0

DOSAR DE PRESĂ Premieră la spectacolul Aici nu*I de joacă

1

1. Adevărul.ro din data de 27 februarie 2015, ora 15.21

http://adevarul.ro/cultura/teatru/cu-femeile-nu-i-joaca-nottara-

1_54f06ec7448e03c0fd0ad7b0/index.html

Cu femeile nu-i de joacă, la Nottara

Victoria Cociaş şi Catrinel Dumitrescu, lla Teatrul Nottara

Premiera spectacolului „Aici nu-i de joacă”, după Pauline Daumale, în regia lui

Catrinel Dumitrescu va avea loc miercuri, 4 martie, la ora 19.30, la Sala George

2

Constantin a Teatrului Nottara din Bucureşti, o poveste cu şi despre femei, dedicată

bărbaţilor.

Distribuţia reuneşte două nume importante ale Teatrului Nottara, Catrinel

Dumitrescu şi Victoria Cociaş, într-un spectacol născut din dorinţa de a bucura şi care

vorbeşte simplu despre noţiuni aproape uitate: tandreţe, optimism, dragoste, prietenie.

Potrivit teatrului organizator, cele două actriţe aduc în prim-plan o poveste dulce-

amăruie, de o inedită candoare, presărată cu surprinzătoare schimbări de situaţie şi cu

mult umor.

Prin această montare Catrinel Dumitrescu şi-a propus să aducă în prim-plan,

într-un mod diferit, o poveste care a mai fost spusă în 2010, într-o producţie a

Teatrului George Ciprian din Buzău, menţionând: „Nu-mi arog sub nicio formă

„regia”; este o încercare de a (re)spune aceeaşi poveste altfel… căutând să găsesc

textului „comercial” noi valenţe, poate mai multe profunzimi.

Spectacolul din 2010 rămăsese undeva, încremenit, cu energii neconsumate.

Aşa că am pornit a-l (re)naşte. E, de fapt, esenţa muncii actorului: s-o ia mereu de la

capăt… dar nu de unul singur… Teatrul se face „împreună” şi cu dragoste. Mi-am

luat aliat „încrederea” celor care au încurajat ideea. (…) Este un spectacol de suflet,

profund uman, în care „ne jucăm”, căutând adevărul.

Adevărul care nu „se joacă”, ci se naşte simplu, limpede, fără artificii.

Numitorul comun al dorinţelor de joc este aflarea acelei stări de graţie a „jocului ne-

jucat”. Aşa s-a născut Aici nu-i de joacă!”

de Redacţia Adevărul

3

2. SensoTV din data de 25 februarie 2015,

https://www.sensotv.ro/arte/Spectacole-5875/aici-nu-i-de-joaca-de-

catrinel-dumitrescu#/0

Aici Nu-i de Joaca, de Catrinel Dumitrescu

Spectacolul Aici nu-i de joaca! dupa un text de Pauline Daumale, le are ca

protagoniste pe minunatele actrite Catrinel Dumitrescu si Victoria Cocias.

Cand Alex si Belle se intalnesc

4

O seara de revelion ce se anunta spectaculoasa pentru Isabelle, o femeie

sofisticata din inalta societate, tinde sa se transforme intr-un dezastru in momentul

cand o teava cedeaza. Inundatia care urmeaza are nevoie de un instalator. In persoana

lui Alex, o femeie care-si ascunde talentul de instalator in spatele unui nume de

barbat. De-aici… dupa un sir de intamplari, lacrimi, sampanie, disperare si-un joc de-

a rasu-plansu, cele doua femei se apropie una de cealalta realizand ca in ciuda claselor

sociale din care fac parte, amandoua sunt femei si amandoua au nevoie sa fie iubite…

O noapte cat o viata

Cele doua mari actrite, Victoria Cocias si Catrinel Dumitrescu joaca pentru

prima data impreuna dupa 30 de ani. E o premiera pentru ele si pentru noi, publicul. E

