Dispoziţii generale privind judecata penală

1.Obiectul fazei de judecata penalăÎn realizarea scopului procesului penal, ca orice persoană care a săvârşit o

infracţiune să fie sancţionată potrivit legii penale, urmărirea penală are un caracter preliminar şi pregătitor, de a crea condiţiile necesare ca instanţa judecătorească, prin activitatea procesual penală de judecată, să aplice sancţiunile prevăzute de legea penală inculpaţilor găsiţi vinovaţi de săvârşirea de infracţiuni.

In cadrul procesului penal, judecata are un caracter necesar indispensabil pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de legea penală celor care au săvârşit infracţiuni.

În cursul judecăţii se stabileşte de către instanţa de judecată, cu caracter definitiv, vinovăţia inculpatului şi i se aplică pedeapsa şi alte măsuri penale. Hotărârea definitivă a instanţei de judecată prin care este condamnat inculpatul înlătură prezumţia de nevinovăţie şi o înlocuieşte cu o convingere deplină de vinovăţie care, împreună cu sancţiunea aplicată, au putere de lege, fiind opozabile tuturor. Judecata este considerată faza principală a procesului penal, situându-se între urmărirea penală, care pregăteşte judecata, şi faza de executare a hotărârilor penale, prin care se aduce la îndeplinire ceea ce a hotărât instanţa judecătorească.

Faza de judecata cuprinde activitatea procesuală şi procedurală desfăşurată de către instanţa de judecată cu participarea activă a procurorului şi a părţilor, asistate de apărători, având ca obiect aflarea adevărului cu privire la fapta şi inculpatul cu care a fost sesizată şi soluţionarea legală şi temeinică a cauzei, în raport de cele constatate, prin condamnarea inculpatului vinovat la sancţiunea prevăzută de legea penală sau prin achitarea ori încetarea procesului penal, când există o cauză de excludere sau de înlăturare a răspunderii penale.

În cursul judecăţii se aduc la îndeplinire trei obiective importante: se verifică legalitatea şi temeinicia învinuirii aduse inculpatului de a fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată; se adoptă soluţia corespunzătoare cu privire la acţiunea penala şi la acţiunea civilă exercitate în procesul penal, prin hotărâre judecătorească; se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii adoptate de prima instanţă de judecată, pentru a rămâne în autoritatea lucrului judecat numai hotărârile conforme legii şi adevărului.

Verificarea legalităţii şi temeiniciei învinuirii pentru care inculpatul a fost trimis in judecata se aduce la îndeplinire prin verificarea probelor strânse în cursul urmăririi penale şi administrarea de probe noi, precum şi prin concluziile asupra fondului formulate de către procuror şi părţi, care dau instanţei posibilitatea să afle adevărul cu privire la faptă şi făptuitor şi să adopte soluţia corectă. Administrarea

1

probelor se realizează printr-o cercetare judecătorească, în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi nemijlocire.

O a doua sarcina a instanţei de judecată, constând în soluţionarea acţiunii penale şi a celei civile deduse în fata ei, se realizează prin pronunţarea unei hotărâri prin care în acţiunea penală se dispune condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, în funcţie de convingerea de vinovăţie pe care şi-a format-o, de existenţa unei cauze de înlăturare a răspunderii penale şi de dispoziţiile legii penale, iar în acţiunea civilă se dispune admiterea ei, cu obligarea la reparaţii civile ori respingerea ei ca neîntemeiată, după cum sunt sau nu întrunite elementele răspunderii civile.

2. Poziţia procesuală a participanţilor la judecata penalăÎn faza de judecată, în toate etapele sale, instanţa de judecată are rolul

conducător în procesul penal. Prin instanţa de judecată se înţelege completul de judecată, compus şi

constituit potrivit legii. Legea foloseşte de multe ori şi termenul de "instanţă", având în vedere instanţa de judecată. De regulă, referirea la instanţa de judecată are în vedere completul care judecă o cauză penală în primă instanţă, sesizată prin rechizitoriul procurorului.

Instanţa de judecată, compusă din numărul de judecători prevăzut de lege, are atribuţia de a judeca o cauza penală în numele şi cu puterea de a judeca a instanţei judecătoreşti pe care o reprezintă. De aceea, legea acordă o mare atenţie alcătuirii completului de judecată, orice greşeală sub acest aspect atrăgând nulitatea absolută a hotărârii pronunţate.

Completul de judecată este condus de un preşedinte, desemnat de conducerea instanţei judecătoreşti dintre judecătorii încadraţi la această instanţă. Preşedintele completului de judecată are atribuţia de a conduce şedinţa de judecată şi de a lua măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi solemnităţii acesteia.

