JURISPRUDENȚA CEDO ÎN MATERIA DREPTULUI LA UN MEDIU

SĂNĂTOS

1. Aspecte introductive

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului1 nu include în articolele sau în

Protocoalele sale sintagma „mediu înconjurător” sau „drept la un mediu sănătos”. Însă,

având în vedere momentul adoptării Convenţiei, problemele mediului nu reprezentau la

acea vreme o preocupare însemnată, dezvoltarea industrială neridicând probleme care

să impună adoptarea unor decizii și măsuri de ordin internațional în ceea ce priveşte

mediul. În aceste condiţii, s-ar putea considera că dreptul la mediu ca nu face parte din

categoria drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează.

Din punct de vedere istoric, Convenția apare într-o perioadă frământată de

atrocitățile comise prin cele două Războaie Mondiale, când centrul de greutate al

preocupărilor la nivel europen era necesitatea asigurării demnității umane, prin

formularea unor drepturi individuale pentru a proteja integritatea fizică şi morală a omului

şi libertatea sa.

Interesul pentru problemele de mediu a apărut mult mai târziu, şi anume, în anul

1972 în cadrul Conferinţe Mondiale a Naţiunilor Unite organizate la Stockholm. Aceasta a

fost prima conferinţă mondială în domeniul protecţiei mediului, la care au participat

delegaţi din 114 state. Cel mai important document adoptat în cadrul Conferinţei este

„Declaraţia asupra mediului înconjurător”, în cadrul căruia s-a stabilit un număr de 26 de

principii privind drepturile şi obligaţiile statelor în acest domeniu şi mijloacele de

dezvoltare a cooperării internaţionale. Importanţa documentului constă în faptul că se

afirmă explicit, pentru prima dată, legătura dintre protecţia mediului şi drepturile omului.

Ulterior acestei Conferințe (care poate fi considerată piatra de temelie pentru

existența dreptului la un mediu sănătos), la nivel european, garantarea procedurală a

dreptului la un mediu sănătos şi recunoaşterea acestuia ca drept de sine stătător au

pătruns în tradiţiile constituţionale comune; de la acel moment toate constituţiile

1 Adoptată la nivelul Consiliului Europei la Roma, la 4 noiembrie 1950 și intrată în vigoare în

septembrie 1953.

1

europene care au suferit revizuiri sau care au fost înlocuite au inserat prevederi

referitoare la acest drept considerat de nouă generaţie. Tratatul privind Uniunea

Europeană2 prevede că „Uniunea recunoaşte drepturile fundamentale ale omului, aşa

cum sunt ele garantate de Convenţia Europeană de la Roma (1950) şi cum rezultă din

tradiţiile constituţionale, comune ale statelor membre, precum şi din principiile generale

ale dreptului comunitar” și recunoaște astfel, pe cale de trimitere indirectă, dreptul

fundamental la mediu în cadrul drepturilor omului recunoscute şi garantate la nivelul

ordinii jurisdicţionale comunitare.

Revenind la Convenție, țările membre ale Consiliului Europei nu au semnat un

protocol adițional care să prevadă și dreptul la mediu înconjurător, așa cum s-a procedat

cu alte drepturi: dreptul de proprietate, la educație, la alegeri libere etc. Însă, ţinând cont

de importanţa acestui drept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recurs la tehnica

pretoriană a „protecţiei prin ricoşeu”, permiţând protecţia unor drepturi garantate de

Convenţie la drepturi care nu sunt expres prevăzute de aceasta. Astfel, jurisprudenţa

C.E.D.O. prin „atracţie” de către şi sub acoperirea semnificaţiilor art. 83 paragraful 1, care

recunoaşte dreptul oricărei persoane la respectul vieţii sale private, familiale şi a

domiciliului său şi ale art. 6 paragraful 1, care garantează dreptul la un proces echitabil, a

ajuns la garantarea protecţiei mediului ca un drept individual sub trei aspecte principale:

apartenenţa sa la conţinutul dreptului garantat de art. 8 paragraful 1 din Convenţie,

existenţa unui drept la informare privind calitatea şi pericolele pentru mediu şi a unui

drept la un proces echitabil în această privinţă (cu implicaţiile aferente). Concluzionând, o

atingere a dreptului la un mediu sănătos nu poate fi invocată ca atare în fața Curții

Europene a Drepturilor Omului pentru că el nu este garantat expres de Convenție. El a

fost alăturat dreptului la viață privată sau, mai exact, decurge din acest din urmă drept,

fiind o componentă a sa.

