- 1 -

- 2 -

Ionel Mony Constantin

În oglindă

(parodii)

http://insemneculturale.ning.com/

- 3 -

Coordonator: Ion Lazăr da Coza

Corectare și coperta: Vasilisia Lazăr (da Coza)

Tehnoredactare: Gina Zaharia

Asistenţi: Sofia Sincă

Ana Cîmpeanu

Corina Militaru

Alexandru Bolache

Copyrightul asupra textelor aparține, exclusiv, autorului!

~ 2015 ~

- 4 -

În oglindă stă adevărul

Tehnic vorbind, adică luând din DEX definiţia (însă doar partea ce ne ajută

la înălţarea eşafodajului discursului nostru), parodia este o creaţie literară

(muzicală sau plastică) în care se preiau temele, motivele şi mijloacele artistice

ale altei opere literare (noi o să ne oprim doar la poezie), ori ale unui autor (în

genere, poet), în scopul de a obţine un efect satiric sau comic… Nimic mai

simplu, vom zice. Ne înarmăm cu o „oglindă”, musai cu sticla uşor vălurită,

pentru a deforma imaginea reflectată, iar dacă ne ajută şi zeul grec, Dionisos, ori

echivalentul său… – vai, era să zic „parodia sa”! –, zeul roman, Bacchus, care să

aburească (tot la figurat) oglinda, treaba e ca şi făcută. Or nu-i chiar aşa! Pentru

a fi un bun parodist, îţi trebuie har. Întâi şi-ntâi ai nevoie de acel fler ca să

descoperi poezia şi autorul ce se pretează la aşa ceva, apoi îţi trebuie delicateţe,

„floretă, nu halebardă”, cum zicea un distins creator (Mda!…), de se credea şi

epigramist (de două ori „Mda!...”), ca să evidenţiezi umorul involuntar dintr-o

operă parodiată, ca să duci în ridicol patetismul nesesizat de autorul parodiat sau

vetusteţea subiectului abordat… Ca o primă concluzie, putem spune: „Ridendo

castigat mores!” (Cu umor sancţionezi moravurile!)… Dar, dacă recitim

definiţia de mai sus, nu acesta este principala ţintă a unei bune parodii.

Chiar de la începuturi, parodia a stârnit controverse privind utilitatea sa.

Mulţi s-au întrebat şi încă se întreabă care e aportul, în literatura naţională ori

universală, a acestor creaţii. Fără a căuta să tranşăm aici şi acum disputa,

dimpotrivă, dorind să o lăsăm „în coadă de peşte” aducem şi alte argumente în

favoarea ei, pe lângă cele înşirate deja, dar şi câteva contraargumente:

nenumăraţi poeţi valoroşi au fost redescoperiţi din momentul în care au fost

parodiaţi; multor poeţi li s-a reconsiderat opera originală după ce au ajuns

celebri ca parodişti; unii tineri şi-au „format” mâna făcând parodii; neştiuţi

cititori au trecut de la cititul parodiilor (lecturi aparent frivole) înspre opere

„grele”… De partea cealaltă, sunt esteţi care vituperează parodierea autorilor de

geniu, trecuţi în eternitate, susţinând că astfel li s-ar fisura aura. Să le împărtăşim

părerea sau să le spunem că, în acest domeniu, nimic nu-i/n-ar trebui să fie

sacrosanct? Avem şi poeţi care, dintr-un ego hipertrofiat, „zvârle cu toporul”

după făptuitorul de lezmajestate. (Să vedem ce-or mai face dumnealor după ce-

or da colţu’!). Acestora li se adaugă poeţii ignoraţi de parodişti, pe motiv de

(non)valoare…

Cum suntem imparţiali, şi ca să ne întărim şi mai mult imparţialitatea, hai

să privim împreună În oglindă – cartea virtuală a parodistului Ionel Mony

CONSTANTIN, apărută sub egida site-ului ÎNSEMNE CULTURALE –, unde,

prin exemplificări de soi, ne convingem că scopul unei parodii este acela de a

obţine un efect satiric sau comic. Un bonus cu miros de iarnă tânără.

Ion Lazăr da Coza

- 5 -

În pahar îi vinul

Mirobolantă carte! Mi-ro-booo-lantă!

Paralelismul congruento-divergent, cognitiv, al unghiurilor ascuţit-obtuze

de reflexie, însă şi de refracţie (prin fundul paharului), dar şi al vederii obtuz-

ascuţită a autorului (adesea ochelarii i se lasă câş pe-o nară) creează,

minimalizând, un spaţiu atât de vast, încât zeci de galaxii (nu) suferă de

claustrofobie între poezia originală şi parodie, şi totuşi, regal-crinastic şi

antonistic, bravul nostru autor… ce zic io „brav”? de-a dreptul autor genial,

nesuferind, însă şi nesuferit – ah, nerecunoscătoare societate! – de agora(fobie),

e un tribulind neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Sau mai ştii?...

Himalayana sa creaţie (pentru expresia aiasta, maestre, mai toarnă un pahar!)

trebuie privită prin prisma eternităţii ne, -efemere). Visceralitatea tornadist

aerată a compactatului mesaj, nu ăl şapirograf, cum am fi tentaţi tendenţios să

credem, aburit ca o turbină aluvionar-aisbergă, că şi Titanicul a suferit de

aceeaşi sacrosantă mângâiere scârţâită, e remarcabilă. Dar zaţul sau relicvul

păşunist ne împiedică să vedem zenitul nadirului acestei creaţii tita(i)nică,

dându-ne avânt apter, căzând în elicea intempestivă a ingratitudinii ascendent

prăbuşitoare încât – oh, Orfeu! – nici Parnasul nu ne va plânge de milă (o milă

marină = 1852 m, cea terestră = 1609 m), iar toloaca lui Elizeu nu ne va îngădui

să-i păştem vacile senioriale (ce-i drept, mai slab cotate pe piaţa Unguentului

decât junincile de Kobe!). Nici măcar contracost! (Eu, din curtea maestrului, nu

plec fără portbagaju’ plin.)

Reîncepând începutul reîntrupat phoenixistic, eluctiv-cocupiscent, dragat

steluloid, căci visceralitatea de care vorbeam mai sus – nu că ar fi caducă ca o

nucă – întocmeşte, însoţind discret şi cu ecouri vasteoase, îngemănarea altoindă

a originalului cu neeluctabilul contabilicesc şi ireductibil al fiinţării dedublatului

amniotic. Siguralmente că vituperos şi canonic, boem-aprioritizant şi/sau/poate

concesiv-rebelizant, demersul nostru vitruvian (vorbesc în numele autorului),

(vorbesc în numele autorului), tălăngind pe plaiul nedinescian sau pe pleiboiul

brumaruit, interpretat sangvin (dar şi sepios, o să opineze negreşit cetitoriu’, pe

bună dreptate) prin sinele absolut, dagherotipând totuşi vetuste obstinaţii,

incastrabile-n habitacluri ospitalier-migratoare, certificate până şi de baba

Vanga, pe când era domnişorică nurlie!... Puşca şi cureaua latăăă… Pe ceilalţi,

noi, becaliceşte, îi apostaziem cu vigilenţă paleo-post-iurigagariană! Şi

tuităristă! Numai să fie şi vegano-liricistă (scăldată musai şi obligatoriu în

transpiraţia lui Bacchus), că (doar) la asta se pricepe de minune, ţinând strâns

oglinda la piept, parodistul, rondelistul, soneti… într-un cuvânt poetul, dar şi

prozatorul… într-un cuvânt scriitorul-pivnicer, domnul IMC!

Vom reveni. Vom reveni!

Ney K. Criticel-Prefatzescu (pt. cf. da Coza)

- 6 -

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Nichifor Crainic

Întrebat-am vântul, zburătorul

Bidiviu pe care aleargă norul

Către-albastre margini de pământ:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor

Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,

Candela ce legăna-n tărie

Untdelemnul cântecului sfânt:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns

În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,

Oarba care vede-n întuneric

Tainele necuprinse de cuvânt:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea

Marele-ntuneric, vei vedea.

Unde sunt cei care încă sunt?

Ionel Mony Constantin

Întrebat-am azi, comentatorul

De TV, atotcunoscătorul

Ce manipulează orice gând

Cât vom mai răbda şi până când?

Cât vom mai răbda şi până când?

Zise acesta: Nu e nici un zor

Toate le răstălmăcesc la timpul lor

Întrebat-am la preşedinţie

Pe consilierul care ştie

Cum să abereze surâzând

Cât vom mai răbda şi până când?

Cât vom mai răbda şi până când?

Zise consilierul: Vei vedea

Când te voi minţi, la vremea sa

Întrebat-am şi pe candidatul

Pentru Parlament, imaculatul

Care-ţi cere votul promiţând

Cât vom mai răbda şi până când?

Cât vom mai răbda şi până când?

Zise candidatul: Vei afla

Doar atunci când porcul va zbura

- 7 -

Duminicile toamna

Angi Cristea

Duminicile toamna au gust de tămâie,

Câmpia respiră dintre lanuri solemn,

Sus pe dealuri fură grauri gureşi în vie

Cerul sculptează inimi livide în lemn.

Duminicile toamna sunt grele, rotunde,

Frunzele galbene ţipă-n stol de cocori

Ochiul vânăt al cerului se scurge-n unde,

Peste apele tulburi trec valuri de nori.

Duminicile toamna au şerpi la picioare,

Munţii îşi latră singurătatea-n stână

Căpriori sar pe stânci sărace de soare,

Cerul îşi piaptănă astrele cu-o mână.

Duminicile toamna miroase-a tămâie,

Stele se aprind în altarele nopţii,

Sufletul în arbori mutilaţi încă scrie

Gustul de gutui hieratic al morţii.

Ceasuri de toamnă

Ionel Mony Constantin

În ceasuri de toamnă venim iar la vie

Păşind peste haturi cu pasul solemn

Atraşi de parfumul de vin şi răchie

Având doar o ţintă şi-un singur îndemn

În ceasuri de toamnă în hrube profunde

Să fim iar alături ca vechi băutori

Sorbind blând nectarul din butii rotunde

Cu-aceleaşi perene şi blonde licori

În ceasuri de toamnă când moi în picioare

Ne-ntoarcem acasă lătraţi de potăi

Pe uliţe-nguste sărace de soare

La ore înnoptate pe tainice căi

În ceasuri de toamnă, când suntem tămâie

Şi stelele ard în altarele nopţii

Răcnim o cântare cu limba lălâie

Cu glasul extatic ce scoală şi morţii.

- 8 -

Flagel

Angi Cristea

Universul (răs)pândeşte miasma

s-au decolorat norii subtil

soarele s-a tăvălit

în cenuşă

stele umblă bolnave

căutând în zodii meandrele destinului

luna ciopleşte idoli

din piatră de râu

tăcerile râd magna cum laude

vorbele pavează pieţe dedalic

un flagel suprarealist

metamorfozează

cercul lumii

strident

irişi ca nişte vulcani erupând

revarsă lavă

s-au contaminat apele

ca-ntr-o epavă

Flanel

Ionel Mony Constantin

Flanelul meu răspândeşte miasme

şi a devenit inutil

după ce l-au mirosit

în ogradă

vitele umblă bolnave

şi s-au refugiat în curtea vecinului

mama şi-a luat andrelele

şi-mi împleteşte unul nou

cu care vrea să se laude

gongoric vecinelor la radio-şanţ

iar eu scriu acest poem suprarealist

care metamorfozează

realitatea lumii

strident

citindu-l iris marinov va erupe

revărsând comentarii

poluând site-ul

în mod subtil

- 9 -

Parodie III

Violetta Petre

Pe zări de opal, condorul se-nşeală

Să plece-n înalturi stingher; şi cu sârg

Planează-n rotire exponenţială,

Survolând, în allegro, livada în pârg

O broască ţestoasă se-avântă-n parcele

De viţă-de-vie, muscat de hamburg,

Când luna se prinde în jocul de iele,

Se-năduşă-n colburi de taumaturg

Incumbă-n ogive de vechi catedrale,

Pe lemnul de cedru un mântuitor

Grijeşte pe boltă din vremi ancestrale

Un ochi unghiular atotiertător

Erotică

Ionel Mony Constantin

În cada de baie, poeta se spală

În apa fierbinte cu grijă şi sârg

Cu mâna-n rotire exponenţială

Palpează,-n allegro, livada în pârg

Se freacă atentă şi simte prin piele

Fiorii dorinţei năvalnic cum curg

Şi-aşteaptă iubitul s-o scape de iele

Cu gesturi vrăjite de taumaturg

Visându-se iarăşi o jună fecioară

Iar el făt-frumosul, mântuitor

Ea uită că este de mult pensionară

Şi scrie poezele la calculator.

- 10 -

Eu, manta de modă veche

Violetta Petre

Hai, îmbracă-te cu mine, că sunt haină de-

mprumut,

Poţi să mă arunci, ştii bine, ca şi cum nu

m-ai avut!

Poate că te strâng prea tare cusăturile şi

vrei

Cu un ochi albastru, mâna, peste temeri să-

ţi închei...

Sunt manta de vreme rece şi răcoare pot

să-ţi ţin

Când te arde focul Gheenei şi arsura de

pelin;

Ţesătura este fină, trasă-n fir de busuioc

Pune-o peste nepăsare, că-ţi aduce şi

noroc!

De mă-mbraci cu faţa peste, două inimi

vom avea

Una de-ar uita să bată, alta doru-ar aştepta;

Şi pe spate de m-ai pune şi m-ai strânge

peste noi

Lacrima ar stinge norii, doar c-o inimă din

doi...

Hai, îmbracă-te cu mine, te văd gol şi-

nfrigurat!

Sunt şi haină pentru iarnă, trece iarna şi-i

păcat

Să mă laşi aici uitată... Să ne trecem

împreună:

Tu un manechin ce-aşteaptă vreme rea şi

vreme bună,

Eu, manta de modă veche... Şi ţi-aş cere,

de-ai putea

De mă-mbraci, să-mi laşi croiala neatinsă,

cum e ea!

