2
Universitatea “Politehnica” din Timişoara SESIUNEA IULIE 2012, 23.07.2012 Facultatea de Arhitectură DURATA EXAMENULUI 4 ORE PROBĂ DE ADMITERE - DESEN TEHNIC ŞI DESEN LIBER Coala de hârtie se poziţionează orizontal. Candidatul îşi va alege partea de hârtie pe care va lucra. În colţul din stânga sus se va desena un pătrat cu latura de 6 cm, (lipit de marginea hârtiei) în care se vor înscrie ulterior datele de identificare ale candidatului. Coala se va împărţi în două dreptunghiuri egale printr-o linie verticală subţire. În partea din stânga se vor desena exerciţiile de desen tehnic, iar în cea din dreapta perspectiva la proba de desen liber. DESEN TEHNIC PROBLEMA 1 (40 puncte) Se dă un cub suport (considerat transparent), cu latura de 6 cm (aşezat pe planul orizontal XOY, lipit de planul YOZ şi depărtat la 1cm faţă de planul XOZ). Pe o față a lui se înscrie o figur ă geometrică care execută mişcare de translaţie până pe fața opusă a cubului, conform schemei al ăturate, generând un volum considerat gol la interior (de tabl ă). Se cere să se reprezinte: a) # - o secţiune vertical ă (paralel ă cu XOZ) prin punctul M; # - o secţiune orizontală (paralelă cu XOY) prin punctul N; # - o secţiune vertical ă (paralel ă cu YOZ) prin punctul P (acest subpunct se va rezolva în epură, respectiv triplă proiecţie ortogonal ă); b) # - axonometria izometrică a corpului rezultat în urma secțion ării cu planul diagonal prin punctul Q și înl ăturarea părţii superioare rezultate; c) # - axonometria izometric ă a corpului obţinut după secţionarea cu planul MNP şi înl ăturarea părţii superioare rezultate; d) # - axonometria izometrică a corpului, văzut conform schemei axelor. PROBLEMA 2 (25 puncte) Se dau două corpuri intersectate, poziţionate conform schemei al ăturate: - o piramidă înclinat ă, cu baza pătrat (l = 8 cm, h = 12 cm), aşezată pe planul orizontal de proiecţie, cu o latură a bazei rotită cu 45° faţă de axa OX; - o prismă înclinată, cu baza pătrat (l = 4 cm, h = 12 cm) aşezată pe planul orizontal de proiecţie, cu o latur ă a bazei rotită cu 45° faţă de axa OX. Se cer: a) # - intersecţia celor dou ă volume în dubl ă proiecţie ortogonal ă (vederea orizontal ă şi frontal ă); b) # - intersecţia celor două volume în axonometrie izometrică; c) # - corpul comun în axonometrie izometrică. Obs.: - la subpunctele la care apare simbolul “ # ” se vor reda muchiile invizibile cu linie întreruptă (la ambele probleme de desen tehnic); - pentru rezolvarea problemelor de mai sus se vor păstra toate liniile de construcţie folosite pentru a se putea verifica exactitatea rezolvărilor.

PROB Ă DE ADMITERE - DESEN TEHNIC ŞI DESEN LIBER · transla ţie pân ă pe faa opus ă a cubului, conform schemei alăturate, generând un volum considerat gol la interior (de

  • Upload
    others

  • View
    9

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: PROB Ă DE ADMITERE - DESEN TEHNIC ŞI DESEN LIBER · transla ţie pân ă pe faa opus ă a cubului, conform schemei alăturate, generând un volum considerat gol la interior (de

Universitatea “Politehnica” din Timişoara SESIUNEA IULIE 2012, 23.07.2012 Facultatea de Arhitectură DURATA EXAMENULUI 4 ORE

PROBĂ DE ADMITERE - DESEN TEHNIC ŞI DESEN LIBER Coala de hârtie se poziţionează orizontal. Candidatul îşi va alege partea de hârtie pe care va lucra. În colţul din stânga sus se va desena un pătrat cu latura de 6 cm, (lipit de marginea hârtiei) în care se vor înscrie ulterior datele de identificare ale candidatului. Coala se va împărţi în două dreptunghiuri egale printr-o linie verticală subţire. În partea din stânga se vor desena exerciţiile de desen tehnic, iar în cea din dreapta perspectiva la proba de desen liber. DESEN TEHNIC

PROBLEMA 1 (40 puncte) Se dă un cub suport (considerat transparent), cu latura de 6 cm (aşezat pe planul orizontal XOY, lipit de planul YOZ şi depărtat la 1cm faţă de planul XOZ). Pe o față a lui se înscrie o figură geometrică care execută mişcare de translaţie până pe fața opusă a cubului, conform schemei alăturate, generând un volum considerat gol la interior (de tablă). Se cere să se reprezinte: a) # - o secţiune verticală (paralelă cu XOZ) prin punctul M; # - o secţiune orizontală (paralelă cu XOY) prin punctul N; # - o secţiune verticală (paralelă cu YOZ) prin punctul P (acest subpunct se va rezolva în epură, respectiv triplă proiecţie ortogonală); b) # - axonometria izometrică a corpului rezultat în urma secționării cu planul diagonal prin punctul Q și înlăturarea părţii superioare rezultate; c) # - axonometria izometrică a corpului obţinut după secţionarea cu planul MNP şi înlăturarea părţii superioare rezultate; d) # - axonometria izometrică a corpului, văzut conform schemei axelor.

PROBLEMA 2 (25 puncte)

Se dau două corpuri intersectate, poziţionate conform schemei alăturate: - o piramidă înclinată, cu baza pătrat (l = 8 cm, h = 12 cm), aşezată pe planul orizontal de proiecţie, cu o latură a bazei rotită cu 45° faţă de axa OX; - o prismă înclinată, cu baza pătrat (l = 4 cm, h = 12 cm) aşezată pe planul orizontal de proiecţie, cu o latură a bazei rotită cu 45° faţă de axa OX.

Se cer: a) # - intersecţia celor două volume în dublă proiecţie ortogonală (vederea orizontală şi frontală); b) # - intersecţia celor două volume în axonometrie izometrică; c) # - corpul comun în axonometrie izometrică. Obs.: - la subpunctele la care apare simbolul “ # ” se vor reda muchiile invizibile cu linie întreruptă (la ambele probleme de desen tehnic); - pentru rezolvarea problemelor de mai sus se vor păstra toate liniile de construcţie folosite pentru a se putea verifica exactitatea rezolvărilor.

Page 2: PROB Ă DE ADMITERE - DESEN TEHNIC ŞI DESEN LIBER · transla ţie pân ă pe faa opus ă a cubului, conform schemei alăturate, generând un volum considerat gol la interior (de

DESEN LIBER (35 puncte) În jumătatea din dreapta a colii de hârtie se cere reprezentarea, cu creion negru, în perspectivă la

două puncte de fugă, la nivelul ochiului (H=1,70m), păstrându-se liniile de construcţie, cu valoraţie sumară şi cu elemente de anturaj, a unei şure de lemn cu învelitoare de paie prezentată în desenul de mai jos, văzută din direcţia indicată de săgeată.

Criterii de apreciere: paginarea desenului pe suprafaţa de hârtie aferentă, dimensionarea şi proporţionarea corectă a volumului, construcţia corectă în perspectivă, acurateţea şi calitatea grafică a desenului, redarea materialelor componente.