ORGAN AL C U L T U LU I C R EŞTIN A D V E N TIST DE ZIUA A ŞA PTEA DIN R.P.R.

Redacţ ia şi A-tia, Bucureş ti , Raionul T. Vladimirescu, Str. Mitrop. Ghenadie Petrescu 118

Apare sub conducerea unui com ite t

\

B U N Ă T A T E„Ceea ce face farmecul unui om, este bunătatea lui“ . Prov.. 19, 22.

Şirag de nesfirşite perle în bunăta te se găsesc Ce ca-ntr-o salbă preţioasă şi nestem ată strălucesc ;Căci to t ce poate da făpturii înaltul farmec preţios,E bunăta tea ce o are, aşa cum o avea Hristos !

Aroma cerului pe frunte şi blînd surîs Hristos avea. Era-n tre oameni scump exemplu de v ia ţă sfîntă ce ducea.Şi deseori vorbea mulţimii, oprit la umbra de măslin,D e bunăta te şi iubire, de daru l cerului divin.

„F iţi buni ! Fiţi plini de bună ta te" , — răsună dulce-alSău cuvînt

Voind să curme în făptură al răută ţilor frămînt.r Fiţi buni ! A rom a bunătăţii s-o răspîndiţi ca pe-un parfumFiţi ca o floare ce zimbeşte cu gingăşie lingă drum ".

în bunătate e răbdare ce nu se turbură nicicînd.E din belşug sinceritate în vorbă-n faptă şi în gînd.E a nu păstrează niciodată pcntru-al său frate ură-n p iept ; E plină de îngăduinţă, dar nu suportă ce nu-i drept.

In bunătate-i sacrificiu; ea poartă zîmbet în priviri Şi ocoleşte pe departe cărarea re le lor vorbiri.Ea e crescută prin credinţă; blîndeţe are din belşug Pe drumul facerii de bine aprinde ;il iubirii rug.

In bunătate e iubire ; ea-i un exemplu minunatD e tot ce poate să dea cerul, în locul vieţii de păcat !Acolo unde-i bunătate, acolo este şi Isus ;Şi pasul, treaptă după treaptă, urcă mereu, mereu mai sus.

Ce preţoiasă-i bunătatea! O, cit de scump e-al ei veşmînt Ce-mbracă fi-nţa în lumina de sus a Spiritului S f în t ;D e n-o avem, s-o cerem astăzi ; să-i spunem Lui în slăvi

cereşti :, ,A |ută-ne, în bunătate, să fim aşa cum şi Tu eşti"!

C. G.

- - - - - - CURIERUL ADVENTIST — —A N U L XXXVI Nr. 3 M A RTIE 1958

C U P R I N S

, Consacrare pentru slujire . . P. C RIŞAN

B unăta te (versuri) . . . . C. G.

O mai largă concepţie cu privire la ispăşire .

HR. A R T IN IA N

Jer tfa lui Hristos oferită . . ST. N Ă ILE SC U

M ărturisire (versuri) . . . I. B A T R IN A -

V O IV O D E N I

Isus urcînd Golgota . . . D . PO PA

Explicaţia unor texte (comentarii)

Ziua M u n c i i ..................................... R E D A C Ţ IA J

) / . Creştere şi servire . . . . E . G. W.

Cremona .

Pe T ine Te voi lăuda (versuri) . . C. G.

D e păpăd ie şi măcriş are nevoie orice om .

G lasul păcii răsunînd din D elhi R E D A C Ţ IA

D espre Biblie

Ştiţi ? •

Răsplata ascultării G. G R AU R

Limba vorbită de D om nul Isus Hristos

P. CRIŞAN

Consacrare pentru slujire

/ *n Sabatul d in 8 februarie 1958, a avut loc, in Comunitatea Brăila, solem nitatea consacrării ca pastor a fra te lu i Durrii-

traseu Florea.

Fr. St. Năilescu, preşedin tele Uniunii, în cuvintarea ţinută a făcut evocarea împrejurărilor şi a tim purilor solem ne pe care le trăim.

D upă ce a făcut trim itere la Ps. 73, 25, unde D avid

zice : ,,Pe cine altul am eu în cer afară d e T in e ? Şi pe păm int nu-m i găsesc plăcerea in n im eni decît in T in e “, ne-a prezenta t tabloul apostolului Petru care in împrejurări critice

a declarat : „D oam ne, la cine să ne duce?n? T u ai cuvintele v ie ţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că

T u eşti H r ist o sul, S fîn tu l lui D u m n ezeu " . In continuare, a prezenta t pe D om nul Isus H ristos ca fiin d ,,Speranţa veacu­

rilor". ,,Ferice de su fle tu l care a găsit în Isus ancora vieţii

Saie“. M arii bărbaţi ai credinţei au avu t culm ile lor însorite

după cum au a vu t şi adîncim ile umbroase în cursul vieţii lor. In acele clipe de grea cumpănă D om nu l a rămas ală­

turi de ei. Ia tă - 1 pe Petru trem urînd în fa ţa fem eii care L spunea 1 „Şi om ul acesta era cu I s u s D u p ă cîteva săptă-

m îni acelaş Petru acuza public şi cu putere pe conducătorii

lu i Israel, zicîndu-le : „ V o i aţi om orît pe D om nu l V ie ţii" .

Spre a se d e fm i o consacrare deplină au fo s t prezentate cuvintele lu i D um nezeu d in M ica 6, 8, unde D om nu l cere de la servul Său să facă drep ta te , să iubească m ila şi să umble sm erit cu D um nezeu l său. U m ilinţa e o calitate pe care D um nezeu n-o exclude d in via ţa servului Său, chiar dacă acesta ar avea mai puţin d in alte virtu ţi creştine. Sfînt ul apostol Pavel privea cu dispreţ asupra eului său. E l zicea despre sine că e o stîrpitură.

N u po t trăi îm preună şi eul şi Isus. Orice trăsătură de caracter nebiruită ne biruieşte. L upta contra păcatului e o lupta continuă, în to t cursul v ieţii, pînă la obţinerea biruin­ţei depline.

Cînd D om nu l alege pe servii săi, nu-i întreabă dacă ei au avere, rang sau înţelepciune. Ci îi întreabă dacă ei um blă um iliţi, dacă E l poate pune cuvintele Sale pe buzele lor şi dacă ei II reprezintă pe E l în viaţa lor.

Fratelui D um itraşcu Florea îi adresează îndem nul : „Iu ­b ite frate, ve i putea servi pe D om nul, dacă vei duce o viaţă , consacrată şi um ilită în fa ţa L u i“.

Predă-ţi via ţa lu i D um nezeu , fără rezerve. O predare de ­plină cere consacrarea corpului, spiritului şi su fle tu lu i pentru lucrarea Sa. N ic i un slujitor nu are succes deplin fără a sc consacra d ep lin .

M întu itoru l lum ii a consacrat z ile şi nopţi întregi prin rugăciuni stăruitoare. In fa ţa noastră, ca slujitori ai Săi, stă o lucrare m are pe care nu o pu tem face fără o totală pre­dare lui D um nezeu.

C ine um blă cu Isus, va reprezenta pe Isus, va arăta că a fo s t cu Isus. O am enii vor spune ca şi cei d e la nunta din Cana G alileii despre băutura dată d e Isus : „D e ce nu ne-ai dat-o în tîi !“ In bolnavi va rămîne o putere, în cei întristaţi m îngîiere, în orbi lum ină, iar cei abătuţi vor găsi calea. Pilda cu oaia p ierdută ne arată sp iritu l de jertfire al păsto­rului. Oricît de grozavă e pentru firea omenească Golgota, slujitorul lui H ristos o va urca, spre a ajunge la o consa­crare deplină care înm ulţeşte darurile, dă biruinţă şi spri­jin, şi binecuvintează lucrarea şi căminul servului Său.

Rugăciunea d e consacrare a fo s t rostită de fr. Constantin G răjdinoiu-Ionescu preşedintele C onferinţei D unărea ; cuvîn- tu l d e trim itere a fo s t adresat de fr. Pavel Crişan, iar pri­m irea în corpul pastorilor a fo s t făcută d e fr. pastor-con- silier Sersea Pompiliu.

D upă am iază a avut loc o frum oasă producţie cu ocazia

căreia a luat cuvîntul fr. pastor Florea D um itraşcu expri-

m îndu-şi m ulţum irea şi ataşam entul fa ţă de D om nul.

C orul C om unităţii Brăila, dirijat d e fr. G abriel Mocanii, secretarul C onferin ţei Dunărea, a adus o im portantă contri­buţie la buna desfăşurare a acestei solem nităţi.

2

HR. ART1NIAN

O mai largă concepţie cu privire la ispăşire

/ :n explicaţia de faţă, vom prezenta un studiu preţios cu priv ire la completa ispăşire fă ­

cută de D om nul Hristos pe crucea de pe Gol- gota.

Răspunsul la această prolemă depinde de definiţia care se dă termenului „ispăşire". Cuvîntul se întîlneşte în N oul Testam ent numai odată în Romani 5, 11 (în original) şi este tra­ducerea cuvîntului K attalage, însem nînd îm pă­care sau îm păcînd, şi aşa este tradus to t­deauna (Rom. 11, 1 5 : 2 Cor. 5, 18. 19) Verbul Katalloso se găseşte de şase ori şi de fiecare dată este tradus cu „a îm păca“ (Rom. 5, 1 0 ; 1 Cor. 7, 1 1 ; 2 Cor. 5, 18— 20). Katallage ar trebui să fie redat cu „îm păcarea“ şi în Rom.

' w 5, 11 (în trad. romînă, chiar aşa este redat).C uvîntul „ispăşire“ este m ult mai des am in ­

t it în Vechiul Testament. Este cel m ai des în tîlnit în expresia verbului „să facă ispăşire“, (Lev. 1, 4 ve z i Ex. 29, 36) şi în m o d ocazional în forma substantivală „ispăşire". (Lev. 23, 27) Verbul este traducerea evreescului Kaphar, cuvînt care are însemnătatea de bază „a aco ­peri". Forma sim plă se găseşte în Gen. 6, 14, şi deşi este tradusă cu „s-o tencuieşti", în rea­litate înseamnă s-o acoperi. D e aceea se crede că însemnătatea de bază a „ispăşirii", ca ter­men folosit în V. Testament, este „a acoperi păcatul“. D e la aceasta der ivă şi „a îm bună­tăţi", „a îndrepta, a expia, a ispăşi".

In cercurile teologice, termenul „ispăşire" şi-a asumat o însemnătate tehnică şi este fo ­losit în general să descrie efectul răscumpă­rător al întrupării, suferinţelor şi morţii lui Hristos. Creştinii, nu sînt toţi de acord cu ceea ce s-a îndeplinit prin aceste evenim ente din

V via ţa lui Hristos şî în consecinţă, au diferite teorii în ceea ce priveşte ispăşirea.

D e aceea este necesar să clarificăm, despre ce aspect al ispăşirii se vorbeşte în declaraţiile cu priv ire la ea.

In general, cei care spun că pe cruce s-a făcut o ispăşire completă, au în vedere term e­nul în sensul teologic popular, dar în realitate, ceea ce ei înţeleg, este că, pe Golgota, s-a ofe­rit pentru mîntuirea noastră din partea lui Hristos, o ispăşire pe deplin satisfăcătoare. T oţi creştinii sînt din toată inima d e acord cu această c o n ce p ţie : „N oi am fost sfinţiţi prin jer tf irea trupului lui Isus Hristos, odată pen ­tru totdeauna". (Ebr. 10, 10). Cei care au în vedere acest aspect al lucrării lui Hristos cao ispăşire deplină, aplică termenul „numai" la ceea ce a săvîrşit Hristos pe cruce. în d e f i ­niţia lor ei nu includ aplicarea beneficiilor is­păşirii făcută pe cruce, la fiecare in d iv id în parte, la păcătos.

M ai sînt şi din tre cei care cred că ispăşirea are o semnificaţie mai largă. Ei sînt în totul de acord cu cei care accentuează o ispăşire com pletă pe cruce, într-un sens satisfăcător şi odată pentru totdeauna. Ei susţin că nimic mai puţin decît aceasta a avut loc pe crucea de pe Golgota.

'Totuşi, ei cred că în vechiul serviciu tipic al Sanctuarului, sînt aduse la lumină şi alte as­pecte ale ispăşirii. In je r tfa de dim ineaţă şi de seară, ei v ă d je r tfa ispăşitoare adusă pentru toţi. (Ex. 29, 38— 42) In je r tfa adusă personal de către păcătos, ei v ă d je r tfa ispăşitoare însu­şită în m od individual. (Lev. 4, 31). A p o i 'v in e culmea, apogeul, din marea zi a ispăşirii — ziua judecăţii, — cînd păcatul era îndepărtat defin itiv şi final. Ei cred că aceste servicii din vechime, erau toate, tipuri cde lucrării lui H ris ­tos. Sacrificiul de dim ineaţă şi de seară şi sa­crificiile indiv iduale pentru păcat, arătau către Jertfa Mîntuitorului pe crucea de pe Golgota. Slujba preoţilor în aceste servicii, arăta înainte către înalta slu jbă preoţească a lui Hristos în Sanctuarul ceresc, unde El aplică binefacerile sacrificiului Său ispăşitor la păcătoşi în m od individual. Iar serviciile din Ziua Ispăşirii, cred ei, arătau către lucrarea ce avea să se să- vîrşească în ceea ce numesc ei, judecata de cercetare, care avea să culmineze în ştergerea nelegiurii, la încheierea perioadei mileniului.

Un studiu al anumitor experienţe d in V . Testament, experienţe care nu au fost în legă­tură cu Sanctuarul, va a ju ta la ilustrarea unora din însemnătăţile adevărate lor proveniri ale cuvîntului evreiesc K aphar, care e tradus prin ispăşire.

