1

LA PESCUIT CU SACUL

Scene de pescuit, cu marinari ce-și azvârl năvoadele, cu pești prinși și trași

în bărci, amar în sumedenie de mituri, legende. În Egipt, Osiris își recăpăta

integritatea mulțumită pescuitului. Titlul de pescari de oameni, dat Sfântului Petru

în Evanghelie îl desemnează pe acela care-i va scăpa pe oameni de la pierzanie.

Pescuitul este aici simbolul predicii și al apostolatului; peștele este omul care

urmează a fi convertit. În sens psihoanalitic, a pescui înseamnă și a proceda la un

fel de anamneză, a extrage elemente din inconștient, nu prin exploatare direcționată

și rațională, ci lăsând sloboade forțele spontane și adunând apoi rezultatele lor

întâmplătoare. Inconștientul este aici comparat cu întinderea de ape, fluviu, lacul,

marea sau râpa, iazul, unde stau ascunse bogății pe care anamneza și analiza lor

vor scoate la suprafață așa cum scoate pescarul pește cu năvodul lui. Noi în a

noastră aventură am amestecat toate felurile de pescuit, dar mai mult broaște și

pești, făcând un condiment literar.

Peștele este, desigur, simbolul elementului Apă, în care viețuiește. Imaginea

lui rea sculptată la baza monumentelor khmere, spre a arta că aceștea se scufundau

în apele de jos, în lumea subpământeană. Se putea de aceea considera că peștele

este confuz ca și apa, ca și femeia care este preschimbătoare ca apa, și deci necurat.

Așa spune sfântul Martin, care remarcă la pește nediferințierea capului și

trunchiului. Totuși Leviticul, deși nu îngăduie ca peștele să fie adus jertfă, acceptă

ca el să poată fi mâncat, spre deosebire de celelalte animale acvatice. Simbol al

apelor, peștele este călărit de Varuna și este asociat cu nașterea sau restaurarea

ciclică. Manifestarea se produce la suprafața apelor.

Peștele este deopotrivă Mântuitor și instrument al Revelației. Dacă Hristos

este adeseori reprezentat ca un pescar, creștinii fiind pești, căci apa botezului este

elementul lor natural și instrumentul regenerării lor, el este simbolizat printr-un

pește. Astfel El este Peștele ce călăuzește Arca bisericească. Pe de altă parte

peștele mai este un simbol al vieții și fecundității, datorită uluitoarei sale facultăți

de a se reproduce și numărul imens de icre pe care le depune. Simbol care desigur

se poate transfera pe plan spiritual. În imaginile din Extremul Orient, peștii apar

perechi, fiind așadar simboluri ale unirii.

În iconografia popoarelor Indo-europene, peștele, emblemă a apei, este

simbolul fecundității și înțelepciunii. Trăind ascuns în adâncurile Oceanului, el el

este pătruns de puterea sacră a genunii. El doarme în lacuri sau străbate fluviile și

dăruiește ploaie, umezeală sau provoacă revărsări. Astfel el supraveghează

fecunditatea lumii (PHIU,140). În vechea Asie Mică, peștele este tatăl și mama

tuturor oamenilor și că de aceea, era interzis să mănânci pește. Peștele apare adesea

asociat cu rombul, îndeosebi pe sulurile babiloniene.

În China peștele este simbol al norocului; în combinație cu cocorul (simbolul

longevității), înseamnă bucurie și noroc. În pofida numeroaselor variante din

legende și din practicele rituale, peștele era în general o făptură ambiguă: Ființe

2

mute și năucitoare, ascunse dar sclipind pe sub verdele Nilului, peștii din ape

participau dintotdeauna la drame de temut. Astfel, în fiecare zi, în golful de la

capătul lumii, se întrupau un hromis cu aripioare trandafirii zimțate și un abdjon

azuriu,care, slujind drept călăuze bărcii lui Ra, vesteau venirea monstrului Apopis.

Hromis-ul, ca amuletă era un semn fast și ocrotitor(POSD,227).

Simbolistica peștelui s-a extins asupra creștinismului, cu o serie de aplicații

specifice, în timp ce alte interpretări trebuie, evident, excluse. Cuvântul grecesc

Ichthys (pește) este reprezentat de creștini drept o ideogramă, fiecare dintre cele

cinci litere ale sale fiind luată ca inițiala câte unui cuvânt din sintagma Iesous

CHristos THeou Yios Soter (Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul). De aici

numeroasele reprezentări simbolice ale peștelui pe vechile monumente creștine

(mai ales funerare).

Totuși, în majoritatea cazurilor, simbolismul, deși rămâne strict histologic,

capătă un accent puțin diferit: cum peștele este și aliment, iar Hristos, după înviere,

a mâncat pește (Luca,24,42). În casa lui Ben Iosif unde erau adunați toți frații și

discutau după răstignire că Isus a fost văzut și Toma a spus că nu crede și atunci a

apărut Isus. Ben Iosif a umplut o strachină de ciorbă și i-a întins-o lui Isus. Avea o

bucată de pește, un colți de pâine și un fagure de miere. Isus le-a luat din mâna lui

și a început să mănânce. De atunci a rămas zicala populară: „Toma –

necredinciosul”! Spunându-se la un om necredincios, dar la noi din păcate sunt

majoritatea în ziua de azi în Basarabia. Peștele devine simbolul mesei euharistice,

unde apare adesea alături de pâine. Precum întâmplarea din deșert, când Isus

hrănise mulțimea de aproape cinci mii de oameni cu trei pâini și doi pești care le-a

luat de la un băiețel.

În sfârșit, peștele trăind în apă, simbolismul se va prelungi și se va vedea în

el o aluzie la botez: născut în apa botezului, creștinul este asemuit cu un peștișor,

după chipul lui Hristos însuși (Tertulian, Despre botez,1). Peștele a inspirat o

bogată iconografie la artiștii creștini: dacă duce un vas în spinare, el simbolizează

pe Hristos și Biserica lui, dacă poartă un coș de pâine, sau dacă este el însuși

reprezentat pe o farfurie, el închipuie împărtășania; în Catacombe, peștele era

imaginea lui Hristos. În astrologie (19 februarie -20 martie), Peștii al

doisprezecelea și ultimul semn al Zodiacului, se situează chiar înaintea echinoxului

de primăvară. El simbolizează psihismul, lumea lăuntrică, întunecată, prin care

omul comunică fie cu Dumnezeu fie cu diavolul; aceasta se traduce, în

interpretarea horoscopică, printr-o fire fără consistență, receptivă și foarte

impresionabilă. Dominanta lor tradițională este planeta Iupiter, căreia i s-a adăugat,

după descoperirea sa, Neptun.

Termenul astrologic al ternarului acvatic poate fi asemilat revărsărilor de

după iarnă, cu valuri ce su umflă și înghit totul ca un potop purificator, precum și

noianului mișcător și anonim al oceanelor unde ajung toate. Aici domnește

principiul Umed, ca principiu al topirii, al dizolvării, al învăluirii, al contopirii

părților într-o totalitate, aceasta extinzându-se pe măsura imensității fluide ce ne

înconjoară, și chiar a oceanului cosmic infinit. Tradiția reprezintă acest semn prin

doi pești alăturați, în sensuri opuse și ale căror guri sunt legate printr-un soi de

cordon omblical. Sub auspiciile Peștilor luăm parte la marea marelui univers și

3

aparținem comunității tuturor oamenilor de pe pământ, ca picătura de apă din

ocean. Ne plasăm și în lumea nedeslușirii, a nediferențierii, a scufundării, a

contopirii, prin ștergerea particularismelor, în folosul nesfârșirii, mergând de la

zero la infinit.

Acest semn a fost pus sub tutela lui Iupiter ca proces de amplificare, și sub

cea a lui Neptun ca arhetip al dizolvării și integrării universale, de la mâlul original

la contopirea finală. Trama profundă a firii de tip Pești este făcută dintr-o extremă

plasticitate psihică. În lumea sa interioară, unde legăturile sunt dezlegate, unde

forțele de coeziune sunt abolite, iar formele sânt estompate, domnește un

impresionism ce favorează permeabilitatea: delăsarea, dilatarea, inflația emotivă,

prin care ființa se revarsă confundându-se cu conștiința unei valori ce o depășește,

o înglobează, asimilând-o unei condiții mai generale… În ogdoadă, grupul celor

opt care cuprinde cele patru perechi de forțe elementare precedând crearea

organizată a lumii în mitologia egipteană, apar broaște și șerpi: forțe obscure ale

unei lumi încă neorganice…creaturi spontane ale apelor primordiale (POSD,196).

Teama de broasca râioasă, de acest animal crepuscular l-a transformat în

ochii noștri într-un simbol al urâțeniei și neîndemânării. Dincolo de nivelul

aparenței, vom descoperi că broasca râioasă este purtătoarea tuturor semnificațiilor

rezultate din marea serie simbolică apă-noapte-lună-yin. Astfel chinezii o

consideră divinitatea lunii, pe suprafața căreia îi deslușesc chipul; ea este soția

fugită a lui Yi-Arcașul-cel-Neîntrecut, căruia i-a furat elexirul nemuriri ce-i fusese

dăruit de Regina-Mamă a Ținuturilor de la soare-apune; ajunsă pe lună, a fost

transformată în broască râioasă, rămânând însă divinitatea ei. S-ar putea stabili

măcar cu un titlu de curiozitate, o legătură cu vechea zicală citată de Littre: Cui îi

place broasca râioasă, zice că-i luna de pe cer.

În timpul eclipselor, luna este mistuită tot de o broască râioasă. Chiar dacă

tradiția chineză pare uneori să ezite între un aspect Yin și un aspect Yang al

broaștei râioase, totuși primul este dominant, ceea ce se explică prin predlecția

acestui animal pentru ascunzișurile întunecoase și umede. De altfel broasca râioasă

nu se deosebește întotdeauna complet de broasca obișnuită și poate fi folosită ca și

ea pentru a aduce ploaie, după ce a fost pusă la uscat. În plus broasca râioasă te

apără de armele dușmanilor, întorcându-le asupra lor însuși. Vietnamezii, care o

prețuiesc și știu că anunță ploaia, spun că este mătușa Zeului cerului, căruia îi cere

să trimită câte o ploicică binefăcătoare; oricine o lovește, va fi trăsnit de Cer.

Broasca râioasă mai este și simbolul succesului și, dacă este de culoare stacojie, un

simbol al forței (se dă ca un întăritor copiilor), al curajului și al bogăției. Băiatul

înzestrat trebuie să țină în brațe o broască râioasă stacojie, spune o legendă

populară vietnameză. Broasca râioasă stacojie este sinonim cu bogătaș - oare că

este un animal extrem de rar sau că are o culoare extrem de fastă?

