină mai târziu alegerea

unor profesii şi ocupaţii orientate spre oameni şi problemele lor, mai puţin spre satisfacerea

unor nevoi personale;

-un mediu familial rejectiv va determina alegerea unor ocupaţii orientate împotriva

oamenilor sau alegerea unor ocupaţii orientate spre oameni, ca modalitate compensatorie de

realizare a unor trebuinţe nesatisfăcute în copilărie;

-un mediu familial foarte productiv, foarte solicitant, restrictiv resimţit ca atare în copilărie, ar

putea determina persoana să opteze pentru profesii care nu sunt orientate spre alţii (ca

modalitate de apărare) ;

-practicarea anumitor profesii şi ocupaţii conferă persoanei prestigiu social, satisfacţii, împliniri,

sentimentul autorealizării ;

-dezvoltarea vocaţională începe atunci când devenim pentru prima dată conştienţi că o anumită

profesie/ocupaţie ne va satisface nevoile ;

-informaţiile despre noi înşine (autocunoaşterea) ne influenţează opţiunea profesională ;

-informaţiile despre profesii ne influenţează alegerea, ajutându-ne să descoperim acele profesii

şi ocupaţii care ne-ar putea satisface nevoile ; gradul de satisfacţie este determinat de

concordanţa dintre ceea ce avem şi ceea ce dorim (aspiraţii, idealuri) ;

-alegerea ocupaţiilor este un proces dinamic ; ne schimbăm ocupaţia atunci când o alta ne

satisface mai bine trebuinţele.

Teoria personalităţii profesionale (J. Holland)

Asumpţia de bază a acestei teorii este reprezentată de existenţa unei legături între

profesie şi tipul de personalitate, aceasta reprezentand factorul principal în alegerea profesiei.

Orice persoană îşi caută ocupaţii care să fie congruente cu personalitatea sa şi care să-i permită

să-şi exercite aptitudinile şi să-şi valorifice calităţile. O bună potrivire conduce la succes şi

satisfacţii.

Ideile care fundamentează teoria lui Holland:

-oamenii manifestă interese şi preferinţe pentru lucrul cu oameni sau obiecte, idei sau fapte, în

funcţie de tipul lor de personalitate: realist (R), investigativ (I), artistic (A), social (S),

intreprinzator (E) şi convenţional (C); aceste 6 tipuri de personalitate sunt dispuse într-o formă

hexagonală;

-mediile profesionale sunt corespunzătoare tipurilor de personalitate;

-comportamentul unei persoane poate fi explicat ca fiind rezultatul interacţiunii dintre tipul de

personalitate căreia îi aparţine şi modelul de mediu corespunzător;

-alegerea profesiei/ocupaţiilor persoanei este determinată de interacţiunile acesteia cu mediul;

acestea pot fi congruente, când structura de personalitate şi structura mediului profesional sunt

compatibile; incongruente, în caz contrar;

Tipul realist / motor (R) se caracterizează prin tendinţa de a se îndrepta spre acele

activităţi care presupun manipularea obiectelor şi instrumentelor. Posedă aptitudini manuale,

mecanice sau tehnice şi este satisfăcut de acele medii profesionale care necesită un nivel optim

de dezvoltare a acestor aptitudini. Nu are deprinderi verbale şi de relaţionare interpersonală;

preferă să rezolve probleme concrete; este nesociabil, timid uneori; achiziţionează competenţe

manuale în domeniul tehnic, mecanic, agricol. Îi displac activităţile sociale şi educaţionale.

Tipul investigativ / intelecual (I) este orientat în sarcina de lucru; gândeşte problemele,

încearcă să înţeleagă şi să organizeze lumea, îi plac sarcinile ambigue şi este orientat spre

abstract. Prezintă abilităţi matematice şi ştiinţifice şi preferă să lucreze singur pentru rezolvarea

de probleme. Preferinţele sale se orientează spre acele activităţi care implică investigaţii

creatoare ale fenomenelor fizice, biologice, culturale. Îi displac activităţile persuasive, sociale,

repetitive. Este analitic, critic, curios, independent, introvertit, metodic, precis, raţional,

rezervat, precaut, modest etc.

Tipul artistic / estetic (A) manifestă atracţie spre activităţile mai puţin structurate, care

presupun o rezolvare creativă şi oferă posibilitatea de autoexpresie. Persoanele artistice sunt

inzestrate cu abilităţi artistice şi imaginaţie. Achiziţionează competenţe artistice în domeniul

muzical, lingvistic, al artelor plastice, literar. Îi displac activităţile ordonate, administrative,

sistematizate, de afaceri. Este complicat, dezordonat, emotiv, expresiv, idealist, imaginativ,

impulsiv, independent, intuitiv, nonconformist, original etc.

