CUPRINS

Proiectul Noului Cod de Procedură Penală

- A. Extras din Proiectul Noului Cod de Procedură Penală – textele privind instituţia judecătorului de drepturi şi libertăţi, excluderea probelor obţinute în mod nelegal, cazurile de nulitate absolută, asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului, persoana vătămată şi drepturile persoanei vătămate 

- B. Precizări MJLC privind textele din Proiectul Noului Cod de Procedură Penală care au suscitat dezbateri publice (incluse aspecte de drept comparat)1. Instituţia judecătorului de drepturi şi libertăţi

2. Excluderea probelor obţinute în mod nelegal3. Cazurile de nulitate absolută4. Asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului5. Persoana vătămată şi drepturile persoanei vătămate 

1

PROIECTUL NOULUI COD DE PROCEDURĂ PENALĂ

A.TEXTE CARE AU SUSCITAT DEZBATERI PUBLICE

Art.52. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi

Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive;b) măsurile asigurătorii;c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu;c) actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege;d) încuviinţarea percheziţiilor, tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;e) administrarea anticipată a probelor;f) orice alte cazuri prevăzute de lege.

Art.146. Utilizarea investigatorilor sub acoperire

(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile dacă:a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea de către suspect a unei infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, şantaj, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie, sau în cazul unor alte infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa de 5 ani închisoare sau mai mare, ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activităţi infracţionale ce au legătură cu infracţiunile enumerate mai sus;b) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii;c) probele sau localizarea şi identificarea suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta, ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

2

(2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2):a) indicarea măsurii concrete încuviinţate;b) perioada pentru care s-a autorizat măsura;c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire precum şi activităţile pe care le va desfăşura;d) numele suspectului sau inculpatului, sau al persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică, sau datele de identificare ale acestora, dacă sunt cunoscute.(3) În cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică.(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei şi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale, anume desemnaţi în acest scop, şi pot fi folosiţi numai pe perioada determinată în mandatul judecătorului sau în autorizaţia procurorului.(5) Investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii în baza ordonanţei emise potrivit alin.(1) - (3), pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal.(6) Investigatorului sub acoperire îi este interzis să provoace comiterea de infracţiuni.(7 ) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziţia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfăşurarea activităţii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispoziţie sau foloseşte înscrisurile ori obiectele nu constituie infracţiune.(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiaţi ca martori în cadrul procesului penal. Pentru motive întemeiate, investigatorul poate fi audiat în aceleaşi condiţii ca şi martorii ameninţaţi.(9) Durata măsurii poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt satisfăcute condiţiile prevăzute în alin.(1), fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile. Durata totală a măsurii, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi 1 an.

Art.149. Livrarea supravegheată

(1) Livrarea supravegheată poate fi autorizată, prin ordonanţă, de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate.(2) Livrarea supravegheată poate fi dispusă numai în următoarele cazuri: a) dacă descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri, arme, obiecte furate, materiale explozive, nucleare, alte materiale radioactive, sume de bani şi alte obiecte care rezultă din activităţi ilicite sau obiecte utilizate în scopul comiterii de infracţiuni nu ar putea fi făcută în alt mod sau ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare;

3

b) dacă descoperirea sau dovedirea infracţiunilor săvârşite în legătură cu livrarea de transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibilă ori foarte dificilă în alt mod.(3) Livrarea supravegheată presupune ca, în mod expres, toate statele prin care sunt tranzitate transporturile ilegale sau suspecte:a) să fie de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului ilegal sau suspect şi cu ieşirea acestuia de pe teritoriul statului;b) să garanteze faptul că transportul ilegal sau suspect este supravegheat permanent de către autorităţile competente;c) să garanteze faptul că procurorul, organele de poliţie sau alte autorităţi de stat competente sunt înştiinţate în ceea ce priveşte rezultatul urmăririi penale împotriva persoanelor acuzate de infracţiuni care au constituit obiectul tehnicii speciale de cercetare la care se face referire la alin. (1).(4) Dispoziţiile alin. (3) nu se aplică în cazul în care o convenţie internaţională ratificată sau un acord internaţional are dispoziţii contrare.(5) Ordonanţa procurorului trebuie să cuprindă: numele suspectului sau inculpatului, dacă sunt cunoscute, dovezile din care rezultă caracterul ilicit al bunurilor ce urmează să intre, să tranziteze sau să iasă de pe teritoriul ţării, modalitate în care va fi efectuată supravegherea. Procurorul trebuie să emită câte o ordonanţă pentru fiecare livrare supravegheată dispusă. (6) Livrarea supravegheată este pusă în aplicare de către poliţie sau de altă autoritate competentă. Procurorul stabileşte modul de punere în aplicare a livrării supravegheate.(7) Punerea în aplicare a livrării supravegheate nu constituie infracţiune.(8) Organele prevăzute în alin. (5) au obligaţia de a întocmi, la finalizarea livrării supravegheate pe teritoriul României, un proces-verbal cu privire la activităţile desfăşurate, pe care îl înaintează procurorului.