1. N o ta ţi incidentul în legătură cu Moise şi Aaron, şi fabricarea viţelului de aur. Inciden­tul ne e redat în Ex. 32. A v e m acolo îndoiala poporului în tim p ce Moise era pe munte cu ‘ Dumnezeu. Sub conducerea lui Aaron, ei au făcut un v i ţe l de aur, reminiscenţă a şederii lor îndelungate în ţara Egiptului. Cînd Moise s-a coborît de pe munte, el a fost foarte tu l­burat de apostazia poporului şi în această criză, tribul lui L ev i a trecut de partea sa. A po i el a declarat lui Israel: „ A ţ i făcut un păcat foarte mare. A m să mă sui la D o m n u l; poate că vo i face ispăşire pentru păcatul vostru". (Ex.32, 30) A ic i este o ispăşire, făcută desigur, fără un sacrificiu cu sînge, fără ca vreun fel de sînge să f ie stropit pe altar. Cum s-a să­vîrşit aceasta ? Moise nu a adus o je r tfă D o m ­nului; el a făcut o ispăşire prin faptul că a luat locul poporului. Fapta lui constă în aceea că eţ a deven it înlocuitorul lor. In aceasta, el a fost un simbol po tr iv it al Domnului Isus,

3

M întuitorul omenirii. In arzâtoarea lui dorinţă ca poporul să fie salvat , el a fost gata să f ie şters din cartea vieţii lui Dumnezeu : „ lar tă -le acum, p ă c a tu l! Dacă nu, atunci, ş terge-m ă din cartea Ta, pe care ai scris-o“ v. 32.

2. Un alt exem plu este cazid lui Davicl în contactul său cu Gabaoniţii. In tîm plarea este povestită în 2 Sam. 21. Saul ucisese m ulţi Ga- baoniţi, cărora Israel le jurase în mocl solemn că îi va lăsa în viaţă. D avid , în dorinţa d e a îndrepta răul făcut, a chemat pe reprezentanţii Gabaoniţilor laolaltă şi le-a z i s : „Ce pot să fac eu pentru vo i ? Şi cu ce să fac ispăşire ?“ (v. 3) A p o i urmează ceea ce s-a întîmplat. Cînd şapte d in tre fiii lui Saul au fost spînzurati, is­păşirea fusese făcută. In cazul acesta, ispăşirea în se a m n ă : a face o compensaţie dreaptă p en ­tru răul ce fusese săvîrşit. Şi aspectul acesta este cuprins în marea curăţire a lucrării ispăşi­toare a lui Hristos. Lucrul acesta este accen­tuat în următoarele cuvinte :

„El s-a suit la curţile cereşti, şi chiar de la Dumnezeu a auzit asigurarea că ispăşirea Lui era prim ită de Tatăl. S-a suit la curţile cereşti şi chiar de la Dumnezeu auzi asigurarea că is­păşirea Lui pentru păcatele oamenilor fusese îndestulătoare, şi că prin sîngele Lui toţi po t să cîştige v ia ţa veşnică. T a tă l a întărit legă- m întul făcut cu Hristos, că El va prim i pe oa­menii care se pocăiesc şi sînt ascultători şi că-i va iubi aşa cum iubeşte pe Fiul Său. Hristos urma să-Şi desăvîrşească lucrarea şi să-Şi de- săvîrşească legăm întid de a face pe oameni m ai preţioşi decît aurul curat şi mai scumpi decît aurul din O fir“ .

„ Cînd strigase de pe cruce, „S-a sfîrşit“, El Se adresase Tatălui. în ţe legerea fusese îm p li ­nită. Acum , El z is e : „Tată, S -a sfîrşit. A m îm plinit voia 7 a, Dum nezeul M e u ! A m săvîr ­şit lucrarea de răscumpărare. Dacă drepta tea T a este mulţumită, Vreau ca şi aceia pe care M i i-a i da t să f ie cu Mine, acolo unde sînt Eu“.

3. încă un exem plu raportat în Num . 16, ilustrează bine un nou aspect al ispăşirii. Israel provocase in m od grav pe Domnul. Poporul murmurase îm potriva lui Dumnezeu. Două sute cincizeci de prinţi, oameni cu renume, se răzvrătiseră îm potriva Celui Prea Înalt. Ca rezultat al acestei apostazii, în tabăra lui Israel izbucnise o plagă. In legătură cu aceasta avem declaraţia d iv ină : „Şi Moise a zis lui A aron : ’la cădelniţa, pune foc în ea, de pe altar, pune tămîie în ea, du -te repede la adunare, şi fă is­păşirea pentru ei’. Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a a lergat în mijlocul adu ­nării, şi iată, că începuse urgia printre popor. El a tăm îia t şi a făcut ispăşire pentru noroci. S-a aşezat între cei morţi şi între cei v i i şi urgia a încetat“ v. 46— 48

A ici ve d em pe Aaron ca un mijlocitor, un simbol po tr iv it al lui lsus, binecuvîntatul no­stru Domn. S tînd între om şi Dumnezeu, prin abnegaţia şi devotam entul său, aşezîndu-se în ­

tre cei v i i şi între cei m orţi şi acopcrind popo ­rul de urgia lui Dumnezeu, el a făcut ispăşirea pentru ei.

4. M ai avem un aspect al problemei, care ar trebui să fie luat în seamă. Se găseşte în N u ­meri 25. Israel căzuse captiv înşelăciunilor se­ducătoare ale păgînilor din jurul lor. Ei păcă- tuiseră grav în ochii lui Dumnezeu prin să- vîrşirea urîciunilor canaanite. Un bărbat a adus o fem eie păgînă în tabără. D om nul Şi-a arătat disgrajia tr im iţînd o plagă în popor. Atunci, Fineas, nepotul lui Aaron, în ţe legînd gravita tea ofensei, a ven it în N um ele D om nu­lui şi a ucis pe ofensatori. Cînd a făcut el aceasta, p laga a încetat. D in cauza zelului ace ­stui bărbat pentru lucrarea lui Dum nezeu , El zise :

„D e aceea să spui că închei cu el un legă- m înt de pace. Aceasta va fi pentru el şi sămînţa lui după el, legămîntul unei preoţii veşnice pentru că a fost plin de rîvnă pentru Dum ne zeul. lui, şi a făcut ispăşire pentru copiii lUt Israel“. (v. 12, 13)

In acest exemplu vedem pe acest preot cre­dincios că face ispăşire prin exterm inarea ofen­satorilor incorigibili. Poporul lui Dumnezeu învăţase acest aspect al planului lui Dumnezeu în serviciul Sanctuarului, cu ocazia fiecărei zile de ispăşire din cursul anului. A ctu l final din acea zi mure, consta din trimiterea ţapului pen ­tru A zazel, reprezentantul instigatorului la rău.'Ţapul era luat d in tabăra lui Israel şi izgonit pentru totdeauna. A şa va f i la încheierea lu­crării lui Dumnezeu. U ltim ul act din marele plan al lui Dumnezeu pentru curăţirea univer­sului de păcat, va fi exterm inarea celui mai mare ofensator, mincinosul de la început, v r ă j ­maşul cel vechi, d iavolu l şi satana.

Aceste patru exem ple ne învaţă lecţiile cele vita le şi însemnate cu priv ire la lucrarea de ispăşire. în scopul cel veşnic al lui Dumnezeu, Cel care face ispăşirea, este M ijlocitond . Toat lucrurile din serviciul tipic — atît sacrificiile cît şi lucrarea preoţească — arătau spre lsu* Hristos, D om nul nostru. E l a luat locul nostru şi a murit pentru noi. Făcînd aşa, El a devenii înlocuitorul nostru. M urind pe cruce, dîndu-Şi via ţa ca ispăşire pentru păcat, El a da t o compensaţie dreaptă pentru răid săvîrşit. El a făcut fa ţă din plin penalităţii ce consta în călcarea Legii lui Dumnezeu.

„Jertfa lui Hristos în favoarea omului, era deplină şi completă. Condiţia ispăşirii fusese împlinită. Lucrarea pentru care El venise în acestă lume, fusese săvîrşită‘.

D ar lucrarea săvîrşită pe G olgota cuprinde deasemenea aplicarea sacrificiului ispăşitor al lui Hristos la sufletul care doreşte. Lucrul ace­sta se realizează prin serviciul preoţesc al bi- necuvîntatidui nostru Domn, M arele nostru Preot din Sanctuarul de sus.

(Continuare In pag. ij-a)

4

MĂRTURISIRE„ A devăra t vă spun că ori de cîte ori

n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre

aceşti neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu

Mi le-aţi făcut” .

O, Doamne sfinte, greşurile mele

Sînt fără număr şi sînt foarte grele.

Om fără seamăn de neştiutor

Eu am ascuns talantul în ogor.

T e-am căutat pe drumuri depărta te

Şi Tu m i-ai fost aproape, ca şi-un frate.

La poarta mea flăm înd ai stat ades

Dar numai cu ocări Tu T e-a i ales.

A i însetat printre argaţii mei

Şi apă nu Ţ i-am dat, un strop, să bei.

Pe cîncl şedeai la colţul străzii gol

hi mină, nu ' { i-am pus al meu obol.

Străin, um blînd pe drumuri, T e - a m , zării

Dar, vai, în casa mea nu T e-am prim it

Bolnav, zăcînd în pat, eu T e -a m ştiut

Şi lotuşi pragul nu “Ţi l-am trecui.

în temniţă cînd fost-ai aruncat

Eu nici oclată nu T e-am cercetat.

Tră in d de-apururi numai pentru mine

Eu n-am făcut în via ţă niciun bine.

Că-n ochiul meu de beznă-acoperit

Lum ina dragostei nu a lucit.

Şi-acum eu sînt un pom neroditor

M enit să ardă-n iad ca-n-tr-un cuptor.

O, Doam ne sfinte, azi îmi pare rău

Că tn-am îndepărtat de cerul Tău ;

A z i gata sînt de-apururea să fac

T ot binele ce-l ştiu că Ţ i-e pe plac.

Cereasca milă, Doamne, Ţ i-o îndreaptă

Spre robul Tău ce cată calea dreaptă.

în tin de-m i azi pahar de izbăvire

Şi-n veac eu voi slăvi a T a iubire.

IO N BĂTRÎNA-Voivodeni

ŞT. NĂ1LESCU

J ERTFA LUI H R I S T O SOFERITĂ

C uvîntul ispăşire se aseam ănă cu alte cuvinte din Biblie, ca m în tu ire şi răscum păra re . M întuirea,

a r a tă ceva care e d in trecut, aşa că cineva ar pu tea spune: „E u am fost m în tu it" . E a se re fe ră deasem enea şi la o exper ien ţă actuală, aşa că omul poate să spună: „S în t m în u it“ . Se re fe ră şi la viitor, şi sufletul ome­nesc poa te să spună cu încredere: „E u voi fi m în tu i t“

T o t la fel este şi cuvîntul răscumpărare. î n tim p ce p re ţu l de răscum păra re a fost p lă t i t pe Golgota, şi d in această cauză noi pu tem spune : ,,Eu am fost r ă sc u m p ă ra t11, mai răm în încă anum ite aspecte ale răscum pără rii , care sînt p en tru viitor. în S crip tură citim de „ ră scu m p ă ra rea trupu lu i nostru" (Rom. 8, 23). R efe rindu-se la a doua ven ire a b ineciivînta lu- lui nostru Domn. M în tu ito ru l în d e am n ă pe urm aşii Săi să se u ite în sus de un d e prim esc răscum păra rea lor. (Luca 21, 28).

Acelaşi pr incip iu se aplică şi la cuvîntul ispăşire.■ J e r t f a ispăşitoare şi complet îndes tu lă toa re a D o m n u ­lui Hristos, a fost o ferită şi desăv îrş ită pe crucea de p e Golgota. E a a fost făcu tă p en tru în treaga om e­n ire , pen tru că „E l este J e r t f a de Ispăşire pen tru lu ­m e a în t reagă" . 1 Ioan 2, 2.

D a r în rea li ta te această je r t fă , va fi folositoare in im ii omeneşti num ai dacă consacrăm vieţile noas­tre lui D um nezeu şi exper im en tăm m inunea naşterii d in nou. în această experienţă , Isus, M are le nostru P re o t ne aplică binefacerile sau meritele jertfei Sale ispăşitoare. P ăca te le noas tre sînt iertate, noi devenim copii ai lui D um nezeu p r in c red in ţa în Isus Hristos, şi pacea lui D um nezeu locuieşte în inimile noastre.

î n vechime, în cortul în trunir ii , cînd ta inele r ă s ­cum pără r i i erau pre înch ipu ite p r in m ulte ceremonii şi servicii tipice, preotul, d u p ă m oartea victimei je r t f i te , aplica sîngele pe coarnele altarului. Şi cu ­v în tu l spune că în felul acesta, „preo tu l face ispăşire p e n t ru el (păcătos) cu pr iv ire la păca tu l lui şi i se v a ie r ta !" (Lev. 4. 25). Aici, je r t fa ispăşitoare găs ită este u rm a tă de că tre foloasele aceleiaşi je r t fe ispăşi­toare , aplicată . î n zilele V echiului Testam ent, am bele e ra u recunoscute ca aspecte ale aceleiaşi m ari luc ră ri de ispăşire. U n u l d in t re aspecte e ra je r t fa ispăşitoare

săvîrşită , ia r ce lă la l t aspect, — ap lica rea foloase­lo r ei.

D e aceea, p lanu l de m în tu ire cuprinde m ai mult decît m oartea ispăşitoare şi în locuitoare a lui Hristos, deşi aceasta este centrul, este in im a lui. El include deasem enea şi s lu j irea D om ului ca M a re P reo t Ceresc al nostru. D esăv îrş indu-Ş i je r t fa , E l a înv ia t d in m oarte p en tru în d rep tă ţ i re a no as tră " (Rom. 4, 25) — şi a in t ra t în sanctuaru l de sus, p en tru a face s lu jba de P reo t pen tru omul care are nevoie de această s lu jbă" . „D u p ă ce a căpă ta t o răscum păra re veşnică (Ebr. 9, 12) pe cruce. E l acum, o feră m eritele ispă-

5

şirii Sale tu tu ro r acelora care prim esc pu te rn ica bogăţie a ha ru lu i Său. A stfel j e r t f a ispăşitoare, f i ind desăv îrş ită pe Golgota, trebuie acum în su ­şită şi ap l ica tă de că tre toţi aceia care sînt m oş­tenitorii m întuirii. î n felul acesta s lu j irea M în- tu ito ru lu i nostru este cuprinsă în m a re a luc ra re a ispăşirii. D e aceea în t inderea acestei lucrări de ispăşire, este m ult m ai m are decît gîndesc mulţi.