Instanţa de judecată, având sarcina de a afla adevărul şi de a soluţiona cauza potrivit legii, are rol activ în desfăşurarea judecăţii, impunându-şi hotărârea sa în ce priveşte lămurirea cauzei sub toate aspectele şi punând în discuţia procurorului şi a părţilor orice chestiune de care depinde justa soluţionare a celor doua acţiuni exercitate în faţa sa. După ce a trimis în judecată pe inculpat, procurorul participă la judecată pentru a susţine învinuirea şi a cere condamnarea acestuia. Poziţia procesuală a procurorului în cursul judecăţii este diferită de cea avuta în cursul urmăririi penale. Dacă în cadrul urmăririi penale procurorul este conducătorul procesului, dispoziţiile sale fiind obligatorii pentru organele de cercetare penală, rezolvarea urmăririi penale fiind de atribuţia sa exclusivă, în cursul judecăţii, constituită pe principiul contradictorialităţii, poziţia sa procesuală capătă alte caractere, conducătorul procesului fiind instanţa de judecată. Procurorul nu poate

2

acţiona decât prin aceleaşi mijloace procesuale care sunt puse şi la dispoziţia părţilor din proces. Formularea de cereri, prezentarea de memorii, ridicarea de excepţii, punerea de concluzii cu privire la orice chestiune asupra căreia trebuie sa se pronunţe instanţa de judecată, precum şi cu privire la fondul cauzei, la soluţia ce trebuie dată învinuirii aduse inculpatului şi pretenţiilor civile formulate împotriva sa; de asemenea, acţionează ca şi părţile din proces prin exercitarea căilor de atac şi susţinerea lor în faţa instanţelor de judecată competente să se judece.

Părţile capătă deplinătatea drepturilor lor procesuale în cursul judecăţii. Pe de o parte, aceste drepturi procesuale sunt comune cu ale procurorului, ceea ce asigură "egalitatea de arme" între învinuire şi apărare, iar pe de altă parte, părţile se bucură, de principiu, de aceleaşi drepturi procesuale, ceea ce asigură egalitatea între ele în participarea la judecata.

Drepturile procesuale ale părţilor constau în participarea la judecată, în condiţii de oralitate, contradictorialitate si nemijlocire, precum şi în exercitarea căilor de atac. Dreptul de participare la judecată al părţilor este garantat prin reglementarea procedurii citării.

Poziţia de parte în proces încetează din momentul pronunţării unei hotărâri penale definitive, deoarece acţiunile la care erau parte sunt stinse, dar poate fi reluata dacă, printr-o cale de atac extraordinară, se desfiinţează hotărârea definitivă şi se dispune rejudecarea cauzei.

Părţile pot fi asistate în tot cursul judecăţii, în toate etapele sale. Spre deosebire de urmărirea penală, unde apărătorul participa la actele de urmărire la care este interesat şi anunţat de locul şi data efectuării lor, în cursul judecăţii, care se desfăşoară în şedinţă, apărătorul participă la efectuarea tuturor actelor de judecată ce se efectuează în şedinţa de judecată la care participă.

Părţile pot fi reprezentate la judecată de reprezentantul lor legal (pentru minorul sub 14 ani de unul din părinţi) sau convenţional (de regulă un avocat). Când reprezentantul nu este avocat, acesta este asistat la judecată de către un avocat; când reprezentantul este un avocat, acesta exercită drepturile procesuale ale părţii ca reprezentant - apărător.

3. Principiile specifice fazei de judecataPrincipiile fundamentale ale procesului penal se reflectă şi în faza de judecată.

Pe lângă principiile fundamentale ale procesului penal, judecata este aşezată şi pe principii specifice acesteia, principii care se aplica, în toate cerinţele lor, numai în aceasta fază a procesului penal.

Desfăşurarea şedinţei de judecatăPotrivit art. 350 C. proc. pen., şedinţa de judecată are loc, de regulă, la sediul

instanţei judecătoreşti, unde sunt amenajate săli speciale de judecată. Noţiunea de "şedinţă" nu are în vedere o "sală de şedinţă" amenajată la sediul judecătoriei,

3

tribunalului, a curţii, ci întrunirea tuturor participanţilor la judecată în acelaşi loc şi timp, întrucât legea prevede (alin. 2) că, pentru motive temeinice, posibilitatea ca judecata sa se desfăşoare, în întregime sau parţial, în alt loc.

Publicitatea şedinţei de judecată (art. 352 C. proc. pen.)Principiul publicităţii şedinţei de judecată este consacrat în art. 127 din

Constituţia României şi în art. 352 care prevăd că şedinţele de judecata sunt publice, în afara de cazurile prevăzute de lege.

Nu pot asista la şedinţa de judecata minorii sub 18 ani, cu excepţia situaţiei în care aceştia au calitatea de părţi sau martori, precum şi persoanele înarmate, cu excepţia personalului care asigură paza şi ordinea (art. 352 alin. 2).

