Gheorghe Andrei NeaguGândul tăinuit din mine Şi o simt dorind să ardă Din înalturi stau să cadă Frunze moarte, alb-albastre. - Nu te pot lua, rămâi, Fii a lor cum ţi-e ursita

Gheorghe Andrei Neagu

NUNTA NEAGRĂ


NUNTANEAGRĂ

Editura Valman

The Black Wedding

Les noces noires

Le nozze nere

Чёрная свадьбаBoda negra

Ilustraţii: CALINA VESELU NICULESCUTehnoredactare: Adrian Mirodone

Tiparul executat la:Tipografia ATEC Focşani

Tel. 0723/218.950www.atec-group.ro

e-mail: [email protected]

Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a

României

NEAGU, GHEORGHE ANDREI

Nunta neagră / Gheorghe Andrei Neagu

Râmnicu Sărat: Editura Valman, 2010

p. 106; format 125X205 mm

I.S.B.N. 978-606-92272-2-0

821.135.1-1

5

Nunta neagră

Nunta neagră

Ziua-şi ridicase frunteaDin pădurea adormită…Potopind cu aburi zarea Printre ramuri, cu betealaSpumei împletită-n ceţuriNorii drumuri conturauZămislind cărări de visuri.Pe poteci, se-nalţă vuietIzvodit de frunze moiCând cu ochii plini de patimiMă îndrept spre ea, strigoi …O aştept ca altădată,Să se nască din copaciAlergând înfiorată.Şi cu buze, ochi de maciSă aprindă iar pădureaCa de-atâtea alte ori, Într-un vals nebun cerescEa râzând din ochi, cu timpulMă-ndeamnă s-o doresc.Vântul murmură din frunzeSimfonie vegetală

5

Mângâindu-mi palma goalăO aştept scăldat de spaime, Şi cu fruntea în ţărânăÎi văd ochii ca de smoalăLicăr de petalăÎn sărut suav de brumă.Stau ascuns în zori de noteO ghicesc uşor venindPe cărarea sărutatăDe atâtea ori, pierind, Şi de soare şi de umbra Trupului arzând. O aştept în pragul taineiCând va fi să ne vedemDespărţiţi vom fi de lume;De urât şi de blestemTrupul simte pasul sprinten…Ea aleargă-n calea verde Străjuită de copaciCiută ce se teme.Mă cuprinde cu durereÎmi ghiceşte gândul – Taci!Şoapta este azi un strigăt…Frunzele înfiorate Tremură pe ramuri dorul

6


Ia plânsul, mut şi aspruSe aşază peste noi. Cerul nu mai e albastruOchii sunt văpăi.Rătăcit privesc la trupulAplecat peste pământŞovăielnic, ca o umbrăRisipită-n vânt.Când cu buze tremurateMă sărută pătimaş: - Ziua nunţii sorocitea venit! E azi…Plânge ea, şi eu sunt plânsulFlorilor căzute-n drumNumai dorul meu, nebunCată ochii-nfriguraţiO cărare către mine:- Să fugim, îngăimă stins, Însă buzele-mi de piatrăGreu rostesc, amar cuvânt: - A fugi nu se cuvine,Dar voi fi mereu cu tine Mâna ei cu tremur dulce Speriată, tristă, mutăCată-n iarba ofilită

7

Nunta neagră

Gândul tăinuit din mineŞi o simt dorind să ardăDin înalturi stau să cadăFrunze moarte, alb-albastre.- Nu te pot lua, rămâi, Fii a lor cum ţi-e ursita …Ea priveşte mută întâiNu mă uit. În podul palmeiSărutat de ochi, de dorDin lumina blândă – toamnaŢese lacrimi în covor.Şi cutremurat, mă sperii…Degete ca plânsul veriiTremură pe chipul udPotopit de lacrimi greleCăutând alint.Întrevăd în aiurareUmbre fără de conturFug apoi în ceaţa deasăPeste frunze sângerândeÎn pădurea care-mi spală mâna…Şi ea plânge şi mă strigă, eu n-aud.Port în mine gândul crudŞi las vântul să-mi usuce lacrimaAlergând năuc cu gândul

8


La nuntaşii clipei, groaznici,Mă cutremur. Nu sunt singurPrintre-atâţia zeci de pazniciÎi văd răscolind pământul:- Nu-i mireasa?- Nu-i şi…- Nu-i! Mirele-i pierdut la gândulCe-l simţise de cu searăCă se va-nsoţi cu vântul.Trupul meu adună cântulRezonanţe triste, moarte,Înecându-şi râsul, plânsul,În căderile-i deşarte.Ea venise să-mi aducăJertfa jertfelor supreme,Eu cu mintea mea năucă, Am oprit-o între gene.Frunzele privesc în eleDisperarea zilei noastreCând sub otrăvirea brumeiDezgolesc păduri albastre.Cerul, roşu ca o rană,,Insensibil, hâd, postumArde lumea vegetală

9

Nunta neagră

Despletind păduri de fum.Trupul meu, cuprins de jale, Îşi înalţă rugi spre ceri:- Zeilor, cer îndurare!Zeii tac, tăceri de ger… - De sunteţi nepieritori Zămisliţi iubiri celesteŞi primiţi-ne la voiÎn cerul ferecat de ploiDe ştiţi să iubiţi ca noi!Blând, îşi despleteşte toamnaRamuri clătinate-n vântSub copaci cuprinşi de spaimeVin nuntaşi lălăind Întregind alaiulFata plânge-ncetişorPăru-i despletit în valuriOchii cată ajutorDe cel ce n-a venit.Ei gătiţi de sărbători Fac să-i tremure frunzişulSuferinţa-i sub povara Mersului nepăsător.Iar spre mesele întinseSentimente care mor

10


De pe buzele aprinse. Trist, cutremurându-şi clipa,Dorul şi-a zdrobit aripa; Şi-a căzut arzândÎn temple zeii stau la sfat;De data asta-i judecatGândul tău poete:- Ce-i asta? Dragoste? Iubire?- Au dreptul muritorii să iubească?- Să piară îndrăzneala nefirească?Mesenii beau din vinul translucid,Curat ca lacrima mireselor jertfite, În clipele când se ucid iubiri.Pe chipul mirelui uimiriSe năpustesc năuce, Ca albe plăsmuiri.- Hai să mai bem, cinstiţi meseni!Îndeamnă Ura şi Păcatul.E vinul limpede şi bun Iar mirele e altul. Păşeşte trist mireasaDe jertfă mare-mpodobităÎn seara asta.Târziu, când focuri ard mocnitÎnceţoşând făptura,

11

Nunta neagră

Soseşte mirele grăbitÎi cată gura.Sărutu-i pare ca strivitNatura.Iar eu privesc cu ochii greiPădurea ca de smoală.De sus aud cum zei-şi râd:„Să piară!” Deci, au hotărât…Din când în când, pădurea geme Lovindu-şi ramuri triste, moarteNepăsătoare lumea trecePeste dorinţele deşarteŞi atunci, din plebea amuţităApar uitând de spaime: Eu. În trup, durerea mea cernităDesfide orice zeu.Cu ochii stârpiţi de fulgerCu flăcări albe ce topescTăcerile:- Mireasa nunţii o doresc!!Nuntaşii strigă peste lumi;Nu pricep ce se petreceIar mirele cu ochi nebuni:- Săriţi! Şi-n braţul drept, lucind sălbatec

12


Sticleşte lama de cuţit.Nesăbuinţa iat-o vine…- Opriţi măcelul, e cumplit!În ochi i se adună ura. Şi-n faţa zeilor porniţiCopacii plâng înăbuşitPrin ramuri şuie dispersate.Când florile-şi apleacă lin Petalele uscate.Nuntaşii umplu ochii-n vin Prea tulburi de păcate.Şi iată-i, un mire-i de prisosŞi pradă e, pieirii!În faţă se deschid cărări, dar ochi-mistauLa pândă.Nuntaşii freamătă din zăriŞi gura li-i flămândă.Un zeu nerăbdător din cer mi-i pune împotrivă.- Hai stai cu noi, de bea un vin,Mă-mbie ei de frică.La chipul ei privesc acumÎn ochii ei, luminiMă-ntreabă parcă: „nu termini?!”

