Upload
hacong
View
228
Download
1
Embed Size (px)
Citation preview
Assad-Magherescu Daniel
14 ani, clasa a VIII-a,
Şcoala Gim. „Constantin Săvoiu”
Tîrgu Jiu, judeţul Gorj
Trandafirul
În grădina casei mele
A înflorit un trandafir,
Cel mai frumos între toate florile
Zvelt, roşiatic ca un zefir.
O dorinţă mi-am pus de îndată
Fără să stau pe gânduri prea mult,
Multe petale îi curg în cascadă
Şi frunzele dese îi curg.
Dar trandafirul cel roşu odată
În grădina casei s-a ofilit,
Nu mai e splendit ca altădată
Şi nici dorinţa nu s-a împlinit.
Toamna târzie îşi face prezenţa
Peste grădina plină cu flori,
Plin de speranţă aşteaptă dorinţa
Ce a fost spusă de sute de ori.
Glasul de privighetoare
Într-o zi privighetoarea
Tare-tare s-a mirat,
De acum întâia oară
Mai nimic n-a învăţat.
Pare-se cu aşa privire
Şi cântând aşa frumos,
Au rămas toţi de uimire
Cu un chip politicos.
Cerbi, fazani, vulpi şi moţate
Toate ca-n fotografie,
Se roteau în juru-i toate
Şi-ntrebau cine să fie.
– Cine-i oare, cine-i oare?
Cu aşa glas pitoresc,
În asemenea vâltoare
Nici nu-ndrăznesc să vorbesc!
Se ivi privighetoarea
Glasul ei îi amuţi,
Nimeni nu privi candoarea
Ce îi scoase glasuri mii.
Tabloul
Tabloul din perete
Ce redă un peisaj,
Ne arată mii de feţe
Gingăşie şi miraj.
Cu penelul tremurând
Pictorul a vrut să scrie,
La final timid văzând
Cu mult drag, o poezie.
Timpul nu i-a dat speranţă
Dar, oricum s-a liniştit,
Fără pic de aroganţă
Gândul bun l-a dezmorţit.
Trece-acum un val uşor
Peste-ntreaga exponată,
Agăţată-n cuişor
Şi adesea vizitată.
Povestea poeziei
O poveste minunată
Scrisă într-un ritm anume,
Pe o coală nepătată
Şi plimbată apoi în lume.
Cu un vers fără pereche
Şi un ritm ameţitor,
Mlădioasă la ureche
Se arată primitor.
Nu e joacă de copil
Chiar copilul de a scris-o,
E o vrajă, e un tril
Din popor el a cules-o.
E povestea poeziei
Poezie legendară,
Este ca ochii copilei
Umeziţi în prag de seară.
Baica Adela
Clasa a V-a B Școală: Șc. Gimn. „Ion Agârbiceanu”
Localitate, județ: Cluj-Napoca, Cluj
Ghiocelul (acrostih)
Primăvara a sosit,
Rătăcit, s-a ivit un ghiocel pitit.
Iute din zăpadă a ieșit
Murdărel și aiurit.
Ăsta, deodată s-a-ntrebat:
„Vai! Dar unde am picat?”
Atunci, i s-a răspuns răstit:
„Rătăcit, de pe aripi de vânt ai venit.”
Atunci el s-a dumirit.
Gând de primăvară
Ador belșugul de verdeață,
Ador roua de dimineață.
Iubesc un fir de ghiocel plăpând,
Dar și un cer cu nori plângând.
Ador albinele ce caută al lor nectar,
Ador bondarii ce zboară în zadar,
Iubesc toți ghioceii ce așteaptă primăvara,
Dar și pițigoiul ce-a strigat „start” în toată țara.
Ador și iubesc,
iubesc și ador
primăvara
ce așteaptă
să împodobească
țara.
Noaptea
Toate păsările dorm
Și sunt cufundate-n somn.
Noaptea mă neliniștește,
Iar vântul mă răcorește.
Norii cern picuri de apă,
Văd o rândunică ce pare-nghețată.
Dar un copac bun a primit-o
Și, sub crengile lui, a încălzit-o.
Și a stat acolo până toamna,
Până când s-a gândit doamna
Să-și lase frunza cea rară
Pe pământ, în amurg de seară.
Rândunica, plânsă, a implorat-o
Cu ghearele împreunate a strigat-o
Să rămână, să nu plece
Că ea moare de vânt rece.
E trist. Dar vine
O altă primăvară
Cu-o fiecare seară
Ce-și adună păsările
Ca pentru prima oară.
Cozma Monica
11 ani, clasa a V-a
Școala Gimnazială Ploscuțeni
Loc. Ploscuțeni, Jud. Vrancea
Mama
Draga mea, mămico, azi de ziua ta,
Îți ofer în dar inimioara mea.
Lângă ea legată, o micuță floare.
Sper ca să - ți aducă multă alinare.
Ești o rază blândă ,
Ești soarele meu
De n-ai fi acuma aș muri și eu.
Te iubesc, mămico,
Te iubesc cu dor,
Tu ești pentru mine câmpie cu flori.
Primăvara
Din pământul amorțit
Ghioceii s-au ivit
Dornici ca să ne vestească:
Primăvara a sosit!
Gândăceii s-au trezit,
Florile au înflorit
Miei aleargă pe câmpii
S-aud glasuri de copii.
Natura – ntreagă a înviat,
În poiană ne-am adunat.
Flori frumoase am ales
Cu mult drag noi le-am cules.
Gândul bun
Mamă, azi e ziua ta
Și-am vorbit c-o rândunică
Să-ți aducă doar o floricică.
O floricică odinioară
Ți - era ca o surioară.
Parfumul ei e parfumul tău.
Știu!
Uneori sunt un copil rău,
Dar eu te iubesc și nu țin cont
Că eu cresc.
Ai fost și vei rămâne îngerașul meu fermecat.
Ce m-a învățat, ce m-a educat.
Mamă, te iubesc! simt nevoia să-ți spun
Dintre tot și toate tu ești gândul cel mai bun.
Primăvara
Zăpezile s-au topit,
Ghioceii au înflorit.
Cerul nu mai e noros
E senin, e luminos.
Uneori eu mă gândesc
Și cred c-o să mă rătăcesc
Prin livada - nfloritoare
Cu parfum îmbietoare.
Numele şi prenumele: Ghincia Maria
Vârsta: 11 ani, clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare
Localitatea Botoşani , judeţul Botoşani
Cartea cu mine
Stau liniștită în camera mea
Telefonul e-nchis, ușa la fel
Tot mai departe de mine m-aș vrea.
În jur doar miros,
Miros de hârtie răsfoită,
Miros de creioane-ascuțite de mult,
Miros de amiază suavă
În care plutesc.