Art.150. Identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii ori a unui punct de acces la un sistem informatic

(1) Procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate solicita unui furnizor de servicii identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii, unui mijloc de telecomunicaţii ori a unui punct de acces la un sistem informatic, sau comunicarea dacă un anumit mijloc de comunicaţii sau punct de acces la un sistem informatic este folosit sau activ, ori a fost folosit sau activ la o anumită dată, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.(2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă: persoana sau furnizorul de servicii care este în posesia sau care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în alin.(1), menţionarea obligaţiei persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în condiţii de confidenţialitate datele solicitate.(3) Furnizorii de servicii sunt obligaţi să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru executarea ordonanţei procurorului şi să pună de îndată la dispoziţia acestora datele solicitate.

4

(4) Persoanele care sunt chemate să colaboreze cu organele de urmărire penală au obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit legii penale.

Art. 151 Obţinerea listei convorbirilor telefonice(1) Procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate solicita unui furnizor de servicii de telecomunicaţii comunicarea listei apelurilor telefonice efectuate şi primite de la un anumit post telefonic, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe .(2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă: furnizorul de servicii care este în posesia sau care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în alin.(1), menţionarea obligaţiei persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în condiţii de confidenţialitate datele solicitate.(3) Furnizorii de servicii sunt obligaţi să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru executarea ordonanţei procurorului şi să pună de îndată la dispoziţia acestora datele solicitate.(4) Persoanele care sunt chemate să colaboreze cu organele de urmărire penală au obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit legii penale.

Art.100. Excluderea probelor obţinute în mod nelegal

(1) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în cadrul procesului penal. (2) În mod excepţional, probele obţinute în mod nelegal pot fi folosite atunci când, prin aceasta nu este încalcat caracterul echitabil al procesului penal.(3) Probele obţinute prin tortură, tratamente inumane sau degradante nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.

(4) Probele derivate din probele prevăzute în alin.(1) şi (3) se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod. (5) Probele derivate din probele prevăzute în alin.(1) şi (3) nu se exclud dacă probele obţinute în mod nelegal sunt folosite în condiţiile alin. (2).

Art.281. Nulităţile absolute

(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:a) compunerea completului de judecată;b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente ; c) publicitatea şedinţei de judecată; d) participarea procurorului atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; e) prezenţa suspectului sau inculpatului atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

5

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.(3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute în alin. (1) lit.a) – d) poate fi invocată în orice stare a procesului, iar încălcarea celor prevăzute în alin.(1) lit. e) şi f) poate fi invocată cel mai târziu până la încheierea procedurii în camera preliminară, iar în cazurile în care nu se desfăşoară procedura camerei preliminare, până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe.

Art.87. Asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului

(1) Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul sau de mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept. Asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent.(2) Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de pază şi securitate.

Art.77. Persoana vătămată

Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numeşte persoană vătămată.

Art.79. Drepturile persoanei vătămate

În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi:a) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;c) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informaţii să-i fie comunicate;d) dreptul de a solicita consultarea dosarului;e) dreptul de a fi ascultată;f) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor şi experţilor;g) dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat;h) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale;i) alte drepturi prevăzute de lege.

