Preﬁgurări vechi-testamentare ale oﬁciului de Împărat al ...jurnalteologic.ro/sites/all/files/volumes/14b/5 Gheorghe Dragoman... · Hristos și concordă cu ungerea pe care

Prefigurări vechi-testamentare ale oficiului deÎmpărat al lui Hristos

Old Testament Archetypes of the Office of Kingfor Christ

Lector Dr. Gheorghe DRAGOMAN

Institutul Teologic Creștin după Evanghelie „Timotheus” din București

[email protected]

AbstractThe principal offices that define the Kingdom-building work of

our Lord Jesus Christ are Prophet, Priest and King. As a Prophet, Jesus

Christ brought God’s message to the people. As a Priest, He offered

Himself as the sacrifice for humanity and He paid the price for our sin

and reconciled us with our Creator. As King, He was exaulted above all

things and is rulling over the whole universe. In this article, based on the

teachings of the Old Testament, the author aims to present the office of

the King, within the context of the other two offices, Prophet and Priest.

Keywords: Messiah, king, kingdom, prophet, priest

IntroducereLucrarea lui Hristos este prezentată de Sfânta Scriptură ca fiind a

unui Mijlocitor între Dumnezeu și oameni. În această calitate, El a

asumat cele trei oficii, de Profet, Preot și Împărat. În articolul anterior, a

fost analizat oficiul de Preot al lui Hristos, așa cum este reflectat în

Vechiul Testament.1 În continuare, va fi analizat oficiul mesianic de Îm-

părat al Domnului Isus, prefigurat, de asemenea, în Cartea Vechiului

Legământ.

Oficiul de Împărat al lui Hristos, prefigurat în VechiulTestament

A treia dimensiune a doctrinei munus triplex, prin care este de-

scrisă lucrarea lui Hristos, este oficiul Său de Împărat.

Titlul de Uns al Domnului, identificat în ebraica Vechiului Testa-

ment ca Mesia, coincide cu traducerea lui în greaca Noului Testament ca

Hristos și concordă cu ungerea pe care a primit-o Domnul Isus din partea

lui Dumnezeu Tatăl pentru asumarea celor trei oficii, de Profet, Preot și

Împărat, prin care să-Și împlinească lucrarea de Mijlocitor divin.

1. Gheorghe Dragoman, “Prefigurări vechi-testamentare ale oficiului de Profetal lui Hristos,” în Jurnal Teologic, Vol. 14, Nr. 1 / 2015, 115-136.

DRAGOMAN, Gheorghe / Jurnal teologic Vol 14, Nr 2 (2015): 125-150.

126

Ceremonia de instalare a împăratului în cadrul Israelului

cuprindea ungerea, care indica aprobarea divină, după cum se

menționează în întâia și a doua carte ale lui Samuel. Prin ungere, se con-

firma faptul că împăratul era reprezentantul ales al lui Iahve, precum și

înzestrarea lui cu un spirit divin și putere supraomenească. Aceste afir-

mații sunt susținute și de Sigmund Mowinckel, în cartea sa, He That

Cometh.2

Tot Mowinckel este de părere că rolul împăratului era de așteptat

să înglobeze puterea preoților de a mijloci între Iahve și popor, să posede

înțelepciunea profeților și a văzătorilor de a interpreta evenimentele și

de a face minuni și să dovedească autoritatea suveranității divine asupra

poporului.3

Prin urmare, așa după cum profeții, preoția și jertfele Vechiului

Testament au reprezentat tipuri ale oficiilor lui Hristos de Profet și Preot,

tot așa și împărații care s-au succedat la conducerea poporului Israel au

fost tipuri ale oficiului de Împărat al lui Hristos. Prin generalizare, și

conducerea teocratică a națiunii Israel din perioada mozaică a fost un tip

al conducerii teocratice spirituale care va fi instaurată în perioada în care

2. Sigmund Mowinckel, He That Cometh (New York: Abingdon Press, 1954), 66.3. Ibid., 89.


127

Hristos va reveni pe pământ pentru a-Și exercita oficiul de Împărat în

fața întregii lumi.

Vechiul Testament Îl prezintă în mod constant pe Mesia ca pe Îm-

păratul care avea să instaureze o nouă Împărăție. Aceasta, în cele din

urmă, avea să le înlocuiască pe toate celelalte existente. Începând cu

cartea Genesa, Mesia este prezentat ca fiind Șilo, de care trebuie să as-

culte toate popoarele (Gen. 49:10). În cartea Numeri este scris despre

apariția lui Mesia, Conducătorul care se va ridica din Israel (Num.

