Economie - Manual (Bun)

Motto:

Cel ce vrea sa dea sfaturi în probleme financiare

trebuie sa cunoasca RESURSELE CETATII , natura si marimea lor, pentru a adauga pe cele ce lipsesc si a mari pe cele neîndestulatoare; de asemenea, trebuie sa cunoasca CHELTUIELILE CETATII, pentru a suprima pe cele inutile si a micsora pe cele excesive. ARISTOTEL

INTRODUCERE Pentru profesia de economist, cunoasterea fenomenului financiar la nivel microeconomic reprezinta o necesitate de necontestat. Aici se învata ABC-ul activitatii financiar-monetare concrete si se pun bazele unei gândiri economice ce înglobeaza exigentele repartitiei financiare. Schimbarile care au loc impun nu numai reconsiderari în comportamentul general al economistului financiar, în sensul asumarii unor responsabilitati de manager al gestiunii financiare a firmei, dar si reconsiderari în teoria care sta la baza acestui comportament. De aceea, manualul de fata este elaborat pe baza unui concept nou privind obtinerea si gestionarea valorii la nivel de firma, conceptul Teoriei valorii entropie. Elementele de noutate aduse de aceasta teorie favorizeaza întelegerea fenomenului financiar din societatea comerciala sau regia autonoma si completeaza responsabilitatile economistului financiar, acesta devenind un adevarat inginer al valorii; e l proiecteaza atât dimensiunea valorii, pentru a fi recunoscuta de piata, cât si mecanismele prin care aceasta valoare se obtine, se repartizeaza si se pastreaza în economie, societate si mediul natural înconjurator, pe parcursul proceselor de productie-consum-productie. Fenomenul microfinanciar, prezentat în partea întâi si în partea a doua ale manualului, ridica multe aspecte interdisciplinare, absolut necesare pentru un economist care doreste sa înteleaga sistemul întreprinderii si sa comunice într-un limbaj compatibil cu cel folosit de specialistii din domeniul tehnic care activeaza în aceeasi unitate. Acest mod de tratare, sprijinit de o metoda de investigare moderna, îl ajuta pe economist sa înteleaga cauzele obiective ale repartitiei financiare pe care el o realizeaza în cadrul serviciului financiar. Partea a treia cuprinde metodologia concreta de lucru necesara proiectarii repartitiei financiare la nivel de firma, repartitie generata de starea de consum în care intra societatea comerciala sau regia autonoma în mod periodic pentru a se forma, a se refa ce sau pentru a se dezvolta. O proiectare similara, fundamentata teoretic si practic, se prezinta în partea a patra a manualului în legatura cu starea de productie a sistemului întreprindere. Rezultatul acestei proiectari apare sub forma deciziilor financiare si de trezorerie care dimensioneaza monetar rezultatele economice ale procesului de productie. Legaturile financiare si monetare ale firmei cu mediul financia r si bancar sunt abordate în partea a cincea a manualului. Mutatiile intervenite în modul de lucru al sistemului bancar, functionarea pietei de capital, extinderea legaturilor cu finantatori straini, aparitia unor raporturi noi cu proprietarii capitalului social din firma au un impact major asupra meseriei de economist-financiar. Toate aceste probleme noi sunt abordate sub forma proiectarii fluxurilor financiare ale firmei cu mediul sau extern. În sfârsit, partea a sasea este consacrata contributiei pe care economistul financiar trebuie sa o aiba la conducerea activitatii economice din întreprindere, ca aspect calitativ al exercitarii meseriei sale, prin fundamentarea financiara a deciziilor economice si prin conducerea firmei prin bugete. Manualul face apel la modele si procedee aplicate în munca financiara din alte tari, valorificând, totodata, experienta întreprinderilor noastre. Textul beneficiaza de numeroase exemple, iar în cadrul paragrafelor referitoare la Activitati tutoriale se cuprind: un ghid pentru îndrumarea activitatii de învatare, întrebari recapitulative, teste de autoverificare, exercitii si studii de caz din practica unor firme straine si românesti, elemente absolut necesare formarii noilor deprinderi în munca financiara sub influenta schimbarilor din economie . Convinsi ca manualul va va forma o parte importanta din profesia de economist specializat în domeniul financiar-monetar, va dorim succes în parcurgerea continutului sau! Autorul

Bucuresti, 2003

PARTEA ÎNTÂI GESTIONAREA FINANCIARA A VALORII

Profesia de economist presupune, în primul rând, conducerea procesului complex de obtinere si gestionare a valorii. Pentru a realiza acest lucru, la un nivel calitativ ridicat, economistul trebuie sa înteleaga mecanismul de ansamblu, dar si procesele intime prin intermediul carora potentialul existent în mediul natural, în societate si economie, sub forma de substanta, energie, informatie, se transforma în valoare si se conserva în produse si servicii. În al doilea rând, economistul trebuie sa fie un intermediar corect, echitabil între procesele economice, sociale si naturale care sunt angajate în mecanismul de obtinere a valorii. Un comportament incorect poate deregla atât mecanismul respectiv, cât si întregul angrenaj natural si social de existenta a speciei umane. În sfârsit, economistul trebuie sa gestioneze cu

fermitate si eficienta valoarea obtinuta pentru a o repartiza spre beneficiarii din economie, din societate si din mediul natural, cu gândul la evolutia viitoare a sistemelor participante la mecanismul valorii.

În cazul economistului financiar, responsabilitatea este amplificata de faptul ca întreaga sa activitate se desfasoara în legatura cu valoarea: obtinere, dimensionare, repartizare, vehiculare prin bani, evidentiere, control, crestere, prin gestionarea directa si indirecta a proceselor angrenate în mecanismul obtinerii si gestionarii valorii.

CUPRINS

Capitolul 1 Mecanismul obtinerii si gestionarii valorii

Capitolul 2 Fenomenul microeconomic Capitolul 3 Procesele mecanismului de obtinere a valorii

CAPITOLUL 1

MECANISMUL OBTINERII VALORII

CUPRINS

1.1 Teoriile principale asupra valorii 1.2 Teoria valorii bazata pe entropie joasa 1.3 Activitati tutoriale 1.4 Lectura suplimentara

CONCEPTE Teoria valorii Teoria valorii bazate pe munca Teoria valorii bazate pe utilitate Teoria valorii bazate pe entropia joasa Paradigmele teoriilor valorii Entropie pozitiva si negativa Modelul valorii bazate pe entropie joasa Sisteme si procese ale valorii Gestionarea financiara a valorii

Mecanismul obtinerii val orii

1.1 Teoriile principale asupra valorii

Pentru stiinta economica, în general, definirea si cercetarea conceptului de valoare reprezinta un element esential, valoarea reprezentând temelia pe care se cladeste edificiul stiintei respective si mecanismele economice care asigura existenta întregii societati. ”Masina societatii" are drept motor activitatea economica, iar drept combustibil, valoarea obtinuta prin intermediul unui mecanism complex.

De aceea, obiectul de studiu pentru cercetarea stiintifica din domeniul economic este reprezentat de activitatea depusa de om în scopul obtinerii valorii concentrate în bunurile necesare existentei (vezi Cadrul 1.1).

Cadrul 1.1

Pentru Paul A. Samuelson, stiinta economica studiaza modul în care ne decidem sa folosim resursele productive rare cu întrebuintari alternative, pentru realizarea unui scop prevazut, iar pentru J. K. Galbraith, rolul stiintei economice este sa explice procesul prin care individul este servit.

Din ambele puncte de vedere, rezulta ca stiinta economica îsi

propune sa cunoasca procesele economice prin care folosim resursele si prin care individul este servit.

Rezultatele cercetarii stiintifice privind continutul categoriei de valoare apar sub forma teoriei valorii. Ea cuprinde un numar important de adevaruri sau paradigme. Paradigmele unei stiinte stau la baza constructiilor teoretice si dau sens si orientare comportamentului în activitatea practica din zona cercetata. Fondul de adevaruri al unei stiinte poate sa aduca progres în existenta societatii sau sa fie raspunzator de erorile si ineficienta unei firme, ale unei economii sau ale unui întreg sistem economico-social.

În istoria stiintei economice s-au evidentiat doua directii importante în privinta definirii valorii, a precizarii paradigmelor esentiale privind fenomenul obtinerii valorii în societatea umana: 1. Teoria valorii bazate pe munca (TVM);

2. Teoria valorii bazate pe utilitate (TVU).

Paradigmele teoriei valorii

Masina societatii

Finantele întreprinderii

Prima teorie, TVM, îl are drept deschizator de drumuri pe Aristotel.

În perioada moderna, teoria valorii bazate pe munca i-a avut ca sustinatori pe A. Smith, D. Ricardo, K. Marx. Cea de a doua teorie, TVU, a avut drept parinte pe filosoful grec Xenofon; ea a fost apoi reluata si dezvoltata de economisti ca J. S. Mill, St. Jevons, L. Walras, C. Menger, J. M. Keynes.

Fiecare gen de teorie a cautat sa precizeze raspunsuri cât mai convingatoare referitoare la întrebari cum ar fi: Ce este valoarea?, Care sunt procesele economice care contribuie la obtinerea valorii?, Ce factori sunt angajati în aceste procese?, Ce legi guverneaza meca-nismul de obtinere si gestionare a valorii în economie si societate? etc.

Prin raspunsurile date, teoriile privind valoarea au contribuit la explicarea realitatii si la orientarea activitatii practice pentru o anumita perioada. Mai devreme sau mai târziu, fiecare din cele doua teorii principale a intrat în conflict cu realitatea, direct sau prin intermediul activitatii economice pe care a fundamentat-o. Societatea, bazata pe principiile teoriilor privind valoarea, a înregistrat regrese si vibratii periculoase, vibratii premergatoare revolutiilor violente sau de catifea, atunci când principiile acestor teorii nu au mai corespuns realitatii aflate în permanenta schimbare.

Ambele teorii sunt vinovate de aparitia si accentuarea problemelor globale grave cum ar fi: epuizarea resurselor, poluarea grava a Terrei, distorsiunile economice si sociale din fiecare societate si pe plan mondial etc.

Întrucât valoarea reprezinta obiectul de lucru al repartitiei financiare (deci al disciplinei universitare de care ne ocupam în acest manual), nu ne poate fi indiferent caracterul corect al teoriei economice care precizeaza ce este si prin ce mecanism se obtine si se gestioneaza valoarea în economia actuala.

Pornind de la anomaliile tot mai frecvente ale teoriilor economice privind valoarea, am întreprins o cercetare bazata pe noi principii si având la dispozitie contributiile stiintei din domenii care vin în contact cu procesele prin care se obtine si se gestioneaza valoarea (vezi Paul Bran, Economica valorii, Editura Economica, Bucuresti, 1995 si manualul Economica valorii, Editura A.S.E., Bucuresti, 2002). Pe baza acestei cercetari a rezultat Teoria valorii bazate pe entropie joasa (TVE).

Abateri de la realitatea economica

Parintii teoriilor valorii

O noua teorie a valorii


1.2 Teoria valorii bazate pe entropia joasa

Schimbarea principala produsa în modul de abordare a valorii se refera la tratarea problematicii obtinerii si gestionarii valorii în cadrul cel mai larg posibil în baza cunostintelor stiintifice actuale: cadrul legilor generale ale Naturii.

În primul rând, teoria valorii bazate pe entropia joasa (TVE) recunoaste ca fundament obiectiv pentru toate procesele angajate în obtinerea si gestionarea valorii cele mai generale legi ale naturii, legea conservarii materiei si legea entropiei.

Conform primei legi, în natura (deci si în economie si societate, acestea facând parte din natura, în sensul cel mai larg al acesteia) nimic nu se pierde, nimic nu se câstiga, totul se transforma! Pentru procesele economice, ca si pentru cele din mediul natural si societate, rezulta ca iesirile (rezultatele) sunt totdeauna egale cu intrarile, rezultatele respective fiind doar transformari ale intrarilor!

Întrucât toate sistemele în care au loc procesele angajate în obtinerea valorii sunt sisteme deschise (mediu, societate, economie, firma), atunci ele respecta si cerintele legii entropiei, conform careia transformarile se realizeaza cu pierderi, rezultatele utile pentru sistemele respective fiind mai mici decât intrarile.

În al doilea rând, la baza valorii am pus, ca suport fizic, entropia joasa, ca grad de organizare a celor trei forme de existenta a materiei: substanta, energie, informatie. Aceste produse elementare ale materiei contin diferite grade de organizare asigurate de procesele din mediul ambiant, din societate sau din economie. Aceste grade de organizare sau entropie joasa, atunci când corespund cu structura necesitatilor unui sistem viu, reprezinta hrana noastra cea de toate zilele ! (vezi Cadrul 1.2).

Pentru a face mai accesib ila paradigma suportului fizic al valorii, entropia joasa sau negativa, vom folosi conceptul de potential. El reprezinta nivelul de organizare detinut de componentele primare ale materiei, de un sistem simplu sau complex, nivel de organizare care îl face atractiv pentru a fi consumat de un sistem viu.

Cadrul 1.2

Biochimia considera ca pentru economia sistemelor vii este nevoie de urmatoarele : substanta, pentru sinteza compus ilor chimici necesari structurilor ; energie, pentru exercitarea functiilor sistemului viu; informatie, pentru a conduce procesele metabolice interne si pentru a se adapta la mediu.

Paradigmele noii teorii a valorii

Suprematia legilor naturii


Sistemele vii, arata înca din anul 1944 cunoscutul fizician E. Schrodinger, îsi datoreaza originea interna faptului ca "se hranesc cu entropie negativa sau joasa."

În al treilea rând, teoria valorii bazate pe entropie joasa extinde zona proceselor angajate în obtinerea valorii, de la procesele economice recunoscute de celelalte teorii (productia, consumul), la un sistem mult mai cuprinzator, aici intrând procesele din mediul natural, procesele din societate si procesele din economie. În aceste conditii, întregul mod de a pune problema gestionarii valorii de catre economist se schimba radical. El va trebui sa cunoasca intimitatea tuturor acestor procese si a sistemelor în care au loc si apoi, pe baza acestei cunoasteri, sa poata interveni, prin instrumente adecvate. Scopul acestei interventii este de a optimiza procesele respective si pentru a le asigura conditii interne si exterioare favorabile sporirii valorii, dar si pentru a le armoniza interesele, în conformitate cu principiile dezvoltarii durabile. De asemenea, întregul edificiu al teoriei valorii trebuie corelat cu schimbarile deja evidente ale noului mod de organizare a societatii umane, societatea informationala. Rolul tot mai hotarâtor al informatiei în procesele sociale si economice face din acest produs al mintii omenesti si al masinilor electronice materia prima absolut necesara pentru toate deciziile din economie, societate si mediu. Având la baza aceste principii noi, modelul mecanismului de obtinere a valorii este mult schimbat, el fiind redat în figura nr. 1.1. În acest model sunt prezente cele trei sisteme si procesele corespunzatoare angajate în obtinerea si gestionarea valorii (vezi Cadrul 1.3).

Cadrul 1.3

1. Sistemul mediului natural înconjurator, cu procesele de ordin fizic, chimic si biologic specifice, procese care sunt antrenate, mai mult sau mai putin, în obtinerea si gestionarea valorii;

2. Sistemul societatii umane, cu procesele de ordin social, politic, cultural, învatamânt,

viata de familie etc.; 3. Sistemul economiei (întreprindere), cu procesele de productie, consum, repartitie,

schimb etc. (redate în grafic prin producator si consumator).

Semnificatia simbolurilor cuprinse în grafic reda formele de potential (entropie joasa) angajate în mecanismul general de obtinere si gestionare a valorii si este redata în Cadrul 1.4.

Procesele angajate în mecanismul valorii

Influenta dezvoltarii durabile

Influenta societatii informationale


Figura nr. 1.1

Cadrul 1.4 Pn -

potential (entropia joasa sau negativa) atras din mediul natural înconjurator direct (energie solara, energie geotermica, minerale, energia apelor si a vântului etc.) sau indirect (prin plante, animale);

Ps - potential atras din sistemul societatii umane sub forma de servicii sociale, de învatamânt, cultura, protectie, aparare, amenajari pentru transporturi, servicii bancare etc.;

Pes - potential economic sub forma de servicii provenit din procesele economice tip consum desfasurate în perioadele anterioare procesului de productie din t1;

Pep - potential economic conservat sub forma de produs; Per - potential economic reconservat în urma a doua procese economice (consum si productie)

prin care a trecut potentialul conservat în produsul obtinut în urma procesului de productie din t1; acest nivel îl consideram nivelul real al valorii produsului obtinut în t1.

Pornind de la acest model si de la generalizarile simbolice redate în

Cadrul 1.4, putem avansa relatia de definitie a teoriei valorii bazate pe entropie joasa. În aceasta relatie, pe lânga generalizarile simbolice mentionate, vom introduce si alte simboluri redate în Cadrul 1.5.


Cadrul 1.5 Pem,s- potential economic cedat mediului si societatii pentru a alimenta procesele ce au loc în

sistemele respective (acest potential poate fi considerat ca o pierdere pentru circuitul curent al valorii -în perioada t1-tn);

Dr - deseuri care cuprind potential economic recuperabil în procesele economice viitoare (potential notat cu Pedr), daca procesele economice si sociale sunt organizate în conformitate cu cerintele mediului, pe baza principiilor dezvoltarii durabile;

Dnr - deseuri care cuprind potential economic ce nu mai poate fi recuperat în procesele viitoare (pierderi entropice); aceste deseuri polueaza mediul, societatea si economia, influentând negat iv sistemele angajate în mecanismul de obtinere a valorii.

Relatia specifica proceselor economice, procese prin excelenta de transformare de tip entropic (conform legii de conservare a materiei si legii entropiei), va avea urmatoarea configuratie:

Relatia 1.1 Pn + Ps + Pes + Pedr = Per + Pem,s + Dr + Dnr

Relatia 1.1 respecta cerintele ambelor legi generale ale naturii. Astfel, iesirile totale (rezultatele din partea dreapta a relatiei) sunt egale cu intrarile din partea stânga, conform legii conservarii materiei, iar iesirile utile (Per) sunt mai mici decât intrarile (conform cerintelor legii entropiei).

În întreaga constructie a manualului se vor regasi principiile relatiei 1.1, dorinta noastra fiind de a da activitatii financiare un suport teoretic, care sa corespunda atât evolutiilor din stiinta, în general, cât si schimbarilor intervenite în realitatea economica, sociala si în mediul natural înconjurator.

Gestionarea financiara a valorii presupune cunoasterea cât mai completa a sistemelor naturale, sociale si economice si a proceselor în care sunt antrenate. De aceea, vom începe cu cunoasterea întreprinderii, sistemul în care se desfasoara cele mai importante procese economice ce presupun repartitia financiara: productia si consumul.

Suport teoretic pentru activitatea financiara


În modul nostru de interpretare, întreprinderea este conectata la sistemele mediu si societate, pentru a putea beneficia de rezultatele utile care sunt produse de sistemele respective, precum si pentru a putea alimenta cu potential economic procesele naturale si cele sociale. Numai în acest mod munca financiarului poate avea o utilitate economico-sociala maxima, iar resursele economice o folosinta cu o eficacitate maxima.

1.3 Activitati tutoriale

Procesul de învatare în universitate a evoluat spre forme noi în care responsabilitatea însusirii de cunostinte si formarea de deprinderi trece într-o proportie hotarâtoare la student. Profesorul devine furnizor de informatii si procedee de transmitere a lor la distanta, realizator de baterii de teste de verificare si autoverificare pentru studenti. El devine coordonator de disciplina, munca de predare fiind preluata de activitatea de tutoriat, activitate prin care se urmareste îndrumarea studentului în procesul de învatare.

La rândul sau, studentul se integreaza într-un proces de învatare în care rolul sau este maxim. Având la dispozitie materialele didactice, realizate într-o forma ce îi asigura însusirea lejera a cunostintelor, studentul devine un cautator de noi informatii prin intermediul magistralelor informatice si un exigent autoexaminator prin parcurgerea responsabila a testelor de autoverificare, a testelor de verificare partiala si a celor de verificare finala.

Activitatea tutoriala are misiunea de a da studentului orientarile de baza în privinta ordon arii activitatii de învatare si verificare. Manualul de fata va cuprinde, în acest scop, o schema logica a activitatilor ce trebuie parcursa pentru însusirea cunostintelor si pentru formarea deprinderilor de economist în domeniul finantelor la nivel microeconomic. Structura capitolelor cuprinde, de asemenea, întrebari recapitulative, teste de auto-verificare, studii de caz si exercitii, teme de cercetare stiintifica, teme pentru referate si pentru lucrarile aplicative.

Conectare întreprindere - societate - mediu


MODUL DE LUCRU ÎN PROCESUL DE ÎNVATARE

1. Parcurgeti, cu atentie, continutul capitolului, al anexelor si al informatiilor suplimentare primite la curs sau prin notele de curs.

2. Localizati, în text, conceptele din rezumat si cuvintele-cheie.

3. Parcurgeti bibliografia suplimentara.

4. Raspundeti la întrebarile recapitulative sub forma unor

expuneri verbale, dar si în scris.

5. Realizati testele de autoevaluare, fara a apela la raspunsuri. Evaluati raspunsurile si reluati documentarea pe baza manualului si a bibliografiei suplimentare.

6. Rezolvati studiile de caz si exercitiile.

7. Completati caietul de seminar cu exercitiile rezolvate în seminar sau la lucrarile de laborator, precum si cu referatul si proiectul de an, Bugetul unei activitati, firme, institutii.

Nu

Etape:

Da

ℑ

Manual, notite

(1) Învatare

Rezumat si cuvinte -cheie

(3) Consultare bibliografie

suplimentara

(4) Întrebari

(5) Teste de autoevaluare

(6) Studii de caz, exercitii

(7) Seminar

Caiet de seminar

Documenta tie pentru examen


ÎNTREBARI RECAPITULATIVE

• În ce consta importanta valorii pentru existenta societatii umane si a sistemelor naturale si economice?

• Care au fost directiile de dezvoltare a teoriei privind valoarea ? • Care sunt principiile de baza ale teoriilor valorii bazate pe munca, respectiv pe utilitate, si

în ce masura aceste principii au rezistat schimbarilor din realitatea economica? • Ce efecte negative au adus paradigmele teoriilor valorii bazate pe munca si pe utilitate în

economie? • Ce anomalii au determinat realizarea unei noi cercetari privind paradigmele teoriei valorii? • Care sunt noile principii puse la baza teoriei valorii bazate pe entropia joasa? • În ce masura aceste noi principii largesc baza stiintifica de abordare a valorii si îi asigura

acesteia un suport obiectiv, inatacabil de orientari subiective? • Cum interpretati categoria de entropie joasa sau negativa? • Considerati ca principiile I si II ale termodinamicii se pot aplica în privinta proceselor de

obtinere a valorii? • De ce credeti ca în mecanismul de obtinere si gestionare a valorii trebuie antrenate

sistemele mediului natural si ale societatii, precum si procesele specifice acestor sisteme? • În ce masura acest mod de a aborda valoarea modifica atributiile si importanta profesiei de

economist?

TESTE DE AUTOVERIFICARE 1.1. Pentru stiinta economica, valoarea reprezinta :

a) motorul societatii; b) obiect de studiu; c) masina societatii. 1.2. Teoria valorii care nu mai corespunde realitatii determina:

1. epuizarea resurselor; 2. crestere economica; 3. poluarea Terrei; 4. vibratii premergatoare unei schimbari violente; 5. indiferenta agentilor economici. Care grupare este cea reala: a) 1, 2, 3; b) 1, 3, 5; c) 1, 3, 4; d) 1, 4, 5; e) 2, 3, 4.

1.3. Teoria valorii bazate pe entropia joasa (negativa), TVE, aduce urmatoarele paradigme noi: 1. La obtinerea valorii contribuie numai procese din economie; 2. La obtinerea valorii contribuie procese din economie, societate, mediul natural înconjurator; 3. Obtinerea valorii se supune legilor generale ale Naturii; 4. Baza fizica a valorii este data de munca si utilitate; 5. Baza fizica a valorii este un anumit grad de organizare a materiei. Care grupare este cea reala: a) 1, 2, 3; b) 2, 3, 4; c) 1, 3, 4; d) 2, 3, 5; e) 1, 4, 5.


1.4. Generalizarile simbolice sintetizate de TVE sunt: Pn, Ps, Pes, Pep, Per, Pem,s, Dr, Dnr. Care este relatia de definitie a valorii în TVE: a) Pn + Ps + Per + Pedr = Pes + Pem,s +Dr + Dnr; b) Ps + Pes + Pem,s +Pedr = Per + Pn + Dr + Dnr; c) Ps + Pes + Dr + Dnr = Pn + Per + Ps + Pedr; d) Pn + Per + Dr + Ps = Ps + Pem,s + Pes + Dnr; e) Pn + Ps + Pes + Pedr = Per + Pem,s + Dr + Dnr.

1.5. Relatia de definitie a valorii în TVE respecta cerintele legilor generale ale Naturii: a) Legea transformarii si a conservarii materiei; b) Legea entropiei si legea transformarii si a conservarii materiei; c) Legea entropiei; d) Legea gravitatiei. e) Legea atractiei universale.

STUDII DE CAZ SI EXERCITII 1.1 Recenzie

Realizati individual sau în grupuri mici recenzia lucrarii Economica

valorii, Editura ASE, Bucuresti, 2002. Puneti în evidenta paradigmele teoriei valorii bazate pe entropie joasa si subliniati mutatiile produse în teorie si în practica de adoptarea unui asemenea mod de interpretare si de conducere a mecanismului de obtinere si gestionare a valorii.

1.2 Dezbatere

Pe baza cunostintelor de fizica, abordati conceptele de entropie pozitiva si entropie negativa. Redati procese si rezultate care au ca efect oprirea cresterii entropiei pozitive (a dezordinii din sistem).

Precizati daca procesul de productie sau cel de consum au efecte de oprire a entropiei pozitive si de obtinere a unor produse cu entropie joasa. Analizati, din acest punct de vedere, si unele procese din mediul înconjurator si din societate.


1.3 Comentare de text

Aveti la dispozitie urmatorul text: "Trebuie sa recunoastem ca entropia alimentelor pe care le consumam este cu mult mai mica decât entropia dejectiilor pe care le producem. Cu toate acestea, omul, dupa ce a provocat aceasta crestere de entropie (în mediul înconjurator, prin deseurile produse), este capabil sa creasca, sa mearga, sa cânte sau sa alerge - toate aceste procese cerând o micsorare a entropiei. Entropia scade ori de câte ori construim o casa, pictam un tablou, scriem o carte sau întelegem un poem sau o idee stiintifica dificila. În fiecare dintre aceste cazuri, însa, transformarea energiei alimentelor în gândire, sunet sau munca fizica se face ineficient si cu o crestere neta a entropiei totale a lumii, în ciuda micsorarii locale a entropiei." W. T. Lippincott, A. B. Garrett, F. H. Verhoek, Chimie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1994, p. 606.

Precizati cum se manifesta legile generale ale naturii (de conservare a materiei si entropica) în cazul transformarii alimentelor în gândire, sunet, munca fizica. Explicati de ce construirea unei case sau întelegerea unei idei reprezinta un caz de entropie joasa sau negativa.

1.4 Comparatie

Folosind metodele valorii stabilite de Teoria valorii-munca si

Teoria valorii bazate pe utilitate, modele care recunosc drept intrari în procesele economice doar capitalul pentru mijloacele de productie (c) si pentru salarii (s), iar ca rezultate capitalul consumat (c + s) si profitul (p), realizati o comparatie cu modelul din relatia 1.1.

Comentati deosebirile si modul în care relatia 1.1 respecta cerintele legilor generale ale naturii.

1.5 Teme de cercetare stiintifica În conformitate cu noua structura a programelor analitice adoptate

în Academia de Studii Economice, Bucuresti studentii trebuie sa realizeze referate, studii, documentari, precum si un proiect complex pentru disciplinele de specialitate. Pentru a sprijini aceasta activitate, la fiecare capitol vom însera mai multe teme de cercetare. Aceste teme pot fi utilizate si ca subiecte pentru lucrarile de diploma.

- Contributia proceselor naturale, sociale si economice la obtinerea

valorii; - Gestionarea financiara a valorii; implicarea activitatii financiare în

mecanismul de obtinere si de repartizare a valorii la nivel de firma. - Gestionarea valorii la nivel de societate; contributia finantelor la

nivel macroeconomic.


RASPUNSURI LA TESTUL DE AUTOVERIFICARE 1.1 b; 1.2 c; 1.3 d; 1.4 e; 1.5 b.

Nota: Fiecare întrebare este evaluata cu 2 puncte. Nota 10 se obtine daca se raspunde corect la toate cele 5 întrebari.

1.4 Lectura suplimentara Capitolul VIII din Manualul Economica valorii, Editura ASE, Bucuresti, 2002.

8.1 Principiile de baza ale modelului TVE

Obiectivul nostru este reprezentat de realizarea unui model reprezentativ privind mecanismul obtinerii valorii. Conform constantelor modelului, redate mai înainte, vom urmari fenomenul valorii respectând legile generale ale Naturii. De asemenea, vom analiza acest mecanism în mod sistemic, având în vedere, în mod concomitent, contributia tuturor proceselor care sunt angrenate la transformarea de potential.

Atentionare

"O buna valoare nu apare din întâmplare" remarca L. W. Crum, autorul lucrarii Ingineria valorii. De aceea, va trebui sa fim cât mai exacti, mai obiectivi în interpretarea modului cum "apare valoarea".

Vom construi modelul obtinerii valorii luând în consideratie

urmatoarele elemente (vezi figura nr. 8.1): - intrarile de potential provenit din procese naturale (Pn), procese

sociale (Ps) si procese economice tip consum (Pes), toate fiind "produse" într-o perioada to;

- trei procese succesive, de productie (în t1), de consum (în t2) si, din nou, de productie (tn);

- exteriorizarea actiunii Legii entropiei prin triunghiul pierderilor entropice.

Reguli de constructie


Mecanismul obtinerii valorii se deruleaza dupa urmatorul program: 1. Atragerea de potential din procese care au loc fie în afara

întreprinderii (procese din mediu si din societate), fie din procesul de consum în care a intrat întreprinderea în perioada to, când elementele sale interne "s-au încarcat" cu potential economic tip servicii;

2. Prelucrarea de potential atras (Pn, Ps, Pes) conform principiilor si legilor specifice productiei, obtinându-se, în limita determinata de coeficientul de transformare apt2, potential economic tip produs (Pept1) si pierderi entropice (incluse în triunghiul entropic din figura nr. 5.1);

3. Urmeaza procesul de consum din momentul t. Acest proces preia potentialul tip produs si îl transforma conform principiilor consumului si la un randament permis de indicele a pt2.

Din acest proces rezulta potential economic tip serviciu (Pes) si pierderi entropice.

Figura nr. 8.1

Atragerea de potential

Prelucrare de potential

PeS t2


4. Mecanismul de obtinere a valorii cuprinde înca un proces de productie din tn, unde potentialul tip servicii iesit din procesul de consum anterior se retransform a si reconserva în dimensiunile valorice ale unui nou produs la nivelul permis de indicele a ptn. Nivelul ramas din potentialul intrat în momentul to si notat cu Per îl consideram suportul fizic real al valorii produsului obtinut în procesul de productie din t1.

8.2 Modul de functionare a modelului

Modelul TVE pe care dorim sa-l sintetizam va trebui sa aiba un mod de functionare complex si integrativ, respectând în totalitate principiile de baza redate în paragraful anterior si constantele prezentate în capitolul 7. Preluând o secventa din lantul continuu de procese ce au loc în sisteme ca mediul natural înconjurator, societate si economie, vom parcurge principalele momente din modelul redat în figura nr. 8.1.

Momentul t0 Acest moment este punctul de plecare pentru segmentul din realitatea economica pe care vrem sa-l cuprindem în modelul mecanismului de obtinere si gestionare a valorii. La rândul sau, momentul t0 este o consecinta a unor procese anterioare, obtinerea valorii fiind rezultatul unui lant continuu de procese. Cele trei sisteme angajate în mod real în mecanismul obtinerii si gestionarii valorii atrag prin diferite variante ale procesului primar de transfer (repartitie, schimb, atragere directa) componentele primare ale materiei (substanta, energie, informatie) sub forma unor diferite grade de organizare (entropie joasa) pentru a le transforma si conserva în cadrul unor procese complexe de productie, consum, lichidare. Ca urmare a acestor procese, fiecare din cele trei sisteme vor transfera spre sistemul economic aflat în starea dinamica de productie produse specifice:

- Mediul natural înconjurator: Potential natural, Pn, sub forma de minereuri, structura unor sisteme vii, aerul, lumina si caldura solara etc.;

- Societatea: Potential social, Ps, sub forma de produse si servicii culturale, de instruire, de administratie, de cercetare stiintifica si tehnica etc.;

- Economia (întreprinderea, firma): Potential economic, Pes, sub forma de servicii prestate de toate componentele materiale ale structurii întreprinderii formate prin procese de consum în momentul t0. Vezi figura nr. 8.2.

Model complex si integrativ

Sisteme furnizoare de potential

Atragerile initiale (t0)


Figura nr. 8.2

Dupa cum se observa din figura nr. 8.2, transformarile care au avut loc în toate cele trei sisteme în momentul t0 s-au derulat în conformitate cu cerintele legilor generale ale Naturii, legea conservarii materiei (procesele doar au transformat intrarile, iesirile rezultate fiind egale cantitativ cu intrarile) si legea entropiei (iesirile utile sub forma de potential natural, social sau economic fiind mai mici decât intrarile, rezultând si pierderi entropice sub forma de deseuri, E +d).

Momentul t1

În sistemul activitatii economice (familie, întreprindere, macro-economie, mondoeconomie, cosmoeconomie) se declanseaza în momentul t1 starea dinamica de productie .

Acest proces supune intrarile atrase (Pn, Ps, Pes) unui proces de transformare în conformitate cu tehnologia si scopul fiecarui tip de întreprindere si se deruleaza conform Relatiei 8.1.

s e i

Mediu

Societate

Firma

Pn

Ps

Pes

E+d

E+d

E+d

F I R M A

t0

Respectarea legilor generale

Productia din t1


Relatia 8.1

Pn + Ps + Pes = Pep + E+d

Prin procesul de transformare si, apoi, de conservare a rezultatelor transformarii se obtine un nou grad de organizare a potentialului din intrarile atrase sub forma de produs, Pep, dupa regula specifica acestui proces:

Relatia 8.2 Produs = informatia implementata în substanta cu ajutorul energiei sau i e s

Si în acest caz (vezi figura nr. 8.3) procesul economic se realizeaza cu respectarea legilor generale ale Naturii (conservarii materiei si entropiei), iesirile utile, Pep, fiind mai mici decât intrarile cu marimea pierderilor entropice, E+d.

Figura nr. 8.3

t1

Pn Ps Pes

Productie i e s

E+d

Potential rezidual în structura firmei

PeP


Procesul de productie din momentul t1 scoate din structura firmei o mare parte din potentialul conservat prin procesele de consum din momentul t0 ; ce ramâne conservat în structura firmei (potentialul rezidual) se va folosi în procesele de productie viitoare, fiind periodic completat cu potential adus de un nou proces de consum (din momentul t2, spre exemplu).

Momentul t2

Potentialul conservat în produs, Pep, nu este, în teoria valorii-entropie,

nivelul final al suportului fizic al valorii. Este doar o etapa în mecanismul complet de obtinere a valorii. Produsul procesului de productie din t 1 îsi valorifica potentialul conservat prin recunoasterea de catre un sistem aflat în starea de consum.

Acest sistem, familie, întreprindere, economie etc. , atrage, prin diferite forme ale procesului primar de transfer (repartitie, schimb, donatie, preluare directa) potential economic sub forma de produs, Pep, dar si potential direct din mediul natural înconjurator, societate.

În structura sistemului aflat în starea dinamica de consum, entropia joasa din produse este supusa unei transformari specifice: disocieri, digerari, asamblari etc. Gradul de organizare din produse dispar e, pentru a da nastere, prin procesul primar de conservare, unor alte genuri de organizare, cum ar fi structura materiala a sistemului.

Aceasta structura este apoi capabila sa faca servicii sub forma de miscare, forta si sa elimine entropie înalta. Serviciile respective sunt produsele procesului de consum, fiind forma de conservare a potentialului economic, suport al valorii în curs de formare, Pes:

Relatia 8.3

Pep à Pes + E+d

Transformarea si conservarea tip consum respecta specificul fiecarui element material al structurii sistemului consumator. Astfel, în cazul omului, serviciul sau dupa consum respecta principiul:

Relatia 8.4

Serviciul = energie (e) subordonata unei informatii (i) folosindu-se de suportul material al sistemului (s) sau

e s i

Potential rezidual

Alimentarea procesului de consum

Entropia joasa a serviciilor


Figura nr. 8.4

Si celelalte elemente ale structurii, odata încarcate cu potential sunt capabile sa ofere servicii. Astfel, mijloacele de tip unelte pot presta un serviciu, punându-si însusirile substantei din care sunt formate (s) în slujba unei informatii tehnologice sau de produs (i) cu ajutorul unei anumite cantitati de energie (e).

Momentul tn

Nici forma serviciu nu reprezinta, în modelul teoriei valorii-entropie, punctul final pentru nivelul suportului fizic al valorii. Potentialul economic scos din produsul fabricat în momentul t1 si conservat în serviciu are nevoie de înca o confirmare prin valorificarea sa într-un nou proces economic de tip productie organizat în momentul tn. În acest nou proces de productie se transforma entropia joasa din serviciul furnizat de sistemul consumator; rezultatul transformarii se conserva într-un produs tn si reprezinta, pe de o parte, nivelul real al suportului fizic pentru valoarea produsului din t1 (Per) si, pe de alta parte, nivelul încasarilor cu care consumatorul din t2 poate sa achite pretul produsului respectiv.

Relatia 8.5

Pes à Per + E+d

Nivelul Per reda, în modelul teoriei valorii-entropie, contributia pozitiva sau (si) negativa a tuturor sistemelor angajate în procesele care contribuie la obtinerea valorii.

Pn Ps Pep

Consum Structura noua

E+d S E R V I C I I

t2

s--- e-->i

Reconfir-marea din tn

Nivel real pentru valoare si încasari


Figura nr. 8.5

Pe acest argument ne bazam atunci când afirmam ca nivelul Per este potentialul economic care poate fi definit ca valoarea produsului obtinut în procesul de productie din t1. În formula finala va trebui sa introducem si cedarile de potential catre sistemele ce iau parte la întregul proces de obtinere si gestionare a valorii, cedari necesare mentinerii sistemelor mediu natural înconjurator, societate si economie (Pem,s,e).

Aceste cedari reduc si mai mult potentialul economic ramas în circuitul economic curent. Desigur, o parte din acest potential cedat reintra în circuitul economic din perioadele urmatoare.

Momentul tn + m În viata sistemelor economice poate interveni si procesul complex de lichidare. În momentul în care mentinerea în functiune nu mai este posibila si orice proces de tip consum ar fi fie inutil fie prea costisitor, sistemul economic intra în starea dinamica de lichidare. Ca intrare în procesul de lichidare vom avea potentialul economic rezidual din structura acestuia, potential conservat în personal, unelte, stocuri, informatii, teren etc. (Pes). Transformarea acestor intrari (vezi Relatia 8.6) se face prin operatiuni de dezinvestitie, conservare, faliment, distrugere naturala sau cu contributia unor factori externi firmei.

S E R V I C I I

Productie

Per Produs t3

E+d

tn

Moartea sistemului economic

Formula finala pentru Per


Relatia 8.6

Pes à Pep + Ps + E+d

Rezultatul transformarii se conserva sub forma de personal disponibilizat pus la dispozitia societatii, ca someri sau pensionari, Ps, active vandabile sub forma de produse utile altor firme sau componente primare sub forma de substanta, energie, informatie,(s, e, i), Pep, precum si deseuri cu entropie înalta (E+d).

8.3 Corelarea cu modelele celorlalte teorii ale valorii

Modelul teorie i valorii-entropie înglobeaza, în mod constructiv, paradigmele teoriilor valoare-munca si valoare-utilitate, cu corective absolut necesare si justificate prin amplificarea cercetarii si schimbarea opiniei privind participantii la obtinerea valorii. Daca pentru Teoria valorii-munca rezultatul procesului de productie din t1, la nivelul Pep, este valoarea produsului respectiv, pentru Teoria valorii-entropie este doar un nivel intermediar pentru suportul fizic al valorii. Acest caracter intermediar este dat de faptul ca în procesul de productie din t1 nu se reflecta contributia tuturor factorilor si a proceselor economice, de mediu si sociale. Mergând mai departe, nici nivelul de potential scos prin procesul de consum si conservat în servicii, nivel recunoscut ca valoarea produsului din t1 de catre Teoria valorii-utilitate, nu poate fi suportul fizic final al valorii, ci tot ceva intermediar. Este nevoie sa dam o recunoastere finala si formei servicii a potentialului printr-un nou proces de transformare-conservare tip productie (un fel de utilitate a serviciilor) pentru a avea suportul real si final al valorii produsului din t1, precum si amploarea cedarilor si pierderilor de potential pe parcursul celor trei procese economice: productie t1, consum t2, productie tn.

Modul de integrare a paradigmelor altor teorii

TVE include TVM si TVU


Figura nr. 8.6

Luând în calcul toate procesele si contributia pozitiva sau negativa a tuturor sistemelor (mediul natural înconjurator, societatea, economia prin subsistemele aflate în posturile de producator si de consumator), formula finala a nivelului real pentru valoare va avea urmatorul continut:

Relatia 8.7

Per = Intrari în t0 – [cedari catre mediu, societate, economie + pierderi entropice, în procesele din t1, t2, tn]

Dupa cum vom vedea în capitolele urmatoare, nivelul Per preia mult mai multe influente pozitive (mediul, societatea sau economia contribuind cu potential în toate procesele redate în model), dar si negative, sub forma unor fenomene distructive, exagerari fiscale, furturi etc. Prin întregirea modelului si cu relatiile economice externe, vom aduce în mecanismul obtinerii si gestionarii valorii influente favorabile sau nefavorabile din afara economiei nationale.

Per – o rezultanta mult prea complexa

CAPITOLUL 2

FENOMENUL MICROECONOMIC

CUPRINS

2.1 Sistemul întreprindere 2.2 Întreprinderea - sistem biosocial 2.3 Întreprinderea - sistem cibernetic 2.4 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Întreprinderea Sisteme vii si nevii Sistemul biosocial Sistemul cibernetic Elementele sistemelor biosocial si cibernetic Legaturile din sistemele biosocial si cibernetic Procese efectorii Procese de comanda si reglare Entropie joasa

Fenomenul microeconomic

2.1 Sistemul întreprindere

Zona de studiu si actiune pentru stiinta fenomenului micro-financiar

este reprezentata de forma moderna de organizare si desfasurare a activitatii economice, forma denumita cu termenul general de ÎNTREPRINDERE.

Pentru a întelege cât mai clar fenomenele economice care au loc la acest nivel (inclusiv fenomenul financiar), va trebui sa ne formam o imagine bine structurata si argumentata stiintific despre sistemul complex al întreprinderii (vezi Cadrul 2.1).

Cadrul 2.1 DEX: Unitate economica de productie si prestatii de servicii. P. Samuelson, W. Nordhaus, Economie politica: Organizatie cu scop lucrativ, de la

cele mici, aflate în proprietatea unei singure persoane, pâna la corporatiile gigantice. R. G. Lipsey, K. A. Christal, Economia pozitiva: o unitate care utilizeaza factorii de

productie pentru a produce bunurile pe care apoi le vinde.

În primul rând, ne vom familiariza cu un model tip index care va fi asociat pe parcursul manualului cu conceptul de întreprindere (vezi fig. nr. 2.1). El cuprinde schema simplificata a unei constructii specifice sistemului întreprindere, cuprinzând si imaginea elementelor principale care îi formeaza structura interna de transformare a intrarilor în bunuri pe care apoi le vinde.

Figura nr. 2.1

Sistemul complex al întreprinderii

Finan tele întreprinderii

În al doilea rând, va trebui sa percepem dimensiunea cantitativa a acestei forme de organizare a activitatii economice. În România existau în anul 2000 peste 780.000 de agenti economici, din care circa 320.000 întreprinderi, 70.000 agenti economici în administrare publica si privata si aproape 395.000 de întreprinzatori privati (vezi graficul 2.1). Comparativ, în economia S.U.A. activeaza peste 18 milioane de firme.

Graficul 2.1

0-9 salariati

10-49 sal.

50-249 SAL.

250 si peste

0-9 sal.

10-49 sal.

50-249 sal

250 si peste

În al treilea rând, va trebui sa precizam ce fel de sistem este întreprinderea. În acest scop vom folosi mai multe puncte de vedere. Cel mai general ni se pare a fi punctul de vedere fundamentat de Teoria structurilor disipative (vezi Cadrul 2.2).


Cadrul 2.2

Ilya Prigogine, laureat al Premiului Nobel pentru chimie, 1977. Prin contributiile sale la studiul teoriei structurilor disipative, Natura nu mai este înteleasa într-o conceptie lineara, ci prin separarea realitatii în sisteme distincte:

- sisteme aflate la echilibru , sisteme moarte cu entropie pozitiva (înalta) maxima;

- sisteme aproape de echilibru , sisteme la care entropia este mare, dar nu maxima (aici se cuprinde materia nevie);

- sisteme departe de echilibru , sisteme cu o entropie joasa specifica materiei vii.

Caracteristica principala a sistemelor departe de echilibru este consumul de entropie joasa din mediul înconjurator pentru a putea sa-si mentina ordinea interioara si sa evite caderea spre echilibru, spre moarte.

Conform acestei teorii, în Natura exista trei tipuri de sisteme: la echilibru; aproape de echilibru si departe de echilibru.

Societatea, din care face parte atât omul, cât si întreprinderea, cuprinde sisteme vii, dar si sisteme nevii. Acest fapt asigura caracterul complex al sistemelor din societate.

Cuprinzând sisteme vii, societatea va trebui sa respecte caracteristica principala a sistemelor departe de echilibru, si anume sa atraga din mediul înconjurator substanta (s), energie (e) si informatie (i) cu un anumit grad de organizare sau entropie joasa. În acest scop, societatea îsi organizeaza activitatea economica si o localizeaza în întreprindere.

Scopul activitatii economice, în sensul cel mai general, este de a atrage entropie joasa din surse diverse (economie, societate, mediu natural înconjurator) si a o transforma în conformitate cu necesitatile sistemelor vii si nevii din cuprinsul societatii si al mediului natural înconjurator.

Acest scop general sau "conduita teleologica transformatoare" o

redam în figura nr. 2.2.

Caracteristica principala a sistemelor vii


Fig. nr. 2.2

Organizându-si activitatea economica sub forma de întreprindere,

societatea creeaza un sistem biosocial de mare complexitate, în care subsistemele vii si nevii se completeaza în diferite proportii, în functie de profilul unitatii economice, precum si în functie de evolutia progresului tehnic (vezi fig. nr. 2.3).

Figura nr. 2.3


Motivatia 2.1

Productia se desfasoara în mod organizat, în cadrul firmelor, deoarece, pentru a fi eficienta, este necesar sa fie îndeplinite urmatoarele conditii: activitatea productiva sa se realizeze la scara mare, sa se obtina resurse financiare suficient de mari si sa se asigure o conducere atenta a activitatilor curente. P. Samuelson, W. Nordhaus, Economie politica, Editura Teora, Bucuresti, 2000, p. 134.

Daca acceptam ca întreprinderea este un sistem, atunci ea va trebui sa cuprinda elementele m, relatiile R si proprietatile care ne intereseaza pe noi si societatea în ansamblu, P (vezi Cadrul 2.3).

Cadrul 2.3

O multime de obiecte (elemente) m formeaza un sis tem daca pe ea se realizeaza o relatie R data dinainte, cu proprietati fixate P. Pentru Bertalanffy, parintele Teoriei sistemelor, relatia este o conexiune sau o legatura de ordine.

Pentru disciplina noastra sunt importante toate componentele sistemului; de aceea le vom preciza înca din acest capitol, urmând ca, în cuprinsul manualului, atunci când activitatea financiara este conditionata direct de una sau alta dintre componente, sa revenim cu aspecte suplimentare.

Pentru început este necesar sa precizam elementele m care formeaza "osatura" sistemului, obiectele pe care trebuie sa le punem într-o relatie R pentru a fi obtinute proprietatile P care ne intereseaza.

2.2 Întreprinderea - sistem biosocial

În evolutia sa istorica, omul si-a completat sistemul activitatii

economice. De la un singur element, omul, sistemul în cauza a acumulat subsisteme vii si nevii, "domesticind" pe rând animale si metale, plante si informatii. Totusi, de fiecare data, chiar si atunci când era singur în activitatea economica, se gasea cineva lânga el. Acest "cineva", deseori uitat de stiinta economica, era si este Mediul natural înconjurator.

Elementele componente ale întreprinderii ca sistem biosocial sunt reprezentate în figura nr. 2.4. Aceasta structura corespunde paradigmelor teoriei valorii bazate pe entropia joasa, reflectând nivelul dezvoltat al conceptului de întreprindere ca sistem, iar simbolurile cuprinse în schema se vor regasi pe parcursul lucrarii, ca modalitate vizuala de identificare.

Completarea sistemului activitatii economice


Ca elemente interne avem: omul (populatia apta de munca), capitalul fix (active corporale), capitalul circulant (active circulante), informatiile (active necorporale), mediul natural atras în interiorul întreprinderii.

În sens larg, sistemul întreprindere se afla în contact permanent si bilateral cu doua sisteme complexe care îi influenteaza functionalitatea : societatea, în general si mediul natural înconjurator.

Pentru a constitui un sistem, elementele mentionate mai sus trebuie "legate" prin relatii de tipul R. Ele formeaza liniile unui câmp de forte provenite atât din interiorul sistemului, cât si din afara lui, din societate si din ansamblul mediului natural înconjurator.

Figura nr. 2.4

Liniile de forta din interiorul sistemului sunt generate de pozitia departe de echilibru a sistemelor vii din întreprindere si societate. Teama de cadere spre echilibru pune sistemul "sub tensiune", declansându-se forte care îndeamna la productie si ordoneaza consumul.

Societatea intervine cu linii de forta generate de interesele generale ale economiei si societatii (politice, sociale, de proprietate).

Mediul natural înconjurator, prezent în tot ce facem noi (omul fiind parte componenta a naturii), va influenta sistemul biosocial prin liniile de forta pe care le genereaza actiunea legilor naturii, de la legea conservarii materiei si energiei, la cele mai specifice, pe domenii (vezi asocierea din figura nr. 2.5).

Liniile de forta ale eco-câmpului


Pentru a avea un sistem real, trebuie sa asociem si gama de proprietati P pe care le dorim realizate de sistemul întreprindere. Aceste proprietati decurg din scopul general al activitatii economice (vezi figura nr. 2.2), si anume de a atrage si transforma entropia joasa necesara omului si societatii. Acest scop se va concretiza prin conservarea entropiei joase (substanta, energie si informatie) în produse si servicii (vezi capitolul 3).

Asocierea 2.1

Pentru a întelege acest mod de a pune problema, asociem întreprinderea cu globul terestru care are propriile sale linii de forta gravitationala. Dar, în acelasi timp, se supune si liniilor de forta ale Soarelui pentru ca, împreuna cu acesta, sa respecte si liniile de forta ale întregii Galaxii ! Figura nr. 2.5

Pe fondul acestor cunostinte, putem desprinde definitia

ÎNTREPRINDERII, ca sistem biosocial (definitia 2.1): Definitia 2.1

ÎNTREPRINDEREA, ca sistem biosocial, este un sistem complex, deschis, cuprinzând drept elemente subsisteme vii si nevii, reunite sub influenta unor linii de forta interne, ale societatii si ale Naturii în general, cu scopul de a pune la dispozitia economiei, societatii si mediului natural entropie joasa (potential economic) încorporata în produse si servicii. Motivatia 2.2

Am recurs la interpretarea Întreprinderii ca sistem biosocial întrucât acest mod de a pune problema ne va fi de folos atât în actiunea de a finanta formarea elementelor sistemului, cât si în dimensionarea si repartizarea valorii ce se obtine în procesele care au loc în acest sistem.

Scopul general al activitatii economice


2.3 Întreprinderea - sistem cibernetic

Odata constituit ca sistem, întreprinderea începe sa functioneze în

ansamblul economiei nationale (si chiar al economiei mondiale). Sau, în sens larg, Întreprinderea se integreaza în sistemul general al pietei. Ca sistem în functiune, întreprinderea se manifesta cu toate atributele unui sistem de natura cibernetica. De aceea, vom folosi în manual si acest mod de interpretare integrativa a realitatii economice.

Caracteristic pentru un sistem cibernetic este, pe lânga elementele componente si legaturile dintre acestea, conexiunea inversa sau "cercul vicios" (dupa cum remarca St. Odobleja - v. Cadrul 2.4). Conexiunea inversa (feedback) permite autoreglarea "din mers" a sistemului în cauza, atât sub impulsul starilor proprii, cât, mai cu seama, si ca urmare a semnalelor primite din mediul ambiant economic al sistemului respectiv (în cazul întreprinderii, mediul respectiv fiind reprezentat de piata).

Cadrul 2.4

St. Odobleja - Psihologia consonantista: "viata este un cerc vicios de actiuni si reactiuni reciproce. Un cuplu reversibil de actiuni si reactiuni." El afirma: viata nu poate exista fara conexiune inversa (cercul vicios).

Pentru a ajunge la interpretarea sistemica de tip cibernetic, va trebui

sa subdividem sistemul întreprinderii în doua subsisteme: - subsistemul proceselor efectorii, unde au loc procesele reale de

productie si consum; - subsistemul proceselor de comanda si reglare.

Subsistemul efectoriu

Acest subsistem cuprinde intrarile în sistem, notate cu X, în figura nr. 2.6, structura transformatoare, notata cu A si iesirile din sistem, Y. Este locul transformarii intrarilor în produse si servicii (iesiri).

Subsistemul de reglare

La rândul sau, acest subsistem cuprinde legatura de culegere a

informatiilor despre reactia pietei la rezultatele Y, blocul de analiza si comanda +/- ∆X,A si legatura de comanda spre intrari.

Caracteristicile unui sistem de natura cibernetica


Asezate într-un model tip index, aceste doua subsisteme se conditioneaza reciproc, conform celor redate în figura nr. 2.6.

Motivatia 2.2

Am recurs la acest mod de interpretare a întreprinderii, întrucât el reda sistemul în functiune. Astfel, subsistemul efectoriu este locul de organizare si functionare a sectiilor, atelierelor, locurilor de munca. Subsistemul de comanda cuprinde serviciile de conducere, inclusiv locul de desfasurare a activitatii financiare, activitate care face obiectul de studiu al disciplinei Finantele întreprinderii.

Figura nr. 2.6

Pentru disciplina Finantele întreprinderii sunt utile si alte moduri de interpretare si clasificare a întreprinderii. Astfel, fenomenul financiar are nuante diferite în functie de faptul daca o întreprindere functioneaza ca regie autonoma sau ca societate comerciala, sau daca se organizeaza cu capital autohton sau cu participare a capitalului strain. Pe masura ce asemenea modalitati de prezentare a întreprinderii ne vor fi necesare, ele îsi vor face loc în cuprinsul manualului.


Orientarea procesului de învatare se face dupa modelul redat la finalul Capitolului 1.



• Ce tipuri de întreprinderi cunoasteti din diverse ramuri ale economiei? • Faceti o clasificare în functie de ponderea sistemelor vii din aceste unitati. • Prin ce se caracterizeaza un sistem aflat în pozitia departe de echilibru? • Care este parerea dumneavoastra despre includerea între elementele structurii de

productie a mediului? • De ce informatia apare ca un element distinct în cadrul aceleiasi structuri? • Care sunt liniile de forta care influenteaza functionalitatea întreprinderii? • De ce sistemul de natura cibernetica se poate asocia relativ usor unei întreprinderi în

functiune? • Cu ce alte tipuri de modele se poate asocia sistemul întreprindere?

TESTE DE AUTOVERIFICARE

2.1 Cum interpretati conceptul de întreprindere? (2 puncte)

1. ca o unitate economica de productie; 2. ca o organizatie cu scop lucrativ; 3. ca o institutie publica; 4. ca o structura macroecono-mica; 5. ca o structura microeconomica. Care grupare este cea reala : a) 1, 2, 3; b) 1, 3, 5; c) 1, 2, 5; d) 2, 3, 4; e) 3, 4, 5.

2.2 Care dintre sistemele componente ale Naturii îsi mentin ordinea

interna prin atragerea de entropie joasa din mediul natural înconjurator (2 puncte): a) sistemele la echilibru; b) sistemele departe de echilibru; c) sistemele tehnice; d) sistemele aproape de echilibru; e) sistemele informatice.

2.3 Care din urmatoarele elemente nu intra în structura interna a

întreprinderii (3 punte): a) omul; b) activele corporale; c) activele circulante; d) societatea; e) activele necorporale.

2.4 Întreprinderea, ca sistem de natura cibernetica, cuprinde doua

subsisteme: 1. subsistemul proceselor efectorii; 2. subsistemul de comanda si reglare. Care din urmatoarele elemente nu apartine primului subsistem (3 puncte): a) intrarile X; b) structura de transformare, A; c) conexiunea inversa; d) iesirile Y.


STUDII DE CAZ SI EXERCITII

2.1 Dezbatere

Pornind de la o întreprindere concreta, precizati care sunt

elementele si legaturile specifice unui sistem biosocial si unui sistem cibernetic. Comentati utilitatea unor asemenea modele pentru învatare, dar si pentru a forma deprinderile practice de conducere a unei firme.

2.2 Decizia de transformare

În perioada 1990-1991 întreprinderile de stat au trebuit sa adopte decizia de transformare în societati comerciale pe actiuni sau în regii autonome. În fata acestei decizii au stat si Întreprinderea Bere - Grivita si Întreprinderea de Transport Bucuresti (I.T.B.). În urma analizarii prevederilor legale si a argumentelor financiare si economice, prima s-a transformat în societate comerciala pe actiuni, iar a doua în regie autonoma (RATB).

Încercati sa refaceti aceste argumente si sa fundamentati deciziile adoptate în cazul celor doua unitati. Daca voi considerati ca aveti argumente pentru o hotarâre diferita, fundamentati un nou mod de transformare.

2.3 Respectarea principiilor economiei de piata

În literatura de specialitate se precizeaza ca principiile de baza cerute de functionarea legilor pietei sunt: asigurarea concurentei prin existenta mai multor producatori într-un anumit domeniu; libertatea intrarii si iesirii de pe piata; informarea si tratarea egala a tuturor agentilor economici.

Prin transformare din întreprinderi de stat sau prin constituire cu capital privat, au patruns pe piata urmatoarele întreprinderi: - Întreprinderea de calculatoare Bucuresti; - Întreprinderea de tractoare Brasov; - Fabrica de încaltaminte Dâmbovita; - Societatea privata de încaltaminte "Moda".


Analizati cum se respecta primul principiu în cazul fiecareia din

aceste unitati. O data cu adoptarea legislatiei privind falimentul, considerati ca cel

de-al doilea principiu este îndeplinit? Are vreo influenta în înfaptuirea celui de-al treilea principiu

discrepanta de putere dintre proprietarul primelor trei unitati si cei ai societatii private?

Dezbateti cazul 2.2. si dati solutii care ar duce la functionarea corecta a legilor pietei.

2.4 Dreptul la esec

R. Jones, fost director la General Electric si un fervent promotor al

jocului liber al pietei, sublinia adeseori: "Daca unul dintre principalele aspecte ale capitalismului este libertatea pentru fiecare de a reusi, capitalismul îi permite, în mod egal, fiecaruia dreptul de a esua".

Cum explicati progresul înregistrat de tarile capitaliste, având în fata mereu si perspectiva riscului? Este posibila dezvoltarea liberei initiative si la noi dupa acelasi principiu, sau este nevoie de sprijinul statului?

2.5 Referat

Redati, în cadrul unui referat, evolutia în timp a componentelor

sistemului întreprindere si a activitatii economice, în general. Folositi în acest scop cunostintele de la disciplina Istoria economiei nationale, precum si lucrarea Economica valorii (Paul Bran), Editura ASE, Bucuresti, 2002.


RASPUNSURI LA TESTUL DE AUTOVERIFICARE 2.1 c; 2.2 b; 2.3 d; 2.4 c.

CAPITOLUL 3

PROCESELE MECANISMULUI DE OBTINERE A VALORII

CUPRINS 3.1 Comportamentul întreprinderii ca sistem 3.2 Activitatea economica 3.3 Procesele antrenate în obtinerea valorii 3.4 Activitati tutoriale 3.5 Lectura suplimentara

CONCEPTE

Procesele mecanismului de obtinere a valorii Procese naturale, sociale si economice Fenomen economic Activitatea economica Productie; Consum Repartitie; Schimb Produs; Serviciu

Procesele mecanismului de obtinere a valorii

3.1 Comportamentul întreprinderii ca sistem

Întreprinderea, ca sistem, se comporta dupa regulile generale evidentiate de teoria sistemelor. Astfel, sistemul va trece de la starea de echilibru spre starea de proces sub impulsul unor forte interne si externe. La rândul sau, starea de proces se va exterioriza sub forma unor evenimente vizibile care formeaza continutul categoriei de fenomen.

Înainte de a analiza comportamentul sistemului întreprindere, sa ne familiarizam cu aceste etape pe exemplul redat în modelul din figura nr. 3.1.

Figura nr. 3.1

În etapa initiala, sistemul, format din elemente si legaturi, cuprinde

în interiorul sau forte capabile sa-i uneasca elementele si sa-i determine stari dinamice. La aceste forte interne se adauga si forte exterioare sistemului. Sub impulsul acestor doua categorii de forte, sistemul intra în faza de proces (etapa a doua), capatând stari dinamice (sisteme în actiune).

Iesirea în zona vizibilului a acestor stari dinamice este destul de spectaculoasa; evenimente de natura fizica sau chimica, biologica sau sociala, economica sau combinata pe care le vom receptiona cu toate simturile noastre (etapa a treia din figura nr. 3.1). Pentru exemplificare vezi asocierea 3.1.

Asocierea 3.1

Toti cunoastem fenomenul meteorologic de furtuna; el cuprinde evenimente din cele mai diverse: ploaie, vânt, tunete, fulgere. În spatele acestor evenimente sta procesul complex în care intra sistemul atmosferei sub impulsul caldurii primite de la soare si al diferentelor de presiune din diferite zone ale atmosferei.

Regulile generale de comportament ale sistemului

Starea de proces si de fenomen


Întelegerea acestor fenomene presupune depasirea "tabloului" atractiv al fenomenului si patrunderea în continutul proceselor care l-au determinat si, mai departe, spre cauzele care au pus sistemul în miscare.

Este drumul pe care îl vom parcurge de fiecare data când va trebui sa explicam formele concrete de manifestare a fenomenului financiar, a activitatii financiare în general.

Trecând la sistemul întreprindere, va trebui sa abordam mai întâi sistemul general al economiei. Vorbind despre economie, T. Kotarbinski, parintele praxiologiei, considera "ca economia este un caz particular al actiunii, iar actiunea este un caz particular al unui proces de schimbare, al unui proces de transformare a unui întreg" 1 (sau sistem, am adauga noi).

Întreprinderea, ca parte componenta a economiei, va fi supusa proceselor de transformare de tip productie, consum, repartitie, schimb. Aceste procese sunt studiate de Teoria evenimentelor (vezi Cadrul 3.1).

Cadrul 3.1

Teoria evenimentelor studiaza tipologia proceselor carora li se supun ansamblurile, adica obiectele compuse, indiferent de domeniul de existenta al obiectului respectiv: obiecte compuse din parti nevii sau din parti vii; ansambluri sociale compuse din oameni (familie, natiune); ansambluri sociale compuse din oameni si obiecte nevii (întreprinderi, institutii).

Evenimentele generate de procesele în care intra întreprinderea sunt

cuprinse în continutul fenomenului economic. Pe baza modelului din figura nr. 3.2 sa precizam comportamentul întreprinderii ca sistem. Liniile de forta din interiorul si din afara sistemului întreprindere (vezi figura nr. 2.5.) pun sistemul în starea de transformare. Procesele care au loc sunt productia, repartitia, lichidarea, ca procese complexe si schimbul si consumul, ca procese primare de transfer. Asupra continutului si importantei lor vom reveni mai departe (vezi paragraful 3.3); ce putem spune acum este ca productia, consumul si lichidarea sunt procese de baza, repartitia si schimbul fiind procese intermediare.

Pe estrada realitatii vor fi vizibile evenimentele generate de aceste procese, evenimente adecvate fiecarui tip de proces.

În cazul întreprinderii, evenimentele apar sub forma activitatilor umane, în principal (ce ne intereseaza pe noi), dar si sub forma unor manifestari în domeniul realitatii fizice, chimice, biologice, sociale, deloc neglijabile.

1 T. Kotarbinski, Tratat despre lucrul bine facut, Editura P olitica, Bucuresti, 1979, p. 464.

Economia - un caz particular al actiunii

Evenimentele - forma vizibila a proceselor


Figura nr. 3.2

Generalizând, putem spune ca fenomenul economic care îns oteste comportamentul sistemului bio-social al întreprinderii pe parcursul proceselor de baza si intermediare apare ca o suma de evenimente care intra în componenta categoriei complexe de activitate economica.

3.2 Activitatea economica

Acceptând asertiunea ca sistemul întreprindere cuprinde atât subsisteme vii (între care se afla si omul), cât si subsisteme nevii, atunci va trebui sa extindem continutul categoriei de activitate economica dincolo de actiunile pur umane si sa încorporam în activitatea economica totalitatea evenimentelor generate de procesele economice amintite, indiferent de calitatea de viu si neviu a subsistemelor încorporate în întreprindere.

Pe de alta parte, localizând economicul în cuprinsul socialului, va trebui sa-i legam continutul si cauzele care îl genereaza de întregul ansamblu de forte si legi care ne conditioneaza si conduce existenta. Tentatia de a ramâne doar în zona economicului si a socialului este mare; dar acest mod de abordare nu explica nici continutul si nici cauzele activitatii economice, ale proceselor care o determina.

De aceea, precizând locul economicului (figura nr. 3.3), vom sesiza conditionarea multipla a acestuia - din social, din biologic, din fizic si din chimic - cât si reactia sa de raspuns asupra acestor domenii.

Întreprinderea cuprinde sisteme vii si nevii

Conditionarea sociala si naturala a economicului


Figura nr. 3.3

Pe baza acestor constatari, putem conchide continutul activitatii economice sub forma Definitiei 3.1.

Definitia 3.1

Activitatea economica cuprinde comportamentul vizibil al sistemului biosocial al întreprinderii determinat de procesele mecanismului de obtinere a valorii, procese naturale, procese sociale, procese economice în care intra întreprinderea sub impulsul fortelor interne si exterioare sistemului în cauza.

Dupa cum am vazut în capitolul I, motivatia activitatii economice este de a aduce în societate potentialul necesar mentinerii întregului sistem al societatii în postura departe de echilibru .

Acest potential, cuprins în formele elementare ale materiei, substanta (s), energie (e) si informatie (i), este supus unor transformari si conservari repetate, realizabile prin procesele de baza (productie, consum, lichidare), procese care au loc în mediul natural, în societate si în economie (vezi figura nr. 3.4).

Motivatia activitatii economice


Figura nr. 3.4

Prin procesul de consum, sistemul (natural, social, economic) se "încarca" cu potential economic. Acest potential se conserva sub forma de servicii, regula dupa care se combina substanta (s), energia (e) si informatia (i) fiind:

Relatia de definire a serviciului e--------s-------> i

Serviciul (prestat de om, spre exemplu) este energie (e), pusa în slujba unei informatii (i), cu ajutorul substantei corpului (s).

În privinta productiei, procesul respectiv are menirea de "a scoate" potentialul conservat în structura firmei si de a-l conserva sub forma de produs. (vezi figura nr. 3.5).

Relatia de definire a produsului

i----------e---------> s

Produsul este o informatie (i) implementata în substanta(s) cu ajutorul energiei (e).


În cazul procesului de lichidare, acesta are rolul de a dezmembra

sistemul în cauza, obtinându-se componente de tip produs sau servicii (sau componentele elementare ale materiei) ce sunt transferate altor sisteme: Sistem -------------> s + e + i

Figura nr. 3.5

3.3 Procesele participante la obtinerea valorii

Procese primare si procese complexe

Teoriile valorii-munca si valorii-utilitate au considerat ca valoarea rezulta doar din procesele care au loc în sistemele economice. Aceste procese se refera la cel de productie (starea dinamica a sistemului-producator), de consum (starea dinamica a sistemului-consumator) si la cel de schimb (starea dinamica a sistemului pietei).

Prin extinderea geografica permisa de teoria valorii-entropie, în sensul atragerii de noi sisteme în mecanismul de obtinere si gestionare a valorii, se impune sa investigam si procesele care au loc în aceste sisteme.

Pentru a realiza acest lucru, este necesara o reconsiderare a categoriei de proces în sensul cel mai general! Acest demers îl vom realiza pe exemplul sistemului general al Naturii.

Largirea gamei de procese

Reconsiderarea categoriei de proces


Primul proces primar: Conform scenariului Marii Explozii, în secunda 10-43 (sau timpul lui Plank) s-a produs un prim proces care a permis transformarea energiei pure initiale în particule elementare si forte primare. Dupa primele 3 minute si trei sferturi, materia era deja asa cum o cunoastem azi! Explozia initiala a fost un proces de transformare, prin care s-a realizat o organizare a materiei sau, altfel spus, a aparut entropia joasa. Al doilea proces primar: particulele si radiatiile produse de primul proces au intrat în procesul de conservare a acestor produse primare sub forma structurilor stabile ale materiei: substanta (s), energie libera (e), informatie (i). Al treilea proces primar: pe baza observatiilor privind fenomenele din Natura emitem ipoteza ca exista si un al treilea proces primar sub forma transferului. Produsele primelor doua procese primare sunt miscate în spatiu si timp prin intermediul celui de-al treilea proces primar, devenind iesiri, pentru un sistem, si intrari , pentru alt sistem. Am putea considera acest proces primar de transfer ca fiind un proces de comunicare general în Natura!

Aceste trei procese primare le-am reunit în sinteza numita Modelul general al Naturii. Acest model cuprinde cele trei etape ale existentei Universului:

I. Marea Explozie;

II. Formarea de sisteme din ce în ce mai complexe;

III. Marea Implozie si întoarcerea la energia pura. Figura nr. 3.6

Transformarea

Conservarea

Transferul

ep ep ep

I

S I S T E M E

III ep ep ep

s, e, i entropie , miscare , forte

II


Cele trei etape din existenta Universului sunt tot atâtea procese

complexe formate prin combinarea celor trei procese primare. 1. Proces complex de transformare-conservare-

transfer de substanta (s), energie libera (e), informatie (i), având ca materie prima energia pura, ep (etapa I sau Marea Explozie);

2. Proces complex de formare de sisteme prin atragerea (transfer) de s, e, i si transformare-conservare în structura sistemelor respective, precum si în iesiri sub forma de entropie înalta, miscare, forte. Tot acest proces va transfera iesirile-rezultate catre alte sisteme (etapa II);

3. Proces complex de destramare a sistemelor prin Marea Implozie (etapa III). Se ajunge, din nou, la energia pura (ep) si la forma de sistem la echilibru.

Primul proces complex reprezinta starea dinamica în care a intrat sistemul la echilibru al Universului. Marea Explozie a transformat energia pura (ep) în particule si radiatii; apoi, acestea au fost conservate sub forma de substanta, energie libera si informatie (s, e, i). Aceste produse au fost transferate în spatiu si timp, devenind, la rândul lor, materie prima pentru sistemele în formare. Al doilea proces complex utilizeaza, de asemenea, cele trei procese primare (transformare, conservare, transfer) pentru a realiza formarea de structuri complexe. Sistemele formate transfera spre ele s, e, i si le transforma în entropie joasa corespunzatoare ca organizare cu necesitatile sistemului în cauza. Apoi, aceasta entropie joasa se conserva în structura materiala, în miscare, în forte si în entropie înalta. Aceste rezultate sunt serviciile pe care procesul respectiv le produce, ca forme de conservare a materiei, si pe care le transfera în spatiu si timp. Al treilea proces complex încheie ciclul Universului, ducând sistemele departe de echilibru (materia vie) si sistemele aproape de echilibru spre un sistem la echilibru. Si în acest caz au loc procesele primare. Sunt atrase (transferate) spre procesul complex sistemele structurate ale Naturii pentru a fi supuse unui proces de transformare sau Marea Implozie. Rezultatele transformarii sunt conservate sub forma de energie pura (ep). Acest ”produs”, caracterizat printr-o entropie înalta, este transferat în spatiu si timp.

Acum dorim sa emitem o noua ipoteza, extinzând aceasta clasificare de procese primare si procese complexe la sistemele angajate în mecanismul obtinerii si gestionarii valorii.

Procese complexe: o combinatie de procese primare de transformare, conservare, transfer

Prima stare dinamica

A doua stare dinamica

A treia stare dinamica


Ipoteza 3.1

Procesele primare si procesele complexe, specifice sistemului general al Naturii, se produc si în sistemele angajate în mecanismul de obtinere si gestionare a valorii, sub formele: procesul de productie, procesul de consum, procesul de lichidare.

Fiind vorba de sisteme formate în a doua etapa din Modelul general al Naturii, aici ordinea proceselor complexe este alta; primul proces complex va fi procesul de consum, urmat de procesul de productie si, în final, de procesul de lichidare.

Procesele din Mediul Natural Înconjurator (MNI)

Mediul natural înconjurator, ca sistem complex ce cuprinde atât subsisteme aproape de echilibru (materia nevie), cât si subsisteme departe de echilibru (materia vie), intra în stari dinamice sau procese sub influenta unor forte interne sau (si) externe. Procesul de consum este starea dinamica care permit e formarea, refacerea sau dezvoltarea sistemelor cele mai diverse, de la planete si galaxii, la structuri de relief si atmosfera, de la plante la animale. Aceleasi elemente ale substantei, energiei si informatiei se reunesc pentru a forma munti si ape, dar si pentru a forma materia vie.

Acest proces complex transforma si conserva materia în substanta necesara formarii structurilor materiale ale sistemelor, dar si în miscare, forte (cum ar fi vântul, în sistemul atmosferei sau gravitatia, electricitatea, magnetismul, în sistemul planetelor). Daca vom avea în vedere sistemele vii, aici vom avea substanta vie, miscarea în spatiu, forte diverse, produse si servicii ce vor putea fi atrase în procesele economice ca intrari de entropie joasa. Procesul de productie este prezent atât în sistemele aproape de echilibru, cât si în cele departe de echilibru. De exemplu, în sistemele nevii cum ar fi Soarele sau chiar Terra continua productia de substanta, energie, informatie prin transformari de natura fizica (reactia din Soare: 2H à He + e) sau chimica.

Sistemele vii fabrica permanent produse sub forma de fructe, pui, lapte, oua etc. Majoritatea produselor date de acest proces vor deveni intrari pentru sistemele economice aflate în starea de consum. Procesul de lichidare este mai încet în sistemele nevii. Dar si aici suntem martori la degradari de relief sau la stingerea unor stele! Acest proces este mai vizibil în cazul sistemelor vii; plantele si animalele mor într-o perioada relativ scurta, reintrând în circuitul natural sub forma de substanta, energie si informatie.

Starea dinamica de consum

Starea dinamica de productie

Starea dinamica de lichidare


Si acest proces este benefic pentru procesele economice. Prin lichidarea unor sisteme vii sau nevii din mediul natural, sistemele economice îsi fac rost de intrarile de entropie joasa necesare proceselor de obtinere a valorii (sacrificarea animalelor, taierea arborilor sau a plantelor, extragerea minereurilor din sistemele de relief etc.).

Procesele din sistemul Societatii

Sistemul Societatii este, la rândul sau, un produs al Mediului Natural. El integreaza sisteme departe de echilibru (omul, dar si unele plante si animale), precum si sisteme nevii (constructii, terenuri, râuri). Având rolul principal, sistemele vii vor da tonul în privinta comportamentului, a starilor dinamice în care intra societatea.

Procesul de consum este prezent aici pentru a permite formarea

structurilor materiale si a serviciilor sub forma de miscare, forte. În societate apar, datorita acestui proces complex, scoala, administratia, institutiile de cultura, institutiile de apar are, institutiile privind sanatatea etc.

Structurile formate transforma o parte din intrari în servicii specifice (de învatamânt, de administratie, de aparare, de cultura etc.), rezultate care au o entropie joasa adecvata viitoarelor procese economice de obtinere a valorii (sau potential tip societate, Ps).

Procesul de productie din subsistemele societatii consta în

transformarea-conservarea-transferul de structuri organizate necesare functionarii sistemului social, în ansamblu, dar si sistemelor economice: copii, oameni instruiti, informatii stiintifice si tehnice, informatii culturale etc. Toate aceste produse cuprind potential tip societate, Ps.

Procesul de lichidare este prezent si în viata societatii. Atunci când

subsistemele societatii nu mai pot functiona, ele intra într-un proces distructiv, disponibilizându-se personal, mijloace, materiale, constructii etc. Aceste produse ale lichidarii mai au un grad de organizare suficient de atractiv pentru a intra, partial, în alte sisteme economice sau sociale. Daca nu corespund, atunci vor intra în circuitul natural, sub forma componentelor primare ale materiei (s, e, i).

Procesele din sistemele economice

Cu toate ca sistemele economice fac parte integranta din sistemul

societatii, le vom trata distinct, ele având rolul dominant în transformarea potentialului atras în valoare.

Si în cadrul acestor sisteme vor fi prezente cele trei procese complexe (consumul, productia, lichidarea), formate, la rândul lor, din cele trei procese primare (transformarea, conservarea, transferul).

Starea dinamica de consum

Starea dinamica de productie

Starea dinamica de lichidare


Procesul de consum este procesul complex prin intermediul caruia se formeaza, reface, dezvolta sistemul activitatii economice, întreprinderea. Ca sistem, întreprinderea este o combinatie de subsisteme vii (oameni, plante, animale) si nevii (unelte, constructii, materiale, combustibili, informatii).

Procesul de consum cuprinde urmatoarele procese primare:

- transferul sau atragerea de intrari (potential natural, social si economic) prin repartitie, schimb, preluare directa. Sursele sunt reprezentate de sistemele mediului natural înconjurator, societate si sisteme economice (micro, macro, mondo, cosmoeconomie).

- transformarea intrarilor prin activitati ca investitiile, formarea de stocuri, cumpararea si asimilarea de informatii, perfectionarea personalului.

- conservarea rezultatelor transformarilor sub forma elementelor structurii (personal, mijloace de productie, informatii etc.) si a capacitatii acestei structuri de a face servicii (miscare, forte).

- transferul acestor consecinte ale existentei sistemului (miscare, forte, structura, entropie înalta) spre interiorul sistemului respectiv si spre alte sisteme (economice, societate, mediu).

Procesul de productie este procesul pentru care s-a pregatit sistemul economic prin parcurgerea procesului de consum. Productia se declanseaza sub influenta unor forte din societate, mediu, dar si din alte sisteme economice (fie micro, macro sau mondoeconomice). Si aici au loc procesele primare de transformare, conservare, transfer:

- transferul prin repartit ie, schimb, preluare directa de potential din propria structura sau din societate si mediu.

- transformarea intrarilor atrase în conformitate cu tehnologia firmei (topire, taiere, macinare, coacere etc.).

- conservarea rezultatelor transformarii în produse cu o entropie joasa superioara intrarilor, precum si în deseuri cu o entropie înalta.

- transferul de produse si deseuri spre alte sisteme si autoconsum.

Procesul de consum: o combinatie de procese primare de transformare, conservare, transfer

Procesul de productie: o combinatie de procese primare de transformare, conservare, transfer


Procesul de lichidare se manifesta sub forma unor etape succesive: dezinvestire, conservare, lichidare partiala, faliment, lichidare finala. Si acest proces complex cuprinde cele trei procese primare:

- transferul de informatii de pe piata (informatii care confirma imposibilitatea functionarii firmei respective) si de produse si servicii care vor fi folosite în operatiunile de lichidare.

- transformarea structurii sistemului economic în componente prin actiuni ca disponibilizarea personalului, dezmembrarea utilajelor, disponibilizarea stocurilor etc.

- conservarea rezultatelor transformarii sub forma de active ce pot fi vândute, someri.

- transferul “produselor” lichidarii spre alte sisteme (societate, pentru someri, alte întreprinderi, pentru activele ce pot fi vândute, mediu, pentru pierderi).

Pentru realizarea proceselor primare de transfer, activitatea economica a sintetizat si alte tipuri de subsisteme de natura economica. Aceste subsisteme se gasesc în microeconomie (piata, pentru realizarea transferului sub forma de schimb), în macroeconomie ( pentru repartitie financiara sau prin credit) si în mondoeconomie (pentru schimb si repartitie).

Si aceste subsisteme parcurg procesele complexe de consum, productie, lichidare, formate, la rândul lor, din procesele primare de transformare, conservare, transfer.

Concluzie

Indiferent de tipul de sistem din Natura (mediu, societate, economie), starile dinamice în care intra aceste sisteme sunt aceleasi: consum, productie, lichidare. La rândul lor, aceste procese complexe au în componenta lor, în diferite proportii, procesele primare de transformare, conservare, transfer.

Potentialul atras din mediu, societate, dar si din structura firmei, încarcata cu potential într-un proces de consum anterior, este transformat în valoare prin contributia unui lant continuu de procese tip productie, consum, productie etc. (vezi figura nr. 3.7).

Procesul de lichidare: o combinatie de procese primare de transformare, conservare, transfer

Alte subsisteme de natura economica


Figura nr. 3.7

În economie, ca si în societate, apar si alte tipuri de procese, cum ar

fi repartitia, schimbul. Daca procesele reale de transformare si conservare de potential natural si economic sunt reprezentate de productie si consum, atunci ce rost mai au si alte forme ale activitatii economice, reprezentate de repartitie si de schimb, mentionate mai înainte?

Daca schimbul a fost generat de primele etape ale diviziunii muncii în societate, repartitia s-a impus mult mai târziu, atunci când societatea s-a structurat si mai mult, aparând activitati si interese care nu puteau fi satisfacute prin schimbul direct de produse sau ale caror rezultate nu puteau fi vândute direct sau imediat pe piata (servicii sociale, politice, militare, dezvoltarea economica etc.).

Intercalate atât între productie si consum, cât si între consum si productie (figura nr. 3.8), repartitia si schimbul contribuie la: a) distribuirea de valoare în economie, societate si pentru mediu; b) dimensionarea prognozata si efectiva a valorii sub impulsul

factorilor participanti la mecanismul de obtinere si gestionare a valorii.

Figura nr. 3.8

Rolul repartitiei si al schimbului

Alte procese de tip economic: repartitia, schimbul


Daca în privinta primei contributii nu sunt semne de întrebare, cea

de a doua contributie ridica totusi întrebari justificate. Daca productia si consumul, în contextul legilor naturii, sunt responsabile de obtinerea si dimensionarea efectiva a valorii, atunci care este contributia în acest domeniu a repartitiei si a schimbului?

Valoarea este determinata de potentialul mentinut în societate sub forma de produse si servicii în lupta permanenta cu legile drastice ale naturii si economiei; în aceste conditii, repartitia si schimbul sunt de o mare utilitate. În procesul continuu de obtinere si transformare a valorii, în primul rând, aceste procese vor "comunica", de la productie la consum si invers, conditionarile care dimensioneaza în mod efectiv valoarea; în al doilea rând, ele vor dirija valoarea conservata în produse sau servicii spre acele zone ale economiei, societatii si mediului natural înconjurator în care transformarea se realizeaza cu randamente bune, eliminând risipa si utilizarea neeficienta a valorii în societate (vezi Cadrul 3.2).

Cadrul 3.2

Paul Bran - Economica valorii: "Teoria si legea valorii-entropie sustin ca: procesele economice, procesele sociale si tot mai multe procese din mediul natural se desfasoara, în privinta dimensiunii valorice, în limita potentialului economic posibil de mentinut în economie pe parcursul lantului de procese de productie, consum, lichidare”.

Pentru cursul Finantele întreprinderii, atentia hotarâtoare se

îndreapta asupra procesului de repartitie, dar si asupra proceselor economice, sociale si naturale care îl genereaza. Caracterul integrativ al realitatii, ca si al modului nostru de tratare, ne impune sa privim repartitia în corelatie permanenta cu celelalte procese în care este angrenat sistemul biosocial al întreprinderii.

3.4 Activitati tutoriale Orientarea modului de învatare este cuprinsa în modelul de la capitolul 1.

Repartitia - obiect principal al manualului de fata

Valoarea – influentata indirect de repartitie si de schimb



• Care sunt etapele comportamentului unui sistem sub influenta cauzelor interne si externe acestuia?

• Cum se defineste economia din punct de vedere praxiologic? • Ce se întelege prin fenomen economic si prin activitate economica? • Care este pozitia economicului în ansamblul realitatii în care traim si cum se influenteaza

reciproc economicul cu restul naturii? • Care sunt procesele de baza angajate de mecanismul de obtinere si de gestionare a valorii? • Ce caracteristici au subprocesele de productie si de consum din cadrul celor trei procese de

baza, naturale, sociale, economice? • Ce rol îndeplinesc subprocesele de repartitie si de schimb în economie si în societate? • De ce credeti ca este necesar sa analizam repartitia, ca obiect de studiu al Finantelor

întreprinderii, în corelatie permanenta cu procesele de baza si cu subprocesele de productie si de consum?


3.1. Care sunt etapele prin care trece un sistem viabil: 1. starea initiala,

de echilibru; 2. starea de proces; 3. starea de indiferenta; 4. starea de fenomen; 5. starea de respingere a influentelor externe. Care este gruparea reala: a) 1, 2, 5; b) 1, 2, 3; c) 1, 2, 4; d) 2, 3, 4; e) 3, 4, 5.

3.2. În ce procese complexe de baza intra sistemul întreprinderii:

1. Productie; 2. Consum; 3. Schimb; 4. Lichidare; 5. Repartitie. Care grupare este cea reala: a) 1, 2, 3; b) 1, 2, 4; c) 2, 3, 4; d) 3, 4, 5; e) 1, 3, 5.

3.3. Care din procesele enumerate mai jos sunt considerate de TVE ca

fiind procese primare: 1. transformarea; 2. conservarea; 3. productia; 4. consumul; 5. transferul: a) 1, 2, 3; b) 1, 3, 4; c) 1, 4, 5; d) 1, 2, 5; e) 2, 4, 5.

3.4. Care sunt procesele complexe întâlnite în Societate sau Mediul

natural înconjurator: 1. proces tip productie; 2. proces de transfer; 3. proces tip consum; 4. proces de transformare-conservare; 5. proces de destramare de sisteme. Care grupare este cea reala: a) 1, 3, 5; b) 1, 2, 3; c) 2, 3, 4; d) 3, 4, 5; e) 1, 4, 5.

3.5. Repartitia si schimbul realizeaza: 1. distribuirea de valoare în economie; 2. distribuir ea de valoare în societate; 3. dimensionarea prognozata si efectiva a valorii; 4. distribuirea de valoare în economie, societate si mediu. Care este gruparea completa: a) 1, 2; b) 2, 3; c) 3, 4; d) 1, 4; e) 2, 4.

Nota: fiecare întrebare este evaluata cu 2 puncte. Nota 10 = 10 puncte.



3.1 Dezbatere

Supuneti dezbaterii în grupa comportamentul unui sistem sub influenta unor forte interne si externe sistemului în cauza. Enumerati aceste forte, luând ca exemplu sistemele: om, firma, economie, societate, mediu. Comentati tipurile de procese pe care le pot determina fortele respective.

3.2 Tratare praxiologica

Încercati sa conturati elementele principale ale unei actiuni economice, folosind cunostintele de praxiologie învatate la disciplina Filosofie. Utilizati în acest scop lucrarea Tratat despre lucrul bine facut, T. Kotarbinski, Editura Politica, Bucuresti, 1979, precum si lucrarea Economica valorii, citata în cuprinsul capitolului, paginile 77-78. Precizati si elementele principale ale unei activitati de învatamânt, de cultura, de protectie a mediului, de politica etc. Încercati sa desprindeti eventualele deosebiri cantitative si calitative.

3.3 Puncte de vedere

În cadrul teoriilor clasice ale valorii, singurele procese angajate în obtinerea si dimensionarea valorii erau cele economice. Încercati sa gasiti explicatii plauzibile pentru acest mod de a pune problema.

Apoi analizati modelul teoriei valorii bazate pe entropie joasa si spuneti-va punctul de vedere în legatura cu extinderea gamei de sisteme si procese antrenate în mecanismul de obtinere si gestionare a valorii.

3.4 Referat

Întocmiti un referat prin care sa individualizati cât mai concret manifestarea proceselor de consum, de productie si de lichidare din cadrul celor trei sisteme (mediul natural, societate, economie) angajate în mecanismul de obtinere si gestionare a valorii.

Precizati legaturile directe si inverse dintre cele trei tipuri de sisteme si contributia acestor legaturi la circuitul de potential spre sistemul economic si de la acesta spre celelalte doua. Subliniati contributia acestor legaturi pentru obtinerea de valoare în economie.


3.5 Intermediere

Din lectura capitolului trei rezulta ca procesul de repartitie este util pentru întregul mecanism de obtinere si gestionare a valorii.

Folosind o firma reala, precizati cât de important este rolul de intermediere al repartitiei între procesele de productie si de consum pentru bunul mers al întregii activitati economice si sociale din unitatea respectiva. De asemenea, comentati ce consecinte ar avea lipsa repartitiei sau desfasurarea necorespunzatoare a repartitiei respective.

RASPUNSURILE TESTELOR DE AUTOVERIFICARE 3.1. c; 3.2. b; 3.3. d; 3.4. a; 3.5. c.

3.5 Lectura suplimentara Selectiuni din Capitolul VI din Economica valorii

6.2 Stiinta despre lucrul bine facut

Activitatea omului în general a constituit obiect de cer cetare, fiind sintetizate principii si legi ale actiunii eficiente, rationale. Printre cercetatori se afla si T. Kotarbinski, parintele praxeologiei.

Aceasta stiinta cuprinde: - o teorie descriptiva, referitoare la trasaturile generale ale

activitatii umane, un fel de gramatica a actiunii; - o teorie normativa, ca un ansamblu de prescriptii sau

recomandari pozitive sau negative privind conditiile actiunii umane (vezi Cadrul 6.3).

Cadrul 6.3

"Orice munca exterioara ar face cineva", spune T. Kotarbinski, "exist a întotdeauna un autor, un impuls intentionat, un material, un produs, un instrument sau o unealta, un mod de actiune, un scop si o opera."

Parintele praxeologiei


Gasim în aceasta descriere a actiunii umane cea mai mare parte a structurii sistemului activitatii economice. Aceasta structura cuprinde:

- componentele materiale: autorul, unealta, materialul supus transformarii, informatia sau modul de actiune;

- legaturile interne si externe redate prin impulsul intentionat, scopul;

- rezultatele existentei sistemului: opera, în sens de eveniment transformator, produsul, ca rezultat al operei.

Aceasta structura s-a format în timp, prin atrageri succesive de elemente materiale si prin cresterea în complexitate a legaturilor interne si externe ale sistemului respectiv.

Prezenta autorului (omul) în acest sistem a fost absolut necesara înca de la început. Chiar daca acum prezenta sa fizica se reduce treptat pâna la rolul de supraveghere a robotilor, omul face parte dintre factorii de definitie ai sistemului.

Acest rol important l-a facut pe Adam Smith sa afirme ca, în definitiv, activitatea omului creeaza în fiecare an masa bunurilor pe care o consuma, nu fortele naturale, care, fara directia sa, ar ramâne nefecunde si nefolositoare.

Nu trebuie uitat ca omul este si principalul furnizor de informatii privind opera, impulsul intentionat, scopul, produsul.

O alta componenta a sistemului activitatii economice care a aparut înca de la începuturi, precum zeita Athena din capul lui Zeus, este informatia. Ea generalizeaza realitatea referitoare la unelte, animale domesticite, plante de cultura, metale, combustibil, tehnologie, produs etc. (vezi Cadrul 6.4).

Cadrul 6.4

"Pentru a transforma o buruiana în planta de cultura sau un animal salbatic în animal domestic, pentru a scoate la iveala la una sau la celalalt însusiri alimentare sau tehnologice care lipseau la origine sau abia puteau fi banuite, pentru a face dintr-o argila nestabila, care se sfarâma, se pulverizeaza sau crapa cu usurinta, o oala solida si etansa ... au fost necesare, fara îndoiala, un spirit într-adevar stiintific, o curiozitate asidua si totdeauna treaza, o sete de a cunoaste pentru placerea de a cunoaste caci trebuie tinut seama ca numai o mica parte din observatiile si experientele facute (despre care trebuie presupus ca erau inspirate în primul rând si mai ales de dorinta cunoasterii) puteau da rezultate practice si imediat utilizabile.

Informatia este rezultatul transformarii semnalelor provenite din mediul natural înconjurator sau din interiorul organismului omului. Creierul sau este stomacul care transforma semnalele respective în informatii utile actiunii umane, precum si existentei si adaptarii la conditiile de mediu.

Fondul de entropie joasa atrasa din mediul natural este redat prin conceptul de materiale supuse transformarii. Altfel spus, aceste materiale reprezinta obiectul activitatii economice sau, în versiunea teoriei valorii-munca, obiect al muncii.

Componente si relatii directe si inverse

Autorul – factor de definitie

Informatia

Obiect al transfor-marii


Prin combinarea informatiei despre unelte cu materialele supuse transformarii, s-a obtinut un alt component al structurii sistemului activitatii economice, mijloacele activitatii economice (utilaje, masini, constructii etc.).

Cadrul 6.5

Pentru a nu merge mai departe cu concepte care nu mai corespund teoriei pe care o conturam, va trebui sa corectam conceptele de mai sus. Acest lucru este necesar, datorita faptului ca în modelul preconizat, munca nu mai are un rol exclusivist. Nu putem accepta nici termenul de mijloace de productie, pentru ca aceste elemente, odata cuprinse în structura întreprinderii, participa nu numai la procesul de productie, dar si la cel de consum. De aceea, vom insista pentru conceptul de obiecte si mijloace ale activitatii economice sau, mai pe scurt, obiecte si mijloace economice .

Componentele redate le vom întâlni între zidurile fabricii. Sistemul activitatii economice atrage direct sau indirect în structura sa componente sau produse ale altor sisteme, cum ar fi societatea si mediul natural înconjurator.

A trebuit ca Natura sa moara putin pentru ca oamenii secolului al XX-lea sa recunoasca ca si-au neglijat cel mai bun partener din procesele economice, mediul natural înconjurator. Zestrea naturala a omului, arata N. Georgescu-Roegen, consta în doua elemente complet diferite: 1) fondul de entropie joasa de pe glob si din interiorul lui si 2) fluxul de energie solara.1

Mediul natural intra, în anumite proportii, chiar în structura interna a întreprinderii sub forma terenului, a surselor de apa, aer, lumina, caldura, dar si a plantelor si animalelor atrase în activitatea economica (mediul natural intern). Cea mai mare parte a mediului natural ramâne, însa, în afara sistemului activitatii economice (mediul natural extern), având, totusi, un rol esential în mecanismul de obtinere si gestionare a valorii.