Eu, beţiv de viţă veche

Ionel Mony Constantin

Măi, crâşmare, ad-o sticlă, nu am bani, dar

împrumut

Nu te păcălesc, ştii bine, şi-altă dată n-am

avut

Poate prea s-au strâns pe listă datoriile şi

vrei

Cu un pix albastru-n mână, socoteala s-o

închei

Ad-un ţoi de ăla rece, setea să mi-o sting

puţin

Că mă arde focul Gheenei după „Ochii lui

Dobrin”

Mie-mi place o ţuică fină cu miros de

busuioc

Pune-o peste nepăsare, să ciocnim şi hai

noroc!

Vino stai şi tu la masă împreună vom putea

Unul de-o uita să toarne, celălalt va

completa

Setea asta mă răpune şi se strânge peste noi

Hai să bem până o stingem, într-o inimă în

doi

Nu pleca de lângă mine, mă laşi gol şi

întristat

S-au cărat cu toţi acasă, rămâi singur şi-i

păcat

Nu mai sta aşa ca prostu’… Să petrecem

împreună

Cât ne va mai ţine osul, fie vremea rea sau

bună

Eu beţiv de modă veche, doar atât mai am

de spus

Toarnă-mi încă una mare şi pe urmă hâc…

m-am dus

- 11 -

Fantasmă

Bolache Alexandru

am zgâriat pe-un omoplat un înger

cu aripi mari întinse

între sărutul meu dintâi

şi semnul tău de bun rămas

țâșneau hiene din orbite

când printre lacrimi de cristal

comete arse sub copite

să-mi cer iertare mă rugau

am zgâriat pe-un omoplat un înger

sculptând ca un maestro

orgoliul lui

orgoliul lui gigant

prin pieptene de deziluzii

izvorul cunoaşterii mi-a spus

că îngerii n-au nici o rană-n spate

eu în oglindă-am mângâiat un înger

deşi toţi spun c-am zgâriat un drac

Adam

Ionel Mony Constantin

Dumnezeu mi-a schiţat pe o coastă un

înger

folosind tot talentul său

rămas de la facerea mea dintâi

i-a desenat însă aripi prea mici pentru

orgoliul său

un surâs de hienă pe buze

şi comete arse sub copite

îngerul model l-a rugat însă

să-şi refacă opera

sculptând ca un adevărat maestro

conştient de talentul său gigant

i-am spus şi eu că toţi vor avea deziluzii

că prea seamănă cu un drac

şi jumătate

El mi-a explicat cu blândeţe

că atunci când voi mânca din pomul

cunoaşterii

voi afla că de fapt a creat femeia

- 12 -

Vânam, cândva, un vis cu gene blonde

Florin Rădulescu

Vânam, cândva, un vis cu gene blonde

Pe cerul meu anost şi ros de molii,

Sub coaste se stingeau funest magnolii,

Încătuşând surâsuri de gioconde

Săpau tranşee-n pielea mea sobolii

şi se târau prin vene anaconde,

Dar mă-ntremau obsesii rubiconde

Ce eludau atavicele dolii.

Şi când credeam că o să-mi fie vară

În toamna mea cu armonii celeste

Frumosul vis cu glezne de vioară

A dispărut, tiptil, într-o poveste;

Acum, tăceri şi fluturi mă-nconjoară

Şi, prins de oase, suflul rugineşte...

Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde

Ionel Mony Constantin

Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde

Cu ochii migdalaţi precum mongolii

Le urmăream trecând prin curtea şcolii

Parşive cu surâsuri pudibonde

Le cumpăram fondante rubiconde

De dragul lor furam din parc magnolii

Şi mă făceam mai alb, ca albul colii

Când le pupam misterul de gioconde

Dar tocmai când credeam că trec din vară

Veni cea mai cumplită din tempeste

M-a prins cu fiica ei o profesoară

Şi m-a lăsat pe toamnă fără veste

Acum doar manuale mă-nconjoară

Dar cartea însă ioc nu se lipeşte…

- 13 -

De mâine nu-mi mai speli şosete

Florin Rădulescu

De mâine nu-mi mai speli şosete,

O să oftez sub glaspapir

Că nu ţi-am scris cu tibişir

Pe sâni imperii de regrete.

Mirări sub streşini o să-nşir,

Baricadat între catete,

Când altu' buzele-ţi concrete

Le-o mântui de-acest sictir,

Voi defila după potcoave

De cai întâmplător verzui

Şi răscolit de stări concave

O să-ţi ridic în gând statui;

Când o s-auzi de trei ori ave

Şopteşte-mi iar: „ai lav iu, pui!”

De mâine nu-ţi mai scriu sonete

Ionel Mony Constantin

De mâine nu-ţi mai scriu sonete

Deşi continui să te admir

Nu vreau zadarnic să înşir

Pe „feisbuc” tone de regrete

Voi şterge frust cu glaspapir

Pe sâni, ce-am scris între catete

În timp ce-un altul din boschete

Te va trata cu hai sictir,

Cutreierat de gânduri grave

Mâncând dulceaţă de gutui,

Am să-ţi recit două octave

Dintr-un poem al nu ştiu cui;

Când am s-ajung la vorba ave

Să-ntrebi naivă: „ai dont, pui?”

- 14 -

Gay Fast Food

Nuţa Istrate Gangan

mi-ar fi fost mult mai simplu

dacă ai fi fost bărbat

aş fi ştiut unde să te caut

cum să te recunosc

şi mai ales

cum să te consum

dar nu eşti decât

o iluzie cu ochi frumoşi

o idee abstractă

un drog necunoscut

care mi s-a injectat în venă

Iluzie

Ionel Mony Constantin

mi-ar fi fost mult mai uşor

dacă erai ca şi mine bărbat

aş fi ştiut unde să te caut

cum să recunosc

şi mai ales

să-ţi consum hotdogul fierbinte

dar tu nu eşti decât

un prăpădit de Big Mac

un hamburger servit de un necunoscut

învelit într-o frunză de salată

fleşcăită.

- 15 -

Emoţie de toamnă

Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu

umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la

nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin

şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

Emoţie de doamnă

Ionel Mony Constantin

Ai venit la mine azi doamnă, să-mi spui că

vei candida,

să te sprijin cu un partid sau mai bine cu

urna mea.

Am să te laud desigur, ca şi-n alteori,

ridicându-te în slavă până la nori

voi spune de Ponta că e agent străin,

sau acoperit, până am să-l termin.

Apoi mă apropii de Iohannis şi-l tac,

îi iau cuvintele şi le-nec în mare.

Ce nu sunt eu în stare să fac,

pentru o dragoste mare.

- 16 -

Toamna fetelor morgane

Iordăchescu Dragoş Nicolae

O toamnă-ncâlceşte în galbene iţe

Stejarii ce-ncalţă opinci cu nojiţe;

Agaţă pe ramuri secunde agonic,

Poeme de frunze rostite laconic.

Îmbracă livada în ceţuri fuioare,

Adună în straie o doină o boare

Îşi mângâie coama, îşi mângâie nurii...

Pământu-i sămânţa din mirul făpturii.

Se-aşterne în brume cu izul de struguri,

Când ziua îşi pierde lumina din muguri,

Atinge tăcerea, o linişte oarbă,

O claie de stele ar vrea să o soarbă.

Pictează o toamnă culori pe sumane

Le-aşază în trupuri de fete morgane...

Iluzii de toamnă

Ionel Mony Constantin

Noiembrie atrage cu galbene iţe

Şi scoate pe scenă distinse domniţe

Ce spun în discursuri cu multe cuvinte

Ce bine va fi când ajung Preşedinte

Cu straie de firmă din cap în picioare

O blondă silfidă vorbind cu ardoare

Îşi flutură coama, îşi mângâie nurii

Şi minte din toată esenţa făpturii

Privind România cu ochiul său critic

Mandela cu fustă, în stil mioritic

Crezând că mulţimea e proastă şi oarbă

O mare de voturi ar vrea să o soarbă

În sate sărace, pe plaiuri montane

Iluzii vândute de fete morgane...

- 17 -

Sonetul toamnei

Iordăchescu Dragoş Nicolae

Lividul nimb te-aduce pe o toamnă,

Un vis grăbit al nopţilor cu lună,

Din părul tău, vântoasele cunună

În ruginiul frunzei, tristă doamnă.

Fatidic, norii-n picuri se adună,

Mă cheamă iar, mă dăinuie, mă-nseamnă;

Ce amintiri nestinse mă îndeamnă

Să-ţi desenez atoluri cu o rună...

Visez în gri, culorile-s de-aramă,

Un cântec vechi se macină în sensuri,

Te risipeşte crângul, ca o dramă,

În universe-mi… luturi… ne-nţelesuri

E prea târziu şi totul se destramă

Diluvii curg din înstelări, eresuri

Sonetul Doamnei

Ionel Mony Constantin

Un zvon perfid mi te aduce doamnă

Când singur stau în nopţile cu lună

Cercând să scriu poezii, dar nicio rună

Pe foaia mea nicicum nu se înseamnă

Fatidic la TV văd cum se adună

Minciuni care insidios mă-ndeamnă

Cum să votez corect în astă toamnă

Pe candidata care-i cea mai bună

Un marinar şi-o blondă, ce eresuri

Simt universul cum mi se destramă

Trăiesc o lume fără înţelesuri

Decât să mai parcurg încă o dramă

Înc-un mandat, iar măcinat de stresuri

Mai bine mă înec… în vin la cramă.

- 18 -

A nins divin

Iordăchescu Dragoş Nicolae

Şi timpul curge orb, cum altădată...

e iarna sfredel, fulgii se-mpreună,

lăptosul ger se lasă-ncet din lună,

se lasă-ncet pe cetini; deodată...

se-mbracă-n alb văzduhul de furtună.

O, iarnă preamărită, blestemată,

silfidă-n trup, candidă, vinovată,

rosteşte-mă, aruncă-mi o arvună

din alte lumi... Vecernii dispărute

m-au risipit, plăpândă-nchipuire,

iar glasuri stinse, frânte, decăzute

au picurat pe răni, tămăduire...

A nins divin. Din astre nevăzute

a nins Iisus cu iz de mântuire.

Tămăduire

Ionel Mony Constantin

Îmi amintesc, tu, cea de altădată,

cum petreceam o noapte împreună

Afară era ger sub clar de lună

Şi cetina trosnea pe foc, în vatră...

Mă cuprindea în suflet o furtună

Şi aşteptam, în clipa nestemată,

din gura ta silfidă, vinovată,

să-mi picuri, iar, pe buze, o arvună...

când toate-s doar vecernii dispărute

şi s-a topit suava-nchipuire,

tu îmi aduci, din clipe revolute,

Şi îmi oferi şi azi, tămăduire...

O, sticla mea de vin cu neştiute

arome cu parfum de mântuire.

- 19 -

Scara

Iordăchescu Dragoş Nicolae

Motto: Numai moartea este perfectă.

Tot ce este viu creşte din pământul

negru al păcatului. (Camil Petrescu)

Pe-o scară te urci şi pietrele-ţi sapă,

Destinul te-adoarme în trestii frivole

Doar patimi zidite de-un Meşter Manole...

Scărarul te ia în ceru-i de apă.

Aşterne-te-n Rai, în sfinte icoane,

Pe urme de zeie Cuvântul se frânge,

Suflarea reptilei ţi-e clipa de sânge...

Pământu-i un Crist străpuns de piroane.

Te urcă-n abis, te urcă-n genune;

E rugul ce-ngheaţă un dom luciferic,

E iarna zdrobită-ntr-un fulg de-ntuneric...

Pe-o scară te urci... coboară-n tăciune.

In vino veritas

Ionel Mony Constantin

Motto: Adevăru-i doar în vin

Spune-un vechi proverb latin

Hai să bem şi să ne-nveselim

Pe-o scară te urci şi treptele-ţi scapă…

În beci coborând cu intenţii frivole

În hruba zidită de-un Meşter Manole

Sălaş pentru vin şi duşman pentru apă

Te simţi ca-n Olimp printre sfinte budane

Şi bei ca un zeu până vinul te frânge

Îi simţi adevărul cum curge prin sânge

Licoare divină păstrată-n flacoane

Un demon lichid cu ochi luciferici

E negrul Merlot ca un strop de-ntuneric

Să ieşi din abis cu un hohot homeric

Pe-o scară te urci, şovăind şi te…

’mpiedici.

- 20 -

Inculpată toamnă

Angelina Nădejde

Eşti nedreaptă, toamnă, când îmi furi

sfioasă,

Trandafirii-n floare, cu boboci pe ram,

Şi îmi laşi grădina tristă, zdrenţuroasă,

Ca pe-o cerşetoare care-mi bate-n geam.

Aspră şi haină îţi reverşi amarul

În furtuni turbate, ploi răstite, reci,

Uneori îmi pare nesfârşit coşmarul,

Parcă trec prin mine stol de lilieci.

Te prefaci adesea plină de candoare

Şi aduci cu tine daruri fără preţ,

Eşti pe drept bogată, dar amăgitoare

În privirea-ţi aflu un imens dispreţ

Doar poeţii-ţi cântă nesfârşit în strune

Peste anotimpuri mi te fac regină,

Eu te-acuz, şireato, de infracţiune,

Avocaţi îmi caut fluturi de lumină.

Tu s-aduci dovada că eşti inocentă,

Voi fi iertătoare, cum îmi stă în fire,

Dar măcar o dată, blândă, indulgentă

Iartă-mi trandafirii trişti, de la jertfire.