2 Semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 19933 Art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a

corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în

care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară

pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi

prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

2

2. Cauze privind dreptul la un mediu sănătos

a. Cauza Lopez - Ostra contra Spaniei4

Prima afirmare netă a principiului integrării dreptului la un mediu înconjurător

sănătos în domeniul de aplicație al art. 8, ca o protecție a dreptului la viață privată, o

găsim în această hotărâre de contencios european al drepturilor omului5.

a.1. Situația de fapt

Gregoria Lopez - Ostra, cetățeană spaniolă, locuia împreună cu familia sa în

apropierea unei stații pentru prelucrarea deșeurilor solide și lichide, care funcționa în

lipsa unei autorizații eliberate de autoritatea locală competentă. Ca urmare a unei

defecțiuni, au fost emanate în atmosferă gaze poluante și mirosuri pestinențiale care au

cauzat probleme de sănătate și neplăceri locuitorilor orașului. Autoritatea locală a decis

evacuarea persoanelor care locuiau în zonele apropiate stației (inclusiv reclamata),

oferindu-le spații locative gratuit în centrul orașului pentru lunile de vară.

Ca urmare a numeroaselor plângeri și a rapoartelor emise de autoritățile sanitare și

de mediu, stația a fost parțial închisă, continuându-și activitatea numai în ceea ce

privește prelucrarea apei contaminate cu crom. Totuși, anumite inconveniente au

continuat să existe, putând pune în pericol sănătatea persoanelor care locuiau în

vecinătate.

În acest context, reclamanta a acționat în justiție autoritățile municipale, susținînd

încălcarea de către acestea, printr-o atitudine pasivă, a unor drepturi fundamentale,

precum: dreptul de a-şi alege domiciliul în mod liber, la integritatea psihică şi morală, la

libertate şi siguranţă etc.

a.2. Soluția Curții de la Strasbourg

Curtea a statuat că poluarea gravă a mediului poate afecta bunăstarea unei

persoane şi o poate lipsi de bucuria folosirii domiciliului său, dăunând vieţii sale private şi

de familie, fără ca prin aceasta să-i fie pusă în pericol mare sănătatea. Este necesar să

4 C.E.D.O., hotărârea din 09.12.1994, cererea nr. 16798/90, www.echr.coe.int5 C. BÎRSAN, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, volumul I, ed.

All Beck, București, 2005, p. 622.

3

se ţină cont de echilibrul echitabil care trebuie stabilit între interesele competitive ale

individului şi cele ale comunităţii, iar statul se bucură în acest caz de o anumită marjă de

apreciere.

Statul nu a reuşit să menţină un echilibru just între interesul bunăstării comunităţii

care reclamă înfiinţarea unei staţii de epurare şi interesele persoanelor, constând în

dreptul de a se bucura de respect pentru domiciliu şi pentru viaţa familială şi privată. Prin

distincţia făcută în această cauză, între impactul condiţiilor de mediu asupra sănătăţii

umane şi incidenţa lor asupra calităţii vieţii, s-a interpretat noţiunea de „viaţă privatăˮ ca

una care presupune şi un anumit confort, o bunăstare fără de care respectul dreptului la

viaţă privată, la familie şi domiciliu nu ar fi efectiv, ci doar fictiv, şi s-a recunoscut că

dreptul garantat de art. 8 din Convenţie implică şi dreptul de a trăi într-un mediu sănătos.

Curtea admite că reclamanta a suferit anumite daune ca urmare a violării art. 8:

valoarea vechiului apartament a scăzut şi mutarea a antrenat cheltuieli şi inconveniente.

Importanţa hotărârii rezultă şi din faptul că se impune statelor – părţi la Convenţie, o

obligaţie pozitivă: de a lua măsurile necesare destinate a asigura protecţia efectivă a

dreptului prevăzut la art. 8 paragraful 1 sub aspectul dreptului la un mediu sănătos,

inclusiv contra acţiunilor negative ale terţilor.

b. Cauza Guerra și alții contra Italiei6

b.1. Situația de fapt

Reclamantele (doamna Guerra și alte italience) locuiau la aproximativ un kilometru

distanță de o uzină chimică ce producea fertilizanți și alți componenți chimici utilizați la

fabricarea nylonului. Aceasta fusese calificată ca prezentând un grad înalt de risc privind

producerea de accidenteprin activităţi industriale periculoase pentru mediu şi pentru

bunăstarea populaţiei locale.