Codul de procedura penala prevede şi derogări de la publicitatea şedinţei de judecată, în sensul că judecata are lor în şedinţă "secretă" (art. 352 alin. 3). Cazurile în care poate acea loc şedinţa secretă sunt acelea în care, dacă şedinţa ar fi publică, s-ar aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiţiei. De asemenea, potrivit alin. 4, instanţa poate să declare şedinţa nepublică la cererea unui martor, dacă prin audierea sa în şedinţă publică s-ar aduce atingere siguranţei ori demnităţii sau vieţii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor informaţii.

Oralitatea şedinţei de judecatăSpre deosebire de urmărirea penală, unde părţile iau cunoştinţă de probele

strânse din documentele scrise - ordonanţe, procese-verbale, declaraţii etc. -, judecata se desfăşoară oral, prin viu grai. Oralitatea este asigurata prin modul în care legea prevede desfăşurarea şedinţei de judecată: preşedintele declară deschisă şedinţa de judecată, dispune strigarea părţilor, a martorilor, se citeşte actul de sesizare a instanţei, se pun în discuţie chestiunile prealabile, se procedează la ascultarea părţilor, a martorilor, se acordă cuvântul procurorului şi părţilor, se dă inculpatului ultimul cuvânt, se pronunţă hotărârea adoptată. Toate aceste activităţi implică desfăşurarea lor orală.

Actele de judecata desfăşurate oral se consemnează în documente scrise: declaraţii ale părţilor şi martorilor, procesele - verbale, încheieri de şedinţă, minute, sentinţe şi decizii. Ele pot fi înregistrate prin mijloace audio si video.

Întrucât oralitatea este de esenţa şedinţei de judecată, nerespectarea acestui principiu atrage sancţiunea nulităţii, dar o nulitate relativă, ce implică constatarea producerii unei vătămări părţilor din proces ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii pronunţate cu încălcarea acestui principiu (Spre exemplu, dacă partea nu a luat cuvântul cu privire la fondul cauzei, dar a depus un memoriu scris cu apărările pe care şi le face, apărări care au fost analizate de către instanţă, nu s-a produs nicio vătămare).

4

Principiul nemijlocirii şedinţei de judecatăAcest principiu exprimă cerinţa ca instanţa de judecată, care urmează să

soluţioneze cauza, să ia cunoştinţă direct, nemijlocit de probele administrate, precum şi de cererile şi concluziile puse de către procuror şi părţile din proces, personal sau prin apărătorii lor. Percepând direct probele, judecătorii au o mai mare capacitate de a afla adevărul decât dacă aceste probe le-ar percepe din documentele în care au fost consemnate; ascultând părţile, martorii, membrii completului de judecată pot interveni pentru a lămuri ceea ce li se pare nelămurit, a completa şi preciza toate faptele şi împrejurările de fapt.

Spre deosebire de urmărirea penală, unde se pot folosi numai cereri şi memorii scrise, la judecată se desfăşoară dezbateri judiciare orale, în care procurorul are cuvântul pentru a susţine învinuirea, iar părţile au cuvântul pentru a-şi apăra interesele legitime; confruntarea de susţineri este percepută nemijlocit de către membrii completului de judecată, care îşi pot forma astfel o părere corectă asupra soluţiei ce trebuie adoptată.

Nemijlocirea poate fi totală sau parţială (Dacă instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe declaraţiile unor martori care au fost ascultaţi numai la urmărirea penală, fără a fi reascultaţi în cadrul cercetării judecătoreşti, deşi aceasta era posibilă, a pronunţat o hotărâre nelegală prin încălcarea principiului nemijlocirii – S.C.J., s.pen., dec. nr. 1847/2000, în Dreptul nr. 4/2001, p. 212; dec. nr. 2222/2001, în B.J. 2001, p. 271); este totală atunci când judecata are lor de la început şi până la pronunţarea hotărârii cu aceiaşi judecători care au fost prezenţi tot timpul în completul de judecată. O asemenea nemijlocire este asigurată de unicitatea completului de judecată şi de continuitatea şedinţei de judecată; pe de o parte, membrii completului de judecată nu se pot schimba, în principiu, în tot cursul judecăţii, adoptarea hotărârii aparţinând judecătorilor care au perceput direct şi în totalitate atât probele administrate, cât şi concluziile puse de către procuror şi părţile din proces; pe de altă parte, în timp ce se judecă o cauză – care ar putea dura mai mult timp -, judecătorii nu au dreptul să judece şi alte cauze pentru a se putea concentra numai asupra cauzei în care vor trebui să se pronunţe.

Codul nostru de procedură penală prevede nemijlocirea ca un principiu al judecăţii, dar este o nemijlocire care poate fi îndeplinită şi parţial. În primul rând, prin reglementarea unei cercetări judecătoreşti la prima instanţă, spre exemplu, se impune judecătorului să perceapă nemijlocit probele, ceea ce implică verificarea probelor administrate în faţa organelor de urmărire penală; de aceea, instanţa de judecată este obligată să asculte din nou părţile, martorii, ceea ce le asigură posibilitatea de a percepe direct declaraţiile acestora, să obţină completările şi precizările necesare, să verifice sinceritatea şi veridicitatea celor declarate.