Acuzată toamnă

Ionel Mony Constantin

Acuzată toamnă tu porţi toată vina

Că ai supărat-o rău pe Angelina

Şi sub ploaia-ţi rece, şiroind cumplită

Plânge în grădină deznăd(e)jduită

Mă întreb cu ciudă cum putut-ai oare

Să tratezi poeta ca pe-o cerşetoare

O netalentată care are trac

Oarbă-n poezie ca un liliac

Ea ce scrie versuri pline de savoare

E o premiantă, nu-i începătoare

Şi-are în cămară, numai lucruri bune

A făcut zacuscă şi magiun de prune

Ştiu că Topârceanu a vorbit de tine

Că ai fi o doamnă-a cucur… nu ştiu cine

Chiar şi lui Nichita i-ai produs emoţii

Nu te mai preface, azi te ştim cu toţii

Azi, te rog, haino, inima-ţi înmoaie

Fă-o iar să cânte veselă în ploaie

Dă un semn că totuşi poţi să te înduri

Adă-i gogonele pentru murături

- 21 -

O erezie autumnală sau nu călcaţi

toamna pe aripi

Costel Zăgan

V-am zis Nu mai călcaţi toamna pe

bătătură Fiţi civilizaţi şi nu mai brus

caţi frunzele nebunilor Sunteţi poeţi

sau ce mama dracului Parcă n-aţi

mai văzut toamna niciodată Este

pentru toată lumea Şi stocu-i nelimi

tat Erezia melancoliei nu se opreşte

la cuvinte Şi-atunci cum să taci des

pre toamnă Păi aşa cu toată fiinţa

lucrul şi fenomenul care eşti Şi mai

ales în genunchi ca o frunză În zbor

Erezia autumnală a poeziei de toamnă

Ionel Mony Constantin

Îmi avertizez con

fraţii bântuit de inspi

raţii am compus o e

rezie (Dar credeam că-i po

ezie) Unde afir

mam că eu nu calc toa

mna pe bombeu

Evitând un cata

clism

O declar un ceze

ism

- 22 -

Ploi de toamnă

Gheorghe Ungureanu

Distinsă doamnă azi te preţuiesc

cu-ntreg alaiul ploilor ce vin,

în toamna unde pomii ruginesc

pe umeri gârboviţi de pelerin.

Se-aude nechezat prin depărtare

trec herghelii cu frunza pe grumaz,

iar coama lor pierdută-n înserare

îţi despleteşte vara din obraz.

Te văd zâmbind în zi de toamnă

nimic nu-i mai presus decât să ştii,

că-n viaţa mea stimată doamnă

singurătatea poartă rochii ruginii.

Rămâi în fiecare seară lângă mine

să-ntinerim în vechi fotografii

tăcerea ta mereu îmi aparţine

când ploile de toamnă sunt târzii.

Iubire de Doamnă

Ionel Mony Constantin

O doamna mea, ca semn ca te iubesc

în cinstea ta o cupă am să închin

chiar dac-am început să ruginesc

iar pe picioare abia de mă mai ţin

Sciatica mă doare foarte tare

şi cu Carmol fac frecţii pe grumaz

dar încă îmi doresc cu disperare

să te sărut frenetic pe obraz

Tu îmi răspunzi distinsă, ca o doamnă,

Azi toate s-au schimbat să ştii

doar vezi că am intrat déjà în toamnă

nu mai e vreme de zburdalnicii

Rămâi în astă seară lângă mine

întineriţi ca-n vechi fotografii

să simt cum corpul tău îmi aparţine

şi să-ncercăm să facem iar copii

- 23 -

Prietene, prietene

Nicolae Văduva

Dar dacă simţi nevoia să plângi

Pe umărul cui să te frângi?

Ajutorul cui poate fi mai clar

Decât lacrima unui ochi amar?...

În ce cană adâncă să pun

Căpriul umezit de suflet nebun

Ca să-mi respire-n glandelor uscate

Ribozomi şi mitocondrii vindecate?...

M-ajung din urmă cerbii, înspre seară,

Să-mi bea din urme apa necesară

Şi printre jnepeni, pe cărări ascunse,

Să-mi risipească lacrimile plânse

Că n-am găsit, în ziua asta tristă,

Decât în ochii cerbilor batistă.

Dacă simţi nevoia să bei

Ionel Mony Contantin

Dacă simţi nevoia să bei

De la cine băutura să-ţi iei?

Ajutorul cui poate fi mai salutar

Decât inima unui cârciumar

Din ea ca dintr-o cană îţi toarnă

Vinul său roşu de poamă coarnă

Ca să-ţi greseze glandele uscate

Licoarea lui din vinuri fermecate

Mă întâlnesc cu amicii către seară

Să soarbem băutura necesară

Să ascultăm cum cântă un taraf

Să bem profund, până ne facem praf

Să plângem prieteni, e o noapte tristă

Fiindcă taraful n-are şi guristă

- 24 -

Rugă

Ion Lazăr da Coza

Măi, Doamne,

Ia matale globul pământesc în mâini

Şi mai rotunjeşte-l

(Aşa cum ţăranul rotunjeşte un bulz)

Fiindcă s-a cam pleoştit.

Mai îndreaptă-i axa

Şi fixează-i, dracului, polii ăia nebuni.

Adă Luna mai aproape. Sclerozata

Fuge cu trei centimetri

Pe an, de la sânul mamei

Ei

– Se crede adolescentă rebelă, ridata! –

Cârpeşte Centura de foc a Pacificului,

Mai pune câte un dop la vreun Krakatao,

Suflă peste supervulcani şi fă o tină rece

acolo.

Fă ca atmosfera să ne fie

Plapumă, nu pătură

Că parcă prea nu-s surori bune ziua cu

noaptea,

Iar anotimpurile, de un timp, se ceartă-

ngrozitor

Între ele. În-gro-zi-tor!

Vezi cu plăcile tectonice şi cu ozonul ce

faci.

Calotele polare…

Cum?

Pământul Ţi-ar arde palmele de păcatele

noastre?

Şi ce dacă?!

Palmele ţăranului nu-s arse de mămăliga

fierbinte?

Cină

Ionel Mony Constantin

Mă, Gheorghe,

Ia mai ia mătăluţă bulzul ăla în mâini

Şi mai rotunjeşte-l

Aşa cum făceai când erai mai tânăr cu

cheptu’ meu

Că acum te-ai cam pleoştit

Hai grăbeşte-te naibii

Că ăştia mici parcă au turbat de foame

Lino, ad-o si pe bunică-ta la masă.

Ramolita

Acuş bate suta

Asta ne-ngroapă pe toţi

Daa...

Se crede tot bună de horă, zbârcita!

Bagă mai bine nişte coceni pe foc

Şi nu te mai tot holba la TV, la Bingo ăla

Că ai să nebuneşti cu Antenele tale cu tot

Iaca na, te-ai găsit acum că stric atmosfera

– Vezi că pun mâna pe mătură! –

Că tu nu faci alta decât să dormi toată

noaptea

Şi să sforăi îngrozitor

Iar pe mine mă ne-gli-jezi!

Da chiar aşa, ai uitat şi cum s-o faci

Ce dacă aud copchii

Cum?

O să ne ardă iadul pentru păcatele noastre?

Şi ce dacă. Prostii!

Ptiu! Mă ţii de vorbă ş-am uitat să pun

Sare în mămăligă.

- 25 -

Dantelă

Vasilisia Lazăr (da Coza)

Decembrie pleacă şi duce cu sine

Dantele ţesute în fir argintiu

Miresme ascunse în dulci cătăline*

Şi-un vag sentiment de apus şi târziu

Privesc pe fereastra brodată de ger

Pe cer cum caleştile vântului suie

Uşor ca o boare te pierd în eter

Prin ceaţa cea aspră cu iz de gutuie

Plimbându-mă-n gând, răsucesc spaţii

frânte

Cu paşi ce mă poartă mereu spre trecut

Un vânt cald de vară m-atinge pe frunte

Minţind că nimic nu e încă pierdut

Decembrie pleacă şi duce cu sine

Dantele ţesute în fir argintiu

Miresme ascunse în dulci cătăline

Şi-un vag sentiment de apus şi târziu

*cătălină - crizantemă, dumitriţă, tufănică

Decembrie

Ionel Mony Constantin

Decembrie vine şi-aduce cu sine

Tării decantate în şip argintiu

Parfumuri extrase din dulci tescovine*

Şi-un vag sentiment mirosind a rachiu

Ascult prin fereastra tivită de ger

Prin curţile mari cum guiţă godacii

Făina adastă păstrată-n chiler

Din ea va să crească gustoşi cozonacii

Mai trece-un beţiv desenând drumuri frânte

Prin albul zăpezii pe drumul bătut

Ninsoarea topită-l mângâie pe frunte

Şi-l minte, că încă mai e de băut

Decembrie-aduce Crăciunul cu sine

Cu brazi în dantele din fir argintiu

Tării decantate din dulci tescovine

Și-un vag sentiment mirosind a rachiu

*tescovină - băutură parşivă care îi ia

omului minţile

- 26 -

Sfidând toamna

Vasilisia Lazăr (da Coza)

surâs perlat acoperit de brumă

în toamna-mpestriţată de culori

mă uit prin geam cum la un semn se-adună

şi curg în râuri stoluri de cocori.

poem de ploaie suspinând se scurge

te-mbrăţişez c-un rând de nopţi polare

noian de frunze pe la geamuri strânge

hoinarul vânt sosit din altă zare.

perdeaua tremură ca-n orice toamnă

pastel de gri mereu spre miazănoapte

iar ploaia cu arome dulci de coarnă

adună-n cerul gurii fructe coapte.

mi-e frig şi mi se face dor de vară

hai să păşim pe-aceleaşi calde căi

te-aştern pe visul meu în strop de seară

şi verde mă-nvelesc cu ochii tăi

Toamna mea

Ionel Mony Constantin

ţinând paharul ridicat în mână

în toamna îmbibată de licori

privesc pe geam cum la un semn se-adună

şi intră-n crâşme stol de băutori

un vin ca un poem lichid se scurge

vom sta acolo multe nopţi la rând

vecinii la ferestre se vor strânge

râzând de noi sau poate înjurând

va fi cu mult mai frig ca-n orice toamnă

se-ntoarce iarna dinspre polul nord

nu-mi pasă când un vin de poamă coarnă

e mult mai dur ca un atac de cord

ne vom întoarce cătinel acasă

păşind şovăitor pe aceleaşi căi

ne vom culca în pat ca-ntr-o crevasă

şi vom dormi ca nişte nătărăi

- 27 -

Dă trucului fumul

Valerian Bedrule

Tu ploii-nspicate flămândă te-nchină,

adună-mă-n palmă, te vinde răcorii,

adulmecă-i rana, prefă-o-n lumină,

te-njugă ispitei, mă uită vâltorii.

Tu ploii-nspicate dedă-te senină,

zăvoru-i dezleagă, parfumul zăreşte-i

şi licărul bea-i-l din ciutura plină

dă trucului fumul, mâhnirea striveşte-i.

Tu ploii-nspicate lumina-i descoase,

în rochia vie te-mbracă felină;

în gemenii vulturi nu-i secetă-n oase,

ninsoarea în vise îţi lunece lină.

Te dăruie ploii şi strânge-o alene,

parfumul vigorii striveşte-i în gene.

E truc adevărul

Ionel Mony Constantin

Hai vino la cramă, lui Bacchus te-nchină

adună în cupe, plăcerea licorii

din rana de struguri, izvor de lumină

sorbi-vom o duşcă, cum fac băutorii

Hai vino la cramă, când noaptea senină

zăvozi-şi dezleagă, să bem haiduceşte

goleşte paharul, ulceaua e plină

e truc adevărul, ce-n vin găzduieşte

Hai vino la cramă, bacante focoase

dansează pe mese, cu trup de feline

mi-o sete cumplită, mi-e secetă-n oase,

şi nimeni nu cearcă cumva s-o aline

Tu toarnă ‘nainte să simt cum alene

fantasma beţiei pătrunde sub gene

- 28 -

M-aşteaptă clipa

Trandafir Sînpetru

Cât de grăbit am fost şi ce risipă

Mi-am oferit în dar cu mâna mea,

Nici n-am ştiut că vârsta îmi fugea

Şi-acum îmi fac bagajele în pripă.

Din când în când tot mai aud că ţipă

O dropie în depărtarea grea

Şi ca prin vis tremurător din ea

Un cântec ultim parcă se-nfiripă.

O, cum se-aşterne liniştea pe drumuri

Şi arde toamna în lumini şi fumuri,

Nu mai renasc, sunt gata de plecare,

Am zăbovit destul m-aşteaptă clipa

Să beau din vinul disperării tare

Şi să-mi fumez ca altădată pipa.

M-aşteaptă tipa

Ionel Mony Constantin

Cât am băut!... O, Doamne, ce risipă!

Le-am dat să bea la toţi cu mâna mea

Nici n-am simţit cum banul se ducea

Şi cum luciditatea se disipă

Prin vis mi se părea c-aud cum ţipă

O scorpie în depărtare, rea

Am să-mă-ntorc nepăsător la ea

Sfidând scandalul ce se înfiripă

O, cât de greu să mergi zigzag pe drumuri

Cu vinu-n cap şi cu atâtea fumuri

Nu mai rămân, sunt gata de plecare,

Am zăbovit destul, m-aşteaptă tipa

Să-nceapă tărăboiul de rigoare

Când eu mi-aprind cu nonşalanţă pipa

- 29 -

Deşert

George Safir

am adormit mai bogat decât m-am trezit

dimineaţă,

dar oleacă mai liber ca ieri

în ritmul acesta, allegro, unde voi ajunge?

într-un pustiu fără apă şi margini.

setea mă taie în măruntaie

şi nu găsesc nicăieri un copac

sub poala lui, răcorită de frunze

să-ntind braţul pe coapsele tale

morgana îşi face de cap stârnindu-mi

virilul

şi-alerg după ea ca un pui de leu hărţuind o

gazelă

ba o prind, ba o scap, ba o las să îmi scape

într-un joc de lasă-mă să te las

azi sunt mărinimos, te las pentru mâine

când foamea m-o trage

să-mi sug degetul mare

Câinele

Ionel Mony Constantin

dimineaţa, m-am trezit mai obosit decât

eram la culcare

toată noaptea am visat că vânez iepuri

în ritmul acesta nu ştiu unde voi ajunge

într-un pustiu fără margini, Sahara sau

Atacama

nevoia mă taie în măruntaie

şi nu găsesc nicăieri un palmier

sau un ciot fără frunze

pe care să-mi ridic piciorul

căţeaua vecinilor îmi stârneşte virilul

şi-alerg după ea ca un maidanez hărţuind o

pisică

ba o prind, ba o scap, ba o las să îmi scape

o smotocesc într-un joc de lasă-mă să te las

astăzi însă sunt plictisit

mă întind sub masă

să-mi sug degetul mare

- 30 -

Haide vino-n iarna mea

George Safir

Haide, vino-n iarna mea!