24:17). Cartea a doua a lui Samuel consemnează legământul încheiat de

Dumnezeu cu David, prin care i se făgăduiește acestuia un Urmaș veșnic

la tron, în Persoana lui Mesia (2 Sam. 7:16). Cartea Psalmilor conține mai

multe descoperiri ale lui Mesia, care va fi arătat lumii ca Împărat venit

de la Dumnezeu Tatăl. Astfel, în Psalmul 2 se găsește declarația Tatălui

(Ps. 2:6-7). În Psalmul 8 este afirmat scopul lui Dumnezeu ca toate lu-

crurile să fie puse sub picioarele lui Mesia (Ps. 8:6).4

Psalmul 45 aduce noi detalii legate de viitoarea domnie a lui

Mesia, care se va desfășura o vreme pe pământ, urmând să continue

pentru veșnicie (Ps. 45:6).

4. Charles Hodge, Systematic Theology, vol. II (Wm. B. Eerdmans, GrandRapids, MI, 1977), 600.


128

Psalmul 72 Îl prezintă pe Împăratul care va instaura dreptatea pe

pământ, pedepsindu-i pe asupritori și ajutându-i pe nenorociții poporu-

lui, Își va impune suveranitatea și va primi închinare din partea tuturor

împăraților pământului, toate popoarele Îi vor sluji, iar cei neprihăniți

vor propăși sub domnia Lui (Ps. 72:4, 7-8, 11).

Psalmul 110 arată locul în care Se găsește Hristos în prezent, la

dreapta Tatălui Ceresc, unde rămâne până la împlinirea planului lui

Dumnezeu cu privire la lumea aceasta, urmând să revină pe pământ

pentru a-Și exercita oficiul asumat de Împărat, recunoscut de toate

popoarele (Ps. 110:1-2).

Profetul Isaia a menționat în cartea sa nașterea miraculoasă, din

fecioară, a Celui care avea să fie Dumnezeu întrupat, coborât pe pământ

ca Fiu al omului: „De aceea Domnul însuși vă va da un semn: Iată, fe-

cioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele

Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” (Is. 7:14). Anticiparea venirii Domni-

torului, care urma să stea pe tronul lui David, menționată de Isaia, a fost

remarcată și de Millard J. Erickson, în cartea sa, Teologie creștină.5

Isaia proorocește, de asemenea, despre recunoașterea de care Se

va bucura Mesia după ce Își va asuma în mod vizibil oficiul de Împărat,

5. Millard J. Erickson, Teologie creștină, vol. 2 (Oradea: Editura Cartea Creștină,1998), 348.


129

arătând cum va fi numit în vremea aceea și ce lucrare minunată va des-

fășura în această calitate (Is. 9:6-7).

Profetul Ieremia aduce poporului Israel, din partea lui Dum-

nezeu, vestea bună că El le va ridica un Împărat care le va aduce mân-

tuire și le va face dreptate (Ier. 23:5-6).

Tot profetul Ieremia subliniază făgăduința lui Dumnezeu pentru

poporul Israel, prin care urmează să vină Împăratul, divinul David, care

să-l izbăvească de sub asuprirea vrăjmașilor și căruia să-I slujească: „În

ziua aceea, zice Domnul oștirilor, voi sfărâma jugul de pe grumazul lui,

îi voi rupe legăturile și străinii nu-l vor mai supune. Ci vor sluji Domnu-

lui, Dumnezeului lor, și împăratului lor David, pe care li-l voi scula”

(Ier. 30:8-9).

Ezechiel, profet al exilului babilonian în care ajunsese poporul Is-

rael, vestește din acea perioadă îndurarea lui Dumnezeu față de poporul

Său ales, asigurându-i pe aceștia, pe care îi compară cu o turmă de oi

asuprite de falșii lor păstori, că le va veni în ajutor, punând peste ei un

singur Păstor, care va fi și Voievod în mijlocul lor (Ezec. 34:22-24).

Un deosebit cuvânt de îmbărbătare transmite Dumnezeu către

poporul Israel aflat în robia babiloniană tot prin profetul Ezechiel, prin

care le promite că-i va izbăvi la vremea cuvenită din captivitate și-i va

duce înapoi în țara lor, unde le va da, în Persoana Robului lui Dum-


130

nezeu, divinul David, un Împărat, care le va fi și Păstor și Voievod pen-

tru veșnicie (Ezec. 37:21-22, 24-25).

Omul preaiubit de Dumnezeu, Daniel, cel de-al doilea profet al

exilului babilonian, prezintă în cartea sa descoperirea pe care a primit-o

cu privire la Hristos, care, așa cum este pregătit în planul lui Dumnezeu

înainte de întemeierea lumii, să stăpânească pe pământ în oficiul de Îm-

părat, înconjurat de slavă și putere, continuându-Și domnia în Împărăția

Lui veșnică (Dan. 7:13-14).

Profetul Mica, contemporan cu Isaia, un om din popor, care și-a

desfășurat activitatea printre oamenii simpli, a primit din partea lui

Dumnezeu descoperirea referitoare la locul unde avea să Se nască Mesia,

Cel ce va domni peste Israel și peste toate popoarele, în vremea instau-

rării Împărăției Sale pe pământ: „Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești

prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși

Cel ce va stăpâni peste Israel, și a cărui obârșie se suie până în vremuri

străvechi, până în zilele veșniciei” (Mica 5:2).