13

Nunta neagră

Şi-n trup zăresc cutremuratÎndemnul scurt, chemat.

Şi-atunci, la ceas nepotrivitLovesc. Îmi piere ura …Mireasa simte c-am lovit Şi îmi întinde gura …

O, gestul ei, sărman, postumCum să-l refuz? …E ultima ofrandă-n drum,Când pot s-o mai adun.O strâng la pieptÎn faţa lumii îngheţate,O strâng şi-aşteptO altă noapte.Nuntaşii se agită-n vanMânaţi de gândul răzbunării. - Voi aţi lovit în tot ce am În ceasul disperării-Rîdeţi! Le-am spus.Dar n-am avut putere- Strigaţi, acum! le-am spus - Voi aţi ucis nevinovat Un zbor de inimă pur, curat.

14


Şi zeii mă priveau de susZadarnic, visu-a fost ucisCopila nu-i.Târzie mângâiere cautŞi-i vina cui?… a fost odată ca-n poveşti …şi s-au iubit cum nu gândeştică s-ar iubi vreodat…Şi au fugit în basmul lorDe zeii reci, de oameni duriÎn frunzele uscate…

La pieptul meu tăcutăEa doarme, lebădă supusăCu trupul părăsit de zbor,În trupul meu se zbateRegretul. Vreau să mor…O mai sărut odatăPe ochii reci, pe gură,Pe faţa îngheţată …E crud blestemul vieţiiCe ne aşteaptă mut …O iau atunci cu mineŞi-o port spre locDe taină şi visare.

15

Nunta neagră

În codru stă să moarăUn licărit de soareNuntaşii stau de piatrăCu ochii răi şi crunţi, Şi fiecare-aşteaptăUrmare acestei nunţi.Nuntaşii stau grămadăÎn timpul amuţit…Un roşu asfinţitSe lasă peste sfadăPrivesc la ei, peste altar,Plutesc cu ea în noapte,În codrul meu de jarAdie şoapte…- Pe-aici veneam iubite În zilele ascunse Şi ne iubeam în ierburiCu florile aprinse.- Pe aleea asta micăTe aşteptam damnatSă te iveşti din frunzeDin codrul nemişcat.Ne sărutam prin ramuriÎn zboruri nupţiale,Când tremurau prin ceţuriIubirile astrale.

16


Fugeam cu ochii-n lacrimiDe toate câte sunt.Veneam ca să te bucuriCu miros de pământ. Iar codru-i surd şi tace Nestrăbătut de vânt.Prin el durere-mi trece… nu pot; şi-aş vrea să plâng …Te port cu ochiul tulburCu braţele de mortDând iar tribut dureriiCe-n sufletu-mi o portTe-aşez la trunchiul careNe-a fost mereu tăcutUn martor fără voieLa Marele-nceput- Sărutându-mi dară trupulÎn ultima secundă.O pace nedorităCoboară lin, în timp.Te mai sărut odată, Dureri eu nu mai simtÎmbrăţişaţi de ierburi,uniţi, cum ne-am dorit, aştept ca să te bucuri.„Acum ne-am întâlnit””

17

Nunta neagră

Şi simt cum vălul nopţii ne-acoperea divin…Încet, încet în codru.Şi florile se-nchid.Dintre stamine roua Ne poleieşte drumul Pe care-acum păşim.„Ce puf atât de moaleNe-nvăluie divin?”Adoarme lin şi cerul,Imens, albastru, mare,„Nu te mai văd iubiteŞi cât regret de tare …”Ne contopim de-a pururiSub flori ce nu mai suntStriviţi de recele omătIar ochii nu mai plâng.Nuntaşii stau grămadă,Au capul în pământ…Se clatină copaciiCutremuraţi de vântDin contopirea purăA dorului cu iarbaZac miri ucişi de ură.Plânge pădurea…

18


19

Nunta neagră

20


The Black Wedding

The daylight raised its forehead vineFrom the deep slumbering forest...Flooding vapours on the skyline,Through the branches, streaming tin-selsOf foam braided into fog rolls,The clouds mould long luring lanes,Looming pathways of dreams andbolls.Wattled with surging silky leaves,High soaring roars do footpaths hostWhile I wend my way to her,My eyes glowing with passion – aghost...Awaiting like in former daysHer nascence from the twirling trees,I fancy her enthralling sways.With her lips like poppy eyesLet her set the woods on fireAs so many times before.With her frantic heavenly waltzAnd forever laughing eyes

21

Nunta neagră

Let her slowly stir my desire.Rustling leaves on wind wings murmurTheir vegetable symphony,Soothing my bare palms in agony.I look forward to her coming,Awestruck, my forehead bent to theearth,I behold her eyes as black as pitch,Like some smooth glittering petalstitchUnder the suaveness of hoarfrost’skiss.I lie in hiding with dawning Songs, I foresee her nimble paceOn the timeless path of kisses,Evanescing so many times From too much sunlight, from toomuchShadow of her ardent body.In abeyance on mystery’s sill,Longing for the trysted hour,We shall withdraw from the world’spower,From unfairness and damnation.The flesh perceives the sprightly

22


pace...A reclusive timorous hind,There she rushes on the green pathCourteously guarded by trees of yore.Embracing me in despondency,She reads my thoughts, “Speak nomore !”. Her whisper seems a shout today...The shaking leaves reverberateOn boughs the deep heart’s desire,While the silent bitter weepingSpreads on us the veil of sorrow.Suddenly the skies cease to be blue,Her eyes turn into high blazes.Bewildered, I stare at her body’sWavering, diffusing flare –Bent over the earth, it faltersLike a shadow paying the wind’sshare.She passionately gives me a kissAnd utters with her trembling lips,“The time for the foredoomed weddingHas come ! This is the day...”And she is weeping, so am I,Shedding tears with the falling flowers,

23

Nunta neagră

Yet my impetuous love devours,With hopeful eyes anxiously seeks A path to take me to myself,“Let us run away !,” she faintly says...But my lingering lips of stoneStingily release the cruel words,“Elopement does not befit,Still I’ll always find abode around...”Soon desolate, alarmed, then baffled,Her sweetly quivering handMutely roams the withered grasslandTo meet my unfathomable thought.I feel her craving for being all afire...Heavenly vaults are about to dropBluish-white lifeless leaves.“Since I cannot take you away,Your destiny tells you to stay !”First she glances in mute despairI do not return her swift looks.In her palm kissed by eyes, lust andfearsAutumn weaves soft carpets of tears.Shuddering, I freeze with affright... Her fingers like summer’s weepingTremble on her face bedewed with

24


tears,Torrents of bitter teardrops rush,Seeking sweet words of endearment.In my frenzy I catch swift sightOf nebulous fleeting shadows,In a blink I run through thick fogs,Over crippled bleeding leaves,While woods wash my hands’ mead-ows...Here she weeps, there she calls.I hear not. I shelter the cruel thoughtAnd allow the wind to dry my tears.In my befuddled flight fraught with The instant’s dreadful wedding guests,I shudder. I do not stand alone.Among tens of watchmen in swarmI see them rummaging around,“Any sign of the bride ?”“Neither here nor there...”“Nor anywhere !”The bridegroom is mazed by thethoughtThat besieged him the night before,The forewarning he’d marry the wind.My whole being nests the laments –

25

Nunta neagră

Grieving, lifeless resonances,Stifling both laughter and weeping,In its vainglorious descents.She heartily had meant to beThe loftiest of sacrifices,While my foolhardy reasoningArrested her with my eyelashes.The disheartened leaves scrutiniseThe desperation of our dayWhen they denude blue forestsUnder hoarfrost’s mephitic lay.The hectic red sky, a gaping wound,Callous, hideous, posthumous,Scorches the vegetable kingdom,Unravelling smoke-gushing woods.And my body, seized with grief,Greedily entreats the Heavens,“Oh Gods, bestow Your graciousmercy !”Yet Gods dwell mute, as dead asfrost...“If Ye truly are never-dying,Loom Your ethereal loves,Welcome us in Your seraphic lair,Under Your vaults shielded from rains,

