INSAMANTĂRILE ARTIFICIALEÎnsămânţarea artificială este o metodă biotehnică, generalizată la toate speciile de

animale . Aceasta reprezintă un complex de acţiuni prin care, cu ajutorul unor instrumente, sperma este introdusă în organele genitale femele, fără a avea loc actul de împerechere între mascul şi femelă.

Aplicarea însămânţărilor artificiale prezintă importanţă de ordin zootehnic, sanitar-veterinar şi economic. Astfel, din punct de vedere zootehnic, prin această metodă se foloseşte în mod intens reproducători de valoare, prin care se accelerează procesul de ameliorare. Cu sperma unui reproducător valoros se pot însămânţa mult mai multe animale decât prin monta naturală. De exemplu într-un an din 150 – 160 de ejaculate colectate de la un taur, se pot însămânţa aproximativ 800- 1000 de vaci, în timp ce prin monta poate insemina natural doar 90-120. Dintr-un ejaculat de berbec sau de ţap se pot însămânţa 5-6 oi în timp ce un reproducător poate să monteze natural 1-2 femele . Cu sperma unui armăsar se însămânţează într-un sezon 150-200 iepe, faţă de numai 50-70 prin monta naturală iar cu sperma unui vier se pot însămânţa 100-120 de scroafe, în timp ce prin monta naturală doar 20-30. În acest fel, datorită numărului mare de femele ce pot fi însămânţate artificial se grăbeşte mult ameliorarea animalelor, valorificându-se foarte mult reproducătorii de mare valoare zootehnică. Un număr mare de femele însămânţate înseamnă un număr la fel de mare de produşi obţinuţi, ceea ce are o deosebită importanţă în lucrările de selecţie. Numărul mare de produşi pe care se aplică selecţia reprezentă unul din factorii de bază, care asigură succesul acestei importante acţiuni zootehnice. Pe de altă parte, existâ posibilitatea transportului de spermă, prin care se realizează importante economii materiale şi băneşti, se realizează cu succes potrivirea perechilor, un alt factor important al ameliorării, chiar dacă reproducătorii respectivi se află la mare distanţă unul de altul .

Din punct de vedere economic, se realizează o reducere a cheltuielilor de întreţinere a masculilor, datorită întreţinerii unui număr mic de reproducători, care sunt cei mai valoroşi, aceştia putând fi ţinuţi în cele mai bune condiţii de întreţinere şi hrănire. Din punct de vedere sanitar-veterinar, masculii nu intră în contact cu femelele, înlăturând posibilitatea răspândirii bolilor, care se iau prin contact în timpul montei (bruceloză, epididimită infecţioasă, trichomonoză, chlamidioză etc.)

TEHNICA ÎNSĂMÂNŢĂRILOR ARTIFICIALEÎnsămânţarea artificială cuprinde patru manopere principale:

- colectarea spermei;- controlul spermei;- diluarea şi conservarea spermei;- introducerea spermei în organele genitale femele;Colectarea spermei – reprezintă prima manoperă a biotehnicii de însămânţarea artificială. De felul cum se face recoltarea depinde în bună măsură succesul însămânţărilor artificiale. Colectarea spermei trebuie făcută în condiţii perfecte de curăţenie, pentru a înlătura posibilitatea contaminării acesteia. De asemenea instrumentele care se folosesc trebuie să fie confecţionate din materiale care să nu dăuneze spermatozoizilor (colectarea şi procesările ulterioare se efectuează în recipienţi de sticlă şi se conservă fie în aceştia sau în paiete din plastic). Colectarea spermei se realizează cu vagina artificială sau cu electroejaculatorul. Prima metodă constă în reproducerea artificială a tuturor factorilor, care se găsesc în vagina naturală şi care favorizează ejacularea (eliminarea spermei). În prezent această metodă se foloseşte la toate animalele de fermă. Vagina artificială este formată dintr-un tub confecţionat din cauciuc tare, ebonit sau metal, care în interior este căptuşit cu o camaşă din material de plastic subţire , rezistent , având capetele răsfrânte în afară, pe peretele tubului şi fixate cu inele de cauciuc (Fig. 1). În spaţiul dintre tub şi camaşă se introduce apă caldă la 45-50oC ,

printr-un robinet fixat în peretele acestuia. În acest mod se creează o temperatură şi o presiune asemănătoare cu cele din vagina naturală. La unul din capetele tubului, se fixează un pahar de sticlă în care se colectează sperma. Înainte de folosire, vagina trebuie spălată şi sterilizată (se spală cu o soluţie de bicarbonat de sodiu 3% sau cu ser fiziologic). La capătul liber al tubului se unge cu vaselină neutră, pentru a uşura intrarea penisului.