T rebu ie să ne aducem aminte, că oam enii nu sînt m în tu iţi în m od autom at, involuntar , im p er ­sonal sau universal. Ei trebuie să accepte h a ru l în m od ind iv idual şi este de la sine înţeles că în tim p ce Hristos a m urit în m od provizoriu d a r complet p en tru toţi oam enii — şi la m o a r ­tea Sa nimic nu se m ai pu tea adăuga, — totuşi m oartea Sa are putere în rea li ta te num ai p en tru aceia ca re-L acceptă în m od personal şi îşi î n ­suşesc p en tru ei b inefaceri le sau m eritele jertfe i.

P e n tru m în tu ire trebuie pocă in ţă şi în toarcere la D um nezeu în m od individual . Păcătosul t r e ­buie să apuce d in imensele can tită ţi ale je r t fe i depline şi complete făcu tă de Hristos pe G o l ­gota. D a r ap l ica rea proviziei ispăşitoare a crucii a t î t la păcătosul pocăit cît şi la sfinţii care cer, devine cu p u t in ţă num ai p r in s lu j irea p reo ­ţească a lui Hristos — şi aceasta se în t îm plă , fie că omul o în ţelege d in punct de vedere doc- tr ina l, fie că n -o înţelege.

A ceastă a doua pa r te şi anum e s lu jba p re o ­ţească, îndeplineşte în m od real, experim ental şi continuu celor care doresc cură ţirea inimii, nu num ai de vinovăţie , ci deasem enea şi de în- t inăciunile şi p u te rea păcatulu i. S lu jirea ce­rească a lui Hristos în favoa rea noastră , aduce la îndep lin ire pacea şi bucuria mîntuirii, p r in daru l D uhulu i Sfînt, pe care M are le nostru P reo t-S lu j i to r II tr im ite în inimile noastre. D e aceea, ispăşirea cuprinde nu num ai actul covîr- şitor al crucii, ci şi meritele şi beneficiile sacr i ­f iciului lui Hristos care sînt ne în tre ru p t aplicate omului ce se găseşte în nevoie. L u c ra re a aceasta va continua p în ă la încheierea tim pului de cercare.

I M area întindere a ispăşirii

A dventiştii cred şi în v a ţă o ispăşire care a ' n e c e s i t a t în t ru p a re a Cuvîntulu i veşnic —

F iul lui D um nezeu — pen tru a pu tea deveni F iul Om ului; şi t r ă in d p ro p r ia Sa v ia ţă în tre oam eni ca ru d ă a noas tră d u p ă trup, să poa tă m uri în locul nostru ca să ne răscumpere. Noi credem că ispăşirea face fa ţă în t r -u n chip îndes tu lă to r şi desăvîrşit, je r t fe i în locuitoare pen tru păcat, satisface în m od perfect d rep ta tea lui D u m n e ­zeu şi îndeplineşte orice cerinţă , în aşa fel încît mila, h a ru l şi ie r ta rea să po a tă fi acordate în m od g ra tu i t păcătosului pocăit, f ă r ă să com pro ­m ită sfin ţen ia lui D um nezeu sau să p r im e j ­duiască d rep ta tea conducerii Sale, . .pentru ca

6

în vrem ea de acum, să-Şi a ra te d rep ta te a Lui în aşa fel, încît să fie d rep t şi să socotească d rep t şi pe cel ce crede în Isus“ (Rom. 3, 26).

î n felul acesta, D um nezeu înd rep tă ţeş te pe dep lin pe păcătosul pocăit — deşi vinovat, — şi pune pe seam a lui d rep ta tea desăvîrşită a D om nulu i Hristos ca să-i acopere ned rep ta tea ; şi apoi îi aco rdă păcătosului p r in sfinţire, p ro ­p r ia Sa d rep ta te în aşa fel încît acesta se schimbă şi a junge asem enea lui Hristos.

II. Jertfa ispăşirii şi slujba preoţească.

N oi credem că este foarte im portan t ca creş- ştinii să p r in d ă deosebirea d in tre actul ispă ­

şitor al lui Hristos pe cruce ca o je r t f ă com pletă şi desăvîrşită, — şi luc ra rea Sa din S anctuar ca M are P reo t oficiator, o fer ind * m eritele sacrif i ­ciului Său. Ce a făcut E l pe1 cruce a fost pen tru toţi oam enii (1 Ioan 2, 2). Ceea ce face în S anc­tu a r este p en tru aceia care primesc m a re a Sa m întuire .

A m bele aspecte sînt faze in teg ra le şi inse­parab ile ale lucrări i de m în tu ire veşnică a lui Dumnezeu. U n a furn izează je r t fa , cea la l tă a p l i ­carea acestei je rtfe , sufletului pocăit. U n a a

fost făcu tă de Hristos ca victimă, cea la ltă de Hristos ca Preot. A m bele sîn t aspectele M a re ­lui P la n răscum pără to r al lui D um nezeu p e n ­tru om.

E foarte im portan t ca încă de la început să deosebim cele două aspecte ale doctrinei, care pot fi despărţite în gîndire , d a r nu f ă ră o g rav ă pagubă în p ra c t ic ă . A cestea s în t : 1. m oartea m în tu itoa re a lui Hristos şi 2. însuşirea lucrări i Sale p r in credinţă. Ambele, şi ind iv idual şi comun. N u m ai cînd cele două sînt îm preună se constituie ispăşirea.

C a urm are , ispăşirea este sâvîrş ită p en tru noi şi luc ra tă în noi.

D ac ă dorim să ne r id icăm deasupra sărăciei înch inării noastre, să exper im en tăm încă odată m inunea şi înc rederea în s lu jba m în tu itoa re şi n e în tre ru p tă a lui Hristos, „care este ad e v ă ­ra tu l cen tru al devoţiunii creştine şi izvorul per- m am en t al vieţuirii creştine*1.

Deci, cînd cineva aude sau citeşte d in l i te ra ­tu ra noastră , că Hristos face ispăşire acum, t r e ­buie să în ţe leagă că este vorba despre ap l i ­carea m erite lor je r t fe i ispăşitoare pe care a făcut-o pe cruce, şi că E l o face cu p u t in ţă pen tru noi în mod indiv idual, d u p ă nevoile şi cerin ţe le noastre.

,.M a re a je r t fă fusese ofer ită şi fusese accep ­ta tă şi D uhul Sfînt care S -a coborît în ziua de Rusalii, a făcut ca m inţile ucenicilor să se t ra n s ­porte d in S anctuaru l de pe păm înt, în S an c tu a ­rul d in ceruri, unde Isus a in tra t p r in propriu l Său sînge ca să reverse asupra ucenicilor Săi m eritele ispăşirii Sale".

/

D U M IT R U P O P A

J S U S U R C Î N D G O L G O T A

T J m b re le grădinii G hetsem anii, au ră- U mas în urmă. Liniştea, tulburată pen­tru un m om ent de gloata înarmată ce tocmai se pierdea în noapte coborînd spre oraşul adormit, îşi întindea lin ţo liu l apă­sător, învălu ind în fa ldurile ei, unspre­zece fugari speriaţi şi dezorientaţi.

D incolo, afară d in grădină, cu paşi grăbiţi se profilau la lum inile sumbre ale torţelor, s iluetele unei gloate înar­m ate, ducînd în noapte un prins.

D eşi au trecut de atunci veacuri de-a- rîndul, to tuşi even im entele acelei nopţi,

, groaznicele lucruri ce au urmat apoi în ziua următoare, a constituit, constituie şi va constitui în veşnicii obiectul unor p ro funde şi sincere m edita ţii, pentru că atunci, s-a fundam enta t, s-a ratificat un legăm înt pe care cerul îl făcuse, un le- găm înt sigilat cu sîngele Celui ce a fost d in veacuri im em orabile şi va continua să fie de-alungul veşniciilor d e veşnicii, Fiul Cel iubit a l lu i D um nezeu, Salva­torul tuturor d in ghiarele m orţii veşnice, biruitorul răului, fra te le şi prietenul nea­m ului omenesc, D om nu l Isus Hristos.

„Era trecut d e m iezul nopţii şi stri­gătele gloatei zgom otoase răsunau pu­ternic prin aerul liniştit. M întu itorul era legat şi ţinu t de aproape şi se mişca num ai cu m ultă durere. D ar nerăbdă­tori, m ergeau către pala tu l lui Ana, fo s ­tu l m are p reo t“. „Pe Isus L-au dus la m arele preot, unde s-au adunat to ţi preoţii cei mai de seamă, bătrînii şi c ă r t u r a r i i M a r c u 14, 53 „D im ineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfa t cu bătrînii, cărturarii şi to t Soborul. D upă ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au da t în m îin ile lui P ila t“. Marcu

15,Legislaţia Ebraică, cerea ca pentru a

se pronunţa o hotărîre de moarte, San­hedrinul să ţină două şedin ţe, care şe­d in ţe, urmau să aibă loc în două zile d iferite . Pînă în după amiaza celei de a doua zi, decretul d e condam nare nu putea f i dat şi nici nu putea să intre în vigoare pentru a f i executat.

D e aceea, E l a fo s t dus la A na şi Caiafa, unde au fo s t prezenţi num ai o parte a Soborului, poate duşm anii cei m ai înverşunaţi ai lu i Isus, unde a fost judecat în prim ă instanţă. Cea de a doua sesiune a Sanhedrinului a avu t loc la num ai două ore distanţă, cînd la ea luară parte bătrînii, cărturarii şi to t so­borul. Fără îndoială că adunarea aceasta, trebuia să aibă darul a da o atm osferă d e legalitate procedurală, conform ă ce­rinţei legislaţiei Ebraice. D ar contrară ei. aceste două adunări au avut loc în aceeaşi zi, la num ai două ore interval. Ceea ce se petrecea, era num ai un arti­ficiu , un subterfugiu, care arăta o grabă ce trăda lipsa unor d o vez i care să stea,

cum şi graba de a făp tu i un lucru care nu voiau să le scape.

Şi astfel, sublim ul nostru Salvator stă în fa ţa judecătorilor propriului Său po ­por, pentru care E l a părăsit cerul şi a luat asupra-Şi chipul şi înfăţişarea crea­turilor ieşite d in m îna Lui. Cîtă deose­bire ! Ce disproporţie ! Ce sim ţim inte diam etral opuse. Iată, deoparte creatura: o m u l ! Prin păcat şi neascultare, om ul se desparte de D um nezeu , se răzvrăteşte îm potriva Sa! Ce face D um nezeu, Crea­torul, atunci cînd creatura cade în mina Lui, cînd se cere să se ia măsuri dras­tice fa ţă d e neascultare şi păcat ?

In răcoarea z ile i c înd um brele reci ale păcatului au căzut peste frum oasa grădină a E denulu i, D um nezeu ven i în grădină. E l căută pe cel ce păcătuise. V ocea Sa b lîndă se auzi: „U nde eşti A d a m e ? “ In um broasele tufişuri ale E d e ­nului cei doi fură găsiţi trem urînd de frică, acoperiţi num ai cu cîteva frunze d e smochin şi p lin i de deşertăciunea unor scuze fără de nici un tem ei. Cum fr igu l unei nop ţi sub im periul păcatu­lu i le pătrunse p înă în su flet, D um nezeu se m ilostivi de ei, îi îmbrăcă în haine de p iele şi le aprinse candela speranţei m întuirii lor, îndreptîndu-le privirea spre M ielu l lui D um nezeu care ridică păca­te le lumii.

D ar să urmărim pe de altă parte, ce se întîm plă atunci c înd Creatorul cade în m îna creaturii Sale. ,,A tunci oam enii aceia au pus m îna pe Isus, şi L-au prins> Pe Isus L-au dus la m arele preot, unde s-au adunat to ţi preoţii cei mai de

Pe lemn, avînd deasupra a Cerului urgie Iar jos, potopul urii de iad răscolitor,. Cu capul pe un umăr, cu inima zdrobită M urea al lumii noastre, din m oarte

Salvator.

seamă, bătrînii şi cărturarii. A ţ i auzit hula. Ce v i se pare? T o ţi L-au osîndit să fie pedepsit cu moartea. Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pum nii, şi să-l zică :„Prooroceşte! Iar aprozii l-au prim it în palm e{<. M arcu 14, 46; .53. 64. 63.

Imaginaţia este neputincioasă să con­tureze indescriptibila scenă ce a avu t loc, atunci cînd Isus, în răstim pul celor două ore d in tre cele două judecăţi, a fost dat in m îin ile gloatei iudeilor fără frîu.

„ D e luni de z ile ei î l vînase căutînd să-L prindă în cursă şi să-L ducă îna­intea unui tribunal secret, unde să obţină prin jurăm înt mincinos ceea ce nu putea avea pe căi cinstite. A cum îşi îm plineau planul. Purtarea lor era o călcare a legii. Propriile lor rînduieli, cereaîi ca un om să fie socotit nevinovat, cîtă vrem e nu s-a do ved it că are vreo vină. Preoţii, erau osîndiţi de propriile lor rînduieli ‘. Crudul tratam ent la care a fo s t supus D om nu l Hristos, mai înainte ca E l să f ie judecat, a fost o grosolană încălcare a Legislaţiei Ebraice. Aceasta fără a m ai lua în consideraţie fap tu l că toate acuzaţiile aduse erau nejuste, pen­tru că erau vagi şi neprecise. C odul m o ­zaic de procedură penală, stabileşte pa­tru principii de bază, ce trebuiau să fie observate în situaţii ca acestea :

1) A uten ticita tea acuzaţiilor ; 2) D ezba ­teri publice; 3) D ep lina libertate acor­dată acuzatului; 4) Ocrotirea acuzatului îm potriva eventualelor prim ejdii şi măr­turiilor false. „Instituţiile lui M oise“ p. 363.

