Upload
elena-ely
View
218
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICEFACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE
DE VALORI
PROIECT la GEOPOLITICĂ
~Organizaţia Naţiunilor Unite~
BUCUREŞTI2012
Cuprins
1.Istoria ONU……………………………………………………………………………….3
2.Statele membre…………………………………………………………………………… 4
3.Scopul înființării ONU…………………………………………………………………….5
4.Principalele organisme de luare a deciziilor ……………………………………………....6
2
Istoria ONU
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație
internațională din lume. Dacă ne referim la istoria ONU, putem spune că, atunci când SUA s-
au implicat in conflictul Primului Război Mondial, preşedintele american Woodrow Wilson a
propus înfiinţarea unei noi organizaţii. Astfel, la sfârșitul războiului este înfiinţată Liga
Naţiunilor, care a avut rezultate bune ca organizaţie umanitară, dar care a eşuat în prevenirea
agresiunilor si menţinerea păcii mondiale. Astfel, istoria Ligii Naţiunilor a luat sfârșit. Dar o
dată cu apropierea sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial se vorbea despre o nouă
asociere de state ce avea să preia atribuţiile Ligii Naţiunilor.
Pe 25 Aprilie 1945, delegaţii a 50 de naţiuni s-au întâlnit în San Francisco, pentru ceea
ce a fost oficial recunoscut ca şi “Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Organizaţiei
Internaţionale”. În timpul a două luni, ei au completat o Cartă constând în 111 articole. Carta
a fost aprobată pe 25 Iunie şi semnată a doua zi, dar a devenit efectivă pe 24 Octombrie, după
ratificarea majorităţii semnatarilor.
Astfel, la 24 octombrie 1945 a luat fiinţa Organizaţia Naţiunilor Unite. Cele 50 de
naţiuni ce au luat parte la conferinţa de la San Francisco împreună cu Polonia au devenit
membre fondatoare a Naţiunilor Unite. Din 1945 numărul membrilor a crescut mereu,
ajungând până la 193 în prezent.
În Decembrie 1945 Congresul Statelor Unite a invitat ONU să-şi stabilească sediul în
SUA. ONU a acceptat şi după ce s-a mutat provizoriu în Lake Success, New York, şi-a
stabilit sediul permanent în anul 1952 într-un complex de pe malul East River în New York.
ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.
3
Membrii fondatori ONU:
Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia,
Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine,
Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia,
Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia,
Noua Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria,
SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela
State membre
4
Scopul înființării ONU
Atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua
organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un
cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra încălcărilor drepturilor omului.
Scopurile principale ale Organizaţiei erau de a pune capăt războiului împotriva fascismului,
de a lupta pentru drepturile omului, tolerantă, progres economic si social.
Conform Cartei sale, ONU este deschisă tuturor statelor “iubitoare de pace” care
acceptă obligaţiile organizaţiei. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura
„pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și
„respectarea dreptului internațional”.
Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect
universal pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri împreună și separate” în
această privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu legală, a fost adoptată
de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de realizare pentru toți.
Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale(UNAIDS, BIM, Banca
Mondiala, FMI, UNICEF, WHO, UNHCR, UNFPA, UNESCO, PNUD, UNIC) joacă un rol
important în implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor
Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în tranziție spre
democrație. Asistența tehnică în realizarea alegerilor libere și corecte, îmbunătățirea
structurilor judiciare, revizuirea constituțiilor, antrenarea oficialilor drepturilor omului și
transformarea mișcărilor armate în partide politice au contribuit mult la democratizare în
lume.
Deşi creata ca o măsura de siguranţa in vederea evitării unor noi ameninţări la adresa
păcii la finele celui de-al Doilea Război Mondial, iar activităţile de menţinere a păcii in lume
sunt printre cele mai vizibile acţiuni ale sale, Organizaţia Naţiunilor Unite, prin intermediul
diverselor sale agenţii este implicată intr-un vast proces de îmbunătățire a condiţiilor de viată
la nivel mondial. Între activităţile sale pot fi distinse: promovarea dezvoltării, democraţiei,
drepturilor omului, menţinerea păcii si securităţii, protecţia mediului, promovarea
independentei, oferirea de ajutor umanitar victimelor conflictelor, promovarea drepturilor
femeii, prevenirea extinderii epidemiilor, reducerea efectelor dezastrelor naturale, protejarea
proprietatii intelectuale, facilitarea schimburilor culturale, etc.