Din momentul începerii dezbaterilor judiciare, când se pun concluzii asupra fondului la prima instanţă şi asupra căilor de atac exercitate la instanţele de control

5

juridicar, se aplică integral nemijlocirea, în sensul că judecătorii care adoptă hotărârea trebuie să fie judecătorii care au participat la dezbateri; se asigură, astfel pentru această parte a judecăţii, unicitatea completului de judecată, sub protecţie nulităţii absolute. Dacă întâmplător, între data dezbaterilor şi data pronunţării hotărârii, vreunul din judecători a decedat, judecata trebuie să fie reluată din stadiul dezbaterilor judiciare, pentru ca judecătorii noului complet să participe la dezbateri şi la soluţionarea cauzei.

Contradictorialitatea şedinţei de judecatăÎnvinuirea şi apărarea se combat în faţa instanţei de judecată de pe poziţii

contradictorii, astfel încât autoritatea care judecă şi soluţionează cauza – instanţa de judecată – să ajungă, din disputa lor, la o apreciere corectă a probelor şi la adoptarea unei soluţii legale şi temeinice. Principiul contradictorialităţii implică egalitatea de „arme” între învinuire şi apărare, între susţinerea pretenţiilor civile şi combaterea lor, în sensul că se acţionează cu aceleaşi mijloace procesuale: participarea la judecată, cu dreptul de a face cereri, a ridica excepţii, a pune concluzii, a exercita căile de atac, pe care instanţa de judecată le poate admite sau respinge şi adopta propria sa soluţie, constituie aspecte ale contradictorialităţii la judecată.

Prin rolul său activ, instanţa de judecată complineşte această dispută, intervenind pentru susţinerea învinuirii sau apărării, după caz, încercând să afle adevărul şi să soluţioneze cauza potrivit legii. Rolul activ al instanţei de judecată este limitat de contradictorialitate, deoarece instanţa nu poate lua hotărâri din proprie iniţiativă, fără a cere ca procurorul şi părţile să îşi exprime punctul lor de vedere în chestiunea ce trebuie rezolvată.

Pentru a exista contradictorialitate se cere ca părţile să fie prezente (sau să formuleze cereri scrise) la şedinţa de judecată, prezenţa procurorului fiind, de regulă, obligatorie. În acest scop, este reglementată procedura de citare, care asigură cunoaşterea de către părţi a datei şedinţei de judecată pentru a participa la aceasta. Cu toate acestea, contradictorialitatea este însă restrânsă atunci când şedinţa de judecată are loc în lipsa uneia din părţi, procedura de citare fiind îndeplinită.

4. Structura fazei de judecatăJudecata se desfăşoară, ca întindere, în cadrul procesului penal, din momentul

sesizării primei instanţe prin rechizitoriul procurorului până la pronunţarea hotărârii penale definitive. Judecata poate fi reluată în urma exercitării unei căi de atac extraordinare.

Potrivit Titlului III al Părţii speciale a Codului de procedură penală, judecata are, ca structură, trei etape: judecata în primă instanţă, căile de atac ordinare şi căile de atac extraordinare.

Judecata în primă instanţă are un caracter indispensabil, necesar pentru realizarea scopului procesului penal, deoarece fără o asemenea etapă nu se poate

6

aplica sancţiunea prevăzută de legea penală celui care a săvârşit o infracţiune; judecata în căile de atac ordinare, deci în condiţiile în care nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă, are un caracter eventual, în sensul că se desfăşoară numai dacă procurorul şi părţile exercită calea de atac ordinară – apelul -, altfel hotărârea pronunţată de prima instanţă devine definitivă şi executorie. În ce priveşte judecata în căile extraordinare de atac – contestaţia în anulare, recursul în casaţie, revizuirea –, aceasta are un caracter de excepţie, legea limitând cazurile în care poate fi exercitată o cale de atac extraordinară, astfel încât folosirea uneia din aceste căi are un caracter excepţional.

Judecata, ca fază a procesului penal, poate fi compartimentată în două cicluri procesuale, fiecare cuprinzând mai multe etape. Ciclul procesual ordinar al judecăţii constă în două etape: judecata în primă instanţă şi judecata în apel. Ciclul extraordinar al judecăţii are lor în urma exercitării unei căi de atac extraordinare împotriva unei hotărâri penale definitive.

Etapele judecăţii din amândouă ciclurile sunt compartimentate în stadii procesuale.

Ca regulă generală, o etapă a judecăţii parcurge trei stadii procesuale: stadiul pregătirii şedinţei de judecată, stadiul de desfăşurare a şedinţei de judecată şi stadiul deliberării şi adoptării hotărârii.