Tipul social / de susţinere (S) este interesat de activităţi care implică relaţionare

interpersonală. Îi plac lucrurile sigure, structurate; are deprinderi verbale şi interpersonale; este

orientat social. Preferinţele sale se îndreaptă spre acele activităţi care implică informarea,

pregătirea, dezvoltarea, grija pentru ceilalţi. Îi displac activităţile manuale, tehnice. Este

convingător, cooperant, prietenos, generos, săritor, idealist, centrat pe probleme, amabil,

responsabil, sociabil, cu tact, înţelegător.

Tipul întreprinzător / persuasiv (E) este orientat cu precădere spre problemele din

domeniul politic şi economic; preferă să lucreze în echipă, dar în primul rând cu scopul de a

conduce, de a dirija, de a fi lider. Evită activităţile ştiinţifice, preferându-le pe acelea care îi pun

în valoare abilităţile oratorice sau manageriale. Este curajos, ambiţios, dominant, energic,

impulsiv, optimist, popular, încrezător în sine, sociabil, vorbăreţ. Profesii preferate: economist,

manager, politician.

Tipul convenţional / conformist (C), preferă ordinea şi mediile de muncă ce au sarcini

cunoscute şi bine structurate, are abilităţi secretariale şi matematice, ceea ce îl face potrivit

pentru activităţile administrative. Este subordonatul model, loial şefilor. Preferă activităţi care

solicită folosirea ordonată şi sistematică a datelor. Reuşeşte să se adapteze cu dificultate la

situaţiile cu grad ridicat de ambiguitate şi care nu au descrise cerinţe clare. Este conformist,

conştiincios, atent, conservator, inhibat, supus, ordonat, consecvent, practic, controlat.

Holland consideră că dacă o persoană nu are posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea

conform propriei personalităţi, alegerile sale trebuie să se îndrepte spre domeniile învecinate.

Poţi să găseşti elemente care ţi se potrivesc în toate cele 6 grupe, dar vei fi atras în principal de

2-3 arii.

Holland realizează un Inventar de Preferinţe Profesionale prin care identifică tipul de

personalitate profesională. Consideră că unui individ îi poate corespunde unul, două sau toate

cele şase tipuri de interese. În mod curent, în evaluare şi intervenţie sunt folosite cele mai

importante trei litere ale codului de tip. Codul de trei litere, cunoscut, în general, sub numele de

codul Holland, permite înţelegerea personalităţii individului.

Aşadar, nu există tipuri pure de interese, ci combinaţii ale acestora. Exemplu: interesele

manifestate de tipul A au un grad de similaritate mare cu interesele tipului I şi S dar se află în

conflict cu interesele C. Daca patternul personal conţine aceste două tipuri de interese (A, C ),

există posibilitatea unui conflict care face dificilă decizia de carieră. Cu cât tipurile de interese ce

compun patternul personal au un grad mai mare de similaritate, cu atât coerenţa este mai mare

şi probabilitatea de conflict este mai mică, ceea ce facilitează decizia de carieră (A. Băban, 2002,

p. 212).

Limite:

Această teorie se bucură de multă popularitate printre practicieni, datorită simplicităţii

şi clarităţii utilizării acesteia. Dar, alegerea unei cariere este mult mai complicată, nu este

întotdeauna stabilă. Există multe schimbări de mediu şi individuale (lucru valabil şi pentru

persoană şi pentru profilurile ocupaţionale).

De asemenea, tipurile de configuraţii personalitate-mediu profesional definite iniţial

ipotetic de Holland nu se regăsesc şi la alţi cercetători. Alte combinaţii se pot găsi frecvent, dacă

acest lucru se realizează prin analiza grupurilor ocupaţionale şi analiza statistică.

Tipologia prestabilită, bazată pe Inventarul de preferinte Holland, nu permite individului

să-şi descopere alte interese. De exemplu, tipul omului ,,căruia îi place să stea în aer liber”

menţionat frecvent de alţi autori nu va putea fi detectat.

Există dubii şi cu privire la aplicabilitatea teoriei lui Holland la alte culturi.Totuşi, o

potrivire corectă între personalitate şi profilul muncii trebuie să se afle în centrul oricărui

program de dezvoltare a carierei.