5

si o intalnire emotionanta intre doua femei care nu sunt atat de diferite pe cat par. E

adevarat ca imbracamintea lor, preferintele muzicale sau culinare le pot arunca pe

fiecare in alta extremitate sociala, dar… textul e minunat si viu, povestea e extrem de

credibila si relatia care se naste intre cele doua, dureros de palpabila…

De recomandat tuturor, nu doar celor tristi sau singuri, mai ales intr-o seara

cand poate suferiti de putina confuzie sau nu stiti ce e mai bun in viata. Povestea celor

doua femei o sa va trezeasca, o sa va inveseleasca, o sa va readuca speranta in suflet.

Pana la urma, cand ai un prieten care sa te tina in brate cand plangi, parca viata pare

un pic mai usoara….

Realizator: Mihaela Moldoveanu

Redactor: Ioana Bercaru

6

3. Emil Călinescu

din data de 15 februarie 2015,

https://emilcalinescu.eu/aici-nu-i-de-joaca/

Aici nu-i de joaca

Se spune ca ar fi 2 lucruri foarte tragice care ti se pot intampla de revelion, in

special cand esti tanar: sa fi singur (in sensul sa nu ai cu cine ciocni un pahar de

sampanie) sau sa muncesti. Unii extind acea singuratate prin sa nu fi cuplat. Cica ar

7

fi si mai grav sa fi la o petrecere, sa-i vezi pe toti cuplati, si tu sa stai intr-un colt si sa

te uiti. Ma rog, sa ramanem la primele 2 chestiuni.

Bonus: foarte multe cupluri se despart de revelion, fie din cauza ca nu se decid

asupra locatiei unde sa si-l petreaca (el vrea cu prietenii lui, ea vrea cu prietenii ei), fie

se cearta fix la acea petrecere.

Cum va suna urmatoarea situatia: ea isi asteapta iubitul, insa isi va petrece

revelionul alaturi de o persoana care venise sa munceasca in casa ei? Un alt bonus: o

femeie instalatoare, venita sa repare o teava sparta in casa unei femei din inalta

societate.

O femeie simpla isi petrece revelionul in casa unei doamne sofisticate; un

limbaj simplu, uneori vulgar, infrunta un limbaj sofisticat, ironic si superior. Doua

persoane pe care le uneste necazul comun. Doua persoaneaparent diferite, apartinand

unor lumi total diferite, constata ca, de fapt, nu sunt atat de diferite. Aceleasi necazuri,

aceleasi probleme.

8

Inlocuiti revelionul cu 14 februarie si puneti-va cateva intrebari. Eu le voi pune

despre revelion, acolo momentul este, parca mai important. Am selectat 3 intrebari,

dar de la ele ar putea rezulta alte cateva intrebari secundare:

1. Cat de grav ar fi pentru voi sa va petreceti revelionul SINGURI (singuri intr-

un apartament/camera de hotel)? Ar fi o chestie atat de deprimanta?

2. Ati accepta sa munciti de revelion, indiferent care este munca voastra? Acolo

era vorba de instalator, dar puteti inlocui cu oricare alta. Si aici, ca intrebare

secundara: cat de mult ii apreciati pe cei care muncesc de revelion?

9

3. Cat de mult inseamna, pentru voi, revelionul? Aveti planuri, rezolutii, credeti

in superstitii legate de revelion?

Da, acest spectacol ar fi trebuit sa-l vad dupa revelion. L-am vazut poate prea

tarziu. Dar poate e mai bine asa. Pana la urma, vor mai fi revelioane, nu?

Aici nu-i de joaca se joaca la Teatrul Nottara. Un spectacol cu doar 2 actrite,

interpretat foarte bine si, paradoxal, extrem de dinamic. Fara sa va zic in ce fel, spun

doar ca afisul spectacolului a fost, pentru mine, un spoiler. Daca NU as fi stiut o

informatie as fi stat un pic cu sufletul la gura. Va las pe voi sa va convingeti in ce fel.