Cât mai cerne cerul neaua

Şi nu mă prefac în steaua

Ce-o să cadă pe-o vâlcea.

Vino cât nu arde gerul

Visul tainicei iubiri,

Dezrobiţi de amintiri

Să-i cântăm colindei lerul.

Ningă peste noi omătul,

Să-ngheţăm într-un sărut

Şi să-mi spui că n-ai fi vrut

Iarna să ne ia cu totul.

Ne-om trezi la primăvară,

Când zăpada s-o topi;

Ne-or găsi nişte copii,

Când se vor juca pe-afară.

Haide vino-n crama mea

Ionel Mony Constantin

Haide vino-n crama mea

Să-necăm în vin amarul

Să bem albul cu paharul

Şi vin roşu din ulcea

Vino că mă arde-n cerul

Gurii; setea să ne-o stingem

Zaiafetul să-l întindem

Pân’ se-mbată pivnicerul

Ningă peste noi zăpadă

Noi vom bea aici cumplit

Să nu spui că n-ai dorit

Nimeni nu o să ne vadă

Ne-om opri mai către seară.

Cătinel ca doi copii

Către case vom porni

Dar te-aştept şi mâine iară

- 31 -

Femeie cu nume de-alint

George Safir

Femeie cu nume de-alint

Ţi-e chipul oază de stele

Habar nu ai cum mă mint

Că eşti în braţele mele.

Ce-ascunzi în tine, femeie,

De nu mă laşi să trăiesc?

Mă tot ghionteşte-o idee,

Să-ţi spun ce mult te iubesc!

Spre tine paşii mă poartă,

Eşti ţelul meu şi destin.

Când mai lipsesc tu mă iartă,

Căci tot la tine eu vin.

Femeie, tu ştii că mai mint,

Îmi iartă vorbele goale,

Dar numai cu tine m-alint

Şi-s viu în braţele tale.

Ce-ascunzi în tine, femeie,

De nu mă laşi să trăiesc?

Mă tot ghionteşte-o idee,

Să-ţi spun ce mult te iubesc!

Coniac, tu porţi nume de-alint

Ionel Mony Constantin

Coniac tu porţi nume de-alint,

Pe o etichetă cu stele…

Tu nu ai habar cum mă simt

Când curgi printre buzele mele.

Te sorb şi-atunci ochii-mi scânteie

Încep alte limbi să vorbesc

Şi-mi vine aşa… o idee,

Să-ţi spun cât de mult te iubesc!

Regret uneori că mai mint.

Atunci când clondirele-s goale,

Te-aş da pe-un pahar de absint

Dar nu prea mă simt în parale

Spre cârciumă paşii mă poartă,

Eşti ţelul meu şi destin.

De mai lipsesc tu mă iartă,

Te-nşel cu o cană de vin.

Coniac tu porţi nume de-alint,

Când beau, mă ridici pân-la stele.

Tu nu ai habar cum mă simt

Când curgi printre buzele mele.

- 32 -

Ai semănat cerul cu stele

George Safir

Ai semănat cerul cu stele

Şi luna ai ascuns-o-n fân,

Trăgând glumeaţă de bretele

Îmi tot spuneai să mai rămân.

Chemat-ai greierii să-mi cânte,

În poala ta să mă dezmierzi

Şi zorii dulci să mă descânte,

La mine-n suflet să te pierzi.

Obrajii mi-ai spălat cu rouă,

Uscatu-i-ai cu sărutări

Şi ne-am iubit pe lună nouă,

Pe-un pat de ierburi şi de flori.

Voiam să fie noaptea lungă,

Eternă, dacă se putea,

Să ne trasăm hotar c-o dungă,

Lăsată-n treacăt de o stea.

Să colindăm ţinutul nostru,

Regină tu, iar eu plebeu,

Ţinându-mi Murgul de căpăstru,

Pe drum scăldat de curcubeu.

Am tot băut coniac cinci stele

Ionel Mony Constantin

Am tot băut coniac cinci stele

M-am îmbătat ca un nebun

Amestecând din toate cele

Da’ tot coniacu’ a fost mai bun

Chemat-am lăutari să-mi cânte

Iar eu le-am dat bancnote verzi

Lipite cu stuchit pe frunte

De nici nu-ţi vine ce să crezi

Simţeam că-mi crapă, capu-n două

Simţeam că-mi iese foc pe nări

Şi-am adormit ca porcu-n rouă

În şanţul mirosind a flori

A fost o noapte foarte lungă

A fost o noapte foarte grea

Şi care m-a secat la punga

De am rămas făr-o para

Tu te-ai trezit şi stai pe ace

Cu mâna strânsă pe nuia

Aş vrea o ciorba de potroace

Dar cine dracu să mi-o dea?

- 33 -

Pepita

Ioan Gelu Crişan

Prin gândurile mele azi cărunte

văd portul nostru, veşnic în derivă,

lipsit de hotărârea decisivă,

de-a sta în loc, ca valul să-l înfrunte

În mine iernile sunt tare crunte,

un spărgător de gheaţă mă tot minte

şi se ascunde-n marea de cuvinte,

pilotul stă încremenit pe punte.

Pe-un rid banal, puţin mai jos de frunte,

îmi curge răzvrătit un strop de rouă

şi taie-un gând ca un cuţit în două,

de-acolo-apari ca o pepită-n munte.

Pe visul meu firav, cât un grăunte,

pluteşti la fel cum fac în Anzi condorii,

eşti vie-ntruchipare a splendorii,

spre Atlantida mea, eternă punte.

Pipiţa

Ionel Mony Constantin

Din buzunarele-mi atât de goale

prin care bate vântul în derivă

lipseşte iar bancnota decisivă

cu care aş putea să-ti dau târcoale

Veniturile mele-s prea mărunte

şi domnul prim-ministru iar ne minte

că vom trăi mai bine ca-nainte

şi nu găsesc spre tine nicio punte

În cerebel, sub ţeasta mea bombată,

se-ncheagă gândul ca un strop de rouă

dar încă-mi mai lipsesc, o sută-două,

să fii a mea, pipiţa preferată

Prin visul meu firav, ca un grăunte,

tu treci punându-ţi în valoare nurii,

cu zâmbetul parşiv în colţul gurii,

râzând discret de tâmplele-mi cărunte

- 34 -

Reţetă popească

Ioan Gelu Crişan

Văd şacalii, dau târcoale,

mintea mea aleargă-n stepe,

stau prin cârciumi cu otrepe,

viaţa trece-n rotocoale.

Pe la osii nu e unsă,

e-o căruţă cu trei roate,

cu doi cai ce-o trag în spate

în direcţie ascunsă.

Ce lugubru e decorul,

un pustiu la o răscruce,

două ciori sfidează-o cruce

şi drăceşte cântă corul.

Doctorii scriu cu lopata

şi-mi prescriu intens argila,

vine popa-apoi cu mila

şi cădelniţa şi gata

Lansare de carte

Ionel Mony Constantin

Debutanţii-mi dau târcoale

c-o invidie ascunsă

pana lor e tot neunsă

scriu poezii de trei parale

câţiva confraţi, nişte otrepe

mi-ar cam băga cuţitu-n spate

vin doar să bea pe deşelate

că au talent cât nişte cepe...

Vorbeşte-un critic cu emfază

solemn ca popa la răscruce

în gând i-a pus la carte cruce

acum însă mă tămâiază

Semnez pe carte cu lopata

la nişte puşti aduşi în silă

am protocol dar mai cu milă

în fine pot să strâng. E gata!

- 35 -

Nea „Versace”

Ioan Gelu Crişan

Cu o-ngâmfare-americană

în blugii rupţi şi cu „ciocate”

precum un „wanted” în cinci state,

mănânc chiştocul de „havană”.

Cu pieptul gol în „hawaiană”

şi cu privirea mea de Rambo

invit o „chica” la un „mambo”,

dintr-o cultură subterană

Pun un balsam apoi pe rană

chiar dacă sunt un coate-goale

beau un rachiu de trei parale

ca pe-o „tequila” mexicană.

Vă spun, mă doare în banană

de ce se-ntâmplă azi sau mâine,

mai am acasă-un colţ de pâine

şi-o geacă gen „canadiană”.

Şi am gagică foarte fină,

cândva va fi o divă mare,

inteligentă la picioare,

ea spală vase la cantină.

Din „second” ies la patru ace

când trec pe drum topesc asfaltul,

vă jur, ca mine nu e altul,

puştimea-mi zice, nea „Versace”.

Nea „Rromanu”

Ionel Mony Constantin

Am o culoare „mexicană”

port pălării cu boruri late,

fumez kentane mentolate

beau bere d-aia de la cană

Chiar dacă par un coate-goale

şi n-am palat cu turnuleţe

i-am luat pirandei fuste creţe

la puradei cinci baclavale

Pe ochii mei, mă doare-n pană

că io trăiesc de azi pe mâine

ciordesc fer vechi să am de-o pâine

pentru gagica mea babană

Când e o ceartă barosană

nu mă caftesc ca toţi dilii

că dacă vine caralii

or să mă bage-n subterană

Sunt manelist pentru vecie

din toţi Salam e ăl' mai tare,

chiar decât Adi e mai mare

le-o spun la toţi ca să se ştie

N-am Mercedes ca tot baştanu’

dar am un cal ca nimeni altul

când fuge duduie asfaltul

Ţiganii-mi zice, nea „Rromanu”

- 36 -

Visător

Camelia Ardelean

Sunt cel mai mare visător în viaţă,

La carul cu himere mă înham.

C-un zâmbet fals pe chipul de paiaţă,

Jocheul sorţii-aş vrea să mă proclam.

Am strâns din pumni cât am putut de tare,

Când m-a plesnit, parşivă, cu-al ei bici.

(După cumplita sa devalizare,

Sunt membră într-o gloată de calici.)

Mi-aş vinde zdrenţuitele fantasme,

Dac-aş găsi subit cumpărător.

Naivă sunt şi mă hrănesc cu basme

Mi-e viaţa fantezistul narator.

Sunt trup flămând, crestat până la oase

De-al amăgirii ahtiat cuţit.

Pe-aripi strivite, de rugină roase,

Transport noi visuri către infinit…

Himeră

Ionel Mony Constantin

Sunt cel mai mare scriitor în viaţă,

De bună voie astfel mă proclam

Chiar de nu-s încă cunoscut pe piaţă,

Pot să vă vând talent la kilogram

Sunt publicat pe site-uri literare,

Din Ciorogârla sau de pe aici

Pe lângă mine, Coza mi se pare

Manager la o gloată de pitici

Văd autori ce publică fantasme

Pe care eu ca critic cel puţin

Nu le consider nici măcar drept basme

Ci scrieri horror, pentru Halloween

Acestea-s adevăruri „dureroase”

(Excepţie e unu' ce-l susţin

Că scrie totuşi parodii frumoase

Şi le semnează Mony Constantin)

- 37 -

Iubire muribundă

Camelia Ardelean

Azi m-am izbit de vocea ta cea rece

Şi m-a pătruns neliniştea-n şuvoi,

Prin ochii tăi o lună neagră trece

Şi-un uragan se zbate-n amândoi.

Mă năpădesc dramatice vedenii:

Pe chipul tău săpate-s răni adânci.

Escaladez pierdutele domenii

Ale iubirii-ascunse printre stânci.

Înfăşurată-n pletele de ploaie,

Te urmăresc, ca un spion fidel,

Şi pescuind cuvinte-ntre şiroaie,

Mă strânge noaptea-n chinga-i de oţel.

Aş vrea să sparg tăcerea ce mă doare,

Cu ea-mpreună,-al tău orgoliu crud,

Să smulg din beznă patima ce-ţi moare,

Să-mbrac în lacrimi stinse al ei nud.

Dar mă gândesc că totu-ar fi zadarnic,

Mizând pe-aportul tău de altruist.

De ringul sorţii m-aş zdrobi amarnic,

Mai bine uită-ndată că exist!

Televizor murind

Ionel Mony Constantin

Azi am mâncat din nou doar hrană rece

Să pot să pun de o parte câţiva lei

Pe sticla ta o lună neagră trece

Iar noi tăcem blocaţi în faţa ei

Închis cu tine, singuri în odaie

Eu unicul companion fidel

Mă anunţai că mâine va fi ploaie

Şi-n nordul ţării ninge mărunţel

Mi-ai oferit dramatice vedenii

Am învăţat atâtea lucruri noi

Escaladând ascunsele domenii

Din Honolulu până la Pleşcoi

Aş vrea să rup tăcerea ce mă doare

Şi glasul tău din nou să îl aud

Zadarnic „butonez” în disperare

Când buzunarul meu rămâne nud

Îmi mai rămâne o ultimă speranţă

Că poate voi găsi un altruist

Să te repare-n ultimă instanţă

Pe gratis, altfel simt că nu rezist!

- 38 -

Ultimul soldat… învins

Elena Şerban

Femeia... o sculptură de mătase,

o vrajă cu surâs de catifea,

o rază de sperare în crevase,

o floare tremurând în palma ta.

Femeia... cât mister în ochii ei,

o fulguire şi mirarea te-a furat,

o uiţi uşor, deşi pe braţe vrei

să te mai prindă iar cu un păcat.

Femeie spui? Şi cu tăcere-a nins:

mătase, poezie şi-un pian,

te simţi ca ultimul soldat... învins,

dar eşti întâiul ei magician.

Femeia... o-nflorire din poveşti

cu raiul mistic în privirea ta,

aşteaptă doar atât: că o iubeşti

să-i spui, dar fă-o doar cu inima...

Ultimul bărbat… misogin

Ionel Mony Constantin

Femeia… ca un şarpe de mătase

perversa cu surâs de catifea

un brânci ce te împinge în crevase

un scorpion crescut în palma ta

Femeia… o podoabă de doi lei

ascunsă, ca o marfă de furat

ca o friptură unsă cu mujdei

când este post şi ştii că e păcat

Femeie spui? Şi cu trădare-a nins

o presă ce îţi stoarce ban de ban

te simţi cu ea, ca-ntr-o capcană prins

dar pentru tine-i un magician

Femeia…te abureşte cu poveşti

încât încet-încet ajungi năuc

aşteaptă pân’ la urmă s-o iubeşti

şi să te ţin-o viaţă sub… papuc

- 39 -

suntem atât de...

