Lucreția Dogaru Prof., PhD, ”Petru Maior” University of ... 05 02.pdf · Sergiu Bogdan, Criminologie, ediţia a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012; 5. Alexandru Boroi,

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

14 Section: Social Sciences

THE CURRENT PUNISHMENT SYSTEM

Lucreția Dogaru Prof., PhD, ”Petru Maior” University of Tîrgu Mureș

Abstract:The system of punishment reflects the level of socio-political, economic and cultural

development of a society in a certain historical period, as well as the political-criminal conception of the criminal-law and criminal means used to prevent, to control and combat the criminal

phenomenon.

In the current context, the criminal sanctioning system is determined exclusively by law and it is both a theoretical and political-legislative interest, but also a practical interest in the direction of the

concrete enforcement and enforcement of criminal penalties.

In the present paper we will analyze the current Romanian sanctioning system, which includes the following major categories of sanctions that apply to the criminal offenses committed with guilt,

namely: penalties for liberty deprivation, alternative punishments and restrictive sanctions.

We will also discuss about the category of alternative sanctions for liberty deprivation, which does

not affect the state of temporary or definitive liberty of the offender, but only its patrimony, sanctions expressing the result of the evolution of the current sanctioning system, the evolution of the criminal

policy system, of the progress made by the science of criminology.In the same context, we will also

present the punishment regimes, based on the repressive and progressive systems, systems designed to ensure the respect and the protection of lives of their convicts, their health and dignity, their rights

and freedoms, in the spirit of the principle of humanism in criminal law.

Keywords: sanctioning system, criminal-law, criminal policy system, liberty deprivation, alternative

punishments.

1. Consideraţii generale

Pedeapsa reprezintă acea categorie ştiinţifică ce este utilizată cu scopul de a releva un fenomen

antisocial şi periculos, şi care indică dezaprobarea conduitei ilicite a infractorului, aceasta fiind materializată prin aplicarea unor constrângeri faţă de acesta. Pedeapsa îndeplineşte funcţii multiple

1 ce

sunt necesare apărării sociale, restabilirii ordinii sociale şi juridice încălcate, ea fiind percepută astfel

ca un fenomen natural şi necesar. În materie penală, pedepsei i se atribuie un dublu caracter, respectiv,

un caracter coercitiv şi un caracter corectiv2. Astfel, potrivit dispoziţiilor cuprinse în legile penale

actuale, pedeapsa penală indică măsura de constrângere şi mijlocul de reeducare a condamnatului,

scopul său principal fiind acela deprevenire a săvârşirii de noi fapte penale, atât de către infractorul în

raport cu care se aplică cât şi de către alte persoane. Acest scop al pedepsei ce decurge din nevoia apărării societăţii, se realizează prin intermediul funcţiilor principale pe care pedeapsa penală le

îndeplineşte, şi anume, funcţia de intimidare şi funcţia de exemplaritate3. În scopul restabilirii echităţii

sociale, a corectării şi reeducării condamnaţilor în spiritul respectării ordinii sociale şi juridice, precum şi a prevenirii săvârşirii de noi fapte penale atât de către persoanele condamnate cât şi de către alte

1 Cu referire la acest aspect important, a se vedea, Sergiu Bogdan, Criminologie, ediţia a III-a, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti, 2012, pag. 60-71; Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C. H. Beck,

Bucureşti, 2010, pag. 366-367. 2 Fiecare caracter al pedepsei, implică o finalitate distinctă; a se vedea, Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, ediţia a II-a, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2000, pag. 283. 3 A se vedea, Ştefan Daneş, Rolul pedepsei în combaterea infracţiunilor, Revista Dreptul, nr.12/2004, pag. 155;

Valentin Mirişan, Drept penal. Partea generală. Prezentare comparativă a dispoziţiilor Codului penal în

vigoare şi ale noului Cod Penal, ediţia a III-a,Ed. Universul Juridic, 2011, pag. 186; Costică Bulai, Constantin

Mitrache, Cristian Mitrache, Lavinia Lefterache,Drept penal român. Parte generală, ediţia a VII-a, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 353.



persoane, organele de stat competente intervin şi aplică pedeapsa prevăzută de legea penală, fază

urmată de executarea acesteia. Pedeapsa penală are conturate unele trăsături specifice, dintre care

amintim: este o măsură de constrângere cu caracter public, stabilită de legea penală; se aplică în numele statului de către instanţa de judecată; se aplică persoanelor vinovate de comiterea de fapte

penale, fiind consecinţa juridică a acelor fapte; cauzează lipsuri şi limitează drepturi precum şi creează

antecedente penale celui ce i se aplică; exprimă totodată o apreciere juridică a faptelor penale şi a autorului lor, dar şi o apreciere morală negativă asupra acestora.