În mod similar va trebui sa tratam si sistemul complex al societatii. Acest sistem se va regasi în mecanismul de obtinere si gestionare a valorii ca un furnizor important de entropie joasa sub forma de informatii, oameni pregatiti pentru procesele economice, servicii de protectie, administratie etc., dar si ca forta care pune în miscare opera din sistemul activitatii economice.

Cu toate ca întreprinderea are tot mai multe actiuni de genul celor din sistemul societatii (învatamânt, protectie sanitara, aparare etc.), societatea ramâne înca un sistem exogen sistemului activitatii economice.

1 N. Georgescu-Roegen, Legea entropiei si procesul economic, Editura Economica, Bucuresti,

1979, p. 76.

Mijloace ale activitatii

Zestrea naturala pentru om

Mediul natural – componenta a sistemului economic

Rolul societatii în sistemul economic


Pentru sistemul activitatii economice sunt la fel de importante si legaturile interne si cele externe. Aceste legaturi sunt formele de manifestare a unor forte ce apartin sistemului în cauza (legaturi interne) sau provin din partea altor sisteme (legaturi externe). În primul rând, se vor face simtite liniile de forta interne. Odata formata, întreprinderea prinde viata. Componentele materiale se influenteaza reciproc, atât în procesele economice de productie si de consum, cât si în cel de lichidare. În al doilea rând, sistemul activitatii economice (fie el întreprindere, economie nationala sau economie mondiala) va fi influentat de liniile de forta ale societatii. Aceste legaturi redau interesele de sistem ale societatii (interese sociale, politice, economice, de proprietate) si au rolul de a ordona activitatea economica din sistemul activitatii economice, sistem aflat în starile dinamice de productie, consum sau lichidare. Mai mult, liniile de forta provenite dinspre societate determina chiar formarea sistemelor economice si punerea lor în starile dinamice amintite.

În al treilea rând, sistemul activitatii economice se afla permanent în raza de actiune a liniilor de forta emanate de mediul natural înconjurator. Aceste legaturi transmit cerintele legilor Naturii, generale sau specifice unor sisteme de referinta.

Totalitatea liniilor de forta ce se manifesta în sistemul activitatii economice formeaza un câmp ordonator (fie în sens pozitiv, fie în sens negativ). Acest câmp va fi redat în modelul nostru prin conceptul de ecocâmp.

Introducerea acestui concept a fost sugerata de o ipoteza lansata în biologie de un grup de cercetatori americani (vezi Cadrul 6.6).

Cadrul 6.6

Observatiile si concluziile grupului de cercetare de la Universitatea Los Angeles din California, ca si ale profesorului H. Burr de la Universitatea Yale, sugereaza "existenta unui câmp energetic matrice, organizator pentru informatia genetica". Conform acestei teorii, "nu ADN-ul detine primul loc în transmiterea informatiei genetice, ci el este doar mijlocul prin care câmpul energetic originar transmite informatia genetica".

În mod similar cu atributiile materiei sub forma de câmp care organizeaza sistemele biologice, ecocâmpul va ordona sistemele economice, de la nivel micro la nivel macro si mondo.

Linii de forta interne

Linii de forta din partea societatii

Liniile de forta din partea mediului Ecocâmp


6.3 Sistemul activitatii economice

Activitatea economica si-a format, asa cum am vazut în paragraful anterior, o structura specifica unui sistem: componente materiale si legaturi interne si externe. Omul si-a adus în preajma sa produse ale altor sisteme sau chiar sisteme vii si nevii pentru a face mai productiva activitatea de obtinere si gestionare a valorii, atât de necesara mentinerii sistemului sau departe de echilibru.

În urma acestei actiuni de dezvoltare a activitatii economice si a sistemului activitatii respective, s-a conturat un sistem complex ce cuprinde:

- microeconomia (întreprindere, institutie); - macroeconomia; - mondoeconomia; - cosmoeconomia (înca într-o faza incipienta).

La nivelul microeconomiei, forma cea mai reprezentativa a sistemului activitatii economice este întreprinderea. Structura sa cuprinde toate componentele materiale specifice unui sistem de natura economica (omul, mijloacele si obiectele activitatii economice, informatia, mediul natural intern, dar si componentele exterioare, mediul natural exterior, societatea), precum si legaturile directe si indirecte din ecocâmp (vezi Figura nr. 6.2).

Figura nr. 6.2

Structura pentru un sistem

Subsistemele activitatii economice

Structura interna a firmei


Pentru a pune mai mult în evidenta componenta legaturilor din

componenta ecocâmpului, va trebui sa localizam sistemul activitatii economice în structura sistemului general al Naturii. Astfel, conform celor redate în figura nr. 6.3, sistemul activitatii economice, structurat pe componentele sale micro, macro, mondo si cosmoeconomie, se afla, în majoritate, în cadrul sistemului societatii, fara a exclude situarea partiala direct în sistemul mediului natural.

Figura nr. 6.3

Sistemul activitatii economice primeste din af ara sa influente pozitive, +? (de crestere) sau negative, - ? (de temperare sau de distrugere). Aceste influente provin din partea sistemelor mediului natural si al societatii. La rândul sau, sistemul activitatii economice va transmite spre cele doua sisteme amintite influente pozitive (furnizarea de produse si servicii) sau negative (poluare, distrugerea de subsisteme). Principiile redate pentru microeconomie sunt similare si în cazul macroeconomiei (cu subsisteme ca banci, societati de asigurari, ministere economice etc. ) sau mondoeconomiei (cu forme de organizare ca institutii financiar-monetare internationale, conferinte si uni uni regionale sau mondiale etc.

Sistemul Mediului Natural

Sistemul Societatii

Sistemul economic

+/- ?

Influente reciproce, pozitive si negative

PARTEA A DOUA

FENOMENUL MICROFINANCIAR

Întreprinderea, ca sistem complex în care au loc

procese specifice activitatii economice, reprezinta sediul si pentru fenomenul financiar. Efect, dar si cauza, în sirul de stari dinamice în care intra o întreprindere, repartitia financiara se constituie ca un fenomen complex, parte a microeconomiei si beneficiar al tuturor schimbarilor cerute de principiile economiei de piata dar si receptor al distorsiunilor tranzitiei.

Fenomenul microfinanciar îsi dezvaluie conti-nutul prin cercetarea sa cu ajutorul unor metode, modele si instrumente adecvate metodei stiintifice si tehnologiei didactice specifice disciplinei universitare Finantele întreprinderii.

Prin intermediul rezultatelor cercetarii stiintifice vom face cunostinta, în cadrul partii a doua, cu universul financiar al firmelor, precum si cu principiile si mecanismele proiectarii financiare a celor mai importante procese economice care au loc la nivel de întreprindere, dar si în sistemele angajate în

mecanismul de obtinere si gestionare a valorii, societatea si mediul. Bogata în concepte teoretice, partea a doua a disciplinei noastre este esentiala pentru

formarea meseriei de economist, dar si pentru managerul care trebuie sa conduca o firma în conditiile exigentelor legilor pietei. Procesul de repartitie financiara conditioneaza desfasurarea eficienta si eficace a celor mai importante procese din viata întreprinderii, consumul, productia, lichidarea. CUPRINS

Capitolul 4 Procesul de repartitie financiara Capitolul 5 Metoda de studiu al fenomenului microfinanciar Capitolul 6 Universul financiar al întreprinderii

Capitolul 7 Proiectarea financiara a întreprinderii

CAPITOLUL 4

PROCESUL DE REPARTITIE FINANCIARA CUPRINS

4.1 Starea de repartitie financiara 4.2 Principiile reglatoare ale repartitiei financiare 4.3 Tipuri de repartitie


CONCEPTE Starea de repartitie Reglarea circuitului valorii Conditionarea repartitiei Proces de repartitie Proces de schimb Repartitie financiara Repartitie economica Repartitie prin credit Donatie Obiect de studiu Metoda de studiu Management financiar

Procesul de repartitie financiara

4.1 Starea de repartitie financiara

Privita în general, repartitia este o stare dinamica în care intra sistemul biosocial al întreprinderii, sistemul general al societatii si, din ce în ce mai mult, sistemul mediului natural înconjurator. La nivel de întreprindere ne intereseaza si modul cum reactioneaza societatea si mediul, întrucât întreprinderea are misiunea de a produce pentru întreaga societate, precum si pentru refacerea si protectia mediului înconjurator.

Starea de repartitie a sistemului întreprindere se realizeaza, în principal, sub impulsul liniilor de forta ale starilor productie, lichidare si de consum. Teama de cadere spre echilibru determina o preocupare "feroce" pentru gasirea si atragerea de potential economic; gânditi-va cu ce "forta" cautati mâncarea atunci când va este foarte foame!

În centrul atentiei acestor linii de forta vor fi sursele de potential economic sub forma de produse si servicii, surse existente în sistemele din economie, societate si mediu.

"Devorarea" de potential nu poate fi o practica pe care o societate moderna sa o accepte în mod tacit! În calea acestor "tentacule" ale sistemelor flamânde, societatea a pus procesul de repartitie. Principala sa menire este aceea de reglator al circulatiei valorii în societate (respectiv, în întreprindere). Vezi figura 4.1.

Figura nr. 4.1

Teama de cadere spre echilibru

Reglator al circulatiei valorii în societate

Repartitia - o rezultanta a unor influente multiple


Pe de o parte, sunt solicitarile de potential formate din cerintele omului, întreprinderii si societatii, precum si ale mediului înconjurator. Se adauga necesarul de export (solicitari notate cu C).

Pe de alta parte, se afla sursele de potential, formate de mediul înconjurator, societate, productia de produse si servicii, rezervele si importul (notate cu S).

Dupa cum se observa în figura nr. 4.1, repartitia receptioneaza solicitarile consumului pe care le analizeaza "critic" pe baza unui principiu reglator asupra caruia vom reveni. Din aceasta analiza se naste o conexiune de reglare a consumului, notata cu -/+∆ Consum; numai dupa aceasta corectie, solicitarea consumului este "lasata" sa treaca spre sursele de potential.

Si raspunsul surselor de potential este "cenzurat" de repartitie. Si el va fi analizat pe baza unui principiu reglator foarte sever. Conexiunea +/-∆ Surse are misiunea de corectare cantitativa, calitativa si structurala a surselor curente si a importurilor de potential. Corectarea are misiunea de a satisface mai bine consumul curent, dar si misiunea de a pregati procesele de productie viitoare, dependente de amploarea, calitatea si structura consumului curent.

Atentionare

În mod sigur, repartitia va receptiona "forta" proceselor complexe, consumul, productia, lichidarea. Ramâne de vazut daca activitatea de repartitie pe care o genereaza procesul mentionat va fi la înaltimea principiilor reglatoare favorabile progresului sau va cadea victima "coruptiei", viciind functionarea generala a sistemului întreprindere, a sistemului societate si a sistemului global al mediului natural înconjurator.

4.2 Principiile reglatoare ale repartitiei financiare

Pentru a face fata ispitei coruptiei, repartitia are ca sprijin un set de principii reglatoare cu caracter legic. Aceste principii permit repartitiei sa regleze solicitarile de potential din partea sistemelor economice sociale si din mediu aflate în starile dinamice de productie, consum, lichidare. Între aceste principii se afla conditionarea cererii de marimea sursei de satisfacere, ca principiu general pentru toate tipurile de repartitie (vezi Cadrul 4.1).

“Cenzurarea” comenzilor catre productie si catre consum


Cadrul 4.1

Cel mai cunoscut si practicat principiu de lucru în cadrul repartitiei este cel care regleaza nivelul si structura solicitarilor în functie de volumul si structura resurselor de potential (valoare). Sau, altfel spus, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

Acest mod de a pune problema nu este însa suficient. Se impune, în

multe cazuri, si o conditionare între cerinta sistemului solicitator si contributia acestuia la obtinerea resurselor de potential (contributii din perioada to).

Însa, nici aceasta conditionare nu permite repartitiei sa elimine complet aspectele de tensiune si de degradare viitoare a sistemelor economice, sociale si de mediu. Este necesara o conditionare a nivelului si structurii solicitarilor si de nivelul si structura contributiilor viitoare ale sistemelor solicitatoare (contributii din perioada tn).

Aceasta multipla conditionare (redata si în figura nr. 4.2) permite repartitiei sa asigure o satisfacere corespunzatoare a solicitarilor, evitarea distribuirii prin specula si a îmbogatirii fara cauza, precum si pregatirea corespunzatoare a viitoarelor procese de productie si de consum în conformitate cu evolutia progresului stiintific si tehnic din economia nationala si mondiala (vezi Cadrul 4.2).

Figura nr. 4.2

Alte tipuri de conditionari pentru repartitie


Cadrul 4.2

Astfel, în economie, sectoarele care nu mai corespund cerintelor pietei vor fi asigurate cu fonduri "în scadere", în timp ce acele sectoare care au o perspectiva certa vor beneficia de fonduri peste contributia lor din momentul to.

O situatie similara se întâmpla si în interiorul întreprinderii; elementele structurii de productie sunt tratate de repartitie nu numai în functie de contributia curenta. Astfel, având în vedere schimbarile din economia mondiala, unde se acorda cu prioritate atentie productiei de informatii, elementul de informatii va trebui sa primeasca în prezent resurse mai mari decât contributia curenta: în acest caz, se are în vedere contributia importanta din perioada tn a acestui element.

Repartitia se întregeste prin procesul de schimb. Prin schimb, repartitia îsi definitiveaza misiunea de distribuire de valoare în economie (respectiv, în întreprindere), societate, mediu. Fondurile financiare sau economice provenite din repartitie vor determina, în primul rând, nivelul si fluxurile de moneda emisa de sistemul bancar.

În al doilea rând, prin utilizarea banilor, persoanele beneficiare ale repartitiei vor intra în posesia bunurilor la nivelul valoric al fondurilor repartizate. La rândul sau, schimbul confirma dimensiunea efectiva a valorii recunoscute de consumator, conditionând cantitativ valoarea pe care repartitia o distribuie.

4.3 Tipuri de repartitie

Analizând continutul procesului de repartitie, constatam disocierea acestuia în câteva tipuri principale. Aceasta structurare este în functie de conditionarile pe care repartitia le pune solicitarilor avansate de sistemele economiei (întreprinderii), societatii sau mediului natural înconjurator.

Astfel, daca se are drept criteriu contributia din momentul to a solicitantului, repartitia are un caracter ECONOMIC, repartitia acceptând regula schimbului între efortul facut de solicitant si valoarea repartizata. (Exemplu: repartitia de valoare pentru acoperirea cheltuielilor materiale si a salariilor).

Daca repartitia are în vedere contributia viitoare (din tn) a solicitantului de potential (valoare), atunci repartitia capata un caracter FINANCIAR. Formarea, refacerea, dezvoltarea sau perfectionarea elementelor sistemului întreprindere se rezolva printr-o repartitie de tip financiar. Tot financiara este si repartitia care rezolva solicitarile din afara întreprinderii pentru activitati specifice societatii ca sistem global (aparare, administrare, învatamânt, cultura, sanatate, protectie sociala, protectia si refacerea mediului etc.).

Legatura dintre repartitie si schimb

Repartitia economica

Repartitia financiara


În economie exista si un al treilea tip de repartitie, CREDITUL. Posesorii de drept ai valorii repartizate economic si financiar sunt "deposedati" temporar de valoarea primita (mecanismul este mult mai complex), în schimbul unui pret (dobânda de depozit); valoarea respectiva se încredinteaza, tot temporar si la un pret numit dobânda de creditare, altor agenti economici în vederea transformarii si conservarii în noi bunuri.

În practica economica nu este exclusa si o a patra categorie de repartitie, DONATIA. Indiferent de motivatia sa (sociala, politica), donatia are efecte în procesul de repartitie, în general. În principal, daca donatia se adreseaza unei întreprinderi sau institutii, ea poate fi încadrata în zona repartitiei financiare (donatia respectiva suplinind o repartitie financiara din partea întreprinderii sau a Bugetului de stat).

Daca donatia se adreseaza unei persoane fizice, ea are, în mare parte, un continut economic, suplinind o valoare ce se repartiza pe baza unui merit trecut sau din cauza ca are o destinatie specifica unui consum individual. Ca în toate cazurile, separatia între financiar si economic nu poate fi completa nici în cazul donatiilor.

Figura nr. 4.3

Starea de repartitie a întreprinderii, cu toate formele sale de

manifestare, este OBIECT de STUDIU pentru disciplina FINANTELE ÎNTREPRINDERII.

Nefiind o alta disciplina care sa studieze repartitia economica (dar si din cauza ca separatia economic - financiar nu este neta), Finantele întreprinderii preiau în sarcina lor întregul proces de repartitie. Bineînteles, atentia prioritara se va acorda repartitiei financiare.

Finantele întreprinderii studiaza, o data cu procesul repartitiei, si managementul financiar sau, altfel spus, conducerea eficienta si eficace de alocare corecta si profitabila a resurselor. Prin alocarea resurselor, activitatea financiara are posibilitatea de a influenta favorabil întregul mecanism de obtinere si de gestionare a valorii.

Repartitia - obiect de studiu

Repartitia prin credit

Repartitia tip donatie


Procesele de consum si de productie din întreprindere, din societate si din mediu sunt conditionate în mod direct de volumul, promptitudinea si principiile de eficienta ce însotesc alocatiile financiare.

Obiectul de studiu va fi supus unei cercetari complexe. Prin folosirea unor metode, modele si instrumente adecvate vor fi dezvaluite continutul, cauzele si modul de manifestare a repartitiei financiare si a managementului financiar la nivel de întreprindere, punând în evidenta obiectivele principale ale disciplinei universitare FINANTELE ÎNTREPRINDERII, obiective subordonate formarii profesiei de economist în domeniul financiar .


Pentru orientarea studiului, vedeti Capitolul 1.


• Ce factori determina starea de repartitie în care intra periodic o întreprindere? • Care este locul si rolul repartitiei în cadrul activitatii economice din întreprindere? • Dupa ce principii se organizeaza repartitia si câte tipuri de repartitie apar în unitatea

economica? • Cum se manifesta rolul reglator al repartitiei, în general, si al celei financiare, în special? • Care este obiectul de studiu al disciplinei universitare Finantele întreprinderii? • În ce masura repartitia financiara influenteaza procesele economice, sociale si de mediu

angrenate în mecanismul de obtinere si de gestionare a valorii? • În ce consta rolul managementului financiar?


4.1 Care dintre urmatoarele procese sta la baza repartitiei financiare (ca

proces primar) : a) transformarea; b) productia; c) transferul; d) conservarea; e) consumul.

4.2 Care dintre urmatoarele principii este avut în vedere la repartitia de

tip economic: a) conditionarea cerinte t1 – contributie din t0 ; b) conditionarea cerinte t1 – contributie din tn ; c) conditionarea cerinte t1 – volumul resurselor; d) conditionarea cerinte t1 – pozitia sociala a solicitantului; e) conditionarea cerinte t1 – pozitia politica a solicitantului.

Managementul financiar - con-ducerea alocarii de resurse


4.3 Dar la repartitia de tip financiar ?

4.4 Care din principiile de la 4.2 este avut în vedere de toate tipurile de repartitie?

4.5 Care este obiectivul principal al managementului financiar la nivel

de firma: a) repartitia financiara; b) repartitia economica; c) repartitia prin credit; d) repartitia prin donatie; e) alocarea corecta si profitabila a resurselor.


4.1 Declansarea starii de repartitie

Deschiderea pietei interne pentru aparatura audiovizuala, dupa

1989, a însemnat declansarea concurentei pentru producatorii din tara. Astfel, întreprinderea care producea televizoare s-a vazut în situatia de a alege una din variantele urmatoare pentru a supravietui: 1. Sa-si modernizeze partial propriul produs; 2. Sa coopereze cu o firma puternica pe piata receptoarelor TV

(Gold Star, spre exemplu); 3. Sa asimileze receptoare de nivel mondial, prin transformari si

retehnologizari de mare amploare.

În toate cele trei situatii, întreprinderea trebuia sa intre într-o stare de repartitie: - în primul caz, pentru reproiectare si modernizare; - în al doilea rând, pentru import de piese si tehnologie de la firma

straina; calificare; - în al treilea caz, pentru informatia de produs, retehnologizare,

import de piese, calificare.

Dezbateti cazul intrarii în starea de repartitie si apreciati amploarea repartitiei ce se declanseaza în fiecare din cele trei situatii.


4.2 Oprirea starii de repartitie

Firma Dow Chemical realiza starea sa de repartitie si sub forma

unei donatii catre Universitatea Centrala din Michigan. Din initiativa unor grupuri feministe din Universitate a fost invitata actrita Jane Fonda pentru a sustine o conferinta, în schimbul sumei de 3.500 $ din fondurile Universitatii. În cursul cuvântarii, actrita a atacat dur marile întreprinderi pentru rolul lor nociv asupra mediului, între care a citat si firma Dow Chemical.

În urma acestei cuvântari, firma respectiva a hotarât sa suspende donatia de aproximativ 70.000 $ anual, întrerupând astfel legatura de repartitie dintre firma si Universitate.

Fara a comenta cât de "democratic" este gestul firmei, analizati efectul deciziei asupra proceselor din întreprindere si din Universitate si în special asupra procesului de repartitie. (L. Boone si D. Kurtz, L´Entreprise d´aujourd´hui, Québec, Canada, 1983).

4.3 Referat

Pornind de la un caz concret (finantarea unei universitati, a unei

investitii etc.), realizati un referat privind conditionarile posibile care însotesc o repartitie financiara în conditiile actuale ale economiei noastre. Caracterizati aceste conditionari si încercati sa diminuati rolul lor inhibator sau sa accentuati efectele favorizante pentru activitatea economica, sociala sau de mediu.

4.4 Construirea de grafice

Redati grafic structura cheltuielilor bugetului de stat pe anul în curs

si pentru anul urmator. Comentati graficele realizate, evidentiind sistemele si procesele beneficiare de fonduri (economic, social, mediu), punând în relief efectele posibile, pozitive sau negative, asupra mecanismului de obtinere a valorii în economia nationala.


RASPUNSURI LA TESTELE DE AUTOVERIFICARE 4.1 c; 4.2 a; 4.3 b; 4.4 c; 4.5 e. Nota: fiecare întrebare este evaluata cu câte 2 puncte. Nota 10,00 se

obtine prin însumarea celor 10 puncte.

CAPITOLUL 5

METODA DE STUDIU

CUPRINS 5.1 Metoda stiintifica de studiu 5.2 Abordarea istorica 5.3 Abordarea sistemica 5.4 Abstractizarea stiintifica 5.5 Masurarea 5.6 Stiinta si disciplina Finantele întreprinderii 5.7 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Metoda de studiu Abordarea istorica, sistemica Abstractizarea stiintifica Functiunea financiara Functia financiara Metoda inductiva si deductiva Modele de redare a realitatii financiare Masurarea cu ajutorul etalonului monetar Stiinta financiara Disciplina universitara a finantelor Procedee didactice în finantele întreprinderii

Metoda de studiu

5.1 Metoda stiintifica de studiu

Investigarea obiectului de studiu, FENOMENUL REPARTITIEI FINANCIARE si MANAGEMENTUL FINANCIAR la nivel de întreprindere, presupune existenta si utilizarea unei metode stiintifice de studiu, completata cu metode, instrumente si procedee didactice, specifice disciplinelor din învatamântul superior economic.

Definitia 5.1

Metoda stiintifica asigura, prin procedeele si instrumentele utilizate, desprinderea din realitatea economica si introducerea în teoria stiintifica a regularitatilor, principiilor si legilor care determina si guverneaza fenomenul financiar la nivel de întreprindere.

Un prim procedeu de cercetare a fenomenului financiar este

ABORDAREA ISTORICA, procedeu prin care se analizeaza evolutia în timp a fenomenului în cauza; din prezentarea acestei evolutii rezulta atât dezvoltarea cantitativa a fenomenului financiar la nivel de întreprindere, cât si schimbarile calitative intervenite în timp.

ABORDAREA SISTEMICA, folosita deja în capitolele precedente, ne apropie de întelegerea cauzelor care fac posibila aducerea întreprinderii, ca sistem biosocial, în starea de repartitie. Liniile de forta care unesc elementele materiale ale sistemului si pe acesta cu mediul exterior firmei explica starea dinamica a repartitiei, precum si celelalte stari dinamice ale întreprinderii.

Nu vom neglija nici procedeul ABSTRACTIZARII STIINTIFICE prin intermediul caruia, plecând de la realitatea economica, ajungem la modelele tip simbol, trecând prin modelele imitativ si index (daca folosim metoda de studiu inductiva). Daca recurgem la metoda deductiva, aplicam modelele demonstrate deja la fenomenul financiar, considerând modelele respective ca adevarate si pentru domeniul financiar.

Metoda stiintifica de studiu practicata de finantele întreprinderii (F.I.) rezulta si din cooperarea cu disciplinele economice teoretice si aplicative, cu disciplinele provenite din stiintele naturii, cu matematica, informatica etc. (vezi fig. nr. 5.1).

Baza teoretica, sub forma de principii, concepte generale, legi, este asigurata de Economia politica si Finantele generale (publice). Pentru investigarea concreta a fenomenului financiar la nivel de întreprindere, Finantele întreprinderii utilizeaza metode proprii, precum si instrumente si procedee folosite de discipline si stiinte ca Moneda, Contabilitatea, Economiile de ramura, Managementul, Marketingul etc.

Procedee de abordare a fenomenului microfinanciar

Cooperarea cu alte discipline pentru metode de studiu


Figura nr. 5.1

Finantele întreprinderii utilizeaza, de asemenea, numeroase modele

sintetizate de stiintele naturii si ale societatii. Daca aceste modele ne ajuta sa punem în evidenta legaturile interne ale fenomenului financiar, tratarea sa integrativa nu este posibila fara a apela la modelele si metodele ciberneticii, ale abordarii sistemice.

Informatica si forma sa concreta, Birotica, asigura metodele si

tehnica pentru obtinerea rapida a informatiilor de natura financiara, "materia prima" pentru deciziile financiare, pentru conducerea prin finante a întreprinderii (managementul financiar).

Metoda de studiu

5.2 Abordarea istorica

Orice fenomen social, si chiar cele fizice, chimice, biologice, au "o traire în timp"; starea prezenta a fenomenului cercetat este rezultatul unei evolutii pe traseul unei "sageti a timpului" (vezi Cadrul 5.1). Pentru a întelege continutul si cauzele acestui fenomen al repartitiei financiare la nivel de întreprindere, se impune, chiar pe scurt, sa urmarim momentele istorice cele mai importante care au dus la conturarea fenomenului în cauza si a stiintei financiare.

Cadru 5.1

Lucian Blaga: "Nu se poate îndeajuns sublinia importanta punctului de vedere istoric, când e vorba de a se pune în lumina stiinta si structura gândirii stiintifice".

Sesizarea fenomenului de repartitie financiara la nivel de

întreprindere o datoram lui H. Fayol (1841-1926). În lucrarea sa Administration industrielle et générale el separa o functiune distincta a întreprinderii, functiunea financiar-contabila. Aceasta functiune s-a conturat o data cu formarea întreprinderii de tip capitalist si cu amplificarea efortului financiar pentru dotarea aparatului de productie.

Înainte de 1950, rolul principal al functiunii financiare era "de a cauta si obtine fonduri". Dupa 1950, atentia a fost îndreptata spre "utilizarea eficienta" a fondurilor, pentru ca, în prezent, întreaga gestiune a întreprinderii sa fie privita prin prisma functiunii financiare si realizata pe baza de bugete de natura financiar-monetara.

Aceste schimbari au pregatit si aparitia Finantelor întreprinderii, ca stiinta si disciplina universitara distincta. (vezi figura nr. 5.2).

Figura nr. 5.2

Evolutie pe “sageata timpului”

Începuturile cercetarii fenomenului micro-financiar Aparitia Finantelor întreprinderii ca disciplina


Cuplarea functiunii financiare cu cea contabila a adus activitatii financiare atât avantaje, cât si dezavantaje:

Avantaje

Contabilitatea ajuta cunoasterea, la un moment dat, a starii financiare a unitatii economice si urmareste desfasurarea cantitativa a fenomenului financiar.

Dezavantaje

A subordonat excesiv atât activitatea financiara în sine, cât si conducerea acestui proces vital pentru unitatea economica, limitând rolul financiarului în procesul de fundamentare si realizare a deciziilor economice.

Sesizându-se importanta functiunii financiare si minusurile cuplarii cu activitatea contabila, în întreprinderea moderna activitatea financiara ocupa un loc propriu în stafful acesteia (vezi Cadrul 5.2).

Rolul functiunii financiare s-a accentuat, mai ales dupa anul 1974. Acum mediul economic, financiar, monetar, care înconjoara întreprinderea, a devenit total neprotejat, incert si destabilizant, o data cu largirea sa de la un cadru regional la unul national si, mai departe, la un cadru international.

Cadrul 5.2

Pierre Conso: Functiunea financiara ocupa un loc esential. Misiunea sa principala este de a conduce politica generala a firmei. De aceea, directorul general nu deleaga niciodata în întregime aceasta functiune. (La gestion financière de l' entreprise, Dunod, Paris).

Însusi managerul se schimba, profilul sau fiind prin excelenta axat

pe marketing si negociere, piata financiara ocupându-i o parte tot mai mare din programul sau de lucru zilnic.

Istoric vorbind, functiunea financiara a înregistrat o evolutie atât în plan cantitativ, cât si calitativ. Financiarul a depasit statutul sau de "cautator de fonduri", el devenind partener în conducerea efectiva a activitatii economice din întreprinderea moderna. Aceste schimbari au intrat în continutul actual al fenomenului financiar, facându-l deosebit de complex.

Finantele - un loc distinct în stafful firmei

Financiarul - partener la conducerea firmei

Metoda de studiu

5.3 Abordarea sistemica

Caracterul deosebit de complex, pe care fenomenul repartitiei financiare la nivel de întreprindere l-a capatat pe parcursul dezvoltarii sale istorice, ne impune sa apelam la o metoda moderna de studiu, metoda abordarii sistemice (vezi Cadrul 5.3).

Cadrul 5.3

Ilie Pârvu: Evolutia cunoasterii stiintifice a impus trecerea de la modelul clasic, analitic, la modelul sintetic de gândire. Acest model a fost posibil prin aparitia unor disciplin e stiintifice cu profil prin excelenta integrativ: cibernetica, teoria sistemelor, teoria comunicatiei, semiotica. I. Pârvu, Istoria stiintei.

Acest mod de a pune problema ne ajuta sa interpretam fenomenul

pe viu, în relatie permanenta cu realitatea economica, financiara, monetara, sociala din mediul care înconjoara întreprinderea.

Totodata, tratarea sistemica ne permite sa realizam un transfer de metode, principii, instrumente de la disciplinele integrative, dar si de la disciplinele care studiaza segmentele mediului economico-social cu care vine în contact repartitia financiara si fenomenul financiar din întreprindere în ansamblul sau.

Aceasta conditionare este pusa în relief cel mai bine prin utilizarea relatiei de functie (vezi figura nr. 5.3).

Figura nr. 5.3

f y x

Fenomenul cercetat, cel financiar, este în postura de variabila

dependenta (y), în timp ce mediul economic (productie, consum) în postura de variabila independenta (x). Prin acest procedeu (figura nr. 5.3) constatam ca fenomenul nostru se dezvolta cantitativ printr-o conditionare directa cu celelalte fenomene, impunându-se o extindere a cercetarii spre continutul fenomenelor cu care repartitia financiara este în relatia tip functie:

Deviz investitie = f (Consum); Profit = f (Productie)

Interpretarea integrativa a fenomenului microfinanciar

Conditionarea cantitativa a fenomenului microfinanciar


Întrucât fenomenul financiar modern participa la conducerea activitatii economice, prin conexiuni inverse de tip negativ (-∆) - cu scopul de a tempera fenomenele economice - si prin conexiuni inverse pozitive (+∆) - cu scopul de a amplifica activitatile economice - va trebui sa introducem în metoda de studiu si modelele de tip cibernetic (figura nr. 5.4.). În acest model, rezultatele (y) sunt functie de intrari (x), dar si de calitatea structurii de transformare (A), calitate data de coeficientul de transformare (a), precum si de factorul timp (dt):

Relatia 5.1 y = f (x, a) dt

Utilizând acest model, punem mai bine în evidenta contributia activitatii financiare la functionarea sistemului întreprindere. Fiind prezenta în cuprinsul conexiunii inverse a acestui sistem, activitatea financiara contribuie la modificarea intrarilor (x) si la corectarea coeficientului de transformare (a).

Figura nr. 5.4

Totodata, având contacte directe cu fenomenul monetar, activitatea financiara din întreprindere impune respectarea dimensiunii timp în activitatea economica, dimensiune redata, în special, prin evolutia dinamica a etalo nului monetar. De aceea, în dimensionarea valorii repartizata prin finante, se va face apel la modelul valorii actualizate.

Aceeasi tratare integrativa ne va impune sa apelam la indicatorii de elasticitate, indicatori care redau relatia de dependenta cantitativ-calitativa dintre modificarea unui factor economic (Q) si modificarea fenomenului financiar, F (vezi relatia 5.2).

Respectarea dimensiunii timp a fenomenului

Conexiunile inverse pozitive si negative

Metoda de studiu

Relatia nr. 5.2

∆Q/Q --------> ∆F/F

5.4 Abstractizarea stiintifica

Realitatea economica intra în constiinta si comportamentul nostru prin modele. De aceea, misiunea metodei de studiu este, în principal, de a sintetiza cât mai multe modele despre fenomenul financiar sau (si) de a aplica unele modele deja existente în alte stiinte la realitatea financiara din întreprindere. Aceasta misiune se realizeaza prin:

a) procedeele cunoasterii inductive; b) procedeele cunoasterii deductive.

Exemplificam aceste procedee pentru realitatea econom ica din întreprindere (vezi figura nr. 5.5).

Figura nr. 5.5

Conceptele (întreprindere, finante, profit etc.), formulele

matematice (deviz, functii etc.)., legile, definitiile toate modelele de tip simbol îsi au originea în realitate si ajung în meseria de economist pe baza abstractizarii. Calitatea lor în privinta expresivitatii si a influentarii comportamentului depinde si de talentul celui care a construit modelul tip simbol, dar si al celui care corecteaza permanent acest model prin reîntoarceri la realitate. În acest mod, cel care învata "nu retine numai cuvinte", ci îsi cizeleaza permanent notiunile atât de abstracte care abunda în stiintele si disciplinele economice cu ajutorul modelului ostensiv, model prin care se realizeaza contactul periodic cu fenomenul real aflat în schimbare rapida.

Cunoasterea inductiva si cunoasterea deductiva

Produsul abstractizarii: modele simbol


Tot atât de sensibila este si metoda deductiva. A încadra o realitate complexa într-un model (precum cel cibernetic folosit în exemplul anterior) seamana mult cu procedeul utilizat de Procust, tâlharul din Atica (vezi Asocierea 5.1). În mod sigur, prin metoda deductiva se pierde sau se adauga ceva care nu apartine 100% fenomenului care se interpreteaza cu ajutorul unui model tip simbol, împrumutat de la alt domeniu.

Asocierea 5.1

Procust, dupa ce-i jefuia pe calatori, îi culca pe cei înalti într-un pat mic, retezându-le din picioare, ca sa încapa în el; pe cei scunzi îi culca într-un pat mare, zdrobindu-le madularele, ca sa-i întinda în toata lungimea lui.

Si în acest caz, maiestria didactica si stiintifica joaca un rol esential

pentru calitatea învatarii si formarii elementelor de sprijin ale meseriei de economist în domeniul financiar. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât în limbajul economic si cel pur financiar se utilizeaza numeroase concepte împrumutate din alte domenii sau construite din cuvinte care acolo au alta semnificatie (mijloc fix, mijloace circulante, amortizare etc.).

Trebuie sa atragem atentia si asupra schimbarii în timp a semnificatiei unui termen; chiar continutul activitatii financiare s-a modificat, de la activitatea de a cauta si aduce fonduri, la cea de participare la conducerea activitatii economice din întreprindere!

În toate aceste cazuri, vom proceda la avizarea cititorului si la educarea lui în sensul cel mai apropiat de evolutia realitatii financiare.

5.5 Masurarea

Putem spune ca omul si-a început drumul greu al cunoasterii cu

operatiunea de masurare. "Pentru ca atunci când putem masura marimea despre care vorbim , remarca celebrul Lord Kelvin (William Thompson) si o putem exprima printr-un numar, atunci noi stim ceva despre ea; masurarea poate constitui un început de cunoastere în ideile noastre, catre nivelul de stiinta, indiferent despre ce chestiune este vorba" (vezi Cadrul 5.4).

Cadrul 5.4

Compania care a plasat primul cablu transatlantic de telegraf a angajat un tânar inginer, W. Thompson, drept consultant. Pentru a rezolva unele probleme legate de acest proiect, el a facut numeroase masuratori de precizie. Aceasta experienta l-a ajutat sa-si formuleze conceptia citata în acest paragraf.

Rolul maiestriei didactice si stiintifice

Masurarea - primul pas în cercetarea unui fenomen

Metoda de studiu

Nici fenomenul financiar nu poate face exceptie. Repartitia financiara are o dimensiune valorica cantitativa pe care trebuie sa o cunoastem.

Masurarea în domeniul financiar are drept obiectiv valoarea

repartizata financiar. Actiunea de masurare va folosi etalonul monetar. Cu ajutorul etalonului monetar se va da o forma vizibila valorii ce se repartizeaza în întreprindere, forma care apare sub denumirea de pret.

Aceasta informatie despre valoare cuprinde:

Informatia de pret - o parte neutra ce rezulta din comparatia valorii din bunul evaluat cu

valoarea-etalon (ex. 1.000); - o parte variabila, etalonul monetar, care da semnificatia de valoare

(ex. leu, dolar).

Deci, rezultatul masurarii, pretul, reprezinta un numar care înmulteste un etalon.

Relatia 5.2

PRET = 1000 x Leu etalon.

Utilizarea etalonului monetar de catre metoda de studiu a finantelor întreprinderii are urmatoarele rezultate:

Relatia 5.3

PRODUCTIE produse : etalon = venituri sau n x leu etalon

CONSUM serviciu : etalon = cheltuieli sau m x leu etalon

În prezent, modificarea rapida a etaloanelor monetare sub influenta unor factori foarte diversi a dus la schimbarea radicala a semnificatiei informatiei privind valoarea. Pretul devine o informatie în care un numar înmulteste un etalon monetar în miscare (vezi graficul urmator).

Valoarea - obiectul masurarii


Avertizare

Introducând în actiunea de masurare un etalon aflat în permanenta modificare cantitativa, semnificatia despre valoare se modifica zilnic, în cazul leului, sau la fiecare secunda, în cazul etalonului dolar sau etalonului euro!

Figura nr. 5.6

Finantele întreprinderii utilizeaza si cea de-a doua componenta a

categoriei de moneda, semnul monetar (banesc). Aceasta utilizare se refera la folosirea semnelor banesti pentru a vehicula informatia valorica referitoare la fondurile repartizate spre actiunile si persoanele beneficiare ale repartitiei financiare.

Valoarea repartizata pe destinatii se "varsa" în masa de bani semn pusi în circulatie de sistemul bancar (vezi figura nr. 5.6). Banii-semn încarcati cu informatia vr' (valoare redata prin etalon si repartizata financiar) vor vehicula fondul financiar si vor functiona ca mijloc de plata si mijloc de schimb, definitivând repartitia.

Utilizarea semnului banesc în miscarea valorii

Metoda de studiu

Masurarea reda fenomenul financiar sub forma atât de abstracta (si de contestata!) a unei cifre; a unei cifre urmate de un etalon monetar. Trebuie ca utilizatorul sa cunoasca foarte bine semnificatia etalonului care urmeaza cifrei, mai cu seama acum, când etalonul monetar este reprezentat de puterea de cumparare corespunzatoare unitatii monetare. Acest etalon reda, la nivelul unitatii monetare (leu, dolar, euro etc.), structura si evolutia Produsului Intern Brut (vezi figura nr. 5.7).

Figura nr. 5.7

Pentru a mari atractivitatea rezultatelor masuratorii, dar si ale

cercetarii logice, metoda de studiu si procedeele didactice recomanda utilizarea frecventa a exprimarii grafice a fenomenului financiar.

Graficul reda evolutia cantitativa, în timp, a fenomenului analizat si corelatia cu alti factori (vezi figura nr. 5.8). Totodata, el reda si aspectele structurale ale fenomenului (componente, factori de influentare etc.).

Figura nr. 5.8

cost

profit

Etalonul monetar actual: puterea de cumparare

Exprimarea grafica a fenomenului microfinanciar


Metoda de studiu aplicata fenomenului financiar utilizeaza si alte procedee pentru a cunoaste continutul si semnificatia fenomenului financiar (sondaje, metode de stimulare a creativitatii, jocuri economice, jocuri de conducere etc.).

5.6 Stiinta si disciplina Finantele întreprinderii

Ca urmare a aplicarii metodei de studiu la fenomenul financiar din

întreprindere se desprind din realitate concepte, legi, principii, regularitati, relatii matematice; toate vor intra în continutul stiintei "FINANTELE ÎNTREPRINDERII" .

Lucrul acesta este deosebit de util; avem rezultatul investigarii unei parti a realitatii din întreprindere, starea de repartitie în care intra sistemul respectiv. Cauze, relatii cauzale, legi, ipoteze se strâng în baza de date a stiintei.

Dar numai cei avizati în domeniul financiar pot întelege acest rezultat; el este arid, puternic abstractizat si matematizat (figura nr. 5.9).

Figura nr. 5.9

Pentru a ajunge în amfiteatru si, mai departe, în meseria de

economist, acest rezultat "atât de pretios" trebuie sa parcurga înca doua etape:

1. Etapa gradinaritului, în care numerosi oameni de stiinta cultiva paradigmele de baza ale stiintei, facându-le aplicabile (ei descopera tehnologii si instrumente de aplicare, dar si anomalii) si

2. Etapa didactica. Aici intra în rol profesorul, cu talentul sau didactic , care face accesibil continutul stiintei si- l disciplineaza pe student, facându-l adeptul principiilor si legilor desprinse din fenomenul cercetat.

Produsul metodei de studiu - stiinta

Metoda de studiu

Asocierile cu fenomene si modele cunoscute, marirea si concentrarea atentiei prin instrumente si procedee grafice, sonore, video (si chiar artistice!) fac posibila implementarea în memoria auditoriului a conceptelor, legilor, relatiilor cauzale ce caracterizeaza fenomenul financiar.

Dar disciplina universitara nu se rezuma doar la a face credibila teoria stiintifica. Ea îsi propune sa sintetizeze si tehnologia de lucru pentru cel care, odata învatat, porneste la înfaptuirea concreta a repartitiei financiare.

Având în vedere schimbarea în timp a continutului fenomenului financiar (el cuprinzând si implicarea activitatii financiare în conducerea activitatii economice), disciplina universitara Finantele întreprinderii mijloceste si angajarea specialistului financiar în procesele decizionale din fiecare unitate economica (vezi Cadrul 5.5).

Cadrul 5.5

În primul rând, se desprind etapele, principiile, tehnicile de fundamentare, adoptare si realizare a deciziilor de natura financiara. Este forma concreta de manifestare a profesiei de economist financiar.

În al doilea rând, se prezinta modul în care activitatea financiara participa la fundamentarea, adoptarea si realizarea celor mai importante decizii economice si tehnice din întreprindere (productie, dezvoltare, transformare).

Acest capitol poate sa para prea greu; el ar trebui sa stea, tot atât de

bine, si la sfârsitul lucrarii, adica acolo unde se observa mai bine ce procedee s-au folosit pentru a cunoaste si practica activitatea de repartitie financiara. Iesirea din acest impas este posibila: cititi acest capitol acum, precum si la sfârsitul întregului manual. Va dorim succes!


Modelul orientarii în privinta studiului se gaseste la finalul capitolului 1.

Sinteza tehno-logiei de lucru si a proceselor decizionale



• Care este rolul metodei stiintifice de studiu în cunoasterea unui fenomen economic? • Cum apreciati rolul abordarii istorice în cunoasterea fenomenului microfinanciar? • Abordarea sistemica complica întelegerea sau este un procedeu ce se conformeaza

realitatii? • Ce modele se utilizeaza în cercetarea activitatii economice si financiare din întreprindere

si care este gradul de abstractizare al acestor modele? • Ce rol are masurarea în cunoasterea unui fenomen? • Cum si cu ce masuram fenomenul microfinanciar? • Prin ce metode didactice se transforma stiinta financiara în disciplina universitara?


5.1 Care dintre procedeele de investigare a obiectului de studiu al disciplinei Finantele întreprinderii realizeaza modelele tip iconic, index si simbol:

a) abordarea istorica; b) abordarea sistemica; c) abstractizarea stiintifica; d) masurarea; e) reprezentarea grafica.

5.2 Care din urmatoarele schimbari a aparut dupa 1974 în functiunea

financiara a întreprinderii: a) rol în cautarea si obtinerea de fonduri; b) rol în gestionarea prin bugete a întregii activitati; c) rol în utilizarea eficace a fondurilor; d) rol în cunoasterea mediului intern.

5.3 În care dintre componentele sistemului întreprindere, ca sistem

cibernetic, se afla localizata activitatea financiara: a) intrarile, X; b) iesirile-rezultate, Y; c) conexiunea de autoreglare, +/- ? X; A; d) structura de transformare, A.

5.4 Care dintre modelele urmatoare este cel mai apropiat de forma

realitatii economice: a) simbol; b) iconic; c) index; d) matematic; e) definitie.

5.5 Rezultatul masurarii valorii este o informatie compusa. Care din

componentele sale da sens informatiei monetare despre valoare: a) pret; b) etalon; c) numar ; d) cheltuiala.

Metoda de studiu


5.1 Corectarea masurarii prin bani

Declansarea inflatiei în economia noastra impune corectarea informatiei banesti privind valoarea. Aceasta, exprimata printr-un numar care înmulteste etalonul, a avut urmatoarea evolutie:

1989 1991 1992 1996 1997 2002 1 pâine 4 lei 12 lei 20 lei 500 lei 1300 lei 3500 lei sal. min. 2000 lei 4000 lei 10000 lei 97000 lei 150000 lei 3500 lei

Pe baza acestor date si a evolutiei lor viitoare, realizati o dezbatere

privind etalonul monetar si modalitatile de corectare a rezultatului masurarii prin bani.

5.2 Vulnerabilitatea ... dolarului

Dolarul, ca etalon international, se afla si el într-o continua eroziune inflationista. De aceea, utilizarea sa trebuie însotita de o corectare periodica.

Indicele preturilor de consum în SUA a evoluat astfel:

1995 = 100%; 1997 = 105,3%; 1999 = 109,3%; 2001 = 116,3% ...........

Comentati aceste cifre si propuneti masuri de corectare a masurarii valorii cu ajutorul dolarului etalon.

5.3 Referat

Pornind de la procedeele de cercetare a unui fenomen economic, realizati un scurt referat privind cunostintele posibil de desprins din fenomenul analizat (o activitate economica, activitatea unui serviciu financiar, activitatea unui serviciu de contabilitate etc.). Reliefati rolul complementar al diferitelor procedee de cercetare.


5.4 Dezbatere

Abordarea istorica a fenomenelor economice a fost o perioada de timp abandonata, considerându-se a avea o semnificatie redusa si un aport limitat la elucidarea aspectelor de continut. Metoda este însa utilizata si de stiintele fizice (modelul marii explozii initiale), de biologie (evolutia speciilor) etc. Dezbateti aceste cazuri si posibilitatea aplicarii metodei respective, precum si a celorlalte tipuri de abordari, la fenomenul microfinanciar.

5.5 Teme pentru cercetarea stiintifica

Metoda de studiu poate fi obiect de cercetare stiintifica, dar si aplicativa, de verificare a diferitelor modele la fenomenul micro-financiar concret:

- Avantajele si dezavantajele abordarii istorice a fenomenului

microfinanciar pe exemplul firmelor din România (în diferite perioade ale evolutiei economiei românesti);

- Abordarea sistemica a fenomenului microfinanciar dintr-o firma privata;

- Abstractizarea stiintifica a fenomenului repartitiei profitului;

- Efecte perturbatorii în masurarea si comunicarea valorii în conditiile fluctuarii accentuate a etaloanelor monetare;

- Tipuri de grafice utilizabile în redarea fenomenului microfinanciar;

- Contributia informatizarii la cunoasterea si conducerea fenomenului microfinanciar.

Metoda de studiu

RASPUNSURI LA TESTELE DE AUTOVERIFICARE 5.1 c; 5.2 b; 5.3 c; 5.4 b; 5.5 b.

Nota: fiecare întrebare este evaluata cu 2 puncte. Nota 10,00 este realizata în conditiile în care raspundeti corect la toate întrebarile.

CAPITOLUL 6

UNIVERSUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

CUPRINS

6.1 Motivatia intrarii întreprinderii în starea de repartitie 6.2 Structura universului financiar al firmei 6.3 Activitatea financiara


CONCEPTE

Formarea, refacerea, dezvoltarea si lichidarea structurii de productie Repartitia financiara I si II Legaturi informationale de tip calitativ Legaturi financiare de tip cantitativ Universul financiar al întreprinderii Operatiuni financiare elementare Informatia financiara Decizia financiara privind consumul Decizia financiara privind productia Reproiectarea de tip financiar

Universul financiar al întreprinderii

6.1 Motivatia intrarii întreprinderii în starea de repartitie

Întreprinderea, ca sistem complex, se comporta, asa cum am vazut

înca din capitolul 3, ca un sistem aflat departe de echilibru. Aceasta caracteristica o încadreaza în mare parte în categoria sistemelor vii, sisteme care îsi pastreaza pozitia departe de echilibru si ordine interna prin atragerea de entropie joasa din mediul extern.

Pentru economia sistemului întreprindere fenomenul nu difera mult, ca principiu, de fenomenul care are loc în celula vie (vezi Cadrul 6.1).

Cadrul 6.1

Biochimia considera ca pentru economia metabolismului din celula este nevoie de urmatoarele: substanta, pentru a o folosi la sinteza compusilor necesari pentru formarea structurii sale; energie, pentru exercitarea functiilor sale; informatie pentru a conduce procesele metabolice si pentru a se adapta la mediul înconjurator.

Pentru a exista ca sistem, întreprinderea trebuie sa treaca, în primul

rând, printr-un proces de CONSUM. În acest proces , componentele sale (om, activele corporale, activele circulante, fondul de informatii si mediul natural intern) se formeaza, se refac, se dezvolta. Fiecare din aceste operatii presupune o motivatie care tine de mecanismul intern al întreprinderii sau este o consecinta a contactului unitatii economice cu fortele din mediul natural încon jurator si din cel social.

Formarea firmei

Sub presiunea necesitatilor de pe piata se adopta decizia înfiintarii unei capacitati de productie sub forma de întreprindere. În economia noastra, întreprinderea se încadreaza în categoriile de societate comerciala sau regie autonoma.

Societatea comerciala (pe actiuni, cu raspundere limitata etc.) are o autonomie financiara si functionala maxima si exista într-o diversitate de forme, în privinta proprietatii (de stat, privata, mixta, straina).

Regia autonoma este forma de organizare a întreprinderilor care ramân 100% în proprietatea statului. Ele sunt autonome din punct de vedere functional, dar au un regim specific în privinta relatiilor financiare cu administratia de stat: primesc subventii, în cazul când înregistreaza pierderi si varsa la buget profitul ce depaseste unele necesitati interne.

Întreprinderea - sistem departe de echilibru

Consumul - primul proces în care intra un sistem

Formele de existenta a unei întreprinderi


Refacerea firmei

Pentru întreprinderile în functiune, aceasta operatiune se impune permanent. Dupa fiecare proces de productie, elementele sale ies "slabite", ele cedând o parte mai mica sau mai mare din potentialul acumulat anterior (vezi figura nr. 6.1).

Figura nr. 6.1

Potentialul cedat sub forma de servicii intra în compozitia valorica a

produselor; de aceea, reluarea unui nou proces de productie nu mai este posibila fara o noua "aprovizionare" cu valoare prin intermediul unui proces de consum.

Dezvoltarea firmei

Fara a diferi prea mult de actiunea de formare, dezvoltarea presupune o adaptare cantitativa si calitativa la evolutia cererii de pe piata. În unele cazuri dezvoltarea solicita si reprofilarea, schimbarea de structura sau modernizarea întreprinderii. Toate aceste operatiuni sunt realizabile tot printr-un proces de consum.

Procesul de consum cerut de aceste operatiuni poate fi amplificat de

efectele distructive ale unor factori naturali sau de efectele economico-sociale ale fluctuarii cererii, uzurii morale, greve, somaj, inflatie etc.

Din cele relatate mai sus, ne convingem ca sistemul biosocial al întreprinderii trebuie sa intre periodic într-un proces de consum pentru a-si forma, reface, dezvolta componentele sale materiale (vezi figura nr.6.2).

Consumul asigura forma-rea, refacerea, dezvoltarea


Figura nr. 6.2

Procesul de consum solicitat de structura întreprinderii presupune, în mod obiectiv, un proces de repartitie financiara. Aceasta repartitie dirijeaza spre consumul respectiv valoarea conservata în produse si servicii.

Concluzia 6.1

Necesitatea existentei la nivel de întreprindere a unui proces de consum fundamenteaza

organizarea obligatorie a repartitiei financiare între sursele de fonduri si respectivul proces de consum.

Odata pregatita, structura de productie intra într-un nou proces de

productie. Dirijarea de potential natural si economic pentru transformarea si conservarea în produse solicita, de asemenea, existenta repartitiei financiare între sursele de potential (structura de productie, mediul natural, societatea) si locurile de munca.

De aceasta repartitie depinde fructificarea corecta a factorilor de productie (a serviciilor conservate prin procesul de consum), precum si marimea rezultatelor financiare (vezi figura nr. 6.3).

Concluzia 6.2

Desfasurarea procesului de productie solicita, în mod obiectiv, activitatea de repartitie financiara între sursele de potential (valoare) si respectivul proces de productie.

Pregatita de consum, firma intra în procesul de productie


Figura nr. 6.3

Un aspect deosebit îl reprezinta procesul complex de lichidare. Acest proces determina, la nivelul firmei:

1. activitati economice tip consum (pentru pregatirea firmei în vederea lichidarii – formarea si activitatea comisiilor de experti, activitati de desamblare, pregatirea pentru vânzare etc.);

2. activitati tip productie (valorificarea activelor si achitarea

obligatiilor catre salariati, creditori, fisc etc.).

Ambele tipuri de activitati, tip consum si tip productie, determinate de procesul complex de lichidare, impun existenta activitatii de repartitie financiara

Repartitia financiara este ceruta si de procesele complexe care au loc în societate si în mediul natural înconjurator (productie, consum, lichidare). Ea trebuie sa asigure resurse pentru aceste procese, potential economic (valoare) din rezultatele proceselor din întreprindere.


6.2 Structura universului financiar al firmei

Pentru a cunoaste amploarea fenomenului repartitiei financiare la nivel micro nu este suficient sa cercetam numai universul intern al întreprinderii. Cercetarea trebuie sa ia în considerare si ansamblul economiei nationale, precum si relatiile economice si financiare internationale.

În aceste conditii, universul financiar al întreprinderii cuprinde totalitatea legaturilor de repartitie din interiorul acesteia, precum si a legaturilor de repartitie cu economia nationala si economia mondiala.

Vizualizând aceste legaturi, constatam ca un adevarat câmp de forte intersecteaza întreprinderea aflata în starile de consum, productie sau lichidare. Aceste linii de forta contin în ele informatia genetica, cea care da aspectele calitative ale repartitiei financiare (vezi Cadrul 6.2).

Cadrul 6.2

Ultimele cercetari genetice sugereaza existenta unui câmp energetic matrice, organizator

pentru informatia genetica. Nu celula de ADN detine primul loc în transmiterea informatiei respective, ea având doar rolul de suport material pentru câmpul energetic din jurul sau, câmp care are rolul principal în transmiterea informatiei genetice.

Cercetarea acestor linii de forta, a mesajelor calitative pe care le

contin, ne ajuta sa întelegem continutul fenomenului repartitiei financiare din întreprindere.

Atentionare

Pentru a realiza acest act de cunoastere, apelam la metoda stiintifica de studiu, si anume la procedeul de abstractizare cu ajutorul diferitelor categorii de modele.

Vom proceda la identificarea acestor legaturi în cazul repartitiei

aflate în fata procesului de consum (I) si în cazul repartitiei aflate în fata procesului de productie (II). Pe baza unei documentari "pe viu" la o societate comerciala, construim modele tip index si tip simbol pentru repartitia financiara.

Legaturile financiare interne si ex-terne firmei


Modele tip iconic

Starea de consum. Prezenti într-o întreprindere, constatam, pentru început, preocuparea serviciului financiar de a intra în legatura cu unitatea care va realiza lucrarile de investitii pentru refacerea activelor corporale, spre exemplu. Concomitent, se stabilesc legaturi cu banca pentru contractarea unui credit de 100 mil. lei si se repartizeaza în acelasi scop o parte din profit. Se achita impozitul pe profit, se platesc dobânzile catre banci în suma de 5 mil. lei si se constituie fonduri de rezerva de 20 mil. lei.

Starea de productie. Acelasi serviciu financiar avizeaza solicitarile de materiale si salarii, cotele de amortizare etc. Concomitent, apar activitati prin intermediul carora se negociaza pretul de vânzare si se fac estimari privind volumul si valoarea realizarilor pe piata interna si internationala, în lei si în dolari. Din valoarea estimata se scad cheltuielile previzionate, obtinându-se profitul previzibil de circa 1 mild. lei.

Model tip index

Din aceasta dubla realitate economica vom încerca sa desprindem

universul legaturilor financiare din interiorul si din afara întreprinderii (modele tip index).

Modelele tip index, redate în fig. nr. 6.4, ne introduc deja în continutul ascuns al fenomenului financiar, adica spre cauzele care pun întreprinderea în starea de repartitie.

Aceste cauze tin de existenta noastra naturala si sociala, de trecerea sistemului întreprindere prin starea de consum, de productie sau de lichidare. Aceste cauze transmit mesaje prin legaturile de tip informational si prin legaturile tip cantitativ. Repartitia I

Din modelul imitativ (iconic) redat mai sus, starea de consum a firmei determina urmatoarele tipuri de legaturi de repartitie financiare:

- legaturi de repartitie financiara, care alimenteaza cu valoare

procesul de consum din întreprindere, societate si mediu l natural înconjurator (I a);

- legaturi de repartitie financiara care aduc fonduri financiare din

surse sit uate în întreprindere, societate si mediul natural înconjurator (I b).

Legaturi pentru a realiza procesul de consum

Legaturi pentru a realiza procesul de productie

De la realitatea economica la modelul tip index


Aceste legaturi de tip câmp, Ia si Ib, (care transmit informatiile calitative ale repartitiei) sunt dublate de legaturi tip cantitativ prin care circula efectiv fondurile repartizate, Iac si Ibc (redate cu linie groasa, fara sageti).

Figura nr. 6.4 I

Repartitia II Daca luam în considerare starea de productie a întreprinderii, atunci sistemul de legaturi de repartit ie financiara cuprinde: - legaturi de repartitie financiara spre procesul de productie din

întreprindere si catre piata (IIa); - legaturi de repartitie financiara spre furnizorii de valoare (potential

tip servicii) din unitate, din societate si din mediul natural înconjurator (IIb). Si în cazul repartitiei care precede productia, legaturile tip câmp

sunt completate cu legaturi cantitative prin care circula valoarea destinata productiei (IIbc) si valoarea obtinuta în productie si recunoscuta de piata (IIac), legaturi redate prin linie groasa, fara sageata.

Figura nr. 6.4 II


Cercetarea nu se poate încheia cu precizarea acestor legaturi; este nevoie de modele tip simbol. Ele ne vor conduce spre concepte, principii, relatii matematice, definitii.

Modele tip simbol

Legaturile informationale Legaturile cantitative Legaturile tip câmp poarta în ele informatia specifica repartitiei financiare. Daca patrun-dem în continutul lor, descoperim elementele unor modele de tip simbol: - sensul repartitiei; - principiile repartitiei; - interesele celor angajati în repartitia

financiara; - conditionarea existentei repartitiei finan-

ciare si a proceselor servite de repartitia respectiva.

Aceste legaturi pun în contact, prin intermediul repartitiei financiare, pe furni-zorul de valoare cu transformatorul de valoare. De aceea, aceste legaturi permit sa precizam: - nivelul veniturilor; - nivelul cheltuielilor; - nivelul eficientei economice; - conditia cantitativa a existentei fenome-

nului financiar si a celorlalte procese.

Definitie

Fenomenul financiar este rezultatul unui proces de repartitie a valorii, cu caracter definitiv si care respecta interesele factorilor angajati în mecanismul economiei (producator, consumator, societate, mediu), pe baza unor principii care urmaresc functionarea echilibrata a economiei, a societatii si a mediului natural înconjurator.

Tot în categoria modelelor tip simbol se încadreaza si relatiile

matematice (formule) care redau legaturile cauzale ale fenomenului financiar. Exemplif icam cu unele din formulele sintetizate de stiinta financiara.

Formule

Profit = Σ Q(P - c); Cheltuiala = Σ Chij; Eficienta = Pr / Qc

Pe baza cercetarii întreprinse, putem concluziona ca structura

universului financiar al întreprinderii este formata din: 1. Sistemul întreprindere, aflat în starea de repartitie; 2. Institutiile financiare, bancare, de asigurari, bursa de valori mobiliare,

institutii care coordoneaza consumul centralizat din societate sau formarea si utilizarea unor surse externe întreprinderii (sau piata nationala);

3. Institutii financiare, bancare, de bursa etc. de pe piata internationala.

Structura universului financiar al întreprinderii


Cele trei straturi ale universului financiar al întreprinderii se conditioneaza reciproc, în functie de schimbarile în politica întreprinderii, evolutia pietei interne si externe de capital, costu l accesului la aceste piete, orientarea proprietarului (vezi figura 6.5).

Figura nr. 6.5

Fenomenul repartitiei financiare presupune "popularea" acestui univers al legaturilor si institutiilor cu activitatea propriu -zisa de repartitie financiara, activitate realizata de specialisti în domeniu.

6.3. Activitatea financiara

A întelege necesitatea repartitiei financiare este rolul stiintei; a realiza aceasta repartitie înseamna a transpune în practica principiile desprinse de cercetare. Convinsi de necesitatea repartitiei financiare la nivel de întreprindere, patronii si managerii organizeaza în fiecare unitate un serviciu un birou sau macar un loc de munca cu specific financiar. Activitatea financiara ce se desfasoara aici acopera ambele tipuri de repartitie, cea care precede consumul si cea care precede productia.

Acest lucru se realizeaza în compartimente ca:

Buget; Casierie; Preturi; Decontari; Analize; Control.

Locuri de munca pentru financiari


Atributiile fiecarui compartiment vor fi prezentate pe parcursul lucrarii. În toate aceste compartimente se înfaptuiesc operatiuni elementare care compun munca de repartitie financiara si reprezinta forma vizibila a fenomenului financiar: I Informarea din surse de date din interiorul si din afara unitatii

economice A Prelucrarea de date si analiza informationala financiara R Realizarea de operatiuni concrete de repartitie (alocari de fonduri,

decontari etc.) C Control si analize economico-financiare asupra întregii activitati

economice E Evidenta contabila si operativa a fondurilor financiare si a fluxurilor

financiare D Fundamentarea, adoptarea si realizarea de decizii de natura financiara

Marimea si calitatea fenomenului depind de continutul si intensitatea legaturilor financiare de tip câmp (Li) si de tip cantitativ (Lc). Pe baza acestei constatari, se poate scrie relatia de definitie a activitatii financiare:

Relatia 6.1

Af = f(Lc); f:(Li)

Aceasta dubla conditionare (vezi fig. nr. 6.6) este prezenta în toate

operatiunile financiare si actioneaza în mod necesar.

Figura nr. 6.6

Li

Lc


Pentru a realiza o munca de calitate, serviciul financiar procedeaza la cunoasterea detaliata a acestor doua conditionari înainte de a proceda la adoptarea de decizii de repartitie.

Exemplul 6.1

La întocmirea unui document de repartitie financiara, cum ar fi un ordin de plata a impozitului pe profit, economistul va verifica dubla conditionare din relatia 6.1: în primul rând, se verifica existenta si continutul legaturii Li (existenta obligatiei, a destinatarului corect etc.); în al doilea rând, se va verifica existenta si continutul legaturilor cantitative, Lc (necesarul de varsat, existenta sursei din care se face plata etc.).

Pentru a cunoaste aceste conditionari cantitative si calitative, serviciul financiar îsi organizeaza un segment propriu în cadrul Sistemului informational al întreprinderii, segment specializat în obtinerea informatiilor de tip financiar si care cuprinde: 1. Sursele de date (universul intern, economia nationala, economia

mondiala, obiectivele de politica economica si financiara ale administratiei de stat, cercetarea stiintifica, metodologie si instructiuni);

2. Algoritmii si metodele de prelucrare a datelor pentru obtinerea informatiilor de tip financiar;

3. Principiile de formare si de acces la bancile de informatii financiare;

4. Directiile de utilizare a informatiilor financiare (luarea de decizii, întocmirea de documente, controlul, conducerea activitatii economice, informarea pietei de capital). Modelul general de obtinere a informatiei financiare este de tip

functie. În acest model, informatia financiara este o var iabila dependenta, notata cu y, în timp ce variabila independenta, x, se afla în cadrul proceselor de consum, productie sau lichidare, precum si în continutul obiectivelor de politica economica si financiara:

Relatia 6.2 y = f (consum, productie, lichidare, politica economica)

Acceptând acest mod de a pune problema, constatam ca informatia financiara are un continut care este dependent de procesul la care se refera, influentat, partial, de exigentele activitatii financiare din întreprindere.

Un sistem informational specializat

Modelul general pentru informatia financiara

Componentele sistemului informational financiar


Concluzia 6.3 In munca financiara, obtinerea informatiei este hotarâtoare; informatia ordoneaza

activitatea respectiva si o ajuta sa adopte deciziile specifice repartitiei financiare.

Tipurile de informatii financiare care se utilizeaza în activitatea financiara din întreprindere sunt:

1. Semnalele provenite din universul financiar intern si din cel exterior întreprinderii prin intermediul legaturilor de tip calitativ (Li) se transforma pe baza de modele logice în informatii financiare de tip metodologic (ym). Ele ne arata cum sa procedam pentru a respecta sensul repartitiei, principiile acesteia, interesele celor angajati în repartitia respectiva. Sursele de date sunt reprezentate de legi, hotarâri guvernamentale, instructiuni, metodologii, cercetari stiintifice.

2. Informatiile financiare care definesc repartitia financiara de tipul I (cea care precede consumul). În primul rând, avem rezultatul masurarii valorii (potentialului) care se îndreapta spre procesul de consum sub forma de venituri financiare (yv), din rezultatele proprii (yvp) si din afara întreprinderii (yvn). În al doilea rând, evidentiem valoarea conservata prin consum în structura întreprinderii (ycp) sub forma de cheltuieli financiare si redistribuita pentru consumul în afara întreprinderii, sub forma de obligatii financiare (yco). Împreuna formeaza tipul de informatie cheltuieli financiare (yc).

3. Informatiile financiare care definesc repartitia financiara de tipul II (cea care precede productia). Si în acest caz avem doua categorii de informatii; prima, cea care precizeaza valoarea îndreptata de repartitie (sub forma de servicii) catre productie (yp) sau, în sens financiar, sub forma de plati. Plati catre furnizorii de servicii si care se transforma în costuri (ypc) si în câstig, sub forma rezultatelor financiare (ypr).

Masurarea valorii efectiv conservate în produse si recunoscuta de piata si de catre ceilalti parteneri la mecanismul obtinerii valorii se concretizeaza în informatia financiara de tipul încasarilor (yi): încasari din valorificarea produselor (yip) si din alte surse, inclusiv subventii si alte încasari din afara întreprinderii (yin).

4. Un tip special de informatii financiare se refera la indicatorii care exprima eficienta proceselor care beneficiaza de valoarea adusa prin intermediul repartitiei (ye). În cazul consumului, eficienta este redata prin indicatori în care se raporteaza un efect viitor (profit din tn) - servicii ce se vor transforma în profit (ypr) - la efortul prezent sub forma valorii conservate în structura de productie (ypc). (Exemplu: n lei profit la 1.000 lei investitii). În cazul în care raportul este invers, se obtine indicatorul "termen de recuperare" a investitiei prin profitul viitor adus de investitia respectiva).

În cazul productiei, indicatorul de eficienta se obtine prin raportarea efectului curent la efortul din perioada curenta sau anterioara (Exemplu: rata de rentabilitate = ypr / ypc).

Informatiile financiare metodologice

Informatiile financiare privind consumul

Informatiile financiare privind productia

Informatiile financiare privind eficienta economica


RECAPITULARE

Politica, Legi, Hotarâri

Model logic

ym

Repartitia I cheltuieli

Model matematic

yv venituri yc

Repartitia II Model matematic

yi încasari yp plati

Consum Model matematic

ypr/ycp

Eficienta ye

Productie Model matematic

ypr/ypc

Dupa determinarea informatiilor, rolul activitatii financiare este de a fundamenta si adopta decizii de repartitie în favoarea proceselor complexe, consumul, productia, lichidarea.

Decizia financiara privind consumul Aceasta decizie aduce valoare (yv) catre consum, dimensionat prin

informatie (yc). Circuitul este trecut prin filiera informatiei de eficienta (ye); daca nivelul eficientei este satisfacator, decizia poate fi adoptata; consumul va fi realizat, iar valoarea repartizata financiar va fi conservata în capacitatea de a face servicii a structurii de productie a întreprinderii.

da ----> yv -------> ye --------> yc -------> servicii

+ ∆ nu - ∆

În forma sa practica, redata prin documentele financiare (buget),

decizia financiara privind consumul se prezinta ca un tablou care pune fata în fata informatiile financ iare despre venituri, yv, cu cele despre cheltuieli, yc.

Etape în adoptarea deciziei financiare


Decizia financiara privind consumul

yv yc yvp yvn

ycp yco

Total yv =

= Total yc

Decizia financiara privind productia

Aceasta decizie aduce valoare sub forma de servicii (yp) catre procesul de productie dimensionat prin informatia yi (încasari). Si în acest caz, pe traseul repartitiei se interpun indicatorii de eficienta (ye). Ei vor permite trecerea valorii spre procesul transformator al productiei, daca efic ienta este satisfacatoare, sau vor opri acest circuit, în situatia nefavorabila.

da -------> yp --------> ye ----------> yi ---------> produse - ∆ nu + ∆

În forma sa concreta, cuprinsa în documentele activitatii financiare,

decizia respectiva se prezinta ca un tablou care pune fata în fata informatiile financiare despre încasari, yi, cu cele despre plati, yp.

Decizia financiara privind productia

yi yp yip yin

ypc ypr

Total yv =

= Total yc

Etape în adoptarea deciziei financiare


Decizia financiara privind lichidarea Activitatea economica de lichidare a unei firme cuprinde, asa cum

am aratat, procese de tip consum si procese de tip productie. În forma sa concreta, decizia financiara privind lichidarea va pune fata în fata veniturile (yv si yi) cu cheltuielile (yc si yp):

yv, yi yc, yp

yvp,n – venituri pentru pregatirea lichidarii yip – venituri din vânzarea activelor

ycp – costul pregatirii lichidarii ypo – plata obligatiilor

= Total yv + yi

= Total yc + ypo

Daca în faza de fundamentare si adoptare a celor doua tipuri de

decizii predomina operatiunile de informar e, analiza informationala si luare de hotarâri, în faza de realizare a acestor decizii, activitatea financiara exceleaza în operatiuni efective de repartitie, control, evidenta si adoptare si realizare de decizii cu caracter corectiv fata de deciziile adoptate anterior.

Este munca financiara de zi cu zi, plina de rutina, dar si cu multe momente de neprevazut, care îi dau acesteia o atractivitate superioara fata de alte activitati din zona profesiei de economist. Aceasta activitate presupune o larga utilizare a tehnicii de calcul, a comunicatiilor, a biroticii.

Concluzia 6.4

Realizarea activitatii financiare sub forma de previziune (planificata) si sub forma sa curenta (de executie) - într-o permanenta corelatie cu cunoasterea stiintifica a realitatii - influenteaza favorabil procese complexe din întreprindere. Am putea spune ca, realizând corect cele doua tipuri de repartitii financiare, activitatea financiara reproiecteaza prin prisma exigentelor financiare atât consumul (care reface structura de productie), cât si productia (care exploateaza structura respectiva).


Modelul de orientare a pregatirii îl aflati la finele capitolului 1.

Operatiuni în faza de realizare a deciziei financiare



• Care sunt motivele principale pentru care sistemul întreprindere intra în starea de repartitie?

• Ce activitati este necesar a se realiza pentru a avea în întreprindere o structura de productie eficace?

• Ce obiective are de îndeplinit repartitia aflata în fata procesului de Consum? • Dar repartitia aflata în fata procesului de Productie? • Ce legaturi conditioneaza, calitativ si cantitativ fenomenul microfinanciar? • Ce conditionari introduc legaturile de tip informational (Li) în derularea fenomenului

micro - financiar? Dar legaturile de tip cantitativ (Lc)? • Care sunt straturile care compun universul financiar al întreprinderii? • Considerati completa gama de operatiuni elementare care compun activitatea financiara?

Daca aveti propuneri suplimentare, argumentati-le! • Ce tipuri de informatii financiare redau continutul repartitiei financiare? • Precizati tipurile de decizii financiare care se fundamenteaza si se adopta la nivel micro.

Încercati sa exemplificati cu situatii concrete din întreprinderile pe care le cunoasteti.


6.1 Care dintre intrarile în întreprindere contribuie la ordonarea

conducerii si la realizarea adaptarii operative la mediul exterior firmei:

a) substanta, s; b) informatia, i; c) energia, e.

6.2 Care dintre urmatoarele procese asigura încarcarea cu valoare a structurii interne a întreprinderii:

a) lichidarea; b) consumul; c) transferul; d) productia; e) transformarea.

6.3 Care dintre legaturile din componenta câmpului de forte ce

înconjoara întreprinderea asigura redarea intereselor partilor angajate în repartitia financiara:

a) legaturile informationale, Li; b) legaturile cantitative, Lc.

6.4 Care sunt operatiunile elementare ale activitatii financiare cele mai

solicitate în faza de fund amentare si adoptare de decizii:

a) R, C, E; b) I, A, D; c) C, E, D; d) R, C, D; e) R, C, A.


6.5. Care dintre informatiile financiare cuprinse în deciziile financiare are un rol reglator:

a) yv; b) yc; c) yi; d) yp; e) ye.


6.1 Blocajul financiar

Societatea comerciala "X" S.A. a intrat în cursul anului 2002 într-un

blocaj financiar de circa 200 miliarde lei. Cauza principala se refera la imposibilitatea încasarii contravalorii marfurilor vândute principalului sau beneficiar, Caile Ferate, care, la rândul sau, se afla în blocaj din cauza pierderilor înregistrate în activitatea sa.

Pentru a iesi din impas, Societatea comerciala "X" a intrat în starea de repartitie, apelând la universul sau financiar, intern si extern. - Contractarea de credit bancar de compensare în valoare de

110 miliarde lei; - Solicitarea unei subventii de la Bugetul de stat de 50 miliarde lei,

având în vedere importanta economica si sociala a unitatii respective;

- Sistarea propriilor plati catre furnizorii de materii prime si energie în valoare de 40 miliarde lei. Dezbateti acest caz si precizati de ce sunt corecte sau nu aceste

decizii de repartitie si daca s-au folosit toate nivelurile universului financiar.

6.2 Modelul Henry Ford

Aflate într-o situatie critica în anii ´20 si ´30, întreprinderile de automobile din SUA au facut apel la pietele de capital (universul financiar): - situatia Durant : Fondatorul firmei General Motors, W.C. Durant,

aflat în dific ultati financiare, a apelat pentru ajutor la doua firme mari, Morgan si Du Pont. A primit ajutorul, dar a pierdut controlul societatii sale.


- situatia H. Ford : Având o necesitate de 75 mil. dolari, Ford a ales între a cere un ajutor de la un grup de bancheri (un univers financiar limitat si periculos) si a solicita un univers financiar mult mai larg;

- 25 mil. dolari prin solicitarea unor plati imediate (la vedere) din partea clientilor;

- a lasat sa se acumuleze în conturi datorii fata de furnizorii de materii prime si subansambluri;

- a redus cheltuielile generale ale uzinei si cele de birou;

- a vândut hârtii de valoare din stoc de 8 mil. dolari si a prelungit termenul pentru creditele deja contractate.

Comentati cele doua situatii si amploarea universului lor.

6.3 Reprezentare grafica

Pe baza unei organigrame a unei societati comerciale, redati grafic pozitia serviciului financiar si structura acestuia pe birouri si locuri de munca. Comentati pozitia serviciului financiar în structura functionala a unei firme si faceti propuneri de largire a atributiilor si de schimbare a rolului serviciului financiar în organigrama întreprinderii.

6.4 Dezbatere

Folosind asocierea din Cadrul 6.2 si referintele bibliografice (vezi

Economica valorii), dezbateti conceptul dupa care liniile de forta naturale, sociale, economice ce înconjoara o unitate economica ar cuprinde matricea informationala care influenteaza activitatea economica si rezultatele financiare ale firmei.

Comentati rolul organizator al informatiei, în general si al celei financiare, în special, pentru fiecare întreprindere, având în vedere relatia de influentare a entropiei înalte la un moment dat (Eto) de catre fondul de informatii (I) intervenit în t1: E t1 = E to - I.

6.5 Referat

In cadrul obligatiilor de seminar, întocmiti un referat privind aplicarea cunostintelor de management privind procesul decizional la activitatea de fundamentare si adoptare de decizii. Caracterizati universul financiar sub definirea sa ca totalitate a sferelor de influenta care înconjoara întreprinderea.


RASPUNSURI LA TESTELE DE AUTOVERIFICARE

6.1 b; 6.2 b; 6.3 a; 6.4 b; 6.5 e.

Nota: Fiecare întrebare este evaluata cu câte 2 puncte. Nota 10,00 resupune raspuns corect la toate întrebarile.

CAPITOLUL 7

PROIECTAREA FINANCIARA A ÎNTREPRINDERII CUPRINS

7.1 Motivatia proiectarii de tip financiar a întreprinderii 7.2 Starea financiara initiala 7.3 Proiectul financiar al întreprinderii


CONCEPTE

Motivatia proiectarii de tip financiar Dimensiunile sistemului întreprindere Obiectivele proiectarii financiare Starea financiara initiala redata prin bilant Capacitatea productiva curenta redata prin contul de rezultate (profit si pierderi) Bugetul întreprinderii Macheta de principiu a bugetului Functiile bugetului

Proiectarea financiara a întreprinderii

7.1 Motivatia proiectarii de tip financiar a întreprinderii

Din capitolele anterioare a rezultat faptul ca activitatea financiara opereaza asupra dimensiunii valorice a sistemului întreprindere, a proceselor în care se angajeaza acest sistem, precum si, într-o anumita masura, a proceselor din mediul natural înconjurator si din societate. De aceea, managerul fiecarei unitati economice îsi va face un act de prestigiu, dar si de previziune, din organizarea si functionarea corecta si operativa a activitatii financiare.

Încadrarea în restrictiile financiare ce caracterizeaza din plin atât perioada de tranzitie, cât si tipul de economie spre care ne îndreptam, este un veritabil act de conducere si o conditie fireasca de existenta.

Fara realizarea corespunzatoare a legaturilor financiare calitative (Li) si cantitative (Lc), întreprin derea nu poate exista (vezi figura nr. 7.1).

Figura nr. 7.1

Din aceste considerente, conducerea întreprinderii este obligata sa realizeze proiectarea pe termen scurt, mediu si lung a dimensiunii financiare a unitatii în cauza, în contextul dinamic al modificarilor interne si al schimbarilor, tot atât de accelerate, din universul economic, ecologic, social, politic si financiar-monetar extern al întreprinderii.

Managerul - un prieten al activitatii financiare


Scopul proiectarii financiare

Determinarea dimensiunii financiare a întreprinderii este scopul principal al activitatii financiare. Punctul de plecare în atingerea acestui scop este definirea cât mai clara a contextului economic, politic, social si financiar -monetar în care actioneaza în prezent si în perspectiva întreprinderea. Totodata, ne intereseaza contextul tehnic si tehnologic, cel educational, ecologic si stiintific, aceste realitati influentând direct formarea, refacerea, dezvoltarea si functionarea întreprinderii.

Întreprinderea se încadreaza în economie ca un sistem cu multiple dimensiuni:

1. Dimensiunea tehnico-economica. Aceasta dimensiune prezinta unitatea ca o rezultanta a progresului tehnic si economic înfaptuit în economie sau importat din alte tari. Proiectarea din punct de vedere financiar va trebui sa tina cont de aceasta dimensiune care conditioneaza atât consumul necesar formarii structurii de productie, cât si calitatea si amploarea procesului de productie.

2. Dimensiunea manageriala. Prin aceasta dimensiune, întreprinderea se cupleaza la progresul metodelor de conducere macro si micro-economice existente la un moment dat si la modificarile în structura si exigentele formelor de proprietate din societate. Activitatea financiara, ea însusi o activitate manageriala, va trebui sa sprijine perfectionarea proceselor de reglare si comanda din întreprindere prin finantare, dar si sa contribuie la respectarea si întarirea tipurilor de proprietate care conlucreaza în fiecare unitate economica.

3. Dimensiunea sociala. Aceasta dimensiune se impune pentru ca întreprinderea se afla tot mai mult sub influenta fortelor de natura sociala, atât din partea propriilor salariati, cât si din partea societatii, în ansamblu. Nici o decizie financiara nu va fi adoptata fara concursul institutiilor care actioneaza în societate (fie în sensul acordarii de fonduri, fie în sensul solicitarii de fonduri), chiar daca este vorba de unitati cu capital privat.

4. Dimensiunea ecologica. Dimensiunea respectiva apare în mod firesc, prin efectele favorabile pe care le asigura mediul pentru întreprindere, prin efectele negative suportate de natura din partea proceselor care au loc în fiecare unitate economica, precum si prin solicitarea de fonduri pentru protectia si refacerea mediului.

Toate aceste dimensiuni vor intra în continutul proiectarii financiare a întreprin derii (vezi figura nr. 7.2), determinând dimensiunea financiara a acesteia.

Rezultanta a progresului tehnic

Definirea contextului economic, politic, social

Rezultanta a progresului metodelor manageriale

Rezultanta a manifestarii fortelor sociale

Rezultanta a consecintelor de mediu ale economiei


Figura nr. 7.2

5. Dimensiunea financiara. Din punct de vedere financiar,

întreprinderea cauta sa se încadreze în continutul cantitativ si calitativ al pietelor nationale si internationale de capital, de credit si financiare. Proiectarea financiara, tinând cont de celelalte dimensiuni, va cauta sa defineasca cât mai exact dimensiunea financiara si sa o încadreze în tabloul în schimbare al pietei financiare externe întreprinderii.

Dupa corelarea tuturor dimensiunilor întreprinderii cu mediul sau extern, proiectarea financiara procedea za la dimensionarea financiara: - a starii de consum în care se va afla unitatea economica în

perspectiva imediata sau mai îndepartata; - a starii de productie viitoare; - a contactului financiar al întreprinderii cu mediul extern pe perioade

scurte, medii si lungi ; - si, în caz de esec, a starii de lichidare.

Obiectivele proiectarii financiare În privinta procesului de consum în care intra întreprinderea,

societatea si mediul, proiectarea de natura financiara urmareste fundamentarea de decizii financiare în legatura cu toate tipurile de activitati care, prin consumul de valoare pe care îl genereaza, realizeaza formarea, refacerea, dezvoltarea si chiar lichidarea elementelor sistemului întreprindere.

Sunt luate în calcul activitati ca investitiile, reparatiile, formarea stocurilor din active circulante în toate fazele ciclului de exploatare din întreprindere, pregatirea si recalificarea personalului, actiunile de protectie sociala si ecologica, cercetarea stiintifica si tehnica etc.

Rezultanta a celorlalte dimensiuni si a repartitiei

Scopul proiectarii financiare

Fundamentarea deciziilor finan-ciare privind consumul


În privinta procesului de productie, activitatea de proiectare financiara va fundamenta decizia financiara privind procesul de transformare a valorii intrate în întreprindere în valoarea conservata în produse si recunoscuta pe piata de consumatori. Tot aici, se vor fundamenta deciz iile privind trezoreria firmei si deciziile referitoare la repartizarea rezultatelor economice si financiare.

În privinta contactului financiar cu mediul extern întreprinderii, proiectarea financiara sondeaza si evalueaza fluxul de fonduri posibil de îndreptat spre bugetul unitatii în cauza, cât si amploarea fluxului de fonduri ce va pleca din întreprindere pentru onorarea obligatiilor financiare si bancare catre proprietari, catre partenerii de afaceri si alti beneficiari. Acest al treilea obiectiv al proiectarii vine sa completeze pe celelalte doua, mediul extern participând la decizia financiara privind consumul, atât la partea de venituri (informatia yvn), cât si la partea de cheltuieli (informatia yc o), precum si la decizia privind productia, la partea de încasari (yin) si la partea de plati (yr).

Toate aceste decizii vor tine cont de evolutia etalonului monetar,

dar si de dimensiunile tehnico-economica, manageriala, sociala si ecologica ale unitatii economice în cauza.

Concluzia 7.1

Dupa cum se observa, "materia prima" a activitatii de proiectare financiara este formata din informatiile financiare cantitative (yc, yv, yi, yp, ye) privind starile dinamice viitoare, de consum, de productie sau de lichidare, ale structurii întreprinderii, precum si cele referitoare la contributia societatii si a mediului la mecanismul de obtinere a valorii.

Fara a fi vizibile prin cifre, în deciziile ce se fundamenteaza îsi gasesc utilitatea si informatiile financiare metodologice (ym), sub forma de modele de calcul, restrictii, obligatii, structura surselor de finantare, documente etc.

7.2 Starea financiara initiala

Orice proiectare se sprijina pe situatia initiala a fenomenului

proiectat. Si în cazul proiectarii financiare aceasta conditie se respecta. Ne intereseaza:

- starea la un moment dat a elementelor structurii economice, sub aspectul valorii ramase în aceste elemente dupa participarea la procesele de productie anterioare;

- capacitatea structurii de productie existente de a transfera valoare prin serviciile cedate de structura respectiva în cadrul procesului de productie.

Starea initiala - sprijin pentru proiectarea financiara

Fundamentarea deciziilor finan-ciare privind productia

Fundamentarea deciziilor finan-ciare privind fluxurile externe


Starea structurii economice a întreprinderii

Aceasta stare prezinta un deosebit interes pentru proiectarea de natura financiara. Reflectând cantitatea de valoare care este înca conservata în principalele elemente din sistemul întreprinderii, ea va conditiona, prin comparatia cu ce se doreste în viitorul proces de productie, amploarea consumului ce trebuie finantat.

Starea initiala (So) se poate determina printr-o analiza informationala complexa. Pentru o parte din elementele structurii, starea la un moment dat se afla consemnata în documentele contabilitatii (Bilantul contabil si anexele sale). Este cazul activelor corporale, al activelor circulante si, partial, al fondului de informatii. Personalul si mediul înconjurator nu apar decât în mod tangential (numar personal, terenuri, iazuri etc.). Pentru aceste elemente va trebui sa consultam alte documente, sa facem apel la aspecte de ordin tehnic, social, ecologic, biologic pentru a constata starea valorica curenta si necesarul de "reîncarcare" printr-un viitor proces de consum.

Starea initiala ne intereseaza si în privinta obligatiilor financiare ale întreprinderii fata de proprietari si alti furnizori de fonduri pentru valoarea aflata în elementele materiale consemnate în activul bilantului; aceste obligatii sunt evidentiate în pasivul bilantului (vezi figura nr. 7.3).

Figura nr. 7.3

Valoarea conservata în structura economica

Nivelul angajamentelor în afara întreprinderii


Datele cuprinse în cele doua parti ale bilantului ne ajuta sa caracterizam si capacitatea întreprinderii de a face fata viitoarelor activitati de productie privind indicatori cum ar fi capacitatea de plata, solvabilitatea, gradul de îndatorare. Asupra acestor indicatori vom reveni în capitolele urmatoare, o data cu fundamentarea efectiva a deciziilor financiare.

Capacitatea productiva a întreprinderii

Fundamentarea proiectiei financiare nu poate fi deplina daca nu cunoastem si capacitatea de care a dat dovada întreprinderea respectiva în precedentul an. Aceste informatii ni le furnizeaza, în mare parte, Contul de profit si pierderi sau, în practica vest-europeana, Contul de rezultate.

În acest document, coloana sa de Cheltuieli si rezultate financiare reda valoarea adusa în procesul de productie de catre cele cinci elemente interne ale structurii de productie, precum si de catre mediu si societate pe perioada unui an. Coloana de Încasari (venituri) reda valoarea anuala conservata în produse si recunoscuta de piata, plus alte încasari (subventii, dividende de la alte societ ati comerciale etc.) - vezi figura nr. 7.4.

Figura nr. 7.4

Datele din Contul de rezultate (sau Contul de profit si pierderi) se

supun unei prelucrari de tip financiar, obtinându-se indicatori de apreciere a calitatii procesului de transformare a valorii specific productiei, care a avut loc în structura analizata în anul care s-a încheiat. Comparând aceste posibilitati din trecut cu ce doreste piata în perioada viitoare, se poate contura marimea cresterii (sau descresterii) ce trebuie proiectata din punct de vedere financiar si introdusa în decizia financiara privind viitorul proces de productie.

Valoarea adusa în procesul de productie

Indicatori de apreciere a calitatii transformarii


7.3 Previzionarea evolutiei firmei

Starea la un moment dat a structurii economice a firmei, precum si capacitatea sa productiva sunt puncte de plecare în activitatea de previziune (planificare) financiara la nivel microeconomic. Etapa urmatoare presupune folosirea unor metode si procedee de previzionare a evolutiei viitoare a factorilor economici, tehnici, sociali, ecologici etc. care vor modifica dimensiunea financiara a întreprinderii (în sensul amplificarii sau reducerii).

Metode de previzionare Metoda procent din vânzari. Acesta metoda vizeaza evolutia în viitor a cifrei de afaceri, considerata ca un factor locomotiva pentru întreaga activitate din firma. Cifra de afaceri atrage dupa sine, aproape liniar, rezultatele economice si financiare, dar si schimbarea volumului si valorii activelor din structura întreprinderii (active corporale, active circulante, active necorporale, personal).

Autorii manualului Finante manageriale ne propun urmatoarea relatie între evolutia cifrei de afaceri si necesarul de capital (vezi P. Halpern s.a., Finante manageriale, Editura Economica, Bucuresti, 1998, p. 155-156):

AFN = As/S x (dS) + Af/S x(dS) – Ls/S x (dS) – Mb(S1)

unde:

AFN = fondurile necesare pentru completarea capitalului de lucru; S = cifra vânzarilor; As/ S = activele pe termen scurt, care cresc în mod spontan, o data

cu cresterea cifrei vânzarilor, fiind exprimate ca procent din aceasta;

Af/S = active fixe, care cresc în salturi; în aceasta relatie activele fixe cresc si ele o data cu cifra de afaceri;

Ls/S = pasive pe termen scurt care cresc în mod spontan, o data cu cresterea vânzarilor, fiind exprimate ca procent din acestea;

(dS) = diferenta dintre cifra vânzarilor previzionate, S1, si cifra vânzarilor din anul de baza, S0;

M = marja de profit raportata la vânzari; b = rata de acumulare a profitului (1 – procentul de profit

distribuit actionarilor).


Metoda regresiei. Aceasta metoda are în vedere faptul ca unele elemente de activ (cum ar fi stocurile) nu cresc proportional cu cresterea cifrei de afaceri. Pe baza experientei din anii precedenti, serviciul financiar poate stabili corelatia specifica firmei între cifra vânzarilor si fiecare componenta principala de activ.

Exemplificare:

Se constata ca, în firma X, stocurile curente reprezinta o pondere de circa 25% din cifra de afaceri. În acest caz, nivelul previzionat al stocurilor curente va fi = stoc de baza + 25% din cifra de afaceri previzionata.

Metoda corelatiei dividende -cifra de afaceri-cerere. Managerul care îsi asuma conducerea firmei în fata proprietarilor va trebui ca, în faza de previziune, sa asigure o corelatie multipla.

Astfel, pentru a fi credibil, managerul trebuie sa promita un nivel acceptabil pentru dividendele ce se vor obtine de proprietari. Aceste dividende, raportate la capitalul social adus de proprietari (parti sociale, actiuni), trebuie sa fie suficient de atractive pentru a-i încuraja pe posesorii de fonduri sa-si investeasca banii în firma respectiva în loc sa-i depuna la banci, spre exemplu.

Nivelul dividendelor atrage dupa sine un anumit nivel al profitului net si brut. La rândul sau, profitul, dependent de marja de profit realizabila de firma în raport cu cifra vânzarilor, va impune un anumit nivel al productiei ce trebuie produsa si vânduta. Din aceasta corelatie va reiesi cifra de afaceri pe care firma va trebui sa o planifice pentru anul urmator, precum si nivelul costurilor maxime, care sa permita profitul brut stabilit anterior.

Dupa previzionarea acestor indicatori (dividende, profit, costuri, cifra de afaceri), managerul va trebui sa se raporteze la cererea de pe piata. El va trebui sa gaseasca segmente de piata care sa cuprinda, cantitativ, calitativ si ca pret, productia pe care a previzionat-o anterior!

Daca gaseste o cerere corespunzatoare, indicatorii previzionati pot intra în planul economic si financiar al întreprinderii.

Daca nu, atunci limitele impuse de piata vor corecta c ifrele proiectate pentru activitatea ec onomica si financiara din firma: - fie limiteaza cifra de afaceri la nivelul cererii, modificând nivelul

marjei de profit (pentru a obtine acelasi profit brut, profit net si dividendele promise),

- fie renegociaza dividendele promise cu patronii,lucru mai greu de acceptat.


Exemplificare

Firma Y dispune de un capital social de 100 mild. lei, format prin aportul proprietarilor. Managerul promite dividende la nivelul de 15% :

100 mild. lei x 15% = 15 mild. lei

Aceasta suma presupune un profit net corespunzator (consideram ca pentru plata dividendelor se folosesc 40% din profitul net):

15 mild. lei / 40% x 100% = 37,5 mild. lei

si un profit brut (în conditiile unui impozit pe profit de 25%) de:

37,5 mild. lei : 75% x 100% = 50 mild. lei

În conditiile în care firma poate realiza o marja de profit de 10% la cifra de afaceri, atunci productia ce trebuie obtinuta si vânduta ar fi la nivelul:

50 mild. lei profit brut : 10% x 100% = 500 mild. lei

iar costurile:

500 mild. lei – 50 mild. lei, profit brut = 450 mild. lei.