6

PROIECTUL NOULUI COD DE PROCEDURĂ PENALĂ

B. PRECIZĂRI PRIVIND TEXTELE CARE AU SUSCITAT DEZBATERI PUBLICE

I. Instituţia judecătorului de drepturi şi libertăţi

1. Reglementarea în proiectul noului Cod de procedură penală

În privinţa competenţei judecătorului de drepturi şi libertăţi, acesta soluţionează cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări referitoare la măsurile preventive, la măsurile asigurătorii, la măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, la actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege, la autorizarea percheziţiilor, a tehnicilor speciale de supraveghere sau de cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii, la administrarea anticipată a probelor, precum şi orice alte cazuri prevăzute de lege.

În vederea respectării dreptului la viaţă privată şi la corespondenţă, noul Cod de procedură penală instituie reguli procedurale în materia tehnicilor speciale de supraveghere şi cercetare, care să satisfacă cerinţele de accesibilitate, previzibilitate şi proporţionalitate, impuse de jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului. În toate cazurile de autorizare a acestor măsuri, proiectul impune necesitatea existenţei unor suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, respectarea principiului subsidiarităţii - fiind reliefat caracterul de excepţie al ingerinţei în dreptul la viaţă privată - precum şi a principiului proporţionalităţii măsurii cu restrângerea dreptului la viaţă privată, prin raportare la particularităţile cauzei, la importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori la gravitatea infracţiunii.

Tot în vederea garantării dreptului prevăzut de art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, noul Cod instituie, cu titlu de principiu, obligaţia procurorului ca, după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, să informeze în scris, în cel mai scurt timp, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa.

7

Unele tehnici de supraveghere sau cercetare, ca mandatul de supraveghere tehnică, reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale, se dispun de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Alte tehnici de supraveghere sau cercetare, ca utilizarea investigatorilor sub acoperire, livrarea supravegheată şi identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii sau a unui punct de acces la un computer pot fi dispuse de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală. Aceasta se justifică prin faptul că procurorul efectuează şi supraveghează urmărirea penală, iar tehnicile de supraveghere sau cercetare sunt tehnici folosite pentru obţinerea probatoriului şi, din punct de vedere al gravităţii, nu sunt la acelaşi nivel de intruziune în viaţa privată precum interceptarea convorbirilor, neimpunându-se, prin urmare, atribuirea acestora în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Mai mult decât atât, rolul judecătorului de drepturi şi libertăţi nu este acela al unui judecător de instrucţie, astfel cum este acesta reglementat în unele state europene- având competenţa de efectuare a urmăririi penale. Judecătorul de drepturi şi libertăţi este un garant independent al respectării drepturilor fundamentale în cadrul procesului penal – faza de urmărire penală, motiv pentru care i se dă în competenţă autorizarea măsurilor ce constituie grave intruziuni în viaţa privată şi care se efectuează în această fază procesuală. În cazul celorlalte măsuri, mai puţin intruzive, procurorul, care este, la rândul său, magistrat, şi care este titularul acţiunii penale, poate dispune măsurile necesare bunei administrări a probelor, în vederea stabilirii adevărului în cauză, inclusiv pe cele mai puţin intruzive şi pentru care nici standardele europene în materie nu impun, la acest moment, garanţia autorizării din partea unui magistrat judecător. În plus procurorul veghează la respectarea legalităţii şi loialităţii procedurilor în procesul penal, iar încălcarea legalităţii şi loialităţii administrării probelor poate fi sancţionată de judecătorul de cameră preliminară, conform competenţei acestuia.

2. Aspecte de legislaţie comparată

Instituţia judecătorului de drepturi şi libertăţi se regăseşte în unele reglementări procesual penale europene.

Astfel, Codul de procedură penală francez reglementează instituţia unui judecător specializat, „juge des libertés et de la détention”, care dispune luarea, înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive. Potrivit art. 138 din Codul de procedură penală francez, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune măsura controlului judiciar, care presupune impunerea respectării de către inculpat a unor anumite obligaţii, iar potrivit art. 207, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune luarea măsurii de arestare preventiv.

