8/13/2019 nedelciu MIRCEA TRATAMENT FABULATORIU

http://slidepdf.com/reader/full/nedelciu-mircea-tratament-fabulatoriu 1/2

In 1984 Mircea Nedelciu publica Tratament fabulatoriu, dupa o lupta apriga, aflam din marturisirile autorului, cu cenzura

vremii. Aparut intr-un context social ale carui importanta si influenta asupra literaturii nu pot fi in nici un caz ignorate,

romanul lui Nedelciu se vrea, potrivit prefetei pe care autorul crede de cuviinta sa o adauge la editia din 1996, „un obiect

util, un instrument pentru cresterea rezistentei la manipulare“. Aflam astfel ca „singura forma de rezistenta este sa ne

refugiem in «fabulatoriu»“. Romanul e povestea lui Luca, un tinar meteorolog care, ajuns la un institut de cercetari agricole,

descopera in imediata lui apropiere un loc straniu, ferit de intruziunile lumii exterioare printr-o „aberatie“ a spatiului. 

Conacul in jurul caruia se dezvolta comunitatea cu care intra in contact Luca e locul in care comunismul (in sensul sau

propriu!) devine baza „contractului social“ la care membrii adera de bunavoie. Prins intre trei femei pentru care nutreste

sentimente contradictorii, Luca penduleaza intre realitatea satului Temelia si irealitatea conacului pina cind utopia se

prabuseste, iar personajul, nebun pentru cei din jur, esueaza/se resemneaza in realitatea banala si recunoaste ca a fost

martorul unei distorsiuni a perceptiei. Spatiul fabulos pe care Nedelciu il imagineaza se inscrie in definitia pe care Todorov o

da fantasticului.

Avem de-a face fie cu o inselare a simturilor, un produs al imaginatiei, care nu pune in discutie legile lumii asa cum sint ele

recunoscute, fie cu o deformare a realitatii care presupune existenta unor legi necunoscute. Un spatiu rasucit, asemenea

benzii lui Möebius, spune unul dintre personaje, o conformatie geografica unica si imposibil de descris topografic sau pur si

simplu o fabulatie a unui subiect la un pas de autism, fantasticul se construieste aici ca ezitare intre real si iluzoriu, prin

indoiala legata de interpretarea fenomenului perceput, care altereaza insasi realitatea perceptiei.

- Retragerea in muntii fabulatiei

Nedelciu declara in aceeasi prefata ca a construit o Utopie care sa anunte retragerea in muntii fabulatiei si rezistenta

impotriva oricarei forme de manipulare pe care regimul comunist o incerca. Avind ca model distopia orwelliana, pe care era

convins ca o traieste, autorul propunea o reteta, nu mai putin utopica, salvatoare. Teoretizarea acestei per-

spective o regasim in Eseul despre om al lui Ernst Cassirer. Acesta afirma ca trasatura definitorie a omului nu e rationalul, ci

simbolicul si ca acesta din urma controleaza actiunea individului, indeplinind functia de mediere intre stimulii exteriori si

reactia la acestia. Individul se afla intr-un invelis simbolic protector care il ajuta sa-si coreleze actiunile cu tipul de stimuli la

care este supus.

Din aceasta perspectiva, Utopia reprezinta, ca produs al acestui homo symbolicus, o reactie defulatorie, nepatologica, la

constringerile mediului, iar intrebarea „ce-ar fi daca...?“ reprezinta esenta omului si principalul instrument pe care acesta il

are la dispozitie pentru a se adapta.

In romanul sau, Mircea Nedelciu intentioneaza acelasi lucru: sa-i confere retragerii in fabulatoriu atributele unei lupte ceare ca miza insasi existenta individului. O interventie auctoriala din roman ne atrage atentia asupra acestui fapt: Personajul

este insa si un fel al autorului de a nu accepta ca el e chiar atit de urit, redus mintal, lipsit de vointa, umil si las pe cum i se

mai intimpla citeodata sa observe ca este. Personajul este un instrument prin care omul  – care scrie sau care citeste – 

refuza sa accepte universul asa cum este el, un fel de a refuza lumea pentru a crea antilumi, deci a gindi viitorul, nemurirea,

de ce nu, si a schimba prezentul din aceasta perspectiva si cu ajutorul acestei noi pozitii, o pozitie de forta!“. Personajul (nu

neaparat Luca) devine asadar agentul acestei misiuni revolutionare. Intelegem prin personaj atit autorul care-si poarta lupta

in felul lui, cit si creatia, literatura, fictiunea, care, prin capacitatea lor de transfigurare, ofera alternative, deopotriva in lume

si departe de ea.

Utopia pe care Nedelciu o are in vedere reprezinta configurarea unui spatiu iluzoriu in care personajul Luca evadeaza din

realitatea in care are tot timpul impresia ca nu se potriveste. Nu intregul roman e un discurs utopic, ci interiorul textului e

acela care creeaza un alt tarim al evaziunii.