M ai m ult, o acuzaţie îm potriva unei persoane, trebuia să se ocupe cu o sin­gură şi b ine d e fin ită crimă, iar dezba ­terile procesului trebuiau duse pînă la completa elucidare a acuzaţiei ce făcea obiectul procesului. N ic i unui acuzator, nu-i era perm is a-şi schimba acuzaţia sa în decursul procesului, pentru fap tu l că n-a pu tu t produce fap te care să încrimi­neze acuzaţia adusă. D ar raportul S fin ­telor Scripturi ne arată cele ce citim în M arcu 14, 55— 61: Preoţii cei m ai de seama şi to t soborul căutau vreo m ărtu­rie îm potriva lui Isus, ca să-l omoare ; dar nu găseau nici una. Pentru că m ulţi făceau mărturisiri m incinoase îm potriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potri­veau. U nii s-au sculat si au făcut o m ărturisire m incinoasă îm potriva Lui, si au zis : „ N o i L-am auzit z i c înd : ,Eu vo i strica T em ulu l acesta, făcut de m îini omeneşti, şi în trei z ile vo i ridica un altul, care nu va fi făcut de m îini om eneşti'. N ic i chiar în privinţa aceasta nu se potriveau mărturisirea lor. A tunci m arele preot s-a sculat în picioare în m ijlocul adunării, a întrebat pe Isus, şi I-a zis: „ N u răspunzi n im ic? Ce măr-

7

tunsesc oam enii aceştia îm potriva T a ? Isus tăcea, şi nu răspundea nimic. M a­rele preot L-a întrebat iarăşi, si l-a z is : ’E şti T u , H ristosul. F iul Celui binecu- vîn ta t?”

în scurtul interval de două ore dintre o şedinţă a Sanhedrinului şi cealaltă, Isus a constituit obiectul ba tjocurii celor adunaţi acolo. A scuipa pe cincva, era privit de iudei ca un sem n de totală dispreţuire. Tra tam entu l inuman la care a fost supus D om nu l Isus, tratam ent des- scris de Evanghelist, este o îm plinire a profeţiilor V echiu lu i T estam ent cu pri­vire la M esia. ..M ă înconjuraseră legă ' turile morţii, şi m ă îngroziseră r îun le pieirii; Cei ce stau la poartă vorbesc de m ine, şi b e ţiv ii m ă pun în cîntece”. Ps. 18,4; 69, 12. „M i-am dat spatele înaintea celor ce M ă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-M i smulgeau barba ; nu M i-am ascuns fa ţa de ocări şi de scuipări“. Is. 50, 6.

„Cînd s-a făcut ziuă, Sanhedrinul s-a adunat d in nou şi Isus a fo s t d in nou adus în sala de consiliu. E l deci trase despre Sine că este Fiul lui D um nezeu, şi d in aceste cuvinte, ei scoaseră > acu­zaţie îm potriva lui. C înd s-a dat o s în l - rea lui Isus de către judecători, o furie satanică puse stăpînire pe oameni. Urle­tu l glasurilor lor, era ca al unor fiare sălbatice. M ulţim ea s-a aruncat asupra lui Isus strigînd : E vinovat, la m oarte cu E l l D acă n-ar f i fo s t ostaşii R o ­mani, Isus n-ar mai f i trăit să fie răs­tignit pe crucea depe G olgota

D ar puterea de condamnare la m oarte , trecuse de la Sanhedrin, la guvernatorul Rom an, odată cu transformarea Iudeii în provincie Rom ană. D e îndată ce ju­decătorii E vrei au ajuns la hotărîrea de a condamna la m oarte pe Isus, m u lţi­mea condusă de preoţii cei mai de frunte au dus pe Isus la palatul lui Pilat. H a t. 27, 2. A ici avea să se petreacă actul fi ­nal al celei mai groaznice nedreptă ţi ju­diciare. Legislaţia iudaică, nu admitea executarea unei sentin ţe capitale în a- ceeaşi z i c înd ea a fo s t pronunţată. Dar dacă autoritatea romană făcea acest lu ­cru, ei iudeii, erau. după concepţia lor, absolviţi de acuzaţia călcării legilor lor.

„La scaunul d e judecattă al lui Pilat, guvernatorul roman, H ristos sta legai ca arestat. In jurul Lui, era garda de ostaşi, iar sala era aproape plină de spectatori. Chiar la intrarea sălii se gă­seau judecătorii Sanhedrinului, preoţii, conducătorii, bătrînii şi gloata”.

D eşi iniţial, Pilat avea de g înd să term ine repede cu condam natul iudeu care-i turburase liniştea trîndavă, de în ­dată ce privirea lui întîlni fa ţa b lîndă , expresivă, plină de bunătate şi nobleţe, atitudinea lu i se schimbă. N ic i un sem n de vinovă ţie nu se putea citi pe fa ţa Lui. E l văzu un om cu purtarea liniştită şi dem nă, a cărei figură nu purta sem nele unui criminal, ci caracte­rul cerului”.

Fără îndoială, Pilat a fost b ine im ­presionat de figura şi persoana D om nu ­lu i nostru Isus Hristos, de comportarea nobilă ş i dum nezeeasca răbdare în d e ­cursul lungului proces, care se apropia acum de încheierea lui. Cînd puţin m ai tîrziu, Iude ii au cerut moartea Lui, pen­

tru m otivu l că E l a pretins a f i Fiul lui D um nezeu, P ilat fu îngrozit şi a fost mai m ult ca oricînd hotărît a-L libera. E ste eviden t că guvernatorul R om an nu considera pe Isus ca un om de rînd şi prezentîndu-L pe Isus : „ la tă om ul” el făcea apel la s im ţim intele um ane ale celor adunaţi.

„ Ia tă om uP‘. Scripturile nu au fost scrise a tît de m u lt ca să prezin te isto ­ria trecutului, să prezică evenim entele viitorului, sau să ne dea un sistem teo ­logic perfect — deşi toate aceste lu ­cruri sînt cuprinse în ea, — ci ca să ne prezinte o persoană — pe Isus Hristos. Ea nu este a tît de m ult o carte de teo ­logie, cît este o carte biografică a auto ­rului şi subiectului ei — Isus Hristos.

Crescut într-un atelier d e dulgherie, neavînd în afară de B ib lie alte cuno­ştinţe literare ; nevenind în contact cu nici un filo zo f contemporan Lui, şi nici cu scrierile învăţătorilor dinaintea Lui, cînd fu la v îrsta de 30 de ani, şi-a strîns în jurul L u i 12 ucenici, a propo­văduit cel m ai înalt cod d e comportare morală pe care l-a cunoscut lum ea pînă atunci şi S-a proclamat M esia. E l a învăţat, a făcu t minuni, iar apoi a fost crucificat. A v e m în fa ţa noastră pe unul care cu o m are putere, veacuri de a rîndul a m odela t inim ile, caracterele, gîndurile şi via ţa oamenilor. A p o i ,,Pi­lat a luat pe Isus, şi a pus să-L bată. Ostaşii au îm p le tit o cunună de spini, l-au pus-o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. A p o i s-au apropiat de E l, şi ziceau : „Plecăciune, îm păratul Iudeilor !” Şi-I dădeau palme. Pilat a ieşit afară, şi a zis Iudeilor : „lată v i-l aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în E l”. Isus a ieşit deci afară, pur tind cununa de spini şi haina de pur­pură. „lată om ul !” le-a zis P ila t”. Ioan 19, 1— 5. A ceasta a fo s t o altă josnică încercare a lu i Pilat de a salva pe Isus d e la m oarte ş i în acelaş tim p să-şi sal­veze şi reputaţia sa. E l spera că pedeap­sa dată, va m ulţum i pe acuzatorii lui şi le va trezi m ila. Biciuirea era a tît de groaznică, încît Evreii, o lim itară la ,,patruzeci fără una”. La romani însă, nu se cunoştea nici o lim ită. N u rare erau ocaziile c înd cel bătu t astfel, m u ­rea sub lovituri. Instrum entul de tor­tură, era un bici cu un m îner scurt, de care erau prinse num eroase bucăţi lungi de p iele ce se term inau cu plum b la ca­pete. A cestea pătrundeau adine în piele, odată cu fiecare lovitură dată. Pentru ca osînda să f ie cît mai dureroasă, v ic­tim a era dezbrăcată pînă la brîu şi le ­gată d e un stîlp cu m îin ile la spate. Uneori victim a era bătută fără nici o ale­gere, pe fa ţă ca şi pe to t corpul. ,,Jude ­cătorul lu i Israel este lov it cu nuiaua pe o b r a z !“ M ica 5 , 1. Iar Isaia profetiza : ,,M i-am da t spatele înaintea celor ce M ă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-M i smulgeau barba ; nu M i-am ascuns fa ţa de ocări şi de scuipări. „Is. 5 0 ,6. „D upă cum pentru m ulţi a fo s t o pri­cină d e groază — atît de schimonosită l i era fa ţa alături de a unui om , şi atît d e m ult se deosebea înfăţişarea Lui d e a fiilor oam enilor”. Is. 52,14.

Cînd so ldaţii romani sfîrşiră grozava lor îndeletnicire si cînd setea lor de

sînge a fo s t satisfăcută, Isus d e abia mai era de recunoscut. A t î t de m utilată era figura Lui, încît de abia mai se­măna a f i om. D ar soldaţii, nu. term i­nară. N u m in d u -L în bătaie de joc îm ­părat, L-au dus afară în curtea pretoriu­lui, l-au pus o manta de purpură pe um erii singerînzi şi o cunună de spini pe frun tea-l obosită, şi Pilat L-a prezen­ta t m ulţim ii : „ la tă om ul”. Părerea una­nim ă este aceea că în aceste cuvinte Pi­lat exprim ă mai degrabă m ilă decît dis­preţ. E l căuta o ieşire care să-i linişteas­că su fle tu l răscolit. „ D e atunci Pilat căuta să-l dea drumul. D ar Iude ii stri­gau : „D acă dai drum ul om ului aces­tuia, nu eşti prieten cu Cezarul. O ri­cine se face pe sine împărat, este îm ­potriva Cezarului”. C înd a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară ; şi a şezut pe scaunul de judecător, în lo ­cul num it ,,Pardosit cu p ietre”, iar evre- ieşte : „G abat a”. Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pe la ceasul al şaselea. Pi- lat a zis Iudeilor : „Iată îm păratu l vos­tru !” D ar ei au strigat : „ la-L, ia-L, răstingneşte-L !” „Să răstignesc pe îm ­păratul vostru ?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai d e seam ă au răspuns : „N oi n-avem alt îm părat decît pe C e za ru l!” A tunci L-a da t în m îin ile lor, ca să fie răstignit. A u luat deci pe Isus, şi L-au dus să-L răstignească”. Ioan 19,12— 16.

In desperarea şi orbirea lor, iudeii erau acum gata să accepte ceea ce cu vehem enţă au respins ani d e a rîndul şi anume, că Cezarul singur este îm păra ­tu l lor. Aceasta a fo s t o com pletă re­nunţare d in partea lor, la speranţa ţi­nui M întuitor. Ca naţiune, Iude ii au fost respinşi, ne mai fiin d recunoscuţi ca fii ai lui D um nezeu. B lestem ul invocat urma să-i urmărească pe ei şi pe copiii lor d in generaţie în generaţie.

Supunîndu-se cerintii de răstignire, Pilat s-a d o v ed it a f i cu to tu l incom pati­b il cu slujba sa de judecător roman. E l a călcat cu bunăştiinţă în picioare prin­cipiul Legislaţiei Rom ane, ce-i era bine cunoscut care spune că : „Cerinţa rău­voitoare a m ulţim ii, nu trebuie luată în consideraţie, a tunci cînd se cere achita­rea unui om v inova t şi condamnarea u- nuia n evinova t”. Cele 12 table. C odul lu i Poenis.

„Pilat le-a zis : „Dar ce să fac cu Isus. care se num eşte H ristos ?” ,,Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toţii. D regăto ­rul a zis : „D ar ce rău a făcu t ?” E i au început să strige şi m ai tare : „Să fie răstignit !” C înd a văzu t Pilat că n-a­junge la nimic, ci că se face mai m ultă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mîinile înaintea norodului, şi a zis : „E u sînt nevinova t d e sîngele neprihănitului a- cestuia. Treaba voastră ! „Şi to t noro­d u l a răspuns : „Sîngele L u i să fie asu­pra noastră şi asupra copiilor noştri” . A tunci Pilat le-a slobozit pe Baraba ; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele , L-a dat în m îin ile lor, ca să f ie răstignit” . M at. 27, 22— 26.

R ăstigneşte-L a fo s t u ltim ul strigăt — la unison — al celor adunaţi în faţa palatului lui Pilat. N ic i o singură voce nu a contrastat in vacarm ul celor setoşi

(Continuare în pag. n -a )

C O M E N T A R I I

EXPLICAŢIA UNOR TEXTE1 CORINTENI 15, 29

A stfel, ce a r face cei ce se botează pen tru cei m orţi ? D acă nu înv iază m orţii n ic ide ­

cum, de ce se botează ei p en tru cei m orţi ?Se botează pentru cei morţi. Acesta este

unul d in tre cele mai grele pasag ii d in scrierile lui Pavel pen tru care încă nu a fost găsit o explicaţie cu o deplină satisfacţie. C om en ta ­torii au d a t p în ă acum 36 de soluţii p en tru explicarea problem ei conţinu tă în verset. Cele m ai m ulte d in t re sugestii folosesc p re a puţin , d a r cîteva m eri tă o atenţie serioasă. T rebu ie avute în vedere două lucruri a tunci cînd cău ­tăm să în ţe legem pasagiul: 1. P avel vorbeşte de înv iere şi de aceea orice sugestie p en tru soluţionare, trebuie să fie în str însă legă tu ră cu subiectul de seam ă al capitolului 15, adică cu subiectul învierii. 2. O in te rp re ta re rezona­bilă trebuie să se conformeze cu traducerea corectă a frazei d in lim ba g reacă „huper ton nek ron“ (pentru cei morţi). I n general e a d ­mis că „ h u p e r“ (pentru) în cazul nostru, î n ­seam nă ,,în n um ele11. S înt sugerate trei in te r ­p re tă r i posibile :

1. Pasag iu l a r trebui tradus: ,,Ce trebuie să facă cei care sînt botezaţi ? S înt ei botezaţi pen tru cei m orţi? D ac ă morţii nu înviază, de ce se mai botează? Şi de ce sîntem noi în p r i ­m e jd ie în orice clipă p en tru ei? A ceastă t r a ­ducere deşi posibilă, nu d ă o explicaţie satis­făcă toare frazei : pen tru cei m orţi sau în num ele celor morţi?