Teorii bazate pe psihologia dezvoltării (E. Ginzberg, D. E. Super, D. V. Tiedeman şi R. P.

O’Hara, A. B. Gelatt, Bramer)

Aceste teorii consideră că alegerea profesiei şi a carierei parcurge mai multe

stadii/etape în evoluţia persoanei.

Teoria alegerii ocupaționale a lui Eli Ginzberg (1972)

Economist de profesie, Ginzberg arată în lucrarea “Theory of Occupational Choice”

(1972), că alegerea profesiei şi a carierei se cristalizează în adolescenţă şi prima tinereţe (cca

10-21 ani), opţiunea profesională fiind rezultatul unui compromis între trebuinţele, interesele şi

aspiraţiile persoanei, pe de o parte, şi cerinţele sociale ale realităţii, pe de altă parte.

Alături de alţi autori (Ginsburg, Axelrad şi Helma), consideră că alegerea vocaţională a

unui individ este influenţată de patru factori:

1. Realitatea înconjurătoare

2. Procesul educaţional/nivelul de instruire

3. Factorii emoţionali care impun răspunsurile individului la mediu

4. Valorile individuale

Grupul celor patru teoreticieni consideră alegerea vocaţională parcurge mai multe

perioade:

1. Perioada fanteziilor profesionale (până la 10 ani) este caracteristică vârstei copilăriei,

iar alegerile copilului sunt arbitrare din cauza neputinţei sale de a se ancora în real, lucru

care se reflectă în preocupările sale, cu deosebire, în joc.

2. Perioada exploratorie, a tentativelor/tatonărilor (11-18 ani), centrată pe identificarea

şi manifestarea preferinţelor şi a intereselor, pe aderarea la anumite concepţii şi valori, pe

cunoaştere/autocunoaştere a propriilor capacităţi.

3. Perioada realistă (19-24 ani) are o durată variabilă, datorită modalităţilor specifice de

pregătire cerute de diferitele cariere – există tatonări, se face evaluarea soluţiilor posibile şi se

ia o decizie finală.

Deşi Ginzberg şi colaboratorii săi stabilesc o matrice a procesului de alegere a careierei,

ei recunosc existenţa abaterilor, a variaţiilor individuale ce apar datorită factorilor biologici,

psihologici sau de mediu, astfel încât unele persoane realizează alegerea vocaţională mai

devreme, fără ca ulterior să mai facă schimbări esenţiale. Autorii acordă o importanţă deosebită

factorilor emoţionali în dezvoltarea carierei, considerând că subiecţii cu probleme emoţionale

majore nu se înscriu în matricea lor.

Teoria dezvoltării bazate pe conceptul de sine/a evoluţiei în carieră a lui D. E.

Super/Carrer Development: Self-concept Theory

Teoria lui Super (1967) are la bază următoarele aserţiuni:

- oamenii sunt diferiţi prin aptitudinile, abilităţile şi trăsăturile lor de personalitate;

- fiecare om este capabil să obţină succes şi satisfacţii într-o gamă variată de ocupaţii, în

măsura în care cerinţele ocupaţionale coincid cu interesele şi abilităţile personale;

- procesul dezvoltării vocaţionale este expresia unei concordanţe relative între

caracteristicile de personalitate şi cerinţele societăţii;

- alegerea profesiei şi a locului de muncă reflectă imaginea de sine a persoanei - cei care

au o imagine bună despre sine tind să urmeze şcoli mai bune, să aleagă profesii cu un nivel al

cerinţelor educaţionale mai ridicat şi să exploreze mai multe posibilităţi de carieră. Iată de ce,

unul din cele mai importante elemente ale orientării vocaţionale îl constituie dezvoltarea imaginii

de sine, prin activităţi de explorare şi autocunoaştere şi o orientare pozitivă asupra

caracteristicilor personale .

- mediul sociocultural şi educaţional îşi pun amprenta pe orientarea în carieră a persoanei;

- reuşita profesională contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine şi la creşterea stimei de sine;

- construirea carierei este un proces de învăţare şi adaptare la diferite roluri, sarcini, funcţii;

- satisfacţia în muncă este strâns legată de valorificarea potenţialului de care dispune o

persoană;

- preferinţele şi competenţele profesionale, ca şi imaginea de sine se schimbă în timp, făcând

din alegerea şi adaptarea profesională un proces continuu, dinamic; în acest sens, opţiunea

pentru o anumită profesie/ocupaţie nu este doar un moment al deciziei, ci şi un proces şi o

succesiune de alegeri intermediare făcute în diferite momente ale vieţii, aflate în legătură cu

diferite etape de creştere şi dezvoltare, de învăţare şi exersare a abilităţilor, aptitudinilor şi

deprinderilor în diverse situaţii de viaţă şi muncă.

