Povestea lui Harap-Alb

- basm cult –

Povestea lui Harap-Alb - un basm cult, publicat în Convorbiri literare, 1877.

Basmul cult este specia narativă amplă:

cu personaje ale unor valori simbolice,

cu întâmplări reale ce se împletesc cu cele fantastice înfăţişând drumul maturizării eroului.

conflictul dintre bine şi rău --- victoria forţelor binelui.

personajele sunt individualizate prin atribute exterioare şi limbaj.

stilul este elaborat, se îmbină naraţiunea cu descrierea şi dialogul.

Tema basmului este triumful binelui asupra răului.

Motivele narative: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, probele, demascarea

răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria, cifra 3.

Caracteristici ale basmului cult:

Acţiunea se desfăşoară linear, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire.

Coordonatele acţiunii sunt vagi, nedeterminate, caracterizate prin atemporalitate şi aspaţialitate. Fuziunea

dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit.

Formule specifice:

formula iniţială: „ Amu cică era odată într-o ţară un craiu care avea trei feciori.”

formula finala conţine o reflecţie asupra realităţii sociale, alta decât în lumea basmului: „ …

şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iară pe

la noi, cine are bani, bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.”

formulele mediane „ Şi merg ei o zi, merg două şi merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el

cât mai merge” realizează trecerea de la o secvenţa narativă la alta şi întreţin suspansul.

Structura si compozitie

Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni, care se suprapun

momentelor subiectului.

Prezentarea subiectului

„Cartea” primită de la Împăratul Verde, care, neavând fete, are nevoie de un moştenitor la tron, este

factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun dintre fiii

craiului. Drept răsplată pentru milostenia arătată Sf Duminici, deghizată în cerşetoare, mezinul primeşte

sfaturi de la aceasta să ia calul, armele şi hainele tatălui său pentru a izbândi. Astfel, tânărul va repeta

iniţierea tatălui.

Trecerea podului e urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, loc al morţii şi al regenerării, căci pentru

tânăr se va încheia o etapă şi va începe alta: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca

cărările”. Cum are nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce sfatul

1

părintesc şi, crezând că se află în ţara spânilor, îl tocmeşte slugă. Naiv, îi mărturiseşte ce l-a sfătuit tatăl său

şi coboară în fântână fără a se gândi la urmări.

Coborârea în fântână reprezintă spaţiul naşterii şi al regenerării. Schimbarea numelui marchează

începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Personajul intră în fântână, ca un naiv fecior de crai

pentru a deveni Harap – Alb, rob al Spânului.

Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăţilor din Grădina

ursului, aducerea pielii cerbului şi a fetei împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Drumul spre împăratul

Roş începe cu trecerea altui pod.

Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune la o serie de probe, trecute datorită puterilor supranaturale

ale ajutoarelor: casa de aramă – cu ajutorul lui Gerilă, ospăţul pantagruelic – cu ajutorul lui Flămânzilă şi

Setilă, alegerea macului de nisip – cu ajutorul furnicilor, straja nocturnă la odaia fetei şi prinderea fetei,

transformată în pasăre – cu ajutorul lui Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, ghicitul fetei – cu ajutorul albinei.

Fata împăratului Roş, „o farmazoană cumplită”, impune o nouă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica

ei să aducă „trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete”. Proba e

trecută de cal şi fata îl însoţeşte la curtea împăratului Verde. Pe drum, eroul se îndrăgosteşte de fată, dar,

credincios jurământului făcut, nu-i mărturiseşte adevărata identitate. Fata îl demască pe Spân care-l acuză

pe Harap-Alb că a dezvăluit secretul şi îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că

iniţierea s-a încheiat. Calul este acela care distruge întruchiparea răului: „ zboară cu dânsul în înaltul

ceriului, şi apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere”.

Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii, având semnificaţia coborârii în infern, a

morţii iniţiatice. Învierea e realizată de fată, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintră în

posesia paloşului şi se căsătoreşte cu fata de împărat, primind şi împărăţia drept recompensă. Nunta şi

schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului. Deznodământul constă în refacerea echilibrului

iniţial şi răsplata eroului.

Alte trasaturi ale basmului cult

În basm, sunt prezente numerele magice: 3, 12, 24, semne ale totalităţii.

Personajele – oameni, dar şi fiinţe himerice cu trăsături omeneşti – sunt purtătoare ale unor

simboluri: binele şi răul.

Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar dobândeşte, prin trecerea

probelor, o serie de calităţi psiho-morale, necesare unui împărat: mila, bunătatea, generozitatea, prietenia,

respectarea jurământului, curajul.

Specific basmului cult este modul în care se individualizează aceasta specie. Cu excepţia eroului care

parcurge un drum iniţiatic, celelalte personaje pot fi încadrate în anumite tipologii reductibile la o trăsătură

dominantă. Portretele celor cinci tovarăşi ai eroului ascund defecte umane. Împăratul Roş şi Spânul sunt răi

şi vicleni, Sf. Duminică este înţeleaptă.

Personajele se individualizează prin limbajul care cuprinde expresii populare, regionalisme fonetice

sau lexicale, ziceri tipice, proverbe.

2

Registrele stilistice popular, oral şi regional conferă originalitate limbajului şi diferă de stilul

naratorului popular.

Plăcerea zicerii, jovialitatea se reflectă în mijloacele lingvistice de realizare a umorului – exprimarea

mucalită: „să trăiască trei zile cu cea alaltăieri”, diminutive cu valoare augumentativă: „băuturică,

buzişoare”, expresii: „dă-i cu cinstea să peară ruşinea”, caracterizări pitoreşti – portretul lui Ochilă,

Gerilă.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularităţi reflectarea concepţiei despre lume a

scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului. Ca

orice basm însă, Povestea lui Arap-Alb pune în evidenţă idealul de dreptate, cinste şi adevăr.

3