Embed Size (px)
Citation preview
MOTTO:
”Să îţi doreşti să fi sănătos este o parte din sănătate.”
Seneca
4
CAPITOLUL I
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA
SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
I.1ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
Funcţionarea organismului depinde de funcţiile izolate ale
diferitelor organe, coordonate, controlate şi conduse de sistemul
nervos. Acesta coordonează activitatea tuturor organelor, precum şi
relaţiile organismului ca întreg, cu mediul extern. Datorită coordonării
şi reglării nervoase organismul se comportă ca o unitate funcţională.
Proprietatea sistemului nervos de a realiza această coordonare se
numeşte funcţie integrativă. Integrarea este o proprietate a tuturor
etajelor sistemului nervos, dar organul de integrare propriu-zisă, care
subordonează şi funcţiile celorlalte etaje, este scoarţa cerebrală.
Se deosebesc:
un sistem nervos vegetativ - nu este un sistem autonom,
independent. Este o componentă a sistemului nervos, care îşi
poate desfăşura activitatea şi independent de voinţă. Activitatea
sa este reglată de segmentele superioare ale sistemului nervos
central şi în mod special de scoarţă. Sistemul nervos vegetativ
coordonează activitatea organelor interne:
-bătăile inimii şi presiunea sanguină;
-distribuţia sângelui;
-frecvenţa mişcărilor respiratorii;
5
-secreţia etc.
Cele două componente ale sistemului nervos vegetativ (fig.1)
- Simpaticul şi parasimpaticul - exercită asupra fiecărui organ
acţiuni antagoniste: unul stimulează, celălalt inhibă.
- Excitaţia simpatică, măreşte calabolismul, deci creşte căldura,
glicemia, accelerează bătăile inimii, diminua circulaţia periferică şi
creşte circulaţia centrală.
- Parasimpaticul are acţiune antagonistă: el creşte anabolismul.
Fig.1S.N.C VEGETATIV
6
Sistemul nervos al vieţii de relaţie, alcătuit din sistemul
nervos central şi sistemul nervos periferic.
Ţesutul nervos este constituit din două elemente esenţiale:
neuronul (celulă nervoasă propriu-zisă)(fig.2) - unitatea
anatomo-funcţională a sistemului nervos - este alcătuit din
corpul celular şi prelungirile sale. Acestea sunt:
-axonul - prelungire de obicei unică şi lungă, prin care
influxul nervos pleacă de la celulă
-dendritele - prelungiri scurte, prin care influxul vine la
celulă.
nevroglia (ţesutul de susţinere).
Fibra nervoasă este continuarea axonului şi este constituită dinlr-
un fascicul de neurofibrile, numit cilindrax, învelit sau nu de o teacă
de mielină. Prin intermediul fibrelor nervoase se realizează legătura
între doi neuroni, legătură care poartă denumirea de sinapsă.
Circulaţia influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o
singură direcţie, de la cilindrax, spre dendrite şi corpul celular.
Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numeşte influx
nervos.
După sensul impulsului nervos se deosebesc:
un neuron aferent - care conduce impulsul de la periferie către
centru (calea senzitivă)
un neuron eferent - care conduce impulsul de la centru spre
periferie (calea motorie).
7
Fig. 2 NEURONUL
Sistemul nervos periferic, alcătuit din fibre nervoase şi
organe terminale, deserveşte informaţia. La modificări
corespunzătoare de mediu extern sau intern, deci la stimuli diferiţi, se
produc excitaţii (în organele terminale senzitive), transmise prin fibre
nervoase spre centru.
Excitaţiile mediului extern şi excitaţiile pornite de la muşchi,
tendoane, articulaţii, periost se transmit prin intermediul sistemului
nervos al vieţii de relaţie, iar excitaţiile plecate de la viscere se
transmit pe calea sistemului nervos vegetativ.
Aceste senzaţii sunt recepţionate de organe specializate, numite
receptori, care pot fi:
exteroceptori, care culeg excitaţiile pornite de la mediul extern
proprioceptori, care culeg excitaţiile de la muşchi, tendoane,
articulaţii etc.
interoceptori, care culeg excitaţiile viscerale.
8
Nervii periferici pot fi:
senzitivi sau senzoriali
motori
vegetativi.
Pe calea lor vin informaţiile de la periferia corpului sau din
organismele interne, care vor merge - prin intermediul neuronului
senzitiv - spre centru, influxul nervos retransmiţându-se spre organele
electoare pe calea neuronului motor, a nervilor motori.
În general, nervii periferici sunt micşti, leziunea lor provocând
tulburări clinice motorii şi senzitive.
Din nervii periferici fac parte:
nervii cranieni, în număr de 12 perechi
nervii rahidieni.
Sistemul nervos central este alcătuit din:
encefal - format din cele două emisfere cerebrale;
formaţiunile de pe baza creierului;
trunchiul cerebral;
cerebel;
măduva spinării.
Emisferele cerebrale:
9
Fig.3 EMISFERELE CEREBRALE
Reprezintă partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos.
Fiecare dintre ele cuprinde câte patru lobi:
- frontal - corespunde circumvoluţiei frontale ascendente şi este
sediul neuronului motor central, deci sediul mişcărilor voluntare.
Leziunile lobului frontal se însoţesc de:
-tulburări motorii (paralizii)
-tulburări în articulaţia vorbirii (disartrie sau anartrie)
-tulburări de comportament.
-parietal - sediul cortical al analizorului sensibilităţii generale.
La acest nivel se realizează sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate.
10
Leziunile lobului parietal se vor însoţi de tulburări privind
aprecierea:
- volumului şi a formei obiectelor (stereognozie)
- greutăţilor (barestezie)
- privind discriminarea tactilă (aprecierea distanţei dintre două
atingeri ale pielii) etc.
Distrugerea totală duce la agnozie tactilă, adică la
nerecunoaşterea prin pipăit a obiectului respectiv.
- temporal - cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv.
Leziunea sa se poate însoţi de:
- surditate verbală (bolnavul aude, dar nu înţelege)
- halucinaţii auditive
- tulburări de echilibru
- imposibilitatea de a înţelege scrisul (cecitate verbală)
- incapacitate de utilizare uzuală a obiectelor şi de efectuare a
gesturilor obişnuite (apraxie)
- uneori este pierdută înţelegerea semnificaţiei cuvântului
vorbit sau scris (afazie senzorială).
- occipital - sediul capătului cortical al analizorului vizual.