Stadiul pregătirii şedinţei de judecată se caracterizează prin efectuarea unor acte care asigură buna desfăşurare a şedinţei de judecată. Aceste acte efectuate în afara şedinţei de judecată sunt acte de administraţie de justiţiei. Ele sunt efectuate de către preşedintele instanţei judecătoreşti şi de personalul auxiliar – grefier, arhivari etc. – şi constau din fixarea termenului de judecată, emiterea citaţiilor, asigurarea asistenţei juridice obligatorii, pregătirea dosarului pentru judecată.

Şedinţa de judecată se desfăşoară în faţa completului de judecată, cu participarea procurorului şi a părţilor, cu aplicarea principiilor specifice ale judecăţii – publicitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea.

Deliberarea şi adoptarea hotărârii au loc în camera de consiliu, în prezenţa numai a membrilor completului de judecată, cu discuţii în secret asupra soluţiei ce trebuie adoptată.

7

Dispoziţii generalepotrivit cărora se desfăşoară judecata în toate etapele sale

În vederea desfăşurării în bune condiţii a şedinţei de judecată în oricare din etapele judecăţii, se iar următoarele măsuri de pregătire:

1. Repartizarea cauzei la un complet de judecată şi fixarea termenului de judecată

Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu în sistem informatizat, asigurându-se astfel obiectivitatea în determinarea judecătorilor care vor judeca acea cauză. Introducerea repartizării cauzelor în sistem informatizat se aplică în condiţiile stabilite prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Fixarea termenului pentru şedinţa de judecată se dispune de preşedintele instanţei judecătoreşti sau de înlocuitorul acestuia. La fixarea termenului de judecată se ţine seama de zilele în care funcţionează completul de judecată căruia i-a fost repartizată cauza, dar şi de urgenţa pe care o prezintă judecarea cauzei. Potrivit art. 355 C. proc. pen., dacă în cauză sunt inculpaţi arestaţi preventiv sau aflaţi în arest la domiciliu, judecata se face de urgenţă şi cu precădere, termenele de judecată fiind, de regulă, de 7 zile; potrivit alin. 2, pentru motive temeinic justificate, instanţa poate acorda termene mai scurte sau mai lungi.

2. Citarea părţilor şi a celorlalte persoane chemate la şedinţa de judecatăOdată cu fixarea termenului de judecată se dispune şi citarea părţilor şi a

celorlalte persoane pentru care legea prevede chemarea lor la şedinţa de judecată (martori, experţi, interpreţi).

Citarea se face prin biroul de citare al instanţei judecătoreşti, potrivit art. 354 C. proc. pen.

Pentru primul termen de judecată, partea vătămată va fi citată cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Neprezentarea persoanei vătămate şi a părţilor citate nu împiedică judecarea cauzei.

Pe tot parcursul judecăţii, persoana vătămată şi părţile pot solicita, oral sau în scris, ca judecata să se desfăşoare în lipsă, în acest caz nemaifiind citate pentru termenele următoare.

Când judecata se amână, părţile şi celelalte persoane care participă la proces iau cunoştinţă de noul termen de judecată.

Potrivit art. 354 alin. 9 C. proc. pen., participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie.

Alin. 10 prevede: „Completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea părţilor ori a persoanei vătămate, să preschimbe primul termen sau termenul luat în cunoştinţă, cu respectarea principiului continuităţii

8

completului, în situaţia în care, din motive obiective, instanţa nu îşi poate desfăşura activitatea de judecată la termenul fixat ori în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezoluţia judecătorului în camera de consiliu şi fără citarea părţilor. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat”.

3. Asigurarea asistenţei juridice obligatoriiPotrivit art. 361 alin. 5 C. proc. pen., în toate cazurile în care asistenţa juridică

este obligatorie (art. 90 C. proc. pen.), preşedintele judecătoriei, tribunalului sau al curţii, odată cu fixarea termenului de judecată, dispune a se solicita baroului de avocaţi delegarea unui avocat din oficiu, pentru cazul în care acesta nu are un avocat ales. Avocatul desemnat ca apărător din oficiu are obligaţia să studieze dosarul până la şedinţa de judecată şi, dacă este necesar, să obţină o întrevedere cu inculpatul arestat preventiv sau la domiciliu înainte de desfăşurarea şedinţei de judecată.

Părţile şi apărătorii lor iau cunoştinţă de piesele dosarului înainte de şedinţa de judecată.

4. Întocmirea şi afişarea listei privitoare la cauzele care se judecă la termenul fixat

Întrucât la aceeaşi dată este stabilită şi judecarea altor cauze penale, se întocmeşte lista cauzelor care se vor judeca în aceeaşi zi. Potrivit art. 361 alin. 8 C. proc. pen., la întocmirea listei se ţine seama de data înregistrării dosarelor la instanţă, dându-se însă întâietate cauzelor în care sunt deţinuţi şi celor pentru care legea prevede că judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Lista se afişează cu 24 ore înaintea termenului şedinţei de judecată.