Presupunem ca piata pentru produsele firmei Y nu este mai mare de 400 mild. lei. În aceste conditii, proiectarea financiara trebuie sa se adapteze, urmarind una sau alta dintre posibilitatile redate mai sus:

a) modifica marja de profit, de la 10% la 12,5%, pentru a mentine nivelul previzionat anterior pentru profitul brut si net si pentru volumul dividendelor promise:

400 mild. lei x 12,5% = 50 mild. lei, profit brut

În aceste conditii, va trebui sa se intervina pentru reducerea costurilor la nivelul de:

400 mild. lei – 50 mild. lei = 350 mild. lei,

fata de un cost de (daca se pastra marja de profit de 10%):

400 mild. lei – 400 mild. lei x 10% = 360 mild. lei

b) fie renegociaza nivelul dividendelor promise:

(400 mild. lei x 10% - 40 mild. lei x 25% impozit) x 40% / 100 mild. lei, capital social x 100 = 30 mild. lei x 40% / 100 mild. lei x 100 = 12 mild. lei / 100 mild. lei x 100 = = 12%, în loc de 15% promise initial


Previzionarea schimbarilor din mediul extern firmei

Dimensiunea financiara a întreprinderii, pe lânga faptul ca reflecta amploarea tuturor celorlalte dimensiuni - ele cerând fonduri pentru a fi realizate -, este si beneficiara schimbarilor care au intervenit în economia nationala si în cea mondiala (vezi Cadrul 7.2).

Cadrul 7.2

J. Margerin: În viata întreprinderii si a mediului sau exterior se cunosc trei etape. I - 1900-1950; II - 1950-1974; III - 1974 si în continuare. Aceste faze ale dezvoltarii sistemului bio-social al întreprinderii au marcat schimbari esentiale atât în privinta întreprinderii, ca atare, cât si în privinta mediului economico-social ce o înconjoara. La gestion budgétaire, Paris, 1986.

Astfel, în mediul extern al întreprinderii a intervenit o schimbare

cantitativa: de la un nivel local sau cel mult regional, el a trecut la un nivel national si apoi la unul international. A avut loc si o schimbare calitativa: de la o stare stabila si protejata, s-a trecut la un regim de lucru neprotejat si bazat pe o dezvoltare discontinua si incerta.

Efectul schimbarii a penetrat si în domeniul finantelor între-prinderii. De la o activitate bazata pe un Buget pasiv sau cel mult de coordonare, s-a trecut la o gestionare de sistem sprijinita pe un Buget de integrare si negociere cu universul intern al întreprinderii si cu cel extern, national si international.

În aceste conditii, a fost necesar ca si modul de conducere sa se adapteze rapid. Managementul întreprinderii a trecut astfel de la forma sa predominant organizationala la cea care pune pe un plan superior cercetarea pietei, cunoasterea universului uman sub toate aspectele si, nu în ultimul rând, asocierea la conducere a activitatii financiare.

Pe fondul acestor schimbari, proiectarea financiara a întreprinderii devine un veritabil si necesar act de conducere. Functiile sale se amplifica, trecând din zona pur financiara spre latura manageriala si umana a activitatii economice din întreprindere:

Functii financiare Functii motivationale

Schimbari cantitative si calitative

Autorizarea repartitiei Previziune si simulare Fundamentarea financiara a deciziilor economice

Redarea performantelor posibile Rezolvarea de conflicte si satisfacerea intereselor Asigura conducerea participativa

Buget si management de integrare si negociere

Proiectarea financiara - act de conducere


7.4 Proiectul financiar al întreprinderii

Proiectul financiar al întreprinderii apare sub forma deciziilor

bugetului (Tabloul de finantare). Acest document de plan (previziune) reda într-o forma cifrica (informatii financiare cantitative) rezultatele proiectarii financiare (vezi macheta teoretica generala a bugetului din figura nr. 7.8)

Macheta concreta a bugetului poate fi sub diferite forme si cu extinderi diferite, în functie de interesele curente ale politicii financiare si de gradul de asimilare a cercetarii stiintifice din domeniul economico-financiar. Astfel, în terminologia existenta la data elaborarii manualului, componentele machetei Bugetului de venituri si cheltuieli sunt:

Decizia financiara privind Productia

Veniturile, cheltuielile si profitul

Decizia financiara privind Consumul Finantarea investitiilo r;

Fluxurile financiare externe Obligatii fata de bugetul statului Figura nr. 7.8

BUGET

Cheltuieli Decizia financiara privind Productia

yi yp yip

yin ypc ypr

Total yi = = Total yp

Decizia financiara privind Consumul

yv yc yvp yvn

ycp yco

Total yv = = Total yc Fluxul financiar extern

yin

yvn

1/n din ypr

yco

Bugetul - dimensiunea financiara a firmei

Cheltuieli Încasari din Corespunzatoare vânzari costului

Alte cheltuieli Alte Profit

Pentru: Referitoare la: Investitii; reparatii; Active circulante; Activit. pentru personal; Cercetare stiintifica; Protectie mediu.

Din: Pentru: Fluxuri financiar-monetare externe firmei

Venituri Cheltuieli


Chiar din acest moment de început al formarii profesiei de economist financiar, avertizam ca bugetul întreprinderii are, atât în faza de întocmire, cât si în faza de realizare (executie), un rol de maxima importanta la nivel de unitate economica si chiar în cadrul mai amplu al economiei nationale.

Bugetul financiar al firmei asigura:

- încadrarea activitatii economice din întreprindere în cerintele si

exigentele obiective ale legilor economice (legea valorii); - realizarea pe total si pe structura a indicatorilor economici

macro (produs intern brut); - fundamentarea valorica a etalonului monetar national si a

cursului leului fata de alte monede.

Concluzia 7.1

Prin activitatea sa de bugetare a activitatii economice, serviciul financiar devine un adevarat laborator de urmarire a respectarii legilor economice în unitatea respectiva si, în mod special, în legatura cu obtinerea si gestionarea valorii.


Orientarea învatarii are în vedere modelul de la Capitolul 1.


• Care este scopul proiectarii de tip financiar la nivel de întreprindere? • Care sunt dimensiunile actuale ale unei întreprinderi si în ce raport se afla fata de cea

financiara? • Care sunt obiectivele proiectarii financiare? • De ce este necesara cunoasterea starii financiare initiale a unei întreprinderi? • Care sunt cele doua aspecte ale starii financiare initiale si din ce surse informationale pot

fi cunoscute si determinate? • Ce aspecte reflecta bilantul contabil referitoare la starea financiara initiala? • Cum se apreciaza starea productiva pe baza contului de rezultate (Profit si pierderi)? • În ce directie a evoluat mediul extern al întreprinderii, managementul si gestiunea

financiara din 1900 si pâna în prezent? • Care sunt continutul bugetului si functiile sale la nivel de întreprindere si în economie?

Rolul macro-economic al bugetului firmei



7.1 Starea financiara initiala a structurii economice a firmei este

reflectata în :

a) bugetul general al firmei pe anul curent; b) bilantul contabil al anului curent; c) contul de profit si pierderi din anul curent; d) bugetul general al firmei pe anul viitor.

7.2 Dar capacitatea productiva a firmei de la care porneste proiectarea

financiara (vezi documentele de la 7.1)? 7.3 Previzionarea necesarului de fonduri financiare are în vedere factori

economici cum ar fi cifra de afaceri (vânzari). La care din urmatoarele active se poate utiliza metoda regresiei:

a) profitul brut; b) activele fixe; c) activele din stocuri; d) nivelul dividendelor; e) profitul net.

7.4 Schimbarile din mediul extern firmei au amplificat functiile

financiare ale planificarii (proiectarii). Aceste functii sunt: 1. Autorizarea repartitiei; 2. Redarea performantelor posibile; 3. Previziune si simulare; 4. Fundamentarea financiara a deciziilor economice; 5. Rezolvarea de conflicte si satisfacerea intereselor; 6. Asigurarea conducerii participative. Care din aceste sunt functii motivationale:

a) 1, 2, 3; b) 2, 3, 4; c) 3, 4, 5; d) 2, 5, 6; e) 4, 5, 6.

7.5 Bugetul financiar general al firmei asigura:

a) încadrarea activitatii din întreprindere în cerintele legilor economiei de piata; b) realizarea pe structura si pe total a P.I.B.; c) încadrarea întreprinderii în oferta cantitativa a pietei; d) fundamentarea dimensiunilor valorice ale etalonului monetar national; e) fundamentarea cursului valutar al leului fata de alte monede.

Care din acest ea nu corespunde adevaratului rol al Bugetului firmei?



7.1. Modelul Harvard

În procesul de fundamentare si adoptare de decizii s-a sintetizat

Modelul strategic de tip Harvard. Urmarind etapele sale principale, va rugam sa apreciati daca poate fi adaptat si la fundamentarea deciziilor de tip financiar din întreprindere:

I II Analiza mediului Analiza resurselor înconjurator interne (periculos/oportun) (puternice / slabe) Factori cheie de succes Competente III IV Ansamblul de V Responsabilitatea so- posibilitati pt. Valori personale ale ciala a întreprinderii actiune managerilor VI Strategii - activitati - obiective

- programe

7.2 Bugetul înfiintarii unei întreprinderi

Un important creator de întreprinderi din Franta, Y. Gattaz,

concluziona, dupa mai bine de zece ani de experienta, ca pentru a înfiinta o întreprindere i-au trebuit: ⇒ 45% curaj; 45% inconstienta; 8% cunoasterea produsului ce

va fi fabricat si ... 2% bani ! Verificând aceasta constatare pe exemplul a 500 de cazuri de

înfiintari de întreprinderi, s-a ajuns la "un buget" ceva mai realist, în care ponderile sunt urmatoarele: ⇒ 64% inconstienta; 32% cunoasterea produsului si a mediului

înconjurator; 4% bani.


7.3 Analiza capacitatii productive

Pentru a pregati decizia financiara privind productia viitoare, serviciul financiar analizeaza capacitatea productiva pe baza Contului de rezultate. Aveti posibilitatea sa va informati asupra acestei capacitati pe baza unui cont de rezultate la o societate comerciala pe actiuni: CONT DE REZULTATE

mil. lei CHELTUIELI (yp) ÎNCASARI (yi) Cumparari de marfuri 10.276 Variatia stocului - 132 Servicii din afara 1.234 Taxe, dobânzi 138 Salarii 4.231 Alte 50 Amortizare 332 Total chelt. exploat. 16.129 Chelt. financiare 121 Impozit pe profit 450 Profit net 450

Vânzarea productiei de baza 17.100 Alte încasari 50

Total 17.150 17.150

Identificati contributia elementelor structurii de productie la aducerea de valoare spre procesul de productie (pe baza coloanei de cheltuieli) si randamentul procesului de transformare prin productie pe baza profitului brut si a celui net în raport cu cheltuielile de exploatare.

De asemenea, caracterizati acelasi proces de transformare, având în vedere ponderea valorii adaugate (salarii + amortizare + profit brut) în valoarea totala a productiei (coloana încasari).

7.4 Analiza starii financiare initiale

Societatea comerciala "C" prezinta urmatorul Bilant (forma sintetizata):

ACTIV PASIV Imobilizari în mijloace fixe 225 Titluri de participare 20 Stocuri 546 Creante si disponibilitati 632

Capital social 200 Fonduri de rezerva 62 Rezultate nerepartizate 43 Obligatii pe termen lung 50 Credite pe termen scurt 1098

Total 1453 1453 Stabiliti starea financiara initiala a structurii de productie si

amploarea obligatiilor financiare fata de proprietari si fata de terti (banci).


7.5 Previzionarea stocurilor

Având în vedere relatia dintre stocurile curente si cifra de afaceri înregistrata în anii precedenti de 25%, stabiliti necesarul acestor ac tive pentru anul de plan, stiind ca stocurile de baza sunt de 30 mild. lei, iar cifra de afaceri previzionata este de 600 mild. lei.

7.6 Corelatia dividende-cifra de afaceri-cerere

Având în vedere datele din exemplificarea care urmeaza Metodei de previzionare bazate pe corelatia dividende-cifra de afaceri-cerere, stabiliti variantele de previzionare a profitului brut si net si a dividendelor ce pot fi platite actionarilor în cazurile: a) cererea posibila pentru productia firmei este de

380 miliarde lei, celelalte conditii ramânând cele din exemplul de baza;

b) marja de profit se poate modifica de la 10% la 15%, pentru o cerere de 380 mild. lei;

c) pastrând datele din exemplul de baza, modificati procentul dividendelor promise de la 15% la 20% fata de capitalul social de 100 miliarde lei.

7.7 Teme de cercetare stiintifica

Pentru activitatea de cercetare stiintifica puteti aborda urmatoarele teme referitoare la proiectarea financiara a firmei: - Starea financiara a unei întreprinderi reflectata de bilant; - Capacitatea economica si financiara reflectata prin contul de

rezultate; - Functiile micro si macro-economice ale bugetului financiar al

firmei.

7.8 Referat

Realizati un scurt referat despre cuprinderea în bilantul contabil al firmei, în diferite perioade, a componentelor structurii economice a întreprinderii, precum si despre modul în care fiecare element contribuie cu valoare (potential economic) la obtinerea rezultatelor economice si financiare (aspect redat prin contul de rezultate).

REZULTATELE LA TESTUL DE AUTOVERIFICARE 7.1 b; 7.2 c; 7.3 c; 7.4 d; 7.5 c.

Nota: Fiecare întrebare este evaluata cu 2 puncte. Pentru nota 10,00 este necesar sa obtineti toate cele 10 puncte.

PARTEA A TREIA

PROIECTAREA DECIZIILOR FINANCIARE PRIVIND PROCESUL DE CONSUM

Înfiintarea, refacerea, dezvoltarea sau restructurarea unei întreprinderi sunt forme de manifestare a procesului de consum în cadrul unitatii economice. De fiecare data va fi vorba de actiuni economice specifice, de la investitii la formarea de stocuri, de la perfectionarea personalului, la satisfacerea unor necesitati sociale si culturale ale acestuia, de la cercetarea stiintifica si tehnica, la protejarea si refacerea mediului ambiant (vezi si lectura suplimentara de la pagina urmatoare). Proiectarea financiara a acestor activitati va da prilejul exercitarii functiilor financiare si motivationale (manageriale) ale serviciului financiar al întreprinderii (vezi capitolul 7). Parcurgând aceasta parte a manualului, va veti însusi procedeele, metodele si modelele de lucru necesare pentru finantarea celor mai importante actiuni de consum întâlnite în întreprindere, fie ea societate comerciala sau regie autonoma. Fundamentarea si adoptarea de decizii

financiare în cele mai diverse situatii determinate de perioada de tranzitie ne vor da prilejul sa aplicam principiile teoretice din capitolele anterioare si sa ne deprindem cu tehnologia si tehnicile de lucru specifice meseriei de economist ce activeaza în domeniul repartitiei financiare.

CUPRINS

Capitolul 8 Deciziile financiare privind activele corporale (mijloacele fixe) Capitolul 9 Deciziile financiare privind ciclul de exploatare (mijloacele circulante) Capitolul 10 Deciziile financiare privind personalul Capitolul 11 Deciziile financiare privind fondul de informatii Capitolul 12 Deciziile financiare privind mediul înconjurator Capitolul 13 Deciziile financiare în caz de esec si de reevaluare a întreprinderii

Lectura suplimentara

10.1 Locul procesului de consum în modelul teoriei valorii-entropie Tratat ca un moment final în Teoria valorii-utilitate pentru nivelul suportului fizic al valorii, procesul de consum are, în Teoria valorii-entropie, un loc la fel de important ca si cel al productiei, fara a fi însa un punct final în mecanismul de obtinere si gestionare a valorii. La fel de complex ca si productia, consumul cuprinde procesele primare de transformare, conservare, transfer, procese care dau certificatul de calitate si cantitate potentialului economic conservat de productie în produs. Entropia joasa cuprinsa în produsul obtinut în momentul t1 are o existenta relativ scurta. Gradul de organizare din produs poate intra într-un proces de dezintegrare sub influenta altor sisteme decât cele din economie, daca acest produs nu este atras în procesul de consum din sistemul economic. Nivelul potentialului economic conservat în produs, Pep, ca suport maxim pentru valoarea produsului, trebuie sa fie recunoscut si dorit de catre un consumator. Recunoasterea potentialului economic se face la nivelul utilitatii, ca o corespondenta între gradul de organizare din produs si structura necesitatilor consumatorului. Utilitatea, ca o noua resedinta a valorii, depinde în mare parte de fiecare consumator, fapt care îi da un caracter subiectiv. Nivelul la care apare saturatia depinde de fiecare consumator, de capacitatea sa de asimilare si valorificare a entropiei joase din produs. Cu toate aceste aspecte de subiectivism (care, în realitate, va fi, asa cum vom vedea mai departe, un fenomen ... obiectiv!), procesul de consum este obligatoriu în lantul de procese cuprinse în modelul teoriei valorii-entropie. Daca procesul de productie poate fi evitat (atunci când consumam produse direct din mediul natural sau din societate), procesul de consum reprezinta filiera obligatorie pentru ca potentialul de orice tip sa intre în circuitul economic si sa devina suport fizic pentru valoare!

La fel de important ca productia

Recunoaste-rea rezultatelor productiei

Utilitatea, o filiera obligatorie pentru valoare


10.2 Modelul procesului de consum Starea dinamica de consum a sistemului activitatii economice este determinata de forte interne si externe sistemului, forte cuprinse în ecocâmpul întreprinderii. Aceste forte vor determina procesele primare de transfer de intrare, de transformare si conservare tip consum si de transfer al rezultatelor:

Relatia 10.1 Consumul = transfer de intrare + transformare + conservare +

+ transfer de iesire

Transferul de intrare

Transferul de intrare este realizat de activitatile primare, aprovizionare, transporturi (vezi Capitolul 6). Prin acest transfer se aduc bunuri din sistemele economice, sociale sau mediu, sisteme care au fost în starea dinamica de productie. Si în cazul consumului vom întâlni transferul natural, repartitia, schimbul:

- transferul natural aduce, fara o contraprestatie, bunuri cu o entropie joasa corespunzatoare necesitatilor sistemului economic. Este vorba de intrarile gratuite de lumina si caldura solara, apa si aer, informatii gratuite din partea societatii etc.

- repartitia aduce, cu contributia macro si mondoeconomiei, dar si a societatii, potential repartizat financiar, prin credit, donatie sau sponsorizare.

- schimbul presupune un transfer cu achitarea contravalorii bunurilor intrate în sistemul economic, plata facându-se imediat sau la termen. Este forma cea mai frecventa de realizare a transferului de intrare.

Transferul de intrare se adreseaza urmatoarelor surse de potential: sistemelor economice, pentru furnizarea de produse, societatii nationale si internationale, pentru produse specifice (personal instruit, informatii tehnice si tehnologice, fonduri financiare si de credit, asistenta stiintifica, administrativa, de sanatate etc.), mediului natural înconjurator, pentru atragerea directa, fara contributia productiei, a unor bunuri ca lumina, caldura, aerul, apa de izvor etc.

Forme concrete ale transferului de intrare

Surse pentru intrarile necesare consumului

Deciziile financiare privind activele corporale (mijloacele fixe)

Si în cazul intrarilor atrase pentru procesul de consum, acestea pot avea efecte favorabile , permitând un consum eficace si eficient, dar si efecte nefavorabile, distructive, atunci când intrarile nu sunt corespunzatoare calitativ, gradul lor de organizare fiind diferit de necesitatile sistemului aflat în starea dinamica de consum (alimente degradate, informatii depasite moral, utilaje si materiale cu defecte etc.). Între intrarile cu efecte negative se afla si fenomenele naturale si sociale cu actiune distructiva (cataclisme naturale si, respectiv, dereglari sociale).

Transformarea si conservarea tip consum

În maruntaiele sistemului economic aflat în starea dinamica de consum, intrarile aduse prin transferul de intrare sunt ... digerate pentru a fi apoi reasezate într-o organizare corespunzatoare „produselor” specifice consumului: noi caramizi pentru structura materiala a sistemului, miscare, forta, ca iesiri utile, si pierderile entropice sub forma de deseuri.

Cadrul 10.1

Daca avem în vedere consumul realizat de om, atunci fenomenul este mai usor de înteles. Hrana este disociata cu ajutorul unor fermenti si reactii chimice, fizice, biologice în componente asimilabile. Apoi, aceste componente sunt reasezate în substan te necesare refacerii tesuturilor, energiei pentru a asigura caldura necesara existentei si reactiilor chimice, miscarea pentru deplasare, dezvoltare, înmultire etc.

Relatia de lucru a sistemului economic aflat în starea de consum reda trecerea de la produsul t1 prin formele primare ale materiei, s, e, i, spre asezarea specifica serviciilor:

Relatia 10.2

Pep (i-----e---->s) à s, e, i à Pes (e----s---->i) + E+d

În fig. nr. 10.1 redam procesul de transformare-conservare specific consumului. Potentialul economic conservat în produs este atras în procesul de consum din t2. În realitate, în acest proces poate intra si potential natural, social, economic, fara a trece prin productie.

Efecte +/-?


Figura nr. 10.1

Asa cum am avertizat cititorul, procesul de consum nu este un proces distructiv; el distruge doar valoarea de întrebuintare (entropia joasa), nu însa si componentele primare ale materiei. Concret, asa cum am aratat mai sus, are loc o disociere a elementelor primare de potential (s, e, i) si o reasezare în celulele sistemului, ca o încarcatura ce reface capacitatea de a face servicii a fiecarui component al structurii întreprinderii, dar si a mediului natural si a societatii. Potentialul economic tip servicii (Pes) care rezulta din transformare este înmagazinat în dimensiunile: cantitativa (q, asociata cu circumferinta cercului), calitativa (k, asociata cu diametrul cercului) si de fiabilitate (t, asociata cu înaltimea cilindrului). Daca luam serviciul de care este capabil un mijloc al activitatii economice (un strung, spre exemplu) dupa ce a fost beneficiarul unui proces de consum (investitie, reparatie), atunci dimensiunea sa cantitativa este reprezentata de capacitatea de lucru în buc./ora, dimensiunea calitativa, de randament si exactitatea operatiunilor, iar dimensiunea de fiabilitate de durata în timp a serviciului respectiv la un nivel calitativ acceptabil.

“Produsul” consumului = serviciul


Pierderile entropice (E+d), cealalta parte a iesirilor din procesul de consum, depind, ca si în cazul productiei, de actiunea Legii entropiei si calitatea actiunilor de consum. Cercetatorii teoriei valorii-utilitate au constatat ca în starea de consum omul se comporta straniu. Cu cât este alimentat mai mult cu un anumit produs, cu atât utilitatea scade, devenind zero si apoi negativa! Este o realitate de la care a plecat teoria respectiva, fara sa se întrebe ce se întâmpla în stomacul consumatorului, fie el om sau întreprindere. Au facut o mare eroare, lasând teoria respectiva fara o baza obiectiva! În realitate, scaderea utilitatii pe masura ce consumatorul se apropie de saturatie este un fenomen ... obiectiv! Sistemul aflat în starea de consum nu mai poate, în mod obiectiv, sa scoata potential din produsele consumate si sa-l conserve în propriul corp. Iar daca o face, o realizeaza cu un randament din ce în ce mai redus, risipa entropica crescând invers proportional fata de randamentul de scoatere de potential din produs! O alta concluzie, care se desprinde din analizarea consumului, este aceea ca baza obiectiva, care îi da dreptul consumatorului sa fie partener egal al producatorului în negocierea pretului, a valorii produselor pe care doreste sa le cumpere, este tocmai cantitatea de potential tip servicii pe care considera ca o poate scoate din aceste produse! Acest potential este bugetul fix de la care porneste teoria valorii-utilitate. Fortarea ofertei se poate realiza numai daca valoarea marginala a produsului din coada face ca valoarea întregului lot fabricat sa se încadreze în dimensiunea potentialului econ omic tip serviciu (Pes), ce poate fi scos de consumator din lotul respectiv. Aceasta este baza obiectiva care determina valoarea în teoria valorii-utilitate. Dupa aceasta demonstratie, în care axioma utilitate = valoare, devenita teorema, a fost demonstrata, am putea sa ne oprim. Avem un suport fizic obiectiv pentru valoarea-utilitate si o justificare reala pentru dreptul egal al consumatorului de a participa la negocierea pretului. Constatam, însa, ca practicarea valorii si a preturilor marginale nu ne scuteste de fenomene negative (inflatie, blocaje). Aceste constatari ne dovedesc ca în privinta valorii nu suntem înca în posesia unei baze reale, sigure. Serviciile rezultate din consumarea produselor nu sunt o garantie finala pentru potentialul pe care vrem sa-l punem la baza valorii. Cautarea trebuie sa continue!

Un alt “produs”, deseurile

O subiectivitate ...obiectiva

Parteneri egali !

Drumul trebuie continuat


Transferul de iesire

Produsele procesului de consum sub forma serviciilor au, mai mult decât cele ale productiei, o existenta redusa. Capacitatea structurii firmei de a face servicii nu se poate conserva prea mult în timp: forta de munca a omului nefolosita se îndreapta spre manifestari ce ies din circuitul economic, utilajele nefolosite ruginesc, informatiile se uzeaza moral etc. De aceea, sistemul economic aflat în starea dinamica de consum este interesat sa-si plaseze imediat serviciile prin transferul de iesire. Acest transfer se face tot prin formele de transfer natural, repartitie, schimb. Beneficiarii acestui transfer sunt sistemele economice, aflate în starea dinamica de productie, sistemul societatii nationale si internationale, sistemul mediului natural înconjurator. Pe lânga serviciile transferate, sistemul economic producator al acestor servicii îndreapta spre mediu, societate sau alte sisteme economice si pierderile entropice sub forma deseurilor sau a entropiei înalte (E+d).

10.3 Caracteristicile generale ale modelului consumului

Pentru sistemul economic aflat în starea de consum, conteaza, ca aspecte generale de principiu, în primul rând, redarea cât mai completa a intrarilor si iesirilor. De aceea, respectând cerintele legii conservarii materiei, vom cuprinde în Relatia 10.3 majoritatea intrarilor si, pe de alta parte, majoritatea iesirilor.

Relatia 10.3

Pept1 + Pn + Ps + import = Pes + Pem, s, e + stocuri + export + E+d

În al doilea rând, modelul procesului de consum se caracterizeaza prin coeficientul de randament impus de legea entropiei, în sensul ca iesirile utile sunt întotdeauna mai mici decât intrarile totale în procesul de consum, Pt2:

Relatia 10.4

act2 = Pt [Pt2 - E+d] / Pt2 < 1

Si în cazul procesului de consum, potentialul economic rezultat în urma proceselor primare de transformare, conservare, transfer este afectat de formarea de stocuri, export, cedari catre societate si mediu, autoconsum. De aceea, potentialul care merge mai departe prin circuitul economic pentru a se transforma în valoare reala se reduce cu aceste cedari sau stocuri.

Serviciile trebuie vândute

Beneficiarii serviciilor


Toate aceste principii, precum si procesele primare cuprinse în procesul complex de consum, sunt redate în figura nr. 10.2.

Figura nr. 10.2

Acest model al procesului de consum se va integra în Modelul general al obtinerii si gestionarii valorii, reliefând rolul esential al procesului de consum în acest proces complex de obtinere si gestionare a valorii.

Productie

Soci-eta-tea M O N D I A L A

MEDIUL NATURAL ÎNCONJURATOR

SOCIETATEA NATIONALA

Pn Ps Import Pep

Consum

Pe m, s, e Pes

Stocuri Export

Producator

E+d

act2

Consumator

Productie

+/-?


CAPITOLUL 8

DECIZIILE FINANCIARE PRIVIND ACTIVELE CORPORALE (MIJLOACELE FIXE)

CUPRINS 8.1 Procesul de consum pentru activele corporale 8.2 Proiectarea financiara a investitiilor 8.3 Decizia financiara privind investitiile 8.4 Alte decizii financiare privind mijloacele fixe 8.5 Managementul financiar 8.6 Activitatea tutoriala

CONCEPTE Pozitia activelor corporale (mijloacelor fixe) în întreprindere Comportamentul general al activelor corporale (mijloace fixe) Starea curenta a mijloacelor fixe (active corporale) Investitia Sistemul de legaturi privind finantarea investitiilor Autofinantare în privinta investitiilor Cash-flow -ul Amortizarea Fondul de dezvoltare Valoarea actualizata Rata interna de rentabilitate Testul Bruno Finantarea reparatiilor Finantarea asigurarilor de active corporale Contractul de leasing / credit bail


FUNCTIA FINANCIARA: AUTORIZAREA REPARTITIEI

Pentru economistul financiar, realizarea functiei de autorizarea

repartitiei presupune, în primul rând, cunoasterea tipurilor de activitati economice, tehnice, sociale, ecologice, stiintifice, de învatamânt etc. care se încadreaza în procesul de consum din întreprindere. În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta aceste activitati, ce factori le determina structura si amploarea si ce efecte au asupra functionarii viitoare a firmei pentru a putea, apoi, stabili implicatiile financiare ale acestor activitati.

Numai dupa îndeplinirea acestor conditii, economistul financiar poate autoriza repartitia financiara pentru procesul de consum, trecând, apoi, la exercitarea celorlalte functii financiare si motivationale (manageriale) legate de acest proces complex.

Sa parcurgem împreuna exercitarea acestei functii financiare în legatura cu activitatile tip consum legate de elementul active corporale (mijloace fixe).

8.1 Procesul de consum pentru activele corporale (mijloacele fixe)

Aflat fie dupa un proces de productie, fie în faza de formare, refacere, restructurare sau dezvoltare, elementul mijloace fixe (active corporale) solicita un amplu si divers proces de consum pentru a se reface sau a corespunde noului proces de productie care urmeaza.

A. Pozitia mijloacelor fixe (active corporale) în structura întreprinderii

transport de energie, materiale si personal (constructii speciale, autovehicule); masurare, suport etc. În functie de tipul de serviciu pe care îl îndeplinesc în structura întreprinderii, mijloacele fixe se clasifica în cele sase grupe cunoscute de la disciplina de contabilitate.

Sistemul întreprinderii, pregatit pentru o activitate economica, îsi formeaza structura tehnica prin elementul mijloace fixe (sau imobilizari în active corporale). Acest element asigura baza tehnico-materiala a capacitatii de productie sub forma mijloa-celor de munca; el este depozitarul de valoare sub forma capacitatii de a presta servicii din cele mai diverse, necesare în procesele de productie: prelucrare de materii prime (utilaje); adapost (cladiri);


Cadrul 8.1

Potrivit dispozitiilor legale, Legea nr. 15/1994 si Legea nr. 149 / 2000, se considera

mijloc fix obiectul singular sau complexul de obiecte care îndeplineste cumulativ urmatoarele conditii: - valoare de inventar mai mare decât limita stabilita prin Hotarâre de Guvern (limita ce se

actualizeaza anual, în functie de indicele de inflatie). La data de 1 iunie 2001, limita a fost de 8 milioane lei;

- o durata normala de utilizare mai mare de un an.

Standardele Internationale de Contabilitate 2000, IAS 16 Terenurile si mijloacele fixe sunt imobilizari corporale daca:

a) sunt detinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în productia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate tertilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; b) este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade; c) costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

În sensul teoriei valorii-entropie, TVE, potentialul economic

conservat în mijloacele fixe permite acestora sa "presteze" un serviciu redat prin relatia:

Relatia 8.1

e

s -------------> i

Relatia (8.1) arata ca substanta (s) din care este construit mijlocul

fix (prelucrata dupa tehnologii si informatii speciale) este capabila sa contribuie la realizarea unei informatii (i) - sub forma de tehnologie, informatie de produs sau organizatorica din cadrul viitorului proces de productie -, daca mijlocul fix respectiv este pus în miscare cu ajutorul unei cantitati anume de energie (e).

Structura interna a mijloacelor fixe depinde de profilul întreprinderii si de gama de servicii tip mijloace fixe care este necesara procesului concret de productie. La rândul sau, volumul total de mijloace fixe dintr-o unitate economica depinde de amploarea capacitatii de productie (cifra de afaceri) pe care o solicita piata produselor ce se fac cu ajutorul mijloacelor fixe respective (vezi Capitolul 7, metode de previzionare).

Definirea serviciilor reali-zate de activele corporale


Concluzia 8.1

O data cu cresterea tehnicizarii, automatizarii si robotizarii proceselor de productie, locul mijloacelor fixe în structura de productie a întreprinderii a crescut ca importanta, dominând valoric si cantitativ structura respectiva si influentând cantitativ-calitativ celelalte elemente.

B. Comportamentul general

În cadrul structurii de productie, mijlocul fix intra dupa un anterior proces de consum (to) prin care a fost construit. În procesul de productie din t1, mijlocul fix cedeaza o parte din valoarea conservata în el, ea intrând în produse sau pierzându-se în mediul înconjurator (vezi figura nr. 8.1).

Figura nr. 8.1

Asadar, dupa procesul de productie din t1, mijlocul fix iese "stors" de o parte din potentialul economic conservat în el. Pentru a fi pregatit pentru un nou proces de productie (din tn), se impune organizarea unui nou proces de consum (t2), prin intermediul caruia se reface mijlocul fix utilizat în productia din t 1.

Tot în cadrul acestui proces de consum, mijlocul fix poate fi dezvoltat sau modernizat.

Aflat în cadrul celor trei procese (consum to, productie t1, consum t2), elementul mijloace fixe suporta efecte multiple din partea unor factori din interiorul si din afara întreprinderii, factori obiectivi sau subiectivi. Influenta acestor factori conditioneaza cantitativ si calitativ, structural si valoric deciziile de consum si, mai departe, amploarea repartitiei financiare.

Efectele suportate de mijlocul fix


CONSUM to

În cadrul acestui proces se formeaza capacitatea initiala a mijloacelor fixe. Amploarea sa depinde de o serie de factori obiectivi si subiectivi (notati cu simbolul Fc1): - marimea cererii de servicii tip mijloace fixe de catre viitorul proces

de productie (conditionat, la rândul sau, de cererea de produse de pe piata);

- capacitatea de productie cuprinsa în structura proiectata a întreprinderii;

- nivelul cantitativ, valoric si tehnic al mijloacelor si subansamblu -rilor, precum si al serviciilor angajate în construirea de mijloace fixe la data to;

- calitatea, calificarea si disciplina în activitatea de proiectare si realizare de mijloace fixe.

PRODUCTIE t1

Grupul factorilor care actioneaza asupra mijloacelor fixe în acest

moment este mai numeros; dar efectul este acelasi: cedarea de valoare (potential economic). Acest efect apare sub forma uzurii fizice si morale determinate de: - factorii specifici proceselor din productie (frecare, vibratii, erodare

etc.) care au ca efect uzura fizica I. Valoarea cedata intra, în mare parte, în valoarea produselor fabricate cu aceste mijloace sau se pierde în mediul înconjurator;

- procesele din mediu care actioneaza prin factorii naturali ce ataca substanta mijloacelor fixe, indiferent daca sunt utilizate sau nu. Efectele actiunii lor se manifesta prin rugina, îmbatrânirea materialelor etc. si se cuprind în uzura fizica II, valoarea corespun-zatoare pierzându-se în mediul înconjurator;

- procesele din societate care determina fenomene ca progresul tehnic, schimbarea cererii pe piata si au ca efect uzura morala a mijloacelor fixe. Uzate moral, mijloacele fixe pierd valoare, care se adauga la cea risipita în mediul extern din alte cauze;

- factorii de natura subiectiva (slaba organizare, utilizare necorespun-zatoare, deteriorare voita sau din neglijenta etc.), factori care pot sa amplifice uzura fizica. Grupul acesta de factori, notat cu simbolul Fc2, se impune a fi

cunoscut atât de tehnicieni, cât si de specialistul în finante. Primii, pentru a cauta forme si metode de reducere la maximum a pierderilor exterioar e procesului de productie; ceilalti, pentru a sanctiona risipa de valoare tip servicii si pentru a dimensiona corect repartitia pe care o presupune procesul de consum din t2.

Rolul factorilor tip Fc2

Factorii de influentare tip Fc1



CONSUM t2 Acest proces trebuie sa aiba în vedere atât efectele din procesul de

productie din t1, cât si semnalele care vin din urmatorul proces de productie (din tn). Daca primele au ca scop proiectarea activitatilor de refacere, informatiile din procesul de productie tn se refera la factori care solicita schimbari cantitative si calitative sub forma de dezvoltare, modernizare, modificari structurale, reducere: - cresterea sau scaderea cererii de servicii tip mijloace fixe datorata

largirii pietei produselor care se fac cu ajutorul mijloacelor fixe respective;

- evolutia progresului tehn ic care are ca efect sporirea ponderii mijloacelor fixe în structura întreprinderii, cresterea valorii pe unitatea de capacitate;

- fenomenul inflatiei care scumpeste componentele si activitatile specifice consumului cerut de refacerea si dezvoltarea mijloacelor fixe;

- factorii subiectivi din activitatile specifice procesului de consum care reduc randamentul unitatilor constructoare de mijloace fixe si amplifica valoarea ce trebuie reconservata în acest element. Acest grup de factori, notat cu simbolul Fc3, amplifica procesul de

consum din t2, daca vom avea o crestere de capacitate sau îl reduce, daca cererea de servicii de la activele corporale se micsoreaza. Pentru acest proces de consum, influentat conform celor aratate mai sus, va trebui sa realizam proiectarea financiara a repartitiei. (vezi figura nr. 8.2).

Pentru unitatile care se înfiinteaza, proiectarea financiara se refera cu precadere la consumul din to, în timp ce întreprinderile în functiune se orienteaza catre procesul de consum din t2, consumul din to interesându-le în scopul de a aprecia gradul de deteriorare a starii curente a mijlocului fix fata de starea initiala.

Figura nr. 8.2


Rolul consumului în proiectarea financiara


C. Starea curenta a mijloacelor fixe

Starea curenta a elementului mijloace fixe se refera la situatia acestuia dupa procesul de productie din t1, adica dupa actiunea factorilor Fc2. Cunoasterea sa este necesara pentru a proiecta viitorul proces de consum din t2 si pentru a interveni în vederea protejarii valorii aflate în continutul mijloacelor fixe.

Din punct de vedere financiar, starea curenta se determina pe baza datelor din bilant. Aici se afla evidentiata:

Starea initiala prin valoarea de intrare Starea curenta prin valoarea ramasa la un moment dat

În functie de marimea amortizarii realizate pâna la data întocmirii

bilantului, se poate aprecia (cu aproximatie, datorita corelatiei imperfecte între uzura si calculul amortizarii) gradul de uzura pe fiecare grupa a elementului mijloace fixe (vezi figura nr. 8.3).

Figura nr. 8.3

Starea curenta trebuie analizata si din punct de vedere tehnic si tehnologic, al sigurantei în functionare si al corespondentei cu exigentele viitorului proces de productie. Luând în consideratie toti acesti indicatori, serviciile tehnico-economice din unitate trec la proiectarea formelor concrete de organizare a procesului de consum privind mijloacele fixe.

Starea dupa procesul de productie din t1

Proiectarea formelor concrete ale consumului

Gradul de uzura


D. Activitati de consum referitoare la mijloacele fixe (active corporale)

Într-o întreprindere bine condusa, starea elementului mijloace fixe

este urmarita permanent. În acest scop, în întreprindere se organizeaza o gama larga de activitati prin intermediul carora se reface, dezvolta si modernizeaza dotarea cu mijloace fixe: 1. Activitatea de investitii; 2. Activitatea de întretinere si reparatie curenta; 3. Activitatea de reparatie capitala; 4. Activitatea de modernizare; 5. Activitatea de asigurare si reasigurare.

Activitatile 1-4 au misiunea de a reface si (sau) dezvolta elementul

mijloace fixe, introducând în continutul sau valoare ce se conserva în capacitatea acestuia de a face servicii într-un viitor proces de productie. Activitatea (5) este o actiune de pre-consum, în sensul ca se depun resurse în sistemul de asigurare pentru un posibil proces de consum în cazul în care se produce riscul asigurat.

Întrucât toate aceste activitati de consum fac obiectul unor servicii tehnice, economice sau de asigurari, misiunea proiectarii financia re este mult sprijinita, în special în privinta determinarii informatiilor financiare. Cu toate acestea, economistul din cadrul serviciului financiar are de îndeplinit atributii complete de informare, analiza, repartitie, control, decizie si evidenta fata de aceste activitati de consum. Pentru exemplificarea lor, vom urmari proiectarea financiara privind activitatea de investitie.

FUNCTIA FINANCIARA: PREVIZIUNE SI SIMULARE

Prefigurarea fenomenului repartitiei financiare privind procesul de

consum cerut de activitatile de formare, refacere, restructurare sau dezvoltare a activelor corporale presupune determinarea întregii game de informatii financiare prin modele specifice activitatii financiare (vezi capitolul 6).

Fenomenul financiar previzionat trece, în mod obligatoriu, prin mai multe etape de simulare pentru a se ajunge la un nivel acceptabil din punctul de vedere al exigentelor financiare (principiile de condit ionare a repartitiei financiare: corelatia necesar/resurse; necesar/aport în t0 sau în tn) si al indicatorilor de eficienta economica.

Refacere, dezvoltare, asigurare

Sprijinul dat de activitatea tehnica si de proiectare


8.2 Proiectarea financiara a investitiilor

A. Continutul si rolul investitiei

În sensul cel mai larg, o activitate de investitie reprezinta o forma concreta de manifestare a procesului de consum prin intermediul careia se formeaza, se reface si se dezvolta elementul mijloace fixe (imobilizari în active corporale) din structura unei întreprinderi. Ea transforma si conserva valoarea aflata în produse (materiale, subansamble, unelte etc.) si în servicii (proiectare, construire, dotare etc.) în mijlocul fix nou, refacut sau modernizat, sub forma capacitatii acestuia de a presta servicii tip mijloc de munca. În functie de sarcina sa privind modificarea starii generale a elementului mijloace fixe, investitia poate fi: - investitie noua, pentru formarea initiala a elementului; - investitie pentru refacerea mijloacelor uzate fizic sau moral si de

înlocuire; - investitiile de dezvoltare si modernizare.

Aceasta clasificare influenteaza doar partial proiectarea financiara, mai ales în privinta surselor de finantare si a obligatiilor ce decurg de aici. Tot amploarea investitiei influenteaza si decizia privind responsabilitatea proiectarii si a executarii lucrarilor de cons - tructii-montaj. Investitiile de mai mica amploare (în special cele de înlocuire a mijloacelor uzate) pot fi proiectate si realizate în regie proprie de unitate. Pentru cele noi sau de dezvoltare, se angajeaza institute de proiectare specializate si se încheie contracte de executie în antrepriza cu firme de constructii-montaj.

Toate aceste informatii, reiesite din clasificarea si caracterizarea generala a activitatii de investitie, sunt utile pentru organizarea concreta a proiectarii din punct de vedere financiar. Asa cum a rezultat din capitolele (6) si (7), activitatea financiara procedeaza, pentru început, la cunoasterea procesului de consum, pe care îl va finanta, prin intermediul informatiilor financiare: - informatiile de tip ym, referitoare la legaturile informationale ale

întreprinderii cu institutii si persoane fizice angajate în consum; - informatiile cantitative de tip yc (cheltuieli financiare si obligatii

financiare în afara); - informatiile cantitative de tip yv (venituri financiare din

întreprindere si din afara ei); - informatii privind eficienta viitoare a activitatilor finantate si a

mijloacelor formate, informatii de tipul ye.

Tipurile lucrarilor de investitii

Influentarea proiectarii financiare

Cunoasterea consumului prin informatiile financiare

Sensul larg al activitatii de investitie


B. Informatiile financiare ym

Legaturile calitative, Li, care se stabilesc între întreprindere si persoane fizice si juridice în privinta derularii investitiilor se impun a fi cunoscute, întrucât ele cuprind date utile pentru organizarea deciziei de finantare. Aceste date se refera la precizarea surselor posibil de angajat si la obligatiile ce decurg din utilizarea lor la finantarea investitiilor, la metodologia de calcul al informatiilor cantitative si de eficienta, la criteriile de clasificare a investitiilor etc.

Pentru proiectarea financiara, au un interes deosebit informatiile referitoare la sursele de fonduri posibil de angajat în decizia de repartitie financiara. Pentru a obtine acest tip de informatie, ym, serviciul financiar analizeaza ca surse de date legislatia financiara (ex.: Legea privind impozitul pe profit), hotarârile si ordonantele guvernamentale, instructiunile elaborate de Ministerul Finantelor, literatura stiintifica economica si financiara. Pentru sursele din afara economiei nationale, se analizeaza legea privind investitiile straine, reglementarile si instructiunile bancare interne si internationale, studii de conjunctura, piata financiara si monetara externa etc.

Pe baza acestor informatii, serviciul financiar îsi proiecteaza Schema legaturilor de repartitie posibil de angajat în finantarea investitiilor (vezi figura nr. 8.4). În aceasta schema, se precizeaza:

Legaturile necesare pentru mobilizarea de venituri financiare pentru investitii (M);

Legaturile ce vor aparea pentru a achita obligatiile financiare viitoare (O).

Figura nr. 8.4

Schema legaturilor de repartitie financiara

Cunoasterea legaturilor calitative prin informatia ym


Pentru fiecare din aceste legaturi, economistul financiar va trebui sa cunoasca ce restrictii, conditionari si interese speciale însotesc repartitia financiara din fiecare sursa în parte (cost, termene de angajare, cedare de proprietate, limita de eficienta etc.).

Studierea si interpretarea corecta si rapida a acestor tipuri de informatii atesta calitatea calificarii economistului în cauza, operativitatea cu care acesta îsi actualizeaza cunostintele, prezenta pe piata informatiilor a întregului serviciu financiar.

Este necesar si util ca întreaga gama de informatii metodologice, ym, sa fie depozitata într-o baza de date, pentru a fi apelata în toate fazele de fundamentare, adoptare si realizare de decizii financiare privind investitiile si alte activitati economice de consum.

În aceasta baza de date financiare trebuie sa fie prinse si indicatiile metodologice de calculare a informatiilor cantitative si de eficienta, structura documentelor financiare de buget avizate de Ministerul Finantelor si de sistemul bancar. Odata pusa la punct si actualizata or i de câte ori este nevoie, baza de date ym se foloseste pentru proiectarea cantitativa a repartitiei financiare.

C. Cheltuieli financiare yc

Investigarea procesului de consum din t2 (în unele cazuri si a celui din to) duce la obtinerea informatiilor ycp (valoarea investitiei) si a informatiilor yco (obligatii financiare în afara întreprinderii). Ele sunt dependente de modul concret de derulare proiectata si efectiva a consumului prin investitie (ycp) si de conditionarile accesului anterior la sursele de finantare comunicate prin informatia ym, cum este cazul informatiilor de tipul yco.

Pentru a obtine informatia ycp, serviciul financiar urmareste întregul proces de prelucrare tehnica, economica si monetara a datelor necesare fundamentarii deciziei de investitie:

1. Prelucrarea tehnica se concretizeaza sub forma proiectului de

executie. El reda rezolvarile din punct de vedere arhitectural, dotari tehnice, tehnologii, organizare etc.

2. Prelucrarea economica porneste de la proiectul de executie si se

concretizeaza sub forma devizului. El reda consumurile materiale, de manopera si generale pe care le determina rezolvarile tehnice din proiect, inclusiv profitul constructorului.

3. Prelucrarea monetara contribuie la evaluarea consumurilor din

deviz, conturând nivelul valoric al devizului.

Rolul indicatiilor metodologice

Studierea si interpretarea corecta a informatiilor

Cheltuieli si obligatii financiare

Prelucrare tehnica, economica, monetara


Prelucrarea din punct de vedere financiar începe de la nivelul valoric al devizului si presupune (vezi fig. nr. 8.5): - controlul financiar asupra tuturor etapelor anterioare de prelucrare.

Acest control se face de cadre din întreprindere sau din bancile comerciale angajate în finantarea investitiei;

- corectarea nivelului valoric în urma controlului, în sens de diminuare sau de majorare, dupa caz;

- preluarea informatiei corectate ca informatie financiara de tipul ycp. Analiza si controlul financiar asupra devizului presupun cunoasterea modelelor de calcul ale tuturor capitolelor din deviz:

- cheltuieli pentru proiectare, cumparare teren; - cheltuieli pentru investitia propriu-zisa; - cheltuieli pentru pregatirea santierului si pregatirea de cadre pentru

noul obiectiv; - cheltuieli cu probele tehnologice la noile capacitati.

Figura nr. 8.5

De asemenea, se va avea în vedere ca pretul de deviz negociat are la baza cheltuieli materiale si de manopera directe, cheltuieli generale si profitul solicitat de unitatea constructoare în conditiile pietei lucrarilor de constructii-montaj, la momentul dat.

În aceste conditii, informatia financiara ycp rezulta dintr-o relatie de tipul:

Relatia 8.2

ycp = ΣChij unde:

Ch reprezinta cheltuielile de tipul i (materiale, manopera, generale, profit), pentru obiectivele j din deviz (proiectare, teren, investitie, pregatire cadre, probe tehnologice etc.).

Pretul de deviz negociat

Etapele proiectarii de tip financiar


Gama informatiilor privind obligatiile, yco, este mult mai ampla. Întreprinderea, contractând fonduri din afara pentru realizarea finantarii curente sau pentru o finantare anterioara, îsi asuma obligatii fata de proprietari, fata de banci, fata de cumparatorii de obligatiuni etc. 1. Obligatiile fata de proprietari apar sub forma dividendelor platibile

pentru capitalul social adus de acestia si imobilizat în mijloace fixe: Relatia 8.3

yco = C.S. în M.F. x D% / 100

unde: C.S. în M.F. reprezinta partea din capitalul social imobilizata în mijloace fixe (active corporale); D% - nivelul procentual al dividendelor promis proprietarilor.

2. Obligatiile privind creditele contractate anterior apar sub forma

ratelor scadente în anul pentru care se face proiectarea financiara si a dobânzilor aferente:

Relatia 8.4

yco = Credit total/Nr. total de rate x Nr. rate planif. + d

unde: d reprezinta dobânda aferenta anului prognozat (plan).

3. Obligatiile fata de detinatorii de obligatiuni au în vedere dobânda

anuala promisa cumparatorilor de titluri si eventualele amortizari (rascumparari) de obligatiuni pe parcurs sau la scadenta:

Relatia 8.5

yco = Obligatiuni x d% / 100 + 1/m Obligatiuni

unde: d % reprezinta dobânda anuala în procente promisa cumparatorilor de obligatiuni; 1/m oblig. - partea din totalul de obligatiuni vândute care se rascumpara în anul prognozat.

Gama obligatiilor financiare în afara firmei


4. Obligatiile în afara cauzate de cumpararea de titluri de la alte întreprinderi (investitii financiare) depind de numarul hârtiilor de valoare cumparate si de valoarea lor bursiera la data operatiunii respective:

Relatia 8.6

yco = HVi x Vbi

unde: HVi reprezinta tipurile de hârtii de valoare proiectate a se cumpara;

Vbi - valoarea bursiera prognozata pentru fiecare tip i de hârtie de

valoare.

5. Obligatii diverse; ele apar sub forma unor comisioane, plata unor

servicii bancare sau pentru intermediari, plati frecvente în conditiile economiei de piata. Nivelul lor se apreciaza pe baza experientei din anii anteriori.

D. Venituri financiare yv

Dupa dimensionarea cheltuielilor de natura financiara cerute de

activitatea de investitii, serviciul financiar procedeaza la cunoasterea veniturilor financiare posibile. În acest scop se adreseaza surselor indicate de informatia ym (vezi figura nr. 8.4); în primul rând, se vor proiecta informatiile referitoare la veniturile financiare provenite din interiorul unitatii, yvp.

Aceste informatii dau nivelul autofinantarii sau, într-o acceptiune mai larga, Cash Flow-ul întreprinderii sau Fluxul de disponibilitati. Pentru ca acest concept este utilizat frecvent pentru a aprecia posibilitatile curente de finantare ale unor întreprinderi si pentru a cuantifica eficienta viitoare a unei lucrari de investitie, îl prezentam în schema din figura nr. 8.6.

Proiectarea informatiilor privind veniturile


Figura nr. 8.6

Din figura nr. 8.6 rezulta ca autofinantarea rezervata finantarilor

interne este o parte din Cash-flow (Fluxul de disponibilitati), parte care rezulta din relatiile:

Relatiile 8.7; 8.8 Autofinantare = (Amortizare + Profit) - (Impozite + Dividende);

Cash-flow-ul net = Amortizare + (Profit - Impozite)

Pornind de la componentele autofinantarii, serviciul financiar

procedeaza la determinarea nivelului prognozat al informatiei yvp, pe componentele sale: amortizare, profit pentru dezvoltare, alte venituri din întreprindere.

1. Amortizarea Conform Standardelor Internationale de Contabilitate 2000, IAS4, Amortizarea reprezinta alocarea valorii amortizabile a unui activ de-a lungul duratei sale de viata estimata. Amortizarea corespunzatoare perioadei contabile se scade în mod direct sau indirect din profitul sau pierderea înregistrata în perioada respectiva. Din punct de vedere financiar, amortizarea este o actiune de repartitie financiara a unei parti din rezultatele economice obtinute de întreprindere.

Amortizarea - actiune de repartitie financiara


Motivatia acestei repartitii are în vedere contributia mijloacelor fixe la procesul de productie în perioada pentru care se face proiectarea financiara. Din paragraful 8.1 a rezultat ca mijloacele fixe contribuie la transformarea si conservarea de potential în produse, transferându-si în acestea o parte din valoarea conservata în ele si ajutând si la procesul de transformare-conservare de potential adus de celelalte elemente ale structurii de productie (mediu, personal, materiale, informatii).

Calculul fondului de amortizare ce urmeaza a se prelua din rezultatele economice (corespunzatoare costului) porneste de la fenomenul de transfer de valoare din mijloace fixe în produs ca urmare a uzurii fizice si, în unele cazuri, si a uzurii morale. Functia uzurii fizice evolueaza conform graficului din figura nr. 8.7.

Figura nr. 8.7

Dupa o evolutie rapida, în perioada de rodaj si adaptare la conditiile

de productie, uzura avanseaza lent. Spre sfâr situl vietii economice (Durata Normala de Utilizare, D.N.U.), uzura fizica avanseaza rapid, epuizând aproape toata valoarea conservata în mijlocul fix respectiv (valoarea de inventar - valoarea reziduala).

Repartitia financiara a amortizarii difera într-o mai mica sau mai mare masura de functia uzurii fizice datorata participarii mijlocului fix la productie. Ea trebuie sa tina cont si de actiunea uzurii fizice datorate factorilor naturali (uzura fizica II), cât si de manifestarea uzurii morale mai devreme de îndeplinirea duratei normate de functionare. În aceste conditii, scoaterea din functiune mai devreme implica o repartitie financiara superioara transferului rea l de valoare (vezi figura nr. 8.8).

Fenomenul de transfer de valoare

Functia uzurii fizice a activelor corporale


Figura nr. 8.8

De aceea, metodele practicate în actiunea de amortizare sunt

aprobate de Ministerul Finantelor, amortizarea având efecte asupra întregii politici financiare si monetar e din economie (vezi Cadrul 8.2).

Cadrul 8.2

În legislatia financiara din economia tarilor occidentale (dar si la noi) se precizeaza

categoriile de mijloace fixe la care se permite o amortizare accelerata, pentru a face fata uzurii morale si a constitui rapid fondurile necesare pentru înlocuirea mijloacelor afectate de uzura respectiva. (de exemplu: grupa utilajelor).

Este clar ca, prin fondul de amortizare calculat si repartizat pentru

finantarea investitiilor, se mobilizeaza temporar sau definitiv si o parte din profitul brut posibil de obtinut. Mobilizarea este temporara, atunci când cotele de amortizare devanseaza, ca marime, transferul de valoare reala. Repar titia de profit este definitiva atunci când, prin amortizare, se mobilizeaza valoare si în contul uzurii fizice datorata utilizarii necorespunzatoare si în contul valorii ramasa neamortizata din cauza actiunii uzurii morale mai devreme de împlinirea duratei normale.

De aceea, Legea nr. 15/1994, completata de Legea nr. 149/2000, precizeaza ca se include în cheltuielile de exploatare numai amortizarea corelata cu gradul de utilizare a mijloacelor fixe (conform limitelor prevazute în lege. Diferenta pâna la amortizarea totala calculata reprezinta o cheltuiala exceptionala care nu se deduce din profitul brut pentru impunere.

Având la baza fenomenul real de transfer de valoare si principiile de politica economica si financiara la un moment dat, metodologia de determinare a fondului de amortizare poate prevedea urmatoarele categorii de modele de calcul (vezi figura nr. 8.9).

Corelatii între amortizare si functiile uzurii


Figura nr. 8.9

- modelul cotelor proportionale sau amortizarea liniara (1); - modelul cotelor progresive (2); - modelul cotelor regresive (degresive) (3); - modelul cotelor pe unitatea de produs (4); - modelul amortizarii accelerate (5) (în primul an se include pe cost

50% din valoarea de intrare si apoi cote liniare la valoarea ramasa de amortizat). Punctul de plecare în calculul fondului de amortizare ce urmeaza a

fi repartizat pentru autofinantare îl reprezinta Valoarea de amortizat. Ea poate fi urmatoarea:

a) Valoarea de inventar, corectata cu valoarea medie a intrarilor (+) si valoarea medie a iesirilor (-) prognozate pentru anul viitor;

b) Valoarea de inventar - valoarea reziduala de la sfârsitul duratei normale de functionare (în legislatia din tarile occidentale);

c) Valoarea de inventar - valoarea amortizata pâna la data respectiva; d) Valoarea de intrare.

Dupa precizarea valorii de amortizat, se procedeaza la alegerea metodei de amortizare (progresiva, proportionala, degresiva, accelerata sau pe produs), conform metodologiei avizate de Ministerul Finantelor (Legea amortizarii nr. 15/1994 si Legea nr. 149/2000). Amortizarea bazata pe cote proportionale, liniara, are în vedere cote procentuale fixe pe tot parcursul duratei normale de functionare (vezi figura nr. 8.10, a). Daca se previzioneaza o evolutie rapida a factorilor care determina uzura morala, atunci cotele pot fi majorate pe parcursul procesului de amortizare (vezi figura nr. 8.10, b).

Modele ale cotelor de amortizare

Forme ale valorii de amortizat

Alegerea metodei de amortizare


Figura nr. 8.10

Relatia 6.9

Norma proportionala = 1/DNU x 100

Durata normala de functionare poate fi exprimata în ani, în mii ore de functionare sau mii km echivalenti. Ultimele doua moduri de exprimare ne duc spre amortizarea de tip regresiv, având în vedere participarea mai pronuntata a mijloacelor fixe din unele grupe la procesul de productie în prima parte a vietii lor economice.

În cazul în care mijlocul fix este scos din functiune înainte de împlinirea D.N.U., valoarea neamortizata se recupereaza pe seama sumelor rezultate în urma valorificarii acestora si diferenta din rezultatele economice, suma respectiva completând fondul de amortizare din anul pentru care se face proiectarea financiara.

Amortizarea degresiva este cea mai frecventa în cazul în care amortizarea este folosita ca pârghie de interventie a statului în economia întreprinderii. Aprobând astfel de cote (vezi figura nr. 8.11), statul încurajeaza investitiile în ramurile afectate puternic de uzura morala (cu un grad de inovare ridicat). Acest efect este amplificat de constituirea rapida a fondurilor de înlocuire a mijloacelor fixe uzate moral si de faptul ca, prin amortizarea accelerata, se constituie un fond financiar mai ieftin decât în cazul formarii lui pe seama profitului (afectat de plata de impozite, plata de dividende etc.).

Exprimarea duratei normale de utilizare

Amortizarea - pârghie de interventie în economie


Figura nr. 8.11

Cotele de amortizare degresiva se pot stabili prin mai multe metode:

1. Multiplicarea cotei proportionale (liniare) cu un coeficient si

aplicarea noii cote la valoarea ramasa de amortizat (vezi Exemplul 8.1).

Exemplul 8.1

Valoarea de intrare = 400.000 mii lei Durata normala de utilizare = 5 ani (Cota liniara = 20%) Coeficientul de multiplicare = 2 mil. lei

Anul Valoarea ramasa

Cota degresiva Fondul de amortizare anual

1 2 3 4 5

400 240 144 86,4 43,2

20% x 2 = 40% 20% x 2 = 40% 20% x 2 = 40% 86,40 : 2 =

160 96 57,6 43,2 43,2

Total 400

2. Amortizarea exceptionala. În unele cazuri se aproba un supliment de amortizare în primul an de functionare, prin majorarea fondului calculat dupa modelul (1) cu înca un procent de 20, 25, 30 sau mai mult.

3. Multiplicarea cotelor de amortizare liniara cu unul din coeficientii urmatori (Legea Nr. 15/94, art. 19, B):

a) 1,5, daca durata normala de utilizare este între 2 si 5 ani; b) 2,0, daca D.N.U. este între 5 si 10 ani; c) 2,5, daca D.N.U. este mai mare de 10 ani.

Calculul este similar cu cel din exemplul 8.1.


4. Amortizarea accelerata consta în includerea, în primul an de functionare, în cheltuielile de exploatare, a unei amortizari de pâna la 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix. Amortizarea anuala pentru perioada viitoare se calculeaza la valoarea ramasa, dupa cotele liniare, prin raportarea valorii respective la numarul de ani de utilizare ramasi (D.N.U. - 1) (Exemplul 8.2).

Exemplul 8.2

Valoarea de intrare = 400.000 mii lei D.N.U. = 5 ani mil. lei

Anul Valoarea de intrare Cota Fond

1 2 3 4 5

400 400 400 400 400

50% (400 - 200) / 4 (400 - 200) / 4 (400 - 200) / 4 (400 - 200) / 4

200 50 50 50 50

Total 400

5. Metoda "Softy" sau metoda sumei anilor din cadrul duratei normale de functionare. Daca luam durata din modelul (1) de cinci ani, atunci suma va fi: 1 + 2 + 3 + 4 + 5 = 15.

Modelul concret de folosire a acestei metode este redat în exemplul 8.3. Metoda respectiva poate fi utilizata si în cazul amortizarii progresive (v. acelasi exemplu).

6. Metoda cotelor pe unitatea de produs. Aceasta metoda este o combinatie de amortizare progresiva (în primii ani de functionare, pâna la atingerea parametrilor de functionare) cu cea regresiva, mijloacele fixe având un randament mai mare în prima parte a vietii lor economice (cu exceptia primilor ani).

Exemplul 8.3 Valoarea de amortizat = 300.000 mii lei D.N.U. 5 ani

mil. lei Anul Cote regresive Cote progresive

1 2 3 4 5

300 x 5/15 = 100 300 x 4/15 = 80 300 x 3/15 = 60 300 x 2/15 = 40 300 x 1/15 = 20

300 x 1/15 = 20 300 x 2/15 = 40 300 x 3/15 = 60 300 x 4/15 = 80 300 x 5/15 = 100

Total 300 300


Exemplul 8.4 Valoarea de intrare = 200.000 lei D.N.U. = 5 ani, cu o productie esalonata astfel: Anul 1 = 1.000 buc., 2 = 2.000 buc., 3 = 3.000 buc., 4 = 3.000 buc., 5 = 1.000 buc. Total = 10.000 buc. Amortizarea pe unitatea de produs = 200.000 : 10.000 = 20 lei / buc.

lei Anul Fond amortizare Anul Fond amortizare

1 2 3

1.000 x 20 = 20.000 2.000 x 20 = 40.000 3.000 x 20 = 60.000

4 5

3.000 x 20 = 60.000 1.000 x 20 = 20.000

Total 200.000

Potrivit Legii nr. 15/1994, se supun amortizarii, alaturi de activele

corporale (mijloace fixe, terenuri, investitii efectuate la mijloacele fixe închiriate etc.), si activele necorporale (cheltuieli de constituirea firmei, cheltuieli de cercetare, dezvoltare, brevete, licente, know -how-ul, programe informatice, concesiunile etc.). În cazul activelor necorporabile, cotele de amortizare au în vedere o durata de utilizare stabilita de lege sau de catre agentul economic care le detine (vezi si capitolul 11).

Sumele reprezentând amortizarea, precum si cele rezultate din valorificarea mijloacelor fixe scoase din functiune, în conditiile legii, reprezinta surse de constituire a fondului pentru investitii. Fondul anual de amortizare este utilizat, ca informatie, atât pentru calcularea costului (intrând în componenta costurilor de exploatare), cât si pentru repartizarea, ca fond financiar, pe destinatiile legale: finantarea investitiilor si (în unele cazuri) pentru investitii financiare pe termen scurt, cu obligatia ca la finele anului sa se reconstituie sumele respective.

2. Profit pentru dezvoltare

Legislatia financiara cuprinde, în special Legea privind impozitul pe profit nr. 414/2002, prevederi referitoare la folosirea profitului anterior calcularii impozitului (sub forma Cheltuieli care se scad din profitul brut pentru a se obtine profitul impozabil) si la folosirea profitului net, dupa plata impozitului pe profit. Potrivit legii, activitatea de investitii poate beneficia de urmatoarele parti din profit: a) sume din profitul net pentru investitii; b) sume echivalente deducerii cheltuielilor suplimentare de amortizare

(20% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe sau brevete), deducere care se face din profitul brut.

Amortizarea activelor necorporale

Utilizarea fondului anual de amortizare

Prevederile Legii impozitului pe profit


Fiecare parte din profit destinata autofinantarii presupune un model aparte de calcul.

Sumele din profitul net pentru investitii (a) rezulta dintr-un calcul corelat cu: obligativitatea platii dividendelor catre proprietari, spre exemplu, minimum 50% din profitul net în Bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2002 (relatia 8.3.), constituirea fondului de participare a salariatilor la profit (în cazul societatilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat), fond egal cu o cota de pâna la 10% din profitul ramas dupa plata impozitului pe profit (profit net).

Relatia 8.10

Profit pt. investitii = Profit net - (Profit net x 10/100 + Dividende)

Sumele de categoria (b) apar în cazul unitatilor platitoare de impozit pe profit care investesc în mijloace fixe si / sau în brevete de inventie amortizabile si care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerata.

Contribuabilii pot deduce din venituri o cheltuia la suplimentara de amortizare, reprezentând 20% din valoarea de intrare, la data punerii în functiune a mijlocului fix achizitionat.

3. Alte venituri din întreprindere

Pentru finantarea investitiilor mai pot fi folosite si alte genuri de venituri care apar în urma casarii de mijloace fixe si valorificarii materialelor si pieselor rezultate în urma dezmembrarii mijloacelor respective:

Relatia 8.11

yvp = Sume din valorificare - cheltuieli ce rute de operatiunea de casare

În practica unor tari, inclusiv în cazul României, se obisnuieste ca unele întreprinderi sa poata vinde sau concesiona (închiria) mijloace fixe. Sumele rezultate din vânzare sau (si) din concesionare pot figura ca venituri pentru finantarea investitiilor. Nivelul lor depinde de preturile pietei, de gradul de uzura al mijloacelor vândute etc.:

Relatia 8.12

yvp = (Valoarea de intrare -valoarea amortizata) x r%/100 unde:

r% reprezinta cota procentuala de reevaluare a mijloacelor fixe ca urmare a devalorizarii monedei si cresterii preturilor de înlocuire a mijloacelor fixe.

Sume din profit pentru dezvoltare

Facilitati noi pentru finantarea investitiilor


În executia efectiva a unor lucrari de investitii pot sa apara si alte venituri din valorificarea unor materiale rezultate din excavatii, defrisari etc. Evaluate pe baza unor calc ule aproximative, ele vor intra alaturi de celelalte precizate mai sus în categoria "Alte surse".

Dupa epuizarea surselor posibile din interiorul întreprinderii, serviciul financiar procedeaza la sondarea surselor din afara unitatii, determinând nivelul posibil de informatii de tipul yvn . Conform informatiilor ym (figura nr. 8.4.), se poate face apel la surse cum ar fi: piata titlurilor de valoare (actiuni, obligatiuni), piata creditului, piata financiara internationala.

1. Piata titlurilor de valoare

Piata titlurilor de valoare este deja o sursa importanta de fonduri pentru finantarea investitiilor. Astfel, în cazul pietei actiunilor, informatia yvn apare sub forma cresterii participarii proprietarilor la capitalul social.

Relatia 8.13

yvn = Ai x Vbi

unde: Ai reprezinta numarul de actiuni supuse vânzarii pe piata; Vbi - valoarea bursiera a actiunilor i previzionata pentru anul viitor.

În cazul în care se pun în vânzare titluri de tipul obligatiunilor, rezultatul previzionat al încasarilor se includ e la "Împrumuturi", modelul de calcul fiind similar cu cel din relatia (8.13.).

2. Piata creditului

Bancile comerciale, prin prevederile statutului lor si în conformitate

cu legislatia bancara, pot acorda credite pe termen mijlociu si lung. Pentru societatile cu capital privat, bancile comerciale pot acorda credite pentru investitii pe termen scurt (12 luni), mediu (pâna la 5 ani) si lung (pâna la 15 ani). Se cere ca cel putin 30% din valoarea obiectivelor de investitie sa fie acoperite din surse proprii, iar cash-flow -ul pe perioada de rambursare reusit de investitia creditata sa acopere integral creditul si dobânzile aferente.

Fiecare credit solicitat trebuie însotit de un studiu de fezabilitate fundamentat pe principalii indicatori de eficienta de tipul ye, prezentati în paragraful urmator. Nivelul creditului solicitat are în vedere valoarea de deviz (ycp) si posibilitatile proprii ale întreprinderii (yvp).

Alte venituri pentru finantarea investitiilor

Participarea cu surse proprii la investitiile creditate

Cresterea participarii la capitalul social


Relatia 8.14

yvn = ycp - yvp

Pentru acest nivel al creditului, se încheie contractul de creditare si

se solicita garantie. În practica internationala si nationala se utilizeaza contractul de leasing, ca procedeu de finantare a investitiilor (sau "crédit-bail", cum este cunoscut în Franta). El apare atunci când societatea comerciala nu dispune de fonduri proprii si nici nu poate apela la creditul bancar. Între aceasta societate si producatorul de utilaje se interpune o societate financiara care cumpara utilajul si îl închiriaza întreprinderii care îl exploateaza, contra unei chirii tip leasing (vezi Exemplul 8.5).

În urma practicarii acestor cote, dupa trecerea perioadei de închiriere, beneficiarul plateste o suma care depaseste pretul de catalog.

Exemplul 8.5

Firma "Deutsche Leasing A.G." din Germania solicita pentru

închirierea tip leasing urmatoarele rate:

Pretul de catalog Chiria medie în % din pretul de catalog (Euro) pentru perioada:

Pâna la: 36 luni 60 luni 72 luni 5.000

100.000 250.000

3,70% 3,49% 3,46%

2,60% 2,37% 2,34%

2,35% 2,12% 2,09%

În schimb, firma beneficiaza de serviciile complete ale utilajului imediat dupa închiriere si îsi poate forma fondurile proprii de finantare din exploatarea acestui utilaj.

3. Piata financiara internationala

Reglementat de legea investitiilor straine, accesul la piata financiara

internationala poate avea loc sub forma investitiilor directe (finantatorul strain participa la formarea capitalului social), cumpararea de actiuni, credite.

În cazul investitiilor directe, investitorul vine cu o contributie în natura (utilaje, patente, marci) si în bani (în valuta convertibila). Partea în natura se evalueaza tot într-o moneda convertibila, la preturile de pe piata mondiala.

Investitiile straine directe

Practicarea contractului tip leasing


Relatia 8.15

yvn = Contributia în natura × Pret mondial în valuta ($) + Contributia în bani ($)

La întreprinderile astfel formate, contributia partenerului strain intra în cadrul capitalului social sau la rubrica "Cresterea participarii" . Pentru a avea contributia în lei, contributia în valuta se multiplica cu cursul monedei respective în lei.

Relatia 8.16

yvn (lei) = yvn în $ × lei / dolar

Pentru celelalte modalitati de intrare a capitalului strain pe piata

noastra (cumparari de titluri, credite), contributia la finantarea investitiilor are în vedere suma în valuta si cursul valutei respective în lei la data tranzactiei (v. relatia 8.16).

Concluzia 8.1

În acest moment, serviciul financiar este în posesia tuturor informatiilor cantitative de tipul yc si yv, având perspectiva posibilitatilor de finantare a lucrarilor de investitii proiectate.

Singura restrictie pe care trebuie sa o mai respecte se refera la

încadrarea investitiei respective în limitele acceptabile ale eficientei economice previzibile pentru perioada de viata economica a mijloacelor fixe care rezulta din investitia ce urmeaza a fi finantata prin decizia de repartitie.

F. Eficienta economica

Fundamentarea unei decizii de repartitie financiara solicita, în mod

obligatoriu, o motivatie bazata pe cunoasterea eficientei viitoare a obiectivului finantat. De regula, indicatorii care redau ef icienta economica a unei investitii au în vedere efortul proiectat si efectele financiare viitoare. În practica nationala si internationala, sunt utilizati indicatori ca: Termen de recuperare; Valoarea actualizata totala si neta; Rata interna de rentabilitate; Testul Bruno. Acesti indicatori au fiecare o semnificatie proprie, pentru redarea eficientei complete

Conditionarea deciziei de indicatorii eficientei


a proiectelor de investitie fiind necesare calcularea si interpretarea întregului lant de indicatori:

Termen de recuperare ---> Valoarea actualizata totala ---> Valoarea actualizata neta ---> Rata interna de rentabilitate ---> Testul Bruno

Vom urmari calculul acestor informatii pe exemplul 8.6, având de ales între doua proiecte care satisfac tehnic si financiar investitia proiectata.

1. Termen de recuperare

Acest indicator urmareste sa stabileasca în ce perioada de timp

(numar de ani) investitia finantata se recupereaza pe baza profitului net obtinut pe durata de viata economica a mijloacelor obtinute din investitia respectiva:

Relatia 8.17

Termen de recuperare = Valoare inv. / Profit net

Folosind datele din exemplul 8.6, termenul de recuperare la ambele

proiecte, P1 si P2, = 1000 mil. / 400 mil. = 2,5 ani. Pentru a aprecia just nivelul acestui indicator, el se va compara cu

viata economica a mijloacelor fixe obtinute din investitie (P1 = 4 ani; P2 = 6 ani). La ambele proiecte, termenul de recuperare este favorabil, fiind sub durata de viata economica.

Exemplul 8. 6

Pentru o investitie de 1.000 mil. lei se primesc din partea unor firme de proiectare doua proiecte, P1 si P2. Fiecare aduce un profit net de 400 mil.lei. Pentru a verifica nivelul celorlalti indicatori (în afara de Termenul de recuperare, la care se utilizeaza profitul net), utilizam rata de actualizare i = 10%. Proiectul P1 Proiectul P2

Anul Cash-flow 1/(1+i)n V.A. Cash-flow 1/(1+i)n V.A. 1 2 3 4 5 6

500 400 300 100 -- --

0,91 0,83 0,75 0,68 -- --

455 332 225 68 -- --

100 200 300 400 500 600

0,91 0,83 0,75 0,68 0,62 0,56

91 166 225 272 310 336

Total val. actualiz. 1.080 x x 1.400

Lantul indicatorilor de eficienta


2. Valoarea actualizata neta

Metoda actualizarii este intens utilizata în metodologia

internationala (Banca Mondiala, tarile occidentale) si se preteaza pentru a compara în timp efectele unei investitii. Cu cât efectele sunt obtinute mai departe, în timp, fata de momentul finantarii, cu atât ele valoreaza mai putin din cauza inflatiei, a valorificarii capitalului cu întârziere etc.

Relatia 8.18

Valoare actualizata = valoare efectiva din tn / (1 + i)n

În exemplul 8.6, se actualizeaza cash-flow-ul posibil în cazul celor

doua proiecte (amortizare + profit net). Astfel, pentru i = 10%, în anul 3, valoarea actualizata este similara pentru ambele proiecte:

Relatia 8.19

V.A. = 300 mil. × 0,75 = 225 mil. lei.

Pentru a avea o imagine clara asupra eficientei celor doua proiecte se calculeaza Valoarea actualizata neta (V.A.N.):

Relatia 8.20

V.A.N. = Σ VA - Costul investitiei

V.A.N. pt. P 1 = 1080 - 1000 = 80 mil. lei V.A.N. pt. P 2 = 1400 - 1000 = 400 mil. lei.

Folosind acest indicator, avantajul trece de partea proiectului P2.

Decizia de alegere înca nu o putem lua. Va trebui sa verificam si "rezistenta" proiectelor respective la fluctuatia preturilor si la cresterea ratei inflatiei.


3. Rata interna de rentabilitate

Acest indicator reda, sub forma procentuala, momentul în care

valoarea actualizata totala devine egala cu valoarea investitiei. Acest moment corespunde unei rate de actualizare, i, la care câstigul viitor actualizat este egal cu efortul investitional. Daca rata respectiva creste (lucru previzibil într-o perioada de tranzitie), atunci varianta de proiect respectiva nu mai aduce avantaje, valoarea actualizata totala fiind mai mica decât efortul investitional.

Figura nr. 8.12

Rata interna de rentabilitate (RIR) se determina prin calcule repetate

ale valorii actualizate totale la diferite rate ale inflatiei si prin interpolare. Grafic, evolutia valorii actualizate la cele doua proiecte se prezinta în figura nr. 8.12). Din grafic rezulta ca RIR la proiectul P1 este în jur de 11%, iar la proiectul P2 de 19%. La acest indicator, proiectul P2 este în avantaj net fata de celalalt proiect, el rezistând chiar la o inflatie de peste 15% pe an.

4. Cursul de revenire net actualizat (Testul Bruno)

Prin acest indicator, investitia executata în tara noastra se compara

cu piata internationala, prin intermediul cursului în lei / dolar reusit în viitor de obiectivul finantat. Testul Bruno are în vedere costul actualizat al investitiei (Ca, în lei) si valoarea actualizata a profitului (Pa, în dolari).

Reactia intima la rentabilitate a investitorilor


Relatia 8.21

CNA = Ca / Pa sau lei / dolar

Pentru calcularea indicatorului Profit actualizat se utilizeaza

valoarea estimata a productiei si a costului în dolari pe piata externa si rata de rentabilitate economica minima admisa (care este egala cu rata dobânzii bancare).

Daca luam în considerare ca profit actualizat (Pa) valoarea actualizata totala a proiectelor si cursul valutar de 34000 lei / $, atunci proiectul P1 aduce un câstig în dolari de 1080 mil.: 34000 lei / $ = = 0,032 mil. $, iar proiectul P2 va aduce un câstig în dolari de 1400 mil. lei : 34000 lei / $ = 0,041 mil. $.

Luând drept Cost actualizat, valoarea investitiei de finantat de 1000 mil. lei, atunci Cursul de revenire net actualizat la cele doua proiecte devine:

CNA (P1) = 1000 mil. lei / 0,032 mil. $ = 31250 lei / $ CNA (P2) = 1000 mil. lei / 0,041 mil. $ = 24390 lei / $

Si în acest caz, proiectul P2 iese câstigator, el aducând investitorului un dolar profit numai cu un efort investitional de 24390 lei, sub cursul valutar curent al dolarului (luat în calcul la valoarea de 34000 lei / $).

Concluzia 8.2

Obtinând acesti indicatori de eficienta (se mai pot calcula si altii), serviciul financiar analizeaza daca ei se încadreaza într-o zona optima de eficienta pentru perioada respectiva (vezi fig. nr. 8.13).

Figura nr. 8.13


Daca nu, atunci se va actiona asupra cheltuielilor (-∆Ch) sau asupra veniturilor (+∆V ), realizând egalitatea yv = yc în zona de eficienta optima si permitând, astfel, adoptarea deciziei financiare.

FUNCTIA FINANCIARA: FUNDAMENTAREA FINANCIARA

A DECIZIILOR ECONOMICE

Realizarea procesului de consum prin care activele corporale se

formeaza, refac, dezvolta presupune o fundamentare din punct de vedere financiar sub forma adoptarii de decizii financiare care sa aduca în întreprindere fondurile financiare ce vor permite desfasurarea efectiva a activitatilor de tip consum, investitii, reparatii, asigurari etc.

Serviciul financiar al întreprinderii va înfaptui aceasta functie prin fundamentarea, adoptarea si, apoi, realizarea de decizii financiare pentru fiecare tip de activitate economica privind mijloacele fixe.

8.3 Decizia financiara privind investitiile

Având la dispozitie fondul de informatii financiare, de la cele de

tipul ym, la informatiile cantitative, yc si yv si cele privind eficienta, ye, serviciul financiar poate trece la adoptarea unei decizii de repartitie financiara privind activitatea de investitie.

A. Continutul deciziei

Decizia financiara privind investitia are în vedere informatiile yc si yv, pe care le balanseaza dupa reguli stabilite de informatiile ym numai daca informatiile ye redau o eficienta economica acceptabila.

În aceste conditii, coloana de venituri (yv) va evidentia totalitatea veniturilor posibile din întreprindere (yvp) si din afara (yvn), iar coloana de cheltuieli (yc), cheltuielile pentru investitia industriala si financiara (ycp) si obligatiile financiare în afara întreprinderii (yco).

Balansarea veniturilor si cheltuielilor financiare


În practica din tarile vestice, tipul de decizie privind investitiile se prezinta astfel:

BUGETUL INVESTITIEI

VENITURI (yv) CHELTUIELI (yc) 1. Autofinantare (cash-flow) 2. Concesionare activ 3. Modificarea participarii

proprietarului (+/-) 4. Împrumuturi

1. Cheltuieli generale pentru amplasament

2. Investitii industriale 3. Investitii financiare (în titluri) 4. Rambursare împrumuturi si dobânzi 5. Dividende platite 6. Excedent de resurse

Total venituri Total cheltuieli

Pentru societatile comerciale si regiile autonome din România, decizia financiara privind investitiile este precizata de instructiunile privind bugetul de venituri si cheltuieli elaborate de Ministerul Finantelor.

În prezent, aceasta decizie apare sub forma "Bugetului de finantare a investitiilor".

Sub aceasta forma, decizia pentru investitii nu cuprinde toate posibilitatile de venituri si nici toate cheltuielile si obligatiile financiare ce revin în mod normal întreprinderii. Urmeaza ca d-voastra, având la dispozitie toate informatiile determinate în paragrafele anterioare, sa întocmiti o macheta completa a unei decizii privind investitiile, anticipând reglementarile financiare care vor aparea sub presiunea schimbarilor de pe piata financiara. BUGETUL INVESTITIILOR pe perioada..........................................................

VIII SURSE DE FINANTARE A INVESTITIILOR, din care:

1.Surse proprii 2. Alocatii de la buget 3. Credite bancare - interne - externe 4. Alte surse IX CHELTUIELI PENTRU INVESTITII, din care :

1. Investitii, inclusiv investitii în curs la finele anului 2. Rambursari rate aferente creditelor pentru investitii - interne - externe

Bugetul, ca decizie privind investitiile


B. Fluxul de fonduri financiare

Realizarea efectiva a deciziei financiare privind investitia presupune înfaptuirea unor fluxuri de fonduri prin intermediul mijloacelor de plata (bani-semn). Serviciul financiar îndeplineste operatiunile de decontare în vederea încasarii contravalorii produselor vândute si, apoi, în conformitate cu decizia financiara adoptat a, vireaza în conturile rezervate finantarii investitiei sumele provenite din surse interne si din afara întreprinderii.

Primul flux de fonduri financiare provenite din interiorul unitatii economice este fluxul autofinantarii. Sursa acestui flux este reprezentata de veniturile financiare yvp constituite pe masura ce se formeaza rezultatele economice din valorificarea productiei, a materialelor din casari de mijloace fixe, din vânzarea de mijloace fixe.

Destinatia acestui flux are ca puncte finale achitarea obligatiilor financiare în afara întreprinderii (yco) si acoperirea platilor privind investitia efectiva, plati care se îndreapta catre executantul lucrarilor de constructii-montaj.

Pe de alta parte, fluxul de fonduri financiare cerut de îndeplinirea deciziei de repartitie financiara cuprinde si legaturile financiar-monetare cu sursele din afara întreprinderii. Este fluxul financiar extern.

Sursa acestui flux este data de veniturile financiare yvn , formate pe masura ce titularii surselor externe vireaza fondurile negociate (din credite, cresterea participarii proprietarilor, finantari de la bugetul de stat si de pe piata financiara externa).

Destinatia acestui flux financiar -monetar extern este reprezentata în exclusivitate de acoperirea cheltuielilor cu investitia industriala, amplasament si alte cheltuieli ce se cuprind în deviz (informatia financiara ycp).

Modul concret de acoperire a deciziei financiare privind investitia cu cele doua categorii de fluxuri financiare este dat în figura nr. 8.13.

Figura nr. 8.13

DECIZIA FINANCIARA PRIVIND INVESTITIA

Fluxul autofinantarii

Fluxul financiar extern

Fluxuri financiare pentru realizarea deciziei


Caracteristicile unora din aceste fluxuri, reprezentate de cost, conditii de acces, implicatii economice etc. vor fi tratate în partea a V-a a manualului, Proiectarea fluxurilor financiar-monetare.

C. Locul deciziei financiare privind investitia în bugetul întreprinderii

Odata adoptata, decizia financiara privind investitia sub denumirea de Bugetul investitiei intra în componenta bugetului general al unitatii economice. Locul sau este în partea a doua a machetei generale prezentate în capitolul 7, în cadrul deciziilor privind procesul de consum.

Introducerea deciziei financiare privind investitia în buget reprezinta misiunea finala a serviciului financiar în etapa de proiectare; dupa adoptarea bugetului de catre adunarea generala a actionarilor, urmeaza executia de zi cu zi a fluxurilor financiar -monetare si realizarea efectiva a deciziilor financiare.

8.4 Alte decizii financiare privind activele corporale

(mijloacele fixe)

Repunerea elementului mijloace fixe în starea de productie presupune realizarea în întreprindere si în afara ei si a altor activitati specifice procesului de consum: reparatii, modernizari, asigurari.

A. Decizia financiara privind reparatiile

În fiecare întreprindere se organizeaza lucrari de întretinere, reparatii curente si reparatii capitale, în functie de normativele tehnice specifice fiecarui tip de mijloc fix. Decizia tehnico-economica de reparatie este adoptata de serviciile tehnice din unitate; serviciul financiar preia aceasta decizie si o proiecteaza din punct de vedere financiar, stabilind informatiile financiare necesare si adoptând decizia de repartitie financiara.

Din continutul informatiei de tip ym rezulta ca reparatiile curente se acopera din prelevari din rezultatele economice, prin trecerea treptata pe costuri a cotelor referitoare la cheltuielile programate în anul viitor. În privinta reparatiilor capitale, se mai pot utiliza venituri din credite bancare.

Informatia financiara cantitativa, ycp, se determina pe baza proiectului tehnic de executare a reparatiei sub forma devizului (ca si în cazul investitiilor). Obligatiile financiare, yco, apar în cazul utilizarii creditului în anul curent, sub forma de rambursari si plata de dobânzi.

Locul deciziei în Bugetul firmei

Decizia tehnico-economica pentru reparatii

Informatii financiare pentru reparatii


Informatia financiara cantitativa, yvp, provine din calculul cotelor de cheltuieli trecute lunar pe cost pentru a forma rezerve pentru platile viitoare. Daca activitatea de reparatii se executa înainte de constituirea integrala a fondurilor proprii din rezultate economice, se apeleaza la credit.

Cu toate ca nu se utilizeaza indicatori de eficienta, ye, în cazul

lucrarilor de reparatie, serviciul financiar realizeaza actiuni de control si de apreciere a necesitatii si utilitatii unor asemenea lucrari.

În primul rând, se verifica oportunitatea lucrarilor si încadrarea lor în normele tehnice (ore functionare, numar de kilometri parcursi etc.).

În al doilea rând, se apreciaza daca se impune o actiune de reparatie sau, daca valoarea reparatiei este prea mare fata de valoarea mijlocului fix, o operatiune de investitie de înlocuire.

În al treilea rând, serviciul financiar solicita ca în cadrul operatiei de reparatie sa se realizeze si operatiuni de modernizare prin care, pe lânga refacerea capacitatii uzate, sa se mareasca aceasta capacitate de a face servicii de tip mijloc fix.

Dupa parcurgerea acestei etape de verificare a oportunitatii si eficientei lucrarilor de reparatii, se trece la adoptarea deciziei financiare privind reparatiile: DECIZIA FINANCIARA PRIVIND REPARATIILE

Venituri (yv) Cheltuieli (yc) 1. Venituri din trecerea treptata pe costuri a cheltuielilor cu reparatiile prognozate 2. Alte surse 3. Credite bancare

1. Cheltuieli privind reparatiile conform devizului 2. Rambursarea creditului 3. Dobânzi, comisioane bancare

Total yv Total yc

Si în cazul acestei decizii, serviciul financiar va realiza, în faza de executie, platile efective necesare executarii lucrarilor de reparatii.

Concluzie

Întrucât efortul financiar pentru reparatii se include pe costuri, decizia financiara privind

reparatiile nu se evidentiaza distinct în buget, ea intrând în componenta deciziei financiare privind mijloacele circulante. Totusi, serviciul financiar trebuie sa aiba o anexa specifica acestui tip de decizie, repartitia financiara privind reparatiile având un volum mare în cadrul societatilor comerciale si regiilor autonome.

Exigente financiare pentru reparatii


B. Decizia financiara privind asigurarea mijloacelor fixe

Manifestarea unor fenomene naturale sau legate de productie, care au ca efect distrugerea totala sau partiala a mijloacelor fixe, a impus organizarea activitatilor de asigurare. Aceste activitati se organizeaza de institutii specializate (vezi ASIROM, ASTRA etc), unitatile asigurate platind în schimb, în mod anticipat, prime de asigurare.

Chiar daca este vorba de un consum preventiv, întreprinderea repartizeaza o parte din rezultatele sale economice pentru asigurare. Serviciul financiar fundamenteaza si adopta o decizie financiara în acest scop: DECIZII FINANCIARE PRIVIND ASIGURAREA

Venituri (yv) Cheltuieli (yc) 1. Venituri din rezultatele economice

prin trecerea primelor de asigurare pe costuri

1. Contravaloarea primelor de asigurare cerute de firma de asigurare, în functie de riscul asigurat si valoarea asigurata

Total yv Total yc

Nivelul valoric al acestei decizii intra în componenta deciziei financiare privind mijloacele circulante. Serviciul financiar tine, însa, o evidenta operativa asupra mersului asigurarii si a încasarilor despagubirilor în cazul producerii riscului asigurat (cutremur, incendiu etc.).

8.5 Managementul financiar

Asa cum am stabilit în cadrul Capitolului 4, Finantele întreprinderii

studiaza, o data cu procesul de repartitie la nivel microeconomic, si alocarea corecta si profitabila a resurselor, ca participare activa a activitatii financiare la managementul general al firmei.

Prin modul de alocare a fondurilor, activitatea financiara are posibilitatea de a influenta întreaga activitate a întreprinderii. Se realizeaza astfel functiile motivationale ale proiectarii financiare: Redarea performantelor posibile; Rezolvarea de conflicte si satisfacerea intereselor; Asigurarea conducerii participative.

În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind procesul de consum , sunt aplicate procedee diverse de alocare de fonduri în conditii de risc, de valorificare a capitalului în corelatie cu piata de capital, de corelatie cu costul capitalu lui atras si cu efectele asupra activitatii economice, în general.

Într-o lume nesigura, ASIROM te asigura!


FUNCTIA MOTIVATIONALA: REDAREA PERFORMANTELOR POSIBILE Alocarea de fonduri pentru formarea, refacerea, restructurarea sau

dezvoltarea activelor corporale are cea mai mare influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei. De aceea, activitatea financiara este obligata sa realizeze acest lucru în concordanta cu indicatorii de eficienta, ye, asigurând un nivel acceptabil pentru performantele întreprinderii (vezi paragraful 8.2./F). În acelasi sens actioneaza si analiza modului în care sunt plasate fondurile pentru investitii în corelatie cu câstigurile de pe piata de capital.

Modelul de evaluare a activelor financiare (CAPM)

Plasamentul de capital în obiectivele de investitie presupune un ansamblu de judecati de valoare, atât pentru cel care contracteaza capital, cât si pentru cel care îsi plaseaza capitalul în obiectivele respective. În aceste conditii, modul de valorificare a capitalului presupune utilizarea unor modele specifice pietei de capital. Printre aceste modele se afla si Capital Asset Pricing Model (CAPM) sau Modelul de evaluare a activelor financiare.

Acest model pune în evidenta rentabilitatea previzionata pentru furnizorul de capital, în functie de câs tigul minim realizat în conditiile unui risc zero (posibil pentru plasamentul de capital în titlurile emise de stat) si de o prima de risc corespunzatoare obiectivului finantat sau titlurilor de pe piata, altele decât bonurile de tezaur.

Conform acestui model, rentabilitatea previzionata pentru un titlu cumparat de la o firma trebuie sa asigure un câstig suficient de mare (Ki) care sa depaseasca:

1. câstigul titlurilor de stat unde riscul este egal cu zero, KRF, cu

2. o suma egala cu diferenta dintre câstigul mediu pe piata de capital, KM, si câstigul pentru titlurile de stat, KRF, multiplicata cu un coeficient de volatilitate ßi (prima de risc sau pretul riscului) :

Relatia 19.3

Ki = KRF + (KM – KRF)β i

Cu cât capitalul este plasat într-o pondere mai mare în titluri cu risc ridicat, cu atât pretul de risc va avea o pondere mai mare în rentabilitatea sau câstigul previzionat.

Nivelul rentabilitatii previzionate


Coeficientul de volatilitate reprezinta o contributie marginala a activelor riscante la riscul general. Acest coeficient este specific fiecarui tip de titlu si este o masura a volatilitatii titlului în cauza în raport cu un titlu cu volatilitate medie, titlu pentru care indicele beta este egal cu 1 (vezi P. Halpern s. a., Finante manageriale, Editura Economica, Bucuresti, 1998, capitolul 15).

Conform teoriei modelului CAPM, indicele ßi = 1,00 corespunde unei actiuni (titlu) la care cursul se modifica în aceeasi directie si proportional cu evolutia pietei (economiei). Atunci când coeficientul beta este < 1,00, el nu este dependent de evolutia economiei, gradul de risc fiind mult mai redus. Altfel se pune problema în cazul în care acest coeficient depaseste nivelul 1,00, riscul fiind mult mai mare:

ßi =1,50 Evolutia economiei ßi =1,00 ßi =0,50 Timp

Modelul CAPM se poate utiliza si în cazul în care firma acopera investitia în întregime din capital propriu, rezultatul calculului fiind o rata de actualizare. Combinarea de surse la acoperirea investitiei aduce în model influente de pe piata bursiera si a creditului.

FUNCTIA MOTIVATIONALA: REZOLVAREA DE CONFLICTE SI SATISFACEREA

INTERESELOR Atunci când exista doua sau mai multe proiecte de investitie care se

exclud reciproc, managerul trebuie sa gaseasca procedee obiective de ierarhizare pentru a rezolva corect eventuale conflicte si divergente de interese. În asemenea situatii se utilizeaza, de regula, sistemul de indicatori de eficienta specifici proiectelor de investitii (vezi paragraful din acest capitol referitor la acesti indicatori).


Într-o formula mai simplificata se utilizeza indicatorii Valoarea actualizata neta (VAN) si Rata interna de rentabilitate (RIR).

Exemplificare

Folosim exemplul cu doua proiecte din Finante manageriale,

p. 426-428. Doua proiecte concurente, notate cu C si, respectiv, D, sunt luate în considerare pentru a permite un proces de consum necesar dezvoltarii mijloacelor fixe ale unei firme.