Analizate din perspectivă istorică, pedepsele au cunoscut în drumul lor o evoluţie, atât sub

aspectul diversificării cât mai ales al umanizării lor continue şi progresive. Astfel, din antichitate şi

până în epoca contemporană, pedepsele au semnalat o evoluţie de la formele represive barbare şi extrem de nemiloase ce erau aplicate în mod arbitrar, către o practică represivă temperată iar apoi către

o formă mai umană de sancţionare.

Odată cu diversificarea formelor de criminalitate, s-au constituit şi sisteme ale pedepselor penale, în filosofia cărora au intervenit o serie de mutaţii ce au stat la originea politicilor penale.

Sistemul pedepselor reflectă nivelul de dezvoltare social-politic, economic şi cultural al unei societăţi

într-o anume perioadă istorică, precum şi concepţia politico-penală cu privire la mijloacele juridico-penale şi criminologice folosite în prevenirea, controlul şi combaterea fenomenului criminal. Pe de o

parte, existenţa unui cadru al pedepselor la nivelul legislaţiei penale exprimă principiul legalităţii

pedepselor, iar pe de altă parte, natura şi cuantumul pedepselor consacrate la nivelul legislaţiei penale

dau expresie principiilor de bază ale politicii penale a statului. Un aspect relevant este legat de faptul că, pentru eficienţa oricărui sistem penal în prevenirea şi combaterea criminalităţii, este necesară o

politică penală coerentă, unitară şi susţinută.

Potrivit principiului legalităţii pedepsei, s-a instituit şi sistemul de pedepse care presupune fixarea cadrului general al pedepselor penale de către legiuitor. În contextul actual, sistemul

sancţionator penal este determinat exclusiv de legea penală, acesta prezentând deopotrivă interes

teoretic şi politico-legislativ, dar şi interes practic, în sensul orientării activităţii de aplicare concretă şi

de executare a pedepselor penale.

2. Despre categorii de sancţiuni în dreptul penal român

Reprezentând o instituţie de bază a dreptului penal, pedeapsa este reglementată de legea

penală fiind totodată riguros tratată şi la nivelul ştiinţei penale. Astfel, în scopul unei bune cunoaşteri şi utilizări a pedepselor, doctrina penală

4 a efectuat nu doar analize ci şi clasificări ale pedepselor

penale, în baza unor criterii variate precum: criteriul importanţei şi rolului pedepselor; criteriul

gravităţii pedepselor; criteriul duratei pedepselor; criteriul caracterului acestora precum şi criteriul ce vizează obiectul lor.

La nivelul sistemului sancţionator român, instituţia pedepsei penale, ca mijloc de constrângere

statală şi mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului, este reglementată în partea generală a

Codului penal, locul principal fiind atribuit cadrului general al pedepselor, respectiv denumirea pedepselor, enumerarea categoriilor şi a felurilor de pedepse penale

5. Reprezentând sancţiuni proprii

ale dreptului penal, actualul sistem sancţionator român a statornicit sancţiuni ce vizează libertatea,

bunurile şi drepturile celor ce comit infracţiuni. Astfel sunt stipulate următoarele categorii de pedepse sau sancţiuni ce se aplică faptelor penale săvârşite cu vinovăţie, şi anume:sancţiuni privative de

libertate, sancţiuni neprivative de libertate şi sancţiuni restrictive de drepturi.

Sancţiunile ce vizează privarea de libertate a celor ce au nesocotit legea penală, includ acele pedepse penale care urmăresc izolarea temporară sau definitivă a condamnatului din societate, acestea

fiind sancţiunile cele mai frecvent aplicate, în sensul că ele reprezintă aproape jumătate din totalul

condamnărilor. Cadrul general al pedepselor stabilit în art. 53 din actualul Cod penal, cuprinde trei

categorii de pedepse penale aplicabile persoanei fizice, pedepse ce se diferenţiază după modul lor de aplicare, astfel: pedepse principale, pedepse complementare şi accesorii. Pedepsele principale pot fi

aplicate, de către instanţele de judecată, singure pentru faptele penale comise sau pot fi însoţite de o

4Costică Bulai, Bogdan N. Bulai, Manual de drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2007, pag. 290 şi urm. 5 Cadrul general al pedepselor formează conţinutul art. 53, art.54, art.55 şi art.136 din noul Cod penal român din

