Organizația Țărilor Exportatoare De Petrol

( OPEC )

Cuprins:

Capitolul 1 Înființare și istoria OPEC

Capitolul 2 Descrierea generală a OPEC

Capitolul 3 OPEC și șocurile petroliere

Capitolul 4 OPEC în contemporaneitate

Capitolul 1 Înființarea și istoria OPEC

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol este o organizație interguvernamentală permanentă, creată prin conferința de la Bagdad din anul 1960,organizată de Irak. Această organizație a fost înființată de către cinci state, și anume: Irak, Kuwait, Arabia Saudită, Iran și Venezuela. Celor cinci membrii fondatori li s-au adăugat pe parcurs și alte state cum ar fi: Qatar (1961), Indonezia (1962), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Ecuador (1973) şi Gabon(1975).

În prezent organizația are doisprezece membrii: Algeria, Libia, Nigeria, Angola, Iran, Irak, Kuwait, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Venezuela și Ecuador. Își manifestă dorința de a intra in OPEC: Norvegia, Sudan, Bolivia, Mexic și Siria. Foști membrii ai OPEC sunt Gabon și Ecuador (care a revenit în OPEC), și Indonezia caree nu mai este stat membru din ianuarie 2009 deoarece a devenit importator net de petrol.

Primul sediu al OPEC a fost la Geneva (Elveția) în primii cinci ani de existență, apoi din 1965 a fost mutat la Viena, în Austria. Statutul OPEC prevede că membrii organizației se împart în trei categorii:

membrii fondatori membrii cu drepturi depline membru asociat

Conform statutului “orice stat cu un substanţial export net de ţiţei care are interese fundamental asemănătoare cu cele ale ţărilor membre poate deveni membru cu drepturi depline al Organizaţiei dacă estea cceptat de o majoritate de ¾ din membrii cu drepturi depline, având toate voturile membrilor fondatori”.

Tot în statut (art.9) sunt precizate și principalele organe de decizie:

Conferința Consiliul guvernatorilor Secretariatul

CONFERINȚA. Miniștrii OPEC se întâlnesc în sesiune ordinară de două ori pe an şi în aceste sesiuni se formulează politica generală a Organizatiei. Reprezentanţii ţărilor membre OPEC (şefii delegaţiilor, de obicei miniştrii petrolului, minelor şi energiei) se întâlnesc în cadrul Conferinţei OPEC pentru a coordona şi unifica politicile lor în domeniul petrolului. Dacă o delegație are mai mulți membri este obligatoriu ca aceștia să desemneze un lider..

Conferința este autoritatea supremă a OPEC, adică deciziile luate de delegații statelor sunt olbigatorii pentru toate statele membre. Conferința poate avea loc numai dacă sunt prezenți 75% din membrii cu drepturi depline.

CONSILIUL GUVERNATORILOR. Este format de care reprezentanții țărilor membre, și trebuie validat de conferință, mandatul acestora fiind de 2 ani. Fiecare membru trebuie reprezentat la întâlniri, dar este necesar un qvorum de 75% pentru ca acestea să aibă loc. Rolul acestui organism de conducere este de a pune în aplicare deciziile guvernatorilor, și de a prezenta rapoarte conferinței cu privire la problemele organizației și de a alcătui bugetul organizației în fiecare an.

SECRETARIATUL. Secretariatul OPEC este cel care implementează deciziile Conferinţei şi pregăteşte ordinea de zi pentru conferinţele viitoare. Secretariatul este subordonat Consiliului Guvernatorilor și este ales din 2 în 2ani, fiind prezidat de Secretarul General şi răspunde de îndeplinirea funcţiilor executive, în concordanţă cu statutul OPEC. Clădirea Secretariatului funcţionează ca sediu al OPEC.

Alte comitete ce funcţionează ca părţi constitutive OPEC sunt Comisia Economică şi Comitetul Ministerial de Monitorizare.

Scopul OPEC, menționat în statut(art.1-6), este acela de a “coordona şi unifica politicile petroliere între ţările membre, în scopul de a asigura preţuri corecte şi stabile pentru producătorii de petrol; o aprovizionare eficientă, economică şi regulată de petrol a naţiunilor consumatoare, precum şi o rentabilitate echitabilă a capitalului celor care investesc în industrie”. Tot în statut se precizează că țările membre sunt obligate să respecte deciziile organizației.