Unul dintre profeții prin care Dumnezeu a vorbit poporului Is-

rael, după eliberarea din captivitatea babiloniană, a fost Zaharia. Acesta

a înștiințat poporul despre apropiata venire a Împăratului său (Zah. 9:9).

James M. Boice afirmă că, în timp ce oficiile studiate anterior, de

Profet și de Preot, au o menționare textuală explicită relativ limitată, ofi-


131

ciul de Împărat al lui Hristos este precizat în multe pasaje biblice, care

prezintă lucrarea Lui în raport cu noțiunea de timp pe care o cunosc

oamenii. Astfel, Sfânta Scriptură dezvoltă tema suveranității lui Dum-

nezeu asupra întregii creații, care Îi aparține și pe care o susține.6 Dum-

nezeu Își exercită suveranitatea, prin înțelepciune și putere, peste întrea-

ga lume materială, precum și, prin conducere morală, asupra tuturor

oamenilor. Aceștia s-au răzvrătit față de autoritatea îndreptățită a lui

Dumnezeu, devenind astfel parte a împărăției întunericului, a lui Satan.

Totuși, datorită harului și îndurării Sale, Dumnezeu a determinat ab-

solvirea oamenilor de sub consecințele lepădării de credință. Astfel, El

nu S-a rezumat doar la anunțarea venirii unui Răscumpărător, care să

nimicească lucrarea lui Satan, ci a inaugurat o Împărăție antagonică, ai

cărei cetățeni au fost scoși din lume, fiind ajutați să devină credincioși,

prin lucrarea de înnoire realizată de Duhul Sfânt. Această Împărăție,

până în vremea lui Avraam, nu este menționată în Sfânta Scriptură, ca

fiind o organizație vizibilă, în afara familiilor oamenilor lui Dumnezeu.7

Cu toate acestea, Dumnezeu, prin urmare, și Hristos, El Însuși fiind

Dumnezeu, a manifestat o autoritate suverană, S-a dovedit a fi Împărat-

ul, Conducătorul întregului univers. De asemenea, în raport cu timpul

6. James Montgomery Boice, Fundamente ale credinței creștine (Oradea: EdituraInstitutului Biblic “Emanuel” din Oradea, 2000), 289. 7. Charles Hodge, Systematic Theology, vol. II (Grand Rapids, MI: William B.Eerdmans Publishing Company, 1977), 596.


132

pământesc, oficiul de Împărat al lui Hristos are o dimensiune prezentă,

urmând să culmineze în vremea în care domnia Lui va fi cunoscută și re-

cunoscută de întreaga lume.8

O revelație deosebit de importantă referitoare la oficiul de Îm-

părat al lui Hristos a adus Wilhelmus à Brakel, unul dintre cei mai re-

spectați teologi olandezi, reprezentant al perioadei din istoria Bisericii

din Olanda numită A Doua Reformă Olandeză (Nadere Reformatie) (1600–

1750).

Wilhelmus à Brakel scrie în mod inspirat că oficiul de Împărat

este al treilea oficiu al Domnului Isus, El fiind, într-un mod întreit, singu-

rul Împărat:

(1) Ca Dumnezeu (fiind co-esențial cu Tatăl și Duhul Sfânt),El stăpânește peste Împărăția puterii, căreia îi aparțin toatefăpturile;

(2) Ca Mijlocitor, El domnește peste Împărăția harului aflatăpe pământ; și

(3) Ca Stăpânitor, peste Împărăția slavei, în Cer, ai căreicetățeni sunt deopotrivă îngerii și cei aleși.9

8. Boice, Fundamente ale credinței creștine, 289, 292-293.9. Wilhelmus à Brakel, The Christian’s Reasonable Service in which Divine Truthsconcerning the COVENANT OF GRACE are Expounded, Defended against OpposingParties, and their Practice Advocated as well as The Administration of this Covenant inthe Old and New Testaments, vol. I, tradus de Bartel Elshout, după a treia ediție alucrării originale în olandeză, intitulată Redelijke Godsdienst, publicată de D.Bolle, Ro;erdam, Olanda, ed. Joel R. Beeke (Grand Rapids, MI: Reformation


133

În continuare, W. à Brakel aduce detalii referitoare la cele trei

moduri în care consideră că Domnul Isus este Împărat.

În primul rând, având ca suport pentru afirmația sa versetele din

cartea 1 Cronici 29:11 și, respectiv, Psalmul 103:19, subliniază faptul că

Domnul Isus, ca Dumnezeu, stăpânește peste întreaga Creație, ca Îm-

părăție a puterii, și are în Sine toată maiestatea, vrednicia, onoarea, slava

și puterea, și aceasta, chiar dacă nu ar exista ființe create. În contextul în

care aceste ființe există, El este Mărețul și Singurul Împărat peste orice și

oricine, pentru că Lui I se cuvin maiestatea, puterea și guvernarea ac-

tuale, toate acestea fiind implicite în Ființa Sa. El nu are nevoie de robi

sau vice-regi. Prin urmare, Domnul, în înțelepciunea și bunătatea Lui,

guvernează toate lucrurile prin mijlocitori, folosind pe un om pentru a-l

conduce pe altul. De aceea, El a instituit guvernări care diferă în struc-

tură și demnitate, dar care nu sunt nici suverane, nici independente,

chiar dacă acestea își imaginează adesea despre ele că ar fi. Ele trebuie să

guverneze în Numele și prin puterea lui Dumnezeu, potrivit legilor Lui.

