4
Iadul din scoli Emil Moise, Urmare a unui sondaj efectuat de asociatia pe care o reprezint, in 2005, ministrul Educatiei a fost interpelat de un deputat care i-a solicitat sa prezinte un punct de vedere cu privire la violenta fizica in scolile publice din Buzau. Solicitarea era adresata, totodata, Directiei pentru Protectia Copilului Buzau si Inspectoratului Scolar. Raspunsul ministerului a fost evaziv si nu a vizat, punctual, ceea ce s-a invocat in interpelare, proband modul in care aceasta autoritate publica se raporteaza la astfel de evenimente deosebit de grave. Violenta fizica nu este, insa, singura forma de violenta intalnita in unitatile publice de educatie; modelul psiho-social al violentei este unul mult mai larg. Zilele trecute, Adevarul a prezentat cazul relatat de Mihaela Miroiu, al fetitei de 6 ani care povestea ca la scoala, la ora de religie, obligata sa participe, i s-a spus povestea sfintei Filofteia, o fata careia tatal i-a taiat piciorul cu toporul si a omorat-o pentru ca a fost milostiva cu saracii. Biserica Ortodoxa Romana a reactionat printr-un comunicat in care nu si-a cerut scuze elevei, colegelor/colegi lor ei si parintilor, cum era firesc, dar nici nu a demarat o ancheta sa vada cum a fost posibil asa ceva, si nici nu a investigat sa constate daca si in alte scoli sunt astfel de cazuri. Ministerul Educatiei ar fi trebuit sa aiba o reactie similara, inaintea Bisericii si nu a avut. Din contra, Biserica a transmis ca in programa scolara pentru religie nu sunt astfel de povesti. Ceea ce este fals.

Iadul Din Scoli

Embed Size (px)

DESCRIPTION

free

Citation preview

Page 1: Iadul Din Scoli

7/17/2019 Iadul Din Scoli

http://slidepdf.com/reader/full/iadul-din-scoli 1/4

Iadul din scoli

Emil Moise,

Urmare a unui sondaj efectuat de asociatia pe care o reprezint, in 2005, ministrul Educatiei a fost interpelat de

un deputat care i-a solicitat sa prezinte un punct de vedere cu privire la violenta fizica in scolile publice din

Buzau. Solicitarea era adresata, totodata, Directiei pentru Protectia Copilului Buzau si Inspectoratului Scolar.

Raspunsul ministerului a fost evaziv si nu a vizat, punctual, ceea ce s-a invocat in interpelare, proband modul in

care aceasta autoritate publica se raporteaza la astfel de evenimente deosebit de grave. Violenta fizica nu este

insa, singura forma de violenta intalnita in unitatile publice de educatie; modelul psiho-social al violentei este

unul mult mai larg.

Zilele trecute, Adevarul a prezentat cazul relatat de Mihaela Miroiu, al fetitei de 6 ani care povestea ca la scoalala ora de religie, obligata sa participe, i s-a spus povestea sfintei Filofteia, o fata careia tatal i-a taiat piciorul cu

toporul si a omorat-o pentru ca a fost milostiva cu saracii.

Biserica Ortodoxa Romana a reactionat printr-un comunicat in care nu si-a cerut scuze elevei

colegelor/colegilor ei si parintilor, cum era firesc, dar nici nu a demarat o ancheta sa vada cum a fost posibil as

ceva, si nici nu a investigat sa constate daca si in alte scoli sunt astfel de cazuri. Ministerul Educatiei ar fi trebui

sa aiba o reactie similara, inaintea Bisericii si nu a avut.

Din contra, Biserica a transmis ca in programa scolara pentru religie nu sunt astfel de povesti. Ceea ce este fals

Page 2: Iadul Din Scoli

7/17/2019 Iadul Din Scoli

http://slidepdf.com/reader/full/iadul-din-scoli 2/4

Oricum, nu este necesar sa fie in programa scolara ca astfel de istorisiri sa fie prezentate elevilor. Nu asta e

important in postarea doamnei Miroiu. Apoi, le gasim in manualele de religie. Povesti similare, de groaza, care

te fac sa te gandesti in primul rand la copii, dar si la autorii manualelor care au conceput sau reprodus asemenea

povesti. In al treilea rand, cata vreme programa scolara cuprinde elemente de cateheza, dogmatica si liturgica

astfel de afirmatii, ca cea a Bisericii, nu se sustin.