2. P avel se re fe ră la un obicei eretic, p rin ^ care creştinii cei vii se botezau în num ele ce­

lor m orţi şi nebotezaţi, fie rude. fie prieteni. Cei ce se botezau în felul acesta, credeau că morţii lor pot să fie mîntuiţi . P ă r in ţ i i bisericii amintesc adesea această practică, citînd obi­ceiul ereticilor din secta marcionistă. M ai mult, T e r tu l ia n se re feră la o să rbă toare pă- gînă. în care înch inători i t receau p r in tr -o cu­ră ţ i re sau spă lare în num ele morţilor. M arcio- nism ul în f lo rea cam la m ijlocul celui de al doilea secol d. H r. A ceastă a doua soluţie cere să presupunem că această p rac tică exista încă de pe v rem ea lui Pavel. O biec ţiunea care s-a r idicat, a fost că nu era cu pu t in tă ca aposto­lul să citeze o p rac tică p ăg în ă sau eretică în sp r i j inu l unei doctrine fu n d am e n ta le creş­tine. Şi Pavel, f ă r ă să adm ită p rac tica a r fi pu tu t spune: „C h ia r *) păg în ii şi ereticii îşi î n ­

temeiază cred in ţe le lor pe n ă d e jd e a învierii, şi dacă ei păs trează această speranţă, cu cît mai m ult a r trebui ca noi s-o păs trăm !“ Isus a folosit p i ld a cu omul bogat şi săracul Lazăr, num ai ca un m ijloc pen tru o m are învă ţă tu ră , fă ră să facă vreo aplicaţie.

3. In te rp re ta re a v. 29, e cu pu t in ţă în te r ­menii contextului, adică al versetelor 12— 32. ca o a l tă dovadă a învierii: 1. Cuvîn tu l „alt- fe l“ de la începutul versetului, se re fe ră la argum entu l versetelor 12— 28 şi poate fi p a ­ra f raza t , ,dar dacă nu este înviere"... 2. C u ­vintele „se bo tează11 sînt folosite în m od f igu ­ra t ca făc înd fa ţă cu v ite j ie p r im ejd ie i de moarte, ex. M at. 20, 22; L uca 12, 50. 3. „Cei ce se bo tează" se re fe ră la apostoli, care erau m ereu în fa ţa m orţii în t im p ce p roc lam au învierea. Rom. 8, 36. 2 Cor. 4, 8— 12. D in p ro p r ia sa exper ien ţă de la Efes, de un d e a scris P avel această epistolă, spunea că „sîntem în p r im e jd ie în orice c l ipă“ , „în fiece zi eu sînt în p r im e jd ie de m oarte" , „nici nu mai trăgeam n ă d e jd e de v ia ţă “ . 4. „M orţi i" d in v. 29 sînt m orţii creştini d in v. 12— 18 şi p ro ­bab il toţi creştinii vii, care, d u p ă păre rea unora d in tre corinteni. nu mai au nici o spe­r a n ţă du p ă m oarte, v. 12. 19. C onform acestei in te rp re tăr i , v. 29 poate fi p a ra f ra z a t astfel: „D a r dacă nu este înviere, ce folos au solii E vanghelie i că fac m ereu f a ţă morţii în n u ­mele oam enilor care oricum, sînt destinaţi pieirii p r in m o arte?" A r fi o nebunie pen tru ei să facă fa ţă m orţii ca să salveze pe alţii, dacă m orţii nu înviază. v. 16. 17. 32. N e în t re ­rup tu l cu ra j al apostolilor în f a ţa m orţii este o dovadă excelentă a credinţe i lor în înviere.

C ă nu e cu putin ţă , du p ă cum în v a ţă unii, ca creştinii să fie botezaţi p r in înlocuire în num ele rudelo r şi p rie ten ilo r decedaţi, se vede d in mai m ulte locuri d in Scr ip tu ră care d e ­c la ră că omul trebuie în m od personal să creadă în Hristos, să-şi m ărturisească p ăc a ­tele sale ca să poa tă prim i botezul şi să fie astfel m întuit. F ap te 2, 38; 36. 37; Ezech. 18, 20— 24 ; Ioan 3, 16 ; 1 Ioan 1, 9. C h iar şi cei mai n ep r ihăn iţ i oam eni pot să-şi scape num ai proprii le lor suflete. Er. 14, 14. 16. M oartea m archează încheierea tim pului de cercare p e n ­tru om. Ps. 49, 7— 9; Ecl. 9, 5. 6. 10; Is. 38, 19; L uca 16, 26; Ebr. 9, 27. 28.

Z I U A M U N C I I„ Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănînce“ . 2 Tes. 3, 10 u.p-

Ţ Tnul din izvoarele bucuriei şi dem nităţii ome- y J neşti, îl constituie m u n c a ! Bucuria pe careo simte la terminarea lucrării sale, oricine a depus un efort in orice domeniu de activita te cinstită şi folositoare, este adesea de nedes- c r i s ! Istoria dă mărturie că unele din cauzele decadenţei unor popoare din antichitate, s-a datorit şi desconsideraţiei şi dispreţului arătat fa ţă de muncă. Pe cînd altele s-au dezvo lta t şi s-au afirm at pe arena istorică a lumii, toc­mai prin muncă, economie, cumpătare, şi res­pect faţă de legile ce guvernează dezvoltarea societăţii.

Încă de la Creaţiune, im portanţa muncii a fost clar arătată, la tă cum citim despre aceasta :

„Locuitorilor Edenului le fu încredinţată ocrotirea grădinii, cultivarea şi păzirea ei. Ocupaţia lor nu era obositoare, ci plăcută şi întăritoare. Dumnezeu hotărî lucrul ca o bine­facere pentru om, ca să-i ocupe m intea să-i întărească corpul şi să-i dezvo lte capacităţile. Intr-o activita te spirituală şi corporală, A dam

îşi găsea una din cele mai înalte plăceri ale existenţii sale sfinte. Dar cînd el fu gonit, din cauza neascultării sale, din frumoasa sa patrie şi constrîns a se lupta cu prelucrarea unui păm înt îndărătnic, spre a-şi cîştiga pîinea z il ­nică, tocmai această muncă, deşi foarte deose­bită de ocupaţia plăcută din grădină, era totuşi un scut fa ţă de ispite şi un izvor de fericire. Deşi munca e însoţită de osteneală şi durere, totuşi comit o greşeală acei care o privesc ca un blestem. Cei bogaţi se simt a d e ­sea ridicaţi m ai pe sus de o sîrguinţă folosi­toare şi privesc cu dispreţ asupra claselor muncitoare; dar o astfel de purtare este cu totul în contrazicere cu intenţia lui Dumnezeu la crearea omului. Ce sînt proprietăţile, chiar ale celor m ai bogaţi, în comparaţie cu m oş te ­nirea care fu da tă distinsului A dam ? Şi to ­tuşi, A dam nu era trîndav. Creatorul nostru A totîn ţelept, care ştie ce serveşte la fericirea omului, hotărî lui Aclam lucrul său. A d e v ă ­rata bucurie a v ie ţii nu se găseşte clecît la oamenii sîrguitori. îngerii sînt lucrători s i l i ­tori ei sînt slujitori ai lui Dum nezeu pentru fiii oamenilor. Creatorul n-a pregătit nici un loc pentru cei leneşi şi tr în dav i“.

în tem eietorul Creştinismului, D om nul Isus Hristos, a prezentat munca în toată frum use­ţea ei ca pe o adevărată virtute. El afirm a hotărît această atitudine a Sa pentru preţuirea muncii, cînd z icea: „T ată l Meu lucrează pvnă acum, şi Eu de asemenea l u c r e z l o a n 5, 17.

Această preţuire a muncii a doved it-o şi prin exem plu l Său. în atelierul de dulgherie al lui Iosif, El a trăit v ia ţa unui muncitor m a ­nual. Cea mai mare parte a v ie ţii Sale pămîn- teşti, a fost petrecută în muncă răbdătoare în atelierul de dulgherie din N azaret. Prin p lida Sa ne în vaţă că este o datorie pentru noi să muncim, şi că lucrul nostru să fie făcut cît mai d e s ă v îr ş i t !

A postolu l P ave l scria fraţilor din vrem ea aceea în felu l următor, despre m u n c ă : „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vede ţ i de tre ­buri, şi să lucraţi cu mîinile voastre, cum v-am sfătuit. Căci, cînd eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce”. A u zim însă că unii din tre vo i tră­iesc în neorînduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. în dem năm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în D om nul nostru Isus Hristos, să-şi mănînce pîinea lucrînd în linişte11. 1 Tes.4, 1 1 ; 2. Tes. 3 ; 10— 12. în veacurile ce au urmat şi pînă în ziua de astăzi, credincioşii au urmat întocmai acestei sfaturi inspirate.

‘Totuşi au existat şi oameni care priveau la muncă şi îndeosebi la munca manuală, — ca la ceva înjositor, degradant, şi căutau să o evite. Lucrul acesta nu este nici drept, nici cuviincios. Oamenii muncii, — indiferent de felul muncii pe care o îndeplinesc — sînt cinstiţi cum , se cuvine. Pentru ca aceasta să nu se uite niciodată, s-a instituit o zi în an, ziua de 1 mai, cînd, atît prin presă cît şi prin viu grai, se scoate în ev idenţă importanţa muncii şi lupta dusă şi eforturile depuse de-a- lungul deceniilor, spre a se ajunge la aceasta

situaţie.Deşi pentru noi, aşa cum am scris mai sus,

munca a fost totdeauna ţinută în deosebită cinste, totuşi ţinem să îndem năm şi cu această ocazie, — frăţietatea noastră din ţara noastră, să depună toate eforturile posibile pentru ca fiecare să-şi îndeplinească la vrem e munca în sectorul de activita te al fiecăruia.

Îndeosebi credincioşii noştri din sectorul agricol, sînt stăruitor îndem naţi a da deose­bită atenţie îndeplinirii la tim p a acestor munci, de îndeplinirea lor la o vrem e depin- zînd atît de mult, în ce priveşte strîngerea unei recolte îmbelşugate, pentru hrana tuturor celor ce muncesc.

R E D A C Ţ IA

10

Iacob Steiner, care a tră i t în T y ro l

p r im a p a r te a secolului 17, este

cel care a adus la existenţă fa im oa­

sele viori Crem ona, considerate de

mulţi, ca cele m ai bune d in lume.

O riunde u n a d in acestea se a f lă pe

p ia ţă astăzi, p re ţu l ei se r id ică la o

sum ă fabuloasă.

în 1791, u n a d in aceste viori, a fost

v în d u tă în condiţii destul de stranii.

U n oarecare conte germ an, care

auzise pe Alessi, m are le violonist,

c în tînd cu o v ioară — C rem ona — a

oferit o fabuloasă sumă de bani p en ­

tru vioară , d a r muzicianul, a spus că

mai d eg rab ă îşi v inde p ro p r ia lui

via ţă, decît vioara . în curînd, ştirea

despre dor in ţa contelui de a-şi cum ­

p ă r a o astfel de vioară, deveni cunos­

cută în to a tă Europa.

în t r -o zi, un b ă t r în străin, apă ru

la p o a r ta contelui cu o cutie de v ioară

h îrb u i tă sub b ra ţu l său. Servitorii, r e ­

fuzară să-i dea d rum ul înăun tru , d a r

el nu voi să plece. ,,Spune stăpînului

t ă u “ , — a spus s t ră in u l — „că m u ­

zica cerului îl aş teap tă la poartă" .

A tunci însăşi contele veni să-l p r i ­

mească. Bătrînul, scoase d in h îrbu ită

lui cutie, o v ioa ră în perfec tă stare,

o v ioa ră ce nu era opera decît a cele­

brului Iacob Steiner. Apoi el cîntăN__atît de m inunat încît contele dori să

cumpere v ioara ; d a r bă trînu l m uzi­

cian, refuză să se despartă de ea,

orice i s -a r oferi, a fa ră de singura

condiţie, ca el, bătrînu l muzician să-şi

pe treacă restul vieţii la castel şi să

cînte la ea, odată pe zi. în cele din

urm ă, contele se învoi şi obţinu v ioara

în aceste condiţiuni. Z i după zi, m i ­

n u n a ta ei muzică răsu n a în tot caste­

lul, înc în tînd pe cei ce o auzeau.

T o t astfel, m elodia păcii divine

poate fi auzită în sufletele noastre,

num ai atunci cînd noi deschidem uşa

sufletului nostru lui Isus Hristos, care

va veni apoi în inimile noastre şi

va locui cu noi şi va îndulci zilnic

v ia ţa noas tră cu muzica cerului. Ioan 14, 27.

E. 0 . W.

CREŞTERE ŞI SERVIRET Tiaţa d e creştin înseamnă m ult mai m ult decît socotesc m ulţi că ' este. N u e alcătuită numai d in blîndeţe, răbdare, um ilinţă şi bunătate. Aceste însuşiri sînt cu to tu l trebu incioase; dar m ai este nevo ie şi de cura), tărie, energie şi stăruinţă. Cărarea trasată de D om nul H ristos este o cărare strimtă, care cere lepădare de sine. Pentru a porni pe cărarea aceasta şi a stărui înainte pe ea prin greutăţi şi descurajări, se cere ceva m a i. m ult decît nişte oameni slabi.

T Ă R IE IN C A R A C T E R

0 <? cer oameni tari, bărbaţi care pentru a porni înainte, nu vor aş- O tepta ca să li se netezească m ai întîi şi să se îndepărteze orice piedecă ; bărbaţi care vor inspira cu un nou zel eforturile slăbite ale lucrătorilor descurajaţi, bărbaţi a căror inim ă e caldă de iubirea D om nulu i H ristos şi ale ţă ror m îini sînt tari pentru a face lucrarea Lui.

Unii d intre aceia care se angajează în lucrarea misionară sînt slabi, lipsiţi de putere ?îervoasă, lipsiţi de spirit, uşor descurajaţi. Sînt lipsiţi de avînt. E i nu au acele trăsături potriv ite de caracter, care dau putere să facă ceva, — spiritul şi energia care aprind entuzias­m ul. Aceia care doresc să aibe succes, trebuie să fie plini d e curaj şi de nădejde. E i trebuie să cultive nu num ai v irtuţile pasive, ci şi pe cele active. Chiar dacă trebuie să dea un răspuns blînd care să înlăture mînia, ei trebuie să posede curajul unui erou pentru ca să se împotrivească răului. L îngă iubirea care rabdă totul, au nevoie şi de tăria de caracter care va face ca influenţa lor să fie o putere pozitivă.