Vagina artificială astfel pregătită este ţinută în mână de operator lângă crupa femelei manechin, în aşa fel încât, în momentul când masculul sare pe femelă să i se poată introduce penisul în vagină. Aici, găsind condiţii de temperatură, presiune şi alunecare asemănătoare celor din vagina naturală, masculul, după câteva mişcări specifice actului copulator, va ejacula, sperma fiind proiectată în tubul paharului colector.

CONTROLUL SPERMEIÎnainte de prelucrare, conservare şi introducere în organele genitale femele, sperma

trebuie să fie controlată sub aspect calitativ. În multe cazuri procentul scăzut de fătări se datorează spermei de proastă calitate, cu spermatozoizi morţi, anormali sau puţini viabili.

Controlul spermei se face macroscopic şi microscopic cu ajutorul microscopului optic.Controlul macroscopic se face imediat după recoltare, stabilind: volumul spermei,

culoarea, mirosul şi desimea spermei.(Tabel 3)Tabel 3

APRECIEREA MACROSCOPICĂ A CALITĂŢII SPERMEI DUPĂ CONSISTENŢĂ (spermă de berbec şi ţap)

Consistenţă Spermatozoizi/ml Maxim – MinimCremă groasă 5,0 4,5-5,5Cremos 4,0 3,5-4,5Cremă subţire 3,0 2,5-3,5Lăptos 2,0 1,0-2,5Tulbure 0,7 0,3-1,0Apos Nesemnificativ Nesemnificativ

După SALAMON S. (1976)Volumul spermei se măsoară cu paharul colector, sau cu un cilindru gradat. Volumul

spermei este diferit în funcţie de specie. Astfel, la berbec, cantitatea de spermă eliminată este în medie de 1 cm3, la taur de 3-4 cm3, la armăsar de 45-50 cm3, iar la vier de 150-200 cm3. Masculii bine întreţinuţi, hrăniţi şi folosiţi raţional pot da cantităţi şi mai mari de spermă.

Culoarea spermei este în general, alb lăptoasă asemănătoare laptelui smântânit. Alte culori sunt anormale. Astfel, culoarea roză se datorează amestecului spermei cu sânge, iar culoarea verzuie este cauzată de prezenţa urinei în spermă.

Mirosul spermei este caracteristic, de os fiert. Nu se va admite sperma, care are miros de urină sau de puroi.

Desimea spermei diferă de la specie la specie. Sperma este cu atât mai deasă cu cât numărul spermatozoizilor este mai mare. În cazul când sperma este deasă, culoarea ei este alb cremoasă, iar în pahar se observă nişte valuri, în continuă mişcare. (Fig.2)

Examenul microscopic determină motilitatea spermatozoizilor, numărul acestora, prezenţa spermatozoizilor anormali, nematuraţi, existenţa corpilor străini etc.(Fig.3)

Pentru examenul microscopic se pune pe o lamă o picătură de spermă, luată din paharul colector cu ajutorul unei baghete de sticlă, peste care se pune o lamelă. Privind la microscop se poate observa concentraţia spermei. Sperma este deasă, când tot cimpul microscopic este plin de spermatozoizi, iar spaţiile dintre aceştia sunt mai mici decât lungimea lor. O astfel de spermă conţine aproximativ 2-3 miliarde spermatozoizi la 1 cm3.

În cazul spermei cu desime mijlocie, spaţiile existente între spermatozoizi sunt egale cu lungimea unui spermatozoid. Această spermă cuprinde aproximativ 1,5-2 miliarde spermatozoizi la 1 cm3. Când sperma este rară, spaţiile dintre spermatozoizi sunt mai mari decât lungimea unui spermatozoid. În acest caz numărul spermatozoizilor este sub 0,2 miliarde la 1 cm3.