26


Still can Ye forge love’s humangrace?”Autumn gently disentwinesBranches swinging in the windWhile under the awestruck treesThe guests spin lumbering songs ;Rounding the wedding cortege,The bride softly sighs and sobs –Her hair in loosening waves,Her eyes striving for reliefFrom the one who failed to come.Dressed in ceremonial attire,They beguile the leafage into rustling,Anguish hides under the burden Of their half-hearted dull paceAnd the inviting scrumptious feastsShade the feelings doomed to deathOn the sill of passionate lips.Doleful under time’s wrecking quake,Love’s yearning broke its archingwingsAnd sank into parching oblivion.In their temples the Gods are gatheredTo counsel, this time the matterOn trial is the poet’s thought,

27

Nunta neagră

“What can this be ? May this be love?”“Are mortals granted the privilege oflove ?”“Should unsuppressed boldnessperish?”The guests cherish the translucentwine,As clear as the tears of sacrificialbrides.At times which immolate passion,The bridegroom’s face is aghast,Drops of surprise rush in disarray,Like fugitive white phantasms.“Pour more wine, distinguishedguests!”,Urge Sin and Hatred in chorus.The wine is clear and flavourfulThough the bridegroom is deceitful.The bride advances cheerlessly,Adorned for the supreme sacrificeFated by the night’s dreadful dice.By the time of smouldering fires,Befogging the creatures around,There comes the bridegroom in haste,Desirous of snatching her kiss.

28


His quick smack seems To crush Nature’s bliss.Once more I watch with ponderouseyesThe forest as dark as pitch.From high above the Gods giggleAnd pronounce, “Let them perish !”...Now and then the forest moans,Flapping desolate deadened boughsThe heedless world would trampleOn the worthless aspirations,But there I dart, mindless of fear,From the benumbed and sickenedcrowd.My mournful suffering calls loudAnd defies all Gods anear.With eyes scourged by lightning,With white flames that meltProlonged silences, I speak,“I claim the bride-to-be !”The guests scream over the realms,Ignorant of the befall.With frantic eyes the bridegroom roars,“Help ! Good people, help !”In his right arm the knife blade throws

29

Nunta neagră

Savagely sparkling splashes.There steps in unthoughtfulness...“Arrest the ferocious massacre !”Hordes of hatred cluster in his eyesAnd, facing the enraged Gods,The trees bewail quietly, sobbingAlong the madly scattered boughs,When regretful blossoms cast downTheir shrivelled grieving petals.The guests’ eyes brim with bubblingwine,Too hazy from their deadly sins.Beware ! The spare bridegroomWill furnish a trophy to Death !My eyes unfurl pathways aheadThough vigilantly watching the tread.The wedding guests garboil afarWith garrulous, gluttonous mouths.A fretful God from the HeavensIncites them against my havens.“Draw nearer, raise a glass and toast !”Their luring words betray their fear.And here I stand staring at her face,Her eyes flash with spurring queries,“I beseech thee, split the wedding

30


fairy!”And seized with fright there I beholdThe brief urging call in her scold.

So, at the discordant hour, I strikeAnd stab. My hatred wastes away…The bride feels the fatal flapAnd reaches out to meet my kiss...

Oh, how could I disobeyHer poor belated sign ?...There lies the journey’s final giftFor me to reap before adrift.I shroud her in my last embrace In front of the frozen crowd,I shroud her in my last embraceHoping for yet another night.The wedding guests in vain tormentAre driven by revengeful thoughts,“You have dispelled my fortune’s well!At times of deep dark despair,Keep laughing !” I shout to them.Yet my might lies bare,“Empty clamours,” I shout again.“It is you that cunningly killed

31

Nunta neagră

The innocent flight of her heart !”The Gods gaze from high above –Their gaze is hollow, the dreamIs shattered, the maid’s but sorrow.Too late I seek for comfortAnd who is to blame ?“...Once upon a time...”They knew such love the human kindWould hardly strive to fancy...They dashed into their fairytale,Fled glacial Gods, stone-heartedpeople,Into the realm of withered leaves...

Mutely lying on my chest,She slumbers like a meek swan,Her figure now bereft of flight.Within my body regrets throb.I wish I were dead...And here once more I kissHer frozen eyes, her icy lips,Her face as cold as death...Wordlessly awaiting us,Life’s curse is much too dreadful...So I carry her in my arms,

32


Proceeding to the secluded sightsOf mystery and reverie.In the woods the sparkling sunPrepares to perish soon.The guests stand as still as stone,Gaping their evil sinister eyes,And each maliciously forecastsThe dragging trails of wedding doom.The guests wait in thick throngsWhile time stays speechless...The hectic red sunsetFalls over the feuding crowd.I take a look, over the altar, I soar away with her into the night.In my forest of passion,Rustling whispers gently float...“My love, here we would roamIn secret golden days,We made love in the tallgrassStrewn with burning flowers.”“On this narrow pathMy damned soul would wait for youTo show up from among the leaves,From the motionless forest.We would kiss under the bowers,

33

Nunta neagră

Taking wing in nuptial flights,When stellar love flickeredWrapped in rippling mists.I flew away, my eyes filled with tearsFor each and every living thing.And I would come to your delight,Smelling of Earth and dust.”But the forest is deaf and dumb,No gush of wind crosses its humdrum.Yet my grief finds its course,“...I would weep, still I cannot...”I carry you though my eyes aredimmedAnd my arms are lifeless,Paying a new tribute to the woeThat dwells within my soul.I lay you by trunk of the treeThat unwillingly witnessedOur words of love in tranquilityAt the Great Beginnings.“Then kissing my body all overIn the last second of light,An uninvited breeze of peaceSweetly descends upon my lifetime.I give you one more kiss,

34


Since pain is no longer amiss...Embraced by herbs, enlaced,As we have always wished,I hope you will find great relish :This is the minute of our meeting !And I grasp the night’s veilDivinely covering us with its sail...”Petal after petal, the forest’sFlowers lower their eyelids.From among the stamens, the dewSprinkles glittering silver thaw On the way our steps move along.“What sort of divine silky downLaboriously envelops us ?”The inconceivably boundlessBlue sky slowly falls asleep,“My love, I no longer catch sight ofyouAnd regrets heavily pour around...”We shall eternally mingleUnder the flowers’ perpetual decay,Crushed by the inimical snow.Lately the eyes stopped weeping.

35

Nunta neagră

The wedding guests herd together –Their heads shamefully bent to theearth...The trees swing to and froEnduring the sweeping wind.From the pure marriage of heart’s de-sireWith the grass, there lie the brideAnd her groom, slain by ruthless ha-tred.The forest dresses in weeping robes...

Versiunea în limba engleză de

Gabriela PACHIA

English version by

Gabriela PACHIA

36


37

Nunta neagră

38


Les noces noires

L’aube se fit journéeDepuis la forêt endormie…Horizon inondé par la buéeÀ travers branches, par le fil d’orDe l’écume mêlée de brouillardsLes nuages forgeaient des routesSentiers de rêve enfantantDes voies s’élève le bruitSurgit des mous feuillagesLorsque, les yeux brûlants,Vers elle je m’élance, strygeJe l’attends de même, toujours,Jaillir parmi les arbresFrémissante, accourirRallumer la forêtDe ses yeux et rouges lèvresComme tant bien des fois.Le rire de ses yeux me pousse,Folle valse divine,À l’envier.Le vent se glisse dans les feuillesVégétale caresse de ma paume

39

Nunta neagră

Baigné par des angoisses,Je l’attends, le front dans la poussière,Lueur de pétale,Dans ses yeux de poix, je voisAu doux baiser de brumeCaché des notes de l’aubeJe la devine s’amenerSur la route baiséeTant de fois, elle disparaît,Par le soleil et l’ombreDu corps brûlant.E l’attends au seuil du secretDestiné à nous faire voirÀ l’écart du monde;Du laid et du blasphèmeLe corps sent le pas léger…Elle court dans la voie vertePar les arbres gardéeBiche craintiveElle m’enlace avec douleur,Ma pensée devine- Tais-toi!Le murmure se mue en cri…Les feuilles frissonnantesFont trembler l’envieEt les pleurs, muets et âpres