Unii nu au tărie d e caracter. Planurile şi scopurile lor n-au o form ă hotărîtă şi nici tărie lăuntrică. E i au puţină însemnătate practică pe lum e. Slăbiciunea aceasta, nehot&rîrea şi lipsa aceasta de succes, trebuie să fie biruite. In adevăratul caracter creştin este o tărie care nu poate f i preschimbată sau subjugată de împrejurările potrivnice. Trebuie să avem tărie morală şi cinste, care nu pot f i înşelate prin linguşire sau m ituire.

E D U C A Ţ IA M IN Ţ II

J~ \um nezeu doreşte ca noi să fo losim orice ocazie spre dobîndirea

unei pregătiri pentru lucrarea S~a. E l aşteaptă ca să depunem

toate forţele noastre în săvîrşirea ei şi să păstrăm v ie în inim ile noastre sfinţenia ei şi marile ei răspunderi.

M ulţi d intre cei care sînt în stare să facă o lucrare frumoasă,

fac puţin d in pricină că încearcă puţin. Una d in cauzele acestui lucru

este preţul cel mic pe care îl pun pe ei înşişi. Hristos plăti un preţ

nem ărginit pentru noi, şi E l doreşte ca să ne preţuim după preţul

pe care l-a plătit El.

N u vă lăsaţi m ulţum iţi cu ajungerea unei ţin te joase. N o i nu sîntem ceea ce am putea fi, sau ceea ce D um nezeu vrea să fim . D um nezeau

ne-a dat puteri de judecată, 7lu spre a rămîne nelucrătoare sau să

f ie îndreptate pentru scopuri păm înteşti sau josnice ori vremelnice, ci pentru ca ele să fie crescute în măsura cea mai mare, să fie

curăţite, sfin ţite , înnobilate şi fo losite pentru înaintarea împărăţiei

Sale.

N im en i să nu se lase să fie doar o maşină, care să meargă după

părerile altuia. D um nezeu ne-a dat puterea d e a cugeta şi a lucra,

Si num ai lucrînd cu sîrguinţă, aşteptînd înţelepciune d e la E l, veţi

f i în stare să purtaţi poveri. R ăm îneţi în personalitatea pe care v-a

dat-o D um nezeu. Să nu fiţi umbra nimănui. A ş tep ta ţi ca D om nul să

lucreze în voi, pentru vo i şi prin voi.

N iciodată să nu vă închipuiţi că aţi învăţat destu l şi că acum vă

pute ţi odihni de sforţările voastre. M intea cultivată este măsura omu­

lu i. Educaţia voastră trebuie să continue to t tim pul v ie ţii voastre ;

fiecare zi trebuie să fie de învăţare şi de folosire a cunoştinţei

căpătate.

A duceţi-vă am inte că în orice loc a ţi sluji, descoperiţi m otive şi

dezvo lta ţi caracterul. Oricare ar f i lucrarea voastră, faceţi-o cu punc­

tualitate, cu sîrguinţă: învingeţi înclinaţia de a căuta o muncă uşoara.

11

Acelaş spirit şi aceleaşi principii care conduc pe cineva în activitatea lui zilnică, îl vor conduce în toată viaţa sa. Aceia care doresc să lucreze num ai cît li se cere pentru un salariu anum it ,

şi vor să se arate destoinici, fără obo­seala dobîndirii unei pregătiri sau edu ­caţii, nu sînt chem aţi de D um nezeu să activeze în lucrarea Sa. A ceia care cer­cetează cum să cheltuie cît mai puţin cu putin ţă d in puterea lor fizică^ nu sînt lucrători peste care E l să poată turna plinătatea de binecuvîntări. Pilda lor este molipsitoare. In teresul egoist este jnotivul care-i conduce. Aceia care au nevoie să fie supraveghiaţi şi care lu ­crează num ai dacă li se cere să facă un lucru anume, nu sînt cei care să fie socotiţi buni şi credincioşi. E nevoie de lucrători care dau dovadă de energie, integritate, silinţă, oameni care sîn t gata să facă to t ce trebuie să fie făcut.

M u lţi slăbesc d in cauză că se dau în lături de la răspunderi de teama că nu vor izbuii. în fe lu l acesta nu ajung să capete acea educaţie care izvorăşte din experienţă şi pe care citirea, s tudiu l şi toate avantajele căpătate alt fel, nu le-o Poate da.

Un om poate să schim be împrejurările, dar nu trebuie să se îngăduie îm preju­rărilor să-l schim be pe el. N o i trebuie să ne fo losim de împrejuări ca de unelte cu care să lucrăm. N o i trebuie să le stăpînim , iar nu să le lăsăm să ne stă- pînească ele pe noi.

'Bărbaţi puternici sînt aceia care au fo s t îm piedecaţi, încurcaţi şi zădărniciţi. Punînd la lucru energiile lor, p iedicile pe care le întîm pină se dovedesc pentru ei adevărate binecuvîntări. E i ajung să stea pe picioarele lor. Lupta şi greută­ţile îi fac să exercite încrederea în D um nezeu şi să aibă acea tărie care dezvo ltă puterea.

M O T I V E L E SL U JIR II

D om nul H ristos n-a slujit în chip cru*

ţător. E l nu şi-a măsurat slujirea la num ărul d e ore. T im p u l Său, inima Sa, su fle tu l şi puterile Sale, erau da te lu ­crării de a ajuta oamenii. E l a muncit din greu în z ile obositoare, iar în cursul nopţilor lungi S-a plecat în rugăciune, cerînd har şi putere pentru a putea face o lucrare mai mare. Cu strigăte şi cu lacrimi, E l înălţa cererile Sale la cer, pentru ca făptura L u i omenească să fie întărită, pentru ca E l să fie pregătit să poată da p iept cu vrăj?naşul viclean în toate lucrările lui înşelătoare şi să fie îm puternicit să-Si îndeplinească ?nisiunea de a înălţa omenirea. Servilor Săi le spune: ,,V-aî?i dat o pildă, ca şi vo i să faceţi cum am făcut E u ”. loan 73, 75 .

Dragostea lui H ristos”, zicea Pavel, ,,ne constrînge”. 2 Cor. 5, 14. Acesta era principiul care-l îndem na pe el la lucru ; era m o tivu l care-i dădea putere .

Dacă vreodată scădea pentru o clipă rîvna lui pc cărarea îm plinirii datoriei, o p r h ire la cruce îl făcea să-şi încingă din nou coapsele m in ţii lui şi să se avîn te d in nou pe calea lepădării de sine. In oboselile lu i pentru fraţii săi. se sprijinea m ult pe dovedirea iubirii ne?nărginite în jertfa D om nulu i Hristos,

cu puterea ei subjugătoare şi constrîn- gătoare.

C ît de călduros şi cît de mişcătoreste apelul lu i: „ C unoaşteţi harul D o m ­

nului nostru Isus Hristos. E l, măcar că era bogat, S-a făcu t sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, vo i să vă îmbogăţiţi*'. 2 Cor. 8, g. Cunoaşteţi înăl-

ţim ea de la care S-a coborît, adîncimea um ilin ţe i la care a mers. Piciorul Lu i a pornit pe calea jertfirii şi nu s-a întors pînă nu Şi-a da t viaţa. N -a fost odihnă pentru E l între tronul d in cer şi cruce. Iubirea L u i pentru om L-a făcut să pri­mească bucuros orice înjosire şi să su­fere orice batjocură.

Pavel îndem na ca „fiecare d in vo i să se uite nu la foloasele lui, ci la fo loa ­sele altora”. E l ne spune: „Să aveţi în vo i g îndul acesta care era şi în Hristos Isus: E l măcar că avea chipul lu i D u m ­nezeu, to tuşi n-a crezut ca un lucru apu­cat să fie deopotrivă cu D um nezeu, ci

Pe Tine Te voi lăuda...

Pe T ine T e voi lăuda

Şi lîngă Tine-n veci voi sta...

Cuvîntul T ă u mîngîietor

Aduce pace tuturor...

E pîinea fă ră de sfîrşît

D in care veacuri s-au hrănit...

E soarele mai sus de sori

Ce ne ridică din viitori...

Cuvîntul T ă u de-apururi viu

El înfloreşte-oricc pustiu...

Şi T u acelaşi veşnic eşti

Şi în vecie străluceşti.

Pc T ine T e voi lăuda

Şi lînga Tine-n veci voi sta.

C. G.

S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat r.hip de rob, făcîndu-Se asemenea oam e­nilor. La înfăţişare a fo s t găsit ca un om, S-a sm erit şi S-a făcu t ascultător pînă la moarte, şi încă m oarte de cruce". Fii. 2, 5— 8.

Pavel dorea d in toată inim a ca um i­lirea D om nulu i H ristos să f ie văzută şi înţeleasă. E l era convins că dacă oa­m enii ar putea f i făcuţi să privească adine la jertfa uim itoare adusă de M a ­iestatea cerului, egoism ul ar f i izgonit din inimă. A p osto lu l zăboveşte asupra fiecărui punct pentru ca noi să putem în ţelege în oarecare măsură m inunata dovadă de grija pe care o arată M în tu r torul fa ţă de cei păcătoşi. E l îndreaptă m intea m ai întîi la locul pe care D o m ­nul H ristos îl avusese în cer, la sînul Tatălu i Său; î l descoperă apoi cum lasă la o parte Slava Sa şi d e bună voie Se supune la stările um ilitoare ale vie ţii omului, lu înd răspunderile unui serv, făcîndu-Se ascultător pînă la m oarte şi anum e cea mai plină d e ocară şi m ai revoltătoare, cea mai plină de chinuri : m oartea pe cruce. P utem privi noi la această m inunată dovadă de iubire din partea lu i D um nezeu fără să sim ţim recunoştinţă , iubire şi o în ţelegere adîncă a fa p tu lu i că nu sîn tem ai noştri înşine? Un astfe l d e D om n nu trebuie să fie servit d in m o tive egoiste şi p line de nem ulţum ire.

„Ştiţi”, zicea Petru, „că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, a ţi fost răscumpăraţi”. 7 Petru 1, 18. O , dacă acestea ar f i fo s t îndestulătoare pentru răscumpărarea omului, cît de uşor s-ar fi îm plin it aceasta de acela care zice : ..A l M eu este argintul şi al M eu este aurul”, Hagai 2, 8. D ar păcătosul nu putea f i m în tu it decît prin sîngele pre­ţios al F iului lu i D um nezeu.

O Ţ I N T A U N IC A

/ n viaţa D om nulu i Hristos, to tu l era supus lucrării Sale, marea lucrare de

răscumpărare pe care venise să o îm ­plinească. Şi aceeaşi consacrare, aceeaşi lepădare şi jertfire de sine, aceeaşi supunere la cerinţele C uvîntului lui D um nezeu, trebuie să se m anifesteze şt în ucenicii Săi.

T o ţi aceia care primesc pe D om nul H ristos ca M în tu itor personal, vor dori privilegiul de a servi lui D um nezeu. V â zîn d ce a făcut cerul pentru el, inima lor este mişcată de o iubire nem ărgi­nită si de o recunoştinţă plină de ado ­rare. E i sînt grabnici în a arăta recu­noştinţa lor prin punerea însuşirilor lor în slujba lui D um nezeu. E i doresc să arate iubirea lor pentru D om nu l Hristos şi pentru cei răscumpăraţi de E l. Cu drag iau asupră-le munca, greutăţile şi sacrificiul.

A devăra tu l serv al lu i D um nezeu va face to t ce poate mai bine, pentru că în fe lu l acesta poate să glorifice pe D om nul său. E l va face ce e b ine pen­tru ca să ţină seamă de cerinţele lui D um nezeu. E l se va strădui să-şi. spo­rească toate puterile. E l va îm plin i orice însărcinare ca pentru D um nezeu . Unica lui dorin ţă va f i ca H ristos să poată prim i închinarea şi o servire desăvîrşitâ .

12

De păpădie şi măcriş are nevoie orice om

O

P A P A D IA

plantă medicinală a le cărei efecte m ultilaterale ne p ro ­duc uimire, dar care din nefericire este prea puţin utili­

zată. In afară de aceasta ea are un efect indispensabil pentru „curăţenia de p rim ăvară1' a organismului.

P lanta cunoscută pretutindeni, iar pentru noi atît de p re ­ţioasă d inte de leu — (păpădie) (Taraxacum officinale) din familia Compoziteelor, are şi o sumedenie de denumiri populare.

Este o p lan tă răspîndită pe toa tă emisfera nordică a glo­bului pâmintesc şi se întilneşte în mari cantităţi şi pe la noi.

D intr-o rădăcină simplă, sau puţin rămuroasă (ramificată), conică, lungă de 20— 40 cm, groasă pînă la 2 cm, în formă de fus, cărnoasă de culoare galben deschis-cafenie pe d ina ­fară, albă pe d inăuntru, compusă din una sau mai multe rădăcini, răsare o rozetă de frunze, puţin păroase sau fără păr, lunguieţe, pe tiola te cu multe crestături.

Tulpinile care se ridică din mijlocul rozetei, drepte, goale pe dinăutru (ca nişte ţevi) nepăroase, poartă fiecare un mănunchi de flori de culoare galben auriu.

Incepînd din prim ăvară pînă tîrziu în vară, se smulg (ciupesc) jos frunzuliţele de păpădie, una cîte una, şi se adună în coşuleţe. Trebuie să se evite presarea lor. Im ediat după aceasta (culegere) — respectiv cît mai curînd posibil, se întind în straturi subţiri, intr-un pod bine aerisit şi umbros, ca să se ususe.

R ădăcinile se dezgroapă prim ăvara sau toamna, curăţate de frunzele şi firele de rădăcină care au mai rămas, spălate cit se poate de bine, şi apoi lăsate timp de 10— 12 zile în pod ca să se usuce. Apoi, în vederea unei uscări desă- vîrşite, este necesară utilizarea căldurii artificiale. Cînd sînt gata, trebuie să fie a tît de uscate încît să fi devenit sfărî- micioase şi atunci cînd se sfărîmă, a ra tă a lbă la culoare.

Rădăcinile adunate toamna, dau un extract dulceag şi cuprind zahăr din belşug, în timp ce cele adunate în prim ă­vară conţin mai multă substanţă am ară şi sare.

Atît frunzele cît şi rădăcinile se păstrează în săculeţe. E le trebuie să fie controlate săptămînal.