Codul de procedură penală italian 1 , adoptat de Parlamentul italian în 1988, a înlocuit judecătorul de instrucţie cu judecătorul pentru investigaţii preliminare (giudice per le indagini preliminari) şi a creat premisele unei proceduri de tip acuzatorial2. Sistemul penal italian era în mod tradiţional

1 http://www.studiocelentano.it/codici/cpp/2 Adelmo Manna and Enrico Infante., Criminal justice Systems in Europe and North America, Italy . HEUNI, Helsinki, 2000 p. 18 şi următoarele, http://www.heuni.fi/uploads/jrrqu.doc

8

construit pe modelul inchizitorial, în consecinţă investigaţiile erau desfăşurate de judecătorul de instrucţie, care strângea probele. Noul Cod italian, urmând anumite iniţiative legislative, a fost inspirat de modelul acuzatorial din America de Nord. De asemenea, s-a renunţat la instituţia judecătorului de instrucţie în favoarea judecătorului pentru investigaţii preliminare, care are sarcina de a supraveghea faza premergătoare procesului, actele procurorului şi de a garanta drepturile persoanei investigate. Acest judecător poate lua măsuri procesuale de restrângere a libertăţii individuale, dacă acestea se dovedesc necesare în timpul anchetei. În sfârşit, judecătorul pentru investigaţii preliminare rezolvă cererile privind încetarea procesului.

II. Principiul legalităţii şi principiul loialităţii în administrarea probelor. Probele derivate.

La baza formulării art. 100 din proiectul noului Cod de procedură penală, se află principiile legalităţii şi loialităţii în administrarea probelor.

Principiul legalităţii în administrarea probelor presupune administrarea numai a mijloacelor de probă prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de noul Cod de procedură penală, legislaţia specială şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Principiul loialităţii administrării probelor este reglementat în mod expres în proiect, la art. 99, care prevede că este oprit a se întrebuinţa violenţa, promisiunea unui avantaj nepermis de lege, ameninţarea cu un rău injust sau orice alt mijloc de constrângere interzis prin lege, în scopul obţinerii de probe. De asemenea, nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare. Organele judiciare penale sau o altă persoană care acţionează pentru acestea nu pot provoca o persoană să săvârşească o infracţiune în vederea obţinerii de probe.

Probele derivate sunt probe administrate în mod legal, dar care se află în strânsă legătură cu probele obţinute în mod nelegal. Astfel, este dat efect doctrinei „efectului la distanţă” sau „fructele pomului otrăvit” (fruits of the poisonous tree).

Excluderea probelor.

Excluderea este o sancţiune procesuală specifică, aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii, loialităţii. Această sancţiune are un domeniu de aplicare special, deosebindu-se, astfel, de sancţiunea nulităţii ce se aplică numai actelor procesuale sau procedurale.

Excluderea probelor se poate dispune în cazul în care constată o încălcare substanţială şi semnificativă a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijlocul de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal.

Art. 100 alin. 3 din Proiectul noului Cod de procedură penală prevede în mod explicit că probele obţinute prin tortură, tratamente inumane sau

9

degradante nu pot fi folosite în procesul penal. Astfel, se prezumă în mod absolut că va fi adusă întotdeauna atingere caracterului echitabil al procesului penal în condiţiile în care probele sunt obţinute prin tortură, tratamente inumane sau degradante.

Prin urmare, în ipoteza prevăzută de alin. 3 a art. 100 din proiectul noului Cod de procedură penală, sancţiunea excluderii se aplică de iure.

Aplicarea instituţiei excluderii probelor derivate presupune analiza posibilităţii excluderii probelor administrate în mod legal, dar care sunt derivate (în strânsă legătură) din probe obţinute în mod ilegal. Astfel, dacă organele de urmărire penală au administrat o probă cu încălcarea principiului legalităţii, loialităţii, iar din acest mijloc de probă au rezultat date şi informaţii care au condus la administrarea, ulterioară, în mod legal a altui mijloc de probă, se ridică problema excluderii sau menţinerii acestui mijloc de probă derivat.

În aplicarea acestei reguli în doctrină şi în jurisprudenţa instanţelor europene sau americane s-a arătat că probele administrate în mod legal (probele derivate) ulterior nu sunt excluse dacă: legătura dintre proba administrată ilegal şi probele administrate ulterior legal este marginală, adică legătura de cauzalitate a devenit aşa de atenuată încât a disipat nelegalitatea; dacă proba ulterioară putea fi obţinută şi prin alte mijloace legale, diferite de proba iniţial administrată ilegal (dintr-o sursă independentă); dacă proba ulterior administrată, chiar dacă este legată de proba iniţial administrată în mod nelegal, ar fi fost în mod inevitabil descoperită ulterior prin mijloace legale.