40


Nous enveloppent.Le ciel n’est plus bleuEt les yeux en flammesÉgaré j’observe le corpsSur la terre penchéChancelant comme l’ombreDispersée au vent.Et des lèvres frémissantesM’embrassent passionnément.- Le jour destiné aux nocesLe voici! C’est à présent…Déplore-t-elle, c’est moi le malheureuxDes fleurs tombées en routeMon dor seul, le fouFouillit les yeux frileuxUne voie vers moi:- Allons-nous en, brédouille-t-ilDe mes lèvres pétries ne sortQu’une amère parole- Fuir c’est pas permisNous seront un,Ta main au doux frissonEffrayée, triste, muetteDans l’herbe fanée guetteMa secrète pensée

41

Nunta neagră

Je la sens qui veut brûlerDes hauteurs, prêtes à tomberFeuilles mortes, blanches- bleuâtres.- Pas possible de te prendre, reste,Sois leur, c’est ton sort…Elle regarde tout éblouieÀ n’y pas voir. Au creux de la paumeEmbrassé des yeux, de dorDe la douce lumière- l’automneTisse des larmes un tapisÉbranlé, j’en ai la peur…Des doigts comme le pleur de l’étéTremblent sur le visage mouilléEnvahi de lourdes larmesUne caresse cherchant.Un délire où j’entrevoisDes ombres sans contourJe m’enfouis dans le brouillardAu-dessus des feuilles sanglantesDans la forêt laver ma main…Elle pleure, m’appelle, je fais sourdeoreilleJe nourris pensée cruelleAu vent de sècher ma larmeJe pense ébloui

42


Aux invités de hasard, terribles,Effroyable. Mais pas seulParmi des dizaines de gardesJe les vois fouiller la terre:- Et la mariée?- Elle n’y est pas et…- Elle n’y est pas.Le marié, tout étourdi,D’avoir saisi dès le soirLe vent sera sa compagnieMon corps, le chant cueillitTristes, mortes resonancesAux rire et pleur assombrisDes déchéances vainesElle, au sacrifice suprêmeVenue s’adonnerMoi, de ma stupide penséeEntre les cils l’ai arrêtéeLes feuilles gardent en ellesLe désespoir de notre jourSous le poids de la brumeDévoilant forêts bleuâtresTel une plaie le ciel rouge,Impossible, laid, posthumeBrûle le monde végétal

43

Nunta neagră

Des fumées autour. Et mon corps pitoyable, prie vers lescieux:- Pitié, dieux!Les dieux se taisent, glacés…- Si vous êtes immortelsDes amours célestes créezAccueillez-nousAu ciel gardé des pluiesSi vous aimez pareilleDoux, l’automneDénatte les branchesSous les arbres effrayésHorde de noces chantonnePour le cortège completLa jeune fille déploreLongs cheveux ruisselantDes yeux fouillantUn appui absent.Attifés, ils font mouvoirLe feuillage et sa souffranceSous le poids d’une marcheÀ l’allure insoucieuseTout près des tables misesLes sentiments se meurent

44


Sur les lèvres brûlantesAbattu, à l’instant criblé,Le dor a l’aile écrasée;En chute alluméeAux temples des dieux discutent;C’est ta pensée, poèteQu’on y juge:- Qu’est-ce? Tendresse? Amour?- Que les mortels, aimer, puissent?- Que cette audace périsse?Les convives boivent le vin limpideClair comme la larme des mariéesAux amours sacrifiées.Le marié au visage ébahiDes phantasmes étourdisS’y lancent- Allons boire, braves convives!Poussent la Haine et le PêcherPur est le vin et bonMais c’est un autre, le mariéÉperdue, la mariée s’amènePour le sacrifice paréeCe soir même.Sur le tard, aux feux sous cendrecouvés

45

Nunta neagră

Qui rendent l’être embrouilléD’un pas preste vient le mariéSa bouche chercherBaiser qui semble écraserToute la nature.Et moi, j’observe, les yeux lourds,La forêt celle de poixJ’entends en haut les dieux rire:“Qu’elle périsse!” C’est décidé…De temps à autre la forêt gémitFrappe ses tristes branches, mortesLe monde s’en va, indolentAux désirs désertsC’est alors que de la foule muetteJe surgis, soulagé: MoiDans mon corps la douleur endeuilléeDéfit tout dieuAux yeux foudroyésPar de blanches flammes qui fondentLes silences- La mariée des noces j’envie!Les convives s’amassent, en foule,Ils n’y comprennent rienEt le marié, aux yeux fous:- Au secours!

46


Au bras droit, sauvage lueurLe tranchant d’un couteau.L’inconséquence qui vient…- Arrêtez le carnage, c’est terrible!Aux yeux la haine est comprimée.Devant les dieux courroucésLes arbres pleurent tout bas.À travers branches tordues, disperséesEt les fleurs penchant tout douxLes pétales séchésConvives aux yeux remplis de vinTrop troubles de pêcher.Et les voilà, un marié de plusQu’ils disparaisse, en proie!Des voies devant, mais des yeuxRestent aux aguets.Convives tout alentour.À la bouche affaméeDans les cieux, impatient, un dieuMe les ameute- Allons, trinque avec nous,Qu’ils dissent, effrayés.C’est son visage que je regardeAu fond de ses yeux, des feuxMe questionnent:” tu finis pas?!”

47

Nunta neagră

Et dans le corps, j’aperçoisTout bref l’appel, voulu

Et c’est alors, en heure injusteJe frappe. Ma haine s’en va…La mariée qui sent le heurtSa bouche me tend…

Oh, pauvre geste, posthumeLe peut-on refuser?Offrande, la dernière, devantQue je puisse ramasser.Et je l’embrasse.Le monde pétrifié aux alentoursJe la serre, j’attendsUne nuit, tout autreLes convives s’agitent en vainMenés par la vengeance- Vous, qui m’avez tout détruitÀ l’heure de déchéance- Riez! Leur ai-je ditSans force, aucune- Criez! Leur ai-je dit- Vous avez tué un innocentEnvol du coeur, pur, mirobolant.Et les dieux tout curieux en haut

48


C’est inutile le rêve anéantiLa jeune fille n’est plus.Tardive caresse je quêteÀ qui, c’est la faute?…il a été une fois comme jamais…et ils se sont éperdument aimés.Comme jamais on n’y croit pas…Et ils ont fui dans leur conteLes dieux froids, les gens dursAu fond des feuilles sèches…À ma poitrine silencieuseElle s’endort, cygne soumisQuitté du vol, son corps,Dans le mien s’ébatLe regret. Je veux mourir…Un dernier baiserLes yeux refroidis, la bouche,Le visage glacé…Le cruel blasphème de la vieNous attend, muet…Et je l’amèneEn ce lieuSecret, de rêveDans la forêt se meurtUne lueur de soleilLes convives se tiennent tout de pierre

49

Nunta neagră

Les yeux méchants et renfrognésChacun est à l’attenteDe la poursuite des nocesLes convives s’amassentLe temps rendu muet…Un rouge soleil au coucherPèse sur la bagarreJe les vois par-délà l’autel,Dans la nuit je l’enlèveDans ma forêt alluméeDes murmures s’élèvent…- C’est par ici, chériAux jours cachésOn s’aimait dans les herbesAux fleurs enflammées.- Dans cette étroite allée- J’attends, damnéQue tu sortes, des feuilles,De l’immobile forêtParmi les branches on se baisaitDans des envols nuptiauxLorsqu’à travers brouillards clignaientLes amours astrauxLes yeux en larmesOn fuyait tout.Je m’amenais pour ta joie

50


À l’odeur de terre.Et la forêt est sourde, muetteLe vent s’absente.C’est elle qui me guérit…je ne le puis et je voudrais pleurer…L’oeil trouble, je te porteSur des bras de mortNouveau tribut à la souffranceQue mon âme supporteAuprès du tronc je te déposeSilencieux témoin etPar hasard.Du Grand Commencement- Embrasse donc mon corpsAu dernier moment.Une paix inattendueS’empare du temps.Un dernier baiser.Pas de douleurs, aucune…Par les herbes enlacés,À notre guise, fondus,“À ta joie désirée,À présent, rencontrés”Et le voile de la nuitNous recouvrait divin…Tout doucement dans la futaie

