Embed Size (px)
Citation preview
„Piaţa bursieră a Ţărilor Europei Centrale şi de Est”
1. Piaţa bursieră a Bulgariei.
2. Piaţa bursieră a Cehiei.
3. Piaţa bursieră a Croaţiei.
4. Piaţa bursieră a Poloniei.
5. Piaţa bursieră a Slovaciei.
6. Piaţa bursieră a Sloveniei.
7. Piaţa bursieră a Ungariei.
8. Piaţa bursieră a Rusiei.
9. Piaţa bursieră a României.
1. Piaţa bursieră a Bulgariei.
Caracteristica pieţei. În Bulgaria, piaţa de capital secundară a avut un început
mai aparte. Spre deosebire de alte ţări din zonă, aici statul nu s-a implicat intr-o
primă faza în organizarea pieţei. Treptat, spontan, au apărut mai multe burse de
valori private, organizate ca societăţi pe acţiuni, pe baza Codului Comercial, şi fără
existenţa încă a unei entităţi însărcinate cu supravegherea pieţei, în aceste condiţii,
bursele s-au autoreglementat, dar organizarea, procedurile de tranzacţionare diferite,
nereglementate şi nesupravegheate au indus mari riscuri în sistem.
În consecinţă, legislaţia este corectată în 1995, în ianuarie 1996 este creat
organismul însărcinat cu supravegherea şi reglementarea pieţei de capital — Comisia
pentru Valori Mobiliare şi Bursa de Valori — care, stabilind un nivel înalt al
capitalului social pentru bursa de valori ca societate pe acţiuni, determină cele 14
burse să fuzioneze, creându-se astfel Bursa de Valori Bulgară, cu sediul la Sofia.
Bursa de Valori Bulgară dispune în prezent de un sistem de tranzacţionare
computerizat, la fel ca şi concurenta sa, piaţa OTC. De remarcat este faptul că încă nu
există un indice oficial al pieţei, fiind folosit Reuters All Bulgarian Stock Index
(RABSL).
Volumul tranzacţiilor bursiere este scăzut, deşi numărul societăţilor cotate a
crescut — mai ales după desfăşurarea privatizării în masă —, ajungându-se într-o
perioadă la aproape 1000. Explicaţia ţine, pe de o parte, de performantele slabe
înregistrate de societăţi şi de neîncrederea în ele (multe fiind tranzacţionate sub
valoarea nominală), iar pe de altă parte, de concurenta făcută de titlurile de stat
(aceste cauze pot fi întâlnite, de altfel, şi în cazul României).
Tipuri de titlurile mobiliare. Pe fundalul unei rate a inflaţiei ridicate, dobânda
real pozitivă extrem de atractivă practicată la titlurile de stat în anii din urmă a
determinat o orientare preponderentă spre acestea în detrimentul acţiunilor, care şi
anterior erau lipsite de atractivitate. În consecinţă, piaţa obligaţiunilor s-a dezvoltat
(mai ales în condiţiile dificile din perioada 1995-1997), obligaţiunile de stat şi
certificatele de trezorerie fiind instrumente predilecte folosite pentru finanţarea
deficitului bugetar în lipsa unei finanţări externe. Ca structură pe scadenţe a titlurilor
de stat, trebuie să remarcăm varietatea acestora: la trei, şase, nouă şi 12 luni pentru
titlurile scurt, şi la doi, trei, cinci şi 10 ani pentru cele pe termen lung.
Interesantă este ideea aplicată de statul bulgar pentru a creşte atractivitatea
obligaţiunilor ZUNK, emise în 1990 pe termen de 25 de ani pentru acoperirea unor
credite neperformante din perioada anterioară. Nefiind tranzacţionate la bursă, ci pe
piaţa interbancară, pentru a le creşte valoarea s-a introdus un premiu de 40% în cazul
folosirii lor ca mijloc de plată în privatizări şi au fost acceptate ca garanţii pentru
bănci în obţinerea de împrumuturi de la Banca Naţională a Bulgariei.
Piaţa bulgară de capital prezintă o serie de caracteristici:
• investiţiile străine, atât directe, cât şi de portofoliu, au rămas la un nivel
scăzut;
• bursa continuă să resimtă lipsa unor investitori activi, atât autohtoni, cât şi
străini; o parte a investitorilor străini de portofoliu s-a retras la un moment de
pe piaţă;
• piaţa primară este aproape inexistentă',
• capitalizarea bursieră şi volumul tranzacţiilor raportate la P.I.B. sunt
foarte scăzute;
• este considerată o piaţă de frontieră.
Progresele făcute de Bulgaria în plan bursier în ultimii ani pleacă de la
adoptarea unei noi legi a valorilor mobiliare, aliniată cerinţelor europene şi care
încurajează participarea investitorilor instituţionali.
Spre deosebire de B.V.B., la Sofia, pe piaţa oficială, condiţiile de listare sunt
extrem de stricte în ceea ce priveşte raportarea financiară şi difuzarea informaţiilor, în
consecinţă aici fiind listate numai 32 de societăţi. Pe piaţa libera sunt cotate peste 800
de societăţi, majoritatea privatizate – parţial – prin programul de privatizare în masă.
Lichiditatea pieţei este scăzută, multe tranzacţii fiind realizate cu blocuri mari de
acţiuni (deal).
De remarcat este modul în care a fost stabilită banda de fluctuaţie maximă
zilnică a preţurilor:
• pe piaţa oficială, 15% pentru acţiunile tranzacţionale zilnic;
• pe piaţa oficială, 30% pentru acţiunile mai puţin lichide (cele
netranzacţionate trei sau mai multe zile);
• pe piaţa liberă, marja de fluctuaţie este între 25 şi 50%.
2. Piaţa bursieră a Cehiei.
Caracteristica pieţei. Deşi programul de privatizare în masă implementat în
Cehia a fost considerat un succes, fiind un model urmat şi de alte ţări din regiune,
efectele sale nu au fost cele scontate, cel puţin din anumite puncte de vedere.
Dezinteresul şi lipsa de informare a noilor acţionari rezultaţi din privatizarea cu
ajutorul cupoanelor au dus la o implicare pe scară mai largă a băncilor, care devin
proprietare ale întreprinderilor. Relaţia oarecum nefirească proprietar-creditor-
debitor, conflictul de interese, au dus şi la o slăbire a sectorului bancar.
În dezvoltarea Bursei de Valori din Praga, deschisă la 6 aprilie 1993, se pot
identifica mai multe faze de evoluţie.
Tipuri de titlurile mobiliare. Dacă în primele luni de tranzacţionare (cu o
singură şedinţă săptămânală) preţul acţiunilor a avut o puternică tendinţă de scădere,
justificată de preţurile exagerat de mari de pornire, într-o a doua faza (începând din
septembrie 1993), preţurile acţiunilor cresc substanţial, unele şi cu peste 1000%. De
la jumătatea anului 1994, o scădere a preţurilor acţiunilor se conturează pe fundalul
dezvoltării pieţei primare, în special băncile realizând măriri de capital prin emisiuni
de acţiuni care au polarizat cea mai mare parte a sumelor disponibile pe piaţă.
O altă cauză a scăderii preţului acţiunilor, secondată de creşterea ofertei de
acţiuni cotate, este profilarea unui segment de piaţă atractiv: cel obligatar.
Statul, colectivităţile locale şi societăţile comerciale încep să emită obligaţiuni
în paralel, în condiţiile unei inflaţii păstrate sub control, iar ceva mai târziu apar la
tranzacţionare şi acţiunile fondurilor de investiţii.
Pe piaţa obligaţiunilor se poate întâlni o ofertă variată din punctul de vedere
al scadenţelor – până la 20 de ani; uneori, aceeaşi firmă are cotate mai multe emisiuni
de obligaţiuni cu scadenţe diferite. În ansamblu, cele 95 de obligaţiuni cotate deţineau
în 1999 aproape 20% din valoarea totală a tranzacţiilor la Bursa din Praga.
Ca o particularitate, şi obligaţiunile sunt cotate tot pe aceleaşi trei segmente de
piaţă ca şi acţiunile, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii: piaţa principală, piaţa
paralelă şi piaţa liberă, iar în cazul acţiunilor fondurilor există, de asemenea, două
segmente de piaţă.
Multe din cele aproape 2000 de societăţi cotate pe diferite segmente de piaţă
sunt netranzacţionate sau tranzacţionale doar în cazul celor mai multe societăţi,
devenite publice în urma celor trei Valuri de privatizare, concentrarea acţionariatului
este un proces firesc.
Şi în Cehia se respectă regula „20-80". Întreaga piaţă gravitează în jurul a
câteva acţiuni, care monopolizează piaţa în ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor.
SPT Telecom cu o pondere de 45,03%, CEZ cu 12,83%, Komercni Banka – 12,46%,
Unipetrol – 9,15%, Ceska Sporitelna – 7,10%, Ceske Radio Kommuunikace, –
6,92%. În anul 1999, aceste şase societăţi realizau împreună 93,50% din volumul
tranzacţiilor, iar primele 50 de societăţi (din totalul de 283) realizau 99,80% din total.
În ceea ce priveşte capitalizarea bursieră, situaţia este asemănătoare, cinci
societăţi reprezentând 55,39% din total, cu următoarea structură: Telecom – 28,26%,
CEZ – 10,94%, Ceske Radio Kommunikace – 8,44%, Ceska Sporitelna – 4,87% şi
Tabak – 2,88%.
La bursă sunt cotate multe societăţi cu capital majoritar. Procesul de privatizare
a acestor societăţi a avut un puternic impact asupra volumului tranzacţiilor. În Cehia
sunt cotate unele dintre cele mai mari şi mai profitabile societăţi cu capital majoritar
de stat, care au devenit vedete ale bursei. Acesta este cazul a două mari bănci, Ceska
Sporitelna şi Komercni Banka, al companiilor naţionale de telecomunicaţii, SPT
Telecom şi Ceske Radio Kommunikace şi al rafinăriei Unipetrol – societăţi care,
după cum am văzut, monopolizează volumul tranzacţiilor şi capitalizarea pieţei.
Un aspect complet aparte, unicat pentru ţările în tranziţie, ţine de deschiderea,
în 1999, a unui segment de piaţă destinat numai întreprinderilor mici mijlocii.
3. Piaţa bursieră a Croaţiei.
Caracteristica pieţei. Croaţia se poate remarca între ţările din regiune în
primul rând prin succesul politicii de stabilizare macroeconomică. După 1993, şi mai
ales după 1994, rata inflaţiei a fost definitiv ţinută sub control, sub nivelul de 6% – ca
medie, cea mai scăzută dintre ţările analizate. Trebuie remarcată însă influenţa
nefastă pe care a avut-o războiul, care a afectat grav performanţele economiei croate
şi a grevat şi începuturile dezvoltării pieţei de capital.