Leziunea sa duce la tulburări de:
- orientare în spaţiu
- vedere (halucinaţii vizuale) etc.
Lobii sunt împărţiţi prin şanţuri în circumvoluţii.
Encefalul este format din:
- substanţa cenuşie - prezintă numeroase celule de diferite
forme şi dimensiuni, alcătuind la suprafaţă scoarţa cerebrală,
iar în profunzime nucleii centrali. În scoarţă se găsesc 14
milioane de celule.
11
-substanţa albă - este formată din:
-fibre de asociaţie - fibre nervoase care
realizează legătura între diferite zone corticale
-fibre comisurale - corpul calos - legătura între
cele două emisfere
-fibre de proiecţie - legătura între diferite etaje
ale sistemului nervos central.
Coordonând funcţionarea sistemului nervos, scoarţa cerebrală
controlează întreaga activitate a organismului. Ea deţine în primul
rând funcţia de reprezentare şi selecţionare, de elaborare a ideilor -
gândirea (raţionamentul), denumită de Pavlov - activitate nervoasă
superioară.
Spre deosebire de reflexele necondiţionate, care sunt înnăscute,
reflexele condiţionate sunt dobândite, apărând în cursul existenţei
individului, determinate de condiţii diferite şi variate ale mediului
extern.
La nivelul scoarţei se realizează integrarea superioară, adaptarea
organismului la schimbările mediului extern, înregistrate cu fineţe şi
precizie, dar şi legătura dintre diferite părţi ale organismului.
Formaţiunile de la baza creierului sunt:
diencefalul alcătuit în principal din:
- talamus, staţia cea mai importantă de releu pentru toate
fibrele senzitive care merg spre scoarţa cerebrală (leziunile
talamusului producând grave tulburări de sensibilitate)
- hipotalamus, coordonatorul sistemului vegetativ şi al
sistemului endocrin
12
corpii striaţi - formaţi dintr-un număr de nuclei de substanţă
Genuşie, au un rol deosebit în realizarea mişcărilor automate şi
a tonusului muscular, fiind segmentul cel mai important al
sistemului extrapiramidal. Leziunile acestora duc la apariţia
unor tulburări încadrate în noţiunea generică de sindrom
extrapiramidal.
Trunchiul cerebral:
Este prima porţiune cuprinsă în cutia craniană, în prelungirea
măduvei spinării.
Are un rol deosebit de important, aflându-se la răspântia dintre
emisferele cerebrale şi cerebel.
Este alcătuit de sus în jos din:
- pedunculii cerebrali
- protuberanţa inelară
- bulbul rahidian - face legătura cu măduva spinării.
Ţinând seama de importanţa centrilor nervoşi (respiratori,
circulatori, de deglutiţie), a căilor şi a conexiunilor de la nivelul
trunchiului cerebral, leziunile acestora produc manifestări
complexe, grave şi adesea mortale.
De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni care
îndeplinesc importante funcţii motorii şi senzitive.
În afara nucleilor nervilor cranieni şi ai centrilor reflexelor
vegetative, în trunchiul cerebral se găsesc o serie de nuclei
nespecifici, care alcătuiesc formaţiunea reticulară, care joacă rol
în transmiterea spre scoarţa cerebrală a diferitelor stimulări
extero- şi interoreceptive, contribuind la edificarea stării de
veghe (de conştientă).
13
Cerebelul:
aşezat în fosa posterioară a cutiei craniene
este alcătuit din:
-două emisfere laterale - cu rol în coordonarea motorie
-o regiune mediană, care contribuie în mod deosebit la
menţinerea echilibrului, numită vermis.
Este legat de nevrax prin pedunculii cerebeloşi.
Funcţia sa principală constă în reglarea tonusului muscular şi în
coordonarea mişcărilor.
Măduva spinării:
- ultima porţiune a sistemului nervos central este adăpostită în
canalul rahidian.
- se prezintă sub forma unui cilindru de substanţă nervoasă, care
începe de la bulb şi se întinde până la L2..
Este împărţită în două jumătăţi simetrice, fiind formată din:
- Substanţa albă - alcătuită din: căi motorii descendente şi căi
senzitive ascendente. În fiecare jumătate de măduvă se disting trei
cordoane de substanţă albă, separate de emergentele rădăcinilor
anterioare (motorii) şi posterioare (senzitive).
- Cordonul anterior conţine fasciculul piramidal direct.
- Cordonul posterior conţine fascicule Goli şi Burdach, care
conduc spre centrii superiori sensibilitatea tactilă şi profundă
conştientă.
- Cordonul lateral conţine o serie de fascicule ascendente care
conduc spre centrii superiori informaţii legate de sensibilitatea
14
termică, dureroasă şi profundă inconştientă. Tot la nivelul cordonului
lateral coboară fasciculul piramidal încrucişat şi căile extrapiramidale,
spre celula neuronului periferic, aliată în coarnele anterioare, de unde
porneşte calea motorie finală.
Fig.4 MADUVA SPINARII (sectiune transversala): 1. cordonul
posterior; 2. santul median posterior; 3. comisura cenusie; 4. cornul lateral;
5. nerv spinal; 6. cordonul anterior; 7. comisura alba; 8. fisura mediana ante
rioara; 9. cornul anterior; 10. radacina anterioara; 11. ganglion spinal; 12.
radacina posterioara; 13. cordonul lateral; 14. canalul ependimar; 15. cornul
posterior
Substanţa cenuşie - situată central şi îmbracă aspectul literei
H. Coarnele anterioare ale substanţei cenuşii sunt motorii, cele
posterioare senzitive, iar cele laterale au funcţii vegetative.
Leziunile măduvei provoacă grave tulburări senzitive,
motorii şi vegetative.
15
La nivelul măduvei, din cele două rădăcini - anterioară
(motorie) şi posterioară (senzitivă) - se formează nervii
rahidieni.
Pe traiectul rădăcinii posterioare există o umflătură,
ganglionul spinal, care conţine corpul celular al primului
neuron senzitiv periferic.
Nervii rahidieni dau naştere nervilor periferici.
Sistemul nervos central (encefalul şi măduva spinării) este acoperit şi
protejat de cele trei foiţe meningiene:
dura mater - o membrană fibroasă în contact cu osul,
arahnoida - o foiţă subţire care căptuşeşte faţa internă a durei
mater
pia mater - un ţesut celular bogat vascularizat care acoperă
ţesutul nervos.