Salutari TEATRALE tuturor!

by Emil Calinescu

10

4. Yorick Revistă săptămânală de teatru. Numărul 256,10-16 martie

http://yorick.ro/iruperea-straniului-in-miezul-anului-nou/

Iruperea straniului în miezul Anului Nou

Despre spectacolul „Aici nu-i de

joacă” care a avut premiera la Teatrul Nottara aflăm, din ceea ce se poate numi caiet-

program, că este, de fapt, o repunere în scenă a poveștii „spusă altfel” la Teatrul

„George Ciprian” din Buzău, în 2010. Deși proiectul s-a născut din dorința directoarei

teatrului, Marinela Țepuș, actrița Catrinel Dumitrescu declară cu patos că „spectacolul

11

din 2010 rămăsese undeva, încremenit cu energii neconsumate. Așa că am pornit în a-

l re(naște)”. La re(facerea) proiectului au contribuit, indubitabil, oameni care fac

teatru „împreună” și cu dragoste, precum echipa tehnică profesionistă, dar și actrița

Victoria Cociaș.

Dincolo de informațiile mai mult sau mai puțin relevante din caietul-program,

spectacolul propune un soi de comedie bulevardieră care, probabil, se vrea în ton cu

rebranduirea teatrului. Piesa Paulinei Daumale, actriță și ocazional scriitoare de

origine algeriană, este o încercare de a reda într-o notă comică întâlnirea nedorită

dintre două femei, ambele subit părăsite de bărbatul iubit tocmai în seara de revelion.

Prima imagine din acest spectacol o are în centru pe Isabelle, interpretată de

Victoria Cociaș, care își etalează cu lascivitate picioarele într-un ușor clar-obscur.

Aceasta e femeia emancipată, cochetă, care trăiește cu senzația că tinerețea e veșnică,

obsedată de reclame, ea însăși fiind angajată în domeniul publicitar. E cuprinsă de

febrilitatea pregătirilor și din când în când se admiră, fără a-și ascunde narcisismul, pe

linia melodică a unor chansonettes, pe care unele doamne din public le aprobă discret

din cap. Rochia albă în voaluri e pregătită, caviarul a fost cumpărat, părul coafat, dar

să vezi ce noroc tocmai în ajun de An Nou…S-a stricat mașina de spălat! Ea nu îl

poate primi pe iubitul ei în astfel de condiții, deci trebuie să existe vreun instalator

capabil să rezolve această problemă în timp util, de preferat, anul acesta. Doar că Alex

(Catrinel Dumitrescu), salvatorul ei, se dovedește a fi o femeie, iscusită ce-i drept

când vine vorba de șurubelnițe și țevi.

12

Cele două femei încep un lung discurs despre cum s-au pregătit de Revelion și

continuă cu momente de arta convingerii în ceea ce privește înlocuirea cât mai rapidă

a țevii sparte, nu de alta, dar Isabelle și-a propus să facă o baie romantică cu nimeni

altul decât ambasadorul Franței la Paris. Și Alex i-a promis unui ministru că-i va

onora invitația la cină împreună cu soțul ei, dar, până la urmă, banul și necesitatea își

spun cuvântul. Nu știm cum s-au poziționat astrele la acest final de an, dar cei doi

bărbați se hotărăsc să petreacă în altă parte…Alex cade pradă băuturii, Isabelle

depresiei, dar, puse în ipostaza unei ciudate și neașteptate prietenii, încearcă să se

scoată la liman una pe alta. În ciuda încercării, mai mult sau mai puțin conștiente, de

a-și asasina instalatorul, Isabelle îi rămâne într-un final recunoscătoare acestei

necunoscute apărute fulgerător în viața ei, de fapt, cam pustie.