51

Nunta neagră

Les fleurs se closent.La rosée des étaminesPolit notre cheminOù nous nous engageons.“Quel duvet si mouNous couvre divinement?”Le ciel s’endort tout doux,Immense, grand, bleu,“Je ne te vois plus chériÀ mon si grand regret…”À tout jamais fondusSous des fleurs disparuesPar les froides neiges écrasés,Aux yeux séchés.Les convives s’amassent,La tête penchée…Chancèlent troncs d’arbresSecoués par le ventDe l’union pureDu dor avec l’herbeLes mariés gisent, tués par la haine.La forêt pleure…

Traduit par Virginia Bogdan

52


53

Nunta neagră

54


Le nozze nere

Il giorno era di alta fronte Nell’addormentato bosco ... Invadendo di vapori l’orizzonteTra i rami, fil di schiuma intrecciatiNella nebbia, le nubi profilavanoO creavano viottoli di sogno.Su questi morbide foglia alzan rumoreQuando con sguardo pieno di passioneMi dirigo verso lei, tale un lemure...Oh la aspetto come nel passatoChe nasca dagli alberi Correndo infervorata. E dalle labbra e gli occhi di papaveroAccenda di nuovo la forestaCome tante altre volte, In un valzer celeste pazzescoRidendo perche col tempo Io la voglia e la desideri. Il vento fruscia nelle foglie Sinfonia vegetaleAccarezzando la mia palma vuota

55

Nunta neagră

La attendo bagnato di spaventi, E la fronte nella polvere Vedo i suoi occhi come la peceBarlume di petaloIn soave bacio di brina. Sto nascosto all'alba di note La indovino venendo leggermente Sul sentiero tante volteBaciato e perendoE di sole e dell’ombra Del corpo bruciando. La aspetto sulla soglia dell’arcanoQuando saremo a vederciSeparati dal resto del mondo; Dal brutto e la maledizione Il corpo sente l’agile passo... Lei corre nel verde pratoCustodito da alberi Capriola che teme. Mi abbraccia con dolore Mi indovina il pensiero - Zitto! Il sussuro è oggi un grido... Le foglie turbate

56


Tremano sui rami la nostalgiaMentre il pianto, silenzioso e burbero Si stende su di noi. Il cielo non è più blu Gli occhi sono di fiamma. Smarrito guardo il corpo Chino verso la terraVacillante, come un ombra Dissipata nel vento. Quando le labbra tremanti Mi baciano con passione: - Il giorno delle nozze destinateÈ venuto! È oggi ... Piangeva lei, e io sono il piantoDei fiori caduti nel cammino Solo il mio pazzo desiderioQuanto agli occhi febbriliEssi cercano un sentiero verso me: - Fuggiamo, mormora fiaccamente, Ma le mie labbra di pietra Difficilmente pronunciano amaraparola: - Fuggire non conviene,

57

Nunta neagră

Ma sarò sempre con teLa sua mano tremante, dolceSpaventata, triste, mutaGuarda nell’erba appassitaIl pensiero nascosto in me E la sento desiderosa di ardereDall’alto stanno per cadereFoglie morte, bianco-blu. - Non ti posso prendere, rimani,Sii loro, come è il tuo destino ... Lei per primo muatmente guardaIo non la guardo. Nel palmo dellamano Baciato dagli occhi e dal desiderio Dalla luce mite – l’autunno Tesse lacrime nel tappeto. E raccapricciato mi spavento ... Dita come il pianto dell’estate Tremano sul volto bagnato Da tante lacrime pesantiCercando carezza. Intravedo in vaneggiamentoOmbre senza contorno

58


Che fuggono poi nella foschiaSopra foglie sanguigne Nel bosco che lava la mia mano... E lei piange e mi chiama, io non odo. Porto in me pensiero crudeleE lascio il vento ad asciugare la mia la-crima Correndo stordito con il pensieroAi covitati del mimento, terribili, Tremo. Non sono solo Tra tante diecine di guardie Li vedo rovistare la terra : - Non c’è la sposa? - Non c’è anche ... - Non c’è!Lo sposo è perso al pensiero Che aveva avuto la sera precedenteChe si sposerà con il vento. Il mio corpo raccoglie il cantoRisonanze tristi, morte, annegando il riso-piantoNelle loro cascate vane. Lei era venuta ad apportarmi

59

Nunta neagră

Il sacrificio dei sacrifici, Io con la mia mente balordaLa fermai tra le ciglia. Le foglie guardano in esseLa disperazione del nostro giornoQuando sotto l’avvelenamento dellabrinaDenudano foreste blu. Il cielo, rosso come una ferita, Insensibile, orrido, postumo Brucia il mondo vegetale Strecciando boschi di fumo. Il mio corpo, compreso da afflizione, Alza preghiere verso il cielo: - Dei, chiedo misericordia! Gli dèi tacciono, silenzio di gelo ... - Se siete immortali Date nascita a celesti amoriE accogliateci da voiNel cielo ricoprito da piogge Se sapete amare come noi! Blandamente l’autunno strecciaRami tentennati nel vento

60


Sotto alberi compresi da spaventiVengono i convitati canticchiandoIntegrando il corteggio.La ragazza piange pianoI capelli spioventi in onde I suoi occhi cercano l’aiutoDi quel che non è venuto. Essi vestiti di festa Fan tremare il fogliame La sofferenza è sotto il peso Dell’incurante andatura. E verso i tavoli distesiDei sentimenti che muoionoSulle labbra accese. Triste, tremandosi l’instante, la nostalgia si schiaccia l’ala; Ed è sceso bruciandoNel tempio gli dèi consulenti; Questa volta è giudicatoIl tuo pensiero, poeta: - Che cosa è? Amore? Amore? - Gli mortali hanno il diritto di amare? - Sparisca l’innaturale audacia?

61

Nunta neagră

I commensali bevono dal vinotraslucido, Puro come la lacrima delle spose im-molate, Nei momenti in cui si uccidono amori. Sul volto dello sposo degli stuporiSi scagliano stordite, Come bianche creazioni. - Vienite a bere ancora, onorati com-mensali! Esortan l'Odio e il Peccato. E 'chiaro e buono il vino Ma lo sposo è un altro. Passa triste la sposa Per grande sacrificioAdornata stasera. Più tardi, quando fuochi ardono senzafiammaAnnebbiando la creatura, Lo sposo arriva affrettatoE le cerca la bocca. Il suo bacio sembra aver schiacciato La natura.

62


Intanto io guardo con gli occhi pesanti La foresta come di pece. Sento come dall’alto gli dèi ridono: "Che muoia!" Così, hanno deciso... A quando a quando, la foresta geme Colpendosi i rami tristi, mortiImpassibile il mondo passa Sui desideri vaniE allora, dalla plebe ammutitaAppaio dimenticandomi la paura: Io. Nella carne, il mio dolore offuscato Sfido qualsiasi dio. Gli occhi come estirpati da un fulmine Con bianche fiamme che fondono I silenzi, dico: - Voglio la sposa di questo matrimo-nio! I convitati gridano nel mondo; Non capiscono cosa sta accadendo E lo sposo dagli occhi pazzi: - Acccorrete! Aiuto!E nella mano destra, lucicca selvaggiaLa lama di un coltello.

63

Nunta neagră

La sventataggine è qui, arriva ... - Stop alla macellazione, è terribile! Negli occhi gli si raccoglie l’odio. E davanti agli dèi scatenatiGli alberi piangono soffocatiTra rami storti e dispersi. Quando i fiori si chinano lentamenteI petali secchi. I convitati si riempono col vinoGli occhi troppo turbati dal peccato. Ed ecco, uno sposo è di più,Che sia dato in preda alla morte! Di fronte a me si apron sentieri, Ma i miei occhi sono in agguato. I convitati fremono di tutte le partiE le loro bocche sono affamate. Un dio impaziente dal cielo Li mette contro di me. - Vieni, sta con noi, a bere vino, Mi invitano loro con paura. Il volto di lei io guardo ora Nei suoi occhi ci sono luci Mi domanda forse: "non finisci?"

64


E nel corpo con un brivido risentoLa breve spinta, richiamata.

E poi, al momento sbagliato Colpisco. Il mio odio scompare ... La sposa sente ch’io ho colpitoE mi offre la sua bocca ...