Cartea e deschisă ca o pleoapă
Peste ochiul în care m-aștept tot pe mine.
Iar genele, coroană de-nțelesuri ascunse
Care-ncunună orice privit.
Cuvintele din carte mă urmăresc
Lucrurile par pentru totdeauna,
Parcă ieri sau în minutul acesta
Care tocmai s-a dus de la mine.
Oamenii spun că mai departe de ziduri
Nu poți ajunge.
Dar eu deja am ajuns
Într-un loc care e numai și numai al meu.
Dincolo de zid e soarele.
Desigur, lumea s-a născut
În camera mea
Apărând ca o lumină scânteietoare
Din dreptul ferestrei
Și m-am trezit față-n față cu ea...
Atâta lume, atâția pași pe covorul cu flori,
Atâta luminat orbitor!
Dacă închid ochii
Lumea se face cuvânt
Și din cuvânt mă nasc eu
Aceeași de fiecare dată.
Dragostea mea pentru carte
E sămânță.
De-aici răsare totul.
Ne prind rădăcini aripile
Cu care înaintăm prin umbră
Zâmbind.
N-am patru ochi
Am patru brațe
Și adăpostesc în ele lumina.
Familia mea
Mama mea e o femeie tandră,
care ştie să spună cuvinte albe,
să le aşeze pe rafturi în bucătăria mică şi curată,
să le şteargă de praf o dată pe zi,
să deschidă câte o fereastră în fiecare cameră.
Tata e un bărbat care trece alene pe străzile lumii,
respectând mereu regulile de circulaţie,
asediat, în general, de lucruri utile.
Amândoi sunt oameni încă tineri.
Împreună reuşesc să-mi păstreze ochii limpezi
mie, copilului, singurului copil al familiei.
Împreună construiesc o casă cu vedere spre nord.
Tot pentru noi,
pentru căminul nostru.
Avem o casă fericită
învelită în nori străvezii.
La ferestre avem flori
pe care eu trebuie să le stropesc
o dată pe săptămână.
Părinţii mei ştiu să ridice
un zid până la soare
şi un castel până la lună.
Asta, cu siguranţă,
ar trebui să ne fie îndeajuns.
Azi despre primăvară
Am iubit mereu primăvara.
M-a fascinat.
ador să o privesc cum tace
cu albastrul ei adânc
sau ne minte cu aerul călduţ, parfumat
sau se bâlbâie aiurea.
Primăvara are pentru mine o lumină a ei,
Primăvara are o sensibilitate a ei,
o teamă, o nelinişte, o zbatere ciudată.
Atunci plouă cu ghiocei şi violete
şi primăvara umblă despletită pe străzi
ca într-un nebunesc carnaval.
Florile albastre şi crude
se înalţă sfioase spre soare
care face să răsară frunzişul
pe arborii goi.
Prea tandre buburuze
cu gând de măritiş
urcă domol
spre vârfuri de iarbă verde.
Iubesc primăvara.
Eu am de mult timp o primăvară doar a mea
în care trăiesc liberă şi fericită.
Aici toţi oamenii sunt frumoşi,
ferestrele deschise,
cerul aproape,
munţii înalţi până la soare.
Aici e multă linişte şi lumină.
O ţin aproape de mine tot anul.
În suflet.
Chiar dacă timpul nu mă lasă întotdeauna
să o păstrez acolo.
Primăvara e anotimpul înfloririi.
Şi vine ca o veste frumoasă din cer,
o veste pe care o murmură seara pădurea.
Vine cu narcişi, cu crini,
cu timp cald.
E zborul unui fluture,
e zvonul pârâului,
e cântecul sufletului meu.
Ieşim din iarnă cu seninătate
şi cu sufletul uşor.
Avem înainte încă 1000 de primăveri,
suntem fericiţi.
Primăvara ştie să mă strige pe nume.
Din cauza asta o iubesc atât de mult,
pentru că, dincolo de orice poveste,
ştie să-mi spună zâmbind,
bătându-mă uşor pe umăr:
„hei, salut, stai liniştită, sunt aici”.
Zborul
Cât de frumos e cerul!
Cât de norocoşi sunt norii, soarele, stelele şi luna!
Ei pot privi Pământul...
Dacă aş fi un nor,
aş putea vedea Pământul aşa cum este
o bilă rotundă,
un albastru întunecat,
un verde umbrit,
aruncate dungi maronii,
crestate.
Dacă aş fi sus, pe cerul azuriu,
aş sta neclintit în faţa soarelui.
Dacă aş semăna cu un nor,
aş cere ajutorul vântului.
Atunci când strălucirea stelelor ar fi prea puternică,
Le-aş acoperi iar, şi iar
focul jucăuş
din privirile lor fermecătoare.
Stele de-abia strălucesc în cerul tremurat
Aş respecta-o pe bătrâna Lună
şi aş fi mereu la dispoziţia ei.
Luna se lăţeşte roşiatică
De-o siluetă zveltă de castan
Aş cădea în genunchi în faţa soarelui
Şi l-aş implora să deseneze curcubeul.
Zadarnic visez...
Dacă razele soarelui m-ar lumina pe mine prima dată,
aş veghea zi şi noapte la somnul norişorilor,
care aud şi văd pentru prima dată
minunile Universului.
Dacă aş fi un nor,
aş vrea să stau la masă cu oamenii,
să mă prind cu ei de mână în cea mai ispravnică horă,
la zilele de naştere ale stelelor,
să-mi petrec tot timpul în veselie.
Vreau să-mi fac prieteni norii
Cu aceleaşi sentimente ca şi mine.
Dacă aş putea fi un nor,
celelalte dorinţe ale mele ar dispărea.
Norii de fum sau de ceaţă
Intră prin perdeaua casei.
Sunt zile când plouă
Şi tragi draperiile moi.
Să fiu nor, visez
dar încă nu a devenit realitate.
Probabil bătrâna Lună nu a mai putut ţine evidenţa
scrisorilor primite de pe Pământ
sau alţi nori vicleni,
de teamă să nu le ia cineva locul,
le-au furat din camera de lucru a Lunii.
Uite norii cum aleargă pe cer
Eu i-am trimis către tine
Ia-i şi ascunde-i în buzunar
Sunt de la mine.
Până la cer şi chiar mai departe
Să fie lumină.
Deasupra noastră un cer cât un şerveţel de unică folosinţă.
Chiar şi aşa nu mă voi lăsa
ci voi fi mai îndărătnică.
Bărbieru Maria-13 ani,clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Nr 1 Ungureni, sat Ungureni,jud.Galați
Florile
Uite- aici am niște flori,
Le miroși și-ți dau fiori.