E lem entele eficace, cunoscute pînă astăzi, sînt 0,05% Taraxin , o m aterie am ară, 4 % Inulin, V itam ină D , Cholin, acid p-Oxiphenyl acetic, acid doixyzimt, acid tartric, zahăr, grăsime, ceară, iar în rădăcini un ulei eteric.

M O D U L D E A C Ţ IU N E

A A ulţimea e lementelor eficiente (cu eficacitate) care se i v i sprijinesc şi se completează în acţiunea lor, acţionează determ inînd :

1) O stimulare a tuturor glandelor şi a musculaturii cana­lului gastro-intestinal (glandele salivare, g landele stomacului, pancreasul, ficatul, g landele intestinale). Se obţine prin aceasta o secreţie mai m are de salivă, suc gastric, fiere, secreţie pancreatică şi secreţii ale g landelor intestinului sub­ţire.. Influenţa cea ’mai văd ită o are asupra funcţiunii fica­tului şi a fierii care se îmbogăţeşte simţitor.

2) O stimulare a glandelor căilor respiratorii, aşa încît e liminarea sputei (mucozităţilor) să fie uşurată.

3) O stimulare a g landelor rinichilor, care să elimine o mai mare cantitate de lichid, şi în cazul unei întrebuinţări de lungă dura tă , o scădere a tensiunii arte ria le prea ridicate.

ÎNTREBUINŢARE

a plantă medicinală : a) In afecţiuni ale ficatului (hepa- tice), afecţiuni ale băşicii fierii, Icter (gălbinare), hemo­

roizi şi indigestie, catar stomacal şi intestinal, balonări de stomac şi viermi intestinali (afecţiuni parazitare), b) Ca d iu ­retic. c) Ca tonic în cazuri de catar bronhial cronic, d) In tulburări ale aparatu lu i circulator şi afecţiuni renale, mai ales însoţite de creşterea tensiunii.

D a r eficacitatea cea mai importantă, este fără îndoială cea privitoare la ficat şi băşica fierii, şi prin acestea in ­fluenţează asupra în tregului proces de matabolism (asimilare

şi desasimilare). Pe calea influenţării schimbului general de m aterii ^procesului metabolic în general) se obţin efecte favorabile şi in cazuri de artri tă , reumatism, obezitate, scle­roză (arterioscleroză) afecţiuni a le singelui, iar uneori şi asupra diabetului. In toate aceste cazuri, se utilizează cele mai bune sosuri (sucuri) proaspăt obţinute prin presare din frunze şi rădăcini şi se ia zilnic cîte o lingură de mîncare din acest suc, timp de 3— 6 săptămîni. In timpul iernii cind nu avem decît frunze şi rădăcini uscate, amestecăm cîte o lingură din am îndouă şi din acest amestec preparăm o f ie r ­tură compusă din o lingură de mîncare din amestec şi o cană cu apă. D in aceasta se bea o cană Î11 fiecare zi.

2) Ca p lan tă pentru salată. Frunzele tinere care ies prim ă­vara la păpădie, dau o excelentă salată, datorită puternicu­lui lor efect de stimulent al poftei de mîncare. Cine obiş­nuieşte prim ăvara să mănînce de mai multe ori pe săptămînă salată de păpăd ie sau din alte amestecuri de ierburi săl­batice, prim ăvara înainte de apariţia lăptucilor pe piaţă, acela nu va mai aştepta în general apariţia lăptucilor.

M A C R IŞU L C U R A Ţ A IN T E S T IN U L

" P \ in familia Polygonaceelor, provine şi măcrişul (Rumax ace- tosa) care mai are şi denumiri populare. E l creşte în

toată E u ropa şi într-o parte din Asia şi poate fi găsit peste tot, pe cîmpii, prin păşuni, prin crînguri, pe marginea drumurilor şi pe lîngă garduri.

Rădăcina pătrunde adesea adine în pămint, uneori, ver­tical, alteori, oblic şi strîmb. Frunzele plantei care atinge uneori înălţimea de 1 metru, sînt în form ă de suliţă sau de săgeată, turtite la vîrf şi cu un gust acrişor. In timp ce frunzele din partea de jos au codiţe, aceste codiţe devin d in ce în ce m ai scurte pe măsură ce urcăm spre partea superioară a plantei, pînă cînd d ispar cu totul.

Florile mici, neînsemnate, de culoare verzuie, stau înmă nuchiate în form ă de ciorchine (spic).

Fructul în formă de nucă, are o culoare exterioară cafenie. P lanta vivacee, înfloreşte din luna mai pînă în iunie.

înain te de a înflori, frunzele tinere se smulg (ciupesc) una cîte una. .Cu cît mai des se produce această smulgere, cu a tît mai intens produce planta frunze noi.

N u se culeg de pe cîmpuri care au fost îngrăşate de curînd. Frunzele se întrebuinţează proaspete, deoarece prin uscare îşi pierd în m are măsură însuşirile lor aromate. Este bine ca frunzele să fie presate cît mai puţin, împrăştiate în straturi subţiri, spre uscare, într-un pod umbros şi bine aerisit, fă ră ca să fie atinse sau întoarse.

Măcrişul conţine cam 1% acid oxalic, apoi sare de mă- criş> grăsime, multă v itam ină C, acid silicic, calciu, fier, mangan, emodin, emodimonemethileter, acid chrysophan, phy- tosterol, ulei eteric.

M O D U L D E A C Ţ IU N E ŞI D E ÎN T R E B U IN Ţ A R E

a plantă medicinală. Conţinutul ridicat în vitamina C, face ca planta , mai ales în s tare proaspătă să fie deosebit

de indicată mai ales în scorbut şi în alte fenomene de avitaminoză C (lipsa vitaminei C), cum ar fi hemoragiile şi predispoziţiile spre hemoragii. D a to r ită conţinutului în em o­din şi Chrysophan, planta acţionează în sens stimulator asupra funcţionării intestinului gros şi este indicată şi la slăbirea intestinală cu constipaţie.

Intrucît p lanta realizează fixarea de fier organic, ea sti­mulează form area sîngelui, mai ales în m ăduva roşie. Utili­zarea ei in cazuri de anem ie este foarte promiţătoare.

In cazul unei întrebuinţări prea dese şi prea îndelungate, măcrişul poate dăuna, mai ales inimii şi rinichilor.

2) Ca a lim ent şi plantă aromată. Măcrişul se utilizează ca zarzavat şi în supele de prim ăvară. T o t a tît de cunos­cută şi apreciată este prepararea sa sub formă de salată, adesea împreună cu păpădiea .

Tocat mărunt, măcrişul se potriveşte ca arom at la mîn- căruri de carne, mîncâruri de regim, salate şi sosuri de peşte şi carne.

13

GLASUL PĂCII RĂSUNÎND DIN DELHI

J J na dintre cele mai puternice dorinii ale oamenilor este aceea de pace. Această d o ­

rinţă este şi folositoare şi dreaptă. Cererea unanimă a oamenilor paşnici, ca toate neînţe­legerile dintre State să fie soluţionate pe cale de tra ta tive şi prin discuţii, spre a se evita războiul, — ajunge tot mai cunoscută si mai preţuită.

O amenii doritori de pace, fac totul cu pu ­tinţă pentru zădărnicirea războiului, pentru ca acest îngrozitor cataclism să nu mai aprindă, iarăşi planeta noastră.

In acest scop, Consiliul M ondial al Păcii a ţinut la Delhi, capitala Indiei, de la 22— 25 m artie 1958, o sesiune, în vederea pregătirii unui congres m ondial al popoarelor pentru dezarm are şi coexistenţă paşnică, congres ce urmează să aibă loc în oraşul Stockholm, ca­pita la Suediei, între 16— 22 iulie 1958

Pentru m otivarea acestei hotărîri se arată că popoarele, oricare ar f i ele, trebuie să' ajungă la căi şi m ijloace prin care neînţele­gerile din tre popoare să fie soluţionate prin tratative, astfel ca să se facă posibilă ducerea unei v ie ţi armonioase şi în condiţii de pace.

M ulţi oameni de ştiinţă din diferite ţări, au avertiza t lumea îm potriva efectelor vă tăm ă ­toare ale experienţelor cu arma nucleară şi a îngrozitoarelor consecinţe ale războiului nu* clear. Ei au confirmat astfel temerile provo ­cate de acumularea tot mai mare de stocuri de bombe atomice şi cu hidrogen, care sporesc în tot m ai multe ţări, şi de faptul că avioane, purtînd aceste arme îngrozitoare zboară în prezent în permanenţă deasupra multor re ­giuni ale globului.

în discuţiile purtate s-a stăruit a se reco­m anda popoarelor că trebuie să se străduiască

a obţine încheierea unor acorduri care să îm ­prăştie acest pericol. S-a spus că opinia pu ­blică d in lumea întreagă poate să contribuie la realizarea grabnică a unui progres în acea­stă direcţie cleterminînd guvernele lor să adopte un sistem unic de securitate şi să gă ­sească pentru toţi căi de colaborare econo­mică în interesul tuturor popoarelor. P o ­poarele din lumea întreagă se ridică tot hotă- rîte îm potriva unor noi pericole.

S-a afirm at cu certitudine că, congresul de la Stockholm, va putea înlătura m ulte neîn ţe­legeri în legătură cu felurite probleme, pentru că va da posibilitatea oamenilor de bună cre­dinţă din toate ţările să stea de vorbă unii cu alţii în m od sincer. A ceste strădanii se fac pentru salvarea p ă c i i ; căci este fap t cunoscut că fericirea personală pentru toţi, roadele muncii paşnice, marile creaţii ale gîndirii umane, care îmbogăţesc şi unesc civilizaţia umană, nu po t fi create decît în condiţii de libertate şi pace.

Strădaniile acestea umanitare de salvare a păcii, ne duc cu gîndul la acţiunea celor pa ­tru îngeri din Apocalips 7, 1 despre care se spune că au poruncă de la Bunul Dumnezeu de „a ţine cele patru v înturi ale pămîntului ca să nu sufle peste pămînt, nici pe mare nici peste vreun c o p a c 1.

N o i m ulţum im Bunului Dumnezeu pentru această frumoasă făgăduinţă asigurătoare că, deşi p r im ejd ia este mare, totuşi vînturile vor fi ţinute pe loc.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să bine- cuvînteze orice g înd bun ce foloseşte pentru stăvilirea războiului şi menţinerea păcii.

R E D A C J I A

CUNOŞTINŢE FOLOSITOARE

D E S P R E B I B L I EC uvîn tu l ,,B ib lie11 vine de la latinescul — Biblia — şi care

la rîndu-i, v ine de la grecescul— Biblia — şi înseamnă „cărţi m ici“, Cutiîntul — Biblia — din lim ba greacă, v ine de la expresia — byblus — sau papyrus, num ele m aterialului din care erau făcute cărţile în vechim e. Papirusul era o specie de trestie ce creşte de-a lungul fluv iu lu i N il ţlin E gip t şi in a lte locuri mlăştinoase. A ceste trestii erau des­făcute, presate laolaltă şi form au m aterialul pe care erau scrise cărţile. C uvîntul grecesc — Biblia — este la plural, atrăgind fără îndoială atenţia asupra fap tu lu i că B iblia este o colec­ţie de m ai m ulte cărţi. D e la scrierea prim ei cărţi — G e­neza — pină lâ scrierea u ltim ei cărţi a S fin te i Scripturi, au trecut cam i 500 d e ani : D in zile le lui M oise şi pină in cele ale apostolilor, o perioadă de aproxim ativ 400 de ani, este o perioadă a trecerii, şi anume, perioada dintre, u ltim a carte

a V . T estam en t şi prima a N . 'Testament. Aceasta ne dă certitudinea că nu există o în ţelegere intre pro feţii V . T es ­tam ent şi cei ce au înregistrat îm plinirea m ultora d in pro fe ­ţiile lor, în legătură cu prima venire a M întu itorulu i nostru şi lucrarea apostolilor. B iblia are 66 cărţi — 39 în V . T e s ­tam ent, 27 în N . Testam ent. E a are 1.189 capitole — 929 în V . T estam ent şi 260 în N . Testam ent. B iblia are 31.173 versete— 23.214 în V . Testam ent şi 7.959 în N . Testam ent. M ijlocul textelor d in V . T estam ent sînt 2 Cronici 20, 17— 18. M ijlocul versetelor d in N . T estam ent este tex tu l d in Fapte 17, 17. T ex tu l d in m ijlocul S f. Scripturi este Ps. 118, 8. Vechiu l Testam ent a fost scris în lim ba ebraică cu excepţia cărţilor Ezra 4. 8 la 6 18 şi 7,12— 26 ; lerem ia 10, 11 ; D aniel 2, 4 la 7.28, care au fo s t scrise în lim ba aramaică sau caldeiană. N o u l T estam ent a fo s t scris în L im ba greacă.

14

„ I S U S U R C Î N D G O L G O T A “(Urm are d in pag. 8-a)

de sînge nevinovat. N u s-a auzit nici cel mai mic ecou al osanalelor ce p lu ­teau încă in atm osfera înconjurătoare, nim ic d in acea atm osferă d e devo ţiune a m ulţim ii ce-i aşterneau în cale hainele lor .Corul copiilor ce - 1 strigau osanale la trium fala Sa intrare în acest oraş, pentru care Isus a vărsat lacrimi d e a- rnârăciune şi pentru care Îşi vărsa acum sîngele Său preţios, amuţise. U nde era m ulţim ea celor eliberaţi de E l de sub robia păcatului ? U nde erau cei do i­sprezece ? U nde era Lazăr, cel învia t din m orţi ? U nde erau ei ? Ce gîndeau ( D e ce oare tăceau ? N ic i un cuvînt, nici o privire... tăcere !

încă mai răsunau în urechile şi in i­m ile multora fream ătul intrării hu i trium fale, cînd un strigăt inuman făcu să se clatine şi cea fhai îm pietrită inim ă: „R âstigneşte-L ! R ăstigneşte-L”.