Spaţiul subarahnoidian cuprins între pia mater şi arahnoida conţine
lichidul cefalorahidian. Acesta este secretat în ventriculi de către
plexurile coroide şi pătrunde în spaţiile subarahnoidiene prin orificiile
lui Magendie şi Luschka.
În interiorul encefalului se află un sistem de cavităţi - sistemul
ventricular, în care se formează şi circulă L.C.R. în emisfere se află
ventriculii laterali şi ventriculul III. între protuberantă şi cerebel se
află ventriculul IV. Ventriculul III este legat de ventriculul IV prin
apeductul sylvian. Ventriculul IV comunică cu spaţiul arahnoidian
prin orificiul Luschka şi Magendie. L.C.R. se resoarbe din spaţiul
subarahnoidian, prin vilozităţile arahnoidiene.
Pentru înţelegerea simptomelor care apar în leziunea sistemului nervos
este necesară o sumară recapitulare a căilor motorii, senzitive şi a
reflexelor.
16
Căile motorii.
Sistemul motor cuprinde trei elemente:
neuronul motor central
neuronul extrapiramidal
neuronul periferic.
Neuronul motor central şi cel extrapiramidal reprezintă cele două căi
motorii care merg de la encefal la măduvă. La nivelul acesteia, calea
motorie este unică, fiind reprezentată de neuronul motor periferic,
numit de aceea şi cale motorie finală comună. Prin intermediul
acesteia se transmit atât impulsurile venite pe calea neuronului motor
central (calea piramidală), cât şi cele venite pe căile extrapiramidale.
Neuronul motor central:
Formează calea piramidală.
Fasciculul piramidal -are somele celulare (corpurile celulare)
situate în scoarţa circumvoluţiei frontale ascendente.
Axonii lor alcătuiesc calea piramidală şi se termină în coarnele
anterioare ale măduvei, unde fac sinapsa cu neuronul motor
periferic, cu excepţia unor fibre scurte (fasciculul geniculat)
care se termină în nucleii de origine ai nervilor cranieni, la
nivelul trunchiului cerebral -este format din fibre, care au deci o
lungime şi un traiect diferit:
-fasciculul geniculat (cortico-nuclear) - se termină în
nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral;
-fasciculul piramidal încrucişat - reprezintă cea mai
mare parte a fasciculului piramidal şi ale cărui fibre se
încrucişează în partea inferioară a bulbului (de-cusaţie), pentru
a ajunge apoi în cordoanele medulare laterale şi coarnele
anterioare. Datorită încrucişării bulbare a acestor fibre, se
17
înţelege de ce o leziune encefalică antrenează o paralizie de
partea opusă a corpului;
-fasciculul piramidal direct - un fascicul foarte subţire,
constituit din câteva fibre, care nu se încrucişează la nivelul
bulbului, ci mult mai jos la nivelul măduvei, cu câteva
segmente înainte de a se termina tot în coarnele anterioare ale
măduvei.
Fasciculul piramidal este de origine filogenetică mai
nouă. Prin intermediul lui se transmit impulsurile motorii active
(pentru mişcările voluntare) şi impulsurile moderatoare ale
scoarţei pentru activitatea automat-reflexă a măduvei.
Neuronii extrapiramidali:
Formează calea extrapiramidală - cale motorie indirectă.
Corpurile celulare îşi au originea în:
- nucleii cenuşii centrali (lenticular, caudat);
- nucleu roşu;
- locus niger.
Toţi aceşti nuclei sunt legaţi între ei prin fascicule scurte.
Căile descendente se termină în coarnele anterioare ale măduvei
prin diferite fascicule:
- rubro-spinal;
- olivo-spinal;
-tecto-spinal;
-vestibulo-spinal.
Scoarţa cerebrală la nivelul lobului frontal are neuroni cu
funcţie extrapiramidală.
18
Sistemul extrapiramidal, de origine filogenetică mai veche,
joacă un rol în mişcările automate şi în coordonarea şi reglarea
tonusului muscular.
Neuronul motor periferic:
Este porţiunea terminală a căii motorii.
Corpurile celulare se găsesc în coarnele anterioare ale măduvei
axonii trec prin rădăcina anterioară în nervii periferici,
terminându-se în muşchi.
Legătura între nerv şi muşchi se face la nivelul unei formaţiuni
de tip sinaptic, numită placa motorie.
Transmiterea influxului la acest nivel, se face cu ajutorul unui
mediator chimic, numit acetilcolină.
Neuronul motor periferic primeşte excitaţii atât pe calea
neuronului motor central, cât şi a neuronului extrapiramidal şi a
arcului reflex medular. De aceea se mai numeşte şi calea finală
comună.
În leziunea neuronului motor periferic sunt pierdute toate
categoriile de mişcări.
Căile sensibilităţii.
Informarea sistemului nervos asupra variaţiilor mediului extern
şi intern se realizează prin existenţa la periferie a unor receptori
specializaţi pentru toate tipurile de sensibilitate.
Se disting:
-o sensibilitate elementară ce cuprinde:
-sensibilitatea superficială sau cutanată, pentru tact,
căldură şi durere (termică, tactilă şi dureroasă);
19
-sensibilitatea profundă sau proprioceptivă, care provine
din muşchi, tendoane, ligamente, oase şi articulaţii;
-sensibilitatea viscerală (interoceptivă), sub controlul
sistemului nervos vegetativ.
-o sensibilitate sintetică - cuprinde: senzaţii complexe,
rezultate din diferenţierea şi combinarea senzaţiilor elementare.
Căile sensibilităţii, printr-o înlănţuire de trei neuroni, alcătuiesc:
- calea sensibilităţii termo-algice,
- a sensibilităţii tactile, profundă conştientă (mio-
artrokinetică, vibratorie şi barestezică)
- a sensibilităţii profunde inconştiente (relaţii despre
tonus şi echilibru).
Căile senzitive cuprind trei neuroni.
-Primul neuron se găseşte pe traiectul rădăcinii posterioare
a nervului rahidian, în ganglionul spinal şi în ganglionii anexaţi
nervilor cranieni. El are o prelungire cu rol de dendrită, care
alcătuieşte fibra senzitivă a nervului periferic, şi o prelungire cu
rol de axon care pătrunde în măduvă. Această prelungire poate
fi scurtă, pentru sensibilitatea superficială (care se termină în
celulele coarnelor posterioare ale măduvei), mijlocie, pentru
sensibilitatea profundă inconştientă (care se termină 2 - 3
segmente medulare mai sus) şi lungă, pentru sensibilitatea
profundă conştientă (care se termină în nucleii Goli şi Burdach
din bulb).