Ion Vanghele

suntem atât de trecători

atât de-acoperiți cu frunze

ne sărutăm iubito-n zori

cu foșnete pierdute-n buze

ale tale mere eu le caut

aş vrea dulceaţa lor să gust

pe undeva cânta un flaut

şi sânul parcă vărsa must

eu umbra ta îmbrăţişată

o pierd sub pomii cei bătrâni

pe-această dragoste uitată

doar noi ne mai semnăm stăpâni

aleile ca-ntr-o durere

ne strigă pașii obosiți

nimic în veşnicii nu piere

nici cei de doruri osândiți

chiar dacă pe la judecată

ne cheamă frunzele din pomi

tu şezi în poala mea plecată

plină de îngeri ca să dormi

e dusă vremea…

Ionel MonyConstanrin

suntem atât de muritori

tu tremurai precum o frunză

când te pupam iubito-n zori

fără să facem nici-o brânză

când merele-ţi timid le caut

vrând din dulceaţa lor să gust

tu mai visezi cântând la flaut

că redevin bărbat robust

dar umbra ta încovoiată

mi-arată c-am îmbătrânit

eşti doar o babă cocârjată

iar eu un moş hodorogit

în loc să mai resimt plăcere

mă scol să-mi fac un ceai de tei

căci Ana nu mai are mere

și nu mai mor de dorul ei

e dusă vremea minunată

când ne plimbam hai-hui sub pomi

azi stând în poala mea plecată

îmi cânţi la flaut şi m-adormi

- 40 -

Şi ninge, iubito, pe perne

Ion Vanghele

Şi ninge iubito pe perne

Cu lacrimi pierdute de îngeri

E iarnă şi codrul mai geme

În valea uitatelor plângeri

Zăpada se strânge în palme

Pe pleoapele dorului pale

Ninsoarea în noi parcă doarme

Şi albe sunt zilele goale

Ne ninge cu valuri domoale

Mi-e dor chiar de muşcă îngheţul

De gheaţă bat clopote-n poale

Şi noaptea cea rece e preţul

Hai vino şi nu fi de piatră

Sărută-mi tăcerile, gura

Când focul dansează în vatră

Eu simt cum îţi arde făptura

Te mângâi mereu în neştire

Şi-aş vrea să mă mistui în trupul

În care ca semn de iubire

Îşi leapădă îngerul duhul

Tu dormi iar, iubito,-ntre perne

Ionel Mony Constantin

Tu dormi iar, iubito,-ntre perne

Cu visul pierdut printre îngeri

E iarnă, stomacul meu geme

Spunându-şi ciudatele plângeri

Zăpada se strânge în palme

Şi-aşa mă cuprinde o jale

Când văd cum iubita mea doarme

Şi blidele toate sunt goale

Ne ninge aşa ca nebunul

Şi simt cum ne muşcă îngheţul

De gheaţă albit e ceaunul

Şi ţurţuri a prins făcăleţul

Hai vino şi nu fi de piatră

Să-mi umpli tăcerile, gura

Când focul se-ncinge în vatră

Să simt cum miroase friptura

Mi-e foame aşa în neştire

De pofte se mistuie trupul

Când tu ca un semn de iubire

Murat îmi aduci cantalupul

- 41 -

Prinsă-n braţe

Ion Vanghele

Prinsă-n braţe, tremurai tăcut

Luna când azurul nopţilor despică

Vreau pe pleoape-acuma să-ţi sărut

Noaptea-n care lacrima mai pică

Te-ai pierdut pe cel’lalt mal de râu

Într-o nebuloasă de cuvinte

Tu ziceai de mine că-s molâu

Şi-alte lucruri, nu le mai ţin minte

Şi te-ai dus prin umbrele-nserării

O iubire plânsă-n paşi mărunţi

Te priveam cu ochii disperării

Fiindcă tu vroiai să mă înfrunţi

Te-ai pierdut în timpul care-l sameni

Şi în clipele ce le deşiri

Într-un Rai acum sărac de oameni

Printre florile de trandafiri

Numai zvonuri zboară înflorite

Pe pridvorul casei aşezând

Dorurile mele-nchipuite

Şi-un motan domestic dormitând.

Pierdută

Ionel Mony Constantin

Te ţinusem pân-atunci de gât

Când pe boltă luna se ridică

Te-am pupat pe frunte, doar atât

Nu avea de ce să-ţi fie frică

Te-am pierdut în luncă, lângă râu,

Într-o nebuloasă de cuvinte

Tata îmi spunea că sunt molâu

Şi m-a înjurat de cele sfinte

Dispărută-n umbra înserării

Tropotind cu paşii tăi înceţi

M-apucase clipa disperării

Că te rătăciseşi în boscheţi

Se-ntorceau de pe islaz cosaşii

Întrebându-i de nu te-au văzut

N-au ştiut să îmi îndrume paşii

Şi m-am dus în calea mea tăcut

M-am întors într-un târziu din grind

Mă trecea prin spate un fior

M-aştepta tătuca suduind:

– Unde-i mă, Joiana, că te-omor!

- 42 -

O să ne împletim ca două viţe

Ion Vanghele

O să ne împletim ca două viţe

Cum ziua şi cu noaptea se-mpletesc

Într-un amurg ascuns între fiinţe

În care numai visele rodesc

Atâtea patimi poate interzise

Ca un fular pus nopţile pe gură

Când frunzele de toamnă sunt ucise

Şi noi ne stingem floarea din făptură

Mai ninge cenuşiu cu fulgi ce plâng

Pe umerele noastre dezgolite

Răcoarea nopţilor acum o strâng

În aripile mele prohibite

La piept te pierd în lanul meu de maci

Şi te sărut ca o eliberare

Când în tăcerea dintre inimi taci

Cu-acelaşi semn de veşnică-ntrebare.

O să ne întâlnim ca două vite

Ionel Mony Constantin

O să ne întâlnim ca două vite

Ce de cu zori în noapte robotesc

Şi-ntr-un amurg târziu sunt priponite

La ieslea-n care visele foşnesc

Vom rumega cu patimi interzise

Mai mestecând alene câte-o gură

Uitând că toate vitele-s ucise

Şi-ntr-un final, vor deveni friptură

Afară ninge blând cu fulgi ce plâng

Pe ugerele tale dezgolite

Când calde buze de viţel se strâng

În căutarea ţâţei prohibite

Te voi visa în lanul meu de maci

Păscând trifoiul încălzit de soare

Privindu-te cu ochi bovini cum faci

O balegă ca o eliberare.

- 43 -

Fumul toamnei se agaţă de gene...

Ion Vanghele

Fumul toamnei se agaţă de gene

Mi-este dor. Te iubesc bestial

Îngropat în absente eterne

În clepsidra cu ochi de cristal

M-aş topi şi dorinţa m-atinge

Tu te pierzi ca un vis cenzurat

Peste noi cerul serii mai ninge

Cu săruturi de frunze-apăsat

Plânge-n noi înc-o toamna străină

În apus dorul meu sângerat

Tu te duci printre ceţuri felina

Eu mă pierd într-un suflet uitat.

Vinul toamnei se agaţă de mine

Ionel Mony Constantin

Vinul toamnei se agaţă de mine

Mi-este dor, să beau iar bestial

Băuturi cu luciri opaline

Din pahare subţiri, de cristal

Vreau să beau până setea-mi voi stinge

Dintr-un vin ca un vis cenzurat

Şi apoi să te pup pe meninge

Cu săruturi duhnind a păcat

Mă priveşti cu o faţă străină

M-am întors iar puţin trotilat

Ad-o sticlă, cu pas de felină,

Beau o duşcă şi mergem în pat.

- 44 -

Iubirea vorbelor deşarte

Ion Vanghele

Iubirea vorbelor deşarte,

O calcă nopţile cu pasul,

Şi-o oropseşte-n file moarte,

Nisipul când îţi scurge ceasul.

E-o vatră-n timpuri ruinată,

Într-o cenuşă fără leac

Pe care-o creangă stă uscată,

Şi-n toamne stele se desfac

Iubirea vorbelor uitate,

Tăceri de frunze le adună,

Iluzii vii cu trupuri moarte,

Jucând în umbrele din lună.

Răceala iernilor deşarte

Ionel Mony Constantin

Răceala iernilor deşarte,

Ne însoţeşte la tot pasul,

Şi-o conservă-n forme moarte

Batista când ne curge nasul

E-o tuse aşa neruşinată,

Ce te consumă fără leac

Zbătându-se în piept uscată,

Cu fâlfâiri de liliac

Răceala iernilor uitate,

Se vindecă într-o săptămână,

Stând cu ventuzele pe spate

Şi-o cană cu vin fiert în mână

- 45 -

Ziua peste noapte

Ion Vanghele

Ziua peste noapte s-a suit călare

Iapa că o trage tare de dârlogi

Răsărit de ziuă, doar din Carul Mare

Timpul se-ncovrigă azvârlind sfoiogi

Pe-un pătrat de verde, tu faci penitenţă

Şi te uiţi la soare cu buricul sus

Se cunoaşte dragă, n-ai experienţă

Gâzele şi şerpii pe gârlă s-au dus

Doar Costel oftează şi te vrea legată

Între a lui braţe groase de haiduc

Lucrul nu mai merge cum mergea odată

Şi-a rămas prin vrejuri, omul singur cuc

Este-atâta criză, umblă doamne bete

Iezii fără blană cost-acuma scump

Văzui nasul roşu la câteva fete

Bând din sticlă vodcă, bete de triumf

Paştele se-arată la un colţ de stradă

Ouăle şi ele roşii s-au făcut

Cozonacii rânduri vin ca la paradă

Eu ţin post acuma, zău că n-am băut.

Stau să-şi vie-n fire iar Mirandolina

Să se scoale-odată de-unde doarme dus

Să meargă la poştă fiindcă iar lumina

Stă cu glezna goală ridicată sus

Frate-n sărăcie, hai să dăm o duşcă

Doamnele fardate, joac-acum can-can

Şi în fumul galben lunecă prin crâşmă

Cu aceeaşi veche foame de ciolan

Fantezii de primăvară

Ionel Mony Constantin

Soarele pe boltă s-a-nălţat călare

Luna trage caii nopţii, de dârlogi

Şi aşteapt-ascunsă după Carul Mare

Clipa să-şi înhame murgii pintenogi

La o masă goală tu faci abstinenţă

Şi te-apucă jalea după vinul dus

Se cunoaşte dragă, că n-ai experienţă

Mai comanzi o sticlă şi... Paharul sus!

Doar Ion visează vremea fericită

Când avea vânjoase braţe de haiduc

Nu-i mai merge puşca, chiar şi lustruită,

Ţeava se-ndoaie ca un cauciuc

Este timp de criză, doamnele cochete

Numai poartă blănuri, că le costă scump

Dintr-un club de fiţe ies câteva fete

Care poartă tanga şi colanţi Triumph

Un beţiv se-agită la un colţ de stradă

Are ochii roşii de prea mult băut

Trece-o babă strâmbă ca o acoladă

Cu o ceaşcă-n mână, plină cu năut

Când o să-şi revină, tanti Aspazia,

Beată ca o curcă, dup-un chef baban,

Iar o să m-acuze că i-am luat fetia

De-a ajuns să fie damă la şantan

Fratele Vanghele, vrea să bem o duşcă

Într-o cârciumioară, dup-un paravan,

Unde vin la mese fete goale puşcă,

Însă ioc parale, n-are niciun ban.

- 46 -

Poezia-n braţe mă cuprinde

Ion Vanghele

Poezia-n braţe mă cuprinde

Mă strânge lung şi cald la piept

Un foc în inimă aprinde

Tu spune-mi cât să mai aştept

De zgomote sunt prea sătul

De-averse ude, zgomotoase

Îmi pierd şi umbra în patul

În braţe reci şi mătăsoase

Şi te sărut pe vârf de nas

Plin de dorinţe zmeurii

Pe gura care nu o las

Decât în orele târzii

Şi mă atinge, dar nu simt

Tot trupul tău arzând profund

Şi vorbele nu mă mai mint

La pieptul meu când te ascund

Când soarele iese din nori

De floarea nopţii betegit

Eu te culeg uşor din flori

Din visu-n care te-am iubit

* * ** *

În urmă va rămâne scrum

Şi clipele ce le-am trăit

Arzând în flăcărui duium

Un dor ce nu s-a isprăvit

Beţie

Ionel Mony Constantin

Beţia-n mreaja ei mă prinde

Mă strânge lung şi cald la piept

O ceaţă ochii îmi cuprinde

Şi nu pot ţine drumul drept

De cârciumă m-am saturat

De larma ei cea tumultoasă

Mai bine mă întorc în pat

Lângă nevasta mea duioasă

Dau să o pup bălos pe nas

Lăsându-i dâre zmeurii

Pe gura care îmi dă glas

Că vin la ore prea târzii

C-un făcăleţ îmi dă la fund

M-atingi, te-ating ce dulce simt

S-a săturat să o tot mint

Şi fug în curte să m-ascund

Când mă trezesc mahmur în zori

De frigul nopţii rebegit

Prin oase simt cum trec fiori

Şi-n gură am un gust coclit

* * ** *

Trecut-au ani la rând duium

Din chefu-n care am trăit

Din toate s-a ales doar scrum

Beau ceai ca un nenorocit

- 47 -

Umblă păsările cu vorba

Ottilia Ardeleanu

Ţaică

auzişi mătăluţă de-a lu’ florea

cică o trăsni asară

colo la margine

unde se-mpreună drumurile

căzu furcă din cer

tomite în inima ei

despică salcâmul ăl bătrân

de căzu peste ea şi peste geicu

da cine-ţi zâse

alde buricu

ce-or fi căutat şi ăia noaptea pe câmpuri

da ce-nchinatu făceau ăi doi acolo

ea cu bărbat falnic în gospodărie

el cu femeia borţoasă aproape de soroc

ei parcă nu-ţi trece prin cap

se iubeau ţaică

se iubeau să nu-i ştie satu

că parcă n-aveau copacii ochi

şi păsările vorbă să o ducă di colo colo

se iubeau de mama focului

de iote muriră de foc

şi jale

da ce ştii tu

că te-a lăsat bărbatu şi

o să mori cu sângurătatea

pe bătătură

hai

la săpat că porumbul se ofileşte la taclale

lui îi trebuie muşuroi şi

acu s-o-nsera

Umblă vorba prin sait

Ionel Mony Constantin

Ţaică

auzişi mătăluţă de-aia otillia a lu’

ardeleanu

ce i-o trăsnit prin cap asară

s-o înscris pe un sait

colo mai la margine

căzu furcă din cer

la ghizunie în vrancea

tomite în inima ei

la unu’ ion de-i zâce da coza

da ţie cine-ţi spuse

alde nevastă-sa

una de se crede manager, ce-o mai fi aia

da ce-nchinatu fac ăi doi acolo

că doar au gospodării falnice

şi pământ care trebuie lucrat la soroc

ei parcă nu-ţi trece prin cap

scriu poezele ţaică

da’ parcă nu ştie tot satu’

că se întrec de mama focului

care-i mai bun

la taclale

de până şi păsările au dus vorbă

di colo colo

da’ ce ştii tu

că eşti doar o amărâtă de comentatoare

şi-o să mori făr’ să te citească nimeni

în bătătură

hai

mai bine să vânturăm făsuile alea

că or să facă viermi şi

acu’ s-o-nsera

- 48 -

Umbra luminii pure

Vasile Ionac

Iubind mereu pe apucate,

Nu căutam niciun răspuns

Şi ca un ins fără cetate

De zare mă lăsam pătruns.