Pe lângă coordonarea și unificarea politicilor petroliere, un alt scop al OPEC este acela de a nu negocia/colabora nici de a accepta oferte avantajoase de la acestea sau prețuri mai ridicate cu societățile/țările care impun sancțiuni membrilor în urma implementării unor decizii din cadrul OPEC.

În cadrul OPEC deciziile se iau prin consens. Fiecare ţară membră are, teoretic, suveranitate absolută asupra producţiei sale de petrol. Ţările membre decid, însă, prin vot unanim asupra nivelului maxim al producţiei pe întreaga organizaţie dar şi defalcat pe fiecare ţară membră.

Astfel spus OPEC este unul dintre cele mai mari carteluri din lume, acționând aidoma unuia. Stabilește cote de producție pentru membrii săi astfel încât profitul acestora sa fie unul cât mai ridicat

În timpul întâlnirilor ordinare sau extraordinare, ţările member stabilesc (sau nu) cote de producţie. Pentru că OPEC este o sursă majoră de petrol, deciziile OPEC de a creşte sau reduce producţia pot micşora sau majora preţul ţiţeiului. Acest lucru nu este valabil în cazul produselor petroliere, ca, de exemplu benzina, unde participă mai mulţi factori. În unele ţări impozitele reprezintă 70% din preţul final plătit de consumatori, aşadar chiar o schimbare majoră în preţul ţiţeiului poate avea o influenţă minoră asupra preţurilor.

În privința prețurilor OPEC influențează piața prin cantitate, însă țările membre nu au căzut de acord la uniformizarea infrastructurii de extragere, prelucrare sau transport, deoarece acest lucru implică o cooperare economică mult mai strănsă, și o oarecare asemănare între economii, fapt care nu există, economiile OPEC fiind foarte divergente. Iar această parte a activității petroliere a rămas în grija fiecărui stat în parte.

Capitolul 2 Descrierea generală a OPEC

OPEC controlează aproximativ 80% din rezervele certe de petrol ale planetei, acestea sunt deținute de statele membre după cum reiese și din figura de mai jos.

Fig. 1 Rezervele mondiale de petrol

Deși statele membre sunt suverane asupra resurselor, ele trebuie să respecte anumite reguli privind cantitatea ce petrol pe care o extrag și o comercializează. De precizat faptul că țările OPEC dețin controlul aspura rezervelor naționale. Aceste rezerve sunt exploatate în diverse regimuri dupa cum urmează:

sunt exploatate în parteneriat cu alte companii private, dar statul deține controlul sunt concesionate în condiții foarte strict definite au fost naționalizate (trecute din proprietate privată în proprietatea statului-ex. Venezuela) companiile care activează în acest domeniu au fost înființate de state

Trebuie precizat faptul că în toate statele membre OPEC, în domeniul petrolier își desfăsoară activitatea și companii private. Aceste desfășoară activitate în special în domeniul prelucrării (rafinării), transportului și a investițiilor prin parteneriat cu statele respective sau pe bază de concesionări.

După cum am spus și în capitolul anterior OPEC își desfășoară activitatea asemenea unui cartel, în aceasta organizație fiecare țară are dreptul de produce o cantitate maximă de țiței, numită cotă. Cu ajutorul acestei cote OPEC controlează indirect prețul petrolului pe piață.

Problema cel mai des intalnită în cadrul unui cartel și al OPEC este depășirea cotei de producție atribuite, pentru maximizarea profitului propriu, astfel de situații s-au întâlnit și în cadrul OPEC, deoarece doua dintre țările cu cele mai mari rezerve de petrol din OPEC (Iran- embargou pus din cauza programului nuclear și Irak- embargou pus în urma Războiului din Golf din 1990, ridicat după ocuparea țării de către forțele NATO în anul 2003) se confruntă cu embargouri asupra capacităților de rafinare și extragere, aceastea pledează pentru reducerea cotelor, în timp ce EAU, Arabia Saudită și Kuwait doresc cote mai ridicate de producție.

În 2010 țările membre OPEC au extras în total 447.247.653de barili. Din această cantitate, după cum rezultă și din tabelul de mai jos cele mai mari țări producătoare de petrol din cadrul OPEC sunt: Arabia Saudită, Iran, Venezuela, Irak și Kuwait. Acestea reprezintă 42% din membrii OPEC și au produs în anul 2010 împreună 73% din producția OPEC.