Desigur că povestea în sine e comică, de-a dreptul ilară, și desigur că actrițele

reușesc să întipărească cel puțin un zâmbet pe chipul spectatorilor. Dar spectacolul

nu-și satisfice pe deplin publicul, nici măcar la nivel vizual. Scenografia, fără a fi

sărăcăcioasă, aduce a târg la care se vinde mobilă second hand. Dacă n-am ști că

Isabelle lucrează în publicitate și reclamele sale sunt difuzate la televizor și dacă nu ar

utiliza neologisme la cel puțin două fraze, probabil scenografia s-ar putea justifica.

Textul nu pare a fi avantajat nici de interpretarea actrițelor care, din păcate,

transformă potențialul comic al situațiilor într-un umor afectat, facil. Întâlnirea acestor

personaje, într-o situație aparent banală, și care ar fi putut dezvolta o relație puternică,

rămâne, într-o oarecare măsură, nefructificată. Per total, „Aici nu-i de joacă” e mai

degrabă un spectacol încropit din rămășițele a ceea ce a fost și din speranțele a ceea ce

ar fi putut fi.

13

Teatrul Nottara

„Aici nu-i de joacă”, după Pauline Daumale

Traducerea: Olga Mărculescu

Distribuția:

Alex – Catrinel Dumitrescu

Isabelle – Victoria Cociaș

Mișcarea scenică: Roxana Colceag

Postat de Oana Bogzaru

14

5. EVZ din data de 6 martie 2015,

http://www.evz.ro/cronica-de-teatru.html

CRONICĂ DE TEATRU. „Aici nu-i de joacă″, o broşă cu două smaralde -

Catrinel Dumitrescu şi Victoria Cociaş

Se întâmplă atât de rar astăzi. La fel de rar ca atunci când dai de apă în deşert.

Cum ce? Să vezi un spectacol care să-ţi răscolească toate simţurile şi să te determine

să fii recunoscător clipei.

15

Aţi urcat vreodată în podul bunicii, adult fiind, căutând un bec, un cablu, o

bucată de liţă, pentru că vi s-au ars siguranţele? Vi s-a întâmplat să găsiţi ursuleţul

fără de care nu puteaţi adormi când eraţi mic, scrisorile parfumate pe care le le-aţi

primit de la cineva de departe, Abecedarul pe care-l credeaţi pierdut, prima rochie pe

care aţi considerat-o perfectă şi cărţile pe care le-aţi citi şi răscitit până au rămas fără

coperţi şi asta v-a lăsat pentru o vreme fără răsuflare? V-a reamintit că nu sunteţi

robotul de fiecare zi, că sunteţi un om care a avut vise, a iubit, a suferit şi şi-a învăţat

lecţiile. Şi aţi fost puternic zdruncinaţi. Astfel m-am simţit la Teatrul Nottara, la

premiera pentru presă cu spectacolul „Aici nu-i de joacă”, după Pauline Daumale, în

regia lui Catrinel Dumitrescu.

Am redescoperit în „podul bunicii” - scena

Teatrului Nottara – o broşă cu două smaralde, extrem de preţioasă, moştenire de

familie. Un smarald poartă numele de Victoria Cociaş, celălalt răspunde prezent la cel

de Catrinel Dumitrescu. Două actriţe importante ale Teatrului Nottara, Catrinel

Dumitrescu şi Victoria Cociaș, într-un spectacol renăscut din dorința de a bucura,

pentru că asta înseamnă broşa descoperită în praful uitării din podul despre care tot

vorbesc. Ne zbatem într-atât în lumea dezlănţuită încât atunci când ni se aminteşte că

suntem oameni ajunge să ni se pară ciudat. Am avut parte de atâtea experimente

teatrale încât tandreţea, optimismul, acceptarea, suferinţa, iubirea şi prietenia care

reies din acest spectacol nu au cum să nu cucerească. Definitiv. Îmi doresc să-l revăd

şi să-l tot revăd. E singurul sentiment cu care am rămas după ce s-a terminat.