Tradițiile africane cu privire la broasca râioasă sunt numeroase. Indigenii

bambara cred că se preface în șoarece când vine anotimpul uscat. Pe de altă parte,

există o legătură între om și broasca râioasă, deoarece se crede că embrionul

omenesc, într-o anumită fază a gestației, se transformă în broască râioasă dacă este

de sex femeiesc și într-un gușter dacă este de sex bărbătesc. Pentru că este pusă în

legătură cu apa, cu pământul, cu femeia și cu umiditatea, se crede că broasca

4

râioasă are puterea de a vindeca arsurile și că este invulnerabilă la mușcătura

șarpelui, întruchipare a focului; se mai crede că poate provoca paraliza șarpelui

care o înghite; tot broasca râioasă este în strânsă legătură cu sexul femeii, care

provoacă, după coit, muierea penisului după ejaculare (ZAHB,58). Iată aici avem

iarăși o descifrare a simbolului șarpelui vertebrat-nevertebrat.

În cadrul aceluiași simbolism, băștinașii bambara o compară cu pământul

căruia soarele –alt șarpe-nu-i poate face nici un rău mușcându-l. În sfârșit, ca toate

simbolurile asociate complexului pământ-apă-lună, ea exprimă esoteric conceptul

de moarte și de înnoire, ceea ce explică de ce este folosită pentru a desemna o

anume clasă din societatea inițiaților, instrumentul muzical care reprezintă în

aceste ocazii este toba care sună prin frecare și al cărei simbolism sexual este

evident(ZAHB). În triburile bamun, broasca râioasă este numită Tito. Ea este o

sinteză a orizontalelor și verticalelor și evocă silueta unui om care stă jos sau duce

ceva în spate. Joacă un rol foarte important în legendele despre origini (...)

binecunoscutele femei de pe malurile lacului Ciad datorează această modă

legăturilor mistice dintre viața broaștei râioase și viața acestor triburi(MVEA,61).

Pe de altă parte pentru pigmeii bambuți, broasca râioasă este un spirit malefic, a

cărui neîndemnare (voită sau nu) a adus moartea pe pământ.

Potrivit tradiției peule despre Kaydara, uleiul de broască râioasă pătrunde în

piatră teșită simbol al dublei cunoașteri. Întrebat de învățăcelul său cum să treacă

de la neștiință la cunoaștere, inițiatul răspunde: transformă-te în ulei de broască

râioasă. Aceasta înseamnă că omul, fără a muta lucrurile din loc poate să le

pătrundă în toată profunzimea lor datorită subtilității fluide a spiritului

său(HAMK,6). În Occident, se pare că broasca râioasă a fost un simbol regal și

solar mai vechi decât floarea de crin; așa se explică prezența sa pe stindardul lui

Clovis. Dar se întreabă Guenon, nu se face și aici o confuze cu broasca obișnuită,

simbol al reînvierii? De fapt, broasca râioasă este adesea considerată opusul

broaștei obișnuite, fiind fața lunară, infernală și tenbroasă a acesteia; se crede că ar

căpăta lumina aștrilor printr-un proces de absorbire. Privirea ei fixă pare a trăda o

insensibilitate sau o indiferență față de lumină. Ca atâtea teofanii lunare, broasca

râioasă este și atributul morților. În Egiptul antic, broasca râioasă- ca și broasca

obișnuită - era asociată morților și mai multe exemplare mumificate au fost găsite

în morminte(…) Broasca râioasă alături de șarpe, este atributul obișnuit al

scheletului în evul mediu (TERS,135).

În Grecia, a fost numele unei curtezane celebre, Phyrne, care s-a aruncat

goală în valuri, imitând-o pe Afrodita Anadyomene, după ce luase parte, împreună

cu alte curtezane, la petrecerile dezmățate al căror pretext era Afrodita și care

încheiau sărbătoarea Poseidonalor (SECG, 379). Curtezanei i se atribuie titlul de

interpretă și preoteasă a Afroditei. Broasca râioasă pare să fi simbolizat în acest

caz desfrâul. În tradițiile europene ale magiei și vrăjitoriei, broasca râioasă joacă

un rol bine definit. Când stă pe umărul stâng al unei vrăjitoare, ea este una din

formele diavolului, lucru pus și mai mult în evidență de cele două coarne

minuscule pe are le are pe frunte.

Vrăjitoarele aveau mare grijă de broaștele lor; le botezau, le îmbrăcau în

catifea neagră, le atârnau clopoței de labe și le puneau să danseze(GRIA,134).

5

Piatra care, zise-se, s-ar găsi în capul broaștei râioase era un talisman prețios pentru

cel care voia să dobândească fericirea pe pământ. Broaștele râioase pe la noi se mai

trimeteau de vrăjitoare cu cordeluțe roșii pentru a aduce nenorocirea cuiva în

gospodărie. Se zice că dacă o prindeai și o puneai pe foc venea vrăjitoarea și se

ruga să o ierte că-i arde și sufletul ei. Câte și mai câte se spune despre vețuitoarele

de apă pești, broaște și șerpi de te ia groaza numai când le vezi, dapoi să le mai

atingi, te scuturi în primul rând de la răceala și umiditatea lor!

Viața la țară este uneori ca o apă bâhlită si stătută. Cel mai greu canon

pentru om este urâtul, fiindcă se bâhlește și omul. De urât se ofilesc și plantele nu

numai oamenii și animalele mor. Deci ca sa nu moară câinii de urât își ling organul

sexual sau caută purici în coada și începe sa se fugărească după ea. O prinde o

clănțănește oleacă cu dinții și iarăşi o scapă și tot aşa se învârtește ca apucat de

năbădăi pană ostenește de tot, astfel își face și gust de somn.

Cu omul e mai greu și rău de tot! El începe să caute păduchi în frunte sau

în… alte locuri ca sa-i potcovească! Caută nod în papură soției și o mai otânjește

cu ceva. Sau la animale, de începe sa le blesteme cu foc și să le bată pentru ași

vărsa amarul. Deci această alinare pentru handicapați este ca o dragoste, o atenție

și o grijă pentru cei din jur! Se mai apuca sa caute potcoavele ,,Calului Traian,,

sau doagele lui care nu-i ajung!! Ori îl caută pe dracu sa-l târâie de coadă și sa-l

scarpine între coarne! Găsește deci sau inventează ceva da a nu muri de urât,

fiecare după mintea lui clocită. Mai bine să omoare urâtul decât sa moară el de

urât. Și de aceea iventează multe drăcării, diferite ce-i trăsnesc prin cap de nu poate

să-l descurce nici toți dracii uneori.

Care om este inteligent le face frumos și cu folos, iar care nu le face după

stricăciunea minții sale. Evadarea din sumbra realitate omul o face prin alcool, prin

muncă fizică, prin televizor se uită la filme tâmpite ca narcomanii în tâmpenie sau

evadează în cărți. Iar majoritatea au evadat în universul minciunii, bârfelor,

falsului, mancurtizmului, imbecilității, indiferenței totale la toate, în afară de bani,

plăcere carnală și plăcere stomacală, nu-i interesează nimic. Cu rușinea de a fi

român, de a crede în Dumnezeu, de a fi Om, de a face lucruri bune și frumoase și

nerușinea de țigan de a face lucruri urâte.

Comuniștii devenind stăpânii destinelor omenești ne-au satanizat și scrântit

cu totul, dar mai ales pe țărani, fiindcă orice măsură bună este implimentată prost

de tot, iar orice bine este rău și călăresc prostimea precum dracii babele, prefăcând

frumosul în urât și urâtul în frumos. Nu a mai existat în istoria societăților de la

debutul lumii încoace o mașină mai bestială de nimicire a intelectualilor, a

sufletului și a minții, decât mașina diabolică comunistă. Privită la razele X, trupul

poporului român basarabean și a fiecărui băștinași în parte abia dacă este o umbră:

el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet,

o inimă ca un cur în care cred majoritatea sexului frumos. Fără șira spinării

majoritatea bărbaților trăind pe fundul femeilor care se prostituează, lucrează peste

hotare la negru în toate domeniile și rolurile. Aici oriunde te uiți vezi mutre

patibulare, cu ochii mohorâți, maxilare încrâncenate, fețe urâte de tot, dar cică sexi,

fiindcă urâtul e frumos,, guri vulgare și pline de venin, trăsături rudimentare, o

6

vorbă agramată de tot, bolnăvicioasă, stâlcită, buruienoasă, pe scurt e Pașalâcul lui

Avizuha pe Piciorul nostru de Plai, pe această gură de Rai.

Un neam flecar și lipsit de Dumnezeu dar bântuit de toți dracii, nerâvnitor în

sfințenie, artă spirit și frumos, agramat în grandoare, ahtiat de măriri calpe și înjosit

de vanități, sclavi și servili docili. Lichelele erijându-se în rol de profeți ai

moralității, în rol de sfinți și oameni mai sus de Dumnezeu, și astfel lumea noastră

a devenit o harababură, un balamuc. La noi în țară noi băștinașii am ajuns de râs și

obială, la ușa străinilor venetici, săraci de minte și de toate, iar ei ghiftuiți ne

aruncă nouă ciolanele pentru a le linge tălpile și nu numai. Noi urmașii a lui Ștefan

cel Mare și Sfânt care nu se poate odihni nici în mormânt de lașitatea noastră.

Sufăr enorm drama poporului meu chiar și cel plecat în cealaltă lume,

considerând indiferența o patologie gravă mai rău ca prostia, dobitocismul. Noi

când făceam câte o poznă scuturam tot satul cu așa coșmare și ne ridicam toată

lumea în cap! Căci și răul câte odată prinde bine, vorba ceea: ,,E rău cu rău dar mai

rău fără rău,, aveam hazul de a scoate lumea spre lumină, iar pe lumea buruiană

măcar de a o pătuli să nu să se ridice mai sus decât valorile umane. Desigur, relele

– luate ca atare și privite ca scop – sunt înjosiri și răniri ale lui Dumnezeu. Dar

privite în semnificația lor cosmică, sacrificarea unui pion înseamnă salvarea

Reginei sau câștigarea partidei…

Și în plus, privite în Planul mântuirii ,,relele acceptate și suferite prin

credință se metamorfozează întotdeauna în ocazii și instrumente ale vindecării și

salvării omului. Prin această ,,alchimie,, divină relele se transformă în mijloace ale

proslăvirii lui Dumnezeu (Romani 8,28). De exemplu președintele sovietului

sătesc care lupta cu noi copiii să nu ne ducem de Paști la sfințit pasca sa trezit într-

o dimineață cu năsăliile la poartă și cu vreo două coroane din cimitir. Îndată și-a

amintit că va muri și a devenit „creștin”. Locuia peste drum de școală și vestea a

umplut repede satul. Ferească Dumnezeu ce tămbălău și mare cutremur de bârfe,

spaime, blesteme a mai fost. Eu eram în armată dar știiam cine i-a făcuto, fiindcă la

așa trăsnăi era în stare numai gașca noastră de nebuni. După ce am venit de la oaste

la un pahar de vorbă când eram toți grămadă îi întreb:

- Mă trăsniților de voi trebușoara asta nu a scăpat!

- Eram mai mulți și bine aghesmuiți îmi povestește Gheorghe un bun prieten de al

meu. Loviți de spiritul de aventură am hotărât să-i facem un cadou președintelui ca

să-l mai scuturăm de satana comunistă și am plecat la cimitir pe la crucea nopții,

iar unul se apucase de acum și de o cruce de lemn și că să o smulgă cadou pentru

președinte și mi l-am luat eu la trei parale:

- Lasă crucea, Crucea mă-ti smintitule! Coroanele ca coroanele și năsăliile dar a

mai crede lumea că am luat crucile pentru foc și atunci blesteme pe capul nostru.