Lalele, zambile și crizanteme
Fel de fel de floricele.
Mii de forme și culori
Au aceste flori.
Mama -i cea care primește
Florile ce le dorește.
Covor de flori parfumate,
Toate frumos colorate,
Sporesc farmecul naturii,
Lângă verdele pădurii.
Buzilă Claudia, 13ani ,clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Nr.1 Ungureni,sat Ungureni ,județul Galați
Primăvara
A sosit așa deodată
Primăvara cea chemată
De copii, părinți, bunici,
Plină e de rândunici!
Copacii au înflorit, florile au răsărit,
Păsările au vestit că primăvara a sosit
Cu alai de toporași- sunt ca niște îngerași,
Cu ghiocei mititei ca să te bucuri de ei!
-Primăvară, ai înveselit
Pe toți cei ce te-au primit
Cu brațele deschise,
Cu mâinile întinse!
Căşeru Ioana
Clasa a VI-a
Şcoala Gimnazială ”Dimitrie Sturdza”
Tecuci, județul Galați
Dorință tardivă
E iarăși toamnă și te simt,
Tu, veșnic tânăr Rafael,
Ce te-ai oprit din drumul tău
Într-un castel de lângă cer.
Culeg din nou durerea ta
Din versuri, ce-au săpat adânc,
Lăsându-mi urme ce le port,
În drumul meu, spre un destin.
Ce suflet rău te-a schingiut
Poet frumos, de-atâta suferi ?
Ce vânt năprasnic te-a atins
Oprind orchestra din cântare ?
De-aș fi fost să te alin,
S-alung spre zări pierdute jalea,
Te-aș fi făcut din nou să simți
Iubirea unei nopți de vară.
Și amândoi am fi pășit
Tu, Narcis trist, eu pururea fecioară,
În basmul tău făgăduit,
Pe parfumate note de vioară.
Ciurea Daniel-Mihai
13 ani, clasa a VII-a, Transylvania College
Cluj-Napoca, jud. Cluj
spirit de samurai el este războinic mare,
din țara soarelui sus răsare,
urcat sus pe șaua calului,
legat de vârful pumnalului,
are încredere în sine,
katana în mână o ține,
foarte pregătit de luptă,
inimi să spintece și capete să rupă,
armura îi strălucește,
poartă steagul lui în spate,
înainte bărbătește,
dușmanului să aducem moarte!
INTERSECȚIE
Suntem multe linii drepte
Ne-am născut și am pornit
Fiecare cu singurătatea sa
Urmăndu-ne destinul de linie dreaptă.
Pe drum am întâlnit
flori,
păsări,
prieteni și colegi,
ce-au mers alături de noi
și apoi ne-u părăsit.
Toate acestea au lăsat urme în sufletul și ochii noștri.
Într-o zi însă,
Traiectoriile noastre s-au intersectat
Într-un punct.
Pe urmă, am plecat fiecare
Către drumul său.
Nu știu de ce
De atunci
Îmi doresc să fiu o linie curbă.
Cojanu Luca
Clasa a VII –a B
Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București
Bântuim
Viața este ca un joc;
Un joc aparent fără reguli,
În care ești aruncat
Pur și simplu.
Fără vreun ajutor,
Bântuim.
Căutăm un scop, o țintă.
Iar atunci când le găsim,
Ne mândrim, fără vreun rost.
Viața este ca o cursă;
Odată ce-ai intrat în ea,
Totul merge înainte.
Nu abandona, fiindcă
Ce se-întamplă are rost.
La final, te-așteaptă
Gloria după care
Bântuim.
Colcer Casian
Liceul Teooretic „Mihai Eminescu”
Clasa a VII
Ars Vivendi
Ce este viaţa? Adesea m-am întrebat;
Nimic mai mult decât un zbor,
Între al naşterii moment
Şi cel al trecerii-n eter;
E lungul zbor printre tristeţi
Sau goana după realizări;
Zbatere de aripi în vânt, pe acest pământ
Înşelător, murdar.
Doar cerul este mai curat
Şi atunci, în zbor, deasupra tuturor,
Am să înalţ uşor pe un nor,
În zbor.
Imaginaţie
Mă gândesc,
Şi imaginaţia zboară,
Acum, sunt o vrabie
Sau mărețul vultur
Şi lumea o uimesc
Cu zborul meu magic și regesc.
Zborul
M-am gândit să împrumut odată,
Nişte aripi de liliac
Să mă-nalţ cu ele-n cer
Şi să dorm
Să mă fac foarte mic
Să fiu un corb în zbor.
Bujoreanu Elena – 12 ani
clasa aVI-a, Școala Gimnazială ,,Dimitrie Sturdza”,
Tecuci,județul Galați,
Cântarea care n-a fost spusă...
( Poetului Ștefan Petică)
,,Ce-a fost de spus,s-a spus demult”,gândesc unii a decide,
Dar cum?Cum?Când în față lumea veșnic se deschide...
Că-ntotdeauna taine sunt
De-nțeles ...și de ascuns,
Și versuri care-așteapt-un sens
Și-nțelesuri de-nțeles...
Cum pun ei lumii hotare,
Chiar înainte să le fie mormântul la picioare?
O, tu, al toamnei suflet, poet și veșnic visător,
Cutreieri lin păduri și dealuri, și-n urma ta ofteaz-un dor,
Printre ramuri, printre frunze, care își șoptesc uscat,
Povestea unei nopți de vară, apusă-ntr-un crâng de mult uitat.
Și tu intri în pădure, alinat de boarea fină ...
Deodată, ca-n orchestră, auzi un cânt prelung de strună
Iar versurile-ncep să curgă și vin ,din ceruri, parcă
Și cântecul ia viață, într-o lumină lină...
Sună pădurea toată , umplând singurătatea,
Dar numai pentru tine se-aude acest cânt,
Căci doar tu-l știi și îl șoptești tainicului vânt...
Chiar de-ai vrea tu să-l audă lumea toată și păsările toate,
Buzele tale demult fost-au ferecate.
Iar vioarele tăcură...
Coardele reci și mute amorțiră.
Ecoul ultimelor note s-a stins încet,
Ca ultimele frunze de nucet,
Ce s-au uscat înainte de apus.
Și câte mai erau de spus ! ...
Primăvara
Iată,un colțișor de iarbă ,un susur de izvor...
Sub înserarea clară ,s-apropie ușor,
Zâna Primăvară.
Fragedă copilă, cu chip de înger alb
Pășește ușurel, pământul nici n-atinge...
Însă în zarea albă, încă-i furtună...ninge...