- Al doilea neuron transmite excitaţia senzitivă la talamus -
pentru sensibilitatea superficială: prin fasciculul spino-talamic
anterior, pentru sensibilitatea tactilă, prin fasciculul spino-talamic
posterior, pentru sensibilitatea termo-algică, iar pentru sensibilitatea
20
profundă, fibrele care pornesc din nucleii Goli şi Burdach - se
încrucişează în bulb, pe linia mediană şi se termină în talamus.
-Al treilea neuron este porţiunea căilor senzitive cuprinsă
între talamus şi circumvoluţia parietală ascendentă.
Reflectivitatea.
Se înţelege prin reflex, un răspuns motor secretor sau
vasomotor, obţinut prin intermediul sistemului nervos. Pentru
ca să se producă un reflex este necesară continuitatea arcului
reflex, între nervul aferent şi cel eferent, cu alte cuvinte, o
suprafaţă receptoare (piele, muşchi, tendoane), un nerv senzitiv,
care constituie fibra aferentă, o celulă intermediară situată în
ganglionul spinal posterior, o celulă motorie (în cornul anterior
al măduvei) şi o terminaţie motorie în muşchi.
Se cunosc mai multe tipuri de reflexe:
-Reflexele osteo-tendinoase sunt reflexe spinale, formate
din doi neuroni - unul senzitiv, care recepţionează excitaţia de
la nivelul tendonului excitat prin întindere, şi unul motor
(neuronul motor periferic), care execută răspunsul motor.
Impulsurile corticale prin calea piramidală au acţiune inhibitorie
asupra acestor reflexe.
- Reflexele superficiale (cutanate şi mucoase) sunt formate
din înlănţuirea mai multor neuroni. Excitaţia unor zone
cutanate mucoase determină contracţia muşchilor
corespunzători. Ele devin patologice prin exagerarea lor, care
apare în leziunea fasciculului piramidal.
-Reflexele de postură au tot un arc reflex, alcătuit din doi
neuroni, dar sunt reglate în special de sistemul extrapiramidal,
care exercită asupra lor o influenţă moderatoare.
21
La subiectul normal, modificarea pasivă a poziţiei unei
articulaţii determină o stare de contracţie a muşchilor interesaţi.
În leziunile extrapiramidale, aceste contracţii sunt exagerate.
În afara acestor reflexe pot apărea şi alte reflexe patologice,
care se ivesc numai în leziunile neuronului motor central (calea
piramidală).
În afara reflexelor somatice, măduva este şi sediul unor reflexe
vegetative (defecaţie, micţiune, erecţie, ejaculaţie, vaso-
motricitate).
CAPITOLUL II
TUMORILE CEREBRALE
II.1 DEFINIŢIE
22
Tumorile cerebrale reprezintă procese expansive proliferative
dezvoltate intracranian, având originea în structurile anatomice locale
sau fiind rezultatul unor determinări secundare.
II.2 ETIOPATOGENIE
În ceea ce priveşte etiologia, studiile nu au indicat un anumit
factor chimic sau traumatic care să producă tumori cerebrale. Sunt
citate ca şi posibile cauze:
-Iradierea, asociată cu meningioame, fibrosarcoame,glioame
-Imunosupresia, asociată cu limfoame.
-Virusuri, virusul Epstein Barr asociat cu limfomul
Burkitt şi carcinomul nasofaringian.
-Chimioterapia, nitrozureea.
-Factorul genetic, facomatoze sau sindomul Turcot.
II.3 CLASIFICARE
După ţesutul de origine.
Dintre numeroasele clasificări realizate până în prezent, cea mai
viabilă este clasificarea tumorilor cerebrale în funcţie de ţesutul de
origine, care oferă şi posibilitatea unei abordări terapeutice şi
formularea unui pronostic de acurateţe crescute.
Tumori neuroepiteliale
- Glioamele
- Astrocitomul,
- Glioblastomul multiform ,
- Oligodendrogliomul,
- Ependimomul.
23
Tumori de plexuri coroide (papilom, carcinom);
Tumori de regiune pineală ;
Tumori neuronale
-Gangliogliomul,Gangliocitomul Neuroblastomul;
-Meduloblastomul.
Tumori derivate din celulele tecilor nervoase:
- Neurinomul;
-Scwanomul;
- Neurofibromul.
Tumori meningiale:
-Meningiomul;
Tumori hipofizare.
Tumori cu celule germinale:
-Germinomul
-Teratomul
-Limfomul
Alte tumori:
-Craniofaringiomul;
-Chistul epidermoid şi dermoid;
-Chistul coloid;
-Hemangioblastomul.
Metastaze-Extensia locală a unor tumori de vecinătate.
Tumoră de glomus jugular, carcinom etmoidal, osteom.
Tumori hipofizare.
-Neurinomul de acustic.
- Meningioamele:
După localizare tumorile cerebrale pot fi:
Supratentoriale
24
– localizate deasupra tentoriului, la nivelul emisferelor cerebrale
sau în contact cu acestea.
Subtentoriale
- localizate la nivelul fosei cerebrale posteriore, în cerebel,
trunchiul cerebral sau în contact cu acestea
Tumori de bază
- care au originea în structurile de la baza craniului (os, meninge,
structuri nervoase) sau sunt secundar invadate de formaţiuni
tumorale ale structurilor învecinate (rinofaringe, mucoasele
sinusurilor osoase, structuri vasculare).
Fig.5 SCHWANOM Fig.6 GLIOBLASTOM
II.4 DIAGNOSTIC CLINIC
25
Numeroasele simptome provocate de tumorile intracrniene
traduc expansiunea tumorală în interiorul cutiei craniene inextensibile
într-un spaţiu ocupat în mod normal de creier, sânge şi LCR.
Natura şi severitatea acestor semne depind de sediul tumorii şi
de viteza de creştere. Cu toate că creierul poate tolera prezenţa
tumorilor cu creştere lentă, acestea pot comprima creierul odată cu
evoluţia lor, vascularizaţia sa şi căile de scurgere ale LCR. Acestă
compresiune poate fi agravată de edemul peritumoral (edemul
cerebral vasogernic).
Atingerea neurologică survine atunci când au loc remanieri
hemoragice necrotice sau chistice în interiorul tumorii sau atunci când
tumora împiedică circulaţia normală a LCR, producând hidrocefalie.
Edemul papilar este legat de o afectarea a întoarcerii venoase retiniene
sau de perturbarea fluxului axoplasmic de-a lungul nervului optic.