Pe omul negru și strâmb, pe vandalul și nemernicul, pe arogantul și asasinul

moral, pe perversul și gunoiul de cea mai josnică probă a societății și care fir-ar să

fie afurisit și nedemn de maică-sa care la zămislit numai prin astfel de procedee îl

mai poți lecui puțin de satana comunistă. Ar trebui la toți moldovenii noștri,

mancurți și primitivi de găsit doftorii de aceste feluri. Ca să le facem proceduri de

deșteptare națională și creștină, de spălare a obrazului, căci astfel nu se mai poate

de putoarea bâhlită a minții și a sufletelor lor! Sunt bolnav de suferințile neamului

7

din care am ieșit, și mai trezeam satul din somnul cel de moarte, că precum

spuneau strămoșii că somnul națiunii nasc monștri, ai noștri sovietici din secolul

XX dormind nasc numai oameni fecale de la vlădică până la opincă.

Și iată așa ne ducem traiul de râsul curcilor și acelea chioare! Am ajuns să

fim puși în praștie și… fârrr de aici de pe mormanul osemintelor tuturor

strămoșilor așezați de Creator pe aceste meleaguri născuți din civilizațiile

Cucuteni, Petrești, Gumelnița, mai apoi poporul trac, din care sau desprins vitejii

cito-daci apoi dac unicul popor care a fost creștinat în mod natural, pentru a ne

ocupa locul veneticii slavi. Eu am să le stau ca un os în gât și pe cealaltă lume nu

numai pe aceasta la aceste soiuri de lifte spurcate!

Stând acasă îți vine să turbezi fără ocupațe! Cernuți prin sita neagră a vieții

satanice oricum găseam noi ceva sa-i venim urâtului de hac decât să ne vină el

nouă. Cum e lumea a dracului noi eram mai ceva ca ea, fiindcă Dumnezeu iubește

nebunii frumoși și formați cu caracter, după chipul și asemănarea Lui. Îl poți sluji

pe Isus numai când ai șira spinării întreagă și nu acei oameni care sau prefăcut în

niște viermi de rahat. Pe lângă simțul umorului ne-a mai înzestrat cu oleacă de

talent. Iar înțelepciunea noi am cules-o de prin cărți și anii trăiți în Universitatea

vieții și luptând cu valurile uriașe ale vieții, susținând examenele! Dacă ne-a frecat

viata de ne-a mers fulgii eram de acum lustruiți ca diamantele în toate. Fiindcă și

încercările și ispitele sorții dacă nu te doboară și le biruii te face mai deștept si mai

trăsnit, cu capul plin de gărgăuni. Și vorba ceea: ,,multe mai vede omul cât

trăiește,, și astfel cu diferite întâmplări își împletește covorul vieții și depinde

numai de el singur cât de frumos, sau urât și-l țese.

Într-o seară de vară a anului 1993 pe la toacă fiind sâmbătă iată că apar doi

trăsniţi la mine pe nepusă masă făcând o fumăraie ca paravoazele din țigările lor

fără filtru. Unul avea un sac în spate şi era încălţat în cizme soldățești de chirză.

Amândoi cu drojdii în cap încă de aseară şi le era într-un loc de toate, chiar și de

potop. Unii săteni se lăudau că nu se trezesc din beţie câte două trei luni. O! Iată

asta-i viață trăită în plăcerile beției! Lor li-i în cot de toate, nu-i ia nici ciuma,

trăiesc în lumea plăcerii lor, a ebrietății cu conștiința amorțită, până o usucă de tot

ca toaca astfel uni ajung până își beau și mințile la balamuc. Grija lor este să

mănânce, să bea vârtos și să facă dragoste mai animalic ca animalele! O iată

acesta-i trai, și-o zic ei! Declasați, agramați, sărăntoci spiritual și material,, bețivi ai

satelor noastre, neciopliți cu mintea scurtă în ciobote, formând în ansamblu…

turma bleagă a moldovenilor primitivi, adică buruiene câte vrei pe plaiul nostru

mioritic dintre aceste două ape Nistru și Prut.

- Bună ziua!

- Bune să-ţi fie ciubotele! Parcă te-ai pornit la construcția magistralei Baical_Amur

în Siberia. Acolo unde erau mânați mai rău ca dobitoacele toți deținuții politici, la

un loc cu toți pușcăriașii din toată imensa Uniune Sovietică. Pentru a muri acolo

muncind în ghețare, să le piară patriotismul român din cap. Să uite de meleagul

unde au crescut și de mama care i-a născut.

- Hai să mergem la pescuit!

- Voi ce aţi băut cucută, nu a-ți ieșit din mahmureală? În cizme de chirză şi cu

sacul în spate? Vai de capul vostru nătărăilor! Umblați ca oul într-o căldare și

8

căldăriți lumea și așa căldărită de tot cu toate evenimentele deocheate care se

petrec acum la noi. Dar mai ales războiul de pe Nistru. Nici măcar declarat de

Rusia dus împotriva Republicii Moldova și după care ne-a sfârtecat din trupul țării

Transnistria. Ne-a pus fâșia de țară în genunchi, toată economia pe burtă și pe toți

patrioții cu botul pe labe. Au să râdă şi peştii de noi. Sau vreţi să prindeţi peşte cu

piatra? V-aţi întrecut cu șaga și umblați să luați lumea în căruță de a o umplea cu

proști! Scoateți lumea din minți cu vorbele și faptele voastre trăsnite fiindcă

sunteți botezați de Michiduță! Cu mine nu prea are să vă meargă harabagiilor! Ați

dat cu oiștea în gard de-a binelea, (izdovoilor) căruțașilor!

- Ba ferească sfântul sa te i-au în căruță! Zice Petru. Nici de gând nu am avut.

Vorbesc înadins! Nu mai suntem din cei prosti care pornesc la întâmplare, fără să-

şi netezească drumul. Avem o plasă de 25 metri în sac, o tragem tot iazul şi

împărţim peştele egal. Ei… Merge?

- Așa mai merge! Da știți că ați chitit-o bine, al naibii de bine, astfel o sa-i venim

urâtului de hac căci fără peripeții nici viata nu-i interesantă! Bine însă va trebui să

împărţim şi broscoii. Dar ciubotele tale sunt fermecate și merg şi pe apă?

- Merg, boldul dracului, merg! Știi numai să boldești și încă în locuri potrivite! Hai

să mergem, că iată soarele trece pe celălalt tărâm de acum și e c-am târziu. Îmi

răspunde Mihail.

Apare şi mama, ca întotdeauna vorbind în dodii, cu întrebări de ale ei

diocheate de tot, dar tot ca să ne strunească. Însă și-a găsit pe cine! Fiindcă așa este

omul sovietic vrea să puie căpăstrul prostiei nu numai pe acțiuni și gusturi dar și pe

mintea cuiva. Cu noi nu le merge nicidecum fiindcă suntem cu totul și contra lumii

care este întoarsă pe dos și vrea să ne întoarcă și pe noi dar… nu mai este totul din

capul lumii pe lumea aceasta! Principalul pentru noi toți trecuți prin cele nouă

niveluri ale iadului sovietic: să ne vânturăm prostia din cap, ca să ne piară sticleții,

și să nu uităm că peste toate, cu neprihănire și dreptate stăpânește Dumnezeu și nu

Satana comunistă precum o cred majoritatea.

- Unde v-aţi pornit, farmazonilor? Iar la băut? Numai de rele vă ţineţi, stricaților,

de mă râde lumea în sat și îmi plesnește obrazul de rușine cu voi. Cum la lucru ca

butucul! Iar de vă vin prietenii, lepădați totul baltă vă porniţi pe urlaţi! Staţi acasă

şi căutaţi-vă de lucru fiindcă nimic treabă din urma voastră, sunteți niște dugleși de

pute din urma voastră. Sunteți o adevărată sărăcie și belea pe capul părinților, cât îi

chicul nu vă mai strângeți picioarele să vă astâmpărați și vârâți oamenii de vii în

pământ, cu răul vostru!

- Lasă-ne în pace cu vorbele matale băbești. Daca ne-m potrivi vouă ar trebui sa ne

ținem numai de fusta voastră ca niște vițeluși și încă să gândim cu ea și să târâim

galoșii! Ne ducem la prins peşte, îi zic eu. Iar lumea este lume de când e lume, mai

nebună si mai bârfitoare decât ea… numai ea poate sa fie. Când nu are de lucru

bârfește și scornește diferite halucinaţii cei tună prin cap! Așa ca lasă-ne cu lumea

matale! Omenirea a ajuns și pe lună, pe planeta Martie, a făcut scuturi anti-rachete

atomice, dar iată că scuturi împotriva bârfelor si minciunilor nu au sa poată face

niciodată! Așa că lasă-ne cu lumea care o ai de sperietoare, care este un cumplit

meșteșug de tâmpenie fariseică. De a fi docili, ascultători, adevărați oameni

sovietici care se închină tartorului Lenin și se duc apoi la biserică. Poți să mori

9

înainte de vreme intoxicat în tâmpenie! Lumea da… așa că lumea bârfește si

hărmăluiește, iar trenul oricum fluieră si pleacă. Așa ca ne-am dus si noi fluierând

și lasă lumea înrăită de sminteală să și urle ca câinele când îl înebunește luna. Nouă

nicidecum nu ne pasă și ne vedem de ale noastre!

- Da-a? Acuma, seara, vă ia pe voi pescuitul precum vă tună prin cap? Vouă nu vă

ajunge câte o doagă şi umblaţi cu aiureli de tot felul! Trasni-v-ar sa va trăsnească

spurcăciunilor!. Stricați numai pâinea părinților degeaba! Până la armată a-ți mai

fost cum a-ți fost, iar după armată a-ți devenit stricați cu totul la cap, nebuni și

neascultători. O să ajungeți trăsniți de Cer în fundul iadului, spânzuraților, că

sunteți buni numai de blestemății!

Ne ducem traiul într-o lume cu fundul în sus, în care înțelepciunea e

considerată prostie. Virtuțile umane, demnitatea, iubirea de Dumnezeu, iubirea de

neam, iubirea de țară, iubirea de ființa iubită au devenit motiv de rușine și chiar de

ocară, pentru ele ești și batjocorit, arătat cu degetul ca scrântit, om de nimic,

dușman al poporului, iar mizeria și banii care stau în capul mesei – motiv de

mândrie, de om mare și înțelept cu toate la locul lui. Ești considerat bun fiind rău și

foarte spurcat nătâng la suflet, și ești considerat rău fiind Om bun. Precum câinii

buni sunt considerați răi și câinii răi considerați buni. Lumea aceasta trebuie

descântată de comunism căci se pierde văzând cu ochiul liber!