Această demnitate nu este însușită de cineva prin abilități proprii, putere

personală sau prieteni și nimeni nu rămâne să guverneze ca urmare a

Heritage Books, 1999), 561.


134

acestor lucruri. Domnul este Cel care îi pune și îi înlătură pe împărați

din funcție, ridicându-i și coborându-i din această demnitate.10

În al doilea rând, Wilhelmus à Brakel remarcă faptul că Dum-

nezeu are un popor special și distinct printre oameni, popor pe care Și l-

a adunat prin Cuvântul și prin Duhul Său și la care face referire cu nu-

mele de Împărăția harului. Domnul Dumnezeu a desemnat un Împărat

special, care să stăpânească peste acest popor, adică pe Domnul Isus

Hristos, ca Mijlocitor. Această desemnare s-a făcut prin ungerea Lui (Ps.

2:6). Totuși Hristos, după cum nu S-a înălțat pe Sine pentru a deveni

Marele Preot, tot așa, nu S-a înălțat nici pentru a ajunge Împărat. Mai de-

grabă, Dumnezeu Tatăl L-a stabilit și L-a consacrat pentru acest oficiu

prin ungere, cu semnificația de ordinare și calificare, prin unirea celor

două naturi, divină și umană, într-o singură Persoană și prin revărsarea

Duhului Sfânt. Astfel, Biserica nu este o comunitate fără Cap, nici o tur-

mă fără Păstor, nici o națiune fără Conducător, chiar dacă, în prezent,

Hristos alege să nu-Și demonstreze slava și mărirea în mod vizibil, după

cum a făcut altădată. Chiar dacă se pare că nimeni nu dă socoteală pen-

tru faptele rele împotriva Bisericii și că Biserica nu are nici Protector, nici

Împărat, totuși Domnul Isus este Împărat peste Biserica Sa. Mai mult

decât atât, El nu este Împărat numai în Cer sau numai într-o țară înde-

părtată sau numai în inimile aleșilor Săi, ci este Împăratul care locuiește

10. Ibid., 561-562.


135

lângă și în Biserica Sa. Aceasta este propriul Său popor, acea congregație

adunată, acea mulțime vizibilă în lume, care L-a acceptat pe El să-i fie

Cap și Împărat, legându-se cu jurământ să-I fie supusă și să trăiască

după legile Sale. Prin urmare, Wilhelmus à Brakel susține în mod inspi-

rat faptul că lucrarea pe care o împlinește Hristos prin oficiul de Împărat

pe care l-a asumat constă:

1) în strângerea laolaltă a Bisericii Sale, pe care o elibereazăde sub puterea întunericului și o strămută în Împărăția Sa(cf. Col. 1 :13);

2) în protecția pe care i-o acordă împotriva vrăjmașilor săi(cf. Ps. 72; Ier. 23:6); și

3) în conducerea ei prin Cuvântul și Duhul Său (cf. Is.33 :22).11

În al treilea rând, W. à Brakel se referă la al treilea mod în care

consideră, pe bună dreptate, că Domnul Isus a asumat oficiul de Îm-

părat, nu numai în virtutea prezenței Sale în Cer, ci în mod personal, în

perioada cât a fost prezent în trup omenesc pe pământ, după ce, în

Vechiul Testament, Își anunțase această demnitate prin profeții Săi. În

prezent, Hristos, aflat la dreapta Tatălui, continuă să guverneze Biserica

Sa de pe pământ, până la sfârșitul istoriei acestei lumi răzvrătite, după

care va rămâne veșnic Împărat peste Împărăția slavei. Totul va culmina cu

11. Ibid., 562-563.


136

încredințarea Împărăției în Mâinile lui Dumnezeu Tatăl, pentru ca Dum-

nezeu să fie totul în toți (cf. 1 Cor. 15:24, 28).12

Creștinii, ca urmare a faptului că sunt părtași ai ungerii lui

Hristos ca Împărat și pentru că au fost învredniciți să-I poarte Numele,

pe baza meritelor Lui, au fost făcuți împărați, iar El îi onorează cu acest

titlu: „Domnul împăraților pământului […] a făcut din noi o împărăție și

preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său” (Apoc. 1:5-6). Datorită acestei real-