Iarna ,furioasă, trimite soli de vânt
Pe Crivățul amarnic și pe Austrul ,care,
Îi șoptiră ,credincioși, ce au văzut în crâng :
-Stăpână... uzurpare ! îi spuse tremurând.
Vine ,vine-ndată, cu alaiu-i mare !
Cu fluturi ,păsări ,flori,gata de luptă, toate!
-Și? Îi spuse Iarna ,pe tronul ei zăcând...
-A lor mulțime mare-i și vine val-vârtej
Să te dea jos din tronul Preastrălucirii Tale!
Atunci Iarna ,temându-se tare,trimise suliți înghețate,
și vijelie mare ,să o străpungă pe firava
Zână Primăvară.
Copacii îi smucea în cale ,vânt și ploaie și ninsoare
Întunecară zarea ,cu ciuma furtunoasă, pădurea înecând.
Iar sulițile sclipitoare zbârnâiau prin aer,zarea despicând...
Dar ,de frumusețea, celestei zâne delicate
Se topiră toate, toate...
În zadar se zbuciuma Iarna-acum de moarte,
În negura furtunii, căzu neputincioasă...
Un roi de fluturi albi, reci ca noaptea glaciară,
Se sfărâmară-n cioburi ,fură luați de vânt...
O clipă de tăcere tainică ,sfioasă...
Jugul greu al iernii de gheață și ninsoare
Fu zdrobit îndată de pe spatele pădurii...
Primăvara câștigase dragostea naturii.
Zâna descusu îndată peticele albe ale iernii
Și cusu la loc ,degrabă, cu firul verde al ierbii.
Păsări ,fluturi ,floricele ,toate-o ajutară
Și-și făcură cuibușoarele degrabă...
Sub zorile însângerate ,calde, tremurânde, toate fură gata..
Razele, jucându-se ,treziră clopoțeii,
Iar ei,cu râsetul lor cristalin ,ce rupse vălul tainic al tăcerii,
Deșteptară întreaga natură...
Ogorul jilăvit dospea de căldura primăverii,
Iar florile gingașe dansau în simfonia pădurii...
Bătrânii pomi ,bunici de-acum, aveau pe brațe nepoțeii-
Mici fulgi de cer ,din soare rupți, cu parfum din dulcele potir al Primăverii.
Soarele se desfăta pe cerul cel curat
Împărțind văpăi aprinse în întreaga zare...
Toate într-un glas cântau cu voci de sărbătoare :
„Slavă ție, Zână bună ,cu iubirea ta cea mare!”
PREDA IRINA
Clasa a VIII -a A
Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan”, Tecuci
Copilul din Primăvară...
Numai poetul, cu cugetu-i curat,
E copilul de Primăvară păstrat.
El se ascunde printre gânduri şi flori
Şi îmbracă cuvintele în mii de culori.
Pierdut undeva între nori şi vânt
El coase cu vorbe cerul de pământ.
Şi prinde în versuri îndelung ticluite
Înţelesuri de alţii nemaigândite.
Din flori de cireş îşi făureşte caleaşcă,
Purtată în zbor de fluturi vioi,
Primăvara, însăşi, îi este mireasă
Şi tot el îmbracă toamna cu ploi.
Din liliac îşi face cunună
Şi se înalţă între soare şi lună.
Şi leagă cuvintele atăt de abil
În jocul său vesel ca de copil.
Secretul Primăverii
Stau calmă şi-n liniştea ploii apuse
Ascult fermecată un biet menestrel
Cum cântă duios despre vremuri apuse
Și, parcă, balada-i totuna cu el.
El zice-o poveste de timp îngropată
Ce-ascunde în vorbe un tainic mister,
O blândă fiinţă din lume furată
Şi-nchisă de oameni într-un antic castel.
Primăvara, auzind de regele soare,
Un zvon cum că prinţesa ar fi nemuritoare
Şi vrând să o cunoască şi-n taină s-o fure,
Cu surorile ei a pornit prin pădure.
Frumoasa copilă, cu suflet curat,
Le zise degeaba secretul păstrat:
Cum că prin strofe, versuri şi rime
Ea reuşise prin vreme a rămâne.
Astfel, vrând să devină nemuritoare,
Cele patru zâne au rămas datoare
Să se lase fără niciun regret:
Să fie muzele oricărui poet.
Înviere
E sărbătoare...
Culori vii, parfum de floare,
Miros de rai, candoare
Aripi de înger, zâmbet şi soare...
O, noapte de iubire plină!
Aerul vibrează de lumină,
În suflete curate îţi faci loc
Şi inima se umple de cugete de foc.
Din cerul vast, de necuprins,
Îngerii sclipiri au nins…
Şi-n zborul lor uşor au prins
Speranţe noi, scăldate-n vis…
Cugetare
Ce e oare iubirea?
Mă-ntreb ades în gând,
Privind la pagini şterse
Şi galbene de timp...
Aud ades spunând pe cei ce-i întâlnesc
Cum că ar fi o vrajă, un dar dumnezeiesc,
Că e dorinţă pură şi patimă şi foc,
Sau că-i blestemul negru cel fără de noroc.
Dar oare cine este, cu adevărat, iubirea
Pe care menestrelii în cântece o-nchid?
Şi oare, cine-mi poate răspunde la-ntrebarea
Pe care eu mi-o pun de-atâta timp?...
„- E muza mea!”, îmi zise poetul de departe,
Privindu-şi lira frântă şi haina ruptă-n coate.
Şi nu pricep: cum oare s-antâmplat să fie
Uitarea, elixir pe-a sufletului rană,
Când doar iubirea, toată lumea ştie,
Înalţă sufletul la cer şi-l face pană?...
STOLERU DENISA
Vârsta: 14 ani
Clasa a VIII -a A
Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan”, Tecuci
Zbor în primăvară
O caldă lumină îmi scalda fiinţa
Simţeam că pot zbura, zbura până la cer.
Sorbeam cu nesaţ dorinţa
Şi deodată, am învăţat să sper.
Am marturisit că vreau să descopăr lumea
Paşii-mi erau mari şi rapizi.
Deodată, a răsarit din primăvară sclipirea
Şi-am ajuns unde nici nu crezi.
În lumea mea...lumea Primăverii
Va fi mereu, mereu o stea
Ce-mi va lumina drumul căutării
Şi nu mă tem că voi cădea.
Primăvara mea e versul ce se leagă
Şi-ncepe-ncet a străluci,
Primăvara mea-i un vis, o lume-ntreagă
Şi mereu fermecată va fi.
Pimăvara mea
Venit-au zilele Învierii cu fulgi de nea?
Atât de albă-i primăvara mea!
Mi-i sufletul plin de flori de cais
Şi cerul dalbe sclipiri peste el a nins.
