CUPRINS

INTRODUCERE...........................................................................................................3

CAPITOLUL I. RĂSPÂNDIRE, ORIGINE..............................................................4

1.1. Răspândire................................................................................................................4

1.2. Origine.....................................................................................................................5

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE, SOIURI............................6

2.1. Particularităţi

biologice.............................................................................................6

2.2. Soiuri....................................................................................................................

....7

CAPITOLUL III. CERINŢE FAŢĂ DE CLIMĂ ŞI SOL, ZONELE

ECOLOGICE DE CULTURĂ.....................................................................................9

3.1. Cerinţe faţă de climă şi sol.......................................................................................9

3.2. Zonele ecologice de cultură...................................................................................11

CAPITOLUL IV. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FASOLEI......................12

4.1. Rotaţia....................................................................................................................12

4.2. Fertilizarea.............................................................................................................13

4.3. Lucrările solului.....................................................................................................15

4.4. Sămânţa şi semănatul.............................................................................................15

4.5. Lucrările de îngrijire..............................................................................................17

4.6. Recoltarea...............................................................................................................19

CAPITOLUL V. ALTE POSIBILITĂŢI DE CULTIVARE A FASOLEI............21

5.1. Cultura intercalată..................................................................................................21

5.2. Cultura asociată......................................................................................................22

CAPITOLUL VI. SCOPUL LUCRĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT

ŞI METODA DE LUCRU..........................................................................................24

6.1. Scopul lucrării........................................................................................................24

6.2. Materialul biologic folosit şi metoda de lucru.......................................................24

CAPITOLUL VII. CONDIŢIILE NATURALE DIN PERIOADA DE

EXPERIMENTARE...................................................................................................27

7.1. Caracterizarea condiţiilor climatice din perioada de experimentare......................27

7.2. Caracterizarea agrochimică şi pedologică a tipului de sol pe care a fost

1

amplasată experienţa.....................................................................................................32

CAPITOLUL VIII. REZULTATE OBŢINUTE ŞI INTERPRETAREA LOR...35

8.1. Comportarea soiurilor de fasole luate în studiu în anul 2009................................35

8.2. Comportasrea soiurilor de fasole luate în studiu în anul 2010...............................39

8.3. Analiza rezultatelor medii din cei doi ani de experimentare 2009 –

2010.............41

CONCLUZII................................................................................................................47

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................48

2

INTRODUCERE

Boabele de fasole sunt folosite în alimentaţia umană, ca unul dintre alimentele de

bază.

Preparatele culinare din fasole uscată au calităţi gustative foarte apreciate; nu sunt de

neglijat nici proprietăţile lor dietetice, fapt pentru care sunt indicate în dieta care însoţeşte

tratarea anumitor boli.

Făina de fasole poate fi folosită în proporţie de 5 - 10 % în amestec cu faina de grâu,

pentru obţinerea unei pâini gustoase şi hrănitoare.

Păstăile verzi reprezintă o legumă foarte apreciată, iar în bucătăriile chinezeşti sau

japoneze, lăstarii tineri de fasole sunt preparaţi sub formă de salată.

Vrejii şi tecile reprezintă un furaj valoros, îndeosebi pentru ovine şi caprine. Tecile au

şi utilizare medicinală, fiind folosite sub formă de ceai în tratarea diabetului.

Fasolea se recoltează vara, destul de devreme ( lunile iulie -august), lăsând terenul

îmbogăţit în azot, curat de buruieni, fară resturi vegetale, lucrările solului se fac în condiţii

bune, astfel că este o premergătoare bună pentru alte culturi agricole şi îndeosebi pentru grâul

de toamnă.

Boabele de fasole conţin: glucidele, lipide, săruri minerale , celuloză, lizină, triptofan,

tirozină, leucină, fenilalanină,caroten, acid ascorbic ceea ce le conferă o valoare nutritivă

excepţională. Durata de fierbere este un indice important de apreciere a soiurilor de fasole,

care este influenţat, printre altele, de grosimea învelişului şi de vechimea boabelor.

3

CAPITOLUL I

RĂSPÂNDIRE , ORIGINE

1.1. Răspândire

Fasolea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Prin denumirea de "phaselous"

latinii înţelegeau, de fapt fasoliţă, cultivată în antichitate şi înlocuită destul de târziu în

cultură, cu fasolea propriu-zisă, adusă din America.

Formele americane de fasole au existat în cultură în Peru şi Mexic încă din perioada

preincaşă; ele au însoţit porumbul, cerinţele faţă de factorii climatici fiind foarte

asemănătoare.

Speciile de origine asiatică îşi au originea în sudul Asiei (Birmania, India), popoarele

asiatice cultivându-le încă din vechime.

În Europa, fasolea a fost introdusă pentru prima dată la 1542 şi apoi s-a extins foarte

mult.

În ţara noastră, fasolea a fost adusă din italia la sfârşitul secolului al XVII- lea,

începutul secolului al XVIII- lea.

Suprafaţa mondială cultivată cu fasole în ultimii ani a fost de 27,1- 27,5 mii hectare,

iar producţia medie mondială a fost de 663.679 kg boabe/ha (după F.A.O. Yearbook, 2005).

Printre ţările mari cultivatoare de fasole se menţionează: India - 9,8 mii ha, Brazilia - 4,9 mii

ha, Mexic - 2,1 mii ha, China - 1,2 mii ha.

În Europa, fasolea se cultivă mai puţin (0,68 mii ha), cele mai mari suprafeţe existând

în Belarus (174 mii ha) şi Portugalia ( 150 mii ha).

În România, fasolea este o cultură agricolă importantă. În perioada 1934 - 1938 se

cultivau cu fasole 49 mii ha în cultură pură şi 917 mii ha în cultură intercalată prin porumb. În

deceniile următoare suprafeţele au crescut până la 170 mii ha în cultură pură şi 1400 mii în

cultură intercalată (în perioada 1985 -1989). În ultimii ani cultura fasolei a cunoscut un regres

evident (58 mii ha şi 717 kg/ha în 1998 sau 29,2 mii ha şi 1046 kg/ha în 2004), astfel încât

există un mare deficit de fasole uscată, faţă de necesarul pentru consumul intern.

Producţiile medii pe ţară situează fasolea printre culturile cele mai puţin productive,

rareori acestea depăşind 1000 kg boabe/ha (655 kg/ha în 1930 - 1939, 229 kg/ha în 1979 -

4

1981, 841 kg/ha în 1989 - 1991, 737 kg/ha în 1994). Trebuie subliniat, însă, că există

exploataţii agricole care realizează şi peste 2000 kg boabe/ha.

5

1.2. Origine

Genul Phaseolus cuprinde aproximativ 20 de specii cultivate, de origine americană sau

asiatică.

Phaseolus vulgaris (L) Savi. - fasolea comună) este specia de origine americană cea

mai răspândită. Originară din Mexic şi Argentina (unde au fost găsiţi strămoşii sălbatici), are

forme numeroase, grupate în 4 varietăţi, care se diferenţiază după forma boabelor (sphaericus,

ellipticus, oblongus, compressus), existând şi multe tipuri intermediare, date de un anumit

procent de polenizare încrucişată.

Această specie este cultivată pe suprafeţe întinse în Europa, America de Sud, Africa.

Boabele sunt de culori diferite, dar predominând culoarea albă.

Phaseolus multiflorus Wild.(sin. Ph. coccineus L.- fasolea de Spania) este o specie

anuală sau bienală cultivată ca plantă anuală, îndeosebi în zona Mediteranei. Se caracterizează

prin germinaţie hipogeică, tulpină urcătoare, flori albe sau roşii, păstăi mari, late şi boabe mari

( MMB = 600 - 1250 g), pătate cu negru, foarte decorative. Este cultivată în America şi

Europa ca plantă alimentară, furajeră sau ornamentală.

Ph. lunatns L. (fasolea de Lima), are forme anuale, bienale sau perene. Tulpina este

urcătoare, florile mici, de culoare violetă, păstăile sunt late, turtite şi conţin 2-3 boabe albe sau

colorate, cu dungi radiale. Specia este cultivată în S.U.A. (California), în numeroase ţări din

climatele calde şi, mai rar, în Europa. Boabele sunt folosite în alimentaţie, mai ales în stare

conservată.

Dintre speciile de origine asiatică (Phaseolus aureus) Piper, Phaseolus angularis, Wild

W. - fasolea de Azuki) sunt plante anuale, puternic ramificate, urcătoare sau culcate, cu păstăi

lungi, înguste, cilindrice, cu 6 - 15 boabe mici (MMB = 55 - 110 g), de culori diferite. Sunt

cultivate în Asia (India, China, Coreea, Japonia, Filipine, Tadjikistan, Uzbechistan) şi în unele

insule din Africa.

În România se cultivă aproape în exclusivitate fasolea comună. Sortimentul de soiuri

existente, în prezent, în cultură în România (tabelul 3) cuprinde 10 soiuri de creaţie

românească, care se diferenţieză după o serie de caracteristici, cum ar fi tipul de creştere,

poziţia plantelor la maturitate, rezistenţa la boli şi secetă.

6

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE, SOIURI

2.1. Particularităţi biologice

Sistemul radicular al plantei de fasole este mai slab dezvoltată decât a celorlalte

leguminoase, majoritatea rădăcinilor fiind răspândite în stratul arabil (0-25 cm). Nodozităţile

care se formează pe rădăcini sunt mici şi rotunde, fiind situate îndeosebi spre extremităţile

rădăcinii, pe ramificaţiile mai subţiri.

Tulpina. La fasolea oloagă sau pitică, cu creştere determinată, tulpina este scundă, cu

port erect, de 30 - 50 cm înălţime şi ramificată. Acest tip de fasole se pretează pentru cultura

mare. La formele urcătoare sau volubile, cu creştere nedeterminată, tulpina poate fi lungă ,

chiar până la 3 - 6 m, necesitând suporţi de susţinere; nu este potrivită pentru cultura mare.

Există şi forme intermediare, semivolubile care merg în cultura mare. Diferenţa între formele

pitice şi cele volubile apare la câteva zile după formarea primelor frunze trifoliate, când

începe alungirea tulpinii subţiri, specifice, cu tendinţă de răsucire şi căţărare.

După răsărire, marcată prin apariţia cotiledoanelor la suprafaţa solului, planta de fasole

formează primele două frunze adevărate, care sunt simple; următoarele frunze sunt trifoliate,

având foliolele cordiforme, cu vârful ascuţit.