Eu duh neastâmparat si neîmpăcat, chiar cu mine însumi, nu tocmai cu

tâmpenia lumii si sa mă dau cu ea? Mă supară rău și enervează tâmpenia,

obrăznicia, mankurtismul și toate celea care sunt certate rău cu logica si bunul

simt. Vorba ceea: ,,ești sluga sistemului mankurt, calic, păgân, idolatru, satanic, așa

devii și tu,, o ruină umană, un mutant, nesimțit, cu ura de sine și de neamul tău, cu

logica deformată rău de tot, fără rațiune, demnitate, ca boul înhămat la carul vieții.

Țăranul merge cu carul cu boi fără a spera să ajungă acolo. Chiar de carele cu boi

au dispărut viteza minții lor necioplite e aceea a carelor cu boi, când acum toată

lumea e computerizată. Blestemă aiurea țăranul cel necioplit, împreună cu

preoțimea care cu morala lor creștină la noi are rolul de frână a multor instincte,

sentimente frumoase omenești și a minții strălucite, mai fac și proteste că Progresul

Tehnico Științific e lucrul dracului.

Însă efortul lor tâmpit este precum ar lupta cu lumina soarelui și a lui

Dumnezeu. Vor reuși precum vor reuși a lega nisipul mării cu o funie. Rarii țărani

cu un car de minte în ei, nu sau suit în carul cu proști satanic comunist, ci au mers

pe jos precum Isus înfruntând răutatea lumii și-au zis: meargă nunta sănătoasă noi

nu ne lăsăm de cele sfinte! Ca să vezi…A ajuns drăcimea chiar și în sutane să

numească înțelepciunea și dezvoltarea umană lucru necurat. Oamenii dracului după

spusele Sfântului Afanasie cel Mare se folosește de cuvintele Sfintelor Scripturi ca

de un acoperemânt, pentru amăgirea celor naivi. Semănând în ei otrava sufletească

precum o face toată Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, care face parte

și e dedicată cu tot sufletul și trupul Bisericii păgâne Ortodoxe Ruse. Slujind

tagmei cotropitorilor, veneticilor, coloniștilor trădătorilor de neam și țară,

haimanalelor, mankurților și proștilor.

Deci toată oastea lui Satan luptă împotriva bietului băștinaș adevărat țăran și

intelectual, cu bunul simț care este realizat la matricea spirituală a moșilor și

10

strămoșilor și ține la virtute și valorile pe care le are din strămoși cu care și-a

înnobilat și înălțat sufletul care este nemuritor și veșnic. Împotriva copilului care-și

iubește neamul și este sfințit de apele înțelepciunii rămânând numai ei singuri

curați și cu Dumnezeu în calea tuturor vijeliilor satanice de la răsărit și a vârtejelor

de pe loc. Și se află la el în țară ca o fiară hărțuită la încrucișarea tuturor focurilor,

rătăciților și împlinirilor. Motivul? Fiindcă nu acceptă minciuna ca pe un adevăr și

nu este soldat automat biologic, numai să execute și să nu gândească, precum

majoritatea lasă să gândească boi pentru ei că au capul mare.

Să meargă ei sănătoși cu mintea carului lor. Iar noi nu mai vrem să mergem

în carul lor măcar că ne sunt mame, surori frați și rude, ci cu viteza minții și

înțelepciunii noastre cu care o să spargem toate orizonturile. Așa că nu am rămas

de căruță precum ne consideră ei, dar am întrecut-o și-i dăm înainte cu lumea

civilizată. După cum ne blagoslovesc ei o să ajungem și la fundul iadului. Chiar

mulțumim lui Dumnezeu că ne-a înzestrat cu așa dar de nebun! De chiar și prin

trăsnăi de a întoarce lumea către Dumnezeu și nu către satana comunistă. Și nici lui

Mihail nu i-a tors măsa pe limbă! Vorba ceea ,,Tună și nebunii îi adună,, pentru a

mai dezmetici lumea,, cu năzdrăvăniile noastre înfiorătoare că astfel țăranul nostru

sa modernizat în satană comunistă nu-și mai face nici semnul crucii!

Nu ne mai uităm noi în cornițele lumii satanice și să-i facem pe plac! Toată

viața mi-am păstrat conștiința intactă, am fost, sunt și voi fi numai zbucium și cred

că numai Sfânta Moarte are să mă lecuiască cu zeamă de clopot! Pesemne așa îmi

este datul de la Dumnezeu, de a lupta cu lepra tâmpeniei apărând lumea care mă

înconjoară de ea. Din păcate această lepră este ca picinginea râioasă. O dai cu

alifii, o scarpini, o speli, o descânți, iar după o perioadă iar începe să depigmenteze

gingășa pieliță pe corp.

Fiecare localitate are pilonii săi spirituali care îi dau siguranță și vigoare. Ei

îi duc faima în țară și departe în lume. Și orice vânt ar bate nu-i poate da jos. Ei

sunt crescuți adânc în pământul strămoșesc, în rădăcina neamului adăpându-se din

seva lui. Sunt ca niște pomi cu rădăcini în trecut, tulpini și ramuri în prezent și

fructe pentru generațiile viitoare - și țin sus numele satului de unde au pornit în

lume. Unul din acești arbori și piloni sunt eu, dar din păcate sunt bătut de sat cu

bârfe, minciuni, blesteme, invidie, dispreț precum pomul de nuc. Dar iartă-i

Doamne că nu știu ce fac!

Despre baștină se cuvine a vorbi laconic, cu cuvinte adânc cugetate trăite,

suferite cumplit, căci este fin acest auz sensibil care cuprinde toate rugăciunile

noastre, toate durerile și bucuriile, toate împlinirile întru frumos și bine. Dar a iubi

țara de leagăn este asemenea respirației de care nu ne putem lipsi, dar a iubi țara de

dor, este cel mai arzător dintre focurile ce ne mistuie făptura a fi însetat de dragul

plaiului natal este cea mai adâncă și purificatoare sete, setea de infinit a omului

din adâncul strămoșilor. Mândria de a fi român este deci o bogăție sufletească care

vine din strămoși. Ea nu poate stânjeni pe nimeni decât pe ruși, găgăuzi, ucraineni

și moldovenii primitivi. Mândria de a fi român este o dorință nobilă, distinsă

binevenită pentru fiecare român basarabean. Aceasta este direcția obiectivă de

dezvoltare a românilor basarabeni în componența României întregite și a Europei

11

civilizate și nu a Asiei sălbatice precum este uniunea vamală Rusia, Kazahstan,

Bielarus, care ca o mlaștină puturoasă ne târâie la fundul iadului.

Se vede lucru că așa e făcut omul, unul să fie arbore crescut din rădăcina

neamului strămoșesc și să lupte cu toate viiturile de tot soiul iar altora frunze…,

Frunze care nu le pasă de nimic și se dau duse și folosite de oricare vântuleț și

orice apă, iar de mulți oameni chiar și ca hârtie igienică! Sub pământ se petrec

lucruri nemaipomenite. Creierul și sângele din corpul îngropat nu se distrug, așa

cum se spune de plebea negânditoare, ci umblă pe sub scoarță, se amestecă, după

lungi căutări cu altele și alcătuiesc toate bogățiile și informațiile pământului. Din

ele își sug plantele și arborii sevele pline de substanțele hrănitoare. Din ele cresc

boabele de grâu și porumburile, se nasc florile și mărăcinii. Cei vii le consumă și

astfel odată cu seva din care s-au hrănit pomii și plantele se consumă și informația

despre generațiile precedente. Eu și cu cei de teapa mea suntem precum copacul de

nuc, bătut însă de multe furtuni și cu pietre de cei din jur.

Născut aici pe meleagul meu și nu o ființă mârșavă, spurcată cu aere de

reptilă dominantă cu chip de om venit de pe aiurea precum veneticii ruși, găgăuzi

și alte etnii cu apucături de fiară sălbatecă și tot să sfâșie totul ce nu le convine. Ci

sunt crescut din mormanele de oase ale strămoșilor mei din care am supt seva

spirituală. Cum o să le dăm socoteală când o să ne desprindem dintre pământeni și

o să ne întoarcem la ei în rândul mormintelor din cimitire, mutându-ne în amintiri

ticăloase și miros de tămâie? De aceea vecinii noștri stau la pândă ca șacalii de a

rupe din trupul țării să ne prefacă în mancurți și să ne asimileze cu totul și ne vor

ca să fim ploșnițe de copaci de a ne strivi, însă nu copaci spirituali.

O jigodie nenorocită de câte ori o vezi e mai jigodie ca ultima oară, dar mai

periculoasă este jigodia slugă la străini, curvă la suflet, la minte dar locuiește aici

făcând putoare, de care e plin pământul nostru care a devenit un pustiu spiritual

fără suflet. Iată cu aceste ploșnițe umane, rușii, găgăuzii și mai ales moldovenii

noștri primitivi indiferenți cu bălegar în cap ne ține Rusia în șah, ne controlează și

ne nimicește în toate domeniile, religie, cultură, economie, învățământ, grai, folclor

și identitate, dar stimulează încurajează, ticăloșia licheizmul toate lucrurile

satanice prefăcându-i pe care pot în oamenii dracului. De 200 de ani ne țin

încorsetați în cămașa lor satanică de fier. Nu ne putem elibera de ea din cauza ăstor

soi de paraziți ai societății și chiar a strămoșilor din morminte care ne-au trădat,

vândut ocupanților ruși și vor fi pe veci blestemați!

- În lumea voastră sovietică nu poți fi liber dacă nu ești în rând cu turma bleagă

antihristă și fariseică și iată taman noi o mai zguduim până sa risipi cu totul ruina

aceasta umană sovietică, dar nu ne înfrățim cu ea. Turma nu are demnitate, omul o

are și atâta timp cât nu o părăsește, el nu poate fi învins. Nu avem să ne dăm cu

parul în cap din cauza tâmpeniei lumii și dacă nu mă dau cu ea, adică să mă

tâmpesc și eu iată că culeg diferite blestemății, devenind un încurcă lume. Oricum

stau la locul meu garant în bătaia tuturor blestemelor și a toți dracii. Armata

sovietică pe unii ne-a debarasat de întunericul ateist, incoluat cu atâta îndârjire în

mințile noastre de ideologia plebei proletare, iar voi cum ați fost cu dracu cu el ați

rămas. Doar în cele Zece Porunci se cuprinde tot rostul trăirii omului pe pământ. E

ceva Sfânt… Nu le poți călca în picioare dacă nu ești total mankurt nesimțit și orb.

12

Voi umblați cu capul vostru dar cu mintea altuia în el, cea comunistă, care a fost

demonul omuciderii. Iar cât ne privește pe noi slavă Domnului, ne-am luminat și

întors cu fața spre Dumnezeu, pe care îl purtăm în minte și suflet proslăvindul

chiar și prin trăsnăi frumoase! Bine că nu ne ajunge câte două, doage, dar noi ne-

am dus la pescuit până mâine dimineaţă. Iată tatăl lui Mihail chiar este polobocar,

dar nu are când să ne repună doagele la loc, și noi umblăm Tăleleu-tănase zghihuiți

de dracu, precum vă pare vouă. Dar taman că noi îl și zghihum pe dracu nu numai

pe voi cu ale noastre trăsnăi.

- Apoi, măi Mişu tu ești capul tuturor răutăților, dacă îi iei, mai mult să nu ai ce

căuta pe aici, iar voi, ghiavolilor, dacă vă înecaţi, să nu aveţi ce trage acasă.