Algeria4%

Angola2%

Ecuador1%

IR Iran15%

Irak8%

Kuwait9%

Libia6%

Nigeria6%

Qatar2%

Arabia Saudită27%

EAU6%

Venezuela14%

Fig.2 Producția OPEC în anul 2010 distribuită pe țări

Fig.3 Producția de petrol a membrilor OPEC

1960 1970 1980 1990 2000 2010

Algeria 81.372 2.569.469 6.404.548 8.974.340 11.837.030 16.079.015

Angola 1.127 76.423 623.359 1..681.478 3.972.081 8.794.133

Ecuador 2.745 26.191 617.927 1.526.131 2.843.162 4.547.455

IR Iran 4.167.717 12.357.977 29.969.896 38.410.483 51.367.070 65.152.744

Irak 2.750.439 7.476.078 15.826.156 22.246.208 29.918.241 34.596.929

Kuwait 4.333.049 13.028.906 21.993.164 25.857.094 32.092.887 40.548.105

Libia - 5.476.384 12.810.843 16.929.582 21.993.272 27.594.678

Nigeria 12.318 1.138.896 8.389.456 13.656.562 20.572.881 28.198.355

Qatar 451.617 1.428.583 3.199.374 4.334.808 6.032.088 8,718,777

Arabia Saudită 4.345.242 13.283.848 42.306.785 61.814.608 91.266.532 122.387.773

EAU - 1.160.471 7.164.231 11.921.927 19.785.670 28.265.801

Venezuela 13.865.487 26.301.976 36.046.663 42.528.079 51.772.971 62.363.887

OPEC 30,011,111 84,325,201 185,352,402 249,881,299 340,453,882 447,247,653

După cum rezultă din Fig.1 Iran și Irak dețin împreună 24% din rezervele mondiale de petrol, Venezuela deține 24% din aceste rezerve iar Arabia Saudită 22%.

Deși Iran și Irak dețin rezerve de petrol mai mari decât Arabia Saudită producția lor cumulată la nivelul OPEC este cu 8% mai mică decât a acesteia din urmă. Acest lucru este valabil și in cazul Venezuelei care deține 24% din rezervele mondiale de țiței, dar produce numai 14% din producția OPEC.

Aceste disconcordanțe s-au acumulat în timp datorită mai multor factori: războaie, revoluții, sancțiuni internaționale, embargouri etc. Astfel investitorii și capitalul au migrat spre zone mai stabile din punct de vedere politic, economic și militar.

Astfel după 51 de ani de la înființarea OPEC membrii grupului se împart în două tabere- cei care doresc cote scăzute și cei care doresc cote mari- în funcție de circumstanțe. Membrii care au o capacitate de producție ridicată doresc mărirea producției sau cel puțin menținerea acesteia cât mai aproape de cerere, pentru a-și asigura investiții continue în domeniul petrolier, dar și pentru a-și amortiza investițiile actuale, în timp ce membrii cu capacități scăzute de producție doresc scăderea cotelor pentru a crește prețul petrolului și pentru a reuși să își modernizeze industria petrolieră prin plusul de venituri rezultat.

Urmărind nivelul producției de petrol din 2011 și analizând situația actuală, putem spune că atunci când un membru al OPEC se află în situația de a nu-și putea atinge cota de producție atribuită prețul începe să crească, astfel ceilalți membri își măresc producția pentru a satisface cererea și prin acest mod profitul lor crește. Însă când membrii care nu și-au atins cota reușesc să producă din nou la parametrii admiși ei au tendința de a produce peste cota pentru a-și recupera pierderile anterioare. Astfel de situații au fost prezente în cadrul OPEC destul de frecvent, ultima situație de acest gen este cea din Libia, însă se pot identifica cel puțin șase astfel de situații în istoria OPEC, când unul s-au mai mulți membrii au avut deficiențe în a-și asigura cota de producție. Aceste situații sunt:

războiul civil din Libia războiul NATO-Irak revoluția din Venezuela războiul Irak-Kuwait

războiul Iran-Irak șocul petrolier din 1973-1974

Fig.4 Producția membrilor OPEC din lunile ianuarie și iunie 2011

În aceste situații s-a observat că membrii OPEC acționează în interes propriu fiind tentați să încalce acordurile din cadrul organizației pentru a-și spori propriile venituri. Problema apare atunci când țările membre sunt capabile să iși atingă din nou cota de producție, deoarece în acel moment prețul petrolului începe să scadă iar țările care revin din crize politice sau economice au nevoie de resure suplimentare, astfel își măresc producția peste cota provocând scăderi ale prețului petrolului, deci daune celorlalți membri. Un exemplu pentru situația de mai sus ar fi embargoul pus de statele arabe membre OPEC SUA și susținătorilor acestora în colflictul arabo-palestinian, dar și comportamentul Iranului sau Irakului după războiul dintre aceste doua țări când la incheierea păcii prețul petrolului începea să scadă, iar cele două state au produs peste cote cauzând scăderi și mai mari ale prețului petrolului.