Florile au culori diferite (predomină culoarea albă) şi sunt situate la subsuoara

frunzelor, grupate în raceme scurte. Fecundarea este dominant alogamă, dar cu numeroase

cazuri de alogamie.

Deschiderea florilor are loc de la bază spre vârful plantei. înflorirea este eşalonată pe o

perioadă cuprinsă între 20 de zile la fasolea oloagă şi până la 60 de zile la formele de fasole

urcătoare. Seceta şi căldura scurtează această perioadă, iar vremea umedă şi răcoroasă o

prelungeşte.

Fructul este o păstaie, dehiscentă la maturitate, care cuprinde seminţe de culori

diferite (predomină culoarea albă) şi mărimi foarte variabile (MMB între 200 şi 400

g).Tegumentul seminal are straturile periferice formate din celule cu pereţii îngroşaţi şi cu

celule strâns unite, adesea greu permeabile pentru apă şi gaze (după M. SEIFFERT, 1981); ca

urmare, materialul semincer la fasole conţine, adesea, un număr mare de seminţe tari, care

germinează cu întârziere.

7

2.2. Soiuri

În ţara noastră se cultivă în exclusivitate specia Phaseolus vulgaris, ale cărei boabe sau

păstăi sunt foarte apreciate în consumul alimentar.

Soiurile de fasole pentru boabe trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

capacitate de producţie ridicată; perioadă de vegetaţie scurtă; conţinut ridicat în proteine de

calitate superioară; maturarea uniformă a păstăilor; inserţia primei păstăi cât mai sus pe

tulpină; gruparea păstăilor cât mai strîns în partea superioară a tulpinii; plante fără frunze la

recoltare.

Pentru condiţiile climatice ale ţării noastre, cele mai potrivite sunt soiurile timpurii,

deorece ele folosesc cu multă eficienţă apa acumulată în sol în timpul iernii şi fructifică

înaintea arşiţelor şi secetelor de la începutul verii. Soiurile timpurii asigură producţii ridicate

în toţi anii, se comportă bine şi în partea de nord a ţării sau în zonele mai reci, deoarece ajung

la maturitate înaintea brumelor din toamnă. De asemenea, soiurile timpurii pot fi cultivate în

condiţii de irigare, după plante care eliberează terenul devreme. Tabelul... cuprinde soiurile de

fasole cultivate în România, cu unele caracteristici mai importante.

8

TABEL 1 ÎNTORS SOIURI DE FASOLE CULTIV .ÎN ROM

9

CAPITOLUL III

CERINŢE FAŢĂ DE CLIMĂ ŞI SOL, ZONELE ECOLOGICE DE CULTURĂ

3.1. Cerinţele faţă de climă şi sol

Datorită originii sale tropicale, fasolea este o plantă termofilă pentru un ciclu de

vegetaţie de 90-120 zile, necesarul de căldură este de 1400 - 1900°C (suma temperaturilor

mai mari de 10°C).

Boabele germinează la minimum 8 - 10°C ( similar cu porumbul)

şi absorb pentru germinat o cantitate mare de apă (110- 120% din masa uscată a bobului). La

temperaturi de 18°C şi umiditate suficientă, boabele de fasole germinează în 3 - 4 zile.

Germinaţia este epigeică la majoritatea speciilor de fasole şi hipogeică la specia

Phaseolus multiflorus. Datorită tipului de germinaţie, germenii au putere mică de străbatere,

îndeosebi pe solurile grele care sunt predispuse la formarea crustei, ceea ce impune atenţie la

efectuarea lucrărilor solului şi la respectarea adâncimii de semănat. în cazul în care crusta

întârzie răsăritul, precum şi pe solurile slab drenate şi reci, cu multă apă, seminţele putrezesc

uşor.

În condiţii favorabile de temperatură şi umiditate, răsărirea are loc, de obicei, după 10-

12 zile de la semănat.

După răsărire, plăntuţele sunt distruse de temperaturile uşor negative de -l... -2°C sau

chiar de brume uşoare; sensibilitatea maximă se manifestă imediat după răsărire, când

cotiledoanele degeră foarte uşor.

În perioada următoare, cerinţele plantei de fasole faţă de temperatură cresc, optimum

termic la înflorire situându-se în jur de 22 -25°C; la temperaturi mai ridicate, însoţite de secetă

atmosferică, florile rămân nefecundate, se usucă şi cad (avortează). Maturitatea este accelerată

de temperaturile mai ridicate şi de condiţiile de secetă, dar în detrimentul nivelului recoltei.

Deşi nu necesită o cantitate de apă mai mare decât alte culturi, fasolea este deosebit de

sensibilă la asigurarea umidităţii, mai ales în fazele de germinare - răsărire şi la înflorire -

formarea păstăilor şi a boabelor (când se înregistrează consumul maxim de apă).

În perioadele de secetă planta se ofileşte în orele de amiază, iar în condiţii extreme

păstăile rămân mici şi avortează.

10

Tabelul 2Consumul de apă la fasole pe faze de vegetaţie

Faze de vegetaţie Intervalul Consumul în m³/ha/zi

Media pe fază % din total

Începutul ramificării

– începutul

înfloritului

5.V – 15.VI 28 29

Inceputul înfloritului

– sfârşitul înfloritului

16,VI – 15.VII 49 38

Sfârşitul înfloritului -

maturitate

16.VII – 10.VIII 49 33

Plantele de fasole suportă mai bine seceta din sol decât seceta atmosferică; vânturile

uscate şi calde sunt deosebit de dăunătoare. Ca urmare, în zonele de stepă a apărut necesitatea

culturii intercalate a fasolei (de regulă, prin porumb). Fasolea ,,oloagă " este mai rezistentă la

secetă, datorită precocităţii sale (plantele înfloresc şi îşi formează păstăile înainte de instalarea

secetelor din vară) şi masei vegetale mai reduse. Adesea, în zona de sud a ţării este necesar un

aport suplimentar de apă, prin irigare, pentru a asigura vegetaţia normală a culturilor de fasole

până la maturitate şi a obţine producţii bune.

Umiditatea prea ridicată este, de asemenea, dăunătoare. Precipitaţiile prea bogate şi

timpul umed prelungesc perioada de înflorire şi stânjenesc fecundarea. Excesul de umiditate

măreşte sensibilitatea plantelor la boli şi depreciază calitatea boabelor.

Un sol potrivit pentru fasole trebuie să fie bine afanat în adâncime, pentru a permite

pătrunderea în adâncime a rădăcinilor şi să nu formeze crustă, pentru a favoriza aerarea şi

încălzirea solului şi o răsărire cât mai rapidă. Reacţia optimă a solului pentru fasole este cea

neutră ( ph = 6 -7,5), care este potrivită pentru formarea nodozităţilor şi pentru asigurarea

unui regim normal de nutriţie cu azot.

Fasolea poate vegeta pe soluri foarte diferite, chiar pe soluri superficiale, cu condiţia

să fie asigurată umiditatea necesară. Preferă solurile cu textură mijlocie, fertile, din categoria

cernoziomurilor solurile brun - roşcate şi aluviunile fertile.

Fasolea se comportă slab pe solurile podzolite, acide, sau pe cele umede, nisipoase sau

salinizate. Se adaptează mai bine decât mazărea pe solurile grele, dar trebuie evitată formarea

crustei. Fără condiţii de irigare, solurile nisipoase sunt improprii pentru cultura fasolei.

11

3.2. Zone ecologice de cultură

Zona foarte favorabilă pentru fasole este situată în Câmpia de Vest (în jurul

Aradului, mai ales pe Valea Mureşului, pe aluviunile fertile ale Timişului şi văile Crişurilor,

pe Valea Someşului) şi în Transilvania (pe luncile Mureşului şi Târnavelor). În aceste areale,

condiţiile de temperatură şi umiditate sunt favorabile, solurile sunt fertile, cu reacţie şi textură

favorabile, apa freatică nu prea adâncă.

Zona favorabilă se întinde pe cea mai mare parte a terenurilor arabile din România

(în Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania), existând unele diferenţe de favorabilitate în

cuprinsul acesteia, legate de fertilitatea solurilor şi cantităţile de precipitaţii care cad în lunile

iunie şi iulie. Se evidenţiază, prin favorabilitate, văile inferioare ale Jiului şi Oltului, Valea

Şiretului, Depresiunea Jijiei.

Condiţiile favorabile pentru cultura fasolei se întrunesc şi în lunca îndiguită a Dunării

unde sunt asigurate umiditatea atmosferică mai ridicată şi aportul freatic, dar este necesar un

drenaj bun al terenului, care să evite băltirea apei sau excesul de umiditate în sol, în zona

rădăcinilor.

În zona de sud a ţării, amplasarea culturilor de fasole (în cultură principală sau succesivă )

trebuie făcută cu prioritate în perimetrele irigate.

12

CAPITOLUL IV

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FASOLEI

4.1. Rotaţia

Fasolea este o plantă cu pretenţii moderate faţă de cultura premergătoare. Cere un

teren bine lucrat încă din toamnă, curat de buruieni şi fără resturi vegetale, într-o stare bună de

fertilitate şi afanat profund, având în vedere că sistemul radicular al fasolei este destul de slab

dezvoltat şi are tendinţa de a se dezvolta în stratul superficial al solului.

Premergătoarele cele mai favorabile sunt cerealele păioase, în primul rând grâul şi

orzul de toamnă, precum şi prăşitoarele bine întreţinute, porumb, sfeclă de zahăr, cartof,

recoltate cât mai devreme (tabelul 5)

Tabelul 3

Producţiile de boabe de fasole după diferite plante premergătoare

Planta premergătoare Producţia de boabe

(kg/ha)

Producţia relativă % Diferenţa

(kg/ha)

Grâu 1.472 100,0 -

Porumb 1.450 98,0 -22

Orz 1.469 99,7 -3

Floarea-soarelui 1.307 88,8 -165

Sfeclă de zahăr 1.068 72,6 -404

Mazăre 1.268 86,1 -204

Fasole (monocultură) 1.097 74,5 -375

Se interzice amplasarea culturilor de fasole după porumbul erbicidat cu triazine

deoarece fasolea este foarte sensibilă la efectul remanent al acestora. Totodată, nu se

recomandă amplasarea după plante cu care are boli comune ( floarea-soarelui, soia, alte

leguminoase); după asemenea culturi, fasolea nu trebuie să revină mai devreme de 3 - 4 ani.

Cultura repetată a fasolei nu este acceptată, îndeosebi din cauza atacului de boli

( antracnoză, bacterioză, rugini, putregai cenuşiu) şi, în acest caz fiind necesar un interval de

pauză de minimum 3 ani.