Iubesc femeia chiar cu viciu;

Păcatul ei îmi este dat,

Căci lumea însăşi e-un ospiciu

În care, iată, sunt tratat.

Nu cer iertare pentru-o seară

În care, înflorind intens,

Am însoţit o domnişoară

Spre clipa unicului sens;

Dansând în doi pe-un ţărm de gânduri

Ne-am cunoscut şi ne-am uitat,

Dar au rămas nescrise rânduri

Ce-mi par acuma un palat.

Nici azi, nici ieri şi niciodată

N-oi ocoli doi ochi senini

Care-oglindesc un gând de fată

Şi un tărâm fără de vini.

Iubind mereu pe apucate

Mă desfrunzesc fără păcat;

Iubire n-are cont şi rate

Ci stele, lună, codrii, pat...

Urmările poeziei pure

Ionel Mony Constantin

Scriind mereu pe apucate

Nu aşteptam niciun răspuns

Făceam doar rime-mperecheate

De care mă lăsam pătruns

Iubind poemul ca un viciu

Păcatul său fiindu-mi dat

Scriam la fel ca-ntr-un ospiciu

În care nu eram sedat

Nu vă ascund că într-o seară

În care am comis un vers

Am acostat o domnişoară

Şi i l-am recitat din mers

Ea a rămas puţin pe gânduri

Lung către mine s-a uitat

Şi tot aşa ca-n alte rânduri

S-a încruntat şi m-a-njurat

O mai păţisem şi-altădată,

Mi-a spus că-s boşorog senil

Că nu ar fi deloc mirată

Dac-am scăpat dintr-un azil

Vă jur cu astfel de zăltate

Ajungi ca să te crezi ratat

Renunţ să fac poezii rimate

Şi trec la proză imediat

- 49 -

Colind pentru poeţi

Ioan Grigoraş,

În iarna cu tăciuni aprinşi şi jar,

Cu cetină de brad pe la ferestre,

Poeţii sunt lumina dintr-un far,

Cuvintele pentru o lume – zestre.

Pe pagina cu slove aurii,

În versuri care plâng ca o ninsoare

Prin rima unor calde poezii,

Găseşti o inimă în sărbătoare,

Cu pana lor, ca un arcuş în vals,

Cu feţele zâmbind sub promoroacă,

Ei sunt mereu un cântec, şi nu fals,

În existenţa noastră heliacă.

Ce să doresc pe frontul unui vers?

De sărbători: Poeţilor... iubire!

Să aibă fiecare-n univers

O stea – să le ofere găzduire.

Să poarte lira lui Orfeu cu ei

Orice poem sub semnul unei muze,

Să cânte pentru oameni, că sunt zei,

Spre fericire fie călăuze.

Poeților, de sărbători, am să le spun:

„Vă fie versul lin şi Anul Nou mai bun!”

Colind pentru pivniceri

Ionel Mony Constantin

În iarna care se aşterne iar

Când stau cu ochii ţintă la ferestre

Sunt pivnicerii – pentru mine far,

Iar băutura pentru mine zestre

Pe mese au pocale aurii

În care vinuri curg ca o ninsoare

Ce îţi inspiră calde poezii

Ei îţi transformă viaţa-n sărbătoare

Cu braţul lor, ca un acord de vals,

Te-ntâmpină zâmbind sub promoroacă

Turnându-ţi un vin sincer, şi nu fals

Ce nu se poate totuşi să nu placă

Ce să ofer la pivniceri prin vers?

De sărbători: Cotnari ca o iubire

Din pivniţă să fac-un univers

În care să-mi ofere găzduire

Să aibă veşnic un clondir la ei

Pe Bachus să-l includă printre muze

Le fie vinul elixir de zei

Spre cramă să ne fie călăuze

La pivniceri de sărbători le spun

„S-aveţi la anul Ottonel mai bun!”

- 50 -

Fantezii turcoaz

Ioan Grigoraş

Mai trag un fum din ultimul chiştoc,

Ţigări nu am, bricheta-i fără gaz,

Nu bănuiam când am intrat în joc,

Iubita mea, că rochia turcoaz,

Pe care-o-mbraci în zilele de joi,

Mă-ndeamnă să m-apuc iar de fumat.

Am fantezii, că sânii tăi sunt goi,

Iar tu desculţă lângă mine-n pat

Te joci ori mă iubeşti, nici nu mai ştiu.

Aş bea o votcă, aş mai trage-un fum –

Mi-e teamă că aroma de rachiu

Ar transforma idila noastră-n scrum.

Arunc paharul şi ţigara, treaz

Îţi scriu pe glezna fină un poem,

Vreau să cobori din vis şi din turcoaz,

Doar lângă tine pot iubi boem.

Fantezii cu praz

Ionel Mony Constantin

Mai beau un strop din ultimul pahar

Mă uit cu jale către aragaz

Nu bănuiam că pleci la mă-ta iar

Şi-mi laşi o biată ciulama de praz

Are mirosul groaznic într-atât

C-aproape sigur sosul s-a stricat

Am fantezii c-am să ţi-o bag pe gât

Să vezi şi tu ce bună-i de mâncat

Vrei să mă otrăveşti, nici nu mai ştiu

Ce o mai fi prin mintea ta acum

Mă duc să fac gargară cu rachiu

Şi las mâncarea să se facă scrum

E miez de noapte dar sunt încă treaz

Aş vrea să-ti scriu pe gleznă un blestem

Dar nu găsesc să-nchei acest poem

O rimă pentru ciulama de praz

- 51 -

Iubire în turcoaz

Ioan Grigoraş

Te-aştept desculţ, dar trenul tău de noapte

Întârzie, un pasager nebun

A tras semnalul, în vagonul şapte,

Că-n tabacheră nu avea tutun.

Eşti prea departe, halta mea e goală,

Nu s-a schimbat demult niciun macaz,

Am febră, te visez, să fie boală

Că mă gândesc la rochia turcoaz?

Şi dacă ştii, nu-mi spui, nu cred că-ţi pasă

Că noaptea-i rece şi peronul lung,

Să mă-ncălzesc mi-ar trebui o Grasă

Şi de Cotnari, tristeţea să-mi alung.

Renuţ la votcă, la rachiu şi bere,

Se-anunţă iar c-a deraiat un tren,

Dar fă-mi măcar o ultimă plăcere,

Iubeşte-mă-n turcoaz, într-un catren.

Fantezii cu pui

Ionel Mony Constantin

Ai revenit cu trenul tău de noapte

Iar eu te-am aşteptat ca un nebun

În prag ai apărut cam pe la şapte

Şi nu ştiam ce vorbe să-ţi mai spun

Pe masă farfuria era goală

Mâncasem ciulamaua ta de praz

Simţeam stomacul cum mi se răscoală

Şi mă temeam să nu dau de necaz

Tu mi-ai răspuns că ţie nici nu-ţi pasă

Chiar dacă la urgenţă-am să ajung

Iar eu mă bucuram că eşti acasă

Şi te-am pupat tristeţea să-ţi alung

Renunţ să mai fumez, renunţ la bere

Poţi orice vorbe grele să îmi spui

Dar fă-mi măcar o ultimă plăcere

Şi azi găteşte-mi ciulama de pui

- 52 -

Februarie cu tine

Ioan Grigoraș

E frig, iubito, te aştept la mine

Să fierbem vin, să răsfoim o carte

Întregul timp de-acum ne aparţine

De-o fi să mor... la naiba-n ea de moarte!

Alintă-mă, cu dragoste fă-mi plinul

Cuminte sunt, ca grâul ne-ncolţit,

Cu gura ta îmbată-mă, doar vinul

Buzelor tale ’ţi jur, m-a ameţit.

Iubito-i februarie, degrabă

Aruncă-n colo orice lenjerie

Şi vino-ncet, ca pisicuţa-n iarbă

(Când trece printre flori de păpădie)

La pieptul meu, hai toarce liniştită,

(Să-mi fie, Doamne, doar acesta chinul)

Sălbăticiunea mea închipuită...

Îmi este frig... te-aştept să vii cu vinul.

Noapte cu tine

Ionel Mony Constantin

E noapte, ger şi te aştept la mine

Am vin roze, pe jar castane coapte.

Întregul univers ne aparţine

Ne stă în faţă o întreagă noapte

Inspiră-mă, cu poezii fă-mi plinul

Condeiul meu e bine ascuţit

Cu gura ta îmbată-mă ca vinul

Şi spune-mi versul ce mi l-am dorit

Iubito, trece timpu’ aşa degeaba

Şi încă nu am scris o poezie

Ori te-ai prostit, ori ai ajuns o babă

Care miroase a flori de păpădie.

Aşează-te la masă liniştită

De-ai şti de câtă vreme mi-ai lipsit

Tu muza mea, de-atâţi poeţi dorită...

Mai lasă vinul, că m-am sictirit!

- 53 -

Tic-tac

Ioan Grigoraş

Mai gust din vară înc-un ceas şi doare

Canicula din luna lui cuptor,

Vacanţa fără tine azi îmi pare

Ca zodiacul fără vărsător.

Aştept să plece august către toamnă,

Cocorii să se ducă înspre Sud

Cu anotimpul care mă condamnă

Să stau în pat şi să citesc Talmud.

Mă uit la ceas şi vara asta oarbă

O simt în piept, cum cleştii unui rac

Sărută mi-apoi frâng un fir de iarbă -

Îmi plânge inima, tic-tac, tic-tac..

Tac-tic

Ionel Mony Constantin

Mai gust din bere înc-un strop că doar e

Pentru bărbaţi cel mai spumos nectar

Aş vrea să mai comand, da’-n depărtare

Nu se zăreşte niciun ospătar

Aştept s-apară un bărbat, o doamnă

Să nu mai stau aşa ca prostu’-n van

Mai bine trec la islamism la toamnă,

Voi bea doar ceai şi voi citi Coran

Privesc la ceas şi setea asta oarbă

Îmi scurmă-n piept, un pic câte un pic

Mă frâng uscat precum un fir de iarbă

Şi totul e pe dos… tac-tic, tac-tic

- 54 -

Insomniac

Ioan Grigoraş

E lungă noaptea, tristă fără tine,

Iar eu insomniac printre condeie,

Atâtea pagini cu poeme pline

Şi chipul tău, un ciob dintr-o idee,

Sclipind când raza oarbă de iubire

Îl află în povestea dispărută

În care m-am visat o clipă mire,

Dar tu erai mireasă nenăscută.

E lungă noaptea, tristă fără tine

Şi eu mă-ntind de crezi c-ajung la lună

Ori reclădesc castele pe ruine

Iubesc chiar dacă lumea e nebună –

Să-ţi prind piciorul ca pe o petală,

Să te-nfiori când îl ating de buze,

Iar miezul nopţii, în sacou de gală,

Să ne ascundă, darling, printre frunze.

Insomnie

Ionel Mony Constantin

Ce lungă-i noaptea baby fără tine

Când eu insomniac printre clondire

Îmi amintesc cum încă erau pline

Si le-am golit pe toate în neştire

Nu pot să uit în clipa de iubire

Cum din privire mă mustrai tăcută

Să nu mai beau aşa în nesimţire,

Din băutura încă nebăută

E lungă-noaptea asta şi-s în stare

Să urlu ca un câine trist la lună

Că nu mai am un ban în buzunare

Să mai comand o băutură bună

Să-mi dai paharul ca pe-o jucărie

Şi-nfiorat ducându-l către buză

Când miezul nopţii tainic o să vie

Să îl lipesc mai strâns ca o meduză

- 55 -

Gelozie

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Mi-am cumpărat un câine mops,

O haimana pentru budoar,

Seara îi dau câte un drops

Și-l duc să doarmă pe culoar.

Javră bătrână, infidel,

Vrea la iubită în iatac,

De nu-i cuminte îl tund chel

Și-l leg în curte, de-un copac.

Când te strecori în aşternut,

Iubito, orice câine mops,

De nu-s atent doar un minut,

Te savurează ca pe-un drops.

– Cauţi în joacă gelozii,

Iubite, cum de n-ai văzut,

Când mă dezbraci prin fantezii,

Că între noi n-a încăput

Nimic şi nimeni... Fără rost,

E teama ta şi îndrăznesc

Să te implor, la adăpost,

Să laşi căţelul... Mulţumesc!

Poate că nu ai înţeles,

Te superi, motivat, dar mâine,

Mă vei ierta că am ales –

O căţeluşă, nu un câine!