ități, Wilhelmus à Brakel consideră că aleșii Domnului Isus sunt „îm-

părați, pentru că au o inimă regală, sunt într-o stare regală, se bucură de

demnitate regală, au bunuri regale și exersează stăpânire regală. Ei

posedă aceste lucruri în principiu și este datoria lor să se comporte și să

se manifeste ca atare”.13

La peste un secol după Wilhelmus à Brakel, teologul presbiterian

american Charles Hodge a continuat să susțină principiile de credință

prezentate de acesta. El susține, în cartea sa, Systematic Theology, că Îm-

părăția lui Dumnezeu pe pământ a fost întemeiată imediat după căderea

omului în păcat și că Mesia trebuia să vină pentru a face toate lucrurile

noi și pentru a lua în Mâinile Sale, ca Dumnezeu-Om (Theanthropos), ad-

ministrarea acestei Împărății. De aceea, în Vechiul Testament s-a profețit,

12. Ibid., 564.13. Ibid., 572.


137

iar în Noul Testament s-a anunțat stabilirea unei noi Împărății, ca o con-

secință a venirii lui Mesia. Această Împărăție este numită în Sfânta Scrip-

tură Împărăția lui Dumnezeu sau a Fiului lui Dumnezeu, întrucât

Hristos a fost învestit de către Tatăl cu autoritatea împărătească și Și-a

asumat administrarea ei. De asemenea, Împărăția aceasta este prezentată

în diferite aspecte, în funcție de sferele diferite în care Hristos Își exercită

autoritatea împărătească. Astfel, este numită Împărăția lui Dumnezeu,

deoarece Hristos este Dumnezeu, și este Împărăția stabilită pe pământ,

distinctă de împărăția oamenilor. Pe de altă parte, este numită Împărăția

Cerurilor, pentru că Împăratul locuiește în Cer, pentru că este de natură

spirituală și Cerească și pentru că își va avea desăvârșirea în Cer.

Diferitele nume ale Împărăției folosite în Noul Testament sunt cuprinse

în ideea generală a Împărăției Mesianice, pe care, prin venirea în lume,

trebuia să o instituie Mesia.14

În continuare, Ch. Hodge dezvoltă ceea ce, după spusele lui, alți

teologi s-au obișnuit să susțină referitor la Împărăția lui Dumnezeu. Ast-

fel, asemenea lui Wilhelmus à Brakel, el susține că această Împărăție se

manifestă într-o primă formă ca Împărăția puterii, în care Hristos, ca

Dumnezeu-Om și ca Mijlocitor, are în Mâinile Sale toată puterea în Cer

14. Charles Hodge, Systematic Theology, vol. II (Grand Rapids, MI: William B.Eerdmans Publishing Company, 1977), 599.


138

și pe pământ (cf. Mat. 28:18).15 Apoi, a doua formă de manifestare a Îm-

părăției lui Dumnezeu este Împărăția harului, în care Hristos are o relație

sub două aspecte: relația cu poporul Său real, la nivel individual și colec-

tiv (adică relația cu Biserica invizibilă), precum și relația cu Biserica viz-

ibilă (Trupul alcătuit de poporul Său, care trăiește cu adevărat prin cred-

ință).16 Ch. Hodge, asemenea lui Wilhelmus à Brakel, susține și a treia

formă de manifestare a Împărăției lui Dumnezeu, Împărăția slavei, peste

care Hristos va exercita oficiul de Împărat. Ch. Hodge subliniază profeția

biblică prin care se spune că Hristos va reveni, îi va strânge pe ai Săi în

Împărăția pe care a pregătit-o pentru ei de la întemeierea lumii. Această

Împărăție va fi alcătuită numai din cei răscumpărați, care au experimentat

nașterea din nou, care s-au convertit. Cei care vor fi găsiți vrednici de in-

trarea în Împărăție, pe lângă faptul că vor fi ridicați la desăvârșirea na-

turii lor, vor fi înălțați la mare demnitate, putere și slavă, fiind o îm-

părăție și preoți pentru Dumnezeu. Ei vor judeca lumea și pe îngeri (cf. 1

Cor. 6:2-3) și vor împărăți împreună cu Hristos, părtași fiind la domnia și

slava Lui. Această Împărăție este veșnică. Credincioșii, cărora pe pământ

li s-au dat trupuri de carne, muritoare, supuse putrezirii, vor fi îmbrăcați

în trupuri spirituale, nemuritoare, nesupuse putrezirii (cf. 1 Cor.