13

La rândul său, fasolea este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturilor şi

o excelentă premergătoare pentru grâul de toamnă.

4.2. Fertilizarea

După mai multe date din literatură, pentru 100 kg boabe şi producţia corespunzătoare

de vreji, plantele de fasole utilizează 6 -6,5 kg N; 1,7 kg P2O5 şi 4,5 kg K2O.

Cu toate că cerinţele fasolei faţă de elementele nutritive sunt ridicate, reacţia acestei

plante la îngrăşăminte este foarte mult diferenţiată de la un an la altul şi de la un tip de sol la

altul.

Tabelul 4

Influenţa îngrăşămintelor chimice la fasole pe cernoziom(după Bâlteanu Gh., 2003)

Variantele Producţia de boabe

q/ha Spor q/ha

Neîngrăşat 22,5 Mt 100

Azotat de amoniu – 150 kg/ha 22,57 +0,32 101

Superfosfat – 150 kg/ha 29,12 +6,87 131

Superfosfat – 300 kg/ha 29,17 +6,92 131

Azotat de amoniu – 150 kg/ha + superfosfat

– 150 kg/ha

28,88 +6,63 130

Azotat de amoniu- 150 kg/ha + superfosfat-

300 kg/ha

29,45 +7,20 132

Fasolea are cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol, în primul rând din

cauza sistemului radicular slab dezvoltat. Totuşi planta reacţionează moderat la îngrăşăminte,

deoarece îşi poate asigura cea mai mare parte din necesarul de azot (până la 75%) pe cale

simbiotică şi poate valorifica destul de bine efectul remanent al îngrăşămintelor aplicate la

planta premergătoare.

Fosforul. Îngrăşarea cu fosfor în cultura fasolei este obligatorie pe toate tipurile de

sol. Pe solurile mijlociu aprovizionate cu fosfor (2-5 mg P2O5/100 g sol) se recomandă să se

aplice 30 - 40 kg P205/ha, iar pe cele slab aprovizionate mai puţin de 2 mg P2O5/100 g sol)

doza se măreşte la 40 - 60 kg P205/ha; administrarea îngrăşămintelor se face înainte de arătură

14

(sub formă de superfosfat) sau sau la pregătirea patului germinativ (sub formă de

îmgrăşăminte complexe).

Azotul. Necesitatea administrării îngrăşămintelor cu azot la fasole se stabileşte în

funcţie de mai mulţi factori: planta premergătoare, fertilitatea naturală a solului, eficienţa

activităţii de fixare simbiotică a azotului.

În principiu, pe solurile fertile şi dacă au fost efectuate tratamente cu preparate

bacteriene, nu se administrează îngrăşăminte cu azot înainte de semănat. Ulterior, la circa 20 -

25 de zile după răsărit, se recomandă efectuarea unor controale asupra dezvoltării

nodozităţilor şi a activităţii acestora. În funcţie de rezultatul controlului se stabileşte mărimea

dozei de azot. În mod obişnuit se aplică 30 - 50 kg N/ha, doza mărindu-se până la 50 - 90 kg

N/ha dacă " bacterizarea" nu a reuşit. Îngrăşămintele cu azot se administrează concomitent cu

lucrările de prăşit mecanic, cu ajutorul echipamentelor de fertilizare montate pe cultivator.

Tabelul 5

Dozele de azot la fasole, în funcţie de dezvoltarea nodozităţilor

(Popa Gh., Picu I., 1998)

Număr de nodozităţi pe

plante

Plante cu nodozităţi N kg/ha

> 5 > 80 25 – 30 kg

1 - 5 > 50 30 – 40 kg

lipsă 0 40 – 60 kg

Potasiul.Necesitatea îngrăşării numai cu potasiu apare numai pe solurile insuficient

aprovizionate cu acest element (sub 14 mg K20/100 g sol; se folosesc doze de 40 - 60 K20,

epoca de aplicare fiind similară cu cea a fosforului.

În cultura fasolei este semnalată posibilitatea apariţiei simptomelor insuficienţei unor

microelemente (bor, zinc sau molibden). În asemenea situaţii se recomandă să se folosească

îngrăşăminte cu microelemente, aplicate înainte de semănat sau în timpul vegetaţiei, prin

stropiri pe frunze.

În cazul cultivării fasolei pe soluri cu reacţie acidă, este obligatorie amendarea solului,

amendamente calcaroase, avându-se în vedere că fasolea nu suportă reacţia acidă.

15

4.3. Lucrările solului

Fasolea are o serie de particularităţi: putere de străbatere a germenilor spre suprafaţă,

necesar mare de apă pentru germinat, care impun o atenţie mai mare decât alte culturi, la

efectuarea lucrărilor solului.

Lucrările solului constau în dezmiriştit, efectuat imediat după recoltarea

premergătoarei şi urmat de arătură adâncă la 25 - 30 cm, pentru afanarea profundă a solului şi

distrugerea buruienilor perene.

Până în toamnă, se efectuează lucrări repetate de grăpat, pentru mărunţirea şi nivelarea

arăturii şi pentru distrugerea buruienilor. Foarte importantă este evitarea denivelării terenului

prin lucrările de pregătire. Atunci când situaţia existentă pe teren impune, se fac lucrări

speciale pentru nivelarea terenului; aceasta este o cerinţă obligatorie, pentru a se putea realiza

un semănat uniform şi a obţine o dezvoltare uniformă a culturii şi care să faciliteze recoltarea

mecanizată, cu pierderi minime.

Imediat după zvântarea solului în primăvară este necesară, de regulă, o lucrare de

grăpat, cu scopul afânării şi mobilizării solului, care s-a tasat peste iarnă. Patul germinativ se

pregăteşte chiar înainte de semănat, printr-o lucrare cu combinatorul, efectuată superficial, 6 -

7 cm adâncime. Pe terenurile tasate, insuficient nivelate, îmburuienate, precum şi în cazurile

în care se administrează erbicide uşor volatile şi care necesită încorporare adâncă, ultima

lucrare înainte de semănat se face cu grapa cu discuri în agregat, cu grapa cu colţi şi lamă

nivelatoare.

În cultura fasolei trebuie evitat un număr prea mare de lucrări în primăvară: solul

pierde multă apă prin evaporare şi, ca urmare, se va semăna în sol uscat, răsăritul va fi

întârziat şi neuniform, eficacitatea inoculării bacteriene scade; pulverizarea solului facilitează

formarea crustei după semănat.

4.4. Sămânţa şi semănatul

Sămânţa de fasole destinată semănatului trebuie să posede o puritate fizică de

minimum 98%, o facultate germinativă de minimum 75% şi să provină din culturi neinfestate

cu boli. În mod frecvent, cultivatorii de fasole din ţara noastră practică alegerea la masă a

seminţelor, cu scopul eliminării boabelor pătate şi a celor sparte sau fisurate.

Tratarea seminţelor înainde de semănat, cu scopul distrugerii agenţilor patogeni

prezenţi pe tegumentul seminţei este obligatorie. În acest scop nu se recomandă folosirea

16

preparatelor pe bază de tiuram (Tiradin 70 PUS, 4 kg/t de sămânţă), benomil (Benlate 50 WP,

2 kg/t de sămânţă) sau tiofanat metil (Metoben 70 PU, 3 kg/t de sămânţă).

Tratarea cu preparate bacteriene (preparatul românesc Nitragin -fasole, conţinând

bacteria specifică Rhizobium phaseoli) se face chiar înainte de semănat, folosind o suspensie

bacteriană preparată din 4 flacoane de Nitragin şi 2 1 apă pentru sămânţă la un hectar; există

şi posibilitatea administrării preparatului în timpul semănatului, prin pulverizarea suspensiei

bacteriene în brăzdarele semănătorii.

Semănatul. Perioada optimă pentru semănatul fasolei corespunde cu perioada de

semănat a porumbului (când se realizează în sol, la adâncimea de semănat, temperaturi de 8 -

10°C şi vremea este în curs de încălzire. Calendaristic, semănatul culturilor de fasole din

România se efectuează în intervalele: 10-25 aprilie în Câmpia Română, Dobrogea, Câmpia de

Vest; 15-30 aprilie în centrul Moldovei şi Câmpia Transilvaniei; 10-15 mai în zonele nordice

şi depresiunile reci.

Tabelul 6Influenţa datei de semănat asupra producţiei de fasole

Data însămânţării Producţia totală (q/ha) % boabe din producţia totală

12 aprilie 25,27 47,0

20 aprilie 22,05 40,9

29 aprilie 24,25 38,4

10 mai 33,60 25,6

Trebuie menţionat că există frecvent tendinţa de a semăna fasolea mai târziu, după ce

s-a încheiat semănatul porumbului şi vremea s-a încălzit bine. Efectele întârzierii semănatului

sunt extrem de dăunătoare: solul pierde apă şi se usucă, asfel încât germinarea şi răsărirea

întârzie şi sunt neuniforme; înfloritul şi fecundarea întârzie şi se prelungesc în perioada

secetoasă şi cu arşiţă din vară, ceea ce amplifică procesele de avortare şi sterilitate; producţiile

se reduc considerabil. Semănatul prea timpuriu al fasolei este, de asemenea, dăunător: în solul

umed şi rece, răsărirea este întârziată, favorizând clocirea şi putrezirea boabelor.

La stabilirea densităţii de semănat la fasole se are în vedere că trebuie realizată, la

recoltare, o densitate de 25 - 35 plante/m² în cultură neirigată şi 40 - 45 plante/m² în cultură

irigată. Pentru a obţine aceste densităţi şi, ţinând cont de pierderile de plante pe parcursul

vegetaţiei, în primul rând datorită atacului de boli, este necesar să fie semănate 35-45 boabe

germinabile/m² la neirigat şi 50 - 55 boabe germinabile/m² la irigat. Trebuie reţinut că

densităţile prea mici, situaţie frecvent întâlnită în culturile de fasole de la noi, favorizează

17

ramificarea plantelor, din care cauză se prelungeşte peroiada de înflorire şi maturarea păstăilor

şi boabele vor fi foarte neuniforme.

Cantităţile de sămânţă necesare pentru semănat, corespunzătoare densităţilor

recomandate, sunt cuprinse între 80 şi 200 kg/ha, în funcţie de mărimea seminţelor.

