Problemele reproducerii populaţiei

Indiferent de aspectul de abordare al procesului de reproducere, elementele de bază ale reproducerii la scară mondială rămân a fi natalitatea şi mortalitatea populaţiei,care ocupă locul hotărâtor în evoluţia demografică.

Evoluţia numerică a populaţiei este determinată de raportul dintre rata natalităţii şi rata mortalităţii populaţi. Raportul dintre aceste două fenomene demografice în mare măsură depind de nivelul de dezvoltare al forţelor de producere, de dezvoltarea a mai multor procese ca industrializarea, urbanizarea, progresul tehnico-ştiinţific, de dezvoltarea întregului sistem de relaţii economice şi sociale.

Regiunea 1960

1970

1980

1990

2000

2010

2010 faţă de 1960

Asia 37,7 34,7 27,7 27,5 23,5 20,7 53Europa 18,7 15,6 14,1 13,1 10,5 10,4 56Africa 47,9 46,2 45,6 44,8 39,1 37,2 78Australia şi Oceania

26,7 25,5 21,4 20,1 18,2 17,8 67

America de nord 22,8 15,5 17,3 15,9 14,2 14,1 62

America Latină 41,0 35,6 32,3 27,8 22,7 22,5 55

Total mondial 34,6 31,5 27,5 26,8 23,3 21,6 62

Evoluţia natalităţii populaţiei pe regiuni mari (în ‰).

Diversitatea foarte mare de valori al natalităţii pe cele 151 de state ale lumii ne permite de a evidenţia 5 categorii de state: Statele cu natalitate foarte mare

(peste 40‰). Această grupă includ aproximativ 60 de state care fac parte din categoria statelor subdezvoltate şi sunt situate în mare parte în Africa (peste 40 de state, precum Niger-55,2 ‰, Malawi – 50,8 ‰, Mali, Uganda, etc.) şi Asia de Vest şi de Sud (peste 10 state, precum Afganistan, Yemen, Bangladesh, Nepal, Laos, etc.).

Statele cu natalitate mare (27-40‰), în număr de până la 40 de state situate în Africa (circa 10 state: Libia, Sudan, Zimbawe, Lesotho, Namibia, etc.), Asia Centrală şi de Sud (15-18 state: Siria, Turcmenistan, Pakistan, etc.) şi America Latina (până la 15 state: Guatemala, Nicaragua, Bolivia, Paraguay, etc.).

Statele cu natalitate mijlocie (17-27 ‰), cuprind în limite de 25 de state, situate în America Latină (Argentina, Peru, Mexic, etc.), Africa de Nord (Maroc, Algeria, Egipt), şi Asia (Israel, Turcia, India, Mongolia, Indonezia, Etc.).

Statele cu natalitate mică (9-17‰), până la 20 de state, în general, ţări cu un nivel înalt de dezvoltare economică din Europa Occidentală (Marea Britanie, Franţa, Italia, Olanda, etc.), America de Nord (SUA, Canada), Asia de Sud-est (China, Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Thailanda) şi Oceania (Australia, Noua Zeeilandă).

Statele cu natalitate foarte mică (sub 9 ‰). Această categorie în 2010 includea până la 10 state din Europa Centrală şi de Est (Germania, Austria, Slovenia, Bulgaria, Ucraina, Lituania, Federaţia Rusă etc.).

Pentru o înlocuire normală a generaţiilor este nevoie ca rata totală de fertilitate, numită deseori şi indicele sintetic al fertilităţii, să fie de 2,1-2,2 copii/femeie. Deci fiecare femeie în vârsta reproductivă trebuie să nască în mediu nu mai puţin de 2,1-2,2 copii, pentru ca să se producă înlocuirea generaţiilor. Actual rata medie mondială a fertilităţii la nivel mondial este de 2,7 copii/femeie. Valorile acestui indicatori sunt extrem de diferenţiate,reflectând deosebirilede standarde de viaţăşi, mai ales, de mentalitate al grupuluiuman respectiv.