Fantezie

Ionel Mony Constantin

Ţi-am cumpărat un pechinez

Ce doarme noaptea sub lavoar

Mâine am să-l duc să-l vidanjez

Că face pipi pe culoar

Mai bine îţi luam pudel

Să stea la tine-n dormitor

Întreaga vară să-l tunzi chel

Să-ţi facă tumbe pe covor

Când seara te strecori în pat

Iubito orice câine-ar fi

Prinde să urle disperat

Dacă încep să-ţi spun poezii

– Iubite dragă nu fi prost

E unu’ Mony C, să ştii

Ce ne urăşte fără rost

Şi-ţi născoceşte parodii

Mai ştii tu rochia turcoaz

Ei bine ca un disperat

O-ntreagă ciulama de praz

Pe poale mi-a împrăştiat

Eu cred că-i pekinezul lui

Şi vino iute când te chem

Să îl momim cu-n os de pui

Şi să compunem un poem

- 56 -

Dor de ducă

Daniela Tiger

Aşa mi-a venit un dor de ducă!

Şi m-am dus...

Am alergat prin poieni de suflet

incandescent,

am închis şi-am deschis porţile suferinţei,

uneori... mai

greu,

alteori... cu uşurinţa florilor de mai. …

Am ridicat ochii, dar norii au lăcrimat

peste vise pierdute-n culorile curcubeului.

Cocârjată, mi-am târât iluziile

încercând, iar şi iar, să deschid ultima

poartă,

dar se făcea mai mică, mai îngustă.

Nepotrivirea cheilor m-aruncă într-un

ocean de suspine

Ştiu că o am. N-o găsesc.

Aştept...

Aştept, cuminte, potrivirea.

Inspiraţie

Ionel MonyConstantin

Azi mi-a venit aşa un fel de inspiraţie!

Şi am scris…

Am postat totul pe ning, cu suflet

incandescent

să văd ce spun cititorii,

dar neatentă am deschis porţile suferinţei

cu uşurinţa florilor de mai

Le-am citit comenturile, cu ochii

înlăcrimaţi

şi obrajii în culorile curcubeului.

Disperată mi-am târât poeziile

pe toate reţelele, căutând o ultimă poartă,

dar ea era tot mai mică, mai îngustă

Nepotrivirea cheilor, m-a întors către tine

ştiu sigur că tu o ai. Caut-o!

Aştept...

Aştept cuminte, să mi-o potriveşti.

- 57 -

Sfială

Viorel Ploeşteanu

cotorul de măr

într-un salt acrobatic

survolează o clipă şoseaua

izbindu-se violent

şi decis

de bordura umedă şi liniştită

cu sprijin în coadă

îşi scuipă cu scârbă sâmburii

ca un boxer nefericit dinţii

şi speranţele

cu dezgust

nu atât pentru gura

oricum lipsită de senzualitate

cât pentru necunoaşterea muşcăturii

adâncă

hotărâtă şi pofticioasă

ca o viaţă furată

dar nu toţi ştim să mâncăm un măr

şi nici să-i redăm pământului

cu sfială seminţele

Ever

Ionel Mony Constantin

chiştocul de Dunhill

într-un salt sinucigaş

survolează acrobatic şoseaua

stingându-şi violent

jarul

de portiera umedă abia spălată

a maşinii de pe contrasens.

şoferul îşi scuipă cu scârbă cuvintele

ridicându-şi semnificativ

degetul mijlociu

cu dezgust

nu atât pentru gestul făcut

oricum lipsit de senzualitate

cât pentru necunoaşterea consecinţelor

actului

iresponsabil şi capricios

ca o ţigară fumată

dar noi toţi ştim că aşa ceva nu se va

întâmpla

ever la Bucureşti, ci undeva la capătul

lumii

în Dublin.

- 58 -

De sub cenuşă

Viorel Ploeşteanu

Pe drumuri prăfuite, un negru armăsar

Îşi spumegă mânia, purtând în coamă

timpuri.

În urma lui biserici cu ‘nalte cruci răsar

În faţa lui, spasmodic, se prăbuşesc

olimpuri

Călare-necălare şi cercul s-a închis

Urgia de păcate adună şi împarte.

Se scutură speranţa, se spulberă un vis.

De astăzi universul la două lumi se-mparte.

Sub stratul de cenuşă e un cuvânt nescris.

Jalba unui armăsar

Ionel Mony Constantin

Motto: Nu mor caii când vor câinii

Pe drumul de costişe, un armăsar harap

Îşi spumega mânia, mergând grăbit la trap

Mă ţine primăria în grajdul ei degeaba,

Că, de un car de vreme, eu nu-mi pot face

treaba

Călare-necălare, în ţarcul meu închis,

Eu iepelor gestante le-am împlinit un vis.

S-au înţeles duşmanii, de ar fi pe voia lor,

Chiar mâine să mă vândă în târg la abator.

Lui Vio Ploeşteanu am să mă plâng în scris

- 59 -

Ruga românului (cea de pe urmă)

Viorel Ploşteanu

Dă-ne, Doamne, buni conducători!

Dă-ne, Doamne, oameni cu tărie

Să aibă un singur gând în zori,

Să ridice Sfânta Românie!

Dă-ne, Doamne, oameni curajoşi

Să ne apere de hoţi pământul!

Prea sătui suntem de mincinoşi,

Care vând şi sufletul, şi gândul.

Ţine, Doamne, limba românească!

Ţine, Doamne, graiul strămoşesc!

Nu lăsa părinţii să greşească!

Apără-i copiii când ţi-i cresc!

Ultima rugăciune a unui preşedinte

Ionel Mony Constantin

Dă-ne Doamne să avem în loc

Preşedinte jucător ca mine

Unu' nalt şi arătos ca Boc

Sau ca Nuţi că e damă bine

Dă-ne Doamne DNA cu zvâc

Să îmi dea un NUP când… o să fie

Ca să pot să-i dau lui Ponta sâc

Şi să-mi văd la Nana de moşie

Ţine Doamne limba strămoşească

Apără-ne-o pururi de eresuri

Fă ca tot Levantul s-o vorbească

Şi astfel vom avea mereu succesuri

- 60 -

Finalul

Popescu Carmen Georgeta

Îndrăgostiţi, copacii-nalţi şi dragi

şi-ascultă seva care se prelinge,

îşi prind un gând uitat şi-atunci tresar

căci el e cel care acum mă ninge.

E-un timp ce merge parcă înapoi

rotindu-şi cerul plin de întâmplări,

în despletite nopţi se-ntorc în noi

poemele ascunsei tulburări.

De ce nu dormi? au să se piardă vise

şi somnul o să fugă iar, hoinarul.

e-un timp ce merge parcă înapoi.

tu culcă-te, eu vreau să văd finalul!

Bătrânii

Ionel Mony Constantin

Trezindu-se el simte că-n nădragi,

ceva precum o sevă se prelinge

îi vine-un gând uitat, senzaţii vagi

simţind că-l strânge frica de laringe

Încearcă să dea timpul înapoi

spre întâmplări trecute, amintiri

când nopţile îşi recitau în doi

poemele ascunselor iubiri

Te faci că dormi? Iar ai udat cearceaful

exclamă ea; vezi să nu verşi ţucalul

De munca mea se va alege praful

dacă nu-ţi iei la vreme Prostenalul

- 61 -

Iubirea-n suflet de copac

Gina Zaharia

N-ai mai trecut de mult pe stânci

Izvor cu suflet de cascadă,

Pe-aici sunt stelele adânci

Şi-un colţ de cer tot stă să cadă.

Şi codrul m-a-ntrebat de tine!

Are un freamăt mai puţin;

Îşi plimbă zborul prin ruine

Precum un vultur clandestin.

În scorburi cu pereţi de gânduri

Păianjenii sunt împăraţi.

Ne ţes povestea printre rânduri,

Cu călătorii-nfriguraţi.

O flacără, încet, îngheaţă.

Ascult cu lacrima şi tac;

Ştiu, ţi-ai lăsat în altă viaţă

Iubirea-n suflet de copac.

Mâncarea dintr-o oală cu capac

Ionel Mony Constantin

N-ai mai trecut pe la bucătărie

Stau adunate vasele-n cascadă,

Nu e curată nici o farfurie

Şi polonicu' aproape stă să cadă.

De-o vreme nu mai ştiu ce e cu tine

Prin preajmă te găsesc tot mai puţin

Vorbesc de unul singur şi îmi vine

În casa mea să intru clandestin.

Îmi trec prin minte fel de fel de gânduri

Iar ai plecat fără să-mi spui nimic.

Te-ai dus la fitness ca în alte rânduri

Sau poate la… nici nu ştiu cum să-i zic.

Privesc zadarnic plita îngheţată.

Aş vrea să urlu dar mai bine tac;

Iar mi-ai lăsat mâncare afumată

Gătită într-o oală cu capac.

- 62 -

Vechiul pod

Gina Zaharia

Cad zvonuri împletite-n primăvară,

Se-nvârt în rime ca-ntr-un carusel,

Au răsărit dintr-un atlas de seară

Şi duc pe braţe-un continent de zel.

Şi m-am trezit cu somnul prins în tine.

Străină sunt azi într-un lan bogat,

Merg printre spini, dar parcă-mi este bine,

(Un curcubeu se-ntinde la pictat).

Prin ochii mei trec maluri cardinale,

Iar orice pod e-un munte mergător

Cu valuri din oceane muzicale

Şi faguri dintr-un suflet roditor.

Am ridicat cetăţi fără hotare,

Vom pune paznici nişte hoţi de treabă,

Un fel de spiriduşi din calendare;

Dar ce-ţi spun eu? Tu inima-ţi întreabă

Şi vei afla c-am inventat un soare

Din amăgiri cu iz de Polul Nord;

De-l voi preface-n fir de sărbătoare,

Îmi vei aduce vechiul nostru pod?

Nodul

Ionel Mony Constantin

Eram pe Facebook într-o primăvară

Ca într-un fantomatic carusel

Când ai postat o poză către seară

Am prins să butonez, cuprins de zel

Tot somnul mi-a fugit privind la tine

Aveai un păr ca lanul de bogat

Se aprinsese parc-un foc în mine

De dragoste năprasnic siderat

Luând o hotărâre cardinală

Cum n-am găsit un munte mergător

Ţi-am dat o întâlnire mai banală

În Cişmigiu pe pod lângă izvor

Când te-am văzut venind, din depărtare

M-a luat un frig cu iz de Polul Nord

Uitându-mă ca mâţa-n calendare

Şi mă temeam că fac atac de cord

Înţelegând c-am inventat un soare

Dintr-un Picasso dezarticulat

Simţind în gât un nod care mă doare

Am început să plâng necontrolat.

- 63 -

Cocor desculţ

Gina Zaharia

ai uitat la mine un cocor desculţ

îl pregătiseşi prea devreme de drum

aveai impresia că dacă te descurci la vămi

ai scăpat de iubire

te-am zărit în pragul amiezii

o divinizai

rupeai frânturi din poduri şi spuneai

ţie nu-ţi trebuie

îngerii poposesc în mijlocul flăcărilor

să le binecuvânteze

când am trecut prin ochii tăi

mi-era cald

descoperisem câteva cuiburi de pace

cocorul îmi rostea numele cu precizie

îmi scrijelise fiinţa

gata l-am adoptat

ştiu ce măsură poartă pe inimă

Cocoş desculţ

Ionel Mony Constantin

ai pierdut la mine un cocoş desculţ

îl pregătiseşi pentru soacră-ta

aveai impresia că dacă i-l dai plocon

e un semn de iubire

l-ai căutat până în pragul amiezii

bombănind

rupeai frânturi de gard şi spuneai

că ţie nu-ţi trebuie

cocoşii poposesc în mijlocul găinilor

să le binecuvânteze

când am trecut pe lângă tine

mi-era cald

descoperisem câteva ouă de bibilica

cocoşul m-a privit cu precizie

şi mi-a ciupit fiinţa

gata l-am admonestat

orătanie fără inimă, ai să ajungi în oală

- 64 -

Mai toarnă-mi vin

Gina Zaharia

Mai toarnă-mi vin, să mă îmbăt cu tine,

Mi-ai spus, într-o poveste pentru doi,

Să ne zidim cu dor printre ruine,

Să ne-avântăm cu sete printre ploi.

Să-mi potoleşti şi foamea de lumină

Şi pasul, dacă vrei, că ştiu că poţi

Să-mi dăruieşti o stea de rouă plină

Oricare-ar fi, nu-i loc de tras la sorţi!

Să-mi pui în suflet perle asortate

Eu beau cât pot şi pot ca să te beau,

O dinastie-ntreagă ne desparte

Şi biruri grele inimii tot dau,

Mai toarnă-mi vin, mi-ai zis, cu albe

şoapte,

Eu înfloresc în vinul care-l vreau!

Mai fă-mi un ceai

Ionel Mony Constantin

Mai fă-mi un ceai, vreau să îl beau cu tine

Vecinii au plecat, suntem doar noi

Să nu-i mai chemi, parcă-s nişte ruine

Şi le miroase gura-a usturoi

Hai bagă aţa-n ac cât e lumină

Şi întăreşte-mi „zgârciul” la chiloţi

Deseară facem chef cu aspirină

Vom pune Zavaidoc s-audă toţi

Combină-n cană plante asortate

Va fi o noapte fără protocol

Când mă voi regala cu gris cu lapte

Şi adâncit în perne rostogol

Printre suspine, gemete şi şoapte

Tu îmi vei face frecţii cu Carmol.

- 65 -

Octombrie

Ioan Florin Stanciu

Ce limpede-i lumina departe, pe mare,

când întreaga lagună-i de miere!

Se desfrunzesc arţarii la-ntâmplare

cu limbi subţiri şi roşii, de pantere

I-un armistiţiu, ca o resemnare.

Am pus pe ziduri steaguri parfumate,

dar stingerea luminii parcă doare

când cad în valuri umbre, pe cetate.

Trec stoluri lungi de suflete pierdute.

Adună-ţi hainele din colţuri! Hai!

Căci dincolo de orizonturi mute,

s-au fost deschis ferestrele din rai!

Toamnă

Ionel Mony Constantin

Ce limpede e vinul în pahare,

de-un galben auriu de miere!