Aceste proiecte promit urmatoarele fluxur i nete de numerar în urmatorii trei ani (în mii $):

Anul Proiectul C Proiectul D

0 -1200 -1200 1 1000 100 2 500 600 3 100 1100

VAN se stabileste pentru fiecare proiect, luând în calcul mai multe rate de actualizare si pe baza relatiei: VAN = -1200/(1 + k)0 + 1000/(1 + k)1 + 500/(1 + k)2 + 100/(1 + k)3,

pentru proiectul C

În urma aplicarii relatiei de actualizare, VAN pentru cele doua proiecte se prezinta astfel:

Rata de actualizare Proiectul C Proiectul D

0% 400 600 5% 300 400 10% 200 200 15% 100 50 20% 50 -85 25% -25 -175 30% -100 -250

Din acest tabel rezulta ca, la o rata de actualizare de peste 25%, nici

un proiect din cele doua nu mai aduce câstig. La o rata de actualizare sub 10%, avantajul este de partea Proiectului D, iar între 10% si 20%, câstiga Proiectul C.

Diferentierea este pusa în relief de indicatorul RIR, indicator care arata rata de actualizare pentru care VAN este egala cu zero.


Din grafic rezulta ca, pentru Proiectul D, RIR este la nivelul ratei de actualizare de 17%, iar pentru Proiectul C, acelasi indicator se afla la nivelul ratei de actualizare de 22%.

Peste aceste niveluri ale inflatiei, fiecare proiect devine ineficient, mana-gerul financiar cerând gasirea altor proiecte care sa reziste la o inflatie superioara.

FUNCTIA MOTIVATIONALA: ASIGURAREA CONDUCERII PARTICIPATIVE

În exercitarea activitatii financiare, se impune un mod de lucru prin

care salariatii firmei sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare. În cazul investitiilor, este necesar sa se ia în considerare, atunci când se pune problema dezvoltarii, o combinare de proiecte. Acest lucru este recomandabil pentru a combina o investitie cu risc mare, indicatorul beta, ß>1, cu un proiect cu un risc mai redus, indicatorul beta, ß<1.

Exemplificare

A. În cazul în care se ia decizia de a folosi un singur proiect la

care riscul este mare, ß = 1,5: k i = kRF + (k M – kRF) ß = 10 + (15 – 10) x 1,5 = 17,5% B. Prin asocier ea si a altor proiecte, situatia se poate schimba.

Luam cazul în care se ataseaza la proiectul A si un proiect B la care indicatorul ß este 0,5, iar ponderea sa în totalul fondurilor pentru investitii este de 30%:

Ki = [10 + (15 – 10) x 1,5] x 0,7+[10 + (15 - 10) x 0,5] x 0,3 = 16%

-300-200-100

0100200300400500600700

0 5 10 15 20 25

PROIECT C

PROIECT D


-400

-200

0

200

400

600

800

0 5 10 15 20 25

PROIECT C

PROIECT D

Line 3

Prin reducerea costului fondurilor pentru investitia totala, de la

17,5% la 16%, activitatea de investire devine mai atractiva pentru firma, efortul viitor de satisfacere a cerintelor furnizorilor de fonduri fiind, în cazul folosirii concomitente a doua proiecte, mai redus.


Modelul de îndrumare si organizare a pregatirii si învatarii îl aveti la

sfârsitul capitolului 1.


• Ce rol îndeplinesc mijloacele fixe în procesul de productie din întreprindere? • Care sunt functiile financiare ale previziunii realizate de serviciul financiar al firmei? • Ce factori determina nivelul initial al mijloacelor fixe în structura de productie? • Ce factori au ca efect pierderea de valoare sau cresterea de servicii tip mijloace fixe? • Puteti aprecia exact starea curenta a mijloacelor fixe dupa nivelul valorii ramase de

amortizat? • Care sunt schimbarile esentiale în structura relatiilor de repartitie financiara pentru

investitii fata de perioada anterioara? • Este pretul de deviz o informatie usor acceptabila de serviciul financiar drept valoare a

investitiei?


• Ce întelegeti prin conceptul de cash-flow si care este corelatia sa cu autofinantarea pentru lucrarile de investitii?

• În ce corelatie se afla repartizarea financiara prin amortizare si transferul efectiv de valoare din mijloacele fixe în produse?

• În ce conditii se poate utiliza profitul pentru finantarea investitiei? • Cum se reflecta în capitalul social al întreprinderii participarea capitalului strain la

investitii? • În ce conditii indicatorii financiari ye pot anula decizia de finantare a investitiei?

• Care sunt functiile motivationale si prin ce actiuni concrete se realizeaza? • Care este locul în Bugetul întreprinderii rezervat deciziei de investitie, deciziei de

finantare a reparatiilor si deciziei de asigurare a mijloacelor fixe?


8.1 Functia financiara de autorizare a repartitiei are în vedere :

1. necesarul de servicii tip mijloace fixe (active corporale); 2. comportamentul activelor corporale sub influenta factorilor tehnici, naturali, economici; 3. structura surselor de finantare a investitiilor; 4. starea curenta a activelor corporale redata prin valoarea ramasa; 5. structura pe grupe a capitalului f ix. Care grupare este cea reala:

a) 1, 2, 3; b) 1, 2, 4; c) 2, 3, 4; d) 2, 3, 5; e) 3, 4, 5. 8.2 Care din urmatoarele activitati tip consum nu se refera la activele

corporale: a) activitatea de investitie; b) activitatea de reparatie capitala;

c) activitatea de întretinere si reparatie curenta; d) activitatea de aprovizionare; e) activitatea de asigurare si reasigurare.

8.3 Prelucrarea din punct de vedere financiar a datelor privind

activitatea economica de investitie cuprinde: 1. controlul tuturor etapelor de prelucrare a datelor (tehnica, economica, monetara); 2. întocmirea devizului; 3. determinarea nivelului valoric al devizului prin utilizarea etalonului monetar; 4. corectarea nivelului valoric al devizului (+/-); 5. preluarea informatiilor corectate ca informatie de tip ycp. Care grupare este cea reala: a) 1, 2, 3; b) 2, 3, 4; c) 3, 4, 5; d) 1, 4, 5; e) 1, 3, 5.


8.4 Cash-flow net (sau fluxul disponibilitatilor nete) cuprinde: 1. amortizarea; 2. profit pentru dezvoltare; 3. provizioane ; 4. dividende; 5. rezerve; 6. impozite. Care este gruparea reala : a) 1, 2, 3, 4; b) 2, 3, 4, 5; c) 3, 4, 5, 6; d) 1, 3, 4, 5; e) 1, 2, 3, 5.

8.5 În activitatea de calculare a amortizarii se utilizeaza urmatoarele

modele : a) modelul cotelor proportionale; b) modelul cotelor progresive; c) modelul cotelor regresive; d) modelul cotelor pe unitatea de produs; e) modelul amortizarii accelerate. Care din aceste modele îmbina modelele cotelor progresive si regresive, având în vedere evolutia randamentului exploatarii activelor corporale?

8.6 Profitul reprezinta sursa pentru investitii prin: 1. deducerea

echivalentului cheltuielilor suplimentare de amortizare pentru mijloace fixe si brevete; 2. o cota din profitul brut; 3. minimum 50% din profitul net; 4. o cota din impozitul pe profit. Care grupare este cea reala : a) 1, 2; b) 1, 3; c) 2, 3; d) 3, 4; e) 2, 4.

8.7 Exprimarea eficientei economice a investitiilor se realizeaza prin

urmatorul lant de indicatori: a) termen de recuperare; b) valoarea actualizata totala; c) valoarea actualizata neta; d) rata interna de rentabilitate; e) testul Bruno. Care din acesti indicatori reprezinta o comparatie a rezultatelor interne cu piata internationala?

8.8 Exercitarea functiei de fundamentare financiara a deciziilor

economice se refera la urmatoarele activitati: a) investitiile; b) reparatiile capitale; c) asigurarea si reasigurarea activelor corporale; d) reparatiile curente; e) întretinerea si modernizarea activelor corporale. Care din aceste decizii se refera la un proces de consum viitor si nesigur?

8.9 Exercitarea functiei motivationale de redare a performantelor

posibile se realizeaza prin : a) determinarea si aplicarea indicatorilor de eficienta, ye, în fundamentarea si realizarea deciziilor financiare; b) realizarea simularii dimensiunii financiare a întreprinderii; c) plasarea fondurilor pentru investitii în corelatie cu câstigurile de pe piata de capital. Care din aceste actiuni de previziune financiara nu apartin functiei motivationale respective?

8.10 Functia motivationala de rezolvare a conflictelor si de satisfacere a

intereselor se realizeaza prin luarea în consideratie la fundamentarea deciziilor a urmatorilor indicatori care permit alegerea finala dintre mai multe proiecte: a) valoarea actualizata neta, VAN; b) rata interna a rentabilitatii, RIR; c) testul Bruno si RIR; d) VAN si RIR ; e) VAN si termen de recuperare.



8.1 Alegerea modului de finantare

Pentru a face fata cresterii cererii de produse pe piata, o societate comerciala trebuie sa procure un utilaj al carui pret pe piata Germaniei este de 250.000 DM. Pentru finantare, are de ales între variantele: 1. un contract de leasing, în conditiile din exemplul 6.5, pentru o

perioada de 36 de luni; 2. contractarea unui credit pe piata internationala cu 8%, rambursabil

peste 3 ani (se calculeaza dobânda compusa); 3. cumpararea sumei în valuta pe baza unui credit în lei cu dobânda de

50%. Cursul de cumparare este de 4000 lei / marca. Determinati costul final al utilajului în fiecare din cele trei solutii si

alegeti solutia optima.

8.2 Determinarea fondului de amortizare

O societate comerciala are în dotare fonduri fixe în valoare de 300 mil. lei, pentru care durata normala de functionare este de 10 ani.

Calculati fondul de amortizare pe baza cotelor proportionale, regresiva si progresiva (dupa metoda Softy).

Comparati rezultatele si apreciati ce efect are fiecare metoda asupra: - construirii fondului de înlocuire; - costului produselor (randamentul utilajului fiind uniform pe toata

durata de functionare).

8.3 Alegerea proiectului de investitie pe baza valorii actualizate (cash-flow actualizat)

Serviciul financiar are de ales între doua proiecte, A si B. Alegerea se va face determinându-se cash-flow-ul pe care cele doua proiecte îl pot aduce în viitor în mod absolut, si actualizat pe baza unei rate de actualizare, i = 10%. 1. Valoarea investitiei (C) Proiectul A = 30 mil. lei Proiectul B = 45 mil. lei 2. Durata de utilizare Ambele proiecte = 5 ani


3. Amortizare proportionala de 20% asupra valorii de inventar rezultata 4. Productia posibila în ambele proiecte: anul 1 = 50.000 buc. anul 4 = 80.000 buc. anul 2 = 60.000 buc. anul 5 = 90.000 buc. anul 3 = 70.000 buc. 5. Pretul de vânzare previzionat este de 2000 lei / buc. 6. Cheltuielile de productie: Proiectul A = 1500 lei / buc. Proiectul B = 1200 lei / buc. 7. Impozitul pe profit este de 38% Pentru actualizarea cash-flow-ului folositi coeficientii din exemplul 8.6.

8.4 Testul Bruno

Folosind datele obtinute în exercitiul anterior, încercati sa obtineti cursul de revenire net actualizat (testul Bruno) pentru cele doua proiecte: - costul actualizat în lei va fi egal cu valoarea investitiei precizata de

fiecare proiect; - profitul actualizat în dolari se va determina prin actualizarea

profitului înainte de plata impozitului de 38%, folosind aceeasi rata de actualizare (i = 10%) si cursul valutar de 7500 lei / $ în primii doi ani si 9000 lei / $, în ultimii trei ani. Comentati rezultatul obtinut prin comparatia între cele doua

proiecte, precum si pe baza compararii cursului de revenire net actualizat cu cursul valutar al dolarului în lei din ziua în care se desfasoara seminarul la acest capitol.

8.5 Utilizarea profitului pentru investitii

O societate comerciala înregistreaza un profit impozabil de 6 mil. lei. Sa se precizeze valoarea profitului afectat Fondului de dezvoltare, daca ea are obligatia de plata dividendelor catre proprietari de 1 mil. lei: 1. în cazul în care investitia nu se încadreaza în prevederile Legii

impozitului pe profit de a se reduce impozitul respectiv cu 50%; 2. în cazul în care investitia are efecte care permit reducerea cu 50% a

impozitului pe profit. În ambele situatii, societatea constituie un fond de participare la

profit a salaria tilor în valoare de 5% din profitul net. Recalculati nivelul profitului alocat investitiilor în cazul modificarii prevederilor Legii impozitului pe profit.


8.6 Climatul investitiilor straine

Folosind scara de valori publicata în Harvard Business Review, analizati daca climatul din economia noastra este, la momentul actual, favorabil venirii investitorilor straini:

CRITERII Punctaj 1. Repatrierea capitalului

- fara restrictii 12 - restrictii numai în anumite perioade 8 - restrictii asupra capitalului 6 - restrictii asupra capitalului si transfer profit 4 - restrictii puternice 2 - participare straina interzisa 0

2. Autorizarea participarii straine - control 100% permis si binevenit 12 - control 100% dar rau vazut 10 - participare majoritara 8 - limita de 50% 6 - participare minoritara 4 - mai putin de 30% 2 - participare straina interzisa 0

3. Discriminari în raport cu firmele locale - se asimileaza cu cele locale 12 - restrictii minore 10 - un anumit control 8 - restrictii si control 6 - control sever 4 - restrictii severe 2 - interdictii 0

4. Stabilitatea monedei locale - liber convertibila 18 - 90% convertibila 16 - 60-90% convertibila 14 - convertibilitate interna 8 - control riguros asupra monedei 4


5. Stabilitate politica - stabilitate pe termen lung 16 - stabilitatea depinde de o persoana cheie 14 - frictiuni interne controlate de guvern 10 - presiuni interne si externe puternice 4 - lovitura de stat posibila 2 - lovitura de stat reala 0

6. Protectie tarifara - larga protectie 8 - asupra unor ramuri 6 - numai la industriile noi 4 - fara protectie 2

7. Accesul la piata locala de capital - piata dezvoltata, bursa deschisa 8 - capital putin; bursa speculativa 6 - unele fonduri straine disponibile (BIRD) 4 - capitaluri rare, pe termen scurt 2 - control rigid 0

8. Rata anuala a inflatiei în ultimii cinci ani - sub 1% 14 - 1-3% 12 - 3-7% 10 - 7-10% 8 - 10-15% 6 - 15-35% 4 - peste 35% 2

Modelul acestui studiu tehnic poate fi aplicat atât în cazul unei

întreprinderi sau ramuri, cât si la nivel national. Investitorul strain devine interesat daca în urma analizei întreprinse se înregistreaza un punctaj care depaseste cifra de 40.


Pentru activitatea de seminar si de cercetare stiintifica, va

recomandam urmatoarele teme: - Implicatiile financiare ale comportamentului activelor corporale în

structura firmei;

- Finantarea activitatilor de dezvoltare, refacere, modernizare a activelor corporale;


- Transferul de potential economic tip serviciu (valoare) din mijloacele fixe în costurile produselor s i reflectarea acestui transfer prin amortizare;

- Contributia diferitelor surse de valoare, din firma si din afara ei, la acoperirea necesarului de valoare pentru diferitele activitati tip consum referitoare la mijloacele fixe;

- Semnificatia axiologica si rolul indicatorilor privind eficienta economica a activitatilor tip consum organizate pentru formarea, refacerea sau dezvoltarea activelor corporale;

- Fundamentarea complexa a deciziilor financiare privind mijloacele fixe (activele corporale);

- Structurarea fluxurilor financiare interne si externe firmei pe baza criteriilor de eficienta si de cost al capitalului de lucru;

- Rolul investitiilor de capital strain în formarea elementului mijloace fixe la un nivel tehnic si tehnologic de vârf;

- Modalitati de îmbunatatire a climatului economic, social, financiar, monetar etc. pentru atragerea suplimentara de investitii straine.

8.8 Referat

Pe baza datelor din Anuarul statistic al României, determinati indicatorii de structura si de evolutie a cheltuielilor de capital din ultima perioada. Folosind acesti indicatori, întocmiti un referat privind evolutia procesului investitional si starea dotarii cu mijloace fixe a economiei, precum si cauzele starii actuale. Previzionati posibilele consecinte pentru mersul general al economiei nationale.

8.9 Grafice

Folosind datele concrete de la o întreprindere, realizati în caietul (dosarul) de seminar grafice de structura a dotarii cu active corporale, graficul utilizarii în timp a capacitatii de productie, graficul gradului de uzura pe grupe de mijloace fixe etc.


8.1 b; 8.2 d; 8.3 d; 8.4 e; 8.5 d; 8.6 b; 8.7 e; 8.8 c; 8.9 b; 8.10 d.

Nota: fiecare întrebare este evaluata cu 1 punct. Pentru obtinerea notei 10,00 va trebui sa raspundeti corect la toate cele zece întrebari.

CAPITOLUL 9 DECIZIILE FINANCIARE PRIVIND CICLUL DE EXPLOATARE

CUPRINS 9.1 Procesul de consum pentru formarea activelor circulante

necesare ciclului de exploatare 9.2 Proiectarea financiara a necesarului de active circulante 9.3 Decizia financiara privind finantarea ciclului de exploatare 9.4 Alte decizii financiare privind ciclul de exploatare 9.5 Managementul financiar 9.6 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Formele de manifestare activelor circulante Starea curenta a elementului în cauza

Modele de determinare a necesarului de active circulante Fondul de rulment

Necesarul de fond de rulment; Trezorerie Autofinantarea activelor circulante Indicatori de eficienta

Bugetul activelor circulante Politica fondului de rulment Modificari ale patrimoniului

Asigurarea stocurilor de mijloace circulante Gestiunea stocurilor în situatia de incertitudine

Deciziile financiare privind ciclul de exploatare


Pentru economistul financiar realizarea functiei autorizarea

repartitiei presupune, în primul rând, cunoasterea tipurilor de activitati economice, tehnice, sociale, ecologice, stiintifice, de învatamânt etc. care se încadreaza în procesul de consum din întreprindere. În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta aceste activitati, ce factori le determina structura si amploarea si ce efecte au asupra functionarii viitoare a firmei pentru a putea, apoi, stabili implicatiile financiare ale acestor activitati.


Sa parcurgem împreuna exercitarea acestei functii financiare în legatura cu activitatile tip consum legate de elementul active circulante, element care se formeaza pe durata ciclului de exploatare.

9.1 Procesul de consum pentru formarea activelor circulante

necesare ciclului de exploatare

Transformarile specifice procesului de productie, transformari

realizate în cadrul ciclului de exploatare, necesita existenta unor stocuri de active (mijloace) circulante în toate fazele activitatii economice din întreprindere. Formarea acestor stocuri rezulta în urma unor activitati de consum, prin care o valoare importanta, sub forma de produse si servicii, se imobilizeaza pentru o perioada de timp, mai mare sau mai mica, în structura economica a întreprinderii.

A. Pozitia activelor (mijloacelor) circulante în structura întreprinderii

În structura economica a întreprinderii, activele circulante joaca rolul de obiect asupra caruia se realizeaza actiunea de prelucrare si transformare, specifica unitatii în cauza. Stocurile de mijloace circulante înglobeaza materii prime si materiale aflate în diferite faze ale prelucrarii, dar si sub forma de produse finite. În activul bilantului vom gasi activele circulante si sub forma de creante asupra clientilor si debitorilor. Valoarea adusa

Finantarea ciclului de exploatare


din afara unitatii sub forma de materii prime, materiale, combustibil se completeaza cu cea conservata prin procesele de transformare, devenind active circulante de tipul productiei nefinite, produse finite, semifabricate destinate vânzarii. O data cu vânzarea produselor finite elementul nu dispare, valoarea lui transformându-se în creante pâna la încasarea contravalorii sub forma de bani.

Cadrul 9.1

Definitiile actuale au format o interpretare eronata despre conceptul analizat: mijloacele circulante sunt reprezentate numai de stocuri de bunuri materiale. Va trebui sa acceptam în acest concept si mijloacele în decontare (creante), disponibilitatile banesti din casa sau de la banca. Privite astfel, activele (mijloacele) circulante apar sub diferite forme pe parcursul ciclului de exploatare, potentialul economic (valoarea) conservata în ele ramânând în gestiunea întreprinderii în mod permanent.

Serviciul pe care activele circulante îl "presteaza" în cadrul

procesului de productie este redat de relatia 9.1.

Relatia 9.1

e s ---------> i

sau, altfel spus, activele circulante îsi pun la dispozitia informatiei de produs sau tehnologice, i, însasi substanta, s, intrând în continutul produsului cu ajutorul energiei de transformare, e.

Structura interna a elementului active (mijloace) circulante depinde de profilul unitatii, de tehnologia de fabricatie, de organizarea generala a întreprinderii, precum si de progresul tehnic din economie. Volumul total al elementului este dependent de cantitatea de produse comandate, de capacitatea de productie pe schimb, de consumul specific pe unitatea de produs, precum si de timpul de imobilizare în toate fazele activitatii economice.

Importanta deosebita a mijloacelor circulante în structura întreprinderii rezulta si din faptul ca acestea devin, pe parcursul procesului de productie, depozitarul valorii cedate de celelalte elemente ale structurii: personalul, mijloacele fixe, informatia, mediul.

Pentru evidentierea formelor pe care le îmbraca elementul active

(mijloace) circulante, vom structura ciclul de exploatare (activitatea

Structura interna a activelor circulante

Serviciul adus de activele circulante


economica specifica procesului de productie) în patru etape (incluzând aici si activitati specifice procesului de schimb):

Figura nr. 9.1

Aprovizionare Productie Desfacere Realizare - bani - materii prime - materiale - combustibil - obiecte inven. - piese etc.

- productie nefinita (în curs de fabricare)

- cheltuieli anticipate

- produse finite semifabricate destinate vânzarii

- creante asupra clientilor

- bani


La fel ca si mijloacele fixe (activele corporale), activele circulante

intra în structura de productie în urma unui proces de consum din to. În procesul de productie din t1 (vezi figura nr. 8.1, din capitolul 8), elementul de fata îsi transfera o mare parte din valoarea (potential economic) conservata anterior (procesul de consum din t0) în produs, iar alta parte se pierde prin risipa, degradare, rebuturi, furt etc. Pentru a fi pregatite pentru un nou proces de productie (tn), mijloacele (activele) circulante trebuie sa treaca printr-un proces de consum (t2), proces care are ca scop sa refaca elementul respectiv la nivelul initial, dar sa-l si dezvolte, daca semnalele de la procesul de productie viitor aduc acest mesaj.

În spri jinul întelegerii, Figura nr. 8.1

Transferul de potential în procesul de productie


Economistul financiar, pentru a pregati repartitia de tip financiar, trebuie sa cunoasca întregul comportament al mijloacelor circulante pe parcursul proceselor de consum din to, de productie din t1 si de consum din t2, inclusiv semnalele de la viitorul proces de productie din tn. Cunoasterea presupune întelegerea modului în care factorii de natura obiectiva si subiectiva conditioneaza marimea valorica a activelor circulante si pierderea de valoare.

CONSUM to

Nivelul initial al activelor circulante rezulta în urma proiectarii de ordin tehnic a ansamblului întreprinderii. În mod concret, se au în vedere urmatorii factori:

- capacitatea de productie rezultata din proiectul tehnic; - capacitatea efectiva ceruta de piata; - consumul specific pe produs, ca o consecinta a progresului tehnic,

tehnologic si de calificare introdus în structura initiala a întreprinderii;

- evolutia preturilor etc. Acest grup de factori, Fc1, actioneaza în conditiile din perioada to.

Modificarea unora dintre ei pe parcursul to – t2 va determina o evolutie a nivelului initial ce trebuie reconstituit dupa fiecare proces de productie.

PRODUCTIA t1

În acest proces , elementul active (mijloace) circulante este supus factorilor specifici transformarilor tehnologice. Mijloacele circulante sunt în dependenta permanenta de evolutia factorilor Fc2:

- transferul de valoare în componenta produselor la nivelul permis de tehnica, tehnologie, calificare;

- factorii naturali care ataca însusirile fizice si chimice ale materiilor prime sau ale produselor deja fabricate, efecte negative amplificate de neglijenta, lipsa de organizare;

- factorii economici care contribuie la uzura morala a unor materiale sau a produselor care se fabrica din aceste materiale;

- deficiente organizatorice în activitatile din întreprindere, sistem bancar, decontari internationale.

Amploarea influentei acestor factori duce la "epuizarea" activelor circulante sub forma de stocuri pentru productie, cu efecte favorabile productiei, daca valoarea trece în produse, sau cu efecte nefavorabile, daca valoarea se pierde în mediu ca deseuri, rebuturi, materiale degradate etc. Este clar ca, cu cât aceste transferuri spre produse si pierderi sunt mai mari, cu atât consumul proiectat pentru t2 (consum pentru refacerea stocurilor destinate prelucrarii) va fi mai mare, cantitativ si valoric.

Pregatirea procesului de consum




CONSUM t2

Acest proces de consum trebuie sa fie proiectat pentru a anula efectele negative ale factorilor Fc2 si pentru a raspunde cerintelor unor factori, Fc3, proveniti din viitor, de la procesul de productie din tn:

- cresterea cererii de produse fabricate din continutul material al

activelor (mijloacelor) circulante; - cresterea consumurilor specifice datorita sporirii complexitatii

produselor ce se vor fabrica; - sporirea preturilor la componentele activelor circulante si la

serviciile de transformare (cheltuieli de aprovizionare, salarii, amortizare etc.).

Proiectarea din punct de vedere financiar trebuie sa aiba în vedere

toate aceste grupuri de factori si efectele lor.

C. Starea curenta a activelor circulante

Pentru a contura amploarea consumului din t2, este nevoie sa cunoastem starea la un moment dat a mijloacelor circulante din întreprindere. Acest moment este, de regula, sfârsitul anului în curs, moment care coincide cu încheierea bilantului contabil. În bilant, elementul în cauza se afla în componenta Activului circulant, la valoarea din momentul dat. Concomitent, în partea de pasiv se prezinta, pentru aceeasi valoare, situatia curenta a obligatiilor financiare fata de furnizorii de fonduri, din unitate si din afara sa.

BILANT

ACTIV PASIV

ACTIVE CIRCULANTE Materiale Produse finite Produse, lucrari, servicii facturate si marfuri expediate Marfuri Disponibilitati banesti Clienti Debitori

CAPITAL SOCIAL FONDUL DE REZERVA VENITURI, REZERVE SI FINANTARI OBLIGATII fata de furnizori, creditori, bugetul statului CREDITE SI ÎMPRUMUTURI


Punctul de plecare în fundamentarea deciziei


Pe baza datelor din bilant, serviciul financiar apreciaza starea initiala a mijloacelor circulante prin intermediul unor indicatori financiari cum ar fi:

1. Fondul de rulment

Prin continutul sau, fondul de rulment reprezinta o parte din capitalul permanent ce se adreseaza activelor circulante, acoperind un nivel al acestora relativ constant ca nivel pe parcursul activitatii firmei (vezi figura nr. 9.2).

Figura nr. 9.2

Semnificatia sa privind starea elementului în cauza arata gradul de acoperire a necesarului de fonduri cu surse proprii (capital social, rezerve) si împrumuturi (obligatii) pe termen lung. Cu cât aceasta pondere este mai mare, cu atât unitatea este asigurata în privinta capacitatii sale de a face plati în anul viitor, dar poate afecta costul capitalului (vezi paragraful privind managementul financiar).

2. Necesarul de fond de rulment Calculat pe baza bilantului previzionat sau a bugetului previzionat, acest indicator rezulta din comparatia dintre activ (stocuri, clienti, cheltuieli de exploatare) si pasiv (datorii din exploatare, furnizori). Marimea acestui indicator da o imagine asupra efortului financiar pe care trebuie sa si- l asume proprietarii, fie prin contributie proprie (cresterea capitalului social si formare de rezerve),fie prin lansare de împrumuturi pe termen lung (emisiune de obligatiuni), atunci când partea de Activ este mai mare.


Figura nr. 9.3

În cazul în care datoriile din exploatare sunt mai mari, întreprinderea are un plus de resurse pentru acoperirea mijloacelor circulante, fiind posibila o rambursare a împrumuturilor sau o plata a datoriilor angajate în perioada anterioara (vezi figura 9.3).

3. Trezorerie neta

Un indicator relevant pentru bunul mers al resortului financiar este Trezoreria neta. Fiind o corelatie dintre disponibilitatile banesti ale unitatii si contributia bancilor prin credit la acoperirea necesarului de mijloace circulante, indicatorul în cauza prezinta capacitatea întreprinderii de a face plati imediate din propriile disponibilitati sau nivelul recuperarilor sub forma de disponibilitati din imobilizarile în stocuri si cheltuieli pentru productie.

În cazul în care partea de activ (disponibilitati) este mai mare, indicatorul apare sub denumirea de Trezorerie pozitiva. În cazul invers, indicatorul devine Trezorerie negativa, îndatorarea fata de banca fiind mai mare, în situatia unor plati imediate.

Luând în considerare starea la un moment dat a activelor (mijloacelor) circulante si a modului de finantare, serviciul financiar al întreprinderii va proceda la proiectarea activitatilor economice si financiare care sa duca la refacerea si la dezvoltarea activelor circulante, precum si la schimbarea structurala a surselor de finantare, în functie de costul fondurilor angajate, de structura si amploarea pietei de capital etc.

Corelatia dintre disponibilitati si contributia bancilor


D. Activitati de consum referitoare la formarea mijloacelor circulante

Pentru a permite derularea activitatii de productie, elementul

mijloace (active) circulante trebuie format la un nivel optim în toate fazele activitatii economice din întreprindere. Acest nivel rezulta în urma unor activitati de consum prin intermediul carora se imobilizeaza în unitatea respectiva valoare în stocuri aflate în diferite stadii de prelucrare. Concomitent, si procesul de productie contribuie la imobilizarea de valoare pe parcursul ciclului de productie, adaugând la valoarea materiei prime aduse în întreprindere valoarea serviciilor cedate de celelalte elemente ale structurii de productie (salarii, amortizare, cheltuieli de cercetare).

În legatura cu mijloacele circulante, în întreprindere se organizeaza urmatoarele activitati: 1. activitatea de aprovizionare cu stocurile necesare productiei; 2. activitatea de prelucrare a materiilor prime si de transformare a lor

în produse finite; 3. activitatea de depozitare; 4. activitatea de vânzare-decontare; 5. activitatea de asigurare.

Toate aceste activitati sunt supuse unor operatii de informare,

analiza si control, în vederea proiectarii din punct de vedere economic si financiar. Serviciul financiar conlucreaza permanent cu serviciile tehnice si economice din unitate, informatiile financiare si deciziile de repartitie financiara rezultând din aceasta cooperare.

Activitatile 1-4 contribuie la formarea elementului mijloace circulante, conditionându-se reciproc. Totodata, ele sunt în contact permanent cu factorii din afara unitatii, reflectând în dimensiunea lor cantitativa si valorica efectele acestor factori. Proiectarea financiara va avea în vedere totalitatea activitatilor enumerate, folosind metode analitice sau globale de cuantificare.



consum cerut de activitatile de formare, refacere, restructurare sau dezvoltare a activelor circulante presupune determinarea întregii game de informatii financiare prin modele specifice activitatii financiare (vezi capitolul 6).

Activitati economice tip consum

Un nivel optim pentru activele circulante


Fenomenul financiar previzionat trece, în mod obligatoriu, prin mai multe etape de simulare, pentru a se ajunge la un nivel acceptabil din punctul de vedere al exigentelor financiare (principiile de conditionare a repartitiei financiare : corelatia necesar/resurse; necesar/aport în t0 sau în tn) si al indicatorilor de eficienta economica.

9.2 Proiectarea financiara a necesarului de active circulante

A. Continutul activitatilor privind formarea elementului active (mijloace) circulante

Formarea elementului în cauza este contributia activitatilor economice din toate cele patru faze ale ciclului de exploatare: aprovizionarea, productia, desfacerea si realizarea. Imobilizarea de valori în aceste faze are doua surse, aducerea de valoare din afara unitatii sau din faza precedenta si conservarea de valoare prin procesul de productie, desfacere, aprovizionare.

Figura nr. 9.4

Activitati necesare formarii elementului

Valoarea materiilor prime, materialelor, combustibililor


Din figura nr. 9.4 rezulta ca activitatile respective concentreaza în continutul elementului mijloace circulante o valoare importanta pe masura ce materiile prime aduse în întreprindere în momentul to avanseaza spre momentul livrarii si al realizarii finale, tr. Amploarea valorica a elementului în cauza depinde, asadar, de doi factori complecsi:

Figura nr. 9.5

- consumul mediu zilnic, notat cu simbolul Cz; - timpul imobilizarii pe perioada to – tr (vezi figura nr. 9.5):

Relatia 9.1

Mc = f Cz dt( )∫

Observam ca elementul active (mijloace) circulante îsi amplifica

nivelul valoric pe parcursul ciclului de exploatare de la valoarea materiilor prime si altor materiale aduse în unitate în momentul to, pâna la nivelul costului complet înregistrat dupa efectuarea cheltuielilor de desfacere.

În privinta perioadei de imobilizare, ea însumeaza timpul de asteptare în faza de aprovizionare, durata ciclului de productie, timpul de asteptare în faza de desfacere si timpul cerut de derularea decontarilor între unitatea în cauza si cumparatorii produselor livrate.

Atât nivelul valoric, cât si dimensiunea timp necesita o cunoastere detaliata, de la aspectele tehnice si organizatorice ale activitatilor economice, la cele legate de gestionarea stocurilor si de preturi, restrictiile pietei de aprovizionare si desfacere, functionarea de ansamblu a întreprinderii.

Toate aceste aspecte vor fi avute în vedere de catre serviciul financiar pentru a proiecta repartitia financiara viitoare prin intermediul fondului de informatii cunoscute: ym, yc, yv, ye.

Cresterea valorica a activelor circulante

Modificarea dimensiunii timp


B. Informatiile financiare metodologice, ym

Aceste informatii scot în relief aspectele calitative care se stabilesc între întreprindere si posesorii de resurse financiare, redând conditionarile care însotesc accesul la fondurile necesare finantarii mijloacelor circulante la nivel microeconomic.

Studiind legislatia financiara, indicatiile metodologice, hotarârile guvernamentale, literatura de specialitate etc. rezulta gama informatiilor de tipul ym, sursele de fonduri, obligatiile financiare pe care si le asuma unitatea, modelele de calcul, restrictii si avantaje economice s i financiare etc.

Si în cazul mijloacelor circulante, serviciul financiar foloseste informatiile ym pentru a proiecta schema legaturilor de repartitie financiara (vezi figura nr. 9.6).

Figura nr. 9.6

La sursele permanente, serviciul financiar are posibilitatea de a apela frecvent. Contactul cu proprietarul se face prin metodele specifice constituirii si largirii capitalului social; legatura poate fi directa sau prin intermediul pietei de capital (bursa, banci).

Autofinantarea este prezenta în cazul constituirii unor fonduri de rezerva, acoperirii unor pierderi din anii precedenti. Piata de capital apare ca sursa si în cazul lansarii unor împrumuturi pe termen lung prin vânzarea de obligatiuni.

Surse cu caracter permanent

Legislatia financiara - sursa pentru informatia ym


În mecanismul decontarilor cu furnizorii si chiar cu propriii salariati se înregistreaza decalaje legale care permit unitatii sa constituie stocuri de mijloace circulante si sa efectueze cheltuieli cu prelucrarea, fara sa fie nevoie de fonduri financiare (se înregistreaza asa-numitele "pasive " sau datorii din exploatare). În anumite limite, aceste pasive (sau credite tehnice) sunt permise; abuzul în acest domeniu poate crea greutati financiare furnizorilor si poate deregla sistemul de plati în economie (blocaj financiar).

Bancile gestioneaza fondul de creditare la care întreprinderea face apel la informatiile privind conditiile stabilite de regulamente bancare si de costurile fondurilor respective. Fondurile mobilizate de la banci implica rambursabilitatea si plata de dobânzi, comisioane, precum si exercitarea unui control periodic asupra garantiei existente în unitate pentru creditele angajate.

Apelarea la bugetul de stat sau local este accidentala, în cazul societatilor comerciale (subventii); pentru regiile autonome, legatura cu bugetul de stat poate fi mai frecventa, dar tot pe baza unor legi adoptate de Parlament. Tot în categoria surselor facultative intra si fondul de asigurare, constituit la dispozitia unor societati de asigurare. În cazul în care o unitate economica îsi asigura stocurile de materii prime sau produse finite si se produce fenomenul care distruge aceste stocuri, unitatea încaseaza despagubiri (dupa regulile asigurarilor de bunuri).

Sursele amintite sunt situate în economia nationala; dar, ca si în cazul investitiilor, si formarea elementului mijloace circulante poate beneficia de fonduri din afara economiei, de pe piata externa de capital. Disponibilitatile financiare ale partenerului, fondurile bancilor sau resursele financiare mobilizate prin bursa pot constitui surse externe pentru finantarea unei parti din necesarul de mijloace circulante.

Economistul va proceda, apoi, la cunoasterea tuturor conditiilor de acces la aceste surse, precum si a modelelor matematice si logice de determinare a nivelului fondurilor pe care le poate sau le doreste a le mobiliza. Odata acumulate aceste informatii de tipul ym, se poate trece la determinarea informatiilor financiare cantitative, referitoare la marimea cheltuielilor financiare (yc), la volumul veniturilor financiare mobilizabile (yv) si la dimensiunea eficientei economice cu care se preconizeaza a se utiliza fondurile destinate formarii mijloacelor circulante (ye).

Datorii din exploatare sau pasive

Contributia creditului la formarea activelor

Contributia Bugetului de stat si a asigurarilor

Contributia pietei externe de capital


C. Cheltuielile financiare, yc

Activitatile economice care permit formarea elementului mijloace circulante genereaza în t0 si t2 un amplu proces de consum si de imobilizare de valoare. Interpretarea unui proces prin intermediul modelelor financiare permite obtinerea informatiilor de tip yc : ycp - nivelul valoric al activelor circulante imobilizate în activitatile cerute de derularea procesului de productie (în perioada t0 – tr din figura nr. 9.4 si 9.5); yco - obligatii financiare în afara întreprinderii.

Pentru obtinerea acestor informatii, serviciul financiar colaboreaza cu serviciile tehnice si economice din întreprindere (aprovizionare, productie, auxiliare, desfacere, proiectare etc.). De la aceste servicii procura informatii de natura cantitativa (consumuri specifice, volumul productiei, perioada de imobilizare) si valorica (preturi de aprovizionare, cheltuieli de prelucrare, aprovizionare si desfacere etc.). Toate aceste date sunt utile pentru obtinerea informatiei ycp.

Pentru informatia yco sunt necesare investigatii si în afara unitatii, la sistemul bancar, la sistemul financiar si de asigurari, pe piata de capital etc.

1. Informatia ycp presupune o proiectare a tuturor activitatilor economice care se succed din momentul to (data aprovizionarii), pâna în momentul încasarii contravalorii marfurilor vândute (tr). Modelele utilizate sunt diverse, de la cele globale, pâna la cele analitice. În întreprinderile noastre s-au practicat modele analitice, deosebit de complicate, dar si cele globale, bazate pe indicatorii vitezei de rotatie.

În practica internationala, proiectarea necesarului de fonduri financiare pentru acest element utilizeaza, cu precadere, extrapolarea acestui necesar pornind de la indicatorii privind starea la un moment da t a activelor circulante, stare redata de bilantul contabil si previziunile referitoare la viitorul proces de productie – desfacere (cifra de afaceri, CA).

Modele analitice

a) Normarea pe faze. Un astfel de model reda întreaga valoare a elementului mijloace circulante. O alta caracteristica a acestui model este caracterul sau amanuntit, lucru care reflecta toate aspec tele tehnice si organizatorice ale fazei pentru care se obtine informatia financiara:

Relatia 9.2

ycp = Chz x t x k


Modele pentru determinarea cheltuielilor financiare


unde: ycp - informatia financiara partiala privind necesarul de fonduri pe

fiecare faza a activitatii economice; Chz - cheltuieli medii zilnice în faza respectiva; t - timpul de imobilizare pe faze; k - un coeficient de corectare, specific pentru unele faze în care

cheltuielile nu cresc uniform sau nu ramân constante pe toata perioada imobilizarii.

Astfel, în faza de aprovizionare, perioada t cuprinde intervalul mediu între doua aprovizionari (i), durata activitatilor de conditionare (c), durata transporturilor interioare (t), durata stocurilor de siguranta sau de iarna (s). În faza de productie timpul este dat de marimea cic lului de fabricatie (d), în faza de desfacere avem durata stationarii produselor finite pentru ambalare, formarea stocurilor vandabile etc. (f), iar în faza de realizare se are în vedere durata decontarilor cu clientii (r).

Cheltuielile medii pe zi evolueaza de la nivelul costurilor materiilor prime aprovizionate la cel al costului complet înregistrat dupa faza de desfacere. În privinta coeficientului k, el are un nivel de 0,5, în faza de aprovizionare (când se aplica la intervalul mediu între doua aprovizionari) sau de 0,6–1,0, în cazul fazei de productie (vezi exemplul 9.1).

Exemplul 9.1 Cheltuielile anuale la nivel de cost de uzina (dupa încheierea activitatilor de prelucrare specifice procesului de productie) 720 mil. lei Costul de uzina pe produs 10 mil. lei Cheltuieli initiale în prima zi a ciclului de fabricatie 2 mil. lei Durata ciclului de fabricatie 4 zile Cheltuielile de fabricatie cresc uniform, câte 2 mil. lei pe zi. Prima etapa a normarii are în vedere determinarea coeficientului k. Acest lucru este necesar întrucât formula de baza are ca informatie (Chz) nivelul costului de uzina, atins în ultima zi a ciclului de fabricatie (vezi figura nr. 9.7).

Figura nr. 9.7

Componentele factorului timp

Evolutia imobilizarilor valorice


Pe baza informatiilor date sau calculate, obtinem nivelul informatiei ycp pentru faza de productie:

ycp = 720 mil. / 360 zile x 4 zile x 0,6 = 4,8 mil.

Similar se procedeaza si cu celelalte faze, modelul diferind foarte

putin (lipseste coeficientul k).

b) Necesarul de finantat la 1 leu cifra de afaceri. Un asemenea

model asigura determinarea directa a necesarului de finantat din alte surse, eliminând partea din necesarul total care se acopera din pasive atrase de la furnizori si salariati, prin decalarea platilor fata de momentul efectuarii cheltuielilor cu activele circulante.

Etapele de lucru sunt redate în Exemplul 9.2 si au în vedere un interval to - tr de 12 saptamâni, grupate pe cele patru faze conform figura nr. 9.8.

Exemplul 9.2

Durata fazelor activitatii economice este urmatoarea: - aprovizionare 3 saptamâni - productie 3 saptamâni - desfacere 2 saptamâni - realizare 4 saptamâni Întârzierea platilor catre: - furnizori de materiale 6 saptamâni - salariati si alte plati pentru productie 2 saptamâni - plati pentru cheltuieli de desfacere 3 saptamâni

Figura nr. 9.8


Calculul imobilizarilor: Materii prime = 0,25 x 8 sapt. (sapt. 0-8) = 2 lei / 1 leu CA Chelt. de prod. = 0,60 x 5 sapt. (sapt. 3-8) = 3 lei / 1 leu CA Mij. în decont = 0.25 + 0, 60 + 0,05) x 4 sapt. (sapt. 8-12) = = 3,6 lei / 1 leu Cifra de Afaceri (CA). Total = 2 + 3 + 3,6 = 8,6 lei / 1 leu CA Calculul pasivelor atrase: Furnizor i = 0,25 x 6 sapt. = 1,50 lei / 1 leu CA Salariati = 0,60 x 2 sapt. = 1,20 lei / 1 leu CA Desfacere = 0,05 x 3 sapt. = 0,15 lei / 1 leu CA Total = 2,85 lei / 1 leu CA Necesar de finantat: 8,60 - 2,85 = 5,95 lei / 1 leu CA CA (cifra de afaceri) se refera la valoarea productiei vândute dupa fiecare ciclu de fabricatie de 12 saptamâni.

Modele globale

a) Modelul vitezei de rotatie. Cea mai des utilizata este metoda bazata pe modelul vitezei de rotatie a fondurilor destinate mijloacelor circulante în anul de baza. Modelul presupune, în prealabil, o proiectare a vitezei de rotatie, prognozata pe baza previziunilor privind durata fazelor activitatii economice, sub influenta unor rezolvari tehnice sau organizatorice viitoare:

Relatia 9.4

Vrtn = Vrto +/- ∆ Vr unde:

Vrtn - viteza de rotatie (în numar de rotatii pe an) prognozata; Vrto - viteza de rotatie din anul de baza; +/- ∆ Vr - modificarea proiectata a vitezei de rotatie.

A doua etapa, în metoda analizata, asigura determinarea informatiei

ycp dupa relatia:

Relatia 9.5

ycp = Qc / Vrtn unde:

Qc reprezinta productia prognozata la nivel de cost complet.

Metoda de calcul cea mai utilizata


Exemplul 9.3

Viteza de rotatie în anul de baza este de 4 rotatii pe an. În anul viitor, se preconizeaza o sporire a vitezei de rotatie de 0,5 rotatii, ca urmare a introducerii unor tehnologii noi si a containerizarii desfac erii produselor.

Cifra de afaceri, redata la nivel de cost complet, pentru anul viitor se preconizeaza a fi 1000 mil.

ycp = 1000 mil. lei / (4 + 0,5) = 222,2 mil. lei.

Dupa calculul nivelului global al necesarului de fonduri pentru

mijloace circulante, metoda prevede si o structurare pe fazele activitatii economice, având în vedere ponderea lor din anul de baza.

b) Determinarea Necesarului de Fond de Rulment. În practica

exista modele care stabilesc pe total necesarul de fond de rulment exprimat în zile. Sa urmarim acest model pe baza exemplului 9.4.

Exemplul 9.4 O întreprindere de industrie usoara previzioneaza urmatoarele informatii economice: - Cifra de afaceri 7200 mil. lei - Cumparari de materii prime 4000 mil. lei - Cheltuieli de prelucrare 2000 mil. lei - Taxa pe valoarea adaugata: - încasata la vânzari 0,186 - platita la aprovizionari 0,103 - Creditul acordat de furnizori 84 zile - Creditul acordat clientilor 67,5 zile - Durata rotatiei la stocurile de materiale 22,5 zile - Durata rotatiei la produse finite 36,0 zile - Plata TVA se face la 30 zile

Serviciul financiar calculeaza coeficientul de ponderare al fiecarui tip de stoc fata de cifra de afaceri: - Furnizori = 4000 x 1,186 / 7200 = 0,66 - Clienti = 7200 + TVA / 7200 – TVA = 1,186 - Stoc m.p. = 4000 / 7200 = 0,56 - Stoc p.f. = (4000 + 2000) / 7200 = 0,83 - TVA de recuperat = 0,186 x 0,555 = 0,1033 - TVA de platit = 0,186 - 0,1033 = 0,08


Primul si ultimul stoc aduc unitatii pasive, celelalte fiind imobilizari care determina nivelul mijloacelor circulante:

Imobilizari Pasive Clienti 67,5 x 1,186 = 80,06 z. Stoc m.p. 22,5 x 0,56 = 12,50 z. Stoc p.f. 36,0 x 0,83 = 30,00 z. TVA de rec. 30 x 0,103 = 3,10 z

Furniz. 84 x 0,66 = 55,35 z. TVA de pl. 30 x 0,08 = 2,48 z.

Total 125,66 zile 57,83 z.

Pe baza acestor rezultate se determina Necesarul de Fond de Rulment (NFR): NFR = 125,66 – 57,83 = 67,83 zile

Aceasta informatie se aplica cifrei de afaceri din anul viitor, obtinându-se Necesarul de Fond de Rulment exprimat valoric:

NFR = 7200 x 67,83 / 360 zile = 1357 mil. lei

Necesarul de Fond de Rulment exprimat în zile poate fi folosit si în

anii urmatori, daca schimbarile în structura productiei si a întreprinderii nu sunt semnificative, modelul având un caracter de prognoza globala.

2. Informatiile privind obligatiile financiare în afara firmei, yco. Formarea si dezvoltarea elementului mijloace circulante atrag obligatii financiare fata de furnizorii de fonduri cerute de finantarea activitatilor respective. Si în cazul acestui element apar obligatii fata de proprietari sub forma de dividende de platit pentru partea de capital social aflat în cuprinsul fondului de rulment:

Relatia 9.6

yco = Capit. Soc. în F.R. x D% / 100

Folosirea creditului obliga unitatea sa ramburseze sumele ce

corespund reducerii de garantie (C-d) si dobânda aferenta creditului folosit (d):

Relatia 9.7

yco = C-d + d

Obligatii financiare în afara firmei


În cazul în care stocurile de mijloace circulante se asigura la societati de asigurare, obligatia financiara apare sub forma primelor de asigurare:

Relatia 9.8

yco = Valoare asig. x p% / 100

În legatura cu mijloacele circulante pot sa mai apara si alte

obligatii, cum ar fi comisioanele platite bancilor pentru decontari, penalizari etc.

D. Veniturile financiare privind ve niturile financiare, yv

Veniturile financiare redate de aceste informatii se determina pe

baza unor modele specifice surselor de fonduri, redate în tabloul legaturilor financiare din figura nr. 9.6. Pe baza legaturilor din interiorul întreprinderii obtinem veniturile proprii (yvp), iar daca ne adresam surselor de venituri din afara unitatii obtinem informatiile yvn.

1. Informatiile yvp (venituri din rezultatele firmei). Prin excelenta, elementul mijloace circulante se formeaza cu fonduri din afara întreprinderii. Din interiorul acesteia se mobilizeaza venituri din profitul brut sau se utilizeaza, în cadrul capitalului permanent, soldul conturilor care pastreaza fonduri constituite pe seama rezultatelor financiare din unitate.

Din profitul brut, prin repartizarea pentru cheltuielile care se scad în vederea determinarii profitului impozabil, mijloacele circulante beneficiaza de: - prelevari la fondul de rezerva si alte fonduri speciale (ele intra în

capitalul permanent utilizat si pentru acoperirea fondului de rulment atâta timp cât sumele de aici ramân neutilizate conform destinatiei legale);

- acoperirea pierderilor din anii precedenti;

- acoperirea unor cheltuieli care nu au fost prinse în calcularea necesarului de fonduri (comisioane, protocol, reclama etc.).

Prelevari din profitul brut

Prioritatea veniturilor din afara întreprinderii


2. Informatiile din afara firmei, yv n. În primul rând, trebuie evidentiata contributia proprietarilor la capitalul social prin intermediul actiunilor sau al partilor de capital. Întrucât informatia despre necesarul de fond de rulment acopera valoarea integrala a mijloacelor circulante corespunzatoare fondului respectiv (si nu numai cresterea fata de anul anterior), veniturile yvn din capitalul social au în vedere nivelul lor total:

Relatia 9.9

yvn = Capital social – C.S. pt. mijloace fixe

Participarea proprietarilor la capitalul social poate fi facuta si prin

decizia adunarii actionarilor ca o parte a fondului de rezerva sa fie trecuta în capitalul social.

De pe piata de capital sunt atrase credite (împrumuturi) pe baza vânzarii de obligatiuni si alte valori. Sumele respective intra în componenta capitalului permanent utilizat si pentru acoperirea unei parti din fondul de rulment:

Relatia 9.10

yvn = Capital permanent - Activele fixe

Piata creditului contribuie în mod hotarâtor la acoperirea

necesarului de fonduri pentru activele circulante. Pentru a determina aceasta contributie, trebuie mai înainte lamurit conceptul de pasive si determinat nivelul lor.

Pasivele sunt o manifestare a fenomenului de utilizare a unor disponibilitati ce apartin altora (datorii din exploatare) pentru acoperirea unor plati corespunzatoare mijloacelor circulante (pasive de tipul I) sau a creditului comercial de care beneficiaza unitatea în cauza (pasive de tipul II).

Astfel, sumele corespunzatoare profitului si impozitelor, rezervelor pentru plati viitoare etc., între momentul încasarii sau constituirii si momentul virarii pe destinatii legale, ramânând în contul întreprinderii, pot acoperi o parte din necesarul de fonduri pentru mijloace circulante.

În cazul pasivelor de tipul II, ele apar prin decalarea platilor fata de momentul formarii elementului mijloace circulante (vezi figura nr. 9.9).

Pasive de tipul I si de tipul II

Acoperirea valorii integrale

Atrageri suplimentare de pe piata de capital

Utilizarea unor disponibilitati ce apartin altora


Figura nr. 9.9

Daca necesarul corespunde cu suprafata dintre to si tr, platile încep

doar în momentul tp si se încheie în momentul tn. Din cauza acestui decalaj, pentru platile care se fac dupa tr, nu mai este nevoie de fonduri, ele putând fi acoperite din propriile încasari intrate în unitate în momentul tr.

Modelele de calcul pentru pasivele care diminueaza necesarul de fonduri au în vedere: - fie acumularea de pasive previzibila în anul viitor, de la începutul

unei luni pâna în ziua în care se fac platile pentru salarii (în aceasta zi înregistrându-se cele mai mici pasive, deci stabile pe tot anul);

- fie determinarea globala a pasivelor din aprovizionari si alte surse, pe perioada de amânare legala (normala) a platilor catre furnizori.

În primul caz, nivelul pasivelor are în vedere nivelul trimestrial al

elementelor care creeaza pasive (salarii, impozite de platit, beneficii ramase în cont, amortizare pâna la varsarea pe destinatii etc.) si numarul de zile standard ale trimestrului (90):

Relatia 9.11

Pasiv zilnic = Fond salarii trim. / 90

Pasive care diminueaza necesarul de fonduri


Pasivul total luat în calcul la acoperirea nec esarului de fonduri pentru mijloace circulante are în vedere, pe lânga pasivul mediu zilnic (relatia 9.11), si numarul de zile de amânare a platii în luna respectiva (Nza):

Relatia 9.12

Pasiv total = Pasiv zilnic x Nza

Relatii similare se aplica si în cazul pasivelor produse prin amânarea platilor catre furnizorii de materii prime. Nivelul acestor pasive se determina pentru fiecare trimestru în parte, plecând de la nivelul prognozat al aprovizionarilor pe fiecare trimestru si numarul zilelor de întârziere a platilor în mod legal (Nzî):

Relatia 9.13

Pasiv total = Aprovizionari pe trim./ 90 x Nzî

Modele de calcul al pasivelor au fost cuprinse si în exemplul 9.2 si

în exemplul 9.4, exemple în care s-a determinat direct necesarul de finantat din alte surse decât pasivele.

Dupa determinarea pasivelor previzibile, serviciul financiar

determina sursele de tip yvn sub forma creditului bancar. Creditul bancar, ca sursa externa întreprinderii, contribuie în mod

hotarâtor la finantarea necesarului de fonduri pentru mijloace circulante. Fluxul de fonduri ce se stabileste între unitatea economica si sistemul bancar (vezi partea a patra a lucrarii) presupune o ampla activitate financiara de repartitie si o miscare continua de fonduri înspre întreprindere si de la întreprindere spre banci.

Prognozarea acestor fluxuri porneste de la stabilirea necesarului de credite de catre unitatea economica sub forma unor informatii de tipul yvn. Având la dispozitie nivelul activelor circulante prognozate (ycp) si nivelul celo rlalte surse posibile, necesarul de credite rezulta din relatia:

Relatia 9.14

Necesar de credit = ycp – (Fond rulment + Pasive)

Contributia cre-ditului bancar la activele circulante


Creditele pe termen scurt se acorda, conform legislatiei în vigoare, sub forma de: 1. credite pentru capitalul de lucru, care acopera soldul stocurilor si

cheltuielilor, pe de o parte, si totalul resurselor si încasarilor, pe de alta parte;

2. credite pe obiect, pentru stocuri, cheltuieli si alte active constituite temporar sau sezonier;

3. credite pentru productia de export, cecuri remise spre încasare, scont, factoring, facilitati de cont, valuta vânduta etc.

Informatia yvn, sub forma necesarului de credit, devine efectiva

numai dupa aprobarea sa de banca si întocmirea contractului de împrumut semnat de ambele parti. În mod similar se realizeaza solicitarea de credite si de pe piata internationala a creditului.

E. Eficienta economica

Adoptarea deciziei de finantare a elementului mijloace circulante presupune o judecata de valoare prin prisma indicatorilor de eficienta economica ye. Actiunea de formare-dezvoltare a elementului în cauza devine fezabila daca indicatorii previzionati exprima o eficienta acceptabila pentru unitatea economica. Sensul pe care literatura de specialitate îl acorda eficientei în acest caz este raportul dintre efectul folosirii fondurilor pentru mijloace circulante si efortul pentru finantarea acestor fonduri.

Drept efect este considerata cifra de afaceri proiectata pentru anul viitor, fie la nivelul pretului de vânzare, fie la nivelul costului complet. Sunt indicatori care iau în considerare ca efect profitul brut sau net proiectat.

În postura de efort apare informatia ycp sau necesarul de fonduri pentru formarea-dezvoltarea elementului active circulante. Pentru executie se au în vedere activul circulant bilantier, stocurile sau chiar întregul activ al bilantului.

Determinarea indicatorilor financiari ye se va realiza pe baza datelor din exemplul 9.5.

Exemplul 9.5

O societate comerciala previzioneaza urmatoarele niveluri pentru activitatea sa: - activul circulant total (ycp) 700 mil. lei

(din care stocuri -300 mil. lei) - imobilizari în mijloace fixe 1300 mil. lei

Total activ = 2000 mil. lei

Tipuri de credite pe termen scurt

Judecati de valoare în formarea stocurilor

Efect - cifra de afaceri; Efort - necesa-rul de fonduri


- capital social 1000 mil. lei - împrumuturi pe termen lung 700 mil. lei - datorii si credite pe termen scurt 300 mil. lei - cifra de afaceri 3000 mil. lei la pret de vânzare si 2800 mil. lei la

cost complet.

Pentru a întelege semnificatia eficientei în cazul mijloacelor

circulante, trebuie sa avem clar fenomenul de rotatie pe care fondurile alocate îl realizeaza în unitatea economica pe parcursul ciclului de exploatare:

APROVIZIONARE PRODUCTIE 1 Rotatie REALIZARE DESFACERE

Un leu intrat în acest circuit parcurge toate fazele si reintra, dupa o

perioada numita durata unei rotatii, în faza de aprovizionare. În acest mod, pe parcursul unui an, un leu adus prin finantare poate contribui la obtinerea unei productii de n lei. Acest efect este dependent de viteza cu care leul-fond financiar parcurge toate fazele unei rotatii:

Relatia 9.15 Viteza de rotatie = Cifra de afaceri (cost)/ Active circulante =

= n rotatii sau n lei cifra de afaceri/1 leu fonduri pentru active circulante

În cazul concret din exemplul 9.5:

V.R. = 2.800 mil. lei / 700 mil. lei = 4 rotatii

Pentru amplificarea semnificatiei acestui indicator se determina si durata în zile a unei rotatii:

Relatia 9.16

V.R. = 360 zile / 4 rotatii = 90 zile

Fazele ciclului de exploatare


Aprecierea eficientei devine clara daca rezultatele obtinute în unitatea analizata se compara cu media pe ramura economica din care face parte sau cu cele ale firmelor concurente.

Daca drept efect se ia cifra de afaceri la pret de vânzare (3000 mil. lei în exemplul nostru), atunci rezultatul cuprinde si contributia profitului:

Relatia 9.17

Eficienta = 3000 / 700 = 4,28 lei / 1 leu

Aspectele de eficienta privind viitoarea utilizare (sau utilizarea

efectiva) a fondurilor pentru active se pot pune în evidenta si prin alti indicatori care caracterizeaza gestionarea fondurilor respective:

Relatia 9.18

- rotatia stocurilor

V.R. stocuri = C.A. / Stoc = 3000 / 300 = 10 rotatii

Relatia 9.19

- rotatia întregului activ

V.R. activ = C.A. / Total activ = 3000 / 2000 = 1,5 rotatii

Starea proiectata a mijloacelor circulante poate fi caracterizata si

prin prisma gradului de lichiditate pe care îl asigura diferite componente ale activului circulant fata de datoriile pe termen scurt:

Relatia 9.20

- lichiditatea generala L.G. = Activ pe termen scurt / datorii pe termen scurt = 700 / 300 =

= 2,33 ori


Relatia 9.21

- lichiditatea imediata (rapida sau acida) L.I. = (Activ pe termen scurt - stocuri si clienti incerti) / Datorii pe

termen scurt = 400 / 300 = 1,3 ori

Si aceste rezultate capata o semnificatie axiologica daca sunt

comparate cu cele înregistrate în medie pe ramura economica din care face parte unitatea aleasa ca exemplu sau cu rezultatele previzionate de întreprinderile concurente. În cazul în care indicatorii respectivi nu sunt satisfacatori, serviciul financiar recomanda serviciilor tehnic e si economice sa procedeze la aplicarea unor masuri tehnice, tehnologice, organizatorice etc. care sa duca la reducerea timpului de imobilizare a fondurilor pe parcursul celor patru faze ale activitatii, precum si la reducerea consumurilor specifice la produsele fabricate.



Realizarea procesului de consum prin care activele circulante se formeaza, refac, dezvolta presupune o fundamentare din punct de vedere financiar sub forma adoptarii de decizii financiare care sa aduca în întreprindere fondurile financiare ce vor permite desfasurarea efectiva a activitatilor de tip consum, aprovizionare, formarea de stocuri, vânzari, decontari, asigurari etc.

Serviciul financiar al întreprinderii va înfaptui aceasta functie prin fundamentarea, adoptarea si, apoi, realizarea de decizii financiare pentru fiecare tip de activitate economica privind activele circulante.

9.3 Decizia financiara privind finantarea ciclului de exploatare

Pe baza informatiilor determinate în perioadele anterioare, serviciul financiar procedeaza la adoptarea deciziei financiare de repartitie specifica procesului de consum (vezi capitolul 6).

Semnificatie axiologica prin comparatie


A. Continutul deciziei

Pe baza modelului general de decizie privind consumul, ser viciul financiar ordoneaza într-un buget al activelor (mijloacelor) circulante informatiile de tipul yc si yv, daca informatiile privind eficienta, ye, sunt acceptabile.

Respectând notarea noastra, la partea de venituri, informatiile 1-3 sunt de natura informatiilor financiare ycp sau venituri provenite din întreprindere, iar cele numerotate 4-6, venituri din afara unitatii sau yvn. În privinta cheltuielilor, informatia 1 este de tipul ycp sau cheltuieli pentru formarea elementului active circulante, iar informatiile 2-5 sunt obligatii financiare în afara unitatii, adica informatii financiare yco.

BUGETUL ACTIVELOR CIRCULANTE

VENITURI (yv) CHELTUIELI (yc) 1. Fonduri cuprinse în capitalul propriu

formate prin autofinantare 2. Parti din încasari pt. plata dobânzii,

rambursari, comisioane 3. Parti din profit pt. dividende 4. Capital social pt. mijl. circulante 5. Împrumuturi pe termen lung (obligatiuni) 6. Obligatii pe termen scurt (furnizori,

salariati, creditori, credite bancare)

1. Imobilizari în active circulante (stocuri, productie neterminata, produse finite, creante)

2. Rambursari de credite si împrumuturi obligatare

3. Dobânzi, comisioane 4. Dividende 5. Diminuare capital social; alte obligatii

Total venituri Total cheltuieli

În componenta bugetului practicat acum la noi, decizia financiara privind mijloacele circulante nu este cuprinsa în mod distinct, ea trebuind determinata pe baza evolutiei deciziei privind productia.

B. Fluxul fondurilor financiare

Realizarea deciziei financiare privind mijloacele circulante presupune declansarea efectiva de fluxuri financiare din si spre întreprindere. Ca si în cazul deciziei financiare privind investitiile (vezi figura nr. 8.13), apar fluxuri financiare care au ca punct de plecare rezultatele economice si financiare ale întreprinderii (yvp) si fluxuri financiare care au ca punct de plecare surse din afara unitatii (yvn).

În primul caz, resursele proprii (yvp) acopera obligatiile financiare ale întreprinderii în afara sa (yco) si o parte din cheltuielile financiare proprii (ycp), parte numita autofinantare.

În al doilea caz, fluxul financiar provenit din afara unitatii (surse din economie sau din strainatate) acopera restul de cheltuieli financiare proprii (ycp). În majoritatea lor, aceste fluxuri externe vor declansa în perioadele viitoare obligatii financiare de tipul yco.

Balansare venituri cu cheltuieli în decizie

Fluxurile financiare în executia deciziei financiare


Pentru întelegere, Figura nr. 8.13

DECIZIA FINANCIARA PRIVIND INVESTITIA

C. Locul deciziei financiare privind finantarea ciclului de exploatare în bugetul

întreprinderii

În macheta teoretica prezentata în capitolul 7, decizia financiara

privind activele (mijloacele) circulante (sau de finantare a ciclului de exploatare) se afla în partea a doua, în cadrul deciziilor privind procesul de consum.

9.4 Alte decizii financiare privind ciclul de exploatare

În practica financiara, pentru activele (mijloacele) circulante aflate în unitatea economica pentru a sustine activitatile cerute de ciclul de exploatare se adopta si decizia financiara referitoare la asigurarea de bunuri. Stocurile de materiale, productie neterminata sau produse finite pot fi afectate cantitativ si calitativ de o serie de fenomene naturale sau de productie. Aceste fenomene, numite risc asigurat în terminologia societatilor de asigurari, impun adoptarea unor decizii de repartitie financiara.

Deciziile respective pun în miscare, în mod anticipat producerii riscului asigurat, parti din rezultatele economice ale întreprinderii (sub forma de prime de asigurare), conform machetei cuprinse în paragraful 8.4 al capitolului anterior.

În faza de executie, daca se produce riscul asigurat, decizia de asigurare mobilizeaza fonduri sub forma de despagubiri, acoperind cheltuielile de refacere a stocurilor distruse de fenomenul pentru care s-a facut asigurarea.

Decizia de asigurare de bunuri



Asa cum am stabilit în cadrul Capitolului 4, Finantele întreprinderii studiaza, o data cu procesul de repartitie la nivel microeconomic, si alocarea corecta si profitabila a resurselor, ca participare ac tiva a activitatii financiare la managementul general al firmei.


În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind procesul de consum , sunt aplicate procedee diverse de alocare de fonduri în conditii de risc, de valorificare a capitalului în corelatie cu piata de capital, de corelatie cu costul capitalului atras si cu efectele asupra activitatii economice, în general.

FUNCTIA MOTIVATIONALA: REDAREA PERFORMANTELOR POSIBILE

Alocarea de fonduri pentru formarea, refacerea, restructurarea sau

dezvoltarea activelor circulante are, de asemenea, o mare influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei. De aceea, activitatea financiara este obligata sa realizeze acest lucru în concordanta cu indicatorii de eficienta, ye, asigurând un nivel acceptabil pentru performantele întreprinderii (vezi paragraful 9.2/E). În acelasi sens actioneaza si analiza modului în care se realizeaza politica fondu lui de rulment în firma respectiva.

Politica fondului de rulment

Pentru economistul financiar, formarea fondului de rulment

reprezinta o decizie multiplu fundamentata. Aceasta fundamentare se sprijina pe argumente legate de costul capitalului permanent (care contribuie la finantarea fondului de rulment), de marimea capitalului propriu, de structura activului total al firmei, de abundenta pietei de capital.

În functie de costul capitalului propriu (cost dat de nivelul dividendelor promise proprietarilor), de costul capitalului împrumutat de pe piata de capital, precum si de conditionarea în timp pusa de gestionarii surselor din care se formeaza fondurile pentru activele circulante (perioada de maturitate a pasivelor), firma poate avea o politica a fondului de rulment moderata, defensiva sau conservatoare, agresiva (vezi studiul de caz 9.1 de la sfârsitul capitolului).

Conditii pentru o politica buna a fondului de rulment


Daca luam în considerare situatia de pe piata tarilor occidentale, unde costul capitalului propriu (social) este mult mai mare decât costu l capitalului împrumutat, atunci o politica a fondului de rulment agresiva corespunde cu decizia firmei de a realiza productia cu un fond de rulment cât mai redus (vezi figura nr. 9.10/a).

O politica a fondului de rulment moderata asigura o acoperire din fondurile proprii a întregului necesar permanent de active circulante, limitând pe cât posibil apelarea la credite pentru acest necesar permanent (vezi figura nr. 9.10/b).

În sfârsit, o politica defensiva sau conservatoare corespunde unui management care nu vrea sa expuna firma la riscurile de pe piata creditului sau de capital. De aceea, capitalul propriu este chemat sa acopere chiar si nivelul fluctuant al activelor circulante (vezi figura nr. 9.10/c).

Figura nr. 9.10 - c) Active circulante fluctuante - b) Active circ. perm. –a)

În conditiile economiei noastre, unde costul capitalului împrumutat este foarte mare, iar inflatia determina o accentuata decapitalizare a firmelor, politica fondului de rulment se fundamenteaza pe alte criterii.

O politica agresiva privind fondul de rulment, în conditiile economiei noastre în tranzitie, ar corespunde cu decizia de a alimenta continuu capitalul permanent din fonduri proprii din care se finanteaza fondul de rulment, având în vedere costul înca redus al acestor fonduri proprii (ceea ce ar corespunde cu politica defensiva dintr-o economie normala).

Politica agresiva, politica moderata, politica defensiva


FUNCTIA MOTIVATIONALA: REZOLVAREA DE CONFLICTE SI SATISFACEREA INTERESELOR

Atunci când exista mai multe posibilitati de a gestiona activele

circulante sub forma de creante, managerul financiar trebuie sa gaseasca solutia optima pentru a rezolva corect eventuale conflicte si divergente de interese. Modul de rezolvare este redat în capitolul 16. Aspecte de conflict si de afectare a intereselor firmei se manifesta si în privinta gestionarii stocurilor de active circulante. Nivelul acestor stocuri poate influenta favorabil firma, daca acesta este normal, sau nefavorabil, când stocurile sunt prea mici, riscând oprirea productiei, sau prea mari, în acest caz crescând cheltuielile de stocaj, riscul degradarii etc.

Gestionarea stocurilor

Pentru proiectarea financiara a ciclului de exploatare conteaza,

alaturi de determinarea necesarului de finantat, si implicatiile economice ale imobilizarilor în active circulante sub forma costului formarii de stocuri în diferite faze ale procesului de productie. De aceea, economistul trebuie sa determine stocurile optime de active circulante,pentru a evita cheltuieli suplimentare, dar si pentru a evita conflicte în interiorul firmei si cu furnizorii de materii prime si alte materiale.

Formarea de stocuri optime, mai ales în faza de aprovizionare, reprezinta o preocupare majora pentru serviciul financiar. Imobilizarea unei parti importante din capitalul de lucru în stocuri exagerate reprezinta o utilizare neeficienta a disponibilitatilor proprii sau împrumutate. În multe cazuri, stocurile mari în aprovizionare sau desfacere reprezinta un veritabil tribut platit dezorganizarii din domeniul transporturilor, livrarilor sau al depozitarii de mijloace circulante. Acolo unde aceste aspecte negative sunt eliminate, imobilizarea în stocuri are un nivel foarte redus (vezi Cadrul 9.1).

Cadrul 9.1

Un studiu recent privind imobilizarile în stocuri în faza de aprovizionare pentru fabricile

de autovehicule remarca nivelul redus al acestor stocuri în cazul Firmei Toyota: stocurile asigurau consumul productiei pentru … o ora! În cazul uzinelor Ford, aceste stocuri aveau nivelul consumului pentru circa 10 zile. În cazul tarii noastre, majoritatea firmelor din industrie îsi formeaza stocuri pentru perioa de ce depasesc 20-25 de zile!

Exagerarea stocurilor - un tribut platit dezorganizarii

O politica oprima pentru formarea de stocuri


La formarea stocurilor contribuie în mod decisiv nivelul comenzii optime. Pentru determinarea sa, este necesar sa luam în considerare elementele de cost ale formarii de stocuri si ale lansarii comenzii de aprovizionare. Aceste elemente stau la baza determinarii comenzii optime cu ajutorul modelului Wilson (vezi M. Levasseur si A. Quintart, Finance, Editura Economica, Paris, 1992, pag. 736 s. u.).

Relatia 9.22 QEC = 2lxD s/

unde: QEC reprezinta cantitatea economica pentru o comanda; l = costul lansarii unei comenzi; D = cererea totala; s = costul unitar de depozitare pentru perioada data.

În functie de acesti indicatori se poate determina si costul total al politicii de stocaj, conform relatiei:

Relatia 9.23 C = l x D/Q + s x Q/2

unde: C reprezinta costul total al politicii de stocaj; Q = cantitatea unei comenzi; D/Q = numarul de comenzi pentru o perioada data; Q/2 = numarul mediu de unitati în stoc; lxD/Q = costul total de aprovizionare pentru perioada respectiva; s x Q/2 = costul total de depozitare.

Având în vedere relatia 9.23, putem reprezenta grafic evolutia costului politicii stocurilor, precum si nivelul optim al cantitatii de aprovizionat (vezi figura nr. 9.11)

Comanda optima prin modelul Wilson


Figura nr. 9.11

C Costul politicii de stocaj 3000 s x Q/2 l x D/Q Cantitatea QEC (300)

Exemplu (dupa P. Halpern, Finantele manageriale, p. 245 s.u.)

Q Stoc mediu s x Q/2 l x D/Q C 100 50 500 4500 5000 200 100 1000 2250 3250 300 150 1500 1500 3000 400 200 2000 1125 3125 500 250 2500 900 3400 600 300 3000 750 3750 În acest exemplu, l = 125 $, D = 3600 tone, s = 10$. Pe baza acestor date, cantitatea optima, QEC, va fi: QEC = v 2 x 125$ x 3600 t/10$ = 300 t

Pentru a evita epuizarea stocurilor datorita unor eventuale întârzieri

în aprovizionare, se determina, pe baza acelorasi indicatori, momentul optim de lansare a comenzii:

Relatia 9.24 PC = QEC x d/ T(QEC)


unde: PC reprezinta punctul de comanda, exprimat în unitati naturale, pentru o

anumita materie prima si reda nivelul de stoc la care trebuie fac uta comanda pentru o noua aprovizionare;

d = perioada de întârziere a aprovizionarii; T(QEC) = timpul, în zile, de epuizare a comenzii economice.

În situatia de incertitudine, gestionarea stocurilor trebuie sa ia în consideratie probabilitatea de aparitie a întârzierilor în aprovizionare. Decizia de formare a stocurilor de siguranta va depinde de marimea functiei de cost global (costul de depozitare + speranta matematica a costului întârzierii aprovizionarii):

Relatia 9.25 FCG = cd + smcî

unde: FCG reprezinta functia de cost global (pentru a fi optima, ea trebuie sa

aiba un nivel minim); cd = costul de depozitare (stoc de siguranta x costul unitar de

depozitare); smcî = speranta matematica a costului întârzierii aprovizionarii (numar

de unitati lipsa x costul lipsei de materii prime x probabilitatea întârzierii). Pentru exemplificare, vezi studiul de caz 9.2 de la finele acestui capitol.



care salariatii firmei sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare.

În privinta activelor circulante, un rol important în motivarea tuturor salariatilor îl au repartizarea capitalului afectat acestui element al structurii firmei pe etapele ciclului de exploatare si precizarea directiilor de actiune pentru cresterea eficientei economice în utilizarea activelor circulante.

Efectele incertitudinii în gestionarea stocurilor


Repartizarea capitalului

Gestionarea corecta a activelor circulante presupune o determinare corecta a stocurilor pe fiecare din etapele principale ale ciclului de exploatare: ciclul operational (aprovizionare, productie, desfacere); perioada de decontare; perioada de întârziere a platilor catre furnizori, salariati (atragerea de pasive).

Fiecare perioada va contribui la imobilizarea fondurilor în stocurile caracteristice, influentând platile care ajung la scadenta. Conversia imobilizarilor în lichiditate este dependenta de toate aceste perioade : Ciclul conversiei în lichiditate = Ciclul operational + Perioada de decontare – Perioada de întârziere a platii catre furnizori

O optimizare a trezoreriei firmei se realizeaza prin responsabilizarea personalului aflat în fiecare din etapele ciclului de exploatare prezente în relatia de mai sus. Mai mult, se pot face legaturi între respectarea perioadelor de plata a salariilor, de achitare a obligatiilor în afara firmei etc. Exemplu : O firma are un ciclu operational de 30 zile si planifica o perioada maxima de pasuire a clientilor de 15 zile (exercita o politica de încurajare a vânzarilor prin cresterea stocului de creante). În acelasi timp, firma respectiva se încadreaza în perioada normala de 7 zile de întârziere a platilor sale catre furnizori. Pe baza acestor date, ciclul conversiei imobilizarilor în lichiditate este egal cu:

30 zile + 15 zile – 7 zile = 38 zile

Pentru a da o semnificatie clara informatiei de mai sus, ea va trebui corelata cu indicatorii privind lichiditatea generala si imediata. Daca situatia tinde sa devina critica, economistul financiar va solicita o interventie directa asupra factorilor care contribuie la amplificarea imobilizarilor în active circulante.

Directii de actiune

Directiile principale de actiune se refera la grupele de factori care determina necesarul de fon duri pentru activele circulante: cheltuielile medii zilnice, Cz si timpul de imobilizare pe fiecare etapa a ciclului de exploatare, T, precum si la sporirea cifrei de afaceri ce se realizeaza cu aceleasi fonduri pentru activele circulante.


Cheltuieli Active circulante medii zilnice - ? Active circ. reduse -? T Timp

Reducerea cheltuielilor medii zilnice este posibila prin antrenarea tuturor salariatilor, a specialistilor din domeniile tehnic, economic, organizatoric, administrativ, dar si prin implementarea în firma a inovatiilor, a formelor moderne si eficace de management. Aceleasi masuri pot sa aduca si reducerea timpului de imobilizare a fondurilor financiare în stocurile din diferitele etape ale ciclului de exploatare.

Cresterea productivitatii muncii, a randamentelor de exploatare a utilajelor, utilizarea completa a capacitatii de productie a firmei etc. pot permite obtinerea unei cifre de afaceri superioare cu aceleasi fonduri afectate activelor circulante.

De un real folos sunt si actiunile care depind direct de serviciul financiar: organizarea depozitelor, informatizarea întregului proces de gestionare a activelor circulante, disponibilizarea periodica a stocurilor inutile, perfectionarea personalului din depozite, aprovizionare, desfacere, contabilitate, cresterea operativitatii în decontare etc.

9.6 Activitati tutoriale Modelul organizarii pregatirii este redat în finalul capitolului 1.



• Ce servicii îndeplinesc activele circulante în structura întreprinderii? • Care sunt functiile de tip financiar pe care le îndeplineste activitatea de previziune

financiara? • Care sunt formele de activ pe care le îmbraca elementul active circulante pe parcursul

activitatii economice din întreprindere? • Care sunt factorii si efectul influentei lor în procesele de consum din to si t2 si de productie

din t1 si tn? • Prin ce indicatori se caracterizeaza starea curenta a elementului active sau mijloace

circulante? • Care sunt activitatile de consum prin care se formeaza, se refac si se dezvolta mijloacele

circulante? • Ce schimbari au intervenit în legaturile de repartitie financiara posibile în perioada de

tranzitie în comparatie cu perioada anterioara în cazul acestui element? • Care sunt modelele analitice si cele globale utilizate pentru determinarea necesarului de

fonduri pentru elementul mijloace circulante? Cum apreciati exactitatea lor în determinarea informatiei financiare ycp?

• În care cazuri se poate apela la autofinantare pentru acoperirea necesarului de fonduri? • De ce în cazul mijloacelor circulante se apeleaza într-o mai mare masura la fonduri din

afara unitatii economice? • Care este semnificatia vitezei de rotatie a fondurilor pentru active circulante? Dar a

lichiditatii generale si imediate? • Care sunt functiile motivationale exercitate de activitatea financiara de proiectare si prin

ce actiuni concrete se realizeaza?

TESTE DE AUTOEVALUARE 9.1 Functia financiara de autorizarea repartitiei are în vedere:

1. necesarul de servicii tip active circulante; 2. comportamentul elementului active circulante sub influenta factorilor tehnici, economici, sociali, naturali etc.; 3. structura organizatorica a firmei; 4. starea curenta a activelor reflectata de bilantul firmei; 5. structura surselor de finantare a activelor circulante. Care este gruparea reala: a) 1, 2, 4; b) 1, 2, 3; c) 2, 3, 4; d) 2, 3, 5; e) 3, 4, 5.


9.2 Care din urmatoarele activitati tip consum se refera la activele circulante: a) activitatea de aprovizionare; b) activitatea de prelucrare a materiilor prime si de formare de stocuri în toate fazele ciclului de exploatare; c) activitatea de vânzare si decontare; d) activitatea de asigurare; e) toate activitatile anterioare.

9.3 La constituirea fondului de rulment contribuie: 1. capitalul social;

2. fondurile proprii din cuprinsul capitalului propriu; 3. creditul bancar ; 4. pasivele pe termen scurt formate pe seama furnizorilor; 5. împrumuturile pe termen lung. Care grupare este cea reala : a) 1, 2, 3; b) 1, 2, 4; c) 2, 3, 4; d) 1, 2, 5; e) 3, 4, 5.

9.4 Având în vedere indicatorii: 1. Stocuri si cheltuieli de exploatare

>Datorii din exploatare; 2. Stocuri si cheltuieli de exploatare < Datorii din exploatare; 3. Stocuri si cheltuieli de exploatare = Datorii din exploatare; 4. Datorii din exploatare, stabiliti care este relatia de determinare a necesarului de fond de rulment : a) 1 + 4; b) 4 – 2; c) 1 + 2; d) 1 – 4; e) 2 – 4.

9.5 Tot pe baza indicatorilor de la 9.4, stabiliti relatia care reda plusul

de surse pentru fondul de rulment. 9.6 Informatia ycp (necesarul de fonduri pentru activele circulante)

depinde de indicatorii: 1. cheltuieli medii zilnice; 2. timpul de imobilizare a activelor circulante în ciclul operational (aprovizionare, productie, desfacere); 3. timpul de întârziere a platilor catre furnizori; 4. timpul pentru perioada de decontare. Care este relatia corecta pentru stabilirea informatiei privind necesarul de fonduri: a) 1(2 + 3 – 4); b) 1(2 + 4 – 3); c) 1(2 + 3 + 4); d) 1(3 + 4 – 2); e) 1(2 – 3 – 4).

9.7 Pentru finantarea activelor circulante se folosesc urmatoarele tipuri

de venituri din rezultatele economice si financiare proprii. Care din acestea nu se refera la activele circulante: a) prelevari pentru fondurile proprii care intra în componenta capitalului permanent; b) acoperirea pierderilor din anii precedenti; c) prelevari din profitul net pentru dividende; d) acoperirea unor cheltuieli din profitul brut pentru protocol, reclama etc.

9.8 Pentru exprimarea eficientei economice cu care se utilizeaza

fondurile pentru activele circulante se folosesc relatiile : a) cifra de afaceri, CA / active circulante, AC; b) 360 zile / numar de rotatii; c) CA / Stocuri; d) CA / Total active circulante; e) Active circulante pe termen scurt / Datorii pe termen scurt. Care din aceste relatii reda indicatorul Lichiditate generala?


9.9 Prin ce actiuni concrete se realizeaza functia motivationala rezolvarea conflictelor si satisfacerea intereselor: 1. politica fondului de rulment; 2. gestionarea stocurilor; 3. gestionarea creantelor (clientilor); 4. repartizarea capitalului de lucru pe etapele ciclului de exploatare; 5. actiunea directa de influentare a factorilor ce determina nivelul activelor circulante. Care grupare este cea reala: a) 1, 2; b) 2, 3; c) 3, 4; d) 4, 5; e) 2, 5.

9.10 Care grupare din cele redate la întrebarea 9.9 arata actiunile prin

care se exercita functia motivationala asigurarea conducerii participative?

STUDIU DE CAZ SI EXERCITII

9.1 Politica fondului de rulment

O societate comerciala îsi propune sa realizeze o productie de 1100 mil. lei, cu un profit de 100 mil. lei. Pentru a realiza aceasta productie, are nevoie de:

Situatia I Situatia II Situatia III active fixe 426 mil. 426 mil. 426 mil. active circulante 175 mil. 225 mil. 125 mil. fond rulment 50 mil. 95 mil. 35 mil.

Calculati indicatorii de eficienta pentru fiecare din cele trei situatii si adoptati una dintre ele, având în vedere ca solutia I este considerata moderata, solutia II este o politica defensiva si solutia III corespunde unei solutii ofensive (agresive) în privinta finantarii si utilizarii fondului de rulment în obtinerea productiei prognozate.

9.2 Gestiunea stocurilor în situatie de incertitudine

Societatea comerciala Felix S.A. consuma zilnic 38,5 unitati de materie prima. Întârzierea livrarii de catre furnizor poate fi între 0 si 4 zile cu probabilitatea urmatoare:

Întârzierea Probabilitatea Stoc necesar 0 zile 0,15 0,0 1 zi 0,20 38,5 2 zile 0,30 77,0 3 zile 0,20 115,5 4 zile 0,15 154,0


Formarea unor stocuri de rezerva solicita cheltuieli de depozitare de 0,023 $ pe zi si pe unitate de materie prima, iar cheltuielile cauzate de lipsa de materii prime sunt de 40 $ în prima zi si de câte 50 $ în zilele urmatoare.

Societatea comerciala are de ales între mai multe variante: sa nu formeze stoc de securitate, sa formeze stoc pentru o zi, pentru doua zile, pentru trei zile sau chiar pentru patru zile.

Pentru a alege una din aceste cinci solutii, va trebui sa calculati matricea consecintelor (costurilor):

Întârzierea Stocuri

0,0 38,5 77,0 115,5 154,0 0 0,0 0,89$ 3,54$ 7,97$ 14,17$ 1 40,0$ 0,00$ 0,89$ 3,54$ 7,97$ 2 90,0$ 40,00$ 0,00$ 0,89$ 3,54$ 3 140,0$ 90,00 40,00 0,00 0,89 4 190,0$ 140,00 90,00 40,00 0,00

Tabelul cuprinde nivelul cheltuielilor de depozitare (cheltuieli de depozitare pe zi si pe unitatea de stoc x numar zile x stocul depozitat : 0,023 x 2 zile x 77 = 3,54 $, spre exemplu), precum si acumularea cheltuielilor cauzate de lipsa de materii prime, 40$ în prima zi si câte 50$ în zilele urmatoare.

Hotarârea definitiva poate fi luata numai dupa stabilirea functiei de cost global, FCG = cd + smcî. Astfel, pentru situatia de întârziere cu 4 zile, calculul are urmatorul continut: cd = 14,17 + 7,97 + 3,54 + 0,89 = 26,57 iar smcî = 0 x 0,15 = 0. Aici se ia nivelul cheltuielilor cauzate de lipsa materiilor prime, cheltuieli redate pe ultimul rând pentru fiecare cantitate de stoc necesara (0,00, în cazul stocurilor necesare pentru 4 zile, ultima cifra din coloana ultima). Redati grafic nivelul functiei de cost global.

Va dorim succes!

9.3 Normarea pe faze

Folosind datele din exemplul 9.1 (din cuprinsul capitolului), calculati informatia ycp în conditiile în care cheltuielile de fabricatie cresc cu câte 3000 lei pe zi, modificându-se astfel si costul final de uzina.

9.4 Necesarul de finantat

Folosind datele din exemplul 9.2 (din cuprinsul capitolului), determinati necesarul de finantat, în conditiile în care întârzierea platilor se reduce cu câte o saptamâna fata de datele din exemplul respectiv. Rezolvati aceeasi problema în conditiile în care aceste întârzieri cresc cu câte o saptamâna la fiecare din cele trei categorii de plati.


9.5 Necesarul de fond de rulment

Folosind datele din exemplul 9.4, determinati necesarul de fond de rulment NFR în zile si în lei, în conditiile în care Taxa pe valoarea adaugata este cea aplicata în România, de 19% (0,19).

9.6 Veniturile din afara unitatii

Societatea comerciala Felix S.A. prognozeaza un nivel de 175 mil. lei pentru activele circulante si un volum de 426 mil. lei active fixe. Capitalul social prognozat este de 380 mil. lei, Capitalul propriu de 390 mil. lei, Capitalul permanent de 476 mil. lei. Pasivele medii zilnice sunt de 4 mil. lei, iar numarul de zile de amânare legala a platilor este de 5 zile. Ce nivel au fondurile solicitate din alte surse din afara firmei?

9.7 Indicatorii de gestiune a fondurilor pentru mijloace circulante

Societatea comerciala Unirea S.A. înregistreaza în bilantul anului

curent urmatorii indicatori:

- activ circulant 1000 mil. lei (din care stocuri 400 mil. lei) - active fixe 2000 mil. lei - capital social 1500 mil. lei - împrumuturi / tr. lung 800 mil. lei - datorii / tr. scurt 700 mil. lei - cifra de afaceri pret vânzare 5000 mil. lei pret complet 4500 mil. lei

Comparati rezultatele cu cele din exemplul 9.5 si comentati comparatia respectiva, considerând ca indicatorii de eficienta din exemplul 9.5 sunt ai unei întreprinderi concurente.

9.8 Determinarea costului politicii de stocaj

Firma Petrol S.A. îsi propune urmatorii indicatori în legatura cu

formarea de stocuri de materii prime:

cantitatea anuala necesara din materia prima X este de 3000 t (indicatorul D); cantitatea aprovizionata la o comanda (Q) este de 250 t; costul unei lansari de comanda (l) este de100000 lei pe comanda; costul depozitarii (s) este de 3000 lei pe tona


Determinati costul total al politicii de stocaj, nivelul comenzii economice (QEC), punctul de comanda (PC) pentru o întârziere de 6 zile (d), în conditia în care cantitatea QEC asigura cererea productiei pentru 50 de zile (T(QEC)).


Comportamentul activelor circulante în cadrul ciclului de exploatare determina un amplu fenomen financiar ce poate constitui obiect al cercetarii stiintifice. Va propunem urmatoarele teme: - Necesitatea imobilizarilor financiare în activele circulante;

- Modele de determinare a necesarului de mijloace circulante în diferitele faze ale ciclului de exploatare;

- Implicatiile financiare ale gestionarii stocurilor;

- Politica fondului de rulment în cadrul firmelor mici si mari;

- Fluxurile financiare cerute de finantarea ciclului de exploatare;

- Masuri de sporire a eficientei economice în formarea stocurilor de active circulante;

- Implicatiile financiare ale deciziei de asigurare a stocurilor de active circulante;

- Structurarea capitalului de lucru al unei firme între elementele structurii de productie si pozitia finantarii activelor circulante în aceasta structura.

9.10 Referat

Având în vedere fenomenele de incertitudine specifice perioadei de

tranzitie, analizati, în cadrul unui scurt referat, factorii perturbatori în formarea, dimensionarea si evaluarea stocurilor de active circulante. Încercati sa conturati unele solutii si metode de reducere a efectelor negative asupra situatiei financiare a firmei.


RASPUNSURI LA TESTELE DE AUTOVERIFICARE 9.1 a; 9.2. e; 9.3 d; 9.4 d; 9.5 b; 9.6 b; 9.7 c; 9.8. e; 9.9 b; 9.10 d. Nota: fiecare întrebare este evaluata cu 1 punct. Pentru nota 100,00

trebuie sa raspundeti corect la toate întrebarile.

CAPITOLUL 10

DECIZIILE FINANCIARE PRIVIND PERSONALUL ÎNTREPRINDERII

CUPRINS 10.1 Procesul de consum pentru personalul întreprinderii 10.2 Proiectarea financiara a activitatilor privind personalul 10.3 Deciziile financiare privind personalul 10.4 Managementul financiar 10.5 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Pozitia personalului în structura întreprinderii Comportamentul personalului în procesele economice micro Activitatile de consum privind personalul Informatii financiare referitoare la activitatile social-economice

privind personalul Participarea la profit Protectia economica si sociala Decizii financiare privind personalul întreprinderii

Deciziile financiare privind personalul întreprinderii


Pentru economistul financiar realizarea functiei autorizarea

repartitiei presupune, în primul rând, asa cum am prezentat si în capitolele precedente, cunoasterea tipurilor de activitati economice, tehnice, sociale, ecologice, stiintifice, de învatamânt etc. care se încadreaza în procesul de consum din întreprindere. În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta aceste activitati, ce factori le determina structura si amploarea si ce efecte au asupra functionarii viitoare a fir mei, pentru a putea, apoi, stabili implicatiile financiare ale acestor activitati.


Sa parcurgem împreuna exercitarea acestei functii financiare în legatura cu activitatile tip consum legate de elementul personalul întreprinderii.

10.1 Procesul de consum pentru personalul întreprinderii

La fel ca si precedentele elemente ale structurii întreprinderii, personalul trece periodic printr-un proces de consum pentru formare, refacere, dezvoltare-perfectionare, pregatindu-se pentru un viitor proces de productie. În mare parte, acest proces de consum se realizeaza la nivel de societate sau individual, pe baza salariului, în cantina restaurant a firmei sau în familie. Totusi, unele forme ale procesului de consum sunt rezolvate de firma, pe baza repartitiei financiare.

Întreprinderea, organizând activitati de tip consum, preia procese care tin, de regula, de societate (învatamânt, protectie sociala sau sanitara, activitati culturale sau sportive etc.). Motivatia acestei descentralizari este data de necesitatea concretizarii perfectionarii profesionale, de disciplinarea si motivarea suplimentara a personalului etc.

Descentralizarea unor procese de tip social


A. Pozitia personalului în structura economica a întreprinderii

Pentru sistemul întreprindere, personalul reprezinta elementul hotarâtor, care îi asigura caracterul de sistem biosocial, de tipul departe de echilibru. Personalul cuprinde oamenii angajati permanent sau temporar, pe diferite functii, de conducere sau de executie, în conformitate cu structura organizatorica, tehnologiile conformitate cu structura organizatorica,

tehnologiile folosite, amploarea activitatii economice, marimea productivitatii pe angajat etc.

Cadrul 10.1

Indiferent de locul de munca, personalul participa la procesele efectorii si de conducere (reglare):

a) cantitativ (nr. persoane, w); b) calitativ (calificare, talent); c) motivational (scop, interese).

Personalul, ca element al structurii întreprinderii, este depozitarul

unei valori, conservata prin procese de consum desfasurate în întreprindere dar si în societate (familie, scoala, institutii de cultura etc.) si în mediul înconjurator. Acest lucru este posibil (si necesar), întrucât personalul este format din oameni care participa la structura de productie o parte din cele 24 ore si numai dupa parcurgerea perioadei de scolar izare. În afara timpului afectat proceselor din întreprindere, personalul participa si la viata sociala, politica, culturala etc.

Potrivit teoriei valorii entropice, valoarea conservata în elementul Personal permite acestuia sa presteze servicii în viitoarele procese de productie. Aceste servicii, purtatoare de valoare (potential economic), sunt de tipul:

Relatia 10.1

s e -------> i

Relatia (10.1), specifica participarii personalului la procesele din

întreprindere (dar si din societate, din mediu), arata ca potentialul conservat prin procesele de consum se manifesta ca energie musculara, nervoasa, sonora (e) pusa în slujba unor informatii (i) organizatorice, tehnologice, de produs etc., cu ajutorul substantei (s) din propriul corp (muschi, schelet, nervi etc.).

Personalul -depozitar de valoare

Serviciul conservator de valoare



Marimea si structura interna a personalului sunt rezultatul tipului de management aplicat, depinzând totodata si de profilul unitatii, de evolutia tehnologiilor si dotarilor tehnice, de nivelul utilizarii capacitatii de productie si al productivitatii muncii etc.