Există două probleme demografice:

•una este specifică ţărilor în curs de dezvoltare şi se exprimă prin valori înalte ale natalităţii şi fertilităţii, iar ca urmare o populaţia tânără; •alta este caracteristică ţărilor dezvoltate şi se manifestă prin valori mici a natalităţii şi fertilităţii, iar ca rezultat o populaţiei vârstnică.

Mortalitatea este elementul pasiv al dinamicii naturale a populaţiei şi se calculează prin raportarea numărului de decese ce au avut loc în decurs de un an la numărul total de locuitori (se redă în promile). Mortalitatea este influenţată de un set de factori, dar mai important sunt cei socio-economie, în timp ce factorii genetici sau ecologici au un rol limitat.

În perspectivă, conform prognozelor demografice, mortalitatea mondială va continua să se reducă, însă într-un ritm mulul mai lent decât în deceniile anterioare, datorită apropierii de un prag biologic greu de trecut: de la 9 ‰ în 2010, să se ajungă la 7,5‰ în 2020-2025.

Regiunea 1960

1970

1980

1990

2000

2006

2010 în % faţă de 1960

Asia 17,0 13,3 10,1 8,1 7,5 7,0 41Europa 10,2 10,2 10,4 10,6 10,9 11,0 108Africa 22,8 19,6 16,3 13,9 13,9 15,0 66Australia şi Oceania

10,5 10,5 8,5 7,7 7,0 7,0 66

America de nord 9,2 8,3 8,0 8,1 8,5 8,0 87America Latină 12,2 9,4 7,0 6,1 6,0 6,0 49Total mondial 15,1 12,8 10,5 9,3 9,0 9,0 59

Evoluţia mortalităţii populaţiei mondiale (în ‰)

Repartiţia spaţială a valorilor mortalităţii generale oscilează în limite foarte mari pe state aparte. Aceasta ne permite evidenţierea a trei grupe de state:

-statele cu mortalităţi mici, sub 8‰. Acestea sunt ţările (circa 40) din centrul, vestul şi sud-estul Asiei, America şi majoritatea statelor din Ociania;

-statele cu mortalităţii mijlocii, 8,0-13,0‰. Acest grup cuprinde peste 60 de state situate în mare parte în Europa, În Sudul şi Centrul Asia ;

- statele cu o rată mortalităţii mari de peste 13‰, sunt, în majoritate, ţările sub dezvoltate din Africa şi Sudul Asiei. Recent în acest grup (de peste 50 de state) au intrat şi unele state din Europa de Est.

Mortalitatea infantilă este o componentă a mortalităţii generale, de regulă, ţările cu o mortalitate infantilă mare au şi valori mari ale mortalităţii generale.

Una din problemele demografice o constituie valorile înalte alemortalităţii infantile.Reducerea acestui indicator este posibilă doar prin asigurarea unor servicii medicale adecvate mamei şi copului, mai ales în ţările în curs de dezvoltare.

O problemă demografică de mare importanţă ţine de diferenţierile deceselor după cauzele de deces o constituie bolile sistemului circular, pe seama căreia îi revine până la 60 % din numărul total de decese. Acest fapt ne relevă că persistă probleme majore în organizarea sistemului de ocrotire a sănătăţii în statele lumii, mai ales, în statele în dezvoltare.

Una din cel mai contemporane probleme demografice este îmbătrânirii populaţiei apărută la sfârşitul secolului al XX-lea. Procesul de îmbătrânire a populaţiei la etapa actuală are o evoluţie destul de intensă. În studiile demografice este cunoscut noţiunea – pragul de îmbătrânire a populaţiei.

Astfel, se apreciază că populaţia tânără este dominantă, când vârstnicii la 60 de ani şi peste constituie sub 12% din populaţia totală. Când populaţia vârstnică reprezintă peste 12% din totalul populaţiei, putem vorbi despre îmbătrânirea populaţiei.

Sfârșit