Sperma foarte rară, prezintă în câmpul microscopic doar 5-10 spermatozoizi sau deloc. O spermă de bună calitate trebuie să aibă cât mai mulţi spermatozoizi cu mişcări de înaintare cît mai rapide şi cât mai puţini spermatozoizi anormali. La toate speciile procentul de anomalii maxim admis este de 15%. Motilitatea spermatozoizilor se stabileşte la microscopul optic (metodă subiectivă) sau prin coloraţie vitală cu eozină-nigrozină (metodă obiectivă). Acest indicator este foarte important şi reprezintă numărul de spermatozoizi vii, care prezintă mişcări de înaintare în momentul determinării. Motilitatea se reprezintă procentual (100% maxim) sau prin folosirea sistemului zecimal, 1 reprezintă motilitatea de 100%, iar 0,1 reprezintă o motilitate de 10 %. În practică la toate speciile se utilizează reprezentarea procentuală a motilităţii.

Motilitatea şi viabilitatea spermatozoizilor (indicator care reprezintă motilitatea spermatozoizilor după 1-2 zile) sunt influenţate de mai mulţi factori, de care trebuie să se ţină seama atunci când se practică însămânţările artificiale. Aceşti factori sunt următorii:- temperatura prea ridicată poate opri activitatea spermatozoizilor în foarte scurt timp;- lumina solară omoară spermatozoizii în 20-40 min, din care cauză sperma trebuie ferită de

lumina directă a soarelui; - substanţele chimice şi medicamentele, de asemenea au o acţiune dăunătoare asupra

spermatozoizilor;- mediile de diluţie care nu sunt izoterme, izoosmotice omoară spermatozoizii;- contactul spermei cu apa, cu săpunul sau cu fumul de ţigară omoară spermatozoizii.

Inocularea spermei este ultima fază a tehnologiei de însămânţăre artificială ce constă în inocularea spermei în tractul genital femel. Întroducerea spermei se realizează cu ajutorul vaginoscopului sau speculum vaginal şi pipeta de inseminare (Fig. 4). În efectuarea acestei operaţii, trebuie să se urmărească momentul optim de însămânţare .

Speculum vaginal – este un instrument cu ajutorul căruia se pot depărta pereţii vaginului, având posibilitatea ca însămânţarea să se facă în cervix. Mărimea acestui instrument este în funcţie de specia la care se foloseşte. Lampa frontală se foloseşte pentru a lumina interiorul vaginului. Se compune dintr-un mic reflector fixat pe un suport care se aplică pe frunte. Sursa luminoasă constă dintr-o baterie care se poate ţine în buzunar. Vaginoscopul este un speculum cu lumină proprie, instrument mult mai performant cu care se pune în evidenţă cervixul . Seringa semiautomată - este instrumentul cu care se dozează şi se introduce sperma în organele genitale femele. Seringa este alcătuită dintr-un tub metalic în interiorul căruia alunecă un piston şi care se termină printr-o canulă de sticlă în care se absoarbe sperma. Vârful canulei trebuie să fie bine şlefuit pentru a nu răni mucoasa. Dimensiunile seringii sunt diferite în funcţie de specie.

Pistoletul de inseminare tip CASSOU – este utilizat pentru depunerea spermei congelate direct din paietă.

În ultimii ani se utilizează depunerea spermei direct în uter , metodă care se numeşte inseminare intrauterină . Realizarea acestui tip de însămânţare este posibilă cu ajutorul unor instrumente speciale şi anume: laparoscop şi pistolet special pentru inseminare intrauterină numită seringă Aspic. (Fig.5).