În condiţiile din România, fasolea este semănată în benzi de câte 3 rânduri, distanţate

la 45 cm şi lăsând 70 cm între benzi; se folosesc semănători de precizie pentru semănat în

cuiburi, prevăzute cu 9 secţii. Există şi posibilitatea de a semăna echidistant, la 50 cm între

rânduri, folosind semănătoarea echipată cu 8 secţii; în acest caz, se impune condiţia existenţei

în dotare a unor tractoare de putere mijlocie, destinate efectuării lucrărilor de întreţinere. In

situaţiile în care se va iriga pe brazde, se seamănă în benzi de câte trei rânduri la 45 cm şi 80

cm între benzi, distanţă care permite deschiderea brazdelor.

Respectarea adâncimii de semănat este foarte importantă la fasole, pe de o parte, din

cauza puterii relativ mici de străbatere a germenilor, iar pe de altă parte, din cauza necesarului

mare de apă pentru germinat. Se impune să se realizeze un semănat foarte uniform, adâncimea

fiind corelată cu umiditatea şi textura solului: 4 - 5 cm în solurile cu textură mijlocie şi

umiditate suficientă; 5 - 6 cm în solurile uşoare şi ceva mai uscate. In primăverile umede,

când solul este reavăn, se poate semăna chiar mai superficial, la 3 - 4 cm adâncime. Aşadar,

trebuie urmărită zilnic pierderea umidităţii din stratul superficial al solului.

4.5. Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor este cea mai importantă lucrare de îngrijire din tehnologia

de cultivare a fasolei. Fasolea este o plantă care luptă destul de slab cu buruienile; ca urmare,

este sensibilă la îmburuienare, îndeosebi la începutul vegetaţiei, dar este expusă şi la

îmburuienarea târzie. Este necesară o stragedie complexă de combatere integrată a

buruienilor, prin asocierea măsurilor preventive (rotaţie, lucrările solului) cu măsurile de

combatere.

Folosirea erbicidelor asociate este obligatorie pentru realizarea unor culturi curate de

buruieni. De regulă, se administrează înainte de semănat un erbicid antigramineic şi un erbicid

pentru controlul dicotiledonatelor, în vegetaţie. Pentru monocotiledonate şi unele

dicotiledonate sunt generalizate tratamentele cu preparate pe bază de trifluralin (Treflan 48

CE sau Triflurom 48, 1,75- 2,5 l/ha), aplicate înainte de semănat şi încorporat imediat şi

adânc în sol, prin lucrări cu EC, - grapa cu discuri sau alaclor (Metacloran 35 CE, 8-13 l/ha

sau Alanex 48 EC, 6-9 l/ha) administrate preemergent.

18

Combaterea dicotiledonatelor se face în vegetaţie, prin administarea unor erbicide

conţinând bentazon (Basagran, 2-4 l/ha) sau fomesafen, (Flex, 1-1,5 l/ha); se pot efectua 1 - 2

tratamente: în faza când fasolea a format prima pereche de frunze trifoliate (primul tratament)

şi când a doua generaţie de buruieni dicotiledonate este în faza de rozetă (al doilea tratament).

Pe terenurile îmburuienate cu costrei din rizomi se recomandă tratamente cu

cicloxidim (Focus Ultra, 3-4 l/ha), administrat când costreiul are 10-30 cm înălţime. După

tratament se suspendă lucrările de prăşit, pentru a nu întrerupe translocarea substanţei active

în rizomii de costrei şi a nu diminua eficacitatea tratamentului. Sunt recomandate şi alte

preparate cu efect similar şi aceeaşi fază de aplicare: quizalofopetil (Targă Super EC, 2 - 3

l/ha), propaquizafop (Agil 100 EC, 0,8 - 1 l/ha).

Combaterea chimică se completează cu 2-3 praşile mecanice şi, eventual, o lucrare de

prăşit + plivit manual pe rând (praşile selective), cu scopul distrugerii buruienilor rezistente la

erbicide. Se recomandă ca lucrările de prăşit să fie încheiate, cel mai târziu la începutul

înfloritului plantelor de fasole, pentru a nu stânjeni procesele de fecundare a florilor şi de

legare a fructificaţiilor.

Combaterea bolilor constă în efectuarea de tratamente la sămânţă şi tratamente în

vegetaţie. Cea mai răspândită boală este antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum), mai

frecventă şi mai păgubitoare în zonele şi în anii cu precipitaţii abundente. Ciuperca se

transmite prin miceliile din tegumentul seminţei şi prin resturile de plante rămase pe teren

după recoltatare. în vederea unui control eficient al bolii, se recomandă controlarea repetată a

culturilor şi tratamente în vegetaţie, la avertizare. Primul tratament se face, de regulă, imediat

după răsărit, în cazul că se constată atac în faza de cotiledoane; în perioada următoare,

tratamentele se repetă la începutul înfloritului şi la formarea păstăilor. Se folosesc preparate

pe bază de captan (Captadin 50 PU, 0,25%), hidroxid de cupru (Cuzin 15 SC, 28 l/ha),

oxiclorură de cupru (Turdacupral 50 PU, 4 kg/ha).

Bacterioza (Xanthomonas phaseoli) este o boală răspândită şi păgubitoare, care se

transite prin sămânţă şi prin resturile vegetale rămase după recoltare. în vegetaţie se fac trei

tratamente, primul după răsărit şi până la apariţia frunzelor trifloliate, al doilea înainte de

înflorire, iar al treilea la formarea păstăilor. Se folosesc Turdacupral sau Oxiclorură de cupru,

în doză de 4 kg/ha.

Combaterea dăunătorilor. Cea mai păgubitoare este gărgăriţa fasolei

(Acanthoscelides obtectus), care atacă boabele. Are o singură generaţie pe an în câmp şi 2 - 3

generaţii în depozite. În câmp este necesar să fie efectuat un tratament la avertizarea apriţiei în

masă a adulţilor, a doua jumătate a lunii iulie, cu dimetoat (Sinoratox 35 CE, 2 l/ha) sau

19

malation (Carbetox 37 CSf 2 l/ha). De asemenea, sunt obligatorii tratamente preventive, la

depozitare, prin gazare, în spaţii închise, cu permetrin (Coopex 25 WP, 20 g/t de sămânţă),

clorpirifos metil (Reldan 40 EC, 12,5 ml/t de sămânţă).

Irigarea este o lucrare foarte importantă din tehnologia de cultivare a fasolei - plantă

deosebit de sensibilă la secetă şi care reacţionează favorabil la irigare. Adesea, în zonele de

câmpie din sud, irigarea este o condiţie esenţială pentru a realiza recolte economice la fasole.

în mod obişnuit, se recomandă să se aplice o udare la începutul înfloritului, după care udările

se repetă la interval de 10 - 15 zile; de regulă sunt necesare 2-3 udări, aplicate prin aspersiune

sau pe brazde.

4.6. Recoltarea

Lucrările de recoltare a culturilor de fasole de câmp pun probleme deosebite din

cauza: coacerii neuniforme a păstăilor şi a boabelor; dehiscenţei păstăilor; plantele au la

maturitate portul culcat, rar semiculcat; păstăile bazale au inserţia joasă; boabele se sparg uşor

la treierat.

Ca urmare, momentul optim de recoltare este dificil de surprins la fasole. Se

recomandă să se înceapă recoltatul atunci când 75% din păstăi s-au maturizat şi boabele au

ajuns la 17% umiditate sau mai puţin.

Recoltarea lanurilor de fasole se face divizat: în prima fază, se dislocă sau se smulg

plantele cu diferite utilaje mecanice, maşini speciale pentru recoltat fasole, dislocatoare sau

manual, pe suprafeţe mici. Plantele sunt lăsate câteva zile pe teren (2-3 zile ), pentru uscare, în

brazdă continuă sau în căpiţe mici, adunate manual, cu furca, apoi se treiră cu combina,

reglată corespunzător; în timpul treieratului alimentarea combinei se asigură prin montarea

ridicătoarelor de brazdă sau manual, cu furca. Pentru a limita spargerea boabelor, este necesar

să se lucreze cu turaţii mici la aparatul de treierat şi cu distanţe mai mari între bătător şi

contrabătător; totodată este obligatorie refacerea reglajelor la combină de 2 - 3 ori pe zi, în

funcţie de evoluţia vremii.

Se poate afirma că problema recoltatului fasolei de câmp nu este rezolvată în

România, fapt care limitează extinderea suprafeţelor cultivate cu această plantă şi obţinerea

unor producţii care să satisfacă cerinţele pentru consumul intern. în ţara noastră se apelează

încă, destul de frecvent, la recoltatul manual al culturilor de fasole de câmp: lucrarea este

foarte laborioasă şi costisitoare, necesită multă forţă de muncă şi durează mai mult timp. în

cazul recoltării manuale pierderile sunt, însă minime, dacă lucrarea este bine organizată,

20

spargerea boabelor este mult diminuată şi rezultă o recoltă de foarte bună calitate, procent

redus de spargere sau fisurare şi puţine impurităţi.

În ţara noastră, producţiile medii nu depăşesc, de regulă, 1000 kg boabe la ha, cauza

principală constituind-o favorabilitatea condiţiilor meteorologice şi, îndeosebi regimul

precipitaţiilor în lunile de vară. În condiţiile de irigare şi la o tehnologie corectă de cultivare,

se recoltează peste 2000 kg boabe/ha.

21

CAPITOLUL V

ALTE POSIBILITĂŢI DE CULTIVARE A FASOLEI

5.1. Cultura intercalată

În mod tradiţional, în ţara noastră se practică pe suprafeţe mari semănatul fasolei în

cultură intercalată prin porumb. Plantele de fasole sunt protejate, astfel, de efectul vânturilor

uscate şi al arşiţei din lunile de vară şi se asigură microclimat favorabil fecundării şi formării

păstăilor, în plus acest sistem de cultură permite obţinerea a două recolte pe acelaşi teren.

Cultivarea fasolei prin porumb necesită, însă, un volum mare de muncă manuală,

pentru efectuarea semănatului, combaterea buruienilor şi recoltare.

Există diferite sisteme de cultivare a fasolei prin porumb. De regulă la porumb se

aplică tehnologia obişnuit recomandată, deci nemodificată, de exemplu, în ceea ce priveşte

densitatea se urmăreşte ca producţia să nu scadă prin comparaţie cu o cultură normală.

Fasolea este considerată o recoltă suplimentară; ca urmare, la fasole se seamănă densităţi mai

mici decât în cultură pură, de 10 - 20 mii cuiburi/ha.

Semănatul porumbului se efectuează mecanizat, după tehnologia obişnuită. Fasolea

poate fi semănată, de asemenea, mecanizat (concomitent cu porumbul, utilizând semănători

anume pregătite, dotate cu brăzdare speciale) sau poate fi semănată manual, în cuiburi cu 3 - 4

boabe/cuib, în momentul în care porumbul a început să răsară.