Adie peste tot miresme dulci de rai
Şi gândurile-mi se leagă în sfânt alai!...
Curge în suflet mireasmă şi lumină
În cântec de taină în biserica creştină.
Pluteşte în aer har de sărbătoare
Şi dă primăverii mele strai nou de culoare...
Durere și Înviere
Ne pregătim de drum prin Înviere:
Acesta este pentru toţi unicul drum.
Prin jertfă, rugăciune, tămâiere,
Ard patimile, se prefac în scrum.
Şi fiecare Om e o dreaptă făclie
De pace, iubire şi duh în lucrare.
Natura înalţă imn de bucurie,
Faptă şi cuvânt capătă-ntrupare.
Cununa luminii cer şi pământ a-mpodobit,
De la miazăzi la răsărit.
Cântă lumina născută în durere,
În candele omeneşti de lut.
Nu-i nicio valoare în durere
Dacă nu-i pătrunsă de Înviere!...
Harul arde răul şi-i picură iubire
Lucrarea prin Cruce, Lumină străluce!...
Dar de poet
Ca soarele strălucitor al dimineţii
Ca floarea de cais ce râde-n ram
Ca raza lunii ce bate în geam,
Atât de repede, plecat-au, dintre noi, poeţii...
Cum se toprsc încet florile gheţii,
Cum stelele sclipesc mereu în noapte,
Cum codrul suspina la ale lui şoapte,
Atât de repede trecut-au anii vieţii...
Dar versul lor în inimă adună,
Ocean de linişte din nopţile cu lună.
Ne-au dat, în schimb, visul şi lumea-ntreagă
Şi dorul nemuririi ce strâns ne leagă.
Crăciun Adriana
Vârsta:13 ani, Clasa a VII-a B
Şcoala Gimnazială ,, Anghel Rugină”
Localitatea : Tecuci
1. Dulce copilărie..
Copilărie, nu-ți cer în dar prea multe
Aş vrea mai multe zâmbete pe chip
Să-mi dai un nor pufos şi alb
Să pot zbura cu el în larg
O inimă pură aş vrea
Să nu se maculeze în drumul vieţii
Un gând curat şi-un dor etern de joc
S-alung pentru vecie veşmântul bătrâneţii..
2. Lui Eminescu..
Eminescu, poet prea slăvit
Odată cu luceferii ai răsărit
Eşti stea pe cerul literaturii
Ce nu apui din cauza iubirii...
Tu eşti cuvântul ce-a sfinţit amorul
Eşti luna care încet străbate codrul
Eşti zâmbet, lacrimă din flori de tei
Eşti floarea albă de cireş din ochii mei...
Acum, la ceas târziu de seară
Ne-am adunat pentru a câta oară
Să-ţi spunem numele încet, şoptit,
Să-ţi cântăm de codri, de munţi şi de zenit
Să-ţi punem stelele la căpătâi
O, soare mândru tu-n veci n-ai să apui!
3. Mama
Mama-cel mai drag cuvânt
Mereu aici lângă mine la bine şi la greu
Mândrul soare auriu sclipeşte-n surâsul său
Am vrut să-i culeg mândre stele aurii
Pentru a-i face o coroniţă
La ce bun ? - m-am gândit
Dacă e deja o stea
Ce străluceşte-n inima mea
Astăzi vreau doar să-i şoptesc
Că tot ce-aş vrea să-i dăruiesc
E un simplu ,, Te iubesc! "
Dănciulescu Iulian
Clasa a VII –a B
Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București
Creativitatea nu e doar un cuvânt
Cu fiecare cuvânt scris
Faci un pas în noua aventură
Unde afli lucruri noi
Și de sentimente- ploi.
Creativitatea este cheia
Spre fântâna gândurilor noastre,
De unde izvorăsc
Emoții înghețate și expresii înflăcărate.
Această mare de imaginație este de necuprins
Ea ne străpunge cu raze de fericire
Ne mângâie ușor cu fantezie
Și ne presară pulbere de armonie.
Creativitate, umple-mi golul ființei
Ghidează-mă spre bucurie
Și nu uita niciodată ,
Că ești oglinda sufletului!
Contemplare
Într-o zi caldă de vară
Am plecat, odinioară,
Pe munte- n călătorie,
Cu zambet și bucurie!
Împrejuru-mi, doar copaci
Cu flori albe rozalii.
Langă ei sunt numai maci
Cu petale sângerii.
Și- un lac mare, cristalin,
De nuferi și trestii plin.
Pe lac e melancolie,
Și în suflet armonie.
Soarele s-a dezmorțit,
Printre trestii a sclipit,
Pe scena albastră, o aurie rază,
Cu nuferii gălbui dansează.
Vântul șuieră fără- ncetare,
Susurul apei în depărtare
Cucul cântă lângă cărare
Și corul umple inima de încantare.
Săbiile de smarald se- anină,
Adăpostind florile de platină.
Cu acest tablou de natură
Sufletul are-o stransă legatură.
Sfânta legătură dintre om și natură,
Nu este desfăcută de nicio tăietură.
Așa simplu simțeam,
Că tot ce vedeam, IUBEAM.
O, mamă…
O mamă simplă, alții spun.
Dar eu o știu femeie sfântă.
Cu ochii mari și blânzi ca marea,
Cu vocea-i caldă sărbătoarea.
O, mamă! Sunt tare fericit
Că mica viața mi-am închinat
Și- ntru tot m-am dedicat
Sufletului tău auriu, delicat.
Femeia, darul cel divin,
Cu ochii aleși din cerul cel blajin,
Cu buze ca trandafirii cei mai sângerii
Și cu dorința- nțelepciunii zi de zi.
Dar eu sunt sigur
Că oricare mamă strigă-n taină
Cu ochii înflăcărați de lacrimi:
,,Mă- nvioară iubirea pentru fiul meu!”
O, mamă, cât îmi ești de dragă!
Denisa Simioanca
12 ani, clasa a VI-a
Palatul Copiilor, Bistriţa
Cireşele dulci din apusul amar
Apusul amar peste mare s-a ridicat;
gustul său de mult a fost uitat.
Cireşele dulci din copac au pornit
spre universul nemărginit,
„Orizonturi” voind să caute.
Marea, cu apusul amar spuseră doar risipite fapte...
iar tot zburând printre vara pierdută,
aceasta fiind aşa de uitucă,
zise că acum este ninsoare
şi ploaie,
dar cireşele spuseră că este vară şi soare.
Copilăria-i acum mutată la mare,
înotând printre amintirile copiilor
şi jucându-se cu gândurile miilor...
Cireşele apoi pornesc mai departe...
S-au întâlnit cu a apusului carte.
Acesteia îi ziseră unde pot găsi diferite
„Orizonturi” felurite.