Aceste comportamente neloiale au cauzat tenisuni în cadrul OPEC, iar acum tările capabile să extragă și să prelucreze o cantitate mare de petrol nu doresc sub nici o formă micșorarea cotei, iar cel mai puternic exemplu pentru această situație este Arabia Saudită, lider mondial la cantitatea de petrol extrasă cu paroximativ 9.000.0000 barili pe zi.

Totodată cererile de micșorare a cantității de petrol extrase sunt raționale, deoarece în multe cazuri această resursă este singura resursă de care dispun multe din statele membre OPEC, resură care nu este regenerabilă și de care depinde bunăstarea și progresul generațiilor viitoare.

De asemenea petrolul este o resură vitală pentru economiile dezvoltate, care ajung să câștige din impozite și taxe asupra produselor petroliere mai mult decât câștigă țările care îl produc, aceste impozite pot fi modeste, dar nu neglijabile, dar și foarte mari în țările UE, spre exemplu „guvernul Marii Britanii a obținut din taxare produselor petroliere de 1,9 ori mai mult decât au obținut țările membre OPEC din vânzarea petrolului”, iar țările grupului G-7 prin impozitarea petrolului dispun de un venit cu 70% mai mare decât țările OPEC.

Fig.5 Impozitarea petrolului în țările G7

Taxe și impozite G-7

Venituri OPEC3,420,000,000

3,440,000,000

3,460,000,000

3,480,000,000

3,500,000,000

3,520,000,000

3,540,000,000

Fig.6 Taxe și impozite asupra petrolului în G-7 vs venituri OPEC în perioada 2005-2009

De asemenea pentru țările membre OPEC prețul petrolului joacă un rol vital în creșterea economică și dezvoltarea altor sectoare ale economiei, cum ar fi turismul sau infrastructura, însă consumul aferent de petrol al țărilor membre OPEC este relativ unul scăzut, datorită nivelului de trai relativ redus al populației. Astfel unele țări membre OPEC exportă pana la 95% din producția națională de petrol, astfel ele joaca un rol vital pentru economia altor țări dezvoltate cărora le oferă resurele necesare dezvoltării.

Una din cele mai des întâlnite probleme ale țărilor OPEC, este capacitatea redusă de rafinare, prelucrare și dezvoltarea slabă a industriei petrochimice. Deși unele țări au capacități de rafinare și prelucrare a petrolului, multe țări sunt nevoite să îl exporte în formă brută sau cu un grad scăzut de prelucrare, iar cel mai elocvent exemplu este Iranul care deși detine peste 12% din rezervele mondiale de petrol importă benzină si alte produse petroliere în valoare de 1 mld. USD pe an.

În închieirea acestui capitol putem concluziona faptul că OPEC a ajuns de la un simplu acord de colaborare din anii 1960 la o organizație care influențează în mod major economia mondială și a cărei acțiuni implică mult mai mult decât prețul petrolului sau al gazelor naturale.

Capitolul 3 OPEC si șocurile petroliere

De-a lungul timpului, consolidarea culturii si civilizatiei umane s-a bazat pe anumite descoperiri, rezultate si concluzii desprinse din diverse revolutii, reforme sau razboaie. Daca in urma primei mari revolutii industriale (Marea Britanie anul 1800) s-a marcat importanta aburului generat de carbune, dupa sfarsitul primului Razboi Mondial petrolul a luat o pozitie importanta ca sursa industriala de energie.

In urma celei de a 41-a Conferinta Nationala de Instalatii, apare o lucrare in care petrolul este supranumit si hrana civilizariei1, motivul acestei fiind pur si simplu faptul ca petrolul a jucat un rol foarte important atat pe plan politic, economic, militar cat si in viata cotidiana a cetatenilor. Datorita trecerii anilor si conflictelor de interes intre marile puteri, rezervele de petrol au inceput sa se imputineze. Secolul XXI ii aduce pe marii savanti in prim plan, pentru a periodiza moartea petrolului2 precum si pentru a anticipa consecintele uriase asupra civilizatiei umane.