Mai ales după semnarea Acordului de la Dayton, din decembrie 1995, pe
fundalul redresării economiei reale în condiţiile păcii, şi piaţa de capital a dat semne
de revigorare. Ceva mai târziu, criza din Kosovo a afectat din nou, substanţial, atât
economia reală, cât şi bursa de valori.
În ceea ce priveşte piaţa de capital, trebuie semnalat, ca o particularitate
nemaiîntâlnită în celelalte ţări, că, pe lângă bursa de valori, mai există două burse de
valori regionale, în Varazdin şi Osijek, alături de obişnuita piaţă OTC.
Fondul Croat de Privatizare (omologul AP APS – FPS,) a folosit pe scara
largă privatizarea prin piaţa de capital, pentru pachete de acţiuni de mai mici
dimensiuni – prin Bursa de Valori din Zagreb, între 1993 şi 1996, volumul
tranzacţiilor cu acţiuni în procesul de privatizare prin piaţa de capital a reprezentat
7% din volumul total de tranzacţii al Bursei. Cazul societăţii Pliva – una dintre cele
mai mari şi cu reputaţie fabrici de medicamente din Croaţia – este relevant. În urma
unei oferte publice, naţională şi internaţională, coordonată de Zagrebacka Banka şi
Union Bank of Switzerland şi care s-a bucurat de o cerere extraordinară, societatea a
fost listată simultan la London Stock Exchange şi la Zagreb Stock Exchange. Alături
de ea, şi Zagrebacka Banka este cotată la Londra, prin intermediul GDR.
Societăţile mari monopolizează volumul tranzacţiilor. Intre acestea se numără,
evident, Pliva, dar şi Zagrebacka Banka şi Prodavka. Dintre acestea primele două au
monopolizat aproape 75% din volumul tranzacţiilor în 1999, la fel ca în anii anteriori.
Volumul investiţiilor străine de portofoliu este redus.
4. Piaţa bursieră a Poloniei.
Caracteristica pieţei. În Polonia, reformele economice au început înaintea
altor ţări. De exemplu, liberalizarea preţurilor a fost făcută rapid, astfel încât în 1989
peste 90% din preţuri erau determinate liber. Acest lucru este evidenţiat şi de nivelul
înalt al inflaţiei înregistrat în 1989 şi 1990 (251,2% şi, respectiv, 585,8%), după care
politica graduală de dezinflaţie reuşeşte să aducă rata anuală a inflaţiei până în 1999
la o singură cifră (7,3%).
Pe de altă parte, procesul privatizării în masă a fost limitat la întreprinderile
mici, privatizarea întreprinderilor mari a fost destul de înceată, continuând şi în
prezent, în 10 ani însă, Polonia a reuşit să atragă cel mai mare volum de investiţii
străine din zonă, care au impulsionat dezvoltarea sectorului privat, compensând lenta
privatizare a sectorului de stat. De altfel, acest fapt demonstrează că mai importante
sunt calitatea privatizării şi segmentele în care este iniţiată, decât viteza ei.
Piaţa secundară de capital a fost creată în Polonia cu sprijinul statului francez,
încă din anul 1991. Începutul timpuriu al reformelor economice a permis bursei
poloneze să se afirme, încât, în 1993, clasamentul Euromoney o plasa pe un onorant
loc opt din 50 de pieţe în formare monitorizate, din punctul de vedere al avantajelor
structurale –, oricum ocupând în acelaşi an locul unu în lume după creşterea obţinută
(970% în dolari), în aceeaşi perioadă, Agenţia America pentru Comerţ Exterior plasa
Polonia pe locul 10 între cele mai promiţătoare pieţe din lume.
În această ascensiune a Poloniei faţă de celelalte pieţe în formare şi mai ales,
faţă de competitoarele ei, ţările în tranziţie, atu-urile principale au fost:
• tranziţia rapidă spre economia de piaţă;
• controlul inflaţiei (după stoparea hiperinflaţiei);
• stăpânirea deficitului bugetar (care încă din 1994 se încadra în cerinţele
Tratatului de la Maastricht, fiind de 3% din P.I.B.);
• creşterea economică înregistrată de timpuriu şi continuu;
• larga deschidere a pieţei spre exterior, atrăgând cu succes investitori străini prin
politica (foarte) liberală în domeniu;
• coerenţa mai mare în domeniul privatizării.
Mai trebuie observat că piaţa de capital în Polonia şi-a îndeplinit şi rolul
principal, în timp, majoritatea societăţilor cotate mărindu-şi capitalul prin emisiuni
publice.
Tipuri de titlurile mobiliare. Fondurile naţionale private de pensii reprezintă
investitori constanţi pe piaţa de capital, iar investitorii străini sunt, de asemenea,
activi. Câteva dintre cele mai mari societăţi cu capital de stat sunt cotate şi atrag
tranzacţii pe măsură (de exemplu, PKN, cea mai mare rafinărie, sau PZV – o mare
societate de asigurări. Investitorii au la dispoziţie o gamă variată de titluri
tranzacţionate la bursă pe lângă acţiuni: obligaţiuni de stat – cu rata dobânzii fixă şi
scadenţa de doi şi cinci ani sau cu rata dobânzii indexabilă în funcţie de indicele
preţului de consum sau randamentul certificatelor de trezorerie şi scadenţă la unu,
trei şi zece ani – obligaţiuni municipale, dar şi titluri pe termen scurt emise de
filialele unor companii multinaţionale.
5. Piaţa bursieră a Slovaciei.
Caracteristica pieţei. Începuturile pieţei de capital în Slovacia trebuie legate
de reformele demarate de fosta Cehoslovacie în domeniul economic înainte de
separarea din ianuarie 1993. De altfel, Bursa de Valori Bratislava, ca societate pe
acţiuni, a fost înfiinţată încă din luna martie 1991, a primit autorizaţia de funcţionare
ca bursă pe vremea Cehoslovaciei, în 1992, şi a început substanţial tranzacţiile din
1993. După crearea Slovaciei ca stat naţional, a fost continuată cu succes politica de
liberalizare şi stabilizare a economiei, contribuind la un bun demaraj al pieţei
bursiere.
Bursa de Valori Bratislava are, două segmente principale de piaţă, denumite
sugestiv „senior" şi ,junior", pe lângă acestea, al treilea segment fiind considerat cel
al necotatelor.
Pe lângă Bursa de Valori Bratislava, există şi un alt segment secundar al pieţei,
RM – S Slovacia, pentru a fi deosebit de acel RM existent în Cehia. Impulsul iniţial
în dezvoltarea pieţei bursiere a fost dat de tranzacţionarea acţiunilor a aproape 600 de
societăţi implicate în privatizarea în masă.
Investitorii instituţionali au un rol important pe piaţa de capital slovacă,
existând peste 200 de societăţi şi fonduri de investiţii, fonduri iniţial de privatizare,
rezultat al primului val de privatizare în masă. Plecând de la acest început, multe
fonduri au devenit în prezent o alternativă de investiţii viabilă.
Tipuri de titlurile mobiliare. Chiar dacă primele două titluri cotate la bursă
(în 1992) au fost obligaţiuni emise de bănci, urmate apoi de obligaţiuni ale statului,
municipale şi ale societăţilor, acţiunile au o pondere mult mai mare în totalul
tranzacţiilor.
Creşterea volumului total al tranzacţiilor s-a făcut, prin alimentarea pieţei cu
noi societăţi cotate, mai ales după ce, în urma modificării legislaţiei, a devenit
obligatorie cotarea pe o piaţă organizată a societăţilor rezultate din primul val al
privatizării în masă. În special pe piaţa titlurilor necotate, au ajuns astfel acţiunile a
câteva sute de societăţi.
Titlurile derivate s-au tranzacţionat numai în afara Bursei de Valori
Bratislava, prin Bratislava Options Exchange, prima bursă de derivate apăruta în
zonă, în toamna anului 1993. Creată ca societate pe acţiuni cu participare străina, a
oferit spre tranzacţionare timp de trei ani diferite contracte futures şi de opţiuni având
drept activ suport acţiuni. La expirarea licenţei, societatea organizatoare a pieţei, în
urma schimbării legislaţiei, nu a mai primit autorizarea să-şi continue activitatea,
astfel încât, începând cu anul 1996, piaţa derivatelor a dispărut complet.
6. Piaţa bursieră a Sloveniei.
Caracteristica pieţei. Slovenia se remarcă printre ţările postsocialiste din
spaţiul central-european ca fiind prima care a redeschis bursa de valori – Bursa de
Valori Ljubljana – la 26 decembrie 1989, cu începerea efectivă a tranzacţiilor din 29
martie 1990.
Ca o particularitate, trebuie semnalat că până la 14 decembrie 1995 bursa
slovenă nu a fost complet informatizată. Abia începând cu 8 decembrie 1993 fusese
introdus un sistem electronic de tranzacţionare, care funcţiona câte trei zile pe
săptămână, în paralel cu clasicul ring de tranzacţionare cu care demarase activitatea
în 1990.
Tipuri de titlurile mobiliare. La Bursa de Valori Ljubljana, o pondere
importantă o au şi titlurile cu venit fix, nu doar obligaţiunile, ci şi alte titluri pe
termen scurt cu venit fix, acestea în ansamblu revendicând aproape jumătate din
volumul tranzacţiilor.
Şi aici, piaţa derivatelor a fost creată ca o structură juridică separată de Bursa
de Valori, chiar dacă a fost creată la iniţiativa ei.
7. Piaţa bursieră a Ungariei.
Caracteristica pieţei. Ungaria este considerată ca fiind una dintre fostele
economii socialiste cu cel mai mare avans în procesul de reformă; experţii apreciază
că în prezent aici se întâlneşte o economie de piaţă funcţională.
Reforma a fost făcută gradual, lucru benefic pentru evoluţia mai multor
indicatori economici, care au rămas la niveluri acceptabile sau cel puţin suportabile
pentru populaţie. Rata inflaţiei a fost păstrată sub control (cu un nivel maxim
înregistrat în 1991, de 35%), ajungând în ultima vreme la o singură cifră. În
consecinţă, şi deprecierea monedei naţionale faţă de dolar pe parcursul ultimilor 10
ani a fost modestă (de la 61,4 la 252,5 HUF/USD). Scăderea P.I.B. a fost de ceva mai
lungă durată, recesiunea de transformare fiind depăşită abia după 1994, apoi an de an
înregistrându-se o creştere economică. Nivelul investiţiilor e a crescut semnificativ în
10 ani, contribuind la susţinerea dezvoltării economice. Totuşi, rata şomajului se
păstrează la un nivel ridicat (peste 9% din populaţia activă), iar datoria externă, în
continuă creştere, atinsese un nivel îngrijorător (84% din P.I.B. în 1995, pentru a
scădea la 60% din P.I.B. în 1999).