Cartea le răspunse că acestea se află în marea
Apusului amar, cu dulcea chemarea,
iar cireşele porniră în acea parte,
lăsând în urmă a apusului carte...
Şi, ajungând la mare cu apusul amărui,
îi dădură înapoi preamăritul gustul lui,
iar apusul bucuros le dărui lor, uimite,
câteva”Orizonturi” felurite!
Cireşele, acestea le aduseră
la concursul creativ şi le puseră
fix în frunte iar
Concursul Orizonturi fiind numit,
luminând ca un far!
Uite-aşa v-am povestit
Poezia aceasta pitică, uimit!
Creionul cu stea în frunte
Un creion neînsemnat
era pe masă aşezat;
vrea să fie folosit,
să fie îngrijit,
dar nimeni nu-l ia.
Iar în mintea mea,
aş vrea ca Eminescu mărit
să-l fi folosit,
cu el să fi scris
multe poezii interesante
şi minunate!
Dar, deodată, văd pe el
un fel de semn mai altfel...
Îmi dau seama că este o semnătură.
De fapt era chiar al lui...
a lui Eminescu!
Creionul acesta e o mică stea
şi alături de stelele din cer ar trebui să stea,
acolo să fie,
alături de celelalte o mie.
Aşa că îl fac încet să zboare...
Dar va putea oare?
În cer să se înalţe,
spre stele să plutească.
Lângă Eminescu se aşează liniştit
şi rămâne uimit
să-şi revadă vechiul prieten...
Împreună ei au scris-o
povestea pe care tocmai v-am zis-o!
Târguirea lui Apolodor
Frunzele multicolore au căzut
Demult, demult...
Apolodor cel bucuros
Avea nevoie de un cadou frumos
Şi, aşa a pornit spre magazin,
Dar mai întâi s-a oprit la bazin.
Vremea era prea friguroasa şi rece
Pinguinul a trebuit să plece.
Aşa este, uneori, toamna...
Apolodor a dădut iama
Să intre în X magazinul...
Fericit era pinguinul!
Se uita la alimente şi nu ştia
Ce să ia.
În căruciorul de cumpărături
Erau atât de multe bunuri!
Cumpărase imaginaţie la dosar,
Părea acesta cam amar –
Mai luase creaţie
În folie de protecţie;
Avea o cantitate imaginativă,
Se duse la casa de bonuri creativă;
Când văzu preţul pinguinul era uimit
Şi nu era preafericit...
Se târgui,
Dar nu se mulţumi.
Plăti în cele din urmă preţul...
Voinic îi era mersul
La cangur îi duse
În punga de daruri un semn îi puse...
Cadoul care era o minunăţie!
Adică, adică... o poezie.
Durbalău Daria Andreea
Clasa a V-a B, Scoala: Liceul Teoretic “Emil Botta”
Localitatea Adjud, Vrancea
1.LECTURA
Lectura e specială
E ca într-un paradis
Ce este doar un vis.
Tăcutul vis e ca și o scânteie
Unică și pustie
Râzând pe sub mustăți
A dat de înțeles
Că lectura-i pentru unii,
O poezie fără sens.
2.DRUMUL CĂTRE LECTURĂ
Lectura-i ca o mamă,
Ce te va ajuta
Și nu te-abandonează
Nici dacă-i vremea rea.
Când este greu
Și n-ai speranță,
La testul de română.
Ea îți va aduce în dar
Un micuț abecedar,
Abecedarul minții,
Nu unul adevărat
Ce cu puterea lui
Răspunsul bun să-l fi aflat.
3.UN OM FĂRĂ LECTURĂ
Un om fără lectură, nu poate exista,
E ca și cum oceanul
Pești nu ar avea.
Se plânge, dar nu știe
Că viața toată este
O dulce poezie.
Hoara Maria, Clasa a V –a A
Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București
Mama
Ea este ca soarele,
Luminând a noastră cale
Nu e rea, ci foarte dragă,
Ea are o iubire largă.
Primavara
Cine vine pe aripi de fluture
Împrăștiind multă culoare,
Așternându- ne pe- a noastră cale
Multe flori de- ale sale.
Animalele o cheamă:
„Vino, primavara, la noi,
Sa ne- aduci multe culori,
Cu ochii tăi ca apa,
Cu gândul ca săgeata,
Cu părul tău din aur,
Tu ești al nostru faur.”
Toată lumea și-o dorește,
Toată lumea o iubește,
Ea învinge Baba Iarna
Cu sageți de flori în iarbă.
Sora mea
Ea e împlinită ca o stea,
Nu e niciodată rea,
Ce luminează a mea cale,
Cu foarte multa culoare.
Eu o strig Teuța,
Micuța si draguța,
Cu ochii ca cerul,
Cu mușchii ca oțelul,
Cu părul din aur,
C-un zâmbet de laur!
Ea este surioara mea,
Și-o iubesc precum o stea
Care strălucește
Și mă împlinește.
Ion Alexandra
Clasa : a VII-a B
Şcoala Gimnazială ,, Anghel Rugină" Tecuci
Mi-e frică
Mi-e frică să te iubesc
Deși stoluri de fluturi,mii de stoluri vii
Înmuguresc copacii
Peste câmpurile cu spini.
Mi-e frică să te iubesc,căci:
Tu ești mort,iar eu sunt vie
Tu ești lună,eu sunt soare
Tu ești urlet,eu sunt cântec
Tu ești dor,eu sunt amor
Tu ești plâns,eu sunt surâs
Tu ești spin,iar eu sunt floare
Tu ești demon,eu sunt înger
Eu sunt lacrimă cea pură,
Tu ești sângele fierbinte.
Tu ești prințul din povești
Cu inimi de zmeu,
Tu ești pasărea cea zboară
Fără frici,precum un leu
Și se avântă printre lupte...
Cum pot să te iubesc eu?
Și mă sting,mă sting de dor
Mă sting căci...
Cum pot iubi un asemenea om?
Dacă prin apele sumbre, care-mi izbiră nava
Am plâns și am trecut
Azi din iubirea noastră, rămase doar otravă.
Într-o zi când am să adorm, pe ninsă vecie,
Visând am să cred,
Că nu-s din nou lângă ține.
Joc şi copilărie
Copilăria, un vânt ce trece
Ca cerul senin
Pe timpul rece.
Din spaţiul viu şi cald al lumii mele,
Tu,timpul recea mâna ţi-o îndrepţi spre stele
Îngheţi orice suflet ce în sine un copil mai are
Orice joc neterminat, drept urmare
Eşti copacul pe gânduri
Din ramuri de oase
Ce nu lasă oamenii şi nu le da pace.