15:53-54). În privința locației și a timpului în care Împărăția slavei se va

15. Ibid., 600-601.16. Ibid., 601, 603-604.


139

manifesta, Charles Hodge preferă în mod înțelept să menționeze doar in-

terpretările deja cunoscute ale teologilor creștini. Astfel, în privința lo-

cației, unii consideră că această Împărăție va fi instaurată pe pământul re-

generat și pregătit pentru noua așezare a lucrurilor, în timp ce alții

înțeleg că Sfânta Scriptură vorbește despre Cer, un cu totul alt loc, în

care cei răscumpărați vor ajunge acasă. În privința timpului în care Îm-

părăția slavei va fi inaugurată, Ch. Hodge amintește de teologii care

susțin că Hristos trebuie să vină cu o mie de ani înaintea învierii gen-

erale și a judecății de pe urmă, pentru a exercita oficiul de Împărat în

mod vizibil pe pământ, aceasta fiind Împărăția la care se referă special

profețiile și promisiunile Sfintei Scripturi. Ch. Hodge remarcă faptul că o

astfel de interpretare schimbă concepția referitoare la natura Împărăției

slavei, care ar fi astfel o Împărăție pământească, deosebită de cea care

este spirituală și Cerească.17

Archibald Alexander Hodge a notat în mod inspirat, în cartea sa,

Evangelical Theology: Lectures on Doctrine, faptul că se impune înțelegerea

distincției dintre, pe de o parte, suveranitatea lui Hristos, provenită din

natura Lui divină, și, pe de altă parte, suveranitatea dobândită ca urmare

a asumării oficiului de Împărat, ca Răscumpărător divino-uman. Astfel,

A. A. Hodge arată că Hristos, „ca a doua Persoană a Trinității, egal în

putere și glorie cu Tatăl cel Veșnic, Cuvântul lui Dumnezeu deține, ca

17. Ibid., 608-609.


140

Împărat, stăpânire suverană absolută și inerentă peste întreg universul.

Această autoritate este intrinsecă, nederivată, inalienabilă, și este aceeași

ieri, astăzi și în veci”.18 Mai mult decât atât, Hristos, veșnicul Fiu al lui

Dumnezeu, Și-a exercitat stăpânirea suverană asupra întregului univers

chiar și de-a lungul anilor în care a trăit pe pământ ca Dumnezeu-Om,

începând cu momentul din care devenise un Prunc inconștient în iesle și

până când a rămas pe cruce, ca un răstignit muribund.19 Pe de altă parte,

A. A. Hodge subliniază faptul că suveranitatea mijlocitoare a lui Hristos,

în plenitudinea Persoanei Sale după întruparea ca Dumnezeu-Om, este

derivată, spre deosebire de suveranitatea Sa divină, esențială, care era in-

trinsecă. Această suveranitate derivată este manifestată de Hristos prin

oficiul de Împărat-Mijlocitor, pentru care a primit autoritate din partea

întregii Divinități, ca reprezentant al Tatălui. Acesta I-a încredințat-o ca

răsplată pentru ascultarea și suferința de care avea să dea dovadă.20 Tex-

tul biblic pe baza căruia A. A. Hodge face aceste precizări este un pasaj

din Epistola lui Pavel către Filipeni (Fil. 2:7-11).

A. A. Hodge stabilește data de la care Hristos Și-a asumat formal

prezentul oficiu de Împărat, în calitate de Dumnezeu-Om, ca fiind mo-

18. Archibald Alexander Hodge, Evangelical Theology: Lectures on Doctrine(Edinburgh, Marea Britanie / Carlisle, PA: The Banner of Truth Trust, 1976), 224.19. Ibid., 224-225. 20. Ibid., 225.


141

mentul Înălțării de pe pământ la Cer a lui Hristos, după care S-a așezat

la dreapta Tatălui. Acest fapt nu a fost posibil înainte de a deveni, prin

întrupare, în același timp, Dumnezeu și Om într-o singură Persoană. Pe

de altă parte, oficiul de Preot, pe care Și l-a asumat Hristos, a precedat

exercitarea oficiului de Împărat, în timp ce, în prezent, le împlinește pe

amândouă. Ispășirea pe care a săvârșit-o prin jertfa Sa este temeiul drep-

tului pe care astfel l-a dobândit, de a fi Împărat peste poporul Său și de a

stăpâni în numele lui.21

Potrivit părerii lui A. A. Hodge, suveranitatea mijlocitoare, deri-

vată, a lui Hristos, ca Dumnezeu-Om, în timp ce este absolut universală,

cuprinzând întreg universul, cu fiecare domeniu al lui, are legătură spe-

cială cu mântuirea poporului Său și, pentru aceasta, are legătură cu ad-

ministrarea tuturor proviziilor legământului harului, al cărui împlinitor

este El. Fiul omului, după ce a fost insultat, disprețuit și condamnat la

moarte, atunci când a fost adus în fața scaunului de judecată al lui

Ponțiu Pilat, stă în prezent la dreapta Tatălui, de unde conduce univer-

sul. Hristos are, potrivit afirmației Sale, „toată puterea […] în Cer și pe

pământ” (Mat. 28:18) și poate face ca „toate lucrurile [să lucreze] spre

binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28). Exercitarea oficiului de