Doamne iartă-mă ca nu mai știu ce sa fac cu așa țicniți!

- Tanti (Cheoche) Naste mata încă eşti bună, că mama mi-a zis că dacă mă înec,

când vin acasă, mă spânzură. Iar eu i-am spus ca mai bine mă făcea un porc și mă

tăia de Paști si avea ceva folos din mine dar așa… ma făcut un nebun si numai

belele culegi din urma mea. Cum are să mă spânzure așa înecat și încă eu nu am

nici gât? (Mihail este o specie de om foarte rară întâlnită cu gâtul foarte scurt.)

Ne-au trecut toate vorbele pe lângă ureche. Ne-am potrivit ălor cu invitația,

am mai luat o funie şi doua bețe de a lega capetele plasei de ele si ne-am pornit ca

hăbăucii spre iaz. Noi așa nebuni dar nu ne-am pierdut speranța în Dumnezeu, însă

pe unde treceam pârjol și tărăboi făceam. Spaima câinilor care când ne vedeau ne

zâmbeau și ne lătrau toți. Taman seara se întorcea și cireada satului de pe toloaca

iazului si se împrăștieasă fiecare pe la gospodăriile cui le are. Iar gospodarii cu

care ne întâlneam trebăluind prin ogrăzi, și le dădeam binețe ne pișcau cu câte o

vorbuliță pipărată, sau noi îi agățam cu câte una mai sfruntată. Fiindcă vorba ceea:

unde ai tu văzut sat fără câni, fără curve și fără oameni trăsniți și nebuni? Unii ne

vedeau și vorbeau între ei:

- Iată-i, îi vezi se duc? Bune cadre! Mâine când ai să auzi una boacnă făcută de ei

are să ți se urce părul în cap măciucă!

- A tunat si va adunat pe toți nebunii grămadă si va-ți pornit să mai faceți câte una

că nici dracul nu o poate dezlega! Unde ați luato zăpăciților parcă nu faceți a bine,

de nu vă mai astâmpărați la vremea asta? Cireada a venit dar voi ce abia vă duce-ți

sa-i luați locul la păscut, boilor? O trântește altul.

- Știm noi mai bine unde ne ducem ca nu suntem chiar cu totul boi, sau criță beți de

a rătăci drumurile! Le răspundea Petru cam supărat.

- Drum bun și cale bătută, rupeți-v-ar gâtul netrebnicilor!

Pe lângă gospodăria la unul poreclit Trelea, mergând trele-lelea aproape de

marginea satului un buhai îndrăgostit mugea cât îl țineau bojocii la iubita lui de

care a fost despărțit și era peste drum, și alte câteva gospodarii. Fierbând sângele

între ei se alinau cu mugeturi de cutremurau mahalaua si taman și noi trecând pe

drum între dânșii de ne lua auzul. Dar dracul știe ce fel de mesaje codate își mai

trimeteau. Vorba ceea:,,Să te ferească Sfântul să nimerești în calea ființei

îndrăgostite, arde focul în paie ude și nici dracul nu le poate sta în cale,,!

- Uita-ți-vă coropcarilor că și vitele ne bagă în seamă de a ne demonstra cine

suntem, adică niște muuuu la cap și la ciubote! Lumea ne-a luat de nebuni, iar

13

dobitoacele lor de muuu! Să nu crapi de necaz. Ai? Daaa… știi ca te pălit drept în

chipiu buhaiul Mișule?!

Unde se întoarce Mihail către buhaiul care ragea cu capul în sus ridicat spre

prietena lui, dialogând numai el știe ce, cu vaca lui.

- Tu ești muuu nu eu… Treleo! Ori tu ori stăpânul tău, tot un bou! Hristoșii mă-ti!

Am ieșit din sat petrecuți de harmalaia și muzica lui și am luat-o spre iaz.

Fiindcă suntem un popor de lăutari și seara mai pe la fiecare gospodărie auzi

„muzica scripcii moderne”. Numai că țăranii au schimbat viorile pe răzători de

sfeclă de zahăr și seara „cântă” la ele fiecare, asudând cu fundul în sus. Pune apoi

sfecla rasă la fermentat pentru a face țuică, fiindcă vinul e foarte rar pe la noi în sat

și abia ajung pe la unii până la Sfintele Paști, iar la alții nici până la Crăciun. Când

trăgeai o sută de grame de țuică, mirosea a sfeclă de la tine mai dihai ca de la

buhaiul care a mâncat o tonă de sfeclă. Iazul era la vre-un kilometru distantă de sat

și era format din râpa care tăia satul în doua. Adică când spăla ploaia satul, toată

murdăria o grămădea în iaz unde intra în putrefacție, fiind apoi bun îngrășământ.

Peste un sfert de oră eram pe malul iazului, dar parca am nimerit la hramul

broscoilor sau dracu știe ce fel de sărbătoare mai aveau că cântau broscoii cu

bolfele umflate din toți bojocii de sa plesnească. Probabil de a le face pe plac

concubinelor de broaște, arătând că sunt mai broscoi decât broscoii, demonstrându-

și talentele de a fi apreciați și luați în seamă de cucoanele broscuțe pentru a le

cuceri. Parca era hramul orașului Chișinău unde în Piața Marii Adunări Naționale

cântă muzica de toate soiurile și de diferiți artiști și diferite limbi. Muzică vie,

muzica moartă si muzica leșinată. Aici muzica era toată vie compusă din orchestra

broscoilor si a grierilor care chirăiau, fără fonogramă.

Amar dea broscoi, fără griji, huzureau de bine, pe când noi nu mai putem de

așa trai anapoda! Broasca apare, ca purtătoare a unui mesaj religios, în mărturiile

vizionarului sirian cu însușiri de mediu Jakob Lorber (1800-1864), care susține că

a primit de la „Domnul și Mântuitorul” următoarea veste: „Broasca ocăie în cea

mai mare parte a zilei de plăcere pentru viața trăită în mocirla sa și astfel în bucuria

sa zgomotoasă, Îmi înalță laude pentru viața ce i-am dat-o”. Ea ar putea astfel sluji

omului ca „Apostol învățător”. Nu degeaba se spune în popor celui prost, dar mai

ales proastei că: „Are minte cât a broaștei”. Noi cât am trăit în comunism în

mocirla mizerii spirituale și materiale dar orcăiam aiurea, mai ales pe la parade că

trăim cei mai fericiți de pe lume, aduși cu nivelul gândirii cât al broaștei, ne-am

umplut de bogdaproste și încă în ziua de azi orcăim aiurea în neștire!

Specialiștii în psihologie abisală Aeppli amintește că broasca, animal de

uscat, dar și de apă, inspiră anumitor oameni dezgust, însă ca simbol oniric are o

semnificație pozitivă. Evoluția sa, până în faza de animal adult și în plus

antropomorfismul membrelor sale înotătoare, au făcut din acest animal o parabolă

a celei mai de jos trepte a transformării sufletești. De aceea în basme și povești

care au ca subiect „regele broască” o broască se poate transforma într-un prinț, iar

un om demn de dispreț într-un personaj de vază precum ne-au transformat pe noi

basarabenii, cei care ne-au cotropit, din oameni demni, în oameni demni de dispreț.

Iar ei cu adevărat cele mai de jos făpturi ale treptei omenești și sufletești în oameni

de vază. Un text vechi spune că unul din cele două suflete ale omului are chip de

14

broască. Poeților și împăraților li se omagiază puterea prin interdicția de a fi

stânjeniți de broaște, care cu ocăitul lor le-ar tulbura liniștea. Nu știau cine suntem

și cu cine au de furcă! Nu ne-au băut moarea de când eram mici și-i umflam cu

paiul. Acuși le stricăm noi cumetria! Deci noi patru pescari îndrăciţi gata de a

tulbura toata balta si heleşteul dracilor. A scăpat satul de noi după ce l-am umplut

cu isprăvile noastre și iată-ne bob sositor pe capul tuturor vietăților iazului, să le

tulburăm liniștea. Iar noi am scăpat de o harmalaie a satului si am dat peste alta, a

iazului și a toloacei.

- Și-au găsit beleaua broscoii cu noi! Acuși vă găbjim si va venim noi de hac

bulbucaților! O zice Petru.

Şi unde o mai trânteşte Mihail:

- Chestia e serioasă de tot! Au belit scula peştii!

- Îmi închipui eu, cum îți belește aia peștii, ori matca iazului, sau vreo sirenă, și

încă îmbrăcată în prezervativ ca protecție contra bolilor venerice și contracepție.

De a nu avea și copii sirene strigându-ți tată și din adâncul iazului. Căci pe

muierile satului le-ai răscolit și scărpinat bine fiindcă la așa chestii pe fiecare

nătărău îl ajunge capul, dapoi pe tine! După aventurile amoroase din sat te dai de

acum la pește, sirene și broaște. Ești periculos cu totul mai ceva ca buhaiul satului.

Te-ai prefăcut în buhai de baltă de acum. Vezi să nu dai peste mama dracului și s-o

scarpini și pe ea, nu între coarne dar între picioare și atunci toți drăcușorii ți-ar zice

tată. Știu ce fel de coarne pun soțiile bărbaților, dar oare ce fel de coarne ți-a pune

ție Mama dracului măi Mișule măi? Ași vrea chiar să te văd așa încornorat cu

coarne puse de drăcoaică. Ai fi mai ceva decât Împăratul Spaimelor.

- I-an nu mai clămpăni si tu din gură, împelițatule! Că de așa ceva știu ca te

ajunge capul mătrăguna dracului ce ești! Cum de nu ți se frânge limba în gât

scrântitule!

Eram în treabă foarte concentrați făcând planul operațiunii noastre

,,Sovietizarea broscoilor,, primirea în octombrei, comsomoliști și comuniști și de

acum nu ne mai păsa de muzica lor! Noaptea de acum sa lăsat peste noi ca o

năframă funerară, dar din fericire cerul era presărat cu stele si luna plină care ne

mai luminau mutrele noastre ca ale stafiilor. Cu Doamne ajută ne-am apucat de

treabă. Digul era înalt de vre-o 30 metri, aşa că am luat-o dintr-un colţ al capului

de iaz, am întins plasa şi am început s-o târâim. Dar ea a pornit-o pe nazuri mai

ceva ca cea mare și alintată! A mers oleacă şi atât, de parcă ne-a prins-o Michiduţă

și nu vroia să ne-o de-a nici în ruptul capului. Proastă treabă! Petru de pe dig cum

trăgea aşa trăgea ca de funia unui măgar încăpăținat, înfuriat si înjurând pe toţi

dracii că îi încurcau la pescuit.