Prin urmare, dacă probele derivate, legal administrate, sunt obţinute direct şi necesar din probe obţinute prin tortură, tratamente inumane sau degradante, va opera sancţiunea excluderii probelor derivate, potrivit art. 100 alin. 4 din proiectul noului Cod de procedură penală. Tot astfel, excepţia prevăzută în alin. 5 al art. 100 din proiectul noului Cod de procedură penală, nu este aplicabilă, întrucât, aşa cum am arătat anterior, probelor obţinute prin tortură tratamente inumane sau degradante (ce constituie premisa probelor derivate) nu le este aplicabilă ipoteza prevăzută în alin. 2 al aceluiaşi articol.

În plus, există în noul Cod penal o serie de incriminări care exclud posibilitatea folosirii probelor obţinute în mod nelegal prin proceduri judiciare. Astfel, în Titlul al IV-lea al părţii speciale a proiectului noului Cod penal sunt

10

incriminate ca infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei cercetarea abuzivă3, supunerea la rele tratamente4, ori tortura5.

În concluzie, nu se poate aprecia că proiectele de coduri legalizează

recurgerea la tortură şi  tratamente inumane sau degradante.Atât probele obţinute prin tortură, tratamente inumane sau degradante,

cât şi cele derivate în mod direct sau necesar din acestea nu pot fi folosite în procesul penal.

III. Nulitatea absolută

3 Art. 279 Cercetarea abuzivăÎntrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau

judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.4 Art. 280 Supunerea la rele tratamente(1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.5 Art. 281 Tortura(1) Fapta funcţionarului, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia, de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis;c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte. (5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice. (6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.

11

Art. 281 din noul Cod penal reglementează cazurile de nulitate absolută, stabilind că determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:a) compunerea completului de judecată;b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente ; c) publicitatea şedinţei de judecată; d) participarea procurorului atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; e) prezenţa suspectului sau inculpatului atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute în alin. (1) lit.a) – d) poate fi invocată în orice stare a procesului. Prevederea potrivit căreia încălcarea celor prevăzute în alin.(1) lit. e) şi f), respectiv prezenţa suspectului sau inculpatului atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii şi asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie, poate fi invocată cel mai târziu până la încheierea procedurii în camera preliminară, iar în cazurile în care nu se desfăşoară procedura camerei preliminare, până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe are în vedere raţiuni precum nevoia de celeritate în procesului penal.

Au fost aduse critici în ceea ce primeşte stabilirea unui termen limită până la care se pot invoca unele nulităţi absolute în cadrul procesului penal.

Menţionăm că printre obiectivele urmărite de noul Cod de procedură penală, se numără şi reducerea duratei proceselor, prin crearea cadrului legislativ necesar pentru ca procesul penal să fie mai rapid şi mai eficient, prin urmare, în mod semnificativ, mai puţin costisitor. În acest scop, la baza noului Cod de procedură penală, se află principiul celerităţii, care îşi găseşte reflectarea inclusiv în prevederea unor termene până la care pot fi invocate anumite cazuri de nulitate absolută.

Instituţia camerei preliminare are ca scop stabilirea cadrului procesual tocmai pentru a se evita tergiversarea procesului penal. Faptul că anumite cazuri de nulitate absolută pot fi invocate numai până la un anumit moment procesual (respectiv cel mai târziu până la încheierea procedurii în camera preliminară, iar în cazurile în care nu se desfăşoară procedura camerei preliminare ori până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe) nu înseamnă că acestea nu pot fi ridicate şi ulterior, de către instanţă, din oficiu. Scopul instituirii acestor termene a avut în vedere evitarea tergiversării judecării cauzei.

Raţiunea instituirii unor termene pentru invocarea anumitor cauze de nulitate absolută este ca suspectul sau inculpatul să invoce aceste cauze imediat, în faţa procurorului sau cel mai târziu în procedura de cameră preliminară, a cărei funcţie este aceea de a verifica legalitatea şi loialitatea procedurilor din cadrul urmăririi penale, fără a se permite derularea acestor proceduri şi anularea lor ulterioară pentru aspecte procedurale cunoscute de părţi din faze incipiente ale procedurii, dar neinvocate, din diverse raţiuni, la momentul cunoaşterii acestora.