Combaterea buruienilor se realizează prin prăşit mecanic, între rânduri şi prăşit + plivit

manual pe rând. Este exclusă administrarea erbicidelor pe bază de atrazin ( fasolea este

sensibilă la triazine); este posibilă aplicarea, înainte de semănat, a unor erbicide pe bază de

EPTC + antodot (Eradicane 72 EC, 6-10 l/ha, cu încorporare adâncă), alaclor (Mecloran 35

CE, 8 - 13 l/ha) sau metalaclor (Dual 500 EC, 4 - 6 l/ha), cu încorporare superficială.

Fasolea se recoltează prin smulgarea manuală a plantelor, urmată de treieratul efectuat

la staţionar.

În cultură intercalată se pot realiza producţii de 150 - 400 kg boabe/ha; la porumb se

înregistrează, uneori, o uşoară diminuare de recoltă, prin comparaţie cu producţiile realizate în

cultură pură de porumb.

22

Tabelul 7

Influenţa densităţii porumbului şi a numărului de cuiburi de fasole în culturi

asociate asupra producţiei de boabe(după Bâlteanu Gh. 2003)

Fasole

cuiburi /ha

q/ha

Porumb – mii plante/ha

20 30 40

Porumb

q/ha

Fasole

q/ha

Porumb

q/ha

Fasole

q/ha

Porumb

q/ha

Fasole

q/ha

- 46,02 - 50,31 - 51,61 -

8300 40,86 2,69 46,41 1,94 47,61 1,70

16700 35,89 4,98 42,91 3,87 43,94 3,64

33300 31,79 6,32 38,43 5,93 38,79 5,21

5.2. Cultura succesivă

Cultura succesivă a fasolei se poate practica cu bune rezultate în sudul ţării, unde

regimul termic al zonei şi perioada scurtă de vegetaţie a plantelor de fasole permit ajungerea

la maturitate până la răcirea vremii în toamnă. Este obligatorie amplasarea culturilor succesive

de fasole în condiţii de irigare, apa fiind factorul limitativ în aceste zone, mai ales în lunile de

vară. (după I.Picu, 1994). Fasolea în cultură succesivă este semănată după plante care

părăsesc devreme terenul, cum ar fi orzul, soiurile timpurii de grâu sau unele culturi furajere.

Pregătirea terenului în vederea semănatului se face diferit, în funcţie de starea

terenului. În situaţia în care solul este prea tasat şi prezintă buruieni şi resturi vegetale, trebuie

efectuată imediat arătura, după care terenul se pregăteşte prin lucrări repetate cu grapa şi

combinatorul; această modalitate de pregătire a terenului este, însă greoaie, necesită un

consum mare de energie, întârzie semănatul şi solul pierde multă multă apă. Mai potrivită este

cultivarea fasolei fără arătură, numai prin discuirea terenului; acest sistem cere o lucrare

foarte bună a solului la planta premergătoare; după recoltarea acesteia, terenul trebuie să fie

curat de buruieni, fără resturi vegetale, netasat. Este, de asemenea, posibil semănatul fasolei în

teren nelucrat, folosind semănători speciale. Acest sistem se poate practica doar în condiţiile

unei cultivări impecabile a terenului, an de an ( arături adâci, combaterea buruienilor),

condiţie mai greu de realizat, în prezent în majoritatea exploataţiilor agricole de la noi.

23

Pentru cultura succesivă au prioritate îngrăşămintele cu azot, aplicate în doze

moderate; fosforul este asigurat prin efectul remanent al îngrăşămintelor aplicate

premergătoarei.Semănatul trebuie efectuat cât mai repede posibil şi nu mai târziu de 1 - 5 iulie

(parametrii semănatului sunt cei descrişi la cultura principală).

Tabelul 8

Producţia de fasole în cultură succesivă după diferite premergătoare

(Picu I., Tianu A, 1997)

Cultura

premergătoare

Producţia q/ha Umiditatea

medie la

recoltare

Frecvenţa

anilor cu

umiditatea

boabelor

ridicată

Media Limite

min. max.

Secară masă

verde

14,2 6,2 20,1 16,1 12

Borceag masă

verde

15,8 9,4 26,7 16,4 25

Rapiţă 10,1 6,1 14,0 20,2 50

Orz 12,3 6,9 22,9 19,3 25

Grâu 11,2 4,2 16,6 20,8 63

Mazăre 11,4 6,3 20,2 23,1 88

Lucrările de îngrijire nu diferă de cultura principală; se pune accent pe aplicarea

erbicidelor antigramineice, cu scopul de a distruge buruienile monocotiledonate şi samulastra

de păioase. Aplicarea udărilor (imediat după semănat şi apoi în funcţie de evoluţia umidităţii

solului şi regimul precipitaţiilor) este obligatorie în cultură succesivă. În anii cu o evoluţie

normală a vremii, recoltarea se poate efectua până la 15 octombrie. Rezultă producţii similare

sau chiar mai mari decât în cultura principală; în luna septembrie (când plantele de fasole sunt

la înflorire - fecundare), condiţiile de temperatură şi umiditate sunt, mai favorabile decât în

lunile de vară.

24

CAPITOLUL VI

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT ŞI METODA DE

LUCRU

6.1. Scopul lucrării

Fasolea este una dintre cele mai vechi plante de cultură. Răspândirea fasolei în cultură

în Europa şi în alte părţi ale lumii, unde găseşte condiţii favorabile, este o consecinţă a valorii

sale nutritive şi a multiplelor întrebuinţări.

Experienţa cu soiuri de fasole executată la Oradea în anii 2011 şi 2012 urmăreşte

studiul comportării a şase soiuri de fasole, în condiţiile pedoclimatice specifice zonei

Oradea.

Soiurile de fasole analizate la Oradea în anii 2011, 2012 se caracterizează printr-un

mare potenţial biologic şi productiv.

Experienţa cu soiuri de fasole evidenţiază comportarea soiurilor prin prisma

măsurătorilor şi determinărilor efectuate care se corelează cu producţiile obţinute.

Productivitatea soiurilor este în strânsă legătură cu manifestarea elementelor climatice

care o condiţionează.

Alegerea celui mai adaptat soi la condiţiile climatice dintr-o anumită regiune

geografică are o influenţă deosebită asupra eficienţei economice a culturii alături de celelalte

elemente de tehnologie care trebuiesc respectate.

.

6.2. Materialul biologic folosit şi metoda de lucru

Datele tehnice în care s-a desfăşurat experienţa sunt următoarele:

- locul de experimentare: Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare din Oradea;

- tipul de sol: brun - luvic;

- planta premergătoare: grâu

- lucrări de întreţinere: două praşile manuale;

- lucrări de îngrijire: două tratamente cu Sinoratox 40 împotriva gărgăriţei fasolei;

- fertilizarea s-a făcut cu îngrăşăminte complexe în doze N60P60 aplicate toamna înainte

de arat;

- semănatul;

- în timpul perioadei de vegetaţie s-au efectuat observaţii şi măsurători;

25

- recoltarea s-a făcut manual şi s-au efectuat cântăriri;

- interpretarea şi analiza rezultatelor obţinute;

Materialul biologic folosit l-a constituit 6 soiuri de fasole create în ţară aşa după cum

rezultă din tabelul 9.

Tabelul 9

Soiurile de fasole testate la Oradea în perioada 2011 – 2012

Nr crt. Soiul Anul înregistrării Tipul de creştere

1. Avans 1981 Nedeterminat

2. Ardeleana 1982 Determinat

3. Star 1989 Semideterminat

4. Ami 1991 Semideterminat

5. Diva 1995 Semideterminat

6. Emiliana 1996 Nedeterminat

Datele semănatului, răsăritului şi recoltatului experienţelor în cei 2 ani sunt prezente în

tabelul 10.

Tabelul 10Data semănatului, răsăritului şi recoltatului

Data 2011 2012

Semănat 28.04 22.04

Răsărit 05.05 7.05

Recoltat 20.08 20.09

Experienţa a avut 6 variante dispuse în 3 repetiţii.

Suprafaţa recoltabilă a unei parcele a fost de 20 m2, iar plantele au fost semănate la

distanţa de 50 cm între rânduri.

Densitatea utilizată a fost de 50 de boabe germinabile/ m² la toate cele 6 soiuri.

În timpul perioadei de vegetaţie a soiurilor de fasole urmărite în zona Oradea s-au

efectuat observaţii asupra: înfloritului (început şi durată); maturizarea (început şi durată);

rezistenţa la boli şi dăunători, prin acordarea de note de la 1 - 5 (1 pentru foarte rezistent; 2 -

26

rezistent, 3 - mediu rezistent, 4 - slab rezistent, 5 - nerezistent); densitatea plantelor/m² la

recoltare

La recoltare s-au făcut o serie de măsurători biometrice cu privire la: înălţimea totală a

plantelor; înălţimea de inserţie a păstăilor bazale; nr. de păstăi / plantă; nr. de boabe / păstăi;

greutatea medie a boabelor / plantă; MMB şi MHL.

Observaţiile şi măsurătorile descrise mai sus s-au făcut prin analiza a câte 10 plante

din fiecare soi şi calcularea mediei acestora.

Determinarea producţiilor s-a făcut prin cântărirea boabelor din fiecare parcelă şi repetiţie în

parte şi raportarea lor la hectar.

27

CAPITOLUL VII

CONDIŢII NATURALE DE EXPERIMENTARE

7.1. Condiţile climatice din perioada de experimentare

Experienţa din prezenta lucrare s-a desfăşurat la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare

Agricolă din Oradea.

Staţiunea se găseşte situată în partea de vest a ţării, limitrof cu Ungaria, la nord râul

Crasna, la sud Crişul Alb şi Someşul, iar la est lanţul Munţilor Apuseni. Condiţiile climatice

întâlnite aici corespund de altfel celor întâlnite în Câmpia Crişurilor unde practic se găseşte şi

Staţiunea din Oradea.