Așa e omul cu mintea îngustă, când nu găsește ieșire dintr-o situație stupidă

în care sa băgat cu mintea lui bleagă, găsește întotdeauna extraordinara soluție de a

da vina pe cineva. Numai el să rămână curat, deci neghiobiile personale le trece pe

seama țapului ispășitor – Dracul care bietul nu are nici știință de mintea tâmpită a

omului și se teme și el de el să nu-i facă și lui una lată de tot de să-l bage în

grozăviile morții! Căci vorba ceea: „Cu omul sucit la minte nu se pune nici Talpa

Iadului! Funia – strună mă punea rău pe gânduri. Eu o ating şi aud că sună. Cam

scârție treaba băieți! Dacă se rupe... până în vale zăpăcitul se transformă într-un sac

15

cu ciolane îmi zice cugetul meu. Îmi tot dădeam cu mintea: ce poate să fie? Ne-am

strâns ciotcă aprinzând câte o țigară și sa vedem cum facem ca să descurcăm

spinoasa situație.

- Am dato cu bâta în baltă, proștii de noi! De ne râd și fluieră broscoii, ca pe niște

haimanale proaste ca noaptea care ne-a acoperit! Rău de noi! De râsul găinilor mai

ajung oamenii, dar iată că de râsul broaștelor noi suntem printre primii. O zic eu.

- Parcă naiba vrăjește, pesemne ne ajunge ,,blagoslovenia,, mamelor noastre cu

care ne-au petrecut! Nu e curat ceva la mijloc! O zice Petru!

- Mare-i Dumnezeu! Na mai fi el după gândurile prostești ale tuturor. Fiindcă

prostia nimicește lumea, care este plină de proști precum pământul de iarbă rea

care trebuie cioplită. Dacă nu ar îngriji El prin oamenii lui peste tot ar fi numai

răchită și mărăcini, pârloagă materială și spirituală peste tot.

- Staţi că nu e bună treaba asta și trebuie să gândim corect dacă chiar stăm în râle,

le zic eu îndrăcit de ciudă. Cineva trebuie să se bage în apă, să vadă unde-i mâța

îngropată, de parcă un drac de la fund ni-o ține pentru a ne juca un renghi. Așa că

trebuie să-i venim de hac situației dar chiar și lui Michiduță de-și bate joc afurisitul

de noi. Să-l descântăm și învățăm minte de a se mai pune în poară cu noi,

Cornoratul! Ei…? Le zic eu.

- Cine se bagă ? întreabă Gheorghe.

- Cum cine să se bage? Marinarule, ce mai aştepţi? Hai, huştiuliuc mai repede în

baltă, strânsură de pe malul râpei ce ești! o trânteşte Mişu! Câinele acela care va

zdohnit anul trecut l-ați aruncat în râpă. Așa-i? Iar apa la adus aici în iaz, așa că

sper să-l găsești chiar de acum putred cu totul.

Ce era să fac? Pește mi-a trebuit peste dracul am dat! M-am dezbrăcat şi -

înainte spre inima iazului! După trei ani de serviciu militar la marina sovietică nu

ştiam-că atât de mult s-a înnămolit iazul. Fac un salt și dau să mă scufund intru cu

capul în mâl ca un harag, și m-a străpuns un fulger de spaimă. Dând din picioare,

cu greu am ieșit din mâl și mă întorc pe picioare. Ies la suprafaţă mai fioros ca

dracul plin de mâl și de mătasea broaștei pe cap. Era mai să mă duc de pe fața

pământului! Să dau ortul popii în adâncul mâlului din iaz, de dorul lelei! Parcă a

arat dracul cu mine fundul iazului! M-am umplut de bogdaproste! Iar de pe mal

aud râsete şi zeflemele care mai de care:

- Tu credeai că eşti la marea Baltică? Mă ia Mihail peste picior stând întins și intr-

o râlă. Oamenii înaintând în vârstă prind la minte dacă se prinde ceva de capul lor -

și nu sunt rațe mute de se prinde mintea de ei ca apa de rațe - și albesc la cap de

deșteptăciune. Dar tu atât de mult ai înaintat în prostie că ai înverzit! Sărmanul de

tine javra dracului și… de măta care te-a făcut că numai necazuri pe capul ei aduci!

Când erai mic în râpă te scăldai, apoi în iaz și de aici te-ai făcut marinar. Iar acum

nu-ti priește iazul, mormolocule? Ai ajuns Diavol de Mare, mai fii acuma și Drac

de Baltă! Ești ceva de speriat, o schimonositură de om, de nu te cunoști, ești om,

ești drac, sau altă arătare, dar parcă ai ieșit din mormânt și ești Ducă-se pe Pustii

spaima și urâțenia lumii și a broscoilor! Să te vadă cineva le crapă inima de frică.

Bâhlitule, puturos ce ești!

Baștina este instituția celor șapte ani de acasă: bunătatea și modestia,

deschiderea pentru oameni și comunicare, comunicarea și cu natura și Dumnezeu,

16

străduința și cumsecădenia, inteligența și demnitatea și onoarea adică filosofia

filosofiilor, credință și folclor, care este tezaurul nostru de la debutul omenirii.

Traversam ca toți copii satului perioada copilăriei miraculoase a vârstei până la

șapte ani jocul și visul ne uneau cu tainele cosmosului, când poate niciodată nu am

simțit mai răscolitor și mai adânc puritatea legăturii cu cei însemnați de divinitate

părinții, să ne ocrotească și modeleze. Iar pentru mine modelatorul era fratele

bunicului nanul Terinte ciobanul satului și care construia case, poduri, beciuri,

fântâni, și izvoare. Împărăția noastră o reprezentau râpele, toloacele, iazurile și

păduricile crângurile. Întreg universul ne aparținea începând cu roua dimineții…

Ne scăldam în râpă și iazuri cu apă reci, în razele soarelui fierbinte, alergam

prin râpe mărăcinoase și stufărișuri dese, papurișuri jucându-ne și prinzând broaște

și peștișori, dar uneori și chiar foarte des mă duceam cu fluierul și câinele ajutor la

păscut oile și veneam acasă seara cu tălpile pline de ghimpi, picioarele pline de

zgârâituri și un fel de puișori ce se luau de la murdărie, fiindcă de încălțat ne

încălțam numai iarna, în rest, numai chiloțașii pe noi ca în Grădina Domnului.

Genunchii și coatele zdrelite obosiți dar fericiți, și încă mai primeam lecții despre

Dumnezeu de la nanul Terinte și seara câte un pumn de bomboane care erau o

raritate pe atunci.

Când eram de acum în școală și încă am ajuns octombrel mi-au tăiat această

comuniune cu Natura și Dumnezeu, am început să fiu programat să prețuim nu

părinții care ne-au dat viață și rudele, ci partidul comunist cu tartorii lui și Patria

sovietică. Deci eram programați să creștem mancurți. Mă duceam de acum mai rar

cu oile și mă aveam de mare importanță om, octombrel când ne așezam și sculam

de la masa care o așterneam pe un șervețel undeva la umbră, eu de acum nu-mi mai

făceam semnul crucii și să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru bucate și ziua

frumoasă, dar îl luam în râs pe nanul meu și-l întrebam precum ne-a învățat la

școală:

- Unde este Dumnezeu al matale că nu-l văd? Cine a trăit două mii de ani și la

văzut pe Hristos? Fantezii mincinoase!

Scos din sărite mă mustra și toată ziua îmi lămurea minunile lui Dumnezeu

la care eu eram ca o brută, ascultam că trebuia să ascult doar eram toată ziua noi,

natura și oile, dar nu dădeam importanță la vorbele lui care îmi păreau prostești cu

totul.

- Uite soarele, cerul grânele toate ni le-a dat Dumnezeu, viața noastră fără El ar fi

pustie cu totul! El este în sufletul nostru.

Și multe altele la care eu ascultam dar fără interes și mă consideram mult mai

deștept ca el. Acum când le mai scot din cotruța memoriei le înțeleg sensul

adevărat. Dar și mai tragic este când acum la 42 de ani în secolul XXI de acum lupt

mă strădui să conving bătrânii care au peste 62 de ani, satanizați de regimul

comunist, că este Dumnezeu sursa vieții și desprinderea de El este o sinucidere.

Dumnezeu este Adevărul, iar noi scânteile lui. Lipsa cunoașterii lui Dumnezeu

conduc la neînțelegerile ființei umane și a rolului ei în raport cu Dumnezeu și

universul. Cea mai mare crimă a comuniștilor este că au anulat legea lui Dumnezeu

și au cocoțat legea lor în locul ei. Și iată că strunesc Republica Moldova cu

satanizarea lor, intrând chiar în mare cârdășie și cu preoțimea noastră subordonată

17

Moscovei. Bani să iasă din toate, dar și pentru preoți nu mai contează pe cine

slujesc, banii și puterea este totul pentru ei. Precum nu poți să-i lămurești

măgarului, că este măgar așa și lor, au să înțeleagă numai în fața celor patru

scânduri, dar va fi târziu și lumea oricum are să le spună:,,Dumnezeu săi ierte,, dar

nu Satana precum ar merita-o! File-ar și mormintele ale dracului precum l-au

slujit! Mai rău însă este că bătrânii satanizați cu inimile tăbăcite în comunism se

duc la biserică de modă, sau de ochii lumii și cică sunt foarte credincioși, e de

necuprins cu mintea așa ceva. Cum poți să stai în două luntri? Aici se vede clar

,,școala,, maestrului de diversiune Satana! ,,Nimeni nu poate sluji la doi

stăpâni,,… (Matei 624). Iată că pentru ei se poate, ei pot fi și curve și mironosițe în

același timp. Nici fariseii nu erau așa de farisei ca ei, e culmea de tot! Este un

contrast izbitor în bătrânii de ieri și celor de azi, cerul și iadul.

Mâlul ca dohotul îmi era până la brâu. Abia de scoteam picioarele, iar apa,

ce abia de-mi ajungea până la piept, tulburată, parcă era smoală. Din cel mai mare

si mai adânc iaz din toate satele din împrejurimi că veneau toți la noi la scăldat și la

pescuit, a rămas o băltoacă mare si întinsă. M-am zorcăit oleacă pe față și am ieşit

pe mal dârdâind de frig, cu un braţ de înjurături scuipând nămolul puturos și plin

cu diferite putreziciuni din gură și nas, iar restul scurgându-se de pe mine ca ceara

topită de pe lumânare. Parcă mi-a turnat cineva lături în cap.

- Ptiu lua-v-ar naiba sa va ia de zăluzi! Eu nu văd lumea de scârbă, frică și necaz

iar ei fac de mine haz! Am ieșit din Heleșteu cap de Hârcă ce ești! De ce nu mi-aţi

spus, idioţilor, că iazul e cu totul mâlit și a rămas o baltă din el? Cum poţi să tragi

năvodul dacă s-a înfipt cu totul în nămol? Trebuie încă unul să se dezbrace şi în doi

să-l tragem spre mal prin colţuri, iar iştilalţi doi să-l preia plin cu.. nu ştiu ce, adică

ce ne-a da Dumnezeu pe mal. Vorba ceea: ,,după cum ne-a fi balta și norocul,, si

mintea proastă a peștelui și a broscoilor mai proști ca noi, care are sa se prindă,

căci după gălăgia noastră demult a luat-o razna toți care si încotro. Da-a-a-a! E rău

de tot de noi de mi-a trecut și gustul! Lehamite de pește și de tot! Mai bine îl prinzi

din magazin cu leul! Vorba ceea: ,,Nici lapte nu beau dar nici cu vaca nu mă duc,,!