În prezent, P.I.B. în Ungaria se situează peste nivelul premergător tranziţiei,
exporturile sale au crescut substanţial, iar ponderea proprietăţii publice în P.I.B. a
scăzut de la 75% în 1989 la 15% în 1999. Este însă interesant de semnalat nivelul
înalt al ponderii proprietăţii private în P.I.B. în 1989, explicaţia ţine de unele
reforme care au fost începute în Ungaria încă din 1987.
Investitorii instituţionali au căpătat şi ei amploare. Dezvoltarea lor s-a făcut
pe fondul creşterilor înregistrate de piaţa de capital, care la rândul ei a avut un suport
în economia reală, iar piaţa derivatelor le-a permis să-şi acopere riscul. Fondurile de
investiţii ocupă un loc important în preferinţele de plasament ale persoanelor fizice –
aproximativ 10% din plasamentele lor în anul 1999. Dintre fonduri, peste 30 sunt
cotate la B.S.E. Reforma timpurie a sistemului de pensii a dus la apariţia unor noi
actori pe piaţă, fondurile private de pensii şi fondurile de pensii voluntare, care s-au
orientat în plasamentele lor şi spre piaţa de capital.
Faptul că două societăţi străine au mobilizat capital de pe piaţa maghiară şi
sunt cotate la B.S.E. denotă încrederea pe care o au şi emitenţii străini, mai ales luând
în considerare faptul că în 1999 era singurul caz în zona Europei Centrale şi de Est.
Valoarea tranzacţiilor cu cele două titluri a fost în 1999 de 53,1 milioane USD.
Performanţele superioare ale economiei maghiare sunt oglindite şi de numărul
mare de acţiuni negociate pe pieţe din străinătate – în SUA, sub forma ADR, dar şi la
Londra, Stuttgart, Munchen şi Viena, sub forma GDR.
O caracteristică a pieţei de capital din Ungaria, neîntâlnită pe celelalte pieţe ale
zonei, este că dintre societăţile cotate un număr semnificativ îl reprezintă societăţi
nou-create (la un moment dat, acestea reprezentând aproape jumătate din total la
BSE), deşi acţiunile societăţilor privatizate sunt mult mai tranzacţionate.
Piaţa bursieră din Ungaria este cea mai lichidă piaţă din Europa Centrală şi
de Est, fiind preferată şi de investitorii străini. Aici s-au concentrat în timp investiţii
de portofoliu estimate la peste cinci miliarde USD.
Tipuri de titlurile mobiliare. Având drept fundament situaţia economică bună
şi perspectivele de îmbunătăţirile a indicatorilor macroeconomici, piaţa acţiunilor a
fost multă vreme în creştere. Indicatorii bursieri arată şi ei o piaţă care progresează:
• volumul tranzacţiilor ca procent din P.I.B. a crescut de la 0,8% în 1995 la
34% în 1998;
• capitalizarea bursieră ca procent din P.I.B. a crescut de la 5,8% în 1995 la
aproape 30% în 1998;
• numărul de tranzacţii cu acţiuni a evoluat, de la 60,8 mii la l011,5 mii;
• numărul mediu zilnic de tranzacţii s-a mărit de la 244,4 la 4090,7;
• mărimea medie zilnică a tranzacţiilor, de la 175,3 la 13.952,8 milioane
HUF;
• mărimea medie a unei tranzacţii, de la 0,7 la 3,5 milioane HUF.
În ceea ce priveşte acţiunile cotate, ca o particularitate, ar fi de menţionat că la
introducerea unei noi societăţi la cotare este nominalizat un market-maker – pentru
15 zile sau până când valoarea tranzacţiilor zilnice depăşeşte 10 milioane HUF sau
0,5% din valoarea nominală totală a acţiunilor introduse la cotare – având obligaţia
de a menţine oferte de vânzare şi de cumpărare pentru o valoare minimă de 100.000
HUF.
Piaţa obligaţiunilor capătă şi ea consistenţă, fiind cotate câteva zeci de
obligaţiuni, atât de stat, cât şi corporatiste. Ponderea tranzacţiilor cu titluri de stat –
atât certificate de trezorerie, cât şi obligaţiuni — în totalul anual al tranzacţiilor la
Bursa de Valori Budapesta este, începând din 1991, consistentă: 2,98%; 81,44%;
82,29%; 63,96%; 62,51%; 54,52%; 56,10%; 49, 61%.
Piaţa derivatelor (pe indici bursieri, pe acţiuni sau pe valută) este foarte
populară în Ungaria, existând nu doar în cadrul Bursei de Valori Budapesta, unde
funcţionează o secţie distinctă, ci şi în cadrul burselor de mărfuri. Popularitatea pieţei
derivatelor chiar printre persoanele fizice ţine, mai ales în cazul contractelor pe indici
bursieri, de costul scăzut — cumpărarea lor fiind mai ieftină decât a acţiunilor.
Investitorii instituţionali folosesc frecvent contractele futures pe indicele BUX pentru
acoperirea riscului portofoliului, iar piaţa fiind lichidă, cumpărarea unui număr mare
de contracte nu influenţează preţul. La B.S.E., nivelul tranzacţiilor futures pe indici,
comparativ cu dimensiunea pieţei acţiunilor (calculat ca raport între „Poziţii
deschise" şi „Capitalizarea bursieră") este similar cu cel existent în ţările dezvoltate.
8. Piaţa bursieră a Rusiei.
Scurt istoric. În Rusia de până la revoluţia din octombrie 1917, piaţa valorilor
mobiliare (P.V.M.) se deosebea de P.V.M. ţărilor dezvoltate, deoarece existau
circumstanţe istorice. În această perioadă în majoritate se cereau valori mobiliare
(V.M.) ale întreprinderilor industriale şi obligaţiuni cu caracter public (emitenţii erau
reprezentanţii de stat, oraşe, întreprinderi industriale private şi alte organizaţii). În
1820 a fost înregistrat primul împrumut, care consta numai din V.M. nominative. Un
timp oarecare, obligaţiunile de stat nu aveau concurenţi pe piaţa de capital. Datoria
statului rus (internă şi externă), tot era prezentă de P.V.M. Unul din instrumentele
financiare principale emis de guvern, ce se cota pe piaţa rusă şi internaţională erau
obligaţiunile creanţelor de stat. Existenţa lor a avut început încă de la primul
împrumut extern, primit pe timpurile Ecaterinei II în Olanda în 1769, care ulterior a
fost rambursat. Apoi au mai urmat astfel de împrumuturi şi rambursări.
Guvernul lui Nicolae I s-a adresat cu propunerea către guvernul Franţei despre
permiterea plasării obligaţiunilor împrumutului de stat în Rusia. Aceste V.M. erau
procurate de persoane fizice şi juridice, iar cursul lor era stabilit în franci prin raport
de aur la rublă, liră sterlină şi marcă germană. Guvernul stabilit de revoluţia din 1917
s-a dezis de datoriile Rusiei ţariste, de aceea aceste obligaţiuni se mai păstrează la
urmaşii investitorilor, acei ce pot să ceară restituirea lor în dolari la preţul aurului. În
cei 70 de ani cu dobândă se va primi aproape 150 mlrd. dolari.
Până la sfârşitul secolului XIX în Rusia nu existau burse de valori specializate.
Tranzacţiile cu V.M. se efectuau la bursele de mărfuri, în condiţiile vânzării
mărfurilor. La burse se efectuau două feluri de operaţiuni cu V.M. private: abonarea
la valorile noilor emisiuni şi cumpărarea şi vânzarea lor. Cel mai mare volum de
operaţiuni cu V.M. se efectuau la bursa din Petersburg. În anul 1892 la această bursă
circulau acţiunile a 32 S.A. şi obligaţiunile a 5 companii. Ulterior o mare cantitate de
V.M. circula la bursele de valori din Moscova, Riga, Odessa. Primele zile ale
Revoluţiei din Octombrie au fost ultimele zile ale bursei din Petrograd. În prezent în
Federaţia Rusă activează peste 800 de burse.
Piaţa valorilor mobiliare a U.R.S.S. În această perioadă P.V.M. practic nu
exista. Guvernul emitea careva împrumuturi cu caracter obligatoriu de tip câştigător.
Din 1922 – 1957 s-au emis 69 de împrumuturi, majoritatea pentru populaţie.
Deoarece erau obligatorii pentru procurare de către populaţie numărul deţinătorilor
ajungea la 70 mln. persoane. În 1957 preşedintele Hruşciov a anulat aceste
împrumuturi şi a îngheţat achitarea pe ele pe 20 de ani. Achitările s-au efectuat în
1974 – 1991. În 1982 a fost emis împrumutul câştigător cu rata dobânzii 3%, care
ulterior în 1992 a fost convertit în împrumutul intern al Federaţiei Ruse. Banca
externă de economii a U.R.S.S. a emis eurovalori în două tranşe a câte 500 mln.
mărci germane, care au fost stinse în 1995.
Primele burse pe teritoriul U.R.S.S. au apărut la sfârşitul anului 1990 până la
apariţia în circulaţie a V.M. Au fost fondate de entuziaşti, ce se aşteptau la apariţia
industriei V.M. Prima bursă apărută era bursa internaţională de valori din Moscova,
apoi a apărut bursa centrală de valori din Moscova, ambele în 1990.
În 1991 apare bursa de valori din Leningrad (ulterior din Sanct-Petersburg). În
prezent P.V.M. din Rusia reprezintă un segment important în economie. În
comparaţie cu pieţele europene există o rămânere în urmă. Principalul rol în fondarea
P.V.M. ruse l-au avut întreprinderile de stat, care au oferit populaţiei posibilitatea de
a deveni proprietari de V.M. prin waucere.
Reglementarea şi supravegherea pieţei de capital. Baza normativă.
Reglementarea P.V.M. a Federaţiei Ruse se împarte în două nivele:
1. de stat, care la început era reprezentată de Comisia Federală a V.M.;
2. organizaţiile de autoreglamentare a participanţilor profesionişti pe P.V.M.:
Asociaţia profesionistă a registratorilor, transfer-agenţilor, depozitarilor –
ПАРТАД, Asociaţia profesionistă a participanţilor P.V.M. – ПАУФОР,
Comitetul participanţilor profesionişti a P.V.M. din Sanct-Petersburg,
Asociaţia din Ural a brokerilor şi dealerilor financiari, Asociaţia dealerilor
din Siberia.
Structura reglementării şi supravegherii pe P.V.M. rusă are un caracter specific
combinat, cu intervenţia activă a statului, o supraveghere slabă, practic nu există
tradiţii, deoarece a fost o perioadă îndelungată de întrerupere în activitatea pieţei,
lipsa concurenţei “oneste”.
Baza normativă existentă pe P.V.M. a Rusiei convenţional poate fi împărţită în
3 grupe:
1.Legi şi alte acte normative ce au puterea legii;
2.Hotărârile Guvernului şi Decretele Preşedintelui Federaţiei Ruse;
3.Acte normative ale Ministerului Finanţelor, Băncii Centrale, şi altor
departamente.