17 iulie 2009 (Legea 286/2009), publicat în M. Oficial nr.510 din 24 iulie 2009, intrat în vigoare la date de 1

februarie 2014, reactualizat în 2017.



pedeapsă accesorie sau complementară, în cazurile prevăzute de legea penală. În categoria pedepselor

penale principale privative de libertate sunt incluse, detenţiunea pe viaţă şi închisoarea de la 15 zile la

30 de ani. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă6, ce constă în privarea de libertate pe perioadă nedeterminată,

este expres prevăzută de legea penală pentru infracţiunile cele mai grave indicate în partea specială a

Codului penal, ca pedeapsă unică sau alternativ cu pedeapsa închisorii. Instanţei de judecată i se dă

posibilitatea, ţinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei penale (personalitatea, nivelul de educaţie, starea de sănătate şi vârsta condamnatului), să dispună dacă într-un caz concret se

impune sau nu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Detenţiunea pe viaţă nu se aplică dacă la data pronunţării

hotărârii de condamnare inculpatul are vârsta de 65 de ani, astfel că în locul detenţiunii pe viaţă

acestuia i se va aplica pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani. La fel, această pedeapsă va fi înlocuită şi în cazul condamnaţilor ce au împlinit 65 de ani în timpul executării pedepselor, dacă au avut o bună

conduită pe durata executării pedepsei, şi-au îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea

de condamnare, afară de cazul când dovedesc că nu au avut nici o posibilitate să le îndeplinească, şi totodată au făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale.

Sancţiunile neprivative de libertate7, sunt acele sancţiuni penale care nu afectează starea de

libertate temporară sau definitivă a infractorului, ci doar patrimoniul acestuia. Acestea sunt aşadar sancţiuni alternative la pedepsele privative de libertate, ele fiind rezultatul evoluţiei sistemului

sancţionator actual, al evoluţiei sistemului de politică penală şi al progreselor înregistrate de ştiinţa

criminologiei. Aceste sancţiuni sunt de asemenea dependent legate de apariţia şi evoluţia sistemului de

probaţiune judiciară şi a serviciilor de probaţiune, care deţin dealtfel un loc important în executarea lor. Instituirea pedepselor alternative la pedeapsa închisorii, este şi consecinţa recomandărilor şi a

legislaţiilor penale europene, a sistemului european al drepturilor omului, a documentelor

internaţionale în materie penală dar şi a doctrinei care a caracterizat şi argumentat permanent necesitatea promovării acestor substituenţi ai privării de libertate. Scopul acestor sancţiuni care se

regăsesc în sistemul sancţionator actual îl constituie menţinerea condamnatului în libertate, sub control

de specialitate dar cu limitarea unor drepturi şi libertăţi expres prevăzute de legea penală.

În dreptul penal român, sancţiunile penale alternative la pedepsele privative de libertate dispuse de instanţele penale sunt, amenda penală, amânarea condiţionată a aplicării pedepsei

închisorii, suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere şi munca în folosul

comunităţii. Avantajele sistemului de sancţiuni neprivative de libertate, sunt în primul rând de natură economică, întrucât sunt eliminate costurile din penitenciare, dar şi avantaje de natură socială,

deoarece infractorul este exclus din mediul infracţional al penitenciarelor putând duce o viaţă socială

normală în cadrul comunităţii. Dintre sancţiunile neprivative de libertate, cea mai frecventă este amenda penală

8, care

cunoaşte nu doar o nouă reglementare în Codul penal actual ci şi o sferă de aplicare mult mai largă,

fiind o sancţiune ce are caracter pecuniar represiv şi care se înscrie în cazierul judiciar al

condamnatului. Principalul avantaj al acestei sancţiuni constă în aceea că se poate individualiza uşor, iar o eventuală eroare judiciară poate fi înlăturată fără probleme deosebite.

Sancţiunile privative sau restrictive de drepturi, sunt pedepse complementare ce au ca obiect

principal privarea persoanei condamnate de exerciţiul acelor drepturi a căror interzicere constituie conţinutul pedepsei. Pedeapsa interzicerii temporare a exerciţiului unor drepturi este aşadar o pedeapsă

restrictivă de drepturi, ce are un caracter determinat şi un conţinut variabil în aplicare. Se pot interzice,

potrivit legii penale în vigoare,9 unul sau mai multe drepturi prin pedeapsă complementară, astfel:

6 Art. 56-59 din noul Cod Penal; reglementarea acestei pedepse a fost introdusă în legislaţia penală română prin

decretul-lege nr. 6 din 10 ianuarie 1990, care a abolit pedeapsa cu moartea şi a înlocuit-o cu pedeapsa detenţiunii

pe viaţă. 7Leontin Coraş, Sancţiuni penale alternative la pedeapsa închisorii, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,, 2009, pag. 270