La animalele mici (oi şi capre), pentru a uşura operaţia de inoculare este necesar şi un stand pentru însămânţare în care femelele sunt contenţionate. Inocularea spermei trebuie realizată în condiţii optime de curăţenie şi igienă. Astfel, înainte de întrebuinţare, toate

instrumentele trebuie să fie spălate şi dezinfectate. Cantitatea de spermă care se inoculează depinde de specie, volumul şi desimea spermei, astfel:

Tabel 4DOZA DE SPERMĂ BRUTĂ DEPUSĂ INTRACERVICAL LA DIFERITE SPECII

Specia Cantitatea de spermă Oaie, captă 0,1-0,2 cm3

vacă 0,5 cm3

iapă 10-15 cm3

scroafă 50 cm3

Conservarea spermei. Odată cu aplicarea însămânţărilor artificiale, a apărut şi necesitatea conservării spermei un timp cât mai îndelungat în afara organismului. Sperma supusă conservării prin refrigerare sau congelare este obţinută de la masculi de mare valoare genetică, putând fi transportată în locurile unde este nevoie de reproducători valoroşi. În vederea conservării spermei se efectuează diluarea şi răcirea spermei. Pentru a obţine o conservare cât mai bună, aceste două operaţii trebuie făcute în prima jumătate de oră după recoltare. Prin diluarea spermei se urmăreşte pe de o parte mărirea volumului ejaculatului (pentru a se putea însămânţa un număr cât mai mare de animale), iar pe de altă parte asigurarea pentru spermatozoizi a unui mediu nutritiv, care să asigure o păstrare cât mai îndelungată a spermei. Mediile de diluţie trebuie să asigure condiţii prielnice pentru menţinerea viabilităţii spermatozoizilor.

În general, diluanţii sunt salini sau pe bază de lapte, în componenţa lor se introduce gălbenuş de ou.REŢETE DE DILUANŢI:Diluant cu bază de fosfaţi pentru berbeci:

Apă distilată 100 gGlucoză anhidră 5,04 gFosfat dublu de sodiu 0,678 gFosfat de potasiu 0,015 gLactat de calciu 0,0191 g

Diluant cu bază de sulfaţi pentru taur şi armăsar:Taur Armăsar

Apă distilată 100 g 100 gGlucoză anhidră 1,2 g 5,76 gSulfat de sodiu 1,36 g 0,34 gPeptonă fără sare 0,5 g 0,2 gPentru sperma de taur şi berbec se foloseşte foarte mult diluantul cu gălbenuş de ou şi citrat de sodiu.

Taur BerbecApă distilată 50 ml 50 mlCitrat de sodiu 0,7 g 1,4 gGlucoză anhidră 1,5 g 0,4 gGălbenuş de ou 10 ml 10 ml

Pentru o bună conservare după efectuarea diluării spermei, amestecul este supus un timp la o scădere treptată a temperaturii până la +4oC. În prezent diluanţii pentru spermă sunt produşi de mai multe centre sau unităţi tip SEMTEST. În prezent însămânţarea artificială cu spermă congelată se realizează în proporţie de 80-90% la taurine şi de 10-20% la rumegătoarele mici, existând tendinţa de generalizare a însămânţărilor artificiale la toate speciile de animale domestice, inclusiv la păsări.

PROBLEME ORGANIZATORICE ALE ACŢIUNII DE ÎNSĂMÂNŢĂRI ARTIFICIALEPentru ca acţiunea de IA să aibă rezultate bune, sunt necesare existenţa unor

unităţi specializate pentru producerea şi difuzarea de spermă congelată. De asemenea, la animalele la care se execută însămânţări cu spermă diluată sau refrigerată, se impun în mod obligatoriu pregătirea femelelor şi masculilor înainte de campania de însămânţări artificiale.

FECUNDAŢIA ŞI GESTAŢIAPrin fecundaţie se înţelege unirea ovulei cu spermatozoizii. Prin această unire se

formează oul sau zigotul din care se va dezvolta un organism nou. De obicei, această unire se face în treimea superioară a oviductului şi are loc după 6-8 ore de la montă sau însămânţarea artificială.

Fecundaţia este condiţionată de mai mulţi factori de mai mulţi factori:Intervalul de timp între introducerea spermei şi ovulaţie. Se ştie că durata viabilităţii

spermatozoizilor în organele genitale femele este de 1-2 zile. Dacă intervalul de timp între introducerea spermei şi ovulaţie este mai mare de 24 de ore, posibilitatea fecundării este mult redusă. De asemenea dacă se întârzie însămânţarea după ovulaţie, fecundarea nu mai poate avea loc, ovula având o viabilitate redusă (8-10 ore).