Din 1990 în Federaţia Rusă au fost editate aproximativ 300 de acte normative,
care direct sau parţial reglementează P.V.M.. Principalele din care sunt:
1.în 1992 a fost adoptată Legea privind circulaţia V.M. şi burse de valori în
Federaţia Rusă, care reglementează comerţul V.M. şi activitatea bursei de valori;
2.în 1995- Legea privind SA, care prevede activitatea SA şi reglementează
emisiunea V.M. de către S.A.;
3.în 1996 – Legea privind P.V.M., care a servit drept bază a reglementărilor
P.V.M.,
4.în 1994 – Regulamentul privind Comisia Federală a V.M. şi P.V.M. pe lîngă
Guvernul Federaţiei Ruse, care prevede împuternicirile ei.
Organele de supraveghere de stat din 1994 erau reprezentate de Comisia
Federală a V.M.. Statutul Comisiei era pus pe aceeaşi treaptă cu statutul de minister
federal. Parţial Comisia a obţinut împuternicirea de a reglementa P.V.M. a
Ministerului de Finanţe şi a Băncii Centrale, adică competenţa ei se răsfrângea şi
asupra Băncilor Comerciale.
Comisia era reprezentată de 6 participanţi, o unitate din 15 consilieri şi
consiliul de experţi din 25 membri – celor mai importanţi participanţi profesionişti.
Pe baza hotărârii Comisiei Federale au fost fondate comisii regionale a V.M., ce
reglementau şi supravegheau regiunile ruse.
Participanţii profesionişti la piaţa de capital. Participanţii profesionişti pe
P.V.M. sunt reprezentaţi de următoarele categorii:
1.broker-dealer;
2.bursa de valori;
3.registratori;
4.depozitari;
5.estimatori;
6.fonduri de investiţii;
7.companii de trust.
În 1998 Comisia Federală a V.M. a primit hotărârea, conform căreia toţi
participanţii profesionişti erau obligaţi să devină membri ai organelor de
autoreglementare. Astfel au fost fondate:
1.ПАРТАД – Asociaţia profesională a registratorilor, transfer-agenţilor si
depozitarilor;
2.ПАУФОР – Asociaţia profesionistă a participanţilor pieţei de valori;
3.Comitetul de participanţi profesionişti din Sanct-Petersburg;
4.ДКК - Companiile de depozitare şi clearing;
5.НАУФОР – Asociaţia Naţională a participanţilor pieţei de capital.
Valorile mobiliare pe piaţa de capital rusă.
V.M. de stat pe P.V.M. rusă:
1.datorii (împrumuturi):
- republicane interne emise din 1990 cu rata dobânzii 5%. Suma iniţială 6
mlrd. ruble.
- Interne a R.S.S.F.R. emise din 1991 pe termen de 1 an suma iniţială 9 mlrd.
ruble cu rata dobânzii de 8,5%.
- Certificate de aur, care s-au aflat în circulaţie din 1993 – 1994 în Rusia .Au
fost ulterior rambursate.
Certificatul de aur reprezintă un tip specific de V.M., care nu prezintă o
valoare valutară, însă drept suport are rezervele de aur de stat. Erau emise ca V.M.
nominative cu nominalul de 10 kg de aur de proba 999. Suma emisă echivala cu
preţul a 100 t de aur. Aceste V.M. au fost procurate, în majoritate, de bănci
comerciale, la preţul stabilit de Ministerul Finanţelor.
2.cambii de stat de tezaur emise de ministerul finanţelor în 1994;
3.bonuri de tezaur emise în 1994 pe un termen de 1 an, sub forma
dematerializată;
4.bonuri de tezaur de stat pe termen scurt, emise pentru prima dată în 1993 cu
termen de circa 6 luni. Volumul emis – 60,5 mlrd. ruble. În 1994 volumul emisiunii
de obligaţiuni de stat au ajuns la 20 trln. Ruble;
5.obligaţiuni federale emise în 1995, volumul emisiunii 1 trln. ruble, pe termen
de circa 378 zile;
6.obligaţiuni de stat a datoriilor de economie emise în 1998 de Ministerul
Finanţelor cu valoarea nominală 100 mii ruble şi 500 mii ruble;
7.obligaţiuni de stat a datoriei valutare emise pentru prima dată în 1993 în
volum total de 7885 mln. dolari. Procedura de plasare în tranşe a fost extinsă pe o
perioadă lungă de până în 2005. Nominalul obligaţiunilor 1000, 10000, 100000 dolari
S.U.A.;
8.euroobligaţiuni emise în 1996, în volum de 1 mlrd. dolari pe termen de 5 ani,
cu rata mai joasă decât pe piaţa internă;
9.obligaţiuni municipale şi regionale emise pentru prima dată în 1992 – 1995;
10. datorii al locuinţelor, emise din 1992;
11. certificate al locuinţelor emise în 1994;
V.M. corporative:
Acţiunile corporative se clasifică în:
a)cele mai lichide acţiuni, aproximativ 30 companii din sectoarele
electroenergeticii, telecomunicaţiilor, metalurgiei, transporturilor, petrolului şi
gazelor, care permanent se vând şi se cumpără;
b) celelalte acţiuni, în primul rând, ale întreprinderilor regionale, care practic
liber nu circulă, cu toate că există circa 40000 de astfel de companii;
În 1994 P.V.M. se caracteriza, în general, prin operaţiuni extrabursiere cu
acţiuni , care nu permiteau calificat de evaluat dinamica comercializării lor.
cele mai frecvente erau operaţiuni cu V.M. ale companiilor din ramura
petrolieră (40% din toate V.M. corporative);
pe piaţa V.M. corporative participau în 1998 peste 2000 bănci
comerciale şi peste 100 companii de asigurări.
Obligaţiunile întreprinderilor private. Cea mai mare parte de emitenţi de
obligaţiuni se înregistrează în Moscova şi Sanct-Petersburg. Conform legislaţiei ruse
obligaţiunile pot emite toate întreprinderile indiferent de forma de proprietate, nu sunt
restricţii faţă de valuta obligaţiunilor şi caracterul circulaţiei lor. Obligaţiunile pot fi
nominative şi la purtător. Cu cupon sau fără. Rata dobânzii se achită de 2 sau de 4 ori
pe an. Analiza volumului total şi numărului de emisiuni a V.M. corporative şi a
obligaţiunilor (proporţia 90:10) vorbeşte despre faptul că acţiunile sunt mai preferate
decât obligaţiunile de către întreprinderile ruse.
V.M. emise de către băncile comerciale se clasifică in:
- acţiuni;
- obligaţiuni;
- certificate de depozit;
- certificate de economii;
- cambii.
Prima banca comerciala, ce a plasat V.M. era banca comercială “Menatep”.
V.M.,emise de băncile comerciale, reprezintă cel mai lichid segment al P.V.M.
Acţiunile băncilor în mediu ofereau aproximativ 5% de venit. În majoritate, acţiunile
bancare erau cotare în afara burselor. Dezvoltarea pieţei bonurilor de tezaur şi a
acţiunilor întreprinderilor private a adus la micşorarea operaţiunilor cu V.M. bancare.
Emisia certificatelor de depozit şi de economii practic erau efectuate pentru
accelerarea achitărilor. Veniturile pe aceste V.M. se impozitează cu rate avantajoase,
emisiunea lor nu necesită întocmirea şi înregistrarea prospectului emisiunii.
În 1991 la Bursa Centrală de Valori din Moscova, s-a început cotarea
certificatelor de depozit a Băncilor Comerciale “Autobank”, “Inconbank”,
“Menatep”. În ceea ce se referă la cambiile bancare, veniturile pe ele în 1997
depăşeau veniturile pe instrumentele financiare de stat. De exemplu, venitul pe
cambiile bancare a unor bănci până la criză cu termen de scadenta de la 2 – 7 luni
constituiau 90-100% anual.
Valorile mobiliare derivate. În anii 1995 – 1996 s-a început încheierea
contractelor futures. Principalele erau futures pe rublă/dolar şi futures pe bonuri de
tezaur.
Tot în 1996 a apărut futures prezidenţial. Bursa Rusă propunea clienţilor săi de
a încheia “pariu” pe rezultatele alegerilor prezidenţiale. Departamentul tranzacţiilor
directe ale instrumentelor financiare ale Bursei Ruse propunea brokerilor contracte
futures pe procentul de voturi, obţinut de careva din candidaţii la preşedenţia ţării în
primul tur a alegerilor din 16.06.1996.
În anii 1996 – 1997 mai mult de 75% din toate contractele futures constituiau
futures pe bonuri de tezaur.
Primul contract futures pe acţiuni a fost încheiat pe acţiunile “Mosenergo” şi
“Lukoil”. Majoritatea contractelor futures se încheiau la Bursa Rusă.
Mecanismul de tranzacţionare V.M. la bursă. Tranzacţiile de vânzare-
cumpărarea a V.M. la bursele ruse constă din 3 etape:
1.Încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Ziua încheierii se consideră
ziua “T” se depozitează V.M. pe contul clientului-vânzător şi banii pe contul
clientului-cumpărător.
2.Verificarea parametrilor tranzacţiilor. Se face schimb de documente. Aceste
operaţiuni se efectuează în termen “T+1”.
3.Executarea tranzacţiilor. Se efectuează achitarea finală. Ziua executării
tranzacţiilor nu poate fi mai târziu de “T+3”.
Cotarea la bursele de valori din Rusia reprezintă fixarea preţurilor tranzacţiilor
încheiate la bursă, analiza informativă a pieţei, care caracterizează conjunctura pieţei.
Cotarea se stabileşte de o comisie specială pe baza datelor comercializării
precedente. Comisia de cotare stabileşte nivelul de sus şi de jos a preţurilor de
vânzare şi cumpărare pentru fiecare V.M.
Indicii bursieri. Tendinţele pieţei de capital îl reflectă indicii bursieri. O mare
importanţă în analiza pieţei de capital ruse îl au următorii indici:
1.indicii “Skeit-Press” pentru companiile rezidenţi, se calculează de către
agenţia de consulting “Skeit-Press”. Au cea mai îndelungată istorie de existenţă.
Primul indice “АСП-12” a început să fie calculat din 1992. Drept criteriu de calcul au
servit:
a) capitalizarea de piaţă a companiei (peste 10 mln. dolari);
b) dividende achitate în ultimii 3 ani;
c) existenţa pieţei extrabursiere pentru titlurile acestei companii;
d) dezvăluirea informaţiei financiare de către companie, ş.a.;
Din 1994 se calculează “АСП-General”;
2.indicii “АК@М” se calculează din 1993. Aceşti indici presupun calculul pe
baza capitalizării componenţilor din 1993. În prezent reprezintă o familie de indici
financiari, industriali şi combinaţi;
3.indicii Interfax descriu schimbarea preţului mediu al acţiunilor anumitor
întreprinderi, ce se cotează pe piaţa secundară, în perioada curentă în corporaţie cu
perioada de bază. Există indici Interfax bancari, ai întreprinderilor petrolului şi
gazelor, întreprinderilor metalurgice. Drept bază de 100% serveşte mărimea indicelui
din 1994 cu care se efectuează compararea;
4.indicii revistei “Comersant”, care reprezintă media aritmetică dintre
mărimea valorii portofoliului investiţiilor a circa 17 întreprinderi privatizate ruse din
diferite ramuri economice;
5.indicii Bursei Interbancare Valutare, se calculează în baza preţului valorilor
comercializate într-o zi la bursă.