Preşedintele completului de judecată are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amânare. În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de preşedintele completului, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzei.

Dispoziţii generale privind desfăşurarea şedinţei de judecatăŞedinţa de judecată se desfăşoară public, oral, nemijlocit şi contradictoriu în

faţa completului de judecată, în prezenţa procurorului, a părţilor, a apărătorilor lor. În cursul şedinţei de judecată în primă instanţă, în apel sau într-o cale extraordinară de atac se aplică următoarele dispoziţii cu caracter general:

1. Conducerea şedinţei de judecată şi asigurarea ordinii şi solemnităţii ei (art. 357-359 C. proc. pen.)

Întreaga activitate din şedinţa de judecată se desfăşoară sub conducerea preşedintelui completului de judecată. Preşedintele completului de judecată conduce şedinţa, îndeplinind toate îndatoririle prevăzute de lege, şi decide asupra cererilor

9

formulate de procuror, persoana vătămată şi de părţi, dacă rezolvarea acestora nu este dată în căderea completului.

Conducând şedinţa de judecată, preşedintele completului deschide lucrările şedinţei, ia măsurile de ordine necesare, asigură solemnitatea judecăţii, decide asupra chestiunilor ce nu sunt date în competenţa instanţei, procedează, dacă este cazul, la administrarea probelor, prin intermediul său punându-se întrebările persoanelor ascultate şi consemnându-se răspunsurile, dă şi ia cuvântul procurorului, părţilor, apărătorilor, închide şedinţa de judecată, pronunţă hotărârea.

Dispoziţiile preşedintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente în sala de şedinţă.

În îndeplinirea atribuţiei de a asigura ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată, preşedintele limitează accesul publicului, ţinând seama de capacitatea sălii de şedinţă; atrage atenţia persoanelor aflate în sala de şedinţă de a păstra disciplina ei, în caz de nesupunere dispune îndepărtarea celor care nu o respectă. Preşedintele poate îndepărta din sala de şedinţă orice parte din proces care nu respectă ordinea şi solemnitatea şedinţei. Pentru a asigura însă dreptul al apărare, înainte de începerea dezbaterilor, preşedintele are obligaţia de a chema partea îndepărtată din şedinţă, de a-i aduce la cunoştinţă actele esenţiale efectuate în lipsa sa, de a-i citi declaraţiile celor ascultaţi, întrebând-o dacă are de formulat observaţii sau cereri în legătură cu ele. Cât timp partea este îndepărtată din sala de şedinţă, apărătorul ei poate acorda asistenţă juridică necesară.

Dacă partea sau persoana continuă să tulbure şedinţa, preşedintele poate dispune din nou îndepărtarea ei din sală, dezbaterile urmând a avea loc în lipsa acesteia. Dacă partea continuă să tulbure şedinţa şi cu ocazia pronunţării hotărârii, preşedintele completului poate dispune îndepărtarea ei din sală, în acest caz hotărârea urmând a-i fi comunicată.

2. Constatarea infracţiunilor de audienţă (art. 360 C. proc. pen.)Se numeşte infracţiune de audienţă fapta penală săvârşită în cursul şedinţei de

judecată. Într-o asemenea situaţie preşedintele completului de judecată constată fapta şi îl identifică pe făptuitor, iar încheierea de şedinţă se trimite procurorului competent. În cazul în care procurorul participă la judecată, poate declara că începe urmărirea penală, pune în mişcare acţiunea penală şi îl poate reţine pe suspect sau pe inculpat.

3. Pregătirea şedinţei de judecată şi verificările făcute de preşedinte (art. 361 C. proc. pen.)

Preşedintele completului de judecată are îndatorirea să ia din timp măsurile necesare pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amânare. În acest sens, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de preşedintele completului, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzei.

10

Preşedintele completului de judecată are îndatorirea de a deschide şedinţa, anunţă cauza a cărei judecare este la rând şi dispune ca grefierul să facă apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate. Grefierul îl informează pe preşedinte care dintre persoanele citate au răspuns la apelul făcut şi s-au prezentat la judecată.

Dacă părţile sunt prezente, cauza este în stare de judecată. Părţile se pot prezenta şi fără să fi fost citate sau fără să fi primit citaţia, preşedintele având însă îndatorirea să stabilească identitatea lor. În cazul în care una din părţi lipseşte, preşedintele verifică dacă procedura de citare a fost îndeplinită.

4. Măsurile preventive în cursul judecăţii (art. 362 C. proc. pen.)Instanţa se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea,

revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanţa este

datoare să verifice, în cursul judecăţii, în şedinţă publică, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 208.