Numărul spermatozoizilor viabili, care întâlnesc ovula. Pentru a putea pătrunde în ovulă este necesar ca spermatozoizii să distrugă zona pellucida. Această zonă este distrusă de un set de enzime care se află în acrozomul spermatozoidului. De aceea cu cât numărul spermatozoizilor va fi mai mare cu atât cantitatea de enzime va fi mai mare şi deci învelişul ovulei va fi distrus mai uşor.

Acţiunea dăunătoare a secreţiilor vaginale, care constituie un mediu neprielnic pentru viabilitatea spermatozoizilor. Acest lucru se înlătură prin însămânţările artificiale, în care caz sperma este depusă în gâtul uterin.

Ovula fecundată coboară prin oviduct, se dezvoltă până în stadiul de blastocist preimplantaţional după care se fixează în mucoasa uterină, unde se va transforma mai întâi în embrion implantat şi apoi în fetus. Această perioadă în care noul organism se dezvoltă în uter, adică de la fixarea blastocistului pe peretele uterin şi până la fătare, poartă denumirea de gestaţie.

După numărul fetuşilor care se dezvoltă în uter, gestaţia este simplă sau multiplă. Animalele care fată în mod normal un singur produs se numesc unipare, iar cele care fată mai mulţi produşi- multipare. Animalele care fată pentru prima dată se mai numesc şi primipare.

Durata gestaţiei este diferită la animalele domestice şi anume:Tabel 5

DURATA GESTAŢIEI LA DIFERITE ANIMALE DOMESTICE1 Iapă În medie 340 zile ( 11 ½ luni)2 Vacă În medie 285 zile (9 ½ luni)3 Oaie În medie 150 zile ( 5 luni)4 Scroafă În medie 115 zile (3 ½-4 luni)5 Bivoliţă În medie 315 (10 ½ luni)6 Măgăriţă În medie 360 zile ( 12 luni)7 Capră În medie 150 zile ( 5 luni) În cadrul fiecărei specii, durata gestaţiei este influnţată de următorii factori:

- rasa- în general la rasele precoce, durata gestaţiei este ceva mai mică decât la rasele tardive, fac excepţie numai porcinele la care situaţia este inversă;

- vârsta mamei-obişnuit durata gestaţiei este mai mare la fmelele primipare şi la cele bătrâne;

- sexul produsului-gestaţia în cazul fetusului mascul este ceva mai lungă decât în cazul fetusului femel;

- alimentaţia şi starea de întreţinere a mamei-influenţează durata gestaţiei în sensul scurtării ei în cazul unei hrăniri raţionale şi unei îngrijiri corespunzătoare.Când în relaţiile fiziologice dintre mamă şi făt intervin tulburări, gestaţia se poate

întrerupe. Această întrerupere în orice perioadă s-ar produce, poartă denumirea de avort. Cauzele avortului pot fi: tehnologice (hrănirea şi întreţinerea necorespunzătoare a femelelor gestante), mecanice (diferite lovituri sau supraaglomerări) şi infecţioase (boli infecţioase -bruceloză, tricomonoză salmoneloză, leptospiroză, chlamidioză etc.)STERILITATEA ŞI INFERTILITATEA

Prin sterilitate sau infertilitate se înţelege neputinţa indivizilor de a da naştere la urmaşi definitiv sau temporar, ca urmare a unor boli sau tulburări funcţionale ale organelor genitale, sau datorită unor condiţii anormale deîntreţinere. Sterilitatea şi infertilitatea aduce mari pagube mari sectorului zootehnic, deoarece se împiedică sporirea efectivului de animale şi conduce la scăderea producţiilor acestora. Cauzele sterilităţii pt fi de două feluri: congenitale- atunci când tulburările survin în perioada intrauterină şi dobândite- atunci când tulburările apar în perioada post-uterină. Cauzele sterilităţii care ţin de perioada intrauterină pot apare fie înaintea procesului de diferenţiere a sexului fie după diferenţierea sexelor. Cauzele acestor anomalii trebuie căutate într-o practicare neraţională a potrivirilor perechilor sau în alimentaţia defectuoasă a femelelor gestante.