12

IV. Termenele

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia noul Cod de procedură penală nu instituie anumite termene precise pentru îndeplinirea anumitor obligaţii de către organele judiciare, fapt ce este în contradicţie cu jurisprudenţa CEDO, invocându-se în acest sens cauze de condamnări ale statelor pentru nerespectarea art.5 alin.1 din Convenţie – dreptul la libertate şi la siguranţă.

Precizăm că CEDO analizat, pe terenul art. 5 alin. 1 din Convenţie menţinerea în detenţie a reclamanţilor în absenţa unei baze legale (de exemplu, in cauza Varga împotriva României, Curtea a constatat încălcarea art. 5 alin. 1 din Convenţie deoarece reclamanţii au fost menţinuţi în detenţie după expirarea mandatului procurorului, fără ca măsura să fi fost prelungita printr-un act al unui organ judiciar). Consideram ca nu se poate extinde automat regula stabilirii unor termene legale stricte pentru dispunerea masurilor privative de libertate la cazuri care privesc alte aspecte, precum:

- termenul în care trebuie să i se aducă la cunoştinţa suspectului dreptul de a fi asistat de către un avocat,

- termenul limită pentru efectuarea percheziţiei informatice - termenul maxim rezonabil în care procurorul poate amâna

motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică către suspect sau inculpat.

Curtea europeană a precizat, de altfel, în jurisprudenţa sa, că noţiunea de „termen scurt” trebuie, la fel ca noţiunea de „termen rezonabil” apreciată în lumina circumstanţelor fiecărei cauze (Pantea împotriva României, hotărâre din 3 iunie 2003; Jablonski împotriva Poloniei, hotărâre din 21 dec. 2000). De aici se poate deduce concluzia că prin jurisprudenţa Curţii nu se impune obligaţia statelor de a stabili termene legale pentru fiecare act de procedura .

V. Confidenţialitatea între avocat şi suspect sau inculpat

Potrivit art.87, alin. (2) din noul Cod de procedură penală, persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de pază şi securitate. Această sintagmă nu este susceptibilă de o restrângere arbitrară a principiului confidenţialităţii.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât reglementarea care detaliază modul de punere în executare a acestor dispoziţii, şi anume noua Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, reglementează la art. 57, asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică, prevăzând în mod expres că întrevederea cu avocatul, ales sau din oficiu, se face cu respectarea confidenţialităţii, cu supraveghere vizuală. Prin urmare, supravegherea vizuală constituie forma

13

de punere în practică a măsurilor necesare, fireşti şi acceptate de standardele europene în materie, de pază şi securitate a locurilor de detenţie.

Cu privire la asigurarea confidenţialităţii convorbirilor dintre avocat şi client, ne referim la hotărârea CEDO în cauza Ocalan c. Turciei, potrivit căreia supravegherea vizuala de către personalul penitenciarului, însoţită de alte masuri de securitate, nu este incompatibila cu dreptul la apărare garantat de art. 6 alin. 1 coroborat cu alin. 3 lit. c) (a se vedea par. 149 din hotărârea din 12 martie 2003, soluţie menţinuta de Marea Camera prin hotărârea din 12 mai 2005, par. 133).

VI. Drepturile persoanei vătămate

Unele critici formulate au fost în sensul că în noul Cod de procedură penală victima nu mai poate introduce apel sau recurs pe latura penală, ceea ce contravine unei decizii a Curţii Constituţionale în materie. Cu privire la aceasta, arătăm că Decizia Curţii Constituţionale nr.100/2004 a fost pronunţată în considerarea calităţii de parte în proces a persoanei vătămate, or, în noul Cod de procedură penală, persoana vătămată nu mai are această calitate - de parte în procesul penal, devenind subiect procesual penal principal.

În plus, art.6 din noul Cod de procedură penală reglementează principiul obligativităţii punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale, procurorul fiind titularul acţiunii penale. Potrivit art. 13, alin. (2) din noul Cod de procedură penală, acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror, prin actul de inculpare prevăzut de lege şi se exercită numai de către acesta.

Persoana vătămată nu are calitatea de acuzator subsidiar, deoarece în procesul penal, statul exercită acţiunea penală şi funcţia de acuzare.

Persoana vătămată este victima infracţiunii şi beneficiază de drepturi speciale în cadrul procesului penal. În plus, persoana vătămată se poate constitui parte civilă în procesul civil.

14