5. Rezolvarea chestiunilor incidenteCererile şi excepţiile formulate de procuror şi de părţi, precum şi cele invocate

din oficiu de către instanţă drept chestiuni prealabile sunt supuse în discuţie contradictorie în cursul şedinţei de judecată, după care instanţa de pronunţă asupra lor prin încheiere motivată; ele pot fi admise, caz în care se procedează în consecinţă (se declină competenţa, se restituie cauza la procuror, se respinge apelul ca inadmisibil sau tardiv) sau pot fi respinse, procedându-se la judecarea cauzei în continuare.

6. Suspendarea judecăţii (art. 367 – 368 C. proc. pen.)Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de

o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea judecăţii până când starea sănătăţii inculpatului îi va permite participarea la şedinţa de judecată. Dacă în cauză sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendării priveşte numai pe unul din aceştia, iar disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze. Suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere.

Încheierea de suspendare a judecăţii poate fi atacată separat cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 24 de ore de la pronunţate, pentru procuror, părţile şi persoana vătămată prezente, şi de la comunicare, pentru părţile sau persoana vătămată care lipsesc. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Contestaţia nu suspendă executarea şi se judecă în termen de 3 zile de la primirea dosarului.

Instanţa de judecată este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni, dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecăţii.

Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.

11

Potrivit art. 368 C. proc. pen., în cazul în care, potrivit legii, se cere extrădarea unei persoane în vederea judecării într-o cauză penală, instanţa pe rolul căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecăţii până la data la care stat solicitat va comunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare. Încheierea instanţei este supusă contestaţiei în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă, la instanţa ierarhic superioară.

Dacă se solicită extrădarea unui inculpat judecat într-o cauză cu mai mulţi inculpaţi, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecăţi, disjungerea cauzei.

7. Încheierea de şedinţăDesfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice video şi

audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările sau stenogramele se transcriu de îndată. Pe baza notelor luate, după şedinţa de judecată, grefierul întocmeşte actul procedural în care se consemnează modul de desfăşurare a şedinţei de judecată şi conţinutul actelor orale efectuate.

Încheierea este un act procedural mixt întrucât pe de p parte, are caracterul unui proces-verbal, cuprinzând o relatare completă şi fidelă, dar rezumativă a celor discutate în şedinţa de judecată, iar, pe de altă parte, este şi o hotărâre, deoarece cuprinde şi măsurile ce s-au luat de către instanţă.

În situaţia în care hotărârea se pronunţă în aceeaşi zi când s-a desfăşurat şedinţa de judecată, modul în care aceasta s-a desfăşurat se consemnează în sentinţă sau decizie. Când pronunţarea se face la o dată ulterioară, modul în care s-a desfăşurat şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere de şedinţă. În această situaţie, încheierea de şedinţă cuprinde: o parte introductivă (cuprinde date cu privire la denumirea instanţei care a judecat, identitatea judecătorilor, procurorului, grefierului, prin indicarea numelui, prenumelui, precum şi a calităţii acestora, data şedinţei de judecată, cu menţiunea dacă a fost publică sa secretă, dacă s-a desfăşurat eventual în alt loc decât sediul instanţei, date privind identitatea părţilor prezente, a celor lipsă, cu menţiunea dacă au fost legal citate, identitatea apărătorilor şi indicarea părţilor cărora le acordă asistenţă juridică), o parte descriptivă (se consemnează cererile şi excepţiile formulate de către părţi şi modul în care au fost rezolvate, concluziile puse de către procuror şi de către părţi cu privire la soluţionarea cauzei în fond, ultimul cuvânt al inculpatului) şi dispozitivul încheierii de şedinţă (cuprinde şi dispoziţia de amânare a pronunţării hotărârii pentru o altă dată). Încheierea se semnează de către preşedintele completului şi de către grefier (Lipsa semnăturii preşedintelui, când acesta a semnat minuta şi sentinţa şi are posibilitatea să semneze şi încheierea nu atrage nulitatea – S.C.J., s. pen., dec. nr. 1313/2001, în Pro Lege nr. 1/2003).

12

Deliberarea şi pronunţarea hotărârii (art. 391 – 407 C. proc. pen.)Deliberarea este activitatea prin care membrii completului de judecată se

sfătuiesc asupra soluţiei pe care trebuie să o adopte cu privire la cauza care a fost judecată.

Legea recomandă ca deliberarea şi pronunţarea hotărârii să se facă de îndată după încheierea dezbaterilor, deci după încheierea şedinţei de judecată. Pentru motive temeinice însă, deliberarea şi, ca urmare, pronunţarea hotărârii se pot amâna pe cel mult 15 zile; termenul fiind de recomandare, nerespectarea sa nu atrage sancţiuni procesuale.

Deliberarea are loc numai între membrii completului de judecată în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Completul de judecată deliberează în secret.