Mai important de cunoscut sunt însă cazurile de sterilitate dobândită (infertilitate). Acestea pot fi cauzate de o alimentaţie neratională, de o proastă îngrijire sau de existenţa unor boli în sfera genitală sau boli generale. Sterilitatea dobândită poate fi de două feluri: definitivă în care caz animalele respective trebuie scoase din loturile de prăsilă şi temporară când tulburările respective pot fi înlăturate. Sterilitatea de natură alimentară se datorează în cele mai multe cazuri unei alimentaţii insuficiente. De regulă sterilitatea se manifestă atunci când în raţia alimentară nu sunt asigurate proteinele, vitaminele (A,E,F,B,H,C) sau sărurile minerale. Sterilitatea de natură igienică şi de disconfort este cauzată de o luminozitate necorespunzătoare a adăposturilor, stabulaţia îndelungată, folosirea neraţională la muncă, supraaglomerări, etc. În privinţa combaterii sterilităţii, dacă la sterilitatea congenitală nu se mai poate interveni, sterilitatea dobândită (infertilitatea) poate fi evitată prin tratamente sau prin măsuri de prevenire. Astfel, sterilitatea dobândită poate fi evitată dacă animalele sunt bine pregătite şi îngrijite în mod corespunzător, dacă tineretul femel şi mascul obţinut este crescut în condiţii optime de hrană şi îngrijire. Pe lângă acestea va contribui la evitarea apariţiei cazurilor de sterilitate, şi la evidenţierea lor din timp, un control periodic al funcţiilor de reproducţi, un disgnostic timpuriu al gestaţiei şi în general, o atentă supraveghere a reproducătorilor. În cazul unei sterilităţi patologice se va aplica tratamentul medicamentos sau hormonal corespunzător. Dacă sterilitatea a apărut, se va încerca stimularea funcţiei sexuale prin folosirea unor substanţe hormonale naturale sau sintetiece. O contribuţie serioasă la combaterea sterilităţii o aduce practicarea pe scară din ce în ce mai largă a însămânţărilor artificiale. Aplicarea însămânţărilor artificiale prin controlul spermei duce la evitarea cazurilor de sterilitate legate de calitatea necorespunzătoare a spermei. De asemenea se pot evita cazurile în care spermatozoizii nu supravieţuiesc în vagin fiind necesară depunerea acestora direct în cervix.Edemul de gestatie

Edemul de gestatie se intalneste frecvent la vaca si la iapa si mai rar la alte specii de animale. Cauzele care predispun femelele la edem in timpul gestatiei sunt: stabulatia prelungita combinata cu o alimentatie abundenta, bogata in albuminoide si suculente, varsta si sezonul. Edemul de gestatie se intalneste frecvent la iepele cu temperament limfatic. Edemul este determinat pe de o parte de staza in circulatia de intoarcere, in urma compresiunii retelelor venoase pelviene de catre greutatea uterului gestant iar pe de alta parte de congestia puternica a glandei mamare ce are loc in acest stadiu de

gestatie. 

Simptomatologia este specifica cu edeme in partile declive dar fara modificari asupra starii generale a animalului. La fata interioara a abdomenului, inaintea mamelei, apare la inceput o formatiune slab circumscrisa care se mareste repede si cuprinde toata fata ventrala a abdomenului de la salba mamela si posterior pana in regiunea perineala. Acest edem este rece, pastos si nedureros. Cand edemul ia un aspect invadant exagerat determina tulburari in deplasare mai ales la iapa. 

Tratamentul se instituie numai cand edemul are un caracter invadant si nu are tendinta de resorbtie, plimbarile zilnice, exploatare corespunzatoare, eforturi moderate sunt suficiente pentru reducerea in volum a edemului si resorbtia lui. In mod fiziologic in ultima etapa a gestatiei la toate femelele animalelor domestice se constata o stare de infiltratie edematoasa a glandei mamare care se mentine pana la fatare si dispare in prima saptamana post partum.