Potrivit buletinului prezentat la Conferinta Națională mentionata recent, se prezinta o ipoteza a exploatarii masive de petrol. Expertii sustin ca este imposibil ca resursele de petrol sa nu se termina, avand in vedere ca zilnic se extrag aproximativ 100 de milioane de baril/zi. Luand in calcul statisticile existente si studiile facute pe acest domeniu de interes se poate observa o perioada de 30 – 40 de ani in care se mai poate extrage petrol.

Fig.7.......

Conflictele de interes intre state au dus la diverse crize si probleme de nivel politico-economic din cauza țițeiului. Aceste crize au fost supranumite socurile petroliere. Istoria crizelor mondiale mentioneaza trei socuri petroliere in ultimimele patru decenii.

Razboiul de Yom Kippur cunoscut si ca razboiul arabo-israelian, reprezinta primul soc petrolier. Acesta a fost un conflict armat intre Israel, Egipt si Siria in anul 1973, ultimele doua formand o coalitie de natiuni arabe. Razboiul s-a desfaurat intre 6 octombrie si 26 octombrie 1973.

1 http://www.casaeconomica.ro/download/42energii_regenerabile.pdf2 Idem.

In 1971 presedintele egiptean Anwar Sadat doreste semnarea unui acord cu Israelul potrivit caruia acestia din urma sa returneze toate teritoriile ocupate. Nu s-a facut nici un progres in a face pace, așadar in anul următor, Sadat menționează că războiul este inevitabil și ca are la dispozitie un milion de soldati dispusi sa-si elibereze teritoriile3.

Aceasta idee nu s-a materializat in acel an. Pe parcursul anului 1972 si o mare parte din 1973, presedintele Egiptului ameninta cu razboi, cu exceptia cazului in care Statele Unite ale Americii ar forta Israelul sa accepte interpretarea sa din Rezolutia 242 (totala retragere a Israelului din teritoriile luate in 1967)4. Simultan liderul Egiptului ducea ofensive diplomatice cu statele europene si din Africa pentru a-si castiga suportul in apararea cauzei. A apelat deasemenea la Uniunea Sovietica in materie de arme pentru ofensiva din Canalul Suez, dar si pentru ca acestia la randul lor sa faca presiuni asupra Statelor Unite. In urma neintereselor aduse din partea sovietica si a cererii respinse, Sadat a expulzat aproximativ 20 000 de consilieri sovietici din Egipt, urmand ca la sfarsitul anului sa declare razboi Israelului.

O data cu incheierea razboiului de sase zile, discutitiile de pace au reprezentat primul eveniment in care oficialii israelieni si arabi s-au intalnit in cadrul unor sedinte. Ca raspuns pentru sprijinirea celor invinsi, membrii arabi OPEC, in frunte cu Arabia Saudita au decis sa reduca productia de petrol cu 5% pe luna si au lansat amenintarea unui embargo. Simtindu-se amenintati intr-o oarecare masura, presedintele Statelor Unite, Nixon cere Congresului aprobarea a 2.2 miliarde de dolari fonduri pentru aprovizionarea cu arme a Israelului. Astfel pe 20 octombrie, in plina zi de razboi, statele OPEC arabe au impus un embargo impotriva Americii, ceea ce a provocat primul soc petrolier din 19735.

O data cu modernizarile capitale a statelor-putere, industrializarea ajunge sa fie un factor important in dezvoltarea economica a acestora. Sectorul energetic, petrolul reprezinta unul din factorii de adancire a problemelor dintre super-puteri. Socul petrolier din 1973 a adus suficiente prierderi Statelor Unite, datorita faptului ca aceasta si-a dublat consumul intre anii 1950-1974, iar tarile arabe din OPEC au oprit exportul de petrol catre toare tarile care au sustinut Israelul in razboi astfel pretul barilului ajungand la 10 dolari6.

Analizand in continuare istoria marilor crize, se poate afirma ca efectele socurilor petroliere reprezinta un fenomen negativ asupra economiei mondiale 7.