În opinia reclamantelor, pe parcursul ciclului de fabricare, uzina elibera cantităţi mari

de gaz inflamabil – fapt care putea antrena reacţii chimice explozive prin eliberarea

substanţelor foarte toxice. Accidente de funcţionare deja avuseseră loc în trecut, cel mai

grav fiind în anul 1976, când, în urma unei explozii, 150 de persoane au fost spitalizate

din cauza unei intoxicaţii grave cu arseniu. Acestea au pretins că lipsa măsurilor

concrete, în special pentru diminuarea poluării şi riscurile de accidente majore legate de

activitatea uzinei, aduc atingere respectării vieţii şi integrităţii lor fizice. Ele s-au plâns de

6 C.E.D.O., hotărârea din 19.02.1998, cererea nr. 14967/89, www.echr.coe.int

4

asemenea de faptul că neadoptarea de către autorităţile competente a măsurilor de

informare cu privire la riscurile la care este supusă populaţia şi măsurile care urmează a

fi luate în caz de accidente majore au încălcat dreptul lor la libertatea de informare.

b.2. Soluția Curții de la Strasbourg

Curtea a stabilit că emisiile nocive ale uzinei chimice au o incidenţă directă asupra

dreptului protejat prin art. 8 şi că trebuie stabilit în ce măsură autorităţile naţionale au luat

măsurile necesare pentru a asigura o protecţie efectivă a drepturilor reclamantelor de a

le fi respectată viaţa privată şi de familie, concluzionând că simplul fapt că o persoană a

fost privată de informaţii esenţiale în legătură cu natura şi posibilitatea producerii unui

risc de accident industrial în mediul său apropiat, poate constitui o violare a dreptului

acelei persoane la viaţa sa privată şi de familie.

De asemenea, Curtea consideră că informarea publicului reprezintă neîndoielnic

unul din instrumentele esenţiale de protecţie a bunăstării şi sănătăţii populaţiei în

situaţiile de pericol pentru mediul înconjurător. Există două categorii de informaţii care

trebuie comunicate publicului, şi anume: informaţii privind măsurile preventive şi cele

care trebuie luate în cazul producerii unui accident şi care vizează protecţia directă a

sănătăţii şi a vieţii persoanelor, şi informaţii privind natura şi caracteristicile activităţii

industriale sau de altă natură, precum şi evaluarea riscurilor posibile pentru angajaţii şi

muncitorii unei fabrici, pentru populaţie şi mediu, permiţând persoanelor interesate să se

asigure că activitatea se desfăşoară conform normelor tehnice prin care se urmăreşte

asigurarea compatibilităţii cu protecţia mediului înconjurător. Statul italian a violat art. 8 al

Convenţiei, deoarece autorităţile au omis să transmită informaţiile esenţiale privind

riscurile majore la care erau expuse reclamantele prin funcţionarea fabricii.

c. Cauza L.C.B. contra Regatului Unit7

b.1. Situația de fapt

Tatăl reclamentei, aflat în serviciul militar, a participat la testele nucleare efectuate

de către Regatul Unit în insula Christmas între 1957 și 1958, unde au fost detonate arme

7 C.E.D.O., hotărârea din 09.06.1998, cererea nr. 23413/94, www.echr.coe.int

5

cu o putere de căteva ori mai mare decât cele de la Hirosima şi Nagasaki. Reclamanta s-

a născut în 1966, iar 4 ani mai târziu a fost diagnosticată cu leucemie. Medicii au

considerat că o posibilă cauză a bolii ar fi expunerea tatălui său la radiații.

În fața Curții, tânăra a invocat încălcarea art. 2 (dreptul la viaţă), art. 3 (interzicerea

tratamentelor inumane), art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) şi art. 8 (dreptul la

respectarea vieţii private şi de familie), că autorităţile nu i-au informat pe părinţii ei de

faptul că tatăl său fusese expus radiaţiilor provocate de testele nucleare şi, mai ales, că

fiica lor putea fi expusă unor riscuri genetice. Reclamanta a susţinut că maladia sa era

consecinţa directă a radiaţiilor la care fusese expus tatăl său şi că o informare din timp ar

fi putut facilita diagnosticarea bolii de o manieră menită să amelioreze tratamentul

medical.

c.2. Soluția Curții de la Strasbourg

Curtea a analizat dacă statul luase toate măsurile cerute pentru a împiedica

punerea inutilă în pericol a vieţii reclamantei. În acest scop, au fost examinate

voluminoasele informaţii furnizate de părţi asupra aspectului iradierii, excesivă sau nu, a

tatălui reclamantei. În ce priveşte problema de a şti dacă se putea pretinde în mod

rezonabil autorităţilor să furnizeze în acea perioadă recomandări părinţilor reclamantei şi

să supravegheze sănătatea copilului acestora, în cazul în care ar fi dispus de informaţii

de natură a indica faptul că tatăl reclamantei fusese iradiat, Curtea a afirmat că „statului i

se putea cere adoptarea acestor măsuri în privinţa reclamantei din proprie iniţiativă, în

cazul în care era posibil ca o astfel de expunere a tatălui la radiaţii să fi fost susceptibilă

să antreneze riscuri reale pentru sănătatea reclamantei”. Însă, examinând rapoartele

experţilor aflate în posesia sa, Curtea nu s-a declarat convinsă de existenţa unei legături

de cauzalitate între iradierea tatălui şi apariţia leucemiei la copilul conceput ulterior. Prin

urmare, Curtea nu a putut decide în mod rezonabil că la sfarşitul anilor 1960 autorităţile

britanice ar fi putut sau ar fi trebuit, pe baza acestei legături nedemonstrate, să ia măsuri