5
Principalele organisme de luare a deciziilor
Adunarea Generală
Toate statele membre ONU sunt reprezentate in Adunarea Generala – “un parlament
al naţiunilor” in care este reprezentat fiecare stat membru și are un singur vot. Decizii în
probleme-cheie precum pacea și securitatea internaţională, admiterea de noi membri și
bugetul ONU sunt aprobate cu o majoritate de două treimi. Alte decizii sunt votate prin
majoritate simplă. În ultimii ani, s-au depus eforturi spre a se lua decizii mai degrabă prin
consens, decât prin vot formal. Adunarea nu poate forţa statele să acţioneze, dar
recomandările ei sunt indicatorul opiniei internaţionale generale si reprezintă autoritatea
morală a comunitarii naţiunilor.
Sesiunea anuală a Adunării Generale începe în luna septembrie si durează pană in luna
decembrie a fiecărui an. Dacă este necesar, sesiunea poate fi reluată sau se organizează o
sesiune specială ori de urgentă pe teme de interes specific. Adunarea Generală își îndeplineşte
mandatul și prin intermediul a șase Comitete Principale, organisme subsidiare si prin
Secreriatul ONU.
Consiliul de Securitate
Carta Naţiunilor Unite acordă Consiliului de Securitate principala responsabilitate în
menţinerea păcii si securităţii internaţionale. Consiliul se poate reuni oricând, de fiecare dată
când există ameninţări la adresa păcii mondiale. Conform Cartei, toate statele membre ONU
sunt obligate să respecte și să aplice deciziile Consiliului.
Consiliul are 15 membri. Cinci dintre aceştia reprezintă puterile victorioase ale celui
de-al Doilea Război Mondial. De la întemeierea ONU, în 1945, Consiliul de Securitate a fost
format din Franța, Republica China, Marea Britanie, Statele Unite și URSS (astăzi Rusia).
6
Cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate sunt singurele națiuni
recunoscute ca posesoare de arme nucleare sub tratatul de neproliferare nucleară, cu toate că
unele țări cu arme nucleare nu au semnat tratatul. Statutul de țară cu arsenal nuclear nu este
rezultatul calității lor de membru al Consiliul de Securitate, cu toate că, uneori, este folosit ca
o justificare pentru prezența lor neîntreruptă in Consiliu.
Cei zece membri nepermanenţi (Africa de Sud, Belgia, Congo, Ghana, Indonezia,
Italia, Panama, Peru, Qatar, Slovacia) sunt aleși de Adunarea Generală pentru doi ani,
începând cu 1 ianuarie, cinci membri fiind schimbați în fiecare an. Membrii sunt aleși de către
grupuri regionale și confirmate de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Blocul african
alege trei membri; America Latină și Caraibe, Asia și Europa de Vest și alte blocuri aleg doi
membri fiecare, iar Europa de Est în bloc, alege un membru. De asemenea, unul dintre
membri este o țară arabă, alternativ, de la bloc Asiatic sau African.
Deciziile Consiliului trebuie luate cu 9 voturi. Cu excepţia votului în chestiuni
procedurale, nu poate fi luată o decizie în cazul unui vot negativ sau al exercitării drepturilor
din partea unui membru permanent. Când Consiliul consideră că există o ameninţare la adresa
păcii mondiale, acesta discută mai întai modalităţile de rezolvare paşnică a unei dispute, poate
sugera principiile unui acord de pace sau poate media conflictul. În cazul unor conflicte
armate, Consiliul încearcă să asigure mai întai încetarea focului. Poate trimite o misiune
pentru menţinerea păcii cu scopul de a ajuta părtile aflate in conflict să menţină armistiţiul și
să împiedice reluarea violențelor.
Consiliul poate lua măsuri de implementare a deciziilor sale. Poate impune sancţiuni
economice sau poate impune un embargo asupra armelor. Rareori Consiliul a autorizat statele
membre să adopte “orice mijloace necesare”, inclusiv acţiunea militară colectivă, pentru a
asigura ducerea la bun sfârşit a deciziilor sale. Consiliul face de asemenea recomandări
Adunării Generale pentru numirea unui nou Secretar General și pentru admiterea de noi
membri.