3 http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/History/73_War.html4 http://www.israeli-weapons.com/history/yom_kippur_war/YomKippurWar.html

5 http://www.scribd.com/doc/51092343/R%C4%83zboiul-de-Yom-Kippur6 http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=62837 http://imtuoradea.ro/auo.fmte/files-2005/MIE_files/Daniela%20Momete%201.pdf

Fig8. Efectele variatiei pretului petrolului asupra PIB-ului mondial8

In lucrarea Consideratii privind piata muncii sub presiunea socurile petroliere de Sl.Dr. Ing. Momete Daniela Cristina se afla mentionat o estimare a unui studiu recent care arata cresterea cu 10USD/baril ce poate provoca o scadere economica de 0.5%

8 Idem.

9

Din punct de vedere economic se poate constata ca nu exista nici o relatie liniara intre pretul petrolului si rata de crestere economica (Fig 1), iar dupa cum considera Sl. Dr. Ing. Momete “neputandu-se afirma ca exista un efect simetric al unei variatii a pretului petrolului. Astfel daca o crestere masiva a pretului antreneaza recesiunea economica, o scadere nu declanseaza neaparat un boom economic, sugerand ca intre cei doi indicatori exista o relatie non-liniara. Din perspectiva consecintelor macroeconomice, este clar ca nu toate miscarile de pret provoaca efecte similare.”10

11

Fig.10....................

Dupa o liniste de aproximativ cinci ani de la inceputul primului soc petrolier, a urmat revolutia din Iran care a insemnat o intrerupere a aprovizionarii si o pierdere a productiei mondiale la fel de mare ca

9 Idem.10 Idem. 11 http://www.iie.com/publications/pb/pb00-4.pdf

cea de la embargoul din 1973. A doua criza a petrolului a urmat caderii guvernamentale ale seicului din Iran si suspendarea exportului de petrol din Iran in decembrie 1978. Cu toate ca companiile de petrol, producatorii, guvernele nationale nu au intrat in panica, acest al doilea deficit nu ar fost atat de sever. Pretul benzinei a crescut iar oamenii au asteptat din nou la statiile de benzina12.

Socul in sine s-a resimtit abia dupa anul 1980. La sfarsitul anului 1985, o scadere substantiala a pretului petrolului a dat consumatorilor americani un sentiment ca aceasta criza se terminase, dar ingrijorarea cu privire la cresterea dependentei Statelor Unite de petrolul strain a ramas in anii ’90.

Cu Iranul scos din joc, Arabia Saudita si-a crescut productia de la 8.5 milBar/zi la 10 milBar/zi pana la sfarsitul anului 1978, iar pretul pe baril a crescut de la 13$ la 34$ ceea ce duce la o schimbare uriasa in economia mondiala si politica globala13. Odata cu pierderea petrolului iranian si cresterea productivitatii altor tari, au avut loc niste pierderi reale de aproximativ 4-5% si o crestere a pretului de pana la 150%.

Panica rezultata dintr-o serie de motive: cresterea consumului de petrol si impactul acesteia pe piata, perturbarile acordurilor contractuale si crearea de noi cumparatori, exportul de petrol a profitat de orice oportunitate cauzata de emotii pure( incertitudine, confuzie, teama si pesimism)14. Cumparatorii, de teama sa nu se repete istoria din 1973, au incercat sa se aprovizioneze cu petrol, insa si acest lucru a dus evident la o crestere in continuu a pretului/baril.

Statisticile mentioneaza ca 40% din aprovizionarea cu petrol a Angliei au venit din Iran, lucru ce i-a facut sa sufere. British Petroleum, a fost obligat prin contract sa vanda o parte din aceasta cantitate Japoniei. Cu contractele anulate din toate partile, cumparatorii s-au amestecat pe piata fortand preturile sa creasca foarte repede. Cu toate ca Iranul a revenit pe piata din martie 1979, panica si-a dezvoltat un impuls propriu si a continuat, pe de alta parte nimeni nu putea fi sigur de durabilitatea productiei Iranului.

Natiunile OPEC s-au intalnit in martie 1979 declarand un “free-for-all”15 si discutand mai departe structurarea pretului. In discutiile OPEC singura natiune care putea sa-si mentina pretul petrolului a fost Arabia Saudita. Doua jocuri s-au manifestat pe piata mondiala a petrolului: cresterea pretului per baril si incaierarea cumparatorilor pentru aprovizionare. In a doua jumatate a anului 1979, Arabia Saudita reducea productia din nou la nivel de criza per-Iran (8.5 milBarili/zi) .

12 http://www.answers.com/topic/oil-crises13 https://www.e-education.psu.edu/egee120/node/29214 Idem.15 Idem.