Că nu l-am ucis eu pe tata și să îndur așa pedeapsă, mai rea ca în carceră. A

dracului treabă, nu-i de mine!

- Halal de tine te-ai încurcat în slăbăciune, feciorașul mamei crescut în puf de

(gâscă) lebădă! Nu te mai smiorcăi ca o găină plouată, de parcă ți s-au înecat

corăbiile! Oleacă te încălzești și-i dăm bătaie mai departe. Nu cumva și de broscoi

te tem marinarule? Te-ai născut într-un ceas rău, răpciugă ce ești! Oleacă în apă

apoi pe mal vă înveliți să vă încălziți cu hainele și tot așa până dimineață că doar

noaptea e scurtă. Ce om prinde aceea om prinde, dar cu mâna goală nu ne mai

întoarcem noi acasă. Satul ne râdea când ne-am dus dar când o să venim are să ne

meargă veste ca de popă tuns! Când ne-am mai făcut noi vreodată de râs anafura și

parastasul mă-tii?!

Au votat toți unanim și eu cu Petru, amândoi-două nevoi am trecut la apă, iar

ei pe mal. Tragem cu Petru un colţ de iaz şi-l scoatem spre mal unde-l dăm lor,

apoi scoatem tot năvodul. Amarnică muncă! Noi gândeam că o să prindem mama

peştilor, sau peştele de aur. Când colo ne cade bucuria şi visurile în scârbă,

degeaba muncă! Am prins cam la o căldare de broscoi, care treziţi din somn au

18

început să sară în toate părţile şi peste noi ca turbaţii. Vorba ceea: fiecare pentru

sine croitori de pâine, dar noi și croitori de carne la pâine! Ni s-a făcut viata neagră

și ni sa schimbat macazul! Deci din pescari iată ne-am prefăcut în broscari. Bună

treabă! Și-au aprins paie în cap broscoii! Mişu ia un broscoi de un picior si rotindu-

l îl ia la probozit:

- Înălțimea voastră Oache, te-am prins? Tu ne-ai stricat toată socoteala noastră cu

ocăitul tău! Te învăț acușica minte verzătură bulbucată ce ești! Pe noi te-ai găsit să

ne prostești și să-ți bați joc, bulbucatul dracului. Ai?

Şi ca să-i mai treacă din necaz mi-l trânteşte în pământ de i se împrăştie

măruntaiele. Când eram mici îi prindeam si le băgăm un pai in fund si-i umflam si

le dam drumul pe apă si ei nu puteau sa se scufunde si cu asta ne distram noi

bătându-ne joc de broscoi. Iar acum atât de mult am prins la minte, după 20 si ceva

de ani eram toți, că de acuma jucam fotbal cu ei. Atâta am evaluat în măiestrie și

înțelepciune.

- Aşa-ţi trebuie Oache prost dacă te-ai dat prins!

Numai ce aud vâjâind, lichi, poc, pleosc vine un broscoi cu o sărutare băloasă,

grețoasă, respingătoare și rece de mă trecură fiorii.

- Ptiu, mama ta de poghibală cu mintea cât a broaștei! Încă broscoi nu am mai

pupat, smârdoare ticăloasă ce est! O cauți cu lumânarea? Cânta-ț-ar broscoii în loc

de preot, dascăl si cântărețe la raclă Sarsailă spurcat ce ești! Ești bun de spânzurat

și cu măruntaiele broscoilor încă!

- Puştanii a dansa se învaţă cu mătura, că pe fete e ,,păcat” să pui mâna după cum

ne-a învăţat puterea tâmpită sovietică,,,,Noi cei din Uniunea Sovietică nu avem

sex,, iar tu învaţă-te a te săruta cu broscoii. Vorba ceea: când nu sânt ochi negri,

săruți și albaștri,, iar tu ai dato pe broaște dârloago! Nu e cum trebuie e bun cum

este, nu te alinta că nu mai sunt broaște din cele de pe drumuri ci din baltă, alese și

educate, toate… cinstite și încă ne sărutate, fiindcă broscoii nu le pot săruta, iar

tu… slavă Domnului! Pesemne că nu ai auzit vorba ceea: că de piele și picioare

goale nu se plânge nimeni,,. Ți-a căzut lapte în păsat! Mila Domnului: lac de-ar fi

că broaște sunt destule,,! Iată lacul, uită-te broaștele. Ce mai vreai nătângule? Ai să

ai pe urmă un succes extraordinar la fete, nu ai să te faci de râs, mâncate-ar

broscoii să te mănânce! C-an poveste, te iubești cu broasca până va deveni fată de

împărat. Așa că cu Doamne ajută dă-i bătaie înainte cât îți poate duce calul, dar i-a

seama de gelozia broscoilor să nu să se pună toate pe capul tău, că are să fie slut de

tot cu tine, Cazanova broaștelor ce ești! Du acasă și lui măta gospodină că ai de

unde alege, că poate te-ai astâmpăra și nu ai mai umbla pe la baltă. Vorba ceea:

,,însurătoarea leacul nebunilor,, căci de acum ești mărișor de ani și nu mai ai de

gând să te astâmperi.

Şi s-a început zborul, broscoilor dintre noi, precum rândunelele primăvara,

acompaniat de diferite înjurături, aşa tărăboi nu a văzut nici Talpa Iadului, de la

fund de Heleşteu. După ce ne-am mai încălzit puţin, ne-am apucat iarăşi de treabă,

noi doi în apă, iar ei pe mal. Am devenit spaima broscoilor si le-am stricat

sărbătoarea și muzica. Toată balta a intrat în agonie, era pârjol cu noi! Tragem alt

colţ si-i dam cu plasa…iarăşi ne cade bucuria în scârbă! Peştii au luat-o la

sănătoasa şi au rămas iarăși numai broscoii cei proști! Și iarăși continuăm mai

19

departe bătaia, fotbalul și dansul cu broscoii. Broasca are diverse semnificații

simbolice, dintre care cea mai importantă este în legătură cu elementul său natural:

apa. În China antică broaștele erau folosite sau limitate pentru a aduce ploaia. Pe

tobele de bronz erau înfățișate broaște pentru că aceste instrumente amintesc

tunetul și cheamă ploaia. (Noi când eram mici le umflam cu paiul și le făceam

dobe apoi le trânteam de pământ și explodau, sau le dam drumul pe apă și nu se

puteau scufunda.)

Broasca – ce se distinge uneori destul de greu de broasca râioasă – este un

animal lunar care corespunde apei, elementului chinezesc yin. Se crede că la

echinocţii prepelița pasăre de foc (Yang), se preface în broască, animal acvatic

(Yin), pentru a redeveni apoi prepeliță, potrivit ritmului fundamental al naturii.

Chiar și în Occident, broasca a fost considerată ca un simbol al învierii, datorită

metamorfozelor sale. Pentru locuitorii munților din Vietnamul de Sud, ea este,

asemenea păianjenului, o formă a sufletului care călătorește în timp ce trupul

doarme: a o vătăma însemnă a risca să atentezi la viața omului respectiv. Broasca

are obiceiul de a aspira aerul; în Japonia se crede că ea atrage astfel fericirea. Se

crede de asemenea că broasca se întoarce întotdeauna la locul din care a plecat,

chiar dacă este îndepărtată de acolo. Cuvântul japonez kaeru înseamnă și a se

întoarce. Ea a devenit un fel de protector al călătorilor. Unele persoane poartă ca

amuletă imaginea unei broaște numite broască înlocuitoare; aceasta înseamnă că

broasca respectivă se substituie, în cazul unei nenorociri, omul care este

proprietarul ei. După ce am făcut mare tărăboi în broscoi ne-am așezat oleacă să ne

mai odihnim și încălzim la o țigară.

- Nu mă scoate din gavanos neghiobule! Păcat că nu suntem francezi, o mulţimea

de carne se prăpădeşte, le-o zic eu, ținându-i isonul lui Petru și la vorbă și la

dârdâit.

- Mie atât mi-i de foame că i-aşi mânca şi cruzi, zice Petru dârdâind ca varga.

- Dă-i bătaie că ai de unde, dar vezi ca să nu-ți crape buhul și să-ți rupi dinții rugină

țărănească! Ne-am pornit cu capul în sac, şi nu am luat ceva de ale gurii, îmi

ghiorăii și mie maţele de foame în burtă ca broaştele din iaz, de se aud de la o

poștă! Și nişte ţuică chiar și din sfeclă, să mai ,,facem foc pe înăuntru” cu câte o

cinzeacă de rachiu, că, vara-i vară, dar mi-a îngheţat şi rânza! Voi doar ați știut

care are să fie situația. Nu? Acum bea lapte de broască și chiar are să-ți treacă și

darul suptului, că să nu fii de deochi, usuci din urma ta! Nu știi tu că înainte de

toate gura și apoi celelalte, că sunt mai aproape dinții ca părinții gârbovitule?

Acum nu ne mai zădărî foamea rânzosule, că și așa crăp de frig și necaz. Vai de

bietul omul prost ca broasca! Mintea ta bleagă e vinovată, așa că taci și înghite-ți

saliva! Nu ești făcut din doi oameni, da intr-un bou și o belea, lucru rău ce ești, dar

încă și prost! Îi zisei eu cu ciudă și amar pe suflet.

Se vede că așa este făcut omul acesta, când te strânge foamea și frigul nu-ți

prea arde de glume, iar imaginația îți zboară la clipele dulci și calde și la bucate

diferite. Fiindcă așa e psihologia omului când nu are cu ce, se hrănște și cu iepurele

din pădure care îi este în cot de foamea lui! Cam așa e și cu dragostea, nu ai ființa

fizică te hrănești cu cea spirituală! Lehamite de toate acestea care se prefac în

halucinații și rămâi numai cu saliva curgând, precum este prin somn că tot visezi că

20

bei apă dar nu te mai saturi și când te trezești… rămâi cu buzele umflate, dar și

crăpate!

- Aprinde-mi, te rog, o ţigară sau un chștoc şi pune-mi-o în dinţi, că eu sunt cu

mâinile ude şi murdare, zice Petru lui Mihail. Ferice de marinarul că nu fumează.

Cred că marinarii fumează mergând și pe sub apă.

- Poate să-ți deschei șlițul și să ți-o țin să te ajut să faci și pipi pe capul broscoilor

căci în capul tău prost de acuma au făcuto mulți, corcitură ce ești! Ţi-o aprind, dar

vezi de am să ţi-o pot nimeri între dinţi că parcă eşti sită de moară tremuri ca într-o

criză de friguri şi încă şi cu clănţănitul tău, ai speriat toţi peştii si iată ca avem

parte numai de broscoi, cadavrule puturos! Ei pe sub apă? Farmazonul aista și pe

sub nămol merge fumând uite ce mutră caraghioasă are, curat că este Necuratul. Dă

să-ți ard una la ureche să vezi temperatură ce îți ridic și ai să termini și cu

clănțănitul, sperietoareo!

Petru scapă un muc de țigară de acum îmbălat în apă și sa dus pe apa

sâmbetei! Iar eu o zic:

- Mă fardositule peștii și broscoii sunt mai deștepți ca tine că nu fumează, fiindcă

știu fără să citească, că fumatul este periculos pentru sănătate. Iar tu și citești și știi,

dar oricum tot sugi otrava dracului. Așa că degeaba strici pomana cu ei,

neghiobule!