9. Piaţa bursieră a României.
Scurt istoric. Începuturile pieţelor bursiere de mărfuri şi valori în România pot
fi situate pe la mijlocul secolului XIX. Odată cu Legea asupra burselor,
mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri, din 1 iunie 1881, se poate însă
vorbi despre o organizare mai temeinică a burselor din Vechiul Regat. Legea nr. 1888
- tradusă şi adaptată după legislaţia franceză – se referea atât la bursele de valori, cât
şi la cele de mărfuri. Conform prevederilor ei, bursele se înfiinţau prin Decret Regal,
la propunerea Ministerului Agriculturii şi Comerţului şi numai în oraşele în care
Camerele de Comerţ şi Industrie dispuneau de mijloace pentru întreţinerea localului
şi a personalului lor.
Deschiderea Bursei de Valori a avut loc la l decembrie 1882, iar peste o
săptămână a apărut şi cota bursei, publicată în „Monitorul Oficial". Volumul
tranzacţiilor era însă redus, iar cota oficială dispare în câteva zile, deoarece samsarii,
intermediarii şi unele bănci preferau să lucreze în afara cotei, direct cu clienţii.
Legea asupra burselor de comerţ din 9 mai 1904 aduce o nouă organizare a
burselor de comerţ în Vechiul Regat, organizare a cărei necesitate a fost determinată
de rezultatele puţin satisfăcătoare ale legii din 1881. La baza reformei burselor de
comerţ din 1904 a fost pus principiul libertăţii tranzacţiilor în materie de bursă.
Pentru aplicarea lui a fost creat în cadrul bursei un organ nou, pe lângă cel al
mijlocitorilor oficiali, şi anume corporaţia bursei. Dacă în baza Legii din 1881
operaţiunile de bursă nu puteau fi făcute direct, ci numai prin intermediul
mijlocitorilor oficiali, prin legea din 1904 se acorda dreptul de a efectua asemenea
operaţiuni direct între membrii corporaţiei bursei, însă doar pentru operaţiunile pe
cont proprii pentru cele de intermediere.
În Regulamentul interior al Bursei din Bucureşti, aprobat cu Ordinul nr.
68047/12 octombrie 1904 şi modificat în 1909 la art. 5 de exemplu, era scris: „Bursa
este deschisă în toate zilele de lucrul 9.30 la 10.30, pentru operaţiunile de cereale şi
mărfuri de tot felul şi de la orele 11.00 până la 12.00 dimineaţa, pentru operaţiunile
de schimb şi de efecte. Deschiderea şi închiderea bursei se anunţa prin sunare de
clopot".
Activitatea bursei este afectată de evenimentele social-politice ale vremii: în
timpul Răscoalei din 1907, cursul unor valori marchează o scădere; războiul balcanic
din 1912-1913 duce la pierderi masive de curs, recuperate însă ulterior; în timpul
primului război mondial bursa rămâne închisă.
În octombrie 1918, bursa se redeschide şi cunoaşte o activitate deosebit de
intensă: cursurile sunt în continuă creştere; localul bursei devine neîncăpător, „o
psihoză atrage lumea spre speculă". Întreaga perioadă 1919-1925 a fost caracteristică
pentru o „piaţă a taurului”, creşterea fiind impulsionată, pe rând, de diferite categorii
de valori: la început acţiunile societăţilor de transport, apoi cele bancare şi ale
societăţilor de asigurare.
Din 1926 scăderile încep să reapară la acţiuni, mai întâi lente, apoi precipitate.
Celor şapte ani de piaţă în creştere le urmează alţi şapte ani de scăderi dezastruoase.
De la o cursă în plină fierbere se ajunge la un număr de operatori ce „puteau fi lesne
număraţi".
În 1929 se votează o nouă lege bursieră, aceasta fiind necesară, înainte de toate,
pentru a asigura adaptarea cadrului legislativ la noile realităţi rezultate în urma Marii
Uniri. Legea din 1929, care a unificat legislaţia bursieră, a adus şi o serie de
modificări de concepţie soluţie juridică, impuse de cerinţele dezvoltării activităţii
bursiere în România, în primul rând, a fost mai bine definit statutul burselor, acestea
fiind declarate instituţii publice, beneficiind de personalitate juridică şi autonomie,
ele fiind puse sub supravegherea şi controlul Ministerului de Industrie şi Comerţ. O
inovaţie importantă o constituie separarea burselor de mărfuri.
La bursa din Bucureşti se negociau acţiuni şi efecte în operaţiuni „pe bani
gata". Legea din 1929 defineşte operaţiunile „pe bani gata” ca fiind toate negocierile
care se lichidează în ziua în care au fost încheiate, sau cel mai târziu a doua zi de
bursă şi pentru care părţile au depus, odată cu ordinul de negociere, numerarul sau
efectele.
După încheierea crizei economice 1929-1933, o dată cu refacerea economică,
„Bursa de efecte, acţiuni şi schimb din Bucureşti", cunoaşte şi ea un curs ascendent
care culminează cu anul 1939, când se înregistrează perioada de vârf a acestei
instituţii din perioada interbelică. De menţionat că în 1939 se tranzacţionau 56 de
titluri din domeniul bancar, al transportului şi al asigurărilor sociale.
Sfârşitul celui de al doilea război mondial cu întreaga turnură politică pentru
România a însemnat şi sfârşitul pieţei de capital şi al bursei de valori. Lovitura de
graţie pentru acest sector economic extrem de dinamic l-a constituit procesul
naţionalizării economiei din iunie 1948, care a făcut ca, prin instaurarea proprietăţii
de stat, să dispară produsele specifice: acţiunile, obligaţiunile corporatiste, titlurile de
stat autohtone şi externe (cu echivalent în lei-aur).
Reapariţia bursei. Revoluţia din 1989, care a însemnat o nouă cotitură
importantă în istoria României, a impus cu acuitate, prin programul de reformă ce i-a
urmat, şi necesitatea reclădirii pieţei de capital şi a instituţiilor acesteia, printre care şi
Bursa de Valori Bucureşti.
Un grup de specialişti din diferite sectoare economice au avut şansa, uneori
unică într-o viaţă de om, de a reconstrui această piaţă, care îşi găseşte începutul în
anul 1992. Procesul de reconstrucţie nu a fost uşor, din toate punctele de vedere,
începând cu cel legislativ; au fost necesari doi ani până la adoptarea Legii nr. 52/1994
privind valorile mobiliare şi bursele de valori – completat cu cel de educare a
publicului larg cu noţiuni de mult uitate sau nicicând cunoscute. Acest proces
continuă şi astăzi – toţi cei implicaţi învaţă zilnic, ceea ce le impune un dinamism
deosebit.
După o întrerupere de cinci decenii, bursa de valori a fost reînfiinţată pe piaţa
de capital a României, în anul 1995. Ca o componentă a aşa-numitei „economii
simbolice", bursa de valori este o instituţie indispensabilă a economiei de piaţă.
Bursa de Valori este o instituţie cu personalitate juridică ce are ca principal
scop tranzacţionarea valorilor mobiliare în mod continuu, transparent şi echitabil,
prin sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate.
Participanţii pe piaţa de capital sunt:
investitorii şi emitenţii; organismele de plasament colectiv în valori
mobiliare (fondurile deschise de investiţii şi societăţile de investiţii);
intermediarii (societăţile de servicii de investiţii financiare);
participanţii auxiliari;
infrastructura.
Investitorii sunt deţinătorii de capital monetar care investesc în produse
specifice pieţei de valori mobiliare şi care îşi asumă riscurile acestei investiţii.
După importanţa lor în piaţă, investitorii sunt de mai multe categorii:
instituţii financiare şi investitori instituţionali, care tind să domine cele mai
multe pieţe financiare; băncile comerciale, societăţile de investiţii şi
fondurile deschise de investiţii, societăţile de asigurare, băncile centrale,
instituţiile multinaţionale;
societăţile comerciale, care investesc surplusul de fonduri ce pot apărea în
procesul desfăşurării activităţii;
persoane fizice sau aşa-zişi „mici investitori", care îşi investesc economiile
personale de mărimi relativ reduse în acţiuni, obligaţiuni şi titluri de stat.
Emitenţii sunt persoane juridice sau organe ale administraţiei publice centrale
şi locale care fac emisiuni de valori mobiliare.
Fondurile deschise de investiţii şi societăţile de investiţii sunt intrinsec
legate de piaţa de capital, această legătură urinând să fie privită sub două aspecte:
o atât fondurile deschise de investiţii, cât şi societăţile de investiţii investesc
fondurile băneşti pe care le au la dispoziţie în produse ale pieţei de capital;
o fondurile deschise de investiţii concentrează disponibilităţile băneşti ale
micilor investitori, cărora le asigură participarea activă pe piaţa de capital.
Intermediarii (societăţile de servicii de investiţii financiare) Pe piaţa de capital,
societăţile de servicii de investiţii financiare îndeplinesc patru funcţii, şi anume:
generează un mecanism de atragere a capitalului prin punerea în legătură a
celor care au bani (investitori) cu cei care au nevoie de bani (emitenţi,
societăţi, guverne);
generează un mecanism al preţurilor pentru evaluarea investiţiilor;
generează pentru investitori un mecanism de transformare a investiţiilor în
lichidităţi;
participă la proliferarea produselor pieţei.
În România, societăţile de servicii de investiţii financiare se clasifică în funcţie
de activităţile pe care le desfăşoară, în:
1. societăţile de servicii de investiţii financiare care acţionează numai în
contul clienţilor (brokerii);
2. societăţile de servicii de investiţii financiare care acţionează pe cont
propriu (dealerii);
3. societăţile de servicii de investiţii financiare formatoare de piaţă (market
makerii).
Organizarea Bursei de Valori Bucureşti. Bursa de Valori Bucureşti (B.V.B.)
a fost înfiinţată 1995 prin Decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
(C.N.V.M.) cu statut de instituţie publică ce îşi desfăşoară activitatea ca o persoană
juridică după principiul autofinanţării.
Decizia de înfiinţare a Bursei de Valori Bucureşti a fost dată în urma solicitării
a 24 societăţi de valori mobiliare membre ale Asociaţiei Bursei de a negocia acţiuni
emise de 6 societăţi comerciale. Conform Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare
şi bursele de valori, C.N.V.M. decide înfiinţarea unei burse de valori numai după ce
minimum 5 societăţi de valori mobiliare au solicitat şi primit autorizaţia de negociere
în bursă.