Si personalul întreprinderii respecta traseul redat în figura nr. 8.1 pentru mijloace fixe. Astfel, personalul se formeaza în cadrul unor procese de consum din to; apoi el intra în procesul de productie din t1, unde cedeaza o parte importanta din potentialul economic (valoare) de care dispune. Dupa acest proces, personalul iese "stors", potentialul sau trecând în produs si în mediu, ca pierderi.

În mod firesc, întreprinderea (dar si societatea) trebuie sa organizeze un nou proces de consum (t2), pentru refacere (la nivelul din to), dar si de dezvoltare si perfectionare, conform cerintelor procesului de productie din tn.

Pentru serviciul financiar, cunoasterea comportamentului persona-lului în procesele de consum, de productie, dar (si în cazul personalului, fenomenul este mult accentuat) si în procesele de societate si mediu este absolut necesara. De aceste procese depinde direct amploarea repartitiei financiare prognozate.

În sprijinul întelegerii

Fig. nr. 8.1

Factorii de influentare a personalului


CONSUM to

În acest proces se formeaza capacitatea initiala a personalului de a face servicii de tipul (10.1). De regula acest consum si- l asuma societatea, prin scolarizare sau intra în proiectul si devizul de investitii, pentru întreprinderi sau capacitati noi.

Marimea initiala a personalului depinde de schema de organizare, amploarea deciziei de productie, disponibilitatile de forta de munca specializata etc. Toti acesti factori (de tipul Fc1) vor determina amploarea acestui proces de consum initial.

PRODUCTIE t1

În cadrul acestui proces, personalul cedeaza valoare (potential) în

operatiuni de prelucrare si obtinere a produselor; totodata, apar si pierderi entropice obiective, specifice oricarei transformari de energie în sistemele deschise.

Organizarea deficitara, lipsa de disciplina, precum si nesatisfacerea sau satisfacerea incompleta a motivatiei participarii la procesul de productie amplifica pierderile entropice.

Personalul, în mod specific, participa la procesul de productie si motivational (vezi cadrul 10.2).

Cadrul 10.2

Conform teoriei lui A. H. Maslow, nevoile umane sunt împartite în cinci categorii: 1 - fiziologice; 2 - de siguranta si securitate personala; 3 - de apartenenta la colectiv, întreprindere; 4 - de stima si apreciere; 5 - de autorealizare, împlinire profesionala si avansare.

Primele doua categorii sunt considerate nevoi umane inferioare, dar esentiale pentru existenta. Trecerea spre cele superioare nu asigura o forta motivationa la activa decât dupa satisfacerea suficienta a celor inferioare.

În timpul procesului de productie, asupra personalului actioneaza si procesele de mediu, sub aspect negativ, reducând potentialul valoric al acestuia prin pierderea temporara a capacitatii de munca (îmbolnavire, îmbatrânire, deces).

Influenta proceselor de mediu si sociale


Procesele specifice societatii în general au, pe lânga efectele pozitive mentionate, si efecte negative, de pierdere de potential:

- uzura morala a cunostintelor profesionale sub influenta progresului

tehnic , a dezvoltarii stiintei etc.;

- stresul datorat fenomenului de poluare, lipsei de locuinte, nivelului de trai redus, dezorganizarii mijloacelor de transport, somajului etc.;

- exagerarea antrenarii în activitati politice, culturale, absenteism etc.

Efectele acestor factori din întreprindere, din mediu si din societate

(factori notati cu Fc2) stau la baza proiectarii tehnice, economice, sociale si financiare a procesului de consum din t2.

CONSUM t2

Urmând dupa procesul de productie din t1 si precedând pe cel din tn,

consumul din t2 va reflecta în dimensiunea sa cantitativa si calitativa atât efectele de pierdere de valoare produsa în t1 (si unele deficiente, neîmpliniri ale consumului din to), cât si semnalele ce vin de la procesul de productie din tn, proiectat si el o data cu consumul din t2. Aceste semnale pot fi de crestere a necesarului de personal sau de diminuare (factorii Fc3).

C. Starea curenta a personalului

Starea curenta, la data proiectarii consumului din t2, are în vedere

starea dupa iesirea din procesul de productie t1. În întreprindere aceasta stare se exprima prin indicatori ca: numar de salariati, gradul de calificare, nivelul productivitatii muncii, vârsta medie a personalului, stabilitatea fortei de munca etc.

Pentru a proiecta consumul t2, este necesar sa fie cunoscute si conditiile de munca si de securitate asigurate în întreprindere: accidente, gradul de morbiditate, cerintele sindicatelor etc.

D. Activitati de consum

Consumul din t2 va cuprinde o gama larga de activitati prin care

personalul se reface si poate corespunde unui nou proces de productie.

Factorii de tipul Fc2

Factorii de tipul Fc3

Indicatorii starii initiale a personalului


Aceste activitati au în vedere, în mare parte, satisfacerea nevoilor umane: 1. Activitati de satisfacere a necesitatilor fiziologice (hranire, locuire,

asigurarea conditiilor materiale, sociale si culturale de baza); 2. Activitati de satisfacere a nevoilor de siguranta si securitate

personala (protectie economica si sociala, protectia muncii, asistenta medicala, actiuni culturale si sportive, asigurari sociale si de persoane, ajutor de somaj etc.);

3. Activitati de satisfacere a nevoilor superioare (scolarizare, recalificare, participare la profit etc.).

Consumul generat de activitatile (1) se asigura printr-o repartitie

economica (salariu) si numai partial din repartitie financiara (construirea de cantine, locuinte, cluburi). În schimb, activitatile (2) si (3) cer o repartitie financiara.



consum cerut de activitatile de formare, refacere, restructurare sau dezvoltare a personalului întreprinderii presupune determinarea întregii game de informatii financiare prin modele specifice activitatii financiare (vezi capitolul 6).


10.2 Proiectarea financiara a activitatilor privind personalul

Serviciul financiar are misiunea de a asigura fondul informational necesar fundamentarii si adoptarii deciziilor care pregatesc repartitia de natura financiara pentru actiunile de consum precizate mai sus.

Activitati tip consum pentru personal


A. Informatiile financiare ym

Activitatile de consum pentru personalul întreprinderii determina legaturi de repartitie ce se stabilesc între unitate si gestionarii surselor de finantare. Aceste legaturi sunt legalizate prin legi, hotarâri guvernamentale. Serviciul financiar precizeaza legaturile de repartitie privind consumul pentru personal, realizând un tablou al acestor conexiuni si obligatiile pe care si le asuma întreprinderea apelând la sursele de finantare. Acest tablou nu difera mult de schema de legaturi redata în figura nr. 8.4.

Pe lânga legaturile de autofinantare, de finantare bugetara (cu caracter de exceptie), de creditare, de donatii etc., apar si legaturi cu propriul personal în calitate de furnizor de fonduri (contributii la acoperirea partiala a unor cheltuieli financiare) si de benefic iar al efortului de finantare a actiunilor sociale, de protectie, participare la profit etc.

B. Cheltuielile financiare yc

Pentru activitatile referitoare la personal, metodologia financiara prevede modele de calcul diferite în privinta informatiei ycp - cheltuieli financiare:

Relatia 10.2

1. Modelul tip deviz

ycp = S Chij unde:

Chij reprezinta cheltuielile de tipul i, pe obiectivele j.

Modelul (10.2) se utilizeaza pentru activitatile care necesita

investitii (protectia muncii, constructii social-culturale si sportive). Relatia 10.3

2. Norme financiare

ycp = Nr x Nf unde:

Nr reprezinta numarul de indicatori; Nf = norma financiara pe indicator.

Tabloul legaturilor financiare


Acest model se utilizeaza în cadrul activitatilor de scolarizare (perfectionare), asistenta medicala, protectie sociala, alocatii pentru copii etc. 3. Modelul statelor de functiuni 4. Modelul cotelor din venituri, al primelor de asigurare etc.

Modele similare cu cele de mai sus sau din capitolele precedente sunt utilizate si pentru determinarea informatiilor yco - obligatii financiare în afara unitatii în legatura cu personalul.

Aceste obligatii se refera la: - participarea întreprinderii si a salariatilor la Fondul pentru plata

ajutorului de somaj (cota % asupra fondului de salarii si, respectiv, asupra salariului individual);

- contributii la bugetul asigurarilor sociale (cota % asupra fondului de salarii);

- plata primelor de asigurare a personalului care lucreaza în conditii deosebite;

- impozite, taxe; - rambursari de credite, dobânzi etc.

Atentionare

Prelucrarea financiara a datelor necesare obtinerii informatiilor yc presupune o corelare permanenta cu posibilitatile reale ale întreprinderii, cu evolutia inflatiei si a puterii de cumparare, cu presiunea sindicala etc.

C. Veniturile financiare yv

Pe baza metodologiei financiare, serviciul financiar al unitatii

procedeaza, în continuare, la determinarea informatiilor previzionate privind veniturile posibile ale activitatilor legate de personal, venituri din interiorul întreprinderii, yvp si din afara ei, yvn.

Veniturile financiare, yvp, au ca sursa rezultatele economice corespunzatoare: - costului (pentru protectia economica si sociala, protectia muncii,

achitarea impozitelor si C.A.S., asigurari etc.); - profitului (participarea salariatilor la profit - pâna la 10% din

profitul net, în cazul regiilor autonome, spre exemplu -, scolarizare, actiuni social-culturale si sportive – cota din fondul de salariu anual, vezi Legea anuala a bugetului de stat).

Venituri din rezultatele economice ale firmei


Insuficienta veniturilor provenite din unitate impune apelarea la surse din economie sau la propriii salariati, beneficiari de servicii social-culturale si sportive.

Sursele de venituri financiare, yvn, sunt reprezentate de: - bugetul administratiei de stat, centrale sau locale, pentru unele

subventii; - fondul de creditare bancara, pentru lucrari de protectia muncii,

obiective social-culturale si sportive (de tip investitie); - donatii; - contributia salariatilor.

Atentionare

În majoritatea cazurilor, informatia yv se situeaza la nivelul cheltuieli sau al obligatiei financiare determinat anterior; în alte cazuri, informatia respectiva se determina pe baza unor cote % admise de lege.

D. Eficienta economica

Pentru actiunile de consum vizând personalul, nu se practica determinarea unor indicatori de eficienta (cu exceptia lucrarilor de tip investitie).

În practica din alte tari, documentele de proiectare financiara evidentiaza o serie de indicatori sugestivi, cum ar fi: - nivelul cheltuielilor sociale / salariat;

- dotarea tehnica / un loc de munca;

- salariul mediu / salariat / an;

- contributia întreprinderii la fondurile de asigurari, somaj, recalificare / salariat / an etc.

Asemenea indicatori (redati în mod global si prin indicatorul salariu social / salariat / an) dau o imagine reala asupra efortului financiar al întreprinderii pentru asigurarea conditiilor de munca, de igiena si securitate pentru propriul personal, fiind, totodata, un punct de sprijin al managerului în negocierile cu sindicatul si salariatii unitatii respective.

În situatia în care indicatorii ye au un nivel corespunzator, serviciul financiar trece la adoptarea de decizii financiare pentru principalele activitati de consum.

Venituri financiare din afara firmei

Indicatori privind eficienta finantarii personalului


FUNCTIA FINANCIARA: FUNDAMENTAREA FINANCIARA A DECIZIILOR ECONOMICE

Realizarea procesului de consum prin care personalul întreprinderii

se formeaza, reface, dezvolta presupune o fundamentare din punct de vedere financiar sub forma adoptarii de decizii financiare care sa aduca în întreprindere fondurile financiare ce vor permite desfasurarea efectiva a activitatilor de tip consum (stimulare, scolarizare, motivare etc.). Serviciul financiar al întreprinderii va înfaptui aceasta functie prin fundamentarea, adoptarea si, apoi, realizarea de decizii financiare pentru fiecare tip de activitate economica privind personalul întreprinderii.

10.3 Decizii financiare privind personalul

În activitatea de proiectare, serviciul financiar adopta, în prezent, în

mod distinct în buget doar decizia pentru Actiuni social-culturale si sportive.

Macheta acestei decizii, sub forma unui tablou de balansare între venituri si cheltuieli financiare, are urmatoarea componenta: Resurse si cheltuieli pentru actiuni social-culturale si sportive pe perioada ......................... Cod 06

01. Resurse curente (rd 02 + rd 06) 02. Contributii ale personalului (03 + 04 + 05) 03. - pentru tratamentul balnear si odihna 04. - pentru întretinerea copiilor în crese 05. - pentru întretinerea si activitatea copiilor în gradinite 06. Alte resurse (ajutoare, donatii) 07. Cheltuieli în anul curent (rd 08 + ... + rd 15) 08. - costul biletelor de tratament si odihna 09. - cheltuieli de hrana si regie pentru crese 10. - cheltuieli de hrana si regie pentru gradinite 11. - cheltuieli de hrana si regie pentru cantine 12. - întretinere si reparatii la caminele pentru tineret 13. - cheltuieli culturale 14. - cheltuieli sportive 15. - alte cheltuieli 16. Diferenta între cheltuieli si resurse (rd 07 - rd 01) acoperita din: 17. - sume alocate din venituri pentru actiuni social-culturale si sportive în

limita aprobata prin legea anuala bugetara 18. - subventii de la bugetul administratiei de stat.

Balansarea veniturilor si cheltuielilor


În structura deciziei, informatiile ycp sunt reprezentate de indicatorii 08-15, yvp de indicatorul 17, iar yvn de indicatorii 01 si 18.

Pentru proiectarea financiara prezinta interes gruparea unor informatii existente în bugetul întreprinderii în decizii referitoare la:

1. Protectia economica si sociala a personalului

VENITURI (yv) CHELTUIELI (yc) 1. Prelevari din rezultatele economice

pentru: - fond somaj - bugetul asigurarilor sociale - prime de asigurare - fondul de risc si accidente pentru

persoane handicapate (1% la fond salarii realizat lunar)

- protectia muncii - fondul special pentru sanatate (2% asu-

pra drepturilor brute ale salariilor etc.) 2. Prelevari de la salariati pentru:

- fond somaj - pensii suplimentare - alte

3. Despagubiri încasate de la societatile de asigurare a personalului

4. Credite pentru lucrari de protectia muncii si alte obiective

1. Cheltuieli pentru actiuni de recalificare someri

2. Ajutoare pentru pierderea temporara a capacitatii de munca (boala)

3. Cheltuieli cu protectia muncii 4. Despagubiri platite salariatilor în caz de

accidente 5. Varsaminte la Fondul pentru somaj 6. Varsaminte la Bugetul asigurarilor

sociale 7. Rambursari de credite, dobânzi 8. Varsaminte la Fondul de risc si accident

pentru protectia persoanelor handica-pate si la Fondul pentru sanatate

Total yv Total yc

În aceasta decizie, informatiile yvp sunt reprezentate de indicatorul 1(yv), yvn de indicatorii 2-4(yv), iar informatiile ycp de indicatorii 1-4(yc) si yco de indicatorii 5-8. 2. Participarea la profit

VENITURI (yv) CHELTUIELI (yc) 1. Prelevari din profitul net (yvp) 2. Dividende (yvp)

1. Plati catre salariati (ycp) 2. Plati de dividende catre proprietari

(yco) 3. Impozit pe dividende (yco)

Total yv Total yc


3. Actiuni de scolarizare, perfectionare pentru personalul permanent

VENITURI (yv) CHELTUIELI (yc) 1. Prelevari din profitul brut (yvp) 2. Donatii, subventii (yvn)

1. Cheltuieli pentru pregatirea profesionala si practica în productie (ycp)

Total yv Total yc

Înca din faza de proiectare sunt precizate fluxurile interne (autofinantare) si externe de fonduri financiare în sensul celor prezentate în paragraful 8.3 B. si figura nr. 8.13. Aceste fluxuri vor fi tratate pe larg în partea a V-a, proiectarea fluxurilor financiare interne si externe.

Locul deciziilor financiare privind personalul în bugetul general al întreprinderii este în partea a doua a machetei, decizii referitoare la procesul de consum.


Asa cum am stabilit în cadrul Capitolului 4, Finantele întreprinderii studiaza, o data cu procesul de repartitie la nivel microeconomic, si alocarea corecta si profitabila a resurselor, ca participare activa a activitatii financiare la managementul general al firmei.


În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind procesul de consum sunt aplicate procedee diverse de alocare de fonduri în functie de specificul personalului întreprinderii, de modul sau de participare la procesele din firma. Personalul este beneficiarul unor facilitati obligatorii (prevazute expres de legislatia în vigoare: pentru asigurari sociale , concedii, respectiv al unor facilitati optionale (prime, asistenta în pregatirea profesionala, participare la profit, asigurari de viata etc.).

Standardele Internationale de Contabilitate 2000, IAS 19, identifica

cinci categorii de beneficii ale angajatilor: a) beneficii pe termen scurt (indemnizatii, salarii, contributii la

asigurari sociale, concedii, participare la profit, asistenta nonmonetara etc.;

b) beneficii dupa expirarea contractului de munca (cum ar fi pensiile);

Deciziile privind personalul în Bugetul firmei


c) alte beneficii pe termen lung (care includ plati în urma plecarii pe termen lung din serviciu: participare la profit, bonusuri etc.);

d) beneficii pentru încheierea contractului de munca; e) compensatii sub forma participatiilor la capitalul propriu.



dezvoltarea personalului întreprinderii are cea mai mare influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei. De aceea, activitatea financiara este obligata sa realizeze acest lucru în concordanta cu comportamentul acestui element în structura firmei si cu interesele întreprinderii.

În conformitate cu legislatia financiara, dar si cu cea referitoare la Codul muncii, salariatii unei firme pot beneficia de actiuni ce vizeaza refacerea si dezvoltarea performantelor. Dupa cum am vazut deja, firmele trebuie sa organizeze activitati privind asistenta în pregatirea profesionala, dar si activitati pentru prevenirea îmbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca. Asistenta în pregatirea profesionala Întreprinderea trebuie sa constientizeze faptul ca per sonalul este unul din principalele elemente ale structurii economice, daca nu cel mai important. Capacitatea lui de lucru trebuie sa fie, cantitativ, calitativ si motivational, cel putin la nivelul celorlalte elemente ale structurii ; altfel, efectele economice si financiare viitoare vor fi mult diminuate.

Cunostintele si abilitatile profesionale, necesare unei cariere, nu pot fi asigurate numai de societate sau de fiecare individ în parte. Firma este nevoita sa cuprinda în bugetul sau fonduri speciale pentru : plata directa a unor activitati de scolarizare, recalificare, documentare, rambursarea unor cheltuieli specifice pregatirii profesionale, împrumuturi rambursabile catre salariati, acordarea de burse, achizitionarea de carti, ghiduri, manuale etc. Prestatii pentru prevenirea îmbolnavirilor si refacerea capacitatii de munca Pastrarea capacitatii de munca este, de asemenea, o preocupare a managementului firmei. În acest scop se prevad fonduri necesare finantarii unor activitati cum ar fi : plata indemnizatiilor pentru trecerea temporara în alta munca mai slab remunerata, plata indemnizatiilor pentru reducerea timpului de munca, ajutoare pentru procurarea unor proteze, tratament balnear si bilete de odihna etc.


Plati pentru plata timpului nelucrat Refacerea capacitatii de munca presupune existenta unor intervale de timp liber (concedii de odihna, repaus saptamânal, repaus între dou a zile de munca etc.). Firma va trebui sa-si constituie resurse economice si financiare pentru a-i putea plati pe salariatii aflati în aceste perioade de repaos obligatoriu sau întâmplator. Plata unor asemenea perioade contribuie, în mare parte, la pastrarea si refacerea capacitatii de munca, contribuind, apoi, la redarea performantelor economice ale firmei.


O asemenea functie manageriala este necesara, în mod deosebit,

pentru conducerea acestui element al structurii firmei. Managerul firmei intra, aproape permanent, în conflict cu personalul în legatura cu satisfacerea intereselor acestuia si chiar în legatura cu starea generala a firmei.

În vederea realizarii functiei motivationale respective, managementul financiar asigura utilizarea corespunzatoare a fondurilor financiare necesare facilitatilor obligatorii sau celor optionale.

Facilitati obligatorii

În conformitate cu prevederile legilor (Legea pensiilor, nr. 19/2000; Codul Muncii etc.), firma este obligata sa contribuie cu fonduri importante pentru plata taxelor de asigurari sociale si pentru plata timpului nelucrat de catre salariati (în anumite conditii obiective).

Astfel, întreprinderea trebuie sa contribuie la formarea fondului de pensii si ajutoare de boala, la formarea fondului de somaj, la formarea fondului pentru sanatate etc. Contribuabilii la sistemul public de asigurari sociale sunt : asiguratii individuali, angajatorii, persoane care încheie contracte de asigurare, persoane juridice la care îsi desfasoara activitatea persoane cu functii elective etc.

Beneficierii sistemului public de asigurari sociale primesc : pensii, indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca, indemnizatie de maternitate, indemnizatie pentru cresterea copilului etc.

Facilitati optionale

Si în acest caz, firma poate constitui, în termeni legali, o serie de fonduri ce se adreseaza personalului. Folosirea acestor fonduri are efecte benefice privind atenuarea unor conflicte si satisfacerea intereselor individuale ale personalului.


Astfel, firma poate acorda prime de vacanta, gratuitati, tichete de masa, asigurari de sanatate si de viata, facilitati legate de transport, consultanta juridica si financiara gratuita, programe de recreere etc.


În exercitarea activitatii financiare se impune un mod de lucru prin care salariatii firmei sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare.

Si în cazul personalului, managerul financiar trebuie sa constituie si sa foloseasca fondurile financiare corelat cu angajarea beneficiarilor la conducerea proceselor economice din firma si cu nivelul rezultatelor economice si financiare obtinute.

Astfel, salariatii societatilor comerciale pot beneficia de un fond de participare la beneficii constituit din profitul net al firmei (o cota ce poate merge pâna 10% din acest profit, conform Legii anuale a bugetului de stat sau conform prevederilor din Contractul colectiv de munca unic la nivel national.

Asa cum am vazut din procesul de fundamentare a deciziei financiare privind participarea la profit, constituirea acestui fond este conditionata de îndeplinirea prevederilor privind nivelul profitului previzionat.

În aceeasi categorie de fonduri cu efect motivational intra si oferta pe care firma o da angajatilor de a cumpara actiuni, în conditii avantajoase. Devenind posesori de actiuni la firma unde lucreaza, salariatii sunt interesati în bunul mers al întreprinderii.

10.5 Activitati tutorial e





• În ce calitate participa personalul la procesele economice din întreprindere? • În ce masura procesele care au loc în mediul înconjurator si societate influenteaza, pozitiv

si negativ, asupra comportamentului personalului în structura de productie? • De ce satisfacerea nevoilor fiziologice ale personalului nu este cuprinsa în repartitia

financiara? • Ce activitati cerute de refacerea s i dezvoltarea personalului sunt administrate de

întreprindere? • În ce masura deciziile financiare privind personalul sunt cuprinse în Bugetul general? • Ce indicatori de eficienta propuneti pentru a caracteriza activitatile finantate de

întreprindere pentru personalul sau? • Prin ce fonduri contribuie întreprinderea la finantarea unor activitati sociale gestionate de

societate, în general?


10.1 Prin care din urmatoarele tipuri de participare la activitatea

economica din firma personalul se deosebeste de celelalte elemente ale structurii întreprinderii: a) cantitativa; b) calitativa; c) motivationala.

10.2 Care este relatia care exprima modul de participare a personalului

la procesele economice: a) s ---e ---i (punerea substantei în slujba unei informatii cu ajutorul energiei); b) e ---s --- i (energia este pusa în slujba unei informatii cu ajutorul substantei); c) i ---e ---s (implementarea unei informatii în substanta cu ajutorul energiei); d) e---i ---s (energie implementata în substanta cu ajutorul informatiei; e) toate aceste formule.

10.3 Ce activitati tip consum sunt autorizate de activitatea de repartitie

financiara: 1. satisfacerea necesitatilor de trai; 2. participarea la profit ; 3. dezvoltar ea dotarii cu active circulante; 4. asigurarea sigurantei si a securitatii; 5. cercetarea stiintifica. a) 1, 2, 3; b) 2, 3, 4; c) 1, 2, 4; d) 3, 4, 5; e) 1, 4, 5.


10.4 În actiunea de stabilire a necesarului de finantat, informatia finan-ciara yc, se utilizeaza mai multe modele: a) tip deviz; b) norma financiara; c) state de functiuni; d) cote din venituri sau din fondul de salarii; e) prime de asigurare. Care din aceste modele este utilizat pentru proiectarea financiara a cheltuielilor privind participarea firmei la fondul de asigurari sociale?

10.5 Prin formarea carui fond se asigura conducerea participativa în

cazul personalului: 1. facilit ati privind asigurarile sociale; 2. asistenta în perfectionarea profesionala ; 3. facilitati pentru cumpararea de actiuni la propria firma; 4. indemnizatii privind incapacitatea temporara de lucru; 5. participare la profit. a) 1, 2; b) 2, 3, 4; c) 3, 4, 5; d) 3, 5; e) 1, 3. 5.


10.1 Fluctuatia fortei de munca

Consiliul de administratie al S.C. Grivita S.A. analizeaza indicatorii

privind stabilitatea efectivului de salariati si, în special, factorii care au determinat fluctuatia fortei de munca.

Printre cauzele cu efecte însemnate sunt: - conditiile grele de munca (zgomot, accidente);

- lipsa locurilor în crese si gradinite pentru copiii salariatilor;

- costul ridicat al transportului pentru navetisti;

- reducerea comenzilor.

Având în vedere prevederile din Legea bugetului de stat, adoptata

dupa începerea anului bugetar, Consiliul adopta hotarârea de reproiectare a deciziilor financiare privind personalul.

Stabiliti ce noi decizii pot fi luate, având ca baza cota aprobata prin lege din anul în curs pentru acoperirea unor cheltuieli social-culturale, sportive, de transport, de tratament si odihna (1994 = 1,5% din fondul de salarii anual).


10.2 Motivatia

Având în vedere rolul motivatiei în îmbunatatirea participarii personalului la procesele economice din întreprindere, pe baza unei anchete între manageri (situatia I) si între salariati (situatia II) s-a obtinut urmatoarea ierarhizare a factorilor de sporire a motivatiei:

Situatia I Situatia II

1. Salariu bun 1. Factorul 8 din situatia I 2. Securitatea salariatilor 2. Factorul 10 din situatia I 3. Promovare 3. Factorul 9 din situatia I 4. Conditii bune de munca 4. Factorul 2 din situatia I 5. Interes pentru munca 5. Factorul 1 din situatia I 6. Loialitatea conducerii fata de salariati

6. Factorul 5 din situatia I

7. O disciplina subtila 7. Factorul 3 din situatia I 8. Aprecierea muncii 8. Factorul 6 din situatia I 9. Atitudine pozitiva fata de problemele personale


10.O buna perceptie asupra situatiei din unitate


Dezbateti cele doua situatii si precizati care dintre factorii respectivi

presupun o repartitie financ iara. În care situatie primele cinci motivatii solicita un efort financiar mai mare?

10.3 Decizia pentru actiuni social-culturale si sportive

În urma comparatiei dintre resursele si cheltuielile curente, rezulta o diferenta de 2 miliarde lei pentru actiunile social-culturale si sportive la S.C. Vulcan S.A.

Cota din venituri aprobata de legea bugetara pentru acoperirea cheltuielilor social-culturale si sportive pe anul în curs este de 1,5% din fondul de salariu anual.

În unitatea respectiva, fondul de salariu realizat anual este de 110 miliarde lei. Stabiliti ce suma ramâne neacoperita si care urmeaza sa fie acoperita prin subventii de la bugetul de stat sau alte surse.


10.4 Participarea la profit

Completati decizia de participare la profit a salariatilor si proprietarilor la S.C. Faur S.A., având informatiile: - Profit net = 800 mil. lei; - Cota de participare a salariatilor la profit = 10%; - Dividendele reprezinta 40% din profitul net; - Impozitul pe dividende este de 10%; - Proprietarii privati detin 40% din capitalul social, iar statul 60%.

10.5 Referat

Problematica financiara a personalului unei firme poate constitui obiect de referire atât din punct de vedere al implicatiilor financiare, cât si al surselor de finantar e. Întocmiti un referat privind reactia la stimularea financiara a diferitelor categorii de personal din cadrul unei firme concrete.

10. 6 Teme pentru cercetarea stiintifica

Pentru activitatea de cercetare stiintifica si la lucrarile de diploma pot fi abordate temele: - Costul financiar al motivatiei personalului dintr-o firma mica,

mijlocie sau mare; - Finantarea activitatilor de protectie sociala la nivel de firma; - Finantarea activitatilor de protectia muncii; - Finantarea asigurarii personalului; - Finantarea scolarizarii personalului si a activitatilor de re-calificare; - Finantarea formelor superioare de motivare a participarii

personalului la activitatea economica; - Forme directe si indirecte de participare a personalului la

repartizarea profitului.


10.1 c; 10.2 b; 10.3 c; 10.4 d; 10.5 d.

Nota: fiecare întrebare este evaluata cu 2 puncte. Pentru obtinerea notei

10,00 va trebui sa raspundeti corect la toate cele cinci întrebari.

CAPITOLUL 11

DECIZIILE FINANCIARE PRIVIND FONDUL DE INFORMATII (ACTIVELE NECORPORALE)

CUPRINS

11.1 Procesul de consum pentru formarea fondului de informatii 11.2 Proiectarea financiara a activitatilor privind fondul de

informatii 11.3 Decizia financiara pentru formarea fondului de informatii 11.4 Managementul financiar 11.5 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Active necorporale Locul activelor necorporale în structura economica Activitatile de consum privind fondul de informatii Grad de inovare Cercetarea stiintifica si tehnica Cheltuieli si venituri financiare pentru formarea fondului de informatii Eficienta în activitatea de cercetare-dezvoltare Amortizarea activelor necorporale

Deciziile financiare privind fondul de informatii (activele necorporale)

Decizia financiara privind elementul informatii


Pentru economistul financiar, realizarea functiei autorizarea repartitiei presupune, în primul rând, cunoasterea tipurilor de activitati economice, tehnice, sociale, ecologice, stiintifice, de învatamânt etc. care se încadreaza în procesul de consum din întreprindere. În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta aceste activitati, ce factori le determina structura si amploarea si ce efecte au asupra functionarii viit oare a firmei, pentru a putea, apoi, stabili implicatiile financiare ale acestor activitati.


Sa parcurgem împreuna exercitarea acestei functii financiare în legatura cu activitatile tip consum legate de elementul active necorporale.

11.1 Procesul de consum pentru formarea fondului de informatii

A. Pozitia fondului de informatii în structura economica a întreprinderii

Conform Standardelor Internationale de Contabilitate, IAS 38, un activ necorporal este un activ nonmonetar identificabil, fara suport material si detinut în scopul utilizarii în cadrul productiei sau aprovizionarii cu bunuri sau furnizarii de servicii, pentru închiriere,

Întreprinderea moderna îsi formeaza din informatie un element distinct, cuprins în grupa "Active necorporale". În acceptiunea contabilitatii, aceste active cuprind:

- cheltuielile de constituire; - cheltuieli de cercetare-dezvoltare; - brevete, marci, concesiuni, alte drepturi

si valori asimilate; - programe informatice, alte studii si

informatii;


sau altfel, în scopuri administrative. IAS 38 solicita unei întreprinderi sa recunoasca un activ necorporal (la cumparare) daca si numai daca: a) este posibil ca firma sa obtina beneficii viitoare care pot fi atribuite activului respectiv; b) costul activului poate fi masurat în mod corect.

Cadrul 11.1

Pentru a-si fundamenta cele zece noi directii care ne transforma viata, J. Naisbitt în Megatendinte, Editura Humanitas, Bucuresti, citeaza doua personalitati: P. Druker: "Productivitatea cunoasterii a devenit cheia productivitatii, a fortei competitive si a izbânzii economice"; D. Bell: "În noua noastra societate resursa strategica este informatia".

În afara acestor active, în cuprinsul elementului informatii intra si fondul de carti tehnice si economice, arhiva unitatii, bazele de date, proiecte de investitii etc. Rolul informatiei pentru întreprindere este în crestere, ea având ca efect reducerea entropiei (ca dimensiune a dezordinii) în toate fazele activitatii economice (vezi cadrul 11.1) si ordonarea proceselor economice în scopul obtinerii rezultatelor economice dorite:

Relatia 11.1

E1 = E0 - I unde:

E1 reprezinta entropia efectiva dupa introducerea în întreprindere a fondului de informatii (I);

E0 = entropia initiala.

Fondul de informatii de care dispune întreprinderea cuprinde valoare (potential economic), care se manifesta în procesul de productie sub forma serviciului:

Relatia 11.2

e i ---------> s

Ordonarea întreprinderii prin informatie


Acest serviciu presupune utilizarea informatiei (i) pentru a modela substanta (s), cu ajutorul unei energii umane sau extra-umane (e). Orice produs, aparut dintr-o necesitate individuala, economica sau sociala, presupune existenta initiala a unei informatii (desen tehnic, tehnologie, organizare, cercetarea pietei etc.).

B. Comportamentul general Marimea si structura interna a fondului de informatii depind de profilul unitatii, de gradul de inovare din ramura respectiva, de tarifele activitatilor de cercetare-dezvoltare si de import de informatii. Informatia, ca forma specifica de manifestare a energiei în natura, are caracteristici specifice, care îi influenteaza în mod hotarâtor comportamentul în structura întreprinderii. Astfel, informatia se poate multiplica prin produse sau prin copiere, fara sa se distruga fizic. În schimb, este afectata moral, în mod rapid, având în vedere evolutia rapida a "industriei de informatii" din toate domeniile. În costul produselor noi, informatia ocupa, în multe cazuri, ponderi de pâna la 70-80%. De aceea, informatia este un produs strategic, bine aparat contra spionajului economic si de ochii concurentilor. Fondul de informatii participa la procesul de productie dupa ce, în prealabil (t0), a fost format printr-un proces de consum (vezi schema 8.1).

În sprijinul întelegerii

Figura nr. 8.1

Serviciul conservator de potential

Comportament influentat de caracteristicile informatiei


În procesul de productie din (t1), elementul informatii cedeaza si pierde valoare sub influenta factorilor specifici productiei (uzura fizica a suportului material al informatiei, utilizare insuficienta etc.), mediului (factori naturali care ataca suportul informatiei) si societatii (uzura morala, spionaj economic). La sfârsitul acestui proces, elementul în cauza iese "slabit" valoric, fiind necesara realizarea unui nou proces de consum (t2). Acest proces are în vedere starea curenta a fondului de informatii, dar si cerintele de crestere-dezvoltare prognozate pentru viitorul proces de productie (tn).

C. Starea curenta a fondului de informatii Serviciile tehnice si economice din unitate sunt interesate de cunoasterea dotarii cu informatii, dar si de calitatea acestor informatii în comparatie cu evolutia pietei informatiilor si cu dotarea concurentilor. De aceea, în practica se recomanda sa se analizeze si sa se determine indicatori ca:

- gradul de inovare în ramura de lucru a unitatii (% de înlocuire anuala a informatiilor tehnice, tehnologice, de produs etc.);

- ponderea produselor noi si modernizate în totalul productiei (cifrei de afaceri);

- gradul de utilizare a fondului de informatii disponibile si gradul de multiplicare prin produse;

- siguranta pastrarii fondului de informatii etc.

În urma analizarii acestor indicatori, se stabileste starea curenta si marimea activitatilor de consum necesare refacerii fondului de informatii.

D. Activitati de consum Procesul de consum organizat în întreprindere pentru refacerea, dar si dezvoltarea, fondului de informatii, cuprinde activitati ca:

1. Cercetare stiintifica si tehnica; 2. Cumpararea de informatii de la furnizori interni sau din import; 3. Asimilarea si testarea de produse si tehnologii noi; 4. Protejarea fondului de informatii.

Societatea, în ansamblul sau, organizeaza în mod centralizat activitati de consum, care au ca efect conservarea de potential în informatii utile , imediat sau în perspectiva , pentru procesele din întreprindere:

Indicatori ai starii curente a informatiilor din firma

Forme ale procesului de consum pentru informatii

Influente din partea mediului si a societatii


1. Cercetare stiintifica aplicativa si fundamentala; 2. Import de informatii; 3. Gestionarea si apararea de inventii, patente, brevete, marci,

programe informatice etc.

O parte din informatiile obtinute în societate ajung gratuit în întreprindere direct sau prin personalul angajat în unitatile economice. Acest aspect va impune obligativitatea participarii întreprinderilor cu fonduri pentru sustinerea cercetarii stiintifice din societate.



consum cerut de activitatile de formare, refacere, restructurare sau dezvoltare a activelor necorporale presupune determinarea întregii game de informatii financiare prin modele specifice activitatii financiare (vezi capitolul 6). Fenomenul financiar previzionat trece, în mod obligatoriu, prin mai multe etape de simulare pentru a se ajunge la un nivel acceptabil din punctul de vedere al exigentelor financiare (principiile de conditionare a repartitiei financiare: corelatia necesar/resurse; necesar/aport în t0 sau în tn) si al indicatorilor de eficienta economica.

11.2 Proiectarea financiara a activitatilor privind fondul

de informatii

Pentru a fundamenta si adopta deciziile de repartitie financiara, serviciul financiar procedeaza, pentru început, la determinarea fondului de informatii financiare necesar.

A. Informatiile financiare ym Metodologia financiara privind fondul de informatii este în plina modificare, încercând sa aseze acest domeniu pe principiile economiei de piata, în conditiile unei marginalizari evidente a cercetarii stiintifice, în întreprinderi si în societate.

Activitati realizate de întreprindere


În Legea Bugetului de Stat se precizeaza modul de constituire si de utilizare a Fondului special pentru cercetare si dezvoltare , iar în Legea impozitului pe profit se stabileste posibilitatea folosirii unei parti din profitul brut pentru cercetare si contributia la fondul centralizat. Cercetând aceste legi si instructiunile financiare, serviciul financiar stabileste informatiile ym sub forma surselor de finantare posibile, a obligatiilor ce îi revin folosind aceste surse si a modelelor de calcul pentru celelalte informa tii financiare.


Efortul financiar cerut de consumul t2 este reflectat prin modelele de tip deviz, modele care însumeaza cheltuieli financiare pentru cercetare, proiectare, asimilare de noi informatii. În componenta acestor cheltuieli se cuprind salarii, cheltuieli materiale, cheltuieli generale. În privinta salarizarii se tine cont de specificul muncii de cercetare, de riscul inerent cercetarii si asimilarii de noi informatii, de cheltuielile cerute de perioada de încercari etc.:

Relatia 11.3

ycp = Σ Chij

În cazul procurarii din import, informatia ycp rezulta din relatia:

Relatia 11.4

ycp = P$ x Cv unde:

P$ = pretul extern în valuta; Cv = cursul valutar lei / $ la data cumpararii informatiei.

În privinta obligatiilor în afara întreprinderii, yco, calculul prevede determinarea ratelor si dobânzilor la creditele contractate pentru lucrari de cercetare-asimilare, precum si la obligatiile firmei de a contribui la Fondul special pentru cercetare-dezvoltare:

Relatia 11.5

yco = Vp x C% unde:

Informatii metodologice de tipul ym


Vp = încasari din venituri proprii; C% = cota % instituita prin legea bugetului de stat (1%).


Pentru finantarea formarii, refacerii si dezvoltarii fondului de informatii, în prezent se pot utiliza ca surse:

1. Rezultatele economice corespunzatoare costului, prin trecerea pe cost a amortizarii activelor necorporale, a cotei de cercetare si a unei cote din încasari pentru Fondul special pentru cercetare-dezvoltare;

Standardele Internationale de Contabilitate, 2000, IAS 38 solicita ca un activ necorporal sa fie amortizat sistematic pe perioada duratei de viata utile cel mai bine estimate. Durata utila a unui activ necorporal nu va depasi douazeci de ani de la data la care a devenit disponibil pentru a fi utilizat.

Relatia 11.6

yvp = (VAN x 20) / 100 unde:

VAN = valoarea activelor necorporale; 20% = cota minima anuala de amortizare.

2. Profitul brut, pentru acoperirea financiara a unor contracte de

cercetare de interes national, de crestere a calitatii produselor si elaborare de produse noi, competitive;

3. Sume din valorificarea informatiilor si a unor produse din seria

zero.

Veniturile financiare din afara unitatii, yvn, provin din surse ca:

1. Fondul de creditare; 2. Donatii, subventii; 3. Asistenta tehnica internationala; 4. Finantare bugetara, în anumite conditii:


De la Bugetul de stat se aloca fonduri pentru actiuni finantate pe baza de programe (Ordonanta 57/2002). De asemenea, finantarea de la bugetul de stat contribuie si la acoperirea necesarului de fonduri alaturi de finantarea internationala, conform acordurilor încheiate cu partenerii straini. Conform art. 81 din ordonanta respectiva, Agentii economici pot prelua gratuit, pe baza de contract, rezultatele cercetarii, finantate de autoritatea de sta t pentru cercetare-dezvoltare si pot primi din fonduri publice, în regim de cofinantare, o suma de pâna la 20% din cheltuielile totale aferente aplicarii rezultatelor selectate.


Informatiile având caracterul de active, iar activitatile de consum caracterul de investitie, activitatea financiara de stabilire a eficientei economice (informatiile ye) se aseamana cu activitatea similara privind investitiile. Un prim indicator, ye, se refera la termenul de recuperare (Tr) a fondurilor imobilizate în informatii:

Relatia 11.7

ye (Tr) = (C+A) / (Ef x α ) x D; Tr </= D

unde: C = cheltuieli de cercetare; A = cheltuieli de asimilare; Ef = efecte favorabile ale asimilarii informatiilor finantate; α = probabilitatea reusitei (α ≤ 1); D = durata de viata a informatiei.

Eficienta poate fi reflectata si de coeficientul de eficienta (E):

Relatia 11.8

ye (E) = Ef x α / (C + A); E > 1


Daca nivelul acestor indicatori este corespunzator asteptarilor decidentilor, atunci se poate trece la adoptarea si realizarea deciziilor financiare.

FUNCTIA FINANCIARA: FUNDAMENTAREA FINANCIARA A DECIZIILORECONOMICE

Realizarea procesului de consum prin care activele necorporale se

formeaza, refac, dezvolta presupune o fundamentare din punct de vedere financiar sub forma adoptarii de decizii financiare care sa aduca în întreprindere fondurile financiare ce vor permite desfasurarea efectiva a activitatilor de tip consum, cercetare, cumpararea de informatii, asimilare, pastrare, asigurare.

Serviciul financiar al întreprinderii va înfaptui aceasta functie prin fundamentarea, adoptarea si, apoi, realizarea de decizii financiare pentru fiecare tip de activitate economica privind activele necorporale.

11.3 Decizia financiara

Procesul decizional se caracterizeaza prin adoptarea unei decizii financiare de repartitie, pentru toate tipurile de activitati ce vizeaza atât fondul de informatii (ACTIVELE NECORPORALE), cât si obligatiile în afara întreprinderii.

Un model al acestei decizii este redat mai jos:

VENITURI (yv) CHELTUIELI (yc) 1. Preleva ri din rezultatele economice

pentru cercetare, asigurare, obligatii în afara

2. Amortizarea activelor necorporale 3. Prelevari din profitul brut 4. Valorificari de informatii, produse,

servicii 5. Credite 6. Donatii, subventii 7. Alte venituri din afara

1. Cheltuieli de cercetare stiintifica 2. Cheltuieli de dezvoltare tehnologica 3. Cheltuieli de asimilare 4. Cheltuieli de protectie 5. Rambursare credite si dobânzi 6. Prime de asigurare 7. Varsaminte la Fondul special de

cercetare - dezvoltare 8. Alte obligatii

Total yv Total yc


În structura veniturilor, datele 1-4 sunt informatii de tipul yvp, iar 5-7, de tipul yvn. În structura cheltuielilor, indicatorii 1-4 sunt informatii financiare, ycp, iar cei 5-8, informatii ycn. În macheta bugetului general, decizia financiara privind fondul de informatii ocupa un loc important între deciziile referitoare la procesul de consum.



studiaza, o data cu procesul de repartitie la nivel microeconomic, si alocarea corecta si profitabila a resurselor , ca participare activa a activitatii financiare la managementul general al firmei.


În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind procesul de consum sunt aplicate procedee diverse de alocare de fonduri în conditii de risc, de valorificare a capitalului în corelatie cu piata de capital, de corelatie cu costul capitalului atras si cu efectele asupra activitatii economice, în general.



dezvoltarea activelor necorporale are o mare influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei. De aceea, activitatea financiara este obligata sa realizeze acest lucru în concordanta cu indicatorii de eficienta, ye, asigurând un nivel acceptabil pentru performantele întreprinderii (vezi paragraful 11.2/D).

În acelasi sens actioneaza si analiza modului în care sunt plasate fondurile pentru formarea activelor necorporale , în corelatie cu câstigurile de pe piata de capital (vezi si capitolul 8)


INTERESELOR


Atunci când exista doua sau mai multe proiecte de investitie în

formarea fondului de informatii (licente, marci, proiecte etc.) care se exclud reciproc, managerul trebuie sa gaseasca procedee obiective de ierarhizare pentru a rezolva corect eventuale conflicte si divergente de interese.

În asemenea situatii, se utilizeaza, de regula, sistemul de indicatori de eficienta specifici proiectelor de investitii în active necorporale (vezi paragraful din acest capitol referitor la acesti indicatori).


În exercitarea activitatii financiare se impune un mod de lucru prin

care salariatii firmei sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare.

Si în cazul investitiilor, în formarea acestui element este necesar sa se ia în considerare, atunci când se pune problema dezvoltarii, o combinare de proiecte. Acest lucru este recomandabil pentru a combina o investitie cu risc mare, indicatorul beta, ß > 1, cu un proiect cu un risc mai redus, indicatorul beta, ß < 1 (vezi si capitolul 8).


Modelul de îndrumare si organizare a pregatirii si înva tarii îl aveti la



• De ce fondul de informatii se constituie ca element distinct al structurii economice a

întreprinderii? • Cum a evoluat în istorie rolul informatiilor, fata de celelalte elemente ale structurii

economice?


• Prin ce se caracterizeaza activitatile de obtinere a informatiilor si informatiile respective fata de alte servicii si produ se necesare productiei?

• De ce credeti ca, în perioada de tranzitie, activitatea de cercetare este partial neglijata? • Ce surse de finantare sunt utilizate în prezent si care ar putea fi solicitate în viitor? • Este justificata participarea firmelor la Fondul special (centralizat) pentru cercetare-

dezvoltare?


11.1 În structura activelor necorporale se includ: a) cheltuieli de

constituire; b) cheltuieli de cercetare-dezvoltare; c) brevete, marci, concesiuni; d) devizul pentru investitii în mijloace fixe; e) programe informatice. Care din acestea nu se includ în activele necorporale?

11.2 Rolul fondului de informatii în întreprindere este redat si prin

efectul de reducere a entropiei (ca dimensiune a gradului de dezordine). Care este formula corecta a acestui efect: a) E0 = E1 – I; b) E1 = E0 – I; c) E1 = I – E0; d) I = E1 – E0; e) I = = E0 – E1.

11.3 În întreprindere se organizeaza urmatoarele activitati tip consum: a) cercetarea stiintifica si tehnica realizata în ateliere proprii; b) cumpararea de informatii din afara firmei; c) cumpararea de proiecte pentru investitii utilaje; d) asimilarea si testarea de produse si tehnologii noi; e) protejarea fondului de informatii. Care din aceste activitati nu se refera la activitatile de consum specifice formarii fondului de informatii (active necorporale)?

11.4 Informatiile yc (cheltuieli financiare) rezulta din modele ca: a)

S Ch ij ; b) P$ x Cv; c) Vp x C%. Care formula reda nivelul cheltuielilor financiare pentru cercetare, proiectare si asimilare de noi informatii?

11.5 Indicatorul de eficienta economica termen de recuperare (Tr) în

privinta activitatilor de formare a activelor necorporale cuprinde: ye (Tr) = (C + A) : (Ef x a) x D; Tr </= D. Care factor din relatia


respectiva reda efectul probabilitatii de reusita în exploatarea noilor informatii: a) C; b) A; c) Ef; d) a: e) D.


11.1 Televizorul color România avea, în 1989, o productie proprie de televizoare color. În urma deschiderii pietei interne pentru numeroase firme straine, firma româna s-a confruntat cu o concurenta dezarmanta. Solutiile posibile: 1. Modernizarea tipurilor de televizoare produse pâna în 1989; 2. Asimilarea unui produs din import pe baza unei cooperari (Goldstar); 3. Asimilarea unui tip original de televizor cu ultimele dotari

(telecomanda, teletext, peste 60 canale etc.); 4. Reprofilarea sau închiderea unitatii. Analiza informatiilor de pe piata, corelata cu starea curenta a fondului de informatii tehnologice, de produs, organizatorice si financiare din întreprindere a dus la alegerea solutiei (2). Cum apreciati aceasta alegere? Credeti ca în viitor ar fi posibila adoptarea unei alte solutii si care este aceasta?

11.2 Marginalizarea cercetarii stiintifice si tehnice În ultimii cinci ani, firma de piese electronice "Teleradio" a diminuat, voit si din cauza reducerii productiei, fondurile destinate refacerii elementului informatii. Din fondurile constituite reuseste sa înnoiasca doar 10% pe an, în timp ce pe piata informatia de produs si tehnologie se reînnoieste cu 20% pe an. Dezbateti acest caz, determinând la ce nivel se afla fondul de informatii dupa cinci ani. Stabiliti care ar fi solutiile de iesire din impas, având în vedere prevederile metodologice în vigoare cu privire la sursele de finantare a activitatilor de refacere a fondului de informatii al întreprinderii.

11.3 Gradul de inovare


Societatea comerciala "Electronica" dispune de active necorporale de 25 mild. lei. În ramura electronica, gradul de inovare este de 30% pe an. Firma în cauza doreste sa adopte o decizie financiara la nivelul gradului de inovare pe ramura. De ce fonduri mai are nevoie unitatea, stiind ca este de 20% pe an cota de amortizare a activelor necorporale ?

11.4 Indicatorii de eficienta

Serviciul financiar proiecteaza urmatoarele informatii financiare:

- Cheltuieli de cercetare (C) = 20 mil. lei; - Cheltuieli de asimilare (A) = 10 mil. lei; - Efecte favorabile pe durata de viata (D = 5 ani) a informatiei =

= 40 mil. lei.

Calculati pentru ce probabilitate (α ) decizia de finantare devine eficienta?

11. 5 Referat

Implicatiile financiare ale formarii si utilizarii fondului de informatii necesar pentru activitatea unei firme sunt deosebit de diverse si au un nivel ridicat. Întocmiti un referat privind rolul informatiei în ordonarea activitatii economice si necesitatea efortului financiar pentru procurarea de informatie noua si competitiva.

11.6 Întreprinderea inovanta

În lucrarea Gestiunea inovatiei (L. Baloiu, I. Frasineanu), Editura Economica, Bucuresti, 2001, se precizeaza ca aparitia si succesul unei inovatii depind, în ultima instanta, de doi factori: oamenii si mediul în care acestia activeaza (întreprinderea). Din punctul de vedere al atitudinii fata de inovare, întreprinderile pot fi clasificate în patru categorii:

Tipul întreprinderii

Închisa Stabila Deschisa Inovanta


Inovare Slaba Redusa Moderata Sustinuta Eficienta Mica Moderata Înalta Slaba

Cum explicati eficienta slaba pe care o înregistreaza o întreprindere care are o politica de inovare sustinuta? În explicarea acestui efect paradoxal, tineti cont de consecintele probabilitatii de reusita în exploatarea unei informatii noi.


Pentru seminar si pentru lucrarea de diploma, va recomandam temele:

- Finantarea activitatilor de cercetare si asimilare de noi informatii;

- Particularitatile informatiei si implicatiile acestor caracteristici asupra rezultatelor economice si financiare ale firmei;

- Semnificatia multipla si complexa a indicatorilor financiari privind eficienta economica, ecologica, sociala etc. a informatiei;

- Preocupari privind finantarea cercetarii stiintifice la nivel micro si macro în România si în alte tari;

- Efectele de crestere (levier) ale utilizarii informatiei în procesele economice din întreprindere;

- Efectele nefavorabile, economice, sociale si financiare, ale marginalizarii activitatii de formare, refacere si dezvoltare a activitatii de cercetare stiintifice si tehnice.


11.1 d; 11.2 b; 11.3 c; 11.4 a; 11.5 d;


Nota: fiecare întrebare este evaluata cu 2 puncte. Pentru obtinerea notei 10,00 va trebui sa raspundeti corect la toate cele cinci întrebari.

CAPITOLUL 12

DECIZIILE FINANCIARE PRIVIND MEDIUL NATURAL ÎNCONJURATOR

CUPRINS 12.1 Procesul de consum pentru formarea elementului

mediul natural 12.2 Proiectarea financiara a activitatilor privind mediul natural 12.3 Decizia financiara privind mediul natural 12.4 Managementul financiar 12.5 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Mediu - ca factor de productie Comportamentul mediului în procesele economice din firma Activitati de protejare si refacere a mediului Cheltuieli si venituri financiare pentru protejarea si refacerea mediului înconjurator Efecte necuantificabile ale finantarii protejarii mediului Decizia financiara privind refacerea si protejarea mediului înconjurator

Deciziile financiare privind mediul natural înconjurator


Pentru economistul financiar , realizarea functiei autorizarea

repartitiei presupune, în primul rând, cunoasterea tipurilor de activitati economice, tehnice, sociale, ecologice, stiintifice, de învatamânt etc. care se încadreaza în procesul de consum din întreprindere. În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta aceste activitati, ce factori le determina structura si amploarea si ce efecte au asupra functionarii viitoare a firmei, pentru a putea, apoi, stabili implicatiile financiare ale acestor activitati.


Sa parcurgem împreuna exercitarea acestei functii financiare în legatura cu activitatile tip consum legate de elementul active corporale (mijloace fixe).

12.1 Procesul de consum pentru formarea elementului mediul natural înconjurator

A. Pozitia mediului înconjurator în structura economica a întreprinderii

Cu toate ca termenul de "înconjurator" presupune tot ce este în afara întreprinderii, totusi, o parte însemnata din mediul natural se afla în interiorul unitatii economice (teren) sau este atras în procesele din întreprindere ca sursa de potential natural (s, e, i) si ca recipient pentru deseurile si pierde rile entropice ale proceselor de productie si de consum care au loc permanent în cadrul firmei (vezi Cadrul 12.1).


Cadrul 12.1

A trebuit ca natura "sa moara putin" pentru ca oamenii secolului al XX-lea sa constate ca au neglijat cel mai bun partener al omului în activitatea sa economica - mediul înconjurator. Zestrea naturala a omului, arata N. Georgescu - Roegen, consta din doua elemente: 1) fondul de entropie joasa de pe glob si din interiorul lui si 2) fluxul de energie solara...

Astfel, mediul este prezent în bilantul întreprinderii (terenuri),

contributia sa esentiala prin entropia joasa (potential natural) din minereuri, materii prime, dar si din bunurile necontabilizate (aer, apa, lumina si caldura solara etc.) ramâne însa în afara gestiunii, dar se cuprinde în efectele favorabile din procesele de productie si consum.

Având în vedere potentialul enorm ce exista în natura, contributia mediului în procesul economic din întreprindere se evidentiaza prin relatia:

Relatia 12.1

s e, s, i e -------------> i

i

Potentialul natural sub forma de substanta, energie, informatie (s, e, i) este adus în întreprindere cu ajutorul energiei (e), substantei (s) si informatiei (i) din uneltele de extractie, transport, cercetare etc., pentru a fi folosit în conformitate cu informatiile de produs, tehnologice etc. (i).


Aflat direct, dar si indirect, în structura economica a întreprinderii,

mediul se comporta, în linii mari, ca un veritabil element al structurii economice a întreprinderii. El cedeaza în procesul de productie potential natural. Cu toate ca, în natura, rezervele sunt mari (dar totusi limitate), iar unele componente ale potentialului natural sunt regenerabile sau completate prin contributia vegetatiei, a animalelor, prin circuitul general al materiei, si în cazul mediului se pune problema refacerii printr-un proces de consum (t2).

Lucrul acesta este cerut si amplificat si de efectele degradante ale poluarii naturii (aer, apa, sol) , ca urmare a deseurilor si deversarii de substante nocive în mediul înconjurator. De asemenea, actiunile de natura ecologica sunt tot mai numeroase si mai bine organizate - ca o grija pentru viata, în general.

Serviciul adus de mediu în procesele economice

Prezenta mediului în Bilantul firmei

Un comportament similar cu structura firmei

Necesitatea unor procese de consum pentru refacere


Consumul t2 presupune un efort tehnologic si financiar în crestere pe unitatea de potential atrasa din mediu, fiind necesare tehnologii de extractie la mari adâncimi, de prelucrare a minereurilor mai sarace si de tehnologii care reduc la maximum poluarea în toate fazele activitatii economice (vezi cadrul 12.2).

Cadrul 12.2

Relatiile dintre cantitatea de potential atrasa (P), efortul tehnologic (Et) si cel financiar (Ef) sunt urmatoarele:

Grija pentru productia viitoare (tn), dar si pentru viata societatii, în general, impune, pe lânga activitati de refacere a mediului, si actiuni de prevenire a poluarii, de limitare a degradarilor naturale, de dezvoltare a spatiilor verzi etc.

Aceste activitati, mai dezvoltate în unitatile cu profil agricol, sunt necesare si în celelalte tipuri de firme, care utilizeaza resurse ale naturii sau afecteaza, prin activitatea lor, calitatea mediului înconjurator.

C. Starea cu renta a mediului

Pentru orice firma, este necesara o cunoastere a mediului în care îsi va desfasura activitatea. Aceasta stare se refera la calitatea solului, a apei si a aerului din zona, mai cu seama daca firma are tehnologii ce folosesc aceste componente ale mediului.

Pentru acest lucru, firma se adreseaza serviciilor meteorologice si de cercetare a calitatii apei si aerului, precum si specialistilor geologi, de soluri, seismologilor etc.

Un alt domeniu de analiza îl reprezinta restrictiile ecologice impuse în zona de activitate sau, în general, pentru a evita consecintele juridice si financiare.

Actiuni de prevenire a degradarii mediului

Calitatea mediului si restrictiile ecologice


Aceste informatii fundamenteaza în mod necesar deciziile de înfiintare - dezvoltare, dar si pe cele de productie. Totodata, ele vor contura marimea si structura procesului de consum t2.

D. Activitati de consum

Procesul de consum vizând refacerea mediului este amplu si presupune antrenarea întregii societati. De aceea, acest proces se rezolva doar partial la nivel de firma, el revenind în cea mai mare parte societatii, desigur cu contributia financiara a întreprinderilor si populatiei.

În întreprindere se organizeaza activitati privind mediul, cum ar fi: 1. Activitati de reducere a poluarii mediului prin instalatii de filtrare,

de epurare a apei, de distrugere controlata a deseurilor etc. (de tip investitii);

2. Activitati de reproiectare a tehnologiilor si produselor pentru reducerea consumurilor de potential natural si a deseurilor toxice, poluante (de tip cercetare stiintifica si tehnica);

3. Activitati de refacere a mediului din întreprindere si din imediata apropiere a ei, precum si pentru remedierea unor calamitati ecologice produse în zona din vina firmei (investitii si plati financiare);

4. Contributia normala (sau prin penalizare) la actiunile ecologice centralizate (prin plati de impozite, taxe, penalizari). O problema de mare actualitate o reprezinta asimilarea conceptului

de dezvoltare durabila. Acest concept solicita regândirea întregului mecanism al activitatii economice pentru a produce în concordanta cu cerintele protejarii mediului. Acest concept va impune, pe lânga masuri severe de protejare si refacere a mediului, o restructurare a tehnologiilor si dotarilor si o reproiectare a produselor si serviciilor. Toate aceste masuri vor amplifica procesul de consum din firme, pentru a le pregati sa functioneze în concordanta cu exigentele unei dezvoltari durabile.



consum cerut de activitatile de formare, refacere, restructurare sau dezvoltare a mediului natural (intern sau exterior firmei) presupune determinarea întregii game de informatii financiare prin modele specifice activitatii financiare (vezi capitolul 6).

Exigentele conceptului de dezvoltare durabila

Activitati în sarcina întreprinderii



12.2 Proiectarea financiara a activitatilor privind mediul natural


Si în cazul acestui element, metodologia financiara este înca la început, simtul ecologic fiind prea putin dezvoltat, atât la nivel de societate, cât si de firma.

Cu toate acestea, legislatia financiara cuprinde deja informatii utile pentru a determina informatiile financiare si a adopta deciziile de repartitie privind mediul înconjurator. În acest sens se pot consulta Legea bugetului de stat, Legea impozitului pe profit etc., precum si legile cu caracter ecologic (Legea mediului nr. 137/1995).

Cadrul 12.2

Factorii care actioneaza în domeniul protectiei mediului din majoritatea statelor lumii au adoptat o serie de principii unitare si severe în scopul limitarii factorilor poluanti de orice natura: Principiul bunei vecinatati între state; Nici un stat nu are dreptul sa dauneze mediul; Principiul notificarii si consultarii; Principiul prevenirii; Principiul inte rzicerii poluarii; Principiul nediscriminarii; Principiul “poluantul plateste”; Principiul conservarii si utilizarii resurselor naturale în mod rational.

Ca legaturi de repartitie posibile, sunt permise cele specifice

investitiilor si cercetarii stiintifice si tehnice, cu surse ca rezultatele economice corespunzatoare costului, reducerile de impozit pe profit etc., precum si din Fondul national de mediu. Pe baza acestor legaturi (ym), serviciul financiar îsi completeaza sistemul informational necesar proiectarii financiare.


Informatiile ycp, sub forma cheltuielilor financiare ale întreprinderii pentru refacerea si protejarea mediului, se determina sub forma devizului care însoteste proiectul lucrarilor de investitii sau cercetare specifice actiunilor finantate (vezi capitolul 8 si 11).

Legislatia privind protectia mediului

Constituirea si utilizarea Fondului national


Obligatiile financiare în afara unitatii (yco) apar sub forma contributiilor la fondurile ecologice centralizate, a penalizarilor pentru încalcarea prevederilor legale privind protectia mediului, a despagubirilor pentru cei afectati de actiunile distructive ale firmei etc., precum si sub forma taxelor pentru folosirea terenurilor.


Sursele la care serviciul financiar poate face apel pentru acoperirea cheltuielilor privind refacerea si protejarea mediului sunt: 1. Rezultatele economice corespunzatoare costului, inclusiv

amortizarea mijloacelor fixe cu destinatie de protectie a mediului; 2. Profitul net si deducerea din venituri a unei cheltuieli suplimentare

de amortizare (20% din valoarea de intrare pentru investitiile cu caracter ecologic).

Pe lânga veniturile financiare procurate din sursele întreprinderii

(yvp), legislatia financiara permite apelarea la surse din afara firmei (yvn): 1. Fondul de creditare;

2. Subventii pentru obiective de protectie a mediului de interes major;

3. Donatii etc.

Apelarea la aceste surse are loc dupa ce s-au folosit complet sursele proprii si în aceleasi conditii ca pentru lucrarile de investitii (capitolul 8).


Pentru lucrarile privind refacerea si protectia mediului, serviciul financiar calculeaza indicatori de eficienta specifici investitiilor (capitolul 8) si cercetarii stiintifice (capitolul 11).

În cazul acestor lucrari, efectele financiare se completeaza cu efectele necuantificabile de crestere a calitatii vietii sociale, de reducere a poluarii si degradarii mediului etc.


Surse din interiorul întreprinderii

Surse din afara întreprinderii

Importanta efectelor necuantificabile




Realizarea procesului de consum, prin care elementul mediul natural se formeaza, reface, dezvolta, presupune o fundamentare din punct de vedere financiar sub forma adoptarii de decizii financiare care sa aduca în întreprindere fondurile financiare ce vor permite desfasurarea efectiva a activitatilor de tip consum, activitati de refacere si de protectie a mediului.

Serviciul financiar al întreprinderii va înfaptui aceasta functie prin fundamentarea, adoptarea si, apoi, realizarea de decizii financiare pentru fiecare tip de activitate economica privind mediul natural din interiorul si din afara firmei.

12.3 Decizia financiara privind mediul natural

Cu toate ca multe lucrari ce vizeaza protectia si refacerea mediului sunt cuprinse în prezent în deciziile privind investitiile si formarea fondului de informatii, se impune o individualizare pentru decizia financiara referitoare la mediu.

Structura unei asemenea decizii cuprinde:

VENITURI (yv) CHELTUIELI (yc) 1. Prelevari din Fondul de dezvoltare 2. Prelevari din sursele pentru

cercetare 3. Prelevari din profitul brut 4. Prelevari din rezultatele economice

corespunzatoare costului 5. Credite 6. Subventii, despagubiri 7. Donatii

1. Investitii pentru protectia si refacerea mediului

2. Cercetari stiintifice si tehnice privind refacerea si protectia mediului

3. Varsaminte la fondurile centralizate pentru actiuni ecologice

4. Taxe pe terenuri, penalizari etc.

Total yv Total yc

Si aceasta decizie se cuprinde în bugetul general ca o decizie financiara referitoare la finantarea procesului de consum.





Prin modul de alocare a fondurilor, activitatea financiara are posibilitatea de a influenta întreaga activitate a întreprinderii. Se realizeaza astfel functiile motivationale ale proiectarii financiare: Redarea performantelor posibile; Rezolvar ea de conflicte si satisfacerea intereselor; Asigurarea conducerii participative.

În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind procesul de consum sunt aplicate procedee diverse de alocare de fonduri în conditii de risc, de valorificare a capitalului în corelatie cu piata de capital, de corelatie cu costul capitalului atras si cu efectele asupra activitatii economice si asupra mediului natural înconjurator, în general.

FUNCTIA MOTIVATIONALA: REDAREA PERFORMANTELOR POSIBILE Alocarea de fonduri pentru refacerea si protectia mediului natural

are, de asemenea, o mare influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei. De aceea, activitatea financiara este obligata sa realizeze acest lucru în concordanta cu indicatorii de eficienta, ye, asigurând un nivel acceptabil pentru performantele întreprinderii, dar si în concordanta cu restrictiile de mediu.

În conformitate cu legislatia de mediu, întreprinderea are obligatia sa tina sub control impactul activitatilor economice asupra mediului. La nivelul legislatiei din România, tinerea sub control a impactului respectiv presupune parcurgerea urmatoarelor etape de identificare:

- studiul de impact, SI; - bilantul de mediu, BM; - evaluarea riscului de mediu, ERM.

La nivelul legislatiei internationale sunt promovate, prin ISO 14000 (Sistemul de management de mediu):

- auditul de mediu, AM; - analiza ciclului de viata, ACV; - evaluarea performantei de mediu, EPM (vezi V. Rojanschi s.a. ,

Politici si strategii de mediu, Editura Economica, Bucuresti, 2002).


Realizând activitati de evaluare a impactului, firma poate întreprinde actiuni de refacere si protejare a mediului, actiuni care pot contribui la redarea performantelor posibile ale întreprinderii. De asemenea, actiunile centralizate de reducere a poluarii pot avea efecte benefice asupra performantelor economice.

Exemplificare

În cazul S.U.A., numai 8% din beneficiile de mediu au redus costurile produselor pe piata. În schimb, controlul guvernamental asupra surselor de poluare a aerului a adus beneficii substantiale. Cheltuielile de aproximativ 9 miliarde de dolari au adus beneficii de aproape 21 miliarde de dolari (vezi Economia mediului, Editura Tribuna economica, Bucuresti, 1997, p. 36 s.u.).

Poluarea aerului, a apei si a solului determina pierderi de 1-5% din P.I.B.-ul a numeroase tari din Europa si America.


INTERESELOR Atunci când exista doua sau mai multe proiecte de investitie care se

exclud reciproc, managerul trebuie sa gaseasca procedee obiective de ierarhizare pentru a rezolva corect eventuale conflicte si divergente de interese.

În asemenea situatii, se utilizeaza, de regula, sistemul de indicatori de eficienta specifici proiectelor de investitii, dar si analiza intereselor generale ale societat ii privind efectele de mediu (vezi Studiul de caz 12.1).

Daca interesele imediate ale firmei determina, de regula, o anulare a eforturilor financiare pentru protectia si refacerea mediului, interesele societatii trebuie sa fie dominante. De aceea, întreprinderea trebuie sa-si reformuleze politicile economice în conformitate cu principiile dezvoltarii durabile (vezi Studiul de caz 12.4).


În exercitarea activitatii financiare, se impune un mod de lucru prin care salariatii firmei sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare. În cazul investitiilor, este necesar sa se ia în considerare, atunci când se pune problema dezvoltarii, o combinare de proiecte. Acest lucru este recomandabil pentru a combina o investitie cu risc mare, indicatorul beta, ß > 1, cu un proiect cu un risc mai redus, indicatorul beta, ß < 1 (vezi si capitolul 8).


Pentru a atrage întregul personal în conducerea firmei, managerul general si cel financiar trebuie sa adopte decizii economice cu caracter ecologic, precum si hotarâri care sa îmbunatateasca parametrii ecologici ai locurilor de munca si ai traiului în orase si zone industriale sau agricole (vezi Studiile de caz 12.1 si 12.8).


Modelul de îndrumare si organizare a pregatirii si învatarii îl aveti la sfârsitul capitolului 1.


• De ce mediul înconjurator poate fi socotit ca un factor al structurii economice a întreprinderii?

• Sub ce forma contribuie potentialul natural la procesele de transformare din întreprindere? • Cum se stimuleaza cresterea responsabilitatii firmelor pentru refacerea si protectia naturii? • Ce activitati de refacere si protectie a naturii revin firmei si cât de costisitoare sunt? • Considerati ca eforturile financiare ale firmei sunt corespunzatoare fata de aportul

mediului la obtinerea de valoare în procesele de productie si consum? • De ce este oportuna evidentierea distincta în Bugetul firmei a deciziei financiare privind

mediul înconjurator?


12.1 Pentru refacerea si protectia mediului natural, se realizeaza urmatoarele activitati economice tip consum : 1. activitati de reducere a poluarii mediului prin instalatii de filtrare,

de epurare a apei, de distrugere controlata a deseurilor etc.; 2. activitati de reproiectare a tehnologiilor si produselor pentru

reducerea consumurilor de potential natural si a deseurilor toxice, poluante;


3. activitati de refacere a mediului din întreprindere si din imediata apropiere a ei, precum si pentru remedierea unor calamitati ecologice produse în zona din vina firmei;

4. contributia normala (sau prin penalizare) la actiunile ecologice centralizate (prin plati de impozite, taxe, penalizari).

Care din aceste activitati au caracteristicile unei investitii: a) 1, 2; b) 2, 3; c) 3, 4; d) 3, 4; d) 1, 3; e) 2, 4.

12.2 Sursele din care se pot finanta activitatile economice privind mediul sunt:

a) rezultatele economice corespunzatoar e costului; b) profitul net si deducerea din venituri a unei cheltuieli suplimentare

de amortizare (20% din valoarea de intrare pentru investitiile cu caracter ecologic);

c) fondul de creditare; d) subventii pentru obiective de protectie a mediului de interes major; e) donatii etc.

Care din aceste surse cuprinde amortizarea mijloacelor fixe cu

destinatia protectia mediului?

12.3 Proiectul Europa durabila are în vedere mai multe directii de actiune:

1. închiderea ciclurilor de productie, prin folosirea si reciclarea

deseurilor, realizarea de ambalaje returnabile si refolosibile etc.; 2. reducerea folosirii combustibililor fosili; 3. îmbunatatirea calitatii materialelor, pentru a prelungi viata

economica a produselor fabricate din aceste materiale; 4. scaderea intensitatii transporturilor.

Care din aceste directii asigura economisirea de substanta:

a) 1, 2; b) 1, 3; c) 2, 3; d) 3, 4; e) 1, 4.

12.4 Informatia yc se refera la: 1. refacerea mediului; 2. protectia mediului; 3. contributii la formarea fondurilor centralizate; 4. penalizari pentru încalcarea prevederilor legale; 5. despagubiri pentru cei afectati de actiunile distructive de mediu. Care din aceste informatii se refera la dimensiunile obligatiilor financiare ale firmei, yco: a) 1, 2, 3; b) 2, 3, 4; c) 3, 4, 5; d) 1, 3, 4; e) 2, 3, 5.



12.1 Economii contra poluare

Proiectul de constructie a unei termocentrale pe carbuni prevedea

instalatii de filtrare a fumului în valoare de 10 mild. lei. Din motive de economie la fondurile de investitii, s-a renuntat la cumpararea si montarea instalatiilor respective.

Consecinte:

1. Favorabile

- Economie la fondurile de investitii de 10 mild. lei; - Reducerea cheltuielilor cu amortizarea anuala (1 miliard lei); - Darea în folosinta a termocentralei cu 6 luni mai devreme.

2. Nefavorabile - Gradul de morbiditate a populatiei din zona, inclusiv al propriilor

salariati, a crescut cu 5-10%; - Recolta pe o raza de 10-15 km a fost afectata de aciditatea gazelor,

reducându-se în ultimii ani cu 15-20%; - Cheltuielile cu medicamente, detergenti, apa etc. au crescut de

2-3 ori fata de perioada anterioara construirii termocentralei; - Se înregistreaza o accentuata migrare a populatiei din zona; - Costul actual al instalatiei de filtrare a crescut de 10 ori.

Dezbateti cazul si sugerati solutii de rezolvare. Comentati efectele colaterale ale lipsei deciziei de finantare initiala a instalatiilor de filtrare.

12.2 Folosirea profitului pentru protejarea mediului

Societatea comerciala "GRIRO" S.A., cu capital majoritar de stat, înregistreaza un profit impozabil de 800 mil. lei. Din profitul net repartizat pentru fondul de dezvoltare se utilizeaza 40 mil. lei pentru investitii necesare protejarii mediului înconjurator.

Folosind si alte date din exemplul 8.5, determinati partea din impozitul datorat sumei de 40 mil. lei care se adauga la finantarea acestei investitii, ca urmare a prevederilor Legii impozitului pe profit.


12.3 Dezbatere

Într-un sondaj realizat în tarile Uniunii Europene, persoanele interogate au plasat problema poluarii mediului pe locul al doilea, dupa somaj, ca probleme grave ale lumii contemporane.

Un studiu din Germania a estimat ca efectele poluarii atmosferice produce influente asupra sanatatii care determina cheltuieli pâna la 0,35 - 0,43% din P.I.B. Numai epurarea apelor costa Franta circa 1,4 mild. ECU pe an, iar degradarea cladirilor din Uniunea Europeana din cauza poluarii se cifreaza la circa 2,7 mild. ECU pe an.

Folosind aceste informatii, precum si alte date similare, realizati o dezbatere privind efectele nocive ale poluarii, responsabilitatea agentilor economici si masurile ce trebuie luate la nivel national si la nivel de firma.

12.4 Dezvoltarea durabila

Proiectul intitulat Europa durabila precizeaza câteva din directiile de actiune care trebuie întreprinse pentru a “corecta” mecanismul activitatii economice actuale: - închiderea ciclurilor de productie, prin folosirea si reciclarea

deseurilor, realizarea de ambalaje returnabile si refolosibile etc.; - reducerea folosirii combustibililor fosili; - îmbunatatirea calitatii materialelor, pentru a prelungi viata

economica a produselor fabricate din aceste materiale; - scaderea intensitatii transporturilor.

Comentati aceste masuri si apreciati intensitatea si costul proceselor de tip consum, care trebuie realizate la nivel de firma si economie nationala pentru a încadra activitatea economica din tara noastra în aceste cerinte.

12. 5 Legislatie

Realizati o documentare cât mai completa în privinta protectiei mediului pe baza legilor aparute în România si în strainatate si evidentiati responsabilitatile firmelor în privinta protectiei si refacerii mediului.

Punctati sursele de constituire a Fondului national de mediu si sesizati obligatiile întreprinderilor si sursa de achitare a acestor obligatii.


12.6 Referat

Redati într-un referat efectele financiare ale degradarii mediului, folosind datele din Anuarul statistic al României. Urmariti, cu predilectie, efectele degradarii solului si reducerii suprafetelor împadurite.


Problematica financiara a refacerii si protectiei mediului se poate

aborda în teme de cercetare ca: - Implicatiile financiare ale refacerii mediului natural la nivelul unui

judet sau la nivelul tarii;

- Costurile financiare ale aplicarii cerintelor politicii bazate pe dezvoltarea durabila;

- Constituirea surselor pentru refacerea si protectia mediului natural intern si înconjurator al firmei;

- Eficienta economica a investitiilor facute în protectia mediului.

12.8 Fara comentarii

Un grup de astronauti americani care a vizitat România a fost întrebat daca din spatiul extraterestru se observa teritoriul tarii noastre. Raspunsul a fost urmatorul:

“Daca privim zona în care se afla România cu ajutorul unor aparate optice pe baza de raze infrarosii, atunci conturul tarii dv. se distinge foarte clar de la înaltimea la care se afla naveta spatiala!”

Cum interpretati acest raspuns?



12.1 d; 12.2 a; 12.3 b; 12.4 c.

Nota: fiecare întrebare este evaluata cu 2 puncte, cu exceptia ultimilor doua care sunt evaluate cu câte 3 puncte. Pentru nota 10,00 trebuie sa întruniti 10 puncte.

CAPITOLUL 13

DECIZIA FINANCIARA ÎN CAZURILE DE ESEC SI DE REEVALUARE A FIRMEI

CUPRINS 13.1 Starea de esec a firmei 13.2 Reevaluarea firmei 13.3 Decizia financiara în caz de faliment 13.4 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Starea de esec a firmei Ciclul de viata al firmei Cauze de esec Activitati de lichidare Cheltuieli si venituri financiare în caz de faliment Prioritati în lichidarea datoriei firmei falimentare Decizia financiara în caz de faliment Decizia de dezinvestire Decizia de reevaluare

Decizia financiara în cazurile de esec si de reevaluare a firmei


Pentru economistul financiar , realizarea functiei autorizarea repartitiei presupune, în primul rând, cunoasterea tipurilor de procese primare care formeaza continutul procesului complex de lichidare.

În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta acest proces complex, ce factori îi determina structura si amploarea si ce efecte au asupra firmei pentru a putea, apoi, stabili implicatiile financiare ale derularii procesului de lichidare.

Numai dupa îndeplinirea acestor conditii, economistul financiar poate autoriza repartitia financiara necesara pentru procesul de lichidare.

13.1 Starea de esec a firmei

În viata economica a unei firme pot sa apara momente de regres si chiar de esec, care sa duca la punerea sub supraveghere financiara, reorganizare sau restructurare si, în final, lichidare (vezi cadrul 13.1).

Cadrul 13.1

Ciclul de viata al unei întreprinderi:


În sprijinul întelegerii Procesul de lichidare se manifesta sub forma unor etape succesive: dezinvestire, conservare, lichidare partiala, faliment, lichidare finala. Si acest proces complex cuprinde cele trei procese primare:

- transferul de informatii de pe piata (informatii care confirma imposibilitatea functionarii firmei respective) si de produse si servicii care vor fi folosite în operatiunile de lichidare, transformarea structurii sistemului economic în componente, prin actiuni ca disponibilizarea personalului, dezmembrarea utilajelor, disponibilizarea stocurilor etc.

- conservarea rezultatelor transformarii sub forma de active ce pot fi vândute, someri.

- transferul “produselor” lichidarii spre alte sisteme (societate, pentru someri, alte întreprinderi, pentru activele ce pot fi vândute, mediu, pentru pierderi).

Esecul economic al unei firme este cauzat de mai multi factori. Printre cei mai frecventi factori sunt:

1. Evolutia nefavorabila a pietei circa 20%; 2. Incompetenta si greseli de conducere 60%; 3. Fenomene naturale, incendii etc. 10%; 4. Alte cauze 10%.

Se observa ca principala cauza are în vedere procesele de conducere si de cunoastere a pietei.

Legislatura privind functionarea societatilor comerciale, precum si Legea insolvabilitatii întreprinderilor prevad posibilitatea declararii starii de faliment pentru firma dupa ce se realizeaza, în prealabil, actiuni de supraveghere, de reorganizare si de restructurare - reprofilare.

Cu toate ca, în aceasta stare, întreprinderea nu mai are fonduri pentru întretinerea unui proces de consum sau de productie, totusi au loc activitati care solicita fonduri financiare si se adopta, în final, o decizie financiara de repartitie.

Punerea unei întreprinderi în stare de lichidare presupune realizarea urmatoarelor activitati: 1. Administrarea procedeului de falimentare de catre experti în

domeniul juridic si financiar; 2. Evaluarea si vânzarea activului firmei; 3. Stabilirea ordinii de prioritate si a proportiei satisfacerii creditorilor; 4. Adoptarea deciziei financiare de lichidare a întreprinderii.

Factorii care pot duce la faliment

Actiuni generate de lichidarea firmei

Actiuni prealabile declararii falimentului

Procesul de lichidare: o combinatie de procese primare de transformare, conservare, transfer

Economica valorii


Aceste activitati au caracter de consum , în masura în care produc serviciile cerute de procesul de falimentare si de productie, în masura în care evalueaza, vând activele ramase si apoi onoreaza obligatiile firmei fata de proprietari, buget, furnizori, salariati.

Pentru evitarea unei situatii critice, firma poate proceda la luarea unei decizii de dezinvestire. Aceasta decizie presupune eliberarea unor imobilizari facute anterior în active fixe si circulante. Aceasta eliberare se poate realiza prin vânzarea sau închirierea de active devenite disponibile prin reducerea activitatii economice în unitatea respectiva.

Decizia de dezinvestire se poate adopta si atunci când exploatarea mijlocului de productie devine prea costisitoare în raport cu avantajele exploatarii lui în firma respectiva. Managerul va analiza momentul optim al dezinvestitiei, acesta fiind conditionat de marimea valorii recuperate prin vânzarea activelor, marime corelata cu valoarea actualizata a veniturilor viitoare posibile pâna la împlinirea duratei normale de utilizare, venituri actualizate. Decizia este oportuna când valoarea recuperata prin vânzare este superioara veniturilor viitoare actualizate.

13.2 Reevaluarea firmei

Potentialul economic conservat în structura economica a întreprinderii este pus în evidenta prin intermediul etalonului monetar sub forma informatiei valorice de pret. De la acest nivel se determina aportul fiecarui element la transferul de valoare catre produs prin intermediul procesului de productie.

În aceste conditii, nivelul valoric al potentialului economic continut de elementele structurii economice trebuie actualizat în functie de: 1. devalorizarea etalonului monetar ca urmare a inflatiei; 2. valoarea bunurilor care vor înlocui activele uzate; 3. nivelul valorii recunoscut de piata; 4. realizarea unor operatiuni de fuzionare, separare, restructurare.

Primele doua fenomene au ca efect o reevaluare a potentialului economic aflat în activele fixe si circulante cu ajutorul unor coeficienti de reevaluare, determinati în functie de evolutia preturilor si erodarea etalonului monetar. Coeficientul de reevaluare se aproba prin ordonante guvernamentale.

Coeficientul de reevaluare - decizie guvernamentala

Eliberarea de fonduri prin dezinvestire

Momentul optim pentru decizia de dezinvestire

Implicatiile informatiei de pret


Relatia 13.1 Vre = Vi x Cre

unde: Vre reprezinta valoarea noua a activelor reevaluate; Vi = valoarea de intrare; Cre = coeficientul de reevaluare

În cazul în care se pune problema determinarii valorii activelor unei firme în functie de piata, valoarea contabila consemnata în bilant poate avea un alt nivel. În practica internationala, se utilizeaza mai multe categorii ale valorii de piata: valoarea bursiera, valoarea de asigurare, valoarea de randament, valoarea de înlocuire, valoarea de lichidare a firmei etc.

Astfel, valoarea bursiera se obtine prin multiplicarea numarului de actiuni ce compune capitalul social cu pretul (cursul) de la bursa al actiunilor respective. Pentru titlurile care nu se coteaza la bursa si pentru alte componente ale capitalului propriu se utilizeaza un curs mediu.

Valoarea de randament corespunde sumei care, plasata cu o dobânda ce corespunde taxei de capitalizare, produce un câstig egal cu profitul firmei reevaluate.

La rândul sau, valoarea de înlocuire are în vedere noile preturi ce

se aplica la activele din dotarea firmei, preturi ce ar trebui platite pentru înlocuirea acestor active. Aceasta valoare se determina pe baza unor expertize cât mai obiective.

Valoarea de înlocuire sau valoarea noua sta si la baza valorii de

asigurare. Valoarea de asigurare este egala cu valoarea noua minus valoarea deja amortizata.

Modificari ale valorii activelor unei firme intervin si în cazul realizarii de asocieri cu alte firme sau al separarii unei firme în mai multe unitati cu personalitate juridica proprie. În aceste cazuri, valoarea activelor trece obligatoriu printr-un proces de reevaluare cu ajutorul preturilor pietei si de excludere a mijloacelor devenite inutile.

Diversitatea valorii de piata

Multiplicarea numarului de actiuni

Costul înlocuirii activelor firmei

Modificari valorice la asociere sau separare




lichidare presupune determinarea întregii game de informatii financiare prin modele specifice activitatii financiare (vezi capitolul 6).

Fenomenul financiar previzionat trece, în mod obligatoriu, prin mai multe etape de simulare, pentru a se ajunge la un nivel acceptabil din punctul de vedere al exigentelor financiare.

13.3 Decizia financiara în caz de faliment

Pentru fundamentarea unei decizii financiare în caz de faliment, serviciul financiar procedeaza la determinarea majoritatii informatiilor financiare.

Pentru început, prin cercetarea legislatiei privind functionarea firmelor, a legii falimentului si a altor prevederi juridice si financiare, se stabilesc informatiile metodologice (ym). Apoi, pe baza lor, se determina marimea informatiilor privind cheltuielile financiare (yc) si veniturile financiare (yv).

A. Cheltuielile financiare yc

Aceste informatii (de tipul ycp) se refera la cheltuielile pentru administrarea procesului de falimentare si la eventualele reorganizari si restructurari si se determina prin procedeul devizului.

Informatiile financiare privind obligatiile în afara (yco) se refera la: - Plata salariilor pentru personal pentru o anumita perioada si la un

nivel prevazut de legea falimentului; - Plata impozitelor si taxelor restante catre bugetul de stat si local; - Determinarea prioritatilor, a proportiei în care se satisfac si sumele

care le revin creditorilor: a. Creante garantate cu asigurare de primul rang; b. Creante garantate pe baza activului ramas dupa achitarea

obligatiilor precedente (credit comercial, obligatiuni negarantate etc.);

c. Actiuni privilegiate; d. Actiuni ordinare.

Gama obligatiilor firmei falimentare


B. Veniturile financiare yv

Aceste informatii sunt determinate de valoarea de piata a activului vândut de administratia procesului de falimentare prin licitatie publica:

Relatia 13.2

yv = Σ Ai x Pli

unde: Ai = elementele de activ i scoase la licitatie; Pli = pretul de licitatie pe fiecare element de activ i.

FUNCTIA FINANCIARA: FUNDAMENTAREA FINANCIARA A DECIZIEI ECONOMICE

C. Decizia financiara

Pe baza informatiilor ym, yv, ycp si yvo, comisia de administrare a

falimentului adopta urmatorul tip de decizie financiara:

VENITURI (yv) CHELTUIELI (yc) 1. Fonduri disponibile dupa vânzarea

activului 1. Cheltuieli de administrare 2. Salarii pentru personal 3. Impozite 4. Rambursarea creantelor de prim rang 5. Rambursarea creantelor de rangul doi 6. Plati pentru actionari

Total yv Total yc

Decizia respectiva face parte integranta din documentatia care însoteste falimentarea firmei, fiind ultima repartitie financiara în numele întreprinderii în cauza.






• Care sunt cauzele intrarii în esec economic a unei firme si procedeele de lichidare? • Ce activitati de consum si de repartitie financiara si economica însotesc falimentul unei

firme? • Ce cheltuieli financiare însotesc falimentul si care sunt criteriile de prioritate în ordonarea

achitarii obligatiilor catre creditori si proprietari? • De ce se cere ca vânzarea activului sa se faca pe baza de licitatie publica? • În ce consta decizia de dezinvestire si ce importanta are decizia respectiva pentru

revitalizarea firmei? • Cum se apreciaza valoarea întreprinderilor în functie de diferite criterii specifice

economiei de piata? • Ce importanta are o evaluare corecta în procesul de privatizare sau în cazul unei asocieri

cu un partener strain?


13.1 Esecul economic al unei firme este explicat de urmatorii factori principali: 1. evolutia nefavorabila a pietei 2. incompetenta si greseli de conducere 3. fenomene naturale, incendii etc. 4. alte cauze Care grupare explica circa 80% din cauzele esecului: a) 1, 2; b) 1, 3; c) 1, 4; d) 2, 3; e) 2, 4.

13.2 Punerea unei firme în starea de lichidare presupune realizarea urmatoarelor tipuri de activitati economice: 1. administrarea procedeului de falimentare de catre experti în

domeniul juridic si financiar; 2. evaluarea si vânzarea activului firmei; 3. stabilirea ordinii de prioritate si a proportiei satisfacerii

creditorilor; 4. adoptarea deciziei financiare de lichidare a întreprinderii. Care dintre acestea sunt activitati tip productie: a) 1, 3; b) 1, 4; c) 2, 3; d) 2, 4; e) 3, 4.


13.3 Decizia de dezinvestire are în vedere: 1. valoarea recuperata prin vânzarea activelor; 2. veniturile posibile pâna la împlinirea duratei normale de utilizare; 3. valoarea de inventar ramasa; 4. valoarea actualizata a veniturilor posibile de obtinut pâna la împlinirea duratei normale de utilizare. Care este momentul favorabil de adoptare a unei decizii de dezinvestire: a) 1 < 3; b) 1 > 3; c) 3 = 4; d) 4 < 1; e) 4 > 1.

13.4 Valoarea de piata a întreprinderii poate fi: a) valoarea bursiera; b) valoarea de randament; c) valoarea de înlocuir e; d) valoarea de asigurare. Care valoare corespunde unei sume, care, plasata cu o dobânda ce corespunde taxei de capitalizare, produce un câstig egal cu profitul firmei reevaluate?

13.5 În cazul falimentului, se stabilesc prioritati si proportii de satis-facere a creditorilor: 1. actiuni privilegiate; 2. actiuni ordinare; 3. creante garantate cu asigurare de prim rang; 4. creante garantate pe baza activului ramas (credit comercial). care este ordinea de satisfacere prevazuta de lege : a) 1, 2, 3, 4; b) 3, 4, 1, 2; c) 4, 3, 2, 1; d) 2, 3, 1, 4; e) 1, 2, 4, 3.

STUDII DE CAZ SI EXERCITII 13.1 Decizia de faliment

Societatea comerciala "Crinul" S.A. intra în stare de faliment.

Comisia de experti stabileste urmatoarele informatii:

- Fonduri disponibile în urma vânzarii activului 33 mil. lei; - Cheltuieli de administrare 6 mil. lei; - Salarii pentru personal 0,7 mil. lei; - Impozite 1,3 mil. lei; - Creante de prim rang 6 mil. lei (din care se platesc 100% 5 mil. lei, iar restul de 1 mil. lei trece la categoria urmatoare); - Creante de rangul doi si actionari

(care se platesc din activul ramas). 39 mil. lei

Determinati cota de acoperire a creantelor de rangul doi si a actiunilor, precum si cota totala de acoperire a tuturor creantelor si actiunilor.


13.2 Decizia de dezinvestitie

Conducerea unei firme analizeaza oportunitatea adoptarii unei decizii de dezinvestitie în cazul unui utilaj care are o durata de utilizare de 10 ani si se afla în anul al saselea de exploatare.

În cazul vânzarii, se pot obtine urmatoarele venituri: 6,5 mil. lei la sfârsitul anului 7; 3,5 mil. lei la sfârsitul anului 8; 2 mil. lei la sfârsitul anului 9; 1 mil. lei în anul 10. În acelasi timp, evaluarea veniturilor ce s-ar putea pierde prin renuntarea la utilajul respectiv stabileste urmatoarele niveluri: 7 mil. lei în anul 7; 3,2 mil. lei în anul 8; 2,1 mil. lei în anul 9; 1,2 mil. lei în anul 10.

Stabiliti în ce an al duratei normate de exploatare este eficienta adoptarea deciziei de dezinvestire, în conditiile în care rata de actualizare este i = 10 %.

13.3 Dezbatere

Pornind de la diferitele dimensiuni ale valorii de piata a activelor

unei firme, comentati importanta acestora asupra deciziilor ec onomice si financiare din firma. În special, apreciati decizia firmei de a intra pe piata de capital, la bursa, având în vedere fluctuarea rapida a cursului actiunilor în conditiile tranzitiei.

13.4 Referat

Starea de insolvabilitate a unei firme reprezinta un eveniment firesc

si normal într-o economie bazata pe principiile pietei. Falimentul reprezinta aici un mod onorabil de iesire dintr-o afacere. Prezentati într-un referat modul de interpretare a cazului de faliment în societatea noastra si încercati sa explicati de ce aici se interpreteaza altfel cazul de faliment.

13. 5 Teme de cercetare stiintifica

Reevaluarea firmei si implicatiile financiare ale falimentului pot constitui teme de cercetare. Va propunem urmatoarele: - Fundamentarea si implicatiile economice si financiare ale deciziei

de dezinvestire; - Sursele de finantare a deciziei de falimentare a unei firme; - Evaluarea firmei dupa criteriile economiei de piata.


13.6 Interpretare

Folosind datele statistice internationale (din principalele tari cu economie de piata), analizati fenomenul falimentarii întreprinderilor mici si mijlocii, precum si ritmul de înfiintare a altor asemenea firme. Interpretati aceste fenomene, încercând sa sesizati efectul lor asupra sanatatii economiilor respective.

REZULTATELE LA TESTELE DE AUTOVERIFICARE 13. 1 a; 13.2 c; 13.3 e; 13.4 b; 13.5 b.

Nota: fiecare întrebare este evaluata cu 2 puncte. Pentru nota 10,00 trebuie sa raspundeti corect la toate întrebarile.

PARTEA A PATRA

PROIECTAREA DECIZIILOR FINANCIARE PRIVIND PROCESUL DE PRODUCTIE

Punerea întreprinderii în starea de productie, dupa

formarea sa în cadrul activitatilor de consum, reprezinta o etapa fireasca în viata economica a unei firme.

La fel ca si procesul de consum, productia este un proces de transformare-conservare; potentialul economic existent în structura firmei (conservat aici de procesele de consum anterioare), precum si potentialul atras direct din societate si mediul natural înconjurator se transforma, dupa legile naturii si ale economiei, în produse si pierderi (vezi si lectura suplimentara de la pagina urmatoare).

Repartitia financiara va fi solicitata din nou pentru a dirija potential economic, social si natural spre procesul de productie si pentru a urmari recunoasterea de catre piata a potentialului conservat (valoare) în produse.

Serviciul financiar va proiecta deciziile financiare privind productia, aprovizionarea, desfacerea, dar si fluxurile monetare si valutare ce însotesc realizarea pe

piata a produselor firmei si achitarea obligatiilor în afara, toate aceste decizii facând obiectul partii a patra a lucrarii.