Şi Isus fu da t morţii. Ca să-şi liniş­tească conştiinţa, Filat recurse la un act

teatral. Ceru un lighean cu apă şi îşi spălă m îinile , declarîndu-se nevinovat. D ar nici toată apa M editeranei nu este suficientă a spăla v ina guvernatorului roman, cel care a declarat în repetate ori că Isus este nevinovat. E l a rămas în istorie ca un „ judecător n edrep t“ — lucru care l-a urmărit pe acest om toată viaţa, care d in acel m om ent nu i-a mai dat pace şi care s-a doved it a-i f i pînă la urmă fa ta l. In fe lu l acesta a lu a t sfîrşit cel m ai de neuita t act de nedrep ­tate, pe care l-a înregistrat vreodată is­toria acestei lumi. D e acum, ,,L-a dat în m îinile lor, ca să f ie răstignit. A u luat

deci pe Isus, şi L-au dus să-L răstignea­scă. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al „C ăpăţînii”, care în evre- ieşte se cheamă „G olgota". A colo & fo s t r ă s tig n it; şi îm preună cu E l au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la m ijloc”. Ioan 19, 16— 18 G olgota — loc, de adîncă de ­

cădere, pisc al iubirii d iv ine, va rămîne pururi corolarul planului de m întuire, loc d e adineă cercetare şi m onum ent al darului cel nepreţu it de mare al cerului-

„Prin viaţa şi m oartea Sa, H ristos a do ved it că drepta tea lui D um nezeu nu nim iceşte m ila lui, şi că păcătosul

poate f i iertat, că legea este dreaptă şi poate f i ascultată în totul. A cuza ţiile lui Satana erau respinse în totuV ‘.

„M inunează-te cerule şi rămîi încreme­n it păm întule. Iubirea lui D um nezeu cea fără de margini ne-a cuprins în jertfa Viului său”.

„Căci a tît de m u lt a iub it D um nezeu lumea, că a da t pe singurul L u i Fiu, pentru ca oricine crede în E l, să nu piară, ci să aibă via ţă veşnică”. Ioan 3,16.

„Hristos Şi-a plecat capul şi a murit,

dar Şi-a păstrat tare credinţa şi supune­

rea fa ţă de D um nezeu” .

O mai largă concepţie cu privire la ispăşire(Urm are d in pag. 4-a)

N u numai poporul Său este curăţit de păcat prin sacrificul Fiului lui Dumnezeu, şi sal­va t pentru acum şi pentru veşnicie, ci şi în ­tregul univers trebuie să fie curăţit de orice urmă de nelegiuire, iar autorul păcatului să fie nimicit cu desăvîrşire. D upă aceea va urma un cer nou şi un păm înt noii, cămin veşnic al răscumpăraţilor, al acelora care au fost răs­cumpăraţi prin preţiosul sînge al Mielului.

Unii dintre prim ii scriitori A dven tiş ti de Ziua a Şaptea, crezînd că cuvîntul „ispăşire“ are o însemnătate m ai largă decît o credeau alţii, clădeau să se. înţeleagă că ispăşirea nu a fost făcută pe crucea de pe Golgota, ci a fost făcută, mai curînd, de către Hristos după ce Şi-ci început serviciul Său preoţesc în ceruri. Ei credeau din plin în puterea sacrificiului lui Hristos pentru salvarea oamenilor, şi erau ferm convinşi că sacrificiul Său a fost făcut odată pentru totdeauna şi pentru vecie, dar ei p re ­ferau să nu folosească cuvîntul „ispăşire'1 ca referindu-se numai la sacrificiul lui Hristos pe Golgota. Repetăm, ei considerau tot aşa de bine ca şi noi că je r tfa binecuvintatului nostru Domn, pe dealul Golgotei, a fost deplină şi completă, că nu mai era nevoie să se repete şi că a fost făcută odată pentru totdeauna. Con­cepţia lor era că jer tfa lui Isus asigura m i j ­loacele de ispăşire, şi că ispăşirea însăşi se făcea numai cînd preoţii administrau je r tfa în fa ­voarea păcătosului. P riv in d prin această lumi­nă, se poate vedea că problema, pînă la urmă, este o chestiune de defin iţie a termenilor. Astăzi, ne m ai av înd concepţiile pe care le în ­

tâmpinaseră scriitorii noştri, noi credem că je r tfa ispăşitoare a fost făcută pe cruce şi cu­prinde pe toţi oamenii, dar că în serviciul preoţesc din ceruri, al Domnului Hristos, je r t ­fa ispăşitoare este aplicată numai sufletului doritor.

Accentuarea acestei concepţii mai largi, în nici un caz nu slăbeşte întreaga eficacitate a morţii Fiului lui Dumnezeu, o dată pentru to t­deauna pentru păcatele oamenilor. E regreta­bil că lipsa definirii termenilor cluce adesea la o greşită înţelegere a celui mai m are subiect din cuprinsul soliei creştine.

Ş T I Ţ I ?1. In care cîntare găsi?n cuvintele : „Pe genunchi plecat în

rugă” ?2. „D eci azi cu plăcere să vă apropiaţi şi to ţi în tăcere staţi

adînc m işcaţi” ! A cest te x t face parte dintr-o cîntare, puteţi să ne spuneţi titlu l cîntării ?

3. O cîntare spune : „Cine v ine să-i se-nchine trebui să-L cinstească”. Indicaţi cîntarea.

4. Cum se num eşte cîntarea care ne îndeam nă la statornicie spunînd : „Pin- nu m-asculţi, deloc nu-Ţ i dau răgaz..

5. V orb ind despre ruga biruitoare o cîntare spune : „Ruga ta adîncă to t va tr ium fa”. N u m iţi cîntarea.

6. In care cîntare sînt cuvintele : „Pe-ai Tă i închinători de m oarte p o ţi s c ă p a !”

7. O cîntare ne dă asigurarea : „M i-ascultă-ndată rugăciunea”. C um se num eşte ?

8. O stro fă ne indică prin cine să aducem rugăciunea noa­stră : „Şi î n rugă prin Isus, 7ioi să cere?n ajutor”. Unde

se află acest tex t ?

15

R Ă S P L A T A A S C U L T Ă R I I

P etrică era un băia t sănătos şi ager la minte. E l înţelegea clar că este bine

să asculţi de părin ţi; dar c îteodată ii venea ta re greu să facă aceasta, mai a- Ies cînd era vorba, ca, pentru vreo lu­crare oarecare, părinţii să-l re ţină dela joacă. Totuşi, se silea să nu-şi dea pe fa ţă nemulţumirea, ci o păstra închisă in el, ceea ce îi făcea să se simtă foarte am ărît nefiind înţeles.

Intr-o zi caldă de vară, colegii lui luară hotărîrea, şi-l înştiinţară şi pe el, că după amiază vor merge la rîu să se scalde, şi că vor trece şi pe la el, spre a merge împreună. D a r chiar cum sosi acasă, ta tă l său, care tocmai atunci te r ­minase frumosul gard de scînduri al gră ­dinii, îl înştiinţă că după amiază, el, Pe ­trică, urmează să vopsească acel gard.

Pe faţa lui Petrică se lăsă o pronun­ţa tă um bră de tristeţe şi nemulţumire. Ta tă l observă aceasta, însă, fă ră să-l certe, începu să discute liniştit cu el. II întrebă dacă nu i-ar place să înveţe să vopsească, la care Petrică răspunse că-i place ; însă tocmai azi după a- miază voia să se ducă la rîu cu colegii săi să se scalde. T a tă l începu atunci să-i descrie ce im portant şi frumos lu­cru este să ştii să vopseşti; că nu ori­cine poate face aceasta ; şi odată gardul vopsit, to ţi vecinii vor afla că el, Pe­trică, a făcut lucrarea aceasta frumoasă, care va dura multă vrem e şi toţi îl vor aprecia ca pe un copil harnic, silitor şi ascultător. Ii arătă apoi vopseaua cea frumoasă, de un a lbastru închis şi-i mai zise : La scaldă, merge oricine ; d a r nu oricine poate vopsi aşa frumos un gard, cum vei putea face tu, după ce te voi învăţa.

T o t vorbindu-i, umbra de întristare şi nemulţumire de pe faţa lui Petrică pieri şi în locul ei apăru zîmbetul de m ulţu­mire ce vine din interesul şi aprecierea muncii. „ N u oricine poate vopsi aşa frumos un ga rd “ , repetă el. T a tă l ob ­

servă zîmbetul de bucurie ce-i însenină faţa şi începu să-i a ra te şi să-l înveţe cum se vopseşte. M ai întîi, înmoi bine pensula în vopsea; apoi o scurgi de can­tita tea mare de vopsea, apăsînd-o pe marginea cutiei; baţi puţin cu vîrful pensulei pe scîndură şi începi să apeşi cu pensula, oda tă în jos, apoi dai în sus, în linie dreaptă , fă ră a da în d reapta sau în stînga, pînă cînd vop ­seaua a acoperit bine scîndură, uite aşa; (şi ta tă l începu a vopsi). Petrică urmărea foarte a tent toate mişcările. Luă apoi şi el pensula, şi încercă. T a tă l său îl mai corectă, îl încurajă şi-l îndemnă să stă- ruiască, întrucît lucrul merge foarte bine.

N u după m ult timp sosiră, gălăgioşi, şi colegii săi, care îl invitară la scaldă.

— „ N u m erg” , le răspunse Petrică, scurt.

— „ H aid e m ă ” , îi ziseră colegii, „că vopsitul acesta îl faci şi mîine.

— „C e ştiţi voi ? Poate careva din voi să vopsească un gard, aşa frumos cum fac eu?” le răspunse Petrică ; apoi adăugă : „M ergeţi sănătoşi la scaldă; eu rămîn să vopsesc ga rdu l” . Şi grupul gălăgios se d ep ăr tă repede.

Num ai Vasilică, unul din colegi, r ă ­mase mai la urmă, adm irînd munca lui Petrică. In mînă, Vasilică avea un măr mare, pe care se străduia să-l înceapă, înfigînd dinţii în ei. Petrică îşi vedea foarte preocupat de lucru. Vasilică se apropie to t m ai mult de el şi după ce privi tot mai a ten t lucrul cel frumos pe care îl făcea Petrică, îl rugă pe acesta

-să-i dea şi lui voie să vopsească puţin.Ca surprins de această cerere, Petrică

i se adresă de sus : „Crezi tu că oricine poate să vopsesacă? A s t a . nu e pentru tine !....” Vasilică însă stărui şi mai mult : „H a i Petrică, dă-mi şi mie să vopsesc puţin, că, uite, îţi dau să muşti şi tu din m ărul m eu“ !

— „ N u se poa te” — răspunse Petri­că. „V re i să stric lucrul” ?

„Copii, ascultaţi in D om nul de părinţii voş­tri, căci este d rep t ’' E fes.6, i. p. ţ .

—1 „H ai Petrică, te rog, dă-mi şi mie să vopsesc, că îţi dau să muşti de două ori din m ărul m eu” !

— „ N u se poa te” , zise iarăşi Petrică.Şi vopsea m ai departe preocupat.

Vasilică nu se lăsă. Pentru a treia oară i se adresă lui Petrică :

— „H ai, Petrică, te rog dă-mi şi mie să vopsesc, că-ţi dau tot m ărul m eu” .

Ca determ inat de stăruinţa lui Vasi­lică, Petrică se lasă convins şi-i zise în- sfîrşit :

— „Să-ţi dau voie, d a r trebuie să te învăţ mai întîi” . „U ite , m ai întîi înmoi pensula bine în vopsea, o scurgi apoi pe marginea cutiei, de cantitatea prea mare de vopsea, izbeşti uşor pensula cu vîr­ful în scîndură, apoi tragi în jos, dai în sus, uite aşa : (şi-i făcu o demonstraţie), după care, cu stînga primi m ărul dela Vasilică, iar cu d reapta îi încredinţă pensula.

Vasilică luă cu bucurie şi cu sfială pensula şi începu timid lucrarea, după explicaţiile lui Petrică, în timp ce acesta îl supraveghea muşcînd cu plăcere din mărul primit.

D upă un timp, Vasilică a plecat în- cîntat că a învăţat cum se vopseşte iar Petrică a continuat lucrarea, încîntat ca a atras aprecierea cel puţin a unui co­leg al său, pentru munca ce depunea, şi în acelaş timp înviorat cu puteri proas­pete, prim ite prin mîncarea mărului pri­mit de la Vasilică.

Răsplata ascultării de ta tă l său şi a renunţării de a merge la scaldă, în ziua aceea, nu întîrziase să vină pentru Pe- , trică. Ea a constat atît din bucuria ce avea că a învăţat a vopsi, din satisfacţia muncii îndeplinite, a biruirii unei încli­naţii rele, aceea de a nu asculta cu p lă ­cere de părinţi, cît şi din consumarea a- celui frumos m ăr primit de la Vasilică.

,.Imi fac din muncă o plăcere şi nicio- _ da tă nu voi fi plictisit de ea !” .

G. GRAUR

LIMBA VORBITĂ DE DOMNUL ISUS HRISTOS

Cei competenţi, d iferă în afirmaţiile cu privire la acest subiect. In deobşte este admis că limba care se vorbea

în mod deosebit pe vremea aceea, era aramaica, o formă a limbii ebraice. Aceasta era limba poporului de rînd, şi noi avem o mulţime de situaţii înregistrate pe paginile Sf. Scrip­turi referitoare la aceasta. Cînd E l a înviat pe fiica lui Iair, E l a spus : „T alitha cumi“ Marcu 5, 41. Expresia este în limba aramaică şi se traduce cu „copilă, scoală-te“ . D e fapt, aramaica este încă şi astăzi în uz în unele părţi ale lumii

vechi. Pe cînd Isus îşi dădea sufletul pe cruce, E l a folosit

această limbă : ,,Eloi, E loi lama sabactani“, ceeace însem­nează „D um nezeul meu, Dum nezeul meu, pentruce M-ai pă ­răsit ?“ Marcu 15, 34. M intuitorul a vorbit deasemnea şi limba greacă. Se pare că multe din citatele V. Testam ent găsite în N. T estam ent sînt din Septuaginta, o traducere greacă. Este foarte probabil ca M întuitorul nostru să fi vorbit atît aramica, cît şi greaca, întrucît am îndouă erau limbile prin ­cipale ce se vorbeau în Palestina în aceste timpuri.

Redacţ ia şi A-ţia. Bucureşt i , Ra ionul T. V ladimirescu, Str . Mitrop. Ghenad ie Petrescu 116

în t re p r in d e rea Pol ig ra f ică Nr. 2, Bucureşt i , Str. Brezoianu Nr. 23—25 c. 1645