şi urm. 8Stabilită în cuantum de la 100 lei la 50.000 lei, se poate aplica persoanei fizice fie ca pedeapsă unică sau în mod alternativ cu alte pedepse; cu referire la aceste pedepse, a se vedea, Alexandru Boroi, Drept penal. Partea

generală. Conform Noului Cod Penal, ediţia a 3-a, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2017, pag. 381-384. 9 Pentru o perioadă de la unu la cinci ani, potrivit art.66 din Codul penal român; aplicarea acestor pedepse

complementare intervine numai dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa

constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această

pedeapsă este necesară ( art.67).



dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii; dreptul de a ocupa o funcţie care

implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; dreptul de a fi părinte, tutore sau curator;

dreptul de a părăsi domiciliul sau localitatea; dreptul de a părăsi România; dreptul de a comunica cu victima sau cu alte persoane; dreptul de a exercita o profesie; dreptul de a ocupa o funcţie; dreptul de a

deţine şi folosi arme; dreptul de a conduce autovehicule; dreptul de a se apropia de anumite obiective,

locuri etc. Degradarea militară este reglementată de pildă, ca şi pedeapsă complementară ce presupune un subiect circumstanţiat şi care constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă şi

însemne militare pentru condamnaţii militari şi rezervişti, în condiţiile expres prevăzute de lege.

În privinţa regimului sancţionator aplicabil infractorilor minori, noul Cod penal, spre deosebire

de codul penal anterior, limitează tratamentul penal al acestora doar la măsuri educative10

, abandonând astfel sistemul mixt de pedepse şi de măsuri educative. Această opţiune legislativă de inspiraţie

franceză, se justifică prin intenţia de valorificare a rezultatelor obţinute la nivel european în

combaterea şi controlul criminalităţii juvenile11

. Răspunderea penală a minorilor este condiţionată nu numai de vârsta acestora dar şi de starea psihofizică existentă în momentul comiterii infracţiunii, de

particularităţile personalităţii lor, aceasta fiind o răspundere ce este bazată pe principiul prevalării

interesului superior al minorului în toate deciziile care îl privesc. Cu referire la regimurile de executare a pedepselor, sancţiunile privative de libertate, cunosc

diverse regimuri de executare a pedepselor, ce sunt bazate atât pe sistemul represiv cât şi pe cel

progresiv. Aceste sisteme au rolul de a asigura respectarea şi protejarea vieţii condamnaţilor, a

sănătăţii şi demnităţii lor, a drepturilor şi libertăţilor acestora, în spiritul principiului umanismului dreptului penal.

Prin regim de executare a pedepselor privative de libertate sau regim penitenciar, se înţelege

felul de organizare a executării acestor pedepse la locul de detenţie, modalitatea de organizare a vieţii şi activităţii condamnatului pe toată durata executării pedepsei privative de libertate, în scopul

reeducării acestuia şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Din perspectivă istorică, regimurile de executare a pedepselor privative de libertate au fost

cercetate încă din secolul XVIII, sens în care s-a stabilit existenţa unor sisteme sau regimuri distincte de executare a pedepselor, ce au fost grupate de către criminologi şi reprezentanţi ai dreptului

execuţional penal12

, în următoarele categorii: regimul izolării celulare(ce presupune izolarea totală a

condamnatului în celulă pe perioade mari de timp);regimul auburnian (este un regim mixt ce presupune izolarea deţinutului în celulă pe timpul nopţii, iar pe timpul zilei viaţa în comun cu

restricţie de comunicare); regimul progresivdenumit şi regimul irlandez (este un sistem de detenţie mai

evoluatce presupune un regim mixt ce se derulează gradat în sensul că presupune cumulul stării de detenţie cu starea de libertate, cu scopul asigurării unei adaptări progresive spre viaţa liberă a

deţinutului) şi regimul de detenţie în comun (cu respectarea criteriilor generale de separare a

condamnaţilor).