Oh, il suo povero, postumo gesto,Come rifiutarlo? ... Questa è l'ultima offerta nel camminoFino a che ancor a coglierla èpossibile. La stringo al pettoDavanti al mondo assiderato, La stringo e aspetto Un'altra notte. I convitati si agitano indarno Spinti dal pensiero di vendetta. - Voi colpiste su tutto ciò che hoAll’ora della disperazione. - Ridete! ho detto loro. Pur non avendo il potere.

65

Nunta neagră

- Gridate! ho detto ancora.- Avete ucciso innocenteUn volo di cuore puro. Gli dèi mi guardavano dall’altoindolenti.Il Sogno era stato ucciso – La ragazza non c’è più. Tardiva consolazione cercoE a chi la colpa?

... È stata una volta, come nei conti ... E si sono amati e non pensare a come Si potrebbe mai amare ... E sono scappati nella loro fiabaDalle fredde divinità, dalle dure per-sone Nelle foglie secche ...

Sul mio petto silenziosa Lei dorme, cigno obbedienteIl corpo abbandonato dal volo.Nel mio essere si dibatteIl rimorso. Voglio morire ...

66


Vorrei baciare di nuovo I suoi occhi freddi, la sua bocca, Il suo viso ghiacciato ... La vita è crudele maledizione Che ci attende muatmente ... La prenderò con me, allora.E la porterò ad un posto Di mistero e di sogno.

Nel bosco sta per morireUn luccicore di soleI convitati sono di pietra Con gli occhi brutti e crudeli, E ognuno attendeIl dopo di questo matrimonio. Stanno poi in mucchioNel tempo amutito... Un tramonto rosso Si lascia sopra la liteIo guardo al di là dell'altare, Galleggiando di notte con lei, Nel mio bosco di brace Asolano sussurri ...

67

Nunta neagră

- Qui venivamo, amore Nei nostri giorni di nascosto E ci amavamo nelle erbe Con i fiori accesi. - In questo piccolo vicolo Aspettavo dannatoChe facessi capolino dalle foglieDel bosco immobile. Ci baciavamo fra i ramiIn nuziali voli, Quando si agitavano per le nebbieAmori astrali. Sfuggivo con le lacrime agli occhi Tutte le cose del mondo. Venivo a godere Il profumo della terra. E la foresta ora è sorda e tace Non percorsa dal vento. Con il dolore vado ... vorrei piangere, ma non posso ... Ti porto con occhio velatoTra le braccia di morti Dando ancor tributo al dolore

68


Che fa nido nella mia animaTi siedo al tronco Che è stato sempre tranquillo Un testimone involontario Al Grande inizio- Baciandomi il corpoNegli ultimi secondi. Una pace non desiderataScende nel tempo, pianamenteTi bacio ancora una voltaDolori non ne risento piùAbbracciati dalle erbe, Insieme, come abbiamo voluto Aspetto il tuo godimento. "Ora che ci siamo incontrati..." E sento come la notte con il suo veloCi copre divinamente ... Pian piano, nella forestaAnche i fiori si chiudono. Tra gli stami la rugiadaInargenta il camminoChe ora varchiamo. "Che piumino così morbido

69

Nunta neagră

E divino ci inviluppa? " Si addormenta liscio anche il cieloEnorme, blu, grnadioso."Non ti vedo più, amato E quanto mi dispiace ... " Per sempre ci confondiamoSotto i fiori che non sono più Schiacciati dalla fredda neve Mentre gli occhi non piangono più. I convitati stanno in mucchio, Hanno la testa in terra ... Si barcollano gli alberi Scossi dal vento Nella pura fusioneDel desiderio con l’erba Giacciono uccisi dall’odio Gli promessi sposi.La foresta piange ...

70


71

Nunta neagră

72


Чёрная свадьба

Из лессной постели мятойУтро лоб свой поднимает...Сквозь ветвей фату цепляя,В пене мир весь утопляя,Небо, колыбель мечтов,Сердцу открывает взор.Утопая в шум листвы,Открываю путь в мечты...Горя страстю, к ней, любимой,Привидением бегу.К ожуданию привычный,Предвкушаю появленьеИз травы, листвы, небесПрекраснейших из принцесс.Аллым ртом и взглядом томным,В танце света и тени,Нежным смехом заливаясь,Приглашает в мир любви.Ветер нежно шепчет в листьяСимфонический кусок,Мне ладонь нежно ласкаяИ я жду. Страх мне дружок.

73

Nunta neagră

Влажной глиной охлаждаюБуйную головушку.Чёрный взгляд меня терзаетАллый рот как лепестокНежность инь в себе несёт.Жду её в рассвете нот Чувствую её приходНежной поступью ласкаяВ смеси солнца и тенейТропу жаром обливаяВсё вокруг стремится к ней.Жду её в пороге тайныКогда сможем встретить взглядСтанет мир для нас стенойПроклинаньем, горький яд.Лёхкой поступью ступаяПогружаясь в зелень троп,Лес её оберегаетОглушая песню стоп.Она томно обнимаетВкрадываясь в горечь думТихо шепчет мне: молчи!Шопот оглушает шум. Листья вздрагивают тихоИ бросают веток в дрожь

74


А мы плачемИ никто не может нам помочь.Набо потеряло цветГлаза горят как в огнеБлудно всматриваюсь в тельцеПрильнувшее к земле.Как туман она прозрачнаРасплываясь в ветерке.Губы вздрагивают томноВ поцелуе слышу стон:- День проклятой свадьбыНаступил. Сегодня он...Она плачет. Я стал стономВсех цветов поникших вмигОшарашенный известиемБольно сглатываю крик.Прошептала: - Убежим..Но холодными губамиТрудно вырывая слов:- Убегать двоим нельзяОбещяю тенью бытьДля тебя.Томно вздрагивает ручкаВся в испуге, грусти дум...Вялую траву ласкает

75

Nunta neagră

Вся желанием горя..Из высот снежится мёртвая листва.- Бег не выход, ты останься,Будь его как долг велит.Молчя смотрит. Прячю взгляд.Из любви, слез, горьком светеОсень шьёт себе наряд.Вздрагиваю весь в испугеЧувствую её ладоньНежно мне лицо ласкает,В слезах пальцы утопаютИщут любовь...Как в бреду кошмар мне виденТени появились вдругСквозь густой туман бегуВ лес что моет мне щеку...Она плачет и зовётЯ не слышу зова стонУношу с собою мысли...Ветер сушит мне слезуДушат мысли, Образ тени разрывают душу.Не один я. Где-то тениИщя всюду, рыщя лес:- Где невеста?

76


- Нет и...- Нет!Жених стонет к мыслям чёрнымС ветром связана она...Моё тело в зборе нотТомно, грустно песню воет В смехе - плаче утопаяЯму смерти себе роет.Прибежала в лес ко мнеЖертву жертв преподносяС головою в блудном снеЯ закрыл её в ресницах...Листья смотрят в блудный мирГоре послано с небесИ под поцелуев иниРаздевает синий лес.Небо медленно кровитсяРавнодушно, без вопросМир леснои горит в огнеРасплетая дымных кос.Моё тело томно плачетВозвышая к небу зов:- Боже, милости прошу...Но небо дарит тишину.- Да, я знаю, вы безсмертны

77

Nunta neagră

Любите дарить любовь,Но возьмите нас с собойВ небеса покрыты тьмыЕсли любите как мы!

Нежно осени рассплетаетВетки в танце на ветруПод деревья в шоке страхаСвадьба пляшет на ходу.Под конец она, невеста, Плачет тихо, давя стон,Волосы в распаде волнГлаза в поисках спасенияИщут друга...нет его.Гости в праздничных одеждахВызывают боль в душеТопчут в танце плачь её С равнодушием.И столы полны, готовыВсех гостей к себе принятьВ бледном ликеЛиш глаза горят.В храме боги на советеВ суд берут тебя, поэт:- Что у них: любовь, влюблённости?

78


- Могут миряни любить?- Эту смелость наградить или убить?А гости пьют белое виноПрозрачный как слеза невестКогда идут как жертвы под венец.На бледном лике женихаВидны его ведения:- Так выпьем, гости, мы сполна,Подталкивают грех и гнев,В бокалах белое виноХотя жених не тот.Невеста грустно смотрит в никудаГотова к жертве, принаряжена,И когда в ночь гаснут огниИ тени покрывают лицаЖених приходит в торопяхИща губами пленницуИ поцелуй его как бремяДля всеи природы тяжесть.