16

17

Cresterea pretului de la 10,9$/baril in martie 1999 la 32.92$/baril in urmatorul an reprezinta inceputul celei de-a treia criza a petrolului. Majorarea pretului titeilor a mutat problemele legate de politica energetica pe prima pagina a ziarelor. Acest al treilea soc a avut un impact mai modest asupra

16 http://205.254.135.24/totalenergy/data/annual/pdf/perspectives_2009.pdf17 http://www.eia.gov/404r.cfm?v=http://www.eia.gov/emeu/cabs/OPEC_Revenues/OPEC.html

economiei mondiale, in comparatie cu primele doua. La fel ca in 1973 si in 1979, cauzele acestei crize au fost reducerea productiei de petrol si cresterea rapida a pretului. Cu toate ca multe sunt similare in actiunile noii crize, episodul curent poate fi diferit de intamplarile trecute, dat fiind faptul ca natiunile consumatoare au acum mijloace de modelare a efectului sau18.

Natiunile industrializate detin in rezerve mai mult de 1.2 miliarde de barili in valoare de aproximativ 30 de miliarde de dolari. Prin aceste stocuri, petrolul se poate credita pe piata prin intermediul unor politici identice cu cele utilizate de bancile centrale, unde tarile ar putea face fata socului, formand din el un non-eveniment si evitand orice intrerupere din punct de vedere economic.

19

Fig.

18 http://www.iie.com/publications/pb/pb00-4.pdf19 Idem.

Capitolul 4 OPEC în perioada contemporană

Perioada contemporana in ceea ce priveste Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol reprezinta o provocare. Potrivit lui Dr. Rahman Maizar, secolul XXI incepe sa arata o imagine clara a provocarii care se va face cunoscuta in industria petrolului. Exista un consens larg cu privire la proiectia cererii de energie ce va contiuna sa creasca intr-o era a globalizarii, cerandu-se insa ca aceasta energie sa fie pe cat de sigura pe atat de pura.

Exista de asemenea un consens cu privire la afirmatia ca in lume exista cinci surse principale de energie, insa petrolul isi va mentine locul sau actual de lider si in secolul acesta. In prezent titeiul reprezinta aproximativ 40% din mixurile de energie, acest lucru se datoreaza faptului ca este o marfa unica, cu o combinatie de atribute care depasesc cu mult orice alta sursa de energie. Potrivit cercetatorilor, totalul brut de rezerve de petrol se invarte in jurul valorii de 1,100 miliarde de baril, care din punct de vedere simplist, v-a fi suficient pentru a satisface cererea in urmatorii 45 de ani potrivit ratei actuale de productie.

In ceea ce priveste o mica concluzie a ceea ce tine de secolul prezent, provocarile cu care se confrunta industria petroliera in secolul XXI sunt formidabile, extinzandu-se pe toate orizonturile. Lumea are suficient petrol pentru a satisface nevoile de crestere a consumatorilor din intreaga lume in primele decenii ale secolului, partea cea mai importanta fiind ca aceasta resursa sa fie exploatata in mod eficient, eficace si echitabil atat in prezent cat si in viitor, astfel incat comunitatea sa obtina un beneficiu maxim din aceasta resursa20.

20 http://www.opec.org/opec_web/en/press_room/906.htm

Bibliografie:

1. http://www.casaeconomica.ro/download/42energii_regenerabile.pdf 2. http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/History/73_War.html 3. http://www.israeli-weapons.com/history/yom_kippur_war/YomKippurWar.html 4. http://www.scribd.com/doc/51092343/R%C4%83zboiul-de-Yom-Kippur 5. http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=6283 6. http://imtuoradea.ro/auo.fmte/files-2005/MIE_files/Daniela%20Momete%201.pdf 7. http://www.iie.com/publications/pb/pb00-4.pdf

8. http://www.answers.com/topic/oil-crises 9. https://www.e-education.psu.edu/egee120/node/292 10. http://205.254.135.24/totalenergy/data/annual/pdf/perspectives_2009.pdf 11. http://www.eia.gov/404r.cfm?v=http://www.eia.gov/emeu/cabs/OPEC_Revenues/OPEC.html 12. http://www.opec.org/opec_web/en/press_room/906.htm 13. http://www.opec.org/opec_web/en/ 14. http://en.wikipedia.org/wiki/OPEC 15. Locul OPEC în economia energetică mondiala16. http://www.econlib.org/library/Enc/OPEC.html