16

Pentru cei mai mulţi dintre noi, noaptea de Anul Nou înseamnă petrecere cu cei

dragi, cu familia, cu prietenii, cu asociaţii, cu sufletul pereche. Pentru alţii înseamnă

însă muncă, mai ales atunci când banii nu ajung pentru un trai cât de cât decent. Un

om simplu care nu cunoaşte decât munca nu-şi permite să refuze, nici chiar în noaptea

dintre ani, banii care i-ar pune mâncare pe masă lui şi familiei. Şi pentru o altă

categorie de oameni, Anul Nou e doar o apropiere de marginea prăpastiei depresiei,

mai ales dacă cel fără de care nu poţi respira te părăseşte.

Astfel începe povestea din „Aici nu-i de joacă”. Două femei care habar nu

aveau una de existenţa celeilalte îşi încrucişează deloc întâmplător drumurile. Isabelle,

director în publicitate, intelectuală, cultivată, educată, elegantă, obişnuită cu tot ce

este mai bun pe lumea aceasta, se pregăteşte de întâlnirea cu bărbatul visurilor ei, dar

are ghinionul să i se spargă o ţeavă la baie. Fiind noaptea de Anul Nou îşi încearcă

norocul în Pagini Albe şi astfel dă de Alex, instalator din tată în… fiică. Alex este o

femeie simplă, care are ca deviza „Munca înainte de toate!”, are grijă de bărbatul cu

care îşi împarte viaţa, pentru că acesta e şomer, are calitatea de a pune degetul pe rană

imediat, chiar dacă doare şi un simţ al umorului ieşit din comun. Aceste două femei

reuşesc pe timpul nopţii să se descopere, să-şi accepte fragilităţile, gelozia,

feminitatea, maturitatea, naivitatea, bucuriile, să-şi înveţe lecţiile şi, mai ales, să se

bucure precum copiii de cel mai frumos dar pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor:

prietenia.

Catrinel Dumitrescu (Alex) şi Victoria Cociaş (Isabelle) au ţinut cu sufletul la

gură întreaga asistenţă reuşind să închidă ermetic cercul existenţei personajelor lor.

Nu ai cum să scapi din încleştarea feminităţii Victoriei Cociaş, o actriţă pe chipul

căruia timpul nu are îndrăzneala să lase nici cea mai mică urmă. Aceasta dispune de o

voinţă incredibilă, cu care ar putea muta munţii. Se simte munca dificilă cu ea însăşi,

căci rolul odată învăţat are nevoie de timp, de rostogolire, de netezire de asperităţi, de

o dăruire totală. Victoria Cociaş este un artist cu o robustă coloană vertebrală.

Eleganţa mişcărilor sale te duce cu gândul la o vorbă veche din teatru care spune că a

fi actor este ori foarte uşor, ori imposibil. Victoria Cociaş şi-a asumat posibilităţile

native şi a ales calea teatrului, a neastâmpărului, a fascinaţiei. Victoria Cociaş este

acel smarald cu multiple faţete, amplificate în funcţie de personaj, care se foloseşte de

acordul perfect dintre simţire şi redare: talentul. Isabelle a Victoriei Cociaş, femeia

bogată, părăsită de cel pe care şi-l dorea ca soţ, aflată în pragul depresiei în noaptea

dintre ani, îşi dezvăluie sensibilitatea spre finalul spectacolului, când vine dimineaţa şi

înţelege că a reuşit să devină nemuritoare câştigând o prietenă adevărată, Alex,

instalatoarea, care în ciuda tuturor reproşurilor primite, i-a întins nu una, ci mai multe

mâini de ajutor.