La înfiinţare, Bursa a beneficiat de resurse de la bugetul de stat necesare
activităţii în primul an de funcţionare, resurse ce urmau să fie recuperate şi vărsate
eşalonat la bugetul de stat începând cu cel de-al treilea an de funcţionare a bursei, pe
parcursul a trei ani consecutivi.
Premergător începerii activităţii bursiere, Bursa de Valori Bucureşti a organizat
cursuri de pregătire a personalului societăţilor de valori mobiliare în vederea
familiarizării acestuia cu reglementările specifice Bursei, reglementări elaborate în
scopul creării unui cadru necesar pentru ca tranzacţiile să se desfăşoare în cel mai
adecvat climat al economiei de piaţă, climat configurat în exclusivitate de jocul
cererii şi al ofertei. Alături de aceste reglementări care ofereau o protecţie adecvată
investitorilor, tehnologia tranzacţiilor pusă la dispoziţie de Bursă face din această
instituţie, sistemul care se apropie cel mai mult de modelul teoretic al pieţei perfecte
în care tranzacţiile se realizează în condiţiile unei totale transparenţe a mecanismului
de determinare a preţurilor.
Bursa de Valori Bucureşti şi-a început activitatea operaţională în toamna anului
1995, beneficiind de asistenţa experţilor canadieni în elaborarea reglementărilor
bursiere.
Prima şedinţă de tranzacţionare a avut loc în data de 20 noiembrie 1995,
accesul la sistemul electronic al Bursei realizându-se din sala de tranzacţionare aflată
în incinta Bursei de Valori Bucureşti. Au fost tranzacţionale acţiunile emise de 9
societăţi comerciale prin interj mediul a 28 de societăţi de valori mobiliare, în cadrul
unei singure şedinţe pe săptămână.
Activitatea de înscriere la Cota Bursei a fost realizată, iniţial, de către
Comitetul Bursei, deoarece nu exista un organism care să exercite atribuţiile specifice
acestui proces.
Cel mai important eveniment al primului an de funcţionare al Bursei de Valori
Bucureşti îl reprezintă însăşi reapariţia acestei instituţii în peisajul economic
românesc. Aşa cum s-a întâmplat şi în celelalte ţări din centrul şi estul Europei,
activitatea bursieră din primul an nu a fost spectaculoasă, dar a permis familiarizarea
participanţilor din piaţă cu conceptele, mecanismele şi pârghiile bursiere.
În anul 2002, prin mai multe Ordonanţe Guvernamentale de Urgenţă s-au emis
noi reglementări pentru piaţa de capital, urmărindu-se armonizarea legislativă a
acesteia cu standardele europene în materie, dar respectându-se specificul local.
Bursa de Valori Bucureşti a fost înfiinţată pe baza Deciziei nr. 20/21.04.1995 a
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi are sediul în Bucureşti, str. Doamnei nr.
8. Bursa de Valori Bucureşti, denumită în continuare „Bursa", este învestită cu
personalitate juridică, încheie bilanţ contabil şi are cont bancar. Activitatea Bursei se
desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/1994 în scopul realizării unei
pieţe organizate pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotă şi asigurării
publicului, prin activitatea intermediarilor autorizaţi a unor sisteme, mecanisme şi
proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată şi echitabilă a tranzacţiilor
cu valori mobiliare. Bursa se autofinanţează din comisioanele percepute conform
reglementărilor bursiere, constituie la dispoziţia sa şi utilizează fonduri băneşti în
condiţiile legii. Bursa beneficiază de finanţare de la bugetul de stat pentru primul an
de activitate, resursele primite în aceste condiţii urinând să fie recuperate şi vărsate la
bugetul de stat începând cu cel de al treilea an de funcţionare a bursei timp de trei ani
de zile. Bursa deţine cu titlu de proprietate bunurile din patrimoniul său şi este
abilitată să primească donaţii, legate şi subvenţii, în exercitarea dreptului sau de
proprietate Bursa posedă, foloseşte şi dispune în mod autonom de bunurile pe care le
are în patrimoniu în direcţia realizării scopului pentru care s-a înfiinţat. Bursa poate
stabili relaţii de asociere bilaterală cu burse din alte ţări şi se poate afilia la forurile
internaţionale ce reunesc specifice pieţelor de capital.
Supravegherea pieţei.
a) Tranzacţionarea valorilor mobiliare în cadrul B.V.B. se realizează cu
respectarea principiului protecţiei investitorilor şi al menţinerii unei pieţe
echitabile şi ordonate.
b) B.V.B. va identifica activităţile şi tranzacţiile care nu sunt în conformitate cu
regulamentele şi procedurile B.V.B., precum şi cu alte acte normative
incidente, iar în cazul constatării existenţei acestora, aplică sancţiunile
prevăzute de reglementările bursiere.
c) B.V.B. iniţiază din oficiu sau la cererea comisarului general al B.V.B.,
respectiv a C.N.V.M., ca instituţie abilitată cu supravegherea pieţei de capital,
investigaţii cu privire la:
- activităţile de tranzacţionare desfăşurate de membrii Asociaţiei B.V.B. în
baza deţinerii de informaţii privilegiate sau confidenţiale;
- manipularea de către membrii Asociaţiei B.V.B. a preţului şi a clienţilor
proprii, precum şi a informaţiilor, prin transmiterea de zvonuri cu privire la
simbolurile tranzacţionate;
- tranzacţionarea prin utilizarea de mijloace frauduloase.
d) În cazul efectuării investigaţiilor, membrii Asociaţiei B.V.B. sunt obligaţi să
pună la dispoziţia B.V.B. în timpul cel mai scurt posibil toate documentele,
situaţiile şi rapoartele solicitate de către B.V.B..
e) În cazul în care se constată realitatea faptelor analizate, conducerea
executivă a B.V.B. ia măsuri în limitele competenţelor conferite de actele normative
incidente şi îl informează pe comisarul general şi comisia de etică şi conduită despre
aceste situaţii de încălcare a regulamentelor şi procedurilor privind tranzacţiile
bursiere.
Tipuri de titlurile mobiliare. Pot fi negociate la bursa de valori titlurile de
rentă şi obligaţiunile emise de stat, obligaţiunile emise de colectivităţi locale şi alte
organisme de drept public, acţiunile, obligaţiunile convertibile în acţiuni,
obligaţiunile ordinare emise de societăţi de capital, de societăţi anonime, de societăţi
în comandită pe acţiuni, precum şi obligaţiunile emise de societăţi private şi de
colectivităţi publice din străinătate etc.
Structura pieţei bursiere. Valorile mobiliare sunt înscrise la cota bursei pe
baza unor prevederi expres precizate în lege (Legea 52/1994) prin care se stipulează
rolul exclusiv reglementator al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare. Aceste
prevederi conţin cerinţe pentru admiterea, menţinerea şi promovarea la cota bursei,
precizează care este documentaţia necesară în cazul solicitărilor înscrierii la cotă şi
stabileşte obligaţiile societăţilor emitente privind difuzarea de informaţii necesare
pentru desfăşurarea în condiţii normale a tranzacţionării.
Cota B.V.B. este structurată pe următoarele sectoare:
a) sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române:
- categoria a Il-a (de bază), care presupune respectarea următoarelor cerinţe:
libera transferabilitate a valorilor mobiliare;
înregistrarea la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare;
furnizarea de servicii adecvate către deţinătorii de valori mobiliare;
furnizarea de informaţii;
plata comisioanelor de înscriere la cota bursei;
legătura cu bursa (emitentul va numi o persoană care va menţine
legătura permanentă cu bursa);
certificarea datelor furnizate de emitent de către un cenzor extern
independent;
aderarea la angajamentul de înscriere şi menţinere la cota bursei.
- categoria I. Principalele cerinţe privind înscrierea la categoria I, care se
adaugă celor prevăzute pentru înscrierea la categoria de bază sunt următoarele:
• perioada de activitate de minimum trei ani;
• realizarea unui profit net în ultimii doi ani de activitate;
• personal de conducere recunoscut pentru competenţa profesională şi
probitatea morală;
• înscrierea la cota bursei a acţiunilor. Cel puţin 15% din numărul acţiunilor
emise şi aflate în circulaţie trebuie să fie deţinute de cel puţin 1800 de
acţionari, excluzând persoanele implicate şi angajaţii emitentului. Fiecare
dintre aceşti 1800 de acţionari trebuie să deţină un număr de acţiuni a căror
valoare totală minimă să fie de 100.000 de lei. Procentul minim de 15%
menţionat mai sus trebuie să reprezinte minim 75.000 de acţiuni;
• înscrierea la cota bursei a obligaţiunilor. Cel puţin 30% din numărul
obligaţiunilor emise şi aflate în circulaţie trebuie să fie deţinute de cel puţin
1000 de deţinători, excluzând persoanele implicate şi angajaţii emitentului.
Fiecare dintre aceşti 1000 de deţinători trebuie să deţină un număr de
obligaţiuni a căror valoare totală minimă să fie de 300000 de lei. Procentul
minim de 30% menţionat mai sus trebuie să reprezinte minim 50000 de
obligaţiuni.
Bursa poate retrograda valorile mobiliare ale oricărui emitent din categoria I
în categoria a Il-a, în cazul în care:
• cerinţele referitoare la profitul net nu mai sunt îndeplinite;
• procentul minim privind acţiunile emise în circulaţie este mai mic de 10%,
iar în privinţa obligaţiunilor este mai mic de 20%;
• numărul acţionarilor, excluzând persoanele implicate şi angajaţii, este mai
mic de 1500 sau valoarea totală minimă deţinută de fiecare dintre aceştia
este mai mică de 90000 de lei;
• numărul deţinătorilor de obligaţiuni, excluzând persoanele implicate şi
angajaţii, este mai mic de 800 sau valoarea totală minimă deţinută de
aceştia este mai mică de 250000 lei;
b) sectorul obligaţiunilor şi al altor valori mobiliare emise de către stat, de
către autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi de către alte
autorităţi. Obligaturile emise de către stat, judeţe, oraşe, comune, de către autorităţi
ale administraţiei publice centrale şi locale şi de către alte autorităţi sunt de drept
admise la cotă la primirea de către bursă a respectivului document de emisiune şi a
comisionului prevăzut, decizia privind înscrierea la cotă a plăţii acestor valori
mobiliare este luată de comisia de înscriere la cota, în urma analizei cererii de
înscriere la cota B.V.B. a valorilor mobiliare a documentului de emisiune care o
însoţeşte;
c) sectorul internaţional. În cadrul sectorului internaţional se înscriu valorile
mobiliare emise de persoane juridice străine. Condiţiile necesare înscrierii la cotă a
acestor valori mobiliare sunt aceleaşi ca şi pentru emitenţii autohtoni, cu menţiunea
că respectivele valori mobiliare trebuie depozitate la o societate comercială de
depozitare colectivă a valorilor mobiliare, societate desemnată de bursa Pentru a fi
înscrise la cota B.V.B., valorile mobiliare străine trebuie sa fie înscrise pe o piaţă
organizată din ţara în care au fost emise şi recunoscută de B.V.B. Valorile mobiliare
de acest fel, acceptate la cotă, vor fi afişate distinct de cele autohtone.