Caracteristicile generale ale climatului ca factor de producţie în agricultura zonei sunt

influenţate de circulaţia maselor de aer astfel:

- media anuală a temperaturii aerului prezintă valori cuprinse între 10 - 11°C; în prima

lună a anului, când sunt înregistrate cele mai scăzute valori, temperatura medie a aerului este

de - 1 - 2°C, putând ajunge până la - 25°C şi uneori chiar mai mult;

- producerea primului şi ultimului îngheţ de primăvară, reprezintă un element

important pentru agricultura zonei. Astfel, primul îngheţ de toamnă apare de obicei în decada

a doua lunii octombrie, iar perioada ultimului îngheţ de primăvară este în a doua decadă a

lunii aprilie;

- sub aportul precipitaţiilor înregistrate în cursul anului, acestea oscilează între 500 -

600 mm, dar în ultimii ani se observă o tendinţă tot mai crescută a sumei anuale a

precipitaţiilor scăzute;

- din punct de vedere termic zona are un potenţial ridicat, suma anuală a

temperaturilor mai mari sau egale cu 10°C este de 3400 -3500°C, iar desprimăvărarea are loc

mai devreme decât în alte zone din ţară.

O problemă care apare frecvent pe solurile din Câmpia Crişurilor (brun - luvice în

special) este menţinerea rezervei de apă la valori optime.

În condiţiile afectării succesive de exces şi deficit de umiditate, solurile argiloase, cum

sunt şi cele brun - luvice de la Oradea, prezintă condiţii nefavorabile pentru toate culturile.

Astfel, în urma unor precipitaţii abundente solul formează crustă împiedicând răsărirea

plantelor sau dacă, acestea sunt în faze mai avansate de vegetaţie din cauza slabei

conductivităţi şi aerări a stratului de sol, unde plantele îşi au rădăcinile, pot fi distruse parţial

sau în totalitate. Perioada cea mai criticată în lunile de vară are consecinţe nefavorabile

28

asupra înfloririi şi polenizării, când poate influenţa decisiv nivelul recoltelor din anul

respectiv.

Caracterizarea climatică a anului agricol 2009 – 2010

Anul agricol 2009 - 2010 a fost unul dintre cei mai favorabili ani din punct de vedere

climatic pentru majoritatea culturilor agricole. La fasole, a determinat obţinerea unor producţii

foarte mari.

Temperatura. Sfârşitul anului 2009 s-a caracterizat prin temperaturi pozitive ce s-au

abătut cu 2 - 4°C faţă de valorile multianuale, situaţie care s-a menţinut şi la începutul anului

2009, iarna fiind mai puţin geroasă.

Primăvara anului 2010 a fost destul de călduroasă, permiţând efectuarea lucrărilor de

pregătire a patului germinativ şi a semănatului în condiţii bune. În cursul verii, temperaturile

nu au oscilat foarte mult în jurul mediei multianuale şi deci nu au influenţat în sens negativ

comportarea soiurilor care s-au putut dezvolta nestingherite de acest factor de vegetaţie.

Precipitaţiile. Deşi sfârşitul anului 2009 şi-a menţinut în continuare nivelul scăzut al

precipitaţiilor(-20, -40 mm), lunile de primăvară ale anului 2010 au asigurat suficientă apă

pentru germinaţia seminţelor, 108,2 mm în martie şi 102,1 mm în aprilie. Plantele au răsărit

uniform, iar cantitatea de apă a fost asigurată în timpul verii de ploi, care în luna iunie ( 182,0

mm) au avut un rol important în fazele corespunzătoare fasolei.

Umiditatea aerului. Datorită precipitaţiilor constante şi a temperaturilor nu foarte

mari, umiditatea aerului a avut valori optime, chiar mai ridicate uneori (78% în iunie, 77% în

iulie) cu abateri de până la 9% faţă de media multianuală. Aceasta a asigurat viabilitatea

polenului, deci o fecundare ridicată.

Caracterizarea climatică a anului agricol 2010– 2011

Condiţiile meteorologice foarte favorabile din anii precedenţi nu s-au menţinut şi în

anul agricol 2010 - 2011.

Temperatura aerulu. În lunile noiembrie şi decembrie ale anului 2010 s-au

înregistrat temperaturi medii lunare mai scăzute decât mediile multianuale cu -3,4 şi - 3,6°C;

iarna a fost de asemenea rece, dar odată cu prima lună de primăvară din 2011 temperaturile au

început să crească, situaţie care s-a menţinut tot cursul anului.

Temperaturile ridicate şi aportul scăzut de apă în sol au condus la o răsărire mai grea a

plantelor şi cu goluri.

În tot cursul verii s-au înregistrat temperaturi foarte ridicate, care au influenţat negativ

comportarea soiurilor determinând producţii mici.

29

Precipitaţiile. În tot cursul anului agricol 2010-2011 precipitaţiile au fost în

majoritatea cazurilor sub nivelul valorilor multianuale normale, încă din lunile de iarnă s-a

notat un deficit de -66,5 mm. De asemenea, un deficit important de apă în luna aprilie (- 28

mm) a determinat o răsărire mai dificilă. Seceta care s-a menţinut şi în lunile următoare au

avut consecinţe nefavorabile asupra creşterii plantelor.

Deşi în luna august s-au înregistrat precipitaţii abundente ce au depăşit cu 25,2 mm

valoarea multianuală pentru această dată, la începutul acestei luni s-au notat deja primele

maturităţi fiziologice, care au determinat recoltarea experienţei.

Umiditatea aerului. Valorile înregistrate au fost cele specifice în astfel de condiţii,

din luna martie şi până în iulie au fost cu până la - 9 % mai mici decât în mod normal.

Concluzia generală a parametrilor elementelor climatice înregistrate în perioada de

experimentare este redată în tabelele 11 şi 12 şi se pot observa cu uşurinţă fluctuaţiile foarte

mari de la un an la altul, ceea ce a influenţat direct comportarea soiurilor de fasole analizate.

30

TABEL 11 COND, CLIMATICE 2009-2010 ÎNTORS

31

TABEL 12, Condiţii climatice2010-2011 ÎNTORS

32

7.2.Caracterizarea agrochimică şi pedologică a tipului de sol pe care a fost amplasată

experienţa

Tipul de sol fiind brun luvic, se caracterizează prin următoarele proprietăţi:

- roca mamă pe care s-a format o constituie laturile argiloase, caracterizate printr-un

conţinut mare de praf, textura solului fiind luto-argiloasă;

- solul are un grad redus de fertilitate naturală, în care conţinutul de P205 este de 20 -

22 ppm, K20 de 40 - 60 ppm, A1203 de 60 - 80 ppm, iar h/ este de 1,9 - 2;

- pH= 6,0-6,1 %, care îl plasează în categoria solurilor acide:

- gradul de structură, este foarte scăzut, oscilând între 30 - 32 % şi numai în cazul

culturilor de leguminoase şi graminee perene atinge valori mai ridicate de agregare

hidrostabile, care sub forma gradului de structurare se cifrează la 38 - 41 % şi mai rar la circa

45%;

- conţinutul ridicat de argilă, care pe stratul arabil (0-20 cm) este de 32,7 %, ceea ce

determină formarea crustei, băltiri de suprafaţă ( şi datorită stratului de glei de la adâncimea

de 50 - 60 cm) şi alte neajunsuri;

- grad ridicat de îmburuienare, ca urmare a rezervei de seminţe de buruieni / m2, care

pe adâncimea de 0 - 20 cm, poate ajunge la peste 45.000;

Este o necesitate pe plan mondial, ca pe baza examinării solurilor, să se furnizeze unităţilor de

producţie date privind felul şi cantitatea îngrăşămintelor.

- din punct de vedere textural solul este luto-mâlos în orizontul Ao şi E 1 şi apoi luto-

argilos până în profunzime. Solul este slab moderat diferenţiat textural

- coeficientul de ofilire prezintă valori mari, iar capacitatea de câmp şi capacitatea de

apă utilă, valori mijlocii.

- densitatea aparentă prezintă valori mijlocii şi mari până la 34 cm adâncime şi apoi

foarte mari

- conductivitatea hidraulică prezintă valori mici în orizontul Ao şi foarte mici în restul

profilului.

- se constată că forţa de reţinere a apei la diferite graduări ale secţiunii se corelează

direct cu valorile proprietăţii totale şi cu cele ale proprietăţii de aeraţie şi, în sens invers cu

cele ale densităţii aparente

- porozitatea totală şi cea de aeraţie sunt mijlocii la suprafaţă şi mici sau foarte mici în

restul profilului.Aceşti indici pun în evidenţă necesitatea afânării profunde a solului.

33

TABEL 13 PROP. CHIMICE ALE SOLULUI ÎNTORS

34

TABEL 14 PROPR. FIZICE ALE SOLULUI ÎNTORS

35

CAPITOLUL VIII

REZULTATE OBŢINUTE ŞI INTERPRETAREA LOR

Recoltarea s-a efectuat la maturizarea majorităţii păstăilor. Recoltarea a constat în

tăierea plantelor la nivelul solului şi legarea lor în snopi pentru fiecare repetiţie şi variantă în

parte.

După luarea probelor necesare efectuării măsurătorilor biometrice snopii au fost treieraţi.

Boabele au fost cântărite şi s-a determinat producţia la hectar pentru fiecare variantă din

fiecare repetiţie în parte.

Interpretarea diferenţelor s-a făcut prin comparare faţă de un soiul martor Avans.

Calcularea şi interpretarea rezultatelor de producţie s-a făcut pentru fiecare an în parte,

dar şi faţă de media întregii perioade de analiză.

În cei doi ani de experimentare 2011 şi 2012, fasolea a avut o comportare diferită aşa

cum rezultă din prezentarea de mai jos.

8.1. Comportarea soiurilor de fasole în anul 2011

Anul 2011 a fost un an favorabil pentru toate culturile, implicit pentru cea de fasole,

datorită condiţiilor climatice care s-au încadrat în parametrii optimi.

În timpul perioadei de vegetaţie la experienţa cu soiuri de fasole s-au efectuat o serie

de observaţii legate de înflorit, maturitate, rezistenţă la boli şi dăunători, densitatea la

recoltare (tabelul 15).

Potrivit descrierii din tabelul 15, începutul înfloririi plantelor s-a declanşat în 20 iunie

la soiurile Star şi Diva au urmat soiurile Emiliana şi Ardeleana la 2 zile mai târziu. La soiul

Ami înflorirea a început pe 26 iunie, iar la Avans în 1 iulie.

Durata înfloririi a fost cuprinsă între 18 zile (Ami) şi 22 de zile (Avans şi Ardeleana).

Maturitatea păstăilor în condiţiile anului 2011 a început în data de 18 iulie, a urmat la

o zi distanţă soiurile Star, Diva şi Emiliana.

La o distanţă de aproximativ o săptămână (27 iulie) au urmat şi celelalte două soiuri

Avans şi Ardeleana.

Durata de maturizare a fost cuprinsă între 10 zile (Aredeleana şi Emiliana) şi 13 zile

( Diva ).