Plecand de la povestea reprodusa de doamna Miroiu, voi face cunoscute alte cateva, asemanatoare, completand

cu modul in care se raporteaza institutiile publice la o asemenea problematica ingrijoratoare. Nu sunt povesti din

Evul Mediu. Povestile de mai jos sunt contemporane cu noi. Si nu sunt inchipuiri, ci reale. Unele traite de minealtele investigate de asociatia pe care o reprezint sau relatate de persoane implicate direct.

,,Daca nu avem cruciulita la gat, vine diavolul la geam"

Eram la masa, seara, in familie. Teodora, fiica mea, era clasa I. ,,Te rog sa imi dai 2 lei, mi-a spus, doamna de

religie a zis sa aducem bani sa ne cumparam cruciulite". Am scos 2 lei din buzunar ca sa nu uit si i-am dat. Nu

am apucat sa duc lingura la gura: ,,A zis doamna ca daca nu avem cruciulita la gat vine diavolul la geam si

patim lucruri rele". ,,Te rog sa imi dai banii inapoi, am spus, maine vin la scoala sa vorbesc cu doamna, iar

diavolul sa stii ca nu exista, e doar in mintea doamnei".

A doua zi am asteptat ca profesoara sa isi termine ora (desi am gresit ca am mai lasat inca o ora copilul in

prezenta unei asemenea persoane) si am intrebat-o cum e posibil sa le spuna copiilor asa ceva. A negat, ,,cum sle spun asa cevaa" - a replicat. Nu a vrut sa intrebam copiii. Cu voia parintilor care ii asteptau, am intrebat copii

ce le-a zis doamna profesoara de religie. Mi-au confirmat. Toti. Mama unei fetite a afirmat ca aceasta, speriata

facea pe ea, noaptea, in pat, deoarece in clasa ei aceeasi doamna profesoara a desenat diavolul pe tabla. M-am

intors catre ,,doamna profesoara", care asistase la toate discutiile. Nicio tresarire pe fata ei, nicio schimbare a

culorii obrajilor, nicio problema.

Am intrebat-o, din nou, cum si-a permis. Sa le spuna asa ceva copiilor si sa ma minta. A raspuns ca nu a facu

nimic gresit. I-am spus ca a incalcat mai multe legi. Mi-a zis ca nu o intereseaza legile, ci doar ceea ce ii spune

Maria Fecioara. ,,Eu vorbesc in fiecare seara cu Maria Fecioara si daca nu mi-a spus ca gresesc nu m

intereseaza ce imi spuneti sau ce scrie in legi". M-am speriat, recunosc (intre timp insa, am constatat ca nu e

singurul profesor de religie cu astfel de ,,posibilitati" de comunicare...).

Am plecat imediat direct la inspectorul scolar general. M-a ascultat si mi-a spus: ,,sincer, nu ma prea pricep la

religie". M-am speriat din nou. Unde sa ma mai fi dusa Cativa ani mai tarziu, acelasi inspector spunea ca stie ca

Adventistii de Ziua a Saptea sting lumina in biserica si au relatii sexuale intre ei (si mi-a relatat o povest

erotico-fantastica in care se spunea ca unul din membrii bisericii respective a luat o foarfeca cu el si a taia

nasturele persoanei cu care s-a culcat, iar cand au aprins lumina a fost socat ca era chiar mama lui!).

Copiii nostri invata in scoli unde predau astfel de oameni, scoli conduse de astfel de oameni...

Mama in clasa a VIII-a, propusa pentru excomunicare

Primul numar al revistei Agentiei Nationale pentru Egalitate de Sanse (ANES) relata cazul unei eleve de clasa aVIII-a care a nascut. Preotul din sat, care preda religia in scoala, a propus exmatricularea acesteia s

excomunicarea din comunitate. In revista se spunea ca presedinta ANES a fost in sat si problema fetitei este

rezolvata. Nu am crezut ca o institutie a statului, in Romania, a gestionat corect o asemenea problema si

rezolvat-o asa, in viteza...