Acest proces parcurge mai multe stadii :

1. Stadiul de creştere (până la cca 14 ani), în care persoana îşi conturează o anumită

imagine de sine. Acest stadiu are 3 substadii: a) cel al fanteziilor (până la cca 10 ani), dominat de

joc; b) cel al intereselor (11-12 ani), caracterizat prin conturarea unor interese şi aspiraţii; c) cel

al capacităţii (13-14 ani), caracterizat prin nevoia de activitate, de formare.

2. Stadiul de explorare (cca 15-24 ani), centrat pe cunoaştere şi experimentare. Acest

stadiu are mai multe substadii: a) cel al tentativelor de alegere a unei profesii/ocupaţii (cca 15-

17 ani); b) cel de tranziţie spre primele experienţe de muncă (cca 18-20 ani); c) cel de încercare

a unor activităţi şi stabilirea pentru un timp mai mare asupra uneia singure. În această perioadă

Super atribuie sarcini care să permită persoanei să-şi formeze o opinie privind tipul de activitate

care i s-ar potrivi cel mai bine (în şcoală, curriculumul şcolar oferă această posibilitate).

3. Stadiul de stabilizare ai carierei (cca25-44 ani) – persoana trebuie să dovedească prin

activitatea sa profesională că decizia vocaţională a fost corectă; acum îşi poate schimba şi locul

de muncă (mai rar profesia). Substadii: a) cel de probă (cca 25-30 de ani), în care sunt

schimbate mai multe ocupaţii sau slujbe, chiar f. diferite; b) cel de stabilizare propriu-zisă pe un

post acceptabil (cca 31-44 ani) – este perioada în care persoana are un randament maxim,

dovedind pricepere şi creativitate; persoana simte nevoia întăririi statutului său, a promovării,

pentru a-şi asigura confortul psihosocial şi financiar necesar.

4. Stadiul de menţinere (cca 45-64 ani), în care persoana angajată încearcă să-şi menţină

poziţia dobândită;

5. Stadiul declinului (peste 65 ani), în care persoana îşi asumă alte roluri, îndepărtându-

se treptat de lumea muncii.

Având la bază teoria lui Super, consilierul carierei trebuie să trateze diferenţiat fiecare

client, oferindu-i sprijin pentru a se dezvolta şi a-şi forma o imagine completă şi adecvată

despre sine şi despre rolul său în lumea muncii.

De asemenea, serviciile consilierii şi orientării trebuie să aibă un caracter continuu pe

parcursul evoluţiei individului, mai ales în etapele anterioare marilor decizii: alegerea şcolii, a

profesiei/ocupaţiei, a locului de muncă, în momentul recalificării şi pensionării.

Teoria dezvoltării profesionale – D. V. Tiedeman şi R. P. O’Hara

Inspirându-se din teoria dezvoltării stadiale a persoanei a lui E. H. Erikson, cei doi autori

subliniază existenţa unei legături între criza psihosocială caracteristică fiecărui stadiu (descrisă

de Erikson) şi dezvoltarea profesională a persoanei. În viziunea acestor autori, procesul alegerii

profesiei parcurge două perioade, fiecare cu mai multe stadii (apud, Dumitru, 2008, p. 223):

1. Perioada de anticipare şi preocupare:

a) explorarea – persoana încearcă mai multe posibilităţi pentru atingerea unor

scopuri;

b) cristalizarea – evaluarea mai multor alternative şi scopuri posibile;

c) alegerea – se optează pentru o variantă profesională;

d) clarificarea – formarea unei imagini realiste privind viitorul său profesional.

2. Perioada de înfăptuire şi adaptare:

a) intrarea într-un sistem organizaţional şi social – se conştientizează faptul că,

pt a avea succes, scopurile angajatului nu trebuie să fie în contradicţie cu

cerinţele societăţii şi ale organizaţiei în care îşi desfăşoară activitatea;

b) transformarea – încercarea persoanei de a-şi înfăptui aspiraţiile şi idealurile

racordându-se la cerinţele societăţii;

c) integrarea – prin realizarea unui compromis între interesele şi aspiraţiile

persoanei, pe de o parte, şi cerinţele societăţii/organizaţiei, pe de altă parte.