Copilăria, clipe frumoase ale vieţii
Ce de timp sunt uitate
Şi la sfârşit condamnate morţii.
Într-o zi îţi vei aminti ce frumos era să fii copil
Să stai în voia sortii la joacă pe stradă,
S- alergi voios pe câmp
ca o pasăre ce zboară
Acea fiinţă zburătoare neagră cu ochii verzi
Este timpul ce te-ndeamnă să-l urmezi.
Iulia Rebrean
11 ani, clasa a V-a
Palatul Copiilor, Bistriţa, BN
Jocul se joacă
Jocul la distracţie
Este ca o comparaţie,
Gândindu-te, printr-o
Sumă de cuvinte.
Ies ca şi grăbite
Şi, printr-un poem,
Mai scrii şi ceva cu gem.
Când ieşi afară
Jocul florilor te cheamă.
Am un ghem
Care seamănă cu un cap de ren.
Ai un admirator?
Ia-ţi jocul alergător,
Cu un zâmbet gânditor!
Printr-o săgeată
Jocul e o armată!
Mai călător
Vin în zbor,
Vin călare,
Vin pe jos,
Vin sub soare,
Călătoresc prin locuri uscate,
Gândind departe.
Caut poşta.
Spre destinaţie!
E un plic
Cu idei pline de graţie.
Mihai Eminescu
M-ai învăţat,
m-ai îndrumat,
de la tine am tot aflat,
când ai visat ca un copil,
cum ai cântat
amabil....
Vis dulce de copilărie,
dor aparte de mândrie,
uşuratic dus de vânt,
ca o mireasmă de cânt
Şi începeai să scrii
o fantasmă de poezii,
prinsă fir cu fir,
aţă rotită-n şir...
Truc luminos
Stea, steluţă minunată,
Vino şi arată-mi
Sărbătoarea purificată.
Ajută-mă să-i cinstesc
Pe cei care mă iubesc.
Coboară printr-un gând
Şi adu-mi un cânt.
Aştept să mă inspiri,
Eu să urc,
Tu să cobori,
Ca printr-un truc
Plin de culori.
În acele priviri
Îmi trimiţi mii de amintiri
Să pot să scriu,
Iar lângă tine să fiu.
Mihai Năşcuţiu
11 ani, clasa a V-a
Palatul Copiilor, Bistriţa, BN
Timbrul stelar
Timbrul auriu, cu fluturi literari...
Mihai Eminescu este unul dintre
cei mai mari stelari!
Creând timbrul infinit al...
cuvintelor,
fiind eroul literaturii fluturilor,
iubind pe fiecare ca pe el însuşi,
niciodată de frustrare plângându-şi.
Timbrul noimelor poeziilor vieţii,
el scriind pasajele libertăţii.
Îngerul ajutându-l cu iubire,
dar şi noroc cu dărnicie.
Ah, timbrul îngerilor curaţi
cu lumina scrisului,
încercând să oprească teama proscrisului...
Timbrul al bastionului de creaţie,
care are multă graţie.
Al cui e oare?
Albastru ca o floare...
E timbrul lui Mihai Eminescu,
care mereu visează ecvestru.
Steaua lui Mihai
Mii de stele strălucite,
împreună sunt unite;
numai una-i diferită
şi mereu e îndrăgită!
Ea e Steaua Eminescu!
E mereu pe-un cal ecvestru...
Caii strălucitori
sunt mereu ascultători.
Ne veghează vii...
mii şi mii!!!
Ghicire de stea
Ea e cea mai răspândită...
Nicicând nu e amorţită.
Ia ghiceşte! Cine-o fi?
Se găseşte într-o zi!
Ai ghicit! e Prietenia!
Ea creează bucuria!
Cu ghicirile de stele,
cu un scut de viorele.
Apără cu inima coaptă!
Soarele şi luna se joacă.
Se aude iubirea-toacă!
Cu îngrijire şi nesfârşire,
creează un parfum cu uimire.
Străluceşte cu splendoare!
Nimic, nicicând să n-o doară!
Blândeţe rogvaiv
Îngeraş minunat
cu albastru nedecolorat,
o privire de aur,
cu fulgii lui faur.
Peste o ramură antică,
scrisă fără vreo panică.
Poate taina uimirii
şi a lămuririi!
Literatură cerească,
cu culoarea albastră,
iubită mereu,
de la pământ la cer.
Împăratul Curcubeu,
ca un zeu,
nu te va uita!
Nicicând nu-i vremea rea.
Să străluceşti,
dar şi să te-ntăreşti,
cu puterile tale
pline de culoare,
ca rogvaivul tău,
fără nici un rău.
Movileanu Maria
Clasa a VII-a
Şcoala Gimnazială ”Dimitrie Sturdza”
Tecuci, județul Galați
Drum
Ruginesc amintirile în sufletul cu temelie de ceară,
Toate întrebările se adună-n amalgam
Pe marginea drumului tristeții.
Caut un semn, un crâmpei de speranță,
Locuind în tăcere
Mă lovesc mereu de umbră;
Drumul se răsfrânge într-o creangă amară,
Arborii se risipesc rând pe rând,
Totul parcă se mistuie în cenușă,
Totul se năruie într-o clipă de dor.
Silveșan Rebecca
Clasa a VII-a A
Școala Gimnaziala „Ion Agârbiceanu”
Localitate, județ: Cluj-Napoca, Cluj
Odă primăverii (acrostih)
Ziua, sfioasă, de dimineață ne zâmbește,
Interesante triluri se aud.
Umbrele iernii, de mult apuse,
Apele repezi năvalnic curg.
Inima-mi tresaltă de bucurii,
Nu-i floare care să nu-mi zâmbească,
Tinerețea aleargă dornică
Eternitatea în brațe s-o primească.
Râsete zglobii se aud în zare,
Norii dansează năuci.
Asfințitul îl așteaptă oare?
Ținându-se de mâini ca niște prunci.
Iată, e-atâta zarvă pe câmpii!
Oamenii cântă cu zor.
Nu-i nimeni, în lume, să nu iubească
Anotimpul renașterii lor.
Lumea s-a trezit din visare,
Afară-i minunat, e totu-ncântător.
Apusul se oprește-ncetișor.
Ploaia cade ca o binecuvântare,
O oază de liniște aduce cu ea,
E lacrima cerului înstelat,
Zicându-ne, parcă, în șoaptă:
„Iată, eu primăvară vouă v-am dat!”
E timpul în care zâmbești și dorești
Iubire, să-nveți din nou să trăiești.
Joc de primăvară
Peste câmpuri și păduri
Adie vântu-ncetișor
Și ne șoptește cu mult drag:
Primăvara se ivește-n prag.