în privinţa reclamantei.

d. Cauza Moreno Gomez contra Spaniei8

d.1. Situația de fapt

Reclamanta locuieşte din anul 1970 într-un cartier rezidenţial din Valencia. Din anul

1974 Consiliul Municipal Valencia a acordat autorizaţii pentru deschiderea de baruri, pub-

uri şi discoteci în vecinătatea cartierului în care locuieşte reclamanta, acest lucru făcând

8 C.E.D.O., hotărârea din 16.11.2004, cererea nr. 4143/02, www.echr.coe.int.

6

imposibil pentru locuitorii cartierului să poată dormi. Prima plângere a locuitorilor

cartierului a fost legată de vandalism şi zgomot, înainte de 1980. În ceea ce priveşte

problema cauzată de zgomot, în anul 1983, Consiliul Municipal Valencia a luat hotărârea

de a nu mai acorda autorizaţii pentru deschiderea de noi cluburi de noapte în zonă. Cu

toate acestea, măsura nu a fost niciodată implementată, eliberându-se în continuare noi

autorizaţii.

d.2. Soluția Curții de la Strasbourg

În soluţionarea cauzei, Curtea reţine că depăşirea nivelului maxim de zgomot în

zonă a fost constatată de mai multe ori de serviciile municipale, astfel încât nu consideră

necesar să pretindă unui locuitor al zonei să probeze ceea ce este deja cunoscut oficial

de primărie. Ţinând cont de intensitatea poluării sonore, dincolo de nivelul autorizat în

timpul nopţii, precum şi de faptul că această stare s-a repetat de mai mulţi ani, Curtea

concluzionează că a existat o atingere adusă drepturilor protejate de art. 8. Administraţia

a adoptat măsuri generale, dar a tolerat nerespectarea regulilor pe care le-a impus,

reclamanta suferind o atingere gravă adusă dreptului său la respectarea domiciliului, din

cauza pasivităţii administraţiei faţă de zgomotele nocturne. Din acest motiv, Curtea

consideră că statul pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a garanta dreptul

reclamantei la respectarea domiciliului şi a vieţii private, prin urmare, art. 8 din Convenţie

a fost nesocotit.

e. Cauza Kyratos contra Greciei9

Protecția dreptului la un mediu sănătos prin art. 8 din Convenție, privind dreptul la

viață privată, are însă limitele sale.

e.1. Situația de fapt

9 C.E.D.O., hotărârea din 22.05.2003, cererea nr. 41666/98, www.echr.coe.int.

7

Reclamanții dețineau o casă și o suprafață de teren pe teritoriul unei insule din

Grecia. Prefectul insulei a modificat limitele teritoriale ale unei localități, acordând astfel

autorizații de construcție. Actele sale au fost acționate în justiție și aulate, pe motiv ca

acele construcții afectau o zonă a insulei ce reprezenta habitat naturat pentru anumite

specii protejate și încalcau dreptul constituțional la un mediu sănătos. Cu toate acestea,

ulterior, prefectul a emis două decizii prin care împiedica demolarea construcţiilor în

discuţie.

e.2. Soluția Curții de la Strasbourg

În privința pretinsei încălcări a art. 8 din Convenție, Curtea a afirmat că pentru a

determina dacă, în circumstanțele unei cauze, o poluare a mediului poate afecta dreptul

la viaţă privată a unei persoane, elementul determinant este acela de a şti dacă există

vreun factor nociv pentru sfera vieţii private. În acest sens, o deteriorare generală a

mediului nu este suficientă, întrucât nici art. 8 și nici o altă dispoziţie din Convenţie nu

garantează, în mod specific, o protecţie generală a mediului. Deoarece reclamanţii nu au

prezentat niciun element care să probeze o astfel de deteriorare a vieţii lor private ca

urmare a afectării unei specii animale, Curtea a apreciat că art. 8 nu a fost violat.

BIBLIOGRAFIE

1. BÎRSAN, Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe

articole, Vol. I, Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

2. CHIRIȚĂ, Radu, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și

explicații, Ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2008;

8

3. DUȚU, Mircea, Tratat de dreptul mediului, ediţia a III-a, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2008;

4. TRUȘCĂ, Petrică; TRUȘCĂ - TRANDAFIR, Andrada, Dreptul fundamental al

omului la un mediu sănătos în jurisprudența CEDO, Revista Transilvană de Ştiinţe

Administrative 1 (23)/2009, pp. 97-120;

5. www.echr.coe.int.

9