CUPRINS Capitolul 14 Deciziile financiare privind procesul de productie Capitolul 15 Deciziile privind trezoreria întreprinderii Capitolul 16 Decizia de structurare a rezultatelor economice

Lectura suplimentara (Capitolul 9 din Economica valorii)

9.1 Locul procesului de productie în T.V.E.

Pentru Teoria valorii-entropie procesul de productie este un proces de transformare-conservare-transfer si nu de creare a unei valori suplimentare fata de potentialul atras pentru procesul respectiv. Recunoscând acest lucru, va trebui sa tratam productia ca un proces complex, de acelasi rang cu cel de consum sau de lichidare. În acest mod detronam productia din postura prioritara (chiar exclusivista) pe care o instituise Teoria valorii-munca, tot asa cum teoria valorii-utilitate o acordase procesului de consum. În Modelul TVE, model ce cuprinde procese economice din momentele t1, t2 si tn, productia ocupa doua locuri: în momentul t1 si momentul tn. Ea pregateste bunurile cu un grad de organizare cerut de starea de consum a sistemelor economic, social, mediu (momentul t1), dar si confirma nivelul real al valorii ramase în circuitul economic (nivelul Per), în momentul tn. Atunci când omul era doar culegator de roade ale Naturii, el nu adauga nimic la potentialul natural atras în sistemul sau sau al tribului. În schimb acum, produsul care este pregatit în productie pentru a fi destinat consumului va acumula potential economic "din etapele de cercetare, proiectare, dezvoltare, fabricatie, marketing", dupa cum constata L. W. Crum.1 Ce aduc în continutul produsului componentele si fortele sistemului bio-material si social al activitatii economice aflat în starea de productie? Astfel, omul vine cu serviciul sau ca potential economic de munca vie. În faza de început a proceselor tip productie, el era acela care, folosindu-si forta muschilor si a mintii a implementat o informatie în substanta, obtinând produsul. Pe parcurs, asa cum am vazut din evolutia activitatii economice, omul si-a completat structura de productie, aducând lânga el nu numai materialele pe care urma sa le transforme în produse, dar si unelte, informatii, o parte a mediului si societatea. Introducând aceste componente, omul s-a îndepartat treptat de participarea efectiva la procesul brut de transformare. O parte tot mai mare din potentialul atras nu mai trece "prin mâna sa", ci prin subsistemele nevii ale întreprinderii

1 L. W. Crum, Ingineria valorii, Editura Tehnica, Bucuresti, 1976, p. 17.

Productia – proces complex

Acumularea de potential

Structura firmei = o structura complexa


sau cele vii, altele decât omul (animale domestice, plante de cultura, microorganisme care realizeaza fermentari etc.). Omul si componentele mijloace, obiecte si informatii vor ceda în procesul de productie potentialul pe care îl contin dintr-un proces de consum anterior. Cât de mare poate fi acest potential? În orice caz, nu mai mare decât au putut acumula când au stat la ... masa. Si, daca avem în vedere ca si contributia lor este afectata de legea entropiei, în produsul care se naste nu vor putea transfera decât o parte din potentialul economic tip serviciu pe care îl contin!

9.2 Modelul procesului de productie

Construirea modelului procesului de productie pleaca de la adevarul demonstrat anterior, adevar care arata ca procesul în cauza este un proces complex, ca o rezultanta a mai multor procese primare regasite în toate sistemele si subsistemele Universului.

Relatia 9.1

Productia = transfer de intrare + transformare + + conservare + transfer de iesire

Fiecare dintre procesele primare va avea, pe lânga caracteristici generale, si aspecte particulare date de starea dinamica tip productie. Sa le urmarim pe rând, scotând în relief cele mai relevante particularitati pe care trebuie sa le cunoasca un economist.

Transferul de intrare

Sistemul economic aflat în starea dinamica de productie îsi organizeaza propriul proces de atragere de intrari (activitatea de aprovizionare) sau este beneficiarul proceselor de transfer de iesire din alte sisteme (mediul natural înconjurator, societate, alte firme, macro si mondoeconomie). Sa le urmarim pe rând:

- transferul natural. Este forma de transfer prin care alte sisteme trimit spre cele economice potential sub forma de produse si servicii fara o contraprestatie din partea acestora din urma. Vezi lumina si caldura solara, entropia joasa din solul si subsolul Terrei, cultura oferita de societate, educatia din partea scolii si a parintilor, foloasele vântului si ale ploii etc.

Cedarea de potential

Aspecte particulare

Atragerea de intrari

Deciziile financiare privind procesul de productie

- repartitia. Este forma de transfer mijlocita de sisteme din micro, macro, mondo si cosmoeconomie. Transferul se face în urma unei decizii de repartitie de tip financiar, credit, donatie, sponsorizare si intra în procesul de transformare prin structura întreprinderii refacuta printr-un proces de consum anterior. Sistemul economic beneficiar se angajeaza sa restituie integral, partial sau sa nu restituie nimic din ceea ce a primit din partea unor sisteme furnizoare.

- schimbul. Este transferul ce presupune o contraprestatie imediata sau la termen sub forma de plata catre sistemul furnizor. Prin acest transfer, sistemul economic în starea dinamica de productie atrage serviciile din partea propriei structuri, platind contravaloarea serviciilor sub forma de salarii, amortizare, refacerea stocurilor, refacerea si protectia mediului etc.

Transferul de intrare se adreseaza unor sisteme sau subsisteme furnizoare, de la propria structura a firmei la societate si mediu natural înconjurator. Astfel, structura interna a întreprinderii, încarcata cu potential economic într-un proces de consum anterior, este solicitata, în special prin schimb sau repartitie, sa contribuie direct si indirect la sustinerea procesului de productie:

1. Plati pentru contributia directa (sau cheltuieli de participare directa);

2. Plati pentru contributia indirecta (cheltuieli pentru scoaterea de valoare sau de punere în functiune a elementelor structurii economice).

Fiecare element material, intern sau extern structurii întreprinderii

furnizeaza procesului de productie o gama larga de servicii, gama cuprinsa în conceptul de potent ial economic tip servicii, Pes. Într-o societate ce doreste o dezvoltare durabila, în procesul de productie se va atrage si potential economic cuprins în deseurile recuperabile eliminate de sistemele economice sau sociale si notat de noi cu simbolul Pedr.

Pe de alta parte, societatea nationala, cu institutiile sale specifice (de învatamânt, cultura, cercetare, administratie, aparare, sanatate etc.), precum si institutiile care intra în subsistemul macroeconomiei (banci, societati de asigurare, transporturi, telecomunicatii, ministere cu profil economic sau chiar guvernul în totalitatea sa), sprijina direct si indirect procesul de productie.

Formele de realizare a transferului de intrari

Prima sursa de potential

Societatea nationala – o a doua sursa


Transferul de intrare pentru productie atrage de aici produse si servicii ce contin potential tip societate, Ps. Pentru acest potential, sistemul economic fie nu plateste nimic, fie plateste partial imediat sau în viitor, de fiecare data înregistrând un avantaj evident! În mod similar se pune problema si în cazul societatii mondiale si, în perspectiva, în cazul cosmoeconomiei. Din aceste sisteme, întreprinderea primeste potential economic repartizat financiar, prin credit, donatii, direct sau prin economia nationala. Si aici pot sa apara intrari gratuite sau la un pret redus (informatii culturale, tehnice, economice transmise prin publicatii sau emisiuni radio si TV prin satelit etc.). Dar furnizorul primar si permanent ramâne mediul natural înconjurator. Pe lânga contributia esentiala la realizarea procesului de consum când s-a format structura firmei, mediul alimenteaza gratuit sau la un pret redus firma cu intrari absolut indispensabile (lumina, caldura, oxigen, apa, minereuri, flora si fauna salbatica etc.).

De retinut! Transferul de intrare aduce atât potential cu efecte favorabile sistemului economic, cât si potential care afecteaza negativ procesul de productie.

Astfel, mediul natural transfera potential sub forma de furtuni,

inundatii, cutremure, virusi etc. Si societatea poate transfera catre procesul de productie produse otravite, cum sunt educatia necorespunzatoare a personalului, ingerinte politice, miscari sociale etc. Aspecte similare se pun si în legatura cu transferurile din propria structura a firmei (materiale degradate, utilaje dereglate, personal indisciplinat, informatii depasite etc.). Contracararea acestor transferuri negative presupune utilizarea unei parti din rezultatele productiei pentru corectarea intrarilor cu efect nefavorabil productiei. Va fi înca un prilej de a diminua suportul fizic real al valorii, Per.

Transformarea tip productie

Intrarile aduse din diferite surse sunt supuse unor diverse operatiuni de transformare. Daca avem în vedere materiile prime, ele vor fi taiate, croite, topite, asamblate, macinate, combinate etc. Potentialul cu care vine forta de munca este transformat în miscare adecvata conducerii si folosirii uneltelor, în managementul locurilor de munca si activitatilor concrete, în proiectare etc. Transformari adecvate se aplica si celorlalte tipuri de intrari provenite de la utilaje, fondul de informatii sau din mediul natural si societate.

Mondo-economia, o sursa speciala

Mediul – sursa primara

Atentie! Ciuperci otravitoare!

Paleta actiunilor de transfor-mare


Totul este ca aceste transformari sa fie subordonate informatiei de produs si operatiunilor de conservare a rezultatelor actiunilor de transformare în entropia joasa a produselor destinate unui viitor consumator.

Conservarea tip productie

Rezultatele actiunilor de transformare sunt conservate sub forma a doua iesiri: produsul si pierderile entropice. Totodata, potentialul economic conservat în produs va fi dirijat spre cele trei dimensiuni principale ale produsului, cant itativa, q, calitativa, k, fiabilitate sau timp de rezistenta a însusirilor calitative, t. Procesele primare de transformare-conservare sunt redate în figura nr. 9.2.

Figura nr. 9.2

Fortele ecocâmpului vor determina calitatea transformarii-conservarii de potential în produs, reliefata prin indicele apt1. Pierderile entropice, a doua componenta a iesirilor, depinde atât de actiunea Legii entropiei, cât si de calitatea structurii economice a sistemului întreprindere. Daca aceasta calitate scade (ca urmare a uzurii fizice si morale a elementelor sale sau ca urmare a aspectelor de dezorganizare), atunci marimea pierderilor este în crestere.

Atentie la pierderi!

Produse si fum


Este asemanator cu desfasurarea unei activitati de tractiune; dimensiunea lucrului mecanic depinde atât de forta, de spatiul parcurs, cât si de cosinusul unghiului de aplicare a fortei respective. Lipsa de organizare în productie este similara cu cresterea unghiului de aplicare a fortei din exemplul dat, crestere care face ca factorul "cosinus" din relatia lucrului mecanic sa tinda spre zero!

Transferul iesirilor

Prin acest proces primar, sistemul economic îsi valorifica rezultatele, trimitând spre alte sisteme iesirile sale utile si pierderile.

Produsele sunt trimise prin intermediul pie tei spre sistemele economice, sociale sau ale mediului aflate în starea de consum (inclusiv spre sistemul economic în cauza). Si aici vom întâlni transferurile naturale, repartitia si schimbul.

Recunoasterea potentialului conservat în produs nu este un lucru usor; exista riscul ca o parte din acest potential sa nu fie recunoscut sau cumparatorul sa nu plateasca.

Când este vorba de transferul pierderilor entropice, acesta se face în mare parte prin eliberarea în mediu sau societate fara protectie. În ultimul timp, firmele vinovate pierd parti din potentialul conservat în produse prin plata unor amenzi sau penalizari, pe lânga contributiile tot mai mari pentru refacerea si protectia mediului.

9.3 Caracteristicile generale ale modelului productiei

Privit în ansamblu, procesul de productie este un proces entropic

(risipitor), coeficientul de transformare -conservare-transfer fiind subunitara:

Relatia 9.2

apt1 = (Pt0 – E+d) / Intrari totale, Pt0 < 1

Intrarile totale, Pt0 sunt afectate de pierderile entropice determinate de actiunea legii entropiei. La aceste pierderi obiective se adauga pierderile datorate calitatii reduse a elementelor structurii întreprinderii si rolului redus al ecocâmpului ce înconjoara întreprinderea (influenta redata prin entropia înalta, E+d).

Dupa iesirea din procesul de productie, se cedeaza o parte din potentialul economic conservat în produs, Pep, pentru autoalimentarea sistemului economic respectiv, furnizarea de potential pentru mediu Pem si societate, Pem, s, e.

Reduceri, reduceri, reduceri de potential

Filantropia procesului de productie


În sens influenteaza si formarea de stocuri (impuse de regulile desfacerii sau de imposibilitatea vânzarii) si soldul Export/Import Acestea reduc potentialul economic din produse care merge mai departe spre procesul de consum (vezi fig. nr. 9.3).

Figura nr. 9.3

Modelul productiei redat în fig. nr. 9.2 se va integra în Modelul general al teoriei valorii-entropie. Sunt cuprinse majoritatea legaturilor de intrare-iesire (transferurile de intrare si de iesire), rezultatele transformarii-conservarii, precum si efectul actiunii legilor Naturii.

Soci-eta-tea M O N D I A L A

MEDIUL NATURAL ÎNCONJURATOR

SOCIETATEA NATIONALA

Pn Ps Import Pes

Productie

Pe m, s, e Pep

Stocuri Export

Consum

Producator

E+d

apt1

O prima parte


CAPITOLUL 14

DECIZIILE FINANCIARE PRIVIND PROCESUL DE PRODUCTIE

CUPRINS 14.1 Procesul de productie 14.2 Proiectarea financiara a activitatilor de productie 14.3 Deciziile financiare privind productia 14.4 Alte decizii financiare privind activitatile legate de productie.

Planul de afaceri 14.5 Managementul financiar 14.6 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Starea de productie Transformarea - conservarea de potential economic în produse

Informatiile financiare privind platile, rezultatele financiare si încasarile

Concordanta economica si tehnica a structurii de productie Costuri de exploatare, medii si marginale Preturi de vânzare, de echilibru Profit brut, net; Rentabilitatea economica, financiara Decizii financiare privind productia Planul de afaceri



Pentru economistul financiar , realizarea functiei autorizarea

repartitiei presupune, în primul rând, asa cum am prezentat si în capitolele precedente, cunoasterea tipurilor de activitati economice care se încadreaza în procesul de PRODUCTIE din întreprindere.

În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta aceste activitati, ce factori le determina structura si amploarea si ce efecte au asupra functionarii viitoare a firmei pentru a putea, apoi, stabili implicatiile financiare ale acestor activitati.

Numai dupa îndeplinirea acestor conditii, economistul financiar poate autoriza repartitia financiara pentru procesul de productie, trecând, apoi, la exercitarea celorlalte functii financiare si motivationale (manageriale) legate de acest proces complex.

Sa parcurgem împreuna exercitarea acestei functii financiare în legatura cu activit atile tip productie.

14.1 Procesul de productie

Structura economica a întreprinderii, formata dupa complexul si

costisitorul proces de consum, este "încarcata" cu valoare (potential) si asteapta începerea procesului de transformare-conservare, specific productiei. Asa cum am precizat în capitolul 1, conform teoriei valorii bazate pe entropie joasa, procesul de productie presupune “scoaterea” potentialului conservat în elementele structurii economice si transformarea-conservarea lui în produs, cu pierderile specifice unei transformari de natura entropica.

A. Comportamentul structurii economice în procesul de productie

- Mijloacele fixe presteaza servicii de transformare fizica, de

transport, de depozitare, masurare etc.;

Daca, în starea de consum, fiecare element acumula potential prin activitati specifice (de investitii, aprovizionare, scolarizare, cercetare, refacerea mediului etc.), procesul de productie presupune o transformare de tipul cedare de valoare (potential) pentru a fi conservata în produse.

Capacitatea de a face servicii, formata prin procesul de consum, este pusa în exploatare:

Productia - un proces de transformare - conservare


- Mijloacele circulante pun la dispozitia transformarii însasi substanta din care sunt formate sau numai unele însusiri;

- Personalul aduce servicii de transformare fizica si de conducere a proceselor;

- Fondul de informatii contribuie cu servicii ca tehnologie, proiecte, organizare, studii de conjunctura, informatia de produs etc.;

- Mediul înconjurator aduce substanta, energie si informatie.

Procesul de productie beneficiaza direct si indirect de servicii din

partea întregului mediu, precum si de servicii ale societatii umane, în general.

Conform teoriei valorii bazate pe entropie joasa, transformarea si conservarea specifice productiei au loc cu pierderi, conservarea utila de potential (valoare) fiind mai mica decât intrarile în procesul respectiv:

Relatia 14.1

Pep = X x a

unde: Pep = potentialul conservat în produs;

X = potentialul intrat în procesul de productie; a = coeficientul de transformare si conservare utila (a < 1).

Pentru managerul firmei (dar si pentru serviciul financiar) prezinta

un interes deosebit cunoasterea modului în care valoarea tip servicii, conservata în structura economica, se poate utiliza în timp.

În multe cazuri aceasta valoare se pierde în mediul înconjurator daca purtatorul sau nu este utilizat corect, intensiv si eficient în procesul de productie. Fenomene ca uzura morala, actiunea distructiva a unor fenomene naturale, indisciplina în munca, fenomene sociale ca somajul etc. fac ca parte din potentialul tip serviciu, cu care structura intra în productie, sa se piarda în mediu, alaturi de pierderile entropice obiective.

Riscul nu se opreste aici. El continua sa ameninte conservarea utila de valoare, daca aceasta conservare se face în produse respinse de piata sau la un nivel valoric superior pretului de echilibru (vezi figura nr. 14.1).

Riscurile utilizarii valorii tip servicii

Gama de servicii consumate de procesul de productie


Figura nr. 14.1

B. Activitati economice

Procesul de productie presupune realizarea în întreprindere si în

afara sa a unei game de activitati: 1. Activitatea de transformare - conservare tip productie;

2. Activitatea de conducere (managem ent);

3. Activitatea de aprovizionare si desfacere (marketing).

Toate aceste activitati îsi aduc contributia la definitivarea conservarii de valoare în produse si la recunoasterea de catre piata (consumatori) a potentialului economic cuprins în rezultatele productiei.

Activitatile economice precizate mai sus solicita, în scopul desfasurarii lor, repartitia financiara de tipul II (vezi capitolul 6) si adoptarea de decizii financiare adecvate.


Prefigurarea fenomenului repartitiei financiare privind procesul de productie presupune determinarea întregii game de informatii financiare prin modele specifice activitatii financiare (vezi capitolul 6).

Fenomenul financiar previzionat trece, în mod obligatoriu, prin mai multe etape de simulare, pentru a se ajunge la un nivel acceptabil din punctul de vedere al exigentelor financiare si al indicatorilor de eficienta economica.

Activitati specifice procesului de productie


14.2 Proiectarea financiara a activitatilor de productie

Având în vedere importanta acestor activitati, totalitatea datelor ce

le caracterizeaza din punct de vedere cantitativ si calitativ sunt supuse analizei informationale de catre serviciul financiar al firmei. În urma acestei analize se obtin informatiile financiare specifice productiei: - ym = informatii financiare metodologice; - yp = plati financiare pentru potentialul atras în procesul de productie; - yi = încasari, ca expresie baneasca a valorii recunoscute de piata

pentru rezultatele productiei.

Aceste informatii sunt utilizate în proiectarea financiara a deciziilor de repartitie financiara care precede productia.


Determinarea informatiilor cantitative este precedata, ca si în cazul procesului de consum, de stabilirea cadrului metodologic si legislativ care reglementeaza alimentarea cu valoare a productiei si valorificarea pe piata a produselor.

În acest scop sunt consultate legile financiare, legile care reglementeaza managementul firmei si contactele sale cu piata, studiile tehnice, tehnologice si organizatorice privind productia, stiinta economica privind cererea si oferta, costurile si preturile, circulatia monetara si banii etc.

Informatiile financiare ym aduc muncii financiare cadrul juridic, dar si metodologic , pentru repartizarea eficienta de valoare în productie, pentru calcularea si interpretarea costului si preturilor, pentru stabilirea indicatorilor de eficienta si, în final, pentru adoptarea de decizii financiar - monetare privind activitatile economice specifice productiei.

B. Platile financiare yp

Prin aceste informatii, serviciul financiar determina platile imediate pentru potentialul cedat de structura economica (ypc, costul sau cheltuielile aferente veniturilor), precum si platile ulterioare din rezultatele financiare pentru elementele structurii, dar si pentru societate si mediul înconjurator, în general (ypr).

Informatiile financiare specifice productiei

Sursele de date pentru informatiile tip ym


Pentru a determina platile corespunzatoare costului, trebuie avut în vedere mecanismul concret de transfer de valoare din structura economica în produs. În general, serviciile structurii presupun o contributie directa la obtinerea de valoare prin cedare de energie (personalul, mediul), de substanta (mijloacele fixe si circulante, mediul), de informatie (fondul de informatii, mediul, societatea, personalul), precum si o contributie indirecta, a unui element prin intermediul celorlalte.

Astfel, scoaterea de potential din mijloacele fixe este posibila numai prin utilizarea unei cantitati de energie dar si de informatie tehnica cedate de elementele active circulante, personal, informatii, ca o contributie indirecta a acestor elemente la obtinerea de valoare.

Având în vedere acest model (vezi figura nr. 14.2), platile pentru cedarea de potential (valoare) se clasifica în:

1. Plati pentru contributia directa (sau cheltuieli de participare directa);

2. Plati pentru contributia indirecta (cheltuieli pentru scoaterea de valoare sau de punere în functiune a elementelor structurii economice).

Figura nr. 14.2

Un alt principiu de care trebuie tinut cont se refera la faptul ca o

parte din contributia cu potential la procesul de productie nu presupune o plata imediata (deci nu se transforma în costuri), ci alimenteaza rezultatele financiare (profitul). Conform teoriei valorii bazate pe entropia joasa, aceasta contributie apartine mediului înconjurator, care furnizeaza entropie negativa (joasa), iar în unele cazuri, si randamentului de utilizare a serviciilor structurii economice (vezi Cadrul 14.1).

Costul - contributie cu valoare

Modelul contributiei cu valoare tip servicii

Contributia la obtinerea profitului


Aceasta grupare a platilor (cheltuielilor) permite serviciului financiar o analiza crit ica si o corectare a intrarilor de potential în sfera de productie.

Astfel, se impun doua categorii de concordante între necesitatile reale ale procesului de productie si intrarile de potential: Concordanta valorica (CV) între pretul serviciului propus întreprinderii în conditii de monopol, specula, inflatie (P1) si pretul real, de echilibru (Pe). O situatie normala se înregistreaza în cazul în care CV = 1; atunci când CV>1, cheltuielile de productie cresc, reducând efectele financiare favorabile (vezi figura nr. 14.3).

Cadrul 14.1

Mijloacele fixe: - platile (1) sunt reprezentate de amortizare; - platile (2) se refera la cheltuielile cu energia de punere în functiune, reparatii,

întretinere etc. Mijloacele circulante: - platile (1) pentru materiile prime, materialele intrate direct în substanta produselor; - platile (2) pentru transport, depozitare, conditionare, asigurare etc. Personalul firmei: - platile (1) pentru munca efectiva în procesele efectorii si de conducere; - platile (2) pentru stimulare suplimentara, asigurare, perfectionare etc. Fondul de informatii: - platile (1) pentru amortizarea activelor necorporale; - platile (2) pentru protectia, asigurarea, multiplicarea informatiilor. Mediul: - platile (1) sunt la un nivel redus fata de contributia sa directa cu entropie joasa si se

refera la platile facute cu refacerea mediului; - platile (2) sunt pentru protejarea mediului, atragerea de substanta, energie si

informatii direct din mediu. Societatea: - platile (1) pentru servicii date întreprinderii de societate (informatii, personal

calificat, protectie etc.); - platile (2) pentru functionarea de ansamblu a societatii.

Concordanta tehnica (CT) între capacitatea efectiva de a presta servicii a elementelor structurii economice si nevoia de servicii a procesului de productie. Pentru costuri si rezultate, nivelul cel mai bun se obtine când CT = 1. Scaderea sub 1, dar si depasirea unitatii duc la cresterea costului si reducerea profitului (vezi figura nr. 14.3).

Cele doua categorii de concordante


Concordanta tehnica poate fi nerealizata înca din faza de investitie, daca se introduc în structura economica elemente cu capacitate de servicii neadecvata (mai mare sau mai mica decât cea prevazuta în proiect).

Dar aceasta concordanta se modifica si pe parcursul exploatarii. Ea devine subunitara, prin uzura fizica si morala a structurii economice si supraunitara, prin reducerea cererii de produse si utilizarea insuficienta a capacitatii firmei.

Pe baza acestor analize, serviciul financiar va exercita influenta sa de corectare, atât asupra concordantei valorice (neavizând cumpararea de potential la preturi exagerate), cât si asupra concordantei tehnice (neavizând proiectele de executie necorespunzatoare).

Figura nr. 14.3

Informatia ypc

În urma acestor actiuni, informatia ypc, (plati corespunzatoare

costului), determinata pe baza de însumare de cheltuieli (plati) pentru contributia elementelor structurii economice cu potential, devine:

Relatia 14.2

ypc = Dc – Df

unde: Dc = devizul de calcul al costului; Df = corecturile impuse de serviciul financiar.

De la neconcordanta la corectare

Concordanta tehnica


Calcularea devizului costului este atributia altor servicii decât cel financiar si se studiaza la alte discipline, rolul nostru fiind de a prelua critic informatiile respective în sensul relatiei (14.2).

În decizia privind productia, informatia ycp are mai multe componente: - cheltuieli aferente veniturilor din activitatea de baza;

- cheltuieli aferente veniturilor din alte activitati;

- cheltuieli suportate direct din venituri (din profitul brut).

Serviciul financiar este interesat si de alte clasificari ale platilor

pentru cedarea de valoare. Astfel, se urmareste clasificarea cheltuielilor în cheltuieli fixe si cheltuieli variabile. Aceasta clasificare ajuta la fundamentarea informatiilor ypr si yip.

Informatia ypr

Informatia ypr, plati din rezultatele financiare, reda dimensiunea câstigului obtinut din procesul de transformare-conservare al productiei. Aceasta informatie se consemneaza în decizia financiara sub forma de plati financiare, fie catre propria structura economica aflata în starea de consum (pentru dezvoltare), fie catre procesele din societate si mediu.

Calculul efectiv al informatiei ypr se realizeaza pe baza relatiei: Relatia 14.3

ypr = yip – ypc

unde: yip = încasari (venituri) totale din activitatea de baza si alte activitati; ypc = cheltuieli aferente veniturilor din activitatea de baza si alte

activitati.

În întreprindere, informatia ypr se structureaza în:

1. Profit;

2. Accize, taxa pe valoarea adaugata.

Componentele informatiei de tipul ycp

Rezultatele financiare ca plati viitoare


C. Veniturile încasate yi

Pentru firma, informatiile yi (încasari) reprezinta o confirmare, din

partea pietei, dar si a societatii, ca potentialul economic conservat în produse este recunoscut pentru cumparare de catre consumatori.

Pe masura ce economia înainteaza spre legile pietei, preturile de vânzare se stabilesc, în marea lor majoritate, pe baza negocierilor cu clientii, în calitatea lor de consumatori (figura nr. 14.6):

În conformitate cu teoria valorii-entropie, informatia, yip, încasari corespunzatoare Productiei marfa (PM) sau Productiei exercitiului, este dependenta de raportul dintre oferta (potential economic, tip produs Pep) si cerere (potentialul economic posibil de scos de catre consumatori din produse si conservat în capacitatea lor de a face servicii Pes).

În faza de realizare a deciziei se înregistreaza si efectul entropic al folosirii serviciilor "scoase" din produse într-un viitor proces de productie. Acest lucru determina capacitatea efectiva de plata a consumatorului catre furnizorul de produse sub forma indicatorului Productie marfa vânduta si încasata (PMVÎ) sau Productie vânduta. Datorita blocajului financiar, în multe cazuri, între (PM) si (PMVÎ) exista o diferenta mare, producatorul nereusind sa-si recupereze încasarile negociate prin contract.

Figura nr. 14.4

Preturile - rezultatul negocierilor

Indicatorii pro-ductiei interpre-tati prin valoa -rea entropica


În mod normal, excluzând preturile de monopol si cele

subventionate, pretul de vânzare apare pe piata ca rezultat al echilibrului dintre cerere si oferta (vezi figura nr. 14.7):

Figura nr. 14.7

Pretul de echilibru (Pe), pentru cantitatea de produse de echilibru (Qe), corespunde momentului de echilibrare între cerere si oferta. Acest pret, stabilit pe baza teoriei valorii marginale, are în vedere prognoza consumatorului privind potentialul posibil de scos din produse.

Dar, în teoria valorii-entropie, acest nivel nu este marimea finala a valorii. Aceasta marime depinde de nivelul reconservat într-un urmator proces de productie sau de consum (nivelul C1). Daca acest lucru nu are loc la nivelul (C), recunoscut initial de consumator, atunci echilibrul pe piata se reajusteaza în sens Walras (pretul se modifica, devine Pe1 - în figura nr. 14.7, cantitatea Qe ramânând constanta).

Acest nou pret reprezinta platile efectiv încasate de producator (PMVÎ) si depinde atât de consumarea efectiva a produselor (influentata de calitatea produselor si de randamentul procesului de consum), cât si de utilizarea reala a capacitatii consumatorului de a-si valorifica mai

Reinterpretarea pretului de echilibru

Echilibrare în sens Walras


departe potentialul scos din produsele cumparate si consumate (vezi exemplul 14.3).

Exemplul 14.3 Discrepanta PM si PMVÎ

O firma îsi determina urmatoarele informatii privind încasarile (yip ------> PM): - venituri totale din exploatare 20.334 mii lei - venituri financiare 2.438 mii lei - venituri exceptionale 40 mii lei Total yip 22.812 mii lei Veniturile efectiv încasate

pe aceeasi perioada sunt de 15.341 mii lei ∆ (PM - PMVÎ) 7.471 mii lei

sau 33%. În cazul în care blocajul încasarilor nu se rezolva, este clar ca

încasarile efective de 15.341 mii lei vor fi noul pret de echilibru (Pe1) pentru produsele vândute. Firma va trebui sa-si diminueze cheltuielile de exploatare, financiare si exceptionale la noul nivel sau va trebui sa consume din capital diferenta neacoperita din încasari.

Informatia yip are variantele: 1. Venituri din exploatare; 2. Venituri exceptionale; 3. Venituri din provizioanele constituite anterior.

În practica unor întreprinderi, în special regii autonome, apar si venituri de tipul yin, provenite din subventii de exploatare. Subventiile prognozate rezulta din comparatia cheltuielilor, ypc (mai mari), cu veniturile din exploatare, yip (mai mici):

Relatia 14.5

yin = ypc - yip

Din relatii valutare, plasamente de titluri, dobânzi etc. provin

veniturile financiare de tipul yin. Calculul lor este dependent de tipul de

Variantele informatiei privind încasarile


venit în parte, de la calculul dividendelor si dobânzilor de încasat, la prognoza modificarilor de curs favorabile firmei.

D. Indicatorii de eficienta ye

Adoptarea deciziei de productie de catre conducerea firmei si a

deciziei de repartitie financiara catre procesul de productie sunt conditionate de nivelul indicatorilor financiari de eficienta, indicatori generalizati sub denumirea de rentabilitate (vezi Cadrul 14.2).

Cadrul 14.2

În sensul teoriei valorii entropice, rentabilitatea reda eficienta procesului de transformare -

conservare al productiei, fiind o expresie a comparatiei între potentialul atras fara o plata imediata si conservat în produs, pe de o parte, si platile imediate facute spre elementele structurii economice, sub forma cheltuielilor incluse în cost.

Deci, în conditiile în care procesul de productie este entropic (vezi

figura nr. 14.1), iesirile utile fiind mai mici decât intrarile, totusi potentialul introdus în produse (si apoi recunoscut de piata) poate fi mai mare decât platile (cheltuielile) pentru serviciile intrate! Dar nu în toate cazurile!

Ca orice activitate umana, si productia trebuie sa traverseze motivarea de tip axiologic, de evaluare prin raportul efect / efort . În legatura cu productia, aceste categorii au urmatorul continut: Efect: 1. Profitul brut;

2. Profitul net; Efort:

1. Cheltuielile aferente activitatilor de productie (costul);

2. Capitalul social, propriu si permanent;

3. Activele fixe si circulante.

Motivare de tip axiologic pentru procesul de productie

Conditionarea deciziei de productie de eficienta

Corelatia efect / efort în procesul de productie


Folosind exemplul 14.4, vom prezenta cei mai utilizati indicatori financiari ai eficientei (rentabilitatii) procesului de productie.

Exemplul 14.4

Societatea Comerciala "Romprod" S.A. prognozeaza urmatorii indicatori privind activitatea: - Capital soc ial 1.500 mil. lei - Capital propriu 1.600 mil. lei - Capital permanent 1.650 mil. lei - Venituri din exploatare 3.500 mil. lei - Cheltuieli pentru exploatare 2.900 mil. lei - Rezultatul din exploatare 600 mil. lei - Active fixe si circulante 1.800 mil. lei - Impozit pe profit 270 mil. lei

1. Rata rentabilitatii economice este definita ca raport de eficienta

între profitul brut (rezultatele din exploatare), Pb, si capitalul permanent (Cp) :

Re = (Pb / Cp) x 100 = (600 mil. / 1.650 mil.) x 100 = 36%.

Deci, prin profitul brut se acopera 36% din efortul financiar facut pentru formarea capitalului permanent al firmei. 2. Rata rentabilitatii financiare are în vedere ca efect profitul net,

(Pn), iar ca efort capitalul propriu (Cpr): Rf = (Pn / Cpr) x 100 = (330 mil. / 1.600 mil.) x 100 = 21%.

Acest indicator este mai aproape de eficienta reala, profitul net fiind în mai mare masura al firmei, iar capitalul propriu este efortul real al proprietarilor. 3. Rentabilitatea resurselor consumate are în vedere partea din

imobilizar ile financiare, proprii si împrumutate, care au trecut pe costuri, (Σ Qc), ca efort, si profitul net (Pn):

Re = (Pn / Σ Qc) x 100 = (330 mil. / 2.900 mil.) x 100 = 11%.


4. Rata rentabilitatii veniturilor are în vedere cifra de afaceri a întreprinderii (la pret vânzare - T.V.A.), ca efort, si profitul brut, ca efect:

Rv = (Pb / CA) x 100 = (600 mil. / 3.500 mil.) x 100 = 17%.

Indicatorii (3) si (4) sunt legati direct de procesul de productie, reflectând efectiv procesul de transformare-conservare de potentia l în produse.

În practica se mai pot calcula si rate referitoare la rentabilitatea capitalului social (Pn/Cs), rentabilitatea activelor (Pb/Active fixe + + active circulante) etc.

Pentru caracterizarea eficientei activitatii de productie, se pot calcula si indicatorii de efort la 1 leu profit (Ref) :

Ref = (S Qc / Pn) = 2.900 mil. / 330 mil. = 8,79 lei / 1 leu profit net si rata veniturilor la 1 leu profit brut (Rev) :

Rev = (CA / Pb) = 3.500 mil. / 600 mil. = 5,83 lei venit / 1 leu profit

Semnificatia acestor indicatori devine operanta prin comparatia cu indicatorii similari obtinuti de firma în anii precedenti, cu cei obtinuti de firme concurente sau cu rata dobânzii de pe piata de capital.

O alta comparatie ce se impune tot mai mult este comparatia între rentabilitatea prognozata (în special rentabilitatea capitalului social) si promisiunile facute sau solicitarile proprietarilor în privinta dividendelor. Rentabilitatea capitalului social trebuie sa asigure plata dividendelor la cota ceruta de proprietari sau promisa de firma pentru cumparatorii de actiuni.



Realizarea procesului de productie presupune o fundamentare din

punct de vedere financiar sub forma adoptarii de decizii financiare care sa aduca valoarea spre productie si sa valorifice optim pe piata produsele obtinute.

Comparatia între rezultate si promisiuni


Serviciul financiar al întreprinderii va înfaptui aceasta functie prin fundamentarea, adoptarea si, apoi, realizarea de decizii financiare specifice procesului de productie.

14.3 Deciziile financiare privind productia

Informatiile financiare privind veniturile (încasarile), yi,

informatiile financiare privind platile (cheltuielile si rezultatele financiare), yp, conditionate de nivelul optim al eficientei, ye, se reunesc în decizia financiara privind productia. Aceasta decizie cuprinde trei sub-decizii: decizia de exploatare, decizia veniturilor si cheltuielilor financiare, decizia veniturilor si cheltuielilor exceptionale: I. Decizia de exploatare

VENITURI (yi) CHELTUIELI-PLATI (yp) 1. Venituri din exploatare 1. Cheltuieli pentru exploatare

2. Rezultate din exploatare - profit (+) - pierdere (-)

Total yi Total yp

II. Decizia veniturilor si cheltuielilor financiare

VENITURI (yi) CHELTUIELI (yp) 1. Venituri financiare 1. Cheltuieli financiare

2. Rezultate - profit (+) - pierdere (-)

Total yi Total yp

III. Decizia veniturilor si cheltuielilor exceptionale

VENITURI (yi) CHELTUIELI-PLATI (yp) 1. Venituri exceptionale 1. Cheltuieli exceptionale

2. Rezultate - profit (+) - pierdere (-)

Total yi Total yp

Balansarea platilor cu încasarile


Aceste decizii (I, II, III) sunt cuprinse în prima parte a bugetului general al firmei, ca Decizie financiar-monetara privind procesul de productie.

În faza de realizare, deciziile I, II, III devin, prin completarea cu date efective, referitoare la productia livrata, indicatorul productie marfa vânduta si încasata:

IV. Decizia PMVÎ VENITURI (yi) CHELTUIELI-PLATI (yp)

1. Venituri încasate 1. Cheltuieli aferente veniturilor încasate 2. Rezultatul perioadei - profit (+) - pierdere (-)

Total yi Total yp

14.4 Alte decizii financiare privind activitatile legate de productie

În practica financiara din alte tari, bugetul exploatarii (productiei) este structurat pe bugete legate de centre de decizie sau centre de profit.

Astfel, în Franta, bugetul exploatarii cuprinde: I. Bugetul activitatii de vânzare II. Bugetul productiei III. Bugetul aprovizionarii IV. Bugetul activitatii de administrare V. Bugetul cheltuielilor si veniturilor financiare

Asamblarea lor în decizia financiara a procesului general de productie se face prin intermediul bugetului vânzarilor, acestei activitati revenindu-i rolul de a consemna încasarile totale corespunzatoare cifrei de afaceri (C.A.). Restul bugetelor, cu exceptia bugetului corespunzator veniturilor si cheltuielilor financiare, consemneaza doar nivelul cheltuielilor, acestea fiind acoperite din diferenta: C.A. - cheltuieli de desfacere si promovare a vânzarilor (vezi figura nr. 14.9).

Figura nr. 14.9

Structura bugetelor destinate productiei

BUGETUL VÂNZARILOR


O astfel de abordare favorizeaza conducerea activitatilor respective prin metoda si exigenta bugetelor si corespunde mai bine înclinatiilor comerciale ale unei firme ce actioneaza în conditiile economiei de piata.

PLANUL DE AFACERI

O decizie financiara specifica întreprinderilor mici si mijlocii, aflate în faza de înfiintare sau de dezvoltare, se refera la Planul de afaceri. Acest plan cuprinde: A. Prezentarea generala:

1. Prezentarea agentului economic; 2. Prezentarea afacerii.

B. Analiza pietei: 1. Prezentarea produsului nou; 2. Prezentarea segmentului de piata; 3. Redarea strategiei de comercializare.

C. Organizarea activitatii economice: 1. Prezentarea conditiilor de lucru/organizare; suprafete productive;

echipamente; materiale; 2. Conducerea firmei; 3. Personalul

D. Bonitatea firmei: 1. Situatia financiara curenta; 2. Proiectarea financiara prin Bilant contabil previzio nat, prin Cont

de profit s i pierderi previzionat si prin Fluxul de lichiditate previzionat (cash-flow), precum si Riscurile posibile ce pot influenta rezultatele viitoare.

Pe baza prevederilor de mai sus, se accepta sau nu decizia de repartitie financiara refer itoare, pe de o parte, la activitatile de investitii (formarea firmei) si, pe de alta parte, la activitatea economica de productie (comercializare).

I. Decizia de finantare respecta procedeele de proiectare specifice investitiilor (vezi capitolul 8) având în vedere:

- necesarul de fonduri pentru teren, spatii, dotari cu utilaje (ycp) = 45 mil. lei;

- surse de finantare proprii, yvp (20 mil. lei) si credite (25 mil. lei), yvn;

- indicatori de eficienta: termen de recuperare, rata interna de rentabilitate, valoarea neta actualizata.

Decizie specifica firmelor mici si mijlocii

Decizia de finantare a dezvoltarii


yv yp 1. Surse proprii 20 mil. 2. Credite 25 mil.

1. Valoarea investitiei 45 mil.

Total 45 mil. 45 mil.

II. Decizia financiara a productiei. Aceasta decizie se apropie de structura bugetului exploatarii structurii de productie. Va cuprinde informatiile, yip, venituri din vânzari pe trimestre si anual, informatiile privind cheltuielile de exploatare si profit, yp, precum si indicatorii de eficienta, ye (rata rentabilitatii, punctul critic al rentabilitatii, indicatorii de lichiditate, rata de acoperire a dobânzilor).

yi si yp Tr. I Tr. II 1. Venituri din vânzari 2. Costuri de productie 3. Profit brut 4. Impozit pe profit 5. Profit net 6. Dividende platite 7. Profit nerepartizat 8. Dobânzi scadente 9. Profit disponibil 10. Profit disponibil cumulat

30.000 20.000 10.000 4.500 5.500 2.000 3.500 1.100 2.400 2.400

35.000 23.000 12.000 5.400 6.600 2.500 4.100 1.400 2.700 5.100

Partea financiara a planului de afaceri mai cuprinde Fluxul de

numerar previzionat, Bilantul previzionat etc.





În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind procesul de productie sunt aplicate procedee diverse de alocare de fonduri în functie de specificul firmei si al elementelor sale constitutive, de cerintele pietei etc.

Decizia financiara pentru productie


FUNCTIA MOTIVATIONALA: REDAREA PERFORMANTELOR POSIBILE Alocarea corecta de valoare pentru procesul de productie are o mare

influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei.

De aceea, activitatea financiara este obligata sa realizeze acest lucru în concordanta cu exigentele repartitiei financiare, cu comportamentul elementelor din structura firmei, cu interesele dezvoltarii întreprinderii si, în mod deosebit, cu nivelul indicatorilor de eficienta.

Utilitatea financiara a indicatorilor de eficienta, ye, consta în fundamentarea interventiei de corectare a procesului de productie, în sensul încadrarii transformarii - conservarii de potential economic în produse, în limitele unei eficiente normale, corespunzatoare pietei si solicitarii proprietarilor.

Directiile de actiune vizeaza atât restrângerea platilor imediate pentru servicii (ypc) si îmbunatatirea indicatorului de transformare - conservare (a), cât si aducerea deciziei de productie (Cifra de afaceri, C.A.) cât mai aproape de capacitatea de producti e proiectata sau maxim posibila (vezi figura nr. 14.8).

Daca nivelul informatiilor ye corespunde acestei exigente, serviciul financiar trece la adoptarea si realizarea de decizii financiar - monetare privind productia.

Figura nr. 14. 8

Efectul de crestere a eficientei (efectul de levier)

Pentru a influenta în mod favorabil nivelul eficientei economice (în special prin sporirea profitului), managerul firmei, la sugestia serviciului financiar, trebuie sa întreprinda masuri de ordin tehnic, economic, social etc. Aceste masuri pot avea ca efect o accelerare a

Directii de interventie pentru corectare

Accelerarea functiei rezultatelor financiare


functiei rezultatelor financiare, comportându-se ca o veritabila pârghie (levier) de sporire a profitului.

În practica economica, se cunosc mai multe directii de actiune cu efect de levier: • cresterea productiei; • sporirea dotarii cu active fixe (cresterea gradului de tehnicitate); • reducerea cheltuielilor variabile si fixe.

1. Cresterea volumului productiei (Q) se manifesta ca un factor de crestere liniara dar si accelerata a profitului (prin actiunea asupra nivelului cheltuielilor fixe pe unitatea de produs). Pentru a reda factorul de accelerare a functiei profitului, pornim de la relatia tip functie:

Relatia 14.6

Pr = f { Q [ P - ( V + F/Q)] }

unde: Pr reprezinta profitul total al firmei; Q = cantitatea previzionata; P = pretul de vânzare unitar previzionat; V = cheltuielile variabile pe produs; F = cheltuielile fixe pe total firma.

Daca paranteza mare din relatia (14.6) reprezinta profitul pe unitatea de produs (notat cu p), atunci factorul care accelereaza functia profitului se determina prin derivarea functiei respective:

Relatia 14.7

Pr’ = [(Q + h)p - Qp] / h = hp/h = p unde:

Pr’ reprezinta derivata întâi a functiei profitului, Pr = f (Qp); h = cresterea productiei fata de o cantitate data, Q; p = profitul pe unitatea de produs.

Din relatia (14.7) rezulta ca factorul de accelerare este reprezentat

de profitul pe produs, determinat, la rândul sau, si de cresterea cantitatii de produse fabricate (vezi exemplul 14.5.)

Exemplul 14.5

O firma produce 100.000 bucati din produsul A; ea previzioneaza sa vânda aceste produse cu 2 mii lei (P), cu un cost reprezentat de 1,2 mii lei pe produs, cheltuieli variabile (V) si 40.000 mii lei, cheltuieli fixe totale (F). Cercetând piata, firma considera ca poate mari productia la 120.000 buc. (Q + h).

Actiuni cu efect de levier


Profitul posibil la nivelul productiei de 100.000 buc. (Q) este: Pr0 = 100.000 [2 - (1,2 + 40.000/100.000)] = 100 000 [2 - 1,6] =

= 40.000 mii lei

Profitul previzionat în cazul cresterii productiei la 120.000 buc. va fi: Prn = 120.000 [ 2 - (1,2 + 40.000 / 120.000)] = 120.000 [ 2 - 1,5] =

= 60.000 mii lei.

Din aceasta suma, cresterea reprezinta 20.000 mii lei si se datoreaza: Cresterii productiei = 20.000 buc. x 0,40 profit/buc = 8.000 mii lei; Reducerii cheltuielilor fixe pe produs = 120.000 buc x (0,4 - 0,3) =

= 12.000 mii lei.

2. Cresterea dotarii cu active fixe. Dotarea suplimentara cu mijloace fixe de înalta tehnicitate determina efecte economice cu urmari directe si indirecte asupra rezultatelor financiare ale firmei. Astfel, prin dotarea suplimentara cu active fixe se maresc cheltuielile fixe (amortizare) si, în mod logic, se reduc cheltuielile variabile (salarii).

Daca recurgem la datele din Exemplul (14.5), coeficientul de crestere (levier) va avea în vedere o crestere a cheltuielilor fixe (F) de la 40.000 mii lei la 50.000 mii lei si o reducere a cheltuielilor variabile pe produs de la 1,2 mii lei la 1,1 mii lei.

Relatia 14.8

Cl = Q (P - V ) / [Q (P - V) - F ]

Coeficientul de levier (Cl) datorat dotarii suplimentare cu active fixe se modifica de la cel actual:

Cl0 = 100 000 (2 - 1,2) / [100 000 ( 2 - 1,2) - 40 000] = 2,00 la cel posibil:

Cln = 100 000 (2 - 1,1) / [ 100 000 ( 2 - 1,1 ) - 50 000] = 2,25 3. Reducerea cheltuielilor. Masurile directe de reducere a

cheltuielilor cuprinse în cost, fixe si variabile, au cele mai importante efecte de accelerare a functiei profitului, efectul de levier fiind evident.

Folosind tot relatia (14.6), putem determina modificarea functiei profitului datorata scaderii cheltuielilor variabile (la 1,0) si a celor fixe (la 35 000 mii lei) :

Prm = 100.000 [ 2 - ( 1,0 + 35.000/100.000] = 65.000 mii lei cresterea fata de situatia de plecare (Pr = 40.000) fiind de

15.000 mii lei.




pentru conducerea întregului proces de productie. Managerul firmei intra, aproape permanent, în conflict cu piata, cu personalul firmei, cu proprietarii, în legatura cu satisfacerea intereselor acestora si chiar în legatura cu starea generala a firmei.

În vederea realizarii functiei motivationale respective, managementul financiar asigura utilizarea corespunzatoare a fondurilor financiare si transferul real de valoare în produsele obtinute.

Adoptarea deciziei financiar-monetare privind procesul de productie ridica problema corelatiei dintre platile prognozate sau efectiv realizate si transferul de potential economic din elementele structurii întreprinderii catre produs, pe de o parte, si dintre aceste plati si recunoasterea nivelului valorii din produse de catre piata, pe de alta parte.

Prima corelatie pune în discutie exigenta repartitiei financiare în legatura cu potentialul economic (valoare) transferat, prin procesul de productie, spre produs. Astfel, conform teoriei valorii bazate pe entropie joasa (vezi Relatia 1.1. din capitolul 1), intrarea de potential în productie se face sub formele: Pes, Pn, Ps, Pedr.

Potentialul economic tip servicii, Pes, este scos de repartitie din elementele structurii economice si conservat în produs; pentru acest potential, serviciul financiar face plati cuprinse în cost, la nivelul ypc. Pentru a nu afecta pretul si etalonul monetar , trebuie ca între potentialul economic scos din structura firmei si platile facute catre aceste elemente (sub forma de salarii, amortizare, cheltuieli materiale etc.) sa se realizeze o egalitate.

Pentru a realiza egalitatea Pes = ypc, serviciul financiar trebuie sa pledeze pentru o repartitie bazata pe principiile specifice unei activitati economice eficiente: cresterea salariilor se permite numai pe baza cresterii productivitatii muncii; amortizarea trebuie corelata cu gradul de utilizare a mijloacelor de productie; cheltuielile mate riale se fac în limita anumitor consumuri specifice optime etc.

Daca Pes > ypc, atunci o parte din potentialul cedat produsului se transforma în rezultate financiare, ypr; în schimb, atunci când Pes < ypc, are loc o redistribuire de potential economic de tip rezultate financiare spre cheltuieli cu salarii, amortizare, materiale etc.

Potentialul natural, Pn si potentialul social, Ps, cuprinse în formula de intrare spre procesul de productie, se refera la atragerile directe, fara plata, sub forma de energie, lumina, minerale (în cazul Pn) si sub forma de servicii neplatite de la societate (calificarea personalului, cultura, protectie, informatii etc.).

Corelatia pret / transfer efectiv de potential

Respectarea principiilor repartitiei

Corelatia plati / potential economic transferat

Corelatia potential atras / plati financiare viitoare


O parte importanta din aceste tipuri de potential a intrat în continutul valoric al structurii de productie prin intermediul procesului de consum anterior productiei si se afla în continutul potentialului Pes. În cazul acestor surse de potential, serviciul financiar trebuie sa realizeze o corelatie între potentialul atras, direct si indirect si platile viitoar e ce se vor face din rezultatele financiare catre mediu si societate, Pem,s, urmarindu-se o apropiere a platilor de aportul mediului si al societatii la procesul de productie din firma respectiva.

În conditiile respectarii principiilor dezvoltarii durabile, firma poate avea ca intrare în procesul de productie si potentialul economic recuperat din deseuri, din valoarea reziduala a activelor, Pedr. Serviciul financiar va avea grija ca nivelul acestui potential sa fie corect valorificat, urmarind veniturile din valorificarea deseurilor si nivelul cheltuielilor de casare, dezmembrare etc.

Daca corelatia plati – valoare transferata se realizeaza corect, atunci partea de plati a deciziei privind procesul de productie va avea un nivel acceptabil si o structura corecta si favorabila rezultatelor financiare:

Relatia 14. 9

ypc + ypr = Pe s + Pn + Ps + Pedr; ypr >/= (Pn + Ps + Pedr)

Cealalta corelatie, între potentialul introdus în produse si valoarea

recunoscuta de piata (încasarile yi), pune, de asemenea, probleme serviciului financiar. În primul rând, trebuie ca nivelul platilor, yp, sa fie recunoscut de piata sub forma încasarilor din valorificarea productiei, yip. În caz ca nu se realizeaza acest lucru, firma va solicita subventionarea produselor sale, din fonduri financiare din afara întreprinderii sau îsi va reduce substantial nivelul rezultatelor financiare, acestea putând deveni negative (pierderi), afectând capitalul propriu.

Încasarile din valorificarea productiei (yip) corespund componentelor partii drepte a relatiei (1.1, din capitolul 1). Aceste încasari, la nivelul potentialului economic tip produs, Pep, corespund cu destinatiile sale viitoare pe care i le dau procesul de consum si cel de productie ce urmeaza:

Relatia 14.10

yip = Per + Pem,s + Dr + Dnr

unde: Per reprezinta nivelul valorii reale a produsului, sub forma capacitatii de

plata reusita de cumparatorul produsului respectiv prin valorificarea serviciilor scoase ca urmare a consumarii acestui produs si valorificarii serviciilor în cauza într-un proces de productie viitor;

Corelatia potential din produs / pretul pietei

Potential economic recuperat din deseuri


Pem,s = potential economic cedat mediului si societatii pentru sustinerea sub-proceselor de productie si de consum din aceste sisteme;

Dr = deseuri care cuprind potential economic recuperabil pentru a fi reintrodus în procesele de productie viitoare;

Dnr = deseuri care cuprind potential economic nerecuperabil, cu efect poluant asupra mediului, societatii, economiei.

Este clar ca, într-o economie concurentiala, nivelul încasarilor din

valorificarea productiei, yip, va depinde de forta cu care actioneaza pe piata factorii angrenati în mecanismul valorii, producatorul, consumatorul, mediul, societatea. În conditiile în care producatorul pierde pozitia dominanta, încasarile vor tinde spre nivelul capacitatii de plata a consumatorului, la care se adauga potentialul cedat mediului si societatii. Daca produsele sale respecta cerintele dezvoltarii durabile, producatorul poate include în nivelul încasarilor si potentialul economic cuprins în deseurile recuperabile.



care salariatii firmei sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare privind productia.

Managerul financiar trebuie sa asigure constituirea fondurilor financiare din rezultatele economice la un nivel care sa satisfaca necesitatile întreprinderii, dar si ale personalului. În acest mod, se asigura o conducere participativa.

Calculul informatiilor ypr (rezultate financiare) este însotit de actiuni de influentare a factorilor de care depind veniturile (yip) si cheltuielile (ypc). În acest mod, toti factorii implicati în procesul de productie devin raspunzatori pentru nivelul acestor rezultate.

Aceste actiuni se fundamenteaza cu ajutorul modelelor de analiza bazate pe pragul de rentabilitate si costul marginal. Ambele modele precizeaza la ce nivel trebuie sa se situeze vânzarile (veniturile), dependente de cantitatea de produse oferite (Q) si pretul de vânzare (Pe), pentru a permite obtinerea unui profit maxim.

Exemplul 14.1

Pragul de rentabilitate

O societate comerciala studiaza mai multe decizii de productie (Q) pentru a stabili punctul critic al rentabilitatii si amploarea optima a productiei.

Forta factorilor din mecanismul de obtinere a valorii

Modele de analiza pentru informatia yp r


Cantitatea Q (bucati)

Ch. Variabile

Ch. fixe

Cost Total Venituri +/- ∆

20 40 50 60 80 100 120 140

24.000 48.000 60.000 72.000 96.000 120.000 144.000 168.000

40.000 40.000 40.000 40.000 40.000 40.000 40.000 40.000

64.000 88.000 100.000 112.000 136.000 160.000 184.000 208.000

40.000 80.000 100.000 120.000 160.000 200.000 240.000 280.000

-24.000 -8.000 --------- 8.000 24.000 40.000 56.000 72.000

Pe baza acestor date se construieste graficul (vezi figura nr. 14.4).

Figura nr. 14.4

Cantitatea Qr corespunzatoare punctului critic rezulta si din relatia:

Relatia 14.4

Qr = CF / (Pe - Cv)

unde: CF = cheltuieli fixe totale; Pe = pretul de vânzare (de echilibru) pe unitatea de produs; Cv = cheltuieli variabile pe unitatea de produs.


În exemplul 14.1:

Qr = 40.000 / (2.000 - 1.200) = 50 buc.

Concluzia 14.1

Deci, în cazul acestei societati, decizia de productie si de vânzare trebuie sa fie mai mare decât Q = 50 buc., tinzând spre capacitatea maxima de 140 buc.

Exemplul 14.2

Costul marginal

O societate comerciala proiecteaza indicatorii privind costurile

(ycp) dupa structura "fixe si variabile" si cantitatea de produse ce pot fi fabricate (Q), astfel:

mii lei

Numar muncitori

folositi

Productia Q

Cheltuieli fixe

Cheltuieli variabile Total cost

0 1 2 3 4 5 6 7 8

0 7 18 33 46 55 60 63 63

1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000

0 300 600 900 1.200 1.500 1.800 2.100 2.400

1.000 1.300 1.600 1.900 2.200 2.500 2.800 3.100 3.400

Calcularea costului marginal

Productia Q ∆ Total Cost ∆ Total Q Cost marginal

∆TC / ∆ Q 7 18 33 46 55 60 63

1.300 - 1.000 = 300 1.600 - 1.300 = 300 1.900 - 1.600 = 300 2.200 - 1.900 = 300 2.500 - 2.200 = 300 2.800 - 2.500 = 300 3.100 - 2.800 = 300

7 - 0 = 7 18 - 7 = 11 33 - 18 =15 46 - 33 =13 55 - 46 = 9 60 - 55 = 5 63 - 60 = 3

300/ 7 = 42,86 300/11 = 27,27 300/15 = 20,00 300/13 = 23,08 300/ 9 = 33,30 300/ 5 = 60,00 300/ 3 = 100,00


Daca pretul de vânzare pe bucata este de 60 mii lei, decizia de angajare de personal si de productie trebuie limitata la nivelul pentru care costul marginal egaleaza pretul de vânzare (vezi fig. nr. 14.5).

Din calcul si grafic rezulta faptul ca, pe masura ce creste numarul de angajati, productivitatea marginala scade, costul marginal pe bucata ajungând sa egaleze pretul de vânzare si anulând, astfel, obtinerea de profit pentru Q = 60 buc.

Concluzia 14.2

Chiar daca la costul mediu se obtine pr ofit si pentru productia de 63 buc. (3100 : 63 =

= 49,21 mii lei; 3400 : 63 = 53,97 mii lei) managerul trebuie sa limiteze decizia de productie înainte ca nivelul costului marginal sa egaleze pretul de vânzare.

Figura nr. 14.5






• Sub influenta caror factori interni si externi întreprinderii, aceasta intra în starea de productie?

• Sub ce aspecte se manifesta repartitia financiara care precede procesul de productie? • În ce consta procesul de productie si cum au loc transformarea si conservarea de potential

în produse? • De ce factori depind platile imediate (cheltuielile de exploatare) si cum se reflecta ele în

cost? • Ce reprezinta rezultatele financiare ca plati pentru intrarile de potential economic în firma? • La ce nivel se reflecta în buget si în bilant (efectiv) valoarea produselor vândute de firma? • Ce semnificatie au indicatorii de rentabilitate? • Ce decizii financiare se adopta în legatura cu procesul de productie si sub ce forma se

reflecta în buget? • Ce se întelege prin efectul de levier? Cum actioneaza în sensul accelerarii functiei

rezultatelor financiare scaderea cheltuielilor, sporirea profitului pe produs si sporirea dotarii cu active corporale?

• Ce corelatii trebuie respectate în legatura cu transferul si conservarea de potential în procesul de productie?

• Ce implicatii financiare are adoptarea principiilor dezvoltarii durabile la nivel de firma si la nivelul economiei nationale?

TESTE DE AUTOEVALUARE

14.1 Care este menirea procesului de productie :

a) sa implementeze valoare în structura economica a firmei; b) sa transforme valoarea scoasa din structura firmei; c) sa conserve în produs valoarea scoasa din structura firmei; d) sa transforme si sa conserve în produs valoarea scoasa din structura firmei si atrasa gratuit din mediu si societate; e) sa transforme valoarea de la punctul (d) în servicii.

14.2 Procesul de productie se realizeaza dupa una din relatiile de mai

jos: a) Pep = X x a, unde a = 1; b) Pep= X x a, unde a > 1; c) Pep = X x a, unde a < 1; d) Pep = X/a, unde a > 1; e) Pep = X/a, unde a < 1.

14.3 Informatia financiara yp reda: a) platile imediate pentru valoarea

cedata de structura firmei pentru a se obtine produsul; b) platile de la (a) si platile ulterioare din rezultatele financiare; c) numai platile ypr;


14.4 Informatia financiara yi are în vedere: a) productia exercitiului; b) productia vânduta; c) pretul de echilibru, Pe; d) pretul de echilibru si veniturile financiare si cele exceptionale; e) veniturile financiare si cele exceptionale.

14.5 Informatia ye sub forma rentabilitatii financiar e rezulta din una

din relatiile: a) Profitul brut/Capital permanent; b) Profit net/capital propriu; c) Profit net/Costuri; d) Profit brut/Cifra de afaceri; e) Costuri/Profit net.

14.6 Deciziile financiare privind productia sunt reprezentate de :

a) decizia de exploatare; b) decizia veniturilor si cheltuielilor financiare; c) (a) + (b) ; d) (a) + (b) + decizia veniturilor si cheltuielilor exceptionale ; e) decizia veniturilor si cheltuielilor exceptionale.

14.7 Managementul financiar privind procesul de productie vizeaza:

1. Reducerea platilor imediate pentru servicii (ypc); 2. Îmbunata-tirea indicelui de transformare, a; 3. Cifra de afaceri (CA) sa fie < Capacitatea de productie (CP); 4. CA = CP ; 5. CA > CP. Care este gruparea adevarata: a) 1, 2, 3; b) 1, 2, 4; c) 2, 3, 4; d) 2, 3, 5; e) 3, 4, 5.

14.8 Efectul de levier se realizeaza prin: 1. cresterea volumului

productiei, Q; 2. cresterea dotarii cu mijloace fixe; 3. cresterea cheltuielilor fixe; 4. cresterea cheltuielilor variabile; 5. cresterea profitului pe produs.

14.9 Rezolvarea conflictelor si satisfacerea intereselor din firma în

legatura cu procesul de productie presupune realizarea a doua corelatii: 1. Pes > ypc ; 2. ypc + ypr = Pes + Pn + Ps + Pedr ; 3. ypr< (Pn + Ps + Pedr); 4. yp = yi. Care sunt relatiile reale pentru cele doua corelatii: a) 1, 2; b) 2, 3; c) 1, 3; d) 2, 4; e) 1,4.

14.10 Functia motivationala a proiectarii financiare de asigurare a

conducerii participative trebuie sa-i convinga pe salariatii firmei ca activitatea de productie trebuie sa fie: a) mai mica decât pragul de rentabilitate; b) egala cu pragul de rentabilitate; c) mai mare decât pragul de rentabilitate.



14.1 Modificarea pretului de vânzare

Piata produselor firmei Aro se cifreaza la 175.000 bucati pe an. În aceste conditii, pretul de echilibru s-a stabilizat în jurul cifrei de 30 mil. lei / buc.

Datorita unor dificultati de productie, livrarile au scazut în anul curent la 150.000 buc., cu 14% mai putin decât cererea, care ramâne constanta.

Dezbateti acest caz si reprezentati grafic realizarea unui nou pret de echilibru. Mentionam ca echilibrul se realizeaza prin modificarea pretului în sens Walras, cantitatea ramâne constanta, echilibrarea pe piata facându-se prin modificarea pretului, (Pe2). Folositi graficul 14.10.

Graficul 14.10

Analizati si cazul în care oferta este de 150.000 buc., pretul ramâne constant, echilibrul facându-se în sens Marshall, prin modificarea cantitatii la nivelul Q3.

14.2 Efectul de levier (de ridicare) a profitului dat de nivelul costurilor fixe

Întrucât nivelul costurilor fixe reflecta în mare parte si gradul de dotare cu fonduri fixe (prin amortizare), aceste costuri se rasfrâng pozitiv asupra ritmului de crestere a profitului la o crestere a cantitatii de productie.

Analizati acest efect, folosind si graficele punctului critic, pentru trei firme caracterizate prin urmatorii indicatori (în mii lei):

Firma A (normal dotata) Pret vânzare (P) = 2 Costuri fixe (F) = 40.000 Costuri variabile (V) = 1,20 / buc.


Unitati vândute Venituri Cheltuieli Profit 20.000 40.000 50.000 60.000 80.000 100.000 120.000

40.000 80.000 100.000 120.000 160.000 200.000 240.000

64.000 88.000 100.000 112.000 136.000 160.000 184.000

-24.000 -8.000

0 8.000

24.000 40.000 56.000

Punctul critic la 50.000 Coeficientul efectului de levier (la vânzarile de Q = 100.000 buc.) = = Q(P -V) / [Q(P-V) – Ft] = 100.000 (2 –1,2) / [100.000 (2-1,2)–40.000] = = 2,0 Firma B (slab dotata)

Pret vânzare (P) = 2 Costuri fixe (F) = 60.000 Costuri variabile (V) = 1,50 / buc.

Pe baza unui tabel similar cu cel de la firma A, se constata ca

punctul critic este la Q = 40.000 buc., iar coeficientul de levier la Q = 100.000 buc. este: Cl = 100.000 (2-1,5) / [100.000 (2-1,5)-20.000] = 50.000/30.000 =

= 1,6. Firma C (superdotata)

Pret vânzare (P) = 2 Costuri fixe (F) = 60.000 Costuri variabile (V) = 1,00 / buc.

Stabiliti cantitatea corespunzatoare punctului critic si coeficientul

de levier si comentati cele trei situatii, stabilind avantajele si dezavantajele celor trei firme în conditiile economiei de piata.

14.3 Efectul de crestere determinat de sporirea productiei

Folosind datele de la exercitiul precedent, stabiliti efectul de sporire a profitului prin cresterea productiei la 150 000 buc., pastrând celelalte date.


14.4 Decizia de exploatare

Societatea comerciala "Vulcan" S.A. îsi prognozeaza indicatorii privind procesul de productie la urmatorul nivel:

- venituri din exploatare 43.000 mil. lei - cheltuieli pentru exploatare 39.000 mil. lei - impozit pe profit 1.700 mil. lei - capital social 21.000 mil. lei - capital propriu 31.000 mil. lei - capital permanent 33.000 mil. lei - active fixe si circulante 46.000 mil. lei

Calculati indicatorii de eficienta si completati decizia financiara de

exploatare.

14.5 Decizia de exploatare la o firma tip S.R.L.

Firma "Crinul" S.R.L. înregistreaza urmatorii indicatori referitori la venituri si cheltuieli:

- venituri (vânzari - refuzuri) 450.000 mii lei - cheltuieli 390.000 mii lei a) costul bunurilor vândute (stoc initial + intrari – stoc final) =

= 50.000 + 350.000 – 70.000 = 330.000 mii lei b) cheltuielile operationale (chirie, salarii, amortizare, dobânzi) =

= 60.000 mii lei - impozit pe profit = 27.000 lei.

Adoptati decizia financiara de exploatare.

14.6 Pretul ofertantului

Orice ofer tant îsi estimeaza, înainte de a începe negocierea, pretul pe care spera sa-l obtina. În acest sens, firma "Avântul" S.A. îsi propune sa realizeze o rentabilitate fata de costurile prognozate astfel:

Costuri Rentabilitate Produsul A 22.000 20% Produsul B 80.000 15% Produsul C 100.000 12% Total 202.000

Determinati marja bruta de profit (Profit / Pret vânzare) pe fiecare produs si pe total productie.


14.7 Referat

Redati sub forma unui scurt referat cele mai importante forme de repartitie financiara care preced procesul de productie si modul lor de realizare în conditiile economiei de tranzitie (când disciplina de productie si de repartitie este departe de a favoriza corelatia dintre potentialul cedat în produs s i nivelul platilor pentru aceasta contributie).


Procesul de productie reprezinta un domeniu preferat de cercetarea stiintifica economica si financiara. Pentru seminar si lucrarile de cercetare si de diploma va propunem urmatoarele teme: - Rolul procesului de productie în obtinerea si gestionarea valorii la

nivel de firma; - Repartitia de valoare din diferite surse catre rezultatele economice

si financiare ale procesului de productie; - Utilizarea pragului de rentabilitate în fundamentarea deciziilor

economice de productie; - Rolul costului marginal în dimensionarea deciziei de productie; - Contributia activitatii financiare la recunoasterea de catre piata a

valorii conservate în produse; - Influentarea valorii reale de catre fenomenele de blocaj financiar

din economie; - Sistemul de rate ale eficientei economice si contributia lor la

desprinderea semnificatiei de activitate eficienta; - Efectul de accelerare a functiei rezultatelor financiare (efectul de

levier) datorat masurilor tehnice, tehnologice, economice, organizatorice etc., posibil de aplicat la nivel de firma;

- Contributia planului de afaceri la formarea si dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii;

- Mutatiile ce pot interveni în decizia financiara privind productia organizata pe baza principiilor dezvoltarii durabile;

- Contributia proceselor naturale si din societate la obtinerea rezultatelor financiare ale firmei.

REZULTATELE TESTELOR DE AUTOEVALUARE

14.1 d; 14.2 c; 14.3 b; 14.4 d; 14.5 b; 14.6 d; 14.7 b; 14.8 c; 14.9 d; 14.10 c.

Nota: Pentru obtinerea notei 10,00 trebuie sa rezolvati toate întrebarile, acestea fiind evaluate cu câte un punct.

CAPITOLUL 15

DECIZIILE PRIVIND TREZORERIA ÎNTREPRINDERII

CUPRINS

15.1 Implicatiile monetare ale proceselor economice din întreprindere

15.2 Disponibilitatile banesti ale firmei 15.3 Bugetele de trezorerie 15.4 Managementul trezoreriei 15.5 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Componentele categoriei de moneda Banul etalon - putere de cumparare Banul semn Influentarea etalonului Influentarea emisiunii de bani - semn Influentarea cursului de schimb Bugetul de trezorerie Bugetul operativ al trezoreriei Bugetul trezoreriei în valuta Lichiditate; Indicatorii lichiditatii Solvabilitate Capacitate de plata

Deciziile privind trezoreria întreprinderii

15.1 Implicatiile monetare ale proceselor economice

din întreprindere

Deciziile financiare de repartitie privind productia, dar si cele

privind consumul, au influente directe asupra monedei nationale. Aceste influente se reflecta atât asupra componentei etalon a monedei, cât si asupra componentei semn, componenta aflata în cadrul masei monetare care circula în economie (vezi Cadrul 15.1).

Cadrul 15.1

Categoria de ban (moneda) trebuie înteleasa ca având, în permanenta, doua componente: 1. componenta etalon (Be), sub forma puterii de cumparare corespunzatoare unitatii

monetare; 2. componenta semn (Bs), sub forma bancnotelor, ins trumentelor si mijloacelor de plata,

banilor electronici etc.

Procesele complexe care duc la obtinerea valorii, fie ca se desfasoara în mediul natural înconjur ator, fie în societate si în economie, sunt responsabile pentru nivelul etalonului monetar, al masei monetare din economie si al cursului valutar al monedei nationale.

Punând asa problema, responsabilitatea serviciului financiar din firma sporeste, ea depasind domeniul repartitiei, asumându-si totodata si soarta monedei nationale în circuitul intern, dar si în raporturile cu valutele cu care se compara prin intermediul cursului valutar.

FUNCTIA FINANCIARA: AUTORIZAREA DIMENSIUNII MONETARE A REZULTATELOR ECONOMICE

Pentru economistul financiar, realizarea functiei autorizarea

dimensiunii monetare a rezultatelor economice presupune, în primul rând, asa cum am prezentat si în capitolele precedente, cunoasterea tipurilor de activitati economice care determina implicatiile monetare în procesul de PRODUCTIE din întreprindere.

În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta aceste activitati, ce factori le determina structura si amploarea si ce efecte au asupra componentelor monedei pentru a putea, apoi, stabili implicatiile financiare si monetare ale acestor activitati.

Numai dupa îndeplinirea acestor conditii, economistul financiar poate autoriza derularea activitatilor economice si financiar e pentru procesul de productie, trecând, apoi, la exercitarea celorlalte functii financiare si motivationale (manageriale) legate de acest proces complex.

Moneda = etalon + semn


Sa parcurgem împreuna exercitarea acestei functii financiare în legatura cu rezultatele activitatilor de productie.

A. Influentarea etalonului monetar

În acceptiunea actuala, etalonul monetar este reprezentat de puterea

de cumparare a unitatii monetare. Etalonul monetar, la nivel national, reflecta, ca structura, totalitatea bunurilor din P.I.B., iar ca valoare, nivelul valorii din puterea de cumparare corespunzatoare unei unitati monetare. Valoarea-etalon a puterii de cumparare este cuprinsa în dimensiunile sale cantitativ – calitative, dimensiuni date de dimen-siunile similare ale masei de marfuri si servicii produse de economia nationala (vezi Cadrul 15.2).

Cadrul 15.2

Valoarea - etalon se conserva în cele trei dimensiuni principale ale bunurilor (produse si servicii): k - cantitativa, q; t q - calitativa, k; - fiabilitate, t.

Atentionare

Etalonul la nivel de economie (Be) este o rezultanta a etaloanelor

individuale, (Bei), reusite de fiecare firma prin produsele si serviciile sale.

La nivel de firma, rezultatele productiei, Pep sau ale consumului, Pes, sub forma valorii (potentialului economic) conservate în produs, respectiv, în capacitatea de a face servicii, dau baza valorica pentru un etalon monetar individual, Bei, conform relatiei urmatoare:

Relatia 15.1

Bei = (Pe p sau Pes) / Pret sau Tarif unde:

Pep = potentialul economic (valoarea) conservat de procesul de productie în produse;

Pes = potentialul economic (valoarea) conservat de procesul de consum în servicii.


Din relatia (15.1) rezulta ca etalonul individual reusit de o firma

depinde de:

- calitatea proceselor de transformare - conservare – transfer corespunzatoare proceselor complexe de productie, consum, lichidare;

- obiectivitatea activitatii de evaluare a produselor si serviciilor prin pret, respectiv prin tarif.

Aici pot sa apara abateri cu efecte negative asupra etalonului

individual si, mai departe, asupra etalonului national. Sa urmarim manifestarea acestor abateri si efectul lor asupra etalonului cu ajutorul modelului din figura nr. 15.1.

Figura nr. 15.1

Asociere

Pentru ca demonstratia sa fie cât mai sugestiva, am recurs la o asociere a etalonului, Bei, cu functia trigonometrica a cotangentei, ctg a. În triunghiul din figura nr. 15.1, cateta alaturata unghiului a reda valoarea reala conservata în produs sau serviciu, iar cateta opusa unghiului a reda expresia baneasca a valorii sub forma de pret sau tarif. Din functia cotangentei, rezulta ca o crestere a unghiului a duce la reducerea cotangentei sau a etalonului monetar din asocierea noastra, conform relatiei 15.2.

Dependenta etalonului de procesele din firma


Relatia 15.2

Bei = ctg α = Valoare / Pret

Folosind aceasta asociere, putem reliefa principalele abateri din

activitatea economica care duc la afectarea etalonului monetar.

a. Abaterea de la conservarea reala de valoare prin indisciplina în productie sau consum, prin afectarea calitatii. Aceasta abatere face ca bunurile rezultate sa contina o valoare reala mai mica, la un pret nemodificat (-∆V în figura nr. 15.1). În noul triunghi (a), unghiul α creste, iar ctgα scade, afectând negativ etalonul individual (ctg α1< ctg α0).

Aceasta abatere este cauzata nu numai de minusurile proceselor de transformare – conservare din firma; ea poate fi cauzata si de inflatia transferata de furnizori prin produsele si serviciile ce intra în procesele economice din firma cumparatoare. De aceea, plata lor din fondurile financiare trebuie însotita de o analiza si receptie calificata, pentru a constata corelatia dintre pretul platit si potentialul (valoarea) reala cuprinsa în serviciile si produsele cumparate pentru productie sau consum.

b. Subiectivitatea activitatii de evaluare. Procedeele de stabilire a preturilor, corelate cu lipsa unei concurente reale, pot introduce în pret (tarif) exagerari subiective. Altfel spus, monopolul producatorului, dar si specula intermediarilor fac ca pretul sa creasca (+∆ P) fara o corespondenta în privinta valorii reale din produs sau serviciu (triunghiul b, din figura nr. 15.1), afectând si de data aceasta etalonul monetar individual (ctg α 2 < ctg α 0).

În multe cazuri, datorita slabiciunii organizatorice a consumatorilor si a concurentei, cele doua tipuri de abateri se cupleaza, efectul negativ pentru etalon fiind astfel amplificat.

Rolul serviciului financiar, în faza de proiectare si de executie, se concretizeaza în masurile de control si reglare privind corectitudinea transferurilor, transformarilor si conservarilor de potential (valoare) prin productie si consum, precum si în privinta evaluarii obiective a bunurilor cumparate sau livrate.

B. Influentarea emisiunii de bani - semn

Componenta semn a monedei este pusa în circulatie de sistemul

bancar. Baza acestei emisiuni depinde însa de modul în care lucreaza întreprinderile, atât în privinta cantitatii si valorii productiei, cât si a modului cum gestioneaza fiecare firma disponibilitatile banesti sau trezoreria sa.

Efectele inflatiei ascunse

Efectele exagerarilor în evaluare

Masuri de control si reglare

Influentarea masei de bani-semn


Masa de bani (Mb), numerar si de cont, este dependenta de: Relatia 15.3

Mb = ΣQp / Vc unde:

ΣQP = suma preturilor marfurilor din economie; VC = viteza de circulatie a semnelor banesti.

Este clar ca exagerarile în evaluarea produselor introduce si în

circulatia banilor – semn efectul de amplificare al inflatiei, efect cuprins în factorul (SQp).

De activitatea întreprinderilor depinde în mare parte si al doilea indicator al relatiei (15.3), viteza de circulatie. Aceasta viteza de circulatie este influentata de modul în care piata este aprovizionata, ritmic si cu bunuri care corespund cererii. Abaterile de la aceste cerinte reduc fluxul de cumparari si viteza de circulatie a banilor.

Un efect de mare importanta pentru evolutia masei monetare îl reprezinta modul în care firmele respecta termenele de rambursare a creditelor. Procedeul de creditar e se bazeaza pe emisiunea de bani-semn, având la baza formarea de disponibilitati în economie. Se produce fenomenul de multiplicare, care amplifica masa monetara.

Daca firmele nu ramburseaza la timp creditele sau nu le folosesc pentru a produce bunuri competitive, emisiunile prin credit ramân blocate, majorând peste necesar masa baneasca din economie.

Asemenea fenomene au ca efect influentarea negativa a echilibrului "masa monetara x Vc = masa de bunuri x pret"prin majorarea masei monetare, consecinta imediata fiind cresterea preturilor si, mai departe, diminuarea etalonului monetar.

De aceea, modul în care firma se integreaza în mecanismele monetare din economie trebuie urmarit cu maxima exigenta de catre serviciul financiar, dar si de catre sistemul bancar, în relatiile sale cu întreprinderile.

C. Influentarea cursului de schimb

Activitatea economica desfasurata la nivel micro este responsabila si pentru pozitia internationala a monedei nationale. În mod practic, cursul valutar (Cv) rezulta din comparatia dintre etaloanele monedelor care intra în contact prin intermediul schimburilor de marfuri si servicii sau prin operatiuni de vânzare - cumparare de valuta:

Relatia 15.4

Cv = $ etalon / Leu etalon

Influentarea vitezei de circulatie a banilor

Efectele indisciplinei în creditare


Este clar ca eforturile firmei de a da etalonului individual (Bei)

dimensiuni cantitative, calitative si de fiabilitate competitive asigura si monedei nationale un curs cât mai avantajos.

Pe lânga factorii economici, P.I.B. si pret, care influenteaza direct etalonul monetar, un rol important revine si raportului cerere/oferta de pe piata valutara a semnelor banesti.

Si în acest caz, întreprinderea are contributia principala. Activitatea sa determina atât oferta, cât si cererea de valuta. Astfel, oferta de valuta depinde de marimea si eficienta activitatilor de export prin pretul extern în valuta încasat (Pex). Acest pret, corelat cu pretul în lei (Pi) la produsele exportate, contribuie la obtinerea cursului valutar individual al firmei (curs de revenire - Cr - ):

Relatia 15.5

Cr = Pi în lei / Pex în $

Un curs similar se înregistreaza si în activitatea de import (de

utilizare) a valutei de fiecare firma, adica de cererea de valuta. Aceste actiuni ale firmelor se întâlnesc pe piata valutara în cadrul

licitatiilor valutare organizate de bancile comerciale.

Relatia 15.6

Cv = Σ Qi x Cvi / Σ Qi unde:

Cv = curs valutar de pe piata; Qi = cantitatile individuale licitate; Cvi = curs valutar individual pentru licitatie.

Este clar ca, si în privinta cursului valutar, serviciul financiar al întreprinderii trebuie sa intervina prin actiunea de proiectare financiara pentru a tine sub control factorii care influenteaza pozitia internationala a monedei noastre. Printre masurile ce se pot întreprinde se afla si fundamentarea si realizarea unui buget care reglementeaza atât trezoreria firmei, cât si fluxurile valutare.

Contributia firmei la influentarea cursului



Prefigurarea fenomenului trezoreriei firmei privind procesul de productie presupune determinarea întregii game de informatii financiare si monetare prin modele specifice activitatii financiare.

Fenomenul financiar -monetar previzionat trece, în mod obligatoriu, prin mai multe etape de simulare, pentru a se ajunge la un nivel acceptabil din punctul de vedere al exigentelor financiare si al indicatorilor de eficienta economica.

15.2 Disponibilitatile banesti ale firmei

Circuitul valorii în cuprinsul firmei presupune trecerea si prin forma bani; imobilizarile în active fixe si circulante se transforma treptat, prin vânzare, în disponibilitati banesti în casa si în cont.

Forma bani a patrimoniului întreprinderii presupune, în primul rând, recunoasterea valorii de catre cumparator. In al doilea rând, disponibilitatile banesti depind si de calitatea serviciilor bancare de decontare, de atragere a disponibilitatilor respective.

Standardele Internationale de Contabilitate 2000, IAS 7:

Fluxurile de numerar sunt intrarile sau iesirile de numerar si echivalente ale acestora. La

rândul lor, echivalentele de numerar sunt investitiile financiare pe termen scurt si extrem de lichide, care sunt usor convertibile în sume cunoscute de numerar si al caror risc de schimbare a valorii este insignifiant.

Sumele de bani-semn reprezinta o creanta a firmei asupra

economiei nationale, creanta (Cr) dependenta de suma (ΣBs) si de nivelul etalonului monetar la un moment dat (Betn):

Relatia 15.7

Cr = ΣBs x Betn

Transformarea imobilizarilor din activele firmei în disponibilitati

depinde de procesul de productie, rapiditatea trecerii stocurilor de mijloace fixe si circulante în bani fiind înca un indicator al eficientei proceselor din întreprindere.

Forma bani a patrimoniului firmei


Aceleasi procese determina, în mod necesar, si utilizarea disponibilitatilor banesti pentru achitarea obligatiilor ce ajung, în diferite momente, la scadenta.

Din corelatia celor doua fenomene, recuperarea imobilizarilor din stocuri si ajungerea la scadenta a obligatiilor, rezulta indicatorii lichiditatii firmei (vezi figura nr. 15.2.).

Punctul de plecare este dat de indicatorul lichiditati totale , (Lt), ca raport între totalul activelor, (At), ce pot fi transformate în final (prin vânzare) în disponibilitati banesti (în caz de lichidare a firmei) si totalul obligatiilor (pe termen scurt, mediu, lung) catre salariati, patroni, banci, fisc etc. (Ot):

Relatia 15.8

Lt = (At / Ot) x 100

Solvabilitatea reprezinta o componenta a lichiditatii totale; ea are

în vedere capacitatea firmei de a transforma în disponibilitati banesti în termen de 90 zile stocurile de materii prime si productie neterminata, pentru a face fata platilor devenite scadente în aceeasi perioada (salarii, aprovizionari, obligatii financiare, rambursari de credite etc.).

Figura nr. 15.2

Semnificatia indicatorilor de lichiditate


Capacitatea de plata sau solvabilitatea imediata pune fata în fata imobilizarile în stocuri de produse finite, creantele asupra clientilor, disponibilitatile în cont si casa, toate valorificabile sub forma de bani în circa 30 zile, cu platile ce devin scadente în aceeasi perioada (vezi figura nr. 15.2).

Decizia de trezorerie se fundamenteaza pe baza informatiilor privind elemente de activ (ya) transformabile în disponibilitati banesti sau, a informatiilor privind obligatiile ce devin exigibile (elementele de pasiv, yps), precum si pe baza indicatorilor de lichiditate (yl).

1. Activele lichide si potential lichid (ya)

În acceptiunea de lichiditate pe termene scurte (solvabilitate) , se au în vedere ca active lichide si potential lichid (ya) elementele de activ aflate în stocuri ca: - Stocuri de materii prime si materiale; - Productie neterminata; - Cheltuieli anticipate; - Produse, lucrari si servicii facturate; - Marfuri, alte stocuri; - Disponibilitati banesti; - Clienti etc.

Pe baza datelor din anexele la Bilantul contabil, informatia ya se determina ca active patrimoniale:

Relatia 15.9

ya = Total activ – Imobilizari - Pierderi

2. Pasivele patrimoniale (yps) Aceste informatii se determina tot pe baza bilantului, având în vedere:

Relatia 15.10

yps = Obligatii totale + Credite bancare si împrumuturi

Fundamentarea deciziei de trezorerie


3. Indicatori ai lichiditatii (yl)

Din comparatia activelor ce pot deveni lichide cu pasivele patrimoniale rezulta indicatorul lichiditati patrimoniale (Lp):

Relatia 15.11

Lp = (ya / yps) x 100 Situatia este cu atât mai buna cu cât Lp > 100.

În privinta lichiditatii imediate, se stabilesc indicatorii:

- lichiditate imediata în marime absoluta (La):

Relatia 15.12

La = ya - yps; La > 0

- lichiditate imediata în marime relativa (Lr) : Relatia 15.13

Lr = (ya / yps) x 100; Lr > 100

Din compararea capitalului propriu (Cp) cu totalul pasivelor din bilant (Pt) rezulta solvabilitatea patrimoniala (Sp) :

Relatia 15.14

Sp = (Cp / Pt) x 100; Sp > 30%

Pentru a determina lichiditatea la o anumita data (Ld) - sau coeficientul solvabilitatii la o anumita data - se au în vedere disponibi-litatile banesti proprii si împrumutate din situatia patrimoniului (Db), încasarile posibil de realizat pâna la data limita prevazuta (I), creditele bancare si împrumuturile de la alti agenti economici ce se pot obtine în intervalul respectiv (C), precum si platile exigibile în aceeasi perioada (PE ).


Relatia 15.15

Ld = [(Db + I + C) / PE] x 100; Ld > 100

Atunci când acesti indicatori au un nivel acceptabil, serviciul financiar al firmei adopta bugetul de trezorerie, bugetele operative de gestionare a trezoreriei, pe luni si bugetul de încasari si plati în valuta.

Un indicator foarte des utilizat si cu o încarcatura informationala maxima este gradul de îndatorare. El arata ponderea finantarii din alte surse decât cele proprii, pondere care ar trebui sa fie sub 30%

Relatia 15. 16

Gî = Datorii pe termen scurt / Pasive totale

FUNCTIA FINANCIARA: FUNDAMENTAREA FINANCIAR- MONETARA

A DECIZIILOR DE TREZORERIE

Realizarea procesului de productie presupune o fundamentare din

punct de vedere financiar sub form a adoptarii de decizii privind trezoreria, care sa aduca în firma valoarea obtinuta în productie sub forma disponibilitatilor banesti, prin valorificarea optima pe piata a produsele obtinute.

Serviciul financiar al întreprinderii va înfaptui aceasta functie prin fundamentarea, adoptarea si, apoi, realizarea de decizii financiar -monetare specifice procesului de productie.

15.3 Bugetul de trezorerie

Bugetul trezoreriei este o componenta obligatorie a bugetului general si apare sub denumirea "Formarea si utilizarea resurselor banesti". O schema orientativa a acestui buget cuprinde informatii din deciziile bugetului general, informatii care genereaza fluxuri banesti de intrare (încasari) si de iesire (plati) (vezi Cadrul 15.3).


Cadrul 15.3

Trimestre Indicatori I II III

1. Încasari din exploatare 1200 1800 2. Încasari financiare, exceptionale 200 200 3. Subventii 50 50 4. Alte încasari 50 50 I Total intrari 1500 2100 5. Plata salariilor 700 800 6. Plata obligatiilor financiare 200 200 7. Cheltuieli din rezultate 100 200 8. Alte plati catre salariati 50 50 9. Plata dividendelor 50 50 10. Rambursare credite, dobânzi 200 400 11. Cheltuieli cu investitiile 200 200 12. Alte plati 100 100 II Total iesiri 1600 2000 III Majorarea (I-II) - 100 sau reducerea (II-I) disponibilitatilor banesti 100 -

IV Acoperirea reducerii - credite de trezorerie 100 - alte credite

V Plasamentul majorarii 100

Echilibrarea bugetului de trezorerie presupune apelarea la credite si împrumuturi în cazul în care fluxurile banesti de iesire sunt mai mari decât fluxurile de intrare.

În cazul în care apar disponibilitati, ele pot fi pastrate în cont în banca (încasând dobânda de depozit) sau pot fi utilizate pentru achizitionarea de titluri (certificate de depozit, bonuri de trezorerie etc.).

15.4 Managementul trezoreriei


studiaza, o data cu procesul de repartitie la nivel microeconomic, si gestionarea corecta si profitabila a disponibilitatilor banesti, ca participare activa a activitatii financiare la managementul general al firmei.

Prin modul de gestionare a trezoreriei, activitatea financiara are posibilitatea de a influenta întreaga activitate a întreprinderii. Se realizeaza astfel functiile motivationale ale proiectarii financiare: Redarea performantelor posibile; Rezolvarea de conflicte si satisfacerea intereselor; Asigurarea conducerii participative.

Rolul gestionarii trezoreriei la nivel de firma


În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind trezoreria firmei sunt aplicate procedee diverse de alocare a disponibilitatilor banesti în functie de specificul firmei si al elementelor sale constitutive, de cerintele pietei etc.


Alocarea corecta a disponibilitatilor banesti pentru procesul de

productie sau de consum are o mare influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei.


Realizarea concreta a functiei motivationale de redare a performantelor firmei are în vedere utilizarea indicatorilor de lichiditate pentru fundamentarea interventiei de corectare a procesului de productie sau de consum, în sensul încadrarii transformarii - conservarii de potential economic (valoare) în produse si servicii în limitele unei eficiente normale, corespunzatoare pietei si solicitarii proprietarilor.



pentru conducerea întregului proces de productie. Managerul firmei intra, aproape permanent, în conflict cu piata, cu personalul firmei, cu proprietarii în legatura cu satisfacerea intereselor acestora si chiar în legatura cu starea generala a firmei.

În vederea realizarii functiei motivationale respective, managementul financiar asigura utilizarea corespunzatoare a disponibilitatilor banesti si dirijarea lor spre cele mai importante actiuni economice. În aceasta activitate de gestionare, apar numeroase conflicte de interese, atât în interiorul firmei (generate de lipsa banilor pentru plata salariilor, spre exemplu), cât si în afara ei, cu furnizorii de materii prime, energie etc.

Întrucât gestionarea trezoreriei este hotarâtoare pentru desfasurarea proceselor economice din firma si contribuie la cresterea sau diminuarea bonitatii (prestigiului) întreprinderii pe piata, se impune si o previziune pe luni a capacitatii de plata printr-un Buget operativ al trezoreriei.

Acest buget operativ are în vedere esalonarea în timp a încasarii creantelor asupra clientilor si evolutia platilor pe luni, cu efect direct


asupra limitarii conflictelor si privind satisfacerea intereselor salariatilor si creditorilor.

Astfel, daca luam în calcul o esalonare a încasarilor din vânzarile lunare de tipul 10% + 20% +60% + 10% (esalonare pe parcursul a patru luni, inclusiv luna curenta), Bugetul operativ al trezoreriei se prezinta conform exemplului 15.1.

Exemplul 15.1

Esalonare

Luna Vân- zari 1 2 3 4

Din lunile precedente

Total înca- sari

Plati +/- ∆

I 120 12 - - - 50 62 70 -8 II 80 8 24 - - 60 92 95 -3 III 100 10 16 72 - 20 118 110 8 IV 150 15 20 48 12 - 95 80 15 V 200 20 30 60 8 - 118 120 -2 … … … … …. … …. … …. …

În lunile I, II si V serviciul financiar va trebui sa procedeze la acoperirea deficitului de trezorerie, în timp ce, pentru celelalte luni, va proceda la plasamentul excedentului de disponibilitati banesti.

Pentru a gestiona corect disponibilitatile în valuta, firmele sunt obligate sa întocmeasca, în faza de prognoza si de realizare, un Buget al încasarilor si platilor în valuta.

Acest buget coreleaza încasarile în valuta din activitatea de baza, cumparare la licitatie, credite primite în valuta, cu platile în valuta pentru importuri, reprezentare în strainatate, reclama, restituiri de credite si dobânzi, vânzare la licitatie etc.

Descentralizarea si liberalizarea folosirii valutei si elasticitatea utilizarii disponibilitatilor banesti au determinat, în mod firesc, o responsabilitate sporita pentru activitatea financiara de la nivel microeconomic. Aceasta raspundere se concretizeaza în actiunile de întocmire si realizare a deciziilor privind trezoreria, decizii care fac parte integranta din Bugetul general al oricarei firme.

Sporirea raspunderii pentru trezorerie


FUNCTIA MOTIVATIONALA: ASIGURAREA CONDUCERII PARTICIPATIVE În exercitarea activitatii de gestionare a trezoreriei se impune un

mod de lucru prin care salariatii firmei, dar si patronii, sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare privind productia si consumul.

Managerul financiar trebuie sa asigure constituirea disponibilitatilor banesti din rezultatele economice la un nivel care sa satisfaca necesitatile întreprinderii, ale personalului si ale patronatului. În acest mod, se asigura o conducere participativa, favorabila bunului mers al firmei.

În mod practic, atragerea salariatilor sau a patronilor la conducerea firmei prin gestionarea disponibilitatilor banesti se realizeaza prin proiectarea operativa a cash flow -ului sau, altfel spus, a fluxului de disponibilitati banesti (de numerar, în sensul dat de Standardele Internationale de Contabilitate, 2000).

In structurarea disponibilitatilor banesti, serviciul financiar trebuie sa evidentieze clar cash flow -ul destinat platii drepturilor salaria le, platii drepturilor patronilor, alaturi de drepturile banesti ale creditorilor principali.

În faza de executie a bugetului de trezorerie, serviciul financiar trebuie sa întreprinda masuri de acoperire a deficitelor de trezorerie, mai ales în perioadele ce preced plata salariilor sau a datoriilor catre banci: amânarea altor plati, realizarea unor venituri exceptionale, micsorarea scadentei la creantele firmei asupra altor firme, contractarea operativa de credite etc.

În cazul aparitiei unor disponibilit ati banesti peste necesar, acelasi serviciu financiar trebuie sa plaseze aceste disponibilitati în depozite, pentru cumpararea de titluri, cu gândul la obtinerea unor dobânzi sau dividende care sa compenseze efectele negative ale inflatiei si sa aduca avantaje ce se adauga la rezultatele economice si financiare ale întreprinderii.