36

Tabelul 15

Observaţii efectuate în cursul perioadei de vegetaţie la experienţa cu soiuri de fasole în

anul 2011

Nr

crt.

Soiul Înflorit Maturitatea Nota pentru

rezistenţa la boli

şi dăunători

Densitatea la

recoltare pe/m²Început Durata

(zile)

Început Durata

(zile)

1. Avans 01.07 22 27.07 12 2 41

2. Ardeleana 28.06 22 27.07 10 2 46

3. Star 26.06 21 19.07 11 2 36

4. Ami 29.06 18 18.07 12 2 50

5. Diva 26.06 21 19.07 13 2 38

6. Emiliana 28.06 20 19.07 10 2 37

Densitatea plantelor de recoltare a fost de 37- 38 de plante / m² la soiurile Emiliana şi

Diva şi până la 50 plante/m² la soiul Ami.

În condiţiile anului 2011 la soiurile de fasole din experienţa de la Oradea nu s-au

semnalat atacuri semnificative de boli sau dăunători.

Pe lângă observaţiile din vegetaţie prezentate mai sus, înainte de recoltare şi după, au

fost efectuate unele măsurători biometrice (tabelul 16).

Tabelul 16

Măsurători biometrice executate la experienţa cu soiuri de fasole, în anul 2011

Nr.

crt.

Soiul Înălţime (cm) Nr.păstăi/

plantă

Nr.boabe/

plantă

Greutatea

boabe/plantă

MMB

(g)

MHL

(kg)Totală De

inserţie

1. Avans 64,4 10,0 11,0 44,2 9,7 250 78,8

2. Ardeleana 58,3 9,0 9,9 49,2 10,9 280 77,2

3. Star 55,8 9,5 10,2 36,5 12,7 350 72,0

4. Ami 50,2 11,0 8,8 35,4 7,9 260 78,2

5. Diva 58,1 11,4 10,8 43,3 11,4 290 74,0

6. Emiliana 64,9 10,1 11,2 45,0 12,2 300 77,2

37

Înălţimea totală a plantelor este în medie de 50,2 cm la soiul Ami, 55,8 cm la soiul

Star, 58 cm la Ardeleana şi Diva şi de aproape 65 cm la Emiliana şi Avans.

Înălţimea de inserţie a păstăilor bazale se situează între 9 cm (Ardeleana) şi până la

11,4 cm la Diva.

Numărul mediu de păstăi/plantă a fost de 8,8 la Ami, 9,9 la Ardeleana şi cel mult 11,2

la Emiliana. În aceste condiţii numărul mediu de boabe/plantă a fost de 35,5 la Ami, 36,5 la

Star şi maxim de 49,2 la Ardeleana.

Greutatea medie a boabelor pe o plantă a fost de 7,9 g la soiul Ami, 9,7 la Avans, 10,9

la Ardeleana şi până la 12,7 g la soiul Star.

MMB cea mai mare a fost de 250 g la soiul Avans urmat de 260 g la soiul Ami. Cele

mai mari valori de 300 g, respectiv 350 s-au înregistrat la soiurile Emiliana şi Star.

Masa hectolitică s-a situat între 72,0 kg la Star şi 78,8 kg la Avans.

Producţiile obţinute la experienţa cu soiuri de fasole din anul 2011 se situează la un

nivel destul de ridicat pentru zona de vest a ţării ajungând până la aproximativ 1600 kg/ ha în

anumite cazuri ( 1640 kg/ ha la soiul Diva în repetiţia III, tabelul 17.

Se remarcă soiurile Ami, Diva şi Emiliana care au avut cea mai bună comportare.

Soiul cel mai productiv este Ami, dar diferenţa faţă de Diva şi Emiliana sunt foarte mici.

Faţă de soiul martor Avans, cu o producţie medie de 11,70 kg/ ha soiurile Ardeleana şi

Star au dat diferenţe de -0,1 respectiv + 0,4 q/ha care în ambele cazuri au fost

nesemnificative.

Cu o producţie medie de 1500 kg/ ha şi o diferenţă semnificativă de +330 kg/ ha faţă

de martor, soiul Ami s-a comportat cel mai bine. A fost urmat la mică distanţă de soiurile

Emiliana cu +310 kg/ ha şi Diva cu +2,90 kg/ha.

Soiul Ami, deşi a avut cele mai mari producţii, observaţiile şi măsurătorile efectuate în

vegetaţie şi la recoltare au fost cu mult mai slabe decât la celelalte soiuri (înălţime mai mică,

boabe mai puţine ). Această situaţie se explică totuşi prin numărul mare de plante/m² la

recoltare care a fost de 50 (ca şi la semănat). Aceasta înseamnă că acest soi a avut o

germinaţie de 100 % a boabelor, afirmaţie susţinută şi de răsăritul foarte uniform şi exploziv

din data de 5 mai 2011.

38

TABEL 17 SINTEZA REZULTATELOR REALIZATE LA EXPE CU FASOLE,

ORADEA 2011 ÎNTORS

39

8.2. Comportarea soiurilor de fasole în anul 2012

Anul 2012 a fost un an mai puţin favorabil pentru cultura de fasole începând din lunile

de primăvară care au determinat o răsărire şi o creştere slabă. Ploile din a doua parte a verii au

salvat plantele de la uscăciune şi au contribuit la maturizarea păstăilor, salvând producţiile de

la o compromitere totală.

Observaţiile efectuate în timpul perioadei de vegetaţie au vizat aceleaşi elemente ca şi

anul trecut: înflorit, maturitate, rezistenţă la boli şi dăunători, densitate la recoltare (tabelul

18).

Conform observaţiilor din acest tabel, înflorirea a început pe data de 20 iunie la soiul

Star, urmat de Ami şi Ardeleana în 21 iunie, Avans şi Diva 25 iunie, ultimul fiind Emiliana la

începutul lunii iulie.

Durata de înflorire a diferit foarte mult de la un soi la altul şi a fost cuprinsă între 20

de zile la soiul Emiliana şi până la 34 de zile la Ardeleana.

Soiul Ami şi Avans au înflorit pe o perioadă de 24 respectiv 25 zile, Diva în 31 de

zile.

Tabelul 18

Observaţii efectuate în cursul perioadei de vegetaţie la experienţa

cu soiuri de fasole, în anul 2012

Nr

crt.

Soiul Înflorit Maturitate Notă pentru

rezistenţă la

boli şi

dăunători

Densitatea la

recoltare

pe/m²Început Durata

(zile)

Început Durata

(zile)

1. Avans 25.06 25 17.08 16 3 45

2. Ardeleana 21.06 34 26.08 10 2 47

3. Star 20.06 31 20.08 15 2 40

4. Ami 21.06 24 25.08 16 3 48

5. Diva 25.06 31 20.08 15 2 40

6. Emiliana 02.07 20 21.08 13 2 42

Începutul maturităţii s-a notat din 17 august, iar la Avans a continuat pe 20 august la

Star şi 21 august la Diva, 25 la Ami şi 26 august la Ardeleana.

40

Maturizarea păstăilor s-a întins pe o perioadă cuprinsă între 10 zile la Ardeleana şi 16

zile la Ami şi Avans.

Notele acordate pentru rezistenţă la boli şi dăunători sunt foarte favorabile soiurilor, cu

excepţia a două soiuri: Avans şi Ami, la care s-a semnalat un uşor atac de antracnoză

(Colletotrchum Lindemuthiamum) şi arsura comună (Xanthomonas Phaseoli) fapt pentru care

a primit nota trei.

Densitatea realizată la recoltare a fost destul de bună dacă se iau în cosiderare

condiţiile din acest an şi a fost de 42 - 47 de plante pe/m².

Măsurătorile biometrice efectuate înainte şi după recoltare evidenţiază o comportare mai slabă

a soiurilor decât în anul precedent (tabelul 19)

Tabelul 19

Măsurători biometrice executate la experienţa cu soiuri de fasole,în anul 2012Nr

crt.

Soiul Înălţimea (cm) Nr.

păstăi/

plantă

Nr. boabe/

plantă

Greutatea

boabe/

plantă

MMB

(g)

MHL

(kg)Totală De

inserţie

1. Avans 58,6 16,4 3,4 13,2 2,8 160 64,8

2. Ardeleana 38,6 7,4 8,8 25,2 4,8 180 68,4

3. Star 54,6 16,0 8,8 21,8 5,3 200 70,8

4. Ami 33,4 12,6 2,6 6,2 1,6 180 67,0

5. Diva 51,4 16,8 5,8 16,2 3,4 160 70,6

6. Emiliana 59,0 13,8 3,6 12,4 2,2 140 65,9

Înălţimea plantelor a fost de 33,4 cm la Ami, de 38,6 cm la Ardeleana, celelalte soiuri

au avut talia mai mare de 50 cm (59 cm la Emiliana ). Înălţimea de inserţie a păstăilor bazale

a fost de 7,4 cm la Ardeleana şi a ajuns până la 16,8 cm la Diva.

Numărul de păstăi / plantă este cuprins între 26 la Ami şi 8,8 la Ardeleana şi Star, iar

cel de boabe între 6,2 tot la soiul Ami şi maxim de 25,2 la Ardeleana, Star a avut un nr. de

21,8 boabe; la celelalte 3 soiuri acest număr a fost aproximativ de 13 boabe.

Greutatea boabelor / plantă este de doar 1,6 g la soiul Ami şi maxim de 5,3 g la Star,

valori foarte mici comparativ cu anul 2011. În aceste condiţii şi MMB a fost cuprinsă între

140 la Vera şi 200 g la Star.

Masa hectolitică s-a situat între 64,8 kg la Avans şi 70,8 kg la Star.

41

Producţiile obţinute la experienţa cu soiuri de fasole în anul 2012 au avut un nivel

foarte scăzut, nedepăşind în nici un caz 800 kg/ ha. Cele mai bune rezultate s-au obţinut la

soiurile Star şi Diva, care au dat şi cele mai mari diferenţe faţă de soiul martor Avans.

Comparativ cu anul precedent (2011) soiul Ami nu a mai dat diferenţe semnificative

faţă de martor. Singurul soi care s-a remarcat şi în acest an a fost Diva.

Analiza producţiilor şi a diferenţelor de producţie dintre cele 6 soiuri sunt prezentate

în tabelul 20.

Analiza statistică a diferenţelor dintre soiurile studiate prezintă diferenţe

nesemnificative la Ardeleana + 40 kg/ ha, Ami - 30 kg/ ha şi Emiliana -10 kg/ha.