Am decis sa merg acolo. Am strans repede cativa bani de la prieteni pentru Aurelia, micuta mama si hainute

pentru Maria, fetita nou-nascuta. Ca sa ajung in Corobai, judetul Gorj, a trebuit sa schimb 3 trenuri, sa fac

autostopul, sa schimb doua autobuze. Calatoria este in sine o poveste, prin gari neluminate, cu hoti de buzunare

prin trenuri pustii, de navetisti, in intunericul si frigul diminetii, cu mersul pe camp pana la sosea... cum

Page 3: Iadul Din Scoli

7/17/2019 Iadul Din Scoli

http://slidepdf.com/reader/full/iadul-din-scoli 3/4

intalnirea cu tatal adoptiv al elevei si cu mama ei, cu eleva si cu fetita ei sunt de asemenea o poveste... Cu un

tata, miner, atat de bland si de zambitor, mai ales in prezenta nepotelei, atat de intelegator cu fata lui adoptiva (a

fost o lectie pentru mine, ca tata). Cu o fata de doar 14 ani care zambea cand vorbea de fetita ei, zambea cand

vorbea de parintii ei, zambea cand vorbea de colegi/colege, dar plangea cand venea vorba de profesori.

La propunerea preotului, profesor de religie, ii scazusera nota la purtare. Pentru ca a nascut. La scoala am ruga

directoarea sa convoace o sedinta extraordinara. Am intrebat profesorii ce lege le justifica sanctiunea aplicata

fetei pentru ca a nascut. A fost zguduitor pentru mine: profesorul de matematica a spus ca ,,a fatat, nu a nascut, e

o scroafa, nu o fata", iar directoarea: ,,stiu eu mai bine, aici lumea e mica si oamenii vorbesc, fetei i-a placut, s-atavalit in fan cu mai multi". Nu aveai cu cine discuta. Le-am promis ca, dupa ce ajung acasa, o sa depun

denunturi la Parchet impotriva fiecaruia/fiecareia.

Apoi am fost in audienta, in Targu Jiu, la Inspectorul scolar general caruia i-am spus la fel, in cazul in care nu

lua de urgenta masuri. A doua zi m-a sunat Aurelia. ,,Domnule Emil, ati avut dreptate, s-a respectat Constitutia

a venit un inspector la scoala si doamna diriginta mi-a spus in fata clasei ca toti profesorii au gresit, vor plati 3

luni din salariu, iar media mea la purtare este la loc, 10. Multumesc!". Cum ,,rezolvase" presedinta ANES

problemas S-a oferit sa boteze fetita.

Traumele orei de Religie

Un fost student de al meu, acum avocat, mi-a spus ca nici la 25 de ani nu poate sta noaptea in casa, singur, decadaca aprinde toate becurile. Si asta, mi-a povestit, pentru ca in clasele mici profesorul de religie le-a transmis la

ora sa aiba grija ce fac si sa nu-si imagineze ca sunt vreodata singuri deoarece sunt vegheati atat de ingeri cat s

de draci (si a adus la ora un casetofon cu o caseta pe care erau inregistrate tipete infioratoare si scrasnete care

au ingrozit).

La un liceu din Buzau, profesorul de religie, preot, a refuzat sa incheie situatia scolara unui elev din clasa a IX

a, pentru ca acesta a ,,indraznit" sa il intrebe, la ora, care teorie este corecta: a evolutiei, predata la ora de

biologie, sau a creatiei, predata la religie. Desi fara absente, elevul avea media 6 pe primul semestru si a rama

cu situatia neincheiata pana in toamna, cand profesorul preot a continuat sa refuze incheierea acesteia; alti elev

aveau media 10 la religie, chiar daca nu fusesera nicio zi prezenti la scoala si nu aveau note la nicio alta materie.

O prietena mi-a povestit cum nu a reusit sa isi convinga baietelul, de numai 9 ani, sa intre in catedralele catolice

pe care le-au vizitat in Italia. ,,Nu a vrut sa intre deoarece profesorul de religie le-a spus la ora ca daca intra in

alte biserici decat cele ortodoxe vor pati numai lucruri rele".