• Ce reprezinta trezoreria pentru gestiunea financiara a firmei? • Care sunt componentele categoriei de moneda în actualul mecanism monetar? • Prin ce activitati economice si financiare întreprinderea influenteaza componentele

monedei nationale? • Depinde cursul valutar al monedei nationale de activitatile firmei? • În ce mod elementele de activ din patrimoniul firmei se transforma în disponibilitati

banesti, iar partea de pasiv în obligatii de plata? • Care sunt indicatorii de lichiditate si ce semnificatie au pentru bonitatea firmei? • Pentru ce sunt necesare bugetul operativ al trezoreriei si bugetul trezoreriei în valuta?


15.1 Mecanismele monetare presupun gestionarea, chiar la nivel de

întreprindere, a celor doua componente ale monedei, etalonul si semnul. Care din urmatoarele actiuni nu depinde de activitatea economica din întreprindere: a) realizarea dimensiunilor q, k, t pentru puterea de cumparare

etalon; b) evaluarea produselor si serviciilor prin pret sau tarif; c) stabilirea formei semne lor banesti si a structurii masei

monetare pe cupiuri; d) conditionarea cantitativa a emisiunii de semne banesti; e) realizarea raportului cerere/oferta de valuta.

15.2 Afectarea negativa a etalonului monetar are loc prin mai multe

tipuri de actiuni la nivel de firma. Care dintre acestea nu influenteaza negativ etalonul monetar: a) reducerea valorii reale pe produs, corelata cu mentinerea

pretului anterior; b) cresterea pretului, corelata cu mentinerea valorii reale

anterioare; c) cresterea preturilor, concomitent cu reducerea valorii reale; d) cresterea cererii de valuta; e) cresterea ofertei de valuta.


15.3 Previzionarea trezoreriei are în vedere trei indicatori globali: a) lichiditatea totala; b) solvabilitatea; c) capacitatea de plata. Care dintre acesti indicatori se refera la corelatia încasari/plati pentru o perioada de 90 de zile?

15.4 Pentru redarea solvabilitatii patrimoniale se folosesc relatii de

calcul, în care se compara capitalul firmei cu pasivele totale din bilant (Pt). Care din urmatoarele formule este cea reala: a) Sp = (Capital social/Pt) x 100, Sp < 30%; b) Sp = (Capital social/Pt) x 100, Sp = 30%; c) Sp = (Capital social/Pt) x 100, Sp >30%; d) Sp = (Capital propriu/Pt) x 100, Sp < 30%; e) Sp = (Capital propriu/Pt) x 100, Sp > 30%.

15.5 În care din situatiile de mai jos, întâlnite în previzionarea

Bugetului de trezorerie, firma are posibilitatea de echilibrare prin plasamentul în titluri sau în depozite bancare: a) total intrari = total iesiri; b) total intrari > total iesiri; c) total intrari < total iesiri; d) încasari din exploatare > plata salariilor; e) total intrari > rambursarea creditelor.


15.1 Bugetul trezoreriei în valuta

Societatea comerciala "GRIRO" S.A. prezinta urmatorul buget al trezoreriei în valuta (mii $): 1. Disponibil initial 300 2. Încasari din activitatea de baza 900 3. Cumparari de valuta la licitatie 75 4. Dobânzi la depozite în valuta 41 5. Importuri 1160 6. Deplasari în strainatate 21 7. Vânzari la licitatie 104 8. Disponibil 31

Dezbateti situatia de la firma respectiva si caracterizati modul de gestionare a valutei.


15.2 Bugetul operativ al trezoreriei a. Folosind datele din Exemplul 15.1, completati Bugetul operativ al

trezoreriei având datele:

Luna Încasari Plati VI 160 150 VII 140 180 VIII 100 160 IX 120 125 X 150 110 XI 150 125 XII 150 150 b. Modificati esalonarea încasarilor 10% + 30% + 40% + 20% si

refaceti bugetul operativ.

15.3 Influentarea etalonului

Folosind graficul 15.1, stabiliti influentarea etalonului prin abaterile de la Situatia initiala caracterizata prin: - valoare (potential) = 15.000 u.p. - pret = 1500 lei - etalon = 10 u.p. / leu Situatia 1 Firma pastreaza pretul constant, dar reduce calitatea produsului, înglobând în produse doar 12.000 unitati de potential. Situatia 2 Firma pastreaza valoarea initiala, dar modifica pretul de 1500 lei la 1700 lei. Situatia 3 Firma reduce valoarea la 14.000 u.p. si creste pretul la 1600 lei.

15.4 Referat

Realizati un scurt referat privind efectele fenomenului monetar al inflatiei asupra etalonului monetar-leul, precum si în privinta efectului de decapitalizare a firmelor românesti în perioada de tranzitie.


15.5 Dezbatere

Puneti în discutia grupei formele pe care le îmbraca starea de lichiditate a firmei si efectele sale asupra respectarii obligatiilor de plata fata de terti. Comentati situatia de blocaj financiar în care se afla azi economia româneasca si încercati sa gasiti solutiile de fluidizare a relatiilor monetare dintre firme.


Fenomenul monetar la nivel microeconomic poate constitui obiect de cercetare, el fiind influentat direct de calitatea activitatii economice si financiare de la acest nivel. De aceea va propunem temele: - Influentarea etalonului monetar prin calitatea si cantitatea de

valoare conservata în produse si servicii;

- Evaluarea produselor si serviciilor în conditiile economiei de piata si modalitati de evitare a deteriorarii etalonului monetar;

- Influentarea cantitativa a masei monetare prin operatiunile de evaluare si prin modificarea vitezei de circulatie a banilor de catre calitatea activitatii economice si financiare din firme;

- Influentarea complexa a cursului valutar al leului fata de dolar de catre activitatea economica si financiara la nivel de întreprindere;

- Gestionarea disponibilitatilor banesti ale firmei prin bugetul de trezorerie;

- Factori de influentare si de corectare a capacitatii de plata a firmei;

- Contributia bugetelor operative ale trezoreriei la îmbunatat irea capacitatii de plata a firmei;

- Gestionarea disponibilitatilor în valuta de catre firma.

REZULTATELE TESTELOR DE AUTOEVALUARE

15.1 c; 15.2 e; 15.3 b; 15.4 e; 15.5 b. Nota: Pentru obtinerea notei 10,00 trebuie sa rezolvati toate întrebarile,

acestea fiind evaluate cu câte doua puncte.

CAPITOLUL 16

DECIZIA DE STRUCTURARE A REZULTATELOR ECONOMICE

CUPRINS 16.1 Corelatia dintre deciziile privind consumul si deciziile privind productia 16.2 Previzionarea si simularea structurarii

rezultatelor economice 16.3 Decizia de structurare a rezultatelor economice 16.4 Managementul financiar 16.5 Decizia de amplificare a creantelor 16.6 Decizia de scontare 16.7 Politica de dividende 16.8 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Conditionarea productie -consum Corelatia repartitie financiara I

si repartitie financiara II Structurarea rezultatelor economice

corespunzatoare costului Structurarea rezultatelor economice

corespunzatoare profitului brut Gestionarea creantelor (clienti)

Decizia de modificare a stocului de creante Decizia de structurare a rezultatelor economice

FUNCTIA FINANCIARA: AUTORIZAREA REPARTITIEI REZULTATELOR

ECONOMICE

Pentru economistul financiar, realizarea functiei autorizarea repartitiei rezultatelor economice presupune, în primul rând, asa cum am prezentat si în capitolele precedente, cunoasterea tipurilor de activitati economice care aduc rezultate economice normale sau exceptionale.

În al doilea rând, functia respectiva impune cunoasterea în detaliu a modului cum se manifesta aceste activitati, ce factori le determina structura si amploarea si ce efecte au asupra functionarii viitoare a firmei, pentru a putea, apoi, stabili masurile de marire a rezultatelor economice. Numai dupa îndeplinirea acestor conditii, economistul financiar poate autoriza repartitia financiara a rezultatelor economice si financiare previzionate, trecând, apoi, la exercitarea celorlalte functii financiare si motivationale (manageriale).

16.1 Corelatia dintre deciziile privind consumul

si deciziile privind productia

Adoptarea deciziilor financiare referitoare la procesele de consum si de

productie a fost prezentata în mod succesiv doar din motive didactice. În

realitate, munca financiara presupune o permanenta corelatie între

informatiile financiare folosite pentru fundamentarea celor doua categorii

de decizii, inclusiv deciziile privind fluxurile financiare externe.

Conditionarea reciproca între productie si consum, prin intermediul

repartitiei financiare, determina realizarea unei activitati de fundamentare

concomitenta a celor doua categorii de decizii. Efectul este o ajustare

reciproca de informatii, pâna la echilibrarea optima a acestora si o

încadrare normala în nivelul obligatiilor financiare externe.

În aceste conditii, serviciul financiar fundamenteaza deciziile cu privire

la productie având ca restrictie principala necesitatea acoperirii

autofinantarii deciziilor privind consumul si a obligatiilor financiare

privind bugetul statului, banci, asigurari, proprietari etc.

În procesul de adoptare a deciziei financiare privind procesul de

productie, nivelul rezultatelor financiare se coreleaza cu platile viitoare

catre societate si mediu, precum si cu cele pentru dezvoltarea propriei

structuri de productie.

Aceasta corelatie se prezinta în figura nr. 16.1.

Figura nr. 16.1

Astfel, veniturile proprii (yvp) pentru autofinantarea cheltuielilor proprii (ycp) si achitarea obligatiilor financiare (yco) din decizia privind consumul depind de platile corespunzatoare rezultatelor financiare (ypr) si de o parte din platile corespunzatoare costului (ypc) din decizia privind productia.

Acestea, la rândul lor, sunt limitate de nivelul încasarilor din activitatea de productie (yip), dependente si ele de amploarea si calitatea actiunilor de consum finantate în anul în care are loc si procesul de productie prognozat (legatura cu linie întrerupta).


Prefigurarea fenomenului repartitiei financiare privind rezultatele economice presupune determinarea întregii game de informatii financiare prin modele specifice activitatii financiare (vezi capitolul 6). Fenomenul financiar previzionat trece, în mod obligatoriu, prin mai multe etape de simulare pentru a se ajunge la un nivel acceptabil din punctul de vedere al exigentelor financiare si al indicatorilor de eficienta economica.

Astfel, pentru a realiza corelatiile dintre repartitia financiara pentru consum si pentru productie, serviciul financiar fundamenteaza o decizie de structurare a rezultatelor economice si realizeaza o gestionare ferma a creantelor.

16.2 Previzionarea si simularea structurarii rezultatelor economice

Serviciul financiar are în gestiune totalitatea rezultatelor economice sub forma productiei marfa, dar si a productiei marfa vânduta si încasata. Pentru a fundamenta o structurare a tuturor rezultatelor productiei, se are în vedere destinatia stabilita de repartitia financiara a platilor ce corespund încasarilor (vezi figura nr. 16.2).

Figura nr. 16.2

Structurarea initiala are în vedere trei directii de dirijare a încasarilor prin plati: 1. Dirijarea încasarilor corespunzatoare costului (ypc). Cea mai mare

parte a acestor încasari este dirijata pentru refacerea elementelor structurii economice (salarii, plata aprovizionarilor, cheltuieli de cercetare, amortizare etc.).

2. O parte a rezultatelor acopera cheltuieli de protocol si reclama, taxa pe folosirea terenurilor, prelevari la fondul de rezerva, donatii, pregatirea profesionala, pierderi din anii precedenti etc.). Din structura acestor cheltuieli rezulta ca încasarile corespun-zatoare se îndreapta atât spre structura economica, cât si spre bugetul de stat.

3. Aici sunt cuprinse platile din rezultatele financiare (profit, TVA). Decizia de structurare are în vedere modul în care se permite de catre legislatie repartizarea profitului impozabil.

Componenta principala a rezultatelor financiare este reprezentata de profit. În actiunea de structurare a rezultatelor financiare, serviciul financiar procedeaza la determinarea profitului impozabil, ca punct de plecare pentru stabilirea directiilor în care se va dirija profitul firmei.

Relatia 16.4

Pim = Venituri realizate din orice sursa - Cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor respective - Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile

unde: Pim = profit impozabil (vezi graficul urmator)

Venituri neimpozabile: dividende primite de la alte firme; diferente favorabile de valoare a titlurilor de participare la alte firme; din anularea datoriilor sau a provizioanelor. Cheltuieli aferente veniturilor: Cheltuieli de exploatare; cheltuieli financiare; cheltuieli exceptionale.

Cheltuieli nedeductibile: Cheltuieli cu impozitul pe profit, amenzi; cheltuieli care depasesc limitele legale (protocol, deplasare, sponsorizare, provizioane); stocuri lipsa.

Profitul impozabil se structureaza astfel (vezi fig. nr. 16.3):

Figura nr. 16.3

Din profitul impozabil se deduce impozitul pe profit, rezultând profitul net. El se împarte pentru: rezerve legale, acoperirea pierderilor din anii precedenti, autofinantare, participarea salariatilor la profit, dividende, varsaminte la buget (pentru regiile autonome), alte repartizari prevazute de lege. În timp ce la fondul propriu de dezvoltare se pot adauga unele reduceri la impozitul pe profit (daca legislatia în vigoare prevede acest lucru), din partea pentru dividende se scade impozitul pe dividende (10%). În functie de aceasta structurare, încasarile corespunzatoare profitului impozabil merg spre structura economica a firmei (fond de dezvoltare), spre buget, spre salariati si spre proprietari. Încasarile corespunzatoare taxei pe valoarea adaugata se transforma în plati (TVAp) catre buget la nivelul:

Relatia 16.5

TVAp = TVAc - TVAd unde:

TVAc = taxa colectata prin vânzarile ce cuprind TVA; TVAd = taxa deductibila pentru întregirea disponibilitatilor cu TVA pla -tita

la cumpararile din afara de materiale, combustibil etc. Determinarea impozitului pe profit

Nivelul impozitului (Imp) are în vedere profitul impozabil (PImp) si cota de 25%:

Relatia 16.7

Imp = (PImp) x 25 / 100

Plata impozitului pe profit Plata impozitului pe profit se efectueaza trimestrial, pâna la data de 25, inclusiv, a primei luni din trimestrul urmator. Pentru neplata la termen a impozitului pe profit se datoreaza dobânzi de întârziere (0,06% pentru fiecare zi întârziere) si penalitati de întârziere (0,5% pentru fiecare luna sau fractiune de luna de întârziere).

Informatiile ye referitoare la rezultatele economice Rezultatele economice ale unei întreprinderi pot fi structurate sub forma unor indicatori care redau nivelul rezultatelor din exploatare, din actiuni financiare si exceptionale, precum si global. Sistemul unor astfel de indicatori este:

Marja come rciala = vânzari de marfuri - costul marfurilor vândute

Cifra de afaceri = vânzari de marfuri + productia vânduta

Productia exercitiului = productia vânduta + productia stocata + productia imobilizata

Marja industriala = productia exercitiului - (cheltuieli cu materii prime, materiale, energie + lucrari si servicii executate la terti)

Valoarea adaugata = marja comerciala + marja industriala

Excedentul brut din exploatare (EBE) = valoarea adaugata + subventii din exploatare - - (impozite si taxe + cheltuieli cu personalul) = = profit brut + amortizare

Rezultatul din exploatare = (excedent brut din exploatare + alte venituri din exploatare + + venituri din provizioane) - (provizioane + amortizare + + alte cheltuieli din exploatare) = profit brut din exploatare

Rezultatul curent al exercitiului = (rezultatul exploatarii + venituri financiare) - - cheltuieli financiare

Rezultatul brut al exercitiului = Rezultat din exploatare + Rezultat din activitati financiare + Rezultat din activitati exceptionale = = Profit brut pentru întreaga activitate

Rezultatul net al exercitiului = Rezultat brut al exercitiului - Impozit pe profit = profit net pentru întreaga activitate

Acesti indicatori au intrat în continutul indicatorilor de eficienta

economica, alaturi de formele clasice de exprimare a rezultatelor economice si financiare. Institutiile financiare, bancare sau de evaluare a firmelor procedeaza la exprimarea indicatorilor de eficienta folosind rezultatul din exploatare în locul profitului brut (rentabilitatea neta de exploatare = rezultatul din exploatare / cifra de afaceri x 100).

FUNCTIA FINANCIARA: FUNDAMENTAREA FINANCIARA A DECIZIILOR

DE STRUCTURARE A REZULTATELOR ECONOMICE

Realizarea optima a structurarii rezultatelor economice presupune fundamentarea si adoptarea de decizii financiare specifice.

16.3 Decizia de structurare a rezultatelor economice

Serviciul financiar al întreprinderii va utiliza informatiile financiare determinate mai sus pentru a structura rezultatele economice în conditiile unei eficiente economice acceptabile. Sa exemplificam modul de lucru:

Exemplul 16.1

O societate comerciala prognozeaza urmatoarele rezultate economice: 1. Venituri totale 300 mild. lei; 2. Cheltuielile aferente 270 mild. lei; 3. Venituri neimpozabile 5 mild. lei; 4. Cheltuieli nedeductibile 15 mild. lei.

În aceste conditii, profitul impozabil (Pim) este:

300 - 270 - 5 + 15 = 40 mild. lei Impozitul pe profit:

40 x 25% = 10 mild. lei Profit net:

40 - 10 = 30 mild. lei Repartizare profit net:

- participare salariati (5%):

30 x 5% = 1,5 mild. lei

- dividende (40%): 30 x 40% = 12 mild. lei

- fonduri proprii pentru dezvoltare:

30 - (12 + 1,5) = 16,5 mild. lei Impozite pe dividende (10%):

12 x 10% = 1,2 mild. lei Dividende nete pentru proprietari:

12 - 1,2 = 10,8 mild. lei Decizia de structurare referitoare la profitul brut din exemplul 16.1 este:

(ypr) Destinatii 1. Profit brut 40,00 mild. 1. Impozit pe profit 10,00 2.

Participare salariati 1,50 3. Fond de dezvoltare 16,50 5. Impozit dividende 1,20 6. Dividende nete 10,80

Total 40,00 Total 40,00

Similar, se pot adopta decizii si pentru rezultatele corespunzatoare costului, TVA, accize. Decizia financiara de structurare a profitului este inclusa în decizia financiara privind productia, ca o detaliere a modului de folosire a profitului.





În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind procesul de productie sunt aplicate procedee diverse de alocare de fonduri în functie de specificul firmei si al elementelor sale constitutive, de cerintele pietei etc.


Alocarea corecta de valoare din rezultatele economice pentru procesul

de productie sau pentru cel de consum are o mare influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei.


16.5 Decizia de amplificare a creantelor

Pentru a asigura un nivel optim rezultatelor economice, serviciul financiar al firmei trebuie sa realizeze o gestionare atenta a stocurilor activelor circulante aflate sub forma de creante (mijloace în decontare). De amploarea acestor stocuri depind, atât necesarul de fonduri pentru activele circulante, cât si încasarea la timp si într-un interval acceptabil a rezultatelor economice supuse apoi repartitiei financiare. În practica interna si internationala, stocurile de active sub forma de creante sunt determinate ca necesitate si volum de formele de decontare practicate: plata sub forma de avans; plata la sosirea documentelor (acreditiv sau incasso); plata la termen.

Plata sub forma de avans reduce în mare masura stocul de creante la firma producatoare, acest stoc ramânând la nivelul:

Relatia 16.1

(Q x c)/360 x r - avans unde:

Q x c reprezinta imobilizarile în produsele finite vândute; r = durata normala a decontarii marfurilor livrate.

Plata la sosirea documentelor permite clientului sa amâne plata pentru perioada în care documentele se afla pe traseul furnizor - beneficiar, plus termenul de receptie si de confirmare a primirii marfurilor (incasso) sau pentru perioada de circulatie a documentelor de expeditie pâna la banca unde se afla deschis acreditivul (perioada notata cu r, în relatia 16.1. În acest caz, imobilizarile în creante nu mai sunt diminuate cu sumele primite de furnizor ca avans).

Plata la termen presupune o amânare a platii voita de firma producatoare. În acest mod, producatorul acorda clientului un credit comercial, afectându-si capitalul de lucru (care creste prin marirea activelor în decontare), precum si rezultatele economice si financiare (care se amâna în timp).

Stocul de creante ar putea sa creasca foarte mult, firma fiind obligata sa achite, în perioada de asteptare, chiar unele obligatii referitoare la

întregul pret de vânzare (impozite, formarea de fonduri din profit etc.). De aceea, stocul de creante pentru acesti clienti devine:

Relatia 16.2 (Q x Pv) / 360 x r’

unde: Q x Pv reprezinta imobilizarea în active în decontare la nivelul pretului de

vânzare; r’ = perioada de acordare a creditului comercial.

O data cu instituirea instrumentelor de credit (cambie, bilet la ordin, cec), firmele au posibilitatea sa întrerupa perioada de asteptare a platii la termen prin operatiunea de scontare a instrumentelor de credit comercial înainte de scadenta. Gestionarea clientilor si a creantelor din decontarea marfurilor vândute acestora presupune o ampla analiza a implicatiilor financiare de tip imobilizare de fonduri si cost, pe de o parte si de tip avantaje sub forma cresterii vânzarilor si refacerii anticipate a capitalului de lucru. Astfel, o decizie de marire a stocului de creante prin amânarea platii pentru clientii firmei (decizie care face parte din strategia de marketing a firmei) are urmatoarele consecinte: • cresterea necesarului de capital pentru ciclul de exploatare (capital

social, capital împrumutat, credite, datorii din exploatare), crestere similara cu o investire de capital;

• sporirea costului capitalului folosit suplimentar, cost care cuprinde dividendele (pentru partea de capital social imobilizata), dobânda (pentru capitalul împrumutat de pe piata de capital si de la banci).

• cresterea vânzarilor si a profitului, o marire a perioadei de amânare a platii atragând, de regula, un numar mai mare de clienti.

Pe lânga aceste consecinte (primele doua nefavorabile), decizia de a mari volumul stocurilor în creante are si consecinte asupra încasarilor: • aparitia riscului de neplata la termenul stabilit sau costul întârzierii

platii; Decizia de modificare a stocului de creante se fundamenteaza pe informatiile financiare care evalueaza consecintele favorabile si nefavorabile, la valoare efectiva sau sub forma sa marginala (fata de o situatie anterioara). Astfel, profitul suplimentar obtinut prin cresterea vânzarilor se determina prin aplicarea marjei brute de profit (Profit / pret de vânzare) la volumul suplimentar de vânzari. În unele cazuri, se poate aplica la vânzarile suplimentare marja asupra costurilor variabile (cheltuieli fixe + profit), obtinându-se un câstig total, având în vedere ca efortul sub forma cheltuielilor fixe a fost acoperit din vânzarile anterioare. Implicatiile nefavorabile se determina sub forma costului de

oportunitate, ca o pierdere de profit prin imobilizarea suplimentara de capital (Cresterea de sold x cota cheltuielilor variabile x rata profitului mediu), precum si sub forma costului riscului de neplata (Valoarea vânzarilor x cota cheltuielilor variabile x probabilitatea de aparitie a riscului de neplata) (vezi I. Stancu, Gestiunea financiara a agentilor economici, Editura Economica, Bucuresti 1994, p. 221 s. u.). În mod normal, trebuie sa avem în vedere si costul capitalului suplimentar, cost care se adauga la pierderea de profit prin imobilizarea de capital în stocul suplimentar de creante. Decizia de amplificare a creantelor este oportuna atunci când:

Relatia 16.3

Profit marginal al cresterii vânzarilor - (costul riscului neplatii + + costul de oportunitate + costul capitalului suplimentar) > 0



pentru conducerea întregului proces de productie dar, mai cu seama, în legatura cu repartizarea rezultatelor. Managerul financiar al firmei trebuie sa asigure, pe cât posibil, satisfacerea intereselor salariatilor, patronilor si creditorilor, pe de o parte si sa achite la timp obligatiile de natura financiara.

În vederea realizarii functiei motivationale respective, managementul financiar va cauta, pe lânga alte modalitati de amplificare a rezultatelor economice, si recuperarea rapida a creantelor prin adoptarea deciziilor de scontare a instrumentelor de credit trase asupra clientilor.

16.6 Decizia de scontare

Nivelul costurilor determinate de prelungirea perioadei de plata poate

determina serviciul financiar sa adopte decizia de scontare a instrumentelor de credit trase asupra clientilor. Decizia respectiva ia în calcul, alaturi de aceste costuri, nivelul taxei scontului cedate bancii care preia cambia si acorda creditul bancar pentru refacerea capitalului de lucru al firmei.

O astfel de decizie devine oportuna atunci când taxa scontului cedata bancii devine mai mica decât costul stocului de creante (costul riscului neplatii + costul de oportunitate + costul capitalului suplimentar).

Pentru a realiza o gestionare eficienta a creantelor, serviciul financiar trebuie sa realizeze si o cunoastere directa a bonitatii clientilor, sub aspect financiar, dar si din punct de vedere al promptitudinii achitarii obligatiilor ce decurg din vânzarea de bunuri. Informatiile de aceasta natura pot fi furnizate de bancile comerciale, pentru clientii interni sau de Banca de Export - Import a României, pentru clientii externi. Pe baza acestor

informatii, firma poate evita riscul de neplata si suplimentarea efortului financiar pentru cresterea exagerata a stocului de creante.


În exercitarea activitatii financiare de repartizare a rezultatelor

economice se impune un mod de lucru prin care salariatii firmei sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare privind productia sau consumul.

Managerul financiar trebuie sa asigure constituirea fondurilor financiare din rezultatele economice la un nivel care sa satisfaca necesitatile întreprinderii, ale salariatilor, dar si ale posesorilor de actiuni.

16.7 Politica de dividende

În luarea deciziei de structurare a rezultatelor economice, firma trebuie sa promoveze o adevarata politica a dividendelor. Aceasta politica urmareste fie sa încurajeze atragerea de fonduri pentru capitalul social, fie sa asigure o stimulare a proprietarilor de actiuni pentru a le creste raspunderea pentru viitorul firmei în cauza. Politica de dividende are, ca baza de realizare, o serie de restrictii cantitative si calitative. Astfel, nivelul profitului net destinat dividendelor depinde de: • nivelul total al profitului; • nivelul impozitelor care se adreseaza profitului si câstigului sub forma

de dividende; • necesitatea constituirii unui fond de dezvoltare suplimentar pentru

refacerea si dezvoltarea mai accentuata a firmei; • constituirea unor fonduri de rezerva, provizioane; • stabilitatea profitului obtinut de firma; • prevederile legislatiei economice si financiare etc. În acelasi timp, se impune ca politica de dividende sa aiba un caracter ofensiv (de crestere sau de stabilitate pentru o perioada mare de timp, indiferent de oscilatiile profitului) atunci când managerul întreprinderii urmareste: • penetrarea pietei de capital;

• câstigarea concurentei de pe piata de capital;

• reducerea pachetului de control prin difuzarea accentuata a actiunilor pe piata de capital etc.

Politica de dividende se realizeaza pe baza unor principii referitoare la nivelul profitului repartizat sub forma de dividende.

Politica de stabilitate

Astfel, daca firma doreste sa-si multumeasca cumparatorii de actiuni si sa se mentina pe piata de capital, atunci va practica principiul dividende fixe pe o actiune. Acest principiu aduce avantaje într-o economie caracterizata printr-o fluctuatie exagerata a nivelului profitului, iar succesul sau depinde de realizarea unui profit în crestere de la an la an. Acest gen de politica si-l permit firmele mari, stabile din punct de vedere economic. Politica cotelor fixe Un alt principiu de distribuire a profitului pentru dividende presupune distribuirea unei cote fixe din profitul net pentru dividende. El se practica si în cazul firmelor românesti, determinând o fluctuare evidenta a profitului pe actiune. Acest principiu reduce responsa-bilitatea managerului de a asigura un câstig rezonabil proprietarilor, trecând asupra lor riscurile scaderii profitului. Politica taxei flexibile Pe piata de capital se poate aplica si principiul taxei flexibile de repartizare a profitului pentru dividende. Acest principiu corecteaza dezavantajele principiului anterior, firma putând majora cota de profit pentru dividende atunci când profitul total este în scadere, atenuând efectele nefavorabile suportate de detinatorii actiunilor. Politica reinvestirii dividendelor

În unele cazuri, mai ales în faza de formare si dezvoltare a firmei, se poate practica o politica de dividend pe baza principiului reinvestirii dividendelor. Acest principiu cere un sacrificiu din partea detinatorilor de actiuni sub forma renuntarii la încasarea imediata a dividendelor si investirea lor în aceeasi firma. Pentru a încuraja acest gest, firma va trebui sa promita o rata de câstig suplimentara dividendelor posibil de obtinut prin investirea banilor respectivi într-o alta investitie.

Politica reziduala

În cazul acestei politici, firma acorda dividende din profitul net care ramâne dupa acoperirea nevoilor suplimentare de finantare a activitatilor tip consum sau tip productie.

Practicând, prin politica de dividende, unele din aceste principii, firma îsi poate consolida pozitia pe piata de capital, având la dispozitie o sursa certa si rapida de capital, concomitent cu satisfacerea intereselor celor care au investit în întreprindere.

Politica de dividende se poate caracteriza printr-o serie de indicatori

care contribuie la imaginea economica si financiara a firmei:

Dividendul pe actiune

Acest indicator rezulta din raportarea profitului ce este destinat platii dividendelor la numarul de actiuni.

Profit net pe actiune

În acest caz, se raporteaza rezultatul net al exercitiului la numarul

de actiuni emise de firma. Chiar daca nu reda si marimea fluxului real de fonduri catre actionari, indicatorul respectiv arata bunul mers al întreprinderii la care actionarii sunt proprietari. Rata distribuirii dividendelor

Pentru a reda ponderea profitului net distribuit pentru plata dividendelor, se raporteaza acest profit la profitul net total. Indicatorul în cauza arata, totodata, prin diferenta fata de suta, gradul de reinvestire din totalul profitului net.

Randamentul pe actiune

Pentru a reda rentabilitatea capitalului plasat în actiuni se utilizeaza indicatorul rezultat din raportarea dividendelor ce revin la o actiune la pretul de piata al actiunii respective. Coeficientul de capitalizare

Investitorul, cumparator de actiuni, este interesat sa afle în ce perioada îsi recupereaza, prin dividende, pretul de piata al actiunilor pe care le detine la firma respectiva. În acest scop, se raporteaza pretul de piata al actiunilor sau cursul bursier la profitul net pe o actiune, rezultând un numar de ani în care se recupereaza valoarea de piata a actiunii.





• Care proces economic credeti ca are prioritate în corelatia productie - consum? • Cum rezolva repartitia financiara corelatia productie - consum prin intermediul informatiilor

financiare? • Care sunt directiile principale de structurare a rezultatelor economice totale?

• Dar ale profitului brut? • De ce rezultatele economice trebuie sa treaca prin bugetul de trezorerie înainte de a ajunge la

destinatia rezervata de repartitia financiara? • Ce factori impun formarea de stocuri în faza de desfacere a produselor? • Ce implicatii financiare are gestionarea defectuoasa a stocurilor de mijloace în decontare

(clienti)? • Cum se structureaza rezultatele economice pe baza unor indicatori ce redau, în final,

rezultatele exercitiului?


16.1 Autorizarea repartitiei rezultatelor economice presupune cunoasterea urmatoarelor corelatii

între rezultatele economice previzionate si: a) acoperirea autofinantarii deciziilor privind procesele de consum; b) acoperirea obligatiilor

financiare fata de buget; c) acoperirea obligatiilor fata de banci; d) acoperirea obligatiilor fata de salariati; e) acoperirea obligatiilor fata de proprietari. Care dintre aceste corelatii se refera la asigurarea refacerii si dezvoltarii structurii economice a firmei?

16.2 Profitul impozabil se calculeaza în functie de indicatorii: 1. venituri realizate din orice sursa; 2. venituri neimpozabile; 3. cheltuieli nedeductibile; 4.

cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor. Care este formula corecta: a) 1 + 2 - 3+ 4; b) 1 - 2 + 3 + 4; c) 1 - 2 + 3 - 4; d) 1 + 2 - 3 - 4; e) 1 + 2 + 3 + 4.

16.3 Excedentul Brut din Exploatare are în vedere indicatorii:

1. valoarea adaugata; 2. subventii din exploatare; 3. impozite si taxe (altele decât impozitul pe profit); cheltuieli cu personalul. Care este reactia corecta: a) 1 - 2 - (3 + 4); b) 1 + 2 + (3 - 4); c) 1 - 2 + (3 - 4); d) 1 - 2 + (3 + 4); e) 1 + 2 - (3 + 4).

16.4 O societate comerciala prognozeaza urmatoarele rezultate economice:

Venituri totale 3000 mil. lei Cheltuieli aferente 2700 mil. lei Venituri neimpozabile 50 mil. lei Cheltuieli nedeductibile 150 mil. lei

Care este nivelul impozitului pe profit: a) 110 mil. lei; b) 120; c) 100; d) 95; e) 90.

16.5 Dar nivelul dividendelor nete promise proprietarilor:

a) 98 mil. lei; b) 108; c) 110; d) 115; e) 120. 16.6 Relatia de fundamentare a deciziei de amplificare a creantelor are în vedere:

1. profitul marginal al cresterii vânzarilor; 2. costul riscului neplatii; 3. costul de oportunitate (ca o pierdere de profit prin suplimentarea capitalului); 4. costul capitalului suplimentar. Care este relatia corecta: a) 1+(2-3-4)= 0; b) 1+(2+3-4)>0; c) 1-(2+3+4)=0; d) 1- (2+3+4)>0; e) 1-(2+3+4)<0

16.7 Decizia de scontare are în vedere: 1. taxa scontului cedata bancii; 2. costul riscului de neplata; 3. costul de oportunitate; 4. costul capitalului suplimentar. Care este momentul oportun de luare a deciziei de scontare: a) 1 = (2 + 3 + 4); b) 1>(2 + 3 + 4); c) 1<(2 + 3 + 4); d) 1<(2 - 3 - 4); e) 1>(2 - 3 + 4).

16.8 Politica de dividende cuprinde mai multe tipuri de actiune:

a) politica de stabilitate; b) politica cotelor fixe; c) politica taxei flexibile; d) politica reinvestirii dividendelor; e) politica reziduala. Care din aceste politici este aplicata de firmele mari, stabile din punct de vedere economic?

16.9 Dar în cazul firmelor românesti? 16.10 Politica de dividende se caracterizeaza prin indicatorii:

a) Dividende pe actiune; b) Profit net/actiune; c) Rata distribuirii dividendelor; d) Randament pe actiune; e) Coeficientul de capitalizare. Care dintre acesti indicatori se calculeaza prin raportarea cursului bursier al actiunii la profitul net pe actiune?

STUDII DE CAZ SI EXERCITII 16.1 Repartizare profit

O întreprindere realizeaza un profit brut de 1.200 mil lei. Impozitul pe profit este de 300 mil lei. Determinati destinatiile profitului net având în vedere cotele din exemplul 16.1.

16.2 Decizia de structurare Întocmiti decizia de structurare a rezultatelor economice totale pentru o firma (conform figura nr. 16.2) care prezinta urmatoarele informatii: Venituri totale 120 mild. lei

Venituri neimpozabile 5 mild. lei

Cheltuieli aferente veniturilor 95 mild. lei

Cheltuieli nedeductibile 6 mild. lei 16.3 Dezbatere

Pornind de la nivelul obligatiilor financiare pe care o firma le are fata de institutiile financiare ale statului, dezbateti nivelul fiscalitatii si implicatiile acestui nivel asupra starii financiare a întreprinderilor din economia noastra. Gasiti argumente pentru reducerea fiscalitatii si directii de folosire a eventualelor degrevari fiscale în finantarea proceselor de consum din unitatile economice.

16.4 Analiza grafica Redati grafic structurarea rezultatelor economice din exercitiul 16.2. Apoi comentati aceasta structurare pe baza de ponderi fata de totalul rezultatelor economice.

16.5 Politica de dividende

O firma înregistreaza urmatoarele niveluri anuale ale profitului net: 2000 - 200 mil. lei; 2001 - 300 mil. lei; 2002 - 50 mil. lei; 2003 - 150 mil. lei; 2004 - 400 mil. lei (previzionat). Stabiliti ce principiu de lucru poate aplica firma în cauza, pornind de la practica actuala prin care firmele cu capital total sau majoritar de stat repartizeaza pentru dividende o cota de circa 40% din profitul net.


Pentru activitatea de seminar, cercetare si lucrari de diploma, va recomandam urmatoarele teme: • Corelatia dintre necesitatile de fonduri proprii si posibilitatile firmei de

finantare a acestor necesitati;

• Efectele financiare ale gestionarii clientilor si masurile ce se impun pentru fructificarea stocurilor în mijloace în decontare (clienti);

• Structurarea rezultatelor economice în functie de interesele firmei, ale proprietarilor si ale economiei;

• Fiscalitatea si efectele ei asupra activitatii economice curente si de dezvoltare a firmelor.

REZULTATELE TESTELOR DE AUTOEVALUARE 16.1 a; 16.2 c; 16.3 e; 16.4 c; 16.5 b; 16.6 d; 16.7 c; 16.8 a; 16.9 b; 16.10e. Nota: Pentru obtinerea notei 10,00 trebuie sa rezolvati toate întrebarile,

acestea fiind evaluate cu câte un punct.

PARTEA A CINCEA

PROIECTAREA FLUXURILOR FINANCIAR-MONETARE EXTERNE ALE ÎNTREPRINDERII

Pentru finantarea activitatilor economice din întreprinder e, serviciul financiar fundamenteaza decizii de atragere de fonduri din surse externe firmei. Aceste surse financiare sunt gestionate de proprietarii actuali sau cei potentiali, de piata de capital, de sistemul bancilor comerciale, de finantele publice, de pietele financiare internationale.

Fluxurile monetare care aduc fondurile financiare catre firme sunt urmate de fluxurile monetare care pleaca de la întreprindere pentru a permite plata obligatiilor financiare catre proprietari, catre finantele publice, catre banci sau societati de asigurare etc.

Deciziile financiare de apelare la sursele externe firmei sunt însotite, în prezent, de un cost foarte ridicat. Acest aspect, precum si conditionarile calitative pe care proprietarul sursei de finantare le impune, maresc responsabilitatea economistului ce fundamenteaza deciziile respective. El va avea nevoie de o largire a

cunostintelor pentru a putea fi un participant eficient si eficace pe piata capitalurilor, atât în tara, cât si în strainatate.

CUPRINS

Capitolul 17 Decizia de creditare pe termen scurt Capitolul 18 Decizia de creditare pe termen mediu si lung Capitolul 19 Fluxurile financiar-monetare ale întreprinderii

cu piata de capital si finantele publice

CAPITOLUL 17

DECIZIA DE CREDITARE PE TERMEN SCURT

CUPRINS 17.1 Deficitul de resurse pe termen scurt

în gestiunea financiara a întreprinderii 17.2 Analiza manageriala si economico-financiara

a firmei solicitatoare de credit pe termen scurt 17.3 Analiza efectiva a solicitarii de credit 17.4 Adoptarea deciziei de creditare pe termen scurt 17.5 Fluxurile de fonduri determinate de creditul pe termen scurt 17.6 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Deficitul de resurse pe termen scurt Creditul pe termen scurt (tipuri) Analiza manageriala a solicitantului Analiza performantelor economico-financiare Gruparea firmelor dupa performante Analiza cantitativa si calitativa a cererii de credit Surse de rambursare a creditului Garant iile pentru creditul pe termen scurt Resurse si plasamente în creditare Contractul de credit Gruparea creditelor în functie de risc Fluxurile determinate de creditul pe termen scurt

Decizia de creditare pe termen scurt

17.1 Deficitul de resurse pe termen scurt în gestiunea financiara

a întreprinderii

În gestiunea financiara a firmei se înregistreaza pe parcursul anului

decalaje între necesarul si existentul de disponibilitati banesti. Aceste decalaje sunt generate de doua cauze principale:

1. Diferenta dintre imobilizarile totale în activele firmei (mai mari) si fondurile proprii (mai mici);

2. Dereglari în încasarea rezultatelor economice, dereglari care determina un deficit de trezorerie.

Prima cauza este prezenta în majoritatea întreprinderilor, ca un principiu de lucru generat de existenta în economie a unor surse ce pot fi solicitate (creditul, bugetul de stat, disponibilitatile unor agenti economici) pentru a realiza o activitate economica mai mare decât o poate acoperi capitalul propriu al firmei, precum si de motivatia costului de atragere a capitalului de lucru.

De aceea, activele curente (circulante) sunt acoperite doar partial din capitalul propriu (fondul de rulment). Cea mai mare parte a acestor active au drept corespondent în pasiv obligatiile firmei catre furnizori, salariati si fata de banci (creditul pe termen scurt) -vezi figura nr. 17.1.

Figura nr. 17.1

A doua cauza provine din deficientele destul de frecvente ale decontarilor cu clientii în conditiile blocajului financiar din economie. Prelungirea peste limitele normale a perioadei în care activele curente ale întreprinderii ramân sub forma de creante (încasarile nu intra în firma în momentul tr, ci în momentul tre, figura nr. 17.1) face ca trezoreria firmei sa înregistreze un deficit în defavoarea capitalului de lucru.

Cauzele principale ale decalajului

Acoperirea partiala a activelor circulante

Efectele blocajului financiar


Având în vedere aceste fenomene, sistemul bancilor comerciale raspunde, la solicitarea firmelor, prin acordarea de credite pe termen scurt adecvate decalajelor dintre activele curente, pe de o parte si sursele proprii si datorii din exploatare (pasivele), pe de alta parte.

Punctul de plecare în stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt îl reprezinta Situatia lichiditatilor (cash flow-ul) la sfârsitul trimestrului precedent si previziunile din trimestrul prognozat. Cu ajutorul informatiilor respective se întocmeste bugetul (planul) de trezorerie - baza de referinta pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt posibil de solicitat de catre întreprinderi (vezi figura nr. 17.2).

Figura nr. 17.2

Raspunsul bancilor comerciale


1. Credite globale de exploatare, în lei

Nivelul acestui credit depinde de diferenta dintre activele curente si pasivele curente, fiind destinat sa acopere obligatiile de plata pe termen scurt ale întreprinderii. Acest credit, determinat trimestrial, se acorda agentilor economici prin contul curent, pentru a acoperi deficitul de trezorerie în trimestrul prognozat (figura nr. 17.2; 1).

2. Credite pentru active constituite temporar (cheltuieli si stocuri), în lei si valuta

Formarea unor stocuri si efectuarea de cheltuieli în afara activelor cuprinse în planul de trezorerie se datoreaza unor cauze economice determinate de primirea în avans a unor materii prime, întreruperea productiei, greutati în expedierea produselor finite etc.

Termenul maxim de acceptare la creditare a acestor stocuri si cheltuieli este de 12 luni.

3. Credite pentru active în stocuri si cheltuieli sezoniere, în lei

Specificul procesului de productie din întreprinderile care prelucreaza materii prime agricole solicita din partea acestora sa formeze stocuri care sa se consume într-o perioada mai mare de un trimestru, fara a depasi 12 luni de la constituire.

4. Credite pentru productia de export si exportul de produse, în lei si valuta

Imobilizarile cerute de realizarea exportului au în vedere perioada de productie (aprovizionarea cu materii prime, mater iale, semifabricate, subansambluri, combustibil, energie etc. din tara si din import) sau de prefinantare a exporturilor, precum si perioada de decontare cu partenerii straini (pe baza documentelor care atesta livrarea marfurilor la export).

Perioada de imobilizare admisa este tot de 12 luni, cu exceptia imobilizarilor pentru produse cu ciclu lung de fabricatie, unde termenul este mai mare.

5. Credite pe documente remise spre încasare

Aceste credite au în vedere imobilizarile de active în decontari cu clientii, imobilizari consemnate în documente (cecuri) remise de firma spre încasare. Perioada de creditare este de maxim 45 de zile, numai daca activele respective nu au fost cuprinse în planul (bugetul) de trezorerie sau nu au asigurata o alta sursa de finantare.


6. Facilitati de cont (overdraft – descoperire de cont), în lei

Pentru agentii economici cu o situatie economico-financiara foarte buna dar care, din anumite cauze bine justificate, nu pot face fata temporar platilor, se pot acorda credite pe termen de pâna la 15 zile si într-o suma limitata.

În linii generale, acestea sunt cazurile în care o banca comerciala vine în întâmpinarea firmelor. În programul de creditare al bancilor comerciale au fost incluse si alte obiective de creditare, ca urmare a diversificarii pietei financiare si monetare, inclusiv practicarea deschiderii de linii de credit. Astfel, bancile comerciale acorda credite pe termen scurt pentru operatiuni de scont, factoring, pentru valuta vânduta, marfurile vândute în rate, completarea veniturilor proprii pentru investitii etc. De asemenea, bancile comerciale acorda credite pe termen scurt în valuta pentru importul de bunuri si servicii, deschiderea liniilor de credit tip revolving, documente remise spre decontare etc.

Pornind de la aceste necesitati si de la oferta bancilor comerciale de a le onora, sistemul bancar si întreprinderile procedeaza la fundamentarea si adoptarea de decizii de creditare. Procesul decizional în materie de credite cuprinde urmatoarele etape: 1. Analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare

de credit; 2. Analiza solicitarii de credit; 3. Adoptarea deciziei de creditare; 4. Analiza periodica a calitatii portofoliului de credite pe termen scurt

detinut de banca comerciala.

Parcurgerea acestor etape se realizeaza cu ajutorul unui fond de informatii economice, financiare, manageriale, monetare provenit din sistemul bancar, din economia nationala si din întreprindere. În unele cazuri, sunt solicitate informatii si de pe piata financiar-monetara internationala (curs valutar, dobânzi, alocatii de credite în valuta etc.).

17.2 Analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare de credit pe termen scurt

În momentul în care o întreprindere se adreseaza bancilor comerciale cu o solicitare de credit pe termen scurt, acestea procedeaza la realizarea unei analize detaliate si în domenii diferite privind firma respectiva. Pentru a începe analiza, întreprinderea este solicitata sa depuna o documentatie economica si financiara complexa (vezi Cadrul 17.1).

Diversificarea obiectivelor de creditare

Etapele procesului decizional


Cadrul 17.1

- Documente care atesta legalitatea înfiintarii firmei; - Cererea de credite semnata de persoanele autorizate din întreprindere; - Contul de profit si pierderi; - Ultimul bilant contabil; - Situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditarea (cantitati, valori, cauze,

termene de valorificare); - Situatia contractelor de livrare; - Bugetul de venituri si cheltuieli pe anul în curs sau Planul de afaceri; - Grafic de rambursare a cred itului si de plata a dobânzilor; - Lista bunurilor materiale si a valorilor ce constituie garantii asiguratorii pentru creditul

solicitat; - Alte documente necesare analizei.

A. Analiza manageriala (analiza aspectelor nefinanciare privind firma)

În fata bancii comerciale, firma trebuie sa vina, în primul rând, cu o activitate economica în masura sa nu prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. În acest scop, întregul univers intern si extern al întreprinderii este supus unei analize si interpretari riguroase, pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, sociale, economice, militare sau ale unor schimbari tehnologice, în evolutia cererii, precum si cele ale influentei inflatiei, recesiunii, îmbatrânirii produselor etc.

Riscurile generate de aceste fenomene sunt completate cu analize detaliate privind produsele fabricate de firma solicitatoare de credite, precum si pietele pe care desface si se aprovizioneaza firma în cauza. Analiza scoate în evidenta aspectele de calitate ale produselor, pozitia firmei pe piata produselor sale, calitatea si starea financiara a principalilor sai clienti etc.

Pentru aprecierea firmei conteaza foarte mult metodele de marketing aplicate de managerii sai, competitivitatea produselor si stabilitatea segmentelor de piata cucerite. Totodata, intereseaza si marimea efortului facut de întreprindere pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, precum si preocuparea de a gasi noi piete, de a rezista concurentei producatorilor de produse similare, din tara si din import.

Conteaza, de asemenea, conditiile de munca, posibilitatile reale de productie, problemele sociale din întreprindere, relatiile cu sindicatele, asigurarea cu forta de munca calificata, cu materii prime si energie din surse de aprovizionare sigure si alternative.

Activitate fara riscuri majore

Preocuparea managerilor pentru noi piete


Conditiile economiei de piata cer si o analiza a calitatilor manageriale ale conducatorilor firmei. Între însusirile analizate se înscriu înclinatia spre inovare si creativitate, cunostintele în domeniul financiar, în marketing, în managementul productiei si al personalului, cinstea, integritatea personala, flexibilitatea etc.

Pentru managerii actuali, formati în conditiile economiei centralizate, însusirea cel mai greu de dezvoltat este asumarea raspunderii pentru gestionarea eficienta a patrimoniului. Cultivarea si sprijinirea acestei însusiri prin privatizare, legislatie etc. reprezinta o sansa reala pentru iesirea din criza a economiei si a fiecarei întreprinderi în parte, precum si pentru utilizarea corecta si eficienta a creditelor angajate de firma.

Toate aceste sub-domenii ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul bancar si comunicate, spre interpretare finala, comitetului de directie al bancii comerciale, pe baza unei Fise de analiza a aspectelor nefinanciare ce caracterizeaza activitatea clientului. Comitetul de directie transforma informatiile privind managementul firmei în calificative prezente în calculul ratingului de credit (vezi Cadrul 17.2).

Cadrul 17.2 I. Caracteristicile clientului a) Generale (nivelul local, regional, national sau international al firmei; daca este sau nu în

sistemul de cotare la bursa); /2 indicatori/ b) Financiare (auditare, cifra de afaceri, rentabilitate, solvabilitate); /4 indicatori/ c) Managementul (experienta si stabilitatea conducerii, obiectivele strategice); /2 indicatori/ d) Ramura de activitate (perspective si protectie) ; /1 indicator/ II. Caracteristicile creditului a) Istoricul relatiei de credit client-banca; /1 indicator/ b) Conditii de eligibilitate; /1 indicator/ c) Adm inistrare (costuri de operare); /1 indicator/ d) Sursa de rambursare; /1 indicator/ e) Colaterale (garantii speciale) /1 indicator/ Nota: Fiecare din cei 14 indicatori este calificat prin cinci niveluri calitative (criterii).

Criteriul 1 corespunde cu cea mai buna caracterizare data firmei, iar criteriul 5 corespunde cu un calificativ foarte slab. Media ponderata a acestor calificative da Ratingul m ediu de credit.

Înclinatia spre inovare a managerului

Asumarea ras-punderii pentru gestionarea firmei


B. Analiza performantelor economico-financiare

Pentru acceptarea cererii de credite, rolul hotarâtor îl au performantele economice si financiare realizate de întreprinderea solicitatoare în perioada imediat precedenta (uneori se cer ind icatori si pentru o perioada mai mare - de circa trei ani) si cele estimate pentru perioada de angajare a creditului.

Astfel, Banca Comerciala Româna face lunar o analiza a agentilor economici care solicita sau au angajate credite, pentru cel putin 60% din volumul creditelor aflate pe rol. Aceasta analiza scoate în relief dinamica indicatorilor privind bonitatea clientului:

- Cifra de afaceri;

- Capitaluri proprii;

- Rezultatul exercitiului;

- Fondul de rulment;

- Necesarul de fond de rulment;

- Trezorerie neta;

- Lichiditate;

- Solvabilitate;

- Gradul de îndatorare generala si financiara;

- Viteza de rotatie a activelor circulante;

- Rentabilitate;

- Acoperirea dobânzii;

- Rata valorii adaugate;

- Politica de dividende.

Luarea în calcul a cererii de credit presupune o analiza conc reta a

tututor indicatorilor privind bonitatea agentului economic. În acest scop, banca prelucreaza datele din Bilantul înaintat de client. Simplificând indicatorii de activ si de pasiv stabiliti de banca, obtinem forma redata în Cadrul 17.3.

Rolul hotarâtor al performan-telor economice si financiare


Cadrul 17.3 ACTIV PASIV

Pe baza acestor posturi din bilant, se determina indicatorii care

caracterizeaza bonitatea firmei. Redam o parte dintre acestia, ceilalti fiind cunoscuti de la capitolele referitoare la deciziile privind procesul de consum (ciclul de fabricatie) sau privind procesul de productie. Fondul de rulment = I P – I A; Necesar fond de rulment = II A – II P; Trezorerie neta = IIIA – IIIP sau FR – NFR; Lichiditate imediata = (IIA + IIIA) – Stocuri – Clienti

incerti/Datorii cu scadenta < 1 an x 100 Lichiditate < 100% necorespunzatoare; 100-120% satisfacatoare; 120-150% buna; peste 150% foarte buna.

I A Active imobilizate

II A Active realizabile

III ATrezorerie+

I P Pasive pe termen lung

II P Datorii curente < 1 an

III P Trezorerie -

A C T I V E CIR- CU- LAN- TE

DA-TO- RII T O T A L E


Solvabilitate = Total activ – Stocuri nevandabile – Clienti incerti – – Alte active incerte / Datorii totale x 100

Solvabilitatea sa fie > 100 Grad de îndatorare: Generala = Datorii totale : Capitaluri proprii x 100; Financiara = Datorii financiare totale : Capitaluri proprii x 100 Calificativ GI generala GI financiara

Bun pâna la 60% pâna la 30% Satisfacator 60 – 100% 30 – 70% Necorespunzator peste 100% peste 70%

Principalii indicatori economici si financiari, care redau

performanta firmei si care sunt stabiliti pe baza datelor din Situatia patrimoniului, a celor constatate de inspectorul bancar sau raportate suplimentar de firma, sunt reprezentati de:

17.3 Analiza efectiva a solicitarii de credit

O data cu acceptarea solicitantului printre clientii bancii, se acorda firmei respective o recunoastere oficiala a performantelor sale, exigenta analizei bancare fiind considerata de prim rang. Obtinerea de catre firma a unui rating bun (ce tinde spre o medie egala cu 1) nu exclude derularea activitatii de analiza a cererii de credit si a creditului solicitat.

A. Identificarea scopului si a nivelului creditului solicitat

Scopul solicitarii trebuie precizat foarte clar sub forma deficitului de resurse pe care îl va suplini creditul cerut. De asemenea, cererea de credit trebuie sa se încadreze în prevederile legislatiei bancare si în Normele metodologice de lucru ale bancii comerciale respective.

Dupa precizarea si acceptarea scopului în care este solicitat creditul, echipa de decizie trece la analiza nivelului cantitativ al cererii. Nivelul solicitarii se determina pe baza analizei fluxului de lichididate (cash flow) si a capacitatii de rambursare de la sfârsitul trimestrului precedent precum si a datelor din prognozele pe trimestrul luat în calcul (din bugetul firmei sau determinate de inspectorul bancar).


Dupa stabilirea si acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie trece la negocierea dobânzii si a comisioanelor ce revin bancii. Dobânzile stabilite de banci au în vedere dobânda de referinta practicata de Banca Nationala si dobânda de depozit acordata firmelor si persoanelor fizice care îsi pastreaza disponibilitatile banesti în conturi la banca respectiva. La aceste dobânzi, banca comerciala adauga dobânda proprie (care îi acopera propriile cheltuieli si profitul), rezultând dobânda propusa solicitatorului de credit.

În privinta Comisioanelor, bancile practica "tarife" pentru analiza cererii de credite de catre experti, pentru utilizarea sau neutilizarea creditului etc. Nivelul dobânzilor si al comisioanelor este corelat si cu practica celorlalte banci de pe piata creditului, el fiind un element de concurenta bancara.

B. Identificarea surselor de rambursare a creditului

Nivelul creditului, al dobânzilor si al comisioanelor, convenit în urma negocierilor, urmeaza sa fie comparat de echipa de decizie cu posibilitatile reale de rambursare a creditului si de plata a dobânzii si comisioanelor. Aceste posibilitati sunt cuantificate ca prognoza pe perioada de angajare a creditului negociat.

În cazul creditelor cu risc redus, banca solicita o singura sursa de achitare; pentru celelalte tipuri de credite cu risc ridicat, bancile solicita si o a doua sursa de rambursare. Prima sursa este reprezentata de lichiditatea ce rezulta din circuitul economic normal al firmei. Sursa colaterala, reprezentata de regula de garantia depusa de firma, trebuie identificata clar si corect de catre inspector si echipa de decizie.

Pentru a se preciza daca solicitantul este solvabil la data rambursarii, se determina indicatorii de solvabilitate, lichiditatea la o anumita data, precum si Nivelul fluxului de numerar în perioada achitarii creditului si a dobânzii. Astfel, din bugetul de trezorerie, întocmit pentru trimestrul în care va avea loc rambursarea, trebuie sa rezulte un excedent cel putin la nivelul obligatiilor firmei catre banca în cauza. Totodata, echipa de decizie apreciaza mersul conversiei activelor firmei în numerar, în corelatie cu planul de esalonare a rambursarii negociat în procesul decizional al creditarii.

C. Identificarea garantiilor creditului

Un moment important în procesul de adoptare a deciziei de creditare este reprezentat de identificarea si verificarea atenta a garantiilor pe care firma solicitatoare de credit le prezinta. Garantiile sunt o asigurare suplimentara pentru rambursarea la termen a creditelor angajate si pentru plata dobânzilor aferente, alaturi de încasarile curente din vânzarea rezultatelor activitatii economice.

Garantia - o asigurare suplimentara

Stabilirea nivelului dobânzii si al comisioanelor

Cele doua surse de rambursare a creditului


În acceptiunea bancilor comerciale, pot constitui garantii pentru creditele pe termen scurt urmatoarele valori:

- garantii de la Guvernul României; - garantia bancara data de alta banca decât cea care da creditul

negociat; - depozitul bancar al firmei (cash-ul colateral); - garantii reale mobiliare cu sau fara deposedare; - contract de asigurare pentru rate si dobânzi; - ipoteca; - cesiunea de creante; - fidejusiunea (cautiunea); - garantia de firma ; - alte garantii.

În cazul, clientilor care se confrunta cu greutati financiare, acestora

li se cere sa semneze bilete la ordin. Garantia este supusa unei analize privind valoarea sa reala si

autenticitatea dreptului solicitantului de credit asupra bunului folosit drept gaj.

Astfel, garantia bancara data de o alta banca în favoarea bancii creditoare se verifica în privinta valabilitatii documentu lui bancar, în privinta valorii, a valabilitatii în timp si a bonitatii bancii emitente.

Ipoteca are în vedere bunurile imobiliare ale firmei, iar cesiunea creantele solicitantului de credite asupra altor agenti economici.

Pentru a fi acceptate de banca, garantiile trebuie sa îndeplineasca cumulativ mai multe conditii: sa poata fi transformate rapid în lichiditati, bunurile sa fie în circuit civil, bunurile gajate sa fie în stare buna, sa existe piata pentru valorificarea bunurilor ce constituie garantie etc. Valoarea bunurilor se ia în calcul pe baza unui coeficient variabil aplicat la valoarea de piata a bunurilor respective sau a garantiei oferite (coeficient care variaza de la 100% – în cazul garantiilor bancare, spre exemplu - la 60% pentru gajul fara deposedare).

Pentru majoritatea garantiilor, banca încheie cu solicitantul de credite contracte de gaj, de depozit bancar, de cesiune sau de garantie imobiliara, specificându-se baza legala si obligatiile firmelor creditate de a pastra în bune conditii bunurile gajate si de a le folosi, în caz de producere a riscului, la rambursarea creditului primit. Contractele respective însotesc în final contractul de credit ce se încheie cu agentul economic dupa adoptarea deciziei de creditare.

În scopul diminuarii riscului de nerambursare a creditului, bancile comerciale solicita beneficiarului de credite si de scrisori de garantie bancara sa asigure bunurile aduse drept garantie la societati de asigurare-reasigurare.

Contracte de gaj, de depozit, de cesiune etc.

Garantii pe termen scurt

Tipuri de garantii supuse analizei

Conditii pentru garantie si valoarea garantiei


17.4 Adoptarea deciziei de creditare pe termen scurt

Dupa parcurgerea etapelor de fundamentare, echipa de decizie realizeaza actul final al procesului decizional, adoptarea deciziei. Înainte de a se pronunta în favoarea firmei, banca realizeaza o corelare a sumelor solicitate cu propriile resurse de creditare, cu restrictiile legale, cu evolutia costului capitalului împrumutat etc.

A. Corelarea cu disponibilitatile de resurse

Pentru orice banca comerciala, exista restrictia în materie de

creditare data de limitarea resurselor sale si a celor procurate de pe piata interna si externa. O administrare eficienta presupune o prognoza realista a resurselor de creditare pe termen scurt, cuplata cu preocuparea de largire a gamei de resurse la un cost optim, dat de dobânzile de depozit platite de banca, de dobânda creditelor cumparate de la Banca Nationala si de rezervele minime obligatorii ce trebuie depuse la Banca Nationala a României.

De aceea, adoptarea deciziei de creditare este dependenta de evolutia resurselor bancii respective. Corelatia necesara se realizeaza prin Situatia trimestriala privind prognoza si administrarea resurselor si plasamentelor bancare, redata, în mod simplificat, în Cadrul 17.7.

În faza de proiectare, pe baza situatiei resurselor si a plasamentelor, bancile îsi întocmesc Programe de credit, cu defalcari pe tipuri de credite, pentru agentii economici cu capital de stat si, respectiv, privat. Aceste defalcari, sub forma de plafoane, sunt transmise sucursalelor, constituind limite maxime de angajare de credite în trimestrul respectiv.

În perioada de realizare, zilnic, sucursalele judetene ale bancilor comerciale raporteaza nivelul creditelor angajate, iar saptamânal se analizeaza creditele grupate pe categorii dupa obiectul creditat, cauzele nerambursarii la termen etc.

Restrictia limitei resurselor bancii

Programele de creditare ale bancilor comerciale


Cadrul l7.7

SITUATIA RESURSELOR SI PLASAMENTELOR

Indicatori Luna I Luna II Luna III Resurse de creditare

1. Pasive externe 2. Pasive interne 3. Total resurse (1 + 2) 4. Alte active I. Total resurse de creditare (3 – 4) Plasamente

5. Credite interne - pe termen scurt - pe termen mediu si lung 6. Active interbancare

II. Necesar total de credite (5 + 6) III. Necesar de resurse (II – I) IV. Surplus de resurse (I – II)

Pe lânga corelatiile de ordin cantitativ, bancile urmaresc si respectarea unor constrângeri de ordin juridic în legatura cu acordarea de credite. Astfel, Legea privind activitatea bancara interzice acordarea de credite unui singur agent economic într-un volum mai mare de 20% din capitalul si rezervele bancii respective.

B. Adoptarea si comunicarea deciziei de creditare

Fiecare banca comerciala, în functie de principiile politicii manageriale, stabileste competenta diferitelor structuri ierarhice în privinta aprobarii creditelor. De regula, aceste competente sunt stabilite sub forma unor limite cantitative, începând cu comitetele directoare de la nivel de agentie, filiala sau sucursala, pâna la presedintele bancii si comitetul de directie din centrala bancii comerciale respective.

Bancile comerciale pun ca o restrictie importanta pentru adoptarea deciziei existenta capacitatii de rambursare din partea solicitatorului de credite, pe întreaga perioada de creditare. Ofiterii de credite au în vedere portofoliul de contracte si comenzi ale clientului, cash-flow-ul previzionat, precum si o relatie de extrapolare a mediei încasarilor zilnice din ultimul trimestru pentru perioada viitoare (vezi relatia 17.10 utilizata de Banca Comerciala Româna).

Conditionarea deciziei de capacitatea de rambursare


Relatia 17.10

Cr = Σ I / 90 x p x 70% x Ra x Fe

unde:

Cr reprezinta capacitatea de rambursare a clientului; ΣI/90 = suma încasarilor zilnice din ultimul trimestru; p = perioada de valabilitate a creditului solicitat (în zile); Ra = rata de actualizare (în functie de rata inflatiei); F e = factor de extrapolare (extrapoleaza în perioada viitoare media

încasarilor realizate în perioada expirata).

Banca nu va acorda credite solicitantilor care nu îndeplinesc cerinta

ca suma creditului solicitat sa fie mai mica decât capacitatea de rambursare.

Dupa adoptare, decizia de creditare este comunicata solicitantului. Acesta, împreuna cu unitatea bancara care acorda efectiv creditul, procedeaza la încheierea Contractului de credit.

Contractul de credit precizeaza suma acordata de banca, obiectul creditat, modalitatea de efectuare a platilor din credit, esalonarea acordarii, dobânda (si posibilitatea indexarii pe parcurs), comisioanele, termenele si ratele de rambursare, garantiile, alte drepturi si obligatii, sanctiunile etc.

C. Analiza realizarii deciziei de creditare

Pe parcursul perioadei de utilizare a creditului, bancile analizeaza evolutia starii economice si financiare a debitorului, precizând nivelul riscului de nerambursare a creditului angajat. Aceasta analiza se refera la serviciul datoriei (capacitatea debitorului de a-si onora datoriile). În functie de numarul de zile de întârziere a platii ratelor si a dobânzii, serviciul datoriei determina o clasificare a creditului în mai multe categorii (vezi tabelul urmator). Serviciul datoriei Calificativ pentru credit Pâna la 15 zile standard 16 – 30 zile în observatie 31 – 60 zile substandard 61 – 90 zile îndoielnic peste 91 zile pierdere

Prevederile contractului de credit


În functie de categoriile de calificare a creditului, banca comerciala aplica diferiti coeficienti de provizionare. Astfel, pentru credite în observare, coeficientul este de 0,05, pentru credite substandard, 0,2, iar la cele calificate drept pierdere coeficientul este egal cu 1.

17.5 Fluxurile de fonduri determinate de creditul pe termen scurt

Adoptarea deciziei de creditare are menirea de a veni în întâmpinarea necesarului de fonduri din întreprindere. Între banca si firma solicitatoare de credit pe termen scurt se realizeaza un flux de fonduri benefic pentru echilibrul gestiunii financiare. Fluxurile catre unitatea economica sunt completate de fluxurile financiare, dar si monetare, care leaga cele doua institutii, banca si firma (vezi figura nr. 17.3).

Figura nr. 17.3

În mod concret, dupa confirmarea aprobarii creditului, o parte din

resursele bancii comerciale (Pasive) se îndreapta catre plasamentele pe termen scurt (1a), cealalta acoperind activele interbancare (rezerva obligatorie la B.N.R.), prin legatura (1b). Apoi, fluxul de fonduri se îndreapta spre întreprindere (1c), intrând în principal în componenta deciziei financiare privind activele (mijloacele) circulante, ca informatie yvn (vezi capitolul 9). În unele cazuri, creditul pe termen scurt poate fi localizat si în deciziile financiare privind reparatiile mijloacelor fixe, cercetarea stiintifica etc.

Creditul primit se alatura prin legatura (1e) fluxului intern al autofinantarii pentru a acoperi cheltuielile financiare generate de procesul de consum necesar formarii, refacerii si dezvoltarii elementului mijloace circulante al structurii economice a firmei (cheltuieli de tipul ycp).

Fluxurile mone-tare determinate de decizia de creditare


Pe parcursul utilizarii creditului si la scadenta se stabileste si un flux invers, de la întreprindere catre banca (circuitul 2 în figura nr. 15.3). Plata dobânzilor, a comisioanelor si rambursarea creditului preiau o parte din veniturile financiare ale firmei (2a); aceste venituri ajung la banca (2b), refacând resursele de creditare si acoperind o parte din cheltuielile de functionare a bancii.

Între firme si banci apar si alte fluxuri legate de formarea depozitelor banesti la banci (ca resursa de creditare) - circuitul 3 - si de plata catre firme a dobânzii de depozit (circuitul 4).

Fluxurile determinate de creditarea pe termen scurt a întreprinderilor si de relatiile banesti cu bancile sunt cuprinse în componenta bugetului financiar al firmelor, în structura deciziilor de finantare sau distinct, într-o anexa privind corelatiile cu sistemul bancar.

17.6. Activitati tutoriale




• Care sunt cauzele care justifica apelarea de catre întreprinderi la fonduri din afara gestiunii lor interne?

• Cum raspund bancile la solicitarile agentilor economici pentru acoperirea deficitelor de fonduri pe termen scurt?

• Ce tipuri de analize realizeaza bancile asupra agentilor economici solicitatori de credit pe termen scurt?

• Cum se cuantifica indicatorii privind activitatea manageriala si performanta economico-financiara?

• De ce este necesara si o analiza în dinamica a bonitatii firmelor solicitatoare de credit pe termen scurt?

• În ce masura Planul de trezorerie poate fi considerat documentul hotarâtor în stabilirea nivelului creditului cerut de firma?

• La ce analize se supun garantiile prezentate de solicitatorul de credite? • Ce poate întreprinde banca comerciala în cazul în care se constata o crestere a riscului de

nerambursare si o încalcare a prevederilor din contractul de credit? • În cuprinsul caror decizii din bugetul firmei sunt cuprinse fluxurile de fonduri determinate

de creditul pe termen scurt?

Fluxurile monetare în faza de rambursare



17.1 În gestiunea financiar a a firmei apar decalaje între necesarul si existentul de fonduri pentru activitatea economica. Printre cauzele acestor decalaje se afla:

a) prevederea din start a unui capital propriu mai mic decât cel de lucru; b) diferentele de cost pentru capitalul propriu si pentru capitalul împrumutat; c) existenta în economia nasionala sau pe plan international a unor surse disponibile ce pot fi solicitate de firme; d) dorinta actionarilor de a avea un divident pe actiune mai mare; e) blocajul financiar din economie. Care din aceste cauze se datoreaza deficientelor din derularea decontarilor firmei cu clientii sai?

17.2 Bancile comerciale acorda mai multe categorii de credite pe termen scurt:

a) globale de exploatare; b) pentru active constituite temporar; c) pentru productia de export; d) pe documente remise spre încasare; e) overdraft. Care dintre acestea se refera la situatia descoperirii de cont si se acorda pentru o perioada de cel mult 15 zile?

17.3 Ratingul de credit are în vedere caracterizarea clientului si a creditului. El ia în

considerare: 1. Aspecte generale privind firme; 2. Aspecte financiare; 3. Istoricul relatiei de credit; 4. Conditiile de eligibilitate; 5. Managementul; 6. Costul de operare; 7. Sursa de rambursare; 8. Garantii speciale (colaterale). Care sunt indicatorii care îl caracteri-zeaza pe client :

a) 1,2,3; b) 1,2,4; c) 1,2,5; d) 2,3,4; e) 3,4,5.

17.4 Dar indicatorii care caracterizeaza creditul solicitat:

a) 1, 2, 3, 4, 5; b) 1, 2, 4, 5, 6; c) 4, 5, 6, 7, 8; d) 3, 4, 6, 7, 8; e) 2, 3, 4, 5, 6.

17.5 Pentru determinarea indicatorilor de bonitate se utilizeaza datele din Bilantul firmei.

Aveti formula: Datorii totale: Capitaluri proprii x 100. Ce reprezinta:

a) Fondul de rulment; b) Gradul de îndatorare financiara; c)Gradul de îndatorare generala; d) Necesar de fond de rulment ; e) Lichiditatea imediata.

17.6 Drept garantie pentru creditele acordate sunt luate în calcul mai multe categorii de bunuri

la o valoare cuprinsa între 60% si 100%. Care din urmatoarele conteaza drept garantie doar cu 60% din valoare:

a) garantiile guvernamentale; b) garantia bancara; c) depozitele colaterale ale firmei; d) garantia reala mobiliara fara deposedare; e) cesiunea de creante.


17.7 Formula capacitatii clientului de rambursare a creditului este:

Cr = S I/90 x p x 70% x Ra x Fe

Care din factorii respectivi reda efectele inflatiei:

a) S I/90; b) p; c) Ra; d) F e; e) Cr. 17.8 Banca comerciala îsi constituie provizioane în functie de calificativul dat creditelor pe

baza analizei serviciului datoriei. În care situatie coeficientul de previzionare este egal cu 0 :

a) credite în observatie; b) standard; c) substandard; d) îndoielnice; e) credite pierderi.

17.9 Lichiditatea imediata , ca indicator de apreciere a bonitatii firmei, are un nivel bun, daca:

a) < 100%; b) peste 150%; c) Între 100 si 120 %; d) între 120% si 150%; e) = 100%.

17.10 Gradul de îndatorare generala, pentru a fi necorespunzator, trebuie sa aiba nivelul:

a) pâna la 60%; b) = 60%; c) 60-100%; d) = 100%; e) peste 100%.


17.1 Clasificarea firmelor Pentru a clasifica firmele pe baza ratingului de credit, stabiliti media criteriilor având urmatoarea situatie: La firma A, numarul de criterii pe indicatori este:

- criteriul 1 = 3; - criteriul 2 = 6; - criteriul 3 = 2; - criteriul 4 = 2; - criteriul 5 = 1.

La firma B: - criteriul 1 = 5; -criteriul 2 = 3; -criteriul 3 = 3; -criteriul 4 = 1; - criteriul 5 = 2.

La firma C: - criteriul 1 = 2; - criteriul 2 = 2; - criteriul 3 = 3; - criteriul 4 = 1; - criteriul 5 = 6.


17.2 Dezbatere

Organizati o discutie libera privind rolul pe care o banca comerciala

îl acorda analizei manageriale în clasificarea firmelor si în acordarea de credite. Precizati cum poate fi apreciata preocuparea conducerii firmelor pentru promovarea inovarii în tehnologie, asimilarea de noi produse, cucerirea de noi segmente ale pietei.

17.3 Referat

Întocmiti un referat în legatura cu rolul creditarii în acoperirea necesarului de fonduri pe termen scurt pentru o întreprindere aflata în diferite stadii de dezvoltare sau în pragul unui esec. Comentati rolul pe care o banca comerciala si-l asuma în economia de piata, pentru a influenta favorabil activitatea micro-economica.

17.4 Teme pentru cercetarea stiintifica - Fundamentarea complexa, la nivel de firma si de banca comerciala,

a deciziei de creditare pe termen scurt.

- Modalitati de îmbunatatire a bonitatii firmei pentru a corespunde exigentelor bancilor comerciale;

- Evaluarea garantiilor bancare pe baza principiilor economiei de piata;

- Previzionarea surselor de rambursare a creditelor si de plata a dobânzilor cu ajutorul bugetului previzionat;

- Modalitati de rambursare a creditelor pe termen scurt în cazurile de dificultate financiara.


17.1 e; 17.2 e; 17.3 c; 17.4 d; 17.5 c; 17.6 d; 17.7 c; 17.8 b; 17.9 d; 17.10 e.

Nota: Pentru a obtine nota 10,00, trebuie sa rezolvati toate cele 10 teste.

CAPITOLUL 18

DECIZIA DE CREDITARE PE TERMEN MEDIU SI LUNG

CUPRINS

18.1 Deficitul de resurse pe termen mediu si lung în gestiunea financiara a întreprinderii

18.2 Analiza solicitantului si a cererii de credite pe termen mediu si lung

18.3 Decizia de creditare pe termen lung si fluxurile de fonduri determinate de aceasta


CONCEPTE

Deficitul de resurse pe termen lung

Surse de alimentare a deficitului pe termen lung Analiza firmei ce solicita credit pe termen lung Studiul de fezabilitate Proiectia surselor si a destinatiei lor Proiectia rambursarii creditelor pe termen lung

Indicatori de eficienta bazati pe actualizare Decizia de creditare pe termen mediu si lung Fluxul de fonduri determinat de creditul pe termen mediu si lung

Decizia de creditare pe termen mediu si lung

18.1 Deficitul de resurse pe termen mediu si lung

în gestiunea financiara a întreprinderii

Asa cum am vazut în partea a treia a lucrarii, procesul de consum care se organizeaza în întreprindere cere un volum importan t de resurse mobilizabile prin repartitia financiara. Majoritatea acestor resurse sunt imobilizate în structura economica a firmei pentru o perioada mai mare de timp (au un ciclu de rotatie de peste 5 ani).

Daca avem în vedere o întreprindere în functiune, necesarul de fonduri cu imobilizare pe termen lung apare în cazul unor actiuni de refacere, dezvoltare, restructurare. Pentru acoperirea acestor necesitati, se face apel la fluxul de fonduri financiare din interior (autofinantarea din cash-flow-ul firmei), precum si la fluxurile financiare din afara întreprinderii.

Cele mai mari solicitari de fonduri din afara unitatii economice sunt generate de activitatile de investitii (vezi capitolul 8). Asemenea solicitari sunt întâlnite si în cazul actiunilor de cercetare-dezvoltare, de protectie si refacere a mediului înconjurator etc.

Pentru acoperirea deficitului de resurse pe termen lung, firmele se adreseaza unor surse gestionate de sistemul bancar (credite pe termen mediu si lung), proprietarilor (pentru cresterea de capital social), pietei de capital (prin vânzarea de titluri) si finantelor publice (în cazuri extreme, pentru subventii).

Fondurile procurabile pe termen lung din sursele amintite mai sus se regasesc în continutul capitalului permanent al întreprinderii (capital social + fonduri proprii + împrumuturi pe termen mediu si lung). Decizia de a apela la aceste fluxuri impune o fundamentare complexa, mai ampla decât decizia de creditare pe termen scurt prezentata în capitolul 17.

Capitolul de fata va aborda doar aspectele diferite în fundamentarea deciziei de creditare pe termen mediu si lung în comparatie cu decizia de creditare pe termen scurt. Fluxurile de fonduri ale întreprinderii cu proprietarii, piata de capital si finantele publice vor face obiectul capitolului 19.

Actiuni econo-mice solicita-toare de fonduri pe termen lung

Surse de fonduri pentru deficitul pe termen lung

Structura capitalului permanent


18.2 Analiza solicitantului si a cererii de credite pe termen mediu

si lung

În scopul fundamentarii si adoptarii deciziei de creditare pe termen

mediu si lung, serviciul financiar al firmei si comitetul de directie al bancii comerciale procedeaza la formarea bazei de date necesare analizei complexe a solicitantului si a cererii de credit. În afara documentelor si datelor solicitate de banca în cazul creditarii pe termen scurt, acum firma trebuie sa întocmeasca studii de fezabilitate, previziuni pe perioade viitoare mai mari, calcule de actualizare si de comparatie cu piata internationala etc.

A. Cunoasterea firmei solicitatoare

Firma care solicita credite pe termen mediu si lung trece în mod

obligatoriu prin analiza aspectelor nefinanciare si analiza performantelor sale economice si financiare, ca si în cazul deciziei de creditare pe termen scurt.

În plus, ofiterii de credit vor determina si analiza si indicatorii specifici activitatii de investitie: investitia totala, investitia specifica, pragul de rentabilitate, durata medie a platii furnizorilor pentru investitii, cursul de revenire net actualizat (testul Bruno), rata interna de rentabilitate, durata de recuperare a investitiei (vezi Capitolul 8). Concomitent, se întocmeste si analizeaza Proiectia surselor pentru investitii si a utilizarii acestora.

Pentru exemplificarea fundamentarii deciziei de creditare pe termen mijlociu si lung, procedam la analizarea unui caz concret redat în Cadrul 18.1.

Cadrul 18.1 Firma care solicita un credit pe termen lung se caracterizeaza prin indicatorii: Forma juridica Întreprindere cu capital majoritar

de stat Obiectul activitatii Materiale din metal pentru

constructii Calitatea organizarii Medie Sectorul de activitate Perspectiva de dezvoltare buna Pozitia pe piata Capacitate mare de influentare a

pietei interne si cereri la export Calitatea conducerii Buna Perspectiva unitatii Viabila

Formarea bazei de date necesare analizei complex e


Bilantul cel mai recent:

Total activ 43,3 mild. lei - active imobilizate 21,7 mild. lei - active circulante 16,3 mild. lei Total pasiv 43,3 mild. lei - capitaluri proprii 12,6 mild. lei - capital social 7,8 mild. lei - datorii 30,3 mild. lei - pasive tr. scurt 15,4 mild. lei

Contul de profit si pierdere: 2002s = 1211 mil. lei 2003 = 2487 mil. lei (profit net = 1552) 2004 (5 luni) = 2125 mil. lei Disponibil în conturi = 110 mil. lei Angajamente bancare la data cererii = 18,8 mild. lei Plati restante = 6 mild. lei Creante de încasat = 11 mild. lei

Analiza manageriala situeaza firma solicitatoare de credit pe termen lung în categoria A (dupa sistemul clasificarii pe cinci grupe, A-E). Acest rezultat este însa provizoriu, el trebuind completat cu rezultatul analizei performantelor economico-financiare si al Studiului de fezabilitate.

Performanta economico-financiara ia în considerare indicatorii avuti în vedere si la creditarea pe termen scurt. Firma se încadreaza, din punct de vedere al performantelor economico-financiare, în categoria C.

În medie, ca rezultat al celor doua tipuri de analiza, manageriala si a performantelor economico-financiare, firma în cauza are un reting de credite de 2,6, întrunind conditiile ca cererea sa de credit pe termen lung sa fie admisa spre analiza grupului de experti si a comitetului de directie.

B. Analiza cererii de credite pe termen mediu si lung

Firma analizata solicita un credit de 2,5 mild. lei pe un termen de

8 ani, cu o perioada de gratie de un an. Scopul acestui credit este de a completa fondurile cerute de investitia pentru o noua capacitate de productie în domeniul materialelor de constructie din metal (capacitatea maxima de 10.400 t pe an).

Necesitatea studiului de fezabilitate

Rezultatul analizei : rating = 2,6


Cererea de credit pe termen lung intra în analiza bancii însotita de Studiul de fezabilitate (vezi Cadrul 18.2), întocmit de agentul economic sau de o firma specializata în proiectarea investitiilor.

Cadrul 18.2

STUDIUL DE FEZABILITATE (Prezentare sintetica)

I. Aspecte generale II. Sectorul de activitate pentru investitia creditata III. Prezentarea agentului economic IV. Piata de aprovizionare si de desfacere V. Evaluarea activitatii viitoare VI. Cheltuieli si surse financiare pentru investitie VII. Analiza financiara a activitatii viitoare, inclusiv a efectelor obiectivului

creditat VIII. Riscurile în activitatea agentului economic creditat, ca urmare a schim-

barilor posibile în viitor IX. Aprecieri finale

Din continutul studiului de fezabilitate rezulta orientarea analizei spre viitorul firmei si al obiectivului pentru care se solicita creditul pe termen lung. Doar capitolele I-III se refera la situatia prezenta a agentului economic (si ele sunt acoperite de analizele precedente privind managementul si performanta economico-financiara), restul capitolelor referindu-se la evolutia rezultatelor financiare si economice viitoare, rezult ate influentate si de punerea în functiune a obiectivului pentru care se solicita creditul de 2,5 mild. lei.

În privinta pietei, concluziile cuprinse în studiul de fezabilitate sunt urmatoarele: - majoritatea materiei prime se procura din tara, la un pret mai mic

decât cel de import (At > 50%); - peste 70% din productia viitorului obiectiv va fi absorbita de piata

interna (Dt > 50%), existând si cereri suficiente la export (Germania, Suedia).

O astfel de piata (aprovizionare / desfacere) este considerata ca

satisfacatoare; ea nu solicita sume în valuta prea mari pentru realizarea importului de materii prime, dar nici nu aduce încasari valutare mari din export.

Viitorul - principalul obiectiv al studiului

Situatia prezenta capitolele I-III

Concluziile privind piata de aprovizionare si desfacere


Evaluarea activitatii viitoare are în vedere orientarile firmei în privinta productiei, exportului, a sanselor de viabilitate ale obiectivului creditat în conditiile economiei de piata. Constatarile grupului de experti confirma ca firma analizata este viabila:

- produsele sale, inclusiv cele rezultate din obiectivul creditabil, au o piata care depaseste capacitatile maxime de productie (ele acopera între 50% si 75% din cererea interna);

- livrarile la export sunt în crestere (2001 = 1,3 mil. $; 2002 = = 7,8 mil. $; 2003 = 19,3 mil. $; 2004 - previzionat - = 20,6 mil. $);

- reducerea efortului valutar, estimat la 97 - 107 $ / to, în timp ce fabricarea la noul obiectiv a produsului acum importat s-ar realiza la un pret de circa 28 $ / to.

Întocmirea capitolului VI din studiul de fezabilitate presupune operatii financiare de prognoza de tipul celor redate în capitolul 8 al lucrarii (investitii). În studiul de fezabilitate, aceasta decizie de finantare/creditare a investitiei apare sub forma Proiectiei surselor si a destinatiei lor pe toata perioada de angajare a creditului (2004-2013).

Din aceasta proiectie rezulta ca firma în cauza mai avea de realizat, la data solicitarii creditului, cheltuieli de investitii de 4,552 mild. lei, suma pe care doreste sa o acopere astfel: 2,5 mild. lei din credit si 2,052 mild. lei din surse proprii (amortizare si profit).

Sursele proprii prognozate pâna în anul 2013 acopera efortul investitional, inclusiv ratele scadente la creditul solicitat si la celelalte credite aflate pe rol (catre alte banci), înregistrând din anul 2007 excedente mari ale resurselor fata de obligatiile financiare.

Si la acest capitol firma prezinta o situatie corespunzatoare, favorabila rambursarii ritmice si totale a creditului cerut.

Capitolul VII al studiului cuprinde indicatorii de eficienta ai investitiei-obiect de creditare , tinându-se cont de evolutia inflatiei, de deteriorarea etalonului monetar pe parcursul realizarii si exploatarii obiectivului de investitie. În cazul de fata, procedam la determinarea urmatorilor indicatori (vezi si capitolul 8 al manualului): Valoarea actualizata, Rata interna de rentabilitate, Testul Bruno.

Pentru determinarea valorii actualizate totale (VA) si nete (VAN), luam în considerare rata de actualizare i = 10% si i = 20% si rezultatul favorabil sub forma de cash-flow din Tabelul 18.1.

Indicatorii de eficienta economica

Indicatorii activitatii viitoare

Proiectarea surselor viitoare de rambursare a creditului


Tabelul 18.1 mil. lei

Anul Cash -flow 1/(1+i)n VA (i=10%) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

----- 9.000 9.000 10.000 10.000 11.000 11.000 11.000 10.000 10.000

0,91 0.83 0.75 0,68 0,62 0,56 0,51 0,47 0,42 0,39

----- 7.470 6.750 6.800 6.200 6.160 5.610 5.060 4.200 3.900

Total X 52.150

Pentru i = 20%, valoarea actualizata totala este de 26.075 mil. lei. Având în vedere ca valoarea investitiei totale este de

24.204 mil. lei, valoarea actualizata neta (VAN) este: - pentru i = 10%, 52.150 – 24.204 = 27.946 mil. lei - pentru i = 20%, 26.075 – 24.204 = 1.871 mil. lei.

Rezulta ca, pentru ambele rate de actualizare, valoarea actualizata totala obtinuta pe o perioada de zece ani depaseste costul total al investitiei.

Rata interna de rentabilitate, redata în fig. nr. 18.1, atesta faptul ca egalitatea dintre valoarea actualizata totala si costul investitiei are loc la o rata interna de rentabilitate care corespunde pentru i > 20%. Considerând ca, în perspectiva imediata, rata inflatiei din economia noastra va coborî spre niveluri mai rezonabile (cel putin sub 20%), putem accepta ca proiectul de investitie creditat se încadreaza în limite acceptabile de eficienta.

Contactul cu piata economica externa a produselor fabricate de firma (obiectivul analizat) este caracterizat de nivelul prognozat al indicatorulu i Testul Bruno.

Daca luam în calcul drept cost actualizat al investitiei valoarea de 24.204 mil. lei, iar profitul actualizat reprezinta 2/3 din valoarea actualizata totala (pentru i = 10%, Pa = 39.000 mil. lei sau 975 mii $, la cursul de schimb de 1 $ = 40000 lei; pentru i = 20%, Pa = 19.500 mil. lei sau 487,5 mii $), atunci Testul Bruno sau cursul de revenire net actualizat este: - pentru i = 10%, TB = 24.204 mil. lei / 975 mii $ = 24.820 lei / $; - pentru i = 20%, TB = 24.204 mil. lei / 487,5 mii $ = 49.641 lei / $.

Valoarea actualizata neta

Cursul de revenire net actualizat

Rata interna de rentabilitate si Testul Bruno


La o rata de actualizare i de 20%, cursul de revenire depaseste cursul prognozat al dolarului de 40.000 lei pentru 1 USD, proiectul devenind ineficient în corelatia cu piata internationala. Acest indicator, împreuna cu ceilalti, ajuta si la completarea capitolelor VIII si IX din studiul de fezabilitate.

Astfel, Riscurile cele mai grave pentru investitii apar din cauza inflatiei (obiectivul creditat nu mai este eficient pentru o rata a inflatiei mai mare de 20-23%), a modificarii cursului de schimb, a întâr zierii punerii în functiune si atingerii parametrilor proiectati. În cazul concret analizat, se apreciaza ca riscurile respective se vor diminua în perspectiva, o data cu stabilizarea economiei si reluarea cresterii economice.

Figura nr. 18.1

Având la dispozitie întreaga analiza a agentului economic si a solicitarii concrete de credit, comitetul de directie al bancii comerciale considera ca cererea de credit pe termen lung înaintata de firma analizata este admisa la creditare.

Riscurile din cauza inflatiei la obiectivele de investitii


18.3 Decizia de creditare pe termen lung si fluxurile de fonduri

determinate de ea

În momentul în care Studiul de fezabilitate este acceptat, cererea de

credite este luata în calcul ca decizie de creditare pe termen lung, procedându-se la încheierea Contractului de creditare. Concomitent cu adoptarea deciziei de creditare, se realizeaza si Situatia privind esalonarea ratelor si a dobânzilor pentru creditul contractat. Situatia respectiva reprezinta o proiectare a fluxurilor financiare viitoare de la firma catre banca.

Pe baza contractului de credit si a situatiei de esalonare a rambursarii creditului, serviciul financiar al firmei proiecteaza fluxurile curente si viitoare determinate de decizia de creditare pe termen mediu si lung, introducându-le în structura deciziilor financiare si a bugetului firmei.

Astfel, suma de 2,5 mild. lei aprobata va fi pusa la dispozitia întreprinderii pe masura aparitiei necesarului de plati, suma respectiva integrându-se în continutul deciziei financiare privind investitiile. În unele cazuri, adresa acestor fluxuri poate fi reprezentata de deciziile financiare privind protectia muncii, refacerea si protejarea mediului înconjurator, actiunile sociale (care presupun investitii) etc.

În faza de utilizare a cred itului pe termen lung apar fluxurile generate de ratele de rambursat si de plata dobânzii. În cazul nostru, aceste fluxuri cuprind rata de 312 mil. lei / an, timp de 8 ani, dupa un an de gratie, precum si platile anuale ale dobânzii (la o rata a dobânzii de 28% introdusa în contract). Aceste fluxuri vor avea ca punct de plecare din întreprindere tot decizia financiara privind investitiile, fiind alimentate din veniturile proprii (amortizare si profit).

Odata localizate în cuprinsul deciziilor financiare din firma, fluxurile de fonduri declansate de decizia de creditare pe termen mediu si lung sunt cuprinse în bugetul financiar al întreprinderii, contribuind la realizarea echilibrului financiar al actiunilor de consum pentru înfiintarea, refacerea si dezvoltarea structurii economice de productie.

Pe parcursul perioadei de angajare a creditului, banca procedeaza la analize periodice asupra firmei si obiectivului creditat; în caz ca se constata deteriorari ale activitatii economice a agentului economic creditat, banca ia masuri de reducere a riscului de nerambursare sau, în cazul producerii acestui risc, actioneaza pentru recuperarea ratelor ramase de rambursat prin valorificarea garantiilor depuse sau consemnate în contractul de creditare.

Obligatiile firmei solicitatoare de credit

Fluxurile de fonduri în faza de utilizare a creditului

Analizele periodice asupra firmei





• De ce recurge o întreprindere la credite pe termen mediu si lung, cu toate ca aceste credite au un cost ridicat?

• Din ce surse se pot procura capitaluri ce pot fi imobilizate pe termene medii si lungi? • De ce cunoasterea solicitantului si a obiectivului creditabil presupune o analiza mai ampla,

în spatiu si timp, decât în cazul creditarii pe termen scurt? • De ce este necesara actualizarea veniturilor si cheltuielilor în cazul obiectivelor creditate

pe termen lung? • Cum apreciati raportul cantitativ dintre fluxurile de fonduri care vin spre firma si care

pleaca catre banca, în cazul creditarii pe termen mediu si lung?


18.1 În cadrul carei categorii de capital al firmei vor intra împrumu-

turile pe termen lung: a) Capital social; b) Capital propriu; c) Capital permanent; d) Datorii pe termen scurt; e) Trezoreria negativa.

18.2 Printre indicatorii privind investitiile analizati de ofiterii de credit

sunt: a) investitia specifica; b) cursul de revenire net actualizat ; c) rata interna de rentabilitate; d) durata de recuperare a investitiei; e) pragul de rentabilitate. Care din acesti indicatori conditioneaza creditarea de nivelul productiei ce se va obtine în perioada de exploatare a obiectivului creditat?

18.3 Studiul de fezabilitate are în vedere mai multe capitole : a) piata de

aprovizionare si de desfacere; b) prezentarea agentului economic ; c) cheltuieli si surse de finantare a investitiei; d) analiza efectelor financiare ale obiectivului creditat; e) riscurile în activitatea firmei creditate pe termen lung. Care dintre acesti indicatori nu se refera la perioada viitoare?


18.4 Rata interna de rentabilitate, ca indicator important de care depinde adoptarea deciziei de creditare pe termen lung, depinde de : a) egalitatea valoarea investitiei = valoarea actualizata totala ; b) valoarea investitiei; c) valoarea nominala totala a productiei din momentul punerii în functiune; d) egalitatea valoarea investitiei = valoarea nominala totala a productiei posibile cu obiectivul creditat; e) egalitatea valoarea actualizata totala = = valoarea nominala totala.

18.5 În ce conditie indicatorul Curs de revenire net actualizat, Cra,

poate anula decizia de creditare pe termen lung : a) când Cra = Curs valutar previzionat (Cvp); b) când Cra < Cvp; c) când Cra > Cvp.


18.1 Decizia de creditare pe termen mediu

O societate comerciala din industria alimentara solicita un credit pe

termen de 4 ani în suma de 600 mil. lei. Firma prezinta bancii informatiile financiare, din care rezulta urmatorii indicatori de apreciere a ratingului de credite:

- criteriul 1, 3 indicatori; - criteriul 2, 4 indicatori; - criteriul 3, 2 indicatori; - criteriul 4, 3 indicatori;

- criteriul 5, 2 indicatori.

Stabiliti nivelul ratingului de credite si decideti daca firma poate fi admisa la creditare.

Fundamentati decizia de creditare, în functie de categoria firmei si a indicatorilor din studiul de fezabilitate, pe care îi puteti calcula pe baza urmatoarelor date: - Valoarea actualizata totala - pentru i = 10%, 1.500 mil. lei - pentru i = 20%, 750 mil. lei - pentru i = 30%, 500 mil. lei - Profitul actualizat = 2 / 3 din VA - Cursul de schimb = 40.000 lei / $ - Valoarea investitiei = 600 mil. lei.


18.2 Studiu de fezabilitate

Comentati punctele principale ale unui studiu de fezabilitate si precizati cele mai dificile componente în privinta întocmirii de catre firme. Dezbateti importanta analizei de risc pentru luarea deciziei de investitie si de creditare a investitiei respective.

18.3 Semnificatia R.I.R.

Rata interna de rentabilitate reprezinta o corelatie obligatorie între decizia de investitie si rata inflatiei într-o economie cu dificultati economice si financiar-monetare mari. Redati modul în care agentii economici si banca interpreteaza rata interna de rentabilitate si explicati motivarea lor în privinta adoptarii deciziei de investire si a deciziei de creditare pe termen lung.