Segmentele pieţei bursiere. În funcţie de tipurile simbolurilor tranzacţionale
la B.V.B., în cadrul bursei există următoarele tipuri de pieţe:
A. Pentru valorile mobiliare înscrise la cota B.V.B.:
piaţa regular – piaţa principală, de tip order-driven, în care valorile
mobiliare se tranzacţionează pe blocuri de tranzacţionare şi care determină preţul de
referinţă al valorilor mobiliare;
piaţa odd lot – piaţa auxiliară a pieţei regular, de tip order-driven, în care
valorile mobiliare se tranzacţionează în cantităţi mai mici decât un bloc de
tranzacţionare; variaţia maximă a preţului ordinelor de bursă în piaţa odd lot se
raportează la preţul de referinţă din piaţa principală (piaţa regular);
piaţa deal – piaţă auxiliară a pieţei regular, de negociere, pentru care
B.V.B. stabileşte o valoare minimă a tranzacţiei; variaţia maximă a preţului ordinelor
de bursă în piaţa deal se raportează la preţul de referinţă din piaţa principală (piaţa
regular); pe piaţa deal, valorile mobiliare nu se negociază pe blocuri de
tranzacţionare;
secţiunea de piaţă buy-in şi secţiunea de piaţă sell-out – secţiuni de piaţă
auxiliare ale pieţei regular, de tip order-driven, iniţiate de B.V.B., destinate
soluţionării decontării tranzacţiilor bursiere în care un participant la sistemul de
decontare nu îşi poate îndeplini obligaţiile de decontare, conform reglementărilor
privind compensarea şi decontarea tranzacţiilor bursiere.
Preţurile tranzacţiilor efectuate în pieţele odd lot, deal, precum şi ale celor
efectuate în secţiunile de piaţă buy-in şi sell-out nu participă stabilirea preţului de
referinţă al unei valori mobiliare.
B. Pentru valori mobiliare care nu sunt înscrise la cota B.V.B., dar sunt
tranzacţionale prin sistemul de tranzacţionare al B.V.B.:
piaţa unlisted – piaţa principală a valorilor mobiliare care nu sunt înscrise
la cota B.V.B., de tip order-driven; această piaţă nu are pieţe auxiliare asociate.
C. Pentru valori mobiliare care fac obiectul ofertelor publice desfăşurate prin
B.V.B.:
piaţa oferte publice – piaţă principală a valorilor mobiliare, de tip „order-
driven", prin care se derulează oferte publice.
Sistemul de tranzacţionare şi execuţie automată. În cadrul bursei,
transmiterea ordinelor se face computerizat, având loc interacţiunea ordinelor de
vânzare şi de plată. Valorile mobiliare care se cotează sunt intermediate de agenţii
autorizaţi ca agenţi de bursă pentru valori mobiliare.
Negocierea se iniţiază printr-un ordin introdus de agentul de bursă care
concretizează instrucţiunea privind oferta de cumpărare sau de vânzare a valorilor
mobiliare cotate.
Ordinele de bursă sunt preluate şi transmise spre executare de către societăţile
membre, respectându-se următoarele condiţii:
- ordinele de cumpărare în nume propriu trebuie să poată fi onorate fără să
afecteze capitalul minim net al fiecărei societăţi de servicii de investiţii
financiare membră a bursei;
- pentru ordinele de cumpărare adresate în numele clienţilor, trebuie ca
disponibilul din cont să acopere valoarea tranzacţiei.
Programul asistat de calculator folosit prima dată de Bursa de Valori Bucureşti
este denumit sistem de tranzacţionare şi execuţie automată (S.T.E.A.), cu acces la
piaţa intermitentă şi la piaţa continuă. Accesul la sistem se face de la terminalele din
incinta sălii de negociere sau de la calculatoarele conectate la sistem din sediul
societăţii membre ale Asociaţiei Bursei.
Protecţia membrilor şi a investitorilor împotriva variaţiilor excesive ale
cursului acţiunilor listate se face de către bursa de valori, care stabileşte un maximum
de variaţie pentru preţurile valorilor mobiliare tranzacţionate în cadrul fiecărei
sesiuni.
Negocierile se derulează după cum urmează:
A) Pe piaţa intermitentă, şedinţa de tranzacţionare poate fi alcătuită dintr-una
sau mai multe (maxim cinci) sesiuni de tranzacţionare. Sesiunea de tranzacţionare
este formată din următoarele etape:
a) sesiunea principală, care cuprinde:
introducerea ordinelor;
fixingul (licitaţia) în cadru. căruia: se unifica tranzacţiile posibile: se
calculează şi se afişează cursul; se efectuează alocarea;
b) sesiunea suplimentară, în care au loc:
introducerea ordinelor;
negocierea surplusului de oferte sau cereri netranzacţionate;
alocarea.
La sfârşitul zilei, înaintea închiderii pieţei, se introduc tranzacţiile speciale şi se
tipăresc rapoartele de tranzacţionare şi decontare.
B) Pe piaţa continuă, o sesiune de tranzacţionare cuprinde:
a) predeschiderea, respectiv introducerea ordinelor în STEA;
b) deschiderea, care se referă la:
identificarea tranzacţiilor posibile, calcularea şi anunţarea cursului de
deschidere;
alocarea.
C) Sesiunea de tranzacţionare continuă, care se desfăşoară după cum
urmează:
afişarea ordinelor rămase neexecutate;
introducerea şi executarea ordinelor în piaţa continua;
raportarea continuă a tranzacţiilor şi transmiterea informaţiilor de piaţă.
D) Închiderea presupune:
tipărirea raportului de tranzacţionare;
afişarea preţurilor valorilor mobiliare tranzacţionate;
. introducerea ordinelor destinate următoarelor şedinţe de tranzacţionare,
având termenul de valabilitate cel puţin până la data efectuării acesteia.
E) Tranzacţii încrucişate sunt tranzacţiile la care participă ca intermediari,
atât pentru cumpărător, cât şi pentru vânzător, aceeaşi societate de servicii de
investiţii financiare.
F) Tranzacţiile speciale sunt tranzacţiile care au o valoare mai mare de un
miliard de lei sau o cantitate ce depăşeşte 5% din emisiunea de valori mobiliare
efectuată de un emitent.
G) Tranzacţii excepţie nu se fac prin intermediul sistemului de tranzacţionare
al bursei, dar sunt raportate burse! pentru a fi operate în registrul bursei şi pentru a fi
supravegheate. Aceste tranzacţii nu sunt făcute publice.
După încheierea şedinţei de tranzacţionare, Bursa de Valon Bucureşti prin
serviciul de compensare şi control al decontării, va transmite:
- societăţilor de servicii de investiţii financiare care au efectuat tranzacţii în
ziua respectivă:
a) raportul de tranzacţionare, care conţine termenii şi condiţiile
contractelor de vânzare-cumpărare de valori mobiliare;
b) raportul de compensare, care reflectă stingerea obligaţiilor şi realizarea
drepturilor băneşti ale societăţii de servicii de investiţii financiare;
c) raportul de decontare, care evidenţiază obligaţiile şi drepturile băneşti
ale societăţii de valori mobiliare;
d) raportul de comision, care conţine obligaţia de plată a societăţii de
valori mobiliare către bursă;
- agenţilor custode: raportul de compensare şi raportul de decontări aferente
tranzacţiilor cu valori mobiliare executate de către clienţii lor;
- băncilor comerciale: raportul de decontare bancară, care este întocmit pe
baza raportului de decontare, evidenţiind obligaţiile şi drepturile băneşti ale fiecărei
bănci, precum şi ale societăţilor de servicii de investiţii financiare care au cont de
decontare deschis la banca respectivă.
Utilizarea tipurilor de ordine de bursă în pieţe.
a) în piaţa regular este permisă utilizarea tuturor tipurilor de ordine de bursă,
respectiv: ordine limită, ordine la piaţă (ordine de tip „MKT" şi ordine fără preţ),
cross, take, hit, match şi hidden.
b) în piaţa odd lot este permisă numai utilizarea ordinelor limită, cu atribute
FOK (fiii or kill) pentru cumpărare, respectiv a ordinelor AON (all or none) pentru
vânzare.
c) în secţiunea de piaţă buy-in, ordinul de cumpărare de iniţiere introdus de
serviciul de specialitate al B.V.B. este un ordin limită de tip SQ (square-up), iar
ordinele de vânzare introduse de agenţii de bursă sunt ordine limită şi ordine la piaţă
fără preţ.
d) în secţiunea de piaţă sell-out, ordinul de vânzare de iniţiere introdus de
serviciul de specialitate al B.V.B. este un ordin limită de tip SQ (square-up), iar
ordinele de cumpărare introduse de agenţii de bursă sunt ordine limită şi ordine la
piaţă fără preţ.
e) în piaţa unlisted este permisă utilizarea tuturor tipurilor de ordine de bursă,
cu excepţia ordinelor de tip hidden respectiv: ordine limită, ordine la piaţă (ordine de
tip „MKT" şi ordine fără preţ), cross, take, hit şi match.
Tranzacţionarea în cadrul B.V.B. prin sistemul HORIZON. La 2 august
1999, pe sectorul acţiunilor necotate a fost introdus un nou sistem de tranzacţionare la
B.V.B., prevăzut să funcţioneze din luna octombrie 1999. Prin segmentarea pieţei în
mai multe ringuri electronice specializate şi prin trecerea la tranzacţionarea pe blocuri
de acţiuni, pe piaţa principală se urmăreşte creşterea fluidităţii tranzacţiilor, ca şi a
acurateţei formării preţului de referinţă al unei valori mobiliare. Astfel, se caută să se
realizeze o mai mare apropiere a valorilor mobiliare de valoarea reală a emitentului,
în căutarea căreia piaţa se află în permanenţă. Pe piaţa principală se tranzacţionează
blocuri de 100 de acţiuni fiecare. Ea alimentează cu date toţi indicatorii bursei (de la
preţ mediu până la indici). Piaţa odd lot este cea care a preluat ordinele ce vizează
pachetele inferioare cantitativ blocului de 100 de acţiuni, iar piaţa deal a preluat
cantităţile mari măsurate tot în locuri, care nu sunt însă într-atât de mari încât să
îndeplinească condiţiile unor tranzacţii speciale, dar sunt suficient de mari ca să
perturbe activitatea pieţei principale, dacă s-ar desfăşura aici.
Piaţa extrabursieră – R.A.S.D.A.Q.. Orice valoare mobiliară care nu este
cotată la nici o bursă de valori este, de regulă, tranzacţională pe piaţa R.A.S.D.A.Q..