А я смотрю на чёрный лесИ слышу смехи из небесГолоса как гром слышны:"К смерти их!" Судьбы наши решены.

79

Nunta neagră

Тихо стонет старый лесВетви ломя на ветруРавнодушно мир молчит...Боль в душе не утерпляПоявляюсь смело яПротив всех богов. Как молнии глаза горятИ громом выкрикнут уста:-Невесту я хочу!Все гости в крике ужасаНе понимают что кудаЖених как в блудном сне бежитКричит: - Поймать его!И в руку заблестает ножКак дикий клык кусать готовБезумье - вот оно...-Остановите бойню вы!В глазах всё зло собралось вмигПеред богами свет поникДеревья плачут в тишинеВ ветвях отчаяньеКогда цветы разбрасываютсухое ожидание...Все гости пьяны от вина,Опьянены грехами

80


Один из женихов чужойИ жертва для охотыПередо мною сотня тропЯ убежал с дороги.Все гости ищут словно псыЗовя к себе подмогуИ бог вмешался сногоИм указал дорогу.- Ты рядом сядь, пей из вина,Зовут меня из страха.Гляжу как милое лицо,Глаза её, мой свет,Мне задают вопрос:"Когда закончешь этот бред?"И тело вздрагивает вмигК себе меня маня.

Тогда, в тот чёрный, дикий часУдарил. Ненависти нетНевеста приняла ударВсем телом отдаваясь мне.

О жест её, последний онКак можно отказать?Последний дар её любви

81

Nunta neagră

И я готов принять.К груди её я прижимаюТолпа немеетИ я ждуДругой ночи.Зря люди мечутся в толпеС желаньем мести.- Убили всё что я любилВ часу отчаяньяТак радуйтесь, хотел сказатьС трудом сдавив молчание,-Кричите вы, сказал опятьУбийцы двух сердецСтрелки любовного полёта...С тоскою смотрет бог с небесНо зря: мечта разбитаОна убита.Ищу вокруг успокоеньеСкажите чья вина?...за тридевять земель,в тридесятом царстве..."мы выдумали себе сказкуПрячясь от злых сердец От равнодушие боговВ листвовый осени венец.

82


К моей груди тихо прильнувСпокойно спит мой белый лебедьВ полёте умерло крылоГрудь рвётся-от сожелений.Я смерть зову. Целую нежноПохолодевший аллый рот,Глаза, холодное лицо... Жестоко наказали насВ один проклятый, чёрный час...Поднял её я и унёсВ местах где чёрный лес заросГде место таин и мечтовГде тень и мраки строят дом.Толпа окаменевшая стоитОни стоят и время ждётКакой же в этот кровянной закатБудет поворот.Гляжу на них через алтарьПлыву я с ней сквозь ночьВ мой старый лес, как сквозь огоньОт шопота их прочь.- Здесь наше место, помнишь ты?Здесь прятались от шумаЗдесь собирали мы цветыСтеля их на ложе любви.

83

Nunta neagră

- На той тропе тебя я ждалЯ звал и слушал эхо,Ты появлялась из листвыИы сказачного леса.И поцелуи сквозь ветвейДарили мы друг другуВ полёте свадьбы и мечтыК звездам ищя дорогу.Бежали мы теряв слезуОт суеты людейК земле прильнув мы наслаждалисьИгрою света и теней...Но лес молчит, ветер затихЯ прохожу сквозь чащуИ боль прошла, но грудь всё ноетИ хочется завыть...Туман в глазах. Её несуС руками мертвеца На ту далёкую тропуЧто нам свидетелем была.Ложу я тихо дар любвиНа влажную траву,На алтаре наших мечтов И к роднику годов.- Целуй меня в последний миг

84


Я слышу смерти зовСквозь время тишина проходитГотовя вечный кров.

Целую я и боль прошлаТрава нас приняла в обьятьяВдвоём на вечность как мечталиВ конец узнали счастье." Ах, наконец вдвоём, одни"И ночь нас покрываетЗемля к себе зовётИ вечность принимает.В дремучий лес покой зашёл,Цветы поникли, закрываясь,Иы белых лепестков росаТропу нам освящяетИ мы с тобой идём..."Как много белых лепестков,Божественного пуха!"Небо заснуло в синевеСвященнейшего духа."Тебя не вужу я, мой друг, И как я сожалею...”Мы связанны на вечь сейчасИ лепестки над нами млеют

85

Nunta neagră

Раздавленны под тяжесть иниГлаза сухие как пустыни...

Толпа на нас смотрелаПоникнув головой...Шатаются деревьяИ ветер бьёт сухой...Сплелась трава с любовьюВ одну мечту святуюНо ненависть убилаЛюбовь мятежную...И плачет лес...

86


87

Nunta neagră

88


Boda negra

El albor abre los ojos En aquel bosque durmiente...Invadiendo el horizonteCon vapores de la bruma, Enroscados a las ramas Cual guirnaldas de espumaSe abrían en las nubesNuevas sendas de ensueñoSe levanta alborotoEn las hojas del caminoCuando ardiendo en anhelo Me dirijo hacia ellaConvertido en espectro...Esperando como antaño Que surja de las tinieblas Y venga a mí corriendo.Encendiendo el follajeCon su boca - amapola Como tantas otras vecesEn celeste torbellinoY su mirada risueña Me invita a desearla.

89

Nunta neagră

Por los árboles circulanSinfonías vegetales,Con la mano temblorosa Acaricio mi palma Que ahora tristementeSin su presa se encuentraY vislumbro en el sueloSus ojos de azabacheComo pétalos ardiendoEn suave beso de hielo.Tras los cánticos del alba La espero escondido Mientras la siento llegandoPor la senda que sembramos A menudo con mil besosDespués desapareciendoEsfumada por las llamas De su cuerpo abrasado.En el umbral del arcano la esperoCuando nos podamos verAlejados estaremos De este mundo malo, feoQue siempre nos maldecíaComo cierva asustada Se desliza por la senda

90


Guarecida tras las hayas Mientras con todo mi cuerpo Siento su paso ligero...Me abraza doloridaY su mente adivina lo que pienso: - ¡Calla!Murmullar es hoy un grito...Por los ramos estremecidosAletea la añoranzaY el cruel, mudo llantoSe apodera de nosotros.El azul pierde su brilloY los ojos echan chispas.Aturdido miro al cuerpo Inclinado hacia la tierraVacilando cual la sombra Disipada por el viento.Con sus labios febrilesMe besa apasionada:- ¡Ha llegado ya el día De la boda decidida!...Ella llora, soy el llanto De las flores del camino Que perecen deshojadas Mientras mi amor oscuro

91

Nunta neagră

En el frío de sus ojos Busca sendas que me llevenHacia mí, lo más adentro:- Huyamos de aquí, susurra, Y su voz parece muertaMas mis labios de piedraSueltan amargas palabras:- No es digno esconderseDel sino predestinado,Siempre estaré contigo.Su mano con temblor suave Asustada, triste, mudaBusca por las hierbas secas Pensamientos escondidos Y la siento consumidaPor el fuego del deseo Del azul del cielo caeLluvia de hojas blancas.- No puedes venir conmigo,Quédate aquí con ellos,Como pide tu destino...Ella mira sin hablarmeEn la palma de la manoDonde había recogido Besos de amor y ojos.

92


Yo prefiero no mirarla.De la luz melosa el otoñoTeje lágrimas en su paño Me estremezco asustado.Cual las nubes del estíoDedos tiemblan en su caraHúmeda de tanto llantoBuscando allí ternura.Vislumbro en el delirioSombras que se difuminanPor hojas sangrientasAtravieso aprisaEl bosque nebulosoQue mi mano ha limpiado.Ella gime, grita, lloraNo la oigo, dejo que el vientoSeque las lágrimas en el rostro.Llevo en mí el cuadro cruelDe convidados grotescosTiemblo porque ahora mismoYa no me encuentro a solasSino entre cien monteros Que la tierra huronean:- ¿No vieron a la novia?No la vimos, ¡no está!...