Împărat al lui Hristos presupune comunicarea între atributele celor două

naturi ale Sale, divină și umană. Astfel, ca urmare a faptului că este

21. Ibid., 227.


142

Dumnezeu, toate faptele Sale, în cadrul oficiului de Împărat, sunt infinit

de înțelepte, neprihănite și pline de putere, în timp ce sunt deopotrivă

fapte ale unui Om care, în întreaga Sa lucrare, are compasiune pentru

slăbiciunile și nevoile oamenilor.22

Teologul Louis Berkhof, în Systematic Theology, este de asemenea

un susținător al distincției făcute de A. A. Hodge, afirmând că Hristos,

întrucât este a doua Persoană a Sfintei Trinități, Fiul cel Veșnic, este păr-

taș, prin natura Sa divină, la domnia lui Dumnezeu asupra tuturor crea-

turilor Sale. Acest adevăr este prezentat de împăratul David, care pre-

cizează faptul că „Domnul Și-a așezat scaunul de domnie în ceruri, și

domnia Lui stăpânește peste tot” (Ps. 103:19). Cu toate acestea, domnia

lui Hristos, ca Dumnezeu, este distinctă de oficiul Său de Împărat Mijloc-

itor, care este o demnitate conferită de Tatăl și pe care nu o exercită în

virtutea naturii Sale divine, ci ca Dumnezeu-Om (Theanthropos). Hristos

a fost învestit de către Tatăl pentru oficiul de Împărat, nu peste o îm-

părăție nouă, care să nu fi fost deja sub domnia Sa, ca Fiu al lui Dum-

nezeu, pentru că o astfel de împărăție nu există în tot universul. Berkhof

consideră că oficiul de Împărat Mijlocitor al lui Hristos poate fi definit ca

„puterea Sa oficială de a domni peste toate lucrurile în Cer și pe pământ,

pentru gloria lui Dumnezeu și pentru împlinirea planului de mântuire al

22. Ibid., 225-226, 228.


143

lui Dumnezeu. Deci noi trebuie să distingem între o regnum gratiae și o

regnum potentiae”.23

În cartea sa, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, teologul galez David

Martyn Lloyd-Jones dovedește aceeași înțelegere pe care a avut-o Berk-

hof în privința lui Hristos, pe care Îl consideră Persoană a Divinității,

părtaș veșnic la stăpânirea lui Dumnezeu asupra întregii creații, iar ca

Om, având o regalitate specială, o regalitate mijlocitoare, care reprezintă,

potrivit precizării lui, „puterea Sa oficială de a conduce toate lucrurile în

Cer și pe pământ, pentru gloria lui Dumnezeu și pentru realizarea scop-

ului în mântuire”.24

O subliniere deosebită pe care o face Archibald Alexander

Hodge, în Evangelical Theology, și care continuă doctrinele provenite din

perioada ortodoxiei protestante, urmând în mod imediat abordările

tatălui său, Charles Hodge, se referă, de asemenea, la distincția realizată

de unii teologi care au clasificat diferitele aspecte și metode prin care

Hristos Își exercită puterea de Împărat. Prin această clasificare au fost

subliniate cele trei manifestări ale Împărăției Lui: Împărăția puterii, a

harului și a slavei. Acestea nu sunt împărății sau sfere diferite ale domniei

23. Louis Berkhof, Systematic Theology, ediția a IV-a (Grand Rapids, MI: Wm. B.Eerdmans Publishing Company, 1986), 406. 24. David Martyn Lloyd-Jones, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Mari Doctrineale Bibliei, vol. 1 (Oradea: Făclia, 2002), 381.


144

lui Hristos, întrucât Împărăția puterii include Împărăția harului, iar Îm-

părăția harului precede și pregătește calea pentru Împărăția slavei, ci sunt

doar metode diferite de a lucra și sisteme diferite de administrare

cuprinse în cadrul oficiului Său universal de Împărat.25

Identificarea celor trei manifestări ale Împărăției lui Hristos este

reafirmată și de teologul metodist american, Thomas Clark Oden, profe-

sor asociat la Drew University din New Jersey, în volumul II al trilogiei

sale, Systematic Theology, intitulat The Word of Life. El precizează:

Guvernarea Sa [a lui Hristos] în această viață este numită

Împărăția puterii sau a harului, cu referire fie la lume, fie la

Biserică. În viața viitoare, aceasta este numită Împărăția

slavei. Aceste trei denumiri sunt necesare pentru a arăta că

guvernarea lui Hristos are legătură în mod distinct cu lumea

prezentă, cu Biserica în prezent și cu viitorul istoriei.26

În veacul prezent, Hristos este descoperit în principal ca fiind o

Căpetenie triumfătoare, care domnește în fruntea oștirii Sale militante,

Căpetenia mântuirii credincioșilor (cf. Evr. 2:10), învingătorul vrăj-

mașilor Săi și ai oamenilor și cuceritorul lumii (Apoc. 19:11, 15-16).27

25. A. A. Hodge, Evangelical Theology, 229-230.

26. Thomas C. Oden, The Word of Life, Systematic Theology: Volume Two(Peabody, MA: Prince Press, 2001), 521.

27. A. A. Hodge, Evangelical Theology, 235.


145

ConcluzieSfânta Scriptură menționează faptul că, în cele din urmă, Îm-

părăția lui Hristos va fi completă cu toți membrii ei, ajungând să se dez-

volte până la starea desăvârșită, când toți cei răscumpărați vor fi strânși

laolaltă, când crizele judecății vor fi trecut. Atunci Fiul omului va sta pe

„scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului [care] vor fi în ea

[cetatea sfântă, Ierusalimul]. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui,

și Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apoc. 22:3-4).28

În prezent, loialitatea de care trebuie să dea dovadă credincioșii

nu este față de o doctrină, ci față de o Persoană, Împăratul-Mijlocitor,

Dumnezeul-Om. Ei sunt hotărâți să asculte de Scriptură în privința

tuturor faptelor și a relațiilor lor în calitate de cetățeni, precum și în cali-

tate de membri ai Bisericii, pentru că astfel a poruncit Hristos ca rân-

duială pentru acțiunile lor și pentru că El este Domnul și Stăpânul lor.