17

Alex are marea şansă să fie

interpretată de Catrinel Dumitrescu. Simplu, direct, fără farduri, fără fasoane. Actorii

mari emană ceva special. Un om cu personalitate nu te lasă să treci pe lângă el fără să-

l priveşti, te obligă să zăboveşti în faţa lui. Catrinel Dumitrescu are un acel ceva numit

farmec al ironiei vesele pe care l-a căpătat de la profesorul său, Octavian Cotescu,

sunt sigură. Catrinel şi-a compus mereu rolurile până în cele mai mici amănunte şi

sincer, faptul că o văd cu ciocanul într-o mână şi cu o bucată mare de ţeavă în cealaltă

nu mă miră. Prezenţa ei pe scenă e intensă, semnificativă, cu intuiţii psihologice

subtile datorită cărora se lasă patrunsă de esenţa personajului până la familiaritate. De

când o ştiu i-am admirat candoarea. De când o ştiu am iubit-o pentru sinceritate şi

neînfrânta iubire de oameni, în ciuda realităţii care se luptă să o convingă de contrariu.

Catrinel are, la fel ca şi partenera sa de scenă, sufletul la vedere, de aceea rezistă.

Vibraţia amândurora este tulburătoare.

Trăim într-o lume grăbită, iar actoria, la fel ca şi clipa, se cere la fel de alertă.

Însă atunci când descoperi că poţi să stai cât vrei la teatru, căci e noaptea dintre ani,

rămâi oarecum suspendat între lumi. Atunci clipa îngheţată devine un fel de acasă şi

vrei să te ridici de pe scaun şi să mergi să bei şi tu un pahar cu şampanie cu cele două

femei încercate de viaţă de pe scenă. Citeam în prezentarea spectacolului despre

faptul că povestea a mai fost spusă în 2010, într-o producţie a Teatrului George

Ciprian din Buzău, iar Catrinel Dumitrescu nu-mi arogă sub nicio formă „regia”, doar

a căutat să găsească textului „comercial” noi valenţe, mai multe profunzimi. Şi da, îi

dau dreptate. Actorul aduce lumina pe scenă şi pe chipul spectatorilor luând-o mereu

18

şi mereu de la capăt. În fiecare seară. Dar nu de unul singur… Teatrul se face

„împreună” şi cu dragoste, aşa cum spune şi Catrinel.

„Aici nu-i de joacă” este un spectacol de suflet, profund uman, în care cele

două personaje sapă precum minerii după adevăr. Spectacolul are şansa unui text

cutremurător, pe care trebuie, de fapt este chiar necesar, să-ţi oferi răgazul să-l înţelegi

cu adevărat. O mulţime de ceva-uri alunecă pe lângă tine şi răstoarnă situaţia în care

te afli pentru că-ţi dezvăluie realitatea. Şi tu ai trecut prin aceleaşi experienţe şi, acum,

când eşti pus în faţa lor, le accepţi, ceea ce te ajută să te vindeci. Angoasa,

singurătatea, dorinţa de a iubi şi a fi iubit, furia reprimată, umilinţa, întrebări de

genul: „Cum o să fie?", „Ce o să simt?", „Ce rămâne de făcut?", „Sunt în stare să mă

opresc din a-mi plânge de milă?" reprezintă răsplata de la capătul unui efort de două

ore, când mulţumeşti Cerului că eşti sănătos şi că depăşeşti cele mai dificile şi

pretenţioase dintre întâmplările vieţii. Iubirea este regula numărul 1 a vieţii şi fără ea

nimic nu ne poate bucura. Experienţele unui actor se întâlnesc cu ale altuia pe un vârf

de munte magic, acolo unde aerul e foarte curat, unde arta atinge sublimul, acolo unde

devenim spirit.

M-am chinuit întreaga seară să-

mi amintesc replici care m-au făcut să râd din tot sufletul şi am dat de una pe care am

tot auzit-o în „noaptea dintre ani” de la Nottara… „Sunt puternic zdruncinată”. Ei

bine, da, „Sunt puternic zdruncinată”, pentru că descoperirea din „podul bunicii” mi-a

reamintit de bucuria care înseamnă teatrul în viaţa noastră, de miracolul care se

produce pe scenă atunci când îngerii aleg să atingă scena cu aripile lor. Şi mă simt

recunoscătoare pentru că mi s-a dat această şansă de a privi dincolo de cortină, până la

carnea scenei, până la sângele ce curge viu prin venele teatrului.

Autor: Loreta Popa