In decembrie 2014, la o scoala din Constanta, profesorii au pus in scena povestea in care Constantin

Brancoveanu a preferat sa ii fie taiat capul fiecaruia din cei 4 copii ai sai, decat sa treaca la religia musulmana

In aplauzele parintilor prezenti la ,,spectacolul scolii", un copil, costumat in calau, a jucat un rol in care, pe rand

a taiat capul altor 5 copii, cu toporul, dupa ce acestia si-l asezau pe o buturuga si isi faceau semnul crucii. In

retelele de socializare au mai fost postate desene ale copiilor, facute la scoala sau in urma povestilor de la

scoala, in care sunt reproduse scene similare, de groaza, reprezentand cazul Brancoveanu... Copiii din

spectacolul de groaza pareau a avea varste sub 10 ani.

Astfel de povesti sunt transmise in scolile publice din Romania, altele similare fiind prezente in manualele de

religie. Ministerul Educatiei a fost sesizat de mai multe ori, insa raspunsurile au fost pe masura manualelor: de

groaza. Au existat si cercetari, cea mai ampla fiind realizata de Liga Pro Europa in 2008, finalizata cu editare

unei lucrari. La prezentarea concluziilor cercetarii, ministrul educatiei a trimis un inspector preot. Situatia insa

a ramas neschimbata.

Igiena impartasaniei

In 2013, la o scoala (renumita) din Bucuresti, desi parintii unui copil au anuntat invatatoarea si asistent

Page 4: Iadul Din Scoli

7/17/2019 Iadul Din Scoli

http://slidepdf.com/reader/full/iadul-din-scoli 4/4

medicala a scolii ca acesta a avut mononucleoza infectioasa, fiind purtator al virusului contagios inca 18 luni

invatatoarea a dus totii copiii clasei intr-o alta sala unde toti copiii scolii, fara acordul parintilor si fara ca maca

acestia sa fie anuntati, au fost impartasiti de un preot crestin-ortodox, cu aceeasi lingurita. Riscul in astfel de

cazuri este considerabil - mononucleoza transmitandu-se prin orice contact cu saliva.

In 2009 am depus un denunt impotriva unui preot, profesor de religie, acuzat de un elev ca il batuse in curtea

scolii si de o eleva ca o calomniase si o jignise, dupa ce, cu o zi inainte, depusesera cereri la scoala pentru a nu

mai urma ora de religie. Rezolutia Parchetului de neincepere a urmaririi penale si raspunsul prim-procurorului

la plangerea impotriva rezolutiei, au demonstrat cu cata superficialitate si rea-credinta sunt analizate astfel decazuri. Hotararile instantelor de judecata (fond si recurs), care au anulat ca nelegale cele doua rezolutii si au

trimis inapoi la parchet dosarul cauzei, pentru o noua ancheta, in vederea inceperii urmaririi penale au confirma

afirmatia de mai sus.

La psiholog dupa ora de Religie

In urma cu 4 ani, la una din scolile din Buzau, parintii unei fetite de clasa a 4-a au fost nevoiti sa o duca l

psiholog deoarece nu mai comunica cu ei si plangea, aparent fara motiv, destul de des. Mama fetitei a fos

ingrozita cand aceasta i-a spus ca doreste sa isi ingroape papusile; apoi a descoperit in caietele micutei multe

desene cu caracter funerar. Dupa doar cateva sedinte, psihologul le-a spus parintilor sa scoata copilul de la ora

de religie, unde doamna profesoara spunea copiilor ca daca nu se spovedesc si nu se impartasesc, in cazul in

care ies pe strada si ii calca o masina, mor si ajung in iad. Alte 3 fetite din aceeasi clasa aveau problemesimilare. Desi parintii clasei au mers la directoare si mai fusesera si alte plangeri la adresa profesoarei de religie

conducerea scolii nu a luat nicio masura.

Am relatat doar o mica parte dintre cazurile pe care le stiu. Sunt si altele in afara celor stiute de mine

Mass-media a relatat, de asemenea, multe altele. E bine sa le spunem. Sa fie cunoscute. Spre binel

copiilor.