Teorii privind luarea deciziei în carieră (A. B. Gelatt, Bramer)

Aceste teorii acordă un rol important procesului decizional, bazat pe investigarea

propriei persoane (aptitudini, interese, stil de raportare la sarcini, experienţe de învăţare) şi

explorarea posibilităţilor de carieră.

Decizia de carieră reprezintă acel proces de selecţie a unei alternative de carieră din

mulţimea de variante disponibile la un moment dat. Pentru a lua o decizie realistă, persoana

trebuie să aibă informaţii suficiente şi obiective despre posibilităţile oferite de societate, să se

cunoască în mod realist şi să hotărască ce este mai potrivit pentru ea.

Luarea deciziei presupune parcurgerea mai multor etape în prelucrarea informaţiilor:

1. receptarea datelor şi analiza alternativelor

2. obţinerea informaţiilor necesare, prin explorarea alternativelor identificate ;

informaţiile trebuie să fie suficiente şi comparabile pentru fiecare din alternative, pentru a se

putea realiza o evaluare reală a lor ;

3. evaluarea alternativelor pe baza informaţiilor existente şi alegerea celei mai

potrivite. Evaluarea fiecărei alternative este bine să se realizeze în termeni de consecinţe

asupra propriei persoane şi asupra persoanelor semnificative. Pentru fiecare opţiune se

determină : costurile şi beneficiile personale ; costurile şi beneficiile altora (membrii ai

familiei) ; gradul de mulţumire în cazul alegerii variantei respective ; aprobarea de către

persoanele semnificative în cazul alegerii acelei variante ;

4. stabilirea unui plan de acţiune – se va stabili modul în care se vor dobândi

cunoştinţele şi deprinderile necesare domeniului ales, se vor selecta şcolile, facultăţile sau

locurile de muncă, modul în care se va face promovarea personală ;

5. modificarea ideilor nerealiste despre carieră.

La vârsta adolescenţei, procesul de decizie asupra carierei este, în general, declanşat

de factori externi, care impun presiunea de a alege un anumit traseu educaţional si

profesional. Indecizia ce apare în aceste condiţii îmbracă 2 forme (A. Băban, 2001, p. 222) :

a) indecizie ca moment absolut normal al procesului decizional aflat în desfăşurare –

acest tip de indecizie este acompaniat de un comportament explorator, adolescentul fiind în

cautare de informaţii despre sine şi despre traseele educaţionale şi ocupaţionale, evaluează

alternative, abandonează şi caută variante etc.

b) indecizie ca manifestare a incapacităţii decizionale – se datorează fie lipsei unei

strategii de evaluare a informaţiilor/variantelor ocupaţionale, fie anxietăţii legate de situaţia

de decizie ; se manifestă printr-o excesivă dependenţă de alte persoane, evitarea/amânarea

deciziei şi lipsa încrederii în sine.

Stilurile decizionale reprezintă modalitatea proprie de a rezolva o situaţie ce

presupune alegerea între mai multe alternative. Pus în faţa unei situaţii de decizie legată de

carieră, individul poate manifesta stiluri decizionale diferite.Un stil decizional deficitar poate

distorsiona sau împiedica prelucrarea informaţiilor legate de sine şi domeniile de activitate,

astfel încât rezultatul este unul dezadaptativ şi cu repercusiuni serioase asupra posibilităţii de

planificare a carierei.

Stiluri decizionale (A. Băban, 2001)

Stilul decizional Caracteristici

planificat Abordare raţională a deciziei, echilibrată sub raportul participării

cognitive şi emoţionale: Sunt organizat şi îmi fac planuri!

impulsiv Investire de timp şi energie în adunarea datelor şi analiza

alternativelor,ceea ce determină o supraîncărcare şi amânarea

deciziei : Nu mă pot decide !

intuitiv Acceptarea primei alternative disponibile, fără a căuta altele sau a

aduna informaţiile : Decid acum şi mă gândesc mai târziu!

delăsător Fundamentarea deciziilor pe sentimente şi trăiri neverbalizate :

Simt că aşa e bine!

fatalist Amânarea oricărui proces de evaluare şi acţiune în privinţa

problemei : Mă voi gândi mâine!

compliant A lăsa decizia pe seama mediului sau a sorţii : Ce va fi, va fi!

paralitic Acceptarea deciziei altuia în locul deciziei individuale: Dacă tu

crezi că e bine…

indecis Acceptarea responsabilităţii pentru decizie, ulterior manifestând

incapacitate în iniţierea procesului : Ştiu că trebuie, dar pur şi

simplu nu pot să o fac!