S-a pritocit şi e o încântare,

să-l simţi cum se prelinge în viscere

E pentru noi o binecuvântare,

Să bem vrăjiţi din soiuri parfumate,

după apus când soarele dispare

şi doar vardiştii umblă prin cetate.

Nu mai visa la clipele trecute

Şi hai cu noi să-i tragem un guleai

Căci dincolo de azimuturi mute

S-au fost deschis o cârciumă în rai

- 66 -

Vedere de sus

Ioan Florin Stanciu

Văzute de sus, toate astea

sunt doar nişte lungi procesiuni de furnici,

adunate să-mpartă-n fărâme egale

leul cel mare, căzut printre crini,

sub umbra mâinii care întinde arcul

deasupra

şi sub balanţa care, neobosită, măsoară

binele, răul,

trădarea şi iubirea de frate, lumina şi

umbra,

destinul, mă rog, sabia-aceea cu două

tăişuri,

agăţată de-un fir în tavan, la răscruce de

vânturi

Sunt iarăşi un leu alergând printre crini,

ca să nu întârzii din nou, la adunarea de

taină-a furnicilor

Privit de sus

Ionel Mony Constantin

Privit de sus poporul acesta

este doar un muşuroi de furnici

care a votat să împartă în fărâme egale

leul-de-mare, suspendat printre crini.

a mai rămas din el, doar o umbră, ţinând

microfonul

la tribuna de unde împarte nestânjenit

minciuna şi nedreptatea,

ameninţările şi şantajul, jignirile, aroganţa.

...şi serviciile, mă rog, sabia-aceea cu două

tăişuri

care îl va spulbera, curând în patru vânturi

Dar eu rămân leul-de-mare, strigând

printre crini,

la adunarea de taină-a furnicilor, la ora

şase fix:

Antena trei mai este aici?

- 67 -

Basm

Ioan Florin Stanciu

Sub scaune, prin colţuri mici, umbrite,

pe unde doar păianjenul mai ţese,

eu ştiu că sunt castele părăsite,

unde sublime, dulci cenuşărese,

în cămăruţe cât nişte chibrite,

îşi mai aşteaptă rochia de gală,

ca să se schimbe, noaptea, în prinţese…

Făcută ghem în pumn, sub canapea,

suavă, blândă şi cu ochi cuminţi

cea mai frumoasă poezie-a mea,

în aşteptarea ochiului de prinţ,

şi a veştmintelor de mare gală

se stinge în cenuşa de cerneală,

precum se stinge-n ceruri câte-o stea

Poveste

Ionel Mony Constantin

În crama mea prin colţuri mici, pitite

pe unde câte un paing mai ţese

eu ştiu că am sticluţe părăsite

unde sublime băuturi alese

îşi plâng destinul de cenuşărese

şi mă aşteaptă băutor cu fală

să le transform o noapte în prinţese...

Făcută ghemotoc pe masa mea

dojenitoare şi cu ochi cuminţi

îmi spune muza, haide nu mai bea

mai bine-ndreaptă-ţi ochiul tău de prinţ

şi moaie-ţi iarăşi, pana în cerneală

îmbracă-mă în versul tău de gală

să strălucesc din nou precum o stea.

- 68 -

Interior

Ioan Florin Stanciu

Nu cred că lucrurilor le mai pasă,

în lunga lor, cuminte letargie,

că locuim de-a valma-aceeaşi casă

în care acest poem, singur, se scrie

Ştiu. Mă privesc în taină, câteodată

şi ochii lor ascunşi încep să ardă,

înspăimântaţi de fila sfâşiată

sau ghemuită-n pumn, ca o petardă

Nu pot să mai fiu singur niciodată.

Sunt suflete-n pereţi şi-n toate cele,

dar, poate, nepăsarea mea, îngândurată

a şi ucis lumina-închisă-n ele.

Autor

Ionel Mony Constatin

Eu sper că lectorilor mei le pasă

De lunga mea, cumplită agonie,

Și mă citesc cu cărţile pe masă

Crezând că tot ce fac e poezie.

Suspicios privit sunt câteodată

De critici ce aşteaptă să mă ardă

Să-mi vadă fila scrisă sfâşiată

Bucăţi, bucăţi cu lovituri de bardă,

Dar eu înfrunt semeţ ca niciodată

Aceste odioase cucuvele

Mă upgradez, cu fruntea încruntată,

Şi-mi văd conştiincios de ale mele…

- 69 -

À la manière de…

- 70 -

Rolling in the deep

à la manière de Nuţa Istrate Gangan

ai intrat prea adânc în mine darling

ca un Jack Daniel’s

băut prea rapid

şi dacă te-aş scoate

rana

ar deveni instantaneu

bloody red

astăzi

nu mai am destul timp

să-mi scot de la curăţat

rochia roşie disimulată pe corp

(ştii... sânii mei nu sunt siliconaţi…

în fine… it’s complicated)

pe care o port

ca pe un fel de dulce resemnare

am să ies în pantofii cu tocuri

de 10 inch*

pe care viaţa

mi i-a împlântat în inimă

ca pe un pumnal

exact când voiam

să cumpăr

alţii.

* 1 inch=2,54 cm

- 71 -

Fost-am eu cândva poet de rând...

à la manière de Serghei Esenin

Fost-am eu cândva poet de rând

La redacţii tot scriam degeabă

Şi primeam răspunsul lor oftând

Mai trimiteţi ce atâta grabă

Fost-am subţirel şi la mijloc

La muieri şi vodcă dând năvală

Azi am burta cât un poloboc

Şi sub ea un fel de socoteală

Am încărunţit scriind în van

I-am cinstit pe toţi pe veresie

Au golit stacan după stacan

Dar n-au publicat o poezie

Unii chiar mai răi m-au înjurat

Şi le-am dat cu palma peste gură

Nu că m-ar fi foarte supărat

Dar prea m-au băut fără măsură

Vreau să mă întorc din nou în sat

Tata mă aşteaptă blând la poartă

În costumul vechi şi demodat

Ca să beau din nou cu el la toartă

Prieteni hai şi voi ca altădat’

Jarul stins să-l răscolim sub spuză

Mi-e paharul azi însângerat

Fiindcă m-am tăiat cu el la buză.

- 72 -

Graţioase demoazele…

à la manière de Mihai Eminescu

Graţioase demoazele

Pe la ninguri se adună

Şi postează poezele –

Despre lună

Câte una mai suspină

Fiindcă n-are „laic” şi pace;

N-avea grijă o să-ţi vină –

Mie-mi place!

Alta o încurajează

Ai talent mai scrie dragă

Dar în gând o gratulează –

Eşti o bleagă!

Totu-i vis şi fericire

Când se laudă-mpreună,

Semn de dulce amintire –

Hai că-i bună!!

- 73 -

Ultima scrisoare

à la manière de Adrian Păunescu

Întins aici pe patul de spital

Ca dintr-o catacombă nucleară

Eu vă trimit un ultim trist semnal

Avertisment pentru popor şi ţară

Având un preşedinte jucător

Înconjurat de gaşca lui penală

Eu ştiu cum e să pupi un dictator

Puţin mai jos de partea lui dorsală

Vă spun să îl trimiteţi în penal

Măcar la Nana undeva la ţară

Pe acest terchea-berchea naţional

Sau altfel zis o javră ordinară

Să nu uitaţi români contemporani

Când România este la răscruce

Că nu suntem poporul de varani

Care pe apa sâmbetei se duce

E timpul iar să ne eliberăm

Să nu mai fim o tristă colonie

Nu e de-ajuns numai să protestăm

Cum spune domnul profesor Ilie

Pe telefon e un mesaj bizar

Ca într-o operaţie tardivă

Aflu că Udrea candidează. Chiar

Că-i ultima bomboană pe colivă.

Se-aude o salvare în eter

Jelind a moarte pentr-un oarecine

Mă simt tot mai bolnav, dar încă sper

Că nici lui Băse n-o să-i meargă bine.

- 74 -

Balada doamnelor din aste vremi

à la manière de François Villon

Prin ce aresturi unde mi-s

Elena Udrea blond încânt

ce cu Alina la Paris?

mergeau la shoping orişicând?

Topoliceanu-n şir turnând,

pe toţi în zvoană murmurată

la DNA?... Dar unde sunt

azi şpăgile de altădată?

Mintoasa Eba cuvântând

în româneasca ei ciudată

Şi Băse straşnic apărând

Pupila lui persecută?

Ioana ce notar fiind

semna hârtii teleghidata

pentru Gazprom?... Dar unde sunt

azi şpăgile de altădată?

Şi Pora, doamna, ce prin scris

lingea pe toţi cu mult avânt

Crinuţa, Berta fosta miss

la gherlă Ritzi meditând?

Şi Macovei pe rug arzând

pentru dreptate prea curată,

unde-s acum?... Dar unde sunt?

azi şpăgile de altădată

ÎNCHINARE:

Pe unde, Doamne, şi de când

vor sta la zdup! Cheia-i păstrată

de procurori: ...Dar unde sunt

azi şpăgile de altădată?

- 75 -

Versuri pentru Ninlil

(fragment din tăbliţa de lut 007 bis)

à la manière de Dumitru Ichim

Tu cea cu ochi de ametistă, Ninlil

vino la masă, mai toarnă-mi un chil

pune în cană din vinul curat

nu-l amesteca cu apă impură din Eufrat

Pune vin roşu ca sângele de minotaur

toarnă-l cu mâinile tale de aur

Tu, Ninlil, zigurat întrupat

în parfumul de nard al nopţii şi-n rouă

bate în cuie pe tăbliţa de lut

datoria mea veche de la început

şi zgâri-o şi pe cea nouă.

Nu am cu ce să plătesc

dar aş vrea să te beu

cu sărutul sufletului meu

Ştiu că mai trece pe la tine un scrib

un lăutar de-ţi zice Regină

pre numele lui Sanherib

spune că te adoră, dar tot Babilonul ştie

că vrea să te bea pe veresie

Trebuie să afli care e adevărul

ai să vezi banii la noapte

când o să-nflorească mărul.

Numai eu te iubesc, un beţiv care scriu

versuri ce se vor ceti mai târziu

când hanul şi trupul tău vor fi lut

renăscut peste veacuri

într-un suplu ulcior.

Din el va sorbi un stihuitor

vajnic băutor din alt neam

unul numit Omar al Kaiam

- 76 -

Răspunsul lui Sanherib certat de iubita sa Ninlil

à la manière de Dumitru Ichim

O tu Ninlil să ştii când m-ai certat

C-am vrut să mă înec în Eufrat

Dar m-a oprit ca vieţii să-i tai firu’

Cu raza lui luceafărul Nubiru

Şi m-a salvat parfumul de magnolii

Atunci când versuri zgâriam în dodii

Cu stilul pe tăbliţa mea de lut

Vrând să te recompun dar m-am temut

Că nu pot să păstrez în necuvinte

Mireasma ta-n aducerea aminte.

Eu ştiu că toţi vecinii mă socot

Stihar nebun, ce nu ştiu să înot,

Că nopţi întregi cântând lângă privaz

Le chem nesomnul şi le fac necaz.

Cu pâră grea au mers spre-a nu da greş

Chiar la măritul rege Ghilgameş

Şi-n aspre vorbe ei au conceput

Pedeapsa mea pe lespedea de lut

Spunând că zeii-l iartă de păcat

De voi fi aruncat în Eufrat.

Iar vina sa în faţa lui Iştar

Mai mică-i decât bobul de muştar

O suflete oloage, orbi ce sunt

Ei nu ştiu că de-a pururi prin cuvânt

Chiar dacă voi pieri luat de val

Rămâne nemurirea ta pe mal.

- 77 -

Sunt paznic…

à la manière de Boris Marian Mehr

Sunt paznic la tractirul

Măriei tale Doamnă

Şi vând bilete celor

Care doresc să doarmă’n

Saloanele sordide ale Măriei tale.

Nu ţi-am grăit vreodată,

Dar te-am pupat sub şale.

Libidinos ce-nşiră

Obscene versuri roşii

În parte plagiate,

Cum fac toţi ticăloşii.

Nu m-ai făcut manager,

Doar slugă eu ţi-am fost

Un fel de neica-nimeni,

Mai bine zis un prost.

Eu scriitor cu firmă

Cum alţii m-au crezut

Acum îmi frec luleaua

Şi-o iau de la-nceput.

- 78 -

Scriind pe nisip…

à la manière de Boris Marian Mehr

Scriam un poem pe nisip

Dar nu-mi ieşea în niciun chip

Eram doar un scrib ce visa

La muza iubită cândva

Crezând că sortită mi-a fost,

Scriam pe nisip ca un prost,

Mereu criticat de-un golan

Un „prieten” al meu Adrian

Dar n-am să renunţ cât sunt viu

Şi-n ciuda lui am să scriu

De vrea să îl iert, să vină din nou

Sub un tei parfumat să-l pup în… Copou

Sper că nu fac ceva interzis

Scuzaţi-mă că nu v-am zis

- 79 -

Corespondenţă

à la manière de Ioan Grigoraş & Lili Trif

– Iubito, eşti departe, dar îmi scrii

Din orizonturi care ne tot cheamă

Că am compus noian de poezii

Şi încă tot mai este de o zeamă.

Pe glezna ta subţire de paing

Eu aş tot scrie, dar îmi este teamă

Că nu va rezista reţeaua ning

Şi că da Coza îmi va cere seamă

Te-am dus în Atlantida, la Sascut…

Dar unde nu am rătăcit iubire

Acum aş vrea cu tine să mă mut

Şi să trăim suprema fericire

– Iubite, pe o floare de cais,

Eu am primit scrisoarea-ţi adorată

Şi am rămas pierdută într-un vis

Din care nu-mi voi reveni vreodată

Răspunsul ţi-l trimit azi din La Paz

Cu gândul însă mă întorc la tine

Sunt îmbrăcată-n rochia turcoaz

De care ştii ce minunat îmi vine

Abia aştept noi doi să ne mutăm

Când dezbrăcaţi de orice demnitate

O noapte-ntreagă-o să ne sărutăm

Şi versuri ai să faci pe săturate.

- 80 -