Prin diferenţe foarte semnificative asigurate statistic s-au evidenţiat soiurile Star, care

la o producţie medie de 750 kg/ ha a dat o diferenţă de + 260 kg/ha ceea ce repezintă 53 %

faţă de producţia soiului martor Avans de 490 kg / ha.

O diferenţă foarte semnificativă apropiată de cea a soiului Star s-a întâlnit şi la soiul

Diva (+2,50kg/ha ), singurul soi care a dat diferenţe semnificative faţă de martor în cei doi ani

de experimentare.

42

TABEL 20 SINTEZA REZ 2007 ÎNTORS

43

8.3. Analiza rezultatelor medii din cei doi ani de experimentare (2011 – 2012)

Pentru o mai bună apreciere a comportării soiurilor de fasole din cei doi ani de

experimentare de la Oradea în continuarea lucrării este prezentată o analiză a rezultatelor

medii atât din punct de vedere al observaţiilor şi măsurătorilor efectuate dar mai ales din cel al

producţiilor obţinute. Această analiză este cu atât mai necesară cu cât în cei doi ani ( 2011,

2012), cu excepţia unui singur soi ( Diva ); celelalte soiuri au avut un comportament diferit

faţă de martor.

Analiza observaţiilor şi măsurătorilor din cei doi ani de experimentare este evidenţiată

de datele din tabele 21 şi 22.

Conform datelor din tabelul 21, înflorirea a avut loc în jurul datei de 23 iunie, la Star,

continuând până la sfârşitul aceleaşi luni Emiliana pe o durată de 20 - 28 zile.

Maturitatea păstăilor în medie pe cei doi ani a avut loc în 1 august la Diva, 15 august

la Ardeleana şi a ţinut 10-14 zile.

Notele pentru rezistenţă la boli şi dăunători pot fi considerate reale cele din anul 2012,

când soiurile Ardeleana şi Ami au prezentat o uşoară sensibilitate la boli.

În medie pe cei doi ani densitatea realizată de plante/ m² la recoltare a fost cuprinsă

între 38 la Star şi 49 la Ami.

Dacă mediile observaţiilor de mai sus servesc mai mult ca un criteriu orientativ, media

măsurătorilor, tabelul 22, are un rol foarte util în aprecierea comportării soiurilor.

Înălţimea medie a plantelor a fost de 41,8 cm la Ami, 62 cm la Emiliana, iar cea de

inserţie a păstăilor 8,2 cm la Avans, Ardeleana şi 14,1 cm la Diva.

Numărul mediu de păstăi / plantă a fost cuprins între 7,2 la Avans şi 9,4 la Ardeleana,

iar cel de boabe / plantă între 20,8 la Ami şi 37,2 la Ardeleana cu o greutate medie a

boabelor / plantă ce a variat între 4,8 g la Ami şi 9,0 g la Star.

MMB s-a situat între 205 g la Avans şi 275 g la Star, iar MHL a avut valori de minim

71,4 kg la Star şi maxim 72,9 kg la Ami în medie pe cei 2 ani de experimentare.

44

TABEL ÎNTORS 21 REZ MEDII ÎN PER DE VEG. 2006-2007

45

TABEL 22 REZULTATE MEDII ALE MĂSURĂTORILOR BIO

46

În medie pe cei doi ani de experimentare nivelul producţiei la cele 6 soiuri de fasole s-

a situat între 830 kg/ ha la soiul Avans şi 1100 kg / ha la soiul Diva.

Se remarcă o apropiere foarte strânsă între soiurile Avans şi Ardeleana pe de o parte şi

soiurile Star, Ami şi Emiliana care în medie pe cei doi ani au dat producţii foarte apropiate

sau identice. Singura evidenţiere o reprezintă soiul Diva care s-a remarcat cu cea mai mare

producţie medie din cei doi ani de experimentare.

Analiza rezultatelor şi a diferenţelor de producţie din cei doi ani este prezentată în tabelul 23.

Tabelul 23

Producţii medii obţinute la experienţa cu soiuri de fasole

în perioada 2011 – 2012

Nr

crt.

Soiul Producţia pe

repetiţii

Producţia

medie

Producţia

relativă

%

Diferenţa

kg/ha

Semnificaţia

diferenţelor

I II III

1. Avans 590 870 1030 830 100 - -

2. Ardeleana 690 880 980 850 102 + 20 -

3. Star 900 1030 1010 980 118 + 150 -

4. Ami 990 980 980 980 118 + 150 -

5. Diva 960 1100 1300 1100 132 + 270 **

6. Emiliana 890 1030 1030 980 118 + 150 -

DL 5%= 179 kg/ha DL 1% = 254 kg/ha DL0,l% = 36 kg/ha

Dacă în medie pe cei doi ani (2011-2012), producţia medie a soiului martor a fost de

830 kg/ha aproape toate celelalte soiuri au dat diferenţe de producţie nesemnificative (+ 20

kg/ha la Ardeleana, + 150 qkg/ha la Star, Ami şi Emiliana).Excepţie a făcut soiul Diva care a

dat o diferenţă distinct semnificativă de + 270 kg/ha, asigurată statistic. Această diferenţă

confirmă comportarea bună din cei doi ani când diferenţele au fost semnificative (2011) şi

foarte semnificative (2012).

47

CONCLUZII

Experienţa privind comportarea soiurilor de fasole în zona Oradea s-a desfăşurat în

condiţii climatice favorabile, anul 2011 şi mai puţin favorabile, în anul 2012. Aceste condiţii

au determinat un răspuns diferit al soiurilor din punct de vedere al observaţiilor şi

măsurătorilor efectuate, precum şi a producţiilor realizate în cei doi ani.

Analiza datelor obţinute în anul 2011 arată o comportare mai bună a tuturor soiurilor

dintre care s-au evidenţiat Ami, Diva şi Emiliana, la acestea s-au obţinut diferenţe

semnificative de producţie de + 330 kg/ ha faţă de soiul martor Avans, a cărui producţie a fost

de 1170 kg/ha.

Anul 2012 s-a caracterizat prin condiţii climatice mai puţin favorabile, secetă în prima

parte şi ploi abundente în cea de a doua, care au făcut ca nivelul productiv să se plafoneze la

maxim 800 kg/ha. De asemenea s-a semnalat un uşor atac al bolilor (antracnoză şi arsură

comună) la soiurile Avans şi Ami.

Faţă de producţia medie a soului martor Avans de 490 kg/ha, s-au înregistrat doar

două diferenţe foarte semnificative la soiurile Star de + 260 kg/ha şi de + 250 kg/ha.

Analiza datelor medii din cei doi ani de experimentare evidenţiază o comportare bună

a celor 6 soiuri de fasole, de exemplu MMB de 205 - 275 g de fasole, MHL de 71,4 - 72,9 kg.

Din punct de vedere productiv singurul soi de fasole care s-a evidenţiat în ambii ani a

fost Diva cu o producţie de 1100 kg/ha.

Pentru cultura fasolei în zona Oradea, în urma experienţei prezentată în lucrarea de

faţă se poate recomanda soiul Diva, ca fiind un soi bine adaptat cu mare potenţial productiv.

Dintre celelalte soiuri analizate pot fi cultivate cu bune rezultate Ami, care în condiţii

climatice favorabile prezintă o bună comportare, la fel şi soiul Star.

48

BIBLIOGRAFIE

1. Blaga Gh., Filipov F., Rusu I., UndrescuN S., Vasile D.,2005, Pedologie, Editura

Academic Pres Cluj-Napoca.

2. Bîlteanu Gh.,1998, Fitotehnie, Editura Ceres, Bucureşti;

3. Bogdan Ileana, Guş P., Rusu T., 2003, Agrotehnica diferenţiată,Editura Risoprint

Cluj Napoca;

4. Borcean I. şi colab., 2002, Cultura şi protecţia cerealelor, Editura Agroprint,

Timişoara.

5. Borcean I., Borcean A., 2003, Cultura şi protecţia plantelor legumionoase cultivate

pentru boabe, Editura de Vest, Timişoara.

6. Borcean I., Pîrşan P., Borcean A.,1997, Tehnologia plantelor decâmp, Curs Lito

USAMVB, Timişoara.

7. Borcean I., Tabără V., David Gh.,1996, Tehnologia plantelor de câmp,partea a II-a

Plante tehnice, Curs Lito USAMVB, Timişoara.

8. Borcean I. şi colab.,1997, Tehnologia plantelor de câmp, Editura Universitatăţii de

Ştinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara;

9. Borcean I., Borcean A., 2004, Cultura şi protecţia integrată a cerealelor şi plantelor

tehnice, Editura de Vest, Timişoara;

10. Bucurean Elena, 1998 – Entomologie, Editura Universităţii din Oradea.

11. Cruciţa Sîrca, 2003, Comportarea unor specii de leguminoase în urma tratării

seminţelor cu tulpini selrcţionate de Rizobium, pe solurile argiloiluviale,

Consfătuirea de Agrofitotehnie, Livada, 18 – 20 iunie;

12. David Gh., 2003, Tehnologia plantelor de câmp, Editura Eurobit, Timişoara;

13. Domuţa C., Sabău N.C., 2001, Agrotehnică, Editura Universităţii Oradea;

14. Drăghici Reta, 2002, Comportarea unor genuri de fasoliţă în condiţiile

ecopedologice ale solurilor nisipoase din sudul Olteniei, Lucrări ştiinţifice

SCCCPN Dăbuleni, vol. XIII;

15. Guş P. Şi colab., 1998, Agrotehnică, Editura Risoprint, Cluj – Napoca;

16. Mihăilescu Ghenţa, 1985, Influenţa îngrăşămintelor azotate asupra producţiei

leguminoaselor pentru boabe (soia, mazăre, fasole) pe trei tipuri de sol. Teză de

doctorat, Institutul Agronomic Bucureşti;

17. Muntean L.S. şi colab., 2001, Fitotehnie, Editura I.I. de la Brad, Iaşi;

18. Olaru C., 1992, Fasolea, Editura Scrisul Românesc, Craiova;

49

19. Pârşan P., 2003, Tehnologia plantelor de câmp, Editura Agroprint;

20. popescu Ana, 1980, Procesul de fixare a azotului atmosferic şi factorii care îl

condiţionează, Probleme de agrofitotehnie teoretică şi aplicată, vol. II;

21. Popescu Gh., Fitopatologie, Editura Tehnică, Bucureşti;

22. Prodan Ioana, 1997, Contribuţii la evidenţierea rolului unor factori fitotehnici în

creşterea eficacităţii biopreparatelor fertilizante la fasole. Teză de doctorat,

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti;

50