Motivul codrului in lirica eminesciană

Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguţule,

Că de când nu ne-am văzut

Multă vreme a trecut

şi de când m-am depărtat,

Multă lume am îmblat.

  

Mihai Eminescu- “Revedere”

Motivul codrului este preluat de Eminescu din

folclorul românesc.Codrul simbolizează in

poezia marelui poet eternitatea naturii in raport cu ființa umană

trecătoare.

Codrul este prezent în multiple ipostaze:

• interlocutor plin de înţelepciune, în Revedere • spaţiu sacru, ocrotitor, în O, rămâi…, Călin• spaţiu mitic, în Memento mori

=REVEDERE=

“Revedere” este o meditație folclorică asupra trecerii timpului, care este văzut prin cele două ipostaze ale sale, umană şi cosmică. Pentru om timpul este trecător, iar pentru codru timpul este etern.

“Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme

vine, Tu din tânar precum

eşti Tot mereu întinereşti”

=O RĂMÂI=

Poezia „O,rămâi...” de Mihai Eminescu pune in lumină comuniunea poetului cu natura pe care aceasta a simţit-o profund incă din vremea copilăriei . Pădurea îl cheamă , ştie să îl inţeleaga, îl ocroteşte şi-l încântă cu universul ei tainic şi plin de vrajă:

    

“O, ramâi, ramâi la mine,

Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu ştiu să le-

ascult”

=LA MIJLOC DE CODRU…=

        În această poezie codrul este des, epitet care ne sugerează vechimea codrului şi frumusețea lui. Poezia se numește "La mijloc de codru..."pentru că aici este locul din care geniul liric privește natura şi în care adună toate minunățiile ei.

“La mijloc de codru des Toate păsările ies,

Din huceag de aluniș, La voiosul luminiș,…      

=CĂLIN (FILE DIN POVESTE)=

          În basmul “Călin (file din poveste)” Eminescu prezintă împlinirea unei iubiri prin nuntă,desfășurata în mijlocul unei păduri de argint, intr-un spațiu natural de vis.

Pădurea – locul de desfășurare al acestei nunti – este prezentată metaforic, fiind, pe rând, de aramă, apoi de argint.

   “De treci codri de aramã, de departe vezi

albindS-auzi mândra glãsuire

a pãdurii de argint”.

=DORINŢA=

În “Dorința” codrul insufleţeşte spațiul sugerând totodată un cadru restrâns,intim, un loc proxim pentru o idilă, intimitatea fiind sugerată şi de verbele „ascund” şi „tremură”,fiind un reper spațial,izolarea spațiului sacru de cel profan.

“Vino-n codru la izvorulCare tremură pe prund,

…………………. Adormind de armonia

Codrului bătut de gânduri.”

Proiect realizat de:

•Botezatu Madalina• Tintaru  Andreea