Pe de alta parte, ne spune autorul, orice act fictional reprezinta el insusi spatiul evaziunii eliberatoare pentru cel ce scrie sau

citeste. In acest moment ne aflam in situatia de a accepta efectul defulatoriu al romanului (dar si intentia sa!), inca de la

prima lui pagina, pentru ca mai apoi sa ni se sugereze o alta iesire din acest spatiu, spre o alta fabulatie. Tratamentul

fabulatoriu care e aplicat cititorului contine un alt tratament fabulatoriu la care e supus personajul. Acest joc al multiplicarii

perspectivelor are in centru reprezentarea lumii ca text, ce permite depasirea granitelor dintre literatura si realitate fara

senzatia de violentare a limitelor textului. Daca realitatea Romaniei anilor ’80 din secolul trecut e una apasatoare si

frustranta, singura solutie care ni se propune e literatura, fictiunea care, la rindul ei, se reduce la o lume limitativa in care

fantasticul e singura cale (nici ea perfecta!) de a evada.

8/13/2019 nedelciu MIRCEA TRATAMENT FABULATORIU

http://slidepdf.com/reader/full/nedelciu-mircea-tratament-fabulatoriu 2/2

Dar, daca literatura are aceasta functie, de sublimare a tensiunilor refulatorii, in termenii lui Freud, care e scopul dublarii

acestui raport in romanul lui Nedelciu?

Proiectul modernist al prozei de la sfirsitul secolului al XIX-lea sustinea crearea unei lumi pornind de la cea existenta, a carei

semnificatie sa fie recunoscuta prin insasi zgomotoasa intentie estetica a discursului. In aceasta perspectiva, actul fictional

nu incearca sa inlocuiasca lumea, ci sa creeze o alta cu care sa poata stabili un raport strict, matematic. Filtrul subiectiv al

eului care detine sensul e dinamitat de experimentele literare ale secolului al XX -lea, importanta fenomenologica si statutul

acestuia pierzindu-se in textura realitatii, care pune existenta inaintea semnificatiei.

Pentru Nedelciu lumea reala are importanta, iar semnificatia ei este cea care genereaza frustrarea. Lumea din text nu poate

fi alta, ci aceeasi, pastrind intreaga ei incarcatura negativa si inhibanta pentru eu. In masura in care literatura se transforma

intr-un obiect util, avind un asumat rol social, constructia discursului mizeaza pe identificarea lui cu realitatea asa cum e ea

cunoscuta de cititorul caruia i se aplica tratamentul. Iluzia referentiala tinde spre gradul ei maxim, pina la identificare, dar

nu dinspre real spre fictional, cum ni se sugereaza, ci invers, de la realitatea literaturii, care devine element legitimator, spre

lumea obiectiva.

Monica Spiridon facea undeva distinctia intre verosimilul referential, preocupat de calchierea realitatii, si cel cultural, care

presupune o lume de obiecte deja interpretate si formate ideologic de o anumita cultura. Influentat de teoria telquelista a

practicii textuante, Nedelciu nu se lasa prins in prima acceptiune, dar nu si-o asuma total nici pe cea de-a doua, mergind in

sens invers, de la efecte spre cauze.

- Realitatea textului

Cine sau ce e, in acest caz, referentul textului lui Nedelciu? Indraznesc sa afirm ca e vorba de o realitate care exista doar

pentru ca realitatea textului exista.

„Dar ce fac? Incep sa gindesc in locul lui? Sa stiu pina si ce-si spune el in gind cind miroase ceva? In fond, de ce n-as face-o,

de ce n-as sti? Daca tot am ajuns pina aici, daca tot am pus cuvintele unele linga altele pina am ajuns sa cred ca meteo Luca

exista si ca el, la rindu-i, crede ca exista un conac la Valea Plinsii si ca membrii taberei de acolo cred ca lumea din afara

exista si e tot atit de reala ca un pericol iminent de care nu stii in ce fel sa te aperi si micii agronomi, ingineri, doctori, pictori

si actrite din aceasta ultima lume incep si ei sa creada ca poate Luca are dreptate si au curiozitatea, legitima altfel, sa se

intrebe despre locul ala, ca unde e si cum se face ca exista etc. etc., atunci eu, Mircea Nedelciu, de ce n-am dreptul sa aflu

ce ginduri ii trec lui Luca prin cap in timp ce simte mirosul de camfor al usii prin care intra profesorul Nelu in casa socrilor lui

Pascu?“. 

Cele trei planuri ale realitatii sint complementare, dar, in acelasi timp, intersanjabile si intr-o continua comunicare. Gradul

de interdependenta care se stabileste intre ele anuleaza orice intentie de ierarhizare valorica (inclusiv impresia ca realitatealui Luca e cea care le creeaza pe celelalte), transformindu-le intr-un continuum spatio-temporal.

Singura iluzie care ne ramine (de fapt, ar fi trebuit sa spun dez-iluzie) e aceea ca realitatea la care se raporteaza romanul nu

e cea obsesiv-apasatoare pe care ne-o indica autorul in prefata, ci una livresca, a textului, in jurul careia se construieste

scenariul utopic. Ni se promite solutia unei lupte crincene si ni se ofera un decor de mucava si sabii de lemn. Ni se

trimbiteaza retragerea in ultima reduta pe care o mai putem (si care ne mai poate) apara, dar, ajunsi acolo, ne dam seama

ca inamicul e o marioneta controlata, ce-i drept, cu maiestrie de stapinul absolut si nemilos, Autorul. De aici incolo nu mai

vorbim decit despre literatura, care nu-si poate propune (si oricum nu poate) sa faca mai mult.