7
Consiliul Economic şi Social
Consiliul Economic și Social (ECOSOC), aflat în subordinea Adunării Generale,
coordonează activitatea economică și socială a Naţiunilor Unite și a organizaţiilor din
sistemul ONU. În calitate de forum central de discuţie a subiectelor economice si sociale
internaţionale și formulare de recomandări de politici, Consiliul joacă un rol-cheie în
cooperarea internaţională pentru dezvoltare. Se poate consulta cu organizaţiile
neguvernamentale, dezvoltând astfel o verigă vitală între Naţiunile Unite și societatea civilă.
Consiliul are 54 de membri, aleşi de Adunarea Generală pentru mandate de câte 3 ani.
Se întruneşte pe tot parcursul anului și are o sesiune principală în cursul lunii iulie, perioada
în care miniştrii statelor membre discută, în cadrul unei reuniuni la nivel înalt, problemele
economice, sociale si umanitare majore.
Organismele subsidiare ECOSOC se întrunesc regulat și emit rapoarte către Consiliu.
Spre exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului monitorizează respectarea drepturilor
omului in întreaga lume. Alte organisme se concentrează pe probleme cum ar fi dezvoltarea
socială, statutul femeilor, prevenirea criminalităţii, combaterea traficului de droguri și
dezvoltarea durabilă. Cinci comisii regionale promovează dezvoltarea economica și
cooperarea pe regiuni.
Consiliul de Tutelă
Consiliul de Tutelă a fost înfiinţat pentru a asigura supravegherea internaţională a unui
număr de 11 teritorii aflate sub tutelă si administrate de şapte state membre; de asemenea,
s-au asigurat toate măsurile necesare pregătirii teritoriilor respective pentru auto-guvernare și
independentă. Până în 1994, toate teritoriile își obţinuseră auto-guvernarea sau independența,
fie ca state separate, fie prin alăturarea la state vecine independente. Ultimul care a făcut acest
lucru a fost Teritoriul sub Tutelă al Insulelor Pacifice – Palau – care era administrat de SUA
și a devenit al 185-lea membru ONU.Îndeplinindu-și astfel misiunea, Consiliul de Tutelă este
alcătuit astăzi din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Și-a amendat
regulile de procedură astfel încât să se poată întruni doar când ocazia ar cere-o.
8
Curtea Internațională de Justitie
Curtea Internaţională de Justiţie, cunoscută și sub numele de Curtea Mondială, este
principalul organism judiciar al ONU. Cei 15 judecători ai săi sunt aleşi de Adunarea
Generală și de Consiliul de Securitate. Ei iau decizii prin vot independent și simultan. Curtea
dezbate disputele dintre state în baza participării voluntare a statelor aflate in litigiu. Dacă un
stat alege să participe la procedurile curţii, atunci este obligat să se supună rezoluţiilor
acesteia. Curtea emite de asemenea opinii consultative către ONU si agenţiile specializate ale
acesteia.
Secretariatul
În baza Cartei ONU, Secretarul General este "administratorul șef" al Organizaţiei, el /
ea îndeplinind sarcinile cu care a fost mandatat de către Consiliul de Securitate, Adunarea
Generală, Consiliul Economic și Social și alte organisme ale Naţiunilor Unite.
Secretariatul este alcătuit din departamente și oficii și are aproximativ 7500 de
angajaţi plătiţi din bugetul obişnuit. Aceştia provin dintr-un număr de 170 de tări. Printre
sediile principale ale Secretariatului se număra Cartierul General din New York, dar și
birourile ONU din Geneva , Viena sau Nairobi.
Secretarul General este numit de Adunarea Generală, însă doar la recomandarea
Consiliului de Securitate ,deci depinde direct de avizul favorabil al membrilor permanenţi.
Din anul 2007 Secretarul General este Ban Ki-moon din Coreea de Sud.
În concluzie, putem afirma că întotdeauna s-a acordat multă atenţie rolului de
menţinere a păcii a ONU. După 1945 nu a mai existat nici un război mondial dar conflicte
mai mici au apărut cam peste tot in lume și au fost stocate arsenale de arme, capabile să
distrugă întreaga viața de pe planetă. ONU a mediat multe conflicte dar, practic, nu a reuşit să
le stopeze sau chiar să impună adoptarea unei soluţii.
9
Bibliografie
http://www.un.org/en/
http://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations
http://ro.wikipedia.org/wiki/Organizația_Națiunilor_ Unite
http://www.onuinfo.ro/
http://www.sferapoliticii.ro /
10