În România, piaţa R.A.S.D.A.Q. a fost proiectată, la început, pentru tranzacţionarea
acţiunilor rezultate din programul de privatizare în masă (circa 5774 de societăţi
comerciale).
Tranzacţiile pe această piaţă sunt efectuate numai de către intermediarii de
valori mobiliare, respectiv de către societăţile de servicii de investiţii financiare
autorizate şi supravegheate de C.N.V.M. În funcţie de activităţile pe care le
desfăşoară, societăţile de servicii de investiţii financiare pot fi:
a) societăţi de servicii de investiţii financiare care acţionează numai pe contul
clienţilor (brokeri) – persoane fizice – vând-cumpără valori mobiliare în
numele şi pe contul clienţilor lor;
b) societăţi de servicii de investiţii financiare care acţionează pe cont propriu
(dealeri) – sunt acele societăţi care pot cumpăra-vinde acţiuni pentru-din
portofoliul propriu în scop speculativ;
c) societăţi de servicii de investiţii financiare formatoare de piaţă (market
makeri) – sunt acele societăţi care acţionează în nume propriu şi care au
rolul de a face piaţa prin afişarea permanentă de cotaţii ferme, fiind gata în
orice moment să cumpere-vândă valorile mobiliare pentru care fac piaţa în
cantitatea standard şi la preţul ferm de ofertă.
Piaţa R.A.S.D.A.Q. este o piaţă de negociere, în care se negociază preţurile
între formatorul de piaţă şi agenţii de servicii de investiţii financiare care acţionează
în numele clienţilor lor sau în numele societăţii de valori mobiliare pentru care
lucrează.
Programul utilizat de R.A.S.D.A.Q. este sistemul Portal, care este un sistem
funcţional complet, venind în sprijinul agenţilor şi formatorilor de piaţă, atât pentru
plasamentele de pe piaţa primară, cât şi pentru activitatea de tranzacţionare (piaţa
secundară).
Reţeaua sistemului de tranzacţionare R.A.S.D.A.Q. leagă între ele toate
societăţile de servicii de investiţii financiare membre ale Asociaţiei Naţionale a
Societăţilor de Valori Mobiliare.
Piaţa primară dezvoltată de sistemul R.A.S.D.A.Q. este o piaţă privată de
valori mobiliare care sunt tranzacţionale ulterior în sistemul R.A.S.D.A.Q., piaţă în
care managerul sindicatului de intermediere lansează o ofertă publică. Un utilizator al
sistemului poate participa la o ofertă publică numai la invitaţia managerului
sindicatului de intermediere, iar dacă acceptă, devine membru al sindicatului de
intermediere. Bazându-se pe răspunsurile primite, managerul finalizează preţul
tranzacţiei şi efectuează alocarea pentru fiecare membru al sindicatului, în funcţie de
interesul manifestat de fiecare membru. Confirmările electronice sunt generate atunci
când se realizează acordul între cei ce lansează oferta şi ceilalţi intermediari
participanţi la proces. La început sistemul Portal a fost configurat pentru facilitarea
vânzărilor de acţiuni provenite din procesul de privatizare în masă. Dar când vor fi
introduse acţiuni ale altor societăţi în sistemul de tranzacţionare R.A.S.D.A.Q. pentru
majorarea capitalului lor pe această cale, Portal va oferi posibilitatea distribuim lor,
precum şi a furnizării de informaţii referitoare la aceste societăţi.
Pe piaţa secundară, un agent de valori mobiliare are la dispoziţie noua funcţii
pentru exercitarea atribuţiilor lui:
a) funcţia directori – cuprinde lista participanţilor la sistem fiecărui
participant fiindu-i atribuit un cod, nivelul de autorizare (broker-dealeri),
numărul de telefon;
b) funcţia de afişare a cotaţiei. Cotaţiile pot fi ferme, introduse în sistem de
formatorii de piaţă, şi indicative, introduse în sistem de celelalte societăţi
de servicii de investiţii financiare care nu sunt formatoare de piaţă;
c) funcţia de actualizare a cotaţiei, folosită pentru introducerea şi actualizarea
cotaţiilor ori de câte ori formatorii de piaţă doresc;
d) tranzacţionarea. Se realizează pe un ecran în care câmpurile prezentate
indică: denumirea acţiunii care face obiectul tranzacţiei numărul atribuit
acestei acţiuni, moneda în care se exprimă valoric tranzacţia şi se face
decontarea banilor, preţul la care s-a executat ultima tranzacţie;
e) înregistrare/retragere, folosită pentru înregistrarea ca formator de piaţa
pentru o anumită valoare mobiliară, pentru actualizarea unor informaţii sau
pentru retragerea dintr-o emisiune;
f) comparaţie. Permite vizualizarea, confirmarea sau anularea tranzacţiei
făcute;
g) fişier personal al utilizatorului;
h) mesaje;
i) funcţia de negociere a ofertelor.
La sfârşitul fiecărei zile de tranzacţionare sistemul automat R.A.S.D.A.Q.
procesează pentru fiecare societate de servicii de investiţii financiare în parte raportul
de tranzacţionare. Sistemul de decontare folosit de R.A.S.D.A.Q. este unul de livrare
contra plată, ceea ce înseamnă că. în momentul în care banii au plecat spre decontare
din contul clientului cumpărător, în acelaşi moment au plecat şi valorile mobiliare din
contul clientului vânzător.
Prin sistemul Portal, pe piaţa secundară, se creează posibilitatea de formare a
preţului pentru acţiunile tranzacţionale oferindu-se dealerilor şi formatorilor de piaţă
posibilitatea de a-şi afişa propriile cotaţii. Sistemul Portal oferă, prin intermediul
interfeţei, posibilitatea de actualizare dinamică a cotaţiilor. De asemenea, el oferă
facilitatea negocierii computerizate. Tocmai în acest scop, componenta pieţei
secundare a fost gândită ţinându-se cont de faptul că piaţa românească de capital este
o piaţă în formare.
Instituţiile pieţei extrabursiere din România sunt:
a) Asociaţia Naţională a Societăţilor de Servicii de investiţii financiare,
care urmăreşte consolidarea uneia dintre pieţele cu cea mai rapidă dezvoltare din
regiune, cu cea mai mare transparenţă şi cu un înalt nivel de lichiditate, fiind totodată
furnizorul cel mai important de servicii şi reglementări de piaţă oneste, competitive şi
inovatoare pentru membrii săi, emitenţi şi investitori.
b)Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare
(S.N.C.D.D.), având ca obiect de activitate prestarea de servicii utilizatorilor direcţi,
pe bază de comision. Aceste servicii includ: decontarea tranzacţiilor cu valori
mobiliare, păstrarea în siguranţă a valorilor mobiliare, transferul proprietăţii asupra
valorilor mobiliare, servicii de înregistrare şi plată a valorilor mobiliare şi orice
operaţiuni conexe.
c)Registrul Român al Acţionarilor (R.R.A.), desemnat de către C.N.V.M. să
păstreze în siguranţă toate datele asupra acţionarilor rezultaţi din Programul de
privatizare în masă, permiţând ca acţiunile societăţilor privatizate să fie tranzacţionale
pe R.A.S.D.A.Q.. iar aceste tranzacţii să fie decontate la S.N.C.D.D.
Indicii bursieri.
a) Indicii Bursei de Valori Bucureşti. Indicele BET este un indice ponderat cu
capitalizarea utilizat pentru caracterizarea tendinţei de ansamblu a preţurilor celor
mai lichide zece acţiuni tranzacţionale la Bursa de Valori Bucureşti. Metodologia de
calcul, regulile de selectare a acţiunilor şi actualizarea permit ca BET să poată furniza
o bază şi pentru tranzacţiile pe indici (options, futures şi combinaţii ale acestora).
Indicele BET poate fi folosit pentru calcularea coeficientului beta, astfel încât
se poate măsura mai precis volatilitatea acţiunilor cotate.
BET se exprimă în lei şi în U.S.D. (doilar terms). prin conversiunea preţurilor
în lei la cursul zilnic al B.N.R. pentru a oferi străinilor exprimarea valorii indicelui
într-o valută.
Data de referinţă a indicelui BET este 19 septembrie 1997, iar data de start 22
septembrie 1997. Valoarea preţurilor din fiecare zi este raportată la preţurile
corespunzătoare ale datei de referinţă începând cu 17 aprilie 1998.
Bursa de Valori Bucureşti a introdus un al doilea indice oficial, indicele
compozit denumit abreviat BET-C, care este calculat folosind aceeaşi formulă. Data
de referinţă este 16 aprilie 1998, iar valoarea de start va fi tot de 1000 de puncte.
b) Indicii pieţei R.A.S.D.A.Q. Piaţa naţională de valori mobiliare
R.A.S.D.A.Q. a lansat, în august 1998, propriul sistem de indici bursieri. În acest
sens, raportul de tranzacţionare din 3 august 1998 a cuprins prima calculare a
variaţiei indicelui R.A.S.D.A.Q. COMPOZIT (data de referinţă în care indicele a luat
valoarea de start fiind 31 iulie 1998). Valoarea de start a fost stabilită la l .000 de
puncte, ca în cazul indicilor BET şi BET-C.
Sistemul de indici R.A.S.D.A.Q. se compune din:
indicele R.A.S.D.A.Q. Compozit, care ia în calcul toate societăţile listate pe
piaţa O.T.C. Printre titlurile cu cea mai mare pondere se numără Romcim
Lafarge, Combinatul Siderurgic Sidex Galaţi, Petromidia Constanţa,
Romcif Fieni, Alprom Slatina, Moldocim Bicaz, Asirom. Ponderea titlurilor
în calculul indicelui este dată de capitalizarea bursieră;
indicele R.A.S.D.A.Q. 50, care reflectă activitatea societăţilor cu o pondere
majoră în trendul pieţei;
un subsistem de indici ce delimitează societăţile grupate prin prisma
apartenenţei la un anumit sector de activitate;
un subsistem de indici ce grupează societăţile listate din puncttul de
vedere al capitalului social;
un subsistem de indici ce grupează societăţile listate din punctul de vedere
al localizării geografice.
Sistemul urmăreşte sintetizarea în informaţie utilă a următoarelor elemente:
tendinţa globală a preţurilor acţiunilor emise de societăţile cotate pe
R.A.S.D.A.Q.;
tendinţa grupului de societăţi care, prin activitatea bursieră pe care o
generează şi prin caracteristicile economico-financiare proprii membrilor
grupului, se situează în prim-planul pieţei R.A.S.D.A.Q.;
evoluţiile sectoriale ale acţiunilor societăţilor listate.
Cel mai important este indicele R.A.S.D.A.Q. Compozit, deoarece urmăreşte
sintetizarea tendinţei globale a preţurilor acţiunilor emise de societăţile listate pe piaţa
R.A.S.D.A.Q..