Fiecare membru al completului de judecată are vot egal în soluţionarea cauzei, fie că este preşedinte, fie simplu judecător, atât în legătură cu chestiunile de fapt, cât şi cu cele de drept sau de individualizare a sancţiunii penale.

Deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranţă, dacă este cazul să fie luată, precum şi asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate şi a internării medicale. Completul de judecată deliberează şi asupra reparării pagubei produse prin infracţiune, asupra măsurilor preventive şi asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor judiciare, precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei. Toţi membrii completului de judecat au îndatorirea să îşi spună părerea asupra fiecărei chestiuni.

Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor ce trebuie date în chestiunile supuse judecăţii. Hotărârea se poate lua cu unanimitate de voturi sau cu majoritate de voturi. Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa.

Motivarea opiniei separate este obligatorie.

Minuta (art. 400 C. proc. pen.) este actul procedural scris în care se consemnează rezultatul deliberării. Întocmirea minutei este obligatorie ori de câte ori se soluţionează cauza printr-o hotărâre judecătorească, dar şi atunci când prin încheiere se dispune asupra măsurilor preventive. Minuta trebuie să conţină toate menţiunile prevăzute pentru dispozitivul hotărârii. Din momentul semnării minutei de către judecători, aceasta nu mai poate fi schimbată sau modificată, deoarece instanţa nu mai poate reveni asupra hotărârii luate şi consemnate în minută. De asemenea, nu se poate trece în dispozitivul hotărârii o soluţie diferită de cea înscrisă în minută.

Lipsa minutei atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, cu obligaţia reluării dezbaterilor în faţa altui complet de judecată, a unei noi deliberări şi a

13

adoptării unei noi hotărâri. Aceeaşi sancţiune se aplică şi atunci când minuta nu este semnată de toţi judecătoriei care au participat la dezbateri ori este semnată de alţi judecători.

Felul hotărârilor judecătoreştiInstanţele de judecată pot pronunţa trei feluri de hotărâri: sentinţe, decizii şi

încheieri.Sentinţa penală este hotărârea pronunţată de prima instanţă cu privire la cauza

judecată. Pronunţă sentinţe penale, atunci când judecă în primă instanţă, oricare din instanţele judecătoreşti, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia penală este hotărârea prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra apelului, precum şi asupra căilor extraordinare de atac.

Toate celelalte hotărâri date de instanţa de judecată sau de judecător se numesc încheieri. Prin încheiere se rezolvă chestiunile de care depinde soluţionarea justă a cauzei şi se iau măsurile necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.

Redactarea, cuprinsul şi semnarea hotărârii (art. 401-404, art. 406 C. proc. pen.)

În termen de cel mult 30 de zile de la pronunţarea hotărârii trebuie redactată sentinţa sau decizia de către unul din membrii completului de judecată. Termenul este de recomandare, astfel încât nerespectarea lui nu atrage vreo sancţiune procesuală.

Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta.În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a

semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Când împiedicarea îl priveşte pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul – şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărârea despre cauza care a determinat împiedicarea.

Cuprinsul hotărârii variază după cum rezolvă donul cauzei sau soluţionează o cale de atac. Între hotărârile asupra fondului cuprinsul variază după cum prin hotărâre se dispune condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

În linii generale însă, hotărârea cuprinde trei părţi: partea introductivă (practicaua) – se trec unele menţiuni cu privire la instanţa care a judecată, compunerea ei, participarea procurorului, prin indicarea numelui, prenumelui şi a calităţii judecătorilor, a procurorului şi a grefierului, identitatea părţilor şi a apărătorilor lor, caracterul public sau secret al şedinţei de judecată, datele generale ale cauzei; considerente (partea expozitivă) – se expune obiectul judecăţii ce se reţine în urma probatoriului efectuate şi a dezbaterilor judiciare, încadrarea juridică a faptei, chestiunile de drept rezolvate, soluţia ce rezultă din cele reţinute în fapte şi în

14

drept de către instanţă; dispozitivul – conţine soluţia adoptată de instanţă cu toate datele care o precizează, reprezentând conţinutul minutei, rezultatul deliberării. Între minută şi dispozitiv trebuie să existe identitate de menţiuni, omisiunile sau adaosurile care schimbă dispoziţiile din minută atrăgând neluarea lor în considerare. Dispozitivul hotărârii trebuie să aibă conţinutul prevăzut de art. 404 C. proc. pen.

Comunicarea hotărârii (art. 407 C. proc. pen.)După pronunţare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului,

părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat, administraţiei locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac. În cazul în care inculpatul nu înţelege limba română, o copie a minutei hotărârii se comunică într-o limbă pe care o înţelege. După redactarea hotărârii, acestora li se comunică hotărârea în întregul său.

Dacă instanţa de dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea se comunică serviciului de probaţiune şi, după caz, organului sau autorităţii competente să verifice respectarea obligaţiilor dispuse de instanţă.

15