În sistemul de drept penal român, executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv, fiind prevăzute patru regimuri de executare a pedepselor şi anume:

regimul penitenciar de maximă siguranţă (aplicabil condamnaţilor la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a

celor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani); regimul penitenciar închis (ce se aplică

10 Potrivit art.114 din Codul penal, măsurile educative ce se pot aplica minorilor infractori, pot fi măsuri

educative privative de libertate care au caracter subsidiar în sensul că se pot dispune în condiţiile legii în caz de

recidivă, şi măsuri educative neprivative de libertate (stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la

sfârşit de săptămână, asistarea zilnică); Cu referire la alte alternative de sancţionare a minorilor delincvenţi, a se

vedea, Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu,Justiţia restaurativă - o nouă alternativă la pedeapsa închisorii

pentru minori;Rodica M. Stănoiu, Emilian Stănişor, Vasile Teodorescu, Criminologie-Criminalistică-

Penologie, Repere bibliografice, Vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, pag. 257-265; Corina Voicu&

colectiv autori, Noul Cod Penal. Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pag. 197

şi urm. 11 A se vedea, detalii, George Antoniu & colectiv autori,Explicaţii preliminare ale Noului Cod penal, Vol. II,

Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, pag. 328; Teodor Dascăl,Minoritatea în dreptul penal român, Ed. C. H.

Beck, Bucureşti, 2011, pag.56-63. 12 A se vedea, Emilian Stănişor, Ana Bălan, Marinela Mincă, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002,

pag. 24-27.



persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii cuprinse între 5 la 15 ani); regimul penitenciar

semideschis (ce se aplică celor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de un an dar care nu

depăşeşte 5 ani) şi regimul deschis sau regimul de încredere, aplicabil persoanelor condamnate la închisoare până la un an şi deţinuţilor primari.

Aşadar, executarea pedepselor principale privative de libertate13

,se bazează pe sistemul

progresiv, în sensul că persoanele condamnate pot trece dintr-un regim de executare în altul, în condiţiile legii, sistem ce oferă totodată posibilitatea condamnaţilor de a presta o muncă utilă, de a

respecta disciplina muncii şi ordinea interioară, de a fi stimulaţi şi recompensaţi atunci când dau

dovadă temeinică de îndreptare. Un principiu esenţial al executării pedepselor privative de libertate

este şi acela că, toate mijloacele folosite în cadrul regimului de executare trebuie să contribuie la reintegrarea socială a condamnaţilor şi la prevenirea comiterii de noi fapte penale de către aceştia.

Actualul sistem sancţionator penal român, încearcă să diferenţieze cât mai adecvat tratamentul

sancţionator, luând în considerare pericolul social al infracţiunilor comise dar şi persoana infractorului, tocmai pentru crearea unui ecou mărit asupra destinatarilor normelor juridice penale şi pentru eficienţa

luptei împotriva fenomenului criminal.

BIBLIOGRAPHY

1. George Antoniu & colectiv autori,Explicaţii preliminare ale Noului Cod penal, Vol. II, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2011; 2. Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu,Justiţia restaurativă - o nouă alternativă la pedeapsa

închisorii pentru minori, Vol. II Criminologie-Criminalistică-Penologie, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti, 2015; 3. Ioan Bala, Evoluţia sistemului de executare a pedepselor privative de libertate în dreptul

penal românesc, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

4. Sergiu Bogdan, Criminologie, ediţia a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

5. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, ediţia a II-a, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2000;

6. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2010;

7. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, ediţia a III- a Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2017;

8. Costică Bulai, Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Lavinia Lefterache,Drept penal

român. Parte generală, ediţia a VII-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013; 9. Costică Bulai, Bogdan N. Bulai, Manual de drept penal român. Partea generală, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

10. Leontin Coras, Sancţiuni penale alternative la pedeapsa închisorii, Ed. C. H. Beck,

Bucureşti, 2009; 11. Ştefan Daneş, Rolul pedepsei în combaterea infracţiunilor, Revista Dreptul, nr.12/2004;

12. Teodor Dascăl,Minoritatea în dreptul penal român, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011;

13. Valentin Mirişan, Drept penal. Partea generală. Prezentare comparativă a dispoziţiilor Codului penal în vigoare şi ale noului Cod Penal, ediţia a III-a,Ed. Universul Juridic, 2011;

14. Emilian Stănişor, Ana Bălan, Marinela Mincă, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002;

15. Rodica M. Stănoiu, Emilian Stănişor, Vasile Teodorescu, Criminologie-Criminalistică-Penologie, Repere bibliografice, Vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;

16. Corina Voicu& colectiv autori, Noul Cod Penal. Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed.

Hamangiu, Bucureşti, 2014.

13 A se vedea un studiu complet, Ioan Bala, Evoluţia sistemului de executare a pedepselor privative de libertate

în dreptul penal românesc, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.

Documents

Lucreția Dogaru Prof., PhD, ”Petru Maior” University of ... 05 02.pdf · Sergiu Bogdan, Criminologie, ediţia a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012; 5. Alexandru Boroi,