În criza de țigări care e mai ceva ca foamea, un chiștoc e mai scump ca aurul

și de necaz ca să nu să se prăpădească așa comoară degeaba o zice:

- Să fie de sufletul tatei că pe lumea cealaltă cine știe de mai are de fumat.

Așa este omul cărpănos, socotit în toate numai când pierde ceva ca să nu-i

pară rău măcar de pomană zice să fie, dar așa uită când îi este bine și de Dumnezeu

nu numai de mamă și tată! Iată că vine Mihail cu o propunere trăsnet.

- Marinarule, dă să te ridicăm în rang şi să te facem comandant suprem al Flotei

Militare Maritime a Republicii Moldova, că te ştim bine şlefuit de are să crape

toţi pizmaşii de ciudă! Ce zici. Ai?

- Oho! Acuși o să mă și decorați cu broscoi chifliciți atârnându-i de mine! Voi m-

aţi făcut ca dracul, de m-aşi speria de mine să mă văd în oglindă şi acum ce va mai

trăsnit prin cap? Unde sa mai văzut flotă pe uscat bre dihanie răutăcioasă si

spurcată în fâşia asta de pământ dintre două râuri Nistru şi Prut? Aşchia aceasta

care se pretinde ţară suverană dar este un țarc de dobitoace a noastră nu are mare,

nu tocmai marină militară, nici frigul, nici munca grea nu vă poate tămădui

nătângia, ranchiunoşilor. Când trântiți câte o vorbă! Dracul să te descurce şi să te

pieptene cu ,,flota” ta cu tot, antihristule! Barca poți s-o mai tragi pe uscat dacă ești

tâmpit și o iei pe uscat nu pe apă, dar corabia n-o poți stâlcitule! Cândva, da, am

avut flotă dar imperiul sovietic cu tancurile ne-au luat Bucovina de Nord, Ținutul

Herța și Cetatea Albă prin care aveam ieșire la Marea Neagră, și le-au dăruit

Ucrainei, iar noi ne-am ales cu ciuca dacă suntem atât de tonți, nepăsători și

gândim numai cu burta și cu produsul ei, așa ca tine! Deci datorită lașității noastre

da acum tragem mai toată populația Basarabiei luntrea pe uscat, datorită

,,binefacerii,, rușilor care ne-au privat de toate chiar și de suflete, minte și credință!

Oricum stăm pe această comoară de pământ dar săraci fiindcă nu avem gândirea și

demnitatea noastră proprie dar pe cea porcească a rusului! Avem capetele și

21

mâinile noastre dar gândirea lor și asta se cheamă moldovean, adică o corcitură, o

biată zdreanță de om mankurt, distrusă moralicește și fizicește, cu mintea aiurea și

încă apăsată de temeri și viziuni grozave. O biată ființă în postură de servitoare și

târfă strivită de mecanismul vieții, înjosită și călcată în picioare, frecată de cei ce

trec, sau rămân la noi aici și devin stăpânii băștinașilor. Unde sa mai auzit aşa ceva

în lume?

- Ascultă mă dubală că noi îţi lămurim care e ,,flota moldoveană ăi ,,moldovan” la

cap. Și apoi știi că este o vorbă ,, sa dus bou si a venit vaca de la armată, sau chiar

măgar. Tu cum… tot așa ai venit de ne dăscălești cu tâmpeniile tale? Du-te de mai

dă cu plasa de ați trece spurcatul și ați peri gărgăunii din cap!

- Mă păduche pubian ce vâslești în ,,marea cea neagră,, a drăcoaicei, porecla

Moldovean dată de ruși este anecdotică sinonim cu… neom, jigodia, omul prost,

omul de nimic, un nimeni, iar tu te mândrești cu asta. Fără limbă nu există istorie,

fără istorie nu există neam. Fără neam nu există țară. Fără țară nu există oameni, ci

doar niște făpturi orfane, prăpădite străine, singure, abătute, năucite, niște zdrențe

de oameni ca niște putregaiuri duse de valurile vremii. Mândrește-te sănătos râsul

găinilor ce ești, eu însă sunt român precum a fost bunelul și toți strămoșii mei!

Republica Moldova a devenit un pustiu material și spiritual. Poate de corăbiile

pustiului ai în vedere, adică cămilele? Dacă e așa te fac pe una căpitan și așa s-o

boldești și necăjești că de altceva nu te mai ajunge capul, de să-ți tragă o scuipătură

plină din adâncul gâtului între ochi. Ca să nu fii de deochi și să nu te mai poată

deochea viața întreagă nici Talpa Iadului, Michiduță ce ești!

Văzând una ca asta căi poznă rău de tot cu noi, broscoii au mai prins la

minte și tiva, știolc ocăind a blestem pe capul nostru, au luat-o care și încotro din

calea noastră că era mare jale de ei, dar și de noi doi dârdâiți care eram în apă,

picurându-ne și nasul și nămolul de pe noi! Au început să ne cadă câte oleacă și de

pești în plasă. Se vede probabil că de cei adormiți că pe mal de acum îi alegeam

dintre broscoii care săreau ca opăriții prin părți și probabil le-am schimbat muzica

din cea de nuntă în cea de înmormântare. Noi doi ne mai băgam în haine așa plini

de mâl, iar Mihail cu Gheorghe se porăiau cu prinsul din plasă și oricum broscoii

zburau spre noi. Ne grămădeam să ne încălzim și să ne mai tragem sufletul că

măcar nici niște uscături pe aproape nu erau să facem un foc. Mihail spinul

dracului tot mă înghimpa ironic ca să mă provoace:

- Gândit-ai vreodată să vii de la marină măgar și să ajungi broscar marinarule? Mă

dârdâilă dar chiar și măgarii pot să înoate, sau vâslesc cu urechile lor mari?

- Nu m-am gândit și tot așa am venit… mucigăitule! Dacă un măgar ca tine nu

poate să înoate, cum poate să înoate și adevăratul măgar? In armată poți sa te duci

vacă dar vii cel puțin bou și nu invers. Insa mai are românul o vorba picantă pentru

școlile noastre sovietice ,,fabrice de boi”. Adică vite de muncă așa ca tine pentru

întreaga Uniune sovietică, pentru care eram pregătiți noi moldovenii în special; dar

foarte exactă: te-ai dus de aia a buhaiului masculină, și te-ai întors de ailaltă, a

vacii feminină, și ești mare om în sat dar alții și în Stat.

- N-ați-o bună! Ce am zis eu măi? Aracan de mine! Parcă mă uit în sus și le culeg

din stele. Rău te-au murat balticii pe tine. Să-ți fi dat ceva și ai băut… de fată mare,

sau de babă ostenită și hodorogită de te-au făcut român? Nenorocitul de tine! Rău

22

te-au mai stricat la cap săracul de tine! Bine că nu te-au mai făcut găgăuz, Doamne

ferește! Se duceau tinerii în armata sovietică și veneau ruși de parcă nici nu au supt

țâța măsii cu tot cu graiul matern, lăsat ca moștenire din strămoși pentru al apăra,

îngriji și șlefui precum pe diamant! După ce au supt țâță sau altceva de Muma

Pădurii se întorceau cu niște aere și chipurile că au uitat limba moldovenească, cine

sunt, și-i dădeau în rusă. La oraș le mai mergea dar la țară mâncau câte un toc de

bătaie, sau călcau pe greblă și își aminteau de țâța care au supt-o și deveneau

băștinașii cum se cade care au fost. Mai rău de cei de la oraș că învățau la școlile

ruse, apoi armata și părinții rămâneau moldoveni cel puțin, iar ei deveneau „ruși”

get-beget. Necunoscând nici o boabă din limba în care ia alăptat și crescut mamele

lor. Sau făcut corcituri că nu mai știi ce limbă vorbește, un cuvânt românește și

patru rușeste și au poreclit graiul român matern în limbă moldovenească, limbă de

stat, limbă constituțională, adică fie ce a fi numai ceea ce este, să nu fie. Asta e ca

și cum din părinți albi au ieșit copii negri, niște draci împelițați care nu se

consideră a mamei care i-au născut dar a Mumei-pădurii care i-a înțărcat și ia

spurcat! Și-au înstrăinat și legea și limba și inima dar și mintea. Necurată treabă de

tot! Nu prea vine la socoteală dar lumea sa deprins și cu aceasta fiindcă așa a fost

și este moda de satanizare. Dar tu drac împelițat trecând tot prin aceste nouă

niveluri ale iadului sovietic prin fabricile de mancurți și te-ai întors român în loc

de rus! Nați-o frântă! E cu totul deocheată treabă poganule! Are să trebuiască să

grămădim toate babele din sat și să te descântăm, javra dracului ce ești!

- Mă scula dracului chircită ce ești! M-am dus la armată moldovan bou și am venit

acasă EU, Român adevărat cu toate rădăcinile neamului meu românesc și nu am

rămas ca tine o corcitură de moldovan primitiv, mankurt sovietic. Adică nici măgar

nici catâr, nici măcar oaie, ci un fel de lighioaie de om căruia îi este corcită și

rădăcina neamului strămoșesc și numele și țara și limba și identitatea, adică ești

marele nimeni și nimic și atât. Din moldovan sovietic ai ajuns un nimeni al

Republicii Moldova așa scrie și în buletin dacă mai poți citi cu alfabetul latin.

Pretinsa Maică Sfântă Rusia care într-adevăr este o Zgrimțuroaică a întregului

glob pământesc ne-a mâncat limba română și ne-a băligato pe cea moldovenească

încă în anul 1812 și tu de când ești înoți în baliga ei moldovanule. Uite cât de bine

îți crește părul fiindcă bălegarul din capul tău este foarte bun îngrășământ, iar din

cauza lui nici mintea nu mai are loc în tărtăcuța ta uscată.

- Te întreci cu diochiul, idiotule!

- Apoi în anul 1989 sa întins cu căpetenia dracilor Skaraoțki și ne-a fătat două

republici la noi. Transnistria în stânga Nistrului, strânsura Rusiei. Și cea din sudul

republicii Găgăuzia, o strânsură de popoare care s-au oploșit pe la noi aduși din

Bulgaria de țarul rușilor Alexandru-i după 1806 și acum au republici făcute tot de

ruși la noi în republica noastră, care cică este și independentă, și ele se numesc

popoare. Tâmpiții care sunt numai ciupercile otrăvitoare a unui copac! Ca să vezi

nu sa auzit de când e lumea și pământul ca bățul îngropat să prindă rădăcini și din

răutatea de pălămidă să crească frumoșii crini? Ca ciupercile crescute pe un copac

să ajungă copaci independenți de acum și nu mai au nimic din copacul de care s-au

prins ca lepra! Fi-li-ar și mormântul al dracului la boaitele fățarnice, ticăloase și

parșive! Să nu-i primească țărâna noastră, precum nu-l primește pe tartorul sifilitic

23

și pederast la trup, suflet și minte tovarășul conducător bolșevic al satanicului

comunism Lenin, țărâna Rusiei! Tot așa mai fată tot globul di