18.4 Teme pentru cercetarea stiintifica - Implicatiile financiar -monetare ale deciziei de creditare pe termen

mediu si lung; - Contributia studiului de fezabilitate la fundamentarea economica,

financiara si monetara a unei decizii de investitii si a unei decizii de creditare pe termen lung;

- Fundamentarea fluxului de venituri care pot asigura rambursarea creditului pe termen lung;

- Contributia indicatorilor de eficienta privind activitatea economica creditata la reducerea riscului asumat de banca si de firma;

- Influentarea deciziei de creditare pe termen lung de catre rata inflatiei si de catre cursul valutar.


18.1 c; 18.2 e; 18.3 b; 18.4 a; 18.5 c.

CAPITOLUL 19

FLUXURILE FINANCIAR-MONETARE ALE ÎNTREPRINDERII CU PIATA DE CAPITAL SI FINANTELE PUBLICE

CUPRINS 19.1 Fluxurile de fonduri dintre întreprindere si proprietari 19.2 Fluxurile de fonduri specifice relatiei cu piata de capital 19.3 Fluxurile de fonduri cu finantele publice 19.4 Managementul financiar 19.5 Costul capitalului 19.6 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Schimbari în structura proprietatii Efecte ale pietei de capital asupra actiunilor Restrictii în privatizarea unei firme de stat Piata de capital; Instrumente ale pietei de capital Cresterea capitalului social Împrumuturi obligatare Fluxuri cu finantele publice Costul mediu si marginal al capitalului

Fluxurile financiar-monetare ale întreprinderii cu piata de capital si finantele publice

19.1 Fluxul de fonduri dintre întreprindere si propr ietari

Schimbarile intervenite în societatea si economia româneasca au

pus pe alt plan problematica proprietatii, inclusiv aspectele financiare legate de manifestarea economica a proprietatii.

Astfel, în primul rând, se înregistreaza o diversificare a tipurilor de proprietate, existând concomitent proprietatea de stat, privata si mixta (stat + privata), precum si proprietatea detinuta de nerezidenti si mixta (autohtoni si straini). În al doilea rând, s-a legiferat posibilitatea de a atrage fonduri suplimentare pentru cresterea capitalului social si a celui permanent prin contributia pietei de capital (vânzarea / cumpararea de actiuni, de obligatiuni si alte hârtii de valoare). Totodata, pe fondul acestor schimbari sunt posibile fluxurile de fonduri catre proprietari si alti participanti la piata de capital pentru transmiterea dividendelor si dobânzilor, drept câstig la contributia lor la cresterea capitalului de lucru al firmei.

Aceste schimbari pun în fata financiarului din întreprindere probleme noi, care îi modifica radical continutul meseriei formate în conditiile în care nu se practicau în economia noastra mecanismele si instrumentele economiei de piata, ale pietei de capital.

Un alt domeniu care modifica continutul profesiei de economist financiar este reprezentat de procesul de privatizare a întreprinderilor proprietate de stat. Transpunerea în practica a privatizarii firmelor cu capital integral sau majoritar de stat (cu exceptia celor care pastreaza statutul de regie autonoma sau companie de interes national) a declansat numeroase activitati ce au trebuit sa intre în continutul profesiei de financiar. Procesul respectiv a generat mai multe efecte în plan financiar si monetar, la nivel de întreprindere si economie.

1. Reevaluarea capitalului social. Aceasta actiune a avut în vedere, în principal, imobilizarile corporale si a marit valoarea activului si pasivului din bilant la un nivel suficient pentru a compensa efectele cresterii preturilor la activele corporale.

Reevaluarea respectiva a avut si efecte de propagare. În primul rând, ea a determinat o crestere a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe într-o proportie egala cu rata de reevaluare. În al doilea rând, reevaluarea în cauza a produs si efectul de diluare a câstigurilor pe o actiune (profitul afectat dividendelor este relativ constant sau va fi în scadere, ca urmare a cresterii cheltuielilor cu amortizarea).

Diversificarea tipurilor de proprietate

Aparitia si dezvoltarea p ietei de capital

Sarcini noi în procesul de privatizare

Actiunea de reevaluare a capitalului social


Sub presiunea unei rate atractive pentru câstigurile la capital, reevaluarea a generat efecte inflationiste, întreprinderile cautând iesirea din situatie prin majorarea preturilor la produsele vândute în viitor.

2. Efecte ale pietei de capital asupra actiunilor. Actiunile puse pe piata gratuit sau pe bani în faza privatizarii intra în mod normal în mecanismele obiective ale pietei de capital. Valoarea nominala a actiunilor va fi reglata în functie de cerere si oferta care, la rândul lor, depind de mersul activitatii firmei privatizate, de rezultatele ei financiare (nivelul rentabilitatii si al dividendelor ce le poate plati).

În mod normal, valoarea de piata a unei actiuni corespunde cu valoarea sa nominala daca firma emitenta asigura o rata a dividendelor egala cu rata dobânzii de pe piata bancara (de depozit). Într-o economie stabilizata, aceasta rata a dobânzii este sub 10%.

Daca firma emitenta de actiuni asigura dividende sub aceasta limita, valoarea de piata a actiunilor scade sub valoarea lor nominala (detinatorii de fonduri nu sunt încurajati sa cumpere actiuni atâta timp cât ei pot câstiga mai mult depunând banii la banci sau la Casa de Economii).

Concluzia 17.1

Conditia obligatorie pentru distribuirea gratuita sau vânzarea de actiuni este obtinerea de profit net pentru dividende cel putin la un nivel de 10% din capitalul social, daca dobânda bancara scade sub 10%.

Pentru a asigura acest nivel al dividendelor, o întreprindere care îsi

pune pe piata capitalul social sub forma de actiuni va trebui sa asigure un profit suficient de mare, conform datelor din exemplul 19.1.

Exemplul 19.1

Daca luam în calcul faptul ca profitul repartizabil pentru dividende reprezinta circa 40% din profitul net, iar proprietarii solicita o rata a dividendelor de 10%, nivelul profitului net si impozabil ce trebuie asigurat în raport cu capitalul social este:

- Profitul net = 10% x 100 / 40 = 25% din Cs; - Profitul impozabil = 25% / 75% x 100 = 33,33% din Cs

(profitul net = 75% din profitul impozabil).

Efectele pietei de capital asupra valorii actiunilor


Daca firma care se privatizeaza respecta conditia redata în concluzia precedenta, atunci ea poate sa-si valorifice actiunile ramase sau emise suplimentar la un curs peste valoarea nominala, obtinând fonduri suplimentare pentru capitalul sau de lucru si pentru acoperirea cheltuielilor de emisiune. Serviciul financiar trebuie sa-si însuseasca acest principiu de lucru si sa procedeze în consecinta, atât în faza de privatizare, cât si în activitatea viitoare, când firma devine privata sau mixta.

19.2 Fluxurile de fonduri specifice relatiei cu piata de capital

Pentru a intra pe piata de capital, o întreprindere trebuie sa se adreseze Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare cu un prospect de oferta conform Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori, Pachetului legislativ privind Piata de capital, adoptat în anul 2002 si Normelor adoptate de C.N.V.M. În principal, o firma care doreste sa realizeze o oferta publica primara (facuta de catre emitent sau de o societate de valori mobiliare autorizata) sau o oferta publica secundara (realizata de detinatori, de societatile de valori mobiliare autorizate si de bursele de valor i), trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii juridice, economice, financiare.

Astfel, firma trebuie sa fie, din punct de vedere juridic, o societate deschisa, în sensul de a permite si altor persoane (decât membrii fondatori) accesul la actiunile firmei. Din punct de vedere economic si financiar, întreprinderea în cauza trebuie sa prezinte un studiu de fezabilitate acceptabil, precum si o bonitate suficient de atractiva pentru viitorii cumparatori de actiuni.

Operatiunea de crestere a capitalului social la o societate comerciala se realizeaza prin mai multe tipuri de actiuni generatoare de fluxuri financiare.

1. Emisiunea suplimentara de actiuni. În urma hotarârii Adunarii generale a actionarilor, întreprinderea procedeaza la emisiuni suplimentare de actiuni, în functie de suma stabilita pentru cresterea de capital social si de valoarea de emisiune a unei actiuni.

Pe piata de capital sunt utilizate actiuni ordinare si actiuni privilegiate. Detinatorii de actiuni ordinare sunt proprietarii veritabili a i întreprinderii; ei, în schimbul cedarii de fonduri pentru procurarea de actiuni, primesc dividende si o crestere previzionata a valorii de piata a actiunilor cumparate. Tot ei dispun de dreptul la vot pentru adoptarea deciziilor importante si pentru alegerea Consiliului de administratie, dar risca sa-si piarda banii investiti în caz de esec al firmei, ei participând la recuperarea sumelor la falimentarea întreprinderii dupa detinatorii de actiuni privilegiate.

Principiu de lucru pentru serviciul financiar

Operatiuni de crestere a capitalului social

Respectarea Normelor emise de C.N.V.M.

Hotarârea de emisiune suplimentara de actiuni


Detinatorii de actiuni privilegiate renunta la dreptul la vot (sau îl exercita în cazuri cu totul deosebite), în schimbul prioritatii la recuperarea sumelor investite în actiuni, în caz de faliment.

Actiunea de emisiune suplimentara de titluri determina un flux important de fonduri, flux dependent si de valoarea de piata (bursiera) a hârtiilor de valoare puse în circulatie (vezi exemplul 19.2).

Exemplul 19.2

O firma dispune de un capital social împartit în 20000 de actiuni a 5.000 lei bucata. Valoarea bursiera a unei actiuni este de 6.000 lei bucata. Adunarea generala a actionarilor aproba o crestere de capital social de 20 mil. lei (o emisiune suplimentara de 4.000 bucati).

Pretul de emisiune la noile actiuni este de 5.500 lei pe bucata (conform regulii, acest pret se afla între cel nominal si valoarea de piata a vechilor actiuni).

Valoarea de piata a actiunilor firmei (în totalitate) dupa emisiunea suplimentara devine: Vp = (20.000 b.x 6.000 lei/b + 4.000 b.x 5.500 lei/b.)/(20.000 b.+ 4.000 b.) =

= 5.916 lei / bucata Firma va încasa pe cele 4.000 actiuni suplimentare suma de

4.000b x 5.916 lei / b. = 23,7 mil. lei. Se constata un efect de diluare a pretului de piata fata de vechile actiuni, de la 6.000 lei pe bucata la 5.916 lei pe bucata.

2. Încorporarea rezervelor în capitalul social. Acest procedeu are drept baza financiara rezervele destinate maririi capitalului social, profitul net realizat în exercitiul precedent, valoarea mijloacelor fixe realizate din fondul de dezvoltare, prime de fuziune si aport de capital.

Încorporarea în capitalul social a acestor fonduri nu aduce un spor de resurse întreprinderii, întrucât ele sunt deja cuprinse în capitalul de lucru al firmei, în capitalul propriu. Cresterea de capital social prin acest procedeu se transforma în actiuni suplimentare, care se pot distribui gratuit proprietarilor existenti.

3. Conversia datoriilor în actiuni. Este un procedeu folosit de firmele care anterior au apelat la piata de capital prin emisiunea si vânzarea de obligatiuni. Fie ca aceste obligatiuni aveau înca de la emisiune prevederea ca, dupa un timp, sa se transforme în actiuni sau firma doreste sa-si consolideze datoria transformând un împrumut obligatar în crestere de capital social.

Încorporarea de fonduri în capitalul social

Conversia obligatiilor în actiuni


Si în acest caz, avem doar o transformare de titluri si de drepturi fara un flux real de fonduri, valoarea obligatiunilor existând la dispozitia firmei în cuprinsul categoriei de capital permanent.

Tot de pe piata de capital, întreprinderile se pot împrumuta pe termen mediu si lung prin vânzarea de obligatiuni, titluri care asigura un venit fix (în unele cazuri si variabil) sub forma de dobânda, dar nu dau detinatorului dreptul la proprietate.

Împrumutul obligatar se hotaraste de Adunarea generala a actionarilor, în functie de marimea deficitului de resurse pe termen lung si de marimea ofertei de capital de pe piata în perioada de emisiune. Valoarea de emisiune a obligatiilor este, de regula, egala cu valoarea lor nominala sau mai mica, facându-le astfel mai atractive pe piata, unde întâmpina concurenta actiunilor.

Fluxul de fonduri generat de emisiunea de obligatiuni este dependent de marimea emisiunii (Nr. obligatiuni) si de valoarea de emisiune (Ve):

Relatia 19.1

Flux = Nr. oblig. x Ve

Pe perioada de utilizare a împrumutului obligatar, firma plateste

dobânda, iar la scadenta (uneori si pe parcurs) are loc rambursarea integrala (respectiv, plata ratelor).

Fluxurile de fonduri determinate de participarea firmei la piata de capital sunt cuprinse în deciziile financiare referitoare la procesul de consum din întreprindere (investitii, mijloace circulante), având un rol important în suplinirea deficitului de resurse pe termen lung, dar si la repartizarea pe destinatii a rezultatelor economice si financiare din anii urmatori.

19.3 Fluxurile de fonduri cu finantele publice

Cu toate ca, în unele cazuri, finantele publice se implica si în

fluxurile determinate de proprietatea statului (mobilizarea de profit net de la regiile autonome si dividende de la societatile comerciale unde detine proprietate statul), misiunea lor principala este de a asigura finantarea actiunilor sociale, culturale, de învatamânt etc. pe seama impozitelor si a taxelor.

Conectarea firmei la finantele publice

Emisiunea si vânzarea de obligatiuni

Contributie la deciziile financiare ale firmei


Întreprinderea este conectata la finantele publice prin fluxuri ascendente si descendente multiple. Dinspre bugetul de stat vin fluxuri care contribu ie la sprijinirea unor activitati sociale sau pentru subventionarea activitatii economice, iar dinspre întreprindere merg spre finantele statului (centrale si locale) numeroase legaturi. Aceste legaturi sunt cuprinse în Legea bugetului de stat, conform clasificatiei bugetare (vezi Cadrul 19.1)

Cadrul 19.1

Legea bugetului de stat pe anul 2003 A. Venituri curente 240.446,5 mild. lei 1. Venituri fiscale 223.569,3 mild. lei 1.1 Impozite directe 50.489,2 mild. lei 1.2 Impozite indirecte 173.080,1 mild. lei 2. Venituri nefiscale 16.877,2 mild. lei B. Venituri din capital 551,0 mild. lei

Serviciul financiar din fiecare firma prognozeaza fluxurile de

fonduri care leaga unitatea în cauza de bugetul de stat central sau local, pe baza legislatiei fiscale si (sau) a hotarârilor guvernamentale (Ordonante guvernamentale).

1. Impozitul pe profit Determinarea impozitului pe profit presupune parcurgerea

urmatoarelor etape de lucru (vezi capitolul 16): - stabilirea profitului impozabil ; - calculul impozitului; - stabilirea cazurilor de scutire sau reducere a impozitului pe profit

prevazute de lege si determinarea obligatiilor previzionate pentru veniturile încasate.

2. Taxa pe valoarea adaugata

Fiind un venit de baza al bugetului statului, calcularea si varsarea

lui sunt urmarite cu atentie de catre serviciul financiar al firmei, dar si de catre organele fiscale si de control. Fara a intra în detaliile legislatiei, vom prezenta doar etapele principale ale determinarii obligatiilor ce revin firmei sub forma T.V.A.: - precizarea bazei de impozitare, reprezentata de categoriile de

operatii prevazute de lege; - precizarea exigibilitatii, a momentului în care taxa trebuie platita; - calcularea obligatiilor de platit, ca diferenta între T.V. A. colectata

asupra vânzarilor si T.V.A. deductibila asupra cumpararilor.

Obligatiile financiare sub forma de TVA

Fluxurile financiare catre finantele publice


Obligatiile firmelor catre finantele publice cuprind si alte impozite si taxe, cum ar fi accizele, impozitul pe salarii, impozitul pe dividende, taxe pe terenuri, pe mijloace de transport, taxe vamale si de timbru etc.

Având informatiile cantitative privind obligatiile catre finantele publice si fluxurile de la bugetul de stat catre firma (subventii, alocatii), serviciul financiar poate adopta Decizia fluxurilor financiare cu finantele publice, ca parte integranta a bugetului întreprinderii.

În perioada de realizare a bugetului, fiecare întreprindere întocmeste Situatia impozitelor si taxelor datorate si varsate.



studiaza, o data cu procesul de repartitie la nivel microeconomic, si alocarea corecta si profitabila a resurselor proprii si atrase din afara firmei, ca participare activa a activitatii financiare la managementul general al firmei.


În procesul complex de fundamentare si realizare a deciziilor financiare privind procesul de consum, sunt aplicate procedee diverse de alocare de fonduri în conditii de risc, de valorificare a capitalului în corelatie cu piata de capital, de corelatie cu costul capitalului atras si cu efectele asupra activitatii economice, în general.



dezvoltarea structurii economice a firmei are cea mai mare influenta asupra performantelor economice si financiare viitoare ale firmei. De aceea, activitatea financiara este obligata sa realizeze acest lucru în concordanta cu indicatorii de eficienta, ye, dar si cu costul capitalului folosit, atât cel propriu, cât si cel atras de pe piata creditului sau (si) de pe piata de capital. În acest mod se asigura un nivel acceptabil pentru performantele întreprinderii.

Decizia fluxurilor finan-ciare catre finantele publice


19.5 Costul capitalului

În procesul de fundamentare a deciziilor de apelare la fluxurile externe de capital, inclusiv la contributia proprietarilor, conteaza din ce în ce mai mult, ca o restrictie esentiala, indicatorul financiar al costului capitalului.

Perioada fondurilor ieftine a trecut gestiunea financiara a firmei trebuind sa reflecte acum în mod clar, pe fiecare flux de fonduri, efortul financiar facut de întreprindere pentru completarea necesarului sau de fonduri pe termen scurt si lung.

Costul capitalului ia în considerare dobânzile, comisioanele sau dividendele platite de firma furnizorilor de fonduri. În practica din tarile cu economie normala, costul cel mai ridicat îl prezinta fondurile procurate prin vânzarea de actiuni (Capitalul social); acest lucru este datorat faptului ca, în aceste tari, rata dividendelor este mult superioara dobânzilor solicitate de banci pentru creditele pe termen scurt si lung.

În analiza costului capitalului conteaza si Rata de îndatorare (capital împrumutat / capital social), rata care determina firma sa aleaga o structura optima a capitalului de lucru, îmbinând eficient capitalul propriu cu cel împrumutat (vezi figura nr. 19.1).

Figura nr. 19.1

Sfârsitul perioadei capitalului ieftin


Costul mediu al capitalului folosit (ko) este o medie ponderata a costului capitalului propriu (ke) si a costului capitalului împrumutat (ki).

În cazul economiei românesti, atâta timp cât dobânzile bancare sunt exagerat de mari, iar multe firme nu acorda proprietarilor (în special statului) dividende corespunzatoare, o structura optima a capitalului de lucru este diferita de cea redata în figura nr. 19.1.

1. Costul mediu

Costul mediu al capitalului de lucru se determina pornind de la

costul individual al fiecarei categorii de capital (c%) si ponderea acestora în capitalul total (p%):

Relatia 19.2

Cm = Σ c%i x p%i

Exemplul 19.3

Un numar de cinci firme (A,B,C,D,E) au grade de îndatorare si costuri ale capitalurilor folosite relativ diferite:

p% c% p%xc%/100 A Capital propriu (Cp) 100 10 10 Capital împrumutat (Ci) 0 80 0 Total 100 10 B Cp 90 10 9 Ci 10 80 8 Total 100 17 C Cp 80 15 12 Ci 20 90 18 Total 100 30 D Cp 70 15 10,5 Ci 30 90 27,0 Total 100 37,5 E Cp 50 18 9 Ci 50 100 50 Total 100 59

Particularitati specifice economiei românesti


Pe baza exemplului 19.3. se construieste graficul din figura nr. 19.2.

Din graficul respectiv, rezulta ca o structura optima a capitalului de lucru se înregistreaza la un grad de îndatorare situat între 10% si 30% (unde se afla firmele B si C). Tot din fig. nr. 19.2 se observa schimbul de locuri între costul capitalului propriu (mai redus) si costul capitalului împrumutat (mai ridicat decât pe piata tarilor cu economie echilibrata).

Figura nr. 19.2

2. Costul marginal

Pentru a lua hotarârea de crestere a capitalului de lucru si de modificare a structurii aces tuia, este necesar ca serviciul financiar sa practice si calculul costului marginal al capitalului. Acest cost reflecta modificarea cheltuielilor de atragere de capital, atunci când acesta creste cu o unitate valorica (milion, miliard), în conditiile foarte schimbatoare ale pietei de capital.

Nivelul costului marginal influenteaza direct decizia de apelare la fluxurile financiare externe. Sa urmarim o astfel de decizie pe baza exemplului 19.4.

Structura optima a capitalului de lucru

Modificarea costului la o crestere de capital atras


Exemplul 19.4

O firma prezinta urmatoarea structura a capitalului de lucru:

Capital p% c% pxc/100 Cp 100 66 12 8 Ci 50 34 80 27 Total 150 100 --- 35

Varianta I

Se ia hotarârea de a mari capitalul de lucru cu 50 mil. lei prin împrumut, crescând totodata si rata dividendelor de la 12% la 15%.

Capital p% c% pxc/100 Cp 100 50 15 7,5 Ci 100 50 80 40,0 Total 200 100 -- 47,5

Calculul costului marginal

Capital Cost mediu Nivel cost Înainte de crestere 150 35% 52,50 Dupa crestere 200 47,5% 95,00 + 50 ----- + 42,50

Cost marginal = 42,50 / 50 x 100 = 85%

Concluzie:

Cresterea cu 50 mil. lei a capitalului pr in împrumut determina un cost marginal de 85%, cost foarte ridicat. De aceea, firma studiaza si o alta varianta.

Varianta II

Se ia decizia de a mari capitalul de lucru cu 50 mil. lei prin cresterea capitalului propriu, pastrând sporirea ratei dividendelor la 15%. Capital p% c% pxc/100 Cp 150 75 15 11,25 Ci 50 25 80 20,00 Total 200 100 --- 31,25

Calculul costului marginal

Capital Cost mediu Nivel cost Înainte de crestere 150 35 52,50 Dupa crestere 200 31,25 62,50 + 50 --- + 10,00

Cost marginal = 10,00 / 50 x 100 = 20% Concluzie: Cresterea capitalului de lucru cu 5o mil. lei prin emiterea de actiuni

presupune un cost marginal de numai 20%, mult mai avantajos decât în prima varianta.


Studiul de caz redat în exemplul 19.4 este edificator pentru maniera de lucru pe care trebuie sa o practice în continuare serviciile financiare din întreprinderile noastre, pe masura ce avansam spre o economie de piata functionala. Instrumentarul folosit în fundamentarea deciziilor de creditare pe termen scurt si lung sau în stabilirea costului capitalului de lucru devine element indispensabil pentru fiecare economist care îsi desfasoara activitatea la nivel microeconomic.


INTERESELOR Atunci când exista o neconcordanta între existentul de fonduri

pentru procurarea unor utilaje, spre exemplu si costul acestora, managerul firmei, împreuna cu serviciul financiar, poate lua decizia de a apela la forme specifice de finantare a investitiei respective, cum ar fi leasingul. De asemenea, atunci când firma îsi imobilizeaza fondurile în creante peste posibilitatile reale de finantare, se apeleaza la deci zia de scontare a titlurilor ce atesta aceste creante.

Scontarea, forfetarea si factoringul

Operatiunea de scontare este efectuata de o banca comerciala. Aceasta operatiune presupune cumpararea unor documente care atesta proprietatea detinatorului asupra unor marfuri, cumparare care se realizeaza înainte de scadenta titlurilor respective.

Caracteristica principala a operatiunii de scontare este data de faptul ca banca care realizeaza scontarea nu preia de la vânzator riscul de neplata. Ultimul posesor al titlului negociat ramâne solidar la plata cambiei respective, în cadrul actiunii de regres. BCR efectueaza scontarea de titluri de creanta, o conditie impusa de BCR fiind cea legata de perioada ramasa pâna la scadenta titlului (cel putin 15 zile lucratoare).

În schimb, operatiunea de forfetare presupune cumpararea de titluri de creanta, în conditiile în care banca cumparatoare preia asupra sa toate riscurile de neplata. De aceea, obiectul forfetarii este reprezentat de titluri cu un grad mai ridicat de garantie (cambii avalizate, trate cu garantie separata, garantii bancare etc.).

Contractul de factoring realizeaza o operatiune de finantare a firmei prin faptul ca permite cedarea creantelor detinute de un agent economic (numit aderent), creante pe care le are asupra clientilor sai, unei persoane numita factor; acesta se obliga sa încaseze aceste creante, fiind subrogat, în acest scop, în toate drepturile pe care aderentul le are împotriva debitorilor sai.

Modificarea manierei de lucru

Factoring

Scontare

Forfetare


Creantele, care fac obiectul contractului de factoring, se materializeaza în facturile nationale sau internationale care atesta expedierea marfurilor. Si în acest caz, riscul insolvabilitatii debitorilor si riscul neplatii la termen (risc de trezorerie) sunt în sarcina factorului, fara posibilitatea pentru acesta de a se întoarce cu recurs împotriva aderentului.

Scontarea si forfetarea realizate de bancile comerciale românesti au ca beneficiari societatile comerciale si regiile autonome autohtone, precum si societatile mixte cu participarea capitalului strain. Titlurile de creanta care pot constitui obiectul operatiunilor de scontare si forfetare sunt reprezentate de conosamente, scrisori de trasura, trate, bilete la ordin, alte documente care atesta titlul de proprietate asupra unor marfuri.

Firmele care vând titlurile de creanta primesc contravaloarea în valuta, prin creditarea contului firmelor respective în maximum 2 zile lucratoare de la data încheierii conventiei de scontare /forfetare. În acest mod, pentru firmele în cauza se elimina efectele riscurilor economice si valutare ce puteau sa apara pâna la scadenta titlurilor vândute bancii.

Costul operatiunilor de scontare, forfetare sau factoring este determinat de conditiile pietei creditului si are în vedere dobânda de baza practicata de banca ("prima rate"), marja de risc, comisionul de gestiune a titlurilor de catre banca respectiva.

Contractul de leasing

Prin intermediul contractului de leasing, utilizatorul bunului exportat beneficiaza de un credit (finantare) în mod indirect sau sub forma valorii bunurilor pe care le foloseste fara sa le achite în momentul procurarii. Achitarea se realizeaza de o firma (organizatie financiara) care cumpara bunurile respective cu scopul închirierii lor.

Aceasta societate financiara va încheia cu utilizatorul efectiv al bunurilor un contract de locatie, prin intermediul caruia se stabilesc conditiile de închiriere, nivelul chiriei etc. Sunt cazuri în care contractul de leasing este facut direct de firma producatoare (Contractul de lease-back), sub forma închir ierii de utilaje pentru unele servicii (Contractul de renting), sub forma închirierii de aparatura electronica de calcul pe timpi partajati la mai multe firme (Contractul de time-sharing).

Prin sistemul de cote de chirie lunara, beneficiarul bunurilor procurate prin contractul de leasing plateste o suma care depaseste pretul de catalog al produselor, dar, în schimb, beneficiaza de serviciile integrale ale bunurilor imediat dupa închiriere.

Beneficiari

Titluri negociate

Cost

Tipuri de contracte de leasing




care salariatii firmei sa fie atrasi la fundamentarea si, apoi, la realizarea deciziilor economice si financiare. Si în privinta folosirii unor surse din afara întreprinderii, serviciul financiar trebuie sa informeze conducerea firmei, salariatii si actionarii în privinta implicatiilor pe care le are nivelul fluxurilor externe de capital.

În primul rând, costurile de utilizare a capitalurilor proprii si împrumutate trebuie sa faca obiectul unor discutii cu toti factorii din conducere si cu actionarii.

În al doilea rând, trebuie puse în fata salariatilor riscurile posibile în viata firmei. Aceste riscuri pot fi: riscuri de pret, riscul valutar, riscuri contractuale. Pentru fiecare dintre ele, serviciul financiar trebuie sa aiba solutii de aparare sau, cel putin, de diminuare. Printre aceste solutii sunt si cele referitoare la gestionarea eficienta a fluxurilor externe de fonduri financiare, fluxuri de intrare de fonduri si fluxuri de iesire.




• Ce categorii de fluxuri de fonduri financiare determina privatizarea întreprinderilor de stat?

• Care sunt efectele reevaluarii capitalului social si ale privatizarii gratuite? • Ce restrictii economice si financiare trebuie sa respecte emisiunea si distribuirea de

actiuni? • Prin ce instrumente o întreprindere poate sa-si completeze necesarul de fonduri de pe piata

de capital? • Care sunt procedeele de crestere a capitalului social? • Care sunt conditiile pentru lansarea unui împrumut obligatar? • În ce scop se realizeaza fluxurile de fonduri dintre firma si finantele publice? • Cum se utilizeaza informatia privind costu l mediu si cel marginal al capitalului în luarea

deciziilor de apelare la fluxurile externe de fonduri? • În ce decizii din componenta bugetului întreprinderii se cuprind fluxurile financiare cu

proprietarii, cu piata de capital si cu finantele publice? • În ce consta modelul de evaluare a activelor financiare (CAPM) si care este utilizarea sa în

decizia de plasare a capitalului pentru obiective de investitii sau pentru cumpararea de titluri?



19.1 Schimbarile intervenite în economia româneasca dupa 1990 au

determinat modificari radicale si în activitatea financiara la nivel de firma: a) diversificarea tipurilor de proprietate; b) diversificarea surselor de finantare din afara întreprinderii; c) reevaluarea capitalului social pentru a se obtine o valoare justa a acestuia; d) actiunea reglatoare a pietei de capital asupra valorii actiunilor; e) conditionarea reciproca dintre dobânda bancara si rata dividendelor. Care dintre aceste schimbari influenteaza costurile prin cresterea amortizarii?

19.2 Operatiunile de crestere a capitalului social se realizeaza prin: a)emisiunea initiala de actiuni; b) emisiunea suplimentara de actiuni; c) încorporarea rezervelor în capitalul social; d) conversia datoriilor în actiuni; e) împrumutul obligatar. Care operatiune nu mareste capitalul social, ci capitalul permanent al firmei?

19.3 Fluxul extern firmei cu finantele publice cuprinde: a) contributia la formarea veniturilor fiscale prin impozite directe; b) contributia la formarea veniturilor fiscale prin impozite indirecte; c) contributia la formarea veniturilor nefiscale; d) subventii; e) contributia la formarea veniturilor din capital. Care dintre acestea determina un flux de fonduri catre întreprindere?

19.4 Costul capitalului de lucru (k0) este diferentiat în functie de sursa: costul capitalului propriu (ke) si costul capitalului împrumutat (ki). Care este relatia valabila în economia noastra în prezent: a) ki = ke; b) ki< ke; c) ki > ke; d) ki = k0; e) ke = k0.

19.5 Pentru a-si reface sau completa capitalul de lucru, firmele pot recurge la forme noi de mobilizare de fonduri: a) leasing; b) scontare; c) forfetare; d) factoring; e) credite în valuta si lei. În care din aceste operatiuni banca nu îsi asuma si riscul de neplata?



19.1 Decizia de privatizare

Dezbateti cazul în care Consiliul de administratie promite proprietarilor o rata a dividendelor de 20%. Folositi ca varianta de comparatie situatia prezentata în Exemplul 19.1. Stabiliti daca în varianta cu rata de dividende de 20%, mai este posibila decizia de privatizare, stiind ca majoritatea firmelor de stat au un profit net care nu depaseste 30-40% din capitalul lor social.

19.2 Valoarea de piata a actiunilor

Pornind de la exemplul 19.2, stabiliti valoarea de piata a actiunilor firmei respective (cele vechi + cele nou emise), daca pretul de emisiune al celor noi este de 5.200 lei / buc.

19.3 Fluxurile unui împrumut obligatar

Determinati ce fluxuri financiare anuale determina folosirea de catre o firma a unui împrumut obligatar de 100 mil. lei, cu o dobânda de 10% pe o perioada de 5 ani, în urmatoarele procedee de amortizare: - rambursarea în transe anuale egale, începând cu primul an si cu

plata dobânzii la partea nerambursata a împrumutului; - rambursarea în ultimul an a întregului împrumut.

19.4 Costul capitalului

Folosind datele din exemplul 19.4, determinati costul mediu si costul marginal al capitalului de lucru, în situatia în care are loc cresterea de capital cu 50 mil. lei, schimbând dobânda la capitalul împrumutat la 10%.

19. 5 Teme de cercetare stiintifica - Rolul costului capitalului în fundamentarea si adoptarea deciziilor

de apelare la sursele de finantare interne si externe si de structurare a capitalului de lucru pe principalele lui componente (capit al social, împrumuturi pe piata de capital, credite, datorii din exploatare);

- Efectele politicii de dividende asupra deciziilor de finantare a investitiilor, a ciclului de exploatare si a celorlalte actiuni economice de consum din firma;

- Mutatii intervenit e în relatiile financiare ale firmei cu finantele publice si efectele lor asupra politicii financiare la nivel de firma.


19.1 c; 19.2 e; 19.3 d; 19.4 c; 19.5 b. Nota: Pentru a obtine nota maxima, trebuie sa raspundeti corect la toate

cele cinci teste.

PARTEA A SASEA

CONCUCEREA PRIN FINANTE A ACTIVITATII ECONOMICE (MANAGEMENTUL FINANCIAR)

Munca financiarului din unitatile economice se împlineste o data cu folosirea experientei si cunostintelor sale în conducerea activitatii economice.

Conducerea tehnica si economica din firma face apel permanent la activitatea financiara, atât pentru procesele economice curente, cât, mai cu seama, pentru deciziile care vizeaza viitorul.

Schimbarile intervenite în structura si caracterul mediului înconjurator economic, politic, social al întreprinderii pun firma într-o situatie noua, plina de incertitudine si permanent influentabila din partea fenomenelor financiare si monetare.

În aceste conditii, este preferabil ca întreg serviciul financiar al firmei sa fie atras în munca de fundamentare si adoptare de decizii economice de productie, de dezvoltare, de cercetare etc., iar activitatea de bugetare a proceselor de consum si de productie facuta de economistul financiar sa fie ridicata la rang de metoda de conducere a firmei. În acest mod

managementul firmei se realizeaza în conditii de risc minim (vezi si paragrafele referitoare la managementul financiar de la finele majoritatii capitolelor din partea a treia, a patra si a cincea).

CUPRINS

Capitolul 20 Fundamentarea financiara a deciziilor economice Capitolul 21 Conducerea prin buget a activitatii economice

din întreprindere

CAPITOLUL 20

FUNDAMENTAREA FINANCIARA A DECIZIILOR ECONOMICE

CUPRINS 20.1 Conditionarea financiara a procesului

decizional economic

20.2 Reglarea procesului decizional

20.3 Adoptarea de decizii în conditii de risc


CONCEPTE

Procesul decizional în activitatea economica

Politica generala a firmei

Obiectivele liniei de dezvoltare a firmei

Contributia finantistului la procesul decizional

Calculul utilitatii

Reglarea procesului decizional economic

Calitatile financiarului necesare reglarii firmei

Fundamentarea financiara a deciziilor economice

20.1 Conditionarea financiara a procesului decizional economic

Activitatea economica din întreprindere, reprezentata prin procesele complexe de productie, consum, repartitie, schimb, lichidare se desfasoara în urma adoptarii si realizarii de decizii de natura tehnica, tehnologica, organizatorica, economica, de personal etc. Fiecare decizie în parte parcurge un proces decizional complex, în care materia prima cea mai consumata este informatia despre mediul intern si cel extern al firmei.

Un proces decizional cuprinde, în principal, urmatoarele etape: - Fundamentarea obiectivelor strategice cuprinse în politica generala

a firmei; - Adoptarea solutiei considerate optime pentru firma, ca decizie

economica; - Implementarea deciziei economice în structura întreprinderii si

realizarea acesteia; - Reglarea procesului decizional în functie de rezultate si de

schimbarile intervenite pe piata (vezi si figura nr. 20.1)

În activitatea echipei de decizie, fiecare etapa presupune o fundamentare din punct de vedere financiar-monetar. Dimensiunea financiara a activitatii economice nu mai poate fi estompata în conditiile economiei de piata, ea devenind o dimensiune principala a existentei si dezvoltarii unei întreprinderi.

În acest context, activitatea financiara, prin metodele, instrumentele si valoarea ridicata a informatiilor sale specifice, devine un factor activ atât în procesul de fundamentare a deciziilor economice, cât si în conducerea curenta a întreprinderilor. Pentru multe din proiectele managerului firmei, filiera financiara este nu numai obligatorie, dar si hotarâtoare, conditionarea financiara având drept de veto pentru transpunerea în fapt a proiectului respectiv.

Astfel, proiectul vizând asimilarea unui nou produs, rezonabil din punct de vedere tehnic, tehnologic, ecologic, economic etc., este respins de un manager care cunoaste importanta fundamentarii financiare, daca proiectul respectiv implica eforturi financiare exagerate sau daca nu aduce în perspectiva imediata venituri si profit suficiente pentru compensarea efortului facut cu asimilarea si trecerea în fabricatie a noului produs.

Rolul procesului decizional în conducerea firmei

Fundamentarea financiara a fiecarei etape

Rolul hotarâtor al filierei financiare


Figura nr. 20.1

A. Fundamentarea obiectivelor strategice ale politicii generale a întreprinderii

Politica generala a unei firme cuprinde obiective economice, tehnice, sociale, de cercetare stiintifica, financiare etc. Aceste obiective grupeaza în jurul lor disponibilitatile umane, materiale, informationale din întreprindere si le orienteaza spre scopul echipei manageriale de a obtine rezultate economice competitive si eficiente.

Pentru o întreprindere, o politica generala viabila, cu adaptari operative si curajoase la schimbarile drastice ale pietei, reprezinta condit ia principala de supravietuire. O astfel de politica generala se fundamenteaza în mod complex, pe baza unei analize dinamice a situatiei prezente si viitoare.

Printre obiectivele strategice, care se cuprind în linia de dezvoltare a fiecarei unitati economice, nu pot sa lipseasca deciziile financiare, dorinta conducerii întreprinderii de a realiza un echilibru financiar pe fondul unor procese de consum si de productie capabile sa faca fata concurentei, fiscalitatii si nivelului ridicat al inflatiei.

Continutul unei politici generale viabile


Punctul de plecare în revizuirea periodica a obiectivelor din politica generala a firmei este Analiza starii economico-financiare a întreprinderii la anumite date. Aceasta analiza aduce în fata conducerii firmei informatii referitoare la randamentul functionarii structurii de productie si la modul în care piata recunoaste valoarea înmagazinata în produse si servicii de catre procesele de consum si de productie organizate de unitatea respectiva.

Daca informatiile de natura tehnica, sociala etc. sunt usor de asimilat de manageri, pentru informatiile financiare si economice referitoare la starea întreprinderii la un moment dat (informatii stabilite de serviciul financiar si redate pe parcursul întregului manual) este nevoie de o decodificare atenta si asociativa cu specializarile de baza ale managerilor. Printre cele mai incisive informatii financiare, care pot genera obiective noi de politica a firmei, remarcam indicatorii de lichiditate si solvabilitate, rentabilitatea, gradul de îndatorare, gradul de uzura a mijloacelor fixe si a fondului de informatii, viteza de rotatie a activului circulant, costul capitalului de lucru, rata dividendelor solicitata de proprietari sau cea asigurata de firmele concurente, costul si pretul marginal etc.

Decodificarea pe care trebuie sa o faca economistul financiar vizeaza transformarea imaginii financiare pe care o dau informatiile de mai sus (imagine care pentru el este edificatoare, având o pregatire de specialitate adecvata) într-o imagine tehnico-economica si sociala, imagine mult mai convingatoare pentru profesia majoritar tehnica a managerilor.

Astfel, nivelul redus al lichiditatii se poate asocia cu sistarea aprovizionarilor si a platii salariilor, nivelul redus al rentabilitatii cu reducerea programelor de investitii si, mai rau, cu nemultumirea proprietarilor, care ar putea proceda la angajarea unei noi echipe manageriale etc.

Capacitatea economistului financiar (sau a contabilului sef) de a prezenta situatia la un moment dat a firmei cu mult realism si incisivitate are un rol important si pentru etapa urmatoare: Asimilarea de noi obiective si introducerea lor în linia de dezvoltare a firmei.

Scaderea eficientei unei firme si pierderea de viteza pe piata creeaza managerilor o stare de supraexcitare, ei venind cu numeroase "solutii salvatoare" pentru a-si dovedi potentialul managerial înca neepuizat. În fata acestei avalanse de propuneri, doar exigenta financiara poate aduce la realitate echipa de conducere. Exigenta financiara cuprinde îndeplinirea a cel putin doua conditii: cât costa asimilarea propunerii si ce câstig aduce propunerea respectiva.

Necesitatea unui diagnostic periodic privind firma

Analiza pe baza de indicatori (rate)

Decodificarea imaginii finan-ciare pentru tehnicieni

Reactia managerului la scaderea eficientei


Serviciul financiar trebuie sa dispuna de datele generale necesare determinarii rapide a acestor consecinte financiare (prin asocieri cu actiuni tehnice si economice asemanatoare) , pentru a asigura argumentelor financiare un statut de egalitate cu consecintele tehnice si economice pe care le aduc ca suport autorii de solutii si obiective noi pentru linia de dezvoltare si politica de perspectiva a firmei.

Prima conditie financiara se obtine analizând financiar procesul de consum pe care l-ar genera noul obiectiv. Financiarul va supune acest proces de consum previzionat unei prelucrari informationale cu ajutorul modelelor redate în partea a treia a lucrarii de fata, dându-si acordul pentru includerea obiectivului discutat în strategia întreprinderii numai daca nivelul efortului financiar este rezonabil si poate fi acoperit cu fonduri din surse cu un cost de utilizare suportabil de firma:

Relatia 20.1

yv >/= yc unde:

yv = veniturile financiare previzibile a fi disponibilizate pentru obiectivul analizat;

yc = costurile financiare previzionate pentru asimilarea în întreprindere a obiectivului respectiv.

A doua conditie financiara se contureaza în urma prognozarii efectelor pe care obiectivul propus pentru redresarea firmei le-ar aduce într-un viitor imediat. În scopul realizarii informatiilor necesare, economistul utilizeaza modelele redate în partea a patra a manualului, insistând asupra eficientei previzibile (Ep) în comparatie cu eficienta din perioada curenta (Ec):

Relatia 20.2

Ep > Ec

Includerea în strategia firmei a unor obiective care nu au în vedere

fundamentarea financiara va avea în mod sigur consecinte nefavorabile asupra întregului mers al unitatii economice în cauza. Acest lucru este posibil pentru ca obiectivele respective, odata intrate în structura economica a unitatii, declanseaza procese de consum si de productie cu mari implicatii asupra repartitiei de natura financiara.

Totodata, trebuie avut în vedere ca obiectivele cuprinse în linia (politica) de dezvoltare a firmei stau la baza tuturor deciziilor economice si tehnice din perioada viitoare a existentei întreprinderii, preluând în continutul lor calitatea si oportunitatea obiectivelor respective.

Implicatiile financiare ale noului obiectiv adoptat

Efectele favorabile ale obiectivului adoptat

Efectele lipsei de fundamentare financiara


Toate aceste argumente ne îndreptatesc sa afirmam ca o politica viabila a unei firme nu este posibila decât daca obiectivele generale pe care le cuprinde au viza de control preventiv a economistului financiar, în privinta implicatiilor financiare (cost si surse de acoperire) si a efectelor economice si financiare viitoare (profit, rentabilitate, dividende).

B. Adoptarea deciziei economice

Adoptarea de decizii economice a devenit un lucru obisnuit în viata întreprinderilor. Decizia economica reprezinta modul de lucru al managerului, precum si al consiliilor de administratie si al adunarilor generale ale actionarilor. Hotarârile lor au continutul unor decizii cu efecte multiple.

Stiinta economica a sintetizat procedee, instrumente si metodologii care sa faca din adoptarea de decizii un proces bine fundamentat, lipsit pe cât posibil de influente subiective si de abateri de la cerintele legilor economice. Acest moment important al procesului decizional cuprinde actiuni ca Informarea, Analiza informationala, Sinteza solutiilor optime, Adoptarea solutiei optime ca decizie.

În fiecare din aceste actiuni, calitatile managerilor sunt puse sub tensiune, ei trebuind sa-si spuna cuvântul în privinta celei mai bune solutii care ar putea deveni continutul deciziei economice. Este un bun prilej si pentru profesia de financiar de a contribui la sinteza unor solutii adecvate firmei si la alegerea celei mai bune solutii pentru redresarea firmei.

Informarea

Aceasta etapa a procesului de adoptare a deciziei presupune sondarea surselor de informatii din toate domeniile care au influenta asupra adoptarii si realizarii deciziei ce se contureaza.

Participarea la aceasta etapa a activitatii financiare presupune aducerea în statul major al echipei de decizie a sistemului informational construit de serviciul financiar, cu sursele sale de date, cu metodele de investigare si culegere de informatii din mediul intern si din mediul extern firmei. Adica întregul arsenal de procedee pe care le -am utilizat pe parcursul fundamentarii deciziilor financiare din întreprindere, redate în capitolele precedente ale manualului.

Misiunea economistului financiar nu se rezuma la o prezenta pasiva, de furnizor de informatii; el va trebui sa "se bata" pentru a asigura surselor de date financiare si informatiilor respective un loc la fel de important pe masa echipei de decizie ca al surselor de informatii de natura tehnica, tehnologica, economica, sociala, ecologica.

Metodologia procesului decizional

Prezenta finantistului în statul major

Locul surselor de date financiare


Daca în acest moment al fundamentarii deciziei se pierde aceasta pozitie, întregul lant de ac tiuni care urmeaza va fi vic iat, restrictiile financiare nefiind luate în calcul la sinteza de solutii posibile si la alegerea solutiei optime ca decizie de executat.

Prezenta financiarului în faza de informare este posibila numai daca, în cadrul serviciului financiar , se afla în exploatare un sistem informational actualizat si bine dotat cu informatii utile proceselor decizionale. Altfel, (si acest lucru este valabil, din pacate, în multe cazuri) financiarul este marginalizat, nefiind capabil sa furnizeze date la fel de veridice si credibile ca ale colegilor din serviciile tehnice, organizatorice, manageriale.

Analiza informationala

Materialul procurat în etapa precedenta este supus unei prelucrari si interpretari cu modele adecvate fiecarui domeniu. Produsul finit al acestor activitati este format din informatiile de natura tehnica, economica, ecologica, sociala etc. În cuprinsul meseriei de financiar , exista suficiente calitati care îi permit sa analizeze implicatiile de natura financiara ce pot însoti o decizie economica.

Astfel, pot fi utilizate modelele de prelucrare financiara a datelor folosite la fundamentarea deciziei de investitii (vezi capitolele 8 si 18), a deciziei financiare privind cercetarea stiintifica sau a deciziilor privind ciclul de fabricatie, personalul, mediul natural înconjurator. Modelele de actualizare trebuie sa intre în pregatirea si meseria de economist ca un element indispensabil, specific lucrului într-o economie în miscare, cu un grad de risc ridicat.

Valoarea actualizata a veniturilor si a cheltuielilor financiare reda dimensiunea timp a activitatii economice si aduce managerul în conditii reale de lucru, specifice economiei de piata. Nivelul acestui indicator impune reconsiderari calitative si cantitative în activitatea tehnica, organizatorica si economica din întreprindere, cu efecte benefice pentru viabilitatea firmei.

Sinteza solutiilor posibile

Multitudinea de informatii economice si financiare posibile nu

asigura de la sine un loc privilegiat pentru economistul financiar în activitatea de obtinere a fondului de informatii, precum si în etapa urmatoare, de sinteza a solutiilor posibile. El trebuie sa pledeze pentru cunoasterea completa a implicatiilor financiare ale viitoarei decizii si sa controleze toate solutiile care vor fi sintetizate de echipa de decizie, solutii care sa cuprinda în nucleul lor si consecinte de natura financiara (necesar de fonduri, efort valutar, surse de finantare si costul lor, eficienta previzibila pe parcursul vietii economice a deciziei în discutie etc.).

Riscul marginalizarii economistului finantist

Utilizarea mode-lelor pentru informatia financiara

Mecanismul de sinteza a solutiilor posibile


Acest lucru este necesar , pentru ca mecanismul de sinteza a solutiilor posibile presupune ca punct de plecare consecintele previzibile, sub forma de informatii, obtinute de echipa de decizie în etapa de analiza informationala. Nucleul unei solutii este format din aceste consecinte, unele dintre ele având rol conducator.

În alegerea consecintelor cu rol principal, conteaza mult modul de motivare a obiectivelor cuprinse în politica generala a firmei, calitatea informatiilor avute la dispozitie de decident, precum si structura pe specialitati profesionale a întregii echipe de luare a deciziei. De aceea, sectorul financiar al firmei trebuie sa fie bine reprezentat în echipa respectiva, iar fondul de informatii financiare pus la dispozitie trebuie sa fie de calitate si de actualitate.

Neincluderea informatiilor financiar -monetare în nucleul tuturor solutiilor posibile determina introducerea în circuitul activitatii economice a unor solutii costisitoare si cu efecte economice si financiare necorespunzatoare. Din contra, includerea consecintelor financiare în nucleul solutiilor posibile asigura deciziilor economice o fundamentare calitativa si conforma cu principiile pietei, precum si o derulare normala pentru etapa urmatoare, cea a Alegerii solutiei optime ca decizie.

Alegerea solutiei optime ca decizie

Daca în etapele precedente s-a lucrat corect, cu acordarea unor drepturi egale pentru toate categoriile de consecinte, atunci alegerea solutiei optime pentru firma, în conjunctura previzibila, devine o chestiune de rutina. Totusi, nici acum nu sunt excluse aspectele subiective sau o rabufnire a abaterilor din etapele precedente.

Acest lucru este posibil, pentru ca în alegerea solutiei optime punctul de sprijin este reprezentat tot de consecintele introduse în nucleul solutiilor. Tot acum se pune si problema întelegerii conceptului de optim , care nu poate fi confundat, în majoritatea cazurilor, cu conceptul de eficient. Aspectul de optim tine cont de conjunctura în care se desfasoara alegerea deciziei, de starea reala a firmei, de fenomenele din economia nationala etc. Si aici, pentru a caracteriza ce este si ce nu este optim la un moment dat, conteaza cunostintele de ordin financiar si monetar (valutar), aspectele respective fiind hotarâtoare pentru optimizarea unei afaceri.

Stiinta manageriala a sesizat ca în, procesul de alegere a solutiei optime, de luare a deciziei, se manifesta din plin aspectele subiective, de influentare a hotarârii de pozitia ierarhica a celui care o sustine etc. De aceea, s-a cautat o iesire, propunându-se modele de obiectivizare a acestei faze a procesului decizional.

Locul infor-matiei finan-ciare în nucleul deciziei

Punct de sprijin pentru alegerea solutiei optime


Impasul principal în analizarea consecintelor de diferite feluri din nucleul solutiilor era dat de unitatile de masura diferite în care se exprimau informatiile respective. Rezolvarea problemei au gasit-o matematicienii von Neuman si Morgenstern în lucrarea Theory of Games and Economic Behavior sub forma calculului utilitatilor. Unitatea de masura comuna pentru toate categoriile de consecinte a devenit utilitat ea, în sensul folosului pe care îl obtine decidentul (firma) prin realizarea în activitatea economica a consecintei respective (vezi Cadrul 20.1).

Cadrul 20.1

Metoda calculului utilitatii introduce în procesul decizional o nota de obiectivitate în alegerea solutiei optime, lasând totusi loc si pentru motivatiile de scop si psihologice cerute de o actiune umana. Astfel, metoda respectiva acorda utilitatea maxima egala cu 1(unu) consecintei cu efectele cele mai favorabile si utilitatea 0 (zero) consecintei care aduce firmei cele mai dezavantajoase efecte.

Suma acestor utilitati, pe fiecare solutie în parte, contribuie la departajarea solutiei optime. În cazul în care rezultatul nu este satisfacator, mai multe solutii având acelasi rezultat sau niveluri apropiate, metoda prevede si o etapa suplimentara de departajare. Utilitatile acordate initial sunt multiplicate cu coeficienti de importanta, care au valori între 0 si 1, nivelul respectiv fiind dependent de motivatia de scop a decidentului, de conjunctura de pe piata, de fenomenele previzibile din economie etc.

Dupa aplicarea coeficientilor de importanta, se reface suma utilitatilor pe fiecare solutie, departajarea fiind acum mult mai evidenta. Câstiga solutia care întruneste suma cea mai mare a utilitatilor.

Metoda calculului utilitatilor este practicabila în procesul decizional (dar si al ierarhizarii firmelor facute de noi în capitolul 17) întrucât, la data dezbaterii solutiilor posibile, majoritatea consecintelor au o dimensiune aproximativa sau sunt exprim ate prin calificative si nu prin marimi cantitative (vezi exemplul 20.1).

Exemplul 20.1

Societatea comerciala "Strungul" S.A. constata din informatiile economice si financiare ca rezultatele economice sunt în scadere, piata produselor sale modificându-se radical. Consiliul de administratie al firmei numeste o echipa de fundamentare a unei decizii economice de redresare. Echipa respectiva determina informatiile referitoare la cerintele noi ale pietei privind capacitatea de lucru a strungurilor, randamentul si parametrii tehnici, pretul si costul licentelor din strainatate si din tara, alte consecinte financiar-valutare, tehnice, organizatorice etc.

Pe baza acestor informatii, echipa sintetizeaza urmatoarele solutii posibile: 1. Asimilarea unui strung complet informatizat pe baza unei licente

din import; 2. Asimilarea unui strung cu comanda numerica pe baza unui proiect

al firmei respective; 3. Dotarea suplimentara a strungului conventional aflat în fabricatie.

Iesirea din impas - calculul utilitatilor


Departajarea acestor solutii posibile se realizeaza prin Metoda calculului utilitatii în cuprinsul Tabelului 20.1.

În prima parte a tabelului 20.1 s-au prezentat consecintele luate în calcul, cu calificativele lor doar partial cuantificate, restul având calificative. În partea centrala a tabelului sunt înscrise utilitatile, pe fiecare consecinta si solutie, precum si suma lor. Rezultatul nu este convingator, departajarea nefiind posibila. Urmeaza aplicarea coeficientilor de importanta care avantajeaza capacitatea de lucru a strungulu i, aportul în valuta si rezultatele financiare (profitul).

Reluând clasificarea celor trei solutii posibile, câstiga solutia a doua, ea fiind mai buna la consecintele ce îl intereseaza acum pe decident (aport în valuta, profit, rapiditatea trecerii în fabr icatie). Este clar ca, în ierarhizarea respectiva, consecintele financiar-monetare au avut un rol hotarâtor, dovedind importanta lor în fundamentarea deciziilor economice din întreprindere.

Tabel 20.1

Consecinte

SOL

UT

IA

Cap

acit

atea

de

lucr

u

Pret

de

vân

zare

Che

ltui

eli d

e as

imil

are

Apo

rt în

val

uta

Val

oare

a ac

tual

izat

a

Can

tita

tea

Q

re

Pro

fitu

l an

ual

Sum

a ut

ilita

tilo

r

1 2 3

f. mare f. mare normal

12 mil. lei 11 mil. lei 8 mil. lei

mari f. mari mici

bun f. bun mic

0,82 0,90 1,00

30 50 25

2.800 mil. lei 3.000 mil. lei 1.500 mil. lei

X X X

Utilitati

1 2 3

1,00 1,00

0,60

1,00 0,90 0,66

0,50 0,00 0,80

0,70 1,00 0,30

0,00 0,50 1,00

0,80 0,50 1,00

0,90 1,00 0,50

4,90 4,90 4,86

CO

EF

ICIE

NT

D

E

IMP

OR

TA

NT

A

1,00

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

1,00

X

1 2 3

1,00 1,00 0,60

0,50 0,45 0,33

0,25 0,00 0,40

0,70 1,00 0,30

0,00 0,25 0,50

0,40 0,25 0,50

0,90 1,00 0,50

3,75 3,95 3,13

Departajarea solutiei optime


C. Implementarea deciziei economice în structura economica a întreprinderii

Implementarea deciziei adoptate este, într-un fel, m omentul adevarului. Acum se vede daca solutia aleasa este cu adevarat optima si daca structura economica a firmei este capabila sa o adopte la parametrii maximi. În aceasta faza, activitatea financiara este solicitata la maxim; chiar daca în fazele precedente activitatea echipei de decizie s-a putut desfasura si fara o prea mare contributie a activitatii financiare (lucru grav, dar frecvent înca la managerii nostri!), acum seful serviciului financiar lucreaza non stop!

Structura economica a firmei nu poate primi oricum noua decizie; ea va trebui pregatita si adecvata prin ample actiuni de consum. Aceste actiuni specifice procesului de consum vizeaza investitii, cresteri sau schimbari ale mijloacelor circulante, cercetare stiintifica si asimilari, pregatirea personalului etc. Toate aceste activitati presupun repartitie financiara pentru declansarea efectiva a pregatirii structurii firmei, presupun adoptarea de decizii financiare specifice procesului de consum si, apoi, decizii specifice procesului de productie (similare cu cele prezentate în partile doi, trei si patru).

Dupa trecerea la faza de realizare, misiunea serviciului financiar continua cu urmarirea efectelor si fundamentarea unor actiuni de reglare operativa a procesului decizional.

20.2 Reglarea procesului decizional

Se poate spune ca nimic din ce este facut de om nu este perfect;

totul este perfectibil! Acest aspect este valabil si în conducerea activitatii economice. Chiar daca, la momentul adoptarii, decizia economica este ideala, schimbarile rap ide din economie, de pe piata sau imperfectiunea celor care o executa fac necesara corectarea periodica a deciziei si, în unele cazuri, chiar a întregului lant decizional.

A. Reglarea deciziei economice

Declansarea masurilor de corectare din mers a rea lizarii deciziei economice este, în mare parte, opera serviciului financiar. El are misiunea de a urmari în mod operativ mersul activitatii economice, al rezultatelor sale financiare si de a semnala managerului cazurile de abateri de la cele previzionate.

Realizarea periodica a situatiilor privind rezultatele financiare si determinarea celor mai reprezentativi indicatori privind starea financiara a firmei dau serviciului financiar prilejul sa simta pulsul

Urmarirea operativa a rezultatelor financiare

Momentul adevarului în procesul decizional

Contributia repartitiei financiare

Efectele schimbarilor rapide


proceselor economice din întreprindere. Chiar întocmirea documentatiei pentru contractarea de credite sau pentru iesirea pe piata de capital (vezi partea a cincea a manualului) permit firmei sa constate periodic starea sa financiara si sa procedeze la corectarea deciziei pe care o realizeaza.

Misiunea serviciului financiar de a tine sub control mersul activitatii economice este ajutata efectiv daca acesta procedeaza la bugetarea operativa si pe centre de responsabilitate a întregii activitati din întreprindere (vezi capitolul 21).

În momentul în care indicatorii financiari cei mai reprezentativi (rentabilitate, lichiditate, solvabilitate, grad de îndatorare, acoperirea capacitatii de productie în corelatie cu pragul de rentabilitate etc.) scad sub un nivel limita, se pune problema reglarii deciziei aflate în executie.

Procedeul reglarii cuprinde doua faze: a) reglarea deciziei prin schimbarea solutiei considerate optime la data

adoptarii deciziei; b) reglarea procesului decizional prin reluarea lantului de etape cerute

de fundamentarea unei noi decizii (vezi si fig. nr. 20.1).

Este clar ca reglarea tip (a) apare în cazurile în care situatia firmei poate fi ameliorata prin trecerea în productie a unei solutii deja existente în banca de informatii a unitatii din etapa de sinteza a procesului decizional. Reglarea de tip (b) intervine atunci când indicatorii financiari arata o situatie grava, fiind nevoie de solutii cu totul diferite fata de cele selectionate într-o perioada anterioara.

Indiferent de gradul reglarii, activitatea financiara din întreprindere este solicitata pentru evaluarea abaterilor de la cele previzionate, stabilirea masurilor de întreprins si gasirea fondurilor necesare reglarii procesului decizional.

În aceste situatii, gândirea si modul de actionare ale financiarului

trebuie sa fie prompte, calificate si lipsite de bravura sau orgolii; el trebuie sa contribuie efectiv la salvarea situatiei, firma fiind si locul sau de munca.

B. Reglarea generala a întreprinderii

Conducerea moderna a firmelor, mai ales în conditiile actuale atât

de schimbatoare, cu un mediu intern convulsionat social si cu un mediu extern ostil, neprotejat si afectat de inflatie si concurenta neloiala, presupune realizarea operativa de masuri de adaptare, de reglare a tuturor proceselor din unitatea economica.

Reglarea tuturor catego-riilor de procese din firma

Aba teri în nivelul indicatorilor financiari

Reglarea de tip a si reglarea de tip b


Aceste masuri se traduc în numeroase decizii de toate tipurile si în toate domeniile activitatii din întreprindere. Activitatea financiara nu poate fi ocolita, mai ales ca se pune problema gasirii de fonduri în mod operativ, în special prin fundamentare si adoptarea de decizii de creditare, de apelare la piata de capital sau la finantele publice.

Din prezentarea întreprinderii ca sistem cibernetic (vezi partea a doua a lucrarii), a rezultat ca pozitia activitatii financiare este în cadrul activitatilor de reglare a proceselor efectorii din firma (vezi si figura nr. 20.2).

În cadrul conexiunii de autoreglare, activitatea financiara realizeaza actiuni de comparare informationala (CI), Reglare (R) si Compensare (CO). Actiunea de comparare informationala are misiunea de a permite cunoasterea permanenta a rezultatelor obtinute de firma, în comparatie cu previziunile sau parametrii proiectati si de a sesiza conducerea unitatii asupra abaterilor si a masurilor ce trebuie întreprinse.

Odata stabilite masurile (deciziile) economice si tehnice de reglare, rolul activitatii financiare consta în fundamentarea si adoptarea de decizii financiare de completare (compensare) a necesarului suplimentar de fonduri cerut de reglarile tehnice si economice adoptate. În principal, serviciul financiar face rost de fondurile cerute de reglarea întregii firme, apelând la creditul bancar sau la piata de capital, în conditiile prezentate în partea a cincea a manualului.

În situatii mai putin critice, se poate face apel la fondurile de rezerva constituite legal, la provizioane sau la despagubirile platite de firmele de asigurari.

Calificarea specialistului în finante este probata de rapiditatea reactiei la autoreglarea firmei, de gasire a fondurilor necesare la un cost rezonabil, de previzionare a efectelor viitoare ale masurilor de reglare si de capacitatea sa de cooperare cu partea tehnica si economica din întreprindere. Trebuie sa recunoastem ca participarea financiarului la conducerea activitatii economice sub forma fundamentarii financiare a deciziilor economice este posibila numai pe baza unei calificari superioare, a unei experiente active, formate în contact cu realitatea si în conditiile în care întreaga munca financiara din firma se desfasoara dupa regulile biroticii moderne si ale stiintei financiare.

Cuprinsul conexiunii de autoreglare

Decizii financiare de compensare


Figura nr. 20.2

20.3 Adoptarea de decizii în conditii de risc

Deciziile economice, de tip consum sau productie, presupun o realizare în viitor, fapt ce presupune un risc, datorita incertitudinii în previzionarea factorilor economici, sociali, politici, financiari, monetari.

Am vazut, în cazul deciziei de investitie, ca se impune o corectare a valorii rezultatelor favorabile (profit, cash-flow) prevazute a se obtine în viitor pe baza unui indice de actualizare cât mai realist. Determinarea valorii actualizate reprezinta un prim aspect al încercarii de a fundamenta o decizie economica în conditiile riscului de degradare a unitatii monetare.

În activitatea economica apar si alte tipuri de riscuri, cum ar fi variatia conditiilor de pe piata, modificare care poate determina fie o recesiune economica, fie o expansiune economica. Probabilitatea de aparitie a factorilor, care determina fie expansiunea, fie riscul, fie un comportament normal, influenteaza în mod direct adoptarea variantelor de decizie. De aceea, în practica managementului financiar, se procedeaza la determinarea efectelor viitoare în conditii de risc, folosindu-se modele matematice adecvate (calculul dispersiei patrate, δ2, ecartul de risc, δ, taxa de actualizare în functie de risc, arborele de decizie, analiza prin simulare etc. Vezi W. Brigham, Gestion financière,Editura HRW, Montréal).

Efectele conditiilor de incertitudine

Modele matematice la determinarea efectelor viitoare

Riscuri specifice economiei de piata


Pentru exemplificare, vom determina parametrii de care poate tine cont echipa care adopta deciziile economice, folosind exemplul 20.2.

Exemplul 20.2

Proiectul Starea economica

Probabili- tatea

Profitul previzionat

Speranta matematica

0 1 2 3 4 = 2 x 3 Proiectul A Recesiune 0,2 400 mil. lei 80 mil. lei

Situatie normala

0,6 500 mil. lei 300 mil. lei

Expansiune 0,2 600 mil. lei 120 mil. lei Total 500 mil. lei

Proiectul B Recesiune 0,2 0 mil. lei 0 mil. Lei Situatie normala 0,6 500 mil. lei 300 mil. Lei

Expansiune 0,2 1000 mil lei Total

200 mil. lei 500 mil. lei

Din exemplul 20.2. rezulta ca, în cazul adoptarii oricaruia din cele doua proiecte, speranta matematica este similara. Pentru a le departaja, trebuie determinata abaterea medie patratica (δ2) a rezultatelor posibile fata de medie si ecartul tip (δ ). Pentru realizarea acestor indicatori, se utilizeaza relatiile:

Relatiile 20.3 δ 2 = Σ r2 P

unde: r = ecartul individual dintre rezultatele previzionate si speranta

matematica pe fiecare proiect si stare economica;

P = probabilitatea de realizare a starilor de recesiune, normala, expansiune.

Sa determinam dispersia patratica si ecartul tip pe baza datelor din exemplul 20.3.


Exemplul 20.3

În cazul proiectului A, avem urmatoarele date:

Recesiune r = 400 - 500 = -100; r2 = 10000; r2P = 10000 x 0,2= 2000; Normala r = 500 - 500 = 0 ; r2 = 0 ; r2P = 0 x 0,6 = 0 ; Expansiune r = 600 - 500 = 100 ; r2 = 10000 ; r2P = 10000 x 0,2= 2000.

δ2 = 4000

Ecartul tip pentru proiectul A = δ = 4000 = 63,25; Ecartul pentru proiectul B este de 316,20.

Pe baza acestor rezultate, se apreciaza ca proiectul A presupune un risc mai mic, abaterea fata de medie (speranta matematica) fiind mai mica (63,25 mil. lei fata de 316,20 mil. lei, pentru proiectul B).

În sprijinul unei decizii cu risc minim se pronunta si indicatorul coeficientul de variatie. Calculat prin raportarea ecartului tip (δ) la speranta matematica (Sm), acest indicator este cu atât mai bun, cu cât are un nivel mai mic.

Relatia 20.4 V = δ / Sm

Pentru proiectul A: V = 63,25 / 500 = 0,1265; Pentru proiectul B: V = 316,20 / 500 = 0,6324

Rezultatele acestor calcule sunt introduse în analiza informationala

a procesului decizional si, apoi, în mecanismul de sinteza de solutii si de alegere a variantei optime, varianta care devine “substanta” deciziei economice ce se va realiza. Cu cât aceste informatii vor fi mai numeroase si mai bine determinate, cu atât deciziile adoptate se vor realiza cu mai putine riscuri economice si financiare.

Calcule pentru alegerea solu - tiei optime ca decizie





• Cum apreciati activitatea finantistului de a întocmi documentele de prognoza financiara într-o firma?

• În ce masura managerul unei firme mari sau mici are nevoie de informatia si consilierea din partea serviciului financiar?

• Care sunt etapele principale ale unui proces de adoptare a deciziilor economice la nivel de firma?

• În ce masura managerul, care doreste sa adopte o decizie tehnica sau organizatorica, are nevoie de sfatul finantistului?

• Cum este posibila evitarea influentelor subiective în alegerea solutiei optime ca baza a unei decizii economice?

• De ce este nevoie de reglarea periodica a mersului înfaptuirii unei decizii economice?

• Ce contributie are activitatea financiara la declansarea si realizarea reglarii procesului decizional, a întregii activitati din unitatea economica?

• Puteti face fata ritmului actual al schimbarilor de pe piata (si chiar din legislatia financiara) în munca financiara? Daca nu, ce solutii propuneti?

• Ce riscuri puteti avea în cazul în care adoptati proiectul B din exemplul 20.2?



20.1 În procesul decizional economic se cuprind urmatoarele etape: a) Fundamentarea politicii generale a firmei; b) Informarea, analiza informationala si sinteza solutiilor posibile; c) Adoptarea solutiei optime ca decizie; d) Implementarea deciziei în structura întreprinderii; e) Reglarea procesului decizional. În care etapa serviciul financiar trebuie sa adopte si sa realizeze decizii financiare care sa permita pregatirea firmei pentru a îndeplini decizia economica?

20.2 În care etapa a procesului decizional se pune problema alegerii

unei noi solutii sau chiar schimbarea obiectivelor politicii de dezvoltare a întreprinderii?

20.3 În care etapa a procesului decizional se face apel la calculul

utilitatii? 20.4 În actiunea de reglare generala a întreprinderii se realizeaza:

a) compararea informationala; b) reglarea; c) compensarea. În care actiune serviciul financiar trebuie sa adopte decizii financiare operative pentru, a aduce fonduri din autofinantare si din afara firmei?

20.5 Realizarea deciziilor economice în conditii de risc presupune

cunoasterea unor indicatori ca: a) abaterea medie patratica; b) ecartul tip; c) coeficientul de variatie. Care indicator rezulta din calculul ecart tip : speranta matematica?



20.1 Calculul utilitatii în alegerea solutiei optime

Folosind datele din Tabelul 20.1, rediscutati alegerea solutiei

optime daca se modifica urmatorii coeficienti de importanta:

- coeficientii de importanta aferenti consecintelor Valoarea actualizata si Cantitatea Qr devin 1,00 în loc de 0,5;

- toti coeficientii de 0,5 devin 1,00, iar cei de 1,00 devin 0,5;

- stabiliti coeficienti de importanta noi, în functie de evolutia conjuncturii economice la momentul de fata.

20.2Referat

Pornind de la etapele unui proces decizional în domeniul economic, redati, pe un exemplu concret, contributia managementului financiar la disciplinarea activitatii economice prin aplicarea exigentei financiare cuprinse în principalii indicatori si în informatiile financiare.

20.3 Dezbatere

Organizati o dezbatere privind rolul serviciulu i financiar în reglarea operativa a activitatii economice din întreprindere, precizând sursele de suplimentare a capitalului de lucru si implicatiile unei reglari operative cu ajutorul activitatii financiare.

20.4 Decizia în conditii de risc

Folosind datele din exemplele 20.2 si 20.3, determinati ecartul tip si dispersia patratica pentru proiectul B. Desenati graficul cu repartitia probabilitatii de obtinere a profitului previzionat în functie de starea economica posibila.


20.5 Teme pentru cercetarea stiintifica

- Managementul financiar al firmei în conditiile perioadei de

tranzitie;

- Conducerea operativa prin finante a unei firme private.

- Adoptarea de decizii economice si financiare în conditii de risc monetar si economic;

- Fundamentarea financiara complexa a unei decizii economice de dezvoltare;

- Fundamentarea financiara a deciziilor de reglare operativa a activitatii economice la nivel de întreprindere;

- Adoptarea de decizii economice si financiare în conditii de incertitudine.


20.1 d; 20.2 e; 20.3 c; 20.4 c; 20.5 c.

CAPITOLUL 21

CONDUCEREA PRIN BUGETE A ACTIVITATII ECONOMICE

CUPRINS

21.1 Bugetarea activitatii economice din întreprindere 21.2 Controlul activitatii economice din întreprindere

prin bugete 21.3 Activitati tutoriale

CONCEPTE

Bugetarea activitatii economice Etapa pregatitoare a bugetarii Etapa bugetarii efective Etapa reglarii bugetului Tipurile de bugete utilizabile în firma Motivarea conducerii prin bugete Motivarea acceptarii conducerii prin bugete Bugete intermediare Controlul prin bugete Ecarturi în executia bugetului Ecarturi în situatia curenta a trezoreriei

Conducerea prin bugete a activitatii economice

Tabloul de bord al conducerii firmei

21.1 Bugetarea activitatii economice din întreprindere

În multe din întreprinderi, bugetul, odata întocmit, ramâne, din pacate, înca un document pasiv. El este activat doar atunci când se solicita un credit de la banca, la cererea organelor de control sau la solicitarea Consiliului de administratie. Acest lucru se datoreaza, în mare parte, mentalitatii vechi, dupa care "în România o lege are efect doar .... trei zile!", viata urmându-si cursul pe baza principiului "vazând si facând". Trecerea la principiile economiei de piata presupune si debarasarea de nostalgiile dupa perioada lejera a lipsei de raspundere. Modificarea în modul de lucru pentru care ple dam vizeaza mai multe aspecte. În primul rând , trebuie retinuta ideea ca, în munca financiarului, nu este esential documentul numit buget, ci activitatea de întocmire si realizare a acestuia, numita bugetarea activitatii economice. În al doilea rând , bugetarea trebuie privita ca o activitate continua ce se deruleaza pe tot parcursul anului si în legatura cu toate domeniile si procesele care caracterizeaza întreprinderea. În al treilea rând , întreaga activitate a financiarului trebuie sa poarte amprenta exigentelor bugetarii, a restrictiilor cantitative si calitative specifice disciplinei financiare. Asa cum a rezultat din capitolul 20, financiarul trebuie sa fie prezent în toate actele de conducere din firma, exercitându-si meseria în mod argumentat si hotarât, într-o permanenta comunicare cu specialistii din compartimentele tehnice, economice, sociale.

Bugetarea, asa cum au remarcat cei care au impus -o între metodele moderne de conducere, nu este numai profesie, ci, într-o proportie de peste 75%, este relatie interumana . Ea se realizeaza printr-o motivare clara, dar severa, a întregului personal al firmei de a întelege si de a respecta toate restrictiile si exigentele financiare.

Principiul “efectul doar de trei zile!”

Exigentele activitatii financiare de bugetare

Bugetarea - o relatie peste 75% interumana


Acest lucru este necesar, pentru ca bugetarea corecta a activitatii economice presupune angajarea tuturor compartimentelor întreprinderii si ale conducerii într-o actiune de reorganizare, restructurare, uneori si de reprofilare, pentru a se încadra în restrictiile cantitative si de eficienta cerute de repartitia financiara, de deciziile financiare.

Indiferent de amploarea activitatii economice care se supune bugetarii (fie ca este vorba de întreaga decizie de productie sau numai de o simpla actiune de ordin social), operatiunea respectiva parcurge urmatoarele etape: - etapa pregatitoare; - etapa bugetarii efective; - etapa reglarii bugetului.

A. Implicatiile etapei pregatitoare

Aplicarea corecta si consecventa a principiilor bugetarii presupune reorganizari în munca serviciului financiar si a celorlalte compartimente din firma. Astfel, serviciul financiar trebuie sa dispuna de un sistem informational operativ , bine dotat cu tehnica de calcul si birotica moderna, pentru a lucra în timp real în vederea furnizarii informatiilor financiare care însotesc evenimentele tehnice, economice, sociale, ecologice etc. din viata curenta a firmei. Celelalte servicii din structura organizatorica trebuie sa-si însuseasca spiritul si exigentele bugetarii, acceptând evidentierea clara si totala a cheltuielilor si a contributiilor lor la obtinerea de venituri si profit. Totodata, trebuie sa se conformeze necesitatii de a da informatii reale si în mod operativ pentru fundamentarea deciziilor financiare, serviciile respective urmând a fi conectate la subsistemul informational financiar. O alta responsabilitate care revine serviciului financiar în etapa pregatitoare se refera la determinarea tipurilor de bugete posibil de utilizat la nivel microeconomic si la precizarea centrelor de responsabilitate care urmeaza sa întocmeasca si sa realizeze bugete. Teoria financiara a sintetizat numeroase tipuri de bugete, în functie de scopul urmarit, de fenomenul ce urmeaza a fi bugetat, de perioada de timp pentru care se întocmeste bugetul respectiv, de centrul de responsabilitate vizat:

- Dupa procesul economic pe care îl bugetam, avem bugetul exploatarii (productiei), bugetele activitatilor de consum; bugetul activitatii de lichidare;

Calculatorul în activitatea financiara

Determinarea tipurilor de bugete adecvate firmei


- Dupa fenomenele la care se refera, avem bugete financiare, bugetul trezoreriei, bugetele fluxurilor financiare externe;

- Dupa perioada de timp avuta în vedere, avem bugete anuale, bugete trimestriale, bugete multianuale (vezi proiectia surselor si cheltuielilor pentru investitii);

- Dupa amploarea activitatii reflectate, avem bugetul întregii activitati economice, bugete pe centre de responsabilitate (aprovizionare, desfacere, sectii si ateliere de productie, actiuni sociale, cercetare stiintifica etc.).

Partea cea mai dificila a etapei pregatitoare este reprezentata de actiunea pe care serviciul financiar trebuie sa o întreprinda pentru a lamuri si motiva factorii de conducere, dar si personalul de executie, în vederea acceptarii conducerii prin bugete si a modificarilor de comportament pe care le implica. Aici actioneaza talentul si calificarea economistilor, dar si ferocitatea fenomenelor de pe piata (inflatie, decapitalizare, concurenta, fluctuatia cursului valutar, fiscalitatea etc.) care ridica credibilitatea sfaturilor financiare.

Putem spune ca de reusita acestor actiuni din etapa pregatitoare depinde daca bugetarea devine un proces managerial sau daca ramâne o obisnuita munca birocratica.

B. Bugetarea efectiva si reglarea bugetului

Concret, bugetarea activitatii economice decurge asa cum a fost prezentata pe parcursul lucrarii. Activitatile de consum si de productie si fluxurile de fonduri externe sunt transformate în informatii financiare si apoi în decizii încorporabile în macheta bugetelor (general, al trezoreriei, al centrelor de responsabilitate).

Pe parcursul realizarii bugetelor amintite, asa cum am vazut în capitolul precedent, se impune o corectare periodica a deciziilor economice si, în mod logic, si a bugetelor întocmite, de regula, la începutul anului.

Abaterile de la indicatorii proiectati sau asteptati sunt transformate în implicatii financiare, se cauta fonduri în mod operativ si, pe baza lor, se

Bugetarea - ca proces managerial

Transformarea de date în informatii financiare

Motivarea personalului întreprinderii

Continutul si rolul bugetelor intermediare


adopta si se realizeaza bugetele intermediare . Aceste bugete pot fi de natura deciziilor financiare privind investitiile, mijloacele circulante, cercetarea stiintifica, actiunile sociale, refacerea mediului etc. Semnul repartitiei financiare determinata de acest tip de buget este pozitiv (+), atunci când se aduc fonduri suplimentare pentru corectarea structurii economice a firmei si negativ (-), atunci când au loc varsaminte de fonduri în afara firmei, pentru rambursarea de credite, renuntarea la o parte din capitalul permanent prin rambursarea împrumuturilor obligatare.

21.2 Controlul activitatii economice din întreprindere prin bugete

Controlul are, pentru majoritatea oamenilor, semnificatia unei activitati coercitive si, în parte, inutile. El creeaza stari emotive si disconfort. Totusi, managementul presupune activitati de supraveghere, control al calitatii, sanctiuni si recuperari de pagube, precum si recompense pentru reducerea risipei, depistarea abaterilor, sporirea calitatii etc. Lipsa controlului provoaca, în majoritatea cazurilor, risipa, scaderi de calitate, pierderea segmentelor de piata, cresterea costului etc. (vezi Cadrul 21.1).

Cadrul 21.1 "În industria de automobile, remarca cercetatorul american E. Kirkpatrik, pentru schimbarea unei piese defecte, depistata de controlul de calitate în timpul fabricatiei, se cheltuiesc doi centi. Aceeasi operatie necesita, pentru automobilul aflat la client în perioada de garantie, 100 de dolari!"

Cu atât mai mult se pune problema existentei si exercitarii controlului financiar prin bugete. În raspunderea serviciului financiar cade întregul mecanism de obtinere a valorii, de dimensionare exacta pentru a fi recunoscuta de piata; fina nciarul este, asa cum am mai aratat, un inginer al valorii, iar serviciul financiar un laborator de verificare si gestionare a valorii ce se obtine în întreprindere (vezi Capitolul 1). Daca din acest laborator pornesc semnale despre abateri grave în mecanismul real de obtinere a valorii, cuvântul financiarului trebuie ascultat, iar activitatea economica trebuie corectata în sensul cerut de activitatea financiara, de exigentele bugetulu i.

Laborator de verificare si gestionare a valorii

Stari emotive si disconfort


Forma cea mai operativa si penetranta de control prin bugete este reprezentata de Depistarea si analiza diferentelor (ecartului) dintre rezultatele previzionate si cele reale. Aceste ecarturi se refera cu precadere la:

1. Ecarturi globale asupra costurilor - la elementele costului;

- la costul unitar. 2. Ecarturi globale asupra rezultatelor - la cantitati vândute;

- la pretul de vânzare; - la structura (mixul) vânzarilor.

Principiul de analiza folosit este cel bine cunoscut, al substituirilor în lant, determinându-se efectul fiecarui factor de influentare, în timp ce ceilalti factori ramân constanti (vezi figura nr. 21.1).

Figura nr. 21.1

Un alt domeniu cheie al controlului prin bugete are ca obiect situatia trezoreriei întreprinderii pe parcursul executarii bugetului de trezorerie. Acest fenomen financiar-monetar reprezinta pulsul firmei si de aceea trebuie verificat, daca se poate, zilnic.

Situatia trezoreriei - pulsul zilnic al firmei

Tipuri de diferente între previzionat si realitate


Mai ales în conditiile blocajului financiar actual, controlul prin bugetul de trezorerie trebuie sa vizeze, în special, mersul încasarilor de la clienti si efectul lor asupra lichiditatii firmei. În mod concret, acest control urmareste: a) evolutia creantelor totale fata de cifra de afaceri zilnica

prin rata (r): r = creante totale / C A zilnica = n zile. Grafic, evolutia ratei (r) previzionate si efective se prezinta (pentru data de 20 a lunii) în figura nr. 21.2.

Figura nr. 21.2

b) evolutia soldului contului Clienti, ca diferenta între volumul

facturilor emise si volumul încasarilor (previzionate si realizate).


Grafic, aceasta evolutie (pentru data de 20 a lunii, spre exemplu) se

prezinta în figura nr. 21.3. Decalajele constatate pe parcursul lunii sunt elemente de dezbatere

si pot constitui punctul de plecare pentru adoptarea unor masuri de corectare a activitatii economice si financiare a firmei în cauza.

Misiunea principala a serviciului financiar care exercita controlul

prin bugete este sa puna la dispozitia managerilor din întreprindere, a Consiliului de administratie, situatia completa a abaterilor de la indicatorii

previzionati sub forma Tabloului de bord al firmei.

Figura nr. 21.3

TABLOUL DE BORD

la data de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

mil. lei

Decalajele - punct de plecare pentru adopta-rea de masuri


Nr. crt. Indicatori Buget Real Ecart 1. 2.

3.

4. 5. 6.

Cifra de afaceri Costul - materii prime - salarii - amortizare ................................... Cost unitar pe principalele produse - A - B Rezultate financiare Impozite si taxe Indicatori de lichiditate etc.

7.800 6.600

7.400 6.700

- 4001) +100

În masura în care economistul financiar din întreprindere reuseste

sa se impuna în sensul celor aratate de noi, realizând un adevarat management financiar, efectele nefavorabile ale pietei, ale fenomenelor actuale din zona monetara si financiara pot fi, cu siguranta, diminuate în favoarea firmei si a sa, personal. Pledoaria noastra pentru cresterea responsabilitatii si a rolului economistului financiar are, în sfârsit, un suport de necontestat si din ce în ce mai vizibil:

Dimensiunea financiara a activitatii economice în întreprinderea din economia româneasca a devenit foarte importanta , chiar hotarâtoare pentru soarta firmei!



1) Ecarturile grave sunt subliniate si explicate în anexe la Tabloul de bord.

Dimensiunea financiara - dimensiune principala



• Care sunt formele moderne de conducere a activitatii economice si care este locul conducerii prin bugete în managementul modern?

• Ce caracteristici are actiunea de bugetare?

• Ce efecte are bugetarea activitatii economice asupra compartimentelor de conducere si de executie din firme?

• Ce tipuri de bugete pot fi utilizate în firma dumneavoastra?

• Cum apreciati oportunitatea controlului prin bugete si ce efecte are controlul respectiv asupra valorii obtinute în întreprindere?

• Ce trebuie sa contina un Tablou de bord pentru a da managerului o imagine reala asupra mersului firmei si pentru a-i permite sa adopte masurile cele mai adecvate?

• Este posibila schimbarea rolului finantistului din "omul care trebuie sa gaseasca fonduri" în "managerul gestiunii financiare a firmei", component de prim rang al echipei de conducere a activitatii economice?


21.1 Bugetarea activitatii economice si sociale din întreprindere este, conform celor spuse de initiatori, nu numai profesie , dar si relatie interumana în proportiile: a) profesie, 40%, relatie interumana , 60%; b) 30%, respectiv 70%; c) 25%, respectiv 75%; d) 10%, respectiv 90%; e) 20%, respectiv 80%. Care proportie este cea reala?

21.2 În activitatea de bugetare se folosesc mai multe categorii de bugete:

a) bugetul exploatarii (productiei), bugetele activitatilor de consum; bugetul activitatii de lichidare;

b) bugete financiare, bugetul trezoreriei, bugetele fluxurilor financiare externe ;

c) bugete anuale, bugete trimestriale, bugete multianuale (vezi proiectia surselor si cheltuielilor pentru investitii);


d) bugetul întregii activitati economice, bugete pe centre de responsabilitate (aprovizionare, desfacere, sectii si ateliere de productie, actiuni sociale, cercetare stiintifica etc.).

Care din grupele respective se refera la domeniile activitatii financiar-monetare din firma?

21.3 Dar grupa care are în vedere procesele economice complexe din întreprindere?

21.4 Bugetele intermediare (B.I.) au misiunea de a transforma în implicatii financiare abaterile activitatii economice de la indicatorii proiectati: a) BI pentru completarea investitiilor; b) BI pentru cresterile de active circulante; c) BI pentru dotarea suplimentara cu informatii tehnice si stiintifice; d) BI pentru rambursarea de credite si a împrumuturilor obligatare; e) BI pentru refacerea mediului natural înconjurator afectat de procesele economice din întreprindere. Care dintre aceste BI presupune o repartitie financiara notata cu ( - )?

21.5 Exercitarea controlului prin bugete presupune depistarea si analiza diferentelor (ecarturi) dintre rezultatele previzionate si cele reale. Aceste ecarturi se refera la: a) elementele costulu i; b) costul unitar; c) cantitatea de marfuri vândute; d) pretul de vânzare; e) mixul vânzarilor. Care dintre aceste ecarturi se refera la structura pe sortimente a marfurilor vândute?


21.1 Tabloul de bord

La sfârsitul trimestrelor II si III, firma "Carpati" S.A. înregistreaza urmatorii indicatori sau abateri fata de cifrele bugetate la începutul anului: II III

Cifra de afaceri +400 +100 Costul +50 +150 Salarii +45 +100 Profit +10 -5 Rata rentabilitatii economice +1 % -2 % Rata rentabilitatii financiare -2 % -4 %


Rata rentabilitatii resurselor consumate -3 % -5 % Rata rentabilitatii veniturilor -1 % -3 % Lichiditatea patrimoniala (Lp) 95 % 101 % Lichiditatea imediata (Lr) 90 % 95 % Solvabilitatea patrimoniala (Sp) 25 % 31 %

Întocmiti Tabloul de bord pentru fiecare trimestru si precizati în ce cazuri ecartul sau indicatorul prezinta aspecte grave pentru care trebuie sesizata conducerea întreprinderii. Dezbateti solutiile care ar putea remedia situatia.

21.2 Evolutia creantelor

Data fiind accentuarea blocajului financiar, societatile comerciale urmaresc zilnic situatia Bugetului de trezorerie. Realizati acest control, inclusiv sub forma grafica, având datele:

- Cifra de afaceri zilnica = 15 mil. lei - Creante totale

Data Suma

1 60 5 75 10 90 15 45 20 60 25 75

- Rata numar de zile (r) propus pentru sfârsitul lunii este de r = 2 zile.

Comentati situatia înregistrata la data de 25 a lunii; ce masuri se mai pot întreprinde pentru a realiza la sfârsitul lunii rata r = 2 zile?

21.3 Evolutia contului Clienti Pentru serviciul financia r, evolutia contului Clienti este un obiectiv important de control. Practic, se urmareste evolutia diferentei dintre valoarea facturilor emise si valoarea încasarilor. Firma are previzionat pentru sfârsitul lunii un sold de 300 mil. lei, obtinut ca diferenta dintre valoarea previzionata a facturilor emise de 5,5 mild. lei si valoarea previzionata a încasarilor de 5,2 mild. lei. Pe data de 25 a lunii, situatia se prezinta astfel:

- Facturi emise = 4,2 mild. lei

- Încasari = 3,7 mild. lei.


Reprezentati grafic situatia (vezi figura nr. 21.3) si stabiliti ce abateri se înregistreaza. De asemenea, precizati daca în intervalul ramas pâna la data de 30 a lunii se mai pot remedia abaterile si prin ce masuri.

21.4 Program pe calculator

Realizati un program pentru calculatorul personal, intitulat Tabloul de bord al sefului serviciului financiar. Cuprindeti cât mai multi indicatori si restrictii, inclusiv avertizari, în legatura cu implicatiile financiare (pentru firma si personale) în cazul înregistrarii unor abateri mari de la cifrele previzionate.


- Utilizarea Tabloului de bord în conducerea operativa a activitatii

financiare si economice; - Conducerea prin bugete a centrelor de profit din întreprindere; - Realizarea controlului financiar al activitatii economice prin bugete; - Conducerea activitatii financiare operative prin bugetul de trezorerie; - Motivarea complexa a personalului unei firme pentru acceptarea

conducerii prin bugete; - Adaptarea sistemului informational al firmei pentru conducerea

activitatii economice prin bugetele financiare si de trezorerie; - Multiplicarea tipurilor de bugete în functie de interesele managerului

de a conduce prin finante structurile firmei ca centre de profit.

RASPUNSURI LA TESTELE DE AUTOVERIFICARE 20.1 d; 20.2 e; 20.3 c; 20.4 c; 20.5 c.

Încheiere

ÎNCHEIERE

Parcurgerea manualului consacrat activitatii financiare care are loc la nivel de

firma, dar în corelatie permanenta cu macro si mondoeconomia, a avut menirea de a trezi interesul pentru formarea si completarea profesiei de economist financiar. Dinamica si complexitatea domeniului nu reprezinta un motiv de retinere sau de teama; este, din contra, un îndemn pentru cercetare, investigare si un prilej de afirmare a spiritului de initiativa.

Avertismentul din introducerea lucrarii cred ca s-a confirmat pe parcursul capitolelor care au abordat schimbarile de substanta din activitatea financiara, schimbari impuse nu de dorinta administratiei, ci de mutatiile obiective intervenite în derularea fenomenului financiar sub influenta principiilor economiei de piata. Profesia de economist financiar este supusa azi unor restructurari de substanta, fiind necesare cunostinte noi în privinta proiectarii financiare a firmei, a organizarii sistemelor informationale specifice muncii din serviciul financiar, a contactului cu piata financiara si monetara interna si internationala.

Tratarea proceselor de obtinere a valorii din întreprindere pe baza teoriei valorii-entropie a produs, speram, o schimbare de atitudine fata de modul în care trebuie tratate toate activitatile din firma, ele având fiecare un rol egal în gestionarea valorii în societatea comerciala sau la nivel de economie nationala. Am procedat la introducerea în manual si a unor aspecte teoretice de ultima noutate, cu scopul de a fundamenta stiintific munca economistului, prea adesea considerat un component marginal al echipei de conducere a activitatii economice din întreprindere.

Mecanismele noi aparute în gestionarea surselor financiare si de credit din economie dovedesc ca, în ciuda greutatilor pe rioadei, institutiile financiar-monetare se adapteaza la exigentele muncii financiare moderne, devenind compatibile cu metodele practicate de institutiile financiar-monetare internationale. A cunoaste aceste mecanisme, a le utiliza corect si eficient sunt conditii absolut necesare pentru gestionarea exigenta a averii firmelor, a valorii ce se obtine prin procesele de productie si de consum, prin procesele naturale din mediu si prin procesele sociale .

Urmarind cu atentie exemplele, studiile de caz si exercitiile din fiecare capitol, ati

realizat nu numai întelegerea noilor concepte si metode de lucru, dar ati capatat un comportament necesar pentru a face fata stilului nou de exercitare a functiilor financiare si de management financiar în cadrul firmelor.

Suntem constienti ca nu am putut cuprinde în paginile manualului întreaga problematica a

fenomenului microfinanciar. Acest fenomen este în plina transformare calitativa si cantitativa, transformare care înca nu a putut fi cuprinsa în totalitate în continutul legilor si metodologiei financiar-monetare. Pe masura ce activitatea financiar-monetara din întreprindere îsi va contura aspecte noi în privinta fundamentarii si adoptarii de decizii si a participarii la conducerea activitatii economice din societatea comerciala, vom aduce completarile necesare.

De un real folos vor fi, în aceasta actiune de perfectionare, observatiile si sugestiile celor care se confrunta direct cu fenomenul microfinanciar.

Le asteptam cu încredere!

BIBLIOGRAFIE 1. Bogdan, I. Tratat de management financiar-bancar, Editura Economica,

Bucuresti, 2002 2. Bran, P. Finantele întreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 2000 3. Bran, P. Economica valorii, Editura ASE, Bucuresti, 2002 4. Bran, P.,

Costica, I. Relatii financiare si monetare internationale, Editura Economica, Bucuresti, 1999

5. Holpern, P., s.a. Finante manageriale, Editura Economica, Bucuresti, 1998 6. Johns, G. Comportament organizational, Editura Economica, Bucuresti,

1998 7. Lipsey, R., G.,

Chrystal, K., A. Principiile economiei, Editura Economica, Bucuresti, 2002

8. Rusovici, A.,

Cojoc, F., Rusu, Gh.

Audit financiar la societatile comerciale, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 2003

9. Samuelson, P., A.,

Nordhaus, W., D. Economia politica, Editura Teora, Bucuresti, 2000

10. Stancu, I. Piete financiare si gestiunea portofoliului, Investitii reale si

finantarea lor, Analiza si gestiunea financiara a întreprinderii, Editia a treia, Editura Economica, Bucuresti, 2002

Vintila, G. Gestiunea financiara a întreprinderii, EDP, Bucuresti, 2000 12. Catedra de

Economie si politici economice (ASE Bucuresti)

Economie, editia a V-a, Editura Economica, Bucuresti, 2000

13. B. C. R. Regulamente si metodologii de creditare, decontare, garantare 14. * * * Standardele Internationale de Contabilitate 2000, Editura

Economica, Bucuresti, 2000

Documents

Economie - Manual (Bun)