93

Nunta neagră

Perdido está el novioAl pensar que anoche mismo Había presagiado Sus nupcias con el viento.Mi cuerpo reúne cantosSonidos tristes de muerteAhogando risas, llantosCon sus caídas en vano.Ella vino a entregarmeLa ofrenda soberana Yo con mi mente confusaLa detuve entre pestañas.Las hojas miran sorpresas El dolor de nuestro díaMientras bajo la escarchaDesvelan bosques azules.Las llagas rojas del cieloImpío, feo, siniestroIncineran hierbas tiernas Soltando bosques de humo.Con el cuerpo abatido de dolorLevanto rezos:- ¡Dioses, pido clemencia!Su silencio hiela el aire:- Por si sois inmortales,

94


¡Cread amores celestes,Recibidnos en el cieloResguardado de tormentasSi amar sabéis que es!El otoño con ternuraDesgreña ramos desnudos.Entre árboles asustadosPasa el cortejo alegreMientras que la novia lloraSin que la oiga algunoSu pelo cae en cascadas Sus ojos buscan ayudaDel amado que no viene. Comensales ataviadosHacen temblar el follaje Y el alma de la jovenBajo el peso de su paso Por las mesas del banquetePerecen los sentimientosEn los labios ardientesSacudiendo el presenteEl amor quebró su ala Y cayó envuelto en llamas.En sus templos los diosesTardan en hallar acuerdo

95

Nunta neagră

Mientras te juzgan, poeta:- ¿Qué es eso? ¿Amor? ¿Apego?- ¿Deben amar los mortales?- ¿Se atreven demasiado?La gente bebe del vino Límpido y ambarinoCual las lágrimas calientesDe las novias sumisasQue aceptan ser ofrendas.El novio no puede Salir de su asombro Mientras fantasmas blancosLe invaden el rostro.- ¡Bebamos! incitan a los comensales El Odio feroz y el Pecado El vino es limpio y bueno Y otro es el novio querido.La novia pisa con tristezaAtaviada esta nocheEn sacrificio supremo.Más tarde, cuando fuegos mortecinosAnieblan solitarios parajesAprisa llega el novio destinadoSe acerca a la boca de la jovenY con su beso ignorante

96


Va aplastando el universo entero.Yo miro con ojos plomizosEl bosque envuelto en la pez másnegraDe más allá oigo las risasDe los dioses desalmados.“La muerte” ya han decididoDe cuando en cuando gime el bosqueEntrecruzando ramos secos,La gente pasa indiferentePisoteando sueños vanos.Entonces, del gentío acallado,Soy yo que con mi cuerpo doloridoEnfrento hoy los miedos soberanosY desafío el poder divino.Relámpagos queman la vistaY llamas blancas ahogan el silencio- ¡La novia es lo que pido de vosotros!Los comensales de más allá del mundoGritan sin entender lo ocurrido.- ¡Socorro!, gime el novio con ojosalocadosA su brazo derecho luceLa hoja salvaje de navajaEl pensamiento insensato viene:

97

Nunta neagră

- ¡Parad esta matanza, os suplico!El odio le invade el rostroDelante de dioses furibundos,Los árboles ahogan sus gemidosEn ramos enredados por el vientoCuando las flores marchitas del ca-minoInclinan suavemente sus pétalos.Los comensales no dejan de beberEl vino ambarino de sus ojosDemasiado nublados de pecados:Un novio sobra entre nosotros¡La muerte es su sino!Delante se abren senderosYo sigo vigilando el caminoLos comensales claman a lo lejosCon boca hambrientaDel cielo dioses ansiosos Incitan a la gente en mi contra:- Un rato quédate aquíPara beber un tragoMe animan ellos asustadosLos ojos de mi novia Parecen alumbradosComo si preguntaran: “¿no quieresacabar?”

98


Y en mi cuerpo siento como bajaEl acicate corto, deseado

Y entonces, a hora maldecidaDoy el golpe, el odio se esfumaLa novia siente la hoja de navaja Y me tiende su boca.

Oh, ¿cómo podría rechazar Su gesto de amor postrero?¿Cuándo podría recogerLa última ofrenda del camino?La tengo a mi pecho cobijadaDelante de la gente asustadaLa tengo abrazada a mi pecho Esperando que llegue otra nocheEn vano se agitan comensales Por la venganza animados:- ¡Vosotros sois los culpablesDe haber matado a la hora ingratael único amor que tengo!- ¡Pensad! les dije,Pero no tuve la fuerza. - ¡Gritad ahora! les pedí.Vosotros sois asesinos De vuelos puros, inocentes,

99

Nunta neagră

De corazones que se aman.Desde sus cielos encerradosEn vano miran los diosesLas alas de los sueños son quebradosLa niña se ha ido.Muy tarde busco el consuelo¿Y quién es culpable?Érase una vez que se eraUna pareja no como una cualquieraQue se amaba tanto que huyóDe hombres y dioses desalmadosRefugiándose en mundos de ensueñoTras hojas secas ocultados.

Sobre mi pecho en silencio duermeLa novia como un cisne amansadoSu pecho agotado es de vueloEl mío en pesares atormentado Quiero morirme yaUna vez más le besoLos ojos fríos, la boca, la mejilla he-ladaCruel es el destino que nos maldicemudoLa llevo en mis brazosHacia tierras ocultas en misterio

100


Entre las hayas perece lentamenteEl último suspiro del ocasoLos comensales con sus ojos crudosEsperan impasibles como piedras El desenlace de la maldita bodaAguardan todos juntosEn un tiempo inerte.El sol rojo de ira Se pone sobre ellosEl altar nos separa del mundo tan mezquino Entramos en mis bosques de brasa que susurran Llevándola en la noche sobre alas oscuras- Aquí era donde, antaño, mi amadoVeníamos a besarnos ocultos en las hierbasEran horas felices, de nadie sabidasY flores de la tierra ardían en el prado- Por las sendas estrechasYo, alma condenada, Esperaba que salierasDel bosque adormecidoEn ramos nos besamos

101

Nunta neagră

En vuelos nupcialesMientras amores astralesEn nieblas palpitaban.Huía de este mundoCon lágrimas en los ojosVenía a entregarte El olor de la tierra.El bosque calla mudoSin escuchar el vientoMientras mi sufrimientoEn hojas se sosiega.Quisiera llorar, pero no puedoTe llevo con ojos turbiosEn mis brazos de muerto Despertando de nuevo El dolor de mi almaTe dejo descansar Contra el árbol mudoQue sin querer ha sidoTestigo sigilosoDe nuestro Gran Principio- Besándome el cuerpo En último instanteLa paz no deseadaDesciende suavemente.Si vuelvo a besarte

102


No vuelvo a sentir dolores de antaño.En brazos de las hierbasTal como deseamosUnidos estaremosTu gozo esperando.“Ahora nos hemos encontrado”Y mientras digo eso Siento como la noche Nos guarda bien cubiertosEn su lienzo divino.Despacio las flores Del bosque se encierranEl polen de estambres Envuelve el caminoQue para nuestro pasoSe abre adelanteEn rocío dorado Y polvo fecundante.¿Qué mágico pañueloNos lleva con dulzura?El cielo azul, inmensoApaga su ternuraMientras para descanso Esfuma su color¡Yo ya no puedo verte,

103

Nunta neagră

Qué pena, mi amor!Unidos estaremos Por siglos de los siglosDejándonos hundidosPor la nieve tan fría.Las flores marchitadasSirven de escondrijo Mientras ojos queridosYa no pueden llorarLos comensales tristesAcuden cabizbajosA ver los dos amadosYaciendo a la tierraMatados por el odioDe haberse atrevidoA festejar la bodaEntre el anhelo puroY el olor a hierba.Los árboles vacilanMecidos por el vientoEl bosque entero llora...

104


105

Nunta neagră

CUPRINS

Nunta neagră ............................................ 5

The Black Wedding .................................. 21

Les noces noires ....................................... 39

Le nozze nere ........................................... 55

Чёрная свадьба ....................................... 73

Boda negra ............................................... 89

106


Documents

Gheorghe Andrei NeaguGândul tăinuit din mine Şi o simt dorind să ardă Din înalturi stau să cadă Frunze moarte, alb-albastre. - Nu te pot lua, rămâi, Fii a lor cum ţi-e ursita