Și atunci, brazii adormiți
Crengile-și întind spre soare
Iar câte-un blând ghiocel sfios
Zâmbește privind spre zare.
O zambilă-n poeniță,
Mândră ca o garofiță
Se uită, oacheș, pe furiș,
Dintr-un colț, dintr-un tufiș.
Larmă peste tot se-aude,
Ceata de copii aleargă,
Fluturi colorați, nedumeriți,
De-ntuneric sunt părăsiți.
Apoi, târziu, spre amurg,
Se lasă liniștea de seară
Și-adorm cu toții, rămânând
Cu gândul lor la primăvară.
Stăncan Mălina Ioana
Clasa a V-a B
Liceul Teoretic “Emil Botta”
Localitatea: Adjud,Vrancea
1. Tărâmul lecturii
Un tărâm greu de uitat
Ce pe toţi i-a minunat
E lectura, dragi copii,
Cu poveşti şi poezii.
Cărţile ca flori în vază
Stau în poartă pentru pază,
Albă ca zăpada şi ai ei pitici
Îi bucură pe cei mici.
Şi-n palat, pe-un tron frumos
Stă cuvântul cel lăudăros.
E un tărâm plin de magie
Unde toţi ar trebui să vie.
2.Lumea cărţilor
Cartea-
Captivantă, educativă,
Învaţă, bucură, sfătuieşte-
Este ca o mare de informaţii
Preţioase.
Poezia-
Melancolică, spirituală,
Emoţionează, încântă, visează-
Ca o inimă nemuritoare bate
Neîncetat.
Povestea-
Miraculoasă, uimitoare,
Descrie, minunează, creează-
Ca o stea sclipitoare
Uimeşte.
3.Măştile vieţii
Tu eşti draga Scufiţă
Ce ne-a deschis ce-a dintâi portiţă.
În coş ai multe bucate
Ca nişte cărţi bogate.
Cenuşăreasa cea umilă,
Prea frumoasă şi senină
Mi-ai încântat copilăria,
Iar acum sunt bibliofilă.
Prinţi şi prinţese,
Împăraţi şi-mpărătese
În castele magice locuiţi
Şi să ştiţi că sunteţi foarte iubiţi.
Plopeanu Teodora-Anca
Clasa a V-a, Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”
Brăila, judeţul Brăila
Scrisoare pentru vacanţa mare
Draga mea vacanţă mare,
Eu te rog foarte tare
Soarelui să îi transmiţi
Că vă rog vara să o prelungiţi
Măcar puţin deoarece
Tu pleci mai repede din ce în ce.
De când eram mică
Te visez în fiecare clipă.
De când lumea mă ştie pe mine
Tot vreau să stau numai cu tine
Şi să îmi povesteşti
Legende, basme şi poveşti
Din lumea ta încântătoare,
Minunată, uimitoare
Unde, oriunde priveşti,
Vezi personaje din poveşti.
Luna trecută, când te-am vizitat
M-am întâlnit cu Winnetou şi Roşu-Împărat.
Îţi mulţumesc şi îţi rămân datoare.
Când vei veni îţi voi dărui o floare.
Tudorie Marius
Clasa a VII –a B, 13 ani
Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București
Omul
Care este oare menirea noastră pe acest pământ?
Trebuie să fim uniți?
Trebuie să ne războim?
Ceea ce nu este înțeles , este că
Noi, muritorii, suntem un simplu punct
Într- o galaxie nemărginită.
Suntem nimic , nu avem influență nici macăr asupra noastră
Nu ne putem schimba destinul ,
Nu ne putem schimba locul și data judecății
Suntem doar niște pioni creați
Pentru a menține echilibrul Universului.
Zârnă Adria
Clasa a VII-a A
Școala Gimn. „Ion Agârbiceanu”
Cluj-Napoca
Primăvara poeziei (acrostih)
Perle mici și parfumate
Răsar de sub zăpada fină,
Iar apa curge cristalină.
Mlădioasa privighetoare
Apare-n geam ca și o floare
Venerându-ne cu al său cânt,
Adorabil precum un cuvânt
Rostit pentru un nou început:
„Afara-i totul refăcut”.
Peste dealuri și câmpii
Oglindesc raze aurii,
Este totul un parfum,
Zugrăvit ca un album,
Ivind flori din când în când
Elegante și dansând,
Ierni în urma ei lăsând.
Fiori de primăvară
Vine prințesa, cu alai înfloritor,
Adusă pe aripi fine de cocor.
Plutește prin aer fericirea contesei,
E primăvară, bucuria miresmei!
Ghioceii, purtați pe blândele-i brațe,
Sunt croșetați uimitor, precum niște ațe,
Pe o hăinuță firavă, ca de cristal,
Numită natură îmbrățișată de dar.
Învie încet și foarte-ndrăzneață
Frumoasa natură plină de viață.
Verdele proaspăt și atât de crud,
Înveselește pământul negru și ud.
Vine prințesa, cu alai înfloritor,
Cu ghiocei purtați pe brațe de dor,
Cu natura-mbogățită cu dar
Ce reînvie, întotdeauna, cu har.
Teodor Encean
12 ani, clasa a VI-a
Palatul Copiilor, Bistriţa, BN
A nins
În sfârşit a nins
Peste al meu oraş întins,
Şi uşor s-au revărsat
Mici cristale… Şi-au lăsat,
Un covor alb şi pufos
Sub cerul cel luminos;
Luminos şi înstelat,
De căldura sărbătorilor inundat.
Palatul din vis
Acest palat triumfător,
Sfânt, frumos şi primitor,
Între paginile unei cărţi ascuns,
Acolo unde doar îngerii au pătruns,
E ca un astru minunat,
Cu dragoste pulverizat.
Eternul trofeu copilăresc –
Acest superb lucru ceresc.
Pescuind poezia
Cum să mergi la pescuit,
Fără puţină momeală?
Câteva versuri agăţate-n cârlig
Şi, bineînţeles, puţină scorneală.
Arunci undiţa-n apă şi scoţi
Rime cât de multe poţi.
Le îmbini uşor, cap la cap,
Şi gata… O strofă ai creat!
Repeţi procedeul ca prin magie
Şi uite aşa ai pescuit o poezie!
Lumea dicţionarului
Când coperta s-a deschis,
Al meu uimitor gând trimis
În dicţionar a pătruns,
În Dicţionopolisul ascuns.
Mii de explicaţii,
Litere şi complicaţii.
Pe la colţuri – virguliţe
Şi prin gânduri – luminiţe.
Exclamaţii câte vrei
Şi întrebări care scot scântei,
Este un nesfârşit paradis
O lume desprinsă din vis.
Un tărâm fermecător,
Creativ şi uimitor.