Practic un bolnav cu tumoră cerebrală se poate prezenta sub
orice tablou clinic, neexistând reguli stricte privitoare la modul de
debut, evoluţie sau decompensare.
Cu toate acestea un bolav cu tumoră cerebrale prezintă de cele
mai multe ori o asociere între un sindrom de hipertensiune
intracraniană şi un sindrom neurologic dat de localizarea procesului în
şi/sau în vecinătatea unei arii cu o anumită diferenţiere funcţională
(sindrom neurologic focal), care poate fi de tip deficitar sau de tip
iritativ.
Pacienţii cu tumori intracraniene se pot prezenta cu unul sau
mai multe grupe simptomatice:
Cefalalgia (cefaleea) din cadrul sindromului de hipertensiune
intracraniană (HIC) are o serie de caracteristici, care sugerează o
anumită progresivitate a procesului patologic:
-este din ce în ce mai frecventă,
26
-este din ce în ce mai intensă şi
-cedează din ce în ce mai greu la antialgicele obişnuite
Cefaleea este simptomul revelator la jumătate din pacienţii
cu o tumoare cerebrală şi este determinată de tracţiunea exercitată
asupra durei mater, vaselor sau nervilor cranieni, de compresiunea
locală, de creşterea presiunii intracrniene, prin edem sau
hidrocefalie.
Vărsăturile din sindromul de HIC de cauză tumorală sunt mai
frevente la copii şi au ca specificitate:
- sunt mai frecvent matinale,
- sunt urmate de o ameliorare temporară a cefalalgiilor,
- sunt frevent însoţite de greţuri, uneori chai numai lipsa apetitului, în
contextul clinic de HIC este sugestivă pentru o tumoră cerebrală.
- Vărsăturile explozive, în jet, necondiţionate de alimentaţie sunt
deosebit de sugestive pentru tumori cu localizare la nivelul fosei
posterioare, în vecinătatea bulbului (aşa numite văsături semn).
Edemul papilar este uneori semnul obiectiv care determină
trimiterea cazului spre serviciile de neurochirurgie. În special la copii,
la care simptomatologia este nespecifică, copii reacţionând cu
vărsături şi inapetenţă la marea majoritate a afecţiunilor virale,
digestive, respiratorii, prezenţa edemului papilar reprezintă un semn
deosebit de important
Alterarea progresivă a stării de conştienţă, mergând de la obnubilare
până la comă, reprezintă un semn de o gravitate deosebită şi care
impune instituirea de urgenţă a măsurilor terapeutice preliminare,
precum şi investigarea de urgenţă a
cazului.
Semnele neurologice de focar sunt sugestive pentru o anumită
localizare a procesului expansiv.
27
- Alterarea progresivă şi globală a funcţiilor cognitive tulburări
psihice, tulburări de memorie sunt mai frecvent întâlnite
în tumorile cu localizare frontală;
- sunt prezente tulburări progresive şi subtile ale funcţiilor
mentale,
- - apatie, letargie sau somnolenţă, lipsă de spontaneitate în
gândire şi activitate.
- Ulterior în evoluţia acestor tumori pot apare tulburări de
echilibru şi incontinenţă urinară.
-Tumorile temporale asociază tulburări de personalitate,
combinaţii de halucinaţii auditive, tulburarea afectivităţii, perturbarea
somnului, apetitului şi a funcţiilor sexuale.
Sunt adesea intricate crize parţiale complexe ce se pot asocia cu
modificări de câmp vizual.
-Tulburările de comunicare şi de vedere caracterizează leziunile
parieto-occipitale. O afazie receptivă cu hemianopsie homonimă
stângă poate fi vorba de o tumoră parietală dreaptă.
-Tumorile diencefalice produc alterarea contracţiei pupilare la
lumină, paralizia mişcărilor de verticalitate ale globilor oculari şi
tulburări neuroednocrine
-Leziunile cerebelului şi a trunchiului cerebral dau paralizii de
nervi cranieni o incoordonare a membrelor sau o tulburare de echilibru
cu sau fără semne de hidrocefalie.
-Crizele de epilepsie cu debut la vârsta adultă sau creşterea
frecvenţei sau/şi severităţii unei epilepsii deja cunoscute.
-Uneori primul semn simulează un accident ischemic tranzitor
fără deficit neurologic rezidual. Cel mai frecvent tipul crizei are o
valoare localizatoare.
28
Metastazele cu sediul la joncţiunea substanţei albe şi cenuşii
antrenează mai des decât tumorile primitive o simptomatologie
acută, evoluând în câtreva zile sau săptămâni.
O simptomatologie cu instalare rapidă sugerează o hemoragie
intratumorală. În sens invers cu excepţia oligodendroglioamelor şi
astrocitoamelor maligne, tumorile cerebrale primitive sângerează rar.
II.5 DIAGNOSTIC PARACLINIC
Progresele tehnicii şi tehnologiei s-au manifestat şi în
neuroimagistică, contribuind în mare măsură la diagnosticul şi
observarea bolnavilor la care se suspectează o tumoră nevraxială.
Computer tomografia şi rezonanţa magnetică au înlocuit practic
utilizarea asociată a radiografiei craniene, electroencefalogramei,
scintigrafiei cerebrale şi angiografiei în diagnosticul tumorilor
cerebrale.
Computer tomografia este utilizată cu administrarea
substanţei de contrast şi a constituit progresul major îndiagnosticul
tumorilor endocraniene, o dată cu introducerea acesteia pe scară largă
începând practic o nouă epocă în neurodiagnostic. Avantajele metodei
constau în minima nvazivitate, multiplelor date asupra structurilor
craniene şi cerebrale, posibilităţii de efectuare în dinamică. Se pot
stabilii sediul, forma, extinderea, numărul şi în unele cazuri sugerează
chiar natura tumorală.
Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
Realizează un diagnostic neuroimagistic de mare acurateţe,furnizând
date informaţionale extrem de complexe asupra structurilor şi
29
leziunilor sistemului nervos central. Acestă metodă vine să
completeze datele furnizate de computer tomografie Achiziţiile
imagisticii RMN în cel puţin 2 secvenţe (T1 şiT2), posibilitatea
efectuării în trei planuri (axial, coronar, sagital), afinitatea proceselor
tumorale faţă de substanţa de contrast paramagnetic, conferă azi
acestui tip de investigaţie rolul de investigaţie de prim ordin în
diagnosticul şi tratamentul tumorilor cerebrale precum şi în evaluarea
postoperatorie a tumorilor cerebrale. Este deosebit de utilă mai ales în
precesele expansive situate în regiunea formaţiunilor liniei mediane şi
fosei craniene posterioare şi în leziunile metastatice multiple de
dimensiuni reduse care nu pot fi surprinse pe examenul CT.
Angiografia cerebrală furnizează date importante în cazurile
cu tumori cerebrale intens vascularizate, evidenţiind pe de o pediculii
vasculari tumorali şi a circulaţiei cerebrale iar pe de altă parte oferă
posibilitatea, prin cateterizare supraselectivă, de embolizare
intratumorală, oferind astfel un confort chirurgical sporit.
Electroencefalograma are valoare în tumorile supratentoriale
putând releva focar de unde lente tip delta, asimetrie de emisfer sau
modificări bielectrice difuze.
Examenul oftalmoscopic poate detecta modificări ale fundului
de ochi care pot fi expresia sindromului de hipertensiune intracraniană
(stază papilară de diferite grade până la atrofie optică post stază).
Ultrasonografia este o metodă de investigaţie complet lipsită
de nocivitate care poate oferi unele informaţii în special la copii mici
prin fereastra oferită de fontanela bregmatică. Datele obţinute
trebuiesc însă completate cu examinarea CT şi RMN. Aplicarea
ultrasonografiei s-a dovedit deosebit de utilă în localizarea
întraoperatorie a unui proces expansiv intracranian situat profund în
masa cerebrală.
30
Radiografia craniană simplă are valoare mai ales la copii,
prin evidenţierea unor semne caracteristice sindromului de
hipertensiune intracraniană (dehiscenţa suturilor, accentuarea
impresiunilor, modificarea şeii turceşti), în tumorile de regiune
selară sau poate face parte din protocolul preoperator, aducând uneori
date utile prin reperele osoase relevate pentru alegerea unui anume tip
de abord.
Scintigrafia cerebrală cu radioizotopul 99Technetium a fost
una dintre metodele celea mai importante de diagnostic al tumorilor
cerebrale în era pre CT.
Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) reprezintă o metodă
importantă în diagnosticul recidivelor tumorale.
II.6 DIAGNOSTIC POZITIV
Pacienţii cu tumori intracraniene se pot prezenta cu unul sau mai
multe
grupe simptomatice:
-Cefalalgia (cefaleea) ;
Cefaleea este simptomul revelator la jumătate din pacienţii cu o
tumoare cerebrală.
-Vărsăturile ;
-Vărsăturile explozive, în jet;
- Edemul papilar ;
-Alterarea progresivă a stării de conştienţă, mergând de la obnubilare
până la comă;
- Semnele neurologice de focar ;
-Alterarea progresivă şi globală a funcţiilor cognitive tulburări psihice,
tulburări de memorie ;
31
Ulterior în evoluţia acestor tumori pot apare tulburări de echilibru şi
incontinenţă urinară.
-Tumorile temporale asociază tulburări de personalitate,combinaţii de
halucinaţii auditive, tulburarea afectivităţii, perturbarea somnului,
apetitului şi a funcţiilor sexuale.
-Tulburările de comunicare şi de vedere caracterizează leziunile
parieto-occipitale.
II.7 DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
CT scan şi IRM (imagistică prin rezonanţa magnetică) sunt
examene imagistice care precizează cu acurateţe topografia tumorilor
cerebrale. Tumorile apar ca formaţiuni hiperdense, înlocuitoare de
spaţiu.
Diagnosticul diferenţial cu un chist cu conţinut lichidian este
uşor, acesta apărând ca o imagine hipodensă la examenul imagistic.
De asemenea, este esenţial să se facă o biopsie tumorală pentru a
evidenţia tipul histologic şi pentru a orienta tratamentul.
II.8 PROGNOSTIC
Din nefericire, prognosticul în cazul tumorilor cerebrale este
sumbru, de multe ori neputându-se extirpa tumora în întregime, mai
ales dacă este dezvoltată intraparenchimatos. În multe situaţii
tratamentul în general paliativ, ameliorând starea bolnavului, dar
nereuşind să suprime factorul cauzal. Mai ales în cazul tumorilor
cerebrale metastatice, acestea sunt doar vârful de ice-bearg al
afecţiunii, tumora primară fiind de obicei într-un stadiu avansat.
Glucocorticoizii, radioterapia şi anticonvulsivantele îmbunataţesc
32
calitatea vieţii. Glucocorticoizii în doze mari au un efect benefic
asupra simptomatologiei metastazelor, calitatea vieţii înbunataţindu-se
rapid, în cateva ore. Anticonvulsivantele se folosesc pentru prevenirea
eventualelor crize epileptice sau pentru tratarea celor existente.
Prognosticul tumorilor cerebrale este dependent în principal
de:
- vârstă
- tipul histologic
- scorul Karnofsky
- deficitul neurologic
- gradul rezecţiei tumorale
Referindu-ne la tumorile neuroectodermale, dintre acestea unele
au malignitate crescută (glioblastom multiform şi meduloblastomul)
sau sunt extrem de infiltrative (gliom de trunchi cerebral),
prognosticul acestor cazuri fiind rezervat.
Evoluţia - naturală a acestor cazuri de la diagnostic nu
depăşeşte în medie 3 luni. Glioblastomul multiform are o supravieţuire
medie de la intervenţia chirurgicală de până la 6 luni, iar după
radioterapie o medie de 9-12 luni. La aceasta se adaugă accesibilitatea
operatorie dificilă pentru anumite tumori.
Un prognostic mai favorabil îl au tumorile neurocetodermale
ale emisferelor cerebrale şi cerebeloase, datorită structurii lor
histologice, de obicei benigne.
Meningioamele, neurinoamele de acustic sunt tumori cerebrale
care au în general un pronostic bun. Un grup important de tumori au
structură histologică beningnă, dar situaţia lor anatomică profundă,
mediană, le face greu accesibile şi le întunecă prognosticul (ex
craniofaringiomul).
33
II.9 PROFILAXIE
Printre măsurile de profilaxie cele mai relevante sunt cele de
profilaxie primară care au drept scop schimbarea modului de
alimentaţie, activitate fizică şi corectarea factorilor de risc şi cele de
profilaxie secundară, având ca scop evitarea recurenţelor după apariţia
unui accident vascular.
În conditiile unui atac ischemic cerebral tranzitoriu şi de foarte
multe ori după atacul ischemic cerebral constituit se utilizează în
prezent pe scară largă, în toate reţelele de sănătate din lume, o
medicaţie antitrombotică cu scopul evitării recurenţelor, prin
reducerea adezivitătii plachetare şi prin diminuarea riscului de apariţie
a trombosului.
II.10 TRATAMENTUL
Tratament în prespital
De cele mai multe ori tumorile cerebrale „beneficiază” pânăla
diagnostic de o multitudine de aborduri terapeutice, medicamentoase,
naturiste sau chiar chirurgicale.
Recomandabil este ca înainte de stabilirea unui diagnostic de
certitudine, terapia să fie adaptată în pricipal simptomelor, astfel:
- antialgice uzuale de tipul metamizolului, fasconal, etc. În nici un caz
nu se vor prescrie antialgice majore, care determină depresia centrilor
respiratori putând induce chiar starea de comă;
- se vor evita sedativele şi psihotropele , cu excepţia Diazepamului
administrat în crizele epileptice.
34
- Combaterea greţurilor şi vărsăturilor poate fi făcută cu
metoclopramid, în doze uzuale, nu mai mult de trei doze pe zi.
- Crizele epileptice vor beneficia de terapia anticomiţială, de preferinţa
carbamazepin, în doze moderate, pentru a nu masca evoluţia bolii.
Tratamentul în spital
Odată pus diagnosticul de tumoră cerebrală acesta trebuie
îndrumat spre o secţie de neurochirurgie pentru terapia specifică.
Până la data tratamentului neurochirurgical terapia medicamentoasă
va viza:
-scăderea edemului cerebral prin administrarea de Dexametazonă 16-
24 mg/zi, în prize repetate la 8-12 ore.
- Administrarea de manitol trebuie rezervată numai cazurilor cu semne
clinice marcate de HIC, în doze de 0,5-1g/kg corp/zi, nu mai mult de
72 de ore.
- Se vor administra antialgice uzuale în doze necesare, de preferat
metamizol la 6-8 ore.
- Crizele convulsive se vor cupa cu diazepam i.v. sau nesdonal,
Thyopental.
- Se va menţine terapia anticonvulsivantă pe toată durata spitalizării şi
postoperator pe o durată de 6-12 luni.
- Medicaţia de susţinere a cordului, antihipertensivele, antidiabeticele
vor fi administrate conform indicaţiilor anterioare.
Tratamentul în secţia de neurochirurgie
Tratamentul tumorilor cerebrale este complex, multimodal şi
adaptat fiecărui caz pentru a realiza cura totală a acestor leziuni
35
grave.Scopul principal este de a exclude procesul expansiv în
totalitatea sa şi de a restabili funcţiile cerebrale bormale. Pricipiile pe
care se bazează tratamentul neurochirurgical sunt :
- Ablaţia tumorii să se facă cu respectarea ţesutului nervos şi a
vascularizaţiei normale a creierului.
- Ablaţia tumorală nu trebuie făcută ca scop în sine; important nu este
atât ca tumora să fie scoasă în totalitate, ci bolnavul să fie mai bine.
- Pricipiile rezecţiei în bloc a tumorii şi a ţesuturilor adiacente în
limitele de siguranţă oncologică nu pot fi aplicate în neurochirurgie,
unde pentru a scoate tumora aceasta trebuie fragmnentată, iar limitele
cerebrale ale tumorii nu pot fi depăşite fără a crea grave prejudicii
funcţiilor cerebrale.
- Orice tumoră poate fi operată dar nu orice tumoră trebuie operată.
- Cel mai important instrument al neurochirurgului este răbdarea.
- Neurochirurgia tumorilor cerebrale este bazată exclusiv pe tehnici
microchirurgicale.
Radioterapia
Are efect major în tumorile radiosensibile, ca unele glioame
meduloblastoame, ependimoame, limfoame, tumori cu celule
germinale, în timp ce alte tumori (meningioame, tumori pineale,
metastaze) sunt mai puţin radiosensibile.
Radioterapia poate induce apariţia de necroză de coagulare a
substanţei albe sau demielinizare dar şi apariţia de tumori de tip
sarcom, glioblastom multiform sau meningiom.
Chimioterapia citostatică
În cele mai multe din cazuri terapia citostatică este menţinută
pentru tratamentul recidivelor după Radioterapie. Actualmente se
36
efectuează polichimioterapia în mai multe cure terapeutice combinate
cu corticoterapia, după realizarea radioterapiei hipervoltate.
În ultimii ani se află în studiu medicaţia cu Temodal, agent
chimioterapeutic care realizează inhibiţia dezvoltării vaselor de
neorformaţie la nivelul tumorii.
Corticoterapia
Rolul major al corticoterapiei cu Dexametazonă în tratamentul
tumorilor cerebrale este dovedit prin reducerea metabolismului
cerebral al glucozei.
Întreg tratamentul multimodal în tumorile intracraniene trebuie
urmărit continuu clinic (examen neurologic) şi paraclinic (CT, RM)
repetat, asociat cu examen hematologic şi biologic general.
Vindecarea sigură a unei tumori cerebrale actualmente este apreciată
numai după 10 ani de urmărire.
METASTAZELE CEREBRALE
Metastezele cerebrale reprezintă determinări secundare ale unei
tumori cu localizare extracerebrală.
Cele mai frecvente metastaze cerebrale sunt conseciţă ale :
-Carcinomului pulmonar
-Carcinomului de sân
-Melanomelor
-Carcinomului renal
-Carcinomului gastro-intestinal
1.Localizarea.
37
Metastazele cerebrale pot fi localizate oriunde în masa
cerebrală, dar mai frecvent ele se localizează în teritoriul de distribuţie
al unui vas verebral mare. Raportul metastazelor supratentoriale faţă
de cele subtentoriale este de 1:8.
2.Caractere macroscopice
Majoritatea acestor leziuni sunt multiple, o treime din cazuri
prezentând metastaze cerebrale solitare.
Mărimea leziunilor metastatice variază considerabil, şi de
obicei sunt circumscrise de un intens edem cerebral. Sunt de regulă
formaţiuni tumorale relativ net delimitate faţă de ţesutul cerebral din
jur, fapt ce permite ablaţia tumorală în cele mai multe cazuri.
Consistenţa,culoarea, vascularizaţia sunt dependente de natura
histopatologicăa tumorii primare.
3.Tabloul Clinic
Permite o diagnosticare relativ precoce în cazul tumorilor
primare cunoscute şi aflate sub tratament:apariţia unui sindrom de
HIC progresiv, asociat unui sindrom neurologic de focar cel mai
frecvent deficitar, la un bolnav cu un cancer cunoscut, este sugestivă
pentru diagnosticul clinic de metastază cerebrală.
Metastazele cerebrale pot însă debuta şi într-un mod particular,
printr-un accident de tip ictal, în plină starea de sănătate aparentă.
După un debut tipic de accident vascular ischemic, urmează i
perioadă de ameliorare parţială de câteva săptămâni, pentru ca ulterior
să apară o reagravare a deficitului neurologic,în paralel cu instalerea
unui sindrom de HIC. Acestă evoluţie este datorată unei embolizări
metastatice, iar evoluţia ulterioară este determinată de proliferarea
tumorală locală.
38
4.Diagnosticul imagistic
Examenul CT pune de regulă în evidenţă o formaţiune tumorală
de dimensiuni relativ mici, rotundă sau ovalară, care se contrastează
net, situată subcortical, care este înconjurată de un marcat edem
perilezional.
Examinarea RMN cu substanţă de contrast este
obligatorie,datorită faptului că pune în evidenţă leziunile nedetectabile
CT, permiţând astfel o evaluare terapeutică corectă a cazului.
5.Atitudinea terapeutică
Tratamentul chirurgical este indicat la tumorile unice, la care
tumora primară este cunoscută şi tratată sau urmează a fi tratată în cel
mai scurt timp scopul fiind ablaţia tumorală şi diagnosticul
histopatologic. În cazul leziunilor multiple, cu localizare apropiată
(două tumori) abordabile prin aceeaşi craniotomie, se poate efectua
exizia ambelor leziuni.
În cazurile de leziuni multiple la distanţă unele de altele,
atitudinea cea mai corectă este puncţia biopsie stereotactică şi
radioterapia respectiv chimioterapia adecvată tumorii primare.
Prezenţa metastazelor pluriorganice contraindică intervenţia
neurochirurgicală, tratamentul fiind de regulă paleativ şi simptomatic.
În cazul tumorilor rezolvate chirurgical, terapia trebuie completată cu
radioterapie şi/sau chimioterapie adecvată tumorii primare.
.
6.Prognosticul
Metastazelor cerebrale este rezervat, fiind determinat în primul
rând de natura şi evoluţia tumorii primare, de numărul leziunilor
cerebrale şi de răspunsul la terapia adjuvantă. În cazul tumorilor unice,
durata medie de supravieţuire este de un an.
39
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI ÎN TUMORI CEREBRALE
Pentru supravegherea atentă a bolnavului cu tumora cerebrală asistenta medicală va avea în vedere următoarele obiective:
- să i se reducă P.I.C.- să i se diminueze durerea de cap;- să i se diminueze vărsătura;- să i se menţină funcţiile vitale in limite normale, permeabilitatea căilor respiratorii,oxigenarea creierului;- să coopereze in masura capacităţii sale;- să-i fie menţinută orientarea pacientului;- să nu prezinte complicaţii. Pentru reducerea presiunii intracraniene asistenta va efectua
următoarele intervenţii:- ridică capul pacientului faţa de pat,sub un unghi de 15-30 de grade;
40
- îl sfatuieşte să reducă activităţiile care măresc presiunea intracraniană;- să evite flectarea coapselor,gâtului,să evite rotirea capului;- pentru prevenirea efortului de defecaţie,se administrează la indicaţia medicului,un laxativ uşor;- să evite întoarcerea în pat; Monitorizează echilibrul hidric; La indicaţia medicului asistenta :- administrează oxigen înainte si după aspiraţie;- administrează lichid intravenos (Manitol, Soluţii de glucoză hipertone, Corticoizi); Deoarece aceşti pacienţi vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale, asistenta va intervenii preoperator şi postoperator.
ÎNGRIJIRI PREOPERATORII:Asistenta:- acordă sprijin psihologic atât pentru pacient cât şi pentru familie;- încurajează atât pacientul cât si familia sa-şi exprime temerile;- înregistrează datele de bază ale aprecierii neurologice şi fiziologice;- urmareşte obţinerea acordului scris pentru operaţie de la cea mai apropiată rudă,în cazul în care pacientul nu este capabil să semneze acest acord;- explică tratamentul şi procedurile;- favorizează întîlnirea pacientului cu persoana căruia doreşte să I se confeseze inainte de operaţie;- păstrează părul,pentru a fi dat pacientului;- pregateşte familia pentru când vor vedea prima oara pacientul după operaţie.
ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII:Asistenta:- pregăteşte materialele necesare pentru îngrijirea postanastezică;
- supraveghează pacientul în perioada postoperatorie.Observă: - semnele creşterii P.I.C.; - funcţiile vitale şi vegetative; - culoarea tegumentelor; - starea de conştienţă;
41
- reacţia pupilelor.- asigură poziţia pacientului;- asigură evitarea oricărei flectare a gâtului,fie pe linie mediană,fie pe lateral;- supraveghează pacientul inconştient;- supraveghează pansamentul capului şi îngrijeşte plaga operatorie;- anunţă medical ori de câte ori apar manifestări patologice;
- La indicaţia medicului, va efectua:
pentru corectarea hipotensiunii: - transfuzii de sânge sau substituenţi; - perfuzie cu Norodrenalina; - Hemisusccinat de hidrocorizon; - cardiot
pentru probleme respiratorii: - administrează oxigen
pentru corectarea creşterii tensiunii intracraniene: - pregăteşte şi administrează medicaţia prescrisă de medic; - administrează medicamente analgezice,sedative;
- Alimentaţia pacienţilor inconştienţi sau cu tulburări de deglutiţie se va face parenteral şi prin sondaj gastric, evitându-se supraîncărcarea cu lichide;
-Eliminarea - trebuie avut grijă ca pacientul să elimine suficient;- se combate constipaţia prin laxative sau purgative uşoare;
- Asigură confortul:- durerea de cap, prezentă in primele 24-48 ore,se combate cu medicamente prescrise de medic; - o compresă cu gheaţă,pusă pe cap,amelioreaza durerea de cap;- mobilizarea:-în funcţie de actul operator,poate fi facută în a doua sau a treia zi;
42
- se face treptat,mai intâi, se aşează pacientul in poziţie Fouler,apoi, trebuie să stea pe marginea patului,cu picioarele atârnând;- după 4-6 ore, este aşezat in fotoliu timp de jumatate de ora.
43