Temelia autorității Lui nu este reprezentată de alegerea făcută de credin-

cioși, dar faptele pentru care El este dovedit a fi desăvârșit, pentru care

merită încredere și ascultare absolute și pentru care i-a creat, aceste fapte

continuă să îi susțină în timpul vieții pământești, asigurându-le tot ceea

ce au nevoie pentru a le face existența de dorit, și care îi răscumpără de

28. Ibid.


146

sub mânia lui Dumnezeu, prin intermediul sângelui Său. Cu alte cu-

vinte, autoritatea lui Hristos nu depinde de credința sau de umblarea

prin credință a oamenilor. Autoritatea Lui este efectivă atât asupra

ateiștilor, cât și asupra celor care se afundă în păcate, tot atât cât este și

asupra celor credincioși, a sfinților Săi. Prin urmare, niciun om nu va

putea solicita imunitate la Scaunul de judecată al lui Hristos, invocând

faptul că nu a fost credinciosul Lui în viața pe care a trăit-o pe pământ.

Totodată, nici credincioșii nu se vor putea scuza că nu și-au trăit viața în

acord cu voia lui Hristos revelată, aducând ca argument faptul că ma-

joritatea concetățenilor lor nu i-au agreat pentru apartenența pe care au

dovedit-o la Împărăția Lui. Toate acestea demonstrează că Hristos este

Domnul domnilor și Împăratul împăraților, că El este cu adevărat Suver-

an peste toate națiunile pământului și că stăpânește prin aceeași autori-

tate, atât asupra fiecărui om în parte, cât și asupra tuturor națiunilor,

componente ale unei singure Împărății. Prin urmare, dacă dreptul de Su-

veran al lui Hristos este neglijat sau nerecunoscut, refuzându-se calitatea

Sfintei Scripturi de Constituție a Împărăției Sale, se ajunge implacabil la

faliment moral și religios, implicit social și politic. În cazul în care creș-

tinii nu sunt credincioși autorității Domnului lor, în calitatea de cetățeni

ai împărăției pământești din care fac parte, nu se pot aștepta să fie

binecuvântați, prin locuirea Duhului Sfânt, în calitatea de membri ai Bis-

ericii. Dacă Biserica (deci credincioșii care o compun) slăbește din cauza


147

neascultării de voia Domnului, această stare se răsfrânge asupra situației

împărăției pământești în care se găsește pentru o vreme.29

29. Ibid., 245-247.


148

Bibliografie

À Brakel, Wilhelmus, The Christian’ Reasonable Service in which Di-

vine Truths concerning the COVENANT OF GRACE are Expounded, Defend-

ed against Opposing Parties, and their Practice Advocated as well as The Ad-

ministration of this Covenant in the Old and New Testaments, traducere de

Bartel Elshout, editor Joel R. Beeke, vol. 1, ediția a III-a. Grand Rapids,

MI: Reformation Heritage Books, 1999.

Berkhof, Louis. Systematic Theology. 4th ed. Grand Rapids, MI:

Eerdmans, 1986.

Boice, James Montgomery. Fundamente ale credinței creștine.

Oradea: Editura Institutului Biblic „Emanuel” din Oradea, 2000.

Dragoman, Gheorghe. “Prefigurări vechi-testamentare ale oficiu-

lui de Preot al lui Hristos.” În Jurnal Teologic, Vol. 14, Nr. 1 / 2015. Bu-

curești: Editura Universitară, 115-136.

Erickson, Millard J. Teologie creștină. Oradea: Cartea Creștină,

1998.

Hodge, Archibald Alexander. Evangelical Theology: Lectures on

Doctrine. Carlisle, PA: The Banner of Truth Trust, 1976.


149

Hodge, Charles. Systematic Theology. Vol. II. Grand Rapids, MI:

Eerdmans, 1977.

Mowinckel, Sigmund. He That Cometh. New York: Abingdon

Press, 1954.

Oden, Thomas C. The Word of Life, Systematic Theology: Volume

Two. Peabody, MA: Prince Press, 2001.


150

Documents

Preﬁgurări vechi-testamentare ale oﬁciului de Împărat al ...jurnalteologic.ro/sites/all/files/volumes/14b/5 Gheorghe Dragoman